53

Foto: Petrişor Siminel „Uimire”,locul I la concursul lunii decembrie

Vaccinarea, acest subiect care naște nu-meroase dezbateri și reacţii dintre cele mai diferite, m-a făcut să răspund articolului pe care l-aţi publicat în numărul din ianuarie al revistei „Familia Ortodoxă”1. Sunt mamă a doi copii: Petru, în vârstă de 2 ani, și Pavel, de 1 an. Cu toate că sunt o victimă a efectelor secundare ale vaccinării în copilărie, nu m-a interesat cu adevărat subiectul vaccinurilor până în luna a șasea de sarcină. Am citit mii de pagini de studii știinţi$ce, am discutat cu experţi în domeniu și cu părinţi. Împreună cu soţul meu, ne-am rugat și am luat o deci-zie bazată pe logică, bun-simţ și raţionalitate.

Deși personală, o astfel de decizie (pro sau contra) necesită o informare completă și o abordare etică. Aceste două aspecte sunt de-$citare la ora actuală și, de aceea, am ales să scriu această scrisoare: spre informarea celor însetaţi și a celor care au „urechi de auzit”.

Referitor la vaccinurile copilăriei, lumea medicală și părinţii deopotrivă se confruntă cu multe necunoscute. Ca părinţi, din păcate existenţa acestor necunoscute sau dispute nu ne este %uturată niciodată prin faţa ochilor înainte de a $ convocaţi la vaccinare. Tocmai din cauza acestor întrebări fără răspuns, lu-crurile nu pot $ privite strict alb sau negru:

Vaccinurile: să alegem în cunoştinţă de cauză!

54

Cristela împreună cu fiii ei, Petru și Pavel

vaccinăm sau nu vaccinăm – și gata, am în-cheiat subiectul, ne-am făcut datoria de părinţi și la acest capitol... Avem dreptul să alegem în cunoștinţă de cauză, cu alte cuvinte să $m informaţi mai ales în privinţa unor proceduri medicale asupra cărora există încă numeroase semne de întrebare.

Despre vaccinare există adevăruri incon-testabile, care însă au fost restricţionate în mod deliberat, manipulativ sau intimidant. Mulţi părinţi își doresc ca doctorul să le spună dacă e bine sau nu să-și vaccineze co-pilul. În orice fel de decizie, însă, esenţială este asumarea responsabilităţii consecinţelor, mai ales când rezultatele nu coincid cu așteptă-rile. Această asumare presupune renunţarea la dreptul de a blama pe oricine altcineva, inclusiv pe sine însuși, pentru consecin-ţele alegerii făcute, dar și un grad sporit de

vigilenţă și auto-educare pentru a preveni urmările nedorite.

Iată logica și raţiunea pe care am folosit-o atunci când, împreună cu soţul meu, am ana-lizat în familie datele despre vaccinare și am decis pentru copiii noștri:

1. În mod $resc și chiar conform legii, în anumite situaţii, înaintea unor manevre sau proceduri medicale, trebuie să ni se dea să citim un document ce detaliază procedeul, ris-curile și posibilele efecte adverse ce pot rezulta și, de asemenea, trebuie să ni se solicite acordul scris, prin semnătură. În engleză se numește „informed consent”, adică acord în cunoștinţă de cauză, informat. La vaccinuri însă nu e așa.

Dar oare care ar $ procentul de copii vac-cinaţi dacă s-ar întâmpla astfel și în cazul contestatei proceduri a vaccinării? Adică îna-inte de a administra un vaccin copilului, să $e pusă la dispoziţia părinţilor documentaţia cu informaţie completă, cu toate riscurile și efec-tele secundare („full disclosure”), pe care aceștia să le discute deschis cu doctorul, să le înţeleagă și să și le asume în scris pentru copil?

2. Chiar dacă nu avem de-a face cu o procedură de tip acord informat în scris, ca părinţi ne revine minima datorie de a citi mă-car prospectul vaccinului. Ar trebui să facem asta întotdeauna, cu orice medicament, in-diferent că e pe bază de prescripţie medicală sau nu. A $ informaţi e un semn de respect și civilizaţie. În plus, e ceea ce producătorul de-clară și își asumă, deci informaţia respectivă nu poate $ cali$cată în mod peiorativ ca fă-când parte din „teoria conspiraţiei”.

Dar oare câţi părinţi au a%at direct din prospect că „este posibil să nu se obţină un răs-puns imun protector la toţi copiii vaccinaţi”?

În urma studiului, am căutat răspunsuri clari$catoare la specialiști. Cu câteva excep-ţii, când ajungeam la întrebări despre riscuri și efecte secundare, întrebările mele erau percepute ca o ofensă la adresa credibilităţii

55DIALOG CU CITITORII

cadrului medical susţinător al vaccinării și eram trimisă cu indignare la studiul in-dividual al prospectului, „dacă sunt Toma Necredinciosul”.

Ca în orice lucru „supervizat” de Dumnezeu, orice rău (aparent) e un bine ne-terminat. Am mers la prospect și sfătuiesc toţi părinţii să facă la fel. Vor descoperi că de-claraţiile producătorilor de vaccinuri coincid cu ale celor catalogaţi drept „conspiraţioniști” cel puţin în două-trei aspecte critice: ingredi-ente toxice (aluminiu, mercur, formaldehidă), lipsa garanţiei de protecţie 100% împotriva bo-lii pentru care ești vaccinat și efectele secundare semni$cative.

3. Nici una dintre alegeri (pro sau contra vaccinării) nu oferă protecţie 100% în faţa bolilor. De aceea, eforturile părinţilor nu se încheie o dată cu luarea deciziei – dim-potrivă. Mai ales în cazul unei decizii luate contra vaccinării.

O decizie pro-vaccinare le oferă părinţi-lor un oarecare grad de confort psihic faţă de afecţiunea împotriva căreia s-a făcut vaccinul (dar nu total, știind de acum că vaccinul – conform prospectului însuși! – nu garantează că subiectul vaccinat nu va face boala).

O decizie contra îi privează de acest con-fort, le oferă însă în schimb confortul că nu vor da la schimb boli ale copilăriei pe pro-babilitatea unor boli complexe, permanente, uneori fatale. Cum am citit de curând în mărturia unor părinţi al căror copilaș de nu-mai doi ani a murit de cancer cerebral: „Am dat la schimb tusea convulsivă pe cancer și văr-satul-de-vânt pe autism”.

Părinţilor care optează pentru a nu-și vac-cina copilul le revine o răspundere mult mai mare decât celorlalţi. Ei trebuie să depună eforturi maxime pentru a menţine un sis-tem imunitar robust, printr-un stil de viaţă corect. Adică alimentaţie bazată pe alimente integrale, neprocesate industrial, nera$nate,

bogată în proteine sănătoase (adică cele de ori-gine vegetală), vitamine, antioxidanţi, $bre, cure de aer curat, somn bun e$cient, evitarea marilor aglomeraţii, a aerului intens poluat, a încăperilor igrasioase, a antibioticelor și a altor medicamente imunosupresive. Poate suna uto-pic, însă din proprie experienţă spun că nu e imposibil. E aparent di$cil, de aceea susţin că decizia de a refuza un vaccin nu înseamnă numai „Gata, am scăpat de pericolele X și Y”, ci este doar începutul unor acţiuni susţinute de vigilenţă, dar cu consecinţe bene$ce pen-tru sănătatea copilului.

4. Există situaţii în care părinţii se bla-mează sau îi blamează pe alţii pentru faptul că nu au administrat un anumit vaccin și copilul s-a îmbolnăvit.

Pe lângă faptul că blamarea e în contra-dicţie cu un spirit constructiv pe timp de boală, dar și cu spiritul asumării responsabili-tăţii, nu trebuie uitat nici că $ecare organism este unic, reacţionează deci în mod diferit și, nu în ultimul rând, moștenește un bagaj ge-netic care își pune la rândul său amprenta pe modul de a reacţiona la stimuli externi. Mai exact, chiar și vaccinat, organismul respectiv ar putea să nu reacţioneze și să nu producă anti-corpii necesari din multiple motive.

Rămâne doar să ne întrebăm dacă boala este rezultatul exclusiv al nevaccinării sau acest lucru s-a întâmplat în contextul neres-pectării unui stil de viaţă sănătos, despre care am amintit mai sus?

5. Până la trei ani, sistemul imuni-tar și restul sistemelor din organismul unui nou-născut se formează și nu sunt complet maturizate. Aceasta este totuși perioada în care sunt introduși în organism cei mai mulţi viruși, prin vaccinuri (26 în Romania(!), incluzând și rapelurile, conform schemei de vaccinare propusă de Ministerul Sănătăţii). Se spune că cele mai periculoase sunt polivaccinurile, adică cele care conţin multiple tulpini, pentru că

56 DIALOG CU CITITORII

organismul bebelușului primește o „doză-șoc de viruși multipli” dintr-o singură înţepătură (de ex.: DTP, ROR etc.).

Dar oare la câte vaccinări poate face faţă organismul fragil și în formare al unui copil? Care este limita suportabilităţii peste care or-ganismul cedează și se îmbolnăvește?

Dr. Howard B. Urnovitz, specialist în mi-crobiologie și imunologie, directorul știinţi$c al Fundaţiei pentru Cercetare în Domeniul Bolilor Cronice, și-a prezentat concluziile cercetărilor în faţa Comisiei Guvernamentale pentru Supraveghere și Reformă (S.U.A.):

- organismul uman are o memorie gene-tică a substanţelor străine la care a fost expus, inclusiv vaccinuri virale și bacteriene;

- $ecare persoană răspunde diferit la substanţe străine, în funcţie de moștenirea genetică unică;

- se pare că există o limită în ceea ce pri-vește cantitatea de substanţe străine la care organismul uman poate $ expus până când încep să aibă loc distrugeri genetice sau să se iniţieze boli cronice.

Cei care încearcă să a%e răspunsuri la în-trebările ce frământă în legătură cu efectele secundare ale vaccinării sunt doar o mână de oameni de știinţă, cercetători independenţi. De ce atât de puţini? Pentru că ei nu sunt $nan-ţaţi nici din bani publici, nici de către companii farmaceutice sau mari corporaţii. Ei operează „cu cureaua strânsă”, pe baza unor bugete modeste, și sunt ridiculizaţi și marginalizaţi în aceeași măsură cu părinţii care vor să a%e mai multe înainte de a lua o decizie cu efecte (poate) ireversibile asupra sănătăţii copiilor.

6. De cele mai multe ori, efectele secun-dare ale unor abuzuri asupra organismului nu apar imediat, nici măcar pe termen scurt. Uităm de aceea că șocurile la care organismul a fost expus în timpul copilăriei (îndeosebi prin vaccinare repetată și intensivă), iar mai apoi în timpul adolescenţei (prin rebeliune)

ajung să $e plătite întotdeauna, mai de-vreme sau mai târziu.

Am observat că informaţiile și principi-ile de sănătate care constituie „cealaltă faţă a monedei” sunt la ora actuală prea puţin cu-noscute: ele $e fac obiectul unor controverse între specialiști, $e sunt considerate tabu de anumite grupuri de interese și de in%uenţă, $e sunt rezultatul existenţei un soi de „orbire civică” prin care nu putem accepta că o auto-ritate în domeniu poate $ contestată. Dar… „încrederea oarbă într-o autoritate este cel mai mare dușman al adevărului” (Albert Einstein).

Referitor la vaccinare există multă con-fuzie, dar și mult abuz. Ca părinţi, avem dreptul la alegeri informate și la exercitarea opţiunilor personale atunci când e vorba de sănătatea noastră și/sau a copiilor, încă din faza prenatală. Opţiunile personale și ale-gerile informate trebuie să $e respectate în practică în mod formal, transparent, fără discriminare, fără intimidare. Încrederea în justeţea unei alegeri făcute crește o dată cu gradul de auto-instruire și cu numărul cunoș-tinţelor și-al informaţiilor puse la dispoziţie.

Vă trimit această scrisoare cu speranţa că tot mai mulţi părinţi vor face minimul efort de auto-instruire, citind măcar prospectul vaccinurilor; și pentru că de prea mult timp lipsa profundă de educaţie a poporului ro-mân, și nu doar lipsa de informare, stă la baza manipulării lui cu ușurinţă de către un stat iresponsabil și lipsit de viziune în ceea ce pri-vește sănătatea și viitorul unei naţiuni.

Cristela GeorgescuHealth Coach (Institute for Integrative Nutrition, SUA)

Certi!cate in Plant Based Nutrition (Cornell University, SUA)

1 Este vorba de articolul „Ce riscăm atunci când ne vaccinăm copiii?”, pp. 69-70, din nr. 36/ianuarie 2012. (n.red.)