Viaţa Lui Buddha

Chelba LarisaŞtefan Ioana-LaviniaClasa a XI-a A

Viaţa lui BuddhaBuddha s-a nǎscut în anul 556 î.e.n. într-un mic regat himalayan, într-o regiune care astǎzi este pe teritoritoriul Nepalului, la graniţa cu India. Tatǎl sau, Suddhodana, era regele regatului; aparţineau unui trib numit Sakya, şi Buddha s-a nǎscut nu departe de capitala regatului, Kapilavastu.

La naştere, copilul a primit numele de Siddharta. Numele de Buddha, sub care a devenit cunoscut dupǎ ce atins iluminarea, înseamnǎ "cel treaz". El se nǎscuse în casta rǎzboinicilor (ksatriya). I se mai spunea şi Gautama sau Gotama, dupǎ numele bunicului sǎu. De asemenea ulterior a mai fost cunoscut sub numele de Sakyamuni, înţeleptul Sakya.

Mama prinţului, regina Mayadevi, a murit la scurtǎ vreme dupǎ naştere, încredinţând creşterea lui Siddharta surorii sale şi lui Suddhodana.

Foarte curând, tânǎrul prinţ îi uimeşte pe profesori şi pe înţelepţi prin cunoştintele sale. Nici la exerciţiile fizice, cǎlǎrit şi tras cu arcul nu îl întrece nimeni. Crescând, capǎtǎ o înfǎţişare plǎcutǎ: textele îl descriu ca fiind subţire, cu pieptul larg, cu ochii mari, cu pielea strǎlucitoare şi cu atitudine impunǎtoare.

Prinţul petrece ore în şir în minunatele grǎdini ale palatului, unde, lângǎ lacuri acoperite de lotuşi, se lasǎ în voia unor delicioase contemplaţii. Într-o zi, Siddharta pleacǎ pe câmp cu tatǎl sǎu, care îi aratǎ brazdele de pǎmânt întoarse de plug. Tânǎrul prinţ vede frumuseţea peisajului, dar vede, de

1


asemenea, şi suferinţa bivolului, osteneala ţǎranului şi moartea râmelor tǎiate de brǎzdar. El vede în naturǎ, în lupta pentru viaţǎ, în legea celui mai puternic, moartea celor slabi. Dragostea sa pentru fiecare freamǎt al vieţii este atât de puternicǎ, încât îi cere tatǎlui sǎu sǎ rǎmânǎ în acel loc pentru a medita. În ciuda mişcǎrii Soarelui, umbra arborelui care îl protejeazǎ rǎmâne nemişcatǎ şi Siddharta cunoaşte primul extaz.

Regele, impresionat de atitudinea fiului sǎu, îşi aminteşte prezicerile unui brahman: "Alegând viaţa de ascet rǎtǎcitor, el va atinge Iluminarea şi va salva lumea!" Oare a sesizat atunci regele primele semne ale acestei forţe care îl va îndepǎrta pe fiul sǎu de regat?

Dupǎ întoarcere, el dǎ ordin ca în jurul tânǎrului prinţ nici un spectacol sǎ nu îi mai poatǎ trezi din nou asemenea contemplaţii. Pune sǎ se construiascǎ trei palate în care Siddharta se va bucura de plǎcerile cele mai rafinate. Totuşi, uneori, fugind de bogǎţia decorului, el se retrage în fundul grǎdinilor şi, într-o cabanǎ de bârne, intrǎ în extaz.

Într-o zi, mergând pânǎ la marginea parcului vede, dincolo de straturile de flori ordonate, adâncimea sǎlbatica a junglei. Acolo, pentru prima datǎ, el întâlneşte asceţi care au renunţat la lume. Oare ce forţǎ sǎlǎşluieşte în aceste fiinţe cu privirea neînfricatǎ, mai luminoasǎ decât pietrele preţioase ale bijuteriilor sale?

Regele, în faţa atitudinii melancolice a fiului sǎu, gândeşte cǎ e vremea sǎ îi gǎseascǎ o soţie. Pune sǎ fie cǎutate cele mai frumoase fete din casta sa, care îi vor fi prezentate prinţului în cursul unei sǎrbǎtori. Printre cele 108 pretendente, una mai

2


frumoasǎ decât celelalte, doar ultima, Gopa Yasodhara, atrage atenţia lui Siddharta.

Dupǎ ce i-a învins pe rivalii sǎi la diferitele probe ale concursului, la tir cu arcul, la sabie şi la concursul de erudiţie, Siddharta se cǎsǎtoreşte cu frumoasa Gopa. Între cei învinşi este şi unul dintre verii prinţului, Devadatta, care mai târziu va deveni unul dintre principalii sǎi adversari, chiar din interiorul ordinului înfiinţat de Buddha.

Dupǎ cǎsǎtorie, regele Suddhodana, porunceşte sǎ se construiascǎ un palat şi mai somptuos decât precedentele, pentru ca prinţul sǎ guste nestingherit toate plǎcerile dragostei. Pe ascuns, noaptea, meşterii sunt puşi sǎ construiascǎ un zid în jurul acestui paradis. Prinţul este cuprins într-un vârtej în care totul nu este decât tinereţe şi frumuseţe.

Regele dǎ ordine: tot ceea ce poate aminti boala, bǎtrâneţea şi moartea trebuie sǎ fie îndepǎrtat din calea fiului sǎu. Imediat ce o dansatoare aratǎ cel mai mic semn de obosealǎ, este înlocuitǎ. Nu existǎ nici o floare ofilitǎ, nici o frunzǎ moartǎ, nici o lampǎ care sǎ pâlpâie în incinta palatului.

Curând, Gopa aflǎ cǎ i se va naşte un fiu. Siddharta cere sǎ i se înhame caii şi sǎ iasǎ în oraş pentru a-l împodobi cu flori. Bǎtrânii şi sclavii sunt ascunşi, oraşul întreg este transformat de oamenii regelui într-un loc al fericirii şi frumuseţii. Deodatǎ, în faţa calului prinţului apare un om respingǎtor, în pragul morţii.

Cutremurat de aceastǎ apariţie, în cursul nopţii, Siddharta iese deghizat şi oraşul i se aratǎ cu faţa sa, obişnuitǎ. Vede un

3


convoi mortuar pe care îl urmeazǎ pânǎ la locul de cremaţie; cadavrul se ridicǎ în mijlocul flǎcǎrilor şi capul îi crapǎ în duhoarea cǎrnii arse. Cineva îi spune prinţului cǎ toţi oamenii mor. Întors la palat, prinţul are de-acum moartea în suflet; întreg palatul pare cuprins de aripa sfârşitului, florile nu se mai deschid, muzica moare în instrumente şi femeile sunt epuizate.

Siddharta mediteazǎ la ceea ce a vǎzut. O îndepǎrteazǎ pe Gopa de patul sǎu, iar femeile, în ciuda tuturor seducţiilor pe care le încearcǎ pentru a-l pǎstra alǎturi, nu reuşesc sǎ-l întoarcǎ de la contemplaţiile sale.

Într-o searǎ, dupǎ ce a fost distrat de muzicieni şi dansatoare, Siddharta adoarme. Cǎtre miezul nopţii, se trezeşte brusc, şi vede un spectacol oribil. Aţipite, femeile par cadaverice, mǎtǎsurile preţioase care acoperǎ corpurile lor nu mai sunt decât zdrenţe colorate. Gurile întredeschise dezvelesc dinţii stricaţi, duhoarea se degajǎ din corpuri.

În toiul nopţii, Siddharta îl trezeşte pe Channa, tânǎrul sǎu slujitor, îi cere sǎ-i înşeueze calul, şi, sub bolta înstelatǎ, prinţul pǎrǎseşte palatul pe calul sǎu alb. Traverseazǎ oraşul adormit şi se îndepǎrteazǎ repede.

Prinţul avea aproximativ 27 de ani.

În zori, în apropiere de râul Anoma, la frontiera regatului, Siddharta îi dǎ calul lui Channa şi îi porunceşte sǎ se întoarcǎ la Kapilavastu. El îşi schimbǎ straiele princiare cu hainele zdrenţuite ale unui vânǎtor, apoi îşi taie pǎrul strâns în coadǎ cu o singurǎ loviturǎ de sabie. Legenda spune cǎ, coada prinţului, aruncatǎ în aer, se ridicǎ la cer şi dispare.

4


Channa se teme de mânia regelui şi nu se grǎbeşte sǎ se întoarcǎ la Kapilavastu; drumul de întoarcere dureazǎ şapte zile.

Eliberat de grijile care însoţesc plǎcerile senzuale şi bogǎţia, Siddharta coboarǎ cǎtre câmpiile Gangelui. Traverseazǎ jungle, deşerturi, câmpii cultivate, şi spiritul sǎu, eliberat de orice amintire, se deschide unor noi încântǎri.

Într-o pǎdure întâlneşte un grup de asceţi care practicǎ tehnici dedicate renaşterii în paradisuri; dar Siddharta nu este atras de aceastǎ cale şi îşi continuǎ drumul mai departe.

Este ajuns din urmǎ de brahmanul curţii regale, trimis de tatǎl sǎu, care încearcǎ sǎ-l determine sǎ se întoarcǎ. Brahmanul îi spune cǎ dacǎ este atras de viaţa de ascet, regulile castei îi permit sǎ aleagǎ acest mod de viaţǎ când va ajunge la vârsta de 50 de ani; pânǎ atunci sǎ se întoarcǎ la Kapilavastu, pentru a fi rege când tatǎl sǎu nu va mai fi.

Vǎzând cǎ nu poate sǎ-l convingǎ cu nici un chip, brahmanul se întoarce la Kapilavastu, iar Siddharta merge mai departe.

Dupǎ mai multe zile de mers, Gautama ajunge în oraşul Vaisali unde începe sǎ urmeze învǎţǎturile unui celebru brahman, Arada Kayala. Dupǎ ce l-a ascultat pe filozof expunându-şi doctrina în care totul îşi gǎsea un loc bine definit, Gautama respinge calea adoptatǎ de brahman:"Cuvintele tale n-au putut sǎ-mi meargǎ la inimǎ pentru cǎ în ele nu am gǎsit înţelegere pentru suferinţǎ, nici leac pentru a o vindeca. Ceea ce caut eu este eliberarea omului, dar vǎd cǎ voi nu prea vǎ sinchisiţi ca el sǎ devinǎ mai bun... Nu cǎutaţi decât puterea, şi vǎ mulţumiţi a fi robii zeilor."

5


Mai târziu, el întâlneşte un înţelept - Udaka - pe care adepţi din toatǎ India vin sǎ îl asculte, şi ai cǎrui discipoli spun cǎ este încarnarea lui Rama. Gautama, dupǎ ce l-a ascultat pe înţeleptul Udaka, îi spune:"Sunt convins, venerabile Învǎţǎtor, cǎ drumul pe care m-am angajat cu ajutorul tǎu nu mǎ va conduce la indiferenţǎ faţǎ de atracţiile lumii, nici la detaşarea de pasiuni, nici la liniştirea sufletului. Nu aici voi gǎsi rǎspuns la întrebarile mele. Trebuie deci sǎ mai umblu pribeag pânǎ ce voi descoperi Adevǎrata Cale. "

Cinci oameni îl urmeazǎ, simţind cǎ acest ascet îi va ghida cǎtre Adevǎr. Cu toate acestea, el nu atinsese încǎ Iluminarea şi cu o hotǎrâre fermǎ se izoleazǎ într-o grotǎ, în apropiere de Rajagrha. Acolo uitǎ de tigrii, de vulturii şi de şerpii care bântuie locurile şi se adânceşte într-un ascetism a cǎrui rigoare îl va duce aproape la pieire. Cei cinci tovarǎşi, sǎtui sǎ tot aştepte o învǎţǎturǎ care nu mai venea, îl pǎrǎsesc, bǎtându-şi joc de pretenţiile sale.

Inţeleptul se duce atunci în împrejurimile oraşului Uruvela, unde dulceaţa peisajului, o câmpie înverzitǎ situatǎ între douǎ râuri, Niranjana şi Mohana, contrasteazǎ cu austeritatea grotei sale.Într-o zi, apariţia unui chitarist îl face sǎ realizeze unul dintre principiile pe care le va enunţa mai târziu: o coardǎ prea întinsǎ se rupe, o coardǎ prea slabǎ nu vibreazǎ cum trebuie. Calea justǎ este deci cea de mijloc. La fel şi pentru corp. Un ascetism prea sever îl frânge, iar plǎcerile îl împiedicǎ sǎ vibreze; calea justǎ este cea de mijloc. Viitorul Buddha, restabilit dupǎ austeritatea care era gata sǎ-l coste viaţa, reia pribegia şi traverseazǎ mai multe regiuni.

6


Cautǎ mai multe locuri de meditaţie, dar de unsprezece ori, acestea se dovedesc nepotrivite.

Într-un al doisprezecelea loc, în apropiere de Bodhigaya, desluşind un semn favorabil, el alege un copac sub care se instaleazǎ, la sfârşitul unei zile, decis sǎ nu se ridice de acolo pânǎ ce meditaţia nu îl va face sǎ descopere cum poate fi suprimatǎ suferinţa. Animalele sǎlbatice, cǎrora doar ochii li se vǎd la marginea pǎdurii, îl contemplǎ pe Înţelept; mişcarea şi sunetele înceteazǎ şi Universul întreg aşteaptǎ revelaţia lui Buddha, aşezat pe un strat de iarbǎ.

Acolo, Înţeleptul îndurǎ încercǎrile demonice ale lui Mara, zeul ispitelor, care încearcǎ sǎ îl facǎ sǎ renunţe. De ce sǎ caute Eliberarea? Nu-i ajunge sǎ trǎiascǎ plǎcerile simţurilor? Mara, în faţa impasibilitǎţii ascetului, declanşeazǎ furtuna, ploaie, trǎsnete şi tunete, pentru a-i tulbura meditaţia. Însǎ pietrele de foc, şi sǎgeţile, cǎzute din cer se transformǎ în flori înainte de a ajunge în jurul lui.

În cursul primei nopţi, Buddha îşi vede sutele de vieţi precedente. Jataka, o culegere buddhistǎ de povestiri pentru copii, se spune cǎ redǎ aceste vieţi.

În cursul celei de-a doua nopţi, Buddha descoperǎ complexitatea Universului. El vede galaxiile, diferiţii sori, spaţiul, timpul, materia şi Vacuitatea care o compune. El vede meteoriţii, cometele, aştrii vii şi astrii morţi. Aşa cum se desfǎşoarǎ un curcubeu, infinitatea timpului se deruleazǎ în faţa sa: trecutul şi viitorul, perioadele cosmice ale evoluţiei şi cele ale degenerǎrii. Ciclul vieţii îi apare la nivel cosmic. El vede cum moartea zǎmisleşte viaţa, întunericul lumina, lipsa formei forma, în şirul neîntrerupt al renaşterilor.

7


În cursul celei de-a treia nopţi, regnurile naturii şi legile lor i-au apǎrut cu claritate. Pieirea vieţii pentru continuarea vieţii aşa cum a contemplat-o pentru prima datǎ, atunci când tatǎl sǎu i-a arǎtat plugul care întorcea pǎmântul, i-a apǎrut într-o luminǎ nouǎ: leoaica ce omoarǎ gazela pentru a-şi hrǎni puii acţioneazǎ dupa propria sa naturǎ, pasǎrea care devoreazǎ viermii acţioneaza şi ea dupa propria-i naturǎ, şarpele înghiţind animale mici, nu face nici el ceva contrar propriei sale naturi.

În cursul celei de-a patra nopţi, decurgând din viziunile precedente, el vede suferinţa şi cum aceasta este rezultatul vieţii şi mai ales rezultatul simţurilor. El vede îndepǎrtarea omului de natura sa profundǎ. Încercând sǎ scape de durere, refugiindu-se în plǎcerea senzualǎ şi mentalǎ, nu face decât sǎ se precipite cǎtre o durere şi mai mare. Cǎutarea omului este cunoscutǎ: el vrea sǎ se elibereze de suferinţǎ, dar mijloacele pe care le adoptǎ sunt superficiale. Chiar refugiindu-se în religie, el nu gǎseşte aceastǎ pace.

Viziunea Celor Patru Adevǎruri îi apare atunci lui Buddha:1. Suferinţa (dukha), este contactul corpului, mentalului, conştiinţei, care formeazǎ natura iluzorie, cu lumea.2. Originea (samudaya) Suferinţei este dorinţa, cauza renaşterii.3. Încetarea (nirodha) Rǎului este încetarea acestei dorinţe.4. Calea (marga) care duce la încetarea Rǎului este Nobila Cale Octuplǎ: vederi corecte, vorbire corectǎ, acţiune corectǎ, mijloace de existenţǎ corecte, efort corect, voinţǎ corectǎ, atenţie corectǎ, meditaţie corectǎ.

8


Buddha urcǎ apoi Cele Douǎsprezece Înlǎnţuiri, cauze ale suferinţei, apoi parcurgând drumul invers, aratǎ Calea cǎtre Eliberare.

Drumul Eliberǎrii Totale este acum deschis. Buddha intrǎ în cel mai profund extaz. Iluminarea îl dezrobeşte pentru totdeauna de suferinţǎ şi renaştere.

Pǎmântul se cutremurǎ de douǎsprezece ori, un suflu se abǎtu asupra lumii şi o luminǎ orbitore o învǎlui. În acest moment, toate faptele rele se opresc brusc. Fiecare simte cum lumina îl pǎtrunde. Lumea animalǎ stǎ liniştitǎ, rǎmâne paşnicǎ; zeitǎţile se bucurǎ, iar demonii se lamenteazǎ. În palatul din Kapilavastu, Gopa simte cǎ prinţul a atins Eliberarea.

Buddha avea aproximativ 37 de ani.

Timp de şapte sǎptǎmâni, cu corpul şi conştiinţa perfect fixate, Buddha rǎmâne în extaz. Dupǎ patruzeci şi nouǎ de zile, Buddha iese din contemplaţie şi se hotǎrǎşte sǎ destǎinuie secretul Eliberǎrii. Cautǎ un om al cǎrui spirit sǎ fie suficient de înalt pentru o înţelegere totalǎ şi se gândeşte la înţeleptul Arada, brahmanul ale cǎrui învǎţǎturi le-a urmat, dar aflǎ cǎ este mort.

Atunci se îndreaptǎ spre un loc proprice expunerii învǎţǎturii sale, Varanasi. Aici îi întâlneşte pe cei cinci discipoli care i-au fost fideli timp de şase ani. Primirea este rece. Oare a gǎsit oameni la înǎlţimea învǎţǎturii sale? Dar în faţa cuvintelor unui om cǎruia îi cunosc cel puţin marea modestie, ei se deschid luminii:"Ascultaţi-mǎ, o cǎutǎtori ai Adevǎrului! Calea cǎtre Eliberarea Totalǎ a fost gasitǎ!"

9


Le dezvǎluie apoi Cele Patru Nobile Adevǎruri, Nobila Cale Octuplǎ şi înlǎnţuirile cauzelor şi efectelor. În Parcul Gazelelor din Benares, Buddha îşi predicǎ Învǎţǎtura. Zi şi noapte, oamenii revin sǎ asculte acest mesaj eliberator.

Buddha este acum urmat de şaizeci de discipoli. Pǎrǎseşte curând Parcul Gazelelor pentru a merge la Uruvela.

Buddha îşi petrece nopţile meditând în pǎdure, sub cerul liber, şi îi îndeamnǎ pe cei care îi ascultǎ învǎţǎtura sǎ urmeze o viaţǎ dedicatǎ meditaţiei.

Donaţiile laicilor permit sǎ se stabileascǎ la Sravasti şi la Rajagrha douǎ centre unde Buddha şi discipolii se instaleazǎ în perioada musonului, când drumurile devin impracticabile. În cursul celor patruzeci de ani de Învǎţǎturǎ, discipolii devin din ce în ce mai numeroşi. Buddha îi conduce pe cei care îl ascultǎ cǎtre viziunea vacuitǎţii eului, cǎtre viziunea vacuitǎţii fenomenelor.

Pe mǎsura progresului discipolilor sǎi, el detaliazǎ şi aprofundeazǎ Învǎţǎtura, care va culmina în practicarea atenţiei şi a meditaţiei. Pentru cei care îl ascultǎ, el fǎureşte cel mai pur instrument pe care omul îl poate utiliza pentru eliberarea sa şi aratǎ cǎ el însuşi nu datoreazǎ revelaţia Legii decât practicilor meditative cǎrora s-a dedicat.

Buddha combate practicarea sacrificiilor animale; într-o societate organizatǎ dupǎ principiul rigid al castelor, Buddha combate pǎrerile conform cǎrora cineva ar fi brahman prin naştere şi aratǎ cǎ acestea se dobândesc numai ceea ce face omul şi prin practica meditaţiei, indiferent în ce castǎ s-ar naşte.

10


El expune doctrina fǎrǎ discriminare şi deschide calea meditaţiei pentru oamenii din toate castele. Doctrina sa se rǎspândeşte repede. Cu toate acestea, atât pe parcursul vieţii sale, cât şi în secolele care au urmat, mulţi dintre urmaşii iluştri ai lui Buddha vor fi dintre cei nǎscuţi în casta brahmanilor.

Succesul considerabil al doctrinei pe care o expune Buddha nu scapǎ fǎrǎ a suscita urǎ şi invidie. Devadatta, nefericitul învins în concursul care a precedat cǎsǎtoria lui Gopa cu Siddharta, ţine cu orice preţ sǎ îl discrediteze pe Învǎţǎtor.

Devadatta propovǎduieşte calea unui ascetism sever şi îl criticǎ pe Buddha cǎ este prea "moale". Încearcǎ sǎ producǎ detronarea lui Buddha de la conducerea ordinului pe care chiar acesta îl crease, dar nu reuşeşte sǎ producǎ decât o micǎ schismǎ a unui grup de asceţi puţin numeroşi.

Manevrele lui eşuând, încearcǎ sǎ îl omoare pe Buddha asmuţind asupra sa un elefant beat care, de obicei, era pus sǎ striveascǎ cu piciorul capul condamnaţilor la moarte. Teribilul animal dezlǎnţuit se apropie şi ajungând în apropierea lui Buddha, îngenuncheazǎ la picioarele sale.

Înfrânt, Devadatta va încerca şi alte acte criminale, dar va eşua de fiecare datǎ: el prǎvǎleşte un bloc de stâncǎ asupra lui Buddha când acesta se plimbǎ pe o potecǎ de munte, dar acesta scapǎ numai cu o micǎ loviturǎ la picior.

Devadatta nu este singurul duşman al lui Buddha. Jainiştii luptǎ şi ei contra buddhismului care se dezvoltǎ paralel cu religia lor.

Buddha îşi petrece cea mai mare parte a timpului expunând învǎţǎtura, iar locul sǎu predilect este Piscul Vulturilor, în

11


apropiere de capitala regatului Magadha, cel mai mare dintre regatele indiene ale timpului sǎu.

Într-o zi, Desǎvârşitul primeşte un mesaj de la tatǎl sǎu care se teme cǎ va muri înainte de a-l fi revǎzut şi de a se fi bucurat de Învǎţǎtura sa.

Buddha, însoţit de o numeroasa suitǎ, ia drumul cǎtre Kapilavastu. Cele douǎzeci de mii de persoane avanseazǎ încet cǎtre micul regat. Oraşul, decorat, aşteaptǎ întoarcerea prinţului. Mulţimea aşteaptǎ un suveran terestru, dar vede venind un om sǎrǎcǎcios îmbrǎcat, obosit de predici şi de cǎlǎtoria dificilǎ.

Regele este contrariat de aspectul fiului sǎu. Singura Gopa înţelege gloria soţului ei şi, chiar în noaptea când se revǎd, ea atinge Iluminarea fǎrǎ ca Buddha sǎ îi fi expus Învǎţǎtura sa (aceastǎ transmitere directǎ era destul de frecventǎ la originile buddhismului, şi se spune cǎ ea se mai produce şi în zilele noastre, în cazuri excepţionale). Fiul lui Buddha, Rahula, primeşte şi el Învǎţǎtura şi va intra în ordinul înfiinţat de tatǎl sǎu.

Puţin câte puţin, si ceilalţi prinţi renunţǎ la bucuriile artificiale ale curţii pentru a urma Calea Înţeleptului. Oamenii ascultǎ Învǎţǎtura sa şi numeroşi sunt cei care sunt atraşi de lumina ei. Buddha admite şi femei în congregaţie, prescriindu-le reguli foarte stricte.

Înainte de a pǎrǎsi Kapilavastu, el stabileşte Cele Cinci Paramita pe care discipolii trebuie sǎ le respecte:"Fiţi milostivi şi respectaţi orice manifestare a vieţii, fie ea oricât de micǎ. Înlǎturaţi din voi reaua-voinţǎ, lǎcomia şi mânia.

12


Daţi şi primiţi liber, dar nu luaţi nimic prin violenţǎ, înşelǎtorie sau vorbǎ mincinoasǎ. Nu minţiţi niciodatǎ, chiar atunci când vi se pare cǎ minciuna este scuzabilǎ.Evitaţi drogurile şi bǎuturile care tulburǎ mintea. Respectaţi femeia altuia şi nu sǎvârşiţi nici o altǎ faptǎ trupeascǎ nelegitimǎ sau în afara firii.Iatǎ cele cinci reguli ale vieţii voastre de fiecare zi!"

Succesul formidabil al învǎţǎturilor sale şi faima sa care se rǎspândeşte în toate cele patru zǎri fac ca o mulţime de oameni sǎ vinǎ la el sǎ-i cearǎ învǎţǎtura, sfatul sau pur şi simplu sǎ-l intrebe ceva. Uneori se plânge discipolilor apropiaţi cǎ îi lipseşte singurǎtatea.

Dupǎ ce a predicat timp de mai mult de patruzeci de ani, Buddha, trecut de acum de optzeci de ani, se simte obosit. Îşi continuǎ predicile în ciuda unor prime semne de boalǎ.

În apropierea satului Kusinara, el se întinde pe pǎmânt între doi copaci izolaţi iîn mijlocul unui câmp. Un fierar pregǎteşte masa pentru discipoli şi pentru Buddha. Pentru a-l onora pe Înţelept, el îi serveşte carne, carne de pasǎre. Aceastǎ mâncare, spune Iegenda, îi va cauza moartea, printr-un deranjament stomacal deosebit de sever. SimŞindu-şi sfârşitul aproape, Buddha rǎmâne singur cu Ananda, cel mai apropiat discipol al sǎu. Iatǎ ultimele sale cuvinte, aşa cum ne sunt redate în Mahaparanirvanasutra:

«O Ananda, nu-ţi spune: Cuvântul Învǎţǎtorului nu mai este cu noi. Nu mai avem Învǎţǎtor. O Ananda, nu gândi în felul acesta. Învǎţǎtura pe care v-am predat-o şi v-am comentat-o vǎ va fi Învǎţǎtor atunci când eu voi fi dispǎrut. [...]

13


Apoi, Preafericitul se adresǎ astfel ucenicilor:

- O ucenici, dacǎ vreunul dintre voi este încercat de îndoieli, sǎ mǎ întrebe acum, ca mai târziu sǎ nu-şi spunǎ: Când Învǎţǎtorul era printre noi, nu am încercat sǎ il întreb în faţǎ.Dupǎ ce a vorbit astfel, ucenicii au rǎmas tǎcuţi.

De trei ori Preafericitul îşi innoi cererea şi de trei ori discipolii rǎmaserǎ tǎcuţi.

El spuse apoi:- Atunci, în adevǎr, o ucenici, dacǎ nu mǎ intrebaţi din respect pentru Învǎţǎtor sau de ruşine, puteţi sǎ vǎ spuneţi întrebǎrile celui care stǎ lângǎ voi, şi sǎ mǎ intrebe el în locul vostru.

Discipolii au rǎmas încǎ o datǎ tǎcuţi. [...]Atunci, Preafericitul se adresǎ astfel discipolilor:- Acum, o ucenici, adevǎrat zic vouǎ: orice prinde trup este supus pieirii. Strǎduiţi-vǎ neîncetat!

Acestea au fost ultimele cuvinte ale lui Thagata.

Atunci, Preafericitul a ajuns la prima meditaţie. Ieşind din prima meditaţie, a ajuns la a doua meditaţie... a treia meditaţie... a patra meditaţie... domeniul infinitǎţii spaţiului... domeniul infinitatii constiintei... domeniul disparitiei... domeniul unde nu existǎ nici percepţie, nici absenţǎ a percepţiei,...

Atunci Venerabilul Ananda îl intrebǎ pe Venerabilul Anuruddha:- O Venerabile Anuruddha, Preafericitul a intrat în Nirvana?- Nu prietene Ananda. Mai întâi a ajuns la încetarea senzaţiilor şi percepţiilor. Apoi, Preafericitul a ieşit din strâmtoarea

14


încetǎrii senzaşiilor şi percepţiilor şi a ajuns la domeniul fǎrǎ percepţie, fǎrǎ absenţǎ a percepţiei... domeniul infinitǎţii conştiinţei... domeniul infinitǎţii spaţiului... a patra meditaţie, a treia meditaţie, a doua meditaţie, prima meditatţie. Ieşind din prima meditaţie, el a ajuns la a doua meditaţie... a treia meditaţie... a patra meditaţie... Imediat dupǎ ce a ieşit din a patra meditaţie, Preafericitul a intrat în Nirvana.

Imediat ce Preafericitul a intrat în Nirvana, s-a produs un mare cutremur de pǎmânt, înfricoşǎtor, oribil, şi bubuitul tobelor divine cǎzu ca tunetul.»

Buddha a trecut din aceastǎ lume la optzeci şi ceva de ani, şi nu se ştie nici astǎzi dacǎ moartea i-a fost cauzatǎ de o otrǎvire sau de o mâncare alteratǎ. Timp de 400 de ani învǎţǎturile sale s-au transmis oral, apoi au fost consemnate pe frunze de palmier.

Mai târziu, comunitatea lǎsatǎ de Buddha s-a divizat în multe şcoli.

Copacul sub care a atins Buddha eliberarea, din apropiere de Bodhigaya, a fost tǎiat şi ars de brahmani şi de musulmani. Din rǎdǎcinile lui, rǎmase în pǎmânt, au dat însǎ mlǎdiţe noi, şi din acestea copacul a renǎscut, astfel încât el se înalţǎ şi astǎzi în acelaşi loc, la fel de impunǎtor ca şi odinioarǎ.

Doctrina expusǎ de el a rǎmas însǎ la fel de vie şi astǎzi, dupǎ aproape trei mii de ani.

15

Viaţa Lui Buddha

Documents

Transcript of Viaţa Lui Buddha