UNIVERSITATEA
-
Upload
ioana-ghidiu -
Category
Documents
-
view
41 -
download
0
Transcript of UNIVERSITATEA
5/13/2018 UNIVERSITATEA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/universitatea-55a75190484d0 1/17
UNIVERSITATEA „PETRU MAIOR”DIN TÂRGU MUREŞ
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ŞI LITERE
Română-engleză
Lucrare de licenţă
cu tema "Terminologia mediului"
Târgu-Mureş
-2011-
5/13/2018 UNIVERSITATEA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/universitatea-55a75190484d0 2/17
Cuprins
Capitolul I. Cadrul general
● Terminologie şi terminologii
● Relaţia termen-cuvânt
● Metode de abordare: terminologie internă, terminologie externă
Capitolul II. Terminologia mediului-preliminarii
● Definirea termenilor mediu, ecologie în limba română şi în limbile romanice
● Semantica şi onomaziune în terminologia mediului
● Trăsăturile semantice ale termenilor
Capitolul III. Paradigme ale terminologiei mediului
● Clasa semantică a cauzelor
● Clasa semantică a schimbărilor suferite de mediu (schimbări climatice, terestre, etc.)
● Soluţii pentru ameliorarea schimbărilor
● Elementele mediului
● Clasa semantică a interacţiunilor
Capitolul IV. Modalităţi de exprimare a terminologiei mediului
● Sintagmele fixe
● Sintagmele relative-fixe
Capitolul V. Dezambiguizarea sensurilor în discursul despre mediu
● Cuvinte polisemantice● Relaţia lexic cu unn lexic specializat
● Sinonimia
Bibliografie
5/13/2018 UNIVERSITATEA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/universitatea-55a75190484d0 3/17
Cap. I Cadrul general● Terminologie şi terminologii
1DEX (suport electronic) propune pentru terminologie următoarele definiţii :
1) terminologii f. – totalitate a termenilor speciali folosiţi în ştiinţă, tehnică sau înalt domeniu de activitate.
2) terminologie ştiinţifică – ( lingv.) compartiment al lexicologiei care se ocupă cu
studiul termenilor. [g.-d. terminologiei] <fr. terminologie
Este omis aici un sens important, consemnat azi în dicţionarele altor limbi :
acela de disciplină/ ştiinţă de sine stătătoare, dispunând de un obiect propriu, de
principii, metode şi direcţii proprii de dezvoltare. (De altfel, au avut loc şi întâlniri
ştiinţifice internaţionale consacrate terminologiei ca ştiinţă/ disciplină modernă de
studiu.1)
Primul sens, menţionat în DEX, este cel mai vechi şi, chiar şi astăzi, cel mai
cunoscut. Practici terminologice au existat din cele mai vechi timpuri conducând , în
condiţiile dezvoltării sociale şi economice a societăţii moderne, la constituirea unei
doctrine ştiinţifice. Terminologia ca disciplină, a prins contur în secolul al XIX-lea, în
primul rând pentru a răspunde nevoilor crescute de comunicare, cu fidelitate şi
precizie, a cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice.
Intensificarea schimburilor comerciale internaţionale, a colaborării în plan
tehnologic şi economic, larga circulaţie a tehnologiilor şi a informaţiilor, aduc în prin
plan nevoia de standardizare. Conform ISO 1087 – (1989), standardizarea este
oficializarea unei terminologii de către un organism autorizat. Istoric vorbind, au fost
mai întâi etalonate obiecte, iar mai apoi, noţiuni şi termeni. Un termen poate fi definit
exact doar atunci când el corespunde unui concept unic, bine delimitat, pe care, în
aceste condiţii, îl va putea reda cu precizie. La ora actuală standardizarea se realizează
pe mai multe nivele : la scara unei întreprinderi, la scara unui grup de întreprinderi dinacelaşi sector economic, la scară naţională sau internaţională – prin intermediul unor
organisme mandatate sau legal constituite, în interiorul diferitelor corpuri
profesionale.
În contextul activităţii de standardizare la scară mondială a început, între cele
1 http://www.culturasicomunicare.com/v2/chis.pdf
5/13/2018 UNIVERSITATEA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/universitatea-55a75190484d0 4/17
două războaie mondiale, constituirea şi dezvoltarea terminologiei ca ştiinţă. Ea a avut
de la început drept obiect studiul conceptelor utilizate în diferitele domenii
specializate, definirea lor exactă, constituirea de sisteme conceptuale care să permită
ierarhizarea lor şi să pună în lumină poziţia fiecărui concept precum şi relaţiile lui în
cadrul sistemului. Pe de altă parte, s-a avut în vedere reperarea, colectarea,
clasificarea şi înregistrarea termenilor în vocabulare, dicţionare, baze de date. Iniţial
pe primul plan au stat aspectele metodologice legate mai ales de activitatea practică,
pentru ca mai apoi să se cristalizeze şi o teorie generală a terminologiei.
Sporirea schimburilor comerciale, apariţia unor întreprinderi multinaţionale, ca
şi crearea de organisme politice, juridice, economice şi ştiinţifice continentale, zonale
şi mondiale, au condus la creşterea volumului de traduceri şi la dezvoltarea unei noi
1 La terminologie discipline scientifique, Colloque organisé par la Société française determinologie le
17 octobre 2003, à l’école normale supérieure de la rue d’Ulm, Paris.
direcţii în cercetarea şi practica terminologică, menite să răspundă necesităţilor legate
de activitatea de traducere. Terminologia şi traducerea cunosc astăzi o dezvoltare
comună.
O altă direcţie de dezvoltare a terminologiei este legată de progresul impetuos
pe care l-a cunoscut în ultimele decenii informatica şi comunicarea cu ajutorulinstrumentelor electronice/informatice. Pe de o parte, este vorba aici de dialogul ommaşină,
pentru realizarea căruia cunoaşterea, prelucrarea şi exploatarea limbii naturale
şi a terminologiei ştiinţifice şi tehnice în special, este o condiţie primordială (să ne
gândim la programele de prelucrare a textului – Word, de exemplu – şi la
instrumentele lingvistice pe care le utilizează). Pe de altă parte, este vorba de
dezvoltarea unor instrumente informatice (bănci de date, corpusuri electronice,
programe de extragere a terminologiei) care, utilizate în practica terminologică,
orientează şi determină dezvoltarea cercetării terminologice.2Aşa cum este definit în lucrările de lingvistică, lexicul unei limbi este format din totalitatea
cuvintelor, în diversitatea lor. Această totalitate numită şi lexic general este, de fapt o2 http://www.google.ro/#hl=ro&q=terminologie+capitolul+II&pbx=1&oq=terminologie+capitolul+II&aq=f&aqi=&aql=&gs_sm=e&gs_upl=1176l8492l0l8818l13l13l0l10l1l1l1082l1988l3-1.0.1.0.1l3l0&bav=on.2,or.r_gc.r_pw.&fp=cc614d06c9c98fd6&biw=1432&bih=728
5/13/2018 UNIVERSITATEA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/universitatea-55a75190484d0 5/17
dimensionare abstractă a vocabularului unei limbi deoarece niciun vorbitor nativ nu este
cunoscătorul absolut al acestuia. Ţinând seama de anumite criterii bine fundamentate, lingviştii au
identificat în cadrul lexicului general partiţii, reprezentate de lexicul specializat utilizat pentru
comunicarea în anumite domenii ştiinţifice şi de limba comună folosită de nespecialişti.
După Cabré, M.T. (2000 : 13) comunicarea specializată nu este o formă complet diferită
de comunicarea generală, cunoştinţele ştiinţifice nefiind nici uniforme, nici total separate de
cunoştinţele generale. Din punct de vedere lingvistic, o terminologie nu apare ca un ansamblu de
noţiuni, ci ca un ansamblu de expresii denumind în limba naturală noţiuni relevante dintr-un
domeniu de cunoştinţe foarte bine delimitat (Lerat, P. 1995 : 20). Cu alte cuvinte, lexicul comun
reprezintă cuvintele care asigură înţelegerea comunicării între vorbitori la nivelul unei limbi, iar
lexicul specializat sau terminologiile însumează cuvintele/termenii corespunzători domeniilor de
activitate profesională. După Coşeriu (1967:17) „cunoaştem semnificatul terminologiilor înmăsura în care cunoaştem ştiinţele sau tehnologiile cărora ele corespund şi nu în măsura în care
cunoaştem limba”.
Limbajul specializat este o componentă a limbajului general sau o continuare a acestuia
(Depecker 2002 : 63). Atât limbajul general, cât şi cel specializat sau limba comună nu sunt
delimitate strict şi nu sunt „impermeabile”. Din contra, există o mişcare continuă, în toate
direcţiile, existând o permanentă înnoire şi îmbogăţire. Complexitatea crescândă a cunoştinţelor
de specialitate şi a informaţiilor, în general, interdisciplinaritatea domeniilor necesită eforturispeciale pentru a realiza o comunicare adecvată.
De aceea, terminologia, în acelaşi timp disciplină şi câmp de cercetare, joacă un rol
esenţial în facilitarea şi accelerarea comunicării ştiinţifice. Scopul unei teorii a termenilor este
descrierea formală, semantică şi funcţională a unităţilor care pot câştiga o valoare terminologică,
înregistrarea acestor valori şi exprimarea relaţiilor stabilite cu alte semne ale aceluiaşi sistem sau
sistem diferit.
Conceptul de terminologie are, în lingvistică, mai multe valori:
a) reprezintă un limbaj specializat sau un sistem ştiinţific prin care se realizează o
comunicare de specialitate, non-ambiguă, cu rolul de a transmite cunoştinţe
într-un anumit domeniu de activitate;
b) reprezintă corpusul de termeni dintr-un domeniu, caracterizaţi prin univocitate,
non-ambiguitate şi relaţii lexico-semantice proprii;
5/13/2018 UNIVERSITATEA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/universitatea-55a75190484d0 6/17
c) este folosit pentru a denumi o ştiinţă interdisciplinară care realizează o
ierarhizare a conceptelor şi analizează problemele „codajului lingvistic şi non-lingvistic” (Bidu-
Vrănceanu, A. 2000 : 64 ; 2007 : 19).
Terminologia ca ştiinţă reprezintă „disciplina care se ocupă de comunicarea specializată,
realizată fără echivoc într-un anumit domeniu ştiinţific, tehnic, profesional.” (Bidu-Vrănceanu, A.
2000 : 65; 2007 : 19 şi are în vedere studierea şi structurarea sistemelor noţionale ale unui
domeniu specializat. Cu alte cuvinte, terminologia reprezintă, în primul rând, vocabularul
specializat al unei ştiinţe, fiind un ansamblu de termeni, denumiri, dintr-o limbă naturală, care
desemnează concepte specifice1; în al doilea rând, ea constituie disciplina care studiază pe de o
parte noţiunile şi desemnările lor, iar pe de altă parte metodele specifice activităţii terminologice.
Pentru analiza pe care ne-o propunem spre realizare în acest studiu terminologia reprezintă
corpusul de termeni specializaţi polemologic asupra căruia vom aplica metodele de cercetarespecifice.
Terminologia este considerată o ştiinţă interdisciplinară datorită caracterului complex al
termenului care, aşa cum remarca Wüster (1981: 57; apud Cabré, 1998 : 61), aparţine, deopotrivă,
„lingvisticii, logicii, ontologiei, informaticii şi ştiinţei lucrurilor”. O altă accepţiune a
interdisciplinarităţii terminologiei este aceea că supune analizei problemele generale ale
terminologiilor: logica cunoştinţelor, ierarhia conceptelor, codajul lingvistic şi non-lingvistic,
problemele îmbogăţirii vocabularului specializat (Bidu-Vrănceanu, A. 2000 : 64; 2007 : 21).Terminologia şi lexicologia reprezintă domenii apropiate datorită faptului că amândouă au
câte o componentă teoretică (care se ocupă de cuvinte) şi o componentă practică (care se ocupă de
producerea de dicţionare). Cu toate acestea, lingviştii evidenţiază deosebirile dintre ele arătând că
lexicologia se ocupă de studiul tuturor cuvintelor dintr-o limbă, pe când terminologia se ocupă
doar de cuvintele care aparţin unui domeniu specializat (de termeni). De asemenea, lexicologia
consideră cuvintele punctul de plecare, nefiind interesată de semnificaţie, pe când terminologia
consideră că noţiunea, care este în centrul preocupărilor sale, poate fi reprezentată independent de
denominare sau de termenul care o desemnează (Cabré M.T. 1998 : 7).
Termenul în accepţie normativ-prescriptivă este o unitate a cunoaşterii strict definită,
având conţinut univoc precis, utilizat într-un anumit domeniu şi introdus într-un sistem cu o
ierarhie conceptuală precisă. Definiţia termenului conduce la relaţia dintre acesta şi cuvânt-
concept-obiect (Bidu-Vrănceanu, A. 2000 : 67; 2007: 28), un cuvânt devenind termen când i se
5/13/2018 UNIVERSITATEA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/universitatea-55a75190484d0 7/17
atribuie o semnificaţie independentă de variaţiile induse de accepţii şi de utilizările în context
(Bidu-Vrănceanu, A. - idem).
Distincţia dintre unităţile lexicale ale limbii generale şi termeni este, uneori, greu de făcut
datorită faptului că ambele categorii coexistă în cadrul limbii, iar partajarea lor poate părea
artificială (mai ales în cazul ştiinţelor umaniste). Aceasta şi pentru faptul că există trăsături
specifice comune: semantismul, forma şi combinaţiile lexicale şi gramaticale. Distincţia este
posibilă totuşi prin specializarea lingvistică asociată unui domeniu al cunoaşterii (ştiinţific, tehnic,
social etc.).
Primii terminologi (reuniţi în cadrul Cercului de la Viena şi având ca reprezentant pe
E.Wüster) au considerat termenul ca fiind similar unei „etichete” care ajută la denumirea unui
concept, fiind definit în funcţie de raporturile pe care le întreţinea cu alte concepte ale unui
domeniul al cunoaşterii. Acest postulat îngrădea comparaţiile dintre unităţile lexicale ceaparţineau limbajului general şi limbajului specializat. Mai precis, majoritatea criticilor adresate
teoriei lui Wüster se referă la două idei generale:
- idealizarea realităţii, cunoştinţelor şi comunicării;
- limitarea câmpului de aplicare la standardizare.
Cu toate acestea, teoria clasică a terminologiei în care termenul, aşa cum a fost definit de
Wüster, este o etichetă lingvistică asupra unei unităţi a cunoaşterii rămâne, în continuare, larg
răspândită (mai ales în rândul organizaţiilor internaţionale de standardizare) pentru care termeniisunt identităţi unice şi non-ambigue. Analiza corpusului a arătat că unităţile lingvistice care apar
în texte sunt, deseori, forme canonice înregistrate în glosare sau în terminologiile de specialitate.
Dar cercetările ulterioare au făcut ca teoria clasică să fie, încet-încet, contestată. Mulţi
lingvişti au pus în evidenţă faptul că termenii reprezintă entităţi lingvistice complexe, putând fi
supuse unor variaţii de natură diferită (morfologică, sintactică sau semantică) şi având o valoare
denotativă complexă. De asemenea, unele studii au relevat faptul că unităţile lingvistice care
aparţin lexicului comun pot căpăta valoare terminologică prin utilizarea lor în texte specializate.
De aceea, în noua viziune, activitatea terminologică poate fi descrisă schematic în trei etape
principale: extragerea termenilor, structurarea corpusului şi delimitarea domeniului (punerea în
relaţie a termenilor după un model formal al domeniului).
5/13/2018 UNIVERSITATEA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/universitatea-55a75190484d0 8/17
Extragerea termenilor reprezintă o etapă foarte importantă pentru analiza lexicală
întreprinsă de terminolog, iar pentru aceasta există, în prezent, pe lângă dicţionare şi glosare
specializate, numeroase instrumente care ţin de inteligenţa artificială.
Avantajele oferite de instrumentele computerizate au făcut ca un număr însemnat de
lingvişti şi de cercetători ai tehnicii automate aplicate limbilor se se plaseze la intersecţia
terminologiei şi a inteligenţei artificiale. Este vorba de cercetările făcute de grupul TIA
(Terminologie et Intelligence Artificielle). Pentru a rezolva dificultăţile legate de identificarea
termenilor specializaţi „ascunşi” în text se utilizează diverse tehnici care pot fi grupate în patru
categorii:
1. Prima este metoda statistică ce foloseşte programul ANA. Acesta „învaţă schemele cele
mai productive într-un corpus. Dacă el întâlneşte un număr de ocurenţe ca „ miere de munte”,
„miere de salcâm”, el validează „miere de” ca schemă productivă pentru găsirea unor noi termeni.În acelaşi mod, dacă găseşte „miere de munte” şi „producţie de munte” el selectează „de munte”
pentru a găsi termenul „agricultură de munte”. Acest tip de înregistrare se numeşte endogenă,
regulile găsite în corpus fiind reaplicate şi utilizate în permanenţă;
2. A doua metodă este aceea a identificării schemelor sintactice pe care se formează termenii.
Dificultăţile sunt datorate faptului că aceştia nu apar permanent în formă canonică în text, uneori
fiind însoţiţi de prepoziţii. Pentru rezolvarea acestei probleme se combină metoda sintactică cu
cea statistică şi se compară rezultatele obţinute2
;3. O altă metodă constă în identificarea sintagmelor nominale. Aceasta se realizează cu
programul informatic LEXTER care reperează structurile care apar după verb şi care se încheie cu
un semn de punctuaţie. Se înregistrează însă şi multe structuri care nu sunt termeni. De aceea este
nevoie de resurse externe cum ar fi dicţionarele specializate pentru a nu fi compromis rezultatul
activităţii.
4. Ultima metodă este aceea a segmentelor repetate propusă iniţial de Lebart şi Salem (1994),
dar care a fost dezvoltată de F. Rousselot şi P. Frath cu ajutorul staţiei ingineriei lingvistice
LIKES3. Ea poate identifica trăsăturile care se repetă în corpus, opunându-se ideii că dacă o
sintagmă nominală e un termen al unui domeniu, sunt multe şanse ca ea să se repete. Această
metodă este destul de eficace pentru că nu necesită resurse externe şi poate fi transpusă imediat la
altă limbă. LIKES posedă în plus un modul care analizează cuvintele prezentate pentru a găsi alte
secvenţe eventual nerepetate.4
5/13/2018 UNIVERSITATEA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/universitatea-55a75190484d0 9/17
După cum am prezentat, instrumentele computerizate prezintă avantaje (mai ales din
punctul de vedere al capacităţii de stocare a informaţiei selectate), dar şi dezavantaje prin faptul că
nu pot fi identificate toate structurile specializate cu un singur program şi, mai ales, nu pot fi
utilizate în limbi diferite.
Dacă doctrina terminologică fondată de Eugene Wüster în anii treizeci ai secolului trecut a
făcut din normalizarea terminologică obiectivul principal şi aplicarea fundamentală a cercetării în
terminologie, terminologia trebuie să ia în considerare diversificarea nevoilor în terminologie
legate de dezvoltarea societăţii informaţionale. Fişa terminologică clasică, „îngheţată” şi care nu
distinge nivelurile termen şi concept, nu satisface aceste nevoi. Mai mult chiar, atunci când
vorbim despre terminologia unui domeniu e convenabil să luăm în considerare diferitele produse
terminologice corespunzătoare diferitelor tipuri de aplicaţii.
Guilbert L. (1973), Rey A. (1976) şi alţii care au cercetat caracterul specific al termenului,au pus în evidenţă capacitatea sa de a denumi obiectele lumii reale. După aceşti autori,
funcţionarea termenului explică o parte din caracteristicile sale lingvistice : preponderenţa naturii
nominale a termenilor, diferite moduri de desemnare transparentă (termeni complecşi, formaţi
prin împrumuturi etc.).
Studiile recente pun în evidenţă un aspect controversat în ceea ce priveşte termenii, anume
polisemia, punct de vedere sancţionat de practica lexicografică. Pentru Kocourek, termenii nu
reprezintă decât sensuri ale ariei semantice ce aparţin unităţii lexicale5
, acelea care sunt definite despecialişti în textele specializate (Kocourek,R. 1991 : 180).
Adelstein, A. şi Cabré, M.T. (2002), care deplâng faptul că cercetările fac distincţie între
termeni şi unităţile lexicale, au pus la punct un model care permite respectarea rolului de purtător
de sens a termenului, sens care apare în contextele comunicării specializate. Autorii precizează că
elementele caracteristice termenului se explică în funcţie de :
- situaţiile comunicative în care el este utilizat ;
- specializarea fiecărei componente semantice ;
- cunoştinţele/informaţiile pe care le reprezintă ;
- tipul de semnificare pe care îl poartă.
M. Slodzian şi D. Bourigoult (1999) propun textul ca punct de plecare pentru descrierea
termenilor, introducând astfel conceptul de „terminologie textuală”. Se apreciază că există două
curente de opinie aflate în concurenţă :
5/13/2018 UNIVERSITATEA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/universitatea-55a75190484d0 10/17
1. Unul care susţine terminologia conceptuală, cu două direcţii principale aflate, la rândul lor
în opoziţie în ceea ce priveşte noţiunea de „concept” : terminologia orientată spre tradiţia
aristotelică sau platoniciană şi continuarea ideilor curentului de la Viena (adepţi ai teoriei lui
Wuster) şi terminologia propusă de ştiinţele cognitive în care conceptele au prioritate în faţa
termenilor, idee bazată pe ipoteza capacităţii înnăscute a oamenilor de a înţelege mediul real.
2. Terminologia textuală deplasează problematica terminologiilor asupra relaţiilor care se
stabilesc la nivelul semnificatului şi asupra modalităţii de funcţionare a semnificatului în textele
cu conţinut ştiinţific şi tehnic. Ea se bazează, în principal, pe metodele lingvistice care utilizează
corpusul format din termeni-candidat ce urmează a fi validaţi după o analiză lingvistică a
modalităţilor de funcţionare în cadrul contextelor.
M. Slodzian aprecia că termenul este un „construct”, ceea ce înseamnă că el este rezultatul
unei analize făcute de terminograf; această analiză ţine cont de locul ocupat de termen într-uncorpus, o validare dată de experţi şi obiectivele vizate printr-o descriere terminografică dată. În
această perspectivă, analiza terminologică vizeză producerea unei descrieri de structuri lexicale
identificate într-un text. O unitate lexicală nu devine termen decât prin decizia analistului care se
bazează atât pe criterii de funcţionare în context, cât şi pe nevoile legate de terminologie. În acest
fel un concept este creat. Activitatea legată de analiza lingvistică a corpusului se găseşte în inima
activităţii terminologice.
Terminologia reflectă organizarea unităţilor lingvistice specifice unui domeniu. Noţiuneade domeniu desemnează un câmp de activitate omogenă, dar realitatea tangibilă este diseminată.
Ea se manifestă, mai ales, prin terminologia care îi este specifică. Domeniul este un element
determinant al teoriei terminologice pentru că reprezintă câmpul cunoaşterii pentru experţii
/specialiştii acestuia, care, la rândul lor, sunt responsabili pentru validarea muncii terminologice
propuse de lingvişti sau de instrumentele informatice. Câmpul de activitate al
expertului/specialistului defineşte în jurul lui un tip specific de limbaj, numit limbaj de
specialitate. Terminologia reflectă organizarea lexicală a elementelor proprii limbajului de
specialitate în discuţie.
Lingvistica textuală a permis regândirea activităţii terminologice pornind de la text ca
sursă atestată a cunoaşterii, în detrimentul introspecţiei experţilor / specialiştilor. Acest mod de
lucru permite obţinerea de rezultate mai apropiate de realitatea lingvistică decât terminologia
5/13/2018 UNIVERSITATEA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/universitatea-55a75190484d0 11/17
clasică în care se înregistrează cunoaşterea teoretică aflată la distanţă de practica şi de uzajul
lingvistic în vigoare a unui domeniu dat.
Studiile lingvistice au demonstrat că nu există corpusuri asemănătoare, termenii şi relaţiile
dintre ei sunt specifice fiecăruia dintre textele din care au fost extraşi. O terminologie se află într-
o legătură „intimă” cu sursa lui, cu corpusul şi cu aplicaţia care i-a permis să se constituie.
5/13/2018 UNIVERSITATEA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/universitatea-55a75190484d0 12/17
1
2
3
4
5
● Relaţia termen-cuvânt
Termenii sunt, în sens general, denominări specializate care desemnează obiecte, concrete sau
abstracte, posibil de definit fără ambiguitate (CST, 2002 : 13). O altă definire este aceea că termenii
reprezintă „unităţi ale cunoaşterii cu un conţinut stabil”, fiind caracterizaţi prin univocitate,
monoreferenţialitate şi precizie (Bidu-Vrănceanu, A. 2000 : 66; 2007: 19).
În lingvistică un cuvânt este unitatea fundamentală de comunicare a unui înţeles. El poate să fie
compus din unul sau mai multe morfeme. În mod obişnuit un cuvânt se compune dintr-o parte de bază,numită rădăcină, la care se pot ataşa afixe.
Numeroşi specialişti işi pun întrebarea "Unde se termină termenul şi unde începe cuvântul? "
dar răspunsul nu este uşor de dat pentru că între cele două unităţi de bază există asemănări, iar
deosebirile nu sunt mereu clar remarcate.
În ceea ce priveşte asemănările, se arată că termenul nu este în mod radical diferit de cuvânt (H.
Béjoint şi Ph. Thoiron 2000: 21). Asemănările sunt justificate mai concret în cazul celor care
interpretează terminologia din perspectivă "externă ", considerând termenul un semn (lingvistic) viu (fr.
signe vivant, L. Depecker 2002: 21) sau un element active şi reactive care poate reda jocul dintre
limbă/cultură, limbă/societate, limbă/cunoaştere (L. Depecker 2002: 17).
Se ajunge la precizarea diferenţelor în manieră mai mult sau mai puţin explicită în relaţie cu
delimitarea celor două tipuri de terminologii. Se arată (F. Rastier 1995: 55) că termenul este un cuvânt
supus restricţiilor. Mai precis se distinge termenul-etichetă ca element al unei nomenclaturi, destinat
identificării conceptelor, de termenii din discurs, utilizaţi în comunicarea specializată în grade diferite
cu raportare la un anumit domeniu (H. Béjoint şi Ph. Thoiron 2000: 13). Ducând mai departe analiza
discursului în care sunt utilizaţi termenii rezultă importanţa celor care au un grad de specializare
inferior şi o circulaţie lingvistică mai largă. Dincolo de discursul strict specializat, termenul admite
extinderi textuale şi contextuale (premise socioterminologiei- F. Gaudin 2003 sau a terminologiei
“externe”) care îl diferenţează în mai mică măsură de cuvânt, supunându-l riscurilor impreciziei
semantice prin determinologizare (în grade diferite), şi prin ambiguitate- dezvoltarea polisemiei. Tipul
de comunicare (mai mult sau mai puţin specializată) şi , implicit, tipul de discurs ajung astfel premise
5/13/2018 UNIVERSITATEA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/universitatea-55a75190484d0 13/17
distincţiei dintre termen şi cuvânt. Distincţia de principiu (încălcată însă în diferite situaţii) este că
termenul se caracterizează prin monosemantism, stabilit la nivelul unui anumit domeniu spre deosebire
de cuvânt care e virtual polisemantic (M.T. Cabré 2000: 30, 35).
Transferul termenului în texte şi contexte de largă circulaţie antrenează un process de
determinologizare a sensului specializat în grade diferite. În momentul în care termenul capătă, pelângă dimensiunea denotativă, proprie sensului specializat, şi una conotativă (ajungând la polisemie
propriu-zisă), apropierea lui de cuvânt este maximă.
Dacă se acceptă, din principiu, determinologizarea la care sunt supuşi termenii prin utilizarea
mai largă, dincolo de discursul strict specializat, se pune întrebarea care este gradul inferior admisibil.
Credem că determinologizarea nu poate fi totală, nici chiar în cazul sensurilor connotative (când se
combină funcţia de comunicare cu cea expresivă din limbă şi când relaţia cu sensul specializat este mai
mult sau mai puţin evidentă). Exemplele date arată clar diferite trepte de determinologizare:
ASPIRINĂ poate să nu fie interpretat riguros (ca un tip de substanţă) de vorbitorii mai multor limbi,
dar nu pot fi neglijate trăsăturile privind mecanismele de acţiune sau efectele secundare (H. Béjoint şi
Ph. Thoiron 2000: 11). Determinologizarea termenului CALCULATOR (fr. ordinateur) nu poate
coborî la zero, chiar dacă diversele lui caracteristici tehnice nu sunt operante pentru mulţi vorbitori
obişnuiţi (H. Béjoint şi Ph. Thoiron 2000: 51-52). Este clar că în numeroase cazuri în care extinderea
termenilor este motivată de interesul conceptual larg din societăţile moderne (democratizarea
cunoaşterii) distincţia termen/cuvânt este mai greu de făcut. În asemenea împrejurări nu putem accepta
distincţia bazată pe tipul de discurs (text), după care vorbim de termen în context terminologic şi decuvânt în contextul limbii (I. Meyer şi K. Mackintosh 2000: 199-200). Alte numeroase exemple arată
trecerea de la termen la cuvânt: termenul FRÂNĂ în diverse limbi, prin valorile conotative frecvente,
atinge un grad maxim de determinologizare şi se apropie de cuvânt. În aceeaşi situaţie este termenul
economic AFACERE care în presa de largă circulaţie, cumulează valori denotative şi conotative greu
de separat (A.Bidu-Vrănceanu 2007; E. Museanu 2006). Aplicată rigid, această distincţie ar anula teza
interesului larg pentru terminologii din societăţile moderne (susţinută prin numeroase argumente).
Admiţând că raportul termen/cuvânt poate fi desemnat ca o relaţie dinamică de „du-te vino”
între terminologizare şi lexicalizare (ceea ce înseamnă şi o apropiere posibilă destul de mare între cele
două unităţi), specialiştii semnalează un specific semantic al limbilor şi la nivel terminologic. Teza
specificului semantic al limbilor la nivelul lexicului comun domină semantica modernă (A.Bidu-
Vrănceanu2008). Cei care admit specificul semantic şi la nivelul lexicului specializat acordă
importanţă condiţionării cultural-istorice (P. Lerat 1995: 48 dă exemple precum engl. Common law,
arab. sharia). Teza este susţinută şi de L. Depecker (2002: 35, 54-55), F. Gaudin (2003: 61) cu diverse
5/13/2018 UNIVERSITATEA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/universitatea-55a75190484d0 14/17
exemple care semnalează diferenţa în exprimarea sensului specializat dintre franceză şi engleză. În
engleză, corespondentul fr. avant-bras nu desemnează aceeaşi parte a braţului; la fel corespondenţii
englezi ai fr. contrôle, pompier. Analize de acest fel conduc la idea că terminologia trebuie să ţină
seama de diversitatea limbilor.
Rezultă că tipul de comunicare şi de discurs, gradul de determinologizare şi, mai ales, raportuldenotaţie/conotaţie rămân singurele criterii relative de indicare a raportului dintre termen şi cuvânt.
● Metode de abordare: terminologie internă, terminologie externăPerspectiva asupra termenului (ca obiect de studiu) delimitează două modele
teoretice distincte în terminologie ca stiinţă. Avem în vedere, pe de o parte, terminologia
internă, „tradiţională”, normativă, inspirată de Eugen Wüster, iar pe de altă parte,
terminologia care se prefigurează la începutul anilor ’902, numită în lucrările de specialitate
terminologie externă.
5/13/2018 UNIVERSITATEA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/universitatea-55a75190484d0 15/17
Prima este o teorie a termenului în condiţii ideale, cu scopul de a standardiza, de a
norma si de a evita comunicarea ambiguă între specialistii din acelasi domeniu, a doua este o
teorie a termenului în condiţiile reale ale apariţiei în texte, de la cele strict specializate, la
cele cu grad inferior de specializare, depăsindu-se, de data aceasta, graniţele unui anumit
domeniu.Dacă din perspectiva terminologiei interne este binecunoscută distincţia dintre
termen (ca obiect de studiu al terminologiei) si cuvânt (ca obiect de studiu al lingvisticii),
considerându-se că termenul se caracterizează prin monosemantism, spre deosebire de cuvânt,
care e virtual polisemantic, interesul manifestat de lexicologi, lexicografi, lingvisti si
traducători faţă de termeni si faţă de textele specializate, în lucrări din ultimele două decenii,
face ca, din perspectivă lingvistică, o astfel de poziţie să devină inadecvată (Cabré 2002: 2).
Putem vorbi de două perspective distincte:
a. perspectiva specialistului, care este circumscrisă domeniului (perspectivă intradomenială);
b. perspectiva lingvistului, situată la nivelul limbii în general, deci în exteriorul domeniilor stiinţifice
(perspectivă extradomenială).
Perspectiva extradomenială are drept consecinţă „ruperea” graniţelor dintre domenii,
care nu mai sunt percepute ca sisteme închise, lipsite de dinamică internă.
Dacă pentru specialist termenii se definesc prin raportarea la un domeniu stiinţific (situarea într-o
structură conceptuală bine delimitată), pentru lingvist termenii se definesc prin raportare la context
(lingvistic si extralingvistic), perspectiva extradomenială, a lingvistului-terminolog fiind legată strictde actualizarea termenilor în discurs.
Asupra termenului există, asadar, atât o perspectivă intradomenială – si atunci vorbim
despre un termen-concept (având un loc bine stabilit în ierarhia conceptuală a domeniilor în
care se regăseste) si despre absenţa polisemiei (impusă prin diverse mecanisme) , cât si o
perspectivă extradomenială (a nespecialistului în domeniul vizat – lingvist, traducător,
vorbitor mediu). Din această a doua perspectivă (care caracterizează si abordarea noastră)
avem de-a face cu un termen-lexem , care se supune la diverse tipuri de variaţii
conceptual-semantice si contextuale, fiind virtual polisemantic.
După M.T. Cabré terminologia poate fi analizată din două perspective: pe de o parte a
nespecialiştilor, care folosesc termeni pentru comunicarea curentă (directă sau prin mijloace
intermediare) şi, pe de altă parte, a specialiştilor dintr-un domeniu care utilizează termeni pentru fixarea
informaţiilor ştiinţifice şi realizează comunicarea specializată (1998 : 32). Termenii sunt utilizaţi în
comunicarea specializată, caracterizată de factori de tip lingvistic (semantici, lexicali şi textuali) şi
5/13/2018 UNIVERSITATEA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/universitatea-55a75190484d0 16/17
pragmatic (emiţător direct sau mediator, mediator lingvistic sau cognitiv, destinatar, situaţii etc).
Comunicarea specializată permite, aşadar, diferite niveluri de specializare, multiple grade de
transparenţă cognitivă care indică diferite niveluri de densitate terminologică şi cognitivă.
Revenind la textele specializate, putem spune că lexicul ştiinţific sau lexicul specializat
(terminologiile) reprezintă vocabularul specific domeniilor ştiinţei, tehnicii, culturii, sociologiei etc.,respectiv fiecărei sfere de activitate umană. El este un sub-sistem autonom care are ca obiectiv
transmiterea de cunoştinţe specializate, în situaţii de comunicare (scrise sau orale) relative ale grupurilor
socio-profesionale. Limbajul specializat reprezintă, cu alte cuvinte, limbajul în situaţia de utilizare
profesională, având rolul important de a transmite cunoştinţe.
Lexicul utilizat pentru transmiterea informaţiilor ştiinţifice într-un anumit domeniu de activitate
şi folosit pentru comunicare de către specialiştii acestuia se constituie în aşa numita terminologie
internă, pentru comunicarea strict specializată, prescriptivă, normativă, regăsită în textele specifice
domeniului respectiv. În afară de termenii reprezentaţi prin cuvintele specializate ale unei limbi se
utilizează şi alte semne (cifre, simboluri, formule) pentru transmiterea rapidă a informaţiilor. Aceste
semne sunt rezultatul activităţii organismelor internaţionale care se ocupă de impunerea termenilor
ştiinţifici (ex. ISO = International Organisation for Standardisation, Afterm = Association Francaise de
Terminologie, TermNew =Reţeaua internaţională a terminologiei creată de Infoterm, TermRom =
Asociaţia Română de Terminologie).
Alături de o terminologie propriu-zisă, obiectul de interes al specialiştilor dintr-un anumit
domeniu, se poate delimita o terminologie externă sau socioterminologie care urmăreşte utilizareaadecvată a sensului specializat şi folosit de vorbitoriul obişnuit datorită extinderii multor termeni
specializaţi în limba comună, în etapa actuală ”( Bidu-Vrănceanu, A., 2007 : 23). Datorită exploziei
informaţionale, a diversificării mijloacelor de comunicare, terminologiile ştiinţifice nu mai există
„izolat”, fiecare în domeniul său de specialitate, ci există tendinţa de a-l face accesibil pentru publicul
larg, în acest sens o contribuţie majoră având-o mass-media („se remarcă un interes mai larg al
vorbitorilor obişnuiţi, nespecializaţi într-un anumit domeniu oarecare, numiţi profani”- Rastier,
1995 :62). Acest proces poartă numele de democratizare a cunoaşterii, socializare a cunoaşteri
(Gaudin, F. 1992 : 151) sau laicizarea ştiinţelor (Rastier, F. 1995 : 45) Putem vorbi astfel de o
terminologie externă, cu caracter descriptiv, făcută de lingvişti pentru nespecialişti, bazată pe analiza
textelor de circulaţie largă sau a celor din manualele disciplinelor (spre deosebire de terminologia
internă care este independentă de context- Rastier, F. 1995 : 38-40).
Polemologia, ştiinţă/domeniu supus analizei de faţă, utilizează un limbaj specializat accesibil
nespecialiştilor, similar ştiinţelor umaniste, fiind lipsit de formule sau codificări reglementate de
5/13/2018 UNIVERSITATEA - slidepdf.com
http://slidepdf.com/reader/full/universitatea-55a75190484d0 17/17
organismele internaţionale de standardizare. Abrevierile folosite în unele lucrări sunt, de cele mai multe
ori, decriptate prin exprimări redate grafic în paranteze. Fiind un domeniu în curs de constituire se
remarcă maniera descriptivă a explicării noilor concepte. Din această cauză şi pentru faptul că nu există
încă manuale de polemologie (aşa cum există pentru alte domenii/discipline umaniste, cum ar fi istoria,
folizofia, psihologia etc.), iar presa generală utilizează termeni polemologici (simpli / complecşi)interdisciplinari care au intrat, deja, în uzul limbii : CRIZĂ, RĂZBOI RECE, RĂZBOI SFÂNT,
APĂRAREA PĂCII etc. este greu de diferenţiat terminologia internă de cea externă . La aceasta se
adaugă şi lipsa dicţionarelor sau glosarelor de specialitate, impediment care a fost depăşit în acest studiu
prin utilizarea mai multor tipuri de texte.
Capitolul II. Terminologia mediului-preliminarii
● Definirea termenilor mediu, ecologie în limba română şi în limbile romanice
Mediul a devenit un domeniu de interes general în epoca actual, când societăţile modern au
conştientizat impactul pe care evoluţia ştiinţei şi a tehnicii l-a avut asupra calităţii vieţii oamenilor. În
relaţia dintre om şi natură se fac efortur pentru restabilirea echilibrului din natură, necesar pentru
sănătatea oamenilor. Toate aceste motivaţii extralingvistice puternice duc la delimitarea unui domeniu
de cercetare ştiinţifică important în prezent şi în viitor.