Investeşte în oameni!

FONDUL SOCIAL EUROPEAN Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 Axa prioritară 1 „Educaţie şi formare profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere” Domeniul major de intervenţie 1.5. „Programe doctorale şi post-doctorale în sprijinul cercetării” Titlul proiectului: „Burse doctorale pentru dezvoltare durabila” BD-DD Numărul de identificare al contractului: POSDRU/107/1.5/S/76945 Beneficiar: Universitatea Transilvania din Braşov

Universitatea Transilvania din Brașov Școala Doctorală Interdisciplinară

Departament: Literatură și Studii Culturale

Dan Marius ȚĂRANU

Poetici ale marginalității în romanul românesc (1900-1945)

Poetics of Marginality in the Romanian Novel (1900-1945)

Conducător ştiinţific

Prof.univ.dr. Andrei BODIU

BRAȘOV, 2013

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE UNIVERSITATEA “TRANSILVANIA” DIN BRAŞOV

BRAŞOV, B-DUL EROILOR NR. 29, 500036, TEL. 0040-268-413000, FAX 0040-268-410525

RECTORAT

D-lui (D-nei)

..............................................................................................................

COMPONENŢA Comisiei de doctorat

Numită prin ordinul Rectorului Universităţii „Transilvania” din Braşov Nr. 5937 din 22.07.2013

PREŞEDINTE:

Conf. univ. dr. Adrian LĂCĂTUȘ Decan – Facultatea de Litere Universitatea “Transilvania” din Brașov

CONDUCĂTOR ŞTIINŢIFIC: Prof. univ. dr. Andrei BODIU Universitatea “Transilvania” din Brașov

REFERENŢI: Prof. univ. dr. Ioan PÂNZARU Universitatea din București

Prof. univ. dr. Mircea MARTIN Universitatea din București

Prof. univ.dr. Caius DOBRESCU Universitatea din București

Data, ora şi locul susţinerii publice a tezei de doctorat: 24.09.2013, ora 12, sala Centrului Multicultural al Universităţii “Transilvania” din Braşov, Rectorat, parter.

Eventualele aprecieri sau observaţii asupra conţinutului lucrării vă rugăm să le transmiteţi în timp util, pe adresa taranu_dan@yahoo.co.uk

Totodată, vă invităm să luaţi parte la şedinţa publică de susţinere a tezei de

doctorat. Vă mulţumim.

CUPRINS

Pg. Teză

Pg. rez.

Introducere 7 9 Capitolul I. DIMENSIUNI ALE MARGINALITĂȚII .................................................. 14 12 I.1. Considerații etimologice și semantice ........................................................................... 14 12 I.2. Considerații etimologice: „margine” ............................................................................. 18 12 I.3. Considerații etimologice: „marginal” ........................................................................... 26 12 I.4. Marginal și marginalizat; marginalitate și marginalizare .............................................. 31 13 I.5. „Marginal” – Concret și abstract ................................................................................... 40 13 I.6. O posibilă sistematizare 43 14 Capitolul II. MARGINALITATE ATRIBUITĂ ............................................................ 48 14 II.1. Centru și granițe ........................................................................................................... 49 15 II.2. Corpul social ................................................................................................................ 55 15 II.3. Ambiguitate, diferență, reziduuri. Forța stereotipurilor. .............................................. 57 16 II.4. Loc și ideologie ............................................................................................................ 61 16 II.5. Habitus și doxa ............................................................................................................. 65 17 II.6. Poziția marginalului. Modelul Bourdieu ...................................................................... 73 17 II.7. Posibile ipostaze ale marginalității .............................................................................. 77 17 II.8. Poziția marginalului. Modelul Mary Douglas .............................................................. 83 17 II.9. Reprezentări ale marginalității atribuite ....................................................................... 93 18 II.10. Schema și dimensiunile marginalității atribuite ......................................................... 98 18 II.11. O morfologie a marginalității ..................................................................................... 105 19 II.12. Inversiunea simbolică și preeminența marginii în imaginarul social ......................... 110 19 II.13. Recesiv, secundar, marginal ....................................................................................... 115 19 II.14. Marginali, outsideri, devianți, transgresivi ................................................................ 120 20 II.15. Limitele marginalității atribuite ................................................................................. 127 20 II.16. Identitate nominală vs. identitate virtuală. Marginalitate auto-atribuită .................... 132 20 Capitolul III. MARGINALITATE ȘI AMBIVALENȚĂ .............................................. 137 21 III.1. Un istoric al conceptului de „om marginal”. Surse și influențe. ................................ 139 23 III.2. Elaborarea teoriei despre „omul marginal”. Marginalitate negociată/bi-focală ......... 144 24 III.3. O scurtă aplicație a teoriei despre marginalitate. Tiparul rural-urban. ....................... 152 24 III.4. Reacții, reelaborări, deschideri ................................................................................... 155 25 III.5. Critica teoriei marginalității în anii 50. ....................................................................... 165 25 III.6. Omul marginal – revizii, extensii, reelaborări contemporane .................................... 169 26 III.7. Marginalitate, liminalitate ........................................................................................... 179 26 III.8. Concluzii la teoria „omului marginal” ...................................................................... 186 27 III.9. Modernitate, modernism și ambivalență 187 27 III.10. „Sau/sau”; „Și/și“; „Nici/nici“ și imposibila sinteză ................................................ 194 27 Capitolul IV. MARGINALITATE ȘI LITERATURĂ .................................................. 205 28 IV.1. Imaginarul literar ........................................................................................................ 205 29 IV.2. Imaginar supra-determinat/sub-determinat ................................................................... 209 29 IV.3. Marginalitatea ca topos literar .................................................................................... 218 29 IV.4. Forme de reprezentare a marginalității în imaginarul literar ...................................... 220 30 IV.5. Poetici ale marginalității în literatura română la sfârșitul secolului al XIX-lea. ........ 228 30 IV.6. Moara cu noroc și marginalitatea bifocală ................................................................. 233 30

Capitolul V. POETICI ALE MARGINALITĂȚII ÎN ROMANUL ROMÂNESC ..... 239 31 V.1. Culturi marginale. ........................................................................................................ 249 33

V.1.1. Jean Bart – Europolis (1933) ................................................................................. 251 33 V.1.2. Pavel Chihaia – Blocada (1947) ............................................................................ 258 33 V.1.3. Literatura comunității evreiești. Isac Peltz, Ioan Călugăru, Ury Benador ............ 270 34

V.2. Ambivalență și stereotipuri terapeutice ....................................................................... 280 34 V.2.1. Felix Aderca .......................................................................................................... 282 34 V.2.1.1 Domnișoara din str. Neptun (1921) ................................................................ 282 34 V.2.1.2. Țapul/Zeul iubirii (1921) ............................................................................... 289 34 V.2.1.3. 1916 (1936) .................................................................................................... 294 34

V.2.1.4. Orașe scufundate (1936). ............................................................................... 307 34 V.2.2. Tudor Arghezi ....................................................................................................... 312 35

V.2.2.1. Ochii Maicii Domnului (1934) ...................................................................... 312 35 V.2.2.2. Cimitirul Buna-Vestire (1936) ....................................................................... 319 35 V.2.2.3. Lina (1942) .................................................................................................... 328 35

V.3. De la etichetare la ambivalență: H. Papadat-Bengescu, G.M. Zamfirescu, M. Eliade 333 35 V.3.1. Hortensia Papadat-Bengescu. Ciclul Hallipilor. Logodnicul. (1926 - 1938) ........ 335 35

V.3.1.1. Ciclul Hallipilor. O tipologie......................................................................... 338 35 V.3.1.2. Mini – o teoreticiană a marginalității ............................................................ 344 36 V.3.1.3. Marginalitate esențială: Mika-Lé. ................................................................. 352 36 V.3.1.4. Lică și Sia Petrescu ........................................................................................ 356 36 V.3.1.5. Aneta Pascu ................................................................................................... 364 36 V.3.1.6. Marginalitate depășită: Ada Razu, Marcian, Elena, Walter, Dia .................. 374 36 V.3.1.7. Ada Razu și câteva considerații despre moralitate ........................................ 375 36 V.3.1.8. Elena Drăgănescu .......................................................................................... 380 36 V.3.1.9. Dia Baldovin .................................................................................................. 384 36 V.3.1.10. Doctorul Walter ........................................................................................... 387 36 V.3.1.11. Marginalitate derivată/secundară: Drăgănescu, Lenora, Maxențiu, Ghighi,

Coca-Aimée ............................................................................................................................. 391 36 V.3.1.12. Marginalitate absolvită: Nory Baldovin. ..................................................... 399 36 V.3.1.13. Locul Logodnicului și câteva concluzii ....................................................... 411 36

V.3.2. G.M. Zamfirescu – Maidanul cu dragoste, Sfânta mare nerușinare. .................... 413 36 V.3.2.1. „Mahala” și mahala. Mistificarea experienței ............................................... 431 36 V.3.2.2. Iacov/Ciuf-Ciufulici/Puișor. Marginalitatea negociată în mahala ................. 439 36

V.3.3. Mircea Eliade – Întoarcerea din Rai; Huliganii (1934-1935) ............................... 449 36 V.3.3.1. Generaționism, elan vital și recesivitate burgheză ........................................ 452 36 V.3.3.2. Pavel Anicet și stratagema erotică ................................................................. 467 36 V.3.3.3. David Dragu și responsabilitățile huliganului ............................................... 473 36 V.3.3.4. Emilian, revoluția și ridicolul ........................................................................ 478 36 V.3.3.5. Petru Anicet, Alexandru Pleșa, amoralii cu principii .................................... 481 36

V.4. Avatarurile „omului marginal” .................................................................................... 490 37 V.4.1. Mateiu Caragiale, Craii de Curtea-Veche (1929). ................................................ 491 37

V.4.1.1. Balcanismul și interiorizarea stereotipurilor ................................................. 492 37 V.4.1.2. Ambivalență în interiorul ambivalenței ......................................................... 499 37 V.4.1.3. Hagialâcurile omului marginal ...................................................................... 503 37

V.4.2. Mihail Sebastian: De două mii de ani… (1934) ................................................... 513 37 V.4.2.1. Raftul al doilea și contextul care explică Totul ............................................. 516 37 V.4.2.2. Ambivalența probabilă .................................................................................. 526 37

V.4.2.3. Un alt tip de sinteză și depășirea marginalității ............................................. 534 37 Concluzii finale. Contribuții originale. Diseminarea rezultatelor. Direcții viitoare de

cercetare .................................................................................................................................. 549 38 Bibliografie ......................................................................................................................... 563 39 Anexe……………………………………………………………………………….. 576 Rezumat/Abstract………………………………………………………………………… 582 52 Curriculum Vitae 583 53

Table of Contents

Pg. teză

Pg. rez.

Argument ............................................................................................................................ 6 9 Capitolul I. Dimensions of Marginality ...............................................................................

12

I.1. Etymological and semantic references .......................................................................... 14 12 I.2. „Margin”: etymological considerations ......................................................................... 18 12 I.3. "Marginal": etymological considerations ...................................................................... 26 12 I.4. Marginal, marginalized; Marginalization, marginality ................................................ 31 13 I.5. „Marginal” – actual and abstract meanings ................................................................... 40 13 I.6. A possible systematization ............................................................................................ 43 14

Capitolul II. Ascribed Marginality ...................................................................................... 48 14 II.1. Center and borders ....................................................................................................... 49 15 II.2. The social body ............................................................................................................ 55 15 II.3. Ambiguity, difference, residues; the power of stereotypes .......................................... 57 16 II.4. Place and ideology ....................................................................................................... 61 16 II.5. Habitus and doxa .......................................................................................................... 65 17 II.6. The position of the marginal man. The Bourdieu model ............................................. 73 17 II.7. Possible instances of marginality ................................................................................. 77 17 II.8. The marginal man's position. The Mary Douglas model ............................................. 83 17 II.9. Representations of the ascribed marginality ................................................................ 93 18 II.10. The scheme and dimensions of the ascribed marginality .......................................... 98 18 II.11. A morphology of marginality .................................................................................... 105 19 II.12. Symbolic inversion and the preeminence of margin in the social imaginary ............ 110 19 II.13. Recessive, secondary, marginal ................................................................................. 115 19 II.14. Marginals, outsiders, deviant and transgressive types ............................................... 120 20 II.15. The limits of the ascribed marginality ....................................................................... 127 20 II.16. Nominal identity vs. virtual identity. Self-ascribed marginality ................................ 132 20

Capitolul III. MARGINALITY AND AMBIVALENCE ................................................... 137 21 III.1. A history of the „marginal man” concept. Sources and influences. ........................... 139 23 III.2. The theory of "marginal man". Negotiated/bi-focal marginality ................................ 144 24 III.3. A brief example of the "bifocal marginality" theory. The rural-urban pattern ........... 152 24 III.4. Reactions, developments, extensions of the marginality theory................................. 155 25 III.5. A critical approach of the "marginality theory" in the 50's ........................................ 165 25 III.6. The marginal man - contemporary revisions, developments, extensions .................. 169 26 III.7. Marginalitaty, liminality ............................................................................................. 179 26 III.8. The theory of “marginal man”– conclusions .............................................................. 186 27 III.9. Modernity, modernism and ambivalence ................................................................... 187 27 III.10. „Either/or”; „Both/and“; „Neither/nor“ and the impossible synthesis ..................... 194 27

Capitolul IV. MARGINALITATY AND LITERATURE ................................................. 205 28 IV.1. The literary imaginary ................................................................................................ 205 29 IV.2. Overdetermined/under-determined imaginary ........................................................... 209 29 IV.3. Marginality as a literary topos .................................................................................... 218 29 IV.4. Representations of marginality in the literary imaginary ........................................... 220 30 IV.5. Poetics of marginality în literatura română in the late XIXth century. ...................... 228 30 IV.6. Moara cu noroc and the bi-focal marginality ............................................................. 233 30

Capitolul V. POETICS OF MARGINALITY IN THE ROMANIAN NOVEL ............... 239 31 V.1. Marginal cultures. ........................................................................................................ 249 33

V.1.1. Jean Bart – Europolis (1933) .................................................................................. 251 33 V.1.2. Pavel Chihaia – Blocada (1947) ............................................................................. 258 33 V.1.3. The literature of the Jewish community I.Peltz, I.Călugăru, U. Benador .............. 270 34

V.2. Ambivalence and therapeutical stereotypes .................................................................. 280 34 V.2.1. Felix Aderca ................................................................................................................ 282 34

V.2.1.1 Domnișoara din str. Neptun (1921) ........................................................................ 282 34 V.2.1.2. Țapul/Zeul iubirii (1921) ....................................................................................... 289 34

V.2.1.3. 1916 (1936) ............................................................................................................ 294 34 V.2.1.4. Orașe scufundate (1936). ....................................................................................... 307 34

V.2.2. Tudor Arghezi ............................................................................................................... 312 35 V.2.2.1. Ochii Maicii Domnului (1934) .............................................................................. 312 35

V.2.2.2. Cimitirul Buna-Vestire (1936) ................................................................................ 319 35 V.2.2.3. Lina (1942) ............................................................................................................. 328 35

V.3. From labelling to ambivalence: H. Papadat-Bengescu, G.M. Zamfirescu, M. Eliade .. 333 35 V.3.1. Hortensia Papadat-Bengescu. Ciclul Hallipilor. Logodnicul ........................................ 335 35

V.3.1.1. The "Hallipa" novel series. A tipology................................................................... 338 35 V.3.1.2. Mini – a theorist of marginality .............................................................................. 344 36 V.3.1.3. Essential marginality: Mika-Lé. ............................................................................. 352 36 V.3.1.4. Lică and Sia Petrescu ............................................................................................. 356 36 V.3.1.5. Aneta Pascu ............................................................................................................ 364 36 V.3.1.6. Overcome marginality: Ada Razu, Marcian, Elena, Walter, Dia ........................... 374 36 V.3.1.7. Ada Razu and several considerations on morality ................................................. 375 36 V.3.1.8. Elena Drăgănescu ................................................................................................... 380 36 V.3.1.9. Dia Baldovin ........................................................................................................... 384 36 V.3.1.10. Doctor Walter ....................................................................................................... 387 36 V.3.1.11. Derived marginality: Drăgănescu, Lenora, Maxențiu, Coca-Aimée .................... 391 36 V.3.1.12. Redeemed marginality: Nory Baldovin ................................................................ 399 36 V.3.1.13. The place of Logodnicul and several conclusions ................................................ 411 36

V.3.2. G.M. Zamfirescu – Maidanul cu dragoste, Sfânta mare nerușinare. ........................... 413 36 V.3.2.1. Slums and outskirts. The mystification of experience ........................................... 431 36 V.3.2.2. Iacov/Ciuf-Ciufulici/Puișor. Marginality negotiated in the outkirts ...................... 439 36

V.3.3. Mircea Eliade – Întoarcerea din Rai; Huliganii (1934-1935) ...................................... 449 36 V.3.3.1. Generationism, élan vital and bourgeois recessivity .............................................. 452 36 V.3.3.2. Pavel Anicet and the erotic stratagem .................................................................... 467 36 V.3.3.3. David Dragu and the hooligan's responsabilities ................................................... 473 36 V.3.3.4. Emilian, the revolution and the ridicule ................................................................. 478 36 V.3.3.5. Petru Anicet, Alexandru Pleșa and the principled amorality ................................. 481 36

V.4. The avatars of the „marginal man” .............................................................................. 490 37 V.4.1. Mateiu Caragiale, Craii de Curtea-Veche (1929). ........................................................ 491 37

V.4.1.1. „Balcanism” and the internalization of stereotypes ............................................... 492 37 V.4.1.2. Ambivalence inside ambivalence ........................................................................... 499 37 V.4.1.3. The pilgrimages of „the marginal man” ................................................................. 503 37

V.4.2. Mihail Sebastian: De două mii de ani… (1934) ........................................................... 513 37 V.4.2.1. The lower shelf and the context that explains everything ...................................... 516 37 V.4.2.2. The probable ambivalence ...................................................................................... 526 37

V.4.2.3. Another type of synthesis and the overcoming of marginality .............................. 534 37 Conclusions. Original Contributions. Dissemination of results. Further research ......... 549 38 References 563 39 Appendix ................................................................................................................................. 576 Abstract 582 52 Curriculum Vitae 583 53

9

Rezumat

Introducere

Margine, marginal, marginalitate, marginalizare formează o serie lexicală omniprezentă în

discursul pe teme sociale contemporane. Această largă difuziune presupune, în mod curios, dar

nu și imprevizibil, dizolvarea sensului autonom al acestor concepte. Anexarea marginalității de

către diverse ideologii de inspirație marxistă sau includerea ei în repertoriul teoreticienilor care

celebrează diferența sunt doar cele mai recente utilizări necritice ale acestui termen. În aceste

perspective, termenul devine, datorită puterii sale evocatoare, un instrument în elaborarea unor

teorii sau argumente care sunt puțin interesate de recuperarea semnificațiilor specifice

marginalității. Astfel, marginalitatea se colorează contextual cu conotațiile termenilor cu care

este asociată. Avem, deci, o proeminentă tradiție a identificării marginalității cu o condiție

inferioară (impusă economic sau social), cu izolarea sau incapacitatea de a face față presiunilor

normative. Însă această perspectivă ignoră (intenționat sau inocent) o direcție de înțelegere a

marginalității, care o precede temporal cu câteva decenii, aparținând școlii de sociologie de la

Chicago. Aceasta încearcă să înțeleagă particularitățile identitare ale unui individ/grup confruntat

cu fenomenul marginalității. Dacă în prima tradiție se vizează etichetarea indivizilor, în acest caz

accentul cade pe efectele etichetării (sau auto-etichetării) asupra conștiinței individuale. Evoluția

paralelă a celor două tradiții de interpretare a marginalității nu face decât să complice indefinit

construirea unei perspective unitare asupra acestui fenomen social. În mod evident, dispersia și

instabilitatea semantică a conceptului au reprezentat principala dificultate metodologică, dar și

principala provocare a tezei de față. Pentru că exemplele de mai sus sunt doar ultimele dezvoltări

ale utilizării laxe a acestor concepte, pe baza unui binom topografic banal, centru-margine,

primul scop al lucrării de față a fost un demers de clarificare a conceptului. Mai exact, de izolare

a semelor sale specifice și, complementar, de disociere a fenomenelor de “margine” de concepte

afine considerate de cele mai multe ori sinonime: oprimare, dominație, alienare etc. O dată

construit acest traseu etimologic/semantic, a fost necesară o distincție metodologică utilă pentru

a putea elucida varietatea contextelor în care termenul de marginal și derivatele sale este utilizat.

Astfel, am clasificat abordările / teoriile despre marginalitate în două mari categorii. Prima,

corespunzând unui fenomen mai larg de etichetare, constă în atribuirea externă, descriptiv-statică

a marginalității. Am denumit-o marginalitate atribuită. Pe a doua, corespunzând teoriei

sociologice inițiate de Robert Ezra Park și Everett Stonequist în primele decenii ale secolului al

XX-lea, am denumit-o marginalitate negociată sau bifocală. Relația dintre cele două tipuri de

înțelegere a marginalității este asimetrică și nu este neapărat complementară. Asimetria provine

10

din popularitatea primei categorii, a cărei utilizare este invers proporțională cu claritatea.

Perspectiva derivată din studiile lui Park și Stonequist este, în cel mai bun caz, sub-reprezentată

în discursul critic contemporan. De asemenea, complementaritatea este parțială și provine din

caracterul interrelațional al celor două perspective. A negocia statutul de marginal presupune a

intra în contact cu o definiție de sine care poartă aceste caracteristici. Cea mai simplă descriere a

acestei relații constă în analizarea modului în care un individ etichetat (indiferent de etichetă) o

internalizează sau o respinge, (i) se adaptează sau o include în viziunea sa despre lume. Cele

două tipuri de înțelegere a marginalității prezente în discursul sociologic se suprapun parțial pe

distincția clasică a lui Dilthey dintre științele sociale și cele uman(ist)e. Dacă primele sunt

interesate de contururile generale ale peisajului social și urmăresc legități și procese impersonale,

cele din a doua categorie sunt interesate de particularități și sunt centrate asupra conștiinței

individuale. În mod evident, și în cazul marginalității cele două viziuni trebuie conexate și avute

simultan (și permanent) în vedere. Această clasificare nu implică, însă, o echivalență. Dacă nici

una, nici alta nu sunt dispensabile, cea negociată ne ajută mai mult în înțelegerea specificului

marginalității.

O dată stabilit acest model operativ, se poate reface mai ușor istoria fiecărui mod de abordare

a marginalității. Marginalitatea atribuită are o lungă și bogată tradiție. De exemplu, utilizarea

simbolică a marginii/marginalității se manifestă în contexte culturale dintre cele mai diverse, de

la creștinism la ideologia romantică sau de la discursul clerical îndreptat împotriva vrăjitoarelor

la marxism. Cea negociată/bifocală este teoretizată la începutul secolului XX, este consonantă cu

modernizarea și cu reacția indivizilor în fața modernizării și a fenomenelor sociale conexate în

mod curent cu aceasta: mobilitatea socială, fragmentarea corpului social, apartenența individului

la mai multe sisteme de referință care nu sunt corelate logic, organic sau coerent între ele. Dacă

marginalitatea atribuită se bazează pe o formulă derivată dintr-o viziune statică asupra societății,

marginalii fiind cei asociați cu o poziție determinabilă statistic plasată “la margine”,

reconceptualizarea propusă de Park și Stonequist implică descoperirea și definirea unui nou

complex identitar. Asociat cu ambivalența, acest concept presupune un individ care aparține

(social sau psihic) în cel puțin două grupuri sau sisteme de referință, fără a fi integrat pe deplin în

niciunul dintre acestea, în principiu, exact din cauza acestei duble determinări. Astfel,

marginalitatea devine un instrument teoretic prin care se pot analiza modificările identității

individuale în contextul unei dinamici sociale accelerate. Modernitatea se confundă, din acest

punct de vedere, cu o lume fluctuantă, în care vechile granițe devin poroase. Prin focalizarea

modului în care aceste transformări repercutează la nivelul conștiinței individuale, ambivalența,

dubla determinare, marginalitatea devin o sursă importantă pentru înțelegerea schimbărilor care

au loc în imaginarul social al modernității. Pentru că accentul cade în această perspectivă, pe

modul în care indivizii reacționează și construiesc sensuri individuale sau colective, interesul

11

teoretic se îndreaptă către regimul de funcționare a imaginarului social. În explorarea

imaginarului social, literatura și, în general, operele de ficțiune/imaginație ocupă un loc

privilegiat. Relația dintre imaginarul literar și cel social poate oferi o cale de înțelegere a

problemelor identitare și a modului mai general în care prind formă reprezentările de sine și cele

sociale. Pentru că modernizarea a afectat profund și societatea românească în primele decenii ale

secolului al XX-lea, nici literatura română nu putea rămâne indiferentă la aceste transformări.

Am pledat, deci, pentru teza că tema marginalității sociale, a ambivalenței bifocale, reprezintă

unul dintre principalele noduri creative ale imaginarului literar interbelic. Partea aplicativă a

tezei de față urmărește să desfacă acest nod și să-i urmărească rădăcinile și implicațiile. Datorită

specificului temei, cu ramificații la nivelul imaginarului social științific și individual, corelând

fenomene de etichetare a alterității și de reacție la acest fenomen, abordarea interdisciplinară s-a

impus ca unic demers capabil să surprindă (o parte din) nuanțele marginalității.

Structura lucrării, împărțită în cinci capitole, urmărește, în linii mari, sinopsisul de mai sus. Ea

este împărțită într-o parte teoretică și într-o parte aplicativă în care demonstrez relevanța literară

a toposului/temei marginalității. Un alt criteriu de organizare este dat de logica ordonării

materialului. Aceasta este deductivă și transversală, structurând simetric ambele părți ale tezei.

Mai precis, am plecat, atât în partea teoretică, cât și în cea aplicativă, de la reprezentarea

marginalității sub forma unui stereotip cu largă circulație și generalitate la redarea ei sub forma

unui complex identitar specific și, deci, urmărit la nivelul conștiinței individuale. În partea

teoretică am urmărit acest traseu pornind de la modele holistice ale societății, testând ipoteza că

marginalitatea, respectiv marginalii, ocupă un loc aparte într-o structură socială dată. Arcul

deschis de această viziune se încheie cu dezvoltările teoriei “omului marginal” elaborate inițial

de Robert E. Park și E. Stonequist care consideră că ambivalența constitutivă statutului de

marginalitate este o trăsătură esențială a experienței moderne. În partea aplicativă am păstrat, în

oglindă, aceeași metodă, pornind de la reprezentări ale marginalității atribuite, manifeste în

literatura sămănătoristă sau în cea cu rădăcini idealist-romantice și încheind cu romane în care

marginalitatea devine tema centrală a explorărilor ficționale. Cei unsprezece autori analizați au

fost, de asemenea, repartizați conform aceluiași criteriu, al îndepărtării progresive de tiparele

marginalității atribuite în favoarea tratării marginalității sub specia unui complex identitar.

12

I. Dimensiuni ale marginalității

Primul capitol, “Dimensiunile marginalității”, stabilește profilul semantic al seriei margine-

marginal-marginalitate, insistând, desigur, asupra ultimului termen. Deși definițiile din dicționar

nu reprezintă un argument absolut de autoritate, ele ne ajută să percepem trăsăturile distincte ale

unui concept utilizat inflaționist și, de multe ori, neglijent. Marginalitatea depinde de poziția

observatorului, implică o suprapunere măcar parțială între sistemul de referință al acestuia și cel

al individului marginal. Spre deosebire de outsider, plasat într-un alt sistem de referință,

marginalul, ca și marginea, de altfel, este simultan plasat înăuntru și în afară. Această

ambiguitate prezentă în miezul noțional al termenului descrie o experiență particulară pe care

termeni înrudiți, precum alienare, oprimare, dominație, izolare, nu o acoperă. Astfel,

marginalitatea reprezintă un compus deictic, interacțional, bivalent. În ciuda acestor distincții,

utilizarea curentă a termenului nu ține cont de aceste particularități preferând, după cum am

afirmat deja, o simplă echivalare geometrică între geografia socială și particularitățile indivizilor.

Am denumit reprezentările care formează sau pleacă de la această perspectivă statică

marginalitate atribuită.

I.1. Considerații etimologice și semantice

Am plecat de la premisa că binomul “centru-margine” formează un compus interacțional și

intercondiționat. Locul unuia dintre cei doi termeni depinde, în mod esențial, de poziția celuilalt.

Pe lângă această trăsătură, există o utilizare distinctă (teoretic) a sensurile spațial-topografice ale

celor doi termeni și transferul lor în descrierea fenomenelor sociale. O tratare riguroasă din punct

de vedere etimologic ar trebui să discearnă mai exact ce sensuri și conotații se păstrează și care

se modifică (sau dispar) în momentul acestui transfer între câmpuri semantice.

I.2. Considerații etimologice: „margine”

Comparând definițiile ale termenului din DEX, OED și Larousse și multiplele sale

întrebuințări (de la cultura de frontieră la teoria marginalității economice), am evidențiat

următoarele aspecte: marginea este un concept al ambivalenței, fiind, simultan, în interior și în

exterior, separând, dar fiind parte a ceea ce se separă; este, prin definiție, un concept deictic, în

care contiguitatea (similarul) se combină cu alteritatea (diferența).

I.3. Considerații etimologice: „marginal”

Multitudinea de sensuri ale adjectivului “marginal” poate fi redusă la patru contexte de bază:

plasare spațială, izolare, non-conformism, și apartenență la un grup minoritar. Relația dintre ele

nu este foarte clară, dar se articulează pe identitatea dintre două sensuri diferite ale termenului de

13

“marginal”: poziție periferică și inferior, secundar. Echivalența dintre cele două nu are un suport

logic necesar, ci este un efect al uzului lingvistic (și, se poate pleda, al unor interese discursive

ideologice). Ea permite, însă, introducerea termenului într-o serie semantică în care nu aparține

“natural”, îmbogățind, printr-o referință spațială universală, semnificațiile altor adjective:

dominat, izolat, minoritar, deviant. Prin această migrație, termenul de “marginal” își pierde

particularitățile semantice (ambivalența, indexicalitatea, interacțiunea dintre identic și diferit) și

devine sinonim perfect cu „marginalizat”.

I.4. Marginal și marginalizat; marginalitate și marginalizare

Cu toate acestea, marginal și marginalizat nu sunt identice, cea ce ar trebui să fie evident, dat

fiind că al doilea este derivatul primului. “Marginalizat” are nevoie , pentru a avea sens, de un

agent la marginalizării și de o acțiune efectivă îndreptată împotriva cuiva (individ sau grup).

Există între marginal, marginalizat și exclus o progresie logică ce dispare în multe contexte, cele

trei sensuri fiind cumulate într-un singur termen. Am demonstrat, prin exemple, că “marginal”

nu este sinonim cu „marginalizat” decât în anumite cazuri, iar marginalizat nu înseamnă oprimat,

inferior, exclus, decât în anumite cazuri. În ciuda acestor observații semantice, sensul în care

apar “marginal” și “marginalitate” în dicționarele contemporane de sociologie (am ales cinci

exemple din spații culturale diferite) este, de cele mai multe ori, unidimensional, implicând o

echivalență între marginalitate și excludere și ignorând orice alte semnificații ale acestor termeni.

Cazurile în care acestea sunt recuperate și învestite cu valoare sunt puține, un exemplu demn de

menționat fiind reprezentat de Dicționarul de sociologie coordonat de Lazăr Vlăsceanu și Cătălin

Zamfir care precizează și o altă utilizare a termenului din tradiția sociologică americană, mai

apropiată de particularitățile conceptuale ale marginalității.

I.5. „Marginal” – Concret și abstract

În acest subcapitol am analizat câteva posibile explicații pentru spiritul reducționist care

afectează tratarea sociologică a marginalității (cu excepțiile menționate mai sus). Dacă cea mai

evidentă este includerea marginalității într-un repertoriu ideologic de orientare marxistă, mai

puțin interesat de ambiguități și complexitate și mai preocupat de revelarea jocurilor de putere

(pe modelul antitetic dominant-dominat), există și o explicație semantică a acestei confuzii care a

meritat analizată separat, insistând atât asupra similitudinii între marginal și dominat, cât și

asupra diferențelor dintre acestea. Există, astfel, o tradiție sociologică interesată de identități

(ignorând diferențele), care se revendică, de regulă, de la marxism și o tradiție mai puțin

14

reprezentată în discursul critic contemporan, interesată de diferența specifică a marginalului și de

modul în care un individ confruntat cu acest fenomen își gestionează identitatea.

I.6. O posibilă sistematizare

Am propus, pornind de la concluziile subcapitolului anterior, o clasificare metateoretică a

modurilor de înțelegere a marginalității în două categorii mari. Marginalitatea atribuită

corespunde, schematic, unei viziuni macro-sociologice, interesate de compartimentări ale

societății, care alocă marginalitatea sub forma unei etichete descriptive, pe diferite criterii

generale (venituri, poziție a locuințelor, acces la educație). În acest caz, sursa marginalității este

exterioară. Marginalitatea negociată sau bifocală corespunde teoriei inițiale ale lui Park și

Stonequist, care identifică în omul marginal, acel individ care se simte parte a două grupuri, fără

a fi inclus în niciunul dintre acestea, dar reprezintă, mai general, un efort teoretic de a înțelege, la

nivelul conștiinței individuale, care sunt semnificațiile marginalității. În acest caz, perspectiva se

focalizează pe individul considerat ca fiind marginal.

II. Marginalitate atribuită

Capitolul al doilea, “Marginalitate atribuită”, este dedicat analizei acestui tip de înțelegere și

utilizare a marginalității. Din cauza frecvenței și caracterului general în care această formă de

reprezentare a marginalității apare în discursul teoretic sau în cel comun, am încercat să grupez

temele de interes în funcție de mai multe axe. Am dat credit ipotezei că, deși utilizat astfel,

termenul își pierde specificul, devenind un adjectiv anexat altora mai “tari”, permanența acestei

perspective are un grad de întemeiere perceptual-cognitivă sau epistemologică. Pornind de la

această permanență a utilizării axiologice a categoriilor spațiale, am testat ipoteza că ar exista,

similar unui teritoriu demarcat prin borne ușor identificabile, într-o societate dată un loc

predilect, specific, al “marginalilor”. În acest sens, am utilizat două modele sociale diferite,

propuse de sociologul Pierre Bourdieu și antropologul britanic Mary Douglas. Deși este vorba de

cercetători cu orientări teoretice divergente, ambii au ca obiectiv obținerea unui model teoretic al

societății (sau al oricărei societăți), pornind de la “gusturile” exprimate prin sondaj sociologic

sau de la tipul de control social exercitat pe verticală (“grup) sau pe orizontală (“grup”). M-a

interesat să văd în ce măsură o astfel de descriere holistică poate explica fenomenul

marginalității și, deci, în ce zone poate fi acesta localizat. Rezultatele unei astfel de viziuni sunt,

însă, doar parțial satisfăcătoare. Mutarea perspectivei în interiorul grupurilor desemnate ca

marginale arată limitele acestor modele, incapabile să surprindă complexitatea strategiilor

utilizate de grupurile/indivizii cărora li se atribuie marginalitate pe diferite criterii. Am discutat,

de asemenea, despre criteriile care stau la baza atribuirii marginalității și le-am clasificat în

15

criterii materiale/cantitative, funcționale sau simbolice, observând că, în cele mai multe cazuri,

ele funcționează în cupluri care se potențează reciproc. Un exemplu în acest sens este proletarul,

a cărui marginalitate este atribuită prin cumularea tuturor celor trei criterii (de unde și forța ei de

seducție). Am oferit și alte exemple, schițând o istorie posibilă a grupurilor cărora li s-a atribuit

consecvent marginalitate (de la țăran și vrăjitoare la cântăreți de jazz sau dependenți de droguri),

demers în care am folosit (și completat) informații din volumul lui Bryan D. Palmer. Am încercat

să subliniez, și în acest caz, calitatea de construct cultural sau de artefact necesare celui care

atribuie marginalității anumite trăsături și, subsecvent, le atribuie unor grupuri sociale sau

indivizi. Din acest punct de vedere, atribuirea simbolică de trăsături care creează un model al

marginalității este cea mai puternică și seducătoare. Am distins în continuare, de data aceasta

conceptual și empiric, între marginal și diverse alte etichete cu care este uneori confundat sau

cărora le este asimilat: outsider, deviant, transgresiv, arătând că, și în cazul utilizării teoretice a

acestor termeni, se privilegiază în acest tip de reprezentări o singură direcție de analiză a

fenomenului, cea a diferenței ireductibile pe care o încarnează aceste calificative. Ceea ce se

ignoră în modul în care sunt folosite aceste concepte este permanentul dialog dintre normativ și

deviant, dintre transgresiune și banalitate sau, sintetic spus, dialectica dintre principiul identității

și cel al diferenței. Deoarece, așa cum am arătat în primul capitol, marginalitatea conține în sfera

sa semantică dualitatea dintre diferență și identitate, ea poate reprezenta un concept mai util

pentru înțelegerea realității sociale. Această ambivalență, tradusă în simultaneitatea dintre ceea

ce este identic (id est „ca noi”, în interiorul grupului nostru) și ceea ce este diferit, este ignorată

în cazul reprezentărilor marginalității atribuite. Ea este, însă, constitutivă pentru direcția de

cercetare inițiată în anii 20 de Robert Ezra Park și colegii săi de la școala de Sociologie de la

Chicago și pentru elaborarea teoriei “omului marginal”, respectiv a marginalității.

II.1. Centru și granițe

Demersul din acest subcapitol subîntinde întregul capitol al doilea și încearcă să răspundă la

întrebarea dacă, datorită persistenței și popularității indiscutabile a reprezentărilor marginalității

atribuite, un grad de întemeiere (universală) a acestora. Pornind de la psihologia Gestalt și, dintr-

o altă perspectivă, de la studiile sociologice ale lui Emile Durkheim și Marcel Mauss despre

organizarea socială, completată cu teoria lui Edward Shils despre orientarea naturală a indivizilor

către un centru simbolic, am conchis că, în ceea ce privește relația dintre centru și margine, este

mai puțin important dacă societatea are realmente un centru sau dacă această afirmație are un

corespondent real, contează faptul că, prin limbaj și aparat cognitiv, membrii ei își imaginează că

are, se comportă ca și cum ar avea.

16

II.2. Corpul social

O altă direcție de studiu relevantă pentru semnificațiile sociale ale marginii provine din

interpretările societății aflate în descendența viziunii despre cultura populară propusă de Mihail

Bahtin. Se pot trasa, în această perspectivă, paralelisme între reprezentările asupra corpului și

cele asupra societății, între fiziologie și sociologie. Astfel, execrarea marginilor, considerarea lor

ca prezență nedorită a alterității ar corespunde modului de raportare la orificiile corpului.

II.3. Ambiguitate, diferență, reziduuri. Forța stereotipurilor.

În continuarea acestor idei (deși urmând un traseu intelectual diferit), se înscrie și analiza lui

Mary Douglas din Purity and Danger. Autoarea descrie procesul de edificare a ordinii sociale

(și, deci, a centrului) ca pe un proces care își creează simultan o contraparte necesară. Tot ceea

ce amenință această ordine este relegat la margine, tratat ca inclasificabil, periculos, amenințător.

Ar exista, deci, o predispoziție naturală orientată atât către crearea ordinii, menținerea

predictibilității, dar și către procesul invers: respingerea anomaliilor, tratarea fenomenelor

imprevizibile ca fenomene de “margine”. La aceleași concluzii ajung în anii ’70 și sociologii

Henri Tajfel și John Turner care, în urma unor studii experimentale, demonstrează forța

stereotipurilor de a asigura coerență cognitivă lumii. Atribuirea marginalității se înscrie, deci, în

această categorie de reprezentări stereotipice menite să asigure stabilitatea lumii. Cu toate

acestea, ea este, de cele mai multe ori, atribuită membrilor din interiorul grupului, celor care,

spre deosebire de outsideri sau de străini, împărtășesc cu noi același spațiu și, potențial, măcar

unele valori.

II.4. Loc și ideologie

Pentru a înțelege mai bine în ce măsură imaginea societății și semnificațiile categoriilor

spațiale se aplică marginalității (atribuire care, așa cum am descoperit în subcapitolul anterior,

are loc în interiorul unui grup social, spre deosebire de atribuirea de trăsături aplicată

outsiderilor), am apelat la noul domeniu de studiu al geografiei culturale, fiind interesat de

conexiunea dintre “loc” și ideologie. Pentru autorii asociați acestei direcții de cercetare a

societății, locul, limitele care despart diferite grupuri nu (mai) sunt marcate fizic, prin indicatori

externi, ci au o valoare ideologică. Există, altfel, spus, linii de demarcație nevăzute, margini și

centre invizibile, dar nu mai puțin relevante. Pentru a înțelege în ce măsură se conexează ideea

de valoare cu cea a spațiului, limitelor și ideologiei, conceptele lui Pierre Bourdieu, habitus și

doxa sunt cât se poate de utile.

17

II.5. Habitus și doxa

Prin redefinirea conceptelor de habitus (scheme de structurare a percepției subiective, specific

unei clase sau unui grup social, preluate și diseminate prin educație) și doxa (reificarea acestei

scheme ca singura ordine posibilă), Bourdieu obține o imagine a spațiului social în care persist în

continuare rigiditatea sistemelor de clasificare, necesitatea etanșeizării granițelor și a menținerii

distanțelor între grupuri. Datorită multiplicității actorilor sociali și diferitelor practice care

compun habitus-ul, marginalitatea devine, însă, un fenomen instabil. Poate chiar împotriva

teoriei lui Bourdieu, imaginea relațională propusă de el ilustrează caracterul deictic, pozițional al

marginalității. Contează, altfel spus, care este punctul din țesătura de relații sociale din care

privești pentru a se putea construi și atribui marginalitate altor grupuri sociale sau practici

individuale.

II.6. Poziția marginalului. Modelul Bourdieu

În acest subcapitol, am discutat relevanța sofisticatului și nu întotdeauna coerentului model

explicativ al clasificărilor sociale propus de Bourdieu în Distinction. A Social Critique on the

Judgment of Taste sub forma unui tablou presupus exhaustiv, configurat prin răspunsurile la un

chestionar sociologic despre gusturi și preferințe aplicat unui eșantion generos de către

sociologul francez. Pe lângă prezentarea modului în care poate fi interpretat modelul lui

Bourdieu, care revelează, pornind de la gusturi, stratificarea habitusurilor și conexiunile dintre

statutul social și preferințele culinare sau vestimentare înțelese ca vehicule ale dorinței de a te

distinge, am încercat să corelez această viziune cu altă teorie a lui Bourdieu, cea a violenței

simbolice, observând că legăturile dintre cele două modele nu sunt ușor de realizat și nici nu

rezistă foarte bine unui examen critic.

II.7. Posibile ipostaze ale marginalității

Trecând peste vulnerabilitatea modelului lui Bourdieu, se pot distinge, pornind de la noțiunile

de habitus și doxa, câteva posibile reprezentări stabile ale marginalității: cea a intelectualului

neatașat (eliberat de doxa), poziție pe care, probabil, o ocupă inclusiv teoreticianul Bourdieu

atunci când elaborează chestionarul menționat mai sus; cea a individului care se opune explicit

practicilor habitus-ului grupului de proveniență (adolescentul revoltat), indiferent dacă o face cu

discernământ sau doar din conformismul propriului habitus (cel al grupurilor de adolescenți), a

intrusului, care pătrunde într-un grup caracterizat de alt habitus sau cea a experienței itinerante, a

individului care se confruntă de-a lungul vieții, cu experiența mai multor tipuri de habitus.

Viziunea determinist-statică a lui Bourdieu nu permite, însă, decât ilustrarea anumitor poziții

18

marginale și, chiar atunci când o face, este dificil de operat cu modelul propus de el, care pleacă

de la premisa necesității individului de a-și semnala (superficial) statutul și diferența ireductibilă

în relație cu alți indivizi/grupuri,

II.8. Poziția marginalului. Modelul Mary Douglas

Din cauza acestor limitări, am utilizat un model teoretic complementar care, deși are alte

obiective, propune, de asemenea, un set de operatori cu ajutorul cărora să se poată desena

imaginea globală a spațiului social. În acest caz este vorba de “analiza grilă-grup”, “grila”

desemnând un sistem ierarhic de exercitare a controlului social, în timp ce “grupul” desemnează

presiunile pe orizontală, dependențele și asocierile între membrii aceluiași grup. Acest sistem de

coordonate este capabil, în opinia autoarei, să ofere un algoritm pentru studierea oricărei societăți

date (atât timp cât există suficiente date pentru a-l putea transforma în instrument operativ).

Alegând acești doi descriptori și utilizând sugestiile lui Mary Douglas am obținut trei poziții

posibile ale marginalității sociale, aplicate unui model ideal de societate. Aceste poziții se

caracterizează printr-o slabă aderență la sistemul public de clasificări și, respectiv, un grad înalt

de coeziune orizontală, la nivelul grupului. Există și un caz special în care marginalul se

îndepărtează de ambele surse ale controlului social (cazul pustnicului sau al excentricului bogat).

Acest demers are atât avantajele, cât și dezavantajele oricărui model de inspirație structuralistă.

Dacă stabilirea unei sintaxe ideale a marginalității în ansamblul social poate fi un obiectiv al

acestor schematizări (care funcționează, se înțelege, prin atribuire externă), multe alte aspecte ale

marginalității rămân ignorate.

II.9. Reprezentări ale marginalității atribuite

Acest subcapitol discută riscurile reificării unei percepții critice care acuză chiar reificarea

discursului despre lume. În anexarea axiologică a culturii populare unui spațiu liber și spontan,

opus discursului dominant despre lume se produce aceeași alunecare într-o gândire simbolică.

Aceasta nu explică realitatea, ci o ajustează propriilor opțiuni ideologice. Pentru a depăși

dihotomiile sterile sau cu o forță explicativă limitată, am pledat pentru continuarea efortului de

rafinare a instrumentelor analitice. Iar cel mai bun exemplu ar fi, în această lucrare, să observăm

în ce măsură învestirea cu valoare și semnificație superioară a discursului culturii populare nu

articulează, de fapt, un mecanism al atribuirii simbolice a marginalității.

II. 10. Schema și dimensiunile marginalității atribuite

Pentru că marginalitatea atribuită nu funcționează doar ca un corelativ al explicării

ansamblului social, fiind, deci, o poziție care trebuie bifată pentru a obține o hartă completă a

lumii sociale, ci apare în contexte eterogene, inclusive în discursul critic despre societate, am

stabilit trei dimensiuni sau criterii care stau la bază reprezentărilor marginalității atribuite:

19

materială/cantitativă, simbolică și funcțională, pe care le-am argumentat cu exemple, arătând că,

în cele mai multe cazuri, există o cumulare de trăsături, de regulă atribuirea simbolică atașându-

se unei alte dimensiuni empirice (de exemplu, profetul este desemnat ca marginal datorită

comportamentului, aspectului, elemente care invită la atribuirea simbolică a marginalității. Cele

două dimensiuni se întăresc, astfel, reciproc).

II.11. O morfologie a marginalității

Dacă o istorie a tuturor formelor (ilustre) de atribuire a marginalității rămâne un demers

nerealist în contextul lucrării de față, se poate discuta despre o morfologie a marginalității pe

baza criteriilor de atribuire a marginalității, descrise în subcapitolul anterior. Am utilizat în acest

demers volumul lui Bryan D. Palmer, Cultures of Darkness. Night Travels in the Histories of

Transgression (From Medieval to Modern), Monthly Review Press, New York, 2000. Autorul

discută despre zeci de cazuri de marginalitate consemnate istoric, de la pirați, vrăjitoare, cântăreți

de jazz la proletari și narcomani. Corelând modelul sintactic propus de Mary Douglas și lista

nominală stabilită de Bryan Palmer se creează premisele unei gramatici a marginalității atribuite,

utilizând, pentru contextele istorice, schema grilă-grup a lui Mary Douglas și aceste multiple

ipostaze asimilate periferiei unei societăți într-un anumit moment dat. Pe lângă excelenta

documentare, volumul lui Palmer mai este relevant și dintr-un alt punct de vedere: autorul este

fascinat de aceste culturi marginale și le consideră, în mod evident, superioare culturii burgheze

în raport cu care se stabilește, de cele mai multe ori, marginalitatea lor. Această dublă natură, de

cercetător al realității istorice și de exponent al unei gândiri simbolice care atribuie, de data

aceasta marginalității, valori pozitive indiscutabile, probează, încă o dată, persistența tiparului de

reprezentare a marginalității ca set de trăsături atribuite din exterior.

II.12. Inversiunea simbolică și preeminența marginii în imaginarul social

Pentru a înțelege această fascinație pentru fenomenele de margine, am apelat la două

interpretări din discursul teoriei culturale. Prima, a lui Harvey Ferguson, discută modul în care

trei imagini paradigmatice ale marginalității: copilul, sălbaticul, lunaticul. Deși definite ca

moduri obscure, inferioare de existență, ele, alături de majoritatea tipurilor din lista lui Palmer,

sunt proiectate în centrul imaginarului cultural, devin simboluri excedentare ale umanității. Dacă

admitem că trăim într-o cultură care, teoretic, este organizată de principii raționale, fascinația

pentru fenomene asociate cu pre-raționalul și iraționalul poate fi explicată prin analiza lui

Barbara Babcock, reluată de Allon White și Peter Stallybrass în volumul Politics and Poetics of

Transgression, ca un fenomen al “inversiunii simbolice”. Mai precis, autorii consideră că

20

imaginarul, gândirea simbolică se caracterizează printr-un pronunțat tropism către margine.

Astfel, ceea ce este periferic din punct de vedere social este central din punct de vedere simbolic.

II.13. Recesiv, secundar, marginal

Argumentele privind validitatea fenomenului de “inversiune simbolică” pot fi completate de

tratarea binomului centru-margine într-un raport de „recesivitate”, conform definiției lui Mircea

Florian, în care termenul recesiv, marginea, primește trăsături supra-valente, devenind un focar

predilect de semnificații în raport cu termenul prim. Aceste observații sunt subsumate de Virgil

Nemoianu teoriei sale privind prevalența imaginară (în discursul umanist) a “secundarului”

II.14. Marginali, outsideri, devianți, transgresivi

Valorizarea recesivului, secundarului, marginalului se transformă, de multe ori, într-o

celebrare a transgresiunii, a încălcării normelor opresive, a identificării alterității cu alternativa

(superioară). În acest subcapitol am discutat raporturile semantice dintre “marginalitate” și

termeni afini, cu care este confundată uneori. Atât în cazul devianței, cât și a transgresiunii, se

discută, de multe ori, abstract, evidențiindu-se doar unghiul de refracție al acestor acte față de un

discurs dominant, normativ. Această viziune exclude, însă, dubla dimensiune în care trăiește

individul deviant sau cel angajat în acțiuni transgresive: el are (și se definește), volens-nolens,

raporturi atât cu universul normativ (din care face parte), cât și cu actele deviante sau

transgresive. Ceea ce obținem, completând acest tablou, este o permanentă angajare pe două

fronturi existențiale, o dublă determinare care presupune dialogul (nu neapărat confortabil) între

două surse de valori (potențiale). Marginalitatea, spre deosebire de transgresiune, de exemplu,

reprezintă un concept care, datorită ambivalenței sale constitutive, ne poate ajuta să vedem (și să

înțelegem) ambele dimensiuni ale acestor fenomene.

II.15. Limitele marginalității atribuite

Definirea marginalității prin atribuire a unui set coerent de trăsături privilegiază, după cum am

observat, coerența acestei imagini în detrimentul experienței pe care imaginea se presupune că o

descrie și susține. Dacă marginalitatea este definită structural, statistic, cantitativ, plecând de la

observații empirice, o dimensiune simbolică se atașează, de multe ori implicit, acestei imagini,

urmând modul de funcționare a stereotipurilor sociale (pozitive sau negative). Acest demers

unidimensional trebuie completat de modul în care indivizii care au o presupusă identitate

marginală se raportează la această experiență. Argumentul central pentru această

complementaritate necesară este, în termenii lui Richard Jenkins, acela că “identitatea nu este

niciodată unilaterală”1. Pentru ca o clasificare socială să aibă sens, ea se supune “dialecticii

1 Vezi Richard Jenkins, Social Identity, Routledge, Key Ideas Series, 2008, p. 46.

21

intern-extern a identificării”2, mai exact pentru ca o etichetă aplicată unui individ să aibă sens, ea

trebuie internalizată de către acel individ/grup.

II. 16. Identitate nominală vs. identitate virtuală. Marginalitate auto-atribuită

În completarea ideilor din subcapitolul anterior, conceptele de identitate nominală și identitate

virtuală propuse de Richard Jenkins ne ajută să înțelegem faptul că nu întotdeauna între o

reprezentare atribuită de un observator extern (identitate nominală) și reprezentarea de sine a

subiectului există o corespondență directă sau o suprapunere care să permită o identitate stabilă.

Modul în care se percepe un individ considerat marginal și modul în care îl privim noi,

atribuindu-i seturi de trăsături poate fi radical diferit. Această observație nu pledează pentru un

relativism lipsit de substanță. Individul marginal se confruntă, de regulă, cu un anumit discurs

despre marginalitate. Ceea ce sugerez este că, dacă vom compara semnificațiile acordate de

observator și modul în care sunt acestea internalizate (sau atribuite, la rândul lui) de către

individul marginal, nu vom obține o imagine în oglindă. Un proces interesant, în acest punct, este

cel al marginalității auto-atribuite care are loc în momentul în care un individ intră în contact cu

o reprezentare a marginalității și și-o asumă ca definitorie pentru propria identitate deoarece

această reprezentare are avantajul de a fi coerentă și unitară (și, după cum am văzut, în multe

cazuri este conotată simbolic pozitiv).

III. Marginalitate și ambivalență

Capitolul al treilea, ”Marginalitate și ambivalență”, are, în primul rând, o dimensiune

descriptivă (și restitutivă), refăcând istoricul primelor eforturi teoretice de a construi un sens

autonom conceptului de marginalitate, dincolo de conotațiile sale spațiale evidente. Am

menționat deja că aceste eforturi se concentrează în jurul nucleului de sociologi ai școlii de la

Chicago, aflate la începuturile sale. Studiul pivotal al lui Robert Ezra Park, “Human Migration

and the Marginal Man” (1928) corelează viziunea sociologică a lui Georg Simmel sau a lui C.H:

Cooley cu fenomenul migrației și al mobilității sociale, în general, construind marginalitatea sub

forma unui complex identitar pe care indivizii îl resimt în special în cazul schimbărilor

structurale ale societății. Extins și rafinat de studenții lui Park, E. Stonequist sau E. Hughes, acest

complex definește situația unui individ/grup care aparține sau aderă simultan la două

grupuri/coduri culturale/seturi de valori, fără a inclus sau integrat în niciunul dintre acestea.

Conștiința acestui individ reprezintă o sinteză nefinalizată, “o fuziune incompletă de orizonturi”.

2 Ibidem, p.40.

22

El este invalidat de grupul A de referință deoarece aspiră să devină (sau se consideră că este

deja) un membru al grupului B, însă nu este acceptat de grupul B deoarece provine din grupul A.

Același individ se definește, însă, și ca membru al grupului A și ca membru al grupului B.

Această formula identitară poate fi definită logic sub forma unei simultaneități de planuri care, în

mod curent, se află în raporturi de contradicție sau excludere reciprocă : și/și/nici/nici. Existența

acestor indivizi se desfășoară atât la marginea grupului din care provin, cât și, concomitent, la

marginea grupului secundar. Ei sunt obligați să se definească simultan din două perspective

opuse și concurente, deși contradicțiile dintre ele sunt construite extern. De aceea, se poate

discuta despre o marginalitate bifocală și, în același timp, negociată (sau care necesită imperios o

gestionare individuală). Experiența culturală paradigmatică a acestui tip de marginalitate este,

pentru Park, situația evreilor emancipați de la sfârșitul secolului al XIX-lea, însă același complex

este detectabil și în cazul altor fenomene culturale, de exemplu în migrația rural-urban.

Bifocalitatea, simultaneitatea condiției de a fi, simultan, insider și outsider și, deci, o identitate

excedentară care nu este validată de instanțe externe, suprapuneri și fuziuni improbabile de

coduri culturale sunt toate mărci ale marginalității. Am analizat sursele de inspirație și

principalele influențe ale acestei teorii. De asemenea, am urmărit reflectările, reelaborările,

dezvoltările și contestările acestei teorii din anii ’30 până în prezent. O să enumer aici doar

câteva dintre cele mai importante evoluții, deși trebuie spus în paranteză, acest curent de gândire

a fost departe de a ocupa prim-planul dezbaterilor teoretice, el cunoscând o ascensiune relativă

doar în ultimul deceniu. Sintetic, deci, tratarea marginalității în termenii propuși de Park și

Stonequist a permis următoarele descoperiri și evoluții: concentrarea pe reacțiile/răspunsurile

psihologice ale individului marginal, care merg, virtual, de la anxietate și complexe de

inferioritate la creativitate superioară, adaptabilitate și imunitate la dogmatism și ideologii

unidimensionale (datorită dublei apartenențe și accesului la mai multe perspective); sintetizarea

acestor răspunsuri posibile în mai multe categorii; descrierea apariției unor culturi marginale în

care complexul se permanentizează și devine o condiție normală, iar răspunsurile individului

marginal beneficiază de suport instituțional; desprinderea complexului marginalității de condiții

sociale sau economice particulare și tratarea lui în termenii unui complex ontologic și cultural cu

semnificații mai largi, de exemplu în studiile care vizează marginalitatea unor diverse profesii.

De departe, cea mai fertilă analiză pentru studiul de față este studiul lui Zygmunt Bauman,

Modernity and Ambivalence. Pentru sociologul de origine poloneză, generalizarea ambivalenței

este una dintre cele mai importante mărci ale modernizării. Deși Bauman nu utilizează explicit

conceptul de marginalitate (și nici nu pare a cunoaște tradiția sociologică americană a

conceptului), descrierea sa urmează aceeași traiectorie, identificând în emanciparea și, simultan,

refuzul includerii evreilor, principala experiență culturală a modernității. Existența marginală,

suspendarea între mai multe coduri/patternuri culturale la care individul aderă, dar care nu îl

23

validează niciodată integral, ambivalența acestei condiții sunt repere majore pentru modificarea

în profunzime a imaginarului social. Pentru Bauman, literatura (în primul rând cea a scriitorilor

evrei de la sfârșitul secolului al XIX-lea, apoi literatura modernistă în ansamblul ei) reprezintă

una dintre cele mai importante dimensiuni reflexive ale acestei experiențe, ceea ce explică rolul

jucat în literatura modernistă de ambiguitate, de sintezele paradoxale, de pregnanța temei

dezrădăcinării, de apariția identităților fluide, difuze, sau de preocuparea pentru efectele

suspendării unui singur regim de existență capabil să ofere semnificații globale. Am corelat

această interpretare sociologic-culturală cu observațiile din două studii majore pe tema

modernismului literar, cel al lui Marshall Berman, Everything Solid Melts into the Air și

antologia coordonată de Malcolm Bradbury și James McFarlane, Modernism. A Guide to

European Literature. 1890-1930, în special eseul lui James McFarlane, “The Mind of

Modernism”. Una dintre coordonatele majore ale transformării imaginarului literar, este în opinia

criticului britanic, o specie nouă de ambivalență, cu antecedențe în romanele lui Kafka, de

exemplu, prezentă în cele mai importante opere moderniste, de la Waste Land la Ulise și Spre

far. Ea rezonează cu evoluțiile teoretice din domeniile psihologiei (ambivalența freudiană,

enantiodromia jungiană) sau fizicii (de la Heisenberg la Einstein) și implică, analogic, o

juxtapunere curioasă a contrariilor, o pliere/suprapunere a unor concepte sau experiențe care erau

tratate ca fenomene disjunse sau chiar opuse. Formula pe care o descoperă criticul britanic,

“și/și;și/sau;nici/nici” seamănă, din mai multe puncte de vedere, cu experiența marginalității

teoretizate sociologic de Park și Stonequist. Această metaforă existențială, tradusă în apartenența

simultană la mai multe planuri, grupuri, coduri, fără a face parte sau a fi integrat organic din/în

niciunul, reunește mai multe domenii culturale ale epocii. Ceea ce se modifică, deci, la sfârșitul

secolului XIX – începutul secolului XX este, printre altele, “imaginarul social”3. Noua accepție a

marginalității se integrează în acest flux al schimbărilor de imaginar. În capitolul următor am

demonstrat că există o corespondență între modificările sociale, reformulările/ evoluțiile

imaginarului social și transformările imaginarului literar, alegând ca indicator modul în care se

modifică în perioada interbelică discursul despre marginalitate în acord cu importanța unei noi

experiențe sociale. În linia deschisă de Stonequist și reluată independent de Bauman, complexul

marginalității poate fi disociat de un context social particular și distilată sub forma unui compus

identitar specific, marcat de ambivalență, de dubla apartenență, invalidată în ambele sale

dimensiuni, de formula “și/și/nici/nici”. Voi urmări în capitolul următor ramificațiile acestei

evoluții și semnificațiile ei pentru imaginarul literar.

3 Definit, în termenii lui Charles Taylor, drept “felurile în care oamenii își imaginează existența socială, modul în care se potrivesc alături de ceilalți, cum decurg lucrurile între ei și egalii lor, așteptările care sunt de obicei satisfăcute și noțiunile și imaginile normative, mai adânci, care stau la baza acestor așteptări.” V. Charles Taylor, Modern Social Imaginaries, Duke University Press, Durham and London, 2004, p. 23.

24

III.1. O scurtă istorie a conceptului de „om marginal”. Surse și influențe

În acest subcapitol discut despre sursele și influențele teoretice care au stat la baza teoriei

despre “omul marginal”, propuse de Robert Ezra Park în articolul “Human Migration and the

Marginal Man” (1928), cele mai importante fiind eseul lui Georg Simmel despre “străin” sau cel

al lui W.E. DuBois despre fenomenul “dublei conștiințe” a indivizlor afro-americani, ambele

apărute în preajma anului 1900.

III.2. Elaborarea teoriei despre „omul marginal”. Marginalitate negociată/bi-focală

Cele mai importante trăsături ale teoriei “omului marginal” elaborate de Robert Ezra Park și

dezvoltate de studentul său, Everett Stonequist în volumul The Marginal Man: A Study in

Personality and Culture Conflict (1937) sunt: corelația dintre marginalitate și migrația

urbană/mobilitatea socială, respectiv interpenetrarea pașnică a culturilor; definirea complexului

marginalității ca o fuziune incompletă a două coduri culturale în conștiința unui individ;

ilustrarea unui caz paradigmatic al marginalității prin situația evreilor din Germania în momentul

emacipării din ghetou. Contribuția lui Stonequist constă, în primul rând, în clarificarea și

diversificarea analizelor și mai ales în desprinderea unei teorii marginalității care să funcționeze

fenomenologic. Astfel, observația că indivizii care nu se pot sau nu doresc refugia într-un grup

primar și întreține relații simbiotice cu grupul dominant se găsesc în situația de a fi în același

timp atașați de vechile coduri și valori și atrași de cele ale grupului dominant se poate extinde, de

la națiuni sau grupuri delimitate geographic sau cultural, la situații de marginalitate în interiorul

aceleiași culturi. În fine, Stonequist insistă că, dacă există o constelație de trăsături psihologice

ale omului marginal, acestea descriu un arc complet, de la inadaptare, criză de identitate,

dezorientare la o stimulare a creativității, o eliberare de presiunea unei singure tradiții. Desigur,

Nu orice individ plasat într-o situație marginală va resimți aceleași efecte și nici nu va răspunde

în același fel, variabilele fiind suficient de importante încât situațiile să fie explorate individual.

III.3. O scurtă aplicație a teoriei despre marginalitate. Tiparul rural-urban

Pentru a înțelege mai bine în ce mod marginalitatea poate fi endogenă, produsă în interiorul

aceluiași sistem cultural și, de asemenea, pentru a clarifica ce înțeleg prin marginalitate bi-focală,

am oferit un exemplu accesibil, tranziția specifică mobilității sociale ascensionale, de la spațiul

rural la cel urban. În acest caz, antagonismul rural-urban este înlocuit la nivel individual de

contiguitatea celor două modele culturale. Privindu-se prin ochii „orășeanului”, individul se

simte inferior, marginal, nereușind să se comporte „natural”. În același timp, se recunoaște în

aspirațiile acestuia și împărtășește, teoretic, cu el și alte trăsături (deoarece, mai ales în România

interbelică, majoritatea populației urbane avea un ascendent rural recent). Privindu-se prin ochii

25

celor „de acasă” este, din nou, plasat într-o ipostază marginală, fie că este văzut ca un element de

progres, fie ca un „trădător” al tradițiilor. Fie că le repudiază sau nu, individul este, cu siguranță,

atașat de aceste tradiții pentru că ele sunt mediul primar în care a fost socializat. De aici, dubla

apartenență și, simultan, integrarea ineficace în ambele grupuri. Mai mult, individul este forțat să

negocieze în permanență între mai multe identități posibile. Din punctul de vedere al dimensiuni

externe a identificării el trebuie să negocieze între ce înseamnă să fii țăran, prin ochii țăranului și,

simultan, prin ochii orășeanului, respectiv între ce înseamnă să fii orășean, din perspectiva

țăranului și, din nou, din cea a orășeanului. Raportat la dimensiunea internă a identificării, ce

înseamnă să fii țăran sau orășean, conform criteriilor, așteptărilor, experiențelor individuale.

III.4. Reacții, reelaborări, deschideri

În anii ’30 până imediat după al Doilea Război Mondial, teoria marginalității a beneficiat de

numeroase reacții și ecouri. Am indexat în acest subcapitol cele mai importante contribuții care

au extins și aprofundat ideile și intuițiile lui Park și Stonequist: eseul lui Alfred Schütz, The

Stranger: An Essay in Social Psychology, care dezvoltă fenomenologic ideile lui Georg Simmel

din eseul despre “străin”, articolul lui Milton M. Goldberg, „A Qualification of the Marginal

Man Theory” (1941) care propune termenul de “culturi marginale” pentru a desemna situația în

care marginalitatea se permanentizează sau durează mai multe generații, iar individul care se

naște în această cultură beneficiază de o integrare normală într-o cultură care îi oferă suport

identitar (la fel ca cea centrală sau dominantă); articolul lui Everett Hughes, Social Change and

Status Protest: An Essay on the Marginal Man” (1949), care nuanțează și deschide conceptul de

marginalitate pentru a include situații diverse, prezente în societatea americană contemporană lui

și articolul scris de Alan C. Kerkchoff și Thomas McCormick, “Marginal Status and Marginal

Personality” (1955) care decuplează relația de necesitate dintre marginalitatea socială și cea

psihologică, insistând asupra funcționării autonome ale celor două tipuri de marginalitate.

III.5. Critica teoriei marginalității în anii 50

În jurul anului 1950 apar și cele mai importante critici la adresa teoriei marginalității. Articolul

lui Arnold W. Green, “A Re-examination of Marginal Man Concept” (1949), respective cel al lui

David Golovensky, “The Marginal Man Concept: An Analysis and Critique”(1952). Dacă Green

acuză teoria de “circularitate” iremediabilă, ignorând, însă, caracterul dialectic al identificării

sociale, Golovensky se concentrează asupra pluralității autentice a societății americane care nu ar

permite identificarea perfectă cu o singură tradiție și ar încuraja astfel adaptabilitatea,

creativitatea individului, bricolajul identitar. Această critică se îndreaptă, însă, împotriva unei

26

interpretări a teoriei marginalității deoarece atât Park, cât și Stonequist au sugerat că fluiditatea

identității, atașamentele multiple sunt condiții particulare ale manifestării complexului

marginalității, iar adaptabilitatea reprezintă un răspuns cât se poate de legitim. Pentru a

demonstra că argumentul lui Golovensky nu este cu totul corect, putem oferi exemplul

inadaptării marginale a elevilor în școlile americane contemporane (sindromul “freaks and

geeks”) pentru a arăta în ce mod o aparentă libertate a opțiunilor se conjugă cu rigidizarea

anumitor formule de adaptare.

III.6. Omul marginal – revizii, extensii, reelaborări contemporane

Majoritatea articolelor din perioada 1960-1990 au propus diferite tipuri de reexaminare și

sistematizare ale ideilor desprinse din teoria marginalității. De exemplu, articolul lui R.D. Wright

și S. Wright, “A Further Plea for a Refinement of the Marginal Man Theory” propune cinci

criterii de operare în tratarea marginalității: marginalitate propriu-zisă (plasarea la periferie sau,

în termenii discuției noastre, marginalitate atribuită conform unor criterii statistice, determinate,

fie că e vorba de devianță sau de localizare în spațiu), om marginal, marginalitate culturală,

marginalitate psihologică și, în fine, marginalitate socială. În „Marginality and its Directions”

(1992), Adam Weisberger, după un excelent excurs istoric aplicat corelației dintre marginalitate

și situația evreilor germani de la sfârșitul secolului al XIX-lea, propune patru direcții majore de

negociere a marginalității, direcții, desigur, ideale: “reîntoarcere”, “transcendență”, “asimilare” și

“echilibru/menținere în ambivalență”. Venind din domeniul psihologiei educaționale, Kathleen

Grant și Jeffrey R. Breese descoperă, în studiul „Marginality Theory and the African American

Student” (1997) cinci tipuri de răspuns la problema marginalității elevilor afro-americani:

afectat, emulativ, sfidător, emisarial, retras, echilibrat. În fine, volumul colectiv editat de

Rutledge Dennis, Marginality, Power and Social Structure (2005), conține multe eseuri

substanțiale care probează resuscitarea interesului teoretic pentru o viziune a marginalității

capabile să exprime mai bine contradicțiile și complexitatea lumii contemporane. Există și alte

deschideri teoretice, de exemplu o consistentă literatură de specialitate dedicate marginalității

profesionale, dar acestea sunt colaterale temei de față.

III.7. Marginalitate, liminalitate

În acest subcapitol am comparat teoria liminalității, propusă de Victor Turner în anii ’60 cu

teoria marginalității, axându-mă pe diferențele dintre cele două. Discuția mi se pare utilă pentru

că, deși ambele generează intermediaritate, indeterminare, incertitudine, este vorba de tipuri

diferite ale acestor fenomene, diferență care, de cele mai multe ori, este ignorată. Dacă demersul

este unul de clarificare conceptuală, el include, în final, și o critică la adresa utilizării necritice a

conceptului de liminalitate și pledează, în final, pentru complexitatea superioară a conceptului de

marginalitate, înțeles în descendența lui Park și Stonequist.

27

III.8. Concluzii la teoria „omului marginal”

Teoria “omului marginal” sau a marginalității bifocale, interesate de modurile în care individul

este solicitat sau presat să-și negocieze identitatea marginală descrie o experiență-cheie a

modernității. Recuperarea ei implică o altă perspectivă (sau, mai bine-zis completarea

perspectivelor) asupra construcției identității individuale/sociale în lumea modernă. Ea creează

individului o dilemă identitară pe care individul trebuie să o rezolve sau să o negocieze pentru

sine, cu excepția cazului în care grupul din care face parte nu a construit o definiție funcțională

pentru această ambivalență. În această negociere, individul se confruntă, de regulă, cu

stereotipuri, etichetări sau forme de marginalitate atribuită extern.

III.9. Modernitate, modernism și ambivalență

Pentru a întări ideea că marginalitatea bifocală este, fundamental, o specie de ambivalență am

apelat la studiul extins al lui Zygmunt Bauman, Modernity and Ambivalence. Deși sociologul

polonez nu utilizează termenul de marginalitate per se iar tradiția sociologică a conceptului de

marginalitate nu îi pare a fi familiară, traseul intelectual al demersului este fixat, din nou, în

experiența emancipării evreilor din Germania secolului al XIX-lea. Aceștia reprezintă, pentru

Bauman, primul grup social distinct care a fost silit să se confrunte cu o stare paroxistică a

ambivalenței sociale, cu o dezrădăcinare fără întoarcere și, respective, o integrare perpetuu

amânată sau interzisă. Această experiență devine o condiție generală, exprimând apariția unui

nou tip de imaginar. În aceste condiții, literatura devine principalul instrument de explorare,

exorcizare sau reconstruire metaforică a acestei condiții, de înțelegere a acestui nou punct focal

al identității, în care, deși eul devine singurul reper capabil să confere valoare lumii, individul

este obligat să afișeze, să construiască, o identitate coerentă pentru definițiile celorlalți, să se

„auto-realizeze”. Bauman și ceilalți autori citați consideră această problemă identitară, a

ambivalenței, una dintre temele majore a modernismului literar.

III.10. „Sau/sau”; „Și/și“; „Nici/nici“ și imposibila sinteză

Zygmunt Bauman nu este singurul autor pentru care literatura modernă literatura ca o formă

de complementaritate, de explorare și stabilizare semantică a proceselor sociale de reconfigurare

a realității care au loc în perioada cuprinsă convențional între 1890 și 1930. Studiul lui Malcolm

Bradbury și James McFarlane, Modernism. A Guide to European Literature. 1890-1930, apărut

în 1976, consideră că ambivalența și corespondentul ei poetic, ambiguitatea, este trăsătura

definitorie a modernismului. Ea se traduce într-o fluidizare a contrariilor, prin relevarea unui

continuum în locul unei opoziții și elevarea „conceptelor poetice”, a ambiguității la calitatea de

28

unic instrument capabil să înțeleagă realitatea sau măcar părți din ea. Acest tip de ambiguitate

este diferit de vechea sinteză a contrariilor, de tip Yin și Yang, în care opozițiile sunt armonizate

și conciliate într-un întreg unitarm presupunând o co-prezență duală a contrariilor. Regimul ei de

interpretare a realității trebuie citit în cheia “și/și/și/sau/nici/nici”, ilustr\nd un complex cu un

grad ridicat de instabilitate și imprevizibil. Corelația cu formula marginalității bifocale este

evidentă. Mai puțin evidentă este conexiunea dintre imaginarul social și cel literar. Aceasta este

tema capitolului următor.

IV. Marginalitate și literatură

Capitolul al patrulea, “Marginalitate și literatură” este, în primul rând o încercare de

sistematizare a reprezentărilor toposului marginalității în istoria romanului european. Literatura

modern(ist)ă nu descoperă toposul marginalității, ci un avatar al acestuia, capabil să exprime (sau

să înțeleagă) modificările imaginarului social pe care le-am analizat în capitolele anterioare.

McFarlane. Acesta (toposul) are o tradiție bogată, care se confundă, practic, cu istoria romanului,

el putând fi detectat inclusiv în forme ale literaturii populare (de exemplu, în basm). Am refăcut

această tradiție a importanței marginalității pentru imaginarul literar, clasificându-le în mai multe

categorii. Astfel, marginalității atribuite îi corespund tiparul vectorial (prezent în basm), recursiv

(prezent în bildungsroman) sau al marginalității esențializate (prezent în romanul picaresc). În

proza de inspirație romantică se actualizează un model al marginalității auto-atribuite.

Marginalitatea bifocală/negociată este anticipată de modele prestigioase, în primul rând de

“miturile individualismului modern”, așa cum le denumește Ian Watt: Don Quijote, Don Juan,

Faust sau de aporiile hamletiene. În aceste cazuri, transgresiunea marginii capătă un statut

ambivalent, paradoxal. Tratarea marginalității ca un complex identitar Pentru a fixa teoretic

discuția despre imaginarul literar, am purtat o discuție pe marginea acestui concept pornind de la

Iser, Virgil Nemoianu și Castoriadis. Nu voi intra aici în ramificațiile teoretice ale acestei

discuții, dar voi reține concluziile. Astfel, am stabilit două concepte, derivate din studiile

teoretice enumerate mai sus, un “imaginar supra-determinat” care corespunde unui model de

realitate, o “macro-imagine” (Virgil Nemoianu) devenită convențională, suprasaturată de sens,

fiind caracterizată prin densitate mare de semnificații, accesibile unui public larg. La polul opus,

există (potențial) un imaginar “sub-determinat”, mai exact un regim de interpretare a realității

care, deși este accesibil intuitiv, nu a fost actualizat, “adus în lume” la nivelul discursului /

reprezentărilor. Am urmărit, așadar, în capitolul următor, modul în care toposul marginalității a

migrat dinspre un imaginar supra-determinat, prezent în literatura de inspirație romantică sau

naiv/tezist-realistă spre revelarea unui imaginar sub-determinat, marcat de ambivalență și

complexitate. Prin urmărirea acestei tranziții care a însemnat deblocarea unei noi secvențe de

29

imaginar se poate urmări cu precizie (desigur, adaptând termenul la caracteristicile nu neapărat

precise ale obiectului studiat) una dintre direcțiile modernizării prozei românești. Am efectuat o

analiză preliminară în acest sens pe proza românească de sfârșit de secol XIX. Cartografierea

acestui peisaj (nu foarte populat) a permis identificarea tendințelor majore de configurare a

imaginarului literar de la începutul secolului următor. Dacă, în mod evident, tiparele

marginalității atribuite (tipul parvenitului sau al idealistului romantic) dominau scena, am

acordat un loc privilegiat nuvelei Moara cu noroc, în care apare pentru prima oară complexul

marginalității bifocale, ilustrat de personajul principal, Ghiță. De fapt, însăși tema nuvelei este

dată de gestionarea unei situații dublu marginale.

IV.1. Imaginarul literar

În acest subcapitol am definit conceptele de imaginar social (apelând la studiile lui Charles

Taylor, Modern Social Imaginaries, respectiv The Imaginary Institution of Society, al lui

Cornelius Castoriadis) și imaginar literar (bazându-mă în special pe volumul lui Wolfgang Iser,

The Fictive and the Imaginary. Charting Literary Anthropologyi și pe cel al lui Virgil Nemoianu,

O teorie a secundarului). Imaginarul literar trebuie, astfel, înțeles ca element al triadei real-

fictiv-imaginar, în interiorul căreia joacă rolul cel mai important. În opinia lui Iser, imaginarul,

definit ca potențialitate, are nevoie de actul ficționalizării pentru a prinde formă îm realitate.

IV.2. Imaginar supra-determinat/sub-determinat

Plecând de la aceste observații, am stabilit două tipuri ideale ale imaginaurlui literar.

Imaginarul supra-determinat reprezintă un sistem dominant de imagini (și explicații) ale lumii.

Poate fi înțeles, pe de o parte, ca un orizont comun de așteptare sau, pe de alta, ca un repertoriu

textual suprasaturat de sens, bazat pe modele devenite convenționale. Imaginarul sub-determinat

(un concept împrumutat de la Cornelius Castoriadis) nu este prins încă într-o structură de

reprezentări (discursul ficțional fiind una dintre cele mai ofertante astfel de structuri, în opinia

mea) care să-i permită circulația și difuziunea în realitate.

IV.3. Marginalitatea ca topos literar

Ca topos literar, marginalitatea are, în istoria romanului, o semnificație aparte. Ea se dezvăluie

cel mai ușor la nivelul construcției personajelor: Encolpius, Don Quijote, Don Juan și Faust (care

nu sunt personaje de roman per se, ci modele pentru viitoarele romane), Moll Flanders, Robinson

Crusoe acoperă toată gama teoretică a marginalității despre care am discutat până acum. De la

transgresiune la marginalitate auto-atribuită, la etichetare și stigmatizare, până la o pre-

configurare a celei bifocale, dar lipsite de negociere internă, în cazul lui Don Quijote,

30

marginalitatea este mereu prezentă, strâns asociată constelației de teme/topoi ai fiecărei opere în

parte. Se poate, astfel, realiza o tipologie a acestor forme, urmând reperele teoretice din aceaswtă

lucrare. Ele se pot, deci, distribui în funcție de cele trei tipuri majore în care este definită

marginalitatea pe care le-am analizat anterior: marginalitate atribuită extern, marginalitate auto-

atribuită și marginalitate negociată/bi-focală.

IV.4. Forme de reprezentare a marginalității în imaginarul literar

Am stabilit, în acest subcapitol, o clasificare a principalelor forme de reprezentare a toposului

marginalității în imaginarul literar. Astfel, marginalității atribuite îi corespund tiparul vectorial

(ilsutrat în basm sau în romanele populare), tiparul recursiv (prezent mai ales în romanele

realiste ale secolului al XIX-lea) și tiparul marginalității esențializate, corespunzător romanului

picaresc. Marginalitatea auto-atribuită corespunde unei reprezentări simbolice a individului

marginal, specifice romantismului. În fine, marginalitatea bifocală devine o temă în sine la

sfârșitul secolului al XIX-lea (ilustrând o formă sub-determinată a imaginarului social), deși se

poate argumenta că ea este anticipată de tipuri literare celebre, ca Don Quijote sau Hamlet.

IV.5. Poetici ale marginalității în literatura română la sfârșitul secolului al XIX-lea.

În acest subcapitol am construit o imagine de ansamblu a prozei literare românești de la

sfârșitul secolului al XIX-lea, utilizând ca repere metodologice clasificările din subcapitolul

anterior. Analiza a relevat faptul că modelul dominant (supra-determinat) al imaginilor despre

societate (și, a fortiori, despre marginalitate) corespunde tiparului marginalității atribuite (tiparul

vectorial și cel tip-buclă fiind predominante) și, datorită influenței romantismului literar,

tiparului marginalității simbolice. Marginalitatea esențial(izat)ă este specifică naturalismului și

este, și ea, reprezentată în nuvelele lui I.L. Caragiale. Am prezentat în acești termeni câteva

romane (Ciocoii vechi și noi, Viața la țară, Tănase Scatiul etc.) pentru a ilustra un fundal necesar

atât pentru a înțelege gradul de diferențiere pe care îl implică deblocarea unei alte secvențe a

imaginarului social, cât și persistența imaginarului literar de tip sămănătorist sau plasat în

desendență romantică, bazat, deci, pe dualități ireconciliabile, antiteze etc. Această deblocare a

imaginarului se produce, aproape nebăgată în seamă, la sfârșitul secolului al XIX-lea, în nuvelele

lui Ioan Slavici.

IV.6. Moara cu noroc și marginalitatea bifocală

Dacă ar trebui să fixăm un punct în spațiul imaginarului literar din care reprezentarea

marginalității sociale migrează spre o altă formă de discurs, încarnând în acest caz toposul

marginalității bifocale și interesul autorului pentru modul în care individul gestionează acest

statut, acesta poate fi găsit în nuvela lui I.Slavici, Moara cu noroc. Personajul principal, Ghiță,

31

este antrenat într-un ritm existențial care îi depășește resursele de a-l controla și direcționa înspre

dorințele (și interesele) personale. Ghiță devine atașat în egală măsură de imaginea sa de om

cinstit, care respectă valorile tradiționale, de imaginea negustorului cinstit, care știe să

capitalizeze oportunități și de dorința de a câștiga rapid și imoral bani. Pentru că el ține la toate

aceste dimensiuni (sau, mai bine zis, pentru că, în anumite momente, se regăsește în toate),

personajul ratează identificarea cu toate. El este și un soț bun, și un negustor cinstit, și un

infractor (potențial). Încercările (eșuate) ale personajului de a ierarhiza aceste impulsuri contrare

și identități care nu pot fuziona îl împing inexorabil spre margine. Cu acest personaj, toposul

marginalității cunoaște o nouă aplicație, iar efectele acestei modificări se vor resimți doar după

câteva decenii.

V. Poetici ale marginalității în romanul românesc

Capitolul al cincilea, “Poetici ale marginalității în romanul românesc” reprezintă o extinsă

analiză a imaginarului literar al perioadei 1900 – 1945 (cu o concesie făcută romanului Blocada,

apărut în 1947). Cu riscul repetiției, am ales toposul marginalității ca un indicator al

modificărilor imaginarului literar. Simplificând puțin demersul, am ales ca punct de plecare

literatura de inspirație romantică, cu prelungirile ei sămănătoriste sau ale realismului minor.

Curentul dominant era, așadar, de reprezentat de o formă persistentă a marginalității atribuite (cu

precădere, simbolic, indiferent de valorizările ei), respectiv de variațiunile ei auto-atribuite (vezi,

de exemplu, tânărul cu suflet inocent, corupt de marele oraș). Am utilizat acest tipar (utilizat de

autori cu o receptare eterogenă, de la Al. Brătescu-Voinești la Mihail Sadoveanu, Cezar Petrescu

și Panait Istrati) ca un fundal contrastiv (de altfel, un fundal bine cunoscut/bine-cunoscut în

epocă) pentru a evidenția recombinările, transformările sau evoluțiile imaginarului literar. Dacă

modernismul prozei românești a fost analizat de cele mai multe ori sub raportul inovațiilor

formale sau tehnice, un astfel de demers este orientat mai degrabă înspre recuperarea orizontului

de valori al personajelor, al modului în care ele își construiesc (sau își pierd) identitatea și, nu în

ultimul rând, a regimului de interpretare în care sunt plasate aceste procese. Am selectat cei

unsprezece autori pe criteriul reprezentativității pentru tema aleasă, ceea ce, desigur, a implicat o

doză inerentă de subiectivitate. Analizele extinse ale operelor acestora, analize în care am

încercat să corelez observații obținute prin close reading cu informații contextuale, socio-

culturale, s-au concentrat asupra construcției personajului. Am încercat, de asemenea, să mă

abțin de la intruziuni teoretice care să disloce termenii textului, preferând să cedez inițiativa

autorului. Am căutat, deci, referințe explicite sau indici care trimit la tema marginalității,

32

încercând să reconstruiesc viziunea autoarei / autorului. În anumite cazuri, așa cum vom vedea,

negocierea identității marginale este centrală, confundându-se, practic, cu proiectul ficțional. În

alte cazuri, este ea însăși marginală, contribuind, însă, substanțial la coerența demersului

romanesc. Am inclus intenționat autori canonici și autori considerați de rangul al doilea în lista

care urmează din motive strategice, pentru a ilustra faptul că este vorba despre activarea unui tip

de imaginar care “taie” alte sisteme de clasificări ale prozei interbelice. Acestea nu au primat,

însă, în fața criteriului relevanței toposului marginalității pentru romanele discutate. De

asemenea, o precauție necesară, acest topos nu este important pentru toți autorii perioadei. Fie nu

apare deloc, fie apare în formule convenționale, ultra-cunoscute, pe care nu am simțit nevoia să

le tratez individual sau este nesemnificativ, fiind înglobat în alte teme (vezi cazul lui Gib

Mihăescu, de exemplu, romancier care ilustrează prin cele trei romane ale sale toate aceste

trăsături care fac din marginalitate un concept inoperabil pentru abordarea prozei sale). Autorii

discutați sunt, în ordine: Jean Bart, Pavel Chihaia, Felix Aderca, Tudor Arghezi, Hortensia

Papadat-Bengescu, Mircea Eliade, G.M. Zamfirescu, Isac Peltz, Ioan Călugăru, Mateiu Caragiale

și Mihail Sebastian. Din cauza dimensiunilor demersului, am tratat într-un capitol separat autori

la fel de importanți ca cei enumerați mai sus. Liviu Rebreanu, Ion Marin Sadoveanu, Henriette

Yvonne Stahl, Max Blecher sunt doar câțiva dintre romancierii în a căror operă complexul

marginalității bifocale se transformă într-un nucleu pregnant de semnificații. Am grupat acești 11

autori în patru categorii, nu neapărat intuitive deoarece sunt construite respectând principiile

demersului, explicate mai sus. Categoriile reprezintă, deci, faze ale unei tranziții ideale de la

înțelegerea marginalității ca o simplă etichetă descriptivă (vezi “țăranul” sămănătorist sau

“intelectualul” inadaptat) la o problemă identitară esențială. Astfel, secțiunea “Culturi

marginale” îi include pe Jean Bart și Pavel Chihaia, autori care explorează, fără preconcepțiile

frecvente în epocă (și nu numai) grupuri sociale cărora li se atribuie o marginalitate “tare”: un

oraș pescăresc, izolat de restul țării, respectiv un cartier rău-famat din potul Constanța. De

asemenea, am discutat despre literatura unei comunități aparent izolate, cea evreiască din primele

două decenii ale secolului XX, așa cum se reflectă în romanul lui Isac Peltz, Calea Văcărești,

respectiv în mini-romanul autobiografic, Copilăria unui netrebnic. Este vorba în acest subcapitol

de o schiță (care, se înțelege, trebuie completată) în care am urmărit strategiile prin care

marginalitatea glisează de la tratarea ei ca pură izolare la înțelegerea ei ca permanent dialog și

interacțiune cu grupul așa-numit “central”. A doua secțiune, “Ambivalență și stereotipuri

terapeutice”, include doi autori, Felix Aderca și Tudor Arghezi, a căror operă în proză cunoaște o

curioasă (dar explicabilă) mișcare de revoluție. Ambii autori pleacă de la o înțelegere

experimentală, sofisticată a marginalității (intensiv-reflexivă, în cazul lui Arghezi, proteică,

multidirecțională, în cazul lui Aderca) și ajung în ultimele romane la o accepție standard,

invocând o viziune stereotipică cu (un posibil) rol terapeutic. În a treia secțiune am grupat autori

33

care, aparent, nu au nimic în comun, Hortensia Papadat-Bengescu, Mircea Eliade și G.M.

Zamfirescu. În ciuda eterogenității evidente a categoriei și, deci, a diferențelor dintre cele trei

traiectorii romanești, există un element comun la nivelul imaginarului literar. În toate aceste trei

cazuri, marginalitatea (și, prin extensie, deoarece ea este parte integrantă a unui repertoriu

textual, viziunea acestor autori) cunoaște o traiectorie inversă celei din a doua categorie. Toți

acești autori pleacă de la un model predefinit, utilizând strategii convenționale de etichetare a

marginalității (Mika-Le, bastarda nocivă la tânărul idealist, cu potențial transgresiv din romanele

lui Eliade, mahalaua romantizată a lui Zamfirescu care îl subjugă pe inocentul adolescent, Puiuț)

și ajung la un model deschis, complicat, ambivalent. Ultima secțiune, “Avatarurile omului

marginal” include doi autori, Mateiu Caragiale și Mihail Sebastian care, în Craii de Curtea-

Veche, respectiv De două mii de ani…, transformă tema marginalității bifocale în principalul

instrument de negociere a propriei identități (evident, procesul este transferat naratorului) și de

înțelegere a realității interbelice. Deși experiența descrisă cei doi autori este diferită (diferite

experimente cu identitatea balcanică, respectiv drama de a fi și evreu și român, fără a fi nici

evreu, nici român), termenii în care ele sunt descrise și analizate sunt similari și pot fi aduși

împreună în ecuația marginalității bifocali. Cu aceste două opere, traseul toposului marginalități

în imaginarul literar interbelic parcurge un arc complet. Modelul dihotomic de înțelegere a

marginalității este înlocuit de o viziune paradoxală a marginalității ambivalente, de explorarea

intermediarității, identității excedentare și relației individului cu instanțele care validează

identități. Nu doar această nouă problematică este interesantă, ci și soluțiile găsite sau propuse de

acești autori. Diversitatea lor ilustrează importanța și complexitatea temei marginalității pentru

înțelegerea modului de configurare a imaginarului literar interbelic. Pentru că am discutat despre

arcul imaginar care are originea în reprezentările atribuite ale marginalității și se închide în

experiența autoscopică, reflexivă a celor doi romancieri atât de diferiți, Mateiu Caragiale și

Mihail Sebastian, se pot, desigur, stabili diverse poziții și pentru autorii pe care nu i-am tratat

individual. Voi reveni la această chestiune în concluzii, deocamdată voi sintetiza într-o frază sau

două modul în care este relevant complexul marginalității în operele autorilor selectați. Este

vorba despre 22 de romane analizate, corespunzând celor 11 autori de mai sus.

V.1. Culturi marginale

În romanul Europolis, Jean Bart analizează, din exterior, dar empati, dinamica unui grup

marginal, marinarii din portul Sulina. Autorul descrie modul în care se realizează marginalizarea

unor indivizi în interiorul unui grup considerat, la rândul lui, marginalizat. Similar, Pavel Chihaia

se concentrează asupra vechiului oraș-bazar Tomis, cartier al Constanței. Proiectul romanesc din

34

Blocada este mai ambițios. Autorul pune în dialog două formule clasice ale marginalității

atribuite: idealismul don quijotesc și marginalitatea unor grupuri delincvente, interlope. Autorul

reușește, prin această confruntare, să atingă două teme ignorate în epocă (și nu numai):

sublinierea paralelismelor dintre cultura dominantă și cea “delincventă” și analizarea caracterului

disolutiv/distructiv al concepției idealiste (pe care o putem redenumi aici a marginalității

atribuite simbolic) despre lume. În Copilăria unui netrebnic, respectiv în Calea Văcărești,

comunitatea evreiască (din cartierul Văcărești, respectiv din orășelul Dorohoi) este construită

urmând un tipar menit să releve similitudinile, analogiile sau chiar identitățile dintre două

grupuri, de fapt culturi (cea minoritar-evreiască și cea “centrală”, românească) considerate

stereotip a fi antagonice. Ambii autori utilizează strategii care, deși respectă distincțiile și

variațiile locale, sunt menite să releve universalitatea (sau măcar comunicabilitatea)

experiențelor umane ale unui grup etichetate drept marginal. Ury Benador obține același efect,

dar utilizând o strategie opusă, ilustrând diferențele ireductibile dintre cele două culturi, dar

accentuând diversitatea lor comunicabilă, nu o relație antagonică între acestea.

V.2. Ambivalență și stereotipuri terapeutice

Felix Aderca este, de departe, autorul cu cea mai pronunțată latură experimentală dintre toți

cei analizați aici, latură vizibilă și în modul în care se articulează toposul marginalității în

romanele sale. Se poate pleda că, alături de Liviu Rebreanu, Aderca este primul prozator român

din secolul al XX-lea care intuiește potențialul creativ al ambivalenței situației marginale și îl

exploatează (chiar dacă nu consecvent sau conclusiv) în toate proiectele sale ficționale (utilizez

acest termen general pentru a include și inclasabilul Aventurile domnului Ionel Lăcustă

Termidor). Astfel, în mini-romanul Domnișoara din str. Neptun , Aderca este, probabil, primul

autor care se disociază notabil de reprezentarea sămănătoristă a mobilității sociale. Traseul

familiei Oproiu de la sat la marele (de fapt, destul de nesmnificativul) oraș este tratat într-o cheie

radical diferită de dihotomiile curente în primele două decenii ale secolului XX. Dacă atitudinea

este detașată, fără a-i lipsi empatia, Aderca înlocuiește antiteza cu juxtapunerea codurilor urban-

rural în conștiința personajelor sale. Reflexele rurale și habitudinile urbane se conjugă, dramatic,

în fiecare dintre membrii familiei Oproiu. Aceeași identificare a unor suprapuneri de cod care

creează tensiuni nedorite este operată și în următorul proiect romanesc, Țapul/Zeul iubirii în care

tema iubirii conjugale, a fidelității în cuplu (și a complexului mesianic) se întâlnește, în

simultaneitate, cu pattern-ul iubirii transgresive, cu erotismul “dionisiac”. Dacă acest roman

lansează o direcție de analiză erotică paralelă cu romanele identității sociale (direcție, altfel,

extrem de interesantă, care poate fi urmărită în Omul descompus și Femeia cu carnea albă ), cel

mai important roman al autorului, 1916, este, practic, construit în jurul complexului

marginalității. Personajul principal, Costache Ursu, este un studiu de caz pentru dislocarea

35

produsă de război în imaginarul social. Derapajul identitar, alunecarea între planuri contradictorii

sunt văzute ca una dintre rădăcinile gândirii fanatice, totalitare. Moșierul cu înclinații mic-

burgheze și militarul rigid cu porniri eroice, două tipare identitare recognoscibile în proza epocii,

fuzionează într-o singură identitate incertă, într-un echilibru instabil, paradoxal, cu efecte, din

nou, tragice pentru individ. Dintre toți autorii studiați, Aderca pare cel mai înclinat să asocieze

ambivalența și marginalitatea cu disoluția personalității. De aceea, nu este neapărat de mirare că,

după ce interesul pentru această temă atinge un punct paroxistic (și, având în vedere biografia

autorului, nevralgic) în criza de identitate a lui Costache Ursu, Aderca se refugiază într-o

interpretare convențională a marginalității, pe modelul atribuirii simbolice în romanul S.F. Orașe

înecate, în care predomină un imaginar de tip romantic, atât marianii, cât și geniul neînțeles,

Xavier marcând o întoarcere (informată) la modelele secolului anterior.

Același traseu de repliere este urmat și de către Tudor Arghezi. De la romanul Ochii Maicii

Domnului, considerat în epocă poetic, dar relevant pentru tema identității la Cimitirul Buna-

Vestire, Arghezi este preocupat de revelarea unui imaginar sub-determinat prin inversiunea,

critica frontală sau subversiunea modelelor dominante. În ambele romane, tema marginalității

este centrală. În Ochii Maicii Domnului, ea afectează ambele personaje principale, Sabina și

Vintilă (mamă și fiu). Arghezi testează diferite juxtapuneri de coduri (în regimul

“și/și/nici/nici”): matern vs. emancipare feminină / angajare socială vs. retragere monahală sau

viziuni contradictorii despre educație, suflet, rolul individului în societate etc. fiind interesat de

dezorientarea și ambiguitatea ontologică a acestei multiplicități fără o formă finită și acceptată

social. În Cimitirul Buna-Vestire, autorul pare a se fixa asupra ambivalenței statutului social al

intelectualului din perioada interbelică, tema centrală a tribulațiilor lui Gulică provenind din

intercalarea discursurilor anti-sistem (universitar) și aspirațiilor (și practicilor) conformiste de a

deveni un membru al sistemului. Acest tip de pendulare între revoltă și complicitate nu are o

soluție și este substituit în final tratarea în cheie simbolică a marginalității. “Apocalipsa după

Gulică” este, în opinia mea, o tratare speculară (invers simetrică) a acestui impas. Ultimul roman

arghezian, Lina, este o soluție, însă, terapeutică. Pe modelul bildungsromanului, un alter-ego

auctorial, Arghezi revine la o atribuire clasică a marginalității: Ion Trestie și Lina, copii orfani,

oropsiți de soartă, își “depășesc condiția”, devenind indivizi pe deplin formați.

V.3. De la etichetare la ambivalență: H. Papadat-Bengescu, G.M. Zamfirescu, M. Eliade

Opera Hortensiei Papadat-Bengescu are, după cum spuneam, cel mai mare grad de

complexitate dintre cele selectate pentru a proba importanța marginalității. Din acest motiv,

cuplat cu cel al prelucrării conștiente a toposului de către autoare în configurarea ficțională a

36

societății interbelice, a fost necesară utilizarea unor categorii speciale dedicate exclusiv analizei

romanelor ei. Multiplicitatea reprezentărilor marginalității probează, însă, progresia de la o

accepție atribuită a marginalității (pregnantă în primele două romane) la una ambivalentă,

evidentă în romanul Rădăcini și, parțial, în Logodnicul. Astfel, am distribuit (și, inevitabil,

schematizat) personajele în mai multe categorii corespunzând tipului de marginalitate dedus din

construcția lor: marginalitate esențială: Mika-Le, Sia; marginalitate derivată sau secundară:

Drăgănescu, Maxențiu, Lenora, Coca-Aimée, Ghighi. Sursa celei derivate poate fi identificată în

alte personaje, precum Elena Drăgănescu și doctorul Walter. Dacă doctorul Walter poate fi

considerat un exponent al marginalității auto-atribuite, autoarea se îndepărtează treptat de aceste

stereotipuri. Lică Trubadurul, Aneta Pascu, Costel, reprezintă prefigurări ale ambivalenței

identitare / marginalității:. Presiunea ambivalenței în care se află aceste personaje este sub

pragul de negociere al conștiinței lor. Ele îi resimt efectele, fără a identifica sursele. Nory

Baldovin reprezintă un caz special. Fiind un personaj-liant, prezent în toate romanele ciclului

Hallipa, evoluția perspectivei autoarei asupra lui Nory oferă un indiciu important pentru

transformările imaginarului literar din romanele Hortensiei Papadat-Bengescu. Astfel, Nory

devine o încarnare a marginalității negociate, emisariale. De asemenea, pentru a înțelege mai

bine cum se configurează relația dintre imaginarul social și imaginarul literar în opera autoarei a

fost necesar un demers de contextualizare a noțiunilor de moralitate și a modului în care se

raportează autoarea la burghezia bucureșteană.

Același exercițiu de contextualizare, de data aceasta privind topografia și fizionomia urbană a

Bucureștiului de la început de secol XX a fost necesar și în cazul romanelor lui G.M.

Zamfirescu, Maidanul cu dragoste și Sfânta mare nerușinare. Autorul propune, la suprafață, o

versiune edulcorată, maniheistă a realității urbane, opunând, în seturi contradictorii, mahalaua

marelui oraș. O lectură atentă, însă, completată cu informații sociologic-statistice, relevă

dimensiunea autentică a romanelor lui Zamfirescu. Dincolo de viziunea romantică pe care

autorul ne manipulează sentimental să o identificăm cu realitatea, miza importantă a romanelor

sale constă în modul în care personajul principal, pre-adolescentul Iacov sintetizează (de fapt,

încearcă să sintetizeze) în conștiința sa diferite tipuri de discurs despre realitate. Cele două

romane ale autorului, parte a unui ciclu, din păcate, neterminat, dramatizează coexistența mai

multor identități posibile, generate de existența într-un cartier muncitoresc. “Sufletul” lui Iacov

este prins într-o sumă de proiecții contradictorii ale identității sale sociale: o interpretare

romanțat-eroică, una naturalist-repulsivă, alta moral/mic-burgheză, pragmatică și, în sfârșit, un

discurs proletar, al luptei de clasă. Iacov le aparține tuturor, fără a fi reprezentat integral de nici

una dintre acestea.

În romanele de tinerețe ale lui Mircea Eliade, marginalitatea îmbracă multe forme, de la o

tratare simbolic-atribuită în Lumina ce se stinge la explorarea liminalității, a tranziției ratate de la

37

un model cultural la altul, în Maitreyi. Cea mai interesantă manifestare a toposului marginalității

poate fi găsită, însă, în așa-zisele romane “transgresive” ale autorului (Întoarcerea din Rai și

Huliganii). Dacă, inițial, autorul ne încurajează să empatizăm cu criza de identitate a tinerilor

dezabuzați/revoltați și să le îmbrățișăm soluțiile, situația se complică o dată cu dezvoltarea liniei

narative. Departe de a fi o pură glorificare a transgresiunii și a huliganismului, așa cum sunt

privite deseori, cele două romane propun o problematizare, diferită din punctul de vedere al

conținutului, dar transpusă în termeni identici. Este vorba și aici, de la drama erotică a lui Pavel

Anicet la dorința huliganului Petru Anicet de a recupera moșia familiei, trecând prin diverse alte

„cazuri”, despre conjugarea paratactică a unor tipuri de discurs radical opuse. Cel mai pregnant

dintre acestea provine din sinteza contradictorie a răspunderii familiale, deci a îndatoririlor mic-

burgheze și elanul vitalist, transgresiv al generației tinere.

V.4. Avatarurile „omului marginal”

Ultima secțiune este dedicată, așa cum am menționat, celor două romane în care complexul

marginalității bifocale devine tema centrală a construcției identitare a personajelor principale. În

Craii de Curtea-Veche, marginalitatea bifocală se conjugă cu tema balcanismului, înțeles aici ca

un exemplu paradigmatic (cu relevanță locală) de suprapunere identitară a două coduri culturale

(în acest caz, occidental și oriental, mai bine-zis turcesc). Interiorizarea ambivalenței identitare a

balcanismului (tip clasic de marginalitate construită cultural) se realizează la Mateiu Caragiale

prin construirea în contrapunct a proiecțiilor a căror fuziune ireconciliabilă creează marginalitate.

Astfel, pe rând, Pantazi, Pașadia, Pirgu devin alter-ego-uri și soluții potențiale pentru rezolvarea

ambivalenței, soluții, însă, invalidate prin unidimensionalitatea lor. A te identifica doar cu

spiritul occidental înseamnă, în această viziune, a abandona o altă dimensiune, esențială, cea

locală sau cea orientală, dramă a renunțării la complexitate care se multiplică în cazul fiecărei

proiecții identitar-culturale. Posibilitatea de a depăși acest blocaj nu este actualizată doar printr-o

soluție estetică, prin crearea unui artefact salvator, ci prin transfigurarea complexului identitar

într-un blazon al sinelui, altfel spus, prin ridicarea marginalității la rangul unei experiențe

esențiale.

În De două mii de ani…, Mihail Sebastian analizează fenomenul marginalității bifocale în datele

sale originare. Drama evreității în perioada modernă, prinsă între promisiunea emancipării și

realitatea respingerii de către grupul dominant reprezintă una dintre temele cele mai importante

ale construcției identității în modernitate. Romanul lui Sebastian se înscrie într-un mod profund

original în această serie. Identificarea marginalității bifocale (“sunt evreu, român și dunărean”)

prin accentuarea simultaneității unor identități contrare este dublată de asumarea (unică în

38

literatura perioadei) acestei ambivalențe, prin apelul la o gândire individualistă, critică, sceptică

etc. în tradiția lui Montaigne.

Concluzii finale. Contribuții originale. Diseminarea rezultatelor. Direcții viitoare de

cercetare

Partea aplicativă și-a propus să demonstreze că recuperarea conceptuală a marginalității,

înțelegerea ei ca un complex identitar autonom, poate oferi o cale de acces spre istoria

transformărilor identității în modernitate. Literatura modernă ilustrează și/sau problematizează

aceste modificări, iar marginalitatea bifocală se află în centrul acestor preocupări. Alegând acest

traseu descriptiv pentru a reconfigura imaginarul social și literar al perioadei interbelice, am

putut observa o deplasare subtilă a semnificațiilor experienței sociale către un nou centru de

greutate. Elementele de originalitate ale tezei de față sunt, cred, multiple. Le voi enumera

rezumativ aici: disocierea marginalității de concepte conexe și construirea, prin recupoerarea

teoriilor lui Park și Stonequist și intrarea în dialog cu cele mai recente reactualizări ale acestora

din literatura de specialitate; demonstrația că marginalitatea presupune în permanență o fuziune

de orizonturi ontologic-epistemologice și este, deci, un loc predilect pentru dialogul cultural;

inventarierea discursurilor despre marginalitate de-a lungul a două axe (marginalitate atribuită,

respective negociată) ceea ce a condus la un plus de claritate conceptuală; abstragerea ca element

specific al marginalității a formulei “și/și/nici/nici”, ceea ce corespunde pe plan identitar cu

experiența de a aparține simultan mai multor coduri culturale/planuri existențiale, fără a aparține

în totalitate nici unuia; considerarea marginalității ca o specie de ambivalență și conexarea

acesteia cu experimentele literaturii moderniste interesate de valoarea artistică a ambiguității și

sintezelor imposibile, ceea ce a permis evidențierea paralelismelor dintre discursul

sociologic/imaginarul social și cel literar; concentrarea atenției, în analizele literare, asupra

transformărilor imaginarului literar al perioadei interbelice, ceea ce a permis realizarea unor

analize inedite a autorilor selectați și o retrasare a liniilor care configurează canonul literar al

romanului românesc.

În ceea ce privește direcțiile viitoare de cercetare, există, pornind de la aceste fundamente

teoretice, trei posibilități de extindere a teoriei marginalității la câmpul literaturii. Prima se referă

la o tratare sincronică și comparativă a literaturii moderniste pentru a investiga dacă, în afara

exemplelor izolate utilizate în lucrarea de față, există un curent al modificărilor imaginarului

literar asociat cu această temă. Acest demers se poate aplica atât literaturii moderniste canonice

sau se poate focaliza pe un alt spațiu cultural/literar. Ideal din punct de vedere metodologic,

pentru a proba conexiunile originare ale sociologilor școlii de la Chicago, se poate selecta o

cultură europeană care a cunoscut o tranziție către modernitate, similară României interbelice. A

doua direcție de cercetare se referă la cartografierea mai precisă a peisajului literar interbelic și

39

stabilirea unor principii mai ferme de delimitare și definire a modernismului românesc în proză.

A treia direcție de cercetare constă în urmărirea modului în care formula specifică marginalității

bifocale a revenit în imaginarul literar românesc postbelic. Diseminarea acestor idei s-a realizat

prin prezența la 3 conferințe, două naționale și una internațională și publicarea a trei articole

științifice. Prin caracterul general și interdiscplinar al părții teoretice, există posibilitatea

publicării în reviste cu impact academic mai mare. De asemenea, tipul de aplicație propus pe

spațiul literar interbelic permite o abordare comparativă și un instrument de analiză a

imaginarului literar în general, putând fi, deci, utilizat și în studiul altor literaturi.

40

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

I. BELETRISTICĂ

Aderca, Felix, Domnișoara din str. Neptun, Ed. Minerva, București, 1982

Aderca, Felix, 1916, Ed. Hasefer, București, 1997

Aderca, Felix, Orașe scufundate, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1993

Aderca, Felix, Zeul iubirii. Femeia cu carnea albă., ed. Nemira, București, 1992

Arghezi, Tudor, Cimitirul Buna-Vestire, Ed. Minerva, Bucureşti, 1983

Arghezi, Tudor, Lina, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1987

Arghezi, Tudor, Ochii Maicii Domnului, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1970

Arghezi, Tudor, Pamflete, Ed. Minerva, București, 1979

Bart, Jean, Europolis, Ed. Jurnalul Național – Curtea Veche, București, 2010

Benador, Ury, Ghetto Veac XX, Ed. Alcalay, București, 1934

Blecher, Max, Întâmplări din irealitatea imediată. Inimi cicatrizate. Vizuina luminată, Editura

Aius, Editura Vinea, București, 1999

Bonciu, H., Bagaj… Pensiunea doamnei Pipersberg. Editura Polirom, Iași, 2005

Caragiale, Mateiu, Craii de Curtea-Veche, Ed.Litera Internațional, București, 2009

Călugăru, Ion, Copilăria unui netrebnic, Editura Hasefer, București, 1996

Chihaia, Pavel, Blocada, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1991

Eliade, Mircea, Fragmentarium, Ed. Humanitas, București, ed. a III-a, 2008

Eliade, Mircea, Huliganii, Editura Rum-Irina, București, 1992

Eliade, Mircea, Întoarcerea din rai, Editura Humanitas, București, 2008

Eliade, Mircea, Memorii (1907-1960), vol. I, Editura Humanitas, București, 1991

Papadat-Bengescu, Hortensia, Fecioarele despletite. Concert din muzică de Bach. Drumul

ascuns, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1986

Papadat-Bengescu, Hortensia, Rădăcini, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1986

Peltz, Isac, Calea Văcărești, E.S.P.L.A., București, 1957

Petrescu, Camil, Patul lui Procust, Editura Junimea, Iași, 1988

Petrescu, Camil, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, Ediția a III-a, Editura

Gramar, București, 2009

Petrescu, Cezar, Calea Victoriei. Dumineca orbului. Editura pentru Literatură, București,

1965

Rebreanu, Liviu, Pădurea spânzuraților,Editura Albatros, București, 1989

Sadoveanu, Ion Marin, Sfârșit de veac în București, Editura Eminescu, București, 1987.

Sebastian, Mihail, De două mii de ani… Cum am devenit huligan, Ed. Humanitas, București,

1990

41

II. LUCRĂRI DE SPECIALITATE

Albérès, R.M., Istoria romanului modern, trad. Leonid Dimov, Editura pentru Literatură

Universală, București, 1968

Alexandrescu, Sorin, studiu introductiv în La Țigănci și alte povestiri, Editura Pentru

Literatură, București, 1969

Alexandrescu, Sorin, Paradoxul român, Editura Univers, București, 1996

Althusser, Louis, For Marx, Verso, London and New York, 2005

Anghelescu, Adrian, Barocul în opera lui Tudor Arghezi, București, Editura Minerva, 1988

Andrews, Hazel, Les Roberts (ed.), Liminal Landscapes: Travel, Experience and Spaces In-

between, Routledge, Londra, 2012

Aronson, Elliot, The Social Animal, Ed. a X-a, Worth Publishers, New York, 2007

Babcock, Barbara, The Reversible World: Symbolic Inversion in Art and Society. Cornell

University Press, Ithaca, 1978

Balotă, Nicolae, De la Ion la Ioanide, Editura Eminescu, București, 1974.

Balotă, Nicolae, Opera lui Tudor Arghezi, Editura Eminescu, București, 1997

Bahtin, Mihail, Speech Genres and Other Late Essays, University of Texas, Austin, 1986.

Barthes, Roland, Plăcerea textului, trad. Marian Papahagi, Ed. Echinox, Cluj-Napoca, 1994

Bauman, Zygmunt, Modernity and Ambivalence, Cambridge:Polity Press, 1993

Becker, Howard S., Outsiders: Studies in the Sociology of Deviance, The Free Press, New

York, 1963

Benjamin, Walter, The Origin of German Tragic Drama, Verso, London and New York,

1998

Berger, Peter L.; Brigitte Berger; Hansfried Kellner, The Homeless Mind, Pelican Books,

1974

Berlin, Isaiah, Political Ideas in the Romantic Age. Their Rise and Influence on Modern

Thought. Random House, 2006

Sebastian, Mihail, Eseuri. Cronici.Memorial, Ed. Minerva, București, 1972

Slavici, Ioan, Mara. Moara cu noroc. Pădureanca Editura Eminescu, București, 1986.

Stahl, Henriette Yvonne, Între zi și noapte, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1988.

Teodoreanu, Ionel, Opere alese. La Medeleni, vol. II, Editura pentru Literatură, București,

1968

Zamfirescu, G.M., Maidanul cu dragoste, Editura Jurnalul Național, București, 2009.

Zamfirescu, G.M., Sfânta mare nerușinare, Ed. Gramar, București, 1998

42

Berman, Marshall, All That Is Solid Melts Into Air. The Experience of Modernity, Penguin

Books USA, New York, 1988.

Bernstein, Basil, Class, Codes and Control, vol. IV, The Structuring of Pedagogic

Discourse, Routledge, London and New York, 1990

Billington, Ray, Westward Expansion. A History of the American Frontier, University of

New Mexico Press, New Mexico, 2001

Bloom, Harold (ed.), Bloom’s Literary Themes. The Trickster. Infobase Publishing, New

York, 2010

Bodiu, Andrei, Ilie, Rodica, Lăcătuș, Adrian (ed.), Dilemele identității. Forme de legitimare

a literaturii în discursul cultural european al secolului XX, Editura Universității din

Transilvania, Brașov, 2011

Booth, Wayne, The Company We Keep. An Ethics of Fiction, University of California

Press, Berkeley, 1989

Boudon, Raymond; Bourricaud, François (ed.), A Critical Dictionary of Sociology,

Routledge, London, 1989.

Bourdieu, Pierre, Distinction. A Social Critique of the Judgment of Taste, Harvard

University Press, Cambridge, MA, 1996

Bourdieu, Pierre, In Other Words. Essays Toward a Reflexive Sociology, Stanford

University Press, California, 1990

Bourdieu, Pierre, Outline of a Theory of Practice, Cambridge University Press, Cambridge,

1995

Bourdieu, Pierre, Rațiuni practice. O teorie a acțiunii., Ed. Meridiane, București, 1999

Bradbury, Malcolm; James McFarlane, Modernism. A Guide to European Literature.1890-

1930., ed. a II-a, Penguin Books, London, 1991

Brooker, Peter, A Glossary of Cultural Theory, Edward Arnold, London, 2003

Buda, Octavian, O antropologie a marginalului, Editura Caligraf, București, 2007.

Burgos, Jean, Pentru o logică a imaginarului, trad. Gabriela Duda și Micaela Gulea,

Editura Univers, București, 1988

Burța-Cernat, Bianca, Fotografie de grup cu scriitoare uitate, Ed. Cartea Românească,

București, 2011

Castoriadis, Cornelius, The Imaginary Institution of Society, MIT Press, Cambridge,

Massachusetts, 1975

Călinescu, George, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, ed. a II-a,

Minerva, București, 1986

Călinescu, Matei, Mateiu I. Caragiale. Recitiri., Editura Apostrof, Cluj-Napoca, 2003

Cărtărescu, Mircea, Postmodernismul românesc, Ed.Humanitas, București, 1999

43

Cernat, Paul, Avangarda românească și complexul periferiei, Cartea Românească,

București, 2007

Cernat, Paul, Modernismul retro în romanul românesc interbelic, Editura Art, București,

2009

Cioculescu, Șerban, Aspecte literare contemporane, Minerva, București, 1972

Ciopraga, Constantin, Literatura română între 1900 și 1918, Editura Junimea, Iași, 1970

Clarke, Simon, Marginalism and Modern Sociology from Adam Smith to Max Weber,

MacMillan, Londra, 1991

Constantinescu, Pompiliu, Romanul românesc interbelic, București, Minerva, 1977

Cooley, Charles H., Human nature and the social order, Schribner, New York, 1902.

Cotruș, Ovidiu, Opera lui Mateiu I. Caragiale, ediția a II-a, Ed. Paralela 45, Pitești, 2002

Coyle, Martin; Malcolm Kelsall; Peter Garside; John Peck (ed.), Gale Encyclopedia of

Literary Criticism, Gale Group, MI, 1990

Craib, Iain, Experiencing Identity, Sage Publications, London, 1998.

Cresswell, Tim, In Place/Out of Place. Geography, Ideology and Transgression, University

of Minnesotta Press, Minneapolis, 1996

Crețu, Bogdan, Utopia negativă în literatura română, Editura Cartea Românească,

București, 2008

Cristescu, Maria Luiza, Hortensia Papadat-Bengescu. Portret de romancier, Editura

Albatros, București, 1976

Crohmălniceanu, Ovid, Cinci prozatori în cinci feluri de lectură, Cartea Românească,

București, 1984

Crohmălniceanu, Ovid, Literatura română între cele două războaie mondiale, Editura

Universalia, București, 2003

Crouzet, Francois, A History of the European Economy, 1000-2000, The University Press

of Virginia, Charlottesville and London, 2001

Culler, Jonathan, Structuralist Poetics, Rouledge Classics, London and New York, 2002

Danhay, Martin A., A Community of One. Masculine Autobiography and Autonomy in

Nineteenth-Century Britain, State University of New York Press, 1993

De Certeau, Michel, The Practice of Everyday Life, University of California Press,

Berkeley, 1984

Dennis, Rutledge M. (ed.), Marginality, Power and Social Structure: Issues in Race, Class

and Gender, Elsevier, San Diego: CA, 2005

Dicker, Georges, Kant’s Theory of Knowledge – An Analytical Introduction, Oxford

44

University Press, Oxford and New York, 2004

Doody, Margaret Anne, The True Story of the Novel, Rutgers University Press, New

Brunswick, New Jersey, 1996

Douglas, Mary, Natural Symbols, Fourth Edition, Routledge, New York, 1996

Douglas, Mary, Purity and Danger. An Analysis on the Concept of Pollution and Taboo.,

Taylor & Francis e-Library, 2001

Durkheim, Émile, Formele elementare ale vieții religioase, trad. Magda Jeanrenaud, Silviu

Lupescu, Ed. Polirom, Iași, 1995

Durkheim, Émile; Marcel Mauss, Primitive Classification, Routledge Revival Series,

Taylor & Francis e-Library, 2009

Eliade, Mircea, Memorii (1907-1960), vol. I, Editura Humanitas, București, 1991

Elias, Norbert, The Society of Individuals, Basil Blackwell, Oxford, 1991

Elias, Norbert, Procesul civilizării (2 vol.), trad. Monica-Maria Aldea, Editura Polirom,

Iași, 2002.

Ellenberger, Henri F., The Discovery of the Unconscious, Basic Books, New York, 1981.

Erikson, Erik, Identity: Youth and Crisis, Faber and Faber, London, 1968

Everdell, William R., The First Moderns. Profiles in the Origins of Twentieth Century

Thought, The University Chicago Press, Chicago, 1997

Ferguson, Harvie The Science of Pleasure. Cosmos and Psyche in the Bourgeois World-

View, Routledge, London, 1990

Fishman, Robert, Bourgeois Utopias, Basic Books Inc., New York, 1987

Florian, Mircea, Recesivitatea ca structură a lumii, vol.I, Editura Minerva, București, 1983

Foucault, Michel, Cuvintele și lucrurile, trad. Bogdan Ghiu și Mircea Vasilescu, Ed.

Univers, București, 1996

Frisby, David, Georg Simmel. Key Sociologists, Routledge, London; New York, 2004

Frisby, David, Michael Featherstone (ed.), Simmel on Culture, Sage Publications, London,

1997

Furet, Francois, Trecutul unei iluzii, Ed. Humanitas, București, 1996

Gardner, John, On Moral Fiction, Harper. Basic Books, New York, 1979

Genette, Gerard, Paratexts. Tresholds of Interpretation., Cambridge University Press,

Cambridge, 1997.

Giddens, Anthony, Sociology, Sixth edition, Polity Press, Cambridge, 2009

Gilman, Richard, Decadence. The Strange Life of an Epithet. Farrar, Strauss and Giroux,

New York, 1979

Girard, René, Despre lucrurile cele ascunse de la întemeierea lumii, Ed. a II-a, Ed. Nemira,

2008

45

Girard, René, Minciună romantică și adevăr romanesc, trad. Alexandru Baciu, Editura

Univers, București, 1972

Girard, René, The Scapegoat, The John Hopkins University Press, Baltimore, 1986

Goffman, Ervin, Stigma. Notes on the Management of Spoiled Identity, Penguin, London,

1969.

Goffman, Ervin, The Presentation of Self in Eeryday Life, Anchor, New York, 1959.

Goldsworthy, Vesna, Inventing Ruritania: The Imperialism of the Imagination. Yale

University Press, New Haven, 1998

Gutmann, Amy (ed.), Multiculturalism. Examining the Politics of Recognition, Princeton

University Press, Princeton, New Jersey, 1994.

Hebdige, Dick, Subculture, the Meaning of Style, Methuen&Co., 1979

Heisenberg, Werner, The Physical Principles of Quantum Mechanics, Dover Publications,

1949

Hitchins, Keith, România 1866-1947, trad. George G. Potra și Delia Răzdolescu, Ed.

Humanitas, București, 1994

Houlgate, Stephen; Michael Baur (ed.), A Companion to Hegel, Wiley-Blackwell, West

Sussex, 2011

Hull, James, Aldous Huxley, Representative Man, Lit Verlag, Munster, 2004

Hynes, William J.;William G. Doty (ed.), Mythical Trickster Figures. Contours, Contexts

and Criticisms. The University of Alabama Press, Tuscaloosa, AL, 1993

Inch, Edward, S..; Barbara Warnick, Critical Thinking and Communication: The Use of

Reason in Argument., Pearson Education, NJ, 2010

Iovănel, Mihai, Evreul improbabil. Mihail Sebastian: O monografie ideologică. Ed. Cartea

Românească, București, 2012

Iser, Wolfgang, How to Do Theory, Blackwell Publishing, Malden, Oxford and Carlton,

2006

Iser, Wolfgang, Actul lecturii. O teorie a efectului estetic. Trad. Romanița Constantinescu,

Editura Paralela 45, Pitești, 2006

Iser, Wolfgang, The Fictive and the Imaginary. Charting Literary Anhtropology. The John

Hopkins University Press, Baltimore and London, 1993

Jackson, H.J:, Marginalia. Readers Writing in Books, New Haven: Yale University Press,

2001

Jay, Martin, Downcast Eyes. The Denigration of Vision in Twentieth Century French

Thought, University of California Press, Berkeley and Los Angeles, California, 1992

46

Jenkins, Richard, Pierre Bourdieu. Key Sociologists., Routledge, London, 1992

Jenkins, Richard, Social Identity, Routledge, Key Ideas series, New York, 2008

Jenks, Chris, Transgression, Routledge, New York, 2003

Jervis, John, Transgressing the Modern. Explorations in the Western Experience of

Otherness, Blackwell Publishers, Oxford, UK, 1999

Johnson, Paul, O istorie a evreilor, trad. Irina Horea, Editura Hasefer, 2001.

Johnson, Paul, A History of Christianity, Touchstone, New York, 1979.

Jowitt, Kenneth, Social Change in Romania, 1860-1940, University of California, Berkeley,

1978.

Kazdin, Alan (ed.), Encyclopedia of Psychology, Oxford University Press, USA, 2000

Kern, Stephen, Culture of Time and Space 1880 – 1918, ed. II, Harvard University Press,

Cambridge, Massachusetts, 2003

Laignel-Lavastine, Alexandra, Cioran, Eliade, Ionesco : Uitarea fascismului. Trei

intelectuali români în vâltoarea secolului, trad. Irina Mavrodin, Editura EST, 2004.

Lefebvre, Henri, The Production of Space, Blackwell, Cambridge, Massachussetts, 2001.

Lovinescu, Eugen, Istoria literaturii române contemporane, Editura Litera, Chișinău, 1998

Luhmann, Nicklas, Love as Passion. The Codification of Intimacy. Harvard University

Press, Cambridge, Massachusetts, 1986

Luhmann, Nicklas, Social Systems, Stanford University Press, Stanford, 1995

Mannheim, Karl, Essays on the Sociology of Culture, ed. by Bryan S. Turner, Routledge,

London; New York, 1992

Mannheim, Karl, Ideology and Utopia. An Introduction to the Sociology of Knowledge,

Harcourt: New York, 1954

Manolescu, Nicolae, Arca lui Noe, Ed. 100+1 Gramar, București, 2005

Manolescu,Nicolae, Istoria critică a literaturii române. Cinci secole de literatură. Editura

Paralela 45, Pitești, 2008.

Martin, Mircea, Singura critică, Editura Cartea Românescă, București, 1986.

Matza, David, Becoming Deviant, 2nd Edition, Transaction Publishers, New Brunswick,

New Jersey, 2010

McCloskey, Deirdre, The Bourgeois Virtues: Ethics for an Age of Commerce, University of

Chicago Press, Chicago, 2007

Micu, Dumitru, Opera lui Tudor Arghezi. Eseu despre vârstele interioare, Editura pentru

literatură, București, 1965

Mihăilescu, Florin, Introducere în opera Hortensiei Papadat-Bengescu, Ed. Minerva,

București, 1975

Mitchievici, Angelo, Mateiu I. Caragiale. Fizionomii decadente, Editura Institutului

47

Cultural Român, București, 2007

Moretti, Franco, Modern Epic. The World System from Goethe to Garcia-Marquez, Verso,

New York, 1996

Muthu, Mircea, Literatura română și spiritul sud-est european, Editura Minerva, București,

1976

Nakamura, Hajime, Orient și Occident. O istorie comparată a ideilor, Editura Humanitas,

București, 1997.

Negoițescu, Ion, Istoria literaturii române, vol. I, Editura Minerva, București, 1991

Nemoianu, Virgil, Teoria secundarului, Editura Univers, București, 1997.

Newton, Adam Zachary, Narrative Ethics, Harvard University Press, 1997

Ornea, Zigu, Tradiționalism și modernitate în deceniul al treilea, Ed. Eminescu, București,

1980

Ortega y Gasset, Jose, Studii despre iubire, Ed. Humanitas, București, 2006

Palmer, Bryan D., Cultures of Darkness. Night Travels in the Histories of Transgression

(From Medieval to Modern), Monthly Review Press, New York, 2000

Palmer, Stephen E., Vision and Science. From photon to phenomenology. MIT Press,

Cambridge, MA., 1999

Papini, Giovanni, Un om sfârșit, trad. Ștefan Augustin-Doinaș, București, Ed. pentru

Literatură Universală, București, 1969

Parsons, Talcott, The Social System, Routledge, New York, 1991

Pavel, Toma, Gândirea romanului, Ed. Humanitas, București, 1998

Pavel, Toma, Lumi ficționale, Editura Minerva, București, 1982

Perpessicius, 12 prozatori interbelici, Ed.Eminescu, București, 1980

Petreu, Marta, Diavolul și ucenicul său. Nae Ionescu – Mihail Sebastian, Editura Polirom,

Iași, 2009.

Petreu, Marta, De la Junimea la Noica, ediție în format electronic, Editura Polirom, Iași,

2011.

Polany, Karl, The Great Transformation. The Political and Economic Origins of Our Time,

2nd Edition, Boston, Beacon Press, 2001

Protopopescu, Al., Romanul psihologic românesc, Ed. Paralela 45, Pitești, 2002

Radin, Paul, The Trickster. A Study in American Indian Mythology, Philosophica Library,

New York, 1956.

Rouvillois, Frederic, Istoria snobismului, Ed. Nemira, București, 2010.

Rutledge, Dennis, Marginality, Power, and Social Structure: Issues in Gender, Class and

48

Race, Elsevier, San Diego: CA, 2005

Sârbu, Georgiana, Istoriile periferiei. Mahalaua în romanul românesc de la G.M.

Zamfirescu la Radu Aldulescu, Ed. Cartea Românească, București, 2009

Sennett, Richard (ed.), Classic Essays on the Culture of Cities, Meredith Corporation, New

York, 1969

Seigel, Jarrold, Bohemian Paris. Culture, Politics and the Boundaries of Bourgeois Life,

1830-1930. The Johns Hopkins University Press, Baltimore and London, 1986.

Shattuck, Roger, The Banquet Years. The Arts in France 1885-1918, New York Harcourt,

1958.

Shils, Edward, The Logic of Personal Knowledge: Essays Presented to Michael Polanyi,

Routledge & Kegan Paul, London, 1961.

Simion, Eugen, Mircea Eliade. Nodurile și semnele prozei, Ed. Univers Enciclopedic,

București, 2005

Simuț, Ion, Revizuiri, Editura Fundației Culturale Române, București, 1995

Spariosu, Mihai, The Wreath of Wold Olive, State of New York University Press,1997.

Soja, Edward D., Postmodern Geographies. The Reassertion of Space in Critical Social

Theory, Verso, London, New York, 1989

Stallybrass, Peter; Allon White, Politics and Poetics of Transgression, Cornell University

Press, New York, 1986

Stockhammer, Phillip Wolfgang (ed.), Conceptualizing Cultural Hybridization. A

Transdisciplinary Approach, Springer-Verlag, Berlin Heidelberg, 2012

Stonequist, Everett, The Marginal Man: A Study in Personality and Culture Conflict,

Russell & Russell, New York, 1965

Streinu, Vladimir, Prozatori români, Editura Albatros, București, 2003

Szakolcsai, Arpad, Reflexive Modern Sociology.Routledge, London, 2000.

Tajfel, Henri, Human groups and social categories, Cambridge University Press, New

York, 1981

Taylor, Charles, Modern Social Imaginaries, Durham and London: Duke University Press,

2004

Taylor, Charles, Sources of the Self. The Making of Modern Identity, Ediția a X-a, Harvard

University Press, Cambridge, MA, 2001

Todorov, Tzvetan, Noi și ceilalți, Editura Institutului European, Iași, 1999

Todorova, Maria, Balcanii și balcanismul, Editura Humanitas, București, 2000

Toulmin, Stephen, Cosmopolis. The Hidden Agenda of Modernity, The University of

Chicago Press, Chicago, 1990

Turner, John, Rediscovering the social group, Basil Blackwell, New York, 1987

49

Turner, Victor, The Ritual Process. Structure and Anti-Structure, Second Edition, Cornell

University Press, Ithaca, New York, 1977.

Turner, Victor, Dramas, Fields, and Metaphors: Symbolic Action in Human Society. Ithaca,

New York, 1974

Valea, Lucian, Generația amânată, ed. Limes, Cluj-Napoca, 2002

Vianu, Tudor, Arta prozatorilor români, Ed. Contimporană, București, 1941

Vianu, Tudor, Scriitori români din secolul XX, Editura Minerva, București, 1979

Vlăsceanu, Lazăr; Cătălin Zamfir, Dicționar de sociologie, Editura Babel, București, 1998

Watt, Ian, Myths of Modern Individualism: Faust, Don Quixote, Don Juan, Robinson

Crusoe, Cambridge University Press, Cambridge, 1997

Watt, Ian, The Rise of the Novel, The University of California Press, Berkeley and Los

Angeles, California, 1957

Whittaker, C.R. – Rome and its frontiers. The Dynamics of Empire, London, Routledge,

1994

Williams, Raymond, Marxism and Literature, Oxford University Press, Oxford, 1977

Wohl, Robert A., The Generation of 1914, Harvard University Press, Cambridge MA, 1979

Wolff, Kurt (ed.), The Sociology of Georg Simmel, The Free Press, Glencoe, Illinois, 1950

Zalis, Henri, Aspecte și structuri neoromantice, Cartea Românească, București, 1971

Zalis, Henri, Un filtru spiritual: Felix Aderca, Prefață la Domnișoara din str. Neptun, Ed.

Minerva, București, 1982

III. DICȚIONARE

IV. ARTICOLE

Andraș, Carmen, „Balcanii între real și imaginar”, Observator Cultural, nr.36-37/2000

Barbu, Ion, Universul literar, 37, nr.11 , mart. 1921.

Dicționarul explicativ al limbii române, Ediția a III-a, 2009, Editura Univers Enciclpoedic,

București, 2009.

Oxford English Dictionary, ediția online: http://www.oed.com/view/Entry/235332; accesată

în 10 iunie 2012

Le Grand Robert, deuxième edition, dirigée par Alan Rey, ediție online:

http://gr.bvdep.com/version-1, link accesat la 10 august 2012

Collins Italian Dictionary, Ed. I, Harper Collins Publishers, New York, 1995

50

Ciobanu, Petrache, „Maglavit – miracol sau escrocherie?” în revista historia. Adresa

online:http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/maglavit-miracol

escrocherie, accesată la 12 septembrie 2012

Endres, Martin, „Reflexivity, Reality, and Relationality. The Inadequacy of Bourdieu’s

Critique of the Phenomenological Tradition in Sociology”, Explorations of the Life-

World. Contributions to Phenomenology, vol.53, 2005

Goldberg, Chad Alan, „Robert Park’s Concept of Marginal Man”, Laboratorium, vol.4,

nr.2, 2012

Goldberg, Milton, „A Qualification of the Marginal Man Theory”, American Sociology

Review, vol.6, nr.1, 1941

Golovensky, David, „The Marginal Man Concept: An Analysis and Critique.” Social

Forces, vol. 30, nr.3, 1952

Grant, G. Kathleen; Jeffrey R. Breese, „Marginality Theory and the African-American

Student”, Sociology of Education, vol. 7, nr.3, 1997

Green, Arnold W., „A Re-examination of Marginal Man Concept”, Social Forces, vol.

26, nr. 2, 1947

Grigurcu, Gheorghe, „Despre Hortensia Papadat-Bengescu” în România Literară,

nr.20/2002

Heeren, John, „Karl Mannheim and the Intellectual Elite”, The British Journal of

Sociology, Vol. 22, No. 1 (Mar., 1971)

Hughes, Everett, „Social Change and Status Protest: An Essay on the Marginal Man”,

Phylon (1940-1956), Vol. 10, nr.1, 1949.

Ilie, Emanuela, „Tensiuni și recuperări identitare în Ochii Maicii Domnului” în

Philologica Jassyensia, An VI, Nr. 2 (12), 2010

Kerckhoff, Alan; Roger McCormick, „Marginal Status and Marginal Personality”,

Social Forces, Vol. 40, nr.1, 1955.

Mamadouh, Virginie, „Grid-Group Theory: An Introduction” în GeoJournal, Volume

47, Number 3, 1999

McLemore, Dale, „Simmel's 'Stranger”: A Critique of the Concept”, The Pacific

Sociological Review, vol. 13, nr. 2, 1970

Mendel, Iris, „Mannheim’s Free-Floating Intelligentsia: The Role of Closeness and

Distance in the Analysis of Society”, Studies in Political and Social Thought,Issue 12,

Martie 2006

Menzel, Herbert, „Innovation, Integration, and Marginality: A Survey of Physicians.”

American Sociological Review, vol.25. nr.5, 1960

Nash, Dennison J.; Alvin W. Wolfe. „The Stranger in Laboratory Culture.” American

51

Sociological Review, nr. 22(4), 1957

Park, Robert Ezra, „Human Migration and the Marginal Man”, American Journal of

Sociology, 1928

Pavel, Toma, „Moralitate și frumos” din Observator cultural, nr.153, ianuarie, 2003

Răduță, Magda, „Cimitirul Buna-Vestire sau cînd pamfletul se face roman”, Observator

Cultural, nr. 483, iulie 2009

Riesman, David, „Some Observations Concerning Marginality”, Phylon (1940-1956),

Vol. 12, nr.2, 1951

Sack, Robert D., „Human Territoriality – A Theory” în Annals of the Association of

American Geographers, Vol. 73, No. 1 (Mar., 1983)

Schütz, Alfred, „The Stranger: An Essay in Social Psychology”, American Journal of

Sociology, Vol. 49, nr. 6, 1944

Sebastian, Mihail „Tocmai la mijloc” în Cuvântul, 16 octombrie 1931

Simion, Eugen, „Romanul jurnal, romanul autobiografic (III)” în revista Cultura, nr.

109, 14.02.2008

Spickard, James, „A Guide to Mary Douglas’s Versions of Grid-Group Theory”,

Sociological Analysis, 1989

Stonequist, Everett, „The Problem of the Marginal Man”, The American Journal of

Sociology, vol.XLI, nr. I, 1935

Sykes, Gresham M.; David Matza, „Techniques of Neutralization: A Theory of

Delinquency,” American Sociological Review, nr.22, 1957

Wallace, Ruth, „Bringing Women In: Marginality in the Churches”, Sociological

Analysis, nr.364, 1975

Wardwell, Walter, „A Marginal Professional Role: The Chiropractor”, Social Forces

Vol. 30, No. 3 (Mar., 1952)

Weisberger, Adam, „Marginality and its Directions”, Sociological Forum, 7(3), 1992.

Adresă online: http://www.jstor.org/stable/2574259?origin=JSTOR-pdf, accesat 2012.

Weisberger, Adam, „Marginality and its Directions”, Sociological Forum, vol. 7. Nr. 3,

1992. Adresă online: http://www.jstor.org/stable/684659?origin=JSTOR-pdf , accesată

mai, 2012.

Wright, R.D.; S. Wright, „A Further Plea for the Refinement of the Marginal Man

Theory”, Phylon (1960-), vol. 33. Nr.4, 1972. Adresa online:

http://www.jstor.org/stable/273681?origin=JSTOR-pdf , accesată mai 2012.

Wright, Roy Dean; Susan N. Wright, „A Plea for a Further Refinement of the Marginal

52

Man Theory”, Phylon (1960-), Vol. 33, No. 4, 1972

V. SURSE ONLINE

Rorty, Richard, „The Decline of Redemptive Truth and the rise of a Cultural Literacy”, 2

noiembrie 2000, p.3, http://olincenter.uchicago.edu/pdf/rorty.pdf, accesat la 12

octombrie 2012

Shalit, Ruth, „The Man Who Knew Too Much” la adresa:

http://linguafranca.mirror.theinfo.org/9802/shalit.html5. Accesat mai 2013.

Simuț, Ion, „Mihail Sebastian. La răscruce de ideologii.”, revista Cultura

http://revistacultura.ro/nou/2013/03/mihail-sebastian-la-o-rascruce-de-ideologii/ accesat

iulie, 2013.

53

Rezumat

Premisa lucrării de față este aceea că noțiunea de marginalitate merită reintrodusă în circuitul critic contemporan deoarece ilustrează un complex identitar autonom. Utilizată frecvent ca o etichetă opacă, având un sens vag și general, conceptul de marginalitate are o bogată tradiție în secolul XX. Confundându-se aproape cu originile sociologiei în spațiul academic american, marginalitatea este un concept corelat cu mobilitatea socială și înrudit cu ambivalența, intermediaritatea și liminalitatea. Focalizând particularitățile conceptului, de multe ori ignorate, obținem o perspectivă inedită asupra realității sociale: punerea în evidență a unui complex caracterizat prin identitate multiplă, excedentară, dublă determinare, bifocalitate. Marginalitatea presupune o fuziune de orizonturi, o interacțiune permanentă între principiul identificării și cel al diferențierii. Propus ca atare, conceptul are relevanță profundă pentru imaginarul literar modernist. Descriind o experiență ambivalentă, incertă, el devine un instrument analitic important pentru încercarea de a reprezenta și înțelege schimbările sociale și de sensibilitate ale perioadei moderne. Alegând toposul marginalității ca un indicator al acestor modificări, se poate observa mai ușor tranziția de la perspectivă disjunctivă, antitetică, asupra marginalității (și societății, în ansamblul ei), prezentă în literatura și ideologia romantică sau realistă de secol XIX la o perspectivă inclusivă, a fuziunilor și suprapunerilor, juxtapunerii codurilor culturale, specifică literaturii moderniste. Teza pe care o susțin în lucrarea de față este aceea că, identificând în marginalitate una dintre transformările-cheie ale imaginarului social și literar ale începutului de secol XX, se poate relansa discuția despre semnificațiile modernismului prozei românești.

ABSTRACT

This paper starts from the premise that the notion of marginality should be reintegrated in the contemporary critical circuit because it illustrates an autonomous identity complex. Used frequently as an indefinite label denoting something vague and general, the concept of marginality has an important tradition, even if overlooked today, in the 20th century. Marginality is often perceived as almost overlapping with the origins of American sociology, being linked to social mobility and closely related to ambivalence, in-betweenness and liminality. By focusing on the distinctive features of marginality, we can achieve a unique perspective on social reality and thus draw attention to an identity compound characterised by multiple superfluous identities, double determination and bifocalism. Marginality implies a fusion of horizons and a permanent interaction between the principle of similarity and that of differentiation. As such, the concept is highly relevant to the literary imaginary of Modernism. Since it describes an ambivalent and vague experience, the concept becomes a significant analytical tool in attempting to express and understand the social changes and the changes in sensibility in the modern era. If we regard the topos of marginality as an indicator of these changes, the transition from a disjunctive, antithetic perspective over marginality (and society as a whole) represented in 19th century Romantic or Realist literature and ideology to an inclusive perspective of fusions, overlaps and parataxis of cultural codes, which are characteristic to Modernist literature, becomes more evident. Therefore, the thesis I defend in this paper is that by identifying within the concept of marginality one of the key transformations of early twentieth century social and literary imaginary, the debate on the meanings of Romanian modernist fiction can be reopened.

54

Curriculum Vitae INFORMAȚII PERSONALE Nume: Țăranu

Prenume: Dan Marius Data nașterii: 9.05.1981 Adresa: Piața Teatrului 2, ap.7, Brașov Telefon: +40735158013 E-mail: taranu_dan@yahoo.co.uk

EDUCAȚIE ȘI FORMARE 2012, martie-iunie Stagiu de cercetare, Universitatea Tartu, Estonia 2010-2013 Doctorand cu frecvență, domeniul Filologie, Universitatea Transilvania, Brașov 2004-2009 Masterat în “Literatură și comunicare”, Universitatea “Transilvania”, Brașov 1999-2004 Facultatea de Litere, Universitatea „Transilvania”, Brașov, licențiat în limba și literatura română- limba și literatura engleză 1995-1999 Liceul Teoretic “Unirea”, secția filologie ACTIVITATE PROFESIONALĂ 2009- prezent profesor de limba și literatura română, Liceul Teoretic “Zajzoni Rab Istvan”, Săcele 2008-2009 Editor, responsabil PR, Magister Business Club 2007-2009 Colaborator Media Pro Pictures 2006-2007 Profesor limba și literatura română, Liceul Teoretic “Johannes Honterus”, Brașov 2004-2006 Profesor de limba și literatura română, Liceul Teoretic de Informatică “Grigore Moisil”, Brașov 2002-2004 Administrator firmă de distribuție cărți, Trismegist S.R.L. ACTIVITATE DE CERCETARE Articole publicate “A.E. Baconsky – Subversiunea şi narcisismul suprapus”, în revista Transilvania, nr. 3-4/2011, pp. 25 -34 și în volumul colectiv Legitimarea literaturii în secolul XX European. Studii asupra discursurilor şi strategiilor culturale, pp.324-343, Editura Universităţii Transilvania, 2010. “Eugen Negrici and the Relevance of a Hermeneutical Model” în The Bulletin of the Transilvania University of Braşov, Vol. 4 (53) No.1 – 2011, pp. 151-157 și în volumul colectiv Bodiu, Andrei (coord.) – Literatura română contemporană. Eugen Negrici și Cornel Ungureanu, Editura Universităţii Transilvania, Brașov, 2011. “Singuri, dar cu fantezie” (cronică), în revista Corpul T, nr. 1 / 2010 “I am God and God is gore” (cronică), în revista Corpul T, nr. 1 / 2010 “Şi biografismul poate fi plictisitor” (cronică), în revista Corpul T, nr. 2 / 2011 “Avem un Fleisz, ce facem cu el?” (cronică), în revista Corpul T, nr. 2/ 2011 “După un timp, apăsarea e un stimul mort” (cronică), în revista Corpul T, nr. 3/2011 “To Flush / Royal Flush” (cronică), în revista Corpul T, nr.3/2011 “Triumful părții” (cronică), în revista Corpul T, nr.4/2011 “Trupul fumegând” (cronică), în revista Corpul T, nr. 4/2011

55

“Suprarealism casnic, versiunea meta” (cronică), în revista Corpul T, nr.5/2012 “…and then there is Cârciova” (cronică), în revista Corpul T, nr.5/2012 “UM 0000” (cronică), în revista Corpul T, nr.6/2012 “Ultrasul visător”, în revista Corpul T, nr.8/2012 “Despre micile confuzii neproductive ale scrierii creatoare”, în revista Steaua, nr.5/2012. Articole în curs de apariție “Mihail Sebastian și ambivalența probabilă” în revista Transilvania The Avatars of the marginal man în Analele științifice ale Universității Ovidius din Constanța. Seria Filologie Prezență la conferințe Colocviul Național de Literatură Contemporană. Eugen Negrici și Cornel Ungureanu, Brașov, 2011 Conferința Asociației de Literatură Generală și Comparată din România, Constanța, 2012 The Politics of Memory, University of Zadar, Croația, 2012 Activitate publicistică Articole în revistele Vatra, Astra, Transilvania, Observator Cultural, Steaua, Corpul T. Autor al romanului Al patrulea element, Editura Polirom, Iași, 2004 Prezență în volumele colective: Boghici, Cezar; Dinu Gabriela; Șindrilaru Florin (ed.) - Poezia românească. Antologie de texte comentate și aprecieri critice, Editura Paralela 45, Pitești, 2006; Andrei Bodiu (ed.) - Literatura română contemporană: Eugen Negrici şi Cornel Ungureanu, Editura Universității “Transilvania”, Brașov, 2011;

56

Curriculum Vitae PERSONAL INFORMATION

Surname: Țăranu First Name: Dan Marius Date of birth: 9.05.1981 Address: Piața Teatrului 2, ap.7, Brașov Telefon: +40735158013 E-mail: taranu_dan@yahoo.co.uk

EDUCATION AND TRAINING 2012, martie-iunie Research internship, University of Tartu, Estonia 2010-2013 PhD researcher, Transilvania University, Brașov, Romania 2004-2009 Master’s degree in “Literature and communication”, “Transilvania” University, Brașov, Romania 1999-2004 BA in Romanian and English languages and literature, “Transilvania” University, Brașov 1995-1999 „Unirea” High School, Brașov WORK EXPERIENCE 2009-2013 Romanian literature and language teacher, “Zajzoni Rab Istvan” High school, Săcele 2008-2009 Editor, Magister Business Club 2007-2009 External consultant, Media Pro Pictures 2006-2007 Romanian literature and language teacher, “Johannes Honterus” High school, Brașov 2004-2006 Romanian literature and language teacher, “Grigore Moisil”, Brașov 2002-2004 Administrator firmă de distribuție cărți, Trismegist S.R.L. RESEARCH ACTIVITY Articles “A.E. Baconsky – Subversiunea şi narcisismul suprapus”, in Transilvania, nr. 3-4/2011, pp. 25 -34; Legitimarea literaturii în secolul XX European. Studii asupra discursurilor şi strategiilor culturale, pp.324-343, Editura Universităţii Transilvania, 2010. “Eugen Negrici and the Relevance of a Hermeneutical Model” in The Bulletin of the Transilvania University of Braşov, Vol. 4 (53) No.1 – 2011, pp. 151-157; Bodiu, Andrei (ed.), Literatura română contemporană. Eugen Negrici și Cornel Ungureanu, Editura Universităţii Transilvania, Brașov, 2011. “Singuri, dar cu fantezie” (book review), Corpul T, nr. 1 / 2010 “I am God and God is gore” (book review), Corpul T, nr. 1 / 2010 “Şi biografismul poate fi plictisitor” (book review), Corpul T, nr. 2 / 2011 “Avem un Fleisz, ce facem cu el?” (book review), Corpul T, nr. 2/ 2011 “După un timp, apăsarea e un stimul mort” (book review), Corpul T, nr. 3/2011 “To Flush / Royal Flush” (book review), Corpul T, nr.3/2011 “Triumful părții” (book review), Corpul T, nr.4/2011 “Trupul fumegând” (book review), Corpul T, nr. 4/2011

57

“Suprarealism casnic, versiunea meta” (book review), Corpul T, nr.5/2012 “…and then there is Cârciova” (book review), Corpul T, nr.5/2012 “UM 0000” (book review), Corpul T, nr.6/2012 “Ultrasul visător”, Corpul T, nr.8/2012 “Despre micile confuzii neproductive ale scrierii creatoare”, Steaua, nr.5/2012. Forthcoming articles “Mihail Sebastian și ambivalența probabilă”, Transilvania. “The Avatars of the marginal man”, Analele științifice ale Universității Ovidius din Constanța. Seria Filologie. Conferences “The National Colloquium of Contemporary Literature. Eugen Negrici și Cornel Ungureanu”, Brașov, 2011 “The Romanian Comparative and General Literature Association” Conference, Constanța, 2012 The Politics of Memory, University of Zadar, Croația, 2012 Publications Literary reviews and essays in Vatra, Astra, Transilvania, Steaua, and Observator Cultural magazines. Contributions in the collective volume: Boghici, Cezar; Dinu Gabriela; Șindrilaru Florin (ed.) - Poezia românească. Antologie de texte comentate și aprecieri critice, Editura Paralela 45, Pitești, 2006 Auhor of the novel Al patrulea element, Editura Polirom, Iași, 2004