Viaţa PERSOaNEi şi obişnuinţele ei cognitiv‑emoţionale. Consideraţii privind unele rezultate din neuroştiinţe şi înţelesuri convergente din teologia ortodoxă

Medica acadeMicafebruarie 2014

În ultimele decenii, tot mai multe arii de cercetare ştiinţifică (medicina integrativă sau comportamentală, neuroştiinţele, psihoterapia cognitiv‑comportamentală) evidenţiază că felul în care obişnuinţele noastre cognitive şi emoţionale şi felul în care relaţionăm cu semenii ne afectează sănătatea şi perspectiva despre viaţă.

perioadă de 35 de ani, a arătat cum calitatea raporturilor cu apropiaţii are un cuvânt de spus în starea de sănătate.1 “Percepţia dra-gostei în sine reduce impactul negativ al factorilor de stres și al agenţilor patogeni și susţine funcţia imună și vindecarea”, scriau cercetătorii.2

Datele actuale ale neuroștiinţelor au găsit multe alte corespondenţe între ma-nierele obișnuinţelor noastre cognitive și emoţionale, pe de o parte, și felul în care receptăm realitatea. Activitatea mentală din fiecare moment, felul concret în care alegem să ne întrebuinţăm mintea în situ-aţiile de viaţă de fiecare zi fixează de fapt tipare de gândire, cu amprente în însăși funcţionalitatea creierului. Altfel spus, ma-niera de întrebuinţare a minţii (a gândirii), produce modificări în creier.3

Practic, fiecare fel de a privi și de a gândi realitatea, adoptat îndeajuns de des, va con-solida anumite reţele neuronale, consoli-dând, în ultimă instanţă, anumite tipare de

Mai precis, atașameN-tul de care Ne bucu-răm îN copilărie, dar și cel pe care îl oferim semenilor

noștri, calitatea experienţelor acumulate în mijlocul naturii înconjurătoare și felul cum înţelegem să ne angajăm în raporturile cu semenii influenţează în mod direct dispo-ziţiile și capacităţile cu care ne folosim re-sursele interioare. Şi, potrivit rezultatelor, pe termen lung, aceste aspecte influenţea-ză semnificativ starea sănătăţii. Pe de altă parte, și într-un mod chiar mai amplu, cre-dinţa și viaţa spirituală îl pot deschide pe om către un nivel chiar mai adânc al inte-riorităţii sale, luminate de har, care pune în discuţie și organizează toate aceste aspec-te concrete ale vieţii într-o legătură strân-să cu Dumnezeu. În felul acesta, este ușor de constatat o întâlnire surprinzătoare în-tre arii de cercetare psihologică și medicală care au în centrul preocupărilor lor asigu-rarea unei vieţi sănătoase, pe de o parte, și creștine, de partea cealaltă.

Cu mai multe decenii în urmă, ample studii longitudinale au scos la iveală faptul că atașamentul și căldura exprimate în re-laţiile de familie ne influenţează pe termen lung sănătatea, dispoziţiile și maniera de receptare a experienţelor de viaţă. Studiul Harvard, de exemplu, este edificator aici – o cercetare care în baza unui istoric me-dical și psihologic detaliat, întocmit pe o

funcţionalitate cerebrală care se vor activa tot mai ușor, pe măsură ce le repetăm. În felul acesta, treptat, și ca urmare a fiecărei stări emoţionale mai pregnante sau mai îndelungate, în noi se imprimă dispoziţii, stări de spirit, obișnuinţe care ne călău-zesc tot mai strâns reacţiile emoţionale și tiparele cognitive, prin intermediul cărora receptăm și judecăm lumea.

În ultimul deceniu, alte rezultate, chiar mai spectaculoase, au ajuns să contrazică până și constrângerile geneticii, infirmând viziunea deterministă despre viaţa per-soanei. Sunt semnificative aici rezultatele venite din aria epigeneticii, care arată că, în multe situaţii, simpla prezenţă a unei gene nu este suficientă pentru ca trăsătu-ra genetică pe care aceasta o codifică să fie exprimată.4 Mai mult, chiar și “trăsăturile determinate genetic pot fi modificate în mod substanţial, atât prin felul în care pă-rinţii, profesorii și cei care îi îngrijesc tra-tează copiii, cât și prin experienţele pe care

54

stra

tegi

i în

sănă

tate

diac. dR. SORiN MiHalacHE, Centrul de Cercetare Interdisciplinară în Religie, Filosofie şi Ştiinţă, Univ. „Al. Ioan Cuza”, Iaşi

1 V. L. G. Russek şi G. E. Schwartz, ”Perceptions of parental caring predict health status in midlife: a 35‑year follow‑up of the Harvard Mastery of Stress Study“, în rev. Psychosomatic Medicine, 1997, 59 (2): 144‑149 şi D. Funkenstein, S. King şi M. Drollete, Mastery of Stress, Cambridge MA: Harvard University Press, 1957. Concret, rezultatele studiului de atunci arată că 91% dintre participanţii care au caracterizat relaţia lor cu părinţii ca fiind rece la data chestionarului, fuseseră diagnosticaţi la vârstă mijlocie cu boli grave (boli coronariene, hipertensiune arterială, ulcer duodenal şi alcoolism). Comparativ cu aceştia, doar 45% dintre cei care evaluaseră relaţia cu părinţii ca fiind caldă, cu mama în special, aveau acest gen de afecţiuni. Mai convingător chiar, 100% din participanţi, adică toţi cei care au evaluat relaţiile cu ambii părinţi, mama şi tata, ca fiind reci, au înregistrat la vârsta mijlocie boli semnificative, comparativ cu doar 47% dintre cei care au avut o relaţie apropiată cu tatăl şi cu mama. Mai multe despre alte rezultate de acest fel în Dean Ornish, Dragoste şi supravieţuire, Curtea Veche, Bucureşti, 2008. 2 Dean Ornish, op. cit., p. 59.3 Richard J. Davidson, Creierul şi Inteligenţa Emoţională, Ed. Curtea Veche, 2013.4 Richard J. Davidson şi Sharon Begley, Creierul şi Inteligenţa Emoţională, Ed. Litera, Bucureşti, 2013, p. 135.

copiii (dar și adulţii, n.a.) le au”.5 Mai precis, neuroștiinţele scot la iveală trei factori de-cisivi care influenţează devenirea omului, dincolo de condiţionările genetice: mediul de viaţă, experienţele acumulate și felul în care persoana interpretează aceste experi-enţe. Fiecare în parte și toate la un loc pot amplifica sau inhiba expresiile unor gene.

Mediul de viaţă poate stimula sau inhi-ba expresia unor gene, schimbând semni-ficativ trăsăturile și comportamentul unei persoane. Studiile au arătat că gemenii care au trăit în medii diferite, și care au avut parte de stimuli și condiţii de viaţă diferite, au dezvoltat aptitudini și compor-tamente diferite. Pe de altă parte, experien-ţele persoanei în mediul de viaţă sunt, de asemenea, importante în expresia genelor. Particularităţile mediului de viaţă, atât cele spirituale și culturale, dar și cele profesiona-le, lasă urme tot mai adânci în om, în tipare-le gândirii și emoţionalităţii sale și, desigur, în disponibilităţile lui spirituale, cu fiecare experienţă și pe măsura trecerii timpului. În experienţa vieţii spirituale, sfinţii consta-tată și formulează, în numeroase rânduri, mai ales în texte ascetico-mistice ca cele cu-prinse în filocalie, că lucrarea mâinilor și a minţii, fiecare stare sufletească sau cuvânt lasă în om urme lăuntrice, putând să schim-be dispoziţiile sufletești și mișcările min-ţii. Ştiinţele creierului, de exemplu, indică unele rezultate vizibile la nivelul creierului, confirmând că fiecare experienţă și lucra-re a omului are efecte adânci în tiparele de gândire și în emoţionalitatea persoanei. Mai mult însă, epigenetica arată că, în mul-te situaţii, aceste modificări pot amplifica sau inhiba expresia anumitor gene. În fine, descoperiri recente arată că decisive sunt semnificaţia, valoarea evenimentelor, felul concret în care privește realităţile pe care le trăiește, capacitatea de a da conferi un sens vieţii, și evenimentelor fericite și nefericte pe care le trăiește.

Multe observaţii cu înţelesuri conver-gente cu aceste rezultate găsim în textele filocalice și în experienţa părinţilor creș-tini. Sfântul Petru Damaschinul observă, de exemplu, că “mintea se preface după forma fiecărui lucru pe care îl primește și

55

se colorează după chipul lucrului cunoscut de ea”.6 Cu alte cuvinte, într-o lectură teo-logică, sufletul7, folosinţa minţii și a simţirii și stările de spirit care ne locuiesc își fac loc în trup! Faptele acestea sunt relevante, din perspectivă ortodoxă, întrucât învăţătura tradiţiei ortodoxe afirmă că rădăcina vieţii trupului este în suflet, motiv pentru care tot ceea ce se întâmplă în suflet se răsfrânge în trup. Putem înţelege, așadar, ceea ce indică astăzi și neuroștiinţele, cum că fiecărei emo-ţii îi corespunde o anumită biochimie care se imprimă în trup, un regim distinct de funcţionare a corpului, care se definește și se instalează tot mai bine în fiziologie, în me-canismele corporale, pe măsură ce o stare emoţională, o anumită conduită interioară, o anumită reacţie de moment sau compor-tament sunt tot mai des trăite. Omul, scria părintele Dumitru Stăniloae, lucrând în lume și făcând lucruri și opere cu puterile lui și cu materia lumii, se face pe sine într-un anumit fel. Lucrarea lui în lume, ca exersare ascetică și etică a puterilor sale în slujba se-menilor, sau împotriva lor, se repercutează și asupra sufletului său, în felul de a vedea și resimţi realitatea, lucrurile, pe semeni și pe Dumnezeu.8 Formularea unui părinte duhovnicesc recent sintetizează această ul-timă idee, anume că în momentele în care lucrează asupra lumii, cu puterile și lucrurile ei, omul lucrează asupra propriei persoane, imprimând în facultăţile lui sufletești și în simţuri o anumită manieră de întrebuinţare care poate fi duhovnicească sau împătimită: “Ceea ce faci te face!”

Datele din cercetarea neuroștiinţelor actuale arată veridicitatea acestei apofteg-me (maxime, N.red), întărind în același timp observaţiile desprinse din experienţa sfinţilor care sunt fixate în filocalie. Până la urmă, datele medicinei și neuroștiinţelor indică faptul că nu doar relaţiile cu semenii, sau ceea ce facem cu mâinile și cu trupul nostru ne face, ne determină felul nostru de a fi, ci și ceea ce facem cu gândul!

Faptul că asceza se imprimă în trupul și în chipul unui cuvios este o realitate antro-pologică de nătăgăduit. Mâinile unui pic-tor deprind, deodată cu manualitatea fină, solicitată de efortul lui creativ, o fragilitate

Adrian Sorin Mihalache este asistent în cadrul catedrei de Teologie Sistematică a Facultăţii de Teologie “Dumitru Stăniloae” şi diacon la Biserica “Sfântul Sava” din Iaşi. Referatul “Viaţa spirituală şi sănătatea. Rezultate recente din medicina comportamentală şi neuroştiinţe” a fost susţinut în timpul lucrărilor Conferinţei de Pneumologie INSPIR – Iaşi, noiembrie 2013, în cadrul sesiunii Aspecte sociale ale medicinei respiratorii. Tema este una de convergenţă între Medicină şi Teologie, între preocuparea pentru sănătatea trupului şi tămăduirea sufletului.

adRiaN SORiN MiHalacHE

5 Ibidem.6 “Învăţături duhovniceşti”, în Filocalia românească, vol. 5, Editura Harisma, Bucureşti, 1995, p. 106.7 Pr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1996, p. 261.8 “Ceea ce faci te face!” exprimă, într‑o vorbă concentrată, vrednicul de pomenire părintele Teofil Părăianu!

și o agerime specifice, o supleţe și o fineţe speciale, o anumită măiestrie a mișcărilor care devin, odată cu trecerea timpului și cu exersarea lor repetată, tot mai capabile să transporte și să plasticizeze ideea în linii și culoare. Într-un mod convergent, cerce-tările medicale și neuroștiinţele descoperă astăzi că experienţele repetate pe care le alegem și pe care le urmăm se imprimă în funcţiile noastre cerebrale, afectând mani-era în care gândim și simţim, felul în care ne reprezentăm binele și frumosul, cuprinde-rea și rezoluţia sensibilităţilor și judecăţilor noastre. n

Kaferle J, Strzoda cE. – 1. V. l. G. Russek şi G. E. Schwartz,

“Perceptions of parental caring predict health status in midlife: a 35‑year follow‑up of the Harvard Mastery of Stress Study“, în rev. Psychosomatic Medicine, 1997, 59 (2): 144‑149;

2. d. Funkenstein, S. King şi M. drollete, Mastery of Stress, Cambridge MA: Harvard University Press, 1957;

3. dean Ornish, Dragoste şi supravieţuire, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2008;

4. Richard J. davidson, Creierul şi Inteligenţa Emoţională, Ed. Curtea Veche, 2013;

5. Richard J. davidson şi Sharon Begley, Creierul şi Inteligenţa Emoţională, Ed. Litera, Bucureşti, 2013, p. 135;

6. Petru damaschinul, “Învăţături duhovniceşti“, în Filocalia românească, vol. 5, Ed. Harisma, Bucureşti, 1995, p. 106;

7. Pr. dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1996, p. 261;

BiBliOGRaFiE