Petrescu Bogdan - proiect TGA -

A. Cuprins

B. Staţia spaţială MIRmodule principale

1. modulul principal2. Kvant3. Kvant-24. Kristall5. Spektr6. Priroda

alte module7. compartimentul de andocareA. Vehicule de transport ProgressB. Navetele tip SoyuzC. US Shuttle

C Istoricul MIR şi introducere pe scurt

D. Cronologia misiunilor spre MIR

E. Experimente şi echipamente1. Instalaţii pe MIR

MIM - Microgravity Isolation MountGloveboxMOS - Modular Optoelectronic Scanner

2. Experimente şi rezultateDCAMCFM-MGBX / GBX8LMEMIR Window ExaminationOLiPSEIntercrew interaction and...

F. Anexe

1. combustibil N2O4 - UDMH2. Poze

G. Bibliografie

Modulul principal al staţiei spaţiale MIR (17KS N127-01)

Pe 20 februarie 1986, propulsoarele Proton lansează un modul, primul din staţia MIR.Anunţurile sovietice anunţă, imediat după lansare, că acesta este echipat cu 6 porturi decomunicare, şi vor servi drept suport pentru viitoare staţie spaţială multi-modulară. Elîntruchipează întreaga staţie pentru mai mult de 1 an, până ca celelalte module să fie lansate.Modulul principal a fost lansat având portul frontal axial având sistem rendezvous de dip KURS,folosit deasemenea de transportoarele Soyuz TM şi navetele Progress M. Portul din spate are unsistem mai vechi, IGLA pentru transportoarele Progress care să andocheze în condinuare, şi săpermită acuplarea modulului Kvant, echipat cu IGLA, în aprilie 1987.

Modulul principal, cunoscut în producţie după indicativul 17KS, semăna cu spaţiile staţialeanterioare Salyut6 şi Salyut7, dar are o diferenţă signifiantă. Din moment ce încărcătură seadaugă sub forma unor module independente, modulul principal este eliberat de o multitudine deechipamente care au umplut cele 2 laboratoare orbitale anterioare. Spaţiul liber din centrulMIR'ului este potrivit să adăpostească două cabine micuţe pentru echipaj, dar confortabile, fiecarebeneficiind de o fereastră.

Sursele sovietice anunţ[ că numărul de computere la bord s'a mărit, dela 1 la bordulSalyut7, la 7 pe MIR.

Lansarea MIR marchează deasemenea un precedent în abordarea "politiciiinformaţionale" (tehnicii computerizate) în spaţiu. Lansarea primului echipaj la bordul MIR a fostprezentată din timp (anterior lansării), primul caz din istoria zborurilor spaţiale sovietice, care nuinclude cosmonauţii străini. Un jurnal francez a numit MIR "prima staţie computerizată pe orbită".În plus pe lângă de computerele de control, fiecare cosmonaut are la dispoziţie un computerpersonal. Staţia a fost lansată având computerul sub denumirea Argon 16B. În 1990, computerulmai performant de pe Kvant2 se va conecta la sisteme.

La 2 luni după ce modulul principal a fost lansat, Konstantin Feoktistov, un veteran alprogramelor spaţiale sovietice, a făcut public într'un interviu din "Izvestia" multe dintrecaracteristicile noii staţii (*88. Feoktistov. K., Kosmos: Dorogi Progressa, (în ruseşte) Izvestia,April 23, 1986). În mod special, Feoktistov spune că în viitor cu extinderea staţiei, va apare şiposibilitatea de folosire de sisteme noi prin care să se economisească şi mai mult combustibil.Evident, el se referă la girodine, care vor fi îmbunătăţite din programele următoare, odată cuacuplarea modului Kvant şi modululului Kvant2.

Feoktistov a subliniat deasemenea că la modulul principal se poate ataşa adiţionalpanouri solare mai performante şi sisteme de climatizare şi menţinere a atmosferei mai eficientedecât cele care sunt deja instalate la bord. Prosoapele ude, procedeul principal de igenăpersonală pe navele precedente, va fi înlocuit de o chiuvetă specială construită, în interior, cu unsistem de pompare şi îndepărtare a apei.

Blocul de bază, modulul principal, este inima MIR. Construit din 2 cilindre, unul de 4 m îndiametru sudat cu unul mai mic în lăţime, modulul principal are lungime de peste 13 m. La intraredin nodul de transfer, primul lucru care se vede este panoul de comandă şi control al sistemelorprincipale MIR.

Mai departe, trecem pe lângă zona de control al mediului în zona habitaclului. Aceastăzonă este zona de secţiune îngustă şi are podeaua mochetată de culoare verde închis, pereţi deculoare verde deschis, şi un tavan alb iluminat fluorescent. Zona următoare, de mare arepodeaua maron şi pereţii galbeni. Deşi 'sus' şi 'jos' îşi pierd noţiunea în microgravitaţie,aranjamentul are pentru echipaj un aspect firesc. Complexul MIR este proiectat împreună cuorientarea tavan-podea, cu pereţii aranjaţi în acest mod, în ciuda irelevanţei termenului înmicrogravitaţie. Dispunere echipamentelor şi finisajul interior al compartimentului de lucru suntproiectate să menţină orientarea tavan-podea. Sectoarele de locuit păstrează aceleaşi conceptespaţiale de orientare, iar culorile pastel sunt folosite să inducă atmosfera ca de acasă.

Habitaclul este alcătuit în primul rând din cambuză (galley -cambuză, galeră, vingălac) şiapoi masa de zi care se pliază în faţă. Lipit de perete se găsesc un încălzitor de apă pentru ca săreconstituie hrana deshidratată şi o plită pentru a încălzi conserve. Se mai găseşte un mic frigiderpentru produse proaspete aduse cu navete Soyuz (), iar hrana ambalată este în dulăpioare înjurul trapei de transfer din partea din spate. Aici se află ustensile pentru gătit şi depozitareadeşeurilor.

Următoarea, înaintând spre partea dinapoia modulului este spaţiul unde echipajul face

exerciţii. Acolo este o roată de mers montată în spatele la masa cambuzei drept în faţa tunelului,care dă utilizatorului o vedere drăguţă asupra întregului modul. Depozitată sub un panou subpodea este bicicleta staţionară ergonomică. Folosind aceste două aparate, şi exerciţii cu corzielastice de rezistenţă, echipajul işi apără muşchii în mediul cu microgravitaţie de atrofiere.Aproape de fundul modulului principal sunt cabinele echipajului, două cabine telefonice, una pefiecare perete, având un sac de dormit fixat de perete, şi un hublou.

Modulul principal este coloana vertebrală al staţiei spaţiale MIR. Derivat din precedentelestaţii spaţiale Slayut 6 şi 7, el are rol principal al elementului de control al staţiei şi conţinecalculatorul principal, echpamentele de comunicare, "bucătăria" şi instalaţia de toaletă, precum şisectoarele iniţiale de locuit. Compartimentul lavoar este izolat într'un capă t al compartimentului şiconţine o unitate sferică pentru spălara părului şi mâinilor. Modulul dispune de 90 m3 volum locuibil. Modulul principal include 6 porturi de andocare, caresunt folosite ca punţi de legătură permanente cu celelalte module şi pentru andocări temporareale navelor de reaprovizionare neânsoţite, sau cu oameni. Portul logitudinal axial este echipat cuconducte pentru transferul carburanţilor şi apei din navetele Progress M de realimentare.

Modulul principal este divizat în 4 compartimente, proiectate pentru muncă, transfer,activităţile intermediare şi cele de asamblare. Toate compartimentele sunt presurizate mai puţincel de asamblare. Deşi cea mai mare parte din deşeurile de pe MIR se stochează în încărcăturilecargo ale transportoarelor Progress, MIR, are o valvă depresurizată care poate fi folosite pentrueliminarea deşeurilor. Ea este deasemenea disponibilă pentru experimente care necesită vidare,sau pentru lansarea de sateliţi mici.

Compartimentul de lucru. Compartimentul de lucru este volumul principal al habitacluluide pe MIR şi consistă din 2 cilindre concentrice cu un sector de con de legătură. Interiorulcompartimentului de lucru este împărţit între o zonă pentru funcţionare şi una este pentru locuit.Zona de operare ocupă sectorul de diametru mai mic şi este zona de control pentru întreagulcomplex MIR. Monitorizarea şi comandarea sistemelor modulului principal, echipamentuluiştiinţific şi mecanismelor se poartă din acest sector. Sectorul de locuit din compartimentul de lucruoferă suportul pentru misiuni umane îndelungate şi are un sector galeri (sau cambuză), cabineindividuale pentru echipaj, facilităţi de toaletă şi depozitarea deşeurilor. Echipamentul demonitorizare medicală şi bicicleta ergonomică să găsesc în porţiunea conică a compartimentuluide muncă.

Compartimentul de transfer. Compartimentul sferic de tranfer este situat la capătulîndepărtat al compartimentului de lucru. El oferă porturi de andocare radiale, situate în unghiuri de90o, pentru 4 module de adăugat şi un al 5lea port axial de andocare pentru navete care vin învizită şi transport. Accesul modulelor adiţionale se face prin copartimentul de tranfer.

Compartimentul intermediar. Compartimentul intermediar este un tunel presurizat de 2mîn diametru care conectează modulul de lucru cu portul de andocare dela pupa (din partea dinspate). Tunelul se găseşte în centrul compartimentului nepresurizat de asamblare. Portul deandocare dela pupa era folosit de navete vizitatoare de transport înainte să fie ocupat permanentde modulul Kvant1.

Compartimentul de asamblare. Motorul principal şi rezervoarele de comustibil se găsescîn compartimentul nepresurizat de asamblare. Acest spaţiu inelar conţine motorul principal şirezervoarele do combustibil. Pe exterior, acest ansamblu susţine antena de releu a staţiei,antenele radar pentru andocare, lumini şi senzori optici.

Eergia modulului principal iniţial era funizată de 2 panouri solare 2x38 m2, furnizând 9kW.Un al treilea panou a fost adăugat modulului în 1987 () pentru a produce un total de 10.1kW.Pnsouri solare Galiu Arseniu produc o mărire cu 30 % a puterii pe suprafaţă (120 W/m2)comparativ cu panourile de Silicon de pe Salyut 7. Sovietii întreprind multe experimente cu Galiu-Arseniu pe Salyut 7 şi Salyut 7 încă din 1978. Panourile de pe MIR au deschidere aproape dublăfaţă de panourile de pe Salyut 7. Putere adiţională dela navetele sosite în vizită Progress M,Soyuz TM şi alte staţii se poate adaugă la totalul de alimentare al navei. Modulul principal conţine12 baterii NiCd pentru stocarea energiei. Modulul principal a fost lansat având o cuplă pecompartimentul presurizat de diamteru mic, pentru ataşarea unui panou solar auxiliar.

Deşi sistemul principal de propulsie nu a fost operaţional dela sosirea Kvant, modululprincipal funcţionează ca unitate principală de depozitare a carburantului, şi asistă întreaga staţieîn controlul altitudinii. Orientarea staţiei se controlează cu precizie de 15 min folosind acestemotoare. Sistemul de propulsie este un sistem presurizat UDMH/NTO. Modulul principaldeasemenea este echipat cu propulsoare de 32.137N pentru controlul orbitei, şi 2 propulsoare de

2.9k pentru menţinerea altitudinii. Ataşarea modulului Kvant în 1987 a blocat posibilitateamotoarelor secundare de pe modulul principal de a corecta altitudinea. Toate manevrele demenţinere a altitudinii din 1987 au fost efectuate de navetele ataşate (Progress, Progress M şiSoyuz TM). Senzori de stele, senzori infraroşu pentru orizontul Pământului, senzori de Soare,magnetometre, giroscoape, accelerometre sunt folosite toate pentru determinarea altitudinii.

Sistemul de climatizare a atmosferei menţine mediul staţiei la 18...28 oC cu un procent deumiditate între 20 şi 70 %. Un sistem electrolitic este folosit să recicleze atmosfera staţiei. 2procesoare principale oferă controlul majorităţii funcţiilor.

MIR a fost proiectat să folosească sateliţii sovietici geostaţionari Altair/SR pentru legăturivode şi de date. Aceşti sateliţi sunt operaţionali în programul Cosmos. Sistemul de sateliţi aredenumirea Luch, sau mai rar SDRN (Satellite Data Relay Network). Comunicările se fac pecanale de 11...14 GHz, prin releele de sateliţi geosincroni. În cele din urmă, sursele sovietice aumenţionat că satelitul Cosmos1700 Luch ("rază" în limba rusă) lansat înaintea modulului principal,va avea rol de releu de comunicare între MIR şi centrul de comandă dela sol. Indirect, la fiecareorbită, staţia are o fereastră de 40 de minute, în care o antenă mare pentru comunicaţii radioamplasată la coada modulului, la pupa se poate "vedea" cu satelitul, prin sistemul Altair/SR.

Învelişul MIR presurizat este acoperit chimic cu straturi de Aluminiu de 2mm, sudat înreţea de 4 mm grosime.(elded to webs 4 mm thick). Învelişul este gros de 5 mm în zona porturilorde andocare şi de 1.2 mm grosime în compartimentul de lucru cu diametru redus.Compartimentul mai larg este acoperit de un radiator de 2 mm grosime, la o depărtare de 20 mmde înveliş. Celelalte zone ale învelişului sunt acoperite de învelişuri multistrat de protecţie termicăcuprinzând în medie 25 de straturi de Mylar aluminizat şi pânză ("scrim"). Fiecare strat aregrosimea de 5 micrometri. Straturi asemănătoare cu Kevlarul acoperă protecţia termică.

tabel 1. Caracteristicile statiei MIRLungime: 13.13 mDiametrul maxim: 4.15 mVolumul locuibil: 90 m3Greutate la lansare: 20.400 kgPropulsare la lansare: Proton (3 stage)Înclinarea orbitei: 51.6 oPanouri solare: 2 (3a adaugat într'o EVA)Deschiderea panourilor solare: 29.73 mSuprafata panorilor solare: 76 m2 (98 m2 cu al 3a)Debitul de electricitate: 9...10 kW la 28.6 VVehicule de realimentare: Progress, Progress MPorturi pentru andocare/legare :2/4Motoare principale: 2Propulsia unui motor: 300 kgDurata de viata: 5 ani

Propulsoare: ProtonDestinaţie: sectoare de locuitGreutate: 20 tIndicativ: 77K

Ultima verificare înaintea lansării a versiunii finale a modulul principal 17KS. Baikonur,Area 2B, MIK-2B

Un model la scară a modulului MIR folosit de la antrenamentul cosmonauţilor în OraşulStelelor. Modulul Kvant1 în îndepărtare, modulul principal este imediat în spate, *pic.Kvant2 esteîn fundal

Un prim plan al modelul principal MIR, la scară, cu o antenă

Modulul Kvant (37KE) 31.mar.1987

Problemele tehnice apărute la dezvoltarea modului pentru Salyut7, au forţatdezvolatatorul NPO Energia să modifice 37KE pentru MIR, viitoarea staţie spaţială. În originalproiectat pentru Salyut7, predecesorul MIR, modulul Kvant a rămas la sol până la schimbareamisiunii.

Modulul cunoscut azi Kvant, a fost conceput sub indicativul 37KE. Lansarea sa a fostîntârziată până după scoaterea din uz a staţiei vechi (Salyt7). Noul modul spaţial va amelioraconsumul staţiei principale aducând cu sine un sistem de control al altitudinii, care nu necesităcombustibil pentru funcţionare. În cadrul acestuia se folosesc de roţi acţionate electric, într'unsistem complex de girodină. Deasemenea modulul poartă instrumente pentru observareaUniversului în raze X şi ultraviolet. Destinaţia Kvant este să furnizeze date şi observaţii pentrucercetări în fizica galaxiilor active, quasarilor şi stelelor neutronice.

Pe Kvant, cosmonauţii ridică 2 stâlpi exteriori, în urma unor misiuni EVA în 1991-1992,care folosesc la diverse experimente. Pe lângă girodine, Kvant devenea astfel bază pentru 2structuri de legături Sofora întinse spre exterior, de 14.5 m înălţime. Un propulsor VDU de 750 kgpentru controlul altitudinii a fost adăugat în 1992. VDU este conectat cu MIR prin cabluri decontrol, dar depinde doar pe un rezervor intern cu combustibil. Modulul blochează motoareleprincipale din spatele MIR. Absenţa unui sistem integral de propulsie. Sistem de propulsie seinstalează pe MIR odată cu transportorul FSM. Abenţa unui sistem de electro-generator. Kvant sebazează pe sistemul energtic şi panourile de pe MIR. Ieşiri cu acţiuni programate din 1991, 1993şi 1994 pregătesc cale de transfer a 2 panouri solare noi, împreună de 12 kW, de pe Kristall peKvant. Ele sosesc în 1995 şi se mută pe Kvant odată cu instalarea noului modul Kristall.Încărcătura energetică cuprinde un panou solar de 22 m2 care să se ataşeze pe modululprincipal.

Se instalează conducte pentru umplerea cu combustibil de navetele transportoareProgress M de la portul Kvant al Kvant, la containerele rezervor pentru propulsoarele pentrucorecţia altitudinii. Reţeaua de conducte transferă şi alte fluide.

La finele anului 1986, presa sovietică oficială confirmă că modulul astrofizic cuechipamente nemţeşti şi olandeze este candidatul lansării dela începutul anului 1987 spre MIR.Conform surselor, încărcătura utilă dela bordul Kvant se împarte în 2 categorii: instrumenteştiinţifice cu o masă de 1.5 t şi alte echipamante 2.6 t. Lansat în martie 1987, modulul Kvant eraprimul însoţitor al modulului principal. Kvant s'a legat la MIR pe 12 aprilie 1987 la portul axial delapupa al modulului principal.

După ce rachetele Proton au adus pe orbita iniţială modulul Kvant, un remorcher spaţial,special, vine pentru ca să aducă la destinaţie pe Kvant. Manevrele de transfer se efectuează cuun modul de serviciu care, legat, a condus modulul Kristall la portul unde să andocheze. TKS eraun remorcher spaţial, rămăşiţă a proiectului de construcţie a unei staţiei militare în proiectulAlmaz. Andocarea modului Kvant de TKS pe MIR a fost îngreunată odată cu căderea sistemelorde bord. Când, la următoarea încercare, nava spaţială se agaţă de staţie, echipa dela sol prevedeacuplarea cu succes imposibilă. Însă cosmonauţii dela bordul staţiei au întreprins o ieşirehazardoasă cu activitate în spaţiu sau EVA (Extra Vehicular Activity), la naveta spaţialăimobilizată. Ei au găsit în spate un sac cu gunoi ascuns în portul de andocare, împiedicând celedouă nave spaţiale să acosteze corect. Sacul bloca în primă instanţă mecanismul de andocaredin timpul descărcării unei navete cargo. Astronauţii ieşiţi afară au îndepărtat sacul şi totodatăandocarea s'a putut termina imediat. Remorcherul spaţial, care a predat Kvant la MIR, era apoiseparat de complex eliberând un port de andocat, în spate la modul. După andocare, Kvant afuncţionat fără probleme până în toamna 1988, timp în care operaţiile s'au suspendat pentrureconfigurarea staţiei MIR. Kvant a fost repornit în octombrie 1990, cu procedeele de recalibrareacare confirmă nedegradarea sistemelor.

Se intră în Kvant, modulul de astrofizică, plutind prin tunelul din fundul modulului principal.Acest modul este împărţit între un compartiment presurizat (de 40m3) de laborator şi uncompartiment nepresurizat pentru echipamente. Compartimentul de laborator este mai departeîmpărţit între o zonă de exploatare şi un sector de locuit, care sunt separate. O camerăpresurizată de transfer face legătura dintre modulul principal şi camera laborator. (Thenonpressurized equipment contains power stabilizers). Kvant este lung de 5.9 m şi 4.15 m îndiametru şi este alcătuit din 3 zone diferite. În prima se intră dinspre modulul principal şi este un

tunel de transfer. După acesta urmează compartimentul laboratorului care centralizează controlulaparatelor. În final, un tunel mai lung are în capăt trapa de transfer cu capacul de andocare, lacare se leagă navetele cargo tip Progress. Acest sector de tunel este denumit "mansardă", fiinddestinat la înşiruirea şi depozitarea materialelor care se trimit înapoi pe Pământ cu Progress.Portul din spate este detot cu sistem IGLA şi KURS pentru rendezvous şi andocare, iar cel frontaldoar IGLA.

În plus cu sistemele principale ştiinţifice, modulul aduce deasemenea girostabilizatoareproiectate să îmbunătăţească stabilitatea întregului ansamblu, şi mai important să reducăconsumul de carburant necesar propulsoarelor de control. Totuşi acesta foloseşte o cantitateînsemnată de energie electrică pentru a crea moment de răsucire MIR, şi orientarea întreguluicomplex. Sistemul este un mecanism complex de 6 volanţi, câte o pereche pe fiecare axăcarteziană, destinat să înlocuiască folosirea propulsoarele modulului principal MIR în procedurilede corectare a altitudinii. Aceştia volanţi în suspensie magnetică se rotesc în pereche la 10.000rpm pentru controlul momentului giroscopic (magnetically suspended flywheel control-momentgyroscopes), îndreptarea extrem de precisă a complexului (necesar pentru observaţiiastronomice). Kvant a înbunătăţit sistemul complex de control al altitudinii cu un sistem de senzoricu: 2 senzori infraroşu pentru orizontul Pământului, 2 senzori spre stele şi 3 urmăritori de stele(dintre care 2 au fost adăugaţi în ianuarie 1990), detectori solari şi o fereastră pentru fotografieri.Până în 1989, girodinele Kvant au economisit 15 tone de carburant pentru corecţia altitudinii.

Modulul Kvant conţine o serie de instrumente specifice pentru experimente cu materiale,experimente în domeniul biotehnologiilor, în domeniul pregătirilor antivirale şi (in the areas of anti-viral preparations and fractions). Kvant aduce suplimentar o unitate pentru producerea electroliticăde Oxigen, Elektron, pentru sistemul de climatizare de pe MIR. Echipament pentru curăţarea deCO2 şi a altor urme de gaze dăunătoare din atmosfera staţiei este pentru folosirea echipajului decel mult 3 cosmonauţi. Sistemul de filtrare "este reânoit în vidul spaţiului". Filtre nerefolosibile sefolosesc când mai mult de 3 cosmonauţi sunt rezidenţi pe MIR (de exemplu cândun echipaj vineîn vizită). Experienţa în folosire indică 5 cosmonauţi că pot să beneficieze de sistemului reânoit.

De'a lungul anilor, Kvant devine o parte integrantă a staţiei, reprezentanţii RKK Energiaspunând că aşa de multe comunicări s'au făcut prin trapele dintre modulul principal şi Kvant, căele devin virtual inseparabile.

ÎncărcăturaUnitatea de electroforeză Svetlana.O cameră TTM (Coded Mask Imaging Spectrometer) cu unghi mare de deschidere, care

foloseşte un algoritm criptat (coded aperture mask) pentru localizarea sursei. Acoperă spectrulenergetic de 2 până la 30keV cu un câmp vizual de 7.8*7.8 grade. El are o rezoluţie de 2 min şi orezoluţie de timp de 1s. Este furnizat de Olanda şi UK.

HEXE (High Energy X-ray Experiment). 4 detectori care acoperă spectrul energetic între15 şi 200keV. Instrumentul are un câmp vizual de 1.6*1.6 grade şi precizie cinematică de 0.3...25ms. Furnizat de Germania de Vest.

Spectrometrul Sirene 2 (Gas Scintillation Proportional Spectrometer) un numărător şidescărcare în gaz care acoperă spectrul energetic 2...100keV. El are un câmp de cercetaer de3*3 grade şi rezoluţia de timp de 1.25...2.5ms. Furnizat de ESA.

Detectorul "phoswich" Pulsar X1-4 care acoperă domeniul energetic între 200...1300keV.Are un câmp de observare de 3*3 grade cu o rezoluţie maximă de timp de 10s. Furnizat deURSS.

Aceste experimente luate împreună constituie ceea ce se cheamă ObservatorulRoentgen. Toate cele 4 aparate indică aceeaşi sursă în acelaşi timp.

Spectrometrul UV Glazar acoperă lungimi de undă între 1150 şi 1350 Angstom.Instrumentul oferă rezoluţie de 1-2 Angstrom şi de 1.3 o pentru FOV (focalizare). O incintă vidatăspre exterior permite cosmonauţilor să schimbe filmul din telescopul Glazar din complexul MIR

Spectrometrul magnetic Mariya măsoară fluxuri de energie ridicată electron şi pozitron,din spaţiul apropiat Pământului.

Arfa E este instalat la exteriorul modului în ianuarie 1990 pentru cercetarea ionosferei şi amagnetosferei Pământului prin injecţie de raze electronice perpendiculare pe câmpulgeomagnetic.

Greutate totala lansata: 20.600 kgGreutatea modulului: 11.600 kgGreutatea modulului de serviciu FSM: 9.600 kgîncărcătură utilă: 4 tLungime: 5.8 mDiamtru maxim: 4.15Volum de habitaclu: 40 m3Durata de viata estimata: 5 ani

Reprezentare izolată a modulului Kvant (naveta era ataşată unui remorcher spaţial întimpul zborului autonom la MIR)

Vedere dinspre modulul Kvant, asupra ansamblului de antrenament, la scară, MIR

Testare a modulului Kvant, cu 2 structuri de înfăşurări la suprafaţă, la amplasarea deteste şi verificări RKK Energia

Interiorul Kvant

Jerry Linenger se îndreaptă spre Kvant

Modulul Kvant-2 (77KSD) 26.nov.1989

Kvant2, lansat în 1989, a fost primul din cele 4 module aduse de nave nave transportTKS. TKS este dezvoltat din anii 1970 pentru staţia orbitală militară Almaz. După ce programulAlmaz a fost abandonat în 1981, KB Salyut, dezvoltatorul TKS, convinge conducerea sovietică săfolosească baza creată prin programul Almaz, pentru lansările Salyut7: staţii staţiale în-aşteptre-la-lansare pentru MIR.

Modulele având la bază TKS, vor înlocui din designul iniţial al serie 37, modulelecombinate. Spre deosebire de modulele autopropulsatele TKS, navele spaţiale din seria 37 aunevoie de un remorcher, care să le aducă la staţie pe orbită.

Conducerea NPO Energia sublinia faptul că navele TKS sunt mult prea mari, şi nu sepotrivesc unui rol. În schimb, NPO Energia propune designul său pentru module. Ele vor fi adusela MIR de remorchere, care-se-vor-proiecta-imediat, care se folosesc de un sistem de propulsieîmprumutat dela modulul principal. Guvernul a aprobat iniţiativa KB Salyut, în ciuda obiecţiei NPOEnergia, dezvoltatorul MIR.

Litera D din indicaticativul 77KSD înseamnă "dusnasheniya", care înseamnă "echipare lamaxim".

Kvant2 a fost a doua adăugare modulului principal MIR şi se ataşează pe 6 decembrie1989 la modulul principal MIR. A fost tranferat în poziţia permanentă la un port radial al modululuiprincipal pe 8 decembrie 1989. Bazat pe o navă de transport iniţial gândită pentru programulspaţial Salyut, ea este concepută să găzduiască experimente de biologie, ştiinţa materialelor, şicercetarea a Pământului. Ea poartă deasemenea o cantitatea însemnată de echipamente pentruîmbunătăţirea condiţiilor de trai şi a mediului de activitate din întregul complex, incluzândelemente de electroliză pentru furnizarea de oxigen din apa reciclată, un sistem de furnizare aapei, 2 sisteme de regenerare a apei, instalaţii sanitare şi un duş, care vor diminua dependenţalaboratorului orbital de sol. Apa folosită, fiind la fel de scumpă ca orice stoc de pe MIR, conformunei sistem ingenios de reciclare (numit Rodnik-"spring") este pompată printr'o coloană cu răşiniionizatoare şi mangal activ (activated charcoal), apoi e filtrată, remineralizată, purificată, şirefolosită în circuitul de igienizare. Sistemul de climatizare mai conţine 2 generatoare de oxigencare sunt proiectate să transforme atmosfera de pe MIR la un mediu natural cu circuit închis.

Misiunea Kvant2 aduce pe MIR un al doilea set de girodine, care spre deosebire de celede la bordul Kvant, sunt montate pe exteriorul modulului. Conform NPO Energia, această decizieera greşită, operarea girodinelor dinspre exterior fiind mult îngreunată comparativ cu girodinele depe Kvant.

Cu 13.73 m în lungime şi 4.35 m în diametru şi un volum total presurizat este de 61 m3,Kvant2 se întinde dela nodul de transfer al modulului principal şi delimitează 3 compartimentepresurizate şi izolate între ele prin trape: zona de control şi lucru, zona centrală cu instrumenteştiinţifice plus încărcătura, şi camera valvă de depresurizare (airlock). Kvant2, al doilea modulcare este ataşat modulului principal, este cunoscut ca modulul de ameliorare sau modulul ştiinţificcu cameră depresurizoare, prima trapă a unei nave sovietice proietată să se deschidă spreexterior. La capătul îndepărtat al modulului este camera de depresurizare (airlock), cu o trapăspre exterior mare de 1 m, care foloseşte cosmonauţilor. Camera de depresurizare conferăposibilităţi de lucru în spaţiu (EVA) şi conţine pentru aceasta o unitate de conducere pentru uncosmonaut. Acest element special de purtat în spate, acronim rus YMK, măreşte distanţa şicomplexitatea procedurilor care se pot derula în timpul activităţilor în spaţiu şi este echivalent cusistemul american MMU (Manned Maneuvering Unit, unitate de manevrare personală). Sepreconizează să fie folosit în timpul EVA, mai exact în misiunile Buran. Două noi costume Orlan-DMA se mai găsesc în cameră pentru ieşiri în spaţiu, sau EVA.

Braţul Lyppa ataşat pe modulul principal într'o cuplă la nodul multiport poziţioneazămodulul Kvant2 de la portul longitudinal la portul lateral unde era destinat să se acupleze.Modulurile Kristall, Priroda şi Spektr de asemenea poartă braţul Lyppa.

Kvant2 are şi o fereastră pentru fotografierea Pământului. Printre încărcăturile utile,Kvant2 transportă pentru aceasta o platformă rotitoare (ASPG-M) cu camere foto şi alteinstrumente şiinţificee. Platforma instrumente independentă şi stabilizată ASPG-M, cu 5 poziţii, cuinstrumente instalată din învelişul incintei de depresurizare poate fi manevrată de pe Pământ fărăderajarea cosmonauţilor, şi echipamentele instalate (spectrometrele) seamănă cu sondele Vegacare au cercetat în 1984-1985 cometa Venus Halley. În încărcătură se mai includ şi 600 kg de

combustibil, 300 l/ 420 kg apă în rezervoare, 285 kg de hrană, 28 kg de aer, 200 kg deechipamente pentru experimentare.

Sistemul de propulsie conţine 2 motoare principale de 3.9 kN cu combustibil NTO/UDMH.La acestea se adaugă şi 32 de propulsoare pentru controlul altitudinii pentru manevrele de legare.Energetic, el este echipat cu 2 panouri solare fiecare de 26 m2 oferă 6.9 kW. Stocarea energieielectrice se face cu un sistem de 360Ah care la bază baterii NiCd.

Încărcătura.Camera MKF6MA pentru fotografieri multispectrale de înaltă rezoluţie ale Pământului.

Furnizat de Germania de EstCameră topografică KAP350Platformă pentru scanări ASPG-M, cu 5 suporturi, are instalate următoarele echipamente:

spectrometrul infraroşu ITS-7D-IR, spectrometrul de raze X ARIZ, spectrometrul optic MKS-M2,camera foto MKF-6MA, sprectrometrul Gamma2.

Spectrometrul cu particule încărcate Sprut5 este instalat în 1991.Spectrometrul Phaza AFM2.Spectrometrul Spektr256.Volna2 cu rezervoare cu carburant, pentru experimentul de curgerea fluidelorIncubatorul de ouă de păsări ("japanese quail"-coturnix japonica) Inkubator2Detectori de praf cosmicUnitatea pentru activitate în afara staţiei (EVA-Extra Vehicular Activity) Icarus.Pupitre VEP3 şi VEP4 pentru monitorizările a condiţiilor din afara MIR

Greutatea la lansare :19.565 kgîncarcătură utilă: 7 t (11.570 kg cu sisteme incluse)Lungime: 13.73Diametru: 4.35Volum habitaclu: 61.3 m3Deschiderea panourilor solare: 24 mDimensiune panouri solare: 56 m2Puterea panourilor solare: 6.7 kwDurata de viata anticipata la lansare: 3 ani

Vedere izolată a modulului Kvant-2

Secţiune izolată a modulului Kvant-2, reprezentând diferite zone din navă

1996, interior Kvant-2 cu o girodină de control a altitudinii în centrul pozei

Varianta GN (hydraulic weightlessnes) a costumului Orlan folosită în antrenamentulsubacvatic al cosmonauţilor în timpul progeramelor pe MIR şi ISS.

Kvant-2 Interior

Modulul Kristall (77KST) 31.mai.1990

Kristall este împărţit între un compartiment cu echipamente şi unul de andocare, cu 61m3 volum total presurizat. Compartimentul cu echipamente susţine experimentele de procesarede materiale şi biologice, în greutate de 500kg. Cel de andocare susţine alte cercetări precum şidouă porturi de andocare. Una dintre aceste trape avea să fie folosit în acuplarea cu orbitaleleBuran, dar proiectul Buran a fost abandonat. Totuşi, principala caracteristică a modulului Kristallerau aşa numitele porturi de acuplare "androngene", compatibile cu ale vehiculului orbital Buran.

La pupa se găseşte un nod cu 2 porturi de acest tip, fiecare echipat cu mecanismandrogen de andocare tip APAS-89. Apas 89 este similar cu APAS 75 care era dezvoltat încomun de SUA şu URSS. Diferenţa majoră sunt ghidajele orientate spre interior. Ghidajele suntplasate exterior tunelului presurizat de legătură pentru conexiunile fluidelor şi electrice între cele 2navete, plasând mecanismul în interiorul gulerului APAS-89. Mecanismul APAS-89 a fost testa înspaţiu de naveta Soyuz-TM 16, care andochează la portul lateral Kristall în 1993. Planurile iniţialede evacuare cereau ca vehicule fără oameni Buran să andocheze automat la MIR şi echipajulacestuia să intre în interior. Atlantis va folosi unul din aceste porturi pentru prima oară în misiuneaSTS-71 în 1995, iar apoi în viitor. Deasemenea, navetele spaţiale noi Soyuz cu porturi deandocare combatibile Buran se folosesc încă în misiunile regulate spre MIR.

Modulul se leagă inţial pe 10 iunie 1990 la portul axial îndepărtat al modulului principalMIR. De atunci se mişcă în repetate rânduri pentru a face loc pentru adăugarea modulului Spektrla staţie şi pentru ca să permită legarea aerovehiculului american la trapa Kristall. Modulul a fosttransferat în ultima poziţie pe portul radial de la tribordul modulului principal în 1995. Pe 17 iulie1995, modulul Kristall va fi relocat, la portul din faţă al modulului principal, pentru a primiaerovehicululele americane. Pentru toate misiunile viitoarelor aerovehicule, Kristall va aveaechipată o extensie, cunoscut ca modul de andocare. Acesta permite aerovehiculului să păstrezeliber culoarul de lumină spre panourile solare de pe MIR, fără să fie necesară deplasarea Kristallla trapa de transfer frontal pentru fiecare aerovehicul (american). Un modul special de andocat afost adus la staţie în STS-71, pentru a uşura vizitele repetate ale aerovehiculelor americane.

În original Kristall este echipat cu 2 panouri solare (72 m2 aria totală) care oferă 8.4kW,unul se mută pe Kvant în 1995. Spre deosebire de celelalte panouri solare pe complexul MIR,acestea pot fi strânse sau desfăşurate în funcţie de cerinţele de energetice. Un sistem de bateriide NiCd de 360Ah răspunde pentru stocarea energiei şi 2 motoare principale de 2*3.9kNfuncţionează cu amestec NTO/UDMH. Asemenea şi cuplurile de propulsoare pentru controlulaltitudinii şi în etapele de andocare oferă 400N putere fiecare.

Încărcătura pentru procesarea materialelor include experimentele Gallar, Crater-V, Zona02, 03 şi Optizon1. Acestea sunt capabile să genereze 100 kg de material pe an industrial pePământ. Modulul Kristall are atribuită şi denumirea de modul Teknologia. Kristall se numea iniţialKvant3, dar este rebotezat în modulul Kristall (foc), datorită furnalelor care le transportă. Acestmodul este de 13.73 m în lungime şi 4.35 m lăţime şi vine proiectat cu o seră la bord, pentruculturi de plante în gravitaţie zero şi o roată ergonomică de fugă. Modulul Kristall este conceput caun laborator tehnologic multifuncţional, astrofizic, geofizic şi de procesare a materialelor. ModululKristall era proiectat să aducă cuptoare şi alte încărcături în cadrul unor experimente la bordulMIR.

Cuptorul electric Crater-V trebuie să fie folosit pentru a produce cristale perfecte de"gallium arsenide" şi oxid de Zinc în condiţii de microgravitaţie, estimate între 10e-3 şi 10e-5 g.Cuptorul Optizon trebuie să fie folosit în producţia semi-industrială a monocristalelor perfecte deCremnium. În final, cuptoarele Zona-02 şi 03 erau proiectate pentru experimente în producţia desemiconductoare.

Încărcătura biotehnologică include experimentele Svetlana, Ruchei, Biokrist, Rekomb,Vita, şi Maksat. Unitatea de cercetare biologică Ainur trebuie să fie folosită în experimente cuelectroforeză (mişcarea particulelor aflate într'un fluid în suspensie, sub acţiunea unei forţeelectromotoare aplicate cu electrozi în suspensie).

Experimentul Svet include o mică seră pentru experimentarea culturilor vegetale.Unitatatea era echipată cu o sursă luminoasă şi un sistem de întreţinere pentru creşeterea deridichi şi alte plante tip "salate".

Experimentele Buket, Marina, şi Glazar sunt proiectate pentru observaţii astronomice înspectrul ultraviolet. Conform specificaţiilor oficiale, telescoapele dela bordul Kristall erau capabile

de detectarea obiectelor astronomice până la magnitudinea de 18.

Încărcătura.Cuptoare pentru prelucrări de materiale semiconductoare Kraetr5, Optizon1,

CSK1/Kristallizator.Zona2/3 cuptoare pentru procesare de materiale.Telescopul Glazar2 este pentru cercetarea radiaţiei cosmice. Acesta, împreună cu

telescopul UV Glazar de pe Kvant, mătură suprafaţa cerului, fiecare cu 90 o.Sistem de camere de înaltă rezoluţie Priroda5 pentru studierea Pământului este alcătuit

din 2 camere cu film KFA1000Sera pentru cultivare SvetSpectrometrul magnetic MariyaTelescopul pentru raze gamma MarinaSpectrometrul de raze gamma BuketSpectrometrul astrofizic GranarUnitatea de electroforeză AinurPanouri solare pliante de 500 kg. Panourile sunt menite să fie tranferate pe modulul

Kvant, unde ele vor fi desfăşurate.

masa în cadrul complexului MIR: 19.640 kgvehicul de propulsie: UR500 Protonvolum intern: 60.8 m3dimensiune panouri solare: 70 m2putere panouri solare: 5.5-8.4 kWcapacitate electrică a baterilor: 360 Ahconsum zilnic de putere: 0.5-1 kWconsum instantaneu maxim: 3-7 kWîncarcătură utilă: 7 t (11.270 kg cu sisteme incluse)

Vedere izolată a modulului Kristall

Pictură a artistului necunoscut, publicată în revista Sovetsky Soyuz imediat după primul şisingurul zbor al Buran. Descrie vehiculul orbital refolosibil Buran andocat cu MIR

O versiune de antrenament a modulului Buran văzut din partea de andocat cu orbitalulBuran. Al doilea port compatibil de andocare Buran poate fi zărit la baza modulului

Michael Foale ne indică sera din modulul Kristall

12.Spektr module (77KSO)

În esenţă proiectat pentru misiuni militare, Spektr rămân la sol mulţi ani datoriră laprobleme financiare din fosta Uniune Sovietică. Ajutor a venit dela NASA, care cumpărăreorientarea modulului spre cercetări ştiinţifice în orită.

Sfârşitul războiului rece, a schimbat efectiv scopul şi forma modulului Spektr. Navaspaţială a fost dezvoltată în secret pentru programul militar "Oktant". În cadrul acestuia, MinisterulSovietic al Apărării plănuia o serie de experimente de supraveghere din spaţiu, şi teste aletehnologiilor de apărare antirachete. Experimentele vor continua în acelaşi domeniu la bordulmodulului TSK-M, care a andocat cu Salyut7 în 1985 sub denumirea oficială "Cosmos1686".

Un set de instrumente de supraveghere şi lansatoare de ţinte artificiale au fostdesfăşurate pe exteriorul modului, în timp ce o staţie de control a fost pusă la punct pentru unspecialist special instruit. Un telescop optic experimental, denumit "Pion", era inima încărcăturiide pe Spektr.

Totuşi, cu sfârşitul cursei înarmării şi reducerea bugetului alocat spaţiului, de Rusia lasfârşitul anilor 1980, modulul Spektr eset reţinut la pământ pentru un viitor indefinit. Oficialităţileruse au apreciat cu diferite ocazii lansarea Spektr şi a navei soră, modulul Priroda, către ISS.

Salvara a sosit sosit în anii 1990 cu reimpulsionarea cooperării ruso-americane în spaţiu.Spektr a fost repede lustruit pentru noile misiuni: să găzduiască misiuni pentru misiunile comune.Încărcătura militară a modulului a fost înlocuită cu forma nouă conică adăpostind a doua perechede panouri solare, care vor puterea diminuată a MIR, datorată panourilor invechite care le are.

Un spectrometru "Phaza" a rămas moştenire din trecutul militar al Spektr, când acesta aajuns pe orbită.

Spektr s-a dovedit să fie cea mai ghinionistă parte pe MIR.În 1997, nava cargo Progress, care se plimba în urma experimentelor telecomandate de

andocare, a lovit Spektr şi panourile solare. Coliziunea a cauzat depresurizarea navetei şiaproape pierderea vieţii echipajului staţiei. Din fericire, ei au fost în stare şi au retezat cablurilespre modul şi trapa care comunica cu restul staţiei au închis'o.

Mai târziu, trapa spre Spektr se inlocui cu o platoşă (plate) permiţând trecerea cablurilorde curent. În cursa ieşirii în interior în modulul depresurizat, cosmonauţii întind cabluri delapanourile neatinse la trapă. Ca rezultat, staţia spaţială a putut recăpăta electricitatea generată labordul modulului sigilat.

Toate încercările de a găsi poziţia exactă a scurgerii de aer dela bordul Spektr si de a oremedia au rămas nereuşite, lăsând Spektr dezafectat pentru restul vieţii staţiei spaţiale.

În ultima expediţie pe MIR, în primăvara şi vara lui 2000, cosmonauţii au descoperit oscurgere mică, care împidica misiunea şi controlul ei (which bothered mission control), a fostdatorată unei valve în platoşă (plate), care izolează Spektr. Scurgerea a fost izolată indirect încâteva secunde.

Modulul Spektr al cincilea component MIR să ajungă pe orbită, este proiectat în modprincipal pentru observaţia Pământului (a resurselor naturale şi studii ale atmosferei), Modululdeasemenea transportă echipamente din Rusia şi SUA pentru studii cu privire la ştiinţamaterialeleor, biotehnologie, ştiinţa vieţii şi tehnologii spaţiale. O cameră mică de depresurizare şiun braţ manipulator sunt disponibile pentru experimente în exterior şi să manevreze sateliţi mici.Volumul total presurizat este de 62m3. Modulul a andocat la staţie pe 1 iunie 1995 dar a fostmutat în poziţia permanentă pe un port radial al modulului principal al MIR pe 2 iunie 1995.

Spacecraft.2 motoare principale de 2.9kN şi propulsoare de menţinere a altitudinii (NTO/UDMH) de

400N au fost folosite pentru andocare şi acuplare. 2 panouri solare de 2*27 m2 (6.9kW) şi 2panouri de 38m2 (9.3kW) sunt ataşate pe modul. Stocarea energiei este realizată de un sistemde baterii de 360Ah.

Payload.Lidar cu sursă laser 532nm, rezoluţie 4.5m măsoară altitudinea superioară a norilorSpectrometrul Phaza studiază suprafaţa. Lungimile de undă pentru examinare în

intervalul 0.340 285microni, rezoluţie de 200kmAstra2 monitorizează constituenţii atmosferici (şi mediul de pe MIR)Taurus/Grif monitorizează fundalul de raze gamma şi raze X

KOMZA detector de gaze interstelare286K rediometre binoculareSpectroradiometrul UV VRIZFotometrul EFO2Spectrometrul de absorbţie MIRAS măsoară compoziţia atmosferică

masa în cadrul complexului MIR: 20 t (original)încarcătură utilă: 7 t

Vedere izolată a modului Spektr original

Versiune a Spektr folosită la antrenamente, fără învelişul termo protectiv şi încărcăturamilitară, care era ataşată din stânga

Noul segment final al modulului Spektr cu 2 panouri solare adiţionale, care înlocuiescîncărcătura militară, după ce nava a fost demilitarizată după 1990

Panou solar distrus în coliziunea din 1997 cu nava cargo (stânga jos), se vede clar pefotografia de pe aerovehiculul spaţial american

Michael Foale ne indică o cameră video mare

Modulul Priroda (77KSI)

Acesta a fost ultimul element care a întregit construcţia MIR. Priroda (Natură) născutpentru măsurători şi cercetări de pe orbită, era deasemenea în aşteptare pe sol. Nava spaţialăavea ca scop multiple măsurători telemetrice. Ca şi nava soră modulul Spektr, Priroda a fostimobilizată la sol ani buni din lipsă de fonduri. Aşa cum se întâmplă în cazul Spektr, misiunilePriroda se revigorează odată cu suportul pe care îl oferă NASA pentru zboruri la bordul MIR.Aceste experimente revigorează cooperarea ruso-americană. Modulul Priroda este un echivalental misiunii NASA spre (de studiere a) Pământ. Priroda, ultimul modul MIR, a completatasamblarea lungă de 10 ani a staţiei MIR, furnizând cantităţi fără precedent de valoare ştiinţifică.

Pe lângă echipamentul de măsurări telemetrice, modulul aduce şi instalaţii de procesarede materiale, cercetări meteorologice şi ionosferice, dar şi echipamente pentru experimentederulate de SUA, Germania şi Franţa.

Curând după ce Priroda, ajunge la nivel de orbită pe 24 apilie, 1996, o defecţiune lasistemul de alimentare cu electricitate reduce la jumătate cantitatea de energie disponibilă labord. Cum în configuraţia finală, Priroda nu beneficiază de panouri solare, modulul are doar osingură încercare de acuplare cu MIR, înainte de pierderea completă a manevrabilităţii şi a puterii.Având în trecut câteva module care au fost nevoite să renunţe la încercările de andocare,controlul dela sol este foarte nervos în această situaţie. Cu noroc, Priroda se leagă la MIR fără picde ezitare din partea echipaului, pe 26 aprilie 1996.

La bordul MIR, modulul a necesitat o cantitate apreciabilă de putere electrică pentrufuncţionarea la parametrii. Din cauza alimentării limitate cu energie în timpul ultimei expediţii peMIR în 2000, cosmonauţii nu au avut şansa să activeze echipamentele modulului. Modulul nu areincluse panouri solare. Motoarele principale au putere echivalentă 2*3.9KN iar propulsoarele decontrol pentru altitudine iarăşi 400N.

Încărcătura de echipamente dela bordul Priroda consistă într'o gamă vastă aparate cutehnologii de detecţie în domeniul microundelor, a regiunilor spectrale vizibile, spre infraroşu şiinfraroşu, folosind metode pasive şi active de scanare. Lista următoare face o descriere pe scurta instrumentelor:

1.Echiapment pasiv pentru microunde (Passive Microwave Equipment) (distanţa exprimată în cmindică lungimea de undă).

Bloc radio IKAR-N (N-Nadir), alcătuit din 5 "radiometre nadir" *pic.radiometer(Radiometru-instrument pentru detecţia şi măsuarea intensitatea unei energi radiante, inclusivacustică; Nadir-punctul sherei celeste care este direc topus de zenit şi îndreptat vertical în jospentru observator): R30 (0.3cm), R80 (0.8cm), R135 (1.35cm), R225P (2.25cm cu polarizareînversă) şi RP600 (6 cm). Deschidere de 60km, precizie termică 0.15o

Bloc radio IKAR-D (Delta), un radiometru cu scanare pe 4 benzi de 0.8, 1.35, 2.25 şi4microni, cu unghi de observare la 40o de nadir (înainte). Deschidere 400km, Rezoluţii mai bunede 5km, 0.15o precizie termică.

Bloc radiometru panoramic IKAR-P cu un radiometru cu 3 canale RP225 de 2.25micronişi un radiometru cu 5 canale RP600 de 6microni, unghi de observare 40o de nadir. Deschidere750km, precizie de până la 75km

Echipament activ pentru microunde. "Swath" 750km, Pixel size 75kmRadar cu sintetizator variabil (SAR-Synthetic Aperture Radar) TRAVERS "de 9.3 şi 23"

(pe 1.28 şi 3.28GHz). Unghiul de observare 35o de nadir. Deschidere 50km, Precizie 15m

3.Instrumente opticeSpectrmetru pentru infraroşu ISTOK1-IR, (Lambda scanning) pentru 4...16 microni

(Rusia, Cehia). Deschidere 7km, rezoluţie 0.7*2.8km.Spectrometru de "imagine" (pentru spectrul vizibil) cu 17 canale între 400...1010 nm

(Germania).Scaner stereo de rezoluţie mare multispectral MOMS-2P, (VIS/NIR Germania). (domeniul

spectral: 0.44...0.81microni, canale/bandă 4+3/80nm, Swath 44/88km, Spatial resolution 5/16m).Rezoluţie 6km.

Scaner conic MSU-SK, 5 canale pe benzile VIS, NIR şi TIR, cu posibilitate de înclinare (tiltcapability). (spectrul 0.5...12.5 microni, canale/laţime bandă 5/100nm, deschidere 350km, spatialresoution 120x300m2)

Scaner secvenţial multicanal de înaltă rezoluţie (Pushbroom Multichannel Scanner) MSU-E2 (2 module), 3 canale pentru VIS şi NIR, adică între 0.5 şi 0.9microni. Rezoluţie 10m,deschidere 2*45km

Cameră TV color de supraveghere. (400..750nm, deschidere 15o, rezoluţie )"Profilemetru" OZON-M (spectrometru) pentru determinarea caracteristicilor ozonului cu

măsurători discrete de 0.257 şi 1.155 microni (). (160 de canale, deschidere 2'x25'), precizie dealtitudine 1km

Spectrometru Obzor măsoară caracteristicile aerosolice şi reflectanţa oceanului. Are 17canale între 0.75...1.01microni, 80 km deschidere şi precizie 700m

Interferometru DOPI studiază gazele şi aerosolii. 2.4-20micrometri.LIDAR (LIDAR, Light+Radar, radar funcţionând pe acelaşi principiu ca radarul, dar

emiţând impulsuri laser în loc de microunde) (Pulse Power 40mJ) "Alissa" pentru scanare opticăactivă (Franţa). (spectrul 532nm, deschidere 3', resoluţie verticală: 150 vertical, orizontală: 1km).Alissa măsoară înălţimile de nori, structura şi proprietăţile optice.

Altimetru Greben: rezoluţie 10cm, 13,76GHz, deschidere 2.5km, vedere nadirDeasemena Priroda mai include un dispozitiv, Centaur de 400MHz, de comunicare şi

legătură vode şi date cu staţiile geofizice dela sol. Printre aparatele independente se numărăunitatea de electroforeză Ainur şi unitatea pentru studierea semiconductorilor Korund 1MP.

Misiunea Priroda este acompaniată de un program extensiv ştiinţific internaţional cucontribuţia a 12 ţări. Acesta se concetrează asupra a 4 mari atribuţii.Specificaţiile urmăroare oferă o vedere mai detaşată asupra obiectivelor din subprograme:

1.Explorarea uscatului:-starea şi controlul acoperirilor de zăpadă-investigarea caracteristicilor solului şi a pământului la suprafaţă-investigarea caracteristicilor vegetaţiei-investigarea bazinelor marilor lacuri şi a apelor din continente (inland waters)-cartografierea suprafeţei solului.

2.Investigaţii ale Oceanului:-determinarea temperaturii la suprafaţa mărilor (SST)-monitorizarea culorii oceanului folosind metode pasive-monitorizarea temperaturii la suprafaţă la nivel local-determinarea curenţilor de vânt şi a denivelării mărilor-investigaţii ale proceselor oceanice folosind instrumente pasive şi active cu microunde-determinarea caracteristicilor oceanului după culoarea apei-investigarea bioproductivităţii oceanului-interacţiuni între sistemul ocean-atmosferă şi influenţa proceselor intercontinentale-investigarea acoperirilor de gheaţă de pe mare suprafeţele de uscat.

3. Investigarea atmosferei-procese de întindere mare deasupra oceanului-atmosfera maritimă în regiunile tropicale-stratosfera joasă şi troposfera-monitorizarea urmelor de gaze şi a aerosolilor

4.Investigaţii ecologice-investigaţii influenţelor antropogenice ale aerosolilor şi a emisiilor de gaze-investigarea zonelor afectate ecologic-(state control o fegetation)

Programul Priroda este un program deschis internaţional de cercetare, cu participareaunor ţări din Europa, CSI ş SUA. Întregul program este derulat de Institutul de Inginerie Radio şiElectronică şi Agenţia Spaţială Rusă. Staţii de recepţie a datelor MOS sunt plasate şi sisteme destocare sunt stabilite în Moscova (RKK Energia, Institutul de Radioelectronică şi ASR), şi laCentrul German pentru Telemăsurători DFD din Neustrelitz. Datele sunt disponibile contracostpentru participanţii la programul Priroda prin Centrele de Datepentru Utilizator, după procesare.

Pentru utilizatori externi, datele le vor fi puse la dispoziţie după o anumită perioadă. Programulştiinţific german şi întreg programul cu legătură MOS este coordonat de Institutul pentruTehnologii de Detecţie Spaţială DLR (Institute for Space Sensor Technology).

masa în cadrul complexului MIR: 20 t (original)încarcătură utilă: 7 t

Sigla Priroda

Jerry Linenger (în primplan) şi Michael Foale ne indică Glovebox (în fundal)

Vedere izolată a modulului Priroda original

Modulul Priroda cu antena radar la bordul MIR

Vedere asupra instrumentelor instalate pe exteriorul modului Priroda

*pic.tuz1

*pic.oel

*pic.spain_mb

*pic.adrimul1

*pic.bodensee2

*pic.test1:b6_c

*pic.test2:b6_b

*pic.greece_class

11.Docking compartment.

În cea de'a doua misiune la MIR, aerovehiculul american livrează compartimentul deandocare rusesc, care era ataşată de trapa de andocare pe Kristall, şi pe Buran. Compartimentulde legătură a rezervat spaţiu între aerovehicul şi panourile solare de pe MIR în timpul legării. Fărăacesta, Kristall trebuie repoziţionat la trapa de transfer din faţa modulului principal, la fiecaresosire a aerovehiculului.

În 1994, Rusia şi Statele Unite ale Americii au ratificat un acord pentru 7 misiuni deaerovehicule pe MIR, până în 1998. Pentru a putea face o legătură cu aerovehiculul, modululKristall, echipat cu o trapă de andocare compatibilă, trebuie pivotat (rezemat) la trapa din faţă amodulului principal. În poziţia obişnuită, panourile solare de pe MIR împiedică acuplarea. Pentrusă evite translaţia Kristall'ului ambele părţi au căzut de acord să întroducă o extensie modululuiKristall, care o să lase spaţiu liber aerovehicului să se scupleze. În acordul contractual, RKKEnergia va construi aşa numitul compartiment de andocare, care va ajunge la staţie la bordulaerovehicului spaţial.

Compartimentul de andocare va servi de asemenea pentru 2 panouri solare, ca suportcare va fi transferat ulterior şi pus în funcţiune în poziţii stabilite pe Kvant1. Statele Unite vafurniza elementele solare pentru un panou.

Compartimentul de andocare include de asemenea sisteme de control termic, telemetrieşi transmisii TV.

În iunie 1995, compartimentul de andocare a îndeplinit primul său zbor, de această datăla bordul uriaşului avion de transport Anonov 124, dela MOscova la Cape Canaveral.

În noiembrie 1995, aerovehiculul spaţial Atlantis, în misiunea STS74, liveazăcompartimentul de andocare la MIR. Modulul este ridicat din hala de cargo, şi montată deasupraaerovehiculului pe trapa de andocare. Pe 15 Noiembrie, Atlantis se leagă de MIR princompartimentul de andocare.

Modulul legătură de andocare a fost adăugat la MIR în timpul celei de'a doua misiuni delegare MIR-aerovehicul, în 1995. Prima legare a aerovehiculului din iunie 1995, a necesitat oieşire în spaţiu a cosmonauţilor ruşi să mişte modulul Kristall la un port de andocare folosit regulatde navetele Soyuz M şi TM. În acest fel, naveta poate andoca cu Kristall fără să se ciocnească depanourile solare din imediata apropiere a modulului. Cosmonauţii mută înapoi (modulul) Kristall lapoziţia obişnuită după misiunea de andocare. Evident acesta nu era cel mai eficientă procedurăcare să fie imaginată. Modulul de andocare este ataşat în capăt la modulul Kristall. În plus faţă deandocarea în siguranţă şi mai uşoară a aerovehiculelor, el susţine pe exterior aparaturăexpererimentală. În particular, sunt etapele experimentale care măsoară radiaţia cosmică amediului afară din aerovehicul. Acest aparat a fost îndepărtat în timpul unei ieşiri în afară aechipajului unit ruso-american, în timpul unei misiuni în octombrie 1987.

Compartimentul de andocare se vede ataşat de staţia spaţială MIR

Modulul de andocare cu aerovehiculul american (US Shuttle)

07.Progress cargo ship

Deşi există echipament şi nenumăraţi ani de experienţă care făceau posibilă prezenţapermanentă a cosmonauţilor ruşi în spaţiu, nava spaţială se remarcă ca cea mai mare contribuţiepentru aceste realizări.

Foarte timpuriu în dezvoltarea staţiilor spaţiale, proiectanţii sovietici au constata cămisiunile de lungă durată în spaţiu necesită un flux constant de materiale consumabile de pePamânt. Încercările de a folosi naveta spaţială Soyuz conform acestui scop, nu a rezolvatproblema. Rezultatul a devenit aparent mai ales în timpul dezvoltării în anii 1970 a staţiei spaţialeSalyut6.

TsKBEM, azi RKK Energia, dezvoltatorul staţiilor Salyut a adoptă diferite configuraţiiderivate din Soyuz adaptate la sisiunile de tip cargo. Proiectanţii au studiat diferite dimensiuni,precum şi variante cu sau fără oameni la bord. Conceptul de navă fără oameni invinse,elimininând posibilitatea de returnare cargo de pe navă. NPO Energia dorea să trateze aceastăchestiune in eventualitate odată cu introducerea capsulei speciale refolosibilă, cunoscută azi caRaduga, care să fie incorporată în nava spaţială.

Materialele şi aprovizionarea echipajului staţiei se pun în compartimentul presurizat alnavetei, care se asemeamănă cu habitaclul de pe Soyuz. Portul de andocare prevăzut cu o trapăpermite încărcarea sau descărcarea navetei în mediul ambiant sub presiune.

Modulul de reintrare de pe Soyuz a fost însă înlocuit cu un compartiment nepresurizat depropulsie şi realimentare cu combustibil. În acest mod, andocându'se de staţie, combustibilulpericulos este andocat în sigranţă în exteriorul compartimentelor presurizate, şi orice scurgeregazoasă nu va afecta atmosfera staţiei. După andocare, rezervoarele de combustibil ale staţiei şicele dela bordul navetei cargo vor face o legătură printr'un sistem avansat de realimentare.

În timp ce la Soyuz, propulsia şi sistemele auxiliare sunt instalate la capătul vehiculului,naveta cargo este inseparabilă în timpul zborului.

Oficial, TsKBEM începe dezvoltarea navetei cargo, cod 11F615A15, în 1973, şi terminăschiţele în februarie 1974. În mod ironic, preşedintele TsKBEM, Vasiliy Mishin, care se opuseseimplicării organizaţiei sale în proiectul lunar, nu a sprijinit nici dezvoltarea navei cargo. Totuşi, lasfârşitul anului 1973, S.A. Afanasiev, director în MOM a anulat decizia lui Mishin (MinistrerulConstrucţiilor de Maşini, supraveghea industria aerospaţială între 1966-1991).

Producţia primei capsule, indicativ #101, era termintată la finalul lui 1977. Vehiculul adecolat spre staţia Salyut6 pe 20 ianuarie 1978, fiind botezată Progress. În anii care au urmat,cosmonauţii sovietici au doborât numeroase recorduri ale americanilor, dar şi ale lor, pentrumisiuni de lungă durată; culminând cu prezenţa aproape continuă în spaţiu. În total 43 de naveteProgress sunt lansate către Salyut6 şi 7, şi toate au îndeplinit cu succes misiunea lor.

Progress M. În 1986, odată cu punerea în funcţiune a staţiei spaţiale MIR pe orbită,dezvoltatorul său, NPO Energia, a dus mai departe modernizarea navetei Progress, în modspecial sistemul de control al zborului. Proiectul preliminar al noii versiuni de vehicul se conchideîn 1986. Prima navă cargo Progress M era lansată în august 1989 către staţiaspaţială MIR.

Progress M1. Aşa numitele modificări de propulsie ale navetei sunt destinate explicitpentru Staţia Spaţială Internaţională. RKK Energia remodelează modulul de mijloc al navei pentruca să poată transporta mai mult combustibil spre ISS. Rezervoarele adiţionale cu combustibil suntînghesuite în detrimentul rezervoarelor de apă, care sunt mutate dela mijlocul navei în faţă. 12rezervoare cu amestec de Nitrogen şi Oxigen sunt plasate în jur pe exteriorul navei, pe gâtuldintre încărcătură (cargo) şi modulul de propulsie.

Noul sistem digital de control al zborului este introdus odată cu sistemul de andocare şirendezvous KURS-MM, care înlocuiesc vechile versiuni de pe Kurs.

Prima versiune M1 a navei Progress este lansată la 1 februarie 2000, către staţia spaţialăMIR. Pe 6 august 2000, se lansează prima navă Progress (M1-3) spre ISS.

Progress M2. Din anii 1980, NPO Energia era în dezvoltarea unei navete spaţialeProgress nouă, mai grea, cu un modul cargo mărit. Vehiculul avea să fie adus în spaţiu depropulsoare Zenit, capabile să ridice pe orbită 10...13 t. Planurile iniţiale aveau în vederepropulsoare Zenit / Progress M să aibă unghiuri de lansare de 62o spre Ecuator, spre staţia MIR2.

Destrămarea URSS a stins planurile de a folosi Zenit ca vehicul propulsor în cadrulprogramelor spaţiale ruse cu echipaje umane, producţia de rachete având loc în Ukraina. Mai

târziu, RKK Energia plănuieşte să se folosească pentru realimentarea ISS nave Progress M2,însă din nou problemele politice şi financiare îngheaţă proiectul mai mulţi ani.

La sfârşitul anilor 1990, pe măsura normalizării relaţiilor ruso-ukrainene, RKK Energia aîncercat să renască modulele Progress M2. Designuri publicate al modulului Enterprise, şi viitoaremodule roso-ukrainene pentru ISS se folosesc de infrastructura dezvoltată în proiectul ProgressM2.

Progress M (M1)masa toală utilă: 2350 (2230...3200) kgîncărcătura presurizată maximă: 1800 kgapă: 420 (maxim 300 în modulul cargo) kgaer sau Oxigen: 50 (40) kgcombustibil pt realimentare: 850 (1700...1950) kgsurplus de combustibil: 250 (185...250)regim de deşeuri: 1000...1600 kgapă reziduală: 400 (în modulul cargo)volum cargo: 6.6 m3

Baikonur, site 254. Navete cargo Progress M1, în faza pregătirilor pentru lansare

O sursă de lumină este folosită să simuleze energia solară, în cadrul testării panourilorsolare din faza pregătirilor pentru lansare

Sistem de propulsie KTDU-80 folosit pe nava cargo Progress

Capsula de reintrare folosită de o navă cargo Progress

Soyuz spacecraft

Cel mai vechi vehicul aerospaţial din lume, Soyuz a fost conceput de Sergei Korolev înbiroul de proiectare OKB1, în efortul sovietic de explorare a Lunii dela începutul anilor 1960.Totuşi, mult după ce competiţia spre lună a luat sfârşit, Soyuz continuă să transporte echipajeruseşti spre staţiile orbitale Salyut şi Almaz în afară de zboruri solo sau andocări, de exemplu cuUS Apollo în 1975.

Spre deosebire de naveta spaţială cu un singur loc Vostok, Soyuz are 3 oameni si poateface manevre, întâlniri pe orbită şi andocări. Aceste caracteristici sunt toate necesare pentru unzbor în jurul Lunii, şi pentru o expediţie lunară. În planurile timpurii de zbor "circumlunar", Soyuzavea să fie de fapt un vehicul format din 3 părţi asamblate pe orbită la joasă altitudine, dinelemente lansate la bordul unor zboruri individuale. Acest plan avea să fie ulterior abandonat înfavoarea unor duble lansări şi mai târziu a unei singure lansări.

Pentru expediţia pe suprafaţa lunară, biroul lui Korolev adopta planul similar cu alprogramului Apollo: o navă spaţială mamă şi un navetă ergonomică care va purta expediţia pesuprafaţa Lunii. Apoi aceasta se va ridica de pe Lună (blast off), va intra pe orbita lunară, unde vaîntâlni şi se va andoca cu nava mamă. În acest plan, un Soyuz cu 2 locuri va juca rolul de navăspaţială mamă.

O formă abreviată a navei Soyuz, denumită L1, a fost dezvoltată pentru zborulcircumlunar cu rachete Proton. Cunoscută ca Zond, nava spaţială L1 este în esenţă Soyuz, avândhabitaclul înlocuit cu un ansamblu mai mic de instrumentat. O altă variantă Soyuz era înîmbunătăţire în anii 1965, în mod explicit pentru misiunile pe orbită în jurul Pamântului.

În aerul competiţiei cursei spre Lună, primul test în zbor al Soyuz a fost condus în 1966,cu rezultate neconcludente. În ciuda problemelor anterioare, Vladimir Komarov a decolat la bordulSoyuz1 pe 23 aprilie 1967, într'o misiune ambiţioasă şi urmărind o întâlnire şi andocare cu aldoilea Soyuz programat să urmeze după Soyuz1. Având probleme la bord, misiunea Soyuzsecundă a fost amânată, în timp ce însuşi Soyuz1 sfârşi grav la aterizare. Problemele cudesfăşurarea paraşutei au cauzat reitrarea capsulei în atmosferă cu o viteză zdrobitoare,Komarov decedând. În urma catastrofei au urmat o serie de misiuni fără oameni la bord, în care 2perechi au andocat automat pe orbită. Misiunile cu oameni se rezumă în 1968.

Pe măsură ce problemele financiare şi tehnice au ţinut cu SUA în competiţia spre Lună,conducătorii industriei spaţiale sovietice au trebuit să se îndrepte spre un nou program spaţial.Încă dela sfârşitul anilor 1960, a luat apărut o nouă versiune de Soyuz, care va transportaechipaje spre laboratoare în jurul Pământului pe orbită. În 1971, un Soyuz cu 3 locuri a adus douăechipaje la prima staţie spaţială Soyuz.

Dezastrul loveşte din nou când când primul echipaj Salyut se întoarce de pe orbită.Depresurizarea neaşteptată a capsulei de reintrare ucide cei 3 cosmonauţi dela bord. Ca rezultatal tragediei, proiectanţii introduc costume protectoare de presiune în schimbul unui cosmonaut.Cu 2 locuri, naveta spaţială Soyuz poartă în continuare echipaje la staţiile spaţiale Salyut şiAlmaz.

Varianta Souyz T (transport) a navetei spaţiale zbură în 1980, şi din 1986, modificaţiaSoyuz TM (modificat[ pentru transport) purtase echipaje la staţia spaţială MIR. Modificaţiileprezintă multiple îmbunătăţiri în proiectare (design), inclusiv introducerea unui nou sistem decontrol, mai uşor, computerizat, şi îmbunătăţirea sistemului de salvare (emergency escape).Aceste îmbunătăţiri permit un echpaj de 3, în timp ce membrii în continuare se protejează încostume de presiune.

RKK Energia a dezvoltat încă o versiune a navetei spaţiale, cunoscută ca Soyuz TMA sau"antropometric", pentru a răspunde cerinţelor apărute în timpul programului comun ruso-american. Înbunătăţirile din "antropometric" vor ridica limitarea înălţimii membrilor din echipaj, şica rezultat, vor permite folosirea versiunii TMA ca barcă de salvare pentru Staţia SpaţialăInternaţională. Totuşi producţia navei spaţiale TMA a fost tergiversată de neplatagurvernamentală către RKK Energia la sfârşitul anilor 1990. Ironia, NASA, care la origine a cerutîmbunătăţirile deasemenea refuză să plătească pentru dezvoltarea TMA, până ce Rusia asigurăproducţia navetei spaţiale.

Racheta care lansează vehiculul spaţial Soyuz deasemenea se cheamă Soyuz. Folositîncă din 1963, lansatoarele Soyuz au fost modificate de câteva ori. El este in legătură cu racheta

care a lansat Sputnik, primul satelit.

Propulsor: SoyuzDestinaţie: transport de echipajeEchipaj: 2-3 oameniIndicativ: 7KGreutate: 7 tmasa la lansare (fără lin'ţoliu şi sistem de siguranţă la decolare): 7.1 tcapsula de reintrare: 2.9 tmodulul orbital: 2.9 tmodulul auxiliar/ de propulsie: 2.6 tmasa încărcăturii utile la lansare (ce 3 membri de echipaj): 30 kgmasa utilă la reântoarcere: 50 kgvolumul modulului orbital: 6.5 m3volumul capsulei de reintrare: 4 m3încărcarea G la reintrare: 3-4gviteza finală de aterizare: 2 m/sprecizie aterizare: 30 km

Manevră de frânare a Soyuz TM, înainte de aterizare: soyuz1_tm_deorbit_2

Soyuz TM fotografiată de echipajul navei la portul de andocare al staţiei spaţiale MIR

Capsula de reintrare a Soyuz3. Capacul containerului paraşutei este în primplan.Deschiderea containerului paraşutei se vede în stânga capsulei

Un container de paraşută a navetei Soyuz

Modulul de reintrare al navetei Soyuz. Capacul de intrare este în faţă. Două trape alecontainerelor de paraşute sunt deasupra

Vehiculul spaţial Soyuz TM-10În acest modul de aterizare, cosmonauţii Gennadi Manakov şi Gennadi Strekalov s'au

întors în decembrie 1990 acasă ("pe Pământ"), după un sejur de 4 luni pe staţia spaţială MIR. Cuei a fost jurnalistul japonez Toyohiro Akiyama, care sosise cu un nou echipaj MIR cu Soyuz TM-11.

Nava spaţială este puternic carbonizată de căldura reintrării. Cosmonauţii care se întorcdau autografe pe nava lor după o recuperare cu succes. Semnăturile cu cretă şi mulţumiri se vădîncă. Bordul de comandă din interior şi locurile cosmonauţilor se zăresc prin hublouri.

2.feb.2000. În curând pe staţia spaţială MIR. Rusia poate trimite un actor pe orbită !Coming soon to a space station MIR you! Russia may put an actor in orbit

Moscova. Un vehicul spaţial comercial programat să se cupleze cu staţia spaţială MIR, vacrea un precedent in industria de divertisment si totodata în domeniul explorărilor aerospaţiale.Odată cu cuplarea care va avea loc în aceeaşi zi la ora 8am, ora universală, un actor va veni săjoace un rol. În film cosmonautul refuză să părăsească staţia spaţială. Dacă planul pentru lunaMartie eşuează, actorul Vladimir Steklov şi cosmonauţii Sergey Zalyotin şi Alexander Kalery voravea de aşteptat misiunile următoare. "Nava spaţială "Progres" va căra o încărcătură suficientăpentru trei oameni pe orbită, însă dacă Steklov va rămâne sau nu, vom decide în viitorulapropiat." spune Valery Olshansky, reprezentant din partea Departamentului de Zbor Uman alAgenţiei de Aviaţie şi Zbor Rusă.

Lansată de pe cosmodromul Baikonur, Kazakhstan, nava "Progress" duce spre MIRmancare, apă şi combustibil. Deasemenea noul echipaj trebuie să aducă la normal presiunea depe staţie. Zburând fără echipaj încă din August anul trecut, MIR a pierdut aer constant datorităunei fisuri din fuselaj (a minor leak cropped up on the outpost) incă de anul trecut.

Sergey Krikalev, cosmonaut rus cu experienţă, care lucrează full-time ca inginer de zborpentru Staţia Spaţială Internaţională, este de părerea următoarea: "Steklov nu îşă va avea un loc(pe MIR) din cauza a trei motive. Primul: cum Progress nu va restabili presiunea normală,cosmonauţii vor lucra sub presiunea scăzută din interiorul staţiei. În al doilea rând: echipajul va finevoit să instaleze echipamente noi în puţinul spaţiu liber de pe staţie. Iar în final, Steklov nu vaavea suficient timp pentru ca să se pregătească de zbor. Deşi unii oficiali sunt de acord cususţinerea lui Steklov, decizia finală este in funcţie de rezultatele lui la finele pregătirii decosmonaut.".

Mai există într'adevar şi următorul aspect: banii. Materializarea filmului este evaluată la200 milioane USD, şi finanţarea călătoriei lui Steklov spre MIR ramâne unul din principaleleobstacole.

"Nimeni nu zboară spre MIR degeaba" pledă Olshansky.

2.feb.2000. MIR MilestonesPietre de hotar MIR şi istoricul îmbogăţit MIR

În data de 20.feb.1986 Uniunea Sovietică anunţă lansarea noii sale staţii spaţiale numităMIR (care înseamnă "pace" şi "lume" în ruseşte). Un modul central de 20 de tone cu 6 căi/porturide cuplare pentru o navetă de transport, a devenit prima piesă a coloniei. Aceasteia se vor cuplaalte module împreună constituind pe parcursul a 10 ani o colonie spaţială. Cu timpul, ea va stabilimulte recorduri din istoria spaţială. Sub imaginea noii deschideri politice şi sociale, sauPerestroika, iniţiată de Mikhaiş Gorbachev, lansarea MIR a fost prima lansare rusească transmisăîn circuitul televiziunii, dar totuşi nu în direct.In continuare enumerăm câteva aspecte ale coloniei:

-13.mar.1986. Primul echipaj. Odată cu acest echipaj spre MIR, a fostconsemnat un nou record de televiziune. Aceasta era prima lansare din Rusia care urma să fietelevizată şi transmisă în direct, fără suport din străinătate. Echipajul, inclusiv Leonid Kizim şiVladimir Soloviev, trec pe lângă şi salută Salyut 7, predecesorul, după care ajung iau contact cuMIR. Odată ajunşi la MIR, aceştia l'au activat şi au mers apoi către Salyut 7 îmbarcaţi la bordulunei nave Soyuz. Aici au petrecut aproape două luni, după care s'au întors din nou la MIR.

-31.mar.1987. Modulul Kvant 1. Componenta numărul 2, modulul Kvant1, ajunge la staţie, însă şi cu puţină spaimă. Modulul a iniţiat procedura de formare corp comuncu MIR, dar procedeul nu s'a putut termina. Trapele dintre ele nu puteau comunica. Membriiechipajului, Yuri Romanenko şi Alexander Laveikin, au întreprins o ieşire în spaţiu neaşteptată,pentru a găsi o pungă lipită la ieşirea din MIR. Aparent aceasta a fost lăsată de o navăprecedenta, Progress, care a last deşeurile sau o pungă cu materiale nereciclate pe traiectoria eide retragere. Cosmonauţii au luat gunoiul şi au eliberat calea corpurilor spaţiale în vedereaacuplării. Aceste deşeuri au fost îndepărtate şi misiunea s'a reluat. Acumulând în timp experienţăpe Salyut 7, Romanenko şi Laveykin au instalat suplimentar un panou solar pe modulul centralMIR.

Începând cu anul 1987, expediţiile de durată se vor întâlni şi schimba între ele pe MIR,prezenţa umană fiind de acum în colo aproape mereu în spaţiu. Acţiunile pe MIR se întrerupnumai în 1989. O navă Soyuz, avariată la Pământ şi incapabilă de zbor, a tinut pe loc la solechipajul de schimb care trebuia să ajungă în timp la MIR.

-dec.1988. Într'o misiune de o lună întreprinsă la bordul staţiei MIR,astronautul francez Jean-Loup Chretien efectuează primul mers în spaţiu după cel efectuat deastronauţii americani şi cosmonauţii ruşi. Acesta desfăşoară o strucutură experimentală, unmănunchi bandaj de fire, pe exteriorul staţiei. Două alte echipaje, unul sirian şi afganistanvizitează MIR în această perioadă.

-dec.1989. Modulul Kvant 2 se cuplează corpului central MIR la a douaîncercare. Modulul furnizează Oxigen cu o eclisă pneumatică pentru MIR şi 6 noi girodine.Acestea, faţă de cele de pe Kvant 1, se montează pe exterior.

-1.feb.1990. Scaunul cu mânere. În timpul unei ieşiri în spaţiu, AlexanderSerebrov ia un scaun cu port braţe experimental, zburător, cu sine. Acesta a fost luat în primire peMIR odată cu Kvant 2. Spre deosebire de astronauţii americani care zboară fără coardă desiguranţă, liberi cu un dispozitiv asemănător, cosmonautul sovietic rămâne ataşat de staţie cu unşnur de siguranţă, fiindcă nu se găseşte o navetă ca să îl aducă în caz de necesitate. Serebrovzboară până la maxim 33 de metri de staţie. Pe 5.feb colegul lui Serebrov, Alexander Victorenko,zboară chiar mai departe la 45.

-10.jun.1990. Modulul Kristall. Plin cu echipamente de studiat materiale,MIR acuplează modulul Kristall, din nou după uşoare disfuncţionalităţii apărute odată cuapropierea. Pe exteriorul modulului Kristall, acesta are pliate panouri solare, care în cele din urmăvor fi mutate pe Kvant 1. Cosmonauţii după următoarele misiuni de lungă durată descoperă unstrat termic protector pe Soyuz când acesta era în comunicare cu MIR, că se eliberase şi venisepericulos de aproape. Controlul dela sol, temându'se de pierderea întregului scut termic, necesar,odată cu întoarcerea echipajului prin flăcări în atmosfera Pământului, au anunţat procedura deremediere s'o facă la exterior; ceva pentru care cosmonauţii nu fură pregătiţi.

În timpul unui mers afară pe 17.jul, cosmonauţii repară suprafaţa termică, dar accidentalavariază un hublou al eclisei pneumatice. Nu reuşesc să îl represurizeze, aşa că se folosesc săîntre în staţie un compartiment invecinat Kvant 2. În timpul unei a doua ieşiri în spaţiu pe 25.jul,echipajul poate să remedieze problema, cu toate că temporar.

Într'un prim efort spre comercializarea Mir'ului, un echipaj care include şi japonezulToyohiro Akiyama, reporter-cosmonaut, în decembrie, vizitează staţia. De pe MIR, Akiyama facereportaje în direct la un post de televiziune din Tokyo.

-jan.1991. Strela. Echipajul de pe MIR instalează un/o (boom) de 14metri numit Strela (săgeată). Pe exteriorul staţiei el va funcţiona în continuare ca macara pentrutransfer de încărcături şi astronauţi în faţă şi în jur pentru construcţia navei.

-mar.1991. Un navă cargou Progress este la un pas de a intra încoliziune cu MIR, şi scapă controlul în timpul apropierii acestuia pentru a efectua manevra deacuplare. Acuplările au devenit atât de obişnuite, echipajul staţiei nu se deranjează săadăpostească cu ei nava Soyuz acostată de staţie, întocmai cum este necesar conform regulilor.

În mai un echipaj care include cercetătoarea britanică Helen Sharman cu o misiunesponsorizată de industria privată vizitează complezul.

În timp de 4 ieşiri în luna Iulie, echipajul MIR ridică un boom de 20 segmente pe exteriorulmodulului Kvant 1. Boomul, ulterior, este utilizat să poarte o unitate de propulsie folosită săîmbunătăţească abilitatea deja greoului complex să întoarcă în spaţiu. În timp operaţiunile decurgnormal pe MIR, pe Pamânt jos Uniunea Sovietică se destramă.

-1992. Astronauţi cercetători din Germania şi Franţa vizitează MIR înlunile martie şi august, respectiv pentru îndeplinirea unei serii de experienţe.

-1993. Pe 4 februarie o navă Progress de încărcare desfăşoară pe 20 demetri un deflector de folie lângă staţie, vazut de experţii din Occidental ca prima testare atehnologiei de navigare cu soare.*pic.

La plecare nava ProgressM15a desfăşurat deflectorul solar Znamya 86017GZ. Acestdeflector de diametru de 20m a fost descris ca un experiment de navigare solară şi de investigareasupra gradului de reflectare la sol a energiei solare. Raza a apărut de intensitate mai ridicată înRusia decât Luna, a fost observată pe sol de echipa rezidentă şi era încă luminoasă demagnitudine -5, după pierderea controlului şi căderea anterioară reintrarii în atmosferă. Presiunea

radiaţiei solare a cauzat terminarea experimentului după aproape 2 zile.

-În ianuarie 1994 un astronaut francez vizitează MIR. Ulf Merbold, unastronaut din Agenţia Spaţială Europeană (ESA) şi veteran al ieşirilor în două misiuni în spaţiu,petrece aici o lună la bord.

-mar.1995. Cosmonautul rus Valeri Polyakov se întoarce după o misiunerecord pe MIR de 438 de zile - cea mai lungă deplasare a unui astronaut în spaţiu vreodată.Primul astronaut american care a vizitat MIR, Norman Thagard soseşte cu o navă spaţială Soyuzla bord. După 105 zile pe orbită o rachetă spaţială americană se leagă cu modulul Kristall creândun complex de 209 tone în spaţiu. Într'a doua misiune în noiembrie pe MIR racheta spaţialălivrează un modul special, care devine o nouă locaţie de legătură pentru rachetă.

-1.jun.1995. Modulul Spektr se leagă la MIR. El poartă echipamenteamericane pentru experimente medicale. Unul din panourile solare de pe modul se desfăşoarăinadecvat, necesitând o ieşire in afară pentru a finaliza manevra de întindere.

-1996. În februarie astronautul ESA Thomas Reiter se întoarce de peMIR după o misiune de 179 de zile.

-mar.1996. Racheta spaţială Atlantis lasă la bordul MIR pe astronautaNASA Shannon Lucid pentru o misiune de 179 de zile. Şederea ei constituie un nou record alStatelor Unite pentru zbor în spaţiu de durată lungă.

-Pe 26 aprilie modulul Priroda purtând echipamente noi, în marea lormajoritate de detecţie şi măsurare, se leagă la complex finalizând ansamblul staţiei spaţiale.

-1997. Astronautul american John Blaha termină o misiune de 118 zile peMIR, care se derula din 1996. Astronautul american Jerrz Linenger petrece 122 de zile pe MIR.

-feb.1997. O baterie pe bază de Lithium, care generează Oxigen,generează un incendiu la bord. Echipajului îi ia mai bine de o oră să îndepărteze pericolul.

-jun.1997. În timpul unei testări al sistemului de pe MIR să verificecuplajul navei Progress, nava cu încărcare de 7 tone deviază dela curs şi izbeşte staţia repetat.Modulul Spektr este perforat şi pierde din presiune. Echipajul din interior, incluzându'l şi peastronautul american Michael Foale, reuşesc să taie cablurile in ultimul moment din modul şi săizoleze impreună cu comandantul Vasily Tsibliev, inginerul de zbor Alexander Lazutkin, înainte capresiunea să ajungă prea scăzută, sub pragul critic, în staţie.

În august, vechiul asistent al preşedintelui Boris Yeltsin, Yuri Baturin, inspectează MIR.-1998. Astronautul american David Wolf indeplineşte misiunea de şedere

119 zile pe MIR. În iunie vizita navei la staţie încheie programul Navetă MIR şi retrag astronautulamerican Andy Thomas, înregistrând astfel 130 de zile în orbită.

-jul.1998. Şeful Agenţiei Spaţiale Ruse, Yuri Koptev, după aceea PrimulMinistru Boris Nemtsov semnează planul de scoaterea de pe orbită a staţiei MIR.

-1999. Astronauţi slovaci şi francezi vizitează MIR'ul.-aug.1999. 2 cosmonauţi şi cei francez întrerup operaţiunile în curs de

desfăşurare pe 28.august. în ce'a de'a 27 expediţie umană. Mir este abandonat din cauza lipseide garanţii guvernamentale pentru continuarea operaţiunilor pilotate. RKK Energia are în vederescoaterea de pe orbită a staţiei la începutul anului 2000, în acelaşi timp făgăduind să atragăfonduri private ca să o salveze.

-jan.2000. Antrepreneurul american Walt Anderson se angajează săînfinţeze MirCorp cu 20 milioane USD. Societatea privată va susţine continuarea misiunilor cuechipaje umane pe staţie. MirCorp reuşeşte să concesioneze MIR.

Se încep antrenamentele cosmonauţilor pentru o misiune de 45 de zile pentru remediereaunei scurgeri, jet de aer pe MIR, pentru experimente private viitoare.

-apr.2000. 2 cosmonauţi sunt trimişi pe MIR, în prima misiune comercialăa MirCorp. Misiunea se încheia în luna iunie.

-jun.2000. Omul de afaceri, original din California, Dennis Tito, anunţă căplănuieşte să cheltuie 20 milioane USD ca să devină primul turist la bordul MIR.

-sep.2000. Producătorul Mark Barnett anunţă dezvoltarea unui show deteleviziune "Destinaţia Mir". Acesta va trimite un câştigător pe staţia spaţială.

-nov.2000. Agenţia Spaţială Rusă, reclamând lipsa fondurilor MirCorp,anunţă în feb.2001 aducerea de pe orbită a MIR, şi scufundarea în oceanul Pacific.

-dec.2000. Primul ministr rus Mikhail Kasyanov a semnat decretul descoatere de pe orbită a invechitei staţii spaţiale MIR. Tito ia în calcul Staţia Spaţială Internaţională

pentru călătoria sa.-jan.2001. Deorbitarea este amânată până în martie 2001.

MIR: a rich chronology

1.Izolator suspensor în microgravitaţie (MIM-Microgravity Isolation Mount)Un dispozitiv cunnoscut ca MIM a fost realizat de Agenţia Spaţială Canadiană (CSA-

Canadian Space Agency) pentru a izola experimentele de fluctuaţiile gravitaţiei prezente pe toatenavele spaţiale. MIM este capabil să inducă (impart-a împărtăşi) vibraţii de frecvenţă şiamplitudine cunoscută într'un experiment ataşat. MIM era la bordul modulului Priroda.

MIM este alcătuit din tăvi levitând magnetic, numit Flotor, care poate susţine experimentemici. Senzorii din MIM detectează vibraţiile prezente şi le anulează cu vibraţii opuse induse înFlotor. Vibraţiile pe Flotor sunt atenuate cu un factor de 10 sau mai mare.

MIM deasemenea poate să creeze vibraţii de până la 100Hz pentru experimente montatepe Flotor. Acest este foarte util studiului răspunsului suprafeţei libere a lichidului la un stimul.Lichidele sunt foarte sensibile la vibraţiile sau aproapiate de frecvenţele proprii şi în mod obişnuitrăspund prin agitaţie vizibilă. În mod surpinzător, experimente recente au demonstrat că unelelichide nu prezintă aceleaşi răspunsuri în microgravitaţie ca pe Pământ, şi pot avea de faptfrecvenţe diferite în microgravitaţie decât prezicerile teoretice.

2.Incintă izolată cu acces direct (Glovebox)Incinta izolată, realizată de NASA în cooperare cu Agenţia Spaţială Europeană (ESA-

European SPace Agency), oferă investigatorilor noi posibilităţi de testare şi dezvoltare atehnologiei şi procedurilor realizate în microgravitaţie. Acesta permite ca membrii echipajului sălucreez, să transfere şi să manipuleze materiale în moduri impractice în lipsa greutăţii din spaţiu.

Glovebox are o incintă închisă care oferă un spaţiu curat de lucru, reducând risculcontaminării fie a laboratorului fie a mostrelor din experiment. El oferă 2 tipuri de izolaţii pentrucantităţi reduse de material: izolare fizică şi diferenţă de presiune negativă între încintă şi restulspaţiului laboratoului. Un sistem de filtrare a aerului protejează mediul laboratorului spaţial derezultatele experimentelor care pot fi periculoase pentru echipaj. Glovebox este echipat cuexhipamente fotografice care permit imprimarea vizuală a procedurilor experimentului.Deasemenea, el poate fi folosit cu accelerometre pentru a caracteriza mediul cu gravitaţie redusă.Multe cercetări vor beneficia odată cu mărirea posibilităţilor video-foto pe care instalaţia lepermite.

Deşi izolarea de fluide şi uşurinţa curăţării sunt beneficii importante ale instalaţiei, el poatereţine prafuri, bioparticule şi alte sedimente rezultate după experimente. Chiar toxice, iritante saumaterial potenţial infectante pot să fie împiedicate să intre în atmosfera laboratorului. În timp ceacest "cabinet al siguranţei" împiedică scurgeri sau vărsări în laborator, el protejează mostrele decontaminare, când procedurile experimentului necesită deschiderea containerelor.

Instalaţia oferă următoarele posibilităţi pentru investigaţiile în microgravitaţie: o fereastrăde observaţie deasupra incintei, şi cu echipamente de transmisie video a experimentului, stocarea datelor, afişor şi senzoti de temperatură, presiune, umiditate, iluminare din spate şi din lateral, 3camere video CCD color şi 3 alb-negru, o cameră foto de 35mm, un microsop care se poatefolosi în comun cu camerele video sau foto, display video.

3.Scaner Modular Optoelectronic (MOS - Modular Optoelectronic Scanner)MOS este un scaner spectrometric vizual secvenţial (Pushbroom-măturător sau

"secvenţial": nu înseamnă cu posibilitate de înregistrare, ci sensibilitate liniară: suprafaţa scanatăse deplasează astfel se formează o arie), aflat în spaţiul orbital, impresionabil în intervalulspectrului optic şi spre infraroşu (400...1010nm), care a fost special proiectat pentru"telestudierea" (remote sensing) sistmului atmosferic al aceanelor. Instrumentele MOS de pemodulul Priroda şi MOS independent de pe IRS sunt de fapt identice, oferind 17 canale spectralecu rezoluţie medie în VIS/NIR. Instrumentul construit pentru IRS are un canal suplimentar la1.6microni (SWIR). Fig1. reprezintă (illustrates) principiul spectrometrului vizual.

MOS continuă un concept al instumentelor pentru telemăsurători (remote sensing) alsistemului ocean-atmosferă, care a fost testat cu spectrometre nonovizuale construite de Institutulpentru Cercetări Spaţiale din Berlin pentru câteva misiuni (MKS, MKS-M de pe Intercosmos21,spaţiile staţiale Salyut7 şi MIR).

Acesta este alcătuit din 2 corpuri spectrometrice: spectrometrul atmosferic MOS-A are(provides) 4 canale înguste pe intervalul absorbant O2A, aprox 760nm, care permite măsurătoricare pot estima încărcarea aerosoloptică (aerosoloptical thickness) şi aerosolii stratosferici. Elmăsoară simultan cu biospectrometrul MOS-B care are 13 canale în paşi de 10nm în intervalul

dela 408 la 1010nm. MOS-IRS dispune de 14 canale la camera MOS-C în (domeniul) SWIR,pentru îmbunătăţirea aproximărilor denivelărilor şi termice. Făcând măsurători cu MOS-Aîmpreună cu MOS-B care are mai multe canale NIR, este posibil să se elimine influenţaatmosferică VIS din indicaţiile MOS-B, şi astfel să se calculeze radiaţia apei (reflecţia) la nivelulsuprafeţei. Avantajul metodei O2A este să ofere măsurători adiţionale asupra conţinutului deaerosoli şi distribuirea acestora.

Luingimile de undă centrale ale canalelor MOS-B sunt alese în concordanţă cucaracteristicile spectrale ale zonelor oceanice şi de coastă, şi potrivite pentru construcţiaalgoritmului de izolare al diferiţilor constituenţi din apă. Ele oferă deasemenea determinăriisemnăturii vegetaţiei şi estimarea cpţinutului de vapori H2O din atmosferă, cu măsurători NIR. În*pic. se văd poziţiile benzilor spectrale. Atenţie mare s'a acordat preciziei radiometrice, rezoluţieişi calibrării instrumentelor. Imaginile de test *pic.arată mostre de date obţinute în timpul testăriidinainte de lansare.

Alte detalii-principiul optic: spectroscop secvenţial ("măturător") (+CCD line camera pe

MOS-IRS)-domeniul spectral: 408...1010nm (+1.6nm)-canale: 17 (+1)-paşi de înjumătăţire spectrală: 1.4nm, 10nm (+100nm)-sensor: matrice CCD-lăţimea deschiderii (swath width): 85km (200km)-delta L/L (distorsiuni): sub 1% (VIS/NIR), 2%(SWIR)-conversie: 12bit (16bit)-calibrare: lampi interne+calibrare după soare

*pentru proceduri şi detalii despre calibrare: vezi adresa3*pentru măsurări etalon, validări metodice şi algortimi de interpretare: vezi adresa3

2.Incintă izolată cu acces direct (Glovebox)

3.Scaner Modular Optoelectronic (MOS - Modular Optoelectronic Scanner)

Microgravitaţie

Experimentele de microgravitaţie se concentrează asupra prelucrării materialelor şibiotehnologiilor (aplicate) în spaţiu, şi implică studiul de celulele cu culturi, producţia metalelor şicreşterea cristalelor. Stuudiind proprietăţile fundamentale şi procesele din chimia şi fizicamaterialelor şi fluidelor, se caută (NASA) găsirea de soluţii viabile pentru aplicarea tehnologiiorviitorului. De exemplu, cercetătorii doresc să demontreze (verifice) fezabilitatea producerii demateriale îmbunătăţite în spaţiu (cristale mai mari, mai pure şi aliaje mai rezistente).

Studiind fenomene precum creşterea cristalelor şi creerea de noi metale în spaţiu,necesită echipamente (suport) speciale, precum furnale (cuptoare), detectori (senzori) deacceleraţie, instalaţii (circuite) de creştere a cristalelor şi camere (încăperi) pentru celele portculturi. Cercetătorii nu numai că au învăţat (descoperit) proprietăţile fundamentale, dar ei auînvăţat (dar învaţă) deasemenea cum să construiască instalaţii tehnologice pentru misiuni viitoareîn spaţiu.

În categoria experimentelor de Combustie în Microgravitaţie, au loc următoareleexperimente:1.Combustie Înăbuşită în Microgravitaţie (SCM-Smoldering Combustion in Microgravity)

Obiectivul experimentului SCM este de a investiga aprinderea şi propagarea înmicrogravitaţie a unei combustii înăbuşite (poliuretan), atât în mediu liniştit (neagitat) cât şi înprezenţa conveţiei.2.Experiment al Combustie pentru Suprafeţe Solide (SSCE-Solid Surface CombustionExperiment, 25jun1992-7jul1992)

Scopul experimentulului SSCE este să determine mecanismele de control ale flameifazelor gazoase de'a lungul combustibililor solizi în absenţa fluxului "buozant" sau sub acţiuneafluxurilor controlate, şi să îmbunătăţească aspectele privitoare la securitatea călătoriile spaţiale.3.Experiment pentru Izolarea Firelor (WIF-Wire Insulation Flammability Experiment)

Experimentul WIF a fost conceput să studieze supraâncălzirea instalaţiilor de cabluri şicomportarea izolaţiei conductoarelor în ardere în mediu de microgravitaţie. Combustia a foststudiată în condiţii de câmpuri de curenţi. Magnitudinea acestor curenţi este signifiant mai micădecât ar apare datorită convecţiei (buoyant) în condiţii normale de gravitaţie. Cu aceste teste,oamenii de ştiinţă speră să afle suficient despre detaliile acestor fenomene, pentru a îmbunătăţisiguranţa echipamentelor electrice de pe navele spaţiale, si pe Pământ.4.Experiment pentru determinarea Formei de Echilibru (ICE-Interface Configuration Experiment)

Experimentul ICE investighează forma pe care o pot lua suprafeţele lichidelor (apădistilată ) pentru unele tipuri de rezervoare în microgravitaţie. Prin acesta se studiasecomportamentul limitei mediu gazos-lichid care este prezis matematic pentru unele rezervoare"exotice" în microgravitaţie. Un al doilea experiment USML2 a fost programat. Obiectivelemisiunii: studierea poziţiei şi a stabilităţii echilibrului a suprafeţei lichidului, observarea efectuluicalităţii de suprafaţă a rezervoarelor asupre lichidului, observarea influenţei proprietăţilor lichidului(cum ar fi unghiul de contact: 55o, 80o) asupra comportării lichidului, determinarea limitelor (3D)lichidului în microgravitaţie şi comporarea cu rezultatele teroetice, observarea rezistenţei liniare decontact (contact-angle hysteresis).5.Deplasarea flăcărilor în curgere inversă pe suprafeţe cilindrice (OFFS-Opposed Flow FlameSpread on Cylindrical Surfaces )

Scopul are să completeze cunoaşterea motivului şi metodei de "întindere" a flăcărilor de'alungul suprafeţelor solide în prezenţa unui curent oxidant din sens opus.

1. Creşterea cristalelor de proteine în ambient cu difuzie controlată (DCAM).A. Obiective.

Obiectivele acestui experiment sunt de a evalua şi experimenta abordarea tehnicănecesară pentru producerea de cristale de calitate de proteine pentru aplicaţii ştiinţificeB. Metodică.

DCAM este proiectat pentru a creşte cristale de proteine folosind o metodă de difuzielichid-lichid. Experimentul DCAM folosea un recipient cu un eşantion unic care include douăcamere separate de un gel iniţiator (a gel fuse). Gelul are rol de barieră de difuzie între cele douăcamere. O soluţie precipitată, aflată într'o cameră, difuzează cu o rată constantă, prin gel (în

funcţie de grosime), în camera cu proteina care prezintă ('necesită') cristalizare la amestecare.Seturi de câte 3 DCAM'uri sunt grupate cu (împreună cu) izolaţii comunicante. Nouă rânduri suntaranjate (dispuse) să formeze un ansamblu de 27 de experimente individuale (independente) peo tăviţă. Şase tăviţe au fost aduse pe MIR, în fiecare misiune (on each science increment), făcândun total de 162 de experimente individuale (independente) pe misiune. Aceasta permiteexaminarea a unei game variate de proteine moleculare, pe timpul fiecărei misiuni. TăviţeleDCAM au fost aduse sus pe staţia spaţială MIR de aerovehiculul orbital. DCAM era un experimentpasiv cu un necesar de echipaj redus. Mostrele erau lăsate să crească (dezvolte) cristale deproteine în timp ce membrii echipajului MIR periodic fotografiau la fiecare pas ştiinţific, mostrele.După fiecare pas avansare, tăviţele cu mostre erau duse înapoi la sol (pe Pământ) de aerovehiculpentru analiză (post zbor) cu difracţie de raze X a cristalului proteic.C. Rezultate.

Cristale excepţional de mari de "lysozyme" (1.25cm), "albumin" (albumină) (0.8-1.0 cm),ca şi cel mai voluminos exemplu de "nucleosome core particle" şi "histone octamer" sunt produse.Cristalele proteinei membranice (membrane associated protein) "bacteriorhodopsin" erau dedimensiuni şi calitate improvizată (aleatoare). Adiţional, cristale ale câtorva proteine au fostpotrivite pentru analiză şi determinarea structurii cu difracţie de neutroni. Aceasta a produs (avutca rezultat) prima structură proteică făcută cu difracţie de neutroni, ca rezultat direct almicrogravitaţiei. De menţionat că datorită (to date, largely because) limitării dimensiunii cristalelor,aproximativ 10 structuri de proteine au fost cu difracţie neutronică. Experienţa cumulată odată cuexperimentele de sus si de la sol, s'a dovedit utilă folosirii tehnologiei potrivite, cât şi a operaţiilornecesare (as well as succesfull operations during) în intervalelor lungi de microgravitaţie. Oconsecinţă a acestui succes este că tehnologia a fost licenţiată (registrată) şi echipamentul esteacum disponibil pentru aplicaţii comerciale pe Pământ.

Dezvoltarea care implică grupuri organizate multidisiplinare (specializate) internaţionalede cercetători a făcut progrese ("key strides"), şi pe plan experimental şi pe plan teoretic, spreînţelegerea rolulului fundamentat al microgravitaţiei în producerea cristalelor de dimensiuni şicalităţi superioare (îmbunătăţite). O parte din experimente şi rezultate au fost publicate. Versiniîmbunătăţite ale instalaţiilor au fost selectate în urma unui (NRA) care vapava drumul pentruexperimente în viitor pe staţia spaţială internaţională.

DCAM, o instalaţie special proiectată pentru seria de experimentare de pe MIR, s'adovedit să fie un concept valoros şi de succes pentru producerea de cristale de proteineneobişnuit de mari. O consecinţă, DCAM pare că a depăşit (appears to have eliminated) barieraproducţiei monotonă la cristale de proteine de dimensiuni macroscopice pentru analizaneutronică. Abordând roulul microgravitaţiei în creşterea cristalelor proteice se ajunge la aplicaţiiîn viitor.D. Beneficii pe Pământ

Oamenii de ştiinţă au descoperit că creşterea unor cristale în microgravitaţie are carezultat cristale de calitate mai bună decât pe Pământ. Cristalele de proteine sunt folosite înprocesul dezvoltării de medicamente (therapeutic drugs). Crescând cristale proteice în spaţiucare nu pot creşte pe Pământ, cercetătorii pot descoperi noi medicamente pentru tratarea bolilor.Lysozyme is an enzyme that hydrolyzes the 1,4-beta links between N-acetylmuramic acid and N-acetylglucosamine, and thus destructive to cell walls of certain bacteria. It is present in tears andother body fluids, in egg whites and in some plant tissuesNucleosome core particle is a localized aggregation histone and DNA that is evident whenchromatin is in the uncondensed stageHistones are the proteins associated with nucleic acids in the nuclei of plant and animal tissues.An octamer is an aggregate of eight particles attached togetherBacteriorhodopsin is a carotenoid (naturally occurring pigment found mostly in plants) analogousto rhodopsin, the pigment of the animal eye, which functions in vision. Bacteriorhodopsin is able toabsorb light and generate a proton gradient across the membrane of halobacterium (a microbe),leading to ATP synthesis without the involvement of chlorophyll

2. Flama de lumânare în microgravitaţie (CFM)-MGBX.A. Obiective.

Obiectivele acestui experiment aveau: (1) să determine dacă o flamă unifirmă poateexista într'un ambient de microgravitaţie, (2) să determine caracteristicile flamei uniforme, (3) să

studieze oscilaţiile cunoscute dinaintea stingerii (previously observed pre-extinction oscillations) şi(4) să observe interacţiile dintre două flame aflate în vecinătate (apropiere).

Scopul. Să determine dacă o flăcările firave B. Metodologie.

79 de lumânări au ars, cu 3 diametre diferite de fitil, două diametre diferite de lumânări, şidouă lungimi diferite de fitil iniţial. (Experimentul) CFM s'a derulat în interiorul (încăpere izolatecare permite spre interior accesul prin două membrane sau mănuşi, mediul de lucru fiindpericulos, glovebox faciliy), încăpere care furniza energie, (supraveghere) video şi fotografiere.Deasemenea oferea un grad de protecţie pentru produse combustibile. Datele adunate constaudin material video şi fotografii, comentariu audio al echipajului, măsurători de termocuplu, şimăsurători radiometrice, şi o singură măsurare a nivelului de oxigen (single point oxigenmeasurement).C. Rezultate.

Rezultatele consistă în primul rând din fotografii ale flamei pe (film de) 35mm şicomentariu audio al echipajului. Rezultatele comparate sunt favorabile cu un model numeric(matematic) nou al flamei în microgravitaţie. Ambele arată că viaţa foarte lungă a flamelor esteposibilă şi existenţa oscilaţiei flamei înaintea dispariţiei. (Limited number of 2 candle testsperformed in favor of more single candle tests). Nouă comportare remarcată - oscilaţieîndelungată înaintea stingerii flamei iar după aceea nor aerosol.

O flamă stabilă (uniformă) este posibilă (cel puţin în concetraţii ridicate de oxigen), şioscilaţiile dinaintea stingerii sunt inerente flamelor la lumânările în microgravitaţie.D. Beneficii pe Pământ

Ştiinţa combustiei în atmosferă cu microgravitaţie permite cercetătorilor să studiezemecanica flamei fără efevtul gravitaţiei. nţelegerea îmbunătăţită a fizicii combustiei poate fiaplicată la problemele poluării, schimbărilor atmosferice, prevenirea incendiilor, şi tratament alrezidurilor riscante (treatment of hazardous waste). Cercetările microgravitaţiei au avut efect înîmbunătăţirea (improvments in natural gas appliances); mărirea eficienţei combustibilului şiscăderea poluării. În plus, noi sisteme de măsurare (new instrumentation) s'au dezvoltat pentrucuantificarea producerii funinginii în evacuarea produsă de motoarele cu combustie.glovebox: a sealed protectively lined compartment having holes to which are attached gloves foruse in handling dangerous materials inside the compartment E.PublicaţiiFerkul, P.V., et al. "Combustion Experiments on the Mir Space Station," AIAA 99-0439. Dietrich, D.L. et al. "Candle Flames in Non-Buoyant Atmospheres," in preparation.

2b.Experimentul USML1 #8 în cutia inchisă, cu acces direct. Flame de lumânare înmicrogravitaţie (CFM - Candle Flames in Microgravity) sau GBX81.Scop.

Să se determine dacă flăcările firave pot să fie întreţinute într'o atmosferă pură curată, deexemplu nemişcată, sau pe linia unor curenţi foarte slabi de convecţie; să determine efectulacestor procese asupra vitezei de ardere, formei şi culorii flamei, să determine dacă oscilaţiileflamei înainte de stingere apar în absenţa curenţilor suport induşi; să studieze interacţiunile între 2flame învecinate de difuzie.2.Scurtă descriere a metodei.

Lumânările erau aprinse într'o instalaţie de 25 de litri inchisă, cu acces din interior prinmănuşi izolante (glovebox faciliy), de echipaj şi sunt înregistrate cu fotografii de 35mm (NIKONF35) şi pe video.3.Echipamentul de lucru.

Instalaţia Glovebox.4.Descrierea experimentului

În timpul lansării şi reintrării, cutia cu lumânări şi cutia cu piesele auxiliare pentru lumânărierau depozitate într'o casetă căptuşită cu spumă. Pe orbită, un membru al echipajului pune piesacu lumânare în interiorul Glovebox; cutia cu piesele de lumânări este se prinde de exteriorulinstalaţiei Glovebox. "Cercetătorul" scoate din cutia cu piese lumânarea şi aprinzătorul, pe care leinstalează în Glovebox. După ce se conectează circuitele electrice şi se verifică, echipajulfocalizează camerele (de luat vederi) pe o suprafaţă de 1 inch ori 1 inch în jurul vârfului lumânării,şi termocuplurile.

Echipajul membrului acţionează aprinzătorul şi aprinde lumânarea. Aprinderea serealizează cu un aprinzător constând dintr'un conductor electric încins. Flama se observă învederi ortogonale de camerele video şi de o cameră SLR de 35 mm. 2 temperaturi din interiorulcutiei se monitorizează prin mici tormocupluri. Datele de ieşire erau conectate prin intermediulunui circuit convertor şi amplificator pe indicatoare. Indicatoarele se obervă în timp real pecamere.

Fotografiile şi măsurătorile de temperatură continuă până când flama se stinge.Ventilatorul din Glovebox se porneşte pentru ca să răcească cutia lumânării şi să umple incinta(GLovebox) cu aer normal. După circa 1 minut, se desfăşoară următorul test.5.Scurtă descriere a rezultatelor

Înregistrări vedeo s'au luat în urma a 10 teste de lumânări. În plus, o secvenţă defotografii color pe 35mm în intervale de timp de 7 sec, ale flamei aprinse în atmosferă de 22%O2şi 78%N2.

Comparate cu cele în gravitaţie normală, în aceleaşi condiţii atmosferice, flamele îngravitaţie scăzută sunt diferite în următoarele aspecte:-forma este preponderent sferică decât alungită, şi-zona reacţiei principale, indicată de regiunea albastră vizibilă, este mult mai îndepărtată de fitil.

Distanţa, numită (standoff distance) aici depărtarea flamei, oferă o indicaţie asupramagnitudinii al fluxului de căldură dinspre flamă spre carburantul fluid al fitilului. În gravitaţienormală, această distanţă este de aproximativ la 1mm de baza flamei, în gravitaţie scăzută saupresiune scăzută, este la aproximativ 5mm. Astfel lumânarea în gravitaţie sau presiune scăzutăproduce o flamă de putere mai redusă (viteză de ardere mică pe aria de suprafaţă a vârfului, lafitil) şi, în baza cantităţii diminuate de funingine, o temperatură mai scăzută a flamei.

Pe scurt, pe Pământ, flama lumânării în general este luminoasă, galbenă, (producătoare)cu funingine, şi în forma de picătură (teardrop). În microgravitaţie aflăm, cum era de aşteptat, căflăcările sunt neclare, albastre, fără fum, şi în formă hemisferică. Suntem însă surpinşi în 3rânduri.

În primul rând, flama prezintă spontan, de câteva ori, oscilaţii slabe, simetrice într'un primmoment, dar cu amplitudine mult mărită chiar înaine de stingere. Astfel de oscilaţii nu fuseserăobservate în testele din turnurile cu cădere liberă (drop tower) sau în zboruri pe aeronave, dincauza perioadei scurte de microgravitaţie. Aceste oscilaţii implicau apariţia şi dispariţia a bazeiflamei fără afectarea observării vârfului flamei. Oscilaţii similare au fost observate pe Pământ lapresiune scăzută de Chan şi Tien care au sugerat că această oscilaţie aproape la limită este oconsecinţă a presiunii curenţilor de convecţie, chiar la nivelul de presiune scăzuă; baza flameioscilează este o serie de retrageri de fronturi ale flamei şi apariţia mişcări înapoi, în legătură cu(buoyant flow) din gravitaţia Pământului. Ai observară o frecvenţă de oscilaţie de 7 Hz, în timp ceflăcările USML1 în microgravitaţie oscilau la 1...2 Hz. Această explicaţie nu este satisfăcătoare(does not suffice) pentru că (buoyant flows) din microgravitaţie erau mult limitate comparativ cutestele lor sub presiune scăzută. În schimb, frecvenţa de oscilaţie diferită este atribuită vitezei detransport diferită.

În al doilea rând, nu am putut aprinde 2 lumânări aflate aproape în vecinătate în spaţiu.Distanţa între aceste 2 lumânări produce ardere foarte puternică, aproape optimă, pe Pământ. Înspaţiu, flama primei lumânări pare că împiedică următoarea să fie aprinsă. Nu avem explicaţiaclară de ce se întâmplă aşa (why this occured), dar se crede că este datorată unei lipse aoxigenului din jurul celei de'a doua lumânări. Am studiat totuşi interacţiunea unei flame delumânare cu o lumânare neaprinsă. Pierderea de căldură spre lumânarea neaprinsă stinse(quenched- a stinge/distruge) vârful lumânării cu flama aprinsă; apoi aceasta a dus ladestabilizarea flamei lumânării care va începe să oscileze asimetric şi rotaţional până se stinge.

În al treilea rând, credeam că puteam să vedem efectul unei acceleraţii de moment: flamadeodată a scânteiat intensificat, şi a produs funingine, la un nivel de 10e-3g. Noi credem căacceleraţia momentană a mărit circulaţia (flow) oxigenului spre frontul flamei, ridicândtemperatura care întreţine (drives) descompunerea chimică a cerurii hidrocarbonice să producăfuningine.6.Datele acumulate

Datele din acest experiment, care includ dimensiuni, forme, culori şi temperaturi alelumânărilor a fost strânsă dela camerele video, fotografii pe 35mm, şi termocupluri. 23 de casetevideo au fost luate pentru 10 teste cu lumânări, şi la o cursă, o secvenţă de cadre de 35mm a fostluată. 59 de fotografii la intervale de 7 secunde ale lumânărilor aprinse în 22%O2 / 78%N2.

Lumânările pentru gravitate scăzută aveau formă sferică, şi fluxul de căldură dinspre flamă sprecombustibilul lichid din fitil (wick - muc de lumânare) era la o distanţă de circa 5mm. Înmicrogravitaţie, banda video arată că flamele sunt înceţoşate, albastre, neproducătoare defuningine şi hemisherice ca formă. Flama a fost studiată în vederile ortogonale de camere careerau focalizate pe suprafaţa de 1x1 inch din jurul vârfului lumânării. Temperatura în vecinătăţilorimediate din incintă a fost monitorizată de termocupluri al căror indicaţii a fost imprimat pe bandăvideo. Fotografierea şi măsurătorile de temperatură au început cu iluminarea lumânării şicontinuară până când flama a ars până la dispariţie.

Analiza s'a desfăşurat în centrul de control al operaţiilor şi analiza post-zbor (by the PI(reviewing data)) a determinat forma flamei, culoarea, dimensiunea, a funcţii de timp şi acceleraţiireziduale.7.Publicaţii şi rezultate (Publicarea rezultatelor)H. Ross, R. Sotos, J. T'ien: "Observations of candle Flames Under Various Atmospheres inMicrogravity"; Comb. Sci. Tech. July, 1990. D. Dietrich, H. Ross, J. T'ien: "The Burning of candles in Microgravity - Space Shuttle Results";submitted for presented at the Eastern States Section Meeting of the Combustion Institute, July1993. H. Ross, D. Dietrich, J. T'ien: "The Burning of candles in Microgravity - Drop Tower and SpaceShuttle Results"; presented at AIAA Aerospace Sciences Meeting, Jan. 1994 H. Ross, D. Dietrich, and J. T'ien: "The Burning of a candle in Microgravity - Space ShuttleResults", L+1 report submitted to and presentation at NASA/MSFC September 1993Lumânare: 80%ceara + 20% acid stearic (C18H36O2), punct de topire 68oCConsum de energie: 14W (max 33W)7'. Rezultate

Calitativ, toate lumânările au ars asemănător. Imediat după aprindere flamele au fosthemisferice şi luminoase...Durata flamei. Viaţa pentru flamele experimentate a variat între 100 de secunde şi 45 minute.Lumânările cu fitilul cel mai gos au avut durata cea mai scurtă. Durata de viaţă a flamei în unelecazuri a variat mult în câteva cazuri.Oscilaţiile flamei. Oscilaţiile sunt în legătură cu tipul fitilului. Nu au apărut oscilaţii înexperimentarea lumânărilor cu fitilul de cel mai mic diametru. Oscilaţiile au apărut pentru celelaltecategorii de fitil. Flamele au oscilat la o frecvenţă similară din primul experiment, dar pentru operioadă mai lungă (până la 90secunde în unele cazuri). continuare: vezi adresa5

Advanced Technology

3. (Experiment pentru) Mişcarea lichidelor (LME)A.Obiective.

LME avea ca scop quantificarea influenţei datorate mişcării lichidelor propulsoare asupramişcării nutaţionale ale navei; astfel îmbunătăţind concepţia sistemelor de control. ObiectiveleLME sunt: (1) obţinerea de date într'un mediu real de mică gravitaţie, pentru a confirma şi pentrua oferi suport fizic pentru modele analitice îmbunătăţite de mişcare a lichidelor în rezervoarele(aflate în mişcare de rotire ale) navelor spaţiale, şi (2) obţinerea de date dintr'un mediu de micăgravitaţie real, şi îmbunătăţirea dacă este necesar, a procedurilor de ameliorare (scaling) aledatelor ale modelelor de aeronave spaţiale testate pe Pământ, la condiţiile de zbor.B.Metodologie (approach)

Navele spaţiale se rotisc continuu în orbită pentru a putea să (se) contreleze distribuţia(localizarea) combustibilului lichid în rezervoare, distribuirea solicitărilor termice solare, şimanevrele de trecere dela orbita joasă la orbita misiunii, cu obţinerea stabilităţii gisoscopice.Rotirea poate cauza probleme, cum ar fi mişcarea de legănare caracterizată de o oscilaţie pe axade rotire; amplitudinea mişcării este caracterizată de vârful conului (de mişcare), teta. Aceastălegănare induce oscilaţii componentele flexibile ale navei, şi energia disipată de frecarea internă aacestor componente cauzează ca amplitudinea precesiei să creastă mereu (într'una), până cândpropulsoarele de control al altitudinii trebuie pornite să aducă (reducă) amplitudinea la un nivelacceptabil. În majoritatea navelor, cea mai flexibilă componentă este combustibilul lichid (mobil) înrezervoare rotitoare parţial împlute.

LME este practic (esenţial) o măsuţă rotitoare care crează o mişcare realistică deprecesie ale (unor) rezervoare la scară conţinând lichid. Masa este mişcată de două motoareelectrice, controlabile independent; un motor furnizează o rotire constantă, iar celălalt oferăprecesia, cu o frecvenţă reglabilă a nutaţiei. Înclinarea mesuţei rotitoare (unghiul theta) esteconstantă la 5o. 4 rezervoare transparente de forme şi niveluri de unmplere diferite vor fi testatesimultan. Toate rezervoarele sunt de aproximativ 4 inci în diametru. 3 seturi ale unor astfel derezervoare sunt folosite la vâscozităţi diefrite. Testele s'au desfăşurat la viteze de rotire reduse,pentru a studia fenomenele tensiunilor la suprafaţă. Măsurătorile includ torsiunea lichiduluiexercitată pe rezervoare şi unghiul theta al torsiunii relative la mişcarea măsuţei. S'au făcutînregistrări video ale măşcării lichidului şi ale valurilor de suprafaţă pentru ajutor în dezvoltareamodelului.C.Rezultate

Mişcarea Lichidului într'un Rezervor Rotitor s'a desfăşurat cu succes în SpaceHab peSTS84. LME a fost pus în funcţiune în zilele de zbor numărul 8 şi 9. 25 din cele 27 de teste s'auîncheiat cu succes înainte ca SpaceHab să fie închis pentru pregătirea aterizării. Datele primelor9 teste a fost trimisă echipei Centrului de Comunicaţii pentru Misiuni (Payload OperationsCommunications Center) în ziua numărul 9.

4. Examinarea Ferestrelor MIR.A.Obiective

Obiectivele acestei investigaţii sunt de a aduna date video şi fotografice ale ferestreloroptice de pe complexul MIR, şi analizarea datelor colectate în vederea estimării degradării opticecât şi clasarea în acest moment (documenting) al stării suprafeţelor ferestrelor. Rezultateleacestei treceri în revistă (survey studies) vor fi luate ca bază de plecare pentru aspectul privitor laserviciul de viaţă al ferestrelor ridicate odată cu ISS.

Examinarea Ferestrelor MIR a fost primul de acest tip care să fotodocumenteze stareaferestrelor optice. Complexul MIR are peste 30 de ferestre diferite în diverse module. Uneleferestre au fost expuse mediului din spaţiu în jur de 12 ani, iar câteva în jur de 3 ani.B.Metodologe

Adunarea datelor forografice s'a efectuat atât cu camera Nikon F3 de 35 mm cu film,folosind diferite lentile de zoom, cât şi înregistrări video cu geamurile ferestrelor şi cadreleferestrelor este acumulată cu camere video.B.Rezultate

Datele pentru un total de 8 ferestre s'au adunat pe parcursul a 3 misiuni diferite (NASA 5,6 şi 7) în cadrul unui obiectiv ştiinţific al unei misiuni comune NASA-MIR. Alte misiuni au cumulatdate despre ferestre ca parte a Observării Pământului. Majoritatea gemurilor exterioare prezintădepuneri de sedimente (contamination deposits), impacturi micrometeoritice şi rămăşiţe orbitaleMMOD (Micrometeoroid and Orbital Debris), şi altele degradări (zgârieturi şi alte urme (scuffmarks and scratches)).

Majoritatea geamurilor şi ramelor ferestrelor interioare s'au aflat în condiţii remarcabil debune. Majoritatea geamurilor ferestrelor exterioare prezintă daune importante datorateimpacturilor MMOD, contaminare exterioară de depuneri şi alte degradări (zgârieturi); unele pot fiîn legătură cu EVA.

5. Optizone, experiment de sinterizare în fază lichidă (Optizone Liquid Phase SinteringExperiment (OLiPSE) (LPS))A.Obiective

Obiectivele acestui experiment au fost: (1) să studieze influenţa microgravitaţiei înformarea defectelor de tip gol în produsele sinterizate, (wetting and) formarea aliajelor, adimensiunii şi formelei grăunţilor, (2) să analizeze efectul (wettind and) formării de aliaje, şi (3) săstudieze dimensiunea şi forma de grăunţi.B.Metodologie

OLiPSE a studiat sinterizarea fazelor lichide (LPS liquid phase sintering) în aliaje înmicrogravitaţie. Sinterizarea (LPS) este larg răspândită în procesele industriei metalurgiei praf (inindustrial powder-metallurgy processes). Sinterizarea are loc când un constituent metalic (înstare) solidă trece din (stare) solidă în lichid în timpul încălzirii şi amestecării cu un metal diferit în

staer solidă. Mostrele OLiPSE au fost procesate în furnalul de temperatură înaltă din modululKristall al saţiei spaţiale MIR. Mostrele OLiPSE erau Cu-Fe, Cu-Co şi Cu-Ni-W. Înaintea procesăriimostrelor, Optizone a fost calibrat cu un fir de Cu, înconjurat de oţel/Cu. Puterea optimală a fostdeterminată prin compararea timpilor de topire cu un furnal la sol în Oraşul Stelelor, din Rusia.C.Rezultate

În timpul NASA2, 16 eşantioane de epruvete (ampoules), 2 mostre de calibrare, şiechipament pentru suport pe orbit au fost purtate prin zbor pe STS76, mostrele au fost procesateîntre 30 martie şi 20 aprilie 1996. Dintre cele 16 epruvete, 13 mostre au fost procesate. În timpulcalibrării cuptorului Optizone cu NASA6, s'a aflat că Optizone funcţiona defectuos, astfel căproiectul s'a amânat pentru NASA7.D.Beneficii pe Pământ

Cedarea părţilor mecanice este deseori în origine datorată procesului de obţinere care seface pentru acea piesă. Sinterizarea metalelor este din industria producerii de materiale.Experimentele de sinterizarea în fază lichidă în microgravitaţie pot oferi mai multă înţelegereasupra comportării aliajelor şi concentratorilor (pore break-up) din compozitele metalice. Industriacomercială poate beneficia de înţelegerea îmbunătăţită a compozitelor metalice. Metalelesinterizate precum Tungstenul, sunt folosite în aplicaţii exotice precum filamente din becurileelectrice, unelte de tăieri de precizie sau contacte în comutatoare sub tensiune ridicată.E.Publicaţii"Optizone Liquid Phase Sintering Experiments (OLiPSE-01) Aboard the Mir Station: Performanceand Preliminary Results", with He, Y., Ye, S., Kuruvilla, A., Savin, S., Ivanov, A., Markov, E,Andropov, V., Bratukin, U. Putin, G. and Smith, J., Proceedings of the Joint Xth European andVIth Russian Symposium on Physical Sciences in Microgravity, pp 133-135, St. PetersburgRussia, June, 1997. "Preliminary Results From Liquid Phase Sintering Aboard the Russian Mir Station", with He, Y, Ye,S., Kuruvilla, A., and Smith, J. To appear, Proceedings of SpaceBound 97, Montreal Canada, May11-15, 1997. "High Temperature Liquid Phase Sintering: OLIPSE-01," with He, Y., Ye, S.and Smith, J.,Proceedings of the Phase 1 Research Program Interim Results Symposium, Microgravity andMaterials Sciences Section, pp 61-74, August 5-7,1997. He, S. Ye, A. K. Kuruvilla, and J.E. Smith Jr., "Preliminary Results from Liquid Phase SinteringStudies Aboard Russian Mir Station", 9th International Symposium on Experimental Methods forMicrogravity Materials Science, TMS publication (in CD-ROM format), compiled and edited by Dr.Robert A. Schiffman. 1997.

6. Interacţii intermembrii şi Pământ-echipaj în timpul NASA-MIRA.Obiective

În timpul misiunilor psaţiale viitoare implicând o staţie spaţială sau un drum spre Marte,echipajele internaţionale vor fi angajate în activităţi complicate pe perioade lungi de timp. Unnumăr de aspecte interpersonale influenţând aceste misiuni trebuie să fie considerate pentru aasigura interacţiuni sănătoase (normale) intre membrii echipajelor, şi performanţă optimă.Obiectivele acestui studiu aveau să măsoare şi să caracterizeze schimbările în (cu) timpul într'unnumăr de factori interpersonali importanţi, de pildă tensiunea, comuniunea, rolul de conducere, şiralaţia dintre echipajele spaţiale şi personalul de monitorizare de pe Pământ. Ipotezele formale(teoretice) trateau un număr de aspecte privitoare la tensiunea, comuniunea (cohesion) şi postuluide conducător, la echipaj şi sol (, precum şi controlul lor). Se aşteaptă ca pe cursul misiunilor dedurată, tensiunea din mediul echipajului să se modifice şi coexistenţa echipajului să se schimbe.Va fi o legătură între nivelul de tensiune între membrii echipajului şi relaţia lor cu oamenii de lasol, şi între tensiunea din personalul de control al misiunii şi relaţionarea lor cu conducerea(management). Deasemenea, percepţia rolului conducător şi suportul venit cu monitorizarea dinexterior ve evolua în timp (would change in time).B.Abordare

Membrii ai echipajului rus şi american şi personalul controlului dela sol au fost chestionaţisă ia parte la acest studiu. Date au fost colectate înainte, în timpul şi după fiecare zbor, folosindsau versiunea electronică (computerized) sau una tipărită (hardcopy). Chestionatrul experimentalera un ansamblu (composite) de 3 tipuri standardizate de chestionare binecunoscute, asuprastării personale şi a climatului înterpersonal în grup: Profilul Stărilor de Spirit, Scala de Mediu în

Grup şi Scala de Mediu în Activitate. În plus, fiecare individ completa un jurnal care comentaapariţia evenimentelor importante. Subiecţii completau chestionarele cu 4 săptămâni înainteazborului, după o săptămână în timpul zborului şi de 2 ori după aceea. Întregul chestionar necesităaprocimativ 15-20 minute pentru a răspunde.

Subiecţii au folosit un cod de identificare pe care şi l'au ales, şi pe care nu îl divulgă lanimeni, nici investigatorilor. Subiecţii de pe orbită completează un chestionar electronic şisalvează datele pe un hard drive şi un disc optic, care se transferă pe Pământ pe una dinaerovehicule sau Soyuz (MIR15). Subiecţii dela sol în general foloseau varianta tipărită şichestionarele erau păstrate într'o cutie securizată (locking atache case). Într'o lună, coordonatorulşi coinvestitorul (coinvestigatorul) rus au făcut copii de siguranţă ale chestionarelor şi expediazăoriginalele investigatorului principal în SUA.C.Rezultate

În vederea păstrării anonimatului (confidenţialitate) subiectului şi pentru a mări şanseleobţinerii de răspunsuri deschise şi sincere, investigatorii ruşi şi americani au fost de acord săamâne analiza datelor (to delay performing hypothesis-driven data analyses) până toate cele 5misiuni se încheie şi toate datele sunt recepţionate. Din decembrie 1998, datele s'au adunat maipuţin dela 4 subiecţi. Numărul (de) subiecţilor care au participat include: 6 astronauţi, 11cosmonauţi şi 41 americani şi 18 ruşi din peronalul dela sol. 80% din datele scontate a fostrecepţionată. Datele lipsă a razultat din neglijenţa (failure, eşec) sporadică de a reamintisubiecţilor de a completa chestionarele şi datorită acuplărilor şi a altor perioade ocupate cândsubiecţii nu au avut timp să îndeplinească un număr de activităţi ştiinţifice.

După ce datele au fost complet adunate, cercetătorii vor putea să amestece ordineamisiunilor şi să descrie rezultatele în termeni medii de grup (to randomize the order of missionsand present the findings in terms of group averages that) care să protejeze identitatea subiecţilorindividuali. Drept urmare, în acest moment nu pot fi prezentate rezultate finale ipotetice.C.Beneficii la Pământ

Interacţiile interpersonale echipajelor multinaţionale de lungă durată constituie unlaborator de comportament al unui grup mic care ne spune multe despre modul în care grupuri deoameni pe Pământ relaţionează când se află sub stres. În plus, posibilitatea ca oameni iniţialpartizani opuşi ai unui bloc politic şă se angajeze în activităţi complexe, de pildă îndeplinirea uneimisiuni spaţiale serveşte ca model al unei cooperări internaţionale pe Pământ. În acest mod,proiectul de cercetare ne va spune multe despre noi înşine şi abilitate noastră să ne relaţionămvizavi de barierele politice şi culturale.E.PublicaţiiGushin VI, Efimov VA, Smirnova TM, Vinokhodova AG, Kanas N. Subject's perceptions of thecrew interaction dynamics under prolonged isolation. Aviat Space Environ Med 1998;(69)6:556-561. Gushin VI, Zaprisa N, Kolinitchenko TB, Efimov VA, Smirnova TM, Vinokhodova AG. Thedynamics of communicative interaction of crew with external parties during long-term isolation.Aerospace Ecological Med 1997;(4):15-20. Gushin VI, Zaprisa NS, Kolinitchenko TB, Efimov VA, Smirnova TM, Vinokhodova AG, Kanas N.Content analysis of the crew communication with external communicants under prolongedisolation. Aviat Space Environ Med 1997;(68)12:1093-1098. Kanas N. Groups in isolation: relevance to group therapy. Proceedings of the American GroupPsychotherapy Association Annual Meeting; 1996 Feb 13-17; San Francisco (CA). Kanas N. Social and cultural factors affecting crews on long-duration space missions.Proceedings of the Life Sciences and Space Medicine Conference and Exhibition `96,NASA/American Institute of Aeronautics and Astronautics; 1996 Mar 5-7; Houston (TX). Kanas N. Psychosocial pressures affecting people in space. Proceedings of the AmericanPsychiatric Association Annual Meeting; 1996 May 4-9; New York (NY). Kanas N, Weiss DS, Marmar CM. Crewmember interactions during a Mir Space Stationsimulation. Aviat Space Environ Med 1996;(67):969-975. Salinas G, Kanas N, Charles J, Baker E. Life sciences operations in space: Issues and impacts.Presented at the Life Sciences and Space Medicine Conference and Exhibition `96,NASA/American Institute of Aeronautics and Astronautics; 1996 Mar 5-7; Houston (TX). Kanas N. Psychological issues affecting crews during long-duration international space missions.Proceedings of the 12th man in Space Symposium; 1997 Jun 8-13; Washington, D.C. Kanas N. Crewmember and crew-ground interactions. Proceedings of the Phase 1 Research

Program Interim Results Symposium, Lyndon B. Johnson Space Center; 1997; Houston (TX). Kanas N. Psychosocial findings from recent space simulation studies. (Abstract) Aviat SpaceEnviron Med 1997;(68)7:640. Kanas N. Psychosocial issues affecting Astronauts and Cosmonauts in space. (Abstract) AviatSpace Environ Med 1997;(68)10:964. Kanas N. Psychosocial issues affecting crews during long-duration international space missions.Proceedings of the 12th Man in Space Symposium; 1997; Washington, D.C. Kanas N. Psychiatric issues affecting long-duration space missions. Aviat Space Environ Med1998;(69)12:1211-1216. Kanas N. Psychosocial issues affecting crews during long-duration international space missions.Acta Astronaut 1998;(42):339-361. Kanas N. Psychosocial support for Astronauts. (Abstract) Aviat Space Environ Med 1997;(68)10:964. Kanas N, Weiss DW, Marmar CM, Grund EM. Applicability of simulation studies to psychosocialissues in space. (Abstract) Aviat Space Environ Med 1997;(68)7:640. Kanas N. Psychosocial value of analog studies for long-duration space missions: overview.Proceedings of the Aerospace Medical Association Annual Meeting; 1998 May; Seattle (WA). Kanas N. Psychosocial value of space simulation for extended space flight. Adv Space Biol Med1998;(68):81-91. Kozerenko OP, Sled AD, and Salnitskiy VP. Psychological support: Russian experience.(Abstract) Aviat Space Environ Med 1997;(68)10:964. F.Principal InvestigatorsNick Kanas, M.D.Veterans Affairs Medical Center Vyacheslav Salnitskiy, Ph.D.Institute of Biomedical Problems G.Co-InvestigatorsCharles Marmar, M.D.Daniel Weiss, Ph.D.Olga Kozerenko, M.D.Alaxandr SledVadim Gushin, M.D.

1. Creşterea cristalelor de proteine în ambient cu difuzie controlată (DCAM).

Tăviţa suport pentru creşterea cristalelor de proteine în ambient cu difuzie controlată(DCAM), cu mostre de cristale. Tăviţa de mostre ţine 27 de mostre de soluţie proteică ce sedezvoltă în cristale proteice, pasiv pe MIR.

Cameră de creştere a unei mostre de cristal de proteină în ambient cu difuzie controlată(DCAM). Camera cristalului de creştere conţine soluţia de precipitat şi soluţia cu extract deproteină care amestecate formează cristalul. Butonul "DCAM" se vede la capătul camerei mostrei.În centrul inelului roşu este un tub de difuzie care conectează (prin care comunică) camerele

soluţiei separate. Tubul de difuzie este umplut cu un (material) gel prin care cele două lichidedifuzează şi se amestecă să formeze cristale de proteine. Un cristal mare de proteină se vede îninelul cel mai dinspre interiorul camerei.

2. Flama de lumânare în microgravitaţie (CFM)-MGBX.

O flacără pe Pământ ia o formă de pară poziţionată deasupra fitilului, care este diferită deaceastă flamă pe MIR, care înconjoară fitilul.

Această flamă înconjoară fitilul ca un halou luminos care este diferit de obişnuita flamă

pară (pară de foc) întâlnită pe Pământ.

2b.Experimentul USML1 #8 în cutia inchisă, cu acces direct. Flame de lumânare înmicrogravitaţie (CFM - Candle Flames in Microgravity) sau GBX8

cfm_mir_candles

Mir candle Box:mir_candlebox_lg,cfm_mir_candlebox_above_lg

Caseta cu piesele pentru experimentele cu lumânări

3. (Experiment pentru) Mişcarea lichidelor (LME)

Interiorul LME, se vede instalaţia mesei rotitoare şi rezervoarele de fluid

Experimentul de Mişcarea Lichidului este gândit să rotească în microgravitaţie containereumplute cu lichid. Lichidul era pus în containere în formă de sferă şi cinlindru, care sunt montatedeasupra măsuţei circulare. Rotaţia era oferită de de un motor electric care rotea axul, care înmişcare întorcea containerele cu licid. Datele sunt înregistrate de un sistem de calcul; datelevideo de o cameră video care era montată imediat lângă containerele cu lichid.

4. Examinarea Ferestrelor MIR.

Vedere asupra ferestrei modulului principal #2 cu o zgârietură (dâră), pe geamul exteriorcare a apărut în urma unei EVA (ieşire în spaţiu)

Vedere asupra ferestrei #6 a modulului principal care prezintă o distribuţie spaţială a unorposibile dâre, şi conturul modelului

Vedere asupra ferestrei #6 a modulului principal care prezintă o lovitură probabilă MMOD(spre colţul din stânga jos), şi o concentrare (cluster) de puncte luminoase (centrul ferestrei)

Vedere din exterior a BBW #6, cu învelitoarea (cover învelitoare, paravan, protecţe, etc)îndepărtată.

5. Optizone, experiment de sinterizare în fază lichidă (Optizone Liquid Phase SinteringExperiment (OLiPSE) (LPS))

Comandantul MIR-21, Yuri Onufrienko, ţine o mostră pentru Experimentul de Sinterizareîn Fază Lichidă Optizon (OLiPSE). Mostra se vede în interiorul cuptorului Optizon, care foloseşteun bec electric înconjurat de un material reflectant ca sursă de căldură. Cuptorul Optizon estegăzduit pe modulul Kristall al staţiei spaţiale MIR. Acesta este folosit la încălzirea metalelorpdiferite sub formă de pudră, la punctul de topire al unuia din metalele constituente, permiţândmetalelor să sinterizeze şi să formeze un aliaj. Aceste mostre se aduc înapoi pe sol pentru caoamenii de ştiinţă să poată studia efectele microgravitaţiei în sinterizarea fazelor lichide.

Acestea sunt mostre de sinterizare în stare lichidă care au fost procesate pe staţiaspaţială MIR. Mostrele sunt făcute din forme de praf de două metale diferite precum Cu şi Ag.

1.Combustibilul N2O4/UDMH.agent oxidator (oxidisier): N2O4 (tetraoxid de Nitrogen)

densitatea oxidantului: 1.45 g/cctemperatura de solidificare (îngheţare) a oxidantului: -11.000 oCtemperatura de lichefiere (fierbere) a oxidantului: 21 oC

carburant (fuel): UDMH ((CH3)2NNH2) "1, 1 dimetilhidrazină asimetrică" (Unsymmetrical1, 1 dimethylhydrazine)

densitatea combustibilului: 0.79 g/cctemperatura de solidificare (îngheţ) a combustibilului: -57.000 oCtemperatura de lichefiere (fierbere) a combustibilului: 63 oC

raport optim oxidant/carburant: 2.61temperatura combustiei: 3.415 Kraportul căldurilor specifice: 1.25densitate: 1.18g/ccviteza caracteristică: 1.720 m/s"Isp shifting": 285"Isp frozen": 273"PP isp shifting": 336Isp: 285.0 slIsp: 333.0 vac

Tetraoxidul de Nitrogen a devenit combustibilul lichid ales încă de la sfârşitul anilor 1950.Tetraoxidul de Nitrogen este alcătuit în principal din tetraoxid în echilibru cu o cantitate mică dedioxid de nitrogen (NO2). La nivel purificat conţine mai puţin de 0.1% apă. Tetraoxidul de Nitrogen(N2O4) are o culoare caracteristică maro-roşiatică în ambele faze lichidă şi gazoasă. Tetraoxidulîn stare solidă este incolor. N2O4 are un miros acid, iritant şi neplăcut. N2O4 este un oxidatorfoarte reactiv şi toxic. Nu este inflamabil în aer; totuşi el aprinde materiale combustibile. NU estesensibil la şocuri mecanice, căldură sau detonări. Dioxidul de Nitrogen se face prin oxidareacatalitică a amoniacului; se utilizează aburi pentru a micşora temperatura de combustie. În mareparte apa se condensează şi gazele se răcesc mai departe; "oxidul nitric" se oxidează la dioxid deNitrogen iar urmele de apăp se îndepărtează ca "acid nitric". Gazul este în esenţă tetraoxid deNitrogen pur, care se condensează într'un lichefiator (brine-cooled liquefier). În 1959 producţia seridica la 60.000 tone pe an. Încărcat pe camioane în cilindri de 1 tonă, preţul era de 0.15 USD/kg.Prin anii 1990 NASA plătea 6.0 USD/kg datorită reglementărilor ecologice.

Dimetilhidrazina asimetrică a devenit carburantul lichid ales încă de la mijlocul anilor1950. Dezvoltarea UDMH în URSS a început în 1949. El este folosit practic în toate motoarele derachete cu depozit de combustibil lichid, cu excepţia unor motoare pentru manevre orbitale penave americane, unde a fost preferat MMH datorită unei densităţi puţin mai ridicate şi aperformanţei. UDMH este pur în proporţie de 98...99% şi este descris de "Military SpecificationMIL-D-25604". Impurităţile normale sunt dimetillamina şi apa. UDMH este un lichid curat care seîngălbeneşte la expunere în aer. El prezintă miros amoniacal sau ("fishy"), care este caracteristicorganoaminelor. El este complet miscibil cu apa, etanol şi majoritatea combustibililor petrolieri. Elnu este sensil la şocuri. Vaporii sunt inflamabili în aer în concentraţii de 2.5 până la 95%. UDMHse poate produce comercial prin nitrarea (nitrosation) dimetilaminei în 2N-nitro-sodimetylrtmine",urmat de reducerea intermediarului la UDMH şi purificare ulterioară. UDMH se poatedeasemenea prepara modificând procesul "Raschig" (vezi discuţia despre "hydrazine"), în careintermediarul cloramină se continuă cu dimetilamina nu amoniac. În 1959 preţul pentru cantităţi încamioane, era sub 1.0 USD/kg. Studiile inginereşti indicau un preţ de 1.0 USD/kg cu susţinereaproducţiei la scară largă. Însă datorită naturii sale toxice, producţiei şi costurilor de transport seridică preţul ca răspuns la reglementările de mediu. În anii 1980, NASA plătea 24 USD/kg.

Pe MIR a crescut prima recoltă de grâu, sădită sămânţă cu sămânţă, în spaţiulextraterestru.

Grîul crescut în Svet (seră), localizat pe modulul Kristall

Vedere întegrală în interiorul serei:n2p-031-low

O serie de imagini din experimentul LSP: pe măsură ce fluxul de combustibil creşte (de lastânga la dreapta în secvenţa de imagini) înălţimea flamei vizibile se măreşte şi vârful flamei sedeschide. Funinginea iese prin deschiderea din vârf mai degrabă decât prin oxidarea flamei.

Această serie de fotografii arată o flamă de lumânare arzând în timp în microgravitaţie labordul MIR, în cadrul programului MIR-Shuttle. Flama creşte şi arde fără funingine până se stinge

Costum spaţial Orlan DM folosit pe MIR

SPK MMU (Manned Manoeuvering Unit) Unitate de suport şi manevrare SPK

Staţia de control TORU pentru andocare expusă la pavilionul rusesc din cadrul TârgulExpoziţional Hanovra 2000, Germania. Sistemul este alcătuit din 3 panouri de control, un monitorşi joystick'uri. Sistemul TORU are rol de backup pentru sistemului automat KURS, oferind date denavigare pentru procedurile de andocare a navelor, odată cu apropierea de staţie.

Acest panou de senzori a ajutat cosmonauţii să controleze parametrii diverselor sistemedela bord. Tabloul are circuite vopsite pe sufrafaţă şi indicatori optici să arate terminarea fiecăruicircuit.

Iată un exact acelaşi panou montat pe staţia spaţială.

Tabloul de comenzi PU PBS era tabloul principal al sistemului Toru pentru pilotare. PUPBS era panoul de control pentru postul de pilotare dela bord.

Panoul de control PVK este un dispozitiv pentru calcularea de comenzi. El este constituitdin butoane de comutare roşii, lumini indicatoare şi indicatoare digitale de tip vechi. Numereledigitale sunt coduri de comenzi care apar pe dispozitiv. Butoanele numerotate sunt folosite sătrimită semnale codate în coduri.

Dispozitivele următoare sunt responsabile pentru acuplarea şi elberarea navetelor destaţia spaţială. Această poză a fost luată din Centrul de Antrenament al Cosmonauţilor din Rusia,şi prezintă staţia de antrenament TORU. Un cosmonaut stă la comenzi şi urmăreşte monitorulcând o navă andochează sau se eliberează de nava spaţială. Ei lucrează la comutatoarelor şijoysticuri, în timp ce naveta trebuie să se lege de staţia.

Aici este un cosmonaut exeresând procedurile de manevrare folosind sistemul TORU.Simulatorul se găsea în Oraşul Stelelor.

Aceasta este o consolă pentru combustibili de pe sora geamănă a MIR din Rusia. Întimpul misiunilor MIR, nava era folosită de cosmonauţi/astronauţi pentru analiză tehnică şiantrenamente de către Agenţia Spaţială Rusă.

Tabloul era folosit pentru urmărirea realimentării staţiei spaţiale de către naveteleProgress fără echipaj, care erau lansate cu misiuni de realimentarea. Acesta este singurul tabloude control pentru reumplere de acest tip din lume.Celălalt era cel de pe MIR care a ars la intrareaîn atmosferă, pe 21 martie 2001. Este unul din panourile cheie de pe staţia spaţială, deasemeneaunul dintre dele mai mari. Blocul este poziţionat sub panoul de comandă, în modulul principal(base block), şi ajută cosmonauţii să controleze parametrii de reumplere ai staţiei spaţiale. Panoulfrontal este alcătuit din butoane, indicatori luminoşi şi aparate de măsură. Acesta indică indicămaximul şi minimul de presiune al reumplerii şi controlul valvelor pentru combustibil. Afişorulsituat central în partea superioară a tabloului conţine 15 geamuri, unele indică Realimentare din77K, Alimentare BA, Realimntare dela OKD, Alimenatre BSK, Pirovalvele staţiei deschise,Pirovalvele furnizorului de combustibil deschise, etc.

Trăind în spaţiu 2 săptămâni pe aerovehiculul Space Shuttle sau pentru mai multe luni peo staţie orbitală este atât o aventură cât şi o ajustare. În misiunile lungi, izolarea de familie,prieteni, şi mediul obişnuit pot să devină suferinţe. Astronauţii de pe aerovehiculele spaţialeShuttle sunt ocupaţi cel puţin 16 ore pe zi lucrând după un orar plin de activităţi pentru misiune. Eiîşi petrec restul timpului mâncând şi dormind, cu puţin timp pentru relaxare.

Pe staţiile orbitale Sovietice şi Ruse, cosmonauţii nu sunt la fel de mult de încărcaţi şi aumai mult timp la îndemână. Pentru a adăuga un aer de familie şi a aduce un aer de uşurare întreproceduri, astronauţii şi cosmonauţii iau o parte din lucrurile lor favorite pe orbită.

Cosmonautul Aleksandr Viktorenko a purtat această mănuşă în 5 ieşiri în exterior întimpul şederii sale de 5 luni la bordul MIR. A dat autograf pe aceasta şi i'a făcut'o cadou luiAleksandr Leonov, în onoarea aniversării acestuia.

Ocazional, membrii echipajului aduc un instrument muzical ca să le ţină de companie.Cosmonauţii ţin o ghitară la bordul staţiei spaţiale MIR, şi echipajele misiunii din 1995 MIR-Atlantisau cântat împreună în spaţiu.

Această tablă de şah a fost la bordul Soyuz 3 şi Soyuz 4 în 1968 şi 1969. Pentru căobiectele erau suspendate în imponderabilitate, jocul este proiectat cu scoabe (cuie) şi scobituri(şanţuri) să menţină piesele în loc.

Aici este înfăţişat Pământul cum se vede în timpul unei eclipse solare. Umbra Luniiîntunecă parţial Pământul. Această umbră se mişcă la suprafaţa Pământului cu aproape 2000km/h. Numai observatorii plasasţi aproape de cercul întunecat văd o eclipsă solară totală, ceilalţivăd o eclipsă parţială unde doar o parte din Soare este obturată de Lună. Această fotografiespectaculoasă a eclipsei solare din 11.august.1999, a fost una dintre ultimele făcute dela bordulMIR, care a fost deorbitat printr'o întoarcere controlată, în 2001.

Mir over the South American Andean Range and Pacific coast, Salar (dry lakebed) Uyuniand Salar de Coipasa, Chile

Acest cadru cu MIR, a fost imortalizat de astronauţi în timp ce aerovehiculul spaţialAtlantis se apropie de staţia spaţială rusă, în vederea andocării cu prilejul misiunii STS76.Încărcat pe toate axele şi cu panouri solare, MIR se aseamănă cu o insectă planând la circa 350km deasupra insei sudice a Noii Zeelande, şi oraşului Nelson. Spre finalul lunii martie 1996,Atlantis o debarcă pe Shannon W. Lucid pe MIR pentru o vizită de 5 luni, mărind gradul deocuparea dela 2 la 3 pe MIR. S'a întors s'o ridice pe Lucid şi să'l lase pe astronautul John Blaha întimpul misiunii STS79 în luna august a aceluiaşi an. Dela devenirea operaţională în 1986, MIR afost vizitat de peste 100 de călători spaţiali de naţionalităţi pământene, inclusiv: Rusia, StateleUnite, Marea Britanie, Germania, Franţa, Japonia, Kazakhstan şi Slovacia. După legătura MIR-aerovehicul pentru pregătirea ISS, ocupaţia continuă pe MIR se sfârşeşte în 1999. Mir estedeorbitat în 2001. Acestea includ vizitatori din ..., Afganistan, Austria, Bulgaria Canada, Siria.

Staţia spaţială MIR este fotografiată luna trecută deasupra la Noua Zeelanda. Înainte de ase întoarce cu astronauta recordmenă Shannon Lucid, aerovehiculul spaţial Atlantis a făcut şiaceastă vedere. Atlantis tocmai se dezlega de MIR şi îşi pregătea traseul către Pământ.

Reprezentată deasupra este un modul rusesc Soyuz pentru 3 persoane cu panouri solareîn formă de aripi deschise, legat la staţia spaţială MIR. În rusă, Soyuz înseamnă "legare", şiîntradevăr, o piatră de hotar depăşită de o navetă Soyuz a fost o acuplare orbitală cu un modul

american Apollo, în timpul primei misiuni internaţionale în spaţiu (Apollo-Soyuz), în 1975.Navetele Soyuz TM sunt special adaptate pentru să fie folosite pentru MIR, ca feriboturi pentrucosmonauţi şi astronauţi, dar bărci de salvare, dacă este necesar. Aceată imaginea este luată cuo cameră electronică, folosită de echipajul aerosvehiculului spaţial Atlantis în timpul ultimeimisiuni la MIR de a o ridica pe Shannon Lucid si înlocuirea ei de John Blaha.

Înaintea ISS, MIR avea sub stăpânirea domeniul orbital. Efectuată în 1995, aerovehicululspaţial Antlantis se andochează cu modularul MIR. În misiunea STS71, astronauţii răspundeau laîntrebări ale stundeţiilor pe unde radio, şi au făcut experimente ştiinţifice în laboratorul spaţial.Acestea au ajutat înţelegerea efectele zborurilor de lungă durată în spţiu, asupra corpului uman.Anul trecut, după 15 ani de succes în serviciu, staţia spaţială MIR se dezintegrează odată cuintrarea sa în atmosfera Pământului.

La sute de km deasupra suprafeţei Pământului, aerovehiculul spaţial al Statelor Unite,Atlantis, se leagă la staţia spaţială MIR. Fotografia a fost făcută de Nikolai Budarin de pe o navăSoyuz la 5 iulie 1995. În misiune, astronauţii răspund la întrebările studenţilor folosind benzi radiopubice, şi efectuează experimente de biologie (life science experiments) în laboratorul spaţial.Experiementele erau relevante pentru cunoaşterea modului de combatere a programului spaţialruis, a efectelor asupra corpului uman în intervalele îndelungate în spaţiu.

Naveta spaţială Soyuz, în fundal, între două panouri solare în stânga, se îndepărtează destaţia spaţială MIR pentru poziţia de fotografiere a aerovehiculului Atlantis, la dezandocareaacestuia de MIR de pe 4 iulie 1995.

În timpul petrecut pe orbită cu ocazia misiunii din iunie 1998, echipajul aerovehicululuispaţial Discovery a imortalizat acest cadru cu 2 luni ale Pământului. Nori grei de furtună suntvizibili în atmosfera ocrotitoare şi, cel care era în acel moment satelitul artificial cel mai marevoluminos ,staţia spaţială centrată MIR, se zăreşte în apropierea planetei. Spotul luminos ladreapta MIR'ului este Luna, satelitul natural foarte voluminos al Pământului. MIR orbita în jurulPămământului odată la 90 minute, aproximativ la 200 mile deasupra suprafeţei terestre, sau lapeste 4000 de centrul lui. Luna face o orbită de fiecare dată la 28 de zile, la o distanţă în jur de250.000 de mile de centru.

Trasând o linie spre orizont după apus, staţia spaţială MIR face o ultimă trecere pe cerulînstelat al Salvadorului, Brazilia. În această expunere de 5 minute şi 20 secunde pe film ASA800şi lentile cu deschidere mare din 19 martie, stelele de pe cer lasă urme scurte, aproape verticale.Un MIR se deplasează orizontal, trasând spre marginea din stânga a fotografiei (sud). Reflectândlumina solară de pe orbita joasă, staţia spaţială istorică a avut şansa să producă o sclipire derămas bun, aproape de terminusul traiectorir sale vizibile. Ca un răspuns sincronizat, TelescopulSpaţial Hubble apăre pe cerul brazilian întun minut dela zborul MIR, şi deasemenea lasă o sclipiredupă o linie ducând spre partea superioară a pozei. Luminile vizibile la orizont sunt din apropiatainsulă Itaparica. După 15 ani în serviciu, staţia spaţială în vârstă, MIR, a fost deorbitată azi.Contactul cu Pământul al pieselor supravieţuitoare ale sale s'a produs izolat în Pacificul de Sud.

Fotografiată la apropierea aerovehiculului Endeavour, staţia spaţială MIR pluteştedeasupra norilor planetei Pământ. Construcţia modulară a MIR, înconjurată cu panouri solare şiantene, aduce la înfăţişare cu o insectă ciudată. Astronautul Andrew Thomas a fost lăsat pe MIRde Endeavour în ianuarie şi ridicat de curând de aerovehiculul spaţial Discovery, în timpul STS91,a noua şi ultima andocare MIR. Sederea de 4 luni jumătate a lui Thomas a fost apogeulprogramului aerovehicul-MIR, în care 7 astronauţi au petrecut 977 de zile la bordul MIR, împreunăcu echipaje ruse. Experienţa dobândită va fi aplicată la construcţia ISS, programată să fie lansatăin noiembrie şi decembrie 1998.

Primul modul al staţiei spaţiale al Agenţiei Spaţiale Ruse, MIR, era lansat pe orbită acum10 ani (pe 20 februarie 1986). De atunci MIR a fost în permanenţă expandat pe orbită cu module,inclusiv modulul de astrofizică Kvant1 (1987), iar mai recent un modul de andocare. Aerovehicululspaţial al NASA, Atlantis, a fost adaptat să poată andoca cu MIR în 1995 (STS71, STS74) dândstartul unor zboruri spre MIR programate să continue în 1997. În această perspectivă cu unghi devedere larg, echilibrate deasupra planetei Pământ, cu sclipiri de raze solare pe panouri, MIR şiAtlantis se zărersc conectate prin modulul de andocare din puntul de vedere situat în nişa cuîncărcături a aerovehiculului. Imaginea este dintr'un cadru IMAX luat din misiunea STS74. Lafinele anului 1997, construind conform acestui acord, Statele Unite ale Americii şi Rusia lanseazăprimele module ale ISS.

Materialul din aceasta lucrare este protejat.

Aceasta compilatie 25.nov.2004, BucurestiPetrescu Paul Bogdan – MIR, versiunea 1

Facultatea de Inginerie Aerospatiala, Universitatea Politehnica din Bucuresti