Universitatea Transilvania din Bra șov - old.unitbv.roold.unitbv.ro/Portals/31/Sustineri de...

Investeşte în oameni!

FONDUL SOCIAL EUROPEAN

Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013

Axa prioritară 1 „Educaţie şi formare profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”

Domeniul major de intervenţie 1.5. „Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul cercetării”

Titlul proiectului: Burse doctorale si postdoctorale pentru cercetare de excelenta

Numărul de identificare al contractului: POSDRU/159/1.5/S/134378

Beneficiar: Universitatea Transilvania din Braşov

Partener:

Universitatea Transilvania din Brașov

Școala Doctorală Interdisciplinară

Departamentul Literatură și Studii Culturale

Elena Cristina VASILICĂ

Poezia lui Virgil Mazilescu.

Studiu monografic

Virgil Mazilescu’s Poetry.

A Monographic Study

Conducător ştiinţific

Prof. univ. dr. Ovidiu MOCEANU

BRAȘOV, 2015

MINISTERUL EDUCAŢIEI ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAŞOV

BRAŞOV, B-DUL EROILOR NR. 29, 500036, TEL. 0040-268-413000, FAX 0040-268-410525

RECTORAT

COMPONENŢA

Comisiei de doctorat

Numită prin ordinul Rectorului Universităţii „Transilvania” din Braşov

Nr. 7471 din 01.09.2015

PREŞEDINTE: Conf. univ. dr. Adrian LĂCĂTUȘ

DECAN – Facultatea de Litere

Universitatea „Transilvania” din Brașov

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC: Prof. univ. dr. Ovidiu MOCEANU


REFERENŢI: Prof. univ. dr. Ion POP

Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca

Prof. univ. dr. Eugen NEGRICI

Universitatea din București

Prof. univ. dr. Rodica ILIE


Data, ora şi locul susţinerii publice a tezei de doctorat: 15/10/2015, ora 10.00, Aula

Universităţii „Transilvania” din Brașov, str. Iuliu Maniu, nr. 41 A, sala U.II.P2.

Eventualele aprecieri sau observaţii asupra conţinutului lucrării vă rugăm să le

transmiteţi în timp util, pe adresa: [email protected].

Totodată, vă invităm să luaţi parte la şedinţa publică de susţinere a tezei de doctorat.

Vă mulţumim.

3

CUPRINS

Pg.

teză

Pg.

rezumat

INTRODUCERE 5 7

1. VIRGIL MAZILESCU ȘI CURENTUL ONIRIC 11 9

1.1. Onirismul estetic 11 9

1.1.1. Geneza grupului oniric 11 9

1.1.2. „Noi nu visăm, noi creăm vise.”. Despre regia onirică 14 9

1.1.3. Trăsături ale onirismului estetic 16 10

1.2. Virgil Mazilescu și grupul oniric 18 11

1.2.1. O privire din interior 19 11

1.2.2. O privire din exterior 20 11

1.2.3. Virgil Mazilescu și Leonid Dimov. O comparație 23 11

1.3. Concluzii 31 12

2. DE LA IMMANUEL LA GUILLAUME 33 12

2.1. „Lecția simplității” (versuri, 1968) 33 12

2.2. „Noi nu mai avem nimic de anunțat”

(fragmente din regiunea de odinioară, 1970) 48 13

2.3. „Tehnica disperării punct cu punct” (va fi liniște va fi seară, 1979) 54 14

2.4. „Pentru drumul despre care știi totul mi-am reparat cu grijă

încălțămintea” (guillaume poetul și administratorul, 1983) 59 14

2.5. „Despre noi se va vorbi numai de bine” 66 14

2.5.1. Poemele de debut 66 14

2.5.2. Variante ale unor poezii ulterioare 68 15

2.5.3. Poeme din periodice 71 15

2.5.3. Poeme postume 72 16


3. UN PROVIZORAT PERMANENT AL POEZIEI.

POEMUL-PREFAȚĂ 77 17

3.1. Dincoace de text. Dimensiunea existențială 77 17

3.1.1. Mărci ale indeciziei și ale amînării 84 18

3.1.2. Mișcările ondulatorii ale faldurilor textului 90 19

3.1.3. „Voi scrie un vers cînd voi fi liniștit...” 93 19

3.2. Dincolo de text. Dimensiunea reflexivă 94 19

3.2.1. Textualismul intuitiv 97 20

4

3.2.2. Conștiința reflexivă. Poeme autoreferențiale 101 20

3.2.3. Inima caldă a poeziei 116 20

3.2.4. Cronica unei sinucideri anunțate 124 21

3.3. „Printre marile roți ale timpului” 125 21


4. DINCOLO, PE LÎNGĂ ȘI DEASUPRA GENERAȚIEI ’80 132 22

4.1. Preliminarii 132 22

4.2. La confluența optzecismului 139 23

4.2.1. Realismul cotidian 140 23

4.2.2. Eul biografic 141 23

4.2.3. Lucrul asupra limbajului. Oralitatea, directețea, demetaforizarea 143 23

4.2.4. Umorul, ironia, sarcasmul. Luciditatea 145 23

4.2.5. Experiența livrescă și jocul intertextual 146 23

4.2.6. Tematizarea literaturii. Conștiința textuală 148 23

4.2.7. Impuritatea genurilor 150 23

4.3. Posibile influențe 151 24

4.4. Diferențe 154 24


5. MINI-TRATAT DE POETICĂ MAZILESCIANĂ 158 25

5.1. Un poet publicist 158 25

5.2. Partea invizibilă a aisbergului poetic 159 26


6. MODERNITATEA NEGATIVĂ.

O PERSPECTIVĂ PLASTICĂ ASUPRA POEMULUI 170 27

6.1. Modernitatea negativă 170 27

6.2. O altfel de decupare a spațiului 174 28


7. CONCLUZII FINALE. CONTRIBUȚII ORIGINALE 181 30

BIBLIOGRAFIE 189 32

Rezumatul tezei (română/engleză) 206 45

Curriculum vitae (română/engleză) 207 46

5

TABLE OF CONTENTS

Pg.

thesis

Pg.

abstract

INTRODUCTION 5 7

1. VIRGIL MAZILESCU AND THE ONEIRIC MOVEMENT 11 9

1.1. Aesthetical Onirism 11 9

1.1.1. The Genesis of the Oneiric Group 11 9

1.1.2. ”We do not dream, we create dreams.”

About Oneiric Directing ” 14 9

1.1.3. Features of Aesthetical Onirism 16 10

1.2. Virgil Mazilescu and the Oneiric Movement 18 11

1.2.1. A Look from the Inside 19 11

1.2.2. A Look from the Outside 20 11

1.2.3. Virgil Mazilescu and Leonid Dimov. A comparison 23 11

1.3. Conclusions 31 12

2. FROM IMMANUEL TO GUILLAUME 33 12

2.1. ”The Lesson of Simplicity” (lyrics, 1968) 33 12

2.2. ”We Have Nothing to Announce Any More”

(fragments of the former region, 1970) 48 13

2.3. ”The Techique of Point by Point Desperation”

(it will be quiet it will be evening, 1979) 54 14

2.4. ”For the Way You Know Everything About I Carefully

Repaired My Shoes” (guillaume the poet and the administrator, 1983) 59 14

2.5. ”Only Good Things Will Be Said About Us” 66 14

2.5.1. Debut Poems 66 14

2.5.2. Variants of Ulterior Poems 68 15

2.5.3. Poems Published in Periodicals 71 15

2.5.3. Posthumous Poems 72 16


3. A PERMANENT INTERIM OF POETRY.

THE PREFACE-POEM. 77 17

3.1. Beside the Text. The Existential Dimension 77 17

3.1.1. Marks of Indecision and Postponement 84 18

3.1.2. Undulating Movements of the Text’s Folds 90 19

3.1.3. „I'll write a verse when I will be quiet...” 93 19

6

3.2. Beyond the Text. The Reflexive Dimension 94 19

3.2.1. Intuitive Textualism 97 20

3.2.2. Reflexive Consciousness. Self-referential Poems 101 20

3.2.3. The Warm Heart of Poetry 116 20

3.2.4. The Chronicle of an Announced Suicide 124 21

3.3. ”Through the Great Wheels of Time” 125 21


4. BEYOND, BESIDE AND ABOVE THE 80s GENERATION 132 22

4.1. Preliminaries 132 22

4.2. At the Confluence of the Eighties 139 23

4.2.1. Daily Realism 140 23

4.2.2. The Biographical Self 141 23

4.2.3. Working with Language. Spoken character, Directness,

Demetaphorisation 143 23

4.2.4. Humor, Irony, Sarcasm. Lucidity 145 23

4.2.5. Bookish experience and Intertextual Play 146 23

4.2.6. Literature as Theme. The Textual Conscience 148 23

4.2.7. The Impurity of Genres 150 23

4.3. Potential Influences 151 24

4.4. Differences 154 24


5. A MICRO-TREATISE ON MAZILESCIAN POETICS 158 25

5.1. A Publicist-Poet 158 25

5.2. The Invisible Part of the Poetic Iceberg 159 26


6. THE NEGATIVE MODERNITY.

A GRAPHIC PERSPECTIVE ON THE POEM 170 27

6.1. The Negative Modernity 170 27

6.2. A Different Cut Applied to Space 174 28


7. GENERAL CONCLUSIONS. ORIGINAL CONTRIBUTIONS 181 30

BIBLIOGRAPHY 189 32

Summary of the Thesis (romanian/english) 206 45

Curriculum Vitae (romanian/english) 207 46

7

INTRODUCERE

În ciuda unei producții lirice reduse din punct de vedere cantitativ – numai 4 plachete

de versuri, dintre care una doar parțial nouă, reluînd o bună parte din poemele publicate în

volumele precedente –, Virgil Mazilescu nu a fost un poet neglijat de public. Volumul de

debut – versuri – e distins, în anul 1968, cu premiul revistei „Luceafărul”, iar cronicile care au

întîmpinat apariția fiecăruia dintre cele 4 volume nu au fost puține, chiar dacă se constată în

ele o lipsă de unitate a opiniilor critice. Cronici excelente au scris despre acestea, printre alții,

Nicolae Manolescu, Valeriu Cristea, Șerban Foarță, Mircea Iorgulescu, Dan Cristea, Lucian

Raicu, Dinu Flămând, Eugen Simion. Mai puțin îngăduitori în fața inovațiilor artistice,

condiționînd valoarea textelor de transparența sensurilor și de abilitatea poetului de a vorbi

„deslușit”, critici ca Ion Caraion sau Cornel Regman vor taxa cu intransigență poezia lui

Virgil Mazilescu, socotind-o doar o consecință a „modei care, prin 1966-1968, impunea

poeților să transforme poezia în îndrugare de vorbe, într-o obositoare insistență asupra unor

simboluri artificiale, învîrtite într-un fel de rîșniță uruitoare ce le restituia nemăcinate, iar

criticilor, prilejul de a se extazia în fața acestei diletantice obstinații, sistematic confundată cu

tăria de a ataca marile piscuri existențiale.”1. Dar, în definitiv, și publicitatea negativă e tot o

formă de promovare. Apoi, postfața antologică pe care Eugen Simion o realizează pentru

volumul va fi liniște va fi seară va modifica ușor perspectivele chiar și celor mai înverșunați

„adversari” ai poeziei lui Virgil Mazilescu, care își vor schimba subtil poziția, tinzînd, într-un

sfîrșit, așa cum va face Ion Caraion, să accepte existența unui „oarecare” sens în poezia lui

Virgil Mazilescu.

Numele lui Virgil Mazilescu figurează astăzi în cîteva dicționare importante ale

literaturii române (Dicţionarul general al literaturii român, editat de Academia Română,

Dicționarul analitic de opere literare românești, coordonat de Ion Pop, ori Dicţionarul

esenţial al scriitorilor români, coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi și Aurel Sasu),

însă o reașezare a ierarhiilor, care să-i confere locul cuvenit în istoria noastră literară, încă nu

s-a produs. Despre Virgil Mazilescu continuă să se scrie, însă mai puțin decît în urmă cu 40-

45 de ani, studiile care îi sînt dedicate sînt sporadice și succinte, nepropunîndu-și să acopere

întreg ansamblul producției sale poetice. Așadar, întocmirea unei prime lucrări care are ca

obiectiv realizarea unei analize complete a poeziei lui Virgil Mazilescu este nu doar o datorie

1 Cornel Regman, „Obstinație și îmbufnare la Virgil Mazilescu”, în Noi explorări critice, Editura Eminescu, București, 1982, pg. 90.

8

față de un poet valoros, cu un rol semnificativ în evoluția liricii românești, ci și un pas necesar

în direcția (re)aducerii în atenția publicului poeziei un autor pe nedrept ținut captiv în paginile

istoriei noastre literare. Originalitatea creației sale îi conferă o impresionantă rezistență la

uzura timpului, dar nu însă și atenția de care aceasta ar fi trebuit să beneficieze, nu doar din

partea cititorilor, ci și din cea a filologilor de profesie, a istoricilor ori criticilor literari. Un

oarecare efort de revitalizare a subiectului „Mazilescu” se înregistrează, dar, așa cum

precizam, încă timid și inconsistent. Și, dacă articolele de revistă sînt mai numeroase, un

studiu cuprinzător asupra poeziei lui Virgil Mazilescu – cu unica excepție a unei monografii

școlare, întocmită acum 15 ani de profesorul Ion Buzera – nu a fost încă realizat. Așadar, teza

de față se constituie în primul demers de acest gen din literatura română, ocupînd un spațiu în

totalitate liber.

Prezentul demers se va derula plecînd de la studierea contextului cultural în care

Virgil Mazilescu se afirmă ca poet, și anume curentul oniric, insistînd pe dezideratele

teoretice ale grupării, cu atît mai mult cu cît acestea au fost, în numeroase ocazii, înțelese

eronat, generînd o serie de confuzii cu consecințe importante. Se va încerca, apoi, realizarea

unei radiografii a mecanismului de funcționare al poemului mazilescian, ocazie cu care voi

întocmi și o succintă retrospectivă a exegezei contradictorii de care poezia lui Virgil

Mazilescu are parte. Voi urmări, de asemenea, propagarea influențelor poeticii sale la

generația ulterioară de creatori, cei aparținînd fenomenului optzecist. Și, în sfîrșit, unul din

obiective e, desigur, identificarea mărcilor specifice ale poemului mazilescian, cele care-i

conferă unicitatea în spațiul literaturii române.

Cercetarea se va realiza în special prin metoda documentării, exploatînd și

sistematizînd informaţiile existente despre contextul socio-cultural în care poetul Virgil

Mazilescu a scris, modul în care îşi definea actul creator, receptarea sa critică etc., și prin

metoda experimentală – prin analiza „pe text” a poeticii mazilesciene, un demers deductiv de

natură să „lumineze” filiaţiile pe care Virgil Mazilescu le are cu diverse mişcări literare sau cu

poezia anterioară lui și să ilustreze specificitatea operei sale. Considerînd de o importanță

egală examinarea poemelor de la debutul în revistă, cele publicate în periodice, variantele și

textele postume, în cercetarea de față acestea vor fi tratate laolaltă cu cele patru volume

antume ale poetului – versuri, fragmente din regiunea de odinioară, va fi liniște va fi seară și

guillaume poetul și administratorul – din necesitatea de a articula cît mai precis viziunea

poetică mazilesciană.

9

1. VIRGIL MAZILESCU ȘI CURENTUL ONIRIC

1.1. Onirismul estetic

În primul capitol al lucrării Poezia lui Virgil Mazilescu. Studiu monografic, sînt tratate

circumstanțele debutului lui Virgil Mazilescu, debut aflat în strînsă legătură cu apariția

grupului oniric. O incursiune preliminară în istoria grupului și în programul teoretic al

mișcării s-a dovedit indispensabilă încercării de localizare a lui Virgil Mazilescu pe harta

onirismului, fiind necesară unei identificări cît mai precise a trăsăturilor și practicilor poetice

pe care curentul oniric le reclamă și furnizării instrumentelor de măsură necesare pentru

stabilirea cotei pe care acest tip de estetică o atinge în poetica mazilesciană.

1.1.1. Geneza grupului oniric

În această primă secțiune a capitolului 1, este expusă scurta istorie a grupului oniric,

de la cristalizarea sa, în anul 1959 (care se produce odată cu întîlnirea definitorie a lui

Dumitru Țepeneag cu Leonid Dimov, poetul cel mai fidel programului oniric) și pînă la

dizolvarea mișcării, în 1971. Intervalul 1959-1964 e cel în care se produce teoria mișcării

onirice și se definește programul onirismului structural, pe care Țepeneag îl numește „onirism

estetic” spre a fi mai ușor deosebit de cel filosofic al romanticilor și de cel psihologic al

suprarealiștilor. Teoria onirică, conturată vag de Țepeneag în Șotroanele publicate în cîteva

numere din revistele „Luceafărul”, „Viața românească” și „România literară”, începe să

capete concretețe odată cu masa rotundă găzduită de revista studențească „Amfiteatru”, în

1968, la care participă Leonid Dimov, Daniel Turcea, Laurențiu Ulici și Dumitru Țepeneag.

La puțin timp după definirea ideologiei și consolidarea grupului se fac simțite și primele

atacuri din partea cenzurii, care vor accelera năruirea grupului.

1.1.2. „Noi nu visăm, noi creăm vise.”. Despre regia onirică

Onirismul structural mizează, în special, pe recrearea, cu luciditate asumată, a viselor,

după modelul producerii lor. Coerența programului teoretic al mișcării onirice e, însă,

îndoielnică, relevînd uneori contradicții și generînd confuzii semnificative, precaritatea ei

fiind justificată de Țepeneag prin faptul că teoria onirismului s-a produs „din mers”, fără să fi

precedat producerea textelor, ci invers. Devine, astfel, dificilă asocierea lui Virgil Mazilescu

unui curent contradictoriu și încă insuficient sedimentat.

10

1.1.3. Trăsături ale onirismului estetic

Prin renunțarea la lirism și pretenția de obiectivitate, onirismul tinde să șteargă

granițele dintre poezie și proză, considerîndu-le artificiale din punct de vedere oniric și o

piedică în calea convertirii timpului în spațiu, reclamate de legitimarea curentului de la pictura

suprarealistă. Textul se produce din el însuși, împrumutînd din vis doar structura, criteriul, nu

materia primă, substanța, ca în cazul suprarealiștilor. Spațiul literar e ținut sub un control

atent, grație unei lucidități calculate. Luciditatea este, pentru onirici, un principiu

fundamental, de natură să accentueze distanța față de romantism, care punea accent pe

inspirație, și față de suprarealism, care cultiva dicteul automat.

Ambiguitatea împrumutată din suprarealism e prezentă și la onirici, însă ca intenție

explicită a textului, ca rezultat al unui demers conștient, și definită drept capacitatea de a

folosi la maximum contextul și subtextul pentru a crea o operă deschisă, cuvîntul investit cu

maximum de sens, pentru a permite interpretări multiple.

O altă trăsătură definitorie a onirismului e accentul pus pe picturalitate, pe vizual, în

încercarea de a face „un fel de muzică pictată, în care timpul să fie neîncetat convertit în

spațiu.”2.

Alte particularități care ar trebui menționate sînt refuzul metaforei și al legii

cauzalității, care e înlocuită cu consecuția și enumerarea, așa cum se întîmplă în poezia lui

Leonid Dimov.

Literatura onirică are drept obiect realitatea, nu visul. Leonid Dimov și apoi Țepeneag

vor explicita ipoteza de mai-sus, afirmînd că literatura produsă de ei e realistă, pentru că visul

nu este un mijloc de evaziune din realitate, ci parte a ei, un mijloc de a o cuceri. Astfel,

producerea de vise se bazează pe materialul furnizat de realitate, de anumite regiuni ale ei mai

greu observabile și care conțin la fel de multe elemente onirice ca un vis obișnuit, granița

dintre ceea ce numim realitate și onirism fiind extrem de subtilă.

Dacă la nivelul producerii de opere onirismul a fost inconsistent, mai ales din cauza

istoriei lui curmate brusc, Țepeneag (și nu numai) îi atribuie, totuși, un impact deosebit asupra

a ceea ce avea să devină literatura română în anii ’80, anticipînd nașterea textualismului și a

postmodernismului.

2 Interviu de Radu Călin Cristea cu D. Țepeneag („Amfiteatru”, nr. 9-10/1990), apud Leonid Dimov, Dumitru Țepeneag, Onirismul estetic. Antologie de texte teoretice, interpretări critice și prefață de Marian Victor Buciu, Editura Curtea veche, București, 2007, pg. 42.

11

1.2. Virgil Mazilescu și grupul oniric

Suspectînd că poezia lui Virgil Mazilescu nu este de esență onirică și că relațiile sale

cu onirismul structural se limitau, de fapt, la relații de prietenie cu membrii grupului, am

verificat această supoziție, în subcapitolul Virgil Mazilescu și grupul oniric, prin trei mijloace:

a) cercetînd modul în care poetul era perceput în interiorul mișcării, de către colegii săi; b)

ilustrînd maniera în care era receptat în afara mișcării, de către critica literară; c) printr-o

analiză practică a poemelor sale, printr-o dublă raportare, urmărind, pe de o parte, gradul în

care teoria onirică e identificabilă în creația lui Virgil Mazilescu și, pe de altă parte,

comparînd modul în care această teorie se reflectă în volumele lui cu modul în care ea se

reflectă în poezia lui Leonid Dimov, poetul-etalon al practicii onirice.

1.2.1. O privire din interior

În ce privește modul cum Virgil Mazilescu era receptat de către colegii lui din grupul

oniric, e vizibil următorul aspect: aceștia nu au încercat niciodată să și-l „revendice”, fiind în

unanimitate conștienți de originalitatea poeziei lui Mazilescu și de singularitatea lui printre

poeții grupului.

1.2.2. O privire din exterior

Primul aspect în legătură cu care exegeții se pun de acord în privința poeziei lui Virgil

Mazilescu e recunoașterea dificultății de a o încadra într-o schemă preexistentă, imposibila

înregimentare a lui Mazilescu într-un curent literar care să-i acopere întreaga operă. Astfel că,

în ce privește exegeza lui Mazilescu, atrage în mod flagrant atenția discrepanța dintre prezența

invariabilă a acestuia în orice evocare a grupului oniric și frecvența cu care poetica lui e

conexată realmente cu programul mișcării, situările fiind dintre cele mai diverse (în sînul

suprarealismului, ermetismului, postmodernismului etc.), dar extrem de rar vizînd onirismul.

Desigur, majoritatea acestor situări sînt făcute fără radicalism, ci cu păstrarea, de fiecare dată,

a unei rezerve necesare, neavînd pretenția de a putea acoperi cu un concept o formulă poetică

inedită și în continuă (deși subtilă) mișcare de la un volum la altul.

1.2.3. Virgil Mazilescu și Leonid Dimov. O comparație

Decelarea influențelor onirismului în poezia lui Virgil Mazilescu prin raportarea, pe de

o parte, la programul onirismului estetic și, pe de altă parte, la practica acestuia, așa cum se

12

reflectă ea în visele fabricate ale lui Dimov, nu denotă o adeziune convingătoare a poetului la

acest curent.

1.3. Concluzii

Înclinația spre fidelitatea propriei formule a împiedicat, parțial, în cazul lui Virgil

Mazilescu, o fuziune autentică cu mișcarea onirică și cu dezideratele sale, însă o anume

înrudire, deloc lipsită de însemnătate, există totuși, în măsura în care onirismul teoretizat de

Țepeneag și Dimov premerge nașterea a ceea ce se va numi „textualism”. Practic, Mazilescu

depășește formula onirismului și face deja pasul „dincolo”, spre o poezie preocupată de însăși

nașterea ei. Scopul luării în posesie a textului este, de fapt, luarea în posesie a realului, pe care

onirismul o reclama, însă, pentru Virgil Mazilescu, recuperarea lui pare să fie posibilă mai

curînd prin intermedierea scriiturii care îl denotă. Reculul din fața confesiunii, care a fost

observat în repetate rînduri în legătură cu producția sa poetică, e motivat, la Mazilescu, și de

lipsa unei opțiuni clare în favoarea ontologicului sau în favoarea textului. E revendicată astfel

fanta subțire dintre cele două, un „pămînt al nimănui” (Leonid Dimov), pentru a deveni

spațiul în care poezia lui se produce. Ezitarea poetului, conștientă și asumată, are rolul de a

proteja acest spațiu din care posibilitățile de întoarcere în oricare dintre cele două direcții

rămîn oricînd deschise.

2. DE LA IMMANUEL LA GUILLAUME

Plecînd de la premisa că opera lui Virgil Mazilescu tinde către o rafinare permanentă a

tehnicilor de creație și către o distilare a substanței poetice și că acuza de parodiere a stilului

propriu i-a adus o nemeritată etichetă de „manierist”, am încercat să determin evoluția stilului

mazilescian de la un volum la altul, printr-o analiză defalcată a acestora, în cel de-al doilea

capitol al lucrării – De la Immanuel la Guillaume. Evoluția stilului va fi urmărită începînd de

la poemele cu care Virgil Mazilescu debutează în revistă și pînă la ineditele, variantele și

textele sale postume.

2.1. „Lecția simplității” (versuri, 1968)

Astfel, în „Lecția simplității”, în care am discutat specificul volumului versuri, din

anul 1968, am expus întregul instrumentar stilistic de care Virgil Mazilescu uzează în

elaborarea poeticii sale contrariante. Practic, toată substanța lirică a poeziei mazilesciene și

13

întreaga tehnologie de producere a poemului, cum o numește Al. Cistelecan, își au sursa aici.

Mai departe, Mazilescu nu va inova neapărat, ci doar își va selecta atent instrumentele de care

are nevoie, dintre cele deja testate, le va dezvolta sau cizela, însă fără să le schimbe cu altele

noi. „Lecția simplității” și-o însușește odată cu acest volum. Așadar, am pus în discuție

absența punctuației și a majusculelor, a titlurilor autonome, blancurile, ghilimelele,

parantezele, interogațiile, proprozițiile subiective, paralelismul sintactic, intertextul,

dedublarea eului etc., și am identificat temele majore ale poeziei sale, care sînt, în genere, cele

ale poeziei clasice: copilăria, iubirea, singurătatea, destinul etc., urmărind modul în care

acestea se combină, uneori, între ele. Am înregistrat și unele repetiții curioase (cum ar fi

obsesia pentru verbul „a rîcîi” sau pentru urlet, cu nuanțele sale: strigătul, scheunatul, lătratul

etc.), care tind să se configureze în urmele unei personalități inconștiente a autorului în text,

așa cum a fost definită ea de către Charles Mauron.

2.2. Noi nu mai avem nimic de anunțat

(fragmente din regiunea de odinioară, 1970)

Partea a doua a capitolului, „Noi nu mai avem nimic de anunțat”, e o analiză a

volumului fragmente din regiunea de odinioară, volum care marchează trecerea spre o altă

tonalitate a poemului mazilescian. Modificările vizează atît structura de suprafață, aparența

poemului (care devine mai amplu, capătă titluri autonome și o sintaxă mai coerentă etc.), cît și

conținutul și o anumită atitudine lirică, constînd în efortul de evitare a oricăror polemici,

amalgamat cu un sentiment abulic remarcat, printre alții, și de Eugen Negrici, Al. Cistelecan

sau Ion Pop. Tensiunea lirică în scădere se datorează orientării celor doi vectori în jurul cărora

se articulează poemul mazilescian – viața și preocuparea pentru text – către trecut, spre o

„regiune de odinioară” conturată ca un spațiu pierdut al tuturor posibilităților, deopotrivă ale

limbajului și ale vieții. În scopul revitalizării și aducerii ei în prezent, e inventat și personajul

Immanuel, alter ego al subiectului liric (care tinde spre dedublare și multiplicare încă din

primul volum), protagonist al „regiunii de odinioară” și potențial mîntuitor al acesteia.

Retrăirea „acelei ultime zile”, cum o numește poetul, trimite, în fapt, la recuperarea realității

prin recuperarea capacității limbii de a aproxima viața, existentul, lucru posibil doar prin

renovarea limbajului poetic.

14

2.3. „Tehnica disperării punct cu punct” (va fi liniște va fi seară, 1979)

De cel de-al treilea volum m-am ocupat în subcapitolul „Tehnica disperării punct cu

punct”, demonstrînd că, în ciuda opiniilor care-i conferă acestuia statutul de volum de sine

stătător, în cazul volumului va fi liniște va fi seară avem, totuși, de-a face cu o antologie de

autor. Cartea le cuprinde, în ordine inversă publicării, pe cele două anterioare, la care se

adaugă 36 de poeme noi. În ineditele din va fi liniște va fi seară, dimensiunea autoreferențială,

mai pregnantă în cărțile precedente, se surdinizează, iar existentul trece în prim-planul poetic.

Iar dacă fragmentele din regiunea de odinioară erau situate mai curînd sub imperiul inerției și

al anxietății, aici e precumpănitor sentimentul tragic, evidențiind o acutizare a viziunii

poetice, dincolo de cortina liniștii la care face trimitere titlul. E momentul în care poetul

deprinde „tehnica disperării punct cu punct”.

2.4. „Pentru drumul despre care știi totul mi-am reparat cu grijă încălțămintea”

(guillaume poetul și administratorul, 1983)

Procesul se accelerează în guillaume poetul și administratorul – volumul din 1983 a

cărui situație am analizat-o în „Pentru drumul despre care știi totul mi-am reparat cu grijă

încălțămintea” –, unde aversiunea în fața unui regim politic aberant și închis se adaugă

suferinței deja copleșitoare a eului. Textele se epicizează, au titluri foarte lungi, iar sintaxa

cîștigă în coerență față de volumele anterioare, nemaipunînd, practic, mari dificultăți de

receptare a poemelor. Universul liric se modifică și el, intrînd în scenă trei ipostaze ale eului –

guillaume (latura sentimentală, sensibilă, vulnerabilă; copilul), poetul (ipostaza creatorului,

poetului) și administratorul (ipostaza socială a eului / raporturile sale cu realitatea imediată),

fiecare avînd caracteristici și responsabilități precise. Viziunea poetică se acutizează iar

sarcasmul devine deseori cinism.

2.5. „Despre noi se va vorbi numai de bine”

În „Despre noi se va vorbi numai de bine” a fost pusă în discuție situația poemelor

inedite, a variantelor din periodice și a poemelor postume aparținînd lui Virgil Mazilescu,

o parte din ele comparabile valoric cu cele publicate în volume.

2.5.1. Poemele de debut

Calupul de poeme cu care Virgil Mazilescu debutează în numărul 8/1966 al revistei

„Luceafărul” va fi supus unei atente selecții înainte de a deveni parte a volumului de versuri

15

din anul 1968. Trece proba o majoritate formată din jumătate plus unu. Cum situația poemelor

reluate în volumul de debut e clară, am discutat în lucrare situația celor refuzate. În ciuda

prezenței, în aceste texte, a unei expresivități specific mazilesciene, poemele de debut ale lui

Virgil Mazilescu sînt mai curînd mici exerciții artistice, relevînd o căutare a identității stilului

ce se va contura și care-l va consacra ulterior. Așa cum reiese și din segmentul următor al

cercetării, și variantele care precedă cîteva poeme din volume demonstrează aceeași căutare și

exersare a mijloacelor artistice în vederea rafinării stilului pînă la obținerea unei amprente cu

adevărat unice.

2.5.2. Variante ale unor poezii ulterioare

Pe lîngă grupajul amintit mai sus, al poemelor cu care Mazilescu debutează în revistă,

integrala operei poetului, editată de Muzeul Literaturii Române, în anul 2003, și îngrijită de

Alexandru Condeescu, readuce în atenția publicului și cîteva variante ale unor poeme

ulterioare, precum și o serie de texte inedite, publicate, în majoritate, în revistele „Luceafărul”

și „România literară”, între anii 1969 și 1977, și care nu vor figura în niciunul din cele patru

volume antume ale poetului. Variantele, impropriu numite astfel, ar putea intra și ele, cu

lejeritate, în clasa ineditelor. Cu puține excepții, Mazilescu nu le rescrie în eventualitatea

republicării, ci doar folosește fragmente, versuri ori diverse sintagme din ele, în jurul cărora

se vor articula poeme aproape în întregime noi. A urmări traiectoria acestor poeme de la

stadiul de variantă inițială publicată în revistă, trecînd apoi prin varianta – finală, dar într-un

fel intermediară – din volumul fragmente din regiunea de odinioară și pînă la versiunea cu

adevărat ultimă din va fi liniște va fi seară3 se dovedește nu doar un exercițiu interesant, ci

realmente revelator pentru modul cum Virgil Mazilescu își lucra textele. Studierea variantelor

pune, deci, în lumină parcursul unui poem de la forma sa primară pînă la cea definitivă,

devoalînd strategiile de construcție de care uzează cu precădere Virgil Mazilescu în

conturarea particularităților expresiei sale poetice care vor fi urmărite mai departe în textele

publicate în reviste.

2.5.3. Poeme din periodice

Printre poemele publicate exclusiv în periodice, unele sînt de un lirism prea pronunțat

pentru a trece testul de admitere într-unul din cele patru volume ale exigentului Virgil

3 Nu e cazul poemelor inedite din va fi liniște va fi seară, care au, desigur, numai două variante: cea din revistă și cea din acest unic volum în care figurează.

16

Mazilescu. Există, însă, printre aceste inedite, și poeme foarte reușite, în care

sentimentalismul e mult mai difuz. Motivul pentru care aceste texte nu vor fi reluate în

volume nu e neapărat lipsa valorii lor, cît faptul că nu-l definesc pe acel Mazilescu pe care îl

cunoaștem din cele 4 plachete de versuri publicate în timpul vieții. Lipsește cu desăvîrșire din

ele preocuparea pentru text (majoritatea sînt poezii de dragoste) și, poate mai important, aerul

nostalgic și tensiunea pe care durerea, spaima, constatările amare și fiorul morții le emit.

Lipsite de „nervul” pe care-l au poemele din volume, ineditele emană o acalmie care nu îi e

deloc specifică neliniștitului Mazilescu.

2.5.4. Poemele postume

Un număr de șase texte postume aparținînd lui Virgil Mazilescu e transmis

„Suplimentului literar-artistic al Scînteii tineretului” de către Laurențiu Cîrstean, unde vor

apărea în aprilie 1985. Spre deosebire de ineditele publicate în periodice în timpul vieții

poetului Virgil Mazilescu, poemele postume poartă, toate, amprenta stilului său consacrat. Nu

le lipsește cizelarea tehnică, cum nu le lipsește nici tensiunea cu care temele grave

impregnează scrisul lui Virgil Mazilescu, cu unica excepție a unui singur text – astfel e

percepută lumea –, care nu poate fi socotit propriu-zis un poem, ci mai mult schița unui viitor

poem despre o „lume disjunctă, haotică”, aflată în plin proces de alcătuire. Dacă Virgil

Mazilescu ar fi reușit să treacă pragul unei existențe de numai 42 de ani, ultimele sale 6

poeme ar fi putut fi incluse într-o plachetă de același calibru cu fragmente din regiunea de

odinioară.

2.6. Concluzii

Complexitatea poeziei lui Virgil Mazilescu o face nu doar greu încadrabilă, ci și dificil

de prins într-o caracterizare succintă și exactă. Dezideratul ei nu e nici pagina albă, dar nici

manifestarea zgomotoasă, nici ancorarea exclusiv în real, dar nici cea exclusiv în lumea din

text. Însă chiar în această pendulare se disting cele două constante care dau coeziune și

identitate demersului său poetic: angajarea ontologică și interesul pentru limbaj și pentru

mecanismul generării poeziei. De la un volum la altul, implicarea existențială se intensifică,

dar nu abolește preocuparea pentru renovarea limbajului ori măcar problematizarea, punerea

lui în discuție.

Astfel privind lucrurile, se pot distinge două etape ale creației lui Virgil Mazilescu:

una estetică, caracteristică primelor trei volume: versuri (1968), fragmente din regiunea de

17

odinioară (1970) și va fi liniște va fi seară (1979) – și o etapă a unui maxim al trăirii, aflat în

strînsă relație cu ideologia dominantă, în ultimul volum antum, guillaume poetul și

administratorul. Desigur, etapele nu sînt pure, delimitarea lor fiind posibilă doar în funcție de

reperul imprecis și mobil al implicării onctice. Diferențe între cărțile lui Mazilescu există, așa

cum am văzut, și opinia conform căreia stilul poeziei sale nu suferă modificări e, cel puțin în

parte, eronată.

3. UN PROVIZORAT PERMANENT AL POEZIEI. POEMUL-PREFAȚĂ

În capitolul Un provizorat permanent al poeziei. Poemul-prefață, am demonstrat că

năzuințele lui Virgil Mazilescu – vizibile în efortul de deconstrucție controlată a sintaxei

poetice și de împiedicare a dezvoltării logice a discursului – se îndreaptă, de fapt, spre

elaborarea unui text care să înfățișeze transcrierea unei forme mentale a poemului, pe de o

parte din dorința de a evita utilizarea unui limbaj desubstanțializat prin supralicitarea

mijloacelor tradiționale ale expresivității artistice și, pe de altă parte, din necesitatea de a

păstra nealterate trăirile de la temelia textului poetic. Cei doi piloni în jurul cărora poemul lui

Virgil Mazilescu se cristalizează – viața și preocuparea pentru text – servesc aceluiași demers

de conturare, în scris, a genezei poemului. Chiar dacă ancorarea existențială primează în opera

lui Mazilescu, cizelarea laborioasă a limbajului se face tot în virtutea acestui considerent,

pentru refacerea cît mai eficientă a autenticității sentimentului care a generat poemul.

Un dialog polemic cu opiniile criticilor care susțin că se poate vorbi, în legătură cu

poezia lui Mazilescu, de o amînare a conținutului poemului, amînare marcată printr-un număr

semnificativ de diversiuni, tăgăduiri, răzgîndiri, ezitări etc., s-a impus și el, pentru a dovedi că

toate aceste procese sînt doar strategii de evitare a patetismului și a artificialității discursului

și că, în ciuda ceremonialului care pare să funcționeze în gol, textele lui Virgil Mazilescu au,

fără excepție, un fond, o semnificație, un mesaj care e mai curînd anticipat decît amînat.

3.1. Dincoace de text. Dimensiunea existențială

În Dincoace de text. Dimensiunea ontologică, prima parte a celui de-al treilea capitol,

am realizat un scurt istoric al opiniilor critice în care se intuiește, mai vag sau mai precis,

aspirația lui Virgil Mazilescu către elaborarea unui text care să înfățișeze transcrierea unei

forme mentale a poemului, poemul în mișcare, geneza lui. Excursul a fost necesar pentru a

demonstra că obiectivul său major nu era forma ultimă, desăvîrșită, încheiată a textului, ci mai

18

curînd „provizoratul permanent”, poemul ca o schiță, ca o prefață, ca o anticipare valabilă

prin ea însăși, existența poeziei nefiind condiționată de ceea ce rămîne nespus. Poemul-prefață

traduce o preferință pentru procesul genezei poemului (ceea ce Mazilescu numește „intenția

premergătoare mișcării pur tehnice”), atît din nevoia de autenticitate, pe care discursul mediat

de cuvîntul scris o falsifică, cît și din cea a necesității inventării unui limbaj nou, al unei

expresii poetice care să-și recapete substanța. M-am bazat, în formularea acestui punct de

vedere, în special pe opinia poetului Pierre Drogi, traducătorul volumului va fi liniște va fi

seară în limba franceză, care susține că, dat fiind efortul de amînare a „cuvîntului adevărat”,

cel deja rostit, chiar dacă ezitant sau retras în momentul imediat următor, capătă valoarea unei

anticipări.

Ce se amînă e, însă, doar fixarea într-o formă închisă, definitivă și perimată, care ar

reduce posibilitățile comunicative ale textului, nemailăsînd spațiu sugestiei, ar ceda teren unui

limbaj artificial și s-ar îndepărta în acest fel de sinceritatea trăirii și a expresiei. Necesitatea

din care Mazilescu recurge la această strategie a configurării poemului sub o formă

fragmentată, ciobită, uneori ilizibilă, utilizînd un limbaj de dinaintea „facerii” limbajului

poetic, e reconstruirea în text a autenticității trăirii, pivotul în jurul căruia gravitează existența

poemului lui Virgil Mazilescu, și evitarea utilizării unui limbaj artificial și desubstanțializat

prin supralicitare.

3.1.1. Mărci ale indeciziei și ale amînării

În Mărci ale indeciziei și ale amînării am urmărit modul în care, pentru a simula

amînarea poeziei, Mazilescu se folosește de o gamă largă de subterfugii și tertipuri poetice,

care au drept consecință derularea poemului în siajul unei atitudini fluctuante, șovăielnice,

retractile. Așa cum au observat toți cei care s-au ocupat cu meticulozitate de creația lui Virgil

Mazilescu, marcarea acestei amînări echivalează cu o diversiune creată cu intenția de a-și

proteja spațiul intim al sentimentelor. Am identificat și discutat, astfel, prezența ezitărilor,

răzgîndirilor, retragerilor și revenirilor, negările, interogațiile, omisiunile, blancurile, prezența

repetată a conjuncției „dacă”, folosirea adverbelor modale ale probabilității ori a timpurilor

verbale care denotă acțiuni virtuale ca parte din procesul de aparentă amînare a poemului, de

simulare a repetiției și verificării lui înainte de a primi (doar în plan teoretic) o formă

definitivă.

19

3.1.2. Mișcările ondulatorii ale faldurilor textului

Secțiunea „Mișcările ondulatorii ale faldurilor textului” e o încercare de descifrare a

interesului acordat de Virgil Mazilescu recitării propriilor poeme, în care am identificat un

mijloc eficient de aducere la suprafață a intenției textului, care devine posibilă și prin lectura

„cu voce tare” a poemului. O intonare adecvată are capacitatea de a revela ceea ce rămîne

ascuns în pagină, nespus, și în felul acesta poate umple blancurile dintre versuri, anulînd

impresia de lipsă, de absență a ceva vital receptării textului. Prin înlesnirea accesului la forma

„textului mental”, cum îi spune Dinu Flămând, mai pur și mai apropiat de emoția primară din

care a luat naștere, performarea propriilor producții e și ea o formă de anticipare a poemului.

3.1.3. „Voi scrie un vers cînd voi fi liniștit...”

Din dorința de remotivare a limbajului, Virgil Mazilescu nu urmărește redarea fluxului

continuu al conștiinței, și nici finalitatea gîndirii care ajunge să se materializeze prin scris, ci

aproximarea poeziei în forma ei brută, pre-formală, așa cum arată ea cînd e abia gîndită,

înainte de a trece prin procesul cizelării stilistice. Paradoxul constă, însă, în necesitatea unei

cizelări și mai asidue pentru a recrea, cu maximă fidelitate, forma mentală a poemului. Astfel

se explică, probabil, și abilitatea lui Mazilescu de a transforma în versuri fraze auzite pe

stradă, așa se explică și abundența mijloacelor oralității și precaritatea cuvintelor poetice

folosite. Dezideratul era transformarea în material poetic a formelor de expresivitate spontană,

extragerea esenței poetice din zonele neutre ale limbii, rămase neatinse de uzură și de

artificial.

Recrearea conștientă a mișcării dezordonate a particulelor textului aflate în suspensie

în haosul dinaintea creației, construirea textului dincoace de text are cîteva însușiri notabile: e

mult mai productiv decît o formă fixă și solicită într-o măsură mai mare implicarea cititorului

la descoperirea sensurilor; îi conferă limbajului o semnificativă notă de originalitate; nefiind o

formă „la modă”, nu e supusă uzurii timpului; forța interioară a poemului crește: nemaifiind

rezultatul unei implozii, ci al unei explozii, versurile se împrăștie, dar fiecare devine valabil

prin el însuși, fiind mai puțin condiționat de ansamblu. Și, cel mai important, surprinde

spontaneitatea și sinceritatea trăirilor din care poemul a luat naștere.

3.2. Dincolo de text. Dimensiunea reflexivă

Am evidențiat, în partea a doua a capitolului 3, Dincolo de text. Dimensiunea

reflexivă, pregnanța dimensiunii reflexive a poemului mazilescian, prin punerea în discuție a

20

acelor poezii care pot funcționa ca arte poetice. A devenit vizibil, cu această ocazie, încă un

mijloc de anticipare a poemului, pe care Virgil Mazilescu îl utilizează cu preponderență:

discursul despre poezie abate atenția cititorului de la faptul că poezia se instituie în timpul și

constă chiar în acest discurs autoreflexiv.

3.2.1. Textualismul intuitiv

Subcapitolul Dincolo de text. Dimensiunea reflexivă acordă o șansă teoriei textualiste

a lui Marin Mincu. Comunicarea, falsificată odată prin verbalizare, apoi prin scriere, își poate

recăpăta autenticitatea – spune Marin Mincu – numai atunci cînd textul înlocuiește cu totul

existența reală. Cum dezideratul lui Mazilescu era chiar recrearea acestei autenticități, o formă

intuitivă de textualism (cum o numește Octavian Soviany) consider că poate fi lesne

identificată în opera sa. Apoi, permițînd discursul despre poezie, despre fabricarea ei,

textualismul facilitează simularea senzației anulării producerii efective a acesteia. Poezia

rezultată pare să se ascundă în spatele retoricii textuale, retorică ce devine ea însăși poezie

(despre poezie). Numai că teoria lui Mincu păcătuiește prin absolutizare: Virgil Mazilescu nu

cedează cu totul tentației alunecării în text, ci își rezervă posibilitatea glisării permanente între

o lume și cealaltă, a înaintării și a retragerii, stăpînind un teren situat la intersecția vieții

(reale) cu textul, un punct din care întoarcerea spre dreapta sau spre stînga e oricînd posibilă,

dar la fel și rămînerea pe loc.

3.2.2. Conștiința reflexivă. Poeme autoreferențiale

Dimensiunea autoreflexivă și luciditatea în conștientizarea procesului nașterii operei

sînt vizibile în numărul impresionant de poeme care pot funcționa ca arte poetice (precum și

în legăturile „de rudenie” stabilite cu textualismul prin medierea curentului oniric), de a căror

analiză m-am ocupat îndeaproape în secțiunea Conștiința reflexivă. Arte poetice.

3.2.3. Inima caldă a poeziei

Am ilustrat, în Inima caldă a poeziei, ipostazele predilecte ale cuplului la Virgil

Mazilescu, observînd că, în ordinea echivalențelor viață-text, femeia iubită este supusă și ea

unui proces de textualizare, ajungînd astfel să se identifice deseori cu Poezia.

21

3.2.4. Cronica unei sinucideri anunțate

Refuzînd poemul ca act de comunicare plenară, Virgil Mazilescu rămîne mereu în

defensivă, din aversiunea față de un limbaj desubstanțializat prin uzură și din constatarea

imposibilității remotivării lui integrale. Textualismul devine, astfel, nu atît o opțiune, cît o

soluție ultimă, o „amenințare” chiar, dar care, prin avansarea în realitatea textului, permite

trecerea dincolo de cuvintele care și-au pierdut expresivitatea și reîntoarcerea la existențial

prin redobîndirea autenticității.

Deși operatorii textuali (moartea, groapa, sîngele, pădurea, vegetația arsă, corabia,

fereastra etc., simboluri ale sinuciderii în text) sînt numeroși în poezia lui Virgil Mazilescu,

angajarea ontologică rămîne totuși dominantă, făcînd imposibilă o discuție în termenii

transferului subiectului viu în spațiul textului. Mazilescu rămîne aproape, printr-un număr

semnificativ de poeme, de această categorie a experimentalismului, practicată „intuitiv”, cum

afirmă Soviany, dar nu-i cedează niciodată pînă la capăt. Năzuințele lui se îndreaptă, mai

curînd, spre păstrarea unei rezerve necesare, din care plonjarea într-o realitate sau în alta să

rămînă oricînd posibilă. O „excursie dus-întors” între cele două, excursie la care poetul ar

renunța bucuros, dacă existența reală n-ar deveni deseori insuportabilă.

3.3. Printre marile roți ale timpului

Ultima secțiune a capitolului – „Printre marile roți ale timpului –, a pus în evidență

faptul că timpul în poezia lui Mazilescu nu are o progresie liniară, ci una relativă, determinînd

ștergerea granițelor dintre trecut, prezent și viitor, care sînt de multe ori aduse împreună, și

întreținînd astfel confuzia nu doar în legătură cu timpul întîmplării/ relatării, ci și cu spațiul

(textual sau existențial) în care evenimentele se derulează. Mazilescu folosește relativitatea

timpului cu scopul de a accentua impresia de apropiere sau de depărtare pe care i-o lasă

întîmplările trăite, de a actualiza fondul amintirii sau de a-l plasa, deliberat, poate dintr-o

nevoie de protecție, la distanță de ziua prezentă.

Ca operație textualizantă, relativizarea indicilor temporali reflectă, in micro, tendința

mai generală a poeticii lui Virgil Mazilescu de a oscila între ontologic și text, prin permanente

înaintări și retrageri, conturînd în acest fel, prin posibilitatea glisării discrete între cele două

teritorii, delimitarea mai clară a spațiului îngust dintre ele, pe care poezia lui tinde să îl ocupe.

22

3.4. Concluzii

Poet cu un picior în viață și cu celălalt în text, Mazilescu se lasă pe rînd posedat de

amîndouă. Viața și-o duce mereu cu gîndul la un dincolo, cu amenințarea sinuciderii planînd

deasupra lui încă din timpul facultății, așa cum reiese din scrisorile, aparent glumețe, către

prietenul său Sergiu Vărgatu4, și pînă la sfîrșit, cînd imboldul de a se sinucide, „dar nu beat”,

devine aproape un laitmotiv în scurtul său jurnal.

Poezia și-o construiește tot cu gîndul la un dincolo, în care comunicarea ar deveni

eficientă și confesiunea nu ar mai presupune riscul ridicolului. Confesiunea este, pentru Virgil

Mazilescu, tot un fel de sinucidere. Odată comunicarea dusă la capăt, se termină (cu) poezia.

Ori, pentru el, poezia rezidă tocmai în agonia prelungită pe drumul dintre un capăt și celălalt.

Adevărata poezie e păstrată în chiar spațiul securizant al anticipării ei, a cărei importanță a

fost cel mai apăsat subliniată de Pierre Drogi, traducătorul în limba franceză al volumului va

fi liniște va fi seară. Pe de altă parte, retractările, negările, revenirile asupra intențiilor

precedente reflectă pendularea constantă între cele două spații în care poezia aspiră să-și facă

loc – cel ontologic și cel textual – și incapacitatea de a se fixa definitiv în unul din ele. Se

poate vorbi în aceeași măsură de o dublă ratare ca și de o dublă victorie asupra lor, pentru că

subiectul liric face permanent excursia dus-întors între aceste zone, anulînd „prăpastia” dintre

ele. Astfel că poemul rămîne să ocupe punctul fin de la intersecția vieții cu textul, locul unde,

cum el însuși spune, „(...) se întretaie practic cele două zone: a vieții și încrederii

incomensurabile în eternitate. acolo cresc flori.” (***încet și mai repede...).

4. DINCOLO, PE LÎNGĂ ȘI DEASUPRA GENERAȚIEI ’80

4.1. Preliminarii

Lui Virgil Mazilescu nu-i lipseau nici lecturile valoroase, actuale și foarte diversificate

și nici intuițiile și conștiința estetică necesare pentru inventarea unei poezii care să aibă datele

reclamate îndeosebi de fenomenul optzecist. Modul în care poetul internalizează aceste lecturi

și fenomenul secret de procesare a lor conduc, treptat, la generarea unei poetici foarte

particulare în raport cu cele anterioare lui și, chiar mai important, chiar cu cea a congenerilor

săi. Pe căi diferite, Mazilescu descoperă de unul singur multe dintre procedeele și practicile

poetice pe care optzeciștii le vor anunța ca fiind propriile lor descoperiri. Și nu doar odată cu

4Corespondența lui Virgil Mazilescu cu prietenul său Sergiu Mircea Vărgatu a fost publicată în revista „Manuscriptum”, nr. 1-4/2000.

23

ultimul volum – guillaume poetul și administratorul – din anul 1983, cel mai apropiat de

fenomenul optzecist (nu doar temporal, ci mai ales ca viziune și construcție). Desigur,

diferențe există, descoperirile nu sînt duse chiar pînă la ultimele lor consecințe, ca în cazul

poeților generației ’80 și o apropiere, pînă spre identificare, a lui Virgil Mazilescu de

fenomenul optzecist nu ar fi adecvată. Virgil Mazilescu e – cum spune prietenul său, Dan

Arsenie – „dincolo, pe lângă şi deasupra generaţiei 80”.5

Însă, cum opiniile legate de posibilele influențe sînt, de multe ori, divergente, se

ajunge ușor în situația ingrată în care o parte a poeților optzeciști și-l revendică pe Virgil

Mazilescu în calitate de „înaintaș”, în vreme ce alții îi contestă liricii sale orice formă de

autoritate pe care ar fi putut să o exercite asupra celei mai recente. Acesta e și motivul pentru

care prezentul capitol a fost elaborat ca o discuție în termenii asemănărilor (și inerentelor

deosebiri) și ai zonei de confluență dintre poezia lui Mazilescu și cea a generației imediat

următoare, discuție care pune în lumină inovațiile indiscutabile pe care Virgil Mazilescu le

aduce în poezia postmodernă.

4.2. La confluența optzecismului

4.2.1. Realismul cotidian

4.2.2. Eul biografic

4.2.3. Lucrul asupra limbajului. Oralitatea, directețea, demetaforizarea

4.2.4. Umorul, ironia, sarcasmul. Luciditatea

4.2.5. Experiența livrescă și jocul intertextual

4.2.6. Tematizarea literaturii. Conștiința textuală

4.2.7. Impuritatea genurilor

În dezbaterea asupra specificului direcției optzeci în poezia română, din volumul cu

același titlu, Andrei Bodiu identifica, printre principalele trăsături ale poeticii optzeciste,

prezența realismului și a eului biografic, oralitatea și directețea, demetaforizarea limbajului,

ironia și sarcasmul, luciditatea și umorul amar. Dacă la acestea adăugăm dimensiunea ludică,

impuritatea genurilor (pe care o amintește Mircea A. Diaconu), prezența experienței livrești

și a jocului intertextual în poem, precum și tematizarea ideii de literatură, avem deja o

viziune foarte cuprinzătoare asupra fenomenului. Toate procesele semnalate mai sus se

5 Dumitru Augustin Doman, Interviu cu Dan Arsenie, 09 Mai 2009, pagina web a Centrului Cultural Pitești, http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=1961:interviu-cu-dan-arsenie&catid=220:revista-arges-mai-2009&Itemid=112 accesat la 22 mai, 2015, 08:36.

24

regăsesc, în doze variabile – și înainte ca optzecismul să-și fi făcut din ele un titlu de glorie –

și în poezia lui Virgil Mazilescu și devine, astfel, din ce în ce mai evident că Mazilescu era

mult mai aproape, ca formulă, de ceea ce urma să fie asociat postmodernismului în poezie

decît de ceea ce ținea de specificul generației ’60.

4.3. Posibile influențe

Deși cel mai adesea se discută despre fidelitatea unui poet ca Ion Mureșan față de

poezia lui Mazilescu, înrîurirea pe care acesta din urmă o exercită asupra Marianei Marin,

spre exemplu, este, cel puțin la suprafața poemului, cu mult mai pregnantă. Desigur,

influențele sînt mai vizibile la Mariana Marin și pentru că textul ei își exhibă cu cutezanță

modelul, spre deosebire de poezia lui Mureșan, unde tehnica e mai subtilă și achizițiile

colaterale sînt integrate cu o discreție mai mare. Fugind de realitate, Mazilescu își caută un

refugiu în text, în care tinde să-și mute cu totul ființa, rămînînd, în final, prins între cele două.

Din același motiv – „Nu am decît o singură prejudecată – realitatea” –, Mureșan se îndreaptă

spre poezie, o „locuiește” o vreme, după care e „izgonit” din ea. De altfel, la întrebarea pe

care Dumitru Augustin Doman – care era părerea lui Mazilescu despre optzeciști?– i-o

adresează, într-un interviu, lui Dan Arsenie, acesta din urmă pomenește numai trei nume de

poeți – Ion Mureșan, Mariana Marin și Eugen Suciu – care i-ar datora ceva mai mult lui Virgil

Mazilescu: „Ca poezie [generația ’80] nu-i datorează nimic, Virgil Mazilescu e dincolo, pe

lângă şi deasupra generaţiei ’80. Ceea ce însă a contat e modelul existenţial. Ultimul volum al

lui s-a ivit din exclamaţia lasă că vă arăt eu poezie. Şi aşa a scris guillaume poetul şi

administratorul. Se referea la generația ’80. Cu excepţia lui Ion Mureşan şi a Marianei Marin

şi a lui Eugen Suciu. Poate că generația ’80 era atrasă de modelul existenţial al lui ca poet,

pentru că era în acelaşi timp terestru, de o mare candoare şi în unio mystica cu poezia.”6.

4.4. Diferențe

În ciuda asemănărilor despre care am discutat în segmentul anterior, între poezia lui

Virgil Mazilescu și cea a direcției ’80 rămîn și destule deosebiri. Dacă ne raportăm, însă, la

multitudinea de individualități aglutinate în cadrul direcției ’80, o înregimentare a lui Virgil

Mazilescu în paradigma postmodernă n-ar fi întru totul imposibilă. Distanța dintre un Nichita

6 Dumitru Augustin Doman, Interviu cu Dan Arsenie, 09 Mai 2009, http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=1961:interviu-cu-dan-arsenie&catid=220:revista-arges-mai-2009&Itemid=112 accesat la 22 mai, 2015, 08:36.

25

Danilov și Florin Iaru, bunăoară, nu e neapărat mai mare decît distanța dintre Virgil

Mazilescu și oricare dintre cei doi. Cu toate acestea, am înregistrat, însă, și suficiente

deosebiri care fac imposibilă suprapunerea poeziei lui Mazilescu fenomenului optzecist,

deosebiri care merg de la condensarea poemului său, spre deosebire de cel amplu al generației

ulterioare, absența aspirației spre a spune totul, care îi e absolut interzisă lui Virgil Mazilescu,

și pînă la o slabă conturare a dimensiunii ludice, absența patosului etc.

4.5. Concluzii

Poate din neglijență, ori mai atrasă fiind de ideea unui model mai impunător –

autohton sau străin –, o parte importantă a optzeciștilor a trecut pe lîngă Virgil Mazilescu în

grabă, fără răbdarea necesară pentru a-i observa meritul de a fi atașat textului liric o

dimensiune antipoetică pe care acesta nu o mai avusese din perioada avangardelor. Și, deși

realismul cotidian, eul biografic, oralitatea și directețea limbajului, ironia, sarcasmul,

luciditatea, experiența livrescă și jocul intertextual, tematizarea literaturii și conștiința

textuală, impuritatea genurilor – procedeele care conferă identitatea poeziei optzeciste –, sînt

de regăsit în ultimul volum, guillaume poetul și administratorul, e greu de spus în ce măsură

viitorii optzeciști le-au preluat realmente din poezia lui Mazilescu, privirea lor fiind mai

curînd orientată spre poezia americană decît spre cea autohtonă.

Impactul modelator al lui Virgil Mazilescu se vede mai curînd prin raportarea la evoluția

globală a poeziei, constatînd schimbarea ei „la față” după anii ’80, decît prin cea la nivelul

fiecărui poet optzecist în parte. O constatare, de altfel, îmbucurătoare, care dă seama atît de

originalitatea absolută a unui poet care-și găsește un drum numai al lui, pe care nu poate fi

urmat de nimeni, cît și de valoarea neîndoielnică a poeților fenomenului optzecist, care și-au

internalizat modelele într-o manieră optimă, cu discreția și talentul specifice creatorilor

veritabili.

5. MINI-TRATAT DE POETICĂ MAZILESCIANĂ

5.1. Un poet publicist

Virgil Mazilescu ocupă, între anii 1970-1984, funcția de redactor permanent la revista

„România literară”. Experiența sa publicistică, derulată pe parcursul a 14 ani, n-a fost, însă, și

una foarte productivă: Mazilescu scrie doar puțin peste 20 de articole – în majoritate recenzii

literare, dar și cîteva texte despre artele plastice. Cel mai bine a caracterizat activitatea sa din

26

această perioadă Alexandru Condeescu: „În cursul unei cariere redacționale marginale, în care

poetul se afirmă mai mult ca un temeinic jucător de șah decît ca un activ «făcător de revistă»,

publică o suită de articole și recenzii «de serviciu», în care se arată a fi un comentator subtil și

ager al fenomenului literar curent. Deși scrie, nu fără o fină ironie, despre autori minori,

fragmente extrase din texte se pot constitui într-un mic tratat de poetică mazilescian, căci –

scriind despre alții – poetul vorbește adesea despre sine.”7 Propunerea lui Alexandru

Condeescu, căreia capitolul de față îi dă curs, e cu atît mai nimerită cu cît intervențiile

teoretice, în cazul lui Mazilescu, sînt aproape inexistente, în aceste condiții grupajul de

recenzii redactate pentru „România literară” devenind un instrument extrem de util unei

încercări de articulare schematică a viziunii sale teoretice asupra poeziei.

Studiul atent al recenziilor lui Virgil Mazilescu a confirmat presupunerea că evaluarea

poeziei colegilor săi se face, în mod firesc, în funcție de propriile sale criterii și așteptări,

analiza acestor texte aducînd la suprafață valorile poetului Virgil Mazilescu și furnizînd,

totodată, o serie de instrumente utile abordării propriei sale opere.

5.2. Partea invizibilă a aisbergului poetic

Dintre acestea, atenția acordată autenticității trăirii și ancorării poeziei în substanța

vieții, alături de sinceritatea discursului sînt, de departe, cele mai importante pentru Virgil

Mazilescu, toate celelalte nefiind decît variații în jurul acestora ori consecințe care derivă

firesc de aici: refuzul gratuității lirice și al monotoniei tonului, rezultată din aplicarea

șabloanelor „învățate din cărți”; confesiunea echilibrată, utilizarea mijloacelor oralității, a

unui limbaj cît mai apropiat de cel al comunicării directe, care să micșoreze distanța dintre

creator și publicul operei sale și să atenueze impresia de „răceală” produsă de un limbaj

solemn și artificial, păstrarea echilibrului între un ton prea sobru și unul prea afectat, evitarea

patetismului etc. Trebuie precizată importanța deosebită pe care Mazilescu o atribuie în aceste

articole „subtextului liric”, mișcării care precede realizarea textului propriu-zis. Intenția

oricărei creații are o însemnătate mai mare, pentru Mazilescu, decît concretizarea ei. Produsul

„finit” – subînțelegînd aici fotografia, ori, în egală măsură, poezia, pictura sau oricare altă

formă de artă – tinde să se îndepărteze de autenticitatea trăirii din care s-a desprins, fiind

supus prea multor cizelări de natură să-l facă inteligibil unei sensibilități comune, însă cu

prețul sacrificării sincerității emoției originare.

7 Alexandru Condeescu, „Repere biobibliografice” la Virgil Mazilescu, Opere, Editura Muzeul Literaturii Române, București, 2003, pg. 10.

27

5.3. Concluzii

Chiar dacă majoritatea poeților despre care Virgil Mazilescu scrie sînt autori minori,

care au avut sau nu parte de un oarecare succes în urmă cu 35-45 de ani (dar astăzi aproape cu

totul necunoscuți publicului larg), asta e mai puțin important. În definitiv, nu valoarea textelor

analizate e cea care interesează, în aceste circumstanțe, ci pertinența analizelor lui Virgil

Mazilescu, care-și găsește un pretext eficace în volumele pe care le radiografiază pentru

relevarea unor imperative artistice extrem de semnificative pentru el și, în aceeași măsură,

pentru cei preocupați de opera poetului Virgil Mazilescu.

Recenziile lui Virgil Mazilescu confirmă efortul de creație care se intuiește în spatele

propriei sale opere poetice. Practica poetică pe care Mazilescu o pretinde celorlalți a fost mai

întîi testată și verificată îndelung de el însuși. Ancorarea poeziei în unica substanță autentică

și eternă – cea a vieții – e principalul său deziderat.

6. MODERNITATEA NEGATIVĂ.

O PERSPECTIVĂ PLASTICĂ ASUPRA POEMULUI

Modernitatea negativă. O perspectivă plastică asupra poemului este o încercare de

conexare a lui Virgil Mazilescu unui fenomen mai amplu – modernitatea negativă –, teoretizat

de poetul francez Emmanuel Hocquard. Am propus, tot în acest capitol, și un tip de lectură

particular al poeziei lui Virgil Mazilescu, prin decompunerea ansamblului textului și

reordonarea cursivă a versurilor, după modelul picturii cubiste (luîndu-l ca reper pe Paul

Klee) cu scopul de a reface sintaxa poetică și de a încerca, astfel, revelarea sensurilor mai

greu accesibile ale poemului.

6.1. Modernitatea negativă

Inspirată din obiectivismul american, modernitatea negativă, teoretizată de eseistul

francez Emmanuel Hocquard în Biblioteca Trieste, e un fenomen „în negativ” al modernității,

care îi adună pe cei a căror poetică nu reprezintă o continuare a tradiției și nici nu instituie un

model ușor de reprodus. Singularitatea creatorilor ținînd de modernitatea negativă vine din

atitudinea suspicioasă pe care o au față de text și chiar față de ei înșiși, din refuzul poeticului,

din deschiderea spre zone de expresie neexplorate anterior (în special deschiderea spre artele

vizuale), din procesul selectării atente a mijloacelor de creație dintre cele deja existente (care

nu sînt, deci, refuzate, negate) și, în principal, din lipsa „accentelor poetice identificabile

28

imediat” (Emmanuel Hocquard). Modernitatea negativă se distinge de fenomenul

postmodern: „Nu modernitatea triumfătoare antebelică, cea a avangardelor din toate părțile,

și în legătură cu care s-a putut afirma, pe drept cuvînt, că s-a sfîrșit odată cu Auschwitz; ci

celălalt versant al modernității, modernitatea negativă (apofatică) postbelică, aceea a

suspiciunii, a îndoielii, a interogațiilor în legătură cu orice și cu ea însăși, ale cărei timpuri

puternice în poezie se situează în anii ’60-’70. Această modernitate, care nu e totuna cu ceea

ce numim azi atitudine postmodernă (cuvîntul, de altfel, nu are exact aceeși semnificație de

ambele părți ale Atlanticului) va fi fost marcată de puneri în discuție radicale ale regulilor

jocului și ale mizelor scriiturii poetice.”8. În ceea ce-l privește pe Virgil Mazilescu, privirea cu

suspiciune a retoricii artificiale a poeziei și mijloacele cu care încearcă să i se sustragă,

necesitatea sincerității discursului, multiplicarea sensurilor textului prin posibilitățile multiple

de lectură și forma poeziei sale ca un rezultat al luptei fixării în formă denotă racordarea sa la

acest fenomen european mai amplu, de revitalizare a expresiei artistice pe trasee diferite decît

restul poeților moderni. Această singularitate a poeticii sale printre cele autohtone îl

recomandă poziționării pe acest versant al modernității negative despre care vorbește

Emmanuel Hocquard.

6.2. O altfel de decupare a spațiului

Eugen Negrici identifica, în Sistematica poeziei, trei moduri de a face poezie, trei

demersuri diferite care, în funcție de raporturile pe care poeții le stabilesc cu existentul9, pot fi

asemănate cu practicile picturale. Astfel, există poeți care structurează, așa cum fac, în

pictură, Cézanne sau Pallady, poeți care transfigurează, înțelegînd prin transfigurare

destructurarea și deformarea, pe modelul George Braque și, în sfîrșit, poeți care

metamorfozează, asemeni lui Dali. Judecînd după criteriile sistematizate de Eugen Negrici,

Virgil Mazilescu ar aparține celei de-a doua categorii de poeți, destructuranți și deformatori,

mai apropiați de mijloacele picturii cubiste. Mazilescu destructurează nu doar suprafața

8 Pas la modernité triomphante de l’avant-guerre, celle des avant-gardes de tous bords, dont on a pu déclarer, à juste titre, qu’elle avait prit fin avec Auschwitz ; mais l’autre versant de cette modernité, la modernité négative (apophatique) de l’après-guerre, celle de la suspicion, du doute, des interrogations sur tout et sur elle-même, dont les temps forts en poésie se situent dans les années 60 et 70. Cette modernité-là, qui ne se confond pas avec ce qu’on appelle aujourd’hui l’attitude postmoderne (le mot n’a d’ailleurs pas exactement la même signification des deux côtés de l’Atlantique) aura été marquée par des remises en question radicales des règles du jeu et des enjeux de l’écriture poétique.» (trad. mea), Ibidem, pg. 29. 9 Eugen Negrici utilizează termenul de „existent” cu sensul de realitate, ontologic; în Eugen Negrici, Sistematica poeziei, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1988, pg. 21.

29

textului – prin dislocarea de versuri și sintagme din ansamblu, prin epicizarea poemului, prin

inserarea blancurilor, parantezelor și ghilimelelor –, ci și logica și coerența acestuia, prin

combinațiile surprinzătoare de termeni ori prin aparenta neglijență pentru topică.

Ca și pentru poetul Virgil Mazilescu, pentru pictorul Paul Klee nu atît forma e

importantă, cît redarea procesului nașterii ei, din aceeași necesitate a păstrării autenticității, a

adevărului trăirii. În acest scop, Klee procedează la o sintetizare calculată a realității concrete,

prin recursul asumat la formula elementarului, a unui primitivism organic. Se constată, astfel,

inerente asemănări între formula lirică a lui Virgil Mazilescu și viziunea asupra artei a

pictorului elvețian Paul Klee. Am arătat, în finalul subcapitolului, că o destructurare a

poemului mazilescian urmată de reconstruirea firească a sintaxei poetice duce la realizarea

unui discurs de o logică și o coerență impecabile.

6.3. Concluzii

În poezia lui Virgil Mazilescu, la fel ca într-un tablou cubist, perspectivele se

multiplică și sensurile se cer decelate printr-o reconstruire a unității poetice. Mazilescu

renunță la perspectiva tradițională asupra realității, pledînd pentru redarea existentului într-o

manieră nonfigurativă, într-o dezordine ordonată, vizibilă, în structura de suprafață a

poemelor, printre altele, în decompoziția textului și destructurarea sintaxei. Dizolvarea

continuității textului în elementele componente îi conferă poemului nu doar o identitate

antiretorică, ci și o intensificare a tensiunii sale intrinsece. Acest demers traduce un efort mai

complex de a reduce discursul poetic nu doar la formele sale esențiale, dintr-o nevoie de

simplificare, ci și o mișcare de regresie către forma sa primară, ca în cazul lui Paul Klee, prin

refacerea voită a „haosului” inițial și prin urmărirea sinuozității gîndirii și trăirilor din care va

decurge viitorul poem, adică prin conturarea voluntară a genezei poemului.

Privirea cu suspiciune a retoricii artificiale a poeziei și mijloacele prin care încearcă să

i se sustragă, necesitatea sincerității discursului, multiplicarea sensurilor textului prin

posibilitățile multiple de lectură și forma poeziei ca un rezultat al luptei fixării în formă

denotă racordarea lui Virgil Mazilescu la un fenomen european mai amplu, de revitalizare a

expresiei artistice pe trasee diferite de restul poeților moderni. Iar singularitatea poeticii sale

printre cele autohtone îl recomandă poziționării pe acel al doilea „versant al modernității” –

modernitatea negativă, de care vorbește Emmanuel Hocquard.

30

CONCLUZII FINALE. CONTRIBUȚII ORIGINALE

Lucrarea de față, intitulată Poezia lui Virgil Mazilescu. Studiu monografic, se

constituie într-o primă cercetare sistematică de amploare asupra poeziei lui Virgil Mazilescu.

Și, dacă ea are șansa de a reprezenta primul demers substanțial dedicat liricii mazilesciene,

nu-și arogă, nici pe departe, și meritul de a fi ajuns în posesia unor adevăruri de nedezmințit

ori pe acela de a fi epuizat cu totul subiectul. În definitiv, orice produs literar valoros are

calitatea de a genera o pluralitate de sensuri, actualizate la fiecare nouă lectură și diferite în

funcție de profilul și de sensibilitatea fiecărui cititor în parte. Așadar, prezentul studiu nu face

decît să furnizeze un punct de vedere valid asupra subiectului, punînd, totodată, într-o stare de

echilibru opiniile contradictorii și derutante deja exprimate în legătură cu opera lui Virgil

Mazilescu, și să contureze o imagine de ansamblu coerentă asupra unei poezii dificile, care se

sustrage cu abilitate etichetelor, înregimentărilor și, în genere, oricărei tipologii care ar

facilita, într-o măsură oarecare, apropierea de un produs artistic. Cu toate acestea, obiectivul

central al lucrării – acela de a realiza o imagine complexă și completă a poeticii lui Virgil

Mazilescu, consider că a fost îndeplinit.

Astfel, în primul capitol al lucrării, Virgil Mazilescu și curentul oniric, am pus în

lumină filiațiile lui Virgil Mazilescu cu mișcarea onirică. Am expus, cu această ocazie,

istoricul și programul teoretic al curentului, demonstrînd că nu există conexiuni semnificative

între poezia lui Virgil Mazilescu și curentul oniric. În cel de-al doilea capitol, De la Immanuel

la Guillaume, am realizat o analiză integrală a celor 4 volume antume ale autorului, insistînd

pe particularitățile fiecăruia dintre ele. Un provizorat permanent al poeziei. Poemul-prefață

ilustrează și dezbate asupra dezideratului lui Virgil Mazilescu de a construi un poem în

mișcare, neîncorsetat de o formă fixă și aspirînd către redarea cît mai fidelă a autenticității

trăirii care-l generează. În capitolul 4, Dincolo, pe lîngă și deasupra generației ’80, sînt

expuse asemănările și deosebirile dintre practica poetică a lui Virgil Mazilescu și cea

specifică fenomenului optzecist. Mini-tratatul de poetică mazilesciană e alcătuit pe baza

recenziilor pe care Virgil Mazilescu le redactează pentru revista „România literară”, între anii

1968-1984. Ultimul capitol, Modernitatea negativă. O perspectivă plastică asupra poemului,

e o încercare de conexare a lui Virgil Mazilescu unui fenomen mai amplu, teoretizat de

Emmanuel Hocquard. Am propus, tot în acest capitol, și un tip de lectură particular al poeziei

lui Virgil Mazilescu, constînd în decompunerea ansamblului textului și reordonarea cursivă a

31

versurilor, după modelul picturii cubiste, cu scopul de a reface sintaxa poetică și de a încerca,

astfel, revelarea sensurilor mai greu accesibile ale poemului.

Realizarea lucrării de față nu e doar rezultatul unei datorii față de un poet valoros, cu

un rol semnificativ în evoluția liricii românești așa cum o cunoaștem azi, ci și un pas necesar

în vederea apropierii publicului zilelor noastre de un autor capabil să producă mutații în

modul în care poezia e concepută, înțeleasă sau digerată, adică atît în sensibilitatea cititorului,

cît și a producătorului de poezie. Cu reușitele și neajunsurile ei, Poezia lui Virgil Mazilescu.

Studiu monografic deschide drumul unor cercetări viitoare, care, sperăm, vor destabiliza

ierarhiile literare rigide, conducînd la o repoziționare mai justă în cadrele lor a unei opere pe

care numai lipsa traducerilor a împiedicat-o de la obținerea unei cariere internaționale.

32

BIBLIOGRAFIE

Volume de autor

1. Mazilescu, Virgil, versuri, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968

2. Mazilescu, Virgil, fragmente din regiunea de odinioară, Editura Cartea Românească,

Bucureşti, 1970

3. Mazilescu, Virgil, va fi linişte, va fi seară, Editura Cartea Românească, Bucureşti,

1979

4. Mazilescu, Virgil, guillaume, poetul şi administratorul, Editura Cartea Românească,

Bucureşti, 1983

Antologii

1. Mazilescu, Virgil, Poezii (ediție alcătuită de Mircea Ciobanu), Editura Vitruviu,

București, 1996

2. Mazilescu, Virgil, Opere (ediție alcătuită de Alexandru Condeescu), Editura Muzeul

Literaturii Române, București, 2003

3. Mazilescu, Virgil, Opera poetică (ediție îngrijtă de Gabriel Nedelea), Editura Aius,

Craiova, 2013

4. Alboiu, George, Antologia poeților tineri, Editura Cartea Românească, București,

1982

Traduceri

1. Ioniță, Daniel, Testament. Antologie de poezie română modernă/ Anthology of

Romanian Verse; antologie și traducere de Daniel Ioniță, Eva Foster și Daniel

Reynaud, Editura Minerva, București, 2012 [pg. 166-167: „You shall hear again: be

my heart”]

2. Drogi, Pierre, il se fera silence il se fera soir, Éditions Comp'Act, 2005, Carré Curial

de Chambery, traducere din limba română și prezentare de Pierre Drogi

Periodice

1. Corespondenţă Virgil Mazilescu – Dumitru Ţepeneag, în „Viaţa românească”, nr. 1-2,

ianuarie-februarie 1992, pg. 102-107

33

2. Mazilescu, Virgil, Spectacolul, în „România literară”, 22 octombrie 1970, anul III, nr.

43, pg. 29

3. Mazilescu, Virgil, Decuparea spațiului în alb-negru, în „România literară”, 14

ianuarie 1971, nr. 3, pg. 27

4. Mazilescu, Virgil, La „muzicanții” pictorului Sorin Ilfoveanu, în „România literară”,

16 septembrie 1971, nr. 38, pg. 26

5. Mazilescu, Virgil, Șaizeci, în „România literară”, 25 februarie 1971, nr. 9, pg. 5

6. Mazilescu, Virgil, Fatos Arapi (traduceri poezie), în „România literară”, 1971, nr. 43,

pg. 30

7. Mazilescu, Virgil, Eu, chiriașul lui Daniel, în „România literară”, 18 iunie 1970, nr.

25, pg. 6

8. Mazilescu, Virgil, Prăvălia cu porcelanuri, în „România literară”, 8 ianuarie 1970, nr.

2, pg. 18

9. Mazilescu, Virgil, Eterna reîntoarcere a poetului, în „România literară”, 19 noiembrie

1970, nr. 47, pg. 11

10. Mazilescu, Virgil, O dimineață în Suedia, în „România literară”, 9 noiembrie 1972, an

IV, nr. 46, pg. 13

11. Mazilescu, Virgil, Costache Anton. Neuitatele vacanțe, în „România literară”, 3

octombrie 1974, anul VII, nr. 40, pg. 7

12. Mazilescu, Virgil, Constantin Cubleșan. Licheni, în „România literară”, 17 octombrie

1974, anul VII, nr. 42, pg. 9

13. Mazilescu, Virgil, Corneliu Sturzu. Anotimpul încrederii, în „România literară”, 14

noiembrie 1974, anul VII, nr. 46, pg. 9

14. Mazilescu, Virgil, Ion Chiric. Poeme, în „România literară”, 19 decembrie 1974, anul

VII, nr. 51, pg. 9)

15. Mazilescu, Virgil, Emil Vora. Nestinsa uimire, în „România literară”, 17 aprilie 1975,

anul VIII, nr. 16, pg. 9

16. Mazilescu, Virgil, Lucian Valea. Vocile, în „România literară”, 1 mai 1975, anul VIII,

nr. 18, pg. 9

17. Mazilescu, Virgil, Adrian Munțiu. Vîrsta cunoașterii, în „România literară”, 22 mai

1975, anul VIII, nr. 21, pg. 9

18. Mazilescu, Virgil, Ion Arieșanu. Lumini peste Apuseni, în „România literară”, 10 iulie

1975, anul VIII, nr. 28, pg. 9

34

19. Mazilescu, Virgil, Alexandru Jebeleanu. Peregrinările terestre, în „România literară”,

24 iulie 1975, anul VIII, nr. 30, pg. 9

20. Mazilescu, Virgil, Balada locului, în „România literară”, 7 august 1975, anul VIII, nr.

32, pg. 9

21. Mazilescu, Virgil, Ion Șiugariu – Un poet căzut în război, în „România literară”, 21

august 1975, anul VIII, nr. 34, pg. 8

22. Mazilescu, Virgil, Alexandru Ivănescu. Peisaje, în „România literară”, 5 februarie

1976, anul IX, nr. 6, pg. 9

23. Mazilescu, Virgil, Radu Anton Roman. Călătorie spre Nord, în „România literară”, 18

martie 1976, anul IX, nr. 12, pg. 10

24. Mazilescu, Virgil, Viorel Varga. Niciodată departe, în „România literară”, 29 iulie

1976, anul IX, nr. 31, pg. 9

25. Mazilescu, Virgil, Ilie Măduța. Tărîmul de flacără, în „România literară”, 14

octombrie 1976, anul IX, nr. 42, pg. 9

26. Mazilescu, Virgil, Petre Anghel. Fratele nostru Emanuel, în „România literară”, 28

octombrie 1976, anul IX, nr. 44, pg. 11

27. Mazilescu, Virgil, Sergiu Adam. Gravuri, în „România literară”, 17 februarie 1977,

anul X, nr. 7, pg. 9

BIBLIOGRAFIE DE REFERINȚĂ

Dicționare

1. Academia Română, Dicţionarul general al literaturii române, L-O, Editura Univers

Enciclopedic, Bucureşti, 2005

2. Academia română, Dicţionarul literaturii române, M-Z, Editura Univers

Enciclopedic, Bucureşti, 2012

3. Pop, Ion (coord.), Dicționar analitic de opere literare românești, vol. IV, Q-Z, Casa

Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2003

4. Zaciu, Mircea; Papahagi, Marian; Sasu Aurel (coordonatori), Dicţionarul esenţial al

scriitorilor români, Editura Albatros, Bucureşti, 2000

5. Zaciu, Mircea; Papahagi, Marian; Sasu Aurel (coordonatori), Dicţionarul

scriitorilor români, Editura Albatros, Bucureşti, 2001

35

Bibliografie critică și teoretică

1. Audoin, Philippe, Les surrealistes, Éditions du Seuil, Paris, 1973

2. Agopian, Ștefan, Scriitor în comunism (niște amintiri), Editura Polirom, Iași, 2013

3. Alboiu, George, Un poet printre critici, Editura Cartea românească, Bucureşti, 1979

4. Baetens, Jan, Pour en finir avec la poésie dite minimaliste, Éditions Les Impressions

Nouvelles, Bruxelles, 2014

5. Bodiu, Andrei, Direcţia optzeci în poezia română I, Editura Paralela 45, Piteşti,

2000

6. Boldea, Iulian, Poezia neomodernistă, Editura Aula, Brașov, 2005

7. Buciu, Marian Victor, Țepeneag. Între onirism, textualism, postmodernism, Editura

Aius, Craiova, 1998

8. Buzera, Ion, Virgil Mazilescu. Monografie, Editura Aula, Braşov, 2000

9. Caraion, Ion, Duelul cu crinii, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1972

10. Caraion, Ion, Jurnal I, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1980

11. Călinescu, Matei, Conceptul modern de poezie, Editura Univers, Bucureşti, 1970

12. Cărtărescu, Mircea, Postmodernismul românesc, Editura Humanitas, Bucureşti,

1999

13. Cistelecan, Alexandru, Poezie şi livresc, Editura Cartea Românească, Bucureşti,

1987

14. Constantin, Ilie, Despre poeţi, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1971

15. Corneanu, Luminița, Leonid Dimov. Un oniric în Turnul Babel, Editura Cartea

Românească, București, 2014

16. Cristea, Dan, Un an de poezie, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1974

17. Cristea, Valeriu, Interpretări critice, Editura Cartea Românească, București, 1970

18. Crăciun, Gheorghe, Aisbergul poeziei moderne, Editura Paralela 45, Piteşti, 2009

19. Crăciun, Gheorghe, Competiția continuă. Generația 80 în texte teoretice, Colecția

80, Seria Antologii, Editura Paralela 45, Pitești, 1999

20. Danilov, Nichita, Despre o întâlnire cu Guillaume, în Portrete fără ramă, Editura

Tracus Arte, Bucureşti, 2012

21. Delaperrière, Maria (sous la direction de) (Post)Modernisme en Europe Centrale.

La crise des idéologies, Collection Aujourd'hui L'Europe, dirigée par Catherine

Durandin, Éditions L'Harmattan, Paris, 1999

36

22. De Micheli, Mario, Avangarda artistică a secolului XX, Editura Meridiane,

Bucureşti, 1968

23. Diaconu, Mircea A., Poezia postmodernă, Editura Aula, Brașov, 2002

24. Diaconu, Mircea A., Atelierele poeziei, Editura Fundației Culturale Ideea

Europeană, 2005

25. Dimov, Leonid; Ţepeneag, Dumitru, Onirismul estetic (antologie de texte teoretice,

interpretări critice şi prefaţă de Marian Victor Buciu), Editura Curtea veche,

Bucureşti, 2007

26. Dorean, Mircea, „Despre poezia lui Virgil Mazilescu”, în Bucur, Romulus;

Dobrescu, Caius (coord.), Literatură și societate. Culegere de studii, Editura

Universității „Transilvania”, Brașov, 2006

27. Drogi, Pierre, Prefață la „il se fera silence il se fera soir”, Éditions Comp'Act, 2005,

Carré Curial de Chambery, traducere din limba română și prezentare de Pierre Drogi

28. Duda, Gabriela, Literatura românească de avangardă, Editura Humanitas

Educațional, București, 2004

29. Fauchereau, Serge, Introducere în poezia americană modernă, Editura Minerva

(BPT), București, 1974

30. Flămând, Dinu, Intimitatea textului, Editura Eminescu, Bucureşti, 1985

31. Grigurcu, Gheorghe, Existenţa poeziei, Editura Cartea românească, Bucureşti, 1986

32. Hocke, Gustav René, Manierismul în literatură, Editura Univers, București, 1977

33. Hocquard, Emmanuel, La bibliothèque de Trieste, Éditions Royaumont, Châtillon,

1988

34. Ilie, Rodica, Manifestul literar. Poetici ale avangardei în spaţiul cultural romanic,

Editura Universităţii „Transilvania” din Braşov, 2008

35. Iorgulescu, Mircea, Scriitori tineri contemporani, Editura Eminescu, Bucureşti,

1978

36. Leuwers, Daniel, Introduction à la poésie moderne et contemporaine, Éditions

Dunod, Paris, 1998

37. Manolescu, Nicolae, Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu. Poezia,

Editura Aula, Braşov, 2001

38. Manolescu, Nicolae, Istoria critică a literaturii române. Cinci secole de literatură,

Editura Paralela 45, Piteşti, 2008

39. McHale, Brian, Ficțiunea postmodernistă, Editura Polirom, Iași, 2009

37

40. Meschonnic, Henri, Célébration de la poésie, Éditions Verdier, 2001, Lagrasse

41. Micu, Dumitru, Scurtă istorie a literaturii române, Editura Iriana, 1995

42. Micu, Dumitru, Literatura română în secolul al XX-lea, Editura Fundaţiei Culturale

Române, Bucureşti, 2000

43. Mincu, Marin, Poezie şi generaţie, Editura Eminescu, Bucureşti, 1975

44. Mincu, Marin, Eseu despre textul poetic, II, Editura Cartea Românească, Bucureşti,

1986

45. Mincu, Marin, Poezia română actuală, II, Editura Pontica, Constanţa, 1999

46. Mincu, Marin, Ion Barbu. Eseu despre textualizarea potică, Editura Minerva,

București, 2000

47. Mincu, Marin, Experimentalismul poetic românesc, Editura Paralela 45, Pitești,

2006

48. Mincu, Marin, Textualism și autenticitate (Eseu despre textul poetic III), Editura

Pontica, Constanța, 1993

49. Moceanu, Ovidiu, Visul și literatura, Editura Paralela 45, Pitești, 1999

50. Moceanu, Ovidiu, Tratatul despre vis, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca,

2012,

51. Muşina, Alexandru, Paradigma poeziei moderne, Editura Aula, Braşov, 2004

52. Muşina, Alexandru, Sinapse, Editura Aula, Braşov, 2001

53. Negrici, Eugen, Iluziile literaturii române, Editura Cartea Românească, Bucureşti,

2008

54. Negrici, Eugen, Sistematica poeziei, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1988

55. Oprea, Nicolae, Timpul lecturii. Selecţie de cronicar, Editura Dacia, Cluj-Napoca,

2002

56. Paz, Octavio, Point de convergence. Du romantisme à l’avant-garde, Éditions

Gallimard, Paris, 1976

57. Perian, Gheorghe, Scriitori postmoderni, Editura Didactică și Pedagogică,

București, 1996

58. Piru, Al., Poezia românească contemporană. 1950 – 1975, Editura Eminescu, 1975

59. Poantă, Petru, Cercul literar de la Sibiu, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 1997

60. Podoabă, Virgil, Fenomenologia punctului de plecare, Editura Universităţii

„Transilvania” din Braşov, 2008

61. Pop, Ion, Viață și texte, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001

38

62. Raicu, Lucian, Printre contemporani, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1980

63. Regman, Cornel, Noi explorări critice, Editura Eminescu, 1982

64. Sebbag, George, Suprarealismul, Editura Cartea românească (colecția Syracuza),

București, 1999

65. Simion, Eugen, Scriitori români de azi, III, Editura Cartea Românească, Bucureşti,

1984

66. Soviany, Octavian, Cinci decenii de experimentalism. Compendiu de poezie

românească actuală, Volumul I – Lirica ultimelor decenii de comunism, Editura

Casa de pariuri literare, Bucureşti, 2011

67. Trandafir, Constantin, Cititul cărţilor. Poezia. De la Nichita Stănescu pînă în

prezent, Editura Premier, Ploieşti, 2006

68. Ţepeneag, Dumitru, Reîntoarcerea fiului la sînul mamei rătăcite, Institutul

European, Iași, 1993

69. Ţepeneag, Dumitru, Războiul literaturii încă nu s-a încheiat (Inteviuri), ediţie

îngrijită de N. Barna, Editura Allfa, Bucureşti, Bucureşti, 2000

70. Ţepeneag, Dumitru, Clepsidra răsturnată. Convorbiri cu Ion Simuţ, Editura Paralela

45, Piteşti, Bucureşti, 2003

71. Ulici, Laurenţiu, Literatura română contemporană. I – Promoţia ’70, Editura

Eminescu, 1995

72. Vaillant, Alain, Poezia. Inițiere în metodele de analiză a textelor poetice, Editura

Cartea românească (colecția Syracuza), București, 1998

73. Vercier, Bruno; Lecarme, Jacques, La littérature en France depuis 1968, Éditions

Bordas, Paris, 1983

74. ***Poétiques & Poésies contemporaines, sous la direction de Daniel Guillaume,

Centre Jacques-Petit (Université de Franche-Comté), Centre d'Études Poétiques

(ENS LSH, Lyon), Le temps qu'il fait, Cognac (Charente), 2002

Bibliografie selectivă

1. Apollinaire, Guillaume, Pagini alese, Editura Univers, București, 1971

2. Artaud, Antonin, Pour en finir avec le jugement de dieu, présentation d'Évelyne

Grossman, Collection Poésie, Éditions Gallimard, Paris, 1960

3. Baconsky, A.E., Panorama poeziei universale contemporane, Editura Albatros, 1972

39

4. Bosquet, Allain, Saint-John Perse, Correspondance. 1942-1975, text établi, présenté et

annoté par Michele Aquien et Roger Little, Éditions Gallimard, Paris, 2004

5. Breton, André, Le surrealisme et la peinture, Éditions Gallimard, Paris, 1965

6. Deguy, Michel, Comme si comme ça. Poemes 1980-2007, Éditions Gallimard, Paris,

2012

7. Delacroix, Henri, Psihologia artei (trad. de Victor Ivanovici și Virgil Mazilescu),

Editura Meridiane, București, 1983

8. Dimov, Leonid, Carte de vise, Editura pentru Literatură, București, 1969

9. Fauchereau, Serge, Expresionnisme, dada, surréalisme et autres ismes. Essai, Éditions

Denoël, Paris, 1976, nouvelle édition 2001

10. Fauchereau, Serge, Le cubisme – une révolution esthétique. Sa naissance et son

rayonnement, Éditions Flammarion, Paris, 2012

11. Golding, John, Le cubisme, traduite de l'anglais par Françoise Cachin, Éditions René

Julliard, 1965

12. Kafka, Franz, Opera postumă, Editura RAO, 1996

13. Kandinsky, Du spirituel dans l'art et dans la peinture en particulier, traduit de

l'allemand par Pierre Volboudt, avant-propos de Philippe Sers, Éditions

Denoël/Gonthier, Paris, 1969

14. Klee, Paul, Journal, Collection Les Cahiers Rouges, Éditions Grasset & Fasquelle,

Paris, 1959

15. Klee, Paul, Théorie de l'art moderne, Éditions Denoël, Paris, 1964, 1985, pour la

traduction française, dépot légal 2013

16. Marin, Mariana, Atelierele, Editura Cartea Romanească, București, 1990

17. Marin, Mariana, Mutilarea artistului la tinerețe, Editura Muzeul Literaturii Române,

București, 1999

18. Marin, Mariana, Un război de o sută de ani (utopii și alte poeme de dragoste), Editura

Albatros, București, 1981

19. Mauron, Charles, Des métaphores obsédantes au mythe personnel. Introduction à la

Psychocritique, Librairie José Corti, 11, Rue de Medicis, Paris, 1968

20. Michaud, Yves, La crise de l’art contemporain, Éditions Presses Universitaires de

France, Paris, 1997

21. Mureșan, Ion, Poemul care nu poate fi înțeles, Editura Arhipelag, Tîrgu-Mureș, 1993

22. Mureșan, Ion, Cartea Alcool, Editura Charmides, Bistrița, 2010

40

23. Mușina, Alexandru, Antologia poeziei generației 80, Editura Aula, Brașov, 2002

24. Peyré, Yves, Peinture et poésie. Le dialogue par le livre, Éditions Gallimard, Paris,

2001

25. Perse, Saint-John, Vents, suivi de Chronique, Collection Poésie, Éditions Gallimard,

Paris, 1960

26. Perse, Saint-John, Eloges, suivi de La gloire des Rois, Anabase, Exil, Collection

Poésie, Éditions Gallimard, Paris, 1960

27. Perse, Saint-John, Poeme, Editura pentru literatură universală, București, 1969 (trad.

de Aurel Rău)

28. Perse, Saint-John, Roger Caillois, Correspondance. 1942-1975, textes réunis et

présentés par Joëlle Gardes Tamine, „Cahiers Saint-John Perse”, Éditions Gallimard,

Paris, 1996

29. Picon, Gaëtan, Le surréalisme, Éditions d'Art Albert Skira S.A., Genève, 1976

30. Reverdy, Pierre, Pietre albe, Editura Univers, București, 1975

31. Seghers, Pierre, Le livre d’or de la poésie francaise contemporaine, Éditions

Marabout Université, Verviers, 1972

32. Stănescu, Nichita, Poezii, Editura Aula, Brașov, 2007

33. Suciu, Eugen, Țeasta, Editura Tracus Arte, București, 2013

34. ***Cinci, Editura Tracus Arte, București, 2011

Periodice

1. Abăluţă, Constantin, Regiunea de odinioară a poetului, în „Luceafărul”, nr. 15, 22

aprilie 1998, pg. 4

2. Alboiu, George, Din aventurile poetului, în „Luceafărul”, nr. 21, ianuarie 1984, pg. 7

3. Alexiu, Lucian, Va fi linişte, va fi seară, în „Orizont”, nr. 52, 27 dec. 1979, pg. 2

4. Aretzu, Paul, Un flux continuu de fragmente / Memorial Virgil Mazilescu. 65 de ani de

la nașterea poetului, în „Viața românească”, nr. 6-7, 2007

5. Arsenie, Dan, Memorial Virgil Mazilescu, în „Luceafărul”, nr. 4, 21 feb.1990, pg. 12

6. Bădescu, Horia; Coande, Nicolae; Boldea, Iulian; Vlaşin, Gelu; Popescu, George;

Militaru, Petrişor; Nedelea, Gabriel, Amintindu-mi-l pe Virgil Mazilescu.

Corespondente, în „Mozaicul”, an XIV, nr. 8, 2011, pg. 3-6

7. Ciopraga, Constantin, Virgil Mazilescu: Poezia – un plus existențial, în „Convorbiri

literare”, nr. 7, iulie 2007, pg. 28-30

41

8. Ciotloș, Cosmin, Precizări asupra preciziei, în „România literară”, nr. 5, 31 ianuarie

2014

9. Coşovei, Traian T., Cicatricea unei absenţe, în „Contemporanul”, nr. 15, 16 aprilie

1993, pg. 4

10. Cristea, Dan, Virgil Mazilescu. Fragmente din regiunea de odinioară, în „România

literară”, nr. 8, 18 februarie 1971, pg. 14

11. Drăghici, Georgeta, Fascinaţia legendei, în „România literară”, nr. 19, 2004

12. Dumitraşcu, Aurel, Poezia lui Virgil Mazilescu. Măştile şi personajele, în „Convorbiri

literare”, nr. 3, martie 2002, pg. 17-19

13. Felea, Victor, Ultima carte a poetului, în „Tribuna”, nr. 35, 30 august 1984, pg. 4

14. Flămând, Dinu, Fragmente din mai multe regiuni, în „Amfiteatru”, nr. 9/165,

septembrie 1979, pg. 9

15. Foarţă, Şerban, Fragmente din regiunea de odinioară, în „Orizont”, nr. 5, 1971, pg. 70

16. Foarţă, Şerban, Jocul pe-o singură carte, în „Luceafărul”, nr. 1, 4 ianuarie 1969, pg. 3

17. Gârbea, Horia, Aşteptînd arpentorul, în „Luceafărul”, nr. 11, 1990

18. Grăsoiu, Liviu, Accente, în „Viaţa românească”, nr. 5-6, mai-iunie 2002, pg. 235-237

19. Ianovi, Radu, Efectul Mazilescu, în „Poesis internaţional”, anul III, nr. 10, septembrie

2012, pg. 31

20. Iorgulescu, Mircea, Fragmente din regiunea de odinioară, în „România literară”, nr.

26, 24 iunie 1971, pg. 9

21. Ispas, Cristina, Virgil Mazilescu. Jurnal, în „Poesis internaţional”, anul III, nr. 10,

septembrie 2012, pg. 29-30

22. Iuga, Nora, „obsesia morţii apropiate a început foarte devreme”, în „Manuscriptum”,

nr. 1-4, 1993, pg. 233-236

23. Iuga, Nora, Virgil Mazilescu – 60. Dunga cafenie din jurul buzelor, în „România

literară”, nr. 14, 10-16 aprilie 2002, pg. 15

24. Ivanovici, Victor, Virgil Mazilescu: Versuri, în „România literară”, nr. 21, 22 mai

1969, pg. 5

25. Ivanovici, Victor, Apele, visul şi traversarea, în „Viaţa românească”, nr. 6-7, iunie-

iulie 1992, pg. 5-17

26. Laurenţiu, Dan, Fragmente din regiunea de odinioară, în „Luceafărul”, nr. 5, 30

ianuarie 1971, pg. 2

42

27. Leac, V., „lecţia mea: o tu simplitate plină de respect”, în „Poesis internaţional”, anul

III, nr. 10, septembrie 2012, pg. 28

28. Manolescu, Florin, Fragmente din regiunea de odinioară, în „Argeş”, nr. 3, martie

1971, pg. 13

29. Manolescu, Florin, Poezia unui muşchetar tragic, în „Luceafărul”, nr. 47, 1991

30. Manolescu, Nicolae, Un poet – Virgil Mazilescu, în „Contemporanul”, nr. 25, 21 iunie

1968, pg. 3

31. Manolescu, Nicolae, Poetul în ţara minunilor, în „România literară”, nr. 10, 8 martie

1984, pg. 9

32. Marin, Mariana, Mici crime perfecte, în „Manuscriptum”, nr. 1-4, 1993, pg. 33-35

33. Mihăieş, Mircea, Administraţia poetică, în „Orizont”, nr. 13, 31 martie 1983, pg. 2

34. Mureşan, Ion, Lumina şi amintirile sau Lecţia despre cum se citeşte o poezie, în

„Poesis internaţional”, anul III, nr. 10, septembrie 2012, pg. 25-27

35. Mureşan, Viorel, Oniricul de după Kafka, în „Familia”, nr. 2, februarie, 2001, pg. 51-

54

36. Oprea, Nicolae, Din propria-i cenuşă, în „Viaţa românească”, nr. 11, noiembrie 1984,

pg. 87-89

37. Paleologu, Alexandru, Va fi linişte, va fi seară, în „România literară”, nr. 33, 16

august 1984, pg. 11

38. Pricop, Constantin, Stiluri poetice, în „Convorbiri literare”, nr. 2, februarie 1984, pg. 5

39. Roman, Toma, Statura poetului, în „România literară”, nr. 4, 25 ianuarie 1990, pg. 10

40. Sângeorzan, Zaharia, Fragmente din regiunea de odinioară, în „Cronica”, nr. 11, 13

martie 1971, pg. 3

41. Şora, Mihai, Doi poeţi, în „România literară”, nr. 14, 10-16 aprilie 1996, pg. 3

42. Ştefănescu, Alex., Virgil Mazilescu, în „România literară”, nr. 24, 18-24 iunie 2003,

pg. 10

43. Ţeposu, Radu G., Guillaume şi Margareta, în „Flacăra”, nr. 6, 10 feb. 1984, pg. 14

44. Ulici, Laurenţiu, Rezonanţa primelor volume, în „Luceafărul”, nr. 46, 16 noiembrie

1968, pg. 6-7

45. Marian Drăghici, Şerban Anghelescu, Paul Aretzu, Ion Buzera, Ruxandra Cesereanu,

Cristian Simionescu, Liviu Ioan Stoiciu, Nichita Danilov, Memorial Virgil Mazilescu,

în „Viaţa românească”, nr. 6-7, 2007, pg. 20-49

46. Vasilescu, Mircea, Întoarcerea lui Immanuel, în „Arc”, nr. 3, 1992, pg. 209

43

Resurse web

1. Albiach, Anne-Marie, La ligne la perte, „Poezibao”,

http://poezibao.typepad.com/poezibao/2012/11/anthologie-permanente-in-memoriam-

anne-marie-albiach.html, accesat la 16 iulie 2015, 08:00.

2. Crețu, Bogdan, O moștenire literară și litigiile ei, în „Dialog”, nr. 2, 2005-2006,

http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=7272, accesat la 21 mai 2015, 22:30

3. Doman, Dumitru Augustin, Eseuri vesele & triste despre poeţi vioi & melancolici,

http://www.centrul-

culturalpitesti.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=213&Itemid=112,

accesat la 20 mai, 14:30

4. Doman, Dumitru Augustin, interviu cu Dan Arsenie, 09 Mai 2009,

http://www.centrulculturalpitesti.ro/index.php?option=com_content&view=article&id

=1961:interviu-cu-dan-arsenie&catid=220:revista-arges-mai-2009&Itemid=112

accesat la 22 mai, 2015, 08:36

5. Dorian, Gellu, Diaconu, Gelu. Antipoeme,

http://convorbiriliterare.dntis.ro/DORIAN1apr9.html, accesat la 21 mai 2015, 22:26

6. Drăghici, Georgeta, Fascinația legendei, în „România literară”, nr. 19, 2004,

http://www.romlit.ro/fascinaia_legendei?caut=fascinaia_legendei, accesat la 03

aprilie 2013, 13:17

7. Grigore, Toma, Ce-i spune un perete altui perete cînd se-ntîlnesc la colț, în „Cultura

literară”, nr. 457, 20 februarie 2014, consultat la 22 mai 2015, ora 09:17,

http://revistacultura.ro/nou/2014/02/ce-i-spune-un-perete-altui-perete-cand-sentalnesc-

la-colt/

8. Les esprits nomades, blog literar, http://www.espritsnomades.com

9. Manea, Mugurel Scriitori de ieri, în revista Nomen Artis, anul III, nr. 5/33, 2014,

pg. 16-17, consultată la 28 octombrie 2014, ora 10.00. http://nomenartis.ro/revista-

nomen-artis-numarul-33/

10. Maulpoix, Jean-Michel, La poésie française depuis 1950, http://www.maulpoix.net/,

accesat la 20 octombrie 2013, 15:00.

11. Revista Mozaicul, http://www.revista-mozaicul.ro/pdf/154.pdf, accesat la data de 30

ianuarie 2013, ora 11.20

44

12. Vancu, Radu Virgil Mazilescu. Guillaume poetul și prietenul, în Revista Lapunkt

http://www.lapunkt.ro/2013/09/02/virgil-mazilescu-guillaume-poetul-si-prietenul

accesat la data de 03.09.2013, ora 15:35

13. Vlașin, Gelu, Virgil Mazilescu - un fel de Mircea Cărtărescu al optzeciştilor, postat

la 6 octombrie 2011; accesat la 19 mai 2015, 5:30 pg.m.

http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/virgil-mazilescu-un-fel-de-mircea-

cartarescu-al-optzecistilor

14. Voncu, Răzvan, Cronica edițiilor: Opera lui Virgil Mazilescu, într-o nouă ediție, în

„România literară”, nr. 37, 2013

http://www.romlit.ro/opera_lui_virgil_mazilescu_ntr-o_nou_ediie, accesat la 04

iunie 2014, 20:15.

15. Revista Viața românească, http://www.viataromaneasca.eu/images/pdf/43_1.pdf,

accesat la 09 aprilie 2013, 19:58

45

Conducător științific Doctorand Prof. univ. dr. MOCEANU Ovidiu VASILICĂ Elena Cristina

POEZIA LUI VIRGIL MAZILESCU. STUDIU MONOGRAFIC

Rezumat

Poezia lui Virgil Mazilescu. Studiu monografic reprezintă o primă analiză integrală a operei lui Virgil Mazilescu. Cercetarea reface istoricul curentului oniric, repunînd în discuție trăsăturile acestuia și modul în care ele se reflectă în creația mazilesciană, a cărei evoluție este urmărită pe parcursul celor 4 plachete publicate antum, fără a se neglija poemele postume, ineditele sau variantele din periodice. Sistematizarea și raportarea deseori polemică la cele mai relevante opinii critice formulate cu privire la opera lui Mazilescu este urmată de o încercare de definire a specificului acesteia, lucrarea propunînd ipoteza unei elaborări conștiente și asumate a textului mazilescian ca un poem-prefață, de natură să înfățișeze o formă aparent intermediară a poemului. Investigarea recenziilor pe care Mazilescu le redactează, între 1968-1984, pentru „România literară” a furnizat o serie de instrumente utile cercetării, relevînd importanța capitală pe care Mazilescu o acorda ancorării poeziei în substanța vieții, sincerității discursului și simplității limbajului. Au fost urmărite, de asemenea, și filiațiile liricii generației ’80 cu cea a lui Virgil Mazilescu, precum și racordarea celei din urmă la un fenomen european mai amplu, „modernitatea negativă” (teoretizată de Emmanuel Hocquard), mulțumită, în primul rînd, profilului singular al liricii lui Virgil Mazilescu în spațiul literar românesc.

Scientific Adviser Ph.D.C. MOCEANU Ovidiu, Ph.D. VASILICĂ Elena Cristina

VIRGIL MAZILESCU’S POETRY. A MONOGRAPHIC STUDY

Abstract

Virgil Mazilescu's Poetry. A Monographic Study is a first look at the entire work of Virgil Mazilescu. This research retraces the history of the oneiric movement, re-discussing its main features and the way in which they reflect in Virgil Mazilescu's lyrical production, whose evolution is tracked during the four chapbooks published anthumously, without neglecting posthumous poems, periodicals, unpublished poems or variants. The systematization and often polemic recourse to the most relevant critical opinions referring to Mazilescu’s work is followed by an attempt to define its specificity, the present approach proposing the hypothesis of a self-conscious and deliberate elaboration of the text as preface-poem with Mazilescu, a construction meant to make the poem look like an intermediate, unfinished form of itself. The investigation of Virgil Mazilescu's own reviews, written between 1968 and 1984 for "Romania Literară", has provided a number of useful tools for the research, disclosing the paramount importance given by Virgil Mazilescu to the anchoring of the poetry in the substance of life, to the sincerity of the discourse or the simplicity of the language. The possible links between Virgil Mazilescu's poetry and the way of writing of the 80s generation were also investigated, as were its connections to a wider European phenomenon, the "negative modernity" (as defined by Emmanuel Hocquard), an association made possible primarily by the singular profile of Virgil Mazilescu's poetry in the Romanian literary space.

46

CURRICULUM VITAE VASILICĂ Elena Cristina Informații personale: Data nașterii: 03/10/1983 Domiciliu stabil: Str. Calea București, nr. 37, sc. C, ap. 8 , Brașov, jud. Brașov Telefon: +40726488548 Adresă de e-mail: [email protected]

Experiențe profesionale anterioare: 01.01.2013 – prezent: Redactor-șef, Editura Aula din Brașov 01.10.2007 – 01.01.2013: Redactor, tehnoredactor Editura Aula din Brașov

Educație și formare: Tipul de formare: stagiu extern de cercetare Perioada: 1.10.2015 – 30.12.2015 Instituția de învățământ: INALCO (Institut National de Langues et Cultures Orientales), Paris Îndrumător: Prof. Catherine Durandin

Tipul de formare: postuniversitară – studii doctorale cu frecvență Perioada: 2012 – prezent Instituția de învățământ: Universitatea „Transilvania” din Brașov Domeniul: Filologie Aria tematică: literatură română / literatură comparată

Tipul de formare: universitară de lungă durată – studii de licență Perioada: 2003-2007 Instituția de învățământ: Universitatea „Transilvania” din Brașov Domeniul: Filologie Specializarea: Limba și literatura română/Limba și literatura franceză Listă selectivă de lucrări:

a) Articole științifice publicate: 1. Obsesii lingvistice și existențiale în poezia lui Florin Iaru. Geneza omului mecanomorf,

în vol. „Globalization and Intercultural Dialogue: Multidisciplinary Perspectives”, editor Iulian Boldea, Editura Arhipelag XXI, Târgu Mureș, 2014

2. Virgil Mazilescu – Dincolo, pe lîngă și deasupra generației ’80. O discuție preliminară, în revista „Journal of Romanian Literary Studies”, nr. 7/2015, Editura Arhipelag XXI, Târgu Mureș

b) Lucrări științifice susținute în cadrul unor conferințe: 1. Singurătatea în doi într-un secol străin, Colocviul Național Universitar de Literatură

Contemporană, ediția a XII-a, Facultatea de Litere, Universitatea „Transilvania” din Brașov, 15-16 mai 2015

2. Virgil Mazilescu și mișcarea onirică, Conferința Științifică Internațională „Globalization, Intercultural Dialogue and National Identity”, ediția a II-a, 28-29 mai 2015, Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureș

47

CURRICULUM VITAE VASILICĂ Elena Cristina

Personal information: Birth Date: 03/10/1983 Address: Str. Calea București, nr. 37, sc. C, ap. 8, Brașov, jud. Brașov Telephone no.: +40726488548 E-mail address: [email protected]

Previous work experience: 01.01.2013 – present: Editor-in-Chief, Aula Publishing House, Brașov 01.10.2007 – 01.01.2013: Editor, DTP Operator, Aula Publishing House, Brașov

Education and training: Nature of the training: research internship Dates: 01.10.2014 – 30.12.2014 At: INALCO (Institut National de Langues et Cultures Orientales), Paris Research advisor: Professor Catherine Durandin

Nature of the training: postgraduate tertiary education – doctoral studies Dates: 2012 – present At: „Transilvania” University of Brașov Field: Literary studies

Nature of the training: undergraduate tertiary education - university studies Dates: 2003-2007 At: „Transilvania” University of Brașov Field: Literary Studies et Foreign Languages Area of study: Romanian and French Languages and Literatures Selected Works:

a) Scientific articles: 1. Linguistic and Existential Obsessions in Florin Iaru’s Poetry. The Genesis of the

Mechanomorphic Man, in „Globalization and Intercultural Dialogue: Multidisciplinary Perspectives”, editor Iulian Boldea, Arhipelag XXI Publishing House, Târgu Mureș, 2014

2. Virgil Mazilescu – Beyond, Beside and Above the ’80s Generation. A Preliminay Discussion, in the „Journal of Romanian Literary Studies”, nr. 7/2015, Arhipelag XXI Publishing House, Târgu Mureș b) Contributions to scientific conferences:

1. Loneliness in Two in a Strange Century, National University Colloquium of Contemporary Literature, XIIth edition, Faculty of Letters, "Transilvania" University of Brașov, 15 – 16 May 2015

2. Virgil Mazilescu and the Oneiric Movement, International Scientific Conference "Globalization, National Identity and Intercultural Dialogue", IIth edition, 28-29 May 2015, "Petru Maior" University, Târgu Mureș

Universitatea Transilvania din Bra șov - old.unitbv.roold.unitbv.ro/Portals/31/Sustineri de...

Documents

Transcript of Universitatea Transilvania din Bra șov - old.unitbv.roold.unitbv.ro/Portals/31/Sustineri de...