1

Utilizarea puterii pentru evitarea şi rezolvarea conflictului1

1. Conceptul de putere 2. Mituri ale puterii în conflicte 3. Forme (baze) ale puterii 4. Teorii despre putere 5. Potenţarea puterii prin limbajul paraverbal şi nonverbal

1. Conceptul de putere

Noţiunea de putere desemnează de cele mai multe ori capacitatea unui actor (individ sau grup) dat de a ajunge la rezultatele urmărite şi, în general, de a realiza acţiuni eficiente. Puterea este definită eterogen ca: abilitatea de a acţiona, de a influenţa un rezultat, de a face să se întîmple ceva sau a înfrânge o rezistenţă. Puterea relaţională.

Puterea reprezintă capacitatea de a obţine ceea ce-ţi doreşti. Puterea în conflict .. în context, adică în cadrul unei interacţiuni. Cu un grup de prieteni ... Dacă puterile sunt (în realitate sau doar percepute ca) echilibrate sunt favorizate strategiile alianţei, dezechilibrul puterilor încurajează strategiile de opoziţie, cel mai puternic tinzând să-şi impună poziţia. Puterea este determinată de:

a) capacitatatea de a face ceva înpotriva dorinţei celorlalţi b) deţinerea a ceva (sau a avea controlul) asupra ceva ce oamenii vor să aibă c) capacitatea de a schimba credinţele şi coportamentele oamenilor, fie prin logică

raţională, fie prin carismă iraţională) Moduri de utilizare a puterii: ▪ voluntar sau inconştient, ▪ colaborativ sau coercitiv ▪ evident sau implicit. Recomandări de utilizare a puterii:

- subtil (fără ca oamenii să-şi dea seama) - indirect (prin substitutul puterii), prin ameninţări - gradual (fără abuzuri) – reactanţa.

2. Mituri ale puterii în conflicte

- Oamenii presupun în mod eronat că nu deţin puterea sau că au o putere inferioară celorlalţi ;

- credinţa că puterea poate fi echilibrată. În loc să ne gîndim că oamenii au nevoie de o echivalenţă sau egalitate a puterii, mai degrabă ne-am gîndi că oamenii au nevoie de o bază adecvată a puterii pentru a participa efectiv în conflict. Baza de putere adecvată permite intrarea în arenă cu anumite şanse;

- puterea ca o cantitate fixă într-o relaţie. De fapt, ambele puteri (a mea şi a adversarului) pot creşte în paralel.

1 Această prelegere este o completare la textul din cartea Conflictul interpersonal.

2

3

3. Tipurile puterii Există cinci baze (forme) ale puterii definite de French şi Raven (1960), în funcţie de percepţia că celălalt are posibilitatea de recompensare sau coerciţie:

1. Puterea de recompensare: controlul asupra resurselor valorizate. 2. Puterea coercitivă: capacitatea de a pedepsi, posibil la nivel fizic. 3. Puterea de competenţă (limitată la structurile cognitive - cunoştinţe superioare – şi

la anumite domenii. 4. Puterea legitimă: poziţie care îi dă celuilalt dreptul de a-i prescrie comportamentul:

vîrstă, inteligenţă, sex, castă, aspect fizic. 5. Puterea de referinţă: atunci când oamenii vor să fie ca tine.

O listă mai detaliată a formelor puterii ne poate ajuta în identificarea bazelor de putere pe care le deţinem:

1. Proprietatea: Am un scaun? Pot face şi focul cu el. Am bani? Îi cheltuiesc cum vreau. 2. Funcţia:

∗ autoritate formală în persoanele cu funcţie. ∗ Controlul accesului la ceva dorit de ceilalţi, unde tu eşti “portar”: secretara

managerului. 3. Cunoaşterea

∗ Cunoaşterea tehnică – puterea experţilor şi oamenilor de ştiinţă. ∗ Cunoaşterea socială înseamnă să ştii anumite lucruri despre oameni (secrete

pentru şantaj). 4. Abilitatea practică: tehnică sau socială. 5. Obligaţia. Dacă mă simt obligată faţă de tine, tu îmi poţi aminti acest lucru:

Obligaţiile decurg din: ∗ Servicii pe care mi le-ai făcut în trecut şi de care trebuie să mă achit. ∗ Reguli pe care eu trebuie să le urmez, cum ar fi regulile sociale de într-ajutorare a

unei persoane în dificultate. ∗ Responsabilităţi pe care simt că le am, de ex. ca părinte, priete sau manager.

6. Încrederea; încredere în tine, tu ai mai multă putere în a-mi cere anumite lucruri, eu nu voi crede că profiţi de mine.

7. Auto-determinarea. Sunt singurul care poate decide ce face şi ce spune. Helena Cornelius & Shoshana Faire (1989) identifică şase fundamente ale puterii; printre acestea, inedită este preţuirea relaţiei (acceptarea supunerii la puterea celuilalt pentru a nu pune în pericol relaţia). Bernard Mayer - enumeră nu mai puţin de 13 tipuri specifice de putere (Mayer, 2000): 1. Autoritatea formală 2. Asocierea. Legăturile persoanei cu alţi oameni sau organizaţii puternice. 3. A fi o pacoste este abilitatea de a irita, sîcîi, a se amesteca, sau a face să se simtă jenat.

Uneori i se spune „puterea puricelui asupra câinelui” – în supermarket copilul obţine de la părinte dulciurile pe care le doreşte.

4. Puterea procedurală decurge din abilitatea de a controla sau influenţa un proces de adoptare a deciziei- un judecător într-un proces de crimă sau a un mediator.

5. Puterea obişnuinţei sau a inerţiei. De obicei este mai uşor să laşi lucrurile aşa cum sunt, decît să le schimbi.

6. Puterea morală - convingerea oamenilor că ei acţionează în acord cu anumite valori 7. Puterea personală /psihologică.

4

8. Percepţia puterii. Credinţele pe care le au oamenii despre puterea lor şi a altora sunt adesea tot atît de importante ca şi puterea însăşi - instanţa judecătorească le va da cîştig de cauză, credinţa însăşi poate fi o sursă de putere, mai ales dacă ceilalţi o împărtăşesc.

9. Puterea definiţională. Abilitatea de a defini problemele şi rezultatele potenţiale într-un conflict este o sursă crucială de putere.

4. Teorii despre putere

1. Teoria coerciţiei2

Acţiunea prin care se schimbă comportamentul unui persoane chiar atunci când aceasta nu doreşte să facă asta. Schimbarea se obţine prin ameninţare sau mită. Se induce o motivaţie extrinsecă cu mesajul „fă asta şi vei obţine asta”. Ameninţările pot lua de multe ori forma negării, cum ar fi înlăturarea beneficiilor sau împiedicarea accesului al resursa dorită.

Apărarea împotriva efectelor teoriei: • Peretele de stâncă: refuzaţi imediat, spuneţi pur şi simplu nu. • Separarea identităţii: refuzaţi pe motivul că dv. nu faceţi ceva de acest gen. • Justificare: prezentaţi cauza şi efectul negativ spunând că nu vă veţi conforma. • Negociere: faceţi contra-oferte pentru a permite celeilalte persoane să-şi realizeze

scopurile.

2. Principiul interesului minim În orice relaţie, persoana care are cel mai mic interes cu privire la continuarea relaţiei

(adică are cea mai bună strategie de detaşare) deţine cea mai mare putere. Ex: Dacă mă gândesc vag să-mi vînd casa ...

Utilizarea efectelor teoriei: Dezvoltaţi-vă propria poziţie de detaşare. Asiguraţi-vă că vă puteţi retrage în orice

moment. Încercaţi să prejudiciaţi capacitatea celeilalte persoane de a se detaşa. Apărarea împotriva efectelor teoriei: Nu păreţi niciodată disperat să ajungeţi la o înţelegere: nu aveţi decât de pierdut.

3. Teoria schimbului social Toate relaţiile au o parte de luat şi una de dat cu toate că balanţa acestui schimb nu este întotdeauna egală. Teoria schimbului social explică ceea ce simt oamenii într-o relaţie cu o altă persoană, în funcţie de perceperea următoarelor:

• Echilibrul între ceea ce aducem într-o relaţie şi ceea ce obţinem din ea. • Tipul de relaţie pe care îl merităm. • Şansele de a avea o relaţie mai bună cu o altă persoană.

Pentru a decide ceea ce este corect, ne creăm un nivel de comparaţie cu care comparăm proporţia dat / luat. Acest nivel va varia de la o relaţie la alta, cu anumite relaţii din care obţinem mai mult şi altele în care aducem mai mult. Acestea vor varia de asemenea foarte mult cu privire la ce este dat şi primit. Astfel, de exemplu, schimburile de acasă pot fi foarte diferite atât cu privire la balanţă, cât şi la conţinut. Cu un nivel înalt de comparaţie, am putea crede că lumea este plină de oameni drăguţi care abia aşteaptă să ne întâlnească. Atunci când nivelul este scăzut, am putea rămâne într-o relaţie costisitoare deoarece credem că nu am putea găsi pe cineva mai bun.

2 Sursa: Internet, Teorii psihologice.

5

Utilizarea efectelor teoriei: Atunci când doriţi să cereţi ceva în schimbul a altceva, asiguraţi-vă că balanţa

schimbului este în favoarea voastră. Apărarea împotriva efectelor teoriei: Atunci când oamenii apelează la favoruri, gândiţi-vă la ce tip de relaţie de schimb

aveţi cu ei şi dacă aceasta este rezonabilă.

4. Teoria contingenţei strategice Puterea din interiorul unei organizaţii depinde de trei factori: ▪ abilităţile de rezolvare a problemelor: (a rezolva probleme importante, atunci veţi fi

foarte preţuit... vă dă un avantaj în cadrul negocierilor... puterea din reciprocitatea creată.)

▪ centralismul actorului: lucraţi într-o parte centrală a fluxului activităţilor organizaţiei, deci: ceea ce faceţi este foarte important, dacă partea dvs. din companie are eşecuri, întreaga activitate se opreşte. Iar aceasta vă va da din nou atenţie şi o putere de negociere mare.

▪ unicitatea abilităţilor - greu de înlocuit. Utilizarea efectelor teoriei:

Obţineţi o slujbă pe firul central al activităţilor organizaţiei. Deveniţi un expert în rezolvarea problemelor în cadrul acesteia. Obţineţi şi apăraţi-vă cunoştinţele şi abilităţile pe care nimeni altcineva nu le mai are.

Apărarea împotriva efectelor teoriei: Nu permiteţi niciunei alte persoane să devină indispensabilă.

5. Potenţarea puterii prin limbajul paraverbal şi nonverbal

Strîngerea mîinii (cotul… strîngerea regală) Atingerea: prinderea cotului, spatele, umerii (bătuţi uşor în mijlocul spatelui, ghidaţi) Limbajul paraverbal:

- mişcări sacadate ale corpului, degetului, palmei - opririle şi privitul în ochi, în momente arbitrar alese; tăcerile pline de siguranţă şi privitul în ochi.

Emoţiile: self-control – muşcatul buzei inferioare (Bill Clinton a făcut acest lucru de 15 ori în 2 minute în timpul “mărturisirii” legate de Monica Lewinsky). Mersul:

- braţele în mişcare; coatele îndepărtate de corp - intrarea şi ieşirea în grup, din sală: intri primul, dar ieşi ultimul, dirijîndu-l

uşor pe cel din faţa ta, cu palma pe spate - în timpul deplasării în grup mergi în mijloc.

Poziţia: mai înalt – piedestal, însemne. Lista Yale a cuvintelor investite cu putere (Yale, Duke or California Universities, 1963) – cuvinte care potenţează puterea : uşor, rezultate, salvez, descopăr, garantat, în siguranţă, sănătos, iubire, bani, nevoie, probat (demonstrat), tu.