Urmărind evoluţia istorică a idealurilor educaţionale suntem puşi in imposibilitatea de a constataexistenţa unei succesiuni ascendente a acestora, realitate determinată de faptul că idealul educaţional exprimăpractic valoarea dominantă specifică fiecărei epoci istorice.Prezentăm spre exemplificare diferite caracteristici ale idealului educaţional existente de-a lunguldiferitelor epoci istorice. Idealul educaţional al Antichităţii elene era atletul, urmărindu-se dezvoltareaarmonioasă a omului şi imbinandu-se frumuseţea fizică cu trăsăturile morale şi intelectuale ale personalităţii saleiar in Sparta idealul educaţional era o concretizat prin modelul conducătorului militar. In Evul Mediu idealulavea un puternic accent cavaleresc şi religios, predominand ca idealuri distincte sfantul şi cavalerul. In epocaRenaşterii intalnim idealul omului universal, accentul punandu-se pe dezvoltarea şi cultivarea armonioasă apersonalităţii umane iar in Epoca luminilor se impune tot mai mult prezenţa raţiunii in conţinutul idealuluieducaţional.Epoca modernă impune la randul său, in funcţie de caracteristicile diferitelor sale etape, idealurieducaţionale diferite: idealul personalităţii eficiente, in faza industrializării timpurii, idealul personalităţii

multilateral dezvoltate, in faza industrializării avansate şi idealul personalităţii creatoare, specific societăţii postindustriale.

În pedagogie finalitatea se configurează prin trei categorii de concepte: ideal,

scopuri şi obiective. Aceste categorii au atât sensuri comune cât şi sensuri deosebite.

Sensurile comune, asemănările între ideal, scop, obiective se referă la:

- toate vizează obţinerea unor mutaţii, schimbări, ameliorări, perfecţionări în

fiinţa omului în formare şi maturizare;

- aceste transformări privesc atât dezvoltarea conştiinţei, cât şi a conduitei

umane;

- categoriile finalităţilor educaţionale sunt reciproc convertibile.

Deosebirile dintre aceste categorii ale finalităţilor educaţionale constau în:

- caracterul concret, acţional al obiectivelor;

- caracterul abstract al scopurilor;

- caracterul general şi unitar al idealului.

Caracterul social- istoric al idealului educaţional

În proiectarea modelului de personalitate umană, un rol important l-au avut nivelul

şi tendinţele de dezvoltare ale societăţii sub raport material şi spiritual, concepţia despre

om şi lume la un moment dat istoric.

Astfel în antichitate idealul educaţional al Spartei era dezvoltarea fizică şi militară

a cetăţenilor liberi spre deosebire de cel al Atenei care consta în dezvoltarea armonioasă

a personalităţii.

In epoca feudala idealul educativ al clericilor concretizat în studiul gramaticii, al

retoricii , al dialecticii şi astronomiei era deosebit de idealul educativ al feudalilor laici

care erau preocupati de călărie, vânătoare, înnot, cânt, mânuirea spadei, recitarea de

versuri.

In timpul Renaşterii(sec.XIV-XVI) idealul educaţional era”homo universale”(omul

universal , care ştie totul).Leonardo da Vinci era reprezentantul genial al acestui tip de

om, cu performanţe în aproape toate domeniile de activitate. 22

În epoca modernă (sec. XVII-XIX) idealul educativ a cunoscut diferite variante:

formarea omului cu iniţiativă în afaceri(J.Locke), a omului cu bune

deprinderi(J.A.Comenius), a omului bun meseriaş(J.J.Rousseau).

Marxismul induce utopia egalitarismului, egalitatea forţată între oameni, masificarea

omului , transformarea lui în omul -masă.Idealul educaţional al comunismului

exagerează dimensiunea socială a idealului reducând la maxim dimensiunea psihopedagogică a acestuia.Deşi idealul educaţional în comunism era exprimat printr-o

formulă complexă ca “formarea personalităţii multilateral dezvoltate” între forma şi

conţinutul idealului comunist s-a instalat treptat o adevarată ruptură.Notele esenţiale ale

idealului referitoare la unitatea, armonia şi complexitatea personalităţii umane erau

afectate în însăşi substanţa lor.Dacă în mod normal între ideal, scopuri şi obiective

există o anumită continuitate preponderentă , comunismul în fazele sale avansate a

reuşit să accentueze discontinuitatea între caracterul general al idealului şi cel practic

acţional al obiectivelor sau între ceea ce se spunea în mod oficial şi ceea ce se realiza în

mod practic.

În societatea informaiei şi a cunoaşterii în care evoluează lumea de azi , idealul

educaţional reflectă aceste schimbări, cu privire la necesitatea formării unui tip de om

deschis spre schimbare, comunicare, creaţie, colaborare.

În România după decembrie 1989, răsturnarea violentă a dictaturii ceauşiste a generat

un şir de alte mişcări violente bazate pe răsturnarea ierarhiei de valori comuniste.Ca

urmare în această etapă de dezvoltare a societăţii post-comuniste , idealul educaţional

este în curs de elaborare, proces care constă în realizarea unităţii între aspectele sale

formale” dezvoltarea liberă , integrală şi armonioasă a individualităţii umane , formarea

personalităţii automome şi creative(Legea învăţământului, 1995) şi aspectele sale de

conţinut

Din punct de vedere istoric, idealul educaţional a fost reprezentat astfel: -la greci (Platon) valorizarea individualităţii este în funcţie de stat, tocmai prin ce are specific, diferit de ceilalţi, omul poate să servească statul prin profesiunea sa; -la romani: idealul pedagogic „humanitas” exprimă înţelegerea supranaturalului; -în Evul Mediu, chiar sub haina religiei era „omul”, antichitatea acoperea omul cu toga iar Evul Mediu cu sutana călugărească; -Renaşterea nu descoperă un ideal nou umanismul este principala caracteristică a renaşterii; -Epoca luminilor aduce în prim plan ştiinţele naturale, de unde şi încrederea în puterea minţii, a raţiunii, idealul educaţional viza un om ce devenea tot mai dotat instrumental. Deci, idealul educaţiei este tipul de personalitate pe care societatea doreşte să- l formeze la cetăţenii săi, fiind un compromis între educaţie şi sistemul social. Modernitatea propune un ideal educaţional ca o configuraţie de valorii fundamentale: adevărul, binele, frumosul, sentimentul sacrului, legalitatea, libertatea, egalitatea, solidaritatea (Legea învăţământului, Art. 3). Modernitatea este dezvoltarea accelerată în toate domeniile vieţii comunitare (economie, ştiinţă, tehnologie). Cu alte cuvinte modernitatea înseamnă progres iar progresul nu poate fi realizat fără educaţie.