Lumea medievala din romanele cavaleresti

Vestimentatie

Ca orice societate mai apropiatǎ sau mai îndepǎrtatǎ în timp şi spaţiu, cea medievalǎ are anumite coduri culturale care îi definesc complexitatea şi unicitatea. Şi codul vestimentar se supune acestor moduri de viaţǎ. Ȋn romanele cavalereşti întâlnim diverse combinaţii de culori în vestimentaţie, diverse materiale din care sunt confecţionate hainele, sau cum sunt îmbrǎcaţi cavalerii. Ȋnainte de a pleca la drum, mama tânǎrului care va deveni cavalerul Perceval îi confecţioneazǎ acestuia un rând de haine: o cǎmaşǎ groasǎ de cânepǎ, pantaloni galezi, croiţi, dacǎ nu mǎ înşel, dintr-o singurǎ bucatǎ, o tunicǎ şi o glugǎ din piele de cerb, bine încheiate. Dupǎ o vreme de la plecarea sa, tânǎrul întâlneşte un gentilom care-l gǎzguieşte la castelul sǎu şi îi oferǎ în dar o cǎmaşǎ şi iţari lungi de in şi, pentru pus pe deasupra, pantaloni scurţi, bufanţi, de un roşu aprins, şi o tunicǎ dintr-o mǎtase violetǎ, ţesutǎ în India. Chrétien de Troyes menţioneazǎ atât materialul din care sunt realizate hainele, cât şi culoarea acestora, semn cǎ medievalii erau sensibili la aceste aspecte. Roşul aprins al pantalonilor, mǎtasea violetǎ a tunicii sunt culori puternice, dinamice; roşul face parte din cele şase culori de bazǎ menţionate de Aristotel, iar violetul este o combinaţie între albastru şi negru. Potrivit lui Aristotel, orice culoare reprezintǎ mişcare, acţiune dinamicǎ ce rezultǎ din „întâlnirea „focului vizual” cu razele emise de corpurile astfel percepute”.

Ȋn textele cavalereşti predominǎ albul şi roşul-închis. Culoarea albǎ este folositǎ pentru a descrie pǎrţi ale corpului uman, stofe, arme. Albul exprimǎ apropierea de divinitate, iar dacǎ în textele religioase apare lumina eternǎ, în cele profane regǎsim lumina soarelui, a sǎbiilor care strǎlucesc, a stelelor, a sfeşnicelor, a focului; la rândul sǎu, Graalul emanǎ o luminǎ mai puternicǎ decât toate celelalte surse. Ȋn romanul Graalului lumina este pretutindeni.

Armurile cavalereşti sunt la fel de colorate precum hainele. Imaginea cavalerilor care ies din pǎdure de la începutul romanului lui Perceval este vioaie, coloratǎ, chiar pestriţǎ ca urmare a amestecului de culori, am putea spune nepotrivit pentru statutul lor de luptǎtori. Tânǎrul, naiv, rǎmâne fascinat atunci când îi vede pe cavaleri venind „cu zalele zornǎind, cu coifurile strǎlucind, cu verdele, roşul, auriul, argintiul şi albastrul armurilor lucind în soare, i s-au pǎrut tare frumoşi şi chiar plǎcuţi la vedere.”

Ȋn ceea ce priveşte veşmintele domniţelor, acestea sunt asemǎnǎtoare cu cele ale cavalerilor; piesele vestimentare, materialele, culorile, se încadreazǎ în acelaşi tipar. Tânǎra la castelul cǎreia poposeşte Perceval, şi unde acesta va vedea Graalul, poartǎ mantie şi tunicǎ, din stofǎ de culoare roşie, garnisite cu blanǎ de veveriţǎ albǎ. Gulerul avea o garniturǎ de zibelinǎ, neagrǎ şi argintie, nici prea lungǎ, nici prea latǎ. Autorul este foarte atent la detalii, la proporţii, încercând sǎ redea cât mai fidel modul în care personajele aratǎ şi se desfǎşoarǎ. Deşi se aflǎ într-o situaţie criticǎ din pricina celor care încearcǎ sǎ-i asedieze castelul, domniţa nu se dezice de la aspectul sǎu fizic, acesta fiind modul în care îşi exprimǎ statutul nobiliar.