UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA,SIBIUFACULTATEA DE DREPT”SIMION BARNUTIU”SIBIUSPECIALIZAREA DREPT

EXECUTAREA SILITA

EFECTELE URMARIRII SILITE IMOBILIARE

PROF UNIV LECT.IOAN LES

STUDENT:IORDACHEL SORINA DIANA

ANUL IV-ID

Urmãrirea silitã imobiliarã

Urmãrirea imobiliarã intervine în cazul în care creditorul întelege sã-si îndestuleze creanta prin valorificarea bunurilor imobile ale debitorului. Este reglementatã de art. 488-571 C. proc. civ., dispozitiile din Codul de procedurã civilã se completeazã cu cele din Legea nr. 36/1995 privind notarii publici si activitatea notarialã, precum si cu unele texte din Codul civil. În sistemul de carte funciarã, executarea silitã asupra bunurilor imobile sau uzufructului imobilelor, precum si mãsurile de asigurare asupra acestora, se va face potrivit noii Legi a cadastrului si publicitãtii imobiliare nr. 7/1996.Potrivit prevederilor art. 488 C. proc. civ., sunt supuse urmãririisilite imobiliare:– bunurile imobile;– dreptul de uzufruct asupra unui bun imobil;– dreptul de superficie;– dreptul de servitute dar numai o datã cu fondul dominant cãruia îi profitã;– bunurile accesorii imobilului, prevãzute de Codul civil, dar numai o datã cu imobilul.Urmãrirea imobilelor înscrise în cartea funciarã se face pe corpuri de proprietate în întregimea lor.În mod separat, se pot urmãri constructiile ce formeazã o proprietate distinctã de sol, drepturile privitoare la proprietatea pe etaje sau pe apartamente, precum si orice alte drepturi privitoare la bunuri pe care legea le declarã imobile. Având în vedere protectia deosebitã ce trebuie acordatã minorilor si proprietãtii lor, bunurile imobile ale acestora sau ale unei persoane puse sub interdictie, nu pot fi urmãrite înaintea urmãririi mobilelor sale.Se poate însã urmãri imobilul aflat în proprietatea comunã a unui minor sau a persoanei puse sub interdictie si a unei persoane cu capacitate deplinã de exercitiu, dacã obligatia prevãzutã în titlul executoriu este comunã. Nu este exclus de la urmãrire imobilul neipotecat al debitorului sãu.Dacã se urmãreste un imobil ipotecat înstrãinat, dobânditorul acelui bun, care nu este personal obligat pentru creanta ipotecarã, poate sã cearã instantei de executare urmãrirea altor imobile ipotecate pentru aceeasi obligatie, aflate în posesiunea debitorului principal.Unele texte din Codul de procedurã civilã si din Codul civil stabilesc o serie de impedimente care temporizeazã urmãrirea silitã imobiliarã, de exemplu art. 493 si 521 C. proc. civ. sau art. 1794 C. civ.Urmãrirea silitã imobiliarã este o procedurã jurisdictionalã,competenta apartinând instantei în a cãrei circumscriptie se aflã imobilul[art. 13 alin. (1) C. proc. civ.].Dacã intervine un concurs de urmãrire asupra mai multor imobile ale debitorului, acesta va putea cere si obtine din partea instantei amânarea urmãririlor deschise mai înainte, dacã se va dovedi cã, prin vânzarea unuia sau mai multor imobile din prima sau din primele cereri de urmãrire silitã vor fi îndestulati toti creditorii pe care acesta îi are.Dacã obiect al executãrii îl formeazã mai multe bunuri immobile distincte ale debitorului, procedura de vânzare la licitatie publicã se va îndeplini pentru fiecare bun în parte.Procesul-verbal de situatie

În vederea identificãrii imobilului urmãrit si pentru a se constata adevãrata stare a acestuia, executorul judecãtoresc se va deplasa la locul unde este situat imobilul în cauzã si va întocmi un proces-verbal de situatie, care va cuprinde:– denumirea si sediul organului de executare;– numãrul dosarului de executare;– numele si calitatea executorului;– titlul executoriu în temeiul cãruia se face urmãrirea imobilului;– descrierea cât mai amãnunþitã a imobilului urmãrit;– semnãtura si stampila executorului.

În procesul-verbal, vor fi trecute în detaliu: indicarea tipului de constructie, suprafata, materialul din care este confectionatã, zona în care se gãseste, mijloacele de acces, nivelul la care se aflã, numãrul încãperilor, elementele de confort, vecinãtãtile, starea în care se aflã, dacã se aflã în constructie, stadiul în care se gãseste, gradul de fertilitate si zona în care se gãseste dacã este teren agricol si alte elemente care pot contribui la stabilirea realã a valorii imobilului si formarea convingerii celor care doresc sã participe la licitatie.Somaţia

Dupã întocmirea procesului-verbal de situatie, executorul va soma pe debitor cã, dacã nu va plãti, se va trece la vânzarea imobilelor cuprinse în procesul-verbal.Înstiintarea (somatia) va cuprinde o copie dupã titlul executoriu si produce o serie de efecte, cum ar fi:– somatia de a plãti, adicã înstiintarea cã, în caz contrar, se va face vânzarea imobilului, care va fi mentionat expres, precum si valoarea acestuia, se va semna de cãtre executorul judecãtoresc, care apoi îl va comunica, potrivit regulilor stabilite de art. 92 si urm. C. proc. civ– somatia este si un act începãtor de executare si nu numai o simplã înstiintare adebitorului.În cazul în care urmãrirea se face împotriva unui minor sau interzis, în afarã de copia de pe somatie, care se lasã ocrotitorului legal, va fi încunostintat, sub sanctiunea nulitãtii, si procurorul de la parchetul de pe lângã instanta de executare, care va semna si originalul.

Somatia de platã va cuprinde:– denumirea si sediul organului de executare;– data emiterii somatiei si numãrul dosarului de executare;– numele si domiciliul sau, dupã caz, denumirea si sediul debitorului;– arãtarea titlului executoriu anexat, în baza cãruia urmeazã sã se facã executarea silitã;– termenul în care cel somat urmeazã sã-si execute de bunãvoie obligatia prevãzutã în titlul executoriu si arãtarea consecintelor nerespectãrii acesteia;– datele de identificare a imobilului cuprins în procesul-verbal de situatie, precum si mentiunea cã s-a luat mãsura înscrierii în cartea funciarã;– semnãtura si stampila organului de executare.Dupã comunicare, somatia va fi transcrisã în extras, în ordinea înregistrãrii, în cartea funciarã a instantei în raza cãruia se aflã situate imobilul. Mãsura înscrierii în cartea funciarã va fi luatã de executor.Transcrierea somatiei produce si o serie de efecte importante. Astfel, art. 497 C. proc. civ. sanctioneazã cu inopozabilitatea orice înstrãinare a imobilului urmãrit fãcutã de debitor în urma înscrierii în cartea funciarã.– în afarã de indisponibilizarea bunului urmãrit, somatia mai produce si alte efecte cum ar fi: întreruperea prescriptiei dreptului de a obtine executarea silitã si punerea în întârziere a debitorului, care, din momentul comunicãrii comandamentului, va datora daune moratorii.Potrivit art. 499 C. proc. civ., debitorul are posibilitatea de a cere instantei de executare în termen de 10 zile de la comunicare, sã-I încuviinteze ca plata integralã a datoriei, inclusiv dobânzile si cheltuielile de executare, sã se facã din veniturile imobilului urmãrit sau din alte venituri ale sale pe timp de 6 luni. Cu privire la cererea formulatã, instanta se pronuntã printr-o încheiere irevocabilã, în camera de consiliu.

Actul de adjudecare

Actul de adjudecare va cuprinde:

1. denumirea si sediul organului de executare;

2. numele si calitatea executorului;3. numãrul si data procesului-verbal de licitatie;4. numele si domiciliul sau, dupã caz, denumirea si sediul debitorului si adjudecatarului;5. pretul la care s-a vândut si modalitatea de achitare în cazul în care vânzarea s-a fãcut cu plata în rate;6. mentiunea, dacã este cazul, cã imobilul s-a vândut grevat de drepturile de uzufruct, uz, abitatie sau servitute, ori, dupã caz, liber de aceste drepturi, în conditiile prevãzute de art. 509 alin. 3 si 4;7. datele de identificare a imobilului;8. mentiunea cã actul de adjudecare este titlu de proprietate si cã poate fi înscris în cartea funciarã, precum si a faptului cã, pentru adjudecatar, constituie titlu executoriu împotriva debitorului, dacã imobilul se aflã în posesiunea acestuia din urmã, sau împotriva oricãrei personae care are în posesiune ori detine în fapt, fãrã niciun titlu, imobilul ajudecat;9. mentiunea cã, pentru creditor, actul de adjudecare constituie titlu executoriu împotriva cumpãrãtorului care nu plãteste diferenta de pret, în cazul în care vânzarea s-a fãcut cu plata pretului în rate;10. semnãtura si stampila executorului, precum si semnãtura adjudecatarului.

Poprirea executorie

Procedura popririi permite creditorului sã-si realizeze creanta direct de la o persoanã care este datornic al debitorului (tertul poprit); ea este mult mai sigurã în efectul ei si mai lesnicioasã în formele sale, decât dacã creditorul ar fi fost obligat sã astepte mai întâi ca tertul sã plãteascã debitorului sãu si abia apoi sã-l urmãreascã pe acesta pentru platã.Poprirea se poate înfiinta fie ca o mãsurã de asigurare, denumitã poprire asiguratorie (analizatã la mãsurile asigurãtorii), fie efectuatã ca o formã de executare silitã, adicã ca poprire definitivã, denumitã poprire executorie.Poprirea este forma de executare silitã indirectã prin care creditorul urmãreste sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale, pe care o tertã persoanã le datoreazã datornicului din process (debitorului urmãrit) si constã în indisponibilizarea acelor sume sau efecte în mâinile tertului, debitor al debitorului urmãrit, si în obligarea lui sã le plãteascã direct creditorului urmãritor.Poprirea executorie se înfiinteazã pe bazã de titlu executoriu, la cererea creditorului, de executorul judecãtoresc si se deosebeste de poprirea asiguratorie prin faptul cã aceasta din urmã se înfiinteazã pe bazã de actiune, adicã înainte de obtinerea titlului executoriu.Poprirea începe prin operatiunea de blocare a sumei cuvenite datornicului în mâinile debitorului acestuia, care, din momentul înstiintãrii despre poprire, devine tert poprit, poprirea putând fi folositã si ca o simplã dar foarte eficientã mãsurã de asigurare, pentru a indisponibiliza suma de bani datoratã, pânã în momentul în care creditorul va obtine împotriva debitorului sãu un titlu executoriu, în temeiul cãruia va putea pretinde dela tertul poprit sã-i plãteascã direct suma blocatã.

Subiectele popririi

a. creditorul popritor – este titular al titlului executoriu, al prestatiei înscrisã în titlu, care are dreptul de a solicita instantei de executare sã oblige pe debitorul poprit la realizarea obligatiei înscrisã în titlu.b. debitorul poprit – este persoana obligatã sã realizeze prestatia înscrisã în titlul executoriu, sã dea suma de bani sau efectele ce constituie obiect al popririi.c. tertul poprit – este debitor al debitorului creditorului popritor; persoana care la rândul ei are de achitat o creantã fatã de debitorul poprit.

Dacã se constatã cã tertul poprit indicat de creditor nu este debitor al debitorului poprit, cererea de poprire va fi respinsã, desfiintându-se si mãsura indisponibilizãrii.Obiectul popririi

Sunt supuse executãrii silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmãribile datorate debitorului de o a treia persoanã sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

Nu sunt supuse executãrii silite prin poprire:

a) sumele care sunt destinate unei afectatiuni speciale prevãzute de lege si asupra cãrora debitorul este lipsit de dreptul de dispozitie;b) sumele reprezentând credite nerambursabile sau finantãri primite de la institutii sau organizatii internationale pentru derularea unor programe ori proiecte;c) sumele necesare plãtii drepturilor salariale, dar nu mai mult de 6 luni de la data înfiintãrii popririiExecutorul judecãtoresc va proceda la eliberarea sau distribuirea sumei de bani consemnate, numai dupã împlinirea termenului de 15 zile de la primirea dovezii de consemnare a acestei sume.

7.5. Contestaţia la executare- Noţiuni generale. Subiectele şi obiectul contestaţiei la executareContestaţia la executare reprezintă mijlocul procedural prin care părţile sau terţele persoane vătămate prin executare se pot plânge instanţei competente, în scopul de a obţine desfiinţarea actelor ilegale prin executare.Sediul materiei este reglementat de dispoziţiile art. 399-405 C. proc. civ.Contestaţia la executare este considerată o plângere specifică procedurii de executare silită, prin care se poate obţine anularea şi îndepărtarea unor acte de executare sau, uneori, chiar şi anihilarea efectului executoriu al respectivului titlu executoriu.în ceea ce priveşte natura juridică a contestaţiei la executare trebuie să se facă distincţie în raport de obiectul urmărit prin contestaţie518. Astfel, în cazul contestaţiei formulate de către creditor sau debitor împotriva actelor de executare, aceasta are natura juridică a unei căi de atac specifice fazei executării silite; în cazul contestaţiei formulate de către un terţ vătămat prin executare, am fi în prezenţa unei veritabile acţiuni în revendicare, deoarece terţul ce se pretinde proprietar al bunului solicită respectarea dreptului său prin scoaterea de sub urmărire a bunului respectiv; în cazul contestaţiei formulate în condiţiile art. 400 C. proc. civ., s-ar putea spune că aceasta semnifică de fapt o cerere de împărţire a bunurilor proprietate comună, faţă de faptul că totdeauna scopul contestaţiei la executare îl constituie anularea actului nelegal, contestaţia se înfăţişează ca o cale de atac.în literatura de specialitate au fost exprimate şi alte opinii cu privire la natura juridică a contestaţiei la executare, şi anume: contestaţia la executare este o acţiune civilă obişnuită520; contestaţia la executare are un caracter mixt, de cale de atac specială şi de acţiune în anulare.în ceea ce ne priveşte, împărtăşim opinia autorilor522 potrivit căreia, contestaţia la executare reprezintă o cale de atac specială, atunci când este exercitată de către una dintre părţi şi ca o acţiune civilă particulară, în cazul în care este formulată de către o terţă persoană vătămată în cadrul executării silite.Din prevederile art. 399 alin. l C. proc. civ. reiese că, împotriva executării silite însăşi, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie atât de părţile interesate, cât şi de persoanele vătămate prin executare.Se constată că executarea silită poate fi contestată atât de debitorul urmărit şi de creditorul urmăritor, cât şi de terţele persoane care justifică un interes în cadrul executării.

Contestaţia la executare poate fi formulată şi de către procuror în temeiul art. 45 alin. l şi 5 C. proc. civ.; în acest caz, instanţa investită cu contestaţia procurorului este obligată să introducă în proces toate părţile direct interesate care, fie au participat la procedura de executare, fie trebuiau să participe la această procedură .Teza a IJ-a a alineatului l din art. 399 C. proc. civ. prevede că, dacă nu s-a utilizat procedura necesară lămuririi cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii sau înlăturarea dispoziţiilor potrivnice, se poate formula contestaţie, în sensul arătat contestaţia se poate face tocmai pentru lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu. De asemenea, contestaţia la executare se poate formula şi în cazul în care organul de executare refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege.Potrivit dispoziţiilor art. 399 alin. l C. proc. civ., contestaţia la executare se poate prezenta524 sub forma contestaţiei la executare propriu-zisă (când se poate contesta atât executarea silită însăşi, cât şi orice act de executare), contestaţia la titlu (când se contestă numai înţelesul, întinderea şi aplicarea titlului, ceea ce înseamnă că nu se contestă validitatea lui), contestaţia împotriva refuzului organului de executare de a îndeplini un act de executare în condiţiile prevăzute de lege.Referitor la obiectul contestaţiei la executare, trebuie precizat că, indiferent de felul contestaţiei, prin intermediul acestei căi nu se poate obţine modificarea sau anularea hotărârii judecătoreşti; instanţa investită cu judecarea unei contestaţii se limitează la cercetarea îndeplinirii condiţiilor legale a actelor de executare.Cu alte cuvinte, prin contestaţia la executare nu pot fi invocate apărări de fond care ar fi de natură să ducă la modificarea sau desfiinţarea hotărârii puse în executare.Excepţia în acest sens este prevăzută de art. 399 alin. 3 C. proc. civ. care prevede că, atunci când executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de instanţa judecătorească, se pot invoca, în cadrul contestaţiei la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac. în literatura de specialitate s-a arătat că apărări de fond pot fi invocate în cauze de stingere a obligaţiei înscrise în titlul executoriu, cauze care au intervenit ulterior rămânerii definitive a hotărârii528.- Termenul de exercitare a contestaţiei la executareTermenul de exercitare a contestaţiei de executare este de 15 zile, însă potrivit art. 401 C. proc. civ., curgerea lui se face în mod diferit. Astfel, contestaţia la executare se poate face în termen de 15 zile de la data când:- contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-1 contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare;- cel interesat a primit, după caz, comunicarea sau înştiinţarea privind înfiinţarea popririi; dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu de la data efectuării primei reţineri din aceste venituri către terţul poprit;- debitorul care contestă executarea silită însăşi a primit somaţia sau de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în situaţia în care nu a primit somaţia sau executarea, se efectuează fără somaţie;- de la data vânzării ori de la data pierderii silite a bunului, în cazul în care contestaţia este formulată de o terţă persoană care pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului; neintroducerea contestaţiei în termenul menţionat nu împiedică terţa persoană să-şi realizeze dreptul, în condiţiile legii, pe calea unei cereri separate.Sancţiunea care intervine în cazul în care contestaţia la executare nu este introdusă în termenul prevăzut de lege, este decăderea529. Această sancţiune poate fi evitată dacă partea dovedeşte că a fost împiedicată, printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, să întocmească actul de procedură în termenul prevăzut de lege.

Ori de câte ori termenul a fost depăşit dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii, aceasta poate să formuleze contestaţie în cel mult 15 zile de la data când a încetat împiedicarea530. Bineînţeles, instanţa apreciază dacă motivele invocate de contestator sunt temeinice, pentru a-1 repune în termenul de formulare a contestaţiei; în caz contrar, contestaţia va fi respinsă ca tardivă.- Procedura la judecată a contestaţiei la executare1. Elementele contestaţiei la executareDin punct de vedere al formei, contestaţia la executare se redactează ca şi o cerere de chemare în judecată531 şi, în consecinţă,529 Potrivit art. 103 alin. l C. pr. civ., neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul prevăzut de lege, atrage decăderea, în afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei trebuie motivată şi depuse o dată cu ea toate înscrisurile de care se foloseşte contestatorul.Rezultă că sunt incidente dispoziţiile art. 112 C. proc. civ. care reglementează elementele necesare cererii de chemare în judecată, în literatură s-a arătat că, contestaţia va trebui să îndeplinească condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească orice cerere de chemare în judecată, şi anume: numele şi domiciliul părţilor (denumirea şi sediul în cazul persoanelor juridice), obiectul, motivarea în fapt şi în drept, arătarea dovezilor pe care se sprijină, semnătura.2. Competenţa de soluţionare a contestaţiei la executareIn ceea ce priveşte competenţa materială de soluţionare a contestaţiei de executare, dispoziţiile art. 400 C. proc. civ. fac distincţia între contestaţia propriu-zisă, contestaţia la titlu şi contes¬taţia ce vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie.Potrivit art. 400 alin. l şi 2 teza finală, instanţa de executare este competentă să soluţioneze atât contestaţia propriu-zisă, cât şi contes¬taţia ce vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie533.Deşi textul de lege menţionat nu acoperă situaţia în care contestaţia priveşte refuzul organului de executare să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege, împărtăşim opinia53 Contestaţia de titlu se îndreaptă la instanţa care 1-a emis, în timp ce contestaţia propriu-zisă la instanţa în circumscripţia căreia se execută titlul executoriu. I.C.C.J., Secţia comercială, Decizia nr. 374/29.01.2004, „Dreptul" nr. 3/2005, p. 259; contestaţia promovată de un terţ, care se plânge că i se cere prin executare remiterea unei sume de bani, în baza unei hotărâri judecătoreşti la care nu a fost parte, constituie o contestaţie la executare propriu-zisă, iar nu o contestaţie la titlu, fiind de competenţa instanţei de executare, iar nu de competenţa instanţei care a pronunţat hotărârea - C.S.J., Secţia civilă, Decizia nr. 1361/02.04.2003; exprimată în literatura de specialitate, că în acest caz, competenţa revine instanţei de executare.Competenţa de soluţionare a contestaţiei privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, revine instanţei care a pronunţat hotărârea ce se execută, în consecinţă, este posibil ca o contestaţie la titlu să fie soluţionată de judecătorie, tribunal, curte de apel sau înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.în ceea ce priveşte competenţa teritorială, se ridică problema de a şti care dintre judecătorii va fi competentă să soluţioneze contestaţia la executare535. Soluţia se regăseşte în dispoziţiile art. 373 C. proc. civ. potrivit cărora: hotărârile judecătoreşti şi celelalte titluri executorii sunt puse în executare de către executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care urmează să se efectueze executarea silită ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în care se află acestea, iar dacă bunurile urmăribile se află în circumscripţiile mai multor judecătorii, este competent oricare dintre executorii judecătoreşti care funcţionează pe lângă acestea (alin. 1); alineatul 2 este mai tranşant arătând că instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, cu excepţia cazurilor în care legea dispune altfel.

Având în vedere cele arătate, se impune următoarea precizare: judecătoriile, ca instanţe de executare, pot fi competente pentru soluţionarea contestaţiilor de titlu, când hotărârea executorie a fost pronunţată de ele şi sunt întotdeauna competente să soluţioneze contestaţiile de executare propriu-zisă.

3. Probleme speciale legate de soluţionarea contestaţiei la executareProcedura de judecată a contestaţiei la executare se desfăşoară potrivit regulilor de drept comun.în cadrul soluţionării contestaţiei la executare potrivit art. 402 alin. l C. proc. civ. se aplică în mod corespunzător procedura prevăzută pentru judecata în primă instanţă.Se impune, însă, şi o regulă derogatorie de la dreptul comun, prin aceea că soluţionarea trebuie să aibă loc de urgenţă şi de precădere (art. 402 alin. l teza finală, C. proc. civ.).După sesizare, instanţa poate dispune suspendarea executării silite, dar numai după depunerea unei cauţiuni în cuantumul fixat de instanţă, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel (art. 403 alin. l C. proc. civ.).Alineatul 3 al aceluiaşi articol prevede că, asupra cererii de suspendare, instanţa se pronunţă prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat.în cazuri urgente, preşedintele instanţei poate dispune, dacă s-a plătit cauţiunea prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea de către instanţă a cererii de suspendare (art. 403 C. proc. civ.). O asemenea suspendare are un caracter provizoriu, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 403 alin. 4 C. proc. civ. şi ea poate fi luată numai în cazuri urgente.Contestaţia la executare se judecă în contradictoriu cu toate părţile implicate în procesul de executare silită, aspect procedural sesizat şi de instanţa de apel, însă neelucidat, judecându-se pe fondul cauzei. Neprocedând la citarea tuturor părţilor are drept consecinţă încălcarea formelor de procedură, situaţie ce este sancţionată cu nulitatea potrivit art. 105 alin. 2 C. proc. civ., Curtea de Apel Bacău, Decizia civilă nr. 1325/19.12.2005,

în cadrul soluţionării contestaţiei la executare se pot administra şi probe după regulile de drept comun, fără însă ca prin administrarea lor să se poată combate împrejurări care au fost rezolvate cu ocazia judecării procesului539.în privinţa probelor se va ţine seama şi de natura contestaţiei la executare care formează obiectul judecăţii; de pildă, în principiu, în cazul contestaţiilor la titlu, nu este necesară administrarea unor probe deosebite, deoarece lămurirea aplicării dispozitivului hotărârii trebuie să se facă de instanţa competentă pe baza probelor administrate în cadrul procesului iniţial, iar nu pe baza unor dovezi extrinseci540.Situaţia este diferită în cazul contestaţiei la executare propriu-zisă, când viciul procedural rezultă cel mai adesea din dosarul de executare.Şi în faza executării silite judecătorul trebuie să aibă un rol activ, ca în faza judecăţii, deoarece numai prin lămurirea raporturilor reale între părţi şi a situaţiilor de fapt exacte va fi în măsură să pronunţe o hotărâre temeinică şi legală.strictă interpretare, conform art. 25 din O.U.G. nr. 51/1998 modificată şi completată prin Legea de aprobare nr. 409/2001,1.C.C.J., Secţia comercială, Decizia nr. 1028/17.03.2004, „Buletinul Casaţiei", nr. 5/2005, Editura C. H. Beck, p. 77; Depunerea cauţiunii pentru soluţionarea cererii de suspendare provizorie este obligatorie, întrucât textul de lege (art. 403 alin. 4 C. proc. civ.) nu instituie nicio derogare. In speţă nedepunerea cauţiunii are ca urmare casarea sentinţei şi reluarea judecăţii. I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, Decizia nr. 3118/28.04.2004; Achitarea cauţiunii nu constituie o condiţie unică şi suficientă de admisibilitate a cererii de suspendare a executării silite, aceasta fiind doar o condiţie prealabilă prevăzută de lege pentru admisibilitatea cererii. Atât timp cât în cauză nu s-a justificat în niciun fel necesitatea suspendării executării, care să permită aplicarea dispoziţiilor art. 403 C.

proc. civ., cererea este neîntemeiată urmând a fi respinsă ca atare, Curtea de Apel Braşov, Decizia nr. 908/22.11.2002;

Hotărârea pronunţată cu privire la contestaţia la executare este supusă recursului. De la această regulă instituită prin dispoziţiile art. 402 alin. 2 există două excepţii prevăzute în acelaşi text de lege, şi anume:- hotărârea prin care instanţa s-a pronunţat în cadrul contestaţiei asupra împărţirii bunurilor proprietate comună (art. 4001 C. proc. civ.) este supusă atât apelului, cât şi recursului;- hotărârea pronunţată în cadrul contestaţiei formulată de terţa persoană care pretinde că are un drept de proprietate (art. 401 alin. 2) este supusă apelului şi recursului.Ambele excepţii se justifică, având în vedere că în asemenea situaţii are loc o adevărată judecată de fond, cu toate garanţiile procesuale, astfel că este normal ca hotărârea pronunţată să poată fi atacată potrivit regulilor de drept comun, respectiv atât cu apel, cât şi cu recurs544.Hotărârea pronunţată în urma soluţionării contestaţiei la titlu este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea ce se execută (art. 402 alin. 3 C. proc. civ.).Deşi nu există o dispoziţie expresă în acest sens, în literatura de specialitate s-a arătat că hotărârea cu privire la o contestaţie la executare poate fi atacată, dacă sunt îndeplinite condiţiile legii, şi pe calea contestaţiei în anulare şi revizuirii545.Efectele hotărârii asupra contestaţiei diferă în raport de soluţia pronunţată, şi anume:- dacă contestaţia la executare este admisă, instanţa fie anulează actul de executare contestat, fie dispune îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării însăşi, anularea ori lămurirea titlului executoriu, sau efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată (art. 404 alin. l);- dacă contestaţia la executare este respinsă, contestatorul poate fi obligat, la cerere, la despăgubiri pentru pagube cauzate prin întârzierea executării, iar în situaţia în care contestaţia a fost introdusă cu rea-credinţă, el va fi obligat şi la plata unei amenzi (art. 404 alin. 2).

7.6. întoarcerea executăriiîntoarcerea executării546 este o situaţie simetric inversă executării silite, ea rezultând din dispoziţiile art. 404'-404 al 3 C. proc. civ. Potrivit art. 404 alin. l, în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, partea interesată are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia. Textul menţionat consacră dreptul părţii care a obţinut desfiinţarea titlului executoriu, la restabilirea situaţiei anterioare.în realitate însă, nu în toate cazurile se poate realiza restabilirea situaţiei anterioare548. Astfel, chiar în art. 404 alin. 3 C. proc. civ. se prevede că, în cazul în care executarea silită s-a făcut prin vânzarea unor bunuri mobile, întoarcerea executării se va face prin restituirea de către creditor a sumei rezultate din vânzarea actualizată în funcţie de rata inflaţiei, exceptându-se situaţia când se aplică prevederile art. 449 în cazul în care executarea silită s-a realizat prin predarea bunurilor mobile sau imobile ale debitorului, întoarcerea executării se face prin restabilirea situaţiei anterioare, şi anume bunurile respective se vor restitui celui îndreptăţit.Este de reţinut că întoarcerea executării nu se poate face decât în cazul în care s-a desfiinţat titlul executoriu sau însăşi executarea silită, nu şi atunci când s-a anulat un act de executare pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.Prin art. 404 Codul de procedură civilă arată şi instanţa competentă să dispună întoarcerea executării. Astfel, potrivit art. 404 alin. 2 în cazul în care instanţa de judecată a desfiinţat titlul executoriu549 Art. 449 prevedere că, în cazul vânzărilor prevăzute în cadrul secţiunii a IH-a (vânzarea bunurilor mobile urmărite) nu este admisibilă nicio cerere de desfiinţare a vânzării împotriva terţului adjudecatar care a plătit preţul, în afara cazului în care a existat fraudă din partea acestuia (alin. 1); când adjudecatarul a fost creditorul, vânzarea poate fi desfiinţată, dacă există temei de nulitate (alin. 2).

sau actele de executare, la cererea părţii interesate, va dispune prin aceeaşi hotărâre, şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executării, în cazul în care instanţa de judecată care a desfiinţat hotărârea executată a dispus rejudecarea în fond a procesului şi nu a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării, această măsură se va putea lua de către o instanţă care rejudecă fondul (alin. 2). Dacă nu s-a dispus resta¬bilirea situaţiei anterioare în condiţiile alin. l şi 2, partea îndreptăţită o va putea cere instanţei de judecată competente, potrivit legii.Dispoziţiile art. 4043 stabilesc competenţa instanţei de judecată de a dispune întoarcerea executării în cazul în care titlul executoriu emis de un alt organ decât o instanţă judecătorească a fost desfiinţat de acel organ sau de un alt organ din afara sistemului instanţelor judecătoreşti, în această situaţie, partea îndreptăţită poate solicita întoarcerea executării pe calea unei cereri introduse la instanţa prevăzută de art. 404 alin. 3 C. proc. civ.551 în cazul în care I.C.C.J. a desfiinţat hotărârea pe baza căreia a avut loc anterior executarea silită a unei hotărâri, dar nu a dispus întoarcerea executării, competenţa de soluţionare a acţiunii prin care se cere restabilirea situaţiei anterioare revine, conform alin. 3 al art. 4042 C. proc. civ., „instanţei judecătoreşti potrivit legii". Acest text de lege urmează a fi aplicat în sensul că poate fi una din instanţele prevăzute de dispoziţiile articolelor 1-4 din Codul de procedură civilă, în raport cu valoarea litigiului sau instanţa anume desemnată printr-o lege specială - I.C.C.J., Decizia nr. 1126/15.02.2005, „Dreptul" nr. 5/2006, p. 275.

Incidente in cursul executarii silite

Precizari prealabile

In cursul executarii silite pot sa apara diferite incidente de ordin procedural, determinate de cauze diferite, cum sunt: - prescriptia dreptului de a cere executarea silita - perimarea executarii silite - suspendarea urmaririi. Unele dintre aceste incidente conduc la sistarea definitiva a activitatii de executare silita, iar altele doar la oprirea temporara a urmaririi. De asemenea, existenta proprietatii comune asupra bunurilor urmarite poate constitui si ea un impediment de temporizare a executarii silite. In continuare vom examina succint aceste incidente in realizarea executarii silite .

Prescriptia dreptului de a cere executarea

Prescriptia dreptului de a obtine executare silita este o cauza legala de stingere a fortei executorii a unui titlu executoriu, care produce urmatoarele efecte juridice: - stinge obligatia organului de executare de a da curs executarii (naste dreptul de a refuza executarea); - stinge dreptul creditorului de a obtine executarea silita; - stinge obligatia debitorului de a se supune executarii silite (naste dreptul de a se opune executarii silite).

Exista prescriptii deosebite, cu termene deosebite, pentru valorificarea drepturilor, fie prin actiuni, fie pe alte cai care duc la obtinerea unor titluri executorii pe de o parte si pentru punerea in executare a hotararilor executorii sau a altor titluri, pe de alta parte. Avem mai intai o prescriptie a dreptului material la actiune si apoi abia, dupa ce s-a obtinut in temeiul acelei actiuni o hotarare executorie, incepe sa curga o prescriptie noua, prescriptia dreptului de a cere executarea silita in temeiul titlului executoriu obtinut. Aceasta nu este o continuare a prescriptiei dreptului material la actiune, ci o prescriptie de sine statatoare, care priveste putinta de a cere executarea silita a unui titlu ce obliga la a da, a face sau a nu face, corespunzator obiectului obligatiei. Prescriptia dreptului la actiune si prescriptia dreptului de a cere executarea silita se intemeiaza pe aceleasi principii si indeplinesc functii asemanatoare. Cele doua prescriptii, desi au aceeasi natura procesuala, au un obiect distinct si uneori termene diferite de realizare. Intr-adevar, prescriptia dreptului la actiune limiteaza in timp posibilitatea de a obtine concursul organelor de jurisdictie in scopul pronuntarii unei hotarari favorabile, de recunoastere a dreptului, iar prescriptia dreptului de a cere executarea silita vizeaza insasi posibilitatea de realizare efectiva a urmaririi silite prin masuri de constrangere patrimoniala. In cazul hotararilor judecatoresti (ca de altfel si al hotararilor pronuntate de alte organe cu activitate jurisdictionala), termenul de prescriptie incept curga, in principiu, de la data ramanerii lor definitive. Astfel : - hotararile date fara drept de apel devin definitive la data pronuntarii lor, aceasta fiind solutia si atunci cand ele au fost atacate cu apel, care, evident a fost respins inadmisibil; - hotararile de prima instanta, susceptibile de apel, dar neapelate, sunt definitive din momentul expirarii termenului de apel; - acelasi este momentul definitivarii in cazul in care impotriva lor s-a declarat un apel tardiv introdus, ce a fost respins ca atare, deoarece din punctul de vedere al efect juridice, un apel tardiv este ca si inexistent; in cazul in care judecata apel s-a perimat, hotararea de prima instanta devine definitiva pe data pronun hotararii de constatare a perimarii apelului; - daca apelul a fost anulat ca neregulat introdus, ca netimbrat sau ca fiind introdus de o persoana ce nu justificat calitatea de reprezentant, hotararea primei instantei se definitiveaza pe data pronuntarii hotararii de anulare a apelului; - hotararile date in apel prin care se rezolva fondul pricinii, devin definitive de la data pronuntarii lor. O data ce a intervenit prescriptia nu se mai poate proceda la punerea in executare silita a titlului executoriu. Mai mult, cand constata ca a intervenit prescriptia dreptului de a cere executarea silita, organul competent nici nu mai poate elibera titlul executoriu. Asadar, daca se prezinta organului de executare un titlu executoriu, dupa implinirea termenului de prescriptie, el trebuie sa refuze punerea in executare a titlului, iar cand s-ar cere unei instante judecatoresti sa investeasca o hotarare judecatoreasca definitiva ori irevocabila, cu formula executorie sau sa emita adresa de executare dupa implinirea termenului de prescriptie, ea trebuie, dupa caz, sa refuze acea investire ori, hotararea fiind investita, sa refuze emiterea adresei de executare catre organul de executare . Sunt supuse termenului de prescriptie de trei ani toate cererile de executare silita indiferent de natura titlului ce urmeaza sa fie valorificat, inclusiv cele prin care se urmareste executarea silita a unor obligatii nepatrimoniale - spre exemplu publicarea in ziar, pe cheltuiala debitorului, a hotararii instantei. Legea statorniceste si momentul de la care incepe sa curga termenul de prescriptie a dreptului de a cere executarea silita. Potrivit art. 405 alin. 2 C. proc. civ. termenul de prescriptie incepe sa curga de la data cand se naste dreptul de a cere executarea silita. Regula enuntata are un caracter esential, dar ea impune si unele sublinieri particulare . - Pe de o parte regula enuntata tine seama de posibilitatea efectiva a creditorului de a cere executarea silita. O atare facultate ii este conferita creditorului numai din momentul nasterii dreptului

sau; anterior acestui moment nu i se poate imputa creditorului nici o culpa, caci insasi dreptul sau era inexistent. - Pe de alta parte, dreptul de a solicita executarea silita se naste din momentul in care titlul ce urmeaza sa fie valorificat devine executoriu. Principiul este acela potrivit caruia hotararile judecatoresti - principalele titluri executorii - dobandesc caracter executoriu din momentul ramanerii lor definitive. Rezulta asadar ca in toate situatiile pe care le-am examinat determinant este momentul pronuntarii hotararii (fara a interesa timpul pentru redactarea hotararii). Situatia nu mai este aceeasi daca ne referim la hotararile de prima instanta care nu au fost atacate cu apel, sau hotararile nesusceptibile de apel care nu au fost recurate ori hotararile date in apel si care nu au fost recurate. Atari hotarari devin executorii prin neapelare, respectiv nerecurare si, deci, bineinteles, fara sa se fi pronuntat vreo hotarare care sa le dea caracter executoriu, dar numai dupa expirarea termenului de apel, respectiv de recurs . Daca prin hotarare s-a acordat debitorului un termen de gratie, prescriptia va incepe sa curga de la expirarea lui. In cazul in care creditorul solicita instantei sa constate ca debitorul este decazut din termenul de gratie, prescriptia incepe sa curga de la data ramanerii definitive a hotararii prin care instanta, in baza art. 383 C. proc. civ., a constatat decaderea din acest beneficiu . Cu privire la termenul de gratie dorim sa reamintim ca nu este permis in toate materiile, chiar daca in multe cazuri reprezinta regula. Un exemplu in care termenul de gratie nu este admis il constituie art. 97 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin, publicata in Monitorul Oficial, Partea 1, nr. 100 din 1 mai 1934, astfel cum a fost modificata prin Ordonanta Guvernului Romaniei nr. 11/1993, publicata in Monitorul Oficial nr. 201 din 23 august 1993 si de Legea nr. 59/1934 asupra cecului, publicata in Monitorul Oficial nr. 100 din 1 mai 1934, modificata prin aceiasi ordonanta. Apoi, art. 44 Cod comercial prevede ca "In obligatiunile comerciale, judecatorul nu poate acorda termenul de gratie permis de art. 1021 din Codul civil". In raporturile comerciale, executarea exacta a obligatiei este o conditie esentiala (art. 1073 Cod civil). Numai prin executarea la termen a obligatiei, creditorul realizeaza scopul avut in vedere la incheierea contractului cu debitorul. In acelasi timp, executarea la termen a obligatiei comerciale constituie si o necesitate pentru buna desfasurare a activitatii comerciale pe care o realizeaza alti comercianti. Intr-adevar, activitatile comerciale si, implicit, raporturile juridice pe care se bazeaza, se afla intr-o stransa interconexiune. Creditorul - comerciant - conteaza pe sumele pe care le are de incasat . Daca instanta judecatoreasca ar acorda termen de gratie unui debitor, intarzierea in executarea obligatiei acestuia s-ar repercuta in lant asupra obligatiilor din alte raporturi juridice in care s-ar afla creditorul. Deci, acordarea unui termen de gratie in raporturile comerciale ar duce la o dezorganizare a activitatii comerciale, putand provoca executari silite, aplicarea procedurii falimentului etc. Pe de alta parte, revenind la termenul la care hotararea devine executorie, aratam ca unele hotarari judecatoresti pot fi valorificate pe calea executarii silite si inainte de a fi ramas definitive. Este cazul hotararilor judecatoresti executorii provizoriu conform art. 279 C. proc. civ. Termenul de prescriptie in cazul executarii silite privitoare la un drept personal nepatrimonial beneficiaza de o discutie mai amanuntita. Se poate discuta daca dispozitiile Decretului nr. 167/1958 sunt aplicabile si cat priveste executarea silita in cazul drepturilor personale nepatrimoniale. Intrucat dispozitiile Decretului nr. 167/1958 reglementeaza numai prescriptia dreptului la actiune avand un obiect patrimonial (art. 1) socotim ca si in ce priveste executarea silita ele se refera numai la titlurile executoriii cu obiect patrimonial. In consecinta, hotararile consacrand dreptul de a cere executarea silita a unei obligatii cu caracter nepatrimonial pot fi puse in executare ( potrivit art. 1890 din Codul civil, articol care are un caracter general) timp de 30 de ani de la data cand ele au devenit titluri executorii. Asa fiind, in ceea ce priveste efectele implinirii prescriptiei dreptului de a obtine executarea silita, trebuie aratat ca o hotarare judecatoreasca neexecutata in termenul de prescriptie nu se va mai

putea executa si va pierde puterea lucrului judecat. Regula se aplica si in cazul hotararilor ce pot fi puse executare silita in termenul prevazut de art. 6 din Decretul nr. 167/1956. Daca insa debitorul a execu de bunavoie obligatia dupa implinirea termenului de prescriptie, el nu are dreptul sa ceara inapoierea prestatiei, chiar daca la data executarii nu stia termenul prescriptiei dreptului creditorului de a obtine executarea silita implinit.