Universitatea de Vest

Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării

Specializarea: Relaţii Internaţionale şi Studii Europene

POLITICA EXTERNĂ A UNIUNII EUROPENE

Uniunea Europeana si relaţiile transatlantice

Horge Iulian

RISE, Anul III

Grupa II

Timisoara

2014

- CUPRINS –

RELAŢIILE DINTRE UNIUNEA EUROPEANĂ ŞI STATELE UNITE.................................3 1.1 Uniunea Europeană un jucător global.............................................................................. 3

1.1.1Prezent – realizări şi provocări.................................................................................6 1.2 Strategii transatlantice divergente......................................................................................8

1.2.1 Statutul îmbunătăţit de lider al Statelor Unite.......................................................10 1.2.2 Subordonarea europenilor.....................................................................................11 1.2.3 Evitarea competiţiei militare.................................................................................11

CONCLUZII..............................................................................................................................13 BIBLIOGRAFIE........................................................................................................................14

2

Uniunea Europeană un jucător global

Relaţia transatlantică dintre U.E. şi S.U.A. rămâne cea mai importantă din lume în

termeni economici, chiar dacă nu este formalizată prin vreun instrument juridic special care să

confere părţilor avantaje deosebite în raport cu terţii. Uniunea Europeană este un actor relativ

nou pe scena mondială, însă dispune de o putere economică considerabilă transformandu-se

într-o putere care merită să fie luată în seamă. UE este cea mai mare piaţă, cel mai mare

exportator de bunuri manufacturate şi servicii, precum şi cea mai mare sursă de investiţii din

lume. UE are legături comerciale la nivel mondial şi este printre principalii donatori de ajutor.

U.E reprezintă cea mai avansată organizaţie de integrare multilaterală, având posibilitatea

de acţiune atât în domeniul economic, social şi politic, cât şi al relaţiilor externe ale statelor

membre,1 având obiective largi: promovează progresul economic şi social, un obiectiv care

include abolirea frontierelor interne, o mai mare coeziune economică şi socială, o unitate

economică şi monetară şi o singură monedă.2

Astfel Uniunea Europeană datorează statutul său de putere mondială mai degrabă rolului

său de actor comercial decât anvergurii sale politice. Performanţele sale în cadrul schimburilor

mondiale le depăşesc şi pe cele ale celor mai mari parteneri, S.U.A şi Japonia. Născută ca bloc

economic, Europa a rămas la fel pe măsura extinderilor sale şi a creşterii responsabilităţilor

interne.3

În mod tradiţional, fiecare din cele doua economii au reprezentat cel mai important

partener comercial al celeilalte. Deşi în scadere fata de acum 20 de ani, când îi era destinată circa

o treime din exporturile americane, piaţa U.E. continuă să absoarbă peste 20 % din exportul

Statelor Unite, în vreme ce SUA este în continuare principalul debuşeu al exporturilor

comunitare cu o pondere de circa 18 % . Situaţia este similară şi la import, unde U.E. deţine o

proporţie de 17 % din importul total al S.U.A., iar Statele Unite circa 17 % din importurile

extracomunitare ale U.E. în ansamblul său. Statele Unite deţin o pondere de 15,2% din totalul

1 Hamzescu R. Istoria Integrării Economice, Editura Universitaria Craiova, pag. 852 Hamzescu, R. Istoria Integrării Economice, Editura Universitaria Craiova, pag. 893 Christas H, Jacques, L. Uniunea Europeană, Editura C.N.I. Coresi S.A, pag. 92

3

schimburilor comerciale comunitare, reprezentând 12% respectiv 19% din importurile şi

exporturile extra-UE în anul 2008.4 Deşi comerţul UE cu ţările industrializate este, în principiu,

reglementat de regulile OMC, acest lucru nu a împiedicat apariţia controverselor legate de

anumite probleme specifice. Relaţii specifice între UE şi alte organizaţii internaţionale sau state

şi grupuri de state terţe există în domeniul cercetării şi dezvoltării tehnologice, ca şi în domeniul

mediului înconjurător.5

Chiar daca dinamica comerţului transatlantic este ceva mai scăzută decât cea a comerţului

desfăşurat de U.E. şi, respectiv S.U.A. cu alte regiuni ale lumii, cele două economii vor continua

să rămână puternic interdependente. Un argument în acest sens este şi puternica legătură

existentă prin fluxurile reciproce de investitii directe: peste jumătate din stocul cumulat al

investiţiilor externe directe în economia americană provine din U.E., dupa cum 40 % din totalul

investiţiilor străine receptate de U.E. îşi au originea în Statele Unite.

Locurile de muncă a circa peste trei milioane de americani sunt rezultatul investiţiilor

provenite din statele membre ale U.E., iar filialele vest-europene ale firmelor americane

realizează o cifră de afaceri de peste 700 miliarde de dolari in U.E. Pe lângă calitatea comună de

actori globali pe tărâm economic şi politic, pe cei doi parteneri îi leagă puternic şi faptul că

împărtăşesc un set comun de valori începând de la respectarea principiilor sistemului democratic

de guvernare şi a drepturilor omului şi continuând cu credinţa fermş în virtuţiile economiei de

piata.Ca urmare, relaţia transatlantică are atât o componentă bilaterală, cât şi una multilaterală,

cei doi parteneri acţionând de cele mai mute ori în mod concertat în cadrul forurilor

internaţionale pentru promovarea unor principii şi obiective egal împărtăşite.

Mediatizarea fricţunilor ocazionate uneori de unele dezacorduri pe teme comerciale şi

utilizarea frecventă a sintagmei razboaie comerciale pentru a le descrie pot genera o perspectivă

falsă asupra caracterului relaţiilor americano-comunitare. Fără îndoială ca acestea nu sunt lipsite

de asperităţi, iar unele fricţiuni au la bază chiar divergenţe de principiu: U.E. de pildă, obiectează

faţă de unele tendinţe către unilateralism şi extrateritorialitate manifestate în politica comercială

americană, iar Statele atestă prezenţa firmelor americane la adjudecarea contractelor de achiziţiii

publice în ţările membre U.E. Mai mult, începând din 1994, cele doua părţi au convenit punerea

4 http://www.financiarul.ro/articol_16752/schimburile-comerciale-dintre-ue-si-sua---17-miliarde-euro-pe-zi-.html5 Politica industrială şi competitivitatea Uniunii Europene, Delegaţia CE în Romania, Bucureşti

4

la punct a unui mecanism comun de avertizare timpurie, care să le permită identificarea din

primele stadii a ariilor problematice, facilitând astfel rezolvarea lor rapida. În fine, trebuie relevat

că relaţia comercială S.U.A. - U.E., tinând cont şi de dimensiunile sale, este printre cele mai

echilibrate din lume sub aspectul balanţei comerciale reciproce, o trăsătură care nu se regaseşte

în cazul relaţiilor comerciale externe ale marilor puteri comerciale, şi in particular ale Japoniei,

caracterizate printr-o stare de dezechilibru.6

Un pas important pe linia cristalizării obiectivelor şi mecanismelor parteneriatului

transatlantic a fost făcut odată cu adoptarea, în cadrul "summit-ului" de la Madrid (3 decembrie

1995) a Agendei Transatlantice care îşi propunea crearea unui Spaţiu Economic Transatlantic,

prin reducerea progresivă până la eventuala eliminare, a barierelor care mai stânjenesc încă

fluxurile reciproce de bunuri, servicii şi capitaluri. Agenda Transatlantică cuprinde un foarte

cuprinzător Plan Comun de Acţiune, ale carui principale obiective imediate in domeniul

relaţiilor economice bilaterale se referă la:

negocierea eliminării complete a barierelor de ordin tarifar şi netarifar în calea comerţului

cu tehnologie informatică;

accelerarea eforturilor depuse pentru soluţionarea unor aspecte rămase în suspensie după

încheierea Rundei Uruguay, în principal în ceea ce priveşte liberalizarea serviciilor de

telecomunicaţii şi de transporturi maritime;

încheierea unui acord pentru recunoaşterea reciprocă a procedurilor de testare şi

certificare a îndeplinirii standardelor tehnice ca un pas decisiv pe linia înlăturării

"barierelor tehnice" din calea comerţului cu bunuri;

continuarea şi adâncirea cooperării între autorităţile competente în materie de aplicare a

politicii de concurenţă, cooperare ale carei baze au fost puse printr-un acord bilateral

datând din 1991;

efectuarea unui studiu cu privire la modul de a facilita comerţul cu bunuri şi servicii,

reducerea în continuare şi eliminarea tarifelor şi barierelor netarifare;

stabilirea unui acord de recunoaştere care să includă procedurile de certificare şi testare.

Acest acord va fi stabilit pentru anumite sectoare cât de curand posibil;

6 Hamzescu, R. Economie Europeana, Editura Universitaria, Craiova, 2006, pag 735

în vederea revigorării eforturilor depuse de a rezolva problemele drepturilor proprietăţii

individuale, va avea loc o conferinta cu tema " Drepturile proprietăţii intelectuale";

extinderea în viitor a serviciilor financiare;

va avea loc o întelegere cu privire la cooperea vamală în spaţiul transatlantic. Întelegerea

trebuie sa cuprindă: - cooperarea vamală: simplificarea procedurilor vamale,

computerizare, schimburi de informaţii, acces comun la datele de baza, consultaţii în

cadrul unor organisme internaţionale, metode de lucru; - asistenţă mutuală: protecţia

drepturilor proprietăţii intelectuale, fraudele comerciale, comerţ cu restricţii severe în

privinţa chimicalelor; - schimburi de experienţă.

se va întări cooperarea bilaterală bazată pe Acordul dintre U.E. şi S.U.A. din 1991; se vor

examina opţiunile vizând adâncirea cooperării în probleme de competiţie, inclusiv

posibilitatea unui acord in viitor;

în problema transporturilor se va urmări: - stabilirea unui grup de lucru pentru consultaţii

cu privire la implementarea Sistemului Global de Navigaţie prin Satelit; - dezvoltarea

cooperării intre U.E. şi S.U.A.cu privire la traficul aerian; - dezvoltarea seminariilor

referitoare la siguranţa transporturilor maritime şi a calificării echipajelor.

1.1.1 Prezent – realizări şi provocări

Pentru a contribui la intărirea competitivităţii celor doua economii, zeci de miliarde de

euro sunt alocate anual pentru cercetare-dezvoltare de către firmele europene în SUA şi de cele

americane în UE.

Volumul tranzacţiilor bilaterale precum şi găsirea soluţiilor optime pentru întărirea

relaţiilor dintre cele două puteri diminuează sau chiar şterg neînţelegerile ocazionale între SUA

şi UE, apărute de-a lungul timpului în domeniul comerţului, cum ar fi problema subvenţiilor

pentru agricultură sau pentru domeniul aeronautic.

Relaţiile dintre cele două părţi nu se rezumă numai la domeniul comercial, la fel de

importante fiind relaţiile politice şi militare. Fiind două super-puteri care domină scena

6

internaţională, ele nu pot rămâne indiferente la problemele care apar în diferite regiuni sau state

ale lumii. Cooperarea în domeniul afacerilor internaţionale dintre SUA şi UE este vitală, întrucât

de cele mai multe ori problemele sunt prea complexe pentru a putea fi rezolvate numai de una

dintre ele. Nu exista disputa internaţională, zona sau ţara din lume în care Statele Unite şi

Uniunea Europeana să nu aiba interese şi în care fiecare dintre ele să nu fie afectată de modul în

care acţionează cealaltă.

Este binecunoscut faptul ca opiniile celor două sunt diferite în ceea ce priveste o serie de

probleme importante cum ar fi Curtea Penală Internaţională, tratatul de la Kyoto, productia şi

stocarea de mine antipersonal, pedeapsa capitală. Cu toate acestea, este de netagaduit ca ceea ce

le desparte este mult mai putin important decat ceea ce le uneste: valorile si obiectivele pe care le

impartasesc si care se urmareste a fi atinse la nivel global, prin cooperare – respectul pentru

statul de drept, drepturile omului si aleminoritatilor, democratia, lupta impotriva criminalitatii si

a terorismului, pentru a numi doar cateva dintre ele.

Summit-urile anuale SUA-UE la nivel de presedinti, numeroasele intalniri la nivel

ministerial si la nivel de grupuri tehnice de lucru ofera un cadru pentru ca cele doua parti sa isi

coordoneze actiunile atunci cand sunt de acord sau sa minimizeze disputele atunci cand nu ajung

la un acord in privinta unei probleme.

Cooperarea între SUA şi UE a capatat o nouă dimensiune şi ca urmare a implicării din ce

în ce mai mult a Uniunii Europene în securizarea zonelor de conflict din lume. Cum tehnologia

militară devine din ce în ce mai scumpă şi mai sofisticată, guvernele UE consideră că este

imperios necesar să lucreze împreună la fabricarea armelor. Mai mult decât atât, dacă forţele lor

armate trebuie să execute misiuni în comun, sistemele lor trebuie să fie interoperaţionale, iar

echipamentele suficient de standardizate. Chiar dacă modalitaţile de asigurare a securităţii

oferite de UE (misiuni de menţinere a păcii, ajutor umanitar, măsuri de prevenire sau rezolvare a

conflictelor, reconstrucţie şi securizare post-conflict) sunt oarecum diferite de metodele forţelor

armate ale SUA, în ultimul timp Uniunea Europeană se conturează ca o entitate importantă

capabilă să ofere securitate în lume, complementând eforturile SUA. Din 2003, UE a întreprins o

serie de misiuni de menţinere a păcii şi de gestionare a crizelor. Cea mai importantă dintre

7

acestea a fost în Bosnia şi Herţegovina, unde misiunea de 7000 de soldaţi condusă de Uniunea

Europeană (EUFOR), a înlocuit în decembrie 2004 trupele NATO de menţinere a păcii.7

1.2 Strategii transatlantice divergente

Relaţiile dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană s-au deteriorat în ultimii ani şi, în

ciuda unor evoluţii pozitive la începutul anului 2005, ele rămân şi astăzi la cel mai jos nivel

înregistrat vreodată din anii 1960 până acum. Totuşi, relaţiile transatlantice au început să se

schimbe la începutul anilor 1980. Ele au fost remodelate mai târziu de procese economice şi

tehnologice şi au fost determinate de factori politici şi militari

Pentru SUA, a cărei putere economică şi politică a fost dintotdeauna un exemplu de

urmat în formarea Uniunii Europene, Europa este un aliat care are acelaşi sistem de valori.

Statele Unite ale Americii au susţinut întotdeauna transformarea Europei într-o Uniune a statelor

europene şi a apreciat UE ca fiind un partener democratic stabil. Totuşi, din punct de vedere

politico-economic, UE este unul dintre cei mai puternici adversari ai Statelor Unite. Probleme au

existat şi continuă să existe cum ar fi conflicte grave, rezultate în urma politicilor comerciale

între SUA şi UE, ca de exemplu cele privind importul european de produse agricole sau

sprijinirea industriei aeronautice europene prin subvenţii publice, sunt consecinţe ale acestei

situaţii. Datorită relaţiilor politice strânse şi intereselor strategice comune aproape toate ţările

Uniunii au legături cu SUA în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, aceste conflicte au putut fi

soluţionate întotdeauna.8

Dacă discuţiile cu privire la securitatea internaţională, pacea, drepturile omului,

democraţia, precum şi cele legate de relaţiile economice între SUA şi UE au dus la concluzii

clare legate de acţiunile ce trebuie urmate în cadrul cooperării dintre cele două părţi, cateva

probleme s-au demarcat ca fiind mai sensibile şi rezolvarea lor cerând mai mult timp.

Prima dintre ele o constituie problemă tratatului de la Kyoto, pe care administraţia Bush nu l-a

ratificat. De asemenea, o alta divergenţă care nu şi-a găsit încă soluţia o reprezintă problema

7 http://ec.europa.eu8 http://www.euractiv.ro

8

Curţii Penale Internaţionale. Uniunea Europeană speră ca în viitorul apropiat SUA să îşi asume

responsabilitatea soluţionării acestor probleme. Deja, în ceea ce priveşte schimbările climatice,

SUA şi-au luat angajamentul de a aborda problematica emisiilor de gaze cu efect de seră şi de a

ajunge la un acord internaţional până în 2009 pentru perioada post 2012.

Un alt subiect sensibil pentru o parte din statele membre ale Uniunii Europene îl

constituie regimul vizelor impus cetătenilor europeni. Având în vedere că numai 15 din statele

UE pot intra pe teritoriul Statelor Unite fără viză (în scop turistic sau de afaceri pe o perioada

limitată de timp), Uniunea Europeana doreşte ca SUA sa ridice regimul în materie de vize şi să

trateze toţi cetatenii europeni în mod egal.

Pe 1 martie 2004, Uniunea Europeană a aplicat pentru prima dată sancţiuni comerciale

bunurilor provenind din SUA, măsurile vizând în special articolele textile, bijuteriile si jucăriile.

Cel mai afectat sector pare a fi cel al bijuteriilor, impactul sancţiunilor fiind estimat la 1,43

miliarde dolari SUA. Măsurile au fost impuse ca represalii pentru decizia administraţiei

americane de a oferi reduceri ale taxelor de export pentru mai multe firme americane, printre

care Microsoft şi Boeing, decizie catalogată ca incorecta de Organizatia Mondiala a Comertului.

Economiile din cele 50 de state federale din componenta SUA şi cele 27 de ţări membre

UE au facut un pas serios spre integrarea într-o piaţă unică transatlantică, în urma unui acord

semnat la începutul lunii mai 2007, la Washington DC (SUA). Cele două entităţi vor să-şi

armonizeze reglementările în aproape 40 de domenii, să unească spaţiul aerian transatlantic şi să

extindă competitivitatea companiilor lor pe piaţa globală.

S-a convenit să se înfiinţeze un Consiliu Economic Transatlantic comun care să se concentreze

pe reducerea standardelor de reglementare în aproximativ 40 de domenii, printre care: drepturile

de proprietate intelectuală, comerţul securizat, investiţiile, pieţele financiare, industria auto şi

inovaţiile.

La Summitul de la inceputul lunii mai 2007, preşedintele SUA şi înalţii reprezentanţi ai UE au

semnat şi acordul „Cer deschis”. Acordul permite reducerea tarifelor, sporind numărul de curse

transatlantice şi posibilitătile de opţiune ale pasagerilor.

9

Nu se poate vorbi de o agenda comună a SUA şi UE pe tema încălzirii globale, acestea

având “puncte de vedere diferite”. Casa Albă este de acord că trebuie facut ceva, dar respinge

abordarea europeana, ce mizează pe impunerea unor reduceri de gaze cu efect de seră. Opinia

americanilor rămâne aceea că aceste cote stricte ar dauna propriei creşteri economice şi

economiei globale. Cei doi lideri au adoptat, de asemenea, o declaraţie comună privind

securitatea energetică şi schimbările climatice, atrăgând atenţia asupra „interesului comun faţă de

asigurarea unor livrări sigure, accesibile şi curate de energie, precum şi faţă de soluţionarea

problemei schimbarilor climatice”.

Comerţul bilateral între SUA şi UE a ajuns în 2007 la valori-mamut: 400 miliarde euro

pentru mărfuri şi 225 miliarde pentru servicii. 42% din investiţiile străine ale UE sunt realizate în

SUA, iar 50% din investiţiile în străinatate ale SUA sunt efectuate în ţările membre UE.

În SUA, din cei cinci milioane de angajaţi ai companiilor străine, 58% lucrează pentru companii

europene, iar în Europa, patru milioane de angajaţi lucrează pentru filialele firmelor americane

1.2.1 Statutul îmbunătăţit de lider al Statelor Unite

Liderii politici şi industriali europeni au perceput că, pe la mijlocul anilor 1980, a apărut

o nouă strategie a SUA, care urmărea o reînnoire a statutului lor de lider şi cuprindea acordarea

unei autonomii politice crescânde Uniunii Europene. În timp ce o asemenea strategie includea o

gamă largă de aspecte politice, militare şi economice, un rol major în reorganizarea pe termen

lung a relaţiilor dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană l-a jucat dezvoltarea noilor tehnologii

şi aplicarea lor atât în economie cât şi în domeniul militar. Elitele politice şi industriale europene

au apreciat că un element-cheie al strategiei administraţiei SUA a fost încercarea de modelare a

direcţiei de dezvoltare tehnologică pe o cale care punea bazele competiţiei cu Uniunea

Europeană şi permitea SUA să-şi folosească poziţia politică şi militară dominantă din cadrul

Alianţei Atlantice.

10

1.2.2 Subordonarea europenilor

Pentru europeni, o asemenea strategie a SUA însemna o amplă subordonare tehnologică

şi politică, favorizată de legăturile strict militare şi politice deja existente între cele două maluri

ale Atlanticului. Elitele europene considerau că politicile SUA ar determina „Vechiul Continent"

să renunţe la opţiunile unei mai mari originalităţi tehnologice, unei creşteri economice şi unei

autonomii politice. Ele se temeau că Europa va ajunge din nou, exact ca în perioada imediat

următoare celui de-al doilea război mondial, să fie un partener politic minor, cu o economie

rămasă în urmă faţă de cea a SUA şi dependentă de aceasta în privinţa tehnologiilor-cheie.

În acest context, „legătura comerţ-apărare" a fost identificată pe la mijlocul anilor 1990

drept un domeniu de mare interes în Europa (în special în Franţa şi în Germania). Mai exact, s-a

apreciat că superioritatea tehnologică a SUA (atât în sectorul militar, cât şi în cel comercial) ar

putea deveni principalul factor extern care să determine perspectivele economice europene şi

autonomia sa politică la începutul secolului XXI. Aceasta nu excludea posibilitatea (mai ales

după victoria în războiul din Golful Persic din 1990-1991) că SUA ar putea determina revenirea

investiţiilor comerciale în domeniul apărării astfel încât să-şi mărească influenţa asupra

capacităţii europene de a-şi promova propria agendă de politică externă şi comercială, în special

în zona Golfului Persic, în Extremul Orient şi în America de Sud. Se observase că SUA

schimbaseră modelul competiţiei în politica internaţională prin transpunerea superiorităţii

tehnologice din domeniul militar în acţiuni pe piaţa globală. Pe această cale, se considera că, prin

legătura indirectă dintre comerţ şi securitate, se putea obţine acces pe pieţele externe, competitorii

puteau fi descurajaţi şi se puteau extinde acţiunile pe piaţa globală.

1.2.3 Evitarea competiţiei militare

Nivelele cheltuielilor militare ale SUA de după sfârşitul războiului rece (în special cele

pentru cercetare-dezvoltare şi înzestrare) şi continuarea viguroasă a Revoluţiei în afacerile

militare (RMA) ar fi putut să-i descurajeze pe europeni să se angajeze într-o „cursă a

înarmărilor" cu SUA. Cu alte cuvinte, europenii nu au îmbrăţişat pe deplin opţiunea edificării

acelor capacităţi militare şi de apărare cerute de structura de proiecţie a unei puteri militare

11

autonome şi, în acelaşi timp, de capacitatea de a furniza securitate altor ţări din întreaga lume în

competiţie cu SUA.

Rolul tehnologiilor de vârf şi a strategiilor de apărare promovate în SUA şi Europa vor

continua să joace un rol-cheie în schimbarea parametrilor de funcţionare a relaţiilor

transatlantice. Totuşi, SUA vor trebui să conceapă strategii de adaptare potrivite rolului din ce în

ce mai puternic jucat de Comisia Europeană în acest proces. De asemenea, merită menţionat

faptul că politicienii din Washington au puţină încredere în eforturile militare ale Uniunii

Europene şi sunt reţinuţi în privinţa eventualităţii ca Uniunea Europeană să devină un competitor

în probleme de securitate.

Încă de la mijlocul anilor 1990, forţele industriale şi politice europene care sprijină

proiectul unei „superputeri europene" devin mereu mai puternice, cu o configuraţie diferită în

fiecare ţară europeană importantă. În strategia economică, tradiţiile mercantiliste şi măsurile de

control şi de protecţie a pieţelor naţionale merg în acelaşi sens cu politica tehnologică de

selectare şi protejare a campionilor naţionali în fiecare sector industrial relevant. Sprijinul pentru

o asemenea strategie ar veni nu numai de la corporaţiile europene, ci şi de la companiile

transnaţionale europene care operează în domeniile tehnologiilor de vârf, inclusiv unele care au

fost create de proiectele comune de cooperare militară. Totuşi, un proiect european care ar opta

să intre în competiţie cu SUA în tehnologia şi puterea militară s-ar confrunta cu singurul aspect

al politicii americane în care puterea, în loc să scadă, a crescut de la sfârşitul anilor 1980:

domeniul tehnologiei.

Apariţia Chinei ca mare putere – şi ca potenţială superputere – este deja un element

important în mutarea centrului de greutate la nivel internaţional către Asia şi aproape toţi marii

actori de pe scena internaţională îşi definesc noile roluri. În eforturile lor competitive pentru

influenţă economică şi politică în Extremul Orient ( ca şi în Asia centrală şi regiunea Golfului

Persic) Statele Unite şi Uniunea Europeană au folosit, de la începutul anilor 1990, în mod

deosebit, diferite mijloace de „proiecţie a puterii" (militare şi comerciale faţă de cele comerciale

în primul rând). Dacă va continua, o asemenea stare de lucruri cel mai probabil va duce spre o

„cale conflictuală" transatlantică. Astfel, problema-cheie, atât pentru Europa, cât şi pentru SUA,

ar trebui să fie dacă vor aborda o abordare strategică a Chinei împreună sau vor concura pentru

asigurarea influenţei.

12

CONCLUZII

Principalii actori ai scenei internaţionale au fost U.E. şi S.U.A., însă dezvoltarea

unor state din lumea a treia, precum şi deschiderea unor noi pieţe de exemplu China,

alături de efectele crizei economice, a făcut ca ponderea superputerilor S.U.A. şi al U.E.,

în total, să scadă.

Dezvoltările din sistemul instituţional multilateral din domeniul comeţului

exterior au fost însoţite de importante schimbării în rata de creştere, structura şi orientarea

geografică a relaţiilor comerciale. Totuşi devansarea producţiei mondiale de către cea a

omerţului mondial este unul din semnele cele mai vizibile şi în acelaşi timp favorizante

ale procesului de globalizare.

Însă chiar dacă cele două puteri continuă să fie aibă o importanţă majoră în

economia mondială, ponderea lor în totalul comerţului este mai mică.

Trebuie totuşi remarcat că în ciuda scăderii ponderii deţinute, valoric, relaţiile

dintre U.E. şi S.U.A. sunt şi vor rămâne şi în continuare motorul economiei mondiale.

Faptul că S.U.A. şi U.E. sunt cei mai mari jucători din lume face ca relaţiile dintre

cele două ţări să fie esenţiale pentru procesul de globalizare.

Globalizarea şi, mai recent, criza financiară şi economică globală a influenţat în

ultimul deceniu, comerţul cu bunuri şi servicii al UE cu SUA, lucru care şi-au pus

amprenta atât asupra economiei mondiale, cât şi asupra pieţei interne.

Ultimul deceniu a pus în evidenţă deosebit de clar ambele faţete ale globalizării. Pentru

cea mai mare parte a perioadei, câştigurile în termeni de eficienţă, preţurile stabile şi creşterea

economică susţinută s-au datorat cu precădere reducerii distanţei economice şi interdependenţei

mai strânse a pieţelor. Totuşi, aceleaşi forţe au servit mai recent la extinderea şi amplificarea

turbulenţelor economice şi financiare, dovedind că valorificarea beneficiilor economiei globale

este asociată deopotrivă cu riscuri şi oportunităţi. În ultimii ani, întreaga lume a trebuit să ia la

cunoştinţă şi faptul că economia globală a devenit multipolară, în care puterea economică este

distribuită într-o măsură crescândă între mai multe ţări şi regiuni, şi, totodată, multidirecţională.

Globalizarea, propulsată de progresele tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, de deschiderea

economică mai accentuată şi de creşterea dimensiunii şi a sferei de acoperire geografică a

companiilor multinaţionale, determină ca pieţele să fie extensiv integrate şi interdependente.13

BIBLIOGAFIE

1. Hamzescu, R. Economie Europeană, Editura Universitaria, Craiova, 2006

2. Hamzescu, R. Istoria Integrării Economice, Editura Universitaria, Craiova, 2004

3. Hamzescu, R. Economie Europeană, Editura Universitaria, Craiova, 2006.

4. Christas, H. Leonard, J. Uniunea Europeană, Editura C.N.I Coresi S.A., Bucureşti.

5. ec.europa.eu

6. www.euractiv.ro

7. www.financiarul.ro

14