UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE · PDF fileContabilitate şi Informatică de Gestiune...

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE STIINTE JURIDICE, ECONOMICE SI

ADMINISTRATIVE CRAIOVA

Contabilitate şi Informatică de Gestiune

Anul I

Sesiunea Vară 2016/2017

Conf. univ. dr. Bogdan Anca Mădălina

Contabilitate (Proceduri)

CONTABILITATE PROCEDURI

Conf. univ. dr. BOGDAN ANCA MĂDĂLINA

I. Obiectivele cursului

Disciplina Contabilitate - Proceduri, cu un pronunţat caracter aplicativ, vizează

aplicarea în practică a noţiunilor teoretice din contabilitate, tratate în primul semestru, prin

înregistrarea cronologică şi sistematică în contabilitate a principalelor evenimente şi tranzacţii

ce au loc în cadrul unei întreprinderi. Noţiunile legate de balanţa de verificare, ca instrument de

control al înregistrărilor efectuate, îşi găsesc locul tot în această parte.

Obiective specifice:

Definirea conceptelor, procedeelor şi metodelor folosite în contabilitatea

entității/organizației, precum şi a factorilor economici, sociali şi legislativi care influențează

operațiunile economico-financiare

Explicarea conceptelor, procedeelor şi metodelor folosite în contabilitatea

entității/organizației

Explicarea conceptelor, teoriilor şi metodelor de bază pentru pregătirea informațiilor

necesare întocmirii de rapoarte financiar- contabile şi/sau fiscale

II. Conţinutul cursului

CAPITOLUL I

REGLEMENTĂRI ŞI DELIMITĂRI PRIVIND CAPITALURILE. CONTABILITATEA

PRINCIPALELOR TRANZACŢII PRIVIND CAPITALUL SOCIAL ŞI A DECONTĂRILOR

CU ASOCIAŢII PRIVIND CAPITALUL

1.1. Reglementări şi delimitări privind capitalurile

1.2. Contabilitatea principalelor tranzacţii privind capitalului social şi a decontărilor cu

asociaţii privind capitalul

CAPITOLUL II

CONTABILITATEA PRINCIPALELOR TRANZACŢII PRIVIND REZERVELE,

REZULTATELE ŞI CAPITALUL ÎMPRUMUTAT

2.1. Contabilitatea principalelor tranzacţii privind rezervele

2.2. Contabilitatea principalelor tranzacţii privind rezultatele

2.3. Contabilitatea principalelor tranzacţii privind capitalul împrumutat

CAPITOLUL III

REGLEMENTĂRI ŞI DELIMITĂRI PRIVIND ACTIVELE IMOBILIZATE. EVALUAREA

IMOBILIZĂRILOR CORPORALE

3.1. Reglementări şi delimitări privind activele imobilizate

3.2. Contabilitatea imobilizărilor necorporale

CAPITOLUL IV

EVALUAREA IMOBILIZĂRILOR. REEVALUAREA IMOBILIZĂRILOR.

AMORTIZAREA. CONTABILITATEA PRINCIPALELOR TRANZACŢII PRIVIND

IMOBILIZĂRILE

4.1. Evaluarea imobilizărilor corporale

4.2. Reevaluarea imobilizărilor

4.3. Amortizarea

4.4. Contabilitatea principalelor tranzacţii privind imobilizările

CAPITOLUL V

REGLEMENTĂRI ŞI DELIMITĂRI PRIVIND STOCURILE ŞI PRODUCŢIA ÎN CURS DE

EXECUŢIE. EVALUAREA STOCURILOR ŞI A PRODUCŢIEI ÎN CURS DE EXECUŢIE

5.1. Reglementări şi delimitări privind stocurile şi producţia în curs de execuţie

5.2. Evaluarea stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie

CAPITOLUL VI

CONTABILITATEA PRINCIPALELOR TRANZACŢII PRIVIND STOCURILE ȘI

PRODUCȚIA ÎN CURS DE EXECUȚIE

6.1. Documente primare referitoare la stocuri

6.2. Contabilitatea principalelor tranzacţii privind stocurile

6.3. Deprecierea stocurilor

CAPITOLUL VII

REGLEMENTĂRI ŞI DELIMITĂRI PRIVIND DATORIILE ŞI CREANŢELE.

CONTABILITATEA PRINCIPALELOR TRANZACŢII PRIVIND CREANŢELE ŞI

DATORIILE COMERCIALE

7.1. Reglementări şi delimitări privind datoriile şi creanţele

7.2. Contabilitatea principalelor tranzacţii privind creanţele şi datoriile comerciale

CAPITOLUL VIII

CONTABILITATEA PRINCIPALELOR TRANZACŢII PRIVIND CREANŢELE ŞI

DATORIILE LEGATE DE SALARII, ASIGURĂRI ŞI PROTECŢIE SOCIALĂ ȘI

CREANŢELE ŞI DATORIILE FISCALE

8.1. Contabilitatea principalelor tranzacţii privind creanţele şi datoriile legate de salarii,

asigurări şi protecţie socială

8.2. Contabilitatea datoriilor şi creanţelor fiscale

CAPITOLUL IX

CONTABILITATEA PRINCIPALELOR TRANZACŢII PRIVIND FLUXURILE DE

TREZORERIE

CAPITOLUL X

CONTABILITATEA PRINCIPALELOR TRANZACŢII PRIVIND CHELTUIELILE.....311

CAPITOLUL XI

VENITURILE: DEFINIRE, RECUNOAŞTERE, CLASIFICARE. CONTABILITATEA

PRINCIPALELOR TRANZACŢII PRIVIND VENITURILE. CONTABILITATEA

CONSTITUIRII ŞI ANULĂRII PROVIZIOANELOR ŞI A AJUSTĂRILOR PENTRU

PIERDEREA DE VALOARE

11.1. Contabilitatea principalelor tranzacţii privind veniturile

11.2. Contabilitatea constituirii şi anulării provizioanelor şi a ajustărilor pentru pierderea de

valoare

CAPITOLUL XII

NOŢIUNEA, IMPORTANŢA, FUNCŢIILE, CLASIFICAREA ŞI ÎNTOCMIREA,

BALANŢELOR DE VERIFICARE. IDENTIFICAREA ERORILOR DE ÎNREGISTRARE

CU AJUTORUL BALANŢELOR DE VERIFICARE

12.1. Noţiunea, importanţa şi funcţiile balanţelor de verificare

12.2. Clasificarea balanţelor de verificare şi modalitatea de întocmire

12.3. Identificarea erorilor de înregistrare cu ajutorul balanţelor de verificare

CAPITOLUL XIII

INVENTARIEREA PATRIMONIULUI-LUCRARE PREMERGĂTOARE ÎNTOCMIRII

BILANŢULUI CONTABIL. LUCRĂRI DE RAPORTARE FINANCIAR-CONTABILĂ

LUNARE, SEMESTRIALE, ANUALE

13.1. Inventarierea patrimoniului – lucrare premergătoare întocmirii bilanţului contabil

13.2. Lucrări de raportare financiar-contabilă lunare

13.3. Lucrări de raportare financiar-contabilă semestriale

13.4. Lucrări de raportare financiar-contabilă anuale

CAPITOLUL XIV

BILANŢUL ŞI POZIŢIA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII. CONTUL DE PROFIT ŞI

PIERDERE ŞI PERFORMANŢELE ÎNTREPRINDERII. TABLOUL FLUXURILOR DE

TREZORERIE ŞI LICHIDITATEA ÎNTREPRINDERII

14.3.1. Bilanţul şi poziţia financiară a unităţii patrimoniale

14.3.2. Contul de profit şi pierdere şi performanţele unităţii patrimoniale

14.3.3. Tabloul fluxurilor de trezorerie şi lichiditatea unităţii patrimoniale

III. Tematica seminariilor şi lucrărilor practice monografice

1.Contabilitatea principalelor tranzacţii privind capitalului social şi a decontărilor cu


2.Contabilitatea principalelor tranzacţii privind rezervele, rezultatele şi capitalul

împrumutat

3.Reglementări şi delimitări privind activele imobilizate. Evaluarea imobilizărilor

corporale

4.Reevaluarea imobilizărilor. Amortizarea. Contabilitatea principalelor tranzacţii privind

imobilizările

5.Reglementări şi delimitări privind stocurile şi producţia în curs de execuţie.

Evaluarea stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie

6.Documente primare utilizate referitoare la stocuri. Contabilitatea principalelor

tranzacţii privind stocurile. Deprecierea stocurilor

7.Contabilitatea principalelor tranzacţii privind creanţele şi datoriile comerciale

8.Contabilitatea principalelor tranzacţii privind creanţele şi datoriile legate de salarii,

asigurări şi protecţie socială. Contabilitatea principalelor tranzacţii privind creanţele şi datoriile

fiscale

9.Contabilitatea principalelor tranzacţii privind fluxurile de trezorerie

10.Contabilitatea principalelor tranzacţii privind cheltuielile

11.Contabilitatea principalelor tranzacţii privind veniturile

12.Noţiunea, importanţa, funcţiile, clasificarea şi întocmirea, balanţelor de verificare.

Identificarea erorilor de înregistrare cu ajutorul balanţelor de verificare

13.Inventarierea patrimoniului-lucrare premergătoare întocmirii bilanţului contabil.

Lucrări de raportare financiar-contabilă lunare, semestriale, anuale

14.Bilanţul şi poziţia financiară a întreprinderii. Contul de profit şi pierdere şi

performanţele întreprinderii. Tabloul fluxurilor de trezorerie şi lichiditatea întreprinderii

IV. Mod de evaluare

Disciplina Contabilitate Proceduri se va finaliza cu examen scris.

V. Bibliografie:

[1] Bogdan, Anca Mădălina, (2016), Contabilitate – baze şi proceduri, Editura

Universitaria, Craiova.

[2] Bogdan, Anca Mădălina, Contabilitate Baze, Curs Blackboard 2016,

www.spiruharet.ro.

[3] Chivu, Maria Ramona, (2013), Bazele Contabilității, Editura FRM, București.

[4] Ionescu, Cicilia; Georgescu Floarea (2014), Bazele Contabilității, Editura FRM,

București.

[5] Legea Contabilităţii nr. 82/1991, republicată în 2008, Monitorul Oficial nr. 454 din

18 iunie 2008 şi actualizată la 2 iunie 2011 cu prevederile OUG nr. 37/2011.

[6] Ordinul nr. 1802 din 29 decembrie 2014 ‐ Partea I pentru aprobarea

Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale şi situațiile financiare

anuale consolidate.

[7] Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1850/2004, privind registrele si

formularele financiar-contabile, M. Of. nr. 23 bis din 7 ianuarie 2005.

Capitolul 1

CONTABILITATEA CAPITALURILOR

1.1. Reglementări şi delimitări privind capitalurile

Categoria economică de capitaluri poate fi interpretată din punct de vedere financiar –

contabil ca fiind formată din capitaluri proprii şi capitaluri împrumutate.

Înfiinţarea unei societăţi, indiferent de tipul ei, are ca punct de plecare stabilirea

cuantumului capitalului social subscris, statutul şi contractul de societate.

Aşa cum este prevăzut de legislaţia în vigoare, la înfiinţare este obligatoriu ca asociaţii

sau acţionarii să-şi verse aportul la capitalul social integral.

Constituirea capitalului social, presupune parcurgerea a 3 etape:

formarea capitalului subscris şi nevărsat prin promisiunea făcută de asociaţi şi

acţionari, că vor aduce aportul lor în natură şi / sau numerar la capitalul social;

vărsarea şi / sau depunerea bunurilor propuse ca aport la capitalul social astfel :

aportul în numerar va fi depus prin foaie de vărsământ chitanţă într-un cont

deschis la o unitate bancară;

aportul în natură nu poate depăşi 60% din valoarea capitalului social şi va fi

depus direct la sediul societăţi şi consemnat printr-un proces verbal de predare –

primire, iar valoarea bunurilor va fi evaluată conform legii de către un evaluator

atestat;

în urma depunerii efective a capitalului social, în contabilitate se

transformă capitalul subscris nevărsat în capital subscris vărsat.

Capitalul social este format din părţi sociale numite şi acţiuni, ce au o valoare egală.

Contabilitatea analitică a capitalului social se ţine pe acţionari sau asociaţi şi trebuie să

cuprindă numărul şi valoarea nominală a acţionarilor sau părţile sociale subscrise şi vărsate de

către aceştia.

Principalele operaţiunii legate de capital ce se înregistrează în contabilitate sunt:

1. Formarea capitalului social prin subscrierea şi vărsarea aportului;

2. Majorarea capitalului social prin:

a. subscrierea şi emiterea de noi acţiuni odată cu intrarea unor noi asociaţi sau

acţionari;

b. încorporarea rezervelor.

În condiţiile majorării capitalului social ca urmare a modificării acţionariatului se stabileşte un

termen de aducere a aportului. Acest termen dacă nu este respectat atrage obligaţia plăţii de

către acţionarii respectivi a unei dobânzi legale pentru datoria întârzierii şi în plus răspund

pentru daunele produse societăţii din acest motiv.

3. Micşorarea capitalului social prin:

a. Reducerea numărului de acţionari sau părţi sociale odată cu retragerea

asociaţilor sau acţionarilor;

b. Acoperirea pierderilor contabile ale anilor precedenţi.

1.2 Contabilitatea principalelor tranzacţii privind capitalului social şi a decontărilor cu


Contul 1011 “Capital subscris nevărsat”, în Planul de Conturi General (P.C.G.),

stabilit de către Ministerul Finanţelor Publice din România, face parte din clasa I “Conturi de

capitaluri”, grupa “capital şi rezerve”. Din punct de vedere al funcţiei contabile este un cont de

pasiv. Acest cont evidenţiază aportul la capitalul social promis la înfiinţarea unităţii

patrimoniale de către asociaţi sau acţionari.

Fiind cont de pasiv îşi începe funcţionarea prin a se credita.

Se creditează:

În corespondenţă cu debitul contului 456 “Decontări cu acţionarii/asociaţii privind capitalul“,

reprezentând valoarea capitalului subscris de asociaţi şi acţionari potrivit contractului încheiat

între aceştia.

456

“Decontări cu

acţionarii/asociaţii privind

capitalul “

= 1011

“Capital subscris

nevărsat”

Se debitează:

În corespondenţă cu creditul contului 1012 “Capital subscris vărsat”, pe măsura depunerii de

către acţionari sau asociaţi a aporturilor subscrise. Cu alte cuvinte, se înregistrează

transformarea capitalului social subscris nevărsat în capital vărsat ca urmare a depunerii

aportului.

1011

“Capital subscris nevărsat”

= 1012 “Capital subscris vărsat”

Soldul creditor al contului semnifică valoarea capitalului subscris şi nevărsat.

Tranzacţia 1

Se constituie societatea comercială Alma SRL în baza contractului de societate încheiat de

asociaţii Ionescu şi Popescu. Asociatul Ionescu subscrie 50 de părţi sociale, iar asociatul

Popescu subscrie 50 părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 200 lei.

Analiza contabilă a operaţiei economice

a) Operaţia constă în încheierea contractului de asociere şi subscrierea capitalului social de

către asociaţi.

b) Conturile corespondente sunt:

Contul 456 “Decontări cu acţionarii/asociaţii privind capitalul” este un cont de activ,

care creşte şi se va debita pe baza regulii a II- a de funcţionare a conturilor

contul 1011 “Capital subscris nevărsat”, este un cont de pasiv, care creşte şi se va

credita pe baza regulii a II-a de funcţionare a conturilor

c) Formula contabilă este:

456

“Decontări cu

acţionarii/asociaţii

privind capitalul “

= 1011

“Capital

subscris

nevărsat”

20.000 lei

Contul 1012 “Capital subscris vărsat” exprimă valoarea capitalului social, constituit în

urma vărsării aporturilor în numerar şi/sau în natură de către asociaţi şi acţionari. Din punct de

vedere al funcţiei contabile este un cont de pasiv, iar din punct de vedere al conţinutului

economic face parte din categoria surselor patrimoniale numite capitaluri.

Se creditează:

1. În corespondenţă cu debitul contului 1011 “Capital subscris nevărsat”, reprezentând valoarea

capitalului vărsat în bani sau în natură de către asociaţi sau acţionari.

1011

“Capital subscris nevărsat”


2. În corespondenţă cu debitul contului 106 “Rezerve”, reprezentând valoarea rezervelor

destinate majorării capitalului social.

106 “Rezerve”


Se debitează:

1. În corespondenţă cu creditul contului 456 “Decontări cu acţionarii/asociaţii privind

capitalul”, cu ocazia retragerii aporturilor de capital de către asociaţi sau acţionari.

1012 “Capital subscris vărsat”

= 456

“Decontări cu

acţionarii/asociaţii

privind capitalul “

2. În corespondenţă cu creditul contului 117 “Rezultatul reportat”, cu diminuările de capital

efectuate potrivit legii pentru compensarea pierderilor realizate în exerciţiile precedente.


= 117

“Rezultatul reportat”

Soldul creditor al contului exprimă capitalul social subscris şi vărsat la finele perioadei

de gestiune.

Tranzacţia 2 În urma vărsării aporturilor în disponibilităţi băneşti şi în mijloace fixe urmează înregistrarea

imediată a capitalului subscris vărsat (concomitent).

Analiza contabilă a operaţiei economice

a) Operaţia constă în reflectarea constituirii efective a capitalului social subscris şi vărsat.


Contul 1012 “Capital subscris vărsat”, este un cont de pasiv, care creşte şi se va credita

pe baza regulii a II-a de funcţionare a conturilor.

Contul1011 “Capital subscris nevărsat”, este un cont de pasiv, care scade şi se va debita

pe baza regulii a III-a de funcţionare a conturilor.


1011 “Capital subscris nevărsat”

= 1012 20.000 lei

“Capital subscris vărsat”

1.3 Contabilitatea principalelor tranzacţii privind rezervele

Contabilitatea rezervelor se ţine de câtre unităţile patrimoniale pe categorii de rezerve:

- rezerve legale

- rezerve statutare sau contractuale

- alte rezerve

În contabilitatea operaţiilor economice, constituirea rezervelor are loc pe seama

profitului brut sau net obţinut la finele anului sau anilor precedenţi, dacă acesta din urmă a

rămas nerepartizat. Contul cu ajutorul căruia sunt urmărite rezervele este 106 “Rezerve”, cu

funcţie contabilă de pasiv, ce se desfăşoară în contabilitate pe conturi sintetice de gradul II,

astfel:

1061 ”Rezerve legale”, constituite anual din profitul brut al unităţii patrimoniale în cote de

minimum 5%, până ce fondul de rezervă atinge limita minimă de 20% din capitalul social.

1063 “Rezerve statutare”, ce se constituie conform statutului de funcţionare al societăţilor

comerciale, din profitul net al unităţii patrimoniale.

1068 ”Alte rezerve”, neprevăzute de lege, sau de statut şi care se constituie de regulă, pe

seama profitului net şi au ca scop acoperirea eventualelor pierderi, creşterea capitalului

social sau alte destinaţii hotărâte de Adunarea generală a acţionarilor şi asociaţilor.

1.4 Contabilitatea principalelor tranzacţii privind rezultatele

Tot în categoria conturilor de capitaluri intră şi rezultatul reportat care reprezintă:

- pierderea din exerciţiile precedente care nu a fost încă acoperită;

- profitul din exerciţiile precedente a cărei repartizare a fost amânată de către

Adunarea Generală a Asociaţilor şi Acţionarilor.

De rezultatul reportat se ocupă contul 117 “Rezultatul reportat” care face parte din categoria

de capitaluri proprii şi este un cont bifuncţional.

Se creditează:

1. În corespondenţă cu debitul contului 129 “Repartizarea profitului”, reprezentând pierderile

contabile din exerciţiile precedente acoperite din profitul exerciţiului curent.

129 “Repartizarea profitului”

= 117

“Rezultatul reportat “

2. În corespondenţă cu debitul contului 106”Rezerve”, reprezentând pierderile contabile din

exerciţiile precedente acoperite din rezerve.

106 “Rezerve”

= 117


3. În corespondenţă cu debitul contului 1012 “Capital subscris vărsat”, reprezentând pierderile

contabile din exerciţiile precedente acoperite prin micşorarea capitalului social.


= 117


4. În corespondenţă cu debitul contului 121”Profit şi pierdere”, reprezentând profitul net

realizat în exerciţiul precedent şi nerepartizat.

121 “Profit şi pierdere”

= 117


Se debitează:

1. În corespondenţă cu creditul contului 121”Profit şi pierdere”, reprezentând pierderile

contabile din exerciţiul precedent.

117


= 121 “Profit şi pierdere”

Soldul debitor reprezintă pierderea neacoperită, iar soldul creditor reprezintă profitul

nerepartizat.

1.5 Contabilitatea principalelor tranzacţii privind capitalul împrumutat

Contul 162 “Credite bancare pe termen lung” reprezintă un cont de capitaluri

împrumutate, adică datoriile pe termen lung pe care persoanele juridice le au faţă de bănci.

Acest cont are două analitice: 1621 „Credite bancare pe termen lung” şi 1622 Credite

bancare pe termen lung şi mediu nerambursate la scadenţă” ce au funcţie contabilă de pasiv

şi prezintă aceleaşi corespondenţe.

Se creditează: În corespondenţă cu debitul contului 5121 “Conturi la bănci în lei” reprezentând suma aferentă

creditelor pe termen lung virată în contul de disponibil la bănci în lei.

5121 “ Conturi la bănci în lei “

= 162 “ Credite bancare pe

termen lung “

Se debitează:

În corespondenţă cu creditul contului 5121 “Conturi la bănci în lei” reprezentând suma

creditelor rambursate.

162 = 5121

“ Credite bancare pe termen

lung “

“ Conturi la bănci în lei “

Soldul creditor reprezintă creditele pe termen lung nerambursate.

Contul 168 “Dobânzi aferente împrumuturilor şi datoriilor asimilate” este tot un cont

de capitaluri cu funcţie contabilă de pasiv. Acest cont ţine evidenţa dobânzilor datorate,

aferente împrumuturilor din emisiunea de obligaţiuni, creditelor bancare pe termen lung

precum şi a altor împrumuturi şi datorii asimilate.

Se creditează: În corespondenţă cu debitul contului 666 “Cheltuieli privind dobânzile”, reprezentând

valoarea dobânzilor datorate.

666 “ Cheltuieli privind

dobânzile”

= 168 “ Dobânzi aferente

împrumuturilor şi

datoriilor asimilate “

Se debitează:

În corespondenţă cu creditul contului 5121 “Conturi la bănci în lei” , reprezentând suma

dobânzilor plătite.

168 “Dobânzi aferente

împrumuturilor şi datoriilor

asimilate “

= 5121 “ Conturi la bănci în lei “

Soldul creditor al contului reprezintă dobânzile datorate şi neplătite.

Capitolul 2

CONTABILITATEA ACTIVELOR IMOBILIZATE

2.1. Reglementări şi delimitări privind activele imobilizate

Un activ reprezintă pentru unitate o resursă controlată de către aceasta şi care este

rezultatul unor evenimente trecute, de la care se aşteaptă în mod obligatoriu generarea de

beneficii economice viitoare.

Activele imobilizate reprezintă bunurile şi valorile destinate să deservească o perioadă

îndelungată activitatea unităţii patrimoniale, care nu se consumă la prima utilizare, valoarea lor

recuperându-se eşalonat în cheltuielile de exploatare ale mai multor exerciţii în raport de durata

de funcţionare.

În contabilitate, activele imobilizate sunt urmărite pe următoarele categorii:

imobilizări necorporale;

imobilizări corporale;

imobilizări în curs necorporale şi corporale;

imobilizări financiare.

Imobilizările necorporale sunt acea categorie de active imobilizate care nu se

concretizează în bunuri cu o structură fizică determinată şi care pentru a fi recunoscute în bilanţ

- conform IAS 38 “Active necorporale”- trebuie să îndeplinească cumulativ două condiţii:

să genereze beneficii economice pentru unitatea patrimonială;

costul activelor să poată fi evaluat în mod credibil.

Imobilizările necorporale se amortizează sistematic de-a lungul duratei lor de viaţă

utilă.

Imobilizările corporale, sunt recunoscute în bilanţ, dacă îndeplinesc cumulativ două

condiţii:

generează beneficii economice în viitor unităţii patrimoniale

costul activelor corporale poate fi evaluat în mod credibil

au valoare mai mare decât limita prevăzută de reglementările legale în vigoare (1.800

ron).

În conformitate cu normele legale, terenurile şi mijloacele fixe sunt imobilizările

corporale care:

sunt deţinute de o persoană juridică, în scopul de a fi folosite în producţia de bunuri sau

în prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri

administrative

sunt folosite pe o perioadă mai mare de un an.

costul unui element al terenurilor şi mijloacelor fixe este format din preţul de

cumpărare, taxele vamale, taxele nerecuperabile, cheltuieli legate de punerea lui în

funcţiune (costul de amenajare al amplasamentului, costuri de montaj, onorariile

arhitecţilor şi inginerilor) din care se scade rabatul comercial acordat.

Imobilizările în curs reprezintă investiţiile neterminate de către unitatea patrimonială

(realizate în producţie proprie sau în antrepriză) până la finele exerciţiului financiar. Ele vor fi

înregistrate în contabilitate la cost de producţie respectiv cost de achiziţie.

Calea pe care o parcurge o imobilizare în curs presupune mai multe etape:

faza de cercetare este perioada în care se fac cheltuieli pentru realizarea unui proiect

care să aibă o aplicabilitate practică incontestabilă şi care va produce beneficii viitoare;

faza de dezvoltare este aceea etapă care presupune efectuarea de schiţe, design,

realizarea unui prototip, construcţie, testarea prototipurilor şi eventualelor modele sau

matriţe;

realizarea efectivă a produsului în serie mică

recepţia finală; din acest moment produsul obţinut se transformă din imobilizare în

curs în imobilizare corporală sau necorporală efectivă, care se va păstra în unitate şi se

va amortiza corespunzător, se va închiria sau se va vinde.

Costul unui activ imobilizat produs cu resurse proprii include cheltuielile cu materiale,

energia, serviciile consumate, salariile personalului (inclusiv cheltuielile cu pregătirea

profesională a salariaţilor în acest scop), taxe şi alte cheltuieli strict legate de acest obiectiv.

Imobilizările financiare reprezintă plasamentele pe termen lung ale capitalului în

acţiuni sau alte titluri de valoare, cum sunt: titlurile de participare şi creanţe imobilizate pe

termen lung.

2.1. Contabilitatea principalelor tranzacţii privind imobilizările

Categoria de imobilizări necorporale este prezentată în planul de conturi general de

grupa 20 ”Imobilizări necorporale” şi este formată din:

A. cheltuieli de constituire;

B. cheltuieli de dezvoltare;

C. concesiuni, brevete licenţe, mărci comerciale şi alte drepturi şi valori similare;

D. fond comercial;

E. alte imobilizări necorporale.

A. Cheltuielile de constituire, reprezintă acele cheltuieli efectuate cu ocazia înfiinţării

unităţii patrimoniale, constând din: taxe şi alte cheltuieli de înscriere şi înmatriculare, cheltuieli

privind emiterea şi vânzarea de acţiuni şi obligaţiuni la înfiinţare, cheltuieli de prospectare a

pieţei şi de publicitate la înfiinţare etc.

Contabilitatea este realizată cu ajutorul contului de gradul I, 201 “Cheltuieli de

constituire”, ce este un cont de imobilizări necorporale cu funcţie contabilă de activ, se

amortizează pe o perioadă de cel mult cinci ani.

Se debitează:

1. În corespondenţă cu creditul conturilor 5121 “Conturi la bănci în lei” şi 5311 “Casa în lei”,

reprezentând sumele corespunzătoare cheltuielilor ocazionate de înfiinţarea persoanei juridice,

achitate din conturile la bănci în lei sau cu numerar.

201 “Cheltuieli de constituire”

= 5121

“ Conturi la bănci în lei“


= 5311

“ Casa în lei “

2. În corespondenţă cu creditul conturilor 404 “Furnizori de imobilizări”, reprezentând sumele

aferente înfiinţării persoanei juridice care sunt facturate de unităţile specializate (ex. cabinet

notarial, cabinet de avocatură, Camera de comerţ etc.).


= 404

“Furnizori de imobilizări”

Se creditează:

1. În corespondenţă cu debitul contului 280 “Amortizări privind imobilizările necorporale”

pentru a înregistra cheltuielile de constituire amortizate integral.

280

“Amortizări privind

imobilizările necorporale “

= 201

“ Cheltuieli de constituire”

Soldul debitor al contului reflectă valoarea cheltuielilor de existente şi neamortizate.

Imobilizările corporale sunt prezentate în planul de conturi general prin grupa 21

”Imobilizări corporale” şi cuprind următoarele categorii:

Terenuri şi amenajări de terenuri

Construcţii

Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii

Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi

materiale şi alte active corporale

Imobilizările corporale (mijloace fixe), sunt recunoscute în bilanţ, dacă îndeplinesc

cumulativ două condiţii:

generează beneficii economice în viitor unităţii patrimoniale;

costul activelor corporale poate fi evaluat în mod credibil;

au valoare mai mare decât limita prevăzută de reglementările legale în vigoare (în

prezent 1.800 lei conform H.G. 105/2007).

Conturile 212 “Construcţii”, 213 “Instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi

plantaţii”, 214 “Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi

materiale şi alte active corporale” ţin evidenţa existenţei şi mişcării, activelor corporale care le

reprezintă (exemplu: construcţii, instalaţii, tehnice, mijloace de transport etc.). Sunt conturi ce

fac parte din categoria de active imobilizate corporale şi au funcţie contabilă de activ şi au

aceleaşi corespondenţe.

Prezentăm ca şi cont reprezentativ contul 212 “ Construcţii”.

Se debitează:

1.În corespondenţă cu creditul contului 404 “Furnizori de imobilizări”, reprezintă valoarea

construcţiilor achiziţionate de la terţi.

212 “ Construcţii “

= 404 “ Furnizori de imobilizări”

2. În corespondenţă cu creditul contului 722 “Venituri din producţia de imobilizări corporale”,

reprezintă valoarea construcţiei realizate cu efort propriu.


= 722 “ Venituri din producţia de

imobilizări corporale “

3. În corespondenţă cu creditul contului 456 “ Decontări cu acţionarii/asociaţii privind

capitalul”, reprezintă aportul în natură (concretizat în construcţii) la capitalul social al

asociaţilor /acţionarilor.


= 456 “ Decontări cu acţionarii /

asociaţii privind capitalul “

4. În corespondenţă cu creditul contului 231 “ Imobilizări corporale în curs ”, reprezintă

valoarea la cost de producţie a construcţiilor în curs de execuţie.


= 231

“ Imobilizări corporale în

curs “

Se creditează:

1.În corespondenţă cu debitul contului 6583 “Cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţii

de capital”, reprezintă valoarea neamortizată a construcţiei cedate sau scoase din evidenţă.


activele cedate şi alte

operaţii de capital “

= 212 “ Construcţii “

2.În corespondenţă cu debitul contului 281 “Amortizări privind imobilizările corporale”,

reprezintă valoarea amortizată a construcţiei cedate sau scoase din evidenţă.

281 “ Amortizări privind

imobilizările corporale”


3. În corespondenţă cu debitul contului 671 “Cheltuieli privind calamităţile şi alte evenimente

extraordinare”, reprezintă valoarea construcţiei distruse de calamităţi naturale.


calamităţile şi alte

evenimente extraordinare “


4. În corespondenţă cu debitul contului 456 “ Decontări cu acţionarii/asociaţii privind

capitalul”, reprezintă valoarea construcţiilor retrase de asociaţi/acţionari.

456 “ Decontări cu acţionarii /


asociaţii privind capitalul “

Soldul debitor al contului reprezintă valoarea construcţiilor existente în

patrimoniul unităţii.

Tranzacţia 3

Se înregistrează în luna decembrie recepţionarea unor lucrări de investiţii sub forma unei

clădiri, la costul de producţie de 1.500.000 lei din care 1.200.000 lei reprezintă investiţii în

curs din exerciţiul precedent, iar 300.000 lei reprezintă valoarea imobilizării obţinute din

producţia proprie.

Analiza contabilă a operaţiei

a) Operaţia constă în obţinerea de noi clădiri pe seama imobilizărilor corporale în curs şi a

lucrărilor realizate în regie proprie.


contul 212 “Construcţii” este un cont de activ, ce creşte şi se va debita pe baza regulii a

II-a de funcţionare a conturilor”

contul 231 “Imobilizări corporale în curs”, cont de activ, scade şi se va credita pe baza

regulii a III-a de funcţionare a conturilor

contul 722 “Venituri din producţia de imobilizări corporale”, cont de pasiv, creşte şi se

va credita pe baza reguli a II-a de funcţionare a conturilor


212

“Construcţii”

= %

231

“Imobilizări corporale în

curs”

722

“Venituri din producţia

de imobilizări corporale”

1.500.000 lei

1.200.000 lei

300.000 lei

Capitolul 3

CONTABILITATEA STOCURILOR ŞI A PRODUCŢIEI ÎN CURS DE EXECUŢIE

3.1. Reglementări şi delimitări privind stocurile şi producţia în curs de execuţie

În patrimoniul şi contabilitatea societăţilor comerciale un rol important îl au activele

circulante sub formă de stocuri şi producţie în curs de execuţie. Stocurile reprezintă totalitatea

bunurilor intrate prin achiziţie, donaţie, transfer, sau produse de către unitate în scopul de a fi

consumate sau vândute în aceeaşi stare sau după prelucrare în procesul de producţie.

Categoria stocurilor propriu-zise conţine materiile prime, materialele consumabile,

materialele de natura obiectelor de inventar, semifabricatele, produsele finite, produsele

reziduale, producţia în curs de execuţie, mărfurile şi ambalajele.

Înregistrarea în contabilitate a stocurilor se face în funcţie de valoarea lor de intrare,

care poate fi:

costul de achiziţie pentru stocurile procurate cu titlu oneros (adică achiziţionate de la

terţi în schimbul unei sume de bani);

costul de producţie efectiv pentru stocurile produse de către unitatea patrimonială;

valoarea de aport pentru stocurile aduse ca aport în natură cu ocazia formării sau

majorării capitalului social;

valoarea de utilitate este stabilită în funcţie de preţul pieţei în cazul stocurilor

dobândite cu titlu gratuit sau prin donaţie.

Costul de achiziţie al unui stoc reprezintă preţul de cumpărare, taxe care nu se mai pot

recupera, cheltuieli de transport-aprovizionare, precum şi altele.

Costul de producţie efectiv al unui activ circulant, reprezintă costul de transport –

aprovizionare a materiilor prime şi materialelor, cheltuielile directe şi indirecte de producţie

efectuate pentru producerea lui.

Conform IAS 2 “Contabilitatea stocurilor” stocurile sunt active:

deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a activităţii;

în curs de producţie în vederea unei vânzări pe parcursul desfăşurării normale a

activităţii;

sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile ce urmează a fi folosite în

procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii.

Stocurile trebuie evaluate la „valoarea cea mai mică dintre cost şi valoarea realizabilă

netă”.

Valoarea realizabilă netă reprezintă preţul de vânzare estimat a fi obţinut pe parcursul

desfăşurării normale a activităţii, mai puţin costurile de finisaj estimate şi costurile necesare

vânzării.

Costul stocurilor trebuie să cuprindă toate costurile aferente achiziţiei şi prelucrării, dar

şi alte costuri care sunt necesare să le aducă în forma necesară vânzării.

La ieşirea din patrimoniu, activele circulante sub formă de stocuri şi producţie în curs

de execuţie se evaluează şi se înregistrează în contabilitate prin aplicarea uneia din

următoarele metode:

metoda FIFO- First in first out – ”primul intrat primul ieşit”

metoda LIFO- Last in first out – ”ultimul intrat primul ieşit”

metoda costului mediu ponderat

altă metodă similară recunoscută de legislaţia în vigoare.

Metoda de evaluare aleasă trebuie să fie aplicată cu consecvenţă pentru elemente

similare stocurilor şi de la un exerciţiu financiar la altul. Dacă în situaţii excepţionale

administratorii decid să schimbe metoda pentru un anumit element de stocuri , trebuie să

precizeze motivul schimbării şi efectele care le are asupra rezultatului exerciţiului. De

asemenea trebuie prezentată şi valoarea stocurilor gajate în contul datoriilor.

Conform metodei “primul intrat - primul ieşit” (FIFO), bunurile ieşite din gestiune se

evaluează la costul de achiziţie (sau de producţie) al primei intrări sau al primului lot. Pe

măsura epuizării lotului, bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie (sau de

producţie) al lotului următor, în ordine cronologică.

Potrivit metodei “ultimul intrat-primul ieşit” (LIFO), bunurile ieşite din gestiune se

evaluează la costul de achiziţie (sau de producţie) al ultimei intrări (ultimul lot). Pe măsura

epuizării lotului, bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie (sau de

producţie) al lotului anterior, în ordine cronologică.

Costul unitar mediu ponderat se calculează fie după fiecare intrare, fie lunar, ca raport

între valoarea totală a stocului iniţial plus valoarea intrărilor şi cantitatea existentă în stocul

iniţial plus cantităţile intrate. Media se poate calcula periodic sau după fiecare recepţie.

Conform IAS 2 “Stocuri”, se acceptă ca tratament contabil de bază pentru evaluarea

stocurilor ieşite, metoda FIFO sau metoda costului mediu ponderat, iar ca tratament contabil

alternativ, metoda LIFO.

Evaluarea şi înregistrarea în contabilitate a materiilor prime, produselor, mărfurilor şi a

altor bunuri de natura stocurilor se poate face şi la preţuri standard (prestabilite), pe baza

preţurilor medii ale bunurilor respective, denumite preţuri de înregistrare. În acest caz se

evidenţiază distinct diferenţele de preţ faţă de costul de achiziţie sau costul de producţie, după

caz.

Diferenţele de preţ astfel stabilite, la intrarea bunurilor respective în patrimoniu, se

înregistrează proporţional, atât asupra valorii bunurilor ieşite, cât şi asupra stocurilor rămase în

gestiunea unităţii. Periodic, cel puţin o dată pe an, în funcţie de evoluţia preţurilor şi de alţi

factori are loc actualizarea preţurilor standard folosite pentru înregistrarea în contabilitate a

bunurilor precizate mai sus.

Repartizarea diferenţelor de preţ asupra valorii bunurilor ieşite din gestiune şi asupra

stocurilor existente în gestiune se efectuează cu ajutorul unui coeficient care se calculează

astfel:

Soldul iniţial

al

diferenţelor

de preţ

+

Diferenţe de preţ

aferente intrărilor în

cursul perioadei,

cumulat de la

începutul anului

Coeficient = _______________________________________ x 100

de repartizare

Soldul iniţial

al

stocurilor la

preţ de

înregistrare

+

Valoarea intrărilor în

cursul perioadei la

preţ de înregistrare,

cumulat de la

începutul anului

Acest coeficient se înmulţeşte cu valoarea bunurilor ieşite din gestiune la preţ de

înregistrare, iar suma rezultată se înregistrează în conturile corespunzătoare în care au fost

înregistrate bunurile ieşite.

La finele perioadei de gestiune, soldurile conturilor de diferenţe se cumulează cu

soldurile conturilor de stocuri la preţ de înregistrare, astfel încât aceste conturi să reflecte

valoarea stocurilor la costul de achiziţie, respectiv costul de producţie, după caz.

Producţia în curs de execuţie se determină prin inventarierea producţiei neterminate la

finele fiecărei luni, constatându-se gradul de finalizare şi evaluându-se costurile de producţie.

3.2. Contabilitatea stocurilor de materii prime, materiale consumabile, materiale de natura

obiectelor de inventar, mărfuri şi ambalaje

Contabilitatea stocurilor se ţine cantitativ şi valoric sau numai valoric, în condiţiile

stabilite de reglementările legale şi în conformitate cu art. 13 aliniat (2) din Legea contabilităţii

nr. 82/1991 cu modificările ulterioare.

Contabilitatea sintetică a stocurilor este organizată cu ajutorul conturilor din clasa a 3-a

din Planul de conturi general denumită şi “Conturi de stocuri şi producţie în curs de execuţie”.

Pentru înregistrarea în contabilitate a operaţiilor economice legate de stocuri se folosesc

conturile 301 “Materii prime”, 302 “Materiale consumabile”, 303 “Materiale de natura

obiectelor de inventar”, 371 “Mărfuri” şi altele.

Contul 301 “Materii prime” ţine evidenţa existenţei şi mişcării stocurilor de materii

prime care participă direct la fabricarea produselor şi se regăsesc integral sau parţial, în stare

iniţială sau transformată în aceste produse.

Din punct de vedere al conţinutului economic este un cont de active circulante

materiale sub formă de stocuri, iar din punct de vedere al funcţiei contabile este un cont de

activ.

Se debitează:

1. În corespondenţă cu creditul contului 401 “Furnizori”, pentru a înregistra valoarea la preţ de

înregistrare a materiilor prime achiziţionate de la furnizori.

301

“Materii prime”

= 401

“Furnizori”

2. În corespondenţă cu creditul contului 456 “Decontări cu asociaţii privind capitalul”, pentru a

înregistra aportul în natură al asociaţilor adus la capitalul societăţii.

301

“Materii prime”

= 456

“Decontări cu asociaţii

privind capitalul”

3. În corespondenţă cu creditul contului 351 “Materii şi materiale aflate la terţi” pentru a

înregistra valoarea materiilor prime aduse de la terţi.

301

“Materii prime”

= 351

“Materii şi materiale

aflate la terţi”

4. În corespondenţă cu creditul contului 542 “Avansuri de trezorerie” pentru a înregistra

valoarea materiei prime cumpărate din avansuri de trezorerie.

301

“Materii prime”

= 542

“Avansuri de trezorerie”

5. În corespondenţă cu creditul contului 601 “Cheltuieli cu materiile prime” pentru a înregistra

plusurile constatate la inventar.

301

“Materii prime”

= 601

“Cheltuieli cu

materiile prime”

6. În corespondenţă cu creditul contului 758 “Alte venituri din exploatare” pentru a înregistra

valoarea materiilor prime primite cu titlu gratuit.

301

“Materii prime”

= 758

“Alte venituri

din exploatare”

Se creditează:

1. În corespondenţă cu debitul contului 601 “Cheltuieli cu materiile prime” pentru a înregistra:

consumul de materie primă în vederea obţinerii producţiei, pierderile din deprecieri şi lipsurile

la inventar.

601

“Cheltuieli cu

materiile prime”

= 301

“Materii prime”

2. În corespondenţă cu debitul contului 456 “Decontări cu asociaţii privind capitalul”

reprezentând valoarea la preţ de înregistrare a materiilor prime ce au fost aduse ca aport şi sunt

retrase din capital de asociaţi.

456

“Decontări cu asociaţii

privind capitalul”

= 301

“Materii prime”

3. În corespondenţă cu debitul contului 351 “Materii prime şi materiale aflate la terţi” cu

valoarea la preţ de înregistrare a materiilor prime trimise spre prelucrare sau în custodie la terţi.

351

“Materii şi materiale

aflate la terţi”

= 301

“Materii prime”

4. În corespondenţă cu debitul contului 371 “Mărfuri” cu valoarea la preţ de înregistrare a

materiilor prime vândute ca atare.

371

“Mărfuri”

= 301

“Materii prime”

5.În corespondenţă cu debitul contului 658 “Alte cheltuieli de exploatare”, pentru a înregistra

donaţiile efectuate la materii prime.

658

“Alte cheltuieli de

exploatare”

= 301

“Materii prime”

6.În corespondenţă cu debitul contului 671 ”Cheltuieli privind calamităţile şi alte evenimente

extraordinare”, pentru a înregistra materia primă distrusă din cauza calamităţilor naturale.

671

”Cheltuieli privind

calamităţile şi alte

evenimente extraordinare”

= 301

“Materii prime”

Soldul debitor al contului 301 “Materii prime” reprezintă valoarea materiilor prime

existente în stoc.

Mărfurile sunt acele bunuri pe care le achiziţionează în vederea revânzării, o societate ce are

ca obiect de activitate comerţul.

Marfa achiziţionată în scopul vânzării ”en-gross” se recepţionează şi se ţine în evidenţă

la preţ de achiziţie, prin metoda cantitativ valorică, până în momentul vânzării, moment în care

i se aplică adaosul comercial şi TVA - ul.

Marfa achiziţionată în scopul vânzării ”en-detail” se ţine în evidenţă prin metoda global

valorică, ce constă în aplicarea asupra preţului în momentul recepţiei, a adaosului şi a TVA –

ului.

Contul 371 “Mărfuri” ţine evidenţa existenţei şi mişcării stocurilor de mărfuri.

Din punct de vedere al conţinutului economic este un cont de active circulante

materiale, iar din punct de vedere al funcţiei contabile este cont de activ.

Tranzacţia 4

O societate comercială aprovizionează de la furnizori mărfuri în valoare de 100.000 lei

+ TVA 19%, în vederea vânzării en-detail. Recepţia mărfurilor se realizează cu aplicarea unui

adaos comercial de 30%, + TVA neexigibilă de 19%.

Analiza contabilă a operaţiei economice.

a) Operaţia constă în creşterea activelor circulante de natura mărfurilor, concomitent cu

punerea în evidenţă a obligaţiei faţă de furnizori pentru bunurile procurate şi TVA datorată

acestora. De asemenea trebuie înregistrat şi fixat preţul cu amănuntul.

b) În bilanţ, operaţia produce două modificări bilanţiere:

c) Conturile corespondente sunt:

371 “Mărfuri”

4426 “TVA deductibilă”

care sunt conturi de activ afectate în sensul creşterii potrivit regulii a II-a de funcţionare a

conturilor, deci se vor debita

401 “Furnizori”, cont de pasiv care creşte şi se va credita potrivit regulii a II-a de

funcţionare a conturilor.

Şi

371 “Mărfuri” care este un cont de activ ce creşte potrivit regulii a II-a de funcţionare a

conturilor, deci se va debita

378 ”Diferenţe de preţ la mărfuri”

4428 ”TVA neexigibilă”

care sunt conturi de pasiv care cresc şi se vor credita potrivit regulii a II-a de funcţionare a

conturilor.

d) Formula contabilă este:

%

371

“Mărfuri”

4426

“TVA

deductibilă”

= 401

“Furnizori”

119.000 lei

100.000 lei

19.000 lei

371

“Mărfuri”

= %

378

”Diferenţe de

preţ la mărfuri”

4428

”TVA

neexigibilă”

35.700 lei

30.000 lei

5.700 lei

Capitolul 4

CONTABILITATEA DATORIILOR ŞI CREANŢELOR

4.1. Contabilitatea principalelor tranzacţii privind creanţele şi datoriile comerciale

În realizarea obiectului de activitate al unităţilor patrimoniale, întreprinderea intră în

relaţii juridice de natură patrimonială cu persoane juridice şi fizice de natura:

relaţiilor cu terţii în sensul obligaţiilor faţă de aceştia privind aprovizionări de

stocuri, achiziţionări de active imobilizate, facturări de lucrări sau servicii prestate de terţi;

relaţiilor cu terţii în sensul drepturilor de creanţă asupra cumpărărilor de bunuri,

beneficiarilor de lucrări sau servicii;

relaţiilor cu proprii angajaţi în sensul achitării obligaţiilor unităţii faţă de cei

care îi prestează muncă productivă sau comercială şi a achitării obligaţiilor pentru salariaţi

către alte organisme.

Unitatea patrimonială trebuie să se aprovizioneze cu bunuri necesare activităţii curente

şi dezvoltării ei, creându-şi astfel datorii, apoi trebuie să-şi plătească proprii angajaţi şi celelalte

obligaţii care decurg de aici şi în final, facturează produsele sau serviciile conform obiectului

său de activitate, ceea ce va determina apariţia creanţelor.

Datoriile reprezintă obligaţii de plată cu numerar sau printr-o contra-prestaţie, pe care le

are întreprinderea faţă de terţii care i-au livrat bunuri sau i-au prestat anumite servicii. Valoarea

de înregistrare şi evaluare a datoriilor este reprezentată de valoarea nominală, respectiv a sumei

ce trebuie plătită în contrapartida bunurilor achiziţionate şi serviciilor care au fost prestate.

Creanţele sunt drepturi pe care întreprinderea le are de primit sau de recuperat de la

terţii cărora le-a livrat bunuri sau le-a prestat anumite servicii. Valoarea de înregistrare a

creanţelor se numeşte valoare nominală şi reprezintă suma de bani ce trebuie încasată în

contrapartida bunurilor livrate sau serviciilor prestate.

Datoriile comerciale reprezintă obligaţia întreprinderii faţă de terţe persoane de la care a primit

bunuri sau care i-au prestat anumite servicii şi se pot clasifica astfel:

datorii faţă de furnizorii de stocuri, lucrări şi servicii;

datorii faţă de furnizorii de imobilizări necorporale şi corporale;

datorii pentru efectele comerciale;

datorii faţă de clienţii care ne-au acordat sume în avans.

Contul 401 „Furnizori” ţine evidenţa decontărilor cu furnizorii, pentru aprovizionări de

bunuri, executări de lucrări şi prestări de servicii. Furnizorii reprezintă persoane juridice sau

persoane fizice de la care unitatea patrimonială a primit materii prime, materiale, mărfuri sau

servicii pentru care plata se va face ulterior. Este un cont de obligaţii faţă de terţi ce se înscrie

în Planul de conturi general în clasa conturilor de terţi, grupa conturilor de relaţii cu furnizorii,

având funcţie contabilă de pasiv.

Se creditează:

1. În corespondenţă cu debitul conturilor de stocuri şi TVA deductibilă (301, 302, 303, 341,

346, 371, 381, 4426), reprezentând valoarea la preţ de cumpărare sau prestabilit a materiilor

prime şi materialelor consumabile, obiectelor de inventar, semifabricatelor, produselor

reziduale, a mărfurilor şi ambalajelor intrate în patrimoniu plus TVA-ul înscris în facturi,

achiziţionate de la terţi pe bază de facturi;

301

„Materii prime”

= 401

„Furnizori”

2. În corespondenţă cu debitul conturilor 604 „Cheltuieli privind materialele nestocate” şi 605

„Cheltuieli privind energia şi apa”, reprezentând valoarea materialelor nestocate achiziţionate

şi consumului de energie şi apă;

605

„Cheltuieli privind energia şi = 401

„Furnizori”

apa”

3. În corespondenţă cu debitul conturilor de cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi

(de la 611 la 626, 628 şi 471), pentru a evidenţia valoarea lucrărilor executate sau a serviciilor

prestate de terţi;

611

„Cheltuieli întreţinerea şi

reparaţiile”

= 401

„Furnizori”

4. În corespondenţă cu debitul contului 4426 „TVA deductibilă”, reprezentând valoarea TVA-

ului înscrisă în factura primită de la furnizori;

4426

„TVA deductibilă”

= 401

„Furnizori”

Se debitează: 1. În corespondenţă cu creditul conturilor 5311 „Casa în lei”, 5121 „Conturi la bănci în lei” şi

542 „Avansuri de trezorerie”, reprezentând plăţile efectuate către furnizori;

401

„Furnizori”

= 5311

„Casa în lei”

2. În corespondenţă cu creditul contului 409 „Furnizori - debitori”, pentru a evidenţia valoarea

avansurilor virate furnizorilor cu ocazia regularizării plăţilor cu aceştia.

401

„Furnizori”

= 409

„Furnizori - debitori”

Soldul creditor al contului reflectă sumele datorate furnizorilor.

Tranzacţia 5:

O societate comercială completează un ordin de plată pe care îl depune la bancă,

operaţiune prin care achită obligaţia faţă de un furnizor de la care a achiziţionat materii prime

în valoare de 50.000 lei. Tranzacţia va fi înregistrată în contabilitate conform datelor din

extrasul de cont.

Analiza contabilă a tranzacţiei economice

a) Tranzacţia presupune achitarea obligaţiei faţă de furnizori pe seama disponibilităţilor băneşti

aflate în conturi curente la bănci.


contul 5121 „Conturi la bănci în lei”, este un cont de activ, care scade şi se va credita

potrivit regulii a III-a de funcţionare a conturilor;

contul 401 „Furnizori”, este un cont de pasiv, care scade şi se va debita potrivit regulii a

III-a de funcţionare a conturilor.


401

„Furnizori“

= 5121

„Conturi la bănci în

lei”

50.000 lei

Contul 404 „Furnizori de imobilizări” ţine evidenţa obligaţiilor de plată faţă de

furnizorii de imobilizări corporale şi necorporale având funcţie contabilă de pasiv.

Se creditează:

1. În corespondenţă cu debitul conturilor de active imobilizate necorporale (201, 203, 205, 207,

208) şi conturile de active imobilizate corporale (211, 212, 213, 214), reprezentând valoarea

imobilizărilor facturate de furnizori, a serviciilor prestate şi a lucrărilor executate de terţi

pentru realizarea unor imobilizări;

201 = 404

„Cheltuieli de constituire” „Furnizori de imobilizări”

2. În corespondenţă cu debitul contului 4426 „TVA deductibilă”, reprezentând valoarea TVA-

ului înscrisă în factura primită de la furnizorii de imobilizări;

4426


= 404

„Furnizori de imobilizări”

Se debitează: 1. În corespondenţă cu creditul conturilor 5311 „Casa în lei”, 5121 „Conturi la bănci în lei” şi

542 „Avansuri de trezorerie”, reprezentând plăţile efectuate către furnizori;

404

„Furnizori de imobilizări”

= 5311

„Casa în lei”

Soldul creditor al contului reflectă sumele datorate furnizorilor de imobilizări.

Creanţele comerciale reprezintă drepturile întreprinderii de a-şi recupera anumite sume

de la terţe persoane, cărora le-a livrat bunuri sau le-a prestat servicii şi se pot clasifica astfel:

creanţe rezultate din vânzarea de bunuri şi prestarea de lucrări şi servicii;

creanţe pentru efectele comerciale;

creanţe legate de avansurile acordate furnizorilor în contul unor livrări de bunuri sau

prestări de servicii ulterioare.

Contul 411 „Clienţi” ţine evidenţa decontărilor cu clienţii interni şi externi pentru

produse, semifabricate, materiale, mărfuri, etc., vândute, lucrări executate şi servicii prestate,

pe bază de facturi. Face parte din clasa conturilor de terţi şi se înscrie în categoria activelor

circulante în decontare sau creanţelor având funcţie contabilă de activ. Evidenţa clienţilor

trebuie ţinută analitic.

Se debitează: 1. În corespondenţă cu creditul conturilor de venituri ce intră în componenţa cifrei de afaceri şi

TVA colectată (701 la 708, 4427), reprezentând valoarea la preţ de vânzare a mărfurilor,

produselor, semifabricatelor, etc. livrate, lucrărilor executate şi serviciilor prestate plus TVA –

ul corespunzător, facturate cumpărătorilor;

411

„Clienţi”

= %

701

„Venituri din vânzarea produselor finite”

4427

„TVA colectată”

Se creditează: 1. În corespondenţă cu debitul conturilor 5311 „Casa în lei” şi 5121 „Conturi la bănci în lei”,

reprezentând sumele încasate de la clienţi;

5311

„Casa în lei”

= 411

„Clienţi”

2. În corespondenţă cu debitul contului 419 „Clienţi - creditori”, pentru a evidenţia valoarea

avansurilor decontate clienţilor cu ocazia încasării acestora.

419

„Clienţi - creditori”

= 411

„Clienţi”

Soldul debitor al contului reflectă sumele datorate de clienţi.

4.2. Contabilitatea principalelor tranzacţii privind creanţele şi datoriile legate de salarii,

asigurări şi protecţie socială

Teoria şi practica economică a avut de-a lungul timpului în studiu cel mai important

factor de producţie şi anume forţa de muncă, reprezentată de angajaţii unităţilor patrimoniale.

Conform art. 6 din Codul Muncii, „orice salariat care prestează o muncă beneficiază de

condiţii de muncă adecvate activităţii desfăşurate, de protecţie socială, de securitate şi sănătate

în muncă, precum şi de respectarea demnităţii şi conştiinţei sale, fără nici o discriminare”.

Referitor la contra-prestaţia muncii desfăşurate, acelaşi articol prevede ca „tuturor salariaţilor

care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la

negocieri colective, etc.”

Respectând prevederile din Codul Muncii, fiecare societate comercială are dreptul să îşi

stabilească prin contractul colectiv de muncă - propriul sistem de salarizare - sistemul tarifar,

sistemul de sporuri, formele de salarizare, formele de premiere şi altele - în limita

posibilităţilor financiare proprii.

Fac excepţie de la principiul negocierii, salariile personalului instituţiilor bugetare şi al

regiilor autonome cu specific deosebit care se stabilesc de către Guvern după consultarea

sindicatelor; salariile conducătorilor de societăţi comerciale sau regii autonome, care se

stabilesc de către organele împuternicite să numească aceste persoane.

Prin aplicarea uneia sau alteia din formele de salarizare se urmăreşte stimularea

creşterii producţiei, a productivităţii muncii, îmbunătăţirea calităţii produselor, reducerea

consumurilor specifice.

În conformitate cu normele legale, în unităţile economice din ţara noastră, se pot utiliza

ca forme de salarizare:

salarizarea în acord care se poate aplica în variantele:

- acord direct, individual sau colectiv;

- acord progresiv;

- acord indirect;

salarizarea pe cote procentuale, remiză etc.

salarizarea în regie (după timpul lucrat);

alte forme de salarizare, concepute de fiecare societate.

Fiecare formă de salarizare realizează într-un mod specific legătura între participarea la

muncă, produsul muncii şi salariu. Suma totală a salariilor cuvenite angajaţilor dintr-o unitate

constituie fondul de salarii care se planifică şi se foloseşte pe categorii de personal.

Din punct de vedere fiscal sunt considerate venituri din salarii „toate veniturile în bani

şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică (salariat) ce desfăşoară o activitate în baza unui

contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada

la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv

indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă”.

Structural, salariul pentru munca prestată cuprinde: salariul de bază, indemnizaţii

(indemnizaţii de conducere, indemnizaţii pentru concedii de odihnă) şi sporuri (sporuri pentru

condiţii deosebite de muncă, sporuri pentru ore prestate în timpul nopţii, sporuri pentru orele

suplimentare, sporuri pentru vechime neântreruptă în muncă).

Salariul de bază sau tarifar de încadrare reprezintă drepturile băneşti care se cuvin

personalului în raport de cantitatea şi calitatea muncii depuse, pentru timpul de muncă efectiv

lucrat în întreprindere şi se stabileşte ţinând cont în primul rând de pregătirea şi competenţa

profesională.

Sunt incluse în fondul de salarii şi indemnizaţiile plătite personalului ce lucrează pe

bază de contracte de muncă cu timp parţial şi convenţiile civile (colaborări), în măsura în care

sunt prevăzute a fi suportate din acesta.

De asemenea, sunt incluse în categoria decontărilor cu personalul şi ajutoarele

materiale şi de protecţie socială sub formă de: ajutoare de boală pentru incapacitate temporară

de muncă, cele pentru îngrijirea copilului, ajutoarele de deces şi alte ajutoare acordate de

întreprindere care se suportă din contribuţia pentru asigurări sociale, precum şi sumele achitate,

potrivit legii, pentru şomaj tehnic. Tot în sfera decontărilor cu personalul sunt contabilizate şi

premiile acordate din beneficii şi participările la profit.

Elementele de calcul şi decontare a salariului brut aşa cum sunt ierarhizate în statul de

salarii se prezintă astfel:

Salariul brut de bază ( + ) sporuri şi adaosuri

( + ) indemnizaţiile de conducere şi alte sporuri acordate pentru conducere

( + ) indexările de salarii

( + ) alte drepturi de personal

( = ) Total venituri brute

( - ) contribuţia la asigurările sociale 10,5%

( - ) contribuţia pentru şomaj 0,5%

( - ) contribuţia de sănătate 5,5%

( - ) deduceri personale

( = ) Total venituri impozabile

Calculul salariului net, este următorul:

Total venituri brute

( - ) contribuţia la asigurările sociale 10,5%

( - ) contribuţia pentru şomaj 0,5%

( - ) contribuţia de sănătate 5,5%

( - ) impozit pe salarii 16%

( - ) avansuri acordate personalului

( - ) reţineri în favoarea terţilor

( - ) reţineri în favoarea unităţii

( = ) Total venituri nete a. unde sporurile şi adaosurile cuprind:

sporurile permanente: vechime, fidelitate, conducere, noapte, condiţii deosebite

(exemplu: toxicitate), stres, ore suplimentare lucrate sistematic.

sporurile temporare: ore suplimentare, ore prestate în zilele prevăzute libere prin lege,

ore efectuate peste program.

adaosurile se referă la: prime de vacanţă, pentru sărbători şi aniversări ale persoanei

sau ale unităţii, diverse stimulente.

b. alte drepturi de personal cuprind: indemnizaţia de concediu, prima de Paşte/Crăciun/8

Martie, plata zilelor libere pentru evenimente deosebite, indemnizaţia pentru concediul de

boală, ajutoare materiale în bani.

c. reţinerile în favoarea terţilor, cuprind: rate pentru împrumuturi la bănci, rate la diverşi

furnizori, pensii alimentare, amenzi, chirii şi alte obligaţii materiale.

d. reţinerile în favoarea unităţii sunt considerate: garanţiile gestionarului, penalităţi şi alte

obligaţii materiale.

Datoriile unităţii faţă de personal privind salariile şi a altor elemente legate de salarii se

stabilesc lunar şi reprezintă pentru unitate cheltuieli de personal. Salariul se plăteşte de către

întreprindere înaintea oricăror alte obligaţii băneşti ale ei.

Decontarea salariilor cu personalul se face prin plăţi în numerar efectuate în două tranşe

chenzinale. Chenzina a I-a (avansul salarial) se acordă între 01 şi 15 ale lunii curente; prin ea

se plăteşte o sumă fixă denumită avans, care nu depăşeşte 40% din total salariu net. Chenzina a

II-a se plăteşte între 15 şi 30 ale lunii următoare şi reprezintă diferenţa între salariul brut şi

toate reţinerile calculate.

Reţinerile din salarii sunt următoarele:

reţineri fiscale reprezentând impozitul pe salarii – 16%;

reţinerile sociale reprezentând contribuţia personalului pentru asigurările sociale -

10,5%, contribuţia pentru constituirea fondului de şomaj – 0,5% şi contribuţia angajaţilor

pentru asigurările sociale de sănătate - 5,5%;

reţineri diverse: chirii pentru locuinţe, rate pentru diverse cumpărări de bunuri,

imputaţii, popriri, pensii alimentare etc.

Primele două categorii de reţineri se regăsesc la toate categoriile de personal din orice

unitate, iar cotele procentuale de reţineri sunt cele stabilite de legislaţia în vigoare; ultima

categorie a reţinerilor poate să lipsească, fiind prezentă la acei angajaţi care au astfel de datorii.

Salariul sau venitul net se determină scăzând din suma remuneraţiilor lunare brute,

avansul acordat la chenzina a I-a şi reţinerile la sfârşitul lunii. Acesta se decontează

personalului în luna următoare la chenzina a II-a.

Legat de salariile datorate personalului, unitatea patrimonială mai suportă pe cheltuieli

diferite contribuţii sociale datorate asigurărilor sociale, fondului de sănătate şi pentru

constituirea fondului de şomaj. De asemenea, unitatea, mai înregistrează pe cheltuieli impozitul

datorat bugetului statului calculat asupra fondului suplimentar de salarii din cursul lunii.

Datoriile angajatorului privind drepturile salariale către diversele bugete se structurează

astfel:

contribuţia angajatorului la asigurările sociale – 20,8% pentru condiţii normale de

muncă; 25,8% pentru condiţii deosebite de muncă şi 30,8% pentru condiţii speciale de

muncă

contribuţia angajatorului pentru fondul de şomaj – 0,5%

fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale – 0,25%

contribuţia angajatorului la asigurările de sănătate – 5,2%

contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii – 0,85%

fond de risc şi accidente în funcţie de domeniul de activitate conform Nomenclator

CAEN – între 0,4-3,6%

comision pentru completarea cărţilor de muncă – ITM 0,75% sau 0,25% dacă se ţin

cărţile de muncă la unitate.

Din contribuţia unităţii la asigurări sociale se acordă salariaţilor ajutoare materiale, în

caz de incapacitate temporară de muncă, ajutoare de deces, ajutoare de maternitate şi lehuzie,

ajutoare pentru îngrijirea copilului până la vârsta de doi ani. O parte din aceste ajutoare sunt

suportate de unitate direct pe cheltuieli.

Decontarea contribuţiei unităţii la asigurările sociale se face lunar pe baza ordinului de

plată (la chenzina a doua), achitându-se numai diferenţa dintre contribuţia unităţii şi ajutoarele

materiale plătite salariaţilor. De asemenea şi celelalte obligaţii se achită tot o singură dată pe

lună, cu ocazia plăţii chenzinei a II-a.

Evidenţa tehnico-operativă a personalului se ţine de către compartimentul de personal

pe documentul numit „Registru general de evidenţă a salariaţilor”, în care trebuie înregistrate

elementele de identificare ale salariaţilor şi adresă, data angajării, postul şi remuneraţia

acordată şi toate modificările ce pot apare pe perioada angajării până la încetarea contractului

individual de muncă. Evidenţa tehnico-operativă a timpului de muncă a personalului se asigură

prin pontaj, condica de prezenţă, listele de prezenţă, situaţii operative zilnic centralizate, în

funcţie de specificul unităţii respective. Pe baza pontajului se întocmeşte la perioadele stabilite

situaţia personalului, care cuprinde numărul personalului prezent şi absent pe categorii.

Evidenţa muncii prestate şi calculaţia drepturilor cuvenite personalului unei unităţi se

asigură prin completarea unor documente ca: Bonurile de lucru, Fişele de lucru. Decontarea şi

plata salariilor se realizează prin fişiere individuale de salarizare şi prin întocmirea listelor şi

ştatelor de plată.

Listele de plată se întocmesc pentru plata avansului chenzinal. Ştatele de plată se

întocmesc lunar pe locuri şi în cadrul acestora pe categorii de personal. Ele servesc la

efectuarea plăţii salariilor şi a altor drepturi, la calcularea reţinerilor din salarii, precum şi

pentru înregistrarea în contabilitate şi extragerea datelor necesare întocmirii dărilor de seamă

statistice.

În anul 2000 s-a introdus şi la noi în ţară sistemul de impozitare a venitului global şi

astfel sunt considerate venituri supuse impozitării pe lângă salariul de încadrare şi celelalte

facilităţi şi anume: prime şi diverse ajutoare primite în lei sau în natură de către salariaţi. La

sfârşitul fiecărui an, unitatea va completa şi depune la Direcţia de Finanţe Publice un document

de calcul al veniturilor încasate şi modalitatea de impunere calculată şi virată pentru fiecare

salariat; acest document se numeşte „Fişa fiscală”. Persoanele care pe parcursul unui an

calendaristic au mai multe locuri de muncă vor depune şi un alt document numit „Declaraţie

de venit global”, urmând să i se stabilească impozitul pe venitul anual.

Pentru reflectarea în contabilitate a datoriilor şi creanţelor legate de personal se vor

prezenta conturile care se ocupă cu înregistrarea lor.

Contul 421 „Personal – salarii datorate” se foloseşte pentru a înregistra obligaţia

unităţii faţă de proprii angajaţi pentru salariile cuvenite acestora, corespunzător muncii

prestate.

Din punct de vedere al conţinutului economic, este un cont de surse atrase, de datorii,

iar din punct de vedere al funcţiei contabile este un cont de pasiv.

Se creditează:

1.În corespondenţă cu debitul contului 641 „Cheltuieli cu salariile personalului”, reprezentând

la sfârşitul fiecărei luni salariile brute cuvenite personalului – fondul de salarii;

641

„Cheltuieli cu salariile

personalului”

= 421

„Personal – salarii

datorate”

Se debitează: 1. În corespondenţă cu creditul contului 425 „Avansuri acordate personalului”, reprezentând

sumele acordate personalului în cursul lunii ca avansuri chenzinale în contul muncii prestate;

421

„Personal – salarii datorate”

= 425

„Avansuri acordate

personalului”

2. În corespondenţă cu creditul contului 426 „Drepturi de personal neridicate”, reprezentând

sumele acordate personalului în cursul lunii care nu au fost ridicate în termenul legal;

421


= 426

„Drepturi de personal

neridicate”

3. În corespondenţă cu creditul contului 427 „Reţineri din salarii datorate terţilor”,

reprezentând sumele reţinute din salariu în conformitate cu contractele încheiate de unitate cu

diverşi terţi pentru acesta – de exemplu, rate, popriri pe bază de hotărâre judecătorească, chirii,

amenzi, etc.;

421


= 427

„Reţineri din salarii

datorate terţilor”

4. În corespondenţă cu creditul contului 428 „Alte datorii şi creanţe în legătură cu personalul”,

reprezentând sumele reţinute personalului în contul imputaţiilor şi altor datorii ale lor faţă de

unitate;

421


= 428

„Alte datorii şi creanţe în

legătură cu personalul”

5. În corespondenţă cu creditul contului 4312 „Contribuţia personalului la asigurările sociale”,

reprezentând sumele reţinute personalului în contul C.A.S.-ului;

421


= 4312

„Contribuţia personalului

la asigurările sociale”

6. În corespondenţă cu creditul contului 4313 „Contribuţia personalului la asigurările sociale de

sănătate”, reprezentând sumele reţinute personalului în contul C.A.S.S.-ului;

421


= 4313


la asigurările sociale de

sănătate”

7. În corespondenţă cu creditul contului 4372 „Contribuţia personalului la fondul de şomaj”,

reprezentând sumele reţinute personalului în cursul lunii în contul fondului la şomaj;

421


= 4372


la fondul de şomaj”

8. În corespondenţă cu creditul contului 444 „Impozitul pe venituri de natura salariilor”,

reprezentând sumele reţinute personalului în cursul lunii ca impozit pe salariu;

421


= 444

„Impozitul pe venituri de

natura salariilor”

9. În corespondenţă cu creditul conturilor 5311 „Casa în lei” şi 5121 „Conturi la bănci în lei”,

reprezentând salariile nete achitate personalului;

421


= 5311

„Casa în lei”

Soldul creditor al contului reflectă drepturile salariale datorate.

Tranzacţia 6:

Conform ştatelor de salarii pe luna curentă se înregistrează salariile brute (fondul de

salarii) cuvenite personalului în sumă de 50.000 lei.


a) Tranzacţia constă în înregistrarea salariilor datorate personalului şi care reprezintă pentru

unitatea patrimonială cheltuieli de personal (cheltuieli de exploatare).


contul 641 „Cheltuieli cu salariile personalului”, este un cont de activ, afectat în sensul

creşterii, se va aplica regula a II-a de funcţionare a conturilor pe baza căreia acest cont

se va debita;

contul 421 „Personal - salarii datorate”, este un cont de pasiv ce creşte şi pe baza regulii

a II-a de funcţionare a conturilor se va credita.


641

„Cheltuieli cu

salariile

personalului”

= 421

„Personal - salarii

datorate”

50.000 lei

Unităţile patrimoniale au obligaţia să înregistreze şi să achite contribuţia la asigurările

sociale. Contribuţiile pentru asigurările sociale se suportă din cheltuieli de către fiecare unitate

şi se calculează prin aplicarea unei cote asupra fondului de salarii realizat de întregul personal

în luna respectivă, inclusiv sumele plătite pe perioada de concediu.

Contribuţiile unităţii pentru asigurările sociale, constituirea şi utilizarea fondului pentru

asigurările sociale se realizează în contabilitate cu ajutorul contului 431 „Asigurări sociale”

care se dezvoltă în şase conturi sintetice de gradul II:

4311 „Contribuţia unităţii la asigurările sociale”

4312 „Contribuţia personalului la asigurările sociale”

4313 „Contribuţia angajatorului la asigurările sociale de sănătate”

4314 „Contribuţia angajaţilor la asigurările sociale de sănătate”

4315 „Contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii”

4317 „Fond de risc şi accidente”

Din punct de vedere al conţinutului economic, contul 431 „Asigurări sociale” este un

cont de datorii, iar din punct de vedere al funcţiei contabile este un cont de pasiv. Analiticele

acestui cont prezintă aceleaşi corespondenţe.

Se creditează: 1. În corespondenţă cu debitul contului 645 „Cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială”,

reprezentând contribuţia angajatorului la asigurările sociale;

645

„Cheltuieli privind

asigurările şi protecţia

socială”

= 431

„Asigurări sociale”

2. În corespondenţă cu debitul conturilor 421 „Personal – salarii datorate” şi 423 „Personal –

ajutoare materiale datorate”, reprezentând contribuţia personalului la asigurările sociale;

423

„Personal – ajutoare

materiale datorate”

= 431

„Asigurări sociale”

Se debitează: 1. În corespondenţă cu creditul conturilor 5311 „Casa în lei” şi 5121 „Conturi la bănci în lei”,

pentru a înregistra virarea sumelor către bugetul asigurărilor sociale;

431

„Asigurări sociale” = 5121

„Conturi la bănci în lei”

2. În corespondenţă cu creditul contului 423 „Personal – ajutoare materiale datorate”,

reprezentând sumele reţinute personalului în contul asigurărilor sociale;

431

„Asigurări sociale” = 423



Soldul creditor al contului reprezintă sumele înregistrate şi nevirate bugetelor

asigurărilor sociale.

Realizarea în practică a protecţiei sociale pentru cei care se află în calitatea de şomeri se

efectuează de fiecare agent economic şi fiecare salariat ce contribuie pentru formarea fondului

pentru ajutor de şomaj. În contabilitate, acest ajutor se reflectă folosind contul 437 „Ajutor de

şomaj”, ce se dezvoltă în trei conturi sintetice de gradul II:

4371 „Contribuţia unităţii la fondul de şomaj”

4372 „Contribuţia personalului la fondul de şomaj”

4373 „Contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii”

Se creditează: 1. În corespondenţă cu debitul contului 645 „Cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială”,

reprezentând contribuţia angajatorului la fondul de şomaj;

645


asigurările şi protecţia

socială”

= 437

„Ajutor de şomaj”

2. În corespondenţă cu debitul conturilor 421 „Personal – salarii datorate” şi 423 „Personal –

ajutoare materiale datorate”, reprezentând contribuţia personalului la fondul de şomaj;

423



= 437

„Ajutor de şomaj”

Se debitează: 1. În corespondenţă cu creditul conturilor 5311 „Casa în lei” şi 5121 „Conturi la bănci în lei”,

pentru a înregistra virarea sumelor către fondul de şomaj;

437

„Ajutor de şomaj” = 5121


Soldul creditor al contului reprezintă fondul de şomaj datorat şi neachitat.

Contul 444 „Impozitul pe venituri de natura salariilor” reflectă obligaţia unităţii

patrimoniale faţă de bugetul statului privind: impozitul calculat asupra salariilor, asupra

ajutoarelor materiale, stimulentelor, reţinute de la salariaţi; impozitul suplimentar suportat de

unitate pe cheltuieli în situaţia depăşirii fondului de salarii admisibil, toate în cuantum de 16%.

Face parte din clasa conturilor de datorii, are funcţie contabilă de pasiv.

Se creditează: 1.În corespondenţă cu debitul contului 421 „Personal – salarii datorate”, 423 „Personal –

ajutoare materiale datorate”, 424 „Prime reprezentând participarea personalului la profit”,

reprezentând sumele reţinute personalului în cursul lunii ca impozit pe salariu;

421


= 444



Se debitează:

1. În corespondenţă cu creditul contului 5121 „Conturi la bănci în lei”, pentru a înregistra

virarea sumelor către bugetul statului;

444



= 5121


Soldul creditor al contului reprezintă sumele datorate bugetului privind impozitul pe

salarii.

4.3. Contabilitatea datoriilor şi creanţelor fiscale

Creanţele fiscale reprezintă drepturi pe care agentul economic le are de recuperat de la

bugetul de stat (de ex. TVA de recuperat), iar datoriile fiscale reprezintă obligaţii pe care le are

agentul economic faţă de bugetul de stat (de ex. TVA de plată). Din categoria creanţelor fiscale

fac parte şi sumele plătite în plus de către agenţii economici dar, ale căror calcule şi documente

au fost verificate de către inspectorii din administraţia financiară. Din categoria datoriilor

fiscale fac parte: impozitul pe profit, impozitul pe dividende, impozitul pe venit, taxa pe

valoarea adăugată datorată, impozitul auto, impozitul pe teren şi clădiri, amenzi, majorări sau

penalităţi pentru neplata la termen a datoriilor fiscale calculate în urma controalelor etc.

Contul 441 „Impozitul pe profit” ţine evidenţa decontărilor cu bugetul statului şi

bugetele locale privind impozitul pe profit, care este în procent de 16% din profitul brut al

unităţii. Din punct de vedere al conţinutului economic este un cont de datorii, iar din punct de

vedere al funcţiei contabile este un cont de pasiv.

Se creditează: 1. În corespondenţă cu debitul contului 691 „Cheltuieli cu impozitul pe profit”, reprezentând

sumele datorate de unitate către bugetul de stat, reprezentând impozitul pe profit;

691

„Cheltuieli cu impozitul pe

profit”

= 441

„Impozitul pe profit”

Se debitează: 1. În corespondenţă cu creditul contului 5121 „Conturi la bănci în lei”, pentru a înregistra

virarea sumelor către bugetul statului;

441

„Impozitul pe profit” = 5121


Soldul creditor al contului reprezintă sumele datorate bugetului privind impozitul pe

profit.

Cu ajutorul contului 442 „Taxa pe valoarea adăugată” se ţine evidenţa decontărilor cu

bugetul statului privind taxa pe valoarea adăugată. Pentru evidenţierea distinctă a taxei pe

valoarea adăugată se utilizează următoarele conturi sintetice de gradul II:

4423 „TVA de plată”

4424 „TVA de recuperat”

4426 „TVA deductibilă”

4427 „TVA colectată”

Contul 4423 „TVA de plată” ţine evidenţa taxei pe valoarea adăugată de plătit la

bugetul statului. Din punct de vedere al conţinutului economic este un cont de datorii, iar din

punct de vedere al funcţiei contabile, este un cont de pasiv.

Se creditează:

1. În corespondenţă cu debitul contului 4427 „TVA colectată”, reprezentând diferenţele

rezultate la finele perioadei între taxa pe valoarea adăugată colectată mai mare şi taxa pe

valoarea adăugată deductibilă;

4427


= 4423

„TVA de plată”

Se debitează: 1. În corespondenţă cu creditul contului 5121 „Conturi la bănci în lei”, pentru a înregistra

plăţile efectuate către bugetul statului, reprezentând taxa pe valoarea adăugată;

4423

„TVA de plată” = 5121


2. În corespondenţă cu creditul contului 4424 „TVA de recuperat”, pentru a înregistra taxa pe

valoarea adăugată de recuperat, compensată;

4423


„TVA de recuperat”

Soldul creditor al contului reprezintă taxa pe valoarea adăugată de plată datorată

bugetului.

Contul 4424 „TVA de recuperat” ţine evidenţa taxei pe valoarea adăugată de recuperat

la bugetul statului. Din punct de vedere al conţinutului economic este un cont de creanţe în curs

de decontare, iar din punct de vedere al funcţiei contabile, este un cont de activ.

Se debitează: 1. În corespondenţă cu creditul contului 4426 „TVA deductibilă”, reprezentând diferenţele

rezultate la sfârşitul perioadei între taxa pe valoarea adăugată deductibilă mai mare şi taxa pe

valoarea adăugată colectată mai mică;

4424

„TVA de recuperat” = 4426


Se creditează: 1. În corespondenţă cu debitul contului 5121 „Conturi la bănci în lei”, pentru a înregistra

sumele încasate de la bugetul statului, reprezentând taxa pe valoarea adăugată;

5121

„Conturi la bănci în lei” = 4424


2. În corespondenţă cu debitul contului 4424 „TVA de recuperat”, pentru a înregistra taxa pe

valoarea adăugată de recuperat, compensată în perioadele următoare cu taxa pe valoarea

adăugată de plată;

4423



Soldul debitor reprezintă taxa pe valoarea adăugată de recuperat de la bugetul statului.

Cu ajutorul contului 4426 „Taxa pe valoarea adăugată deductibilă” se ţine evidenţa

taxei pe valoarea adăugată deductibilă, potrivit legii. Din punct de vedere al conţinutului

economic este un cont de cheltuieli financiare, iar din punct de vedere al funcţiei contabile, este

un cont de activ.

Se debitează: 1. În corespondenţă cu creditul conturilor 401 „Furnizori”, 404 „Furnizori de imobilizări”,

5311 „Casa în lei”, 5121 „Conturi la bănci în lei” şi 542 „Avansuri de trezorerie”, reprezentând

taxa pe valoarea adăugată deductibilă potrivit legii din facturile şi documentele fiscale primite;

4426

„TVA deductibilă” = 401

„Furnizori”

Se creditează: 1. În corespondenţă cu debitul contului 4427 „TVA colectată”, reprezentând sumele

compensate din taxa pe valoarea adăugată colectată;

4427

„TVA colectată” = 4426


2. În corespondenţă cu debitul contului 4424 „TVA de recuperat”, reprezentând diferenţele

rezultate la sfârşitul lunii între taxa pe valoarea adăugată deductibilă mai mare şi taxa pe

valoarea adăugată colectată mai mică;

4424

„TVA de recuperat” = 4426


La sfârşitul perioadei contul se balansează, deci nu prezintă sold final.

Cu ajutorul contului 4427 „Taxa pe valoarea adăugată colectată” se ţine evidenţa

taxei pe valoarea adăugată colectată. Din punct de vedere al conţinutului economic este un cont

de venituri financiare, iar din punct de vedere al funcţiei contabile, este un cont de pasiv.

Se creditează: 1. În corespondenţă cu debitul conturilor 411 „Clienţi”, 428 „Alte datorii şi creanţe în legătură

cu personalul”, 461 „Debitori diverşi” şi 5311 „Casa în lei”, reprezentând taxa pe valoarea

adăugată colectată aferentă vânzărilor de bunuri, lucrărilor executate şi serviciilor prestate;

411

„Clienţi” = 4427

„Taxa pe valoarea

adăugată colectată”

2. În corespondenţă cu debitul conturilor 428 „Alte datorii şi creanţe în legătură cu personalul”

şi 461 „Debitori diverşi”, reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă lipsurilor imputate;

461

„Debitori diverşi” = 4427

„Taxa pe valoarea


3. În corespondenţă cu debitul conturilor 411 „Clienţi” şi 5121 „Conturi la bănci în lei”,

reprezentând taxa pe valoarea adăugată taxa pe valoarea adăugată aferentă avansurilor încasate;

411

„Clienţi” = 4427

„Taxa pe valoarea


Se debitează:

1.În corespondenţă cu creditul contului 4426 „TVA deductibilă”, reprezentând sumele

compensate din taxa pe valoarea adăugată colectată;

4427



2.În corespondenţă cu creditul contului 4423 „TVA de plată”, reprezentând taxa pe valoarea

adăugată de plată, datorată bugetului statului;

4427


= 4423

„TVA de plată”

3.În corespondenţă cu creditul contului 411 „Clienţi” reprezentând decontarea taxei pe

valoarea adăugată aferentă avansurilor încasate;

4427


„Clienţi”

La sfârşitul perioadei contul se balansează, deci nu prezintă sold final.

Cu ajutorul contului 457 „Dividende de plată” se ţine evidenţa dividendelor datorate

acţionarilor sau asociaţilor corespunzător aportului la capital. Din punct de vedere al

conţinutului economic este un cont de datorii, iar din punct de vedere al funcţiei contabile, este

un cont de pasiv.

Se creditează: 1. În corespondenţă cu debitul contului 117 „Rezultatul reportat”, reprezentând dividendele

datorate acţionarilor sau asociaţilor din profitul net realizat;

117

„Rezultatul reportat”

= 457

„Dividende de plată”

Se debitează: 1. În corespondenţă cu creditul conturilor 5121 „Conturi la bănci în lei” şi 5311 „Casa în lei”,

pentru a înregistra sumele achitate acţionarilor sau asociaţilor;

457

„Dividende de plată” = 5311

„Casa în lei”

2.În corespondenţă cu debitul contului 446 “Alte impozite, taxe şi

vărsăminte asimilate”, reprezentând impozitul pe dividende datorat;

457

„Dividende de plată”

= 446

„Alte impozite, taxe şi

vărsăminte asimilate”

Soldul creditor al contului reprezintă dividendele datorate acţionarilor sau asociaţilor.

4.4. Contabilitatea debitorilor şi creditorilor diverşi

Diverse tranzacţii comerciale care nu intră în sfera obiectului de activitate, cum ar fi

vânzarea activelor proprii unităţii, dau naştere unor creanţe pentru unitate care nu pot fi

identificate prin contul specific clienţilor. Acestea vor fi înregistrate şi urmărite în contabilitate

cu ajutorul contului de debitori diverşi.

Cu ajutorul contului 461 „Debitori diverşi” se ţine evidenţa debitorilor proveniţi din

pagube materiale create de terţi, amenzi şi penalităţi pretinse de unitate de la terţi, alte creanţe

provenind din existenţa unor titluri executorii şi a altor creanţe. Din punct de vedere al

conţinutului economic este un cont de active circulante în decontare, iar din punct de vedere al

funcţiei contabile, este un cont de activ.

Se debitează: 1. În corespondenţă cu creditul conturilor 758 „Alte venituri din exploatare” şi 4427 „TVA

colectată”, reprezentând valoarea bunurilor şi a producţiei în curs de execuţie, constatate lipsă

sau deteriorate, imputate terţilor precum şi valoarea despăgubirilor şi a penalităţilor datorate de

terţi;

461

„Debitori diverşi” = %

758

„Alte venituri din exploatare”

4427


2.În corespondenţă cu creditul conturilor 764 „Venituri din investiţii financiare cedate”, 505

„Obligaţiuni emise şi răscumpărate”, 506 „Obligaţiuni” reprezentând valoarea titlurilor de

plasament cedate;

461 = 764

„Debitori diverşi” „Venituri din investiţii

financiare cedate”

Se creditează: 1. În corespondenţă cu debitul contului 5121 „Conturi la bănci în lei” şi 5311 „Casa în lei”,

reprezentând valoarea debitelor încasate;

5311

„Casa în lei” = 461

„Debitori diverşi”

Soldul debitor al contului reprezintă sumele datorate unităţii, de către debitori.

Cu ajutorul contului 462 „Creditori diverşi” se ţine evidenţa sumelor datorate terţilor

pe bază de titluri executorii, datorii ale unităţii provenite din redevenţe, locaţii de gestiune şi

chirii sau a unor obligaţii ale unităţii faţă de terţi provenind din alte operaţii. Din punct de

vedere al conţinutului economic este un cont de datorii, iar din punct de vedere al funcţiei

contabile, este un cont de pasiv.

Se creditează:

1. În corespondenţă cu debitul conturilor 5121 „Conturi la bănci în lei” şi 5311 „Casa în lei”,

pentru a înregistra sumele încasate şi necuvenite;

5121

„Conturi la bănci în lei” = 462

„Creditori diverşi”

2. În corespondenţă cu debitul contului 658 „Alte cheltuieli de exploatare”, reprezentând

sumele datorate terţilor pentru despăgubiri şi penalităţi;

658

„Alte cheltuieli de

exploatare”

= 462

„Creditori diverşi”

Se debitează: 1. În corespondenţă cu creditul conturilor 5121 „Conturi la bănci în lei” şi 5311 „Casa în lei”,

pentru a înregistra sumele achitate creditorilor şi plata datoriilor pentru achiziţionarea titlurilor

de plasament;

462

„Creditori diverşi” = 5121


2. În corespondenţă cu creditul conturilor 758 „Alte venituri din exploatare”, pentru a

înregistra datorii prescrise sau anulate;

462

„Creditori diverşi” = 758

„Alte venituri din

exploatare”

Soldul creditor al contului reprezintă sumele datorate creditorilor.

4.5. Contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor în avans

Cu ajutorul contului 471 „Cheltuieli înregistrate în avans” se ţine evidenţa

cheltuielilor efectuate în avans care urmează a se suporta eşalonat pe cheltuieli, pe baza unui

scadenţar, în perioadele sau exerciţiile viitoare. Contul 471 „Cheltuieli înregistrate în avans”

este un cont de activ.

Se debitează:

1.În corespondenţă cu creditul conturilor 401 „Furnizori”, 5121 „Conturi la bănci în lei” şi

5311 „Casa în lei” reprezentând abonamentele, chiriile şi alte cheltuieli efectuate anticipat;

471 = 401

„Cheltuieli înregistrate în

avans”

„Furnizori”

Se creditează:

1.În corespondenţă cu debitul conturilor de cheltuieli (605, 611 la 628, 658, 666, 668), sumele

repartizate în perioadele sau exerciţiile financiare următoare pe cheltuieli, conform

scadenţarelor;

605


energia şi apa”

= 471

„Cheltuieli înregistrate în

avans”

Soldul creditor al contului reflectă cheltuielile efectuate în avans.

Cu ajutorul contului 472 „Venituri înregistrate în avans” ţine evidenţa veniturilor

anticipate, având funcţie contabilă de pasiv.

Se creditează:

1.În corespondenţă cu debitul conturilor (411, 461, 512, 531), pentru a evidenţia veniturile

înregistrate în avans, aferente perioadelor sau exerciţiilor financiare următoare, cum sunt:

sumele facturate sau încasate din chirii, abonamente, asigurări etc.;

411

„Clienţi”

= 472

„Venituri înregistrate în avans”

Se debitează:

1.În corespondenţă cu creditul conturilor de venituri (704, 705, 706, 708), sunt evidenţiate

veniturile înregistrate în avans şi aferente perioadei curente sau exerciţiului financiar în curs;

472

„Venituri înregistrate în

avans”

= 704

„Venituri din lucrări

executate şi servicii prestate”

Soldul creditor reprezintă veniturile înregistrate în avans.

Capitolul 5

CONTABILITATEA FLUXURILOR DE TREZORERIE

5.1. Contabilitatea fluxurilor de trezorerie

Reflectarea în contabilitate a fluxurilor de trezorerie se realizează cu ajutorul

următoarelor conturi mai reprezentative: 512 „Conturi curente la bănci”, contul 531 „Casa”,

contul 541 „Acreditive” şi contul 581 „Viramente interne”.

Operaţiunile de încasări şi plăţi se realizează în majoritatea cazurilor prin intermediul

băncilor, pe seama depozitelor constituite în prealabil de către agenţii economici.

Contul 512 „Conturi curente la bănci” este un cont sintetic de gradul I care din punct

de vedere al conţinutului economic este un cont de active circulante sub formă bănească

(trezoreria lichidă), cu funcţie contabilă de activ. Acest cont se dezvoltă în următoarele conturi

sintetice de gradul II, astfel:

5121 „Conturi la bănci în lei”

5124 „Conturi la bănci în valută”

5125 „Sume în curs de decontare”

Deoarece corespondenţele conturilor de trezorerie au fost prezentate în formule

contabile în capitolele anterioare, vom prezenta în continuare doar explicaţiile şi conturile

corespondente.

În debitul contului 512 „Conturi curente la bănci” se înregistrează:

sumele depuse sau virate în cont, rezultate din încasările în numerar, din cecuri, din alte

conturi bancare, din acreditive etc. (581);

creditele bancare pe termen lung şi scurt încasate (162 şi 519) ;

valoarea creanţelor imobilizate şi a dobânzilor aferente încasate, precum şi a garanţiilor

restituite (267);

sumele încasate de la clienţi (411, 413 şi 419);

sumele recuperate din debite ale personalului (428);

taxa pe valoarea adăugată de recuperat, încasată de la bugetul statului (4424);

sumele restituite de la buget, reprezentând vărsăminte efectuate în plus din impozite,

taxe, alte datorii şi creanţe (446, 448 );

sumele depuse ca aport în numerar la capitalul social (456);

sumele încasate de la debitori diverşi (461);

sumele încasate şi necuvenite unităţii (462) ;

sumele încasate în avans (472 );

valoarea cecurilor şi a efectelor comerciale încasate (511);

sumele încasate reprezentând redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii (706);

sumele încasate reprezentând dobânzile aferente disponibilităţilor în conturi la bănci

(766);

sumele încasate reprezentând alte venituri din exploatare (758);

sumele încasate reprezentând dividendele pentru participaţiile la capitalul altor societăţi

(761);

sumele încasate reprezentând dobânzile aferente creanţelor imobilizate (763);

sumele încasate din investiţiile financiare cedate (764);

sumele încasate reprezentând venituri extraordinare (771).

În creditul contului se înregistrează:

sumele ridicate în numerar din cont sau virate în alt cont de trezorerie (581);

sumele plătite reprezentând împrumuturile din emisiuni de obligaţiuni rambursate

(161);

creditele pe termen lung şi scurt rambursate (162 şi 519 );

sumele plătite reprezentând rambursarea altor împrumuturi şi datorii asimilate (167);

valoarea de achiziţie a investiţiilor financiare cumpărate (261 la 265, 501 la 508);

suma dobânzilor plătite (168, 518, 666);

plăţile efectuate reprezentând avansuri acordate furnizorilor de imobilizări (232, 234);

valoarea împrumuturilor acordate pe termen lung (267);

plăţile efectuate către furnizori de bunuri şi servicii (401, 403, 404, 405, 409);

plăţile efectuate către personalul unităţii (421 la 426);

sumele achitate terţilor, reprezentând reţineri sau popriri din salarii (427);

sumele achitate reprezentând contribuţia la asigurările sociale (431);

sumele achitate reprezentând contribuţia unităţii şi a personalului la constituirea

fondului pentru ajutorul de şomaj (437);

sumele plătite la buget, reprezentând impozitul pe profit (441);

plata către buget a taxei pe valoarea adăugată datorată şi taxa pe valoarea adăugată

plătită în vamă (4423, 4426);

plata către bugetul de stat a accizelor, altor impozite, taxe şi vărsăminte asimilate (446,

448);

plata către buget a impozitului pe venituri de natura salariilor (444);

sumele achitate asociaţilor ( 456);

sumele achitate acţionarilor sau asociaţilor din dividendele cuvenite (457);

sumele achitate creditorilor diverşi (462);

valoarea serviciilor bancare plătite (627);

Soldul debitor reprezintă disponibilităţile în lei şi în valută, iar soldul creditor, creditele

primite.

Contul 531 „Casa” face parte din clasa conturilor de trezorerie, fiind un cont de active

circulante băneşti cu funcţie contabilă de activ. Contul 531 „Casa” se dezvoltă în următoarele

conturi sintetice de gradul II:

5311 „Casa în lei”

5314 „Casa în valută”

Cu ajutorul acestui cont se ţine evidenţa numerarului aflat în casieria unităţii, precum şi

a mişcării acestuia, ca urmare a încasărilor şi plăţilor efectuate.

În debitul contului 531 „Casa” se înregistrează:

sumele ridicate de la bănci (581);

sumele încasate de la clienţi (411, 419);

sumele încasate reprezentând aport la capitalul social (456);

sumele încasate de la debitori (428, 461);

sumele încasate de la creditori diverşi (462);

sumele încasate reprezentând venituri anticipate (472);

sumele restituite în numerar reprezentând avansuri de trezorerie neutilizate (542);

sumele încasate reprezentând imobilizări financiare pe termen scurt cedate (501 la 508);

sumele încasate din prestări servicii, vânzarea mărfurilor şi alte activităţi (704, 707,

708);

sume încasate din despăgubiri şi alte venituri din exploatare (758);

În creditul contului 531 „Casa” se înregistrează:

depunerile de numerar la bănci (581);

costul de achiziţie al investiţiilor financiare cumpărate în numerar (261 la 267, 269, 501

la 509);

plăţile efectuate către furnizori (401, 404);

valoarea avansurilor acordate pentru livrări de bunuri, prestări de servicii sau executări

de lucrări (409);

sumele achitate personalului (421la 428);

sumele achitate terţilor reprezentând reţineri sau popriri din remuneraţii (427);

sumele restituite asociaţilor (456);

dividendele plătite acţionarilor sau asociaţilor (457);

sumele achitate diverşilor creditori (462);

avansurile de trezorerie acordate (542);

plăţile în numerar reprezentând alte valori achiziţionate (532);

plăţile efectuate reprezentând alte cheltuieli de exploatare (658);

Soldul debitor al contului reprezintă numerarul existent în casierie.

Capitolul 6

CONTABILITATEA CHELTUIELILOR

Contabilitatea cheltuielilor se ţine cu ajutorul conturilor din clasa 6 „Conturi de

cheltuieli”, din care fac parte următoarele grupe de conturi: 60 „Cheltuieli privind stocurile”,

61 „Cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi”, 62 „Cheltuieli cu alte servicii

executate de terţi”, 63 „Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate”, 64 “Cheltuieli

cu personalul”, 65 “Alte cheltuieli de exploatare”, 66 „Cheltuieli financiare”, 67 „Cheltuieli

extraordinare”, 68 „Cheltuieli cu amortizările, provizioanele şi ajustările pentru depreciere sau

pierdere de valoare” şi 69 „Cheltuieli cu impozitul pe profit şi alte impozite”. Conturile din

clasa 6 „Conturi de cheltuieli” sunt conturi cu funcţie de activ.

La sfârşitul perioadei, soldul acestor conturi se transferă asupra contului 121 „Profit şi

pierdere”.

Conturile 601 „Cheltuieli cu materiile prime”, 602 „Cheltuieli cu materialele

consumabile”, 603 „Cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar”, 607

„Cheltuieli privind mărfurile” şi 608 „Cheltuieli privind ambalajele” prezintă corespondenţe

similare.

Cu ajutorul contului 601 „Cheltuieli cu materiile prime” se ţine evidenţa cheltuielilor

cu materiile prime.

Se debitează:

1.În corespondenţă cu creditul contului 301 „Materii prime”, pentru a evidenţia valoarea la preţ

de înregistrare a materiilor prime incluse pe cheltuieli, constatate lipsă la inventar sau

pierderile din deprecieri ireversibile;

601

„Cheltuieli cu materiile prime”

= 301

„Materii prime”

Se creditează:

1.În corespondenţă cu debitul contului 121 „Profit şi pierdere”, reprezentând la sfârşitul lunii

închiderea conturilor de cheltuieli;

121

„Profit şi pierdere”

= 601

„Cheltuieli cu materiile prime”

La sfârşitul lunii contul se balansează, nu prezintă sold final.

Tranzacţia 7:

O societate comercială înregistrează consumul de materii prime în valoare de 50.000 lei

conform bonurilor de consum.


1. Evidenţierea consumului de materie primă.

a)Tranzacţia produce o scădere a activelor circulante materiale concomitent cu creşterea

proceselor economice sub formă de cheltuieli.


contul 601 „Cheltuieli cu materiile prime”, este un cont de activ care creşte şi se va

debita pe baza regulii a II-a de funcţionare a conturilor;

301 „Materii prime”, este un cont de activ, care scade şi se va credita potrivit regulii a

III-a de funcţionare a conturilor.


601

„Cheltuieli cu

materiile prime”

=

301

„Materii prime”

50.000 lei

Contul 604 „Cheltuieli privind materialele nestocate” ţine evidenţa cheltuielilor

privind materialele nestocate.

Se debitează: 1.În corespondenţă cu creditul conturilor 401 „Furnizori”, 532 „Alte valori” şi 542 „Avansuri

de trezorerie”, pentru a evidenţia valoarea materialelor nestocate aprovizionate de la furnizori.

604

„Cheltuieli privind materialele

nestocate”

= 401

„Furnizori”

Se creditează:


închiderea conturilor de cheltuieli.

121


= 604

„Cheltuieli privind materialele

nestocate”


Cu ajutorul contului 605 „Cheltuieli privind energia şi apa” se ţine evidenţa

cheltuielilor privind consumurile de energie şi apă curentă.

Se debitează:

1.În corespondenţă cu creditul conturilor 401 „Furnizori”, 471 „Cheltuieli înregistrate în

avans” şi 542 „Avansuri de trezorerie” pentru a evidenţia valoarea consumurilor de energie şi

apă.

605

„Cheltuieli privind energia şi

apa”

= 401

„Furnizori”

Se creditează:


închiderea conturilor de cheltuieli.

121


= 605

„Cheltuieli privind energia şi

apa”


Asemănător contului 605 „Cheltuieli privind energia şi apa” funcţionează şi conturile:

611 „Cheltuieli de întreţinere şi reparaţii”

612 „Cheltuieli cu redevenţele, locaţiile de gestiune şi chiriile”

613 „Cheltuieli cu primele de asigurare”

622 „Cheltuieli privind comisioanele şi onorariile”

623 „Cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate”

624 „Cheltuieli cu transportul de bunuri şi personal”

625 „Cheltuieli cu deplasări, detaşări şi transferări”

626 „Cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii”.

Cu ajutorul contului 627 „Cheltuieli cu serviciile bancare şi asimilate” se ţine evidenţa

cheltuielilor cu serviciile bancare, cum ar fi cheltuielile cu comisionul bancar.


Cu ajutorul contului 635 „Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate”, se

ţine evidenţa cheltuielilor cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate datorate bugetului

statului sau altor organisme publice.

Cu ajutorul contului 641 „Cheltuieli cu salariile personalului” se ţine evidenţa

cheltuielilor cu salariile personalului.

Cu ajutorul contului 645 „Cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială” se ţine

evidenţa cheltuielilor privind asigurările şi protecţia socială. Este un cont de activ care se

dezvoltă pe sintetice de gradul II astfel:

6451 „Cheltuieli privind contribuţia unităţii la asigurările sociale”

6453 „Cheltuieli privind contribuţia angajatorului pentru asigurările sociale de

sănătate”

6458 „Alte cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială” Cu ajutorul contului 658 „Alte cheltuieli de exploatare” se ţine evidenţa altor cheltuieli

de exploatare. Este un cont de activ care se dezvoltă pe sintetice de gradul II astfel:

6581 „Despăgubiri, amenzi, penalităţi”

6582 „Donaţii şi subvenţii acordate”

6583 „Cheltuieli privind activele cedate şi alte cheltuieli operaţii de capital”

Capitolul 7

CONTABILITATEA VENITURILOR

7.1. Contabilitatea veniturilor

Veniturile realizate de unităţile patrimoniale sunt urmărite cu ajutorul conturilor din

clasa 7 „Conturi de venituri”.

Conturile din clasa 7 „Conturi de venituri” sunt conturi cu funcţie contabilă de pasiv cu

excepţia contului 711 „Venituri din producţia stocată”, care este bifuncţional. La sfârşitul

perioadei, soldul acestor conturi se transferă asupra contului 121 „Profit şi pierdere”.

Din clasa 7 „Conturi de venituri” fac parte următoarele grupe: 70 „Cifra de afaceri”, 71

„Variaţia stocurilor”, 72 „Venituri din producţia de imobilizări”, 74 „Venituri din subvenţii de

exploatare”, 75 „Alte venituri din exploatare”, 76 „Venituri financiare”, 77 „Venituri

extraordinare”, 78 „Venituri din provizioane şi ajustări pentru depreciere sau pierdere de

valoare”.

La sfârşitul perioadei, soldul acestor conturi se transferă asupra contului de profit şi

pierdere (121).

Conturile cuprinse în componenţa cifrei de afaceri prezintă corespondenţe similare şi

sunt următoarele:

Contul 701 „Venituri din vânzarea produselor finite”

Contul 702 „Venituri din vânzarea semifabricatelor”

Contul 703 „Venituri din vânzarea produselor reziduale”

Contul 704 „Venituri din lucrări executate şi servicii prestate”

Contul 705 „Venituri din studii şi cercetări”

Contul 706 „Venituri din redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii”

Contul 707 „Venituri din vânzarea mărfurilor”

Contul 708 „Venituri din activităţi diverse”.

Prezentăm în continuare corespondenţele conturilor reprezentative din prima categorie

de conturi de venituri şi anume, venituri de exploatare.

Cu ajutorul contului 701 „Venituri din vânzarea produselor finite” se ţine evidenţa

vânzărilor de produse finite. Este un cont cu funcţie contabilă de pasiv.

Se creditează:

1.În corespondenţă cu debitul contului 411 „Clienţi”, pentru a evidenţia preţul de vânzare al

produselor finite, vândute clienţilor;

411

„Clienţi”

= 701

„Venituri din vânzarea produselor

finite”

Se debitează:

1.În corespondenţă cu creditul contului 121 „Profit şi pierdere”, reprezentând la sfârşitul lunii

închiderea conturilor de venituri;

701

„Venituri din vânzarea

produselor finite”

= 121



Cu ajutorul contului 704 „Venituri din lucrări executate şi servicii prestate” se ţine

evidenţa veniturilor din lucrări executate şi servicii prestate.

Se creditează:

1.În corespondenţă cu debitul contului 411 „Clienţi”, pentru a înregistra tarifele lucrărilor

executate şi serviciilor prestate, facturate clienţilor;

411

„Clienţi”

= 704

„Venituri din lucrări executate şi

servicii prestate”

2.În corespondenţă cu debitul contului 472 „Venituri înregistrate în avans”, pentru a evidenţia

veniturile înregistrate în avans aferente perioadei curente sau exerciţiului în curs;

472

„Venituri înregistrate

în avans”

= 704



3.În corespondenţă cu debitul contului 5311 „Casa în lei”, pentru a înregistra tarifele lucrărilor

executate şi serviciilor prestate, încasate în numerar;

5311

„Casa în lei”

= 704



Se debitează:



704



= 121



Cu ajutorul contului 707 „Venituri din vânzarea mărfurilor” se ţine evidenţa

veniturilor din vânzarea mărfurilor.

Se creditează:

1.În corespondenţă cu debitul contului 411 „Clienţi”, pentru a înregistra preţul de vânzare al

mărfurilor, vândute clienţilor;

411

„Clienţi”

= 707

„Venituri din vânzarea mărfurilor”

2.În corespondenţă cu debitul contului 5311 “Casa în lei”, pentru a înregistra sumele încasate

în numerar din vânzarea mărfurilor;

5311

„Casa în lei”

= 707

„Venituri din vânzarea mărfurilor”

Se debitează:



707

„Venituri din vânzarea

mărfurilor”

= 121



3.În corespondenţă cu debitul conturilor 5311 „Casa în lei” şi 5121 „Conturi la bănci în lei”,

pentru a înregistra sumele încasate de la terţi, reprezentând venituri din activităţile diverse;

5311

„Casa în lei”

= 708

„Venituri din activităţi diverse”

4.În corespondenţă cu debitul contului 428 „Alte datorii şi creanţe în legătură cu personalul”,

pentru a înregistra sumele datorate de personal, reprezentând consumuri efectuate pentru acesta

şi care se fac venituri ale unităţii;

428

„Alte datorii şi creanţe

în legătură cu

personalul”

= 708

„Venituri din activităţi

diverse”

Se debitează:



708

„Venituri din activităţi diverse”

= 121



Cea de-a doua categorie de venituri este reprezentată de veniturile financiare, care sunt

urmărite de contabilitate cu ajutorul conturilor din grupa 76 „Venituri financiare”. Din această

grupă reţinem ca fiind semnificative următoarele conturi:

contul 761 „Venituri din imobilizări financiare”;

contul 763 „Venituri din creanţe imobilizate”;

contul 766 „Venituri din dobânzi”.

7.2. Contabilitatea constituirii şi anulării provizioanelor şi a ajustărilor pentru pierderea

de valoare

O caracteristică a economiei de piaţă, din punct de vedere economico-financiar, este şi

posibilitatea pe care o au agenţii economici de a-şi constitui provizioane şi de a efectua ajustări

pentru pierderi de valoare. Provizioanele sunt rezerve ce permit agenţilor economici să facă

faţă mai uşor eventualelor datorii incerte presupuse că se vor face în exerciţiile următoare, cum

ar fi provizioanele create pentru litigii de exemplu. În situaţia înregistrărilor de pierderi de

valoare ale imobilizărilor, stocurilor, se vor efectua ajustări de valoare ale activelor, datorate

de exemplu pierderilor provocate de oscilaţia preţurilor, modificări ale cursului valutar etc.

IAS 37 „Provizioane şi datorii contingente” consideră provizioanele ca fiind „Datorii

incerte din punct de vedere al exigibilităţii sau al valorii”. Un provizion va fi recunoscut de

unitate, în momentul în care:

întreprinderea are o obligaţie curentă generată de un eveniment anterior;

se poate realiza o estimare corectă a valorii obligaţiei;

pentru a onora obligaţia respectivă este nevoie de o ieşire de resurse care va afecta

beneficiile economice.

De fapt, provizioanele reprezintă rezerve pe care unitatea le creează în corespondenţă

cu un cont de cheltuială şi care vor fi anulate în corespondenţă cu un cont de venit.

Capitolul 8

BALANŢA DE VERIFICARE

8.1. Noţiunea, importanţa şi funcţiile balanţelor de verificare

Importanţa informaţiei contabile în fundamentarea deciziilor de conducere economică

ne impune o preocupare tot mai riguroasă pentru asigurarea exactităţii ei. Numai pe baza unor

informaţii exacte se pot lua decizii de calitate, care să facă posibilă creşterea eficienţei

activităţii precum şi obţinerea unor profituri mai mari şi mai sigure.

Contabilitatea dispune de mai multe posibilităţi de verificare a exactităţii informaţiilor

ei. Printre acestea, o importanţă deosebită o au balanţele de verificare. Din punct de vedere

metodic, balanţele de verificare se includ printre procedeele metodice specifice numai

contabilităţii, deoarece numai aceasta le foloseşte cu regularitate şi în mod obligatoriu.

Asigurarea acurateţei informaţiei contabile cu ajutorul balanţelor de verificare, se referă

în primul rând la respectarea principiului dublei reprezentări a patrimoniului unităţii precum şi

la respectarea principiului dublei înregistrări a operaţiilor economice în conturi. Respectarea

acestor principii, au un rol deosebit pentru realizarea reflectării contabile în specificul şi esenţa

sa. Pe lângă aceasta, cu ajutorul balanţelor de verificare se controlează şi alte determinări ce se

fac cu ocazia lucrărilor contabile, determinări cifrice, privind întocmirea formulelor contabile,

stabilirii rulajelor şi soldurilor conturilor etc.

Conform prevederilor legale din ţara noastră, balanţa de verificare se întocmeşte lunar

pentru a se putea controla înregistrarea corectă în contabilitate a operaţiunilor patrimoniale.

Întocmirea balanţelor de verificare este o obligaţie a compartimentului financiar-

contabil.

Din punct de vedere grafic, balanţele contabile au formă tabelară, se prezintă ca tablouri

cu mai multe coloane, iar conturile sunt preluate din registrul Cartea mare, urmărindu-se în

raport cu felul balanţei, soldul iniţial, rulajele şi soldul final. În cadrul balanţelor de verificare,

se obţin o serie de egalităţi valorice totale între datele preluate din conturi, ce exprimă un

echilibru permanent între aceste date, de unde provine şi termenul de “balanţă”.

Prin conţinutul lor şi rolul pe care îl au, se poate aprecia că acestea îndeplinesc mai

multe funcţii:

Funcţia de verificare rezultă chiar din denumirea de “balanţă de verificare”, deoarece

această lucrare se realizează lunar pentru a fi siguri de exactitatea înregistrării operaţiilor

economice în conturi. Înregistrarea greşită a operaţiilor economice în conturi, prin

nerespectarea conceptului “dublei înregistrări” în esenţa sa, efectuarea de greşeli de calcul în

stabilirea rulajelor şi soldurilor conturilor, transcrierea greşită din cartea mare în balanţă, iată

câteva cazuri de greşeli ce sunt descoperite de către balanţele de verificare. Reiese că prin

această lucrare de sinteză, se constată şi se verifică exactitatea înregistrărilor din contabilitatea

curentă, prin existenţa egalităţii permanente dintre totalurile sale, ceea ce îi justifică denumirea.

Deşi, în condiţiile utilizării echipamentelor moderne de evidenţă creşte exactitatea

calculelor funcţia de control a balanţelor de verificare se menţine, iar corelaţiile pe care se

bazează servesc pentru a se include unele ”chei de control” în programele informatice.

Funcţia de legătură între conturile sintetice de gradul I şi conturile sintetice de

gradul II, precum şi dintre conturile sintetice de gradul I şi conturile analitice.

Necesitatea exactităţii informaţiei contabile, face necesar ca lunar să se verifice şi

corelaţiile ce trebuie să existe între conturile sintetice de gradul I şi conturile sintetice de gradul

II, acolo unde există o asemenea dezvoltare, precum şi corelaţiile dintre conturile sintetice de

gradul I şi conturile sale analitice, acolo unde există asemenea situaţii.

Funcţia de legătură dintre conturi şi bilanţ, constă în faptul că informaţiile necesare

întocmirii bilanţului sunt preluate din conturi, dar nu direct, ci prin intermediul balanţelor de

verificare. Aceasta înseamnă că balanţele de verificare sunt lucrări necesare şi obligatorii. Sunt

operaţii contabile premergătoare întocmirii bilanţului. Balanţele de verificare se întocmesc pe

baza informaţiei contabile preluate din conturi, iar bilanţul, preia cea mai mare parte din

informaţiile necesare întocmirii lui din balanţele de verificare.

Funcţia de grupare şi sistematizare a informaţiei contabile, se referă la faptul că în

balanţele de verificare soldurile şi rulajele conturilor nu se trec oricum, la întâmplare, ci în

balanţă, conturile cu informaţiile ce provin din ele, sunt trecute intr-o anumită ordine, ţinând

seama de conţinutul lor economic şi de funcţia contabilă. Astfel rânduite, conturile pot fi mai

uşor urmărite, se pot stabili şi verifica mai bine legăturile dintre ele, însăşi folosirea informaţiei

contabile devine mai uşoară.

Funcţia de analiză şi control a balanţelor de verificare, este de o mare importanţă.

Pe lângă verificarea şi sistematizarea informaţiei contabile, balanţa de verificare mai reprezintă

şi un important mijloc de analiză şi control asupra calităţii activităţii economice. Compararea

informaţiilor contabile prezentate în balanţele de verificare, dă posibilitatea urmăririi

modificărilor survenite în volumul şi structura unor elemente patrimoniale, în perioada curentă

ca şi în perioadele anterioare, determină importante concluzii cu privire la corectitudinea

plasării capitalului, eficienţa activităţii desfăşurate, respectarea legislaţiei financiar-contabile.

Datorită acestor concluzii se pot fundamenta noi decizii ce privesc activitatea în perioada

curentă sau în perspectivă.

8.2. Clasificarea balanţelor de verificare şi modalitatea de întocmire

În practica contabilităţii se pot întocmi mai multe tipuri de balanţe de verificare, dar cea

mai importantă este cea realizată, după felul conturilor ce le cuprind, astfel:

Balanţa conturilor sintetice de gradul I, cuprinde numai conturile sintetice de gradul

I, ea având o importantă valoare informaţională, prezentând sintetic situaţia patrimoniului la un

moment dat. Acest tip de balanţă este specifică pentru întreprinderile mici şi mijlocii.

Balanţa conturilor sintetice de gradul I şi II, care se întocmeşte pe baza acestor

conturi sintetice, înscrise în ordine din Planul de conturi general. Această balanţă se întocmeşte

de regulă de către întreprinderile mari, dând posibilitatea cunoaşterii detaliate a structurilor

patrimoniale.

Balanţa de verificare analitică, se întocmeşte pentru conturile sintetice de gradul I care

au dezvoltare în analitic, pentru a verifica corelaţiile dintre contul sintetic de gradul I şi

conturile sale analitice. Aşa de exemplu este balanţa de verificare a contului “Materii prime”,

balanţa de verificare a contului “Clienţi”, cea a contului “Furnizori” etc.

În funcţie de numărul seriilor de egalităţi pe care le cuprind, balanţele de verificare se

pot clasifica în:

Balanţa de verificare cu o serie de egalităţi, se prezintă sub formă tabelară, se pot

realiza în două variante: balanţă de sume cu două coloane de sume totale, debitoare şi

creditoare, sau balanţă de solduri cu două coloane de solduri debitoare şi creditoare. Acestea

fiind cele mai simplificate forme de prezentare a balanţelor. Corelaţia de control în acest tip de

balanţă, Figura nr. 1, este dată de egalitatea:

Total sume debitoare = Total sume creditoare.

Simbol

conturi

Denumirea

conturilor

Total sume

Debitoare Creditoare

101 Capital social - 2.000.000

5121 Conturi la bănci în lei 2.000.000 -

……… ………. ………. ………..

Total 2.000.000 2.000.000

Figura nr.1 - Balanţa de verificare cu o serie de egalităţi

Balanţa de verificare cu două serii de egalităţi, se mai numeşte şi balanţă de verificare

a sumelor şi soldurilor. Acest tip de balanţă va cuprinde pe lângă cele două coloane cu total

sume debitoare şi creditoare, încă două coloane cu solduri finale debitoare şi creditoare. Cheia

de control este realizată de egalitatea care trebuie să existe între coloane, astfel:

Total sume debitoare = Total sume creditoare

Total solduri debitoare = Total solduri creditoare

Balanţa de verificare cu trei serii de egalităţi, va cuprinde pe lângă coloanele

prezentate la balanţa cu două serii de egalităţi, încă două coloane cu solduri iniţiale debitoare şi

creditoare. Cheia de control este realizată de egalitatea care trebuie să existe între coloane,

astfel:

Total solduri iniţiale debitoare = Total solduri iniţiale creditoare


Total solduri debitoare = Total solduri creditoare.

Balanţa de verificare cu patru serii de egalităţi, va cuprinde pe lângă coloanele

prezentate la balanţa cu trei serii de egalităţi, încă două coloane cu rulaje debitoare şi

creditoare. Cu ajutorul balanţei de verificare se verifică corelaţiile dintre egalităţile generate de

dubla înregistrare a operaţiunilor patrimoniale în contabilitate, respectiv a concordanţei dintre

totalul înregistrărilor din registrul jurnal şi totalul rulajelor debitoare şi creditoare din balanţă,

precum şi concordanţa dintre totalul soldurilor finale debitoare şi creditoare din cartea mare şi

totalul soldurilor finale debitoare şi creditoare din balanţă. Cheia de control în cazul balanţei de

verificare cu patru serii este realizată de egalitatea care trebuie să existe între coloane, astfel:

Total solduri iniţiale debitoare = Total solduri iniţiale creditoare

Total rulaje debitoare = Total rulaje creditoare


Total solduri debitoare = Total solduri creditoare

Pe lângă aceste corelaţii se mai pot face şi altele, cum ar fi:

Total sold iniţial debitor + Rulaj debitor = Total sume debitoare

Total sold iniţial creditor + Rulaj creditor = Total sume creditoare

Total sume debitoare - Total sume creditoare = Sold final debitor

Total sume creditoare - Total sume debitoare = Sold final creditor

Pentru conţinutul balanţei de verificare, importante sunt egalităţile pe care aceasta le

conţine. Aceasta este şi forma grafică de prezentare a lor. Ele au o formă tabelară în care se

regăsesc coloane pentru toate conturile folosite în contabilitatea unităţii cuprinzând de regulă

următoarele elemente:

simbolul şi denumirea conturilor în ordinea din planul de conturi;

soldurile iniţiale debitoare şi creditoare;

rulajele debitoare şi creditoare;

totalul sumelor debitoare şi creditoare;

soldurile finale debitoare şi creditoare.

Balanţele de verificare se întocmesc de regulă lunar, sau la sfârşitul unei perioade de

gestiune (lună, trimestru, semestru, an) şi ori de câte ori necesităţile impun acest lucru, în

scopul verificării exactităţii operaţiilor economice în conturi şi pentru întocmirea bilanţului

contabil.

Metodologia întocmirii balanţei de verificare se diferenţiază în funcţie de forma de

contabilitate utilizată de unitatea patrimonială şi de tehnica prelucrării datelor. Astfel, dacă

sistemul de organizare a contabilităţii se bazează pe forma clasică, balanţa de verificare a

conturilor se poate întocmi în orice variantă. În situaţia în care se utilizează forma de

contabilitate maestru-şah este necesară întocmirea balanţei de verificare cu patru egalităţi. În

cazul folosirii formei de contabilitate pe jurnale, balanţa întocmită poate fi cu trei egalităţi sau

numai cu soldurile la sfârşitul perioadei de raportare.

Capitolul 9

REPREZENTAREA ÎNTREPRINDERII PRIN SITUAŢII FINANCIARE

9.1. Inventarierea patrimoniului

Managerii trebuie să cunoască în permanenţă situaţia patrimonială reală, modul cum

sunt păstrate şi folosite elementele patrimoniale, transformările ce au loc, volumul şi structura

elementelor patrimoniale, ca şi rezultatele financiare obţinute. Pentru aceasta, evidenţa

economică dispune de mai multe posibilităţi de informare şi constatare; dar, cea mai

importantă operaţie de evidenţă este inventarierea.

Inventarierea, reprezintă ansamblul operaţiunilor prin care se constată existenţa tuturor

elementelor de activ şi de pasiv, cantitativ şi valoric, după caz, în patrimoniul unităţii, la data la

care aceasta se efectuează. În aceste condiţii, inventarierea poate fi considerată ca un ansamblu

de operaţiuni logice şi practice, strâns legate între ele, prin care se măsoară la un moment dat,

mărimea elementelor patrimoniale, din punct de vedere cantitativ şi valoric, în scopul punerii

de acord a datelor contabilităţii cu realitatea.

Inventarierea are ca scop principal stabilirea situaţiei reale a patrimoniului fiecărei

unităţii şi cuprinde toate elementele patrimoniale, precum şi bunurile şi valorile deţinute cu

orice titlu, aparţinând altor persoane juridice sau fizice, în vederea întocmirii bilanţului contabil

care trebuie să asigure o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, a situaţiei financiare

şi a rezultatelor obţinute.

Inventarierea patrimoniului unităţilor, prezintă o importanţă deosebită pentru activitatea

practică din mai multe puncte de vedere:

Inventarierea patrimoniului este punctul de plecare la unităţile nou înfiinţate,

concomitent pentru deschiderea şi organizarea contabilităţii. La începutul activităţii,

inventarierea are ca obiect principal, stabilirea şi evaluarea elementelor patrimoniale ce

constituie aportul în natură;

Inventarierea este importantă şi pentru motivul că permite cunoaşterea corectitudinii cu

care sunt gestionate mijloacele materiale şi băneşti ale unităţilor patrimoniale,

descoperindu-se degradările, risipa, lipsurile, sustragerile, furturile, delapidările

permiţând stabilirea formei de răspundere a celor vinovaţi şi luarea măsurilor pentru

recuperarea prejudiciilor;

Prin determinarea reală a existenţei elementelor patrimoniale, inventarierea contribuie

la calculul corect al unor indici şi indicatori, care la rândul lor au o importanţă în

fundamentarea deciziilor. Este vorba despre dimensionarea producţiei în curs de

execuţie, calculul corect al costului producţiei, stabilirea rezultatelor financiare finale

etc.

Inventarierea contribuie la mobilizarea resurselor interne prin aceea că ea permite

identificarea valorilor materiale fără mişcare şi în general neutilizabile, avariate sau

degradate, învechite ca şi creanţele şi angajamentele cu termen expirat pe care unitatea

are obligaţia să le lichideze, astfel accelerând circuitul economic şi în general

contribuind la respectarea disciplinei financiare.

Prin operaţia de inventariere se compară informaţia contabilă cu situaţia patrimonială

concretă pentru determinarea diferenţelor dintre ele şi apoi restabilirea concordanţei depline.

Inventarierea este o operaţie complexă ca sferă de cuprindere, ca motivaţie

organizatorică şi din punct de vedere al perioadei de timp la care se execută. Din aceste motive,

inventarierea se clasifică din mai multe puncte de vedere astfel:

Din punct de vedere al conţinutului economic al elementelor patrimoniale supuse

inventarierii, există în practică:

Inventarierea mijloacelor economice, se referă la inventarierea mijloacelor fixe, a

materialelor, a materialelor de natura obiectelor de inventar, a mărfurilor, ambalajelor,

inventarierea mijloacelor băneşti etc.;

Inventarierea activelor circulante în decontare cum sunt clienţii, debitorii, decontările

cu acţionarii şi asociaţii etc., se efectuează prin controlul documentelor care au stat la

baza constituirii acestor creanţe;

Inventarierea obligaţiilor faţă de bugetul administraţiei de stat, faţă de furnizori,

creditori ca şi obligaţiile faţă de bănci pentru creditele obţinute, se efectuează pe baza

documentelor de decontare întocmite cu ocazia creării obligaţiunilor respective.

Inventarierea are la bază relaţia de determinare a situaţiei reale a patrimoniului la un

moment dat, de forma:

Situaţia netă a = Activul net - Datoriile nete

patrimoniului inventariat inventariate

Rezultatele inventarierii vor fi consemnate în documentul numit ”Proces verbal al

inventarierii”. Acest document stă la baza efectuării regularizărilor ce urmează a fi făcute în

contabilitate. Astfel, vor fi înregistrate în contabilitate plusurile şi minusurile constatate în

urma inventarierii.

9.2. Lucrări de raportare financiar-contabilă lunare

Contabilitatea, nu se limitează doar la înregistrarea integrală şi operativă a activităţii

economice şi financiare, ci periodic, procedează la gruparea şi sistematizarea informaţiei

contabile, după reguli unice şi obligatorii stabilite de Ministerul Finanţelor Publice şi

comunicate agenţilor economici prin Direcţiile Generale Judeţene ale Finanţelor Publice şi

Administraţiile Finanţelor Publice.

La sfârşit de lună şi desigur la sfârşit de trimestru, agenţii economici indiferent dacă

sunt regii autonome, societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, mixte sau private, au

obligaţia de a grupa şi sistematiza informaţia lor contabilă, întocmind o seamă de lucrări

contabile de încheiere a exerciţiului gestionar. Pentru aceasta Ministerul Finanţelor Publice a

tipărit formulare şi a elaborat norme metodologice ce trebuie respectate.

Lucrările contabile de încheiere a exerciţiului gestionar, caracterizează multilateral

calitatea activităţii desfăşurate de către agenţii economici, în domeniul producţiei, al circulaţiei,

permite cunoaşterea rezultatelor financiare obişnuite, achitarea obligaţiilor faţă de bugetul

statului etc. Ele conţin un sistem de indicatori corelaţi între ei, obţinuţi pe baza prelucrării

informaţiilor contabile, dar şi pe baza informaţiilor ce provin din alte forme de evidenţă

economică.

Lucrările contabile de încheiere a exerciţiului gestionar trebuie să îndeplinească condiţii

de formă şi condiţii de fond.

Condiţiile de formă se referă la folosirea obligatorie a formularelor tipizate de către

Ministerul Finanţelor Publice, completarea corectă a tuturor rândurilor şi coloanelor, semnarea

lor de către conducătorul compartimentului financiar-contabil şi conducerea administrativă,

depunerea lor la termen.

Majoritatea ţărilor europene întocmesc documente de sinteză contabilă, anual, denumite

şi conturi anuale, deoarece exerciţiul financiar se închide anual. Ca excepţie, de la această

regulă, România, potrivit normelor legale în vigoare, întocmeşte situaţii de sinteză şi raportare

contabilă lunar, trimestrial, semestrial şi anual.

Reglementările legale în domeniu, elaborate de Ministerul Finanţelor Publice din ţara

noastră, sunt impuse de interesele fiscale şi de control al statului, care doreşte să cunoască

obligaţiile ce revin unităţilor patrimoniale la intervale mai scurte de timp.

Întocmirea lucrărilor de sinteză şi raportare financiar-contabilă, constituie un proces

complex de prelucrare a datelor din conturi în scopul obţinerii indicatorilor economico-

financiari privind situaţia patrimoniului, rezultatele obţinute şi datoriile fiscale.

Lucrările de sinteză şi raportare financiar-contabilă se întocmesc pe formulare tipizate

elaborate de Ministerul Finanţelor Publice. Componentele acestor lucrări diferă în funcţie de

perioadele pentru care se face raportarea.

Toate unităţile patrimoniale indiferent de forma de organizare şi de tipul de proprietate

întocmesc lunar:

1. Balanţa de verificare se întocmeşte, (potrivit art. 22 din Legea contabilităţii nr.

82/1991 şi punctului 120 din Regulamentul de aplicare a acestuia, cu modificările şi

completările ulterioare), pentru verificarea înregistrărilor din contabilitate a operaţiunilor

patrimoniale.

2. Declaraţia lunară privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată

către bugetul asigurărilor sociale, este un document tipizat şi se depune lunar în două

exemplare şi pe format electronic la Casele Judeţene de Pensii până la data de 25 a lunii

următoare (pentru luna încheiată).

3. Declaraţia lunară privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi obligaţiile de plată la

bugetul asigurărilor pentru şomaj, este un document tipizat care se depune lunar până pe 25

ale lunii următoare în două exemplare şi format electronic. Acest document conţine date

privind numele, codul numeric personal şi veniturile tuturor persoanelor angajate, precum şi

cuantumul obligaţiilor lunare privind contribuţia la şomaj.

4. Declaraţia privind evidenţa obligaţiilor de plată către bugetul Fondului Naţional Unic de

Asigurări Sociale de Sănătate.

Declaraţia lunară privind obligaţiile de plată la fondul de asigurări de sănătate, este un

formular tipizat care se completează şi se depune lunar în două exemplare şi în format

electronic la Casa judeţeană de Asigurări de Sănătate până la data de 25 a lunii următoare.

5. Declaraţie fiscală privind stabilirea comisionului pentru completarea carnetelor de

muncă.

Aceasta este o declaraţie lunară cu date privind numărul de salariaţi înregistraţi în luna

curentă care se depune la Inspectoratul Teritorial de Muncă până pe data de 25 a lunii

următoare. Datele declaraţiei cuprind numărul salariaţilor şi fondul lunar de salarii, la care se

aplică un procent de 0,25% pentru societăţile care au o persoană calificată în completarea

cărţilor de muncă, iar cărţile se ţin şi se completează la sediul firmei şi 0,75% pentru celelalte

societăţi care apelează integral la serviciile Inspectoratului Teritorial de Muncă de care aparţin.

6. Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat

Declaraţia se completează de către contribuabili şi se depune lunar la Administraţia

Finanţelor Publice de care aparţin, în două exemplare, până la data de 25 ale lunii următoare şi

cuprinde următoarele declaraţii:

A. Impozit pe profit;

B. Accize;

C. Impozit la ţiţeiul şi gazele naturale din producţie internă;

D. Impozit pe venitul din salarii şi pe veniturile asimilate salariilor;

E. Toate contribuţiile legate de salarii: CAS, Fond de şomaj, etc.

F. Obligaţii de plată;

G. Vărsăminte din profitul net;

H. Alte impozite pe venit reţinute prin stopaj la sursă;

I. Taxa pentru jocuri de noroc;

J. Alte impozite şi taxe datorate bugetului de stat.

7. Decont de taxă pe valoarea adăugată

Acest formular are codul 300 se completează de către contribuabilii plătitori de TVA şi

se depune lunar la Administraţia Finanţelor Publice de care aparţin, în două exemplare, până la

data de 25 ale lunii următoare. În conţinutul informaţional al acestui document se reflectă

valoric baza de impozitare şi taxa pe valoarea adăugată, colectată şi deductibilă, precum şi

rezultatele lunare, adică T.V.A. de plată sau de recuperat.

Sumele necesare pentru întocmirea acestor declaraţii şi deconturi lunare se vor prelua

din statele de salarii lunare, balanţa de verificare lunară şi registrele contabile. Toate sumele

înregistrate în declaraţii trebuie să reflecte realitatea, deoarece aceste documente reprezintă

titluri de creanţă pentru bugetele cărora li se adresează, care vor deveni titluri executorii în caz

de neachitare a lor.

9.3.Lucrări de raportare financiar-contabilă semestriale

În luna iunie, anual, agenţii economici cu capital de stat sau majoritar de stat precum şi

agenţii economici cu capital privat întocmesc şi depun la organele financiare un set de

„Formulare de raportare contabilă la 30 iunie . . . .”, care se referă la:

„Bilanţ prescurtat” cod 10, prezintă structura patrimoniului la sfârşitul perioadei, cu

date contabile cumulate de la începutul anului şi prin comparaţie cu datele de la începutul

anului. Întocmirea acesteia se face pe baza preluării soldurilor conturilor, sau grupării lor, din

balanţa de verificare sintetică la 30 iunie.

„Contul de profit şi pierdere” cod 20, este un formular care permite cunoaşterea

veniturilor realizate de agentul economic pe categorii de venituri, cât şi cheltuielile efectuate pe

categorii de cheltuieli, cumulate de la începutul anului până la finele perioadei de raportare şi

comparate cu realizările aferente aceleiaşi date din anul precedent. Se stabileşte rezultatul din

exploatare, rezultatul financiar care împreună formează rezultatul curent al exerciţiului şi apoi,

rezultatul excepţional. În acelaşi timp acest formular face cunoscut rezultatul brut al

exerciţiului şi rezultatul net al exerciţiului. Din punct de vedere grafic se prezintă sub formă de

listă, şi are acelaşi conţinut informaţional ca şi situaţia privind contul de profit şi pierdere, ce se

întocmeşte anual.

„Date informative” cod 30, reprezintă formularul prin intermediul cărora sunt

prezentaţi următorii indicatori:

Date privind rezultatul înregistrat;

Date privind plăţile restante;

- datoriile unităţii grupate pe termene de exigibilitate (sub un an şi peste 1 an);

date informative privind evoluţia creditelor, a împrumuturilor şi datoriilor financiare.

Date privind plăţile restante este formularul prin care se prezintă datoriile

agentului economic faţă de furnizori, asigurările sociale, asigurările de sănătate, impozite şi

taxe neplătite la termenul stabilit faţă de bugetul de stat sau bugetele locale precum şi credite

bancare nerambursate la scadenţă.

Numărul mediu de salariaţi prezintă comparativ cu 30 iunie anul

anterior numărul mediu de salariaţi.

Plăţi de dobânzi şi redevenţe prezintă cuantumul veniturilor din dobânzi

şi redevenţe plătite.

Obligaţii amânate la plată.

Tichete de masă, reprezintă contravaloarea tichetelor de masă acordate

salariaţilor.

Cheltuieli de inovare.

Situaţiile de sinteză şi raportare semestrială, precum şi raportul de gestiune sunt

semnate de conducătorul unităţii şi de conducătorul compartimentului financiar-contabil; ambii

poartă răspunderea asupra realităţii şi exactităţii datelor cu privire la situaţia patrimoniului şi

realizării indicatorilor economico-financiari prezentaţi în raportările menţionate.

Formularele de raportare contabilă semestrială, împreună cu o copie după codul fiscal,

raportul de gestiune şi o copie după balanţa de verificare a conturilor sintetice se depun în

termenul legal (31 iulie) la Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice Judeţene.

9.4. Lucrări de raportare financiar-contabilă anuale

Lucrările de sinteză anuale sunt reprezentate de Declaraţia privind impozitul pe profit

şi Situaţiile financiare anuale simplificate.

Declaraţia privind impozitul pe profit se întocmeşte de către toţi agenţii economici,

chiar şi în cazul în care contribuabilul a înregistrat pierderi.

Această declaraţie este un formular tipizat având codul 101, care se completează şi se

depune în două exemplare, anual, odată cu depunerea situaţiilor financiare anuale la

Administraţia Finanţelor Publice, de obicei până pe data de 31 martie a anului următor.

Formularul conţine o serie de indicatori valorici ai firmei cum ar fi: venituri şi cheltuieli

din exploatare, venituri şi cheltuieli financiare, venituri şi cheltuieli extraordinare, precum şi

rezultatele financiare ale unităţii pentru fiecare tip de activitate, din exploatare, financiară şi

extraordinară. Tot în acest formular trebuie înregistrate sumele deductibile şi sumele

nedeductibile pentru calculul impozitului pe profit.

Rolul acestui formular este de a evidenţia modul de calcul al profitului fiscal şi

cuantumul impozitului pe profit datorat de către contribuabili.

Privitor la Situaţiile financiare anuale simplificate, în sistemul de contabilitate al ţării

noastre, s-au conceput două variante denumite: sistem de bază, întocmit de unităţile

patrimoniale mari şi sistem simplificat, întocmit de unităţile mici şi mijlocii.

Diferenţa între cele două sisteme constă în faptul că situaţiile financiare în sistem

simplificat reprezintă un set de formulare în care se calculează şi se completează un număr

redus de indicatori, respectiv anexe.

Bilanţul prin conţinutul informaţional, reflectă după norme metodologice unitare

comparativ cu exerciţiul precedent, în mod sintetizat şi sistematizat, toate elementele de activ şi

de pasiv ale întreprinderii, la sfârşitul exerciţiului, precum şi alte situaţii, cum sunt fuziunea,

încetarea activităţii etc.

Pe plan teoretic, bilanţul are rolul de a demonstra valabilitatea principiilor metodei

contabilităţii - dubla reprezentare şi dubla înregistrare - pe care se bazează contabilitatea în

partidă dublă, în sensul, că, prin intermediul lui se pun faţă în faţă cele două laturi

fundamentale sub care contabilitatea îşi studiază obiectul, şi anume, mijloacele economice

prezentate după componenţa şi destinaţia lor şi după sursa de finanţare a acestora. De

asemenea, pe seama bilanţului se realizează fundamentarea regulilor de funcţionare a

conturilor.

Sub aspectul activităţii practice, bilanţului îi revine un rol deosebit de important. Prin

intermediul lui se realizează sistematizarea şi generalizarea datelor informaţionale din conturi

pentru caracterizarea sub multiple aspecte a activităţii economice şi financiare a unităţilor

patrimoniale.

Bilanţul constituie, în acelaşi timp, instrumentul principal prin care se realizează

legătura între contabilitatea perioadelor precedente şi cea a perioadelor de gestiune următoare,

în sensul că la începutul fiecărui exerciţiu, indicatorii din bilanţul final al exerciţiului anterior

sunt preluaţi ca solduri iniţiale ale conturilor redeschise în contabilitatea anului curent.

9.5.Contul de profit şi pierdere şi performanţele unităţii patrimoniale

Întrucât unitatea patrimonială este interesată să cunoască în detaliu veniturile obţinute

din activitatea desfăşurată şi cheltuielile ocazionate, s-a introdus un al doilea instrument de

sintetizare a informaţiilor contabilităţii generale şi anume „Contul de profit şi pierdere”, cu

următoarea structură

1. Cifra de afaceri netă

2. Variaţia stocurilor de produse finite şi a producţiei în curs de execuţie

3. Producţia realizată de entitate pentru scopurile sale proprii şi capitalizată

4. Alte venituri din exploatare

5. a) Cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile

b) Alte cheltuieli externe

6. Cheltuieli cu personalul:

a) Salarii şi indemnizaţii

b) Cheltuieli cu asigurările sociale, cu indicarea distinctă a celor referitoare la pensii

7. a) Ajustări de valoare privind imobilizările corporale şi imobilizările necorporale

b) Ajustări de valoare privind activele circulante, în cazul care acestea depăşesc suma

ajustărilor de valoare care sunt normale în entitatea în cauză

8. Alte cheltuieli de exploatare

9. Venituri din interese de participare, cu indicarea distinctă a celor obţinute de la entităţile

afiliate

10. Venituri din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate, cu

indicarea distinctă a celor obţinute de la entităţile afiliate

11. Alte dobânzi de încasat şi venituri similare, cu indicarea distinctă a celor obţinute de la

entităţile afiliate

12. Ajustări de valoare privind imobilizările financiare şi investiţiile deţinute ca active

circulante

13. Dobânzi de plătit şi cheltuieli similare, cu indicarea distinctă a celor privind entităţile

afiliate

14. Profitul sau pierderea din activitatea curentă

15. Venituri extraordinare

16. Cheltuieli extraordinare

17. Profitul sau pierderea din activitatea extraordinară

18. Impozitul pe profit

19. Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus

20. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar

Introducerea acestui instrument de control, a fost determinată de necesitatea respectării

interesului fiscal al statului în condiţiile autonomiei economico-decizionale a unităţii

patrimoniale în economia de piaţă.

Celelalte formulare din cadrul situaţiilor financiare simplificate, numite şi Note la

bilanţ:

notele explicative;

situaţia activelor imobilizate;

repartizarea profitului;

situaţia stocurilor şi a producţiei în curs de execuţie;

situaţia creanţelor şi datoriilor;

situaţia altor provizioane;

alte informaţii privind regulile, metodele contabile, politicile contabile şi date

complementare.

Notele explicative vor prezenta informaţii referitoare la:

reglementările contabile care au stat la baza întocmirii situaţiilor financiare anuale

politicile contabile folosite

informaţii suplimentare care nu sunt prezentate în bilanţ, contul de profit şi

pierdere, situaţia modificărilor capitalurilor proprii şi situaţia fluxurilor de

trezorerie.

Aceste formulare conţin indicatori ai activităţii desfăşurate, precum şi ai situaţiei

economico-financiare ale întreprinderii. Ele au rolul completării şi explicării în detaliu a

datelor înscrise în bilanţ şi contul de profit şi pierdere.

Politicile contabile reprezintă principiile, regulile şi practicile specifice aplicate de o

entitate patrimonială la întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare anuale. Exemple de

politici contabile sunt următoarele: amortizarea imobilizărilor (alegerea metodei şi a duratei de

amortizare), reevaluarea imobilizărilor corporale sau păstrarea costului istoric al acestora,

capitalizarea dobânzii sau recunoaşterea acesteia drept cheltuială, alegerea metodei de evaluare

a stocurilor etc.

9.6. Tabloul fluxurilor de trezorerie şi lichiditatea unităţii patrimoniale

În România, pe baza documentelor de sinteză: bilanţ şi contul de profit de profit şi

pierdere, utilizatorii interni şi externi ai informaţiei financiare pot efectua analize economico-

financiare, prin calcularea de rate şi indicatori ce pot diagnostica starea unităţii patrimoniale, la

un moment dat, în funcţie de interesele lor informaţionale.

Situaţia profitabilităţii unei unităţi patrimoniale, la sfârşitul semestrului, sau anului, este

relevată de datele şi informaţiile cuprinse în bilanţ. Investitorii, ca şi creditorii întreprinderii, sunt

interesaţi, de informaţiile despre capacitatea întreprinderii de a obţine câştiguri viitoare şi de a le

transforma în lichidităţi. Prin urmare, decizia lor de a investi sau nu în respectiva unitate

patrimonială va fi luată, de cele mai multe ori, în funcţie de fluxurile monetare pe care aceasta le

degajă, considerându-le fenomene concrete şi nu de mărimea profitului obţinut care, depinde în

mare măsură, de utilizarea principiilor contabile, de metodele contabile reţinute în măsurarea şi

calcularea rezultatului şi de alţi factori mai mult sau mai puţin subiectivi.

UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE · PDF fileContabilitate şi Informatică de Gestiune...

Documents

Transcript of UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE · PDF fileContabilitate şi Informatică de Gestiune...