Viata Sf m.mc. Gheorghe

13
Pătimirea Sfântului Slăvitului Marelui Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință (23 aprilie) În acea vreme, în cetatea Romanilor era minunatul ostaș al lui Hristos, Sfîntul Gheorghe, cu neamul din Capadocia, fiu de părinți creștini vestiți, din tinerețe învățînd buna credință. Acela din copilăria sa a rămas orfan de tată, sfîrșindu-se tatăl său prin muceniceasca nevoință pentru Hristos, iar maica lui s-a mutat cu el în Palestina, căci de acolo era cu neamul și avea acolo multe averi și moșteniri. Iar după ce Gheorghe a ajuns la vîrstă desăvîrșită, fiind și frumos la față, s-a arătat și foarte viteaz cu trupul; pentru aceea s-a rînduit în oaste și s-a pus tribun peste ostașii unei cete vestite. În acea boierie fiind, după ce și-a arătat vitejia sa în războaie, s-a cinstit cu dregătoria de comit și de voievod de către împăratul Dioclețian, mai înainte de a ști că este creștin, la douăzeci de ani ai vîrstei sale, după ce maica lui se sfîrșise întru Domnul. Și cînd acel sfat tirănesc se săvîrșea spre pierderea creștinilor, Sfîntul Gheorghe era lîngă împăratul. Deci, în ziua dintîi, văzînd atîta pornire a păgînilor asupra creștinilor și că sfatul lor cel nedrept nu poate de loc a se schimba, s-a chibzuit cu judecată, că acea vreme este potrivită mîntuirii. Și îndată, toate cele ce le avea la sine, aurul, argintul și hainele le-a împărțit săracilor; pe robii care erau cu sine i-a liberat și celelalte averi pe care le avea în Palestina a hotărît să le împartă la cei ce n-au, iar pe robi să-i libereze. Și în a treia zi, în care sfatul cel sîngeros al păgînului împărat și al domnilor lui celor necurați, făcut cu nedreptate spre uciderea nevinovaților creștini, era să se întărească, Sfîntul Gheorghe, viteazul ostaș al lui Hristos, lepădînd toată frica omenească și întărindu-se întru Unul Dumnezeu, avînd numai frica Lui în sine, a stat cu fața luminată și cu minte bărbătească în mijlocul adunării celei mari păgînești și fără de lege și unele ca acestea a început a le zice: "Pînă cînd, o, împărate și voi domni și sfetnici, care, fiind rînduiți pentru îndreptarea legilor bune și a judecăților celor drepte, porniți mînia voastră asupra creștinilor și înmulțiți nebunia voastră, întărind hotărîrile cele fărădelege și judecățile cele nedrepte, dîndu-le asupra oamenilor nevinovați, care n-au făcut nimănui strîmbătate? Pentru ce îi prigoniți și chinuiți pe creștini prin a voastră păgînătate silind pe aceia, care au învățat a ține bine sfînta credință? Pentru că idolii voștri nu sînt dumnezei. Deci, nu vă amăgiți cu minciunile, căci Hristos este Unul Dumnezeu și Acela Unul, întru slava lui Dumnezeu Tatăl;

description

sf gheorghe

Transcript of Viata Sf m.mc. Gheorghe

Ptimirea Sfntului Slvitului Marelui Mucenic Gheorghe, Purttorul de biruin

(23 aprilie)

n acea vreme, n cetatea Romanilor era minunatul osta al lui Hristos, Sfntul Gheorghe, cu neamul din Capadocia, fiu de prini cretini vestii, din tineree nvnd buna credin. Acela din copilria sa a rmas orfan de tat, sfrindu-se tatl su prin muceniceasca nevoin pentru Hristos, iar maica lui s-a mutat cu el n Palestina, cci de acolo era cu neamul i avea acolo multe averi i moteniri. Iar dup ce Gheorghe a ajuns la vrst desvrit, fiind i frumos la fa, s-a artat i foarte viteaz cu trupul; pentru aceea s-a rnduit n oaste i s-a pus tribun peste ostaii unei cete vestite. n acea boierie fiind, dup ce i-a artat vitejia sa n rzboaie, s-a cinstit cu dregtoria de comit i de voievod de ctre mpratul Diocleian, mai nainte de a ti c este cretin, la douzeci de ani ai vrstei sale, dup ce maica lui se sfrise ntru Domnul.

i cnd acel sfat tirnesc se svrea spre pierderea cretinilor, Sfntul Gheorghe era lng mpratul. Deci, n ziua dinti, vznd atta pornire a pgnilor asupra cretinilor i c sfatul lor cel nedrept nu poate de loc a se schimba, s-a chibzuit cu judecat, c acea vreme este potrivit mntuirii. i ndat, toate cele ce le avea la sine, aurul, argintul i hainele le-a mprit sracilor; pe robii care erau cu sine i-a liberat i celelalte averi pe care le avea n Palestina a hotrt s le mpart la cei ce n-au, iar pe robi s-i libereze. i n a treia zi, n care sfatul cel sngeros al pgnului mprat i al domnilor lui celor necurai, fcut cu nedreptate spre uciderea nevinovailor cretini, era s se ntreasc, Sfntul Gheorghe, viteazul osta al lui Hristos, lepdnd toat frica omeneasc i ntrindu-se ntru Unul Dumnezeu, avnd numai frica Lui n sine, a stat cu faa luminat i cu minte brbteasc n mijlocul adunrii celei mari pgneti i fr de lege i unele ca acestea a nceput a le zice:

"Pn cnd, o, mprate i voi domni i sfetnici, care, fiind rnduii pentru ndreptarea legilor bune i a judecilor celor drepte, pornii mnia voastr asupra cretinilor i nmulii nebunia voastr, ntrind hotrrile cele frdelege i judecile cele nedrepte, dndu-le asupra oamenilor nevinovai, care n-au fcut nimnui strmbtate? Pentru ce i prigonii i chinuii pe cretini prin a voastr pgntate silind pe aceia, care au nvat a ine bine sfnta credin? Pentru c idolii votri nu snt dumnezei. Deci, nu v amgii cu minciunile, cci Hristos este Unul Dumnezeu i Acela Unul, ntru slava lui Dumnezeu Tatl; toate s-au fcut prin El i cu Duhul Lui Cel Sfnt toate s-au alctuit. Ori singuri s cunoatei adevrul i s nvai dreapta credin, ori pe cei ce in de adevr i de dreapta credin, nu-i tulburai cu nebunia voastr!"

De nite cuvinte ca acestea ale lui Gheorghe i de ndrzneala lui cea neateptat minunndu-se toi, i-au ntors ochii ctre mprat vrnd s aud ce va rspunde la aceste vorbe. Iar mpratul, ca un ieit din mini sau ca un asurzit de tunet, edea tcnd, nbuind n sine pornirea de mnie. Apoi a fcut semn unuia din cei ce edeau cu el, prieten al su, cu numele Magnenie, cu dregtoria antipat, ca s rspund lui Gheorghe. Iar Magnenie, chemnd la sine mai aproape pe sfnt, i-a zis: "Cine te-a ndemnat la o att de mare ndrzneal i grire?" Rspuns-a sfntul: "Adevrul!" Magnenie i-a zis: "Care este adevrul acela?" Rspuns-a Gheorghe: "Adevrul este nsui Hristos, Cel prigonit de voi". Zis-a Magnenie: "Dar i tu eti cretin?" A rspuns Sfntul Gheorghe: "Snt rob al lui Hristos, Dumnezeul meu, i spre El ndjduind, n mijlocul vostru am stat de voia mea, ca s mrturisesc pentru adevr".

Cu aceste cuvinte ale sfntului s-a pornit spre ceart adunarea aceea, unii zicnd unele i alii altele, apoi se auzea un glas i o strigare fr de rnduial, precum se obinuiete a se face ntr-o mulime de popor pgn. Atunci Diocleian, poruncind prin vorbitori s fie tcere, i-a ntors ochii spre sfnt i, cunoscndu-l, i-a zis astfel: "Eu i mai nainte m-am minunat de bunul tu neam, o, Gheorghe! Sfatul tu i vitejia judecnd-o a fi vrednic de cinste, te-am cinstit nu cu dregtorii mici; iar acum, dei nu grieti spre folosul tu, ns eu iubind nelepciunea i brbia care este n tine, cele de folos te sftuiesc ca un tat i te ndemn s nu te lipseti de slava osteasc i de cinstea dregtoriei tale i s nu-i dai floarea tinereilor tale la munci, prin nesupunerea ta; ci s aduci jertf zeilor, cci mai mare cinste vei lua de la noi".

Iar Sfntul Gheorghe a rspuns: "O, de ai fi cunoscut, mai ales tu singur, mprate, prin mine, pe adevratul Dumnezeu i I-ai fi adus jertf de laud Lui, te-ar fi nvrednicit mpriei celei mai bune i fr de moarte, de vreme ce aceea de care acum te ndulceti este o mprie nestatornic, deart i degrab pieritoare. De aceea i cele dintr-nsa snt vremelnice i nimic nu folosesc pe cei ce le au. Deci, nimic din acelea nu poate s-mi slbeasc buna mea credin ctre Dumnezeul meu i nici un fel de chin nu-mi va ngrozi sufletul, nici mi va clinti mintea".

Acestea zicnd sfntul, iar mpratul fiind cuprins cu totul de mnie i nelsndu-l s-i sfreasc cuvintele, a poruncit celor narmai, care stteau nainte, s scoat din adunare cu suliele pe Gheorghe i s-l arunce n temni. Iar ostaii, svrind degrab porunca lui, o suli atingndu-se de trupul sfntului, ndat fierul s-a fcut asemenea plumbului; pentru c s-a turtit ca plumbul, iar gura mucenicului s-a umplut de laudele lui Dumnezeu. Ducnd ostaii pe mucenic n temni, l-au ntins la pmnt cu faa n sus, btndu-l peste tlpile picioarelor, punndu-i o piatr mare pe piept, cci astfel le poruncise tiranul. Iar sfntul rbdnd, nencetat nla mulumire lui Dumnezeu, pn n ziua urmtoare.

Sosind ziua, mpratul iari a chemat la cercetare pe mucenic i vzndu-l turtit de greutatea pietrei, l-a ntrebat, zicnd: "Oare te-ai pocit, Gheorghe, sau nc petreci n nesupunerea ta?" Iar sfntul, avnd pieptul turtit de piatr, abea putea s griasc i i-a zis: "Dar oare ntr-atta slbnogire, o, mprate, m socoteti c am ajuns, ca pentru att de mic suferin s-mi lepd credina? Mai lesne vei slbi tu chinuindu-m, dect eu fiind muncit". Atunci Diocleian a poruncit s aduc o roat mare de muncire, sub care erau aternute scnduri, pline de fiare ascuite i nfipte n ele, asemenea unor sbii, epue i cuite; iar acele fiare erau unele drepte, iar altele strmbe, dup asemnarea undielor. Pe acea roat a poruncit s lege pe mucenic i, ntorcnd roata, s-i taie tot trupul cu acele fiare ascuite, ce erau nfipte n acele scnduri sub roat. Aa, fiind sfntul muncit i n buci tiat i ca o trestie sfrmndu-se, rbda cu vitejie; i mai nti n munca aceea, cu mare glas se ruga lui Dumnezeu, nescond nici un suspin; ci ca unul ce doarme i nu simte, astfel rbda.

Iar mpratului, prndu-i-se c mucenicul este mort, bucurndu-se a ludat pe zeii si i a strigat, zicnd: "Unde este Dumnezeul tu, Gheorghe? Pentru ce nu te-a scpat de nite munci ca acestea?" Deci, a poruncit s-l dezlege de la roat, ca pe un mort, iar el s-a dus la capitea lui Apolon. Apoi deodat s-a nnorat vzduhul, s-a fcut tunet nfricoat i muli au auzit un glas de sus, zicnd: "Nu te teme, Gheorghe, cci snt cu tine!" Apoi dup puin s-a fcut o strlucire mare i neobinuit i s-a artat ngerul n chip de tnr preafrumos, stnd lng roat ca purttor de lumin, strlucind cu faa i, punnd mna pe mucenic, i-a zis: "Bucur-te!" i nimeni nu ndrznea s se apropie de roat i de mucenic ct timp s-a vzut acolo cel ce se artase. Iar dup ce s-a fcut nevzut, mucenicul s-a pogort singur de pe roat, dezlegat de ngerul lui Dumnezeu i tmduit de rni; apoi sttea cu trupul sntos, mulumind lui Dumnezeu i chemnd pe Domnul.

Ostaii, vznd aceasta, au fost cuprini de spaim mare i nedumerire i, alergnd, au spus mpratului, care era nc n capite la svrirea necuratei jertfe idoleti, urmnd dup ostai i Sfntul Gheorghe, care a stat naintea mpratului n capite. Vzndu-l mpratul, nti n-a crezut c este Gheorghe, ci i se prea c este altul care seamn cu el. Dup aceea cei ce stteau aproape de mprat, cutnd cu dinadinsul ctre mucenic, au cunoscut c este chiar Gheorghe, i nc i mucenicul singur a strigat cu mare glas: "Eu snt Gheorghe". i toi s-au spimntat i, nepricepnd, au tcut mult vreme, iar doi dintre brbai care erau acolo, cinstii cu dregtoria curii, Anatolie i Protoleon, fiind mai nainte nvai n credina cretin, vznd acea minune strin, s-au ntrit desvrit n credina lui Hristos i au strigat, zicnd: "Unul este Dumnezeu mare i adevrat! Dumnezeul cretinilor". i ndat mpratul a poruncit ca s-i prind i fr de nici o cercetare s-i scoat afar din cetate i s fie tiai cu sabia. i muli au crezut atunci n Hristos, dar i tinuiau credina, nendrznind s o mrturiseasc de fric.

mprteasa Alexandra, fiind nc n capite i vznd acolo pe mucenic tmduit prin minune i auzind de artarea ngereasc, a cunoscut adevrul i voind cu ndrzneal s mrturiseasc pe Hristos, a oprit-o eparhul i mai nainte de a ti mpratul, a poruncit s o duc acas. Iar fctorul de ru Diocleian, neputnd s fac nici un bine, a poruncit s-l arunce pe Sfntul Gheorghe ntr-o groap cu var nestins i s-l lase acolo pn a treia zi. Sfntul, ducndu-se acolo, se ruga ctre Domnul cu mare glas, zicnd: "Mntuitorul celor necjii, scparea celor izgonii, ndejdea celor fr de ndejde, Doamne Dumnezeul meu, auzi rugciunea robului Tu i caut spre mine i m miluiete. Izbvete-m de meteugirile potrivnicului, i-mi d putere, ca pn la sfrit, s pzesc neschimbat mrturisirea numelui Tu cel Sfnt. Nu m lsa, Stpne, pentru pcatele mele, ca s nu zic niciodat vrjmaii mei: "Unde este Dumnezeul lui?" Arat puterea Ta i preamrete numele Tu n mine, netrebnicul robul Tu. Trimite pe ngerul Tu, pe pzitorul nevredniciei mele, Cel ce ai prefcut n rou cuptorul Babilonului i pe sfinii Ti tineri i-ai pzit nevtmai, Doamne, c bine eti cuvntat n veci. Amin".

Aa rugndu-se i ngrdindu-i tot trupul cu semnul Crucii, s-a pogort n groap, bucurndu-se i preaslvind pe Dumnezeu. Iar slujitorii, scufundndu-l legat, dup porunc, n varul cel nestins, s-au ntors. A treia zi a poruncit mpratul s scoat oasele mucenicului din groap, creznd c a ars n var. i, ducndu-se slujitorii, au spat varul i au gsit pe sfnt ntreg, mai presus de ndejde, viu i sntos, stnd dezlegat, cu faa luminat, cu minile ntinse n sus i mulumind lui Dumnezeu pentru toate facerile de bine. Iar slujitorii i poporul care erau lng el, se uimeau de spaim i de mirare i ntr-un glas preamreau pe Dumnezeul lui Gheorghe i-L numeau mare!

Aflnd despre aceasta Diocleian, a poruncit s aduc ndat pe sfnt naintea lui i, preamult minunndu-se, a zis: "De unde este n tine, Gheorghe, o putere ca aceasta i cu ce fel de vrji meteugeti? Spune, pentru c mi se pare c tu, prin artarea meteugului vrjitoresc prefaci credina Celui rstignit n vrjitorie, ca fcnd pe toi s se minuneze de vrjile tale, s te ari c eti mare". Sfntul rspunse: "Eu ateptam, o, mprate, ca tu s nu poi nici a-i deschide gura spre hulirea Atotputernicului Dumnezeu, Cruia toate i snt cu putin i cu minuni izbvete din primejdii pe cei ce ndjduiesc spre El. Iar tu, fiind nelat de diavol, ai alunecat ntr-o rtcire i o pierzare att de adnc, nct numeti vrji i farmece minunile Dumnezeului meu cele vzute de ochii notri; deci plng de orbirea voastr, v numesc ticloi i v judec nevrednici de rspunsul meu!"

Atunci Diocleian a poruncit s aduc nite nclminte de fier care s aib ntr-nsele piroane lungi i arzndu-le, s-i ncale amndou picioarele mucenicului, apoi btndu-l, s-l fugreasc pn la temni. ntr-o nclminte ca aceea fugrit fiind mucenicul, tiranul i btea joc, zicnd: "Ct de grabnic eti, Gheorghe! Foarte repede alergi, Gheorghe!" Iar mucenicul fiind trt aa de greu i btut cumplit, zicea ctre el: "Alearg, Gheorghe, alearg ca s ajungi, cci alergi aa ca i cum n-ai ti". Dup aceea, chemnd pe Dumnezeu, gria: "Caut din cer, Doamne, i vezi osteneala mea. Auzi suspinul ticlosului Tu rob, c s-au nmulit vrjmaii mei i cu urciune nedreapt m-au urt, pentru numele Tu cel Sfnt. Deci Tu nsui m vindec, Stpne, c s-au tulburat oasele mele i-mi d rbdare pn la sfrit ca s nu zic vreodat vrjmaul meu: "M-am ntrit asupra lui"".

Aa se ruga Sfntul Gheorghe, mergnd la temni, n care, fiind aruncat, slbea cu trupul de rni, avnd picioarele foarte rnite. ns cu duhul se ntrea, pentru c toat ziua aceea i toat noaptea nu nceta a nla mulumiri i rugciuni lui Dumnezeu. Apoi s-a tmduit de rni, cu ajutorul lui Dumnezeu, n acea noapte i s-a fcut sntos la picioare, precum i la tot trupul.

A doua zi l-au adus iari n faa mpratului, la locul de privelite, unde era mpreun cu mpratul toat suita. Vznd mpratul c mucenicul merge bine, nechioptnd cu picioarele, ca i cum n-ar fi avut nici o ran, cu mare mirare a zis ctre dnsul: "Ce este, Gheorghe, i-au plcut nclmintele?" Sfntul rspunse: "Cu adevrat mi-au fost plcute!" mpratul zise: "Leapd-i ndrzneala i fii blnd i supus. Apoi, lepdnd meteugul vrjitoresc, apropie-te i jertfete milostivilor zei, ca s nu te lipseti de viaa aceasta dulce, prin chinurile cele grele". Sfntul Gheorghe rspunse: "Ct sntei de nebuni! Cci puterea lui Dumnezeu o numii farmece i v mndrii cu nelciunea diavoleasc cea fr de ruine". Deci Diocleian, cutnd cu ochi mnioi i rcnind cu glas slbatec, a tiat vorba mucenicului i a poruncit celor ce stteau nainte s bat peste grumaji pe sfnt, ca s se nvee a nu ocr pe mprat. Apoi a poruncit s-l bat cu vine de bou pn ce trupul lui se va vedea plin de snge.

Astfel, Sfntul i Marele Mucenic Gheorghe, fiind cumplit chinuit, nicidecum nu i-a schimbat lumina feii sale; lucru pentru care mpratul, mniindu-se mult, zicea ctre cei ce erau mprejurul lui: "Cu adevrat, aceasta nu este putere i brbie n Gheorghe, ci un lucru de meteugire i vrjitoresc". Dup aceea Magnenie a zis ctre mprat: "Este aici un om iscusit n vrjitorii cu numele Atanasie, cruia, dac vei porunci s-l cheme, degrab biruindu-se Gheorghe, se va supune poruncii tale". i ndat, chemnd pe vrjitorul acela, a stat naintea mpratului i a zis ctre dnsul Diocleian: "Ceea ce a fcut aici necuratul Gheorghe, au vzut ochii tuturor celor ce stau de fa i cum le-a fcut acelea, tii numai voi cei iscusii n acel meteug; deci, sau s-l biruieti i s-i strici vrjitoriile lui i nou supus s ni-l faci, sau cu farmecele otrvii degrab s-l pierzi din viaa aceasta; ca astfel, din meteugul care s-a nvat, din acelai meteug s-i ia moartea cea cuvenit lui; cci pentru aceea l-am lsat s triasc pn acum". Iar vrjitorul a fgduit c a doua zi va svri tot ce i s-a cerut s fac.

Deci, mpratul, poruncind s pzeasc n temni pe mucenic, s-a sculat de la judecat. Iar sfntul, intrnd n temni, chema pe Dumnezeu, zicnd: "Minunat f, Doamne, mila Ta spre mine, ndrepteaz paii mei spre mrturisirea Ta i svrete alergarea mea ntru credina Ta; ca ntru toi s se preamreasc numele Tu cel Preasfnt!" A doua zi iari a ezut mpratul la judecat, la un loc mai nalt, n vzul tuturor. i a mers i Atanasie vrjitorul, mndrindu-se ntru a sa nelepciune, ducnd mpratului i tuturor celor ce stteau de fa oarecare lucruri fermecate n felurite vase. i a zis ctre mprat: "S se aduc acum aici osnditul acela i va vedea toat lucrarea zeilor notri i puterea farmecelor mele". i lund un vas a zis: "De voieti, o, mprate, ca omul acela fr minte s te asculte ntru toate, atunci s bea butura aceasta". Apoi iari alt vas lund, a zis: "Iar de voieti mpria ta, s vezi moartea lui cea amar, pe aceasta s o bea". i ndat din porunca mpratului, a fost adus Sfntul Gheorghe naintea lui la judecat. i a zis ctre dnsul, Diocleian: "Acum se vor strica i vor nceta toate vrjile tale, Gheorghe!" i a poruncit cu sila s-l adape pe el cu butur fermecat. Iar sfntul bnd-o fr ndoire, sttea nevtmat, bucurndu-se i batjocorind acea nelciune idoleasc i diavoleasc.

mpratul, nnebunind de mnie, a poruncit, ca i cu cealalt butur plin de otrav de moarte, s-l adape cu sila. Iar sfntul neateptnd ca s-l sileasc, a luat singur vasul de bunvoie i a but otrava cea purttoare de moarte; dar era fr nici o vtmare cu ajutorul darului lui Dumnezeu, fiind pzit de moarte. i s-a minunat mpratul cu toat suita; asemenea i vrjitorul Atanasie sttea ca ieit din mini, minunndu-se i nepricepndu-se. Apoi, dup un ceas, a zis mpratul ctre mucenic: "Pn cnd, Gheorghe, ne faci a ne mira de faptele tale? Pn cnd ne amgeti i nu ne spui adevrul? Prin ce fel de meteugiri vrjitoreti nu bagi seam de muncile ce-i aducem asupra ta, nct nici de adparea cea purttoare de moarte nu te-ai vtmat? Spune-mi cu adevrat toate, c voim s te ascultm cu blndee". Atunci Fericitul Gheorghe a rspuns: "S nu socoteti, mprate, c noi cu scorniri omeneti rbdm schingiuiri, ci cu chemarea lui Hristos i cu puterea Lui; pentru c, ndjduind spre Dnsul, ntru nimic socotim toate chinurile, dup tainica Lui nvtur". Zis-a Diocleian: "Care este tainica nvtur a Hristosului Tu?" Sfntul Gheorghe a rspuns: "tiind, de mai nainte, c a voastr rutate sporete spre mai ru, a nvat pe slugile Sale s nu se team de cei ce ucid trupul, c sufletul nu-l pot ucide, cci ni se spune c nici un fir de pr din capul nostru nu va pieri, iar de vei bea ceva de moarte nu v va vtma. i acum ascult, o, mprate; aceasta ne este nou fgduina cea nemincinoas a Lui, pe care n scurt o voi arta ie: Cel ce crede n Mine, lucrurile pe care Eu le fac i acela le va face.

Zis-a Diocleian: "i care lucruri zicei voi, c snt ale Lui?" Rspuns-a sfntul: "Pe orbi a-i lumina, pe cei stricai a-i curi, chiopilor a le da umblare i surzilor auzire; duhurile cele necurate a le izgoni, pe mori a-i nvia i altele asemenea acestora. Acestea snt lucrurile lui Hristos". mpratul, ntorcndu-se ctre Anastasie vrjitorul, a zis: "Tu ce zici de acestea?" "M minunez cum, batjocorind blndeea ta, acesta griete minciuni, ndjduind c va scpa din puternicele tale mini. Pentru c noi, folosindu-ne de multe faceri de bine de la zeii cei fr de moarte n toate zilele, ns niciodat n-am vzut ca s nvieze un mort. Iar acesta, ndjduind spre un om mort i inndu-se de Dumnezeul Cel rstignit, l mrturisete fr ruine, c Acela este fctor de lucruri mari. i deoarece naintea noastr a tuturor a mrturisit aceasta, cum c Dumnezeul lui este fctor de nite minuni ca acestea i c cei ce cred n El au luat aceast nemincinoas fgduin, ca aceleai lucruri s le fac, pe care i Acela le fcea, deci s nvieze i acesta un mort naintea ta, mprate, i naintea noastr a tuturor i atunci i noi ne vom pleca Dumnezeului su, ca Unui mai puternic. Iat se vede nu departe de aici un mormnt, n care cu puine zile mai nainte a fost pus un mort, pe care eu l tiu de cnd era viu; pe acela de-l va nvia Gheorghe, cu adevrat ne va birui pe noi!"

i s-a minunat mpratul de un sfat ca acesta a lui Atanasie. Deci, era un mormnt mare, departe de divan ca la o jumtate de stadie pentru c se fcea judecata aceea n privelitea ce era lng porile cetii i se vedea mormntul acela din cetate. C elinii aveau obicei ca nu n cetate, ci afar din cetate s-i ngroape morii lor. Deci, mpratul a poruncit mucenicului, ca spre artarea puterii Dumnezeului su, s nvie pe mortul acela. Iar Magnenie antipatul a rugat pe mprat ca Gheorghe s fie dezlegat din legturi. i fiind dezlegat, Magneniu a zis ctre dnsul: "Acum, Gheorghe, arat-i lucrurile cele minunate ale Dumnezeului tu i pe toi ne vei aduce la credina Lui". A zis ctre el sfntul: "Dumnezeul meu, Cel ce toate le-a fcut din cele ce nu erau, este puternic, ca prin mine robul Su s nvie pe mortul acela. ns voi, fiind ntunecai la minte de nelciune, nu putei s cunoatei adevrul. Dar pentru poporul acesta ce st nainte, va face Domnul meu aceast minune pe care voi o cerei; ns s nu socotii c este vrjitorie. Iat vrjitorul pe care l-ai pus de fa, naintea voastr a tuturor a mrturisit adevrul, c nici o vrjitorie, nici puterea vreunui zeu n-a putut cndva s nvie vreun mort. Iat naintea tuturor celor ce stau mprejur i n auzul tuturor voi chema pe Dumnezeul Meu".

Aceasta zicnd, i-a plecat genunchii i mult s-a rugat lui Dumnezeu cu lacrimi. Dup aceea, sculndu-se, cu glas mare iari s-a rugat, zicnd: "Dumnezeul veacurilor, Dumnezeul milelor, Dumnezeul tuturor puterilor i Atotputernice, Cel ce nu ruinezi pe cei ce ndjduiesc spre Tine, Doamne Iisuse Hristoase, auzi-m pe mine smeritul robul Tu n ceasul acesta, Cel ce ai auzit pe Sfinii Ti Apostoli n tot locul, la toate muncile i semnele, d neamului acestuia viclean semnul cerut i nviaz mortul, care zace n mormnt, spre nfruntarea celor ce se leapd de Tine i spre slava Ta i a Tatlui Tu i a Preasfntului Duh. Astfel, Stpne, arat celor ce stau nainte, c Tu eti Unul Dumnezeu peste tot pmn-tul, ca s Te cunoasc pe Tine Domnul Cel Atotputernic i cum c toate se supun voinei Tale i a Ta este slava n veci. Amin!"

Iar cnd a zis "Amin", ndat s-a fcut vuiet mare i cutremur, nct toi s-au spimntat foarte. Atunci acopermntul mormn-tului a czut la pmnt i mormntul deschizndu-se, mortul s-a sculat viu i a ieit dinuntru, privindu-l toi, fiind ngrozii de fric. i ndat s-a fcut ceart mare n popor, cci muli se bucurau i pe Hristos ca pe un Dumnezeu mare l ludau.

Iar mpratul i cei mpreun cu dnsul, umplndu-se de spaim i de necredin, mai nti ziceau c Gheorghe, fiind vrjitor mare, nu pe un mort, ci pe un duh oarecare i o nluc a sculat din mormnt, spre amgirea celor ce privesc. Dup aceea, cunoscnd c nu este nlucire, ci cu adevrat om nviat din mori, care chema numele lui Hristos, alerga la Gheorghe i de el se lipea, toi erau ntru nepricepere mare ca nite ieii din minte i cu totul netiind ce s fac, tceau. Iar Atanasie, alergnd, a czut la picioarele Sfntului Gheorghe, mrturisind pe Hristos c este Dumnezeu Atotputernic i rugnd pe mucenic ca s-i ierte greelile cele fcute din netiin. Iar dup ctva vreme, Diocleian poruncind s tac poporul, a nceput a gri astfel: "Oare vedei amgire, o, brbailor? Oare vedei rutatea i vicleugul vrjitorilor acestora? Acest necurat Atanasie, ajutnd vrjitorului celui de un obicei cu dnsul, nu i-a dat otrav aceluia s bea, ci nite farmece ca s-i ajute spre amgirea noastr i pe un om viu, cu vrjile lor l-au fcut c este mort, iar cu farmecele l-au sculat naintea ochilor notri, ca i cum din mori l-ar fi nviat".

Aceasta zicnd, a poruncit ca lui Atanasie i omului celui nviat din mori, fr ntrebare s le taie capetele, iar pe Sfntul Mucenic al lui Hristos, Gheorghe, s-l in n temni i n legturi, pn ce mai pe urm va chibzui ce va face cu el. Iar Sfntul Gheorghe, intrnd n temni, se bucura cu duhul i mulumea lui Dumnezeu, zicnd: "Slav ie, Stpne, c nu ruinezi pe cei ce ndjduiesc spre Tine. Mulumesc ie, c-mi ajui n toate i-mi ari mari faceri de bine n toate zilele, iar a mea nevrednicie cu darul Tu o mpodobeti. nvrednicete-m, Dumnezeule, Dumnezeul meu, ca mai degrab s vd slava Ta, ruinnd pe diavol pn n sfrit!"

eznd Sfntul Marele Mucenic Gheorghe n temni, cei care crezuser n Hristos, prin minunile fcute de dnsul, mergeau la el, dnd aur strjerilor i cznd la picioarele lui, erau povuii de dnsul la sfnta credin. Iar ci erau bolnavi primeau tmduire de bolile lor, pentru c i tmduia prin chemarea numelui lui Hristos i prin nsemnarea Crucii, de aceea, muli mergeau la dnsul n temni. ntre unii ca aceia era i un brbat, anume Glicherie, cruia i s-a ntmplat de a czut un bou al lui din munte ntr-o vale i i-a pierit boul. Dar auzind Glicherie despre sfnt, a alergat la dnsul, plngnd dup boul lui. Iar Sfntul Gheorghe, zmbind, a zis ctre dnsul: "Mergi, frate, i bucur-te, cci Hristos al meu i-a nviat boul tu!" Iar el, creznd cu nendoire n cuvintele mucenicului, s-a dus i i-a aflat boul viu, dup spusele sfntului.

Deci, ndat s-a ntors la mucenic i n mijlocul cetii alergnd, cu mare glas striga: "Mare este cu adevrat Dumnezeul cretinilor!" Deci, prinzndu-l pe acela ostaii ce se ntmplaser acolo, l-au ntiinat pe mprat. Iar Diocleian, umplndu-se de mnie, nici n-a voit s-l vad, ci a poruncit ca ndat s-i taie capul, afar din cetate. Iar Glicherie, bucurndu-se, ca un chemat la osp, alerga la moarte pentru Hristos, ntrecnd pe ostai i cu mare glas chema pe Hristos Dumnezeu, rugndu-L, ca vrsarea sngelui s o socoteasc lui n loc de Botez; i astfel s-a sfrit.

Atunci unul din dregtori a ntiinat pe mprat, c Gheorghe, eznd n temni, tulbur poporul; pentru c pe muli ntorcndu-i de la zei, i duce la Cel rstignit i prin farmece face minuni i toi alearg la el. Deci s-au sftuit ca iari s-l scoat la cercetare, i de nu se va poci i la zei de nu se va ntoarce, la moarte s se osndeasc degrab. Iar mpratul, chemnd pe Magnenie antipatul, a poruncit ca a doua zi s gteasc loc de judecat lng capitea lui Apolon ca de fa cu poporul s cerceteze pe mucenic. n noaptea aceea, rugndu-se Sfntul Gheorghe n temni, a adormit puin i a vzut pe Domnul artndu-i-se n vis, Care cu a Sa mn l sprijinea i, cuprinzndu-l, l sruta i-i punea o cunun pe cap, zicndu-i: "Nu te teme, ci ndrznete! Cci, iat, mpreun cu Mine te vei nvrednici a mpri. Deci, nu slbi, c degrab venind la Mine, cele gtite ie le vei primi!" Iar Sfntul Gheorghe, deteptndu-se i lui Dumnezeu cu bucurie mulumind, a chemat la sine pe strjerul temniei i l-a rugat, zicnd: "Un dar cer de la tine, frate. Poruncete s intre aici sluga mea, pentru c am s-i spun ceva". i, poruncindu-i strjerul, a intrat sluga la el, pentru c sttea afar aproape de temni i scria faptele sfntului i cuvintele lui, cu toat luarea aminte.

Intrnd sluga, s-a nchinat pn la pmnt stpnului su care edea n legturi i, cznd la pmnt lng picioarele lui, plngea. Iar sfntul l-a ridicat, poruncindu-i s se mbrbteze cu sufletul i i-a spus vedenia sa, zicndu-i: "Fiule, degrab m va chema Domnul la El. Iar tu, dup chemarea mea din viaa aceasta, s iei acest smerit trup al meu, mpreun cu testamentul meu, pe care l-am scris mai nainte de nevoina mea i s-l duci, ajutndu-i Dumnezeu, n casa noastr din Palestina. i toate cele hotrte de mine s le mplineti i s ai frica lui Dumnezeu i credin nendoit n Hristos". El fgduind c va mplini toate cele poruncite i mult plngnd, sfntul l-a cuprins cu dragoste i, dndu-i srutarea cea din urm, l-a liberat cu pace.

A doua zi rsrind soarele, a stat mpratul la judecat i, punnd nainte pe sfntul mucenic, a nceput a vorbi ctre dnsul cu blndee i, oprindu-i mnia n sine, i zicea: "Nu socoteti, o, Gheorghe, c snt plin de iubire de oameni i de mil, rbdnd pn la ndurare? Martori mi snt toi zeii c i cru tinereile tale, pentru frumuseea ce nflorete n tine, pentru cunotina i pentru brbia ta. A fi voit s te am prta al mpriei mele i s fii al doilea cu cinstea, dac ai fi voit s te ntorci la zei. Spune, deci, ce gndeti despre aceasta?" Sfntul Gheorghe rspunse: "Se cdea, o, mprate, ca mila ta cea att de mare s o fi artat de la nceput ctre mine, iar nu s te slbticeti att de mult asupra mea". mpratul ascultnd cu plcere nite cuvinte ca acestea ale mucenicului, i-a zis ndat: "De voieti s te supui mie cu dragoste, ca unui tat, toate chinurile care le-ai suferit, i le voi rsplti cu multe cinstiri".

Grit-a Sfntul Gheorghe: "De voieti, o, mprate, s intrm acum nuntrul capitei, s vedem pe zeii cei cinstii de voi". mpratul sculndu-se cu osrdie i cu bucurie, a mers n capitea lui Apolon cu tot poporul, ducnd cu cinste i pe Sfntul Gheorghe mpreun cu dnii, iar poporul striga ludnd pe mpratul, socotind puterea i biruina zeilor lor. Apoi, intrnd i fcndu-se tcere mare i pregtind jertf, toi priveau spre mucenic, ateptnd fr ndoial s aduc jertf zeilor. Sfntul, apropiindu-se de zeul Apolon i ntinznd mna ctre el, a ntrebat pe cel nensufleit, ca pe un viu, zicnd: "Tu voieti s primeti jertf de la mine ca un Dumnezeu?" Sfntul, zicnd aceasta, i-a fcut semnul Crucii, iar diavolul care locuia n idol a rspuns nite cuvinte ca acestea: "Nu snt Dumnezeu; i nici unul asemenea mie nu este! Numai Unul este Dumnezeu; Acela pe care tu l propovduieti! Noi ne-am deprtat de ngerii cei ce-i slujesc Lui i nelm pe oamenii cei stpnii de zavistie". Atunci sfntul a zis ctre el: "Dar cum ndrznii voi s stai aici, venind eu, slujitorul adevratului Dumnezeu?" Zicnd sfntul acestea, un sunet i glas de plngere ieea de la idoli, apoi deodat cznd toi la pmnt s-au sfrmat.

Atunci slujitorii i muli din popor s-au pornit ca nite turbai, cu mult mnie asupra sfntului, btndu-l i legndu-l. Apoi strigau asupra mpratului: "Pierde pe vrjitorul acesta, o, mprate! Pierde-l mai nainte de a ne pierde el pe noi!" Fcndu-se o strigare i o tulburare ca aceasta i strbtnd vestea aceea prin toat cetatea, mprteasa Alexandra, care pn atunci avea ascuns n sine credina n Hristos, neputnd s-o tinuiasc mai mult, a alergat ntr-un suflet acolo unde era Sfntul Mare Mucenic Gheorghe, i vznd glceava poporului i pe mucenic legat, privindu-l de departe i neputnd s se apropie de dnsul din cauza mulimii, a nceput a striga cu mare glas, zicnd: "Dumnezeul lui Gheorghe, ajut-mi c Tu eti Dumnezeul Cel Atotputernic!"

Dup ce s-a linitit puin glceava poporului, Diocleian a poruncit s-i aduc nainte pe mucenic i fiind ca ndrcit de mnia cea cumplit, a zis ctre sfntul: "Oare astfel de mulumire ai dat, pentru mila mea ctre tine, necuratule om? Oare aa te-ai obinuit a jertfi zeilor?" Sfntul Gheorghe rspunse: "Aa m-am deprins a cinsti pe zeii ti, o, mprate nebun. Ruineaz-te dar de acum, de a-i pune ndejdea ta spre nite zei ca acetia, care nu pot s-i ajute nici lor i care nu rabd nici venirea de fa a robilor lui Hristos".

Zicnd acestea sfntul, iat a venit mprteasa n mijloc, mrturisind cu ndrzneal naintea tuturor pe Hristos, Dumnezeul adevrat; apoi cznd la picioarele mucenicului, defima nebunia tiranului, ocrnd pe zei i blestemnd pe cei ce se nchin lor. Iar mpratul se uimea, vznd pe soia sa cu o ndrzneal att de mare slvind pe Hristos, defimnd pe idoli i cznd la picioarele mucenicului. Apoi a zis ctre dnsa: "Ce-i este, Alexandro, c lipindu-te de vrjitorul i fermectorul acesta, te lepezi de zei cu atta neruinare?" Ea s-a ntors de la dnsul, nedndu-i nici un rspuns. Atunci Diocleian, umplndu-se de mai mult mnie, n-a mai fcut mult cercetare despre Gheorghe, nici despre mprteas, ci ndat a hotrt pedeaps de moarte pentru amndoi, ntr-acest chip: "Gheorghe cel ru, care a mrturisit c este galileean i a hulit mult asupra zeilor i asupra mea, mpreun cu Alexandra mprteasa mea, care s-a amgit de vrjile lui i cu asemenea nebunie a ocrt pe zei, poruncesc s fie tiai cu sabia".

Atunci ostaii cei rnduii pentru aceea, rpind pe mucenic legat, l-au dus afar din cetate, trnd mpreun cu dnsul i pe mprteasa cea de bun neam, care, urmnd cu osrdie, se ruga lui Dumnezeu n sine, micndu-i buzele i privind adeseori spre cer. Apoi, ajungnd la un loc oarecare, mprtesei i-au slbit puterile i a cerut s ad puin. Dup aceea i-a ntors capul spre zid i i-a dat duhul n minile Domnului. Vznd aceasta, Gheorghe, mucenicul lui Hristos, a preamrit pe Dumnezeu i mergea cu mare bucurie, rugndu-se Domnului, ca i alergarea lui s se svreasc cu bine. Apoi, cnd s-a apropiat de locul cel hotrt, unde era s fie tiat i-a ridicat glasul i se ruga n acest chip:

"Bine eti cuvntat, Doamne, Dumnezeul meu, c n-ai veselit pe vrjmaii mei, ci ai izbvit sufletul meu ca pe o pasre din cursa vntorilor! Auzi-m i acum, Stpne, i stai naintea robului Tu n ceasul acesta de la sfrit i izbvete sufletul meu de meteugirile duhului celui din vzduh, al vrjmaului celui mare i de duhurile cele necurate. i s nu le socoteti pcatul celor ce au greit naintea mea, n neputina lor, ci iertare i dragoste arat-le lor, ca i aceia, cunoscndu-Te, s ctige parte din mpria Ta, mpreun cu aleii Ti. Primete i sufletul meu, mpreun cu cei ce bine i-au plcut n veac, trecnd cu vederea toate greelile mele cele cu tiin i cu netiin. Adu-i aminte, Stpne, de cei ce cheam numele Tu Cel cu mare cuviin, c binecuvntat i preamrit eti n veci. Amin".

Astfel rugndu-se cu bucurie i-a plecat capul sub sabie. i a fost tiat n ziua de douzeci i trei a lunii Aprilie, svrindu-i bine mrturisirea, mplinindu-i alergarea i pzind credina fr de prihan, pentru care a i luat cununa dreptii cea pregtit lui. Unele ca acestea snt nevoinele cele mari ale viteazului osta Gheorghe. Unele ca acestea snt biruinele lui asupra vrjmailor. Deci, n acest chip nevoindu-se, s-a nvrednicit cununii celei nestriccioase i venice. Cu ale crui rugciuni i noi s ne nvrednicim n partea drepilor i s stm de-a dreapta sa, n ziua venirii a doua a Domnului nostru Iisus Hristos, Cruia I se cuvine toat slava, cinstea i nchinciunea n vecii vecilor. Amin.