1

Unitatea de învăţare 4. Resurse naturale

Cuprins

4.1. Introducere .............................................................................................................................. 1

4.2. Competenţe .............................................................................................................................. 1

4.3. Durata medie de studiu individual .......................................................................................... 2

4.4. Conţinutul celei de a doua unităţi de învăţare ........................................................................ 2

4.5. Resurse şi mijloace de lucru ................................................................................................... 9

4.6. Să ne reamintim ..................................................................................................................... 10

4.7. Rezumat ................................................................................................................................. 10

4.8. Test de evaluare a cunoştinţelor ............................................................................................ 11

4.9. Test de autoevaluare a cunoştinţelor ..................................................................................... 11

4.1. Introducere

A patra unitate de învăţare pune bazele cunoaşterii resurselor naturale ale

Terrei, repartiţiei acestora şi impactului exploatării lor asupra mediului

înconjurător; defineşte, utilizează, transpune, stimulând dezvoltarea gândirii

logice, cauzale-aplicată studiului geografic la nivel local şi regional.

4.2. Competenţele unităţii de învăţare

Utilizarea corectă a terminologiei ştiinţifice și a limbajelor specifice

pentru explicarea mediului înconjurător;

Identificarea legăturilor dintre elemente, fenomene şi procese din

mediul înconjurător;

Raportarea elemenetelor semnificative din societate, știință și

tehnologie la mediul înconjurător ca întreg și la sistemele sale

componente;

Explicarea fenomenelor şi proceselor specifice mediului geografic la

nivelul orizontului local şi al României;

Asocierea adecvată a conceptelor, a noţiunilor şi a termenilor specifici

ştiinţelor cu diferite contexte de utilizare (clasificare, descriere,

interpretare etc. a aspectelor specifice fenomenelor naturale);

Identificarea informațiilor cu caracter ştiinţific în baze de date

accesibile din diferite surse de informare;

Proiectarea propriilor sarcini de lucru din perspectiva selectării

materialelor, a aparatelor/ ustensilelor, a modului de lucru, a

organizării datelor;

Utilizarea investigaţiei ca demers fundamental al ştiinţelor;

Aplicarea metodei ştiinţifice în contexte diferite;

Decodificarea limbajului simbolic specific ştiinţelor în scopul

înţelegerii relaţiei acestuia cu limbajul comun;

2

Justificarea concluziilor investigaţiilor plecând de la rezultatele

obţinute;

Dobândirea unor priceperi, deprinderi, metode și tehnici generale de

învățare (inclusiv TIC) care să faciliteze o pregătire permanentă

asumată.

4.3. Durata medie de parcurgere a celei de a patra unităţi de învăţare este de

4 ore.

4.4. Conţinutul celei de a patra unităţi de învăţare

Categorii de resurse naturale ale Terrei

Resursele Terrei se găsesc în stare solidă (lemn, cărbuni, minereuri, săruri, roci de

construcţie etc.), lichidă (apă, petrol), gazoasă (gaze naturale, oxigen, hidrogen, azot etc.) dar şi sub

formă de radiaţie solară, energie eoliană etc.

Unele tipuri de resurse au fost utilizate încă din Antichitate (lemnul pentru construcţii şi foc),

altele au intrat în uzul umanităţii odată cu creşterea nivelului de cunoaştere, a creşterii numerice a

populaţiei şi a necesităţilor acesteia-cupru, fier etc. Ulterior a fost utilizată forţa vântului (în navigaţie)

sau a apei (instalaţii hidraulice), iar odată cu revoluţia industrială din secolul al XVIII-lea se trece la

exploatarea intensivă a cărbunilor, apoi a petrolului, gazelor naturale etc.

Clasificarea resurselor se poate realiza după mai multe criterii, dintre care menţionăm:

învelişul geografic în care sunt localizate resursele (litosferă, atmosferă, hidrosferă, biosferă,

pedosferă), nivelul de repartiţie (generală-apa, aerul, radiaţia solară, energia eoliană etc., respectiv

regională sau locală), gradul de asigurare în timp (epuizabile-minereuri feroase, minereuri neferoase,

combustibili minerali fosili etc., respectiv inepuizabile-apa, energia solară, energia eoliană etc.).

RESURSELE EXTRAATMOSFERICE ŞI ATMOSFERICE

Resursele extraatmosferice

Sunt reprezentate de radiaţii solare, radiaţii cosmice şi substanţe minerale utile existente în

meteoriţii ce ajung la nivelul scoarţei terestre.

Energia solară are o mare importanţă, aceasta contribuind la buna desfăşurare a mai multor

procese naturale (din întrega cantitate de energie solară ce ajunge pe suprafaţa Terrei, circa 80 % este

consumată în circuitul apei în natură şi circa 16 % pentru fotosinteză). Energia solară are valori

maxime în zona caldă (180-240 kcal/ cm2/ an) şi valori minime în regiunile polare (sub 80 kcal/ cm

2/

an). Utilizările energiei solare: încălzirea apei pentru energie termică, uz casnic, sere etc. prin inter-

mediul panourilor solare; producerea de energie electrică prin intermediul celulelor fotovoltaice,

transformarea în surse de energie prin intermediul sateliţilor şi a staţiilor planetare, desalinizarea apei

de mare în state din regiunile cu climat tropical uscat (Arabia Saudită, Israel etc). Este inepuizabilă şi

nu poluează mediul înconjurător.

Resursele atmosferei

3

Sunt reprezentate de gaze aflate în compoziţia atmosferei şi energie eoliană. Azotul este

utilizat ca materie primă în industria chimică, pentru producerea de îngrăşăminte chimice, explozibili,

medicamente, iar oxigenul întreţine viaţa şi arderile. La altitudini de 20-30 km în stratosferă, oxigenul

este transformat în ozon, sub acţiunea radiaţiei solare, acesta având rolul de a filtra radiaţia

ultravioletă, diminuând astfel efectele nocive ale acestuia asupra vieţuitoarelor. Dioxidul de carbon este

un elementul esenţial pentru fotosinteză şi chimiosinteză, dar creşterea concentraţiei sale duce la

apariţia efectului de seră, regăsit în încălzirea globală. Alte gaze utilizate în scopuri economice sunt

neonul (pentru fabricarea becurilor fluorescente), heliul (în aeronautică) etc.

Energia eoliană utilizează puterea mecanică a vântului şi reprezintă o resursă folosită încă

din Antichitate în navigaţia corăbiilor, în activităţi meşteşugăreşti (mori de vânt), iar în ultimul secol

pentru producerea de energie electric, pentru extragerea apei pentru irigaţii (în regiunile secetoase).

Utilizarea acestui tip de energie este încă limitată deoarece produce plouare fonică şi perturbă undele

radio.

RESURSELE LITOSFEREI

Resursele existente în scoarţa terestră sunt variate, sunt localizate la diferite adâncimi-ceea

ce le face mai uşor sau mai dificil de exploatat şi au o repartiţie neuniformă. Ele cuprind:

Resurse energetice

Sunt rreprezentate de combustibili minerali fosili (petrol, gaze naturale, cărbuni, şisturi

bituminoase), substanţe radioactive, ape termale.

●Petrolul reprezintă un amestec de hidrocarburi rezultat din materie organică şi material detritic,

acumulat în anumite regiuni marine. Este cunoscut încă din mileniile VI-V î.Hr. în regiunea Golfului

Persic dar este exploatat industrial începând cu jumătatea secolului al XIX-lea. Este utilizat în

construcţii, ca lubrifiant sau ca materie primă în industria petrochimică, industria energetică, ăn

transporturile terestre, aeriene, navale. Cele mai importante aflate în exploatare se află în Irak, Arabia

Saudită, Kuweit, SUA, Emiratele Arabe Unite, Mexic, Venezuela, Federaţia Rusă, Canada, China.

Repartiţia pe continente plasează pe primul loc Asia-cu peste 70 % din rezerve, urmată de America şi

Europa. Repartiţia pe state plasează Arabia Saudită pe primul loc, cu circa 25% din rezerve, urmată de

Irak şi Kuweit. În România, zăcăminte de petrol se află în Câmpia Română, Subcarpaţii Curburii,

Podişul Getic, Subcarpaţii Moldovei, Câmpia de Vest şi Platforma Continentală a Mării Negre.

Resursele de petrol au un grad de asigurare în timp de 40-50 de ani.

●Gazele naturale cuprind gazele de sondă/ asociate zăcămintelor de petrol şi gazul metan, care este un

gaz uscat, singur în zăcământ. Gazul metan este utilizat ca materie primă în industria chimică, industria

energetică etc. Pe continente, cele mai mari rezerve se află în Asia, urmată de America de Nord şi

Africa. Statele cu rezerve mari sunt Federaţia Rusă, Iran, Turkmenistan, Ucraina etc. În România,

rezerve importante de gaz matan există în Câmpia Transilvaniei şi Podişul Târnavelor.

●Cărbunii s-au format prin transformarea pădurilor de ferigi arborescente în mari zăcăminte de

cărbune, localizate îndeosebi în zona temperată din emisfera nordică (circa 90% din rezerve). Au fost

utilizaţi încă din Antichitate, dar exploatarea intensivă a început în secolul al XVIII-lea, contribuind

astfel la declanşarea revoluţiei industriale. Sunt utilizaţi în termoenergie, industria chimică, industria

rechizitelor şcolare şi de birou etc. Cuprind cărbuni superiori (antracit, huilă), care prin ardere degajă

4

cantităţi mari de energie calorică şi cărbuni inferiori (lignit, cărbune brun, turbă), care prin ardere

degajă cantităţi mici de energie calorică. Cele mai mari rezerve sunt localizate în Asia, urmată

îndeaproape de America de Nord şi Europa. Pe state, cele mai mari rezerve se află în China (circa 30

%), SUA (circa 20 %), Federaţia Rusă, India, Africa de Sud, Germania, Polonia etc. În România,

zăcăminte de cărbuni se găsesc în bazinul Petroşani din Carpaţii Meridionali (huilă), bazinul Motru-

Rovinari din Podişul Getic (lignit), bazinul Ţebea din Munţii Apuseni şi bazinul Comăneşti din Carpaţii

Moldo-Transilvăneni (cărbune brun).

●Şisturile bituminoase sunt mai puţin exploatate datorită conţinutului scăzut de „ulei de şist”

(asemănător petrolului). Cele mai mari rezerve există în America de Nord (circa 70%), iar cele mai

importante state utilizatoare ale acetui tip de energie sunt Federaţia Rusă, China, Brazilia.

●Substanţele radioactive reprezentate de uraniu şi thoriu, sunt utilizate ca şi combustibil în industria

energiei electrice la atomocentrale. Principalele rezerve sunt localizate în Africa, urmată de America de

Nord şi Australia. În România există rezerve de uraniu în Munţii Apuseni şi Carpaţii Moldo-

Transilvăneni.

Resurse metalurgice

Minereurile feroase

●Fierul este unul dintre cele mai imporatnte elemente chimice care intră în compoziţia scoarţei

terestre. Deascoperirea fierului de către om şi utilizarea acestuia în confecţionarea armelor şi uneltelor

a avut un rol foarte mare în evoluţia umanităţii. Este utilizat ca materie primă în industria matalurgică

feroasă (siderurgică). Cele mai mari rezerve de minereu de fier se află în Federaţia Rusă, Ucraina,

China, Brazilia India etc. În România, minereu de fier se găseşte în Munţii Poiana Ruscă.

●Manganul este unul dintre înnobilatorii fierului, alături de nichel, crom, titan, vanadiu. Este utilizat

pentru creşterea durităţii oţelurilor superioare, aliate şi înalt aliate. Principalele rezerve sunt localizate

în Africa de Sud, Ucraina, Gabon, India, SUA etc. În România există rezerve de mangan în Grupa

Nordică a Carpaţilor Orientali.

Minereurile neferoase

●Bauxita este materia primă pentru obţinerea aluminei, din care apoi se obţine aluminiu. Cele mai

mari rezerve de bauxită sunt concentrate în Africa (circa 30 %), urmată îndeaproape de America

Centrală şi de Sud, respectiv Australia (fiecare cu circa 25 %). Principalul producător mondial de

bauxită este Australia iar principalul producător mondial de aluminiu este SUA. În România, există

rezerve de bauxită în Munţii Apuseni.

●Plumbul şi zincul sunt obţinute din sulfuri sau din zăcăminte polimetalice. Sunt larg utilizate în

industria chimică, industria energiei electrice la atomocentrale, industria electrotehnică etc. Cele mai

importante state producătoare sunt Australia, China, Canada, Peru, S.U.A. etc. În România se găsesc în

Grupa Nordică a Carpaţilor Orientali şi în Grupa Apuseni.

●Cuprul este cunoscut şi utilizat de circa 5000 de ani, aflându-se fie sub formă nativă, fie sub formă de

zăcăminte polimetalice. Este utilizat în industria metalurgică neferoasă-în electrotehnică şi mecanică

fină. Cele mai importante rezerve sunt localizate în Chile, SUA, Australia, Mexic, China etc. În

România se găseşte în Grupa Nordică a Carpaţilor Orientali şi în Grupa Apuseni.

●Aurul este utilizat ca etalon monetar, pentru bijuterii şi obiecte de valoare, în medicină, industria

electronică, industria chimică etc. Statele cele mai mari prooducătoare mondiale de aur sunt Africa de

Sud, Papua-Noua Guinee, S.U.A., Australia, Indonezia, China, Federaţia Rusă, Canada. În România,

5

rezerve de aur se află în Grupa Nordică a Carpaţilor Orientali şi în Grupa Apuseni.

●Argintul se găseşte sub formă nativă sau sulfuri, cloruri şi este utilizat ca etalon monetar, la bijuterii,

în medicină, industria electrotehnică, industria chimică. Principalele zăcăminte se află în Peru, Mexic,

S.U.A., Canada, Chile, Australia. În România, rezerve de aur se află în Grupa Nordică a Carpaţilor

Orientali şi în Grupa Apuseni.

●Platina este utilizată pentru bijuterii şi obiecte de valoare, în medicină, industria electronică,

industria chimică etc. Statele cele mai mari prooducătoare mondiale de aur sunt Africa de Sud,

Federaţia Rusă, Canada, Columbia etc.

Resurse chimice

●Sarea gemă se extrage din zăcăminte terestre (Germania, Franţa, Polonia, România, Federaţia Rusă,

S.U.A., India etc.) şi din apele marine, oceanice şi lacustre în China, Israel, Iordania, Arabia Saudită,

Iran, Kazahstan etc.). Cei mai mari producători mondiali, sunt SUA., China, Federaţia Rusă, India,

Canada, Franţa, Mexic etc. În România, rezerve de sare se găsesc în Subcarpaţi, zona marginală a

Depresiunii Colinare a Transilvaniei, Grupa Nordică a Carpaţilor Orientali.

●Sulful are o răspândire largă, găsindu-se în stare nativă în regiunile vulcanice (Japonia, Noua

Zeelandă, Chile, Italia etc.) sau asociat unor zăcăminte cu origine sedimentară (Polonia, Irak, India

etc.), hidrocarburilor (S.U.A., Mexic, Kuweit, Iran, Federaţia Rusă, Noua Zeelandă etc.). În România,

sulf nativ se află în Carpaţii Orientali.

Rocile-resurse pentru materialele de construcţii

Rocile au reprezentat încă din timpul Antichităţii principala sursă utilizată de oameni pentru

construcţii de locuinţe, cetăţi, drumuri etc. În prezent, rocile sunt utilizate direct în construcţii (nisipuri

şi pietrişuri-betoane, granit-fundaţii, terasamente, bazalt-terasamente etc.) fie sunt prelucrate/

transformate în cadrul industriei materialelor de construcţie în diferite materiale de construcţie:

●Calcarul este utilizat la obţinerea cimentului şi a varului.

●Argila este utilizată pentru obţinerea de produse ceramice: cărămizi, cărămizi refractare, ţigle,

porţelan, faianţă.

●Nisipurile silicioase pure sunt folosite pentru obţinerea sticlei şi a cristalelor.

●Marmura este utilizată pentru decoraţiuni, sculpturi etc.

Localizaţi pe Harta politică a lumii câte 5 state pentru fiecare tip de

resursă menţionată anterior.

RESURSELE HIDROSFEREI

Apa este un component natural esenţial al mediului înconjurător, fiind prezentă pretutindeni

şi fiind implicată în majoritatea proceselor şi fenomenelor. Cele două mari domenii ale hidrosferei sunt

domeniul oceanului planetar şi domeniul apelor continentale.

●Domeniul acvatic al oceanului planetar ocupă aproape trei sferturi din suprafaţa planetei,

cuprinzând apă sărată. Unele resurse ale acestui domeniu sunt utilizate de către om în mod direct,

altele în mod indirect.

Resursele utilizate în mod direct cuprind:

6

Pe Glob există

repartiţia ape pe continente pildă, Canad, circa 30 milii ceea ce însear populaţia mo

din rezervele Planetei, in ti populaţie de de locuitor (p laţia Planete;' mai câteva pn

le mondiale ii Un alt exempli

inegală a ape tu ie Amazon u mare debit (p ceea ce

însear ori debit.:' D care concentra numai câteva tori.

O mare speran

ficitare in resi reprezintă ars tarctice, cât rate şi tra i<: deficitare, rx" de apă.

-circuitul apei în natură;

-climatele litorale-care favorizează dezvoltarea staţiunilor balneo-maritime şi a activităţilor turistice;

-numărul mare de specii şi exemplare de animale marine care pot constitui hrană pentru om (peşte,

moluşte etc.);

-legăturile directe, prin intermediul canalelor de navigaţie, între suprafeţe acvatice mai mari;

-apariţia şi dezvoltarea zonelor portuare, a marilor oraşe-porturi-cu industrie portuară bazată pe

importul de materii prime, existenţa unor flote comerciale;

Resursele utilizate în mod indirect cuprind:

-dinamica valurilor, curenţilor şi a mareelor, pentru obţinerea energiei electrice; energia valurilor este

valorificată în Japonia, China etc., iar energia mareomotrică este utilizată în zonele în care

amplitudinea mareică depăşeşte 8 m (Franţa-în estuarul râului Rance, în Canada-Golful Fundy, China-

Golful Bo Hai, Marea Britanie-Golful Bristol etc.).

-apa mării, din care se extrage clorură de sodiu (China, India, Mexic, Egipt, Australia etc.) şi din care

se valorifică nodulii polimetalici existenţi pe fundul mărilor şi oceanelor;

-apa potabilă rezultată prin desalinizare în zona Golfului Persic (Arabia Saudită, Emiratele Arabe

Unite, Kuweit, Qatar, Iran, Bahrein), Spania, Italia etc.

●Domeniul apelor continentale cuprinde în cea mai mare parte apă cu un conţinut redus în săruri,

utilizată în alimentaţie şi în diferite activităţi economice. Componentele acestui domeniu sunt apa

râurilor şi fluviilor, apa lacurilor, apele subterane-cu ape freatice şi ape de adâncime, gheţarii şi

zăpezile permanente. Resursele de ape continentale au o repartiţie dezechilibrată de la un continent la

altul şi de la o regiune la alta, în cadrul aceluiaşi continent. Ca urmare, apar numeroase probleme,

cauzate fie de excesul fie de deficitul de apă, îndeosebi în zonele intens populate sau cu activităţi

economice multiple.

Exemplu

Repartiţia resurselor de ape continentale pe continente este următoarea: America de Sud de

63 600 m3/ an/ locuitor, America de Nord 25 000 m

3/ an/ locuitor, Africa 12 900 m

3/ an/

locuitor, Asia 6 670 m3/ an/ locuitor, Europa 4 910 m

3/ an/ locuitor.

Apa-resursă pentru viaţă:

-vieţuitoarele, inclusiv omul, au nevoie obligatorie de apă, deoaece toate procesele din organisme

necesită existenţa apei; organismului uman îi sunt necesari 55-80 1 apă/ zi/ persoană pentru

satisfacerea solicitărilor organismului, pentru igienă şi activităţi gospodăreşti; necesarul crescând de

apă crează dificultăţi din ce în ce mai însemnate pentru marile aglomerări umane, îndeosebi atunci

când resursele locale sunt depăşite, iar apa trebuie să fie captată şi dirijată de la surse aflate uneori la

distanţe destul de mari.

Apa-resursă pentru agricultură:

-culturile agricole necesită cantităţi mari de apă, obţinute direct (din precipitaţii şi izvoare) şi indirect

(prin irigaţii). Irigaţiile sunt cunoscute încă din Antichitate în Egipt (Nil), în China (Chang Jiang,

Huang He), Mesopotamia (Tigru, Eufrat). Actual, cele mai mari sisteme de irigaţii sunt în bazinele

fluviilor Indus, Chang Jiang, Huang He, Mississippi, Volga, Columbia, Colorado, Nil. Există regiuni

7

(Orientul Apropiat, Orientul Mijlociu, regiunea Sahel etc.) şi state (Pakistan, Israel, Egipt, Arabia

Saudită, Emiratele Arabe Unite etc.) în care suprafeţele irigate sunt foarte mari comparativ cu

suprafaţa statului şi în care agricultura nu ar fi posibilă fără funcţionarea marilor sisteme de irigaţii.

Apa-resursă pentru industrie:

-apa este utilizată în diferite ramuri şi subramuri industriale, cum sunt:

-industria chimică-industria petrochimică (pentru obţinerea cauciucului, a fibrelor sintetice,

industria îngrăşămintelor chimice;

-industria metalurgică feroasă/ siderurgică

-industria energetică şi a energiei electrice (lichid de răcire în termocentrale şi atomocentrale);

-industria energiei electrice (este folosit potenţialul hidroenergetic al apelor);

-industria alimentară.

RESURSELE PEDOSFEREI

Solul este o resursă naturală foarte inportantă deoarece reprezintă substratul pe care dezvoltă

plantele spontane şi de cultură, dar şi mediul din care aceste plante extrag apa şi substanţele minerale

necesare dezvoltării. Reprezintă totodată învelişul geografic în cadrul căruia interacţionează toate

celelalte componente naturale ale mediului înconjurător, care intră în compoziţia solului: litosferă-

rocă, atmosferă-aer, hidrosferă-apă, biosferă-vieţuitoare. Solurile ocupă peste trei sferturi din

suprafaţa uscatului terestru, dar numai jumătate sunt fertile. Se desfăşoară aproape continuu în

regiunile calde şi temperate (cu excepţia regiunilor deşertice tropicale şi semideşertice temperate unde

aproape că lipsesc) şi lipsesc în regiunile acoperite de gheaţă. Cele mai întinse suprafeţe cu soluri

fertile şi favorabile pentru activităţi agricole se află în regiunile de câmpie şi de deal din Europa, în

regiunile temperate şi tropicale-umede din Asia, America de Nord şi America de Sud.

Una din cele mai mari probleme ale lumii contemporane o reprezintă asigurarea resurselor

de hrană suficientă pentru populaţia Terrei, în condiţiile reducerii suprafeţelor agricole mondiale atât

pe cale naturală (creşterea nivelului oceanului planetar, suprafeţe afectate de erupţii vulcanice etc.) cât

şi datorită presiunii antropice, manifestată prin intensificarea unor activităţi cu efecte negative

(practicarea monoculturii, extinderea aşezărilor umane, căilor de comunicaţie, platformelor

industriale, carierelor etc.).

La nivel mondial, din punct de vedere al relaţiei dintre resurselor pedosferei şi demografie

există trei situaţii:

-statele cu cele mai numeroase populaţii (China şi India) şi-au dezvoltat producţia agoalimentară cu un

procent mai mare decât creşterea demografică, reducând uşor decalajul între necesarul de hrană şi

oferta de hrană;

-statele cu agricultură comercială (Franţa, Spania, SUA etc.) ) şi-au dezvoltat producţia agoalimentară

cu un procent mai mare decât creşterea demografică, dar sub potenţialul oferit de resursele pedosferei;

-statele cu agricultură de subzistenţă şi-au dezvoltat producţia agoalimentară cu un procent aproape

nesemnificativ faţă de creşterea demografică, în acest fel crescând decalajul între necesarul de hrană şi

oferta de hrană.

8

Localizaţi pe Harta politică a lumii 10 state în care se practică

agricultura de subzistenţă.

RESURSELE BIOSFEREI

Biosfera cuprinde toate vieţuitoarele existente pe uscat, în apă şi în atmosfera inferioară.

Resursele biosferei sunt foarte valoroase pentru societatea umană, biosfera oferind omului încă din cele

mai vechi timpuri hrană, locuinţe, îmbrăcăminte, unelte, arme etc.

Peisajele naturale au suferit transformări semnificative, prin extinderea suprafeţelor

cultivate, a celor destinate păşunatului, prin diferite activităţi industriale, de transporturi şi turistice.

Resursele biosferei se clasifică după mediul în care se regăsesc şi după tipul de vieţuitoare.

Resursele din mediul terestru:

●Pădurile au o repartiţie neuniformă: America de Sud are un indice de împădurire de 50 %, America de

Nord şi Europa de 33 %, Asia de 20 %, iar Africa 23%. Pădurile oferă materie primă lemnoasă,

combustibil, material pentru construcţii, fructe, ciuperci, plante folosite în alimentaţie şi plante

medicinale.

Precizaţi câte un argument care să explice repartiţia neuniformă a

pădurilor pentru fiecare continent.

●Pajiştile şi păşunile au o utilitate indirectă pentru om, reprezentând baza creşterii animalelor.

●Resursele faunistice cuprind specii valoroase din punct de vedere economic, exploatate cu anumite

restricţii în funcţie de ritmul de regenerare. Fondul cinegetic cuprinde specii vânate pentru carne, piele,

blană, fildeş, colţi etc. La acesta se adaugă speciile de animale domestice, crescute de om pentru

asigurarea resurselor de hrană, pentru piele, lână, păr etc.

Resursele din mediul acvatic:

●Algele se cultivă în unele state (China, Japonia, Filipine, Indonezia, Brazilia etc.) cu scopul de a fi

folosite în alimentaţia omului, ca hrană pentru animale, materie primă în industria farmaceutică şi

cosmetică etc.

●Resursele piscicole valorificate la nivel mondial provin din pescuitul industrial practicat îndeosebi în

nordul şi sudul Atlanticului şi Pacificului, respectiv din practicarea acvaculturii ferme marine ame-

najate (Japonia, China, India, Filipine, Brazilia etc.).

●Scoici perlifere crescute în fermele marine din Marea Arabiei (Indiei), Marea Roşie (Egipt, Arabia

Saudită).

●Midii, stridii, crustacee sunt crescute în fermele marine din Japonia, S.U.A., China, Coreea de Sud,

Spania, Franţa, Olanda, India.

Impactul exploatării şi valorificării resurselor asupra mediului

Până acum circa 4000 de ani, omul a fost un component al biosferei, cu o implicare redusă

în transformarea mediului de viaţă. Odată cu încadrarea omului într-un nivel superior de evoluţie,

9

acesta a devenit foarte agresiv faţă de mediul înconjurător, devenind un factor activ în modificarea

directă şi indirectă a peisajului şi chiar creator de medii de viaţă, prin crearea unor medii artificiale

(sere, solarii, acvarii etc.).

Evoluţia intervenţiei omului în mediul natural şi transformarea acetuia până la apariţia

mediilor antropizate în diferite grade, cuprinde mai multe etape:

●Comunităţile umane primitive:

- omul era culegător, vânător sau pescar, astfel că nivelul intervenţiei sale în mediul natural era foarte

scăzut, existând un echilibru bine păstrat în mediu;

●Revoluţia agricolă (neolitică):

- sedentarizarea omului a reprezentat primul impact al omului asupra mediului, iar agricultura

(îndeosebi prin cultura plantelor) a generat transformări importante prin despăduriri, desţeleniri,

consum mai ridicat de apă etc.;

●Societatea industrială:

- a apărut odată cu revoluţia industrială în secolul al XVIII-lea şi a generat cele mai profunde

transformări ale mediului, sub presiunea omului: apar şi se extind aşezări urbane, apar zone

industriale, zone cu intense transporturi, capătă consistenţă relieful antropic-ce dăunează peisajului

prin mine, cariere, halde de deşeuri menajere şi industriale etc., pe fondul degradării componentelor

naturale ale mediului (aer, apă, sol) şi al dispariţiei unui număr mare de plante şi animale;

●Societatea informaţională actuală încearcă să rezolve problema resurselor (în scădere accentuată/

epuizate şi cu un grad redus de asigurare în timp) prin valorificarea unor surse de energie alternativă

(solară, eoliană, biogaz, mareomotrică, valurilor mării/ oceanului, geotermală, hidrogen etc.). De

asemenea, omul încearcă în prezent să reducă unul din efectele cele mai periculoase ale activităţii sale-

încălzirea globală, care la rândul său generează numeroase fenomene şi procese negative. Una dintre

încercări constă în aplicarea în practică a conceptului de dezvoltare durabilă.

Exemplu

Conceptul de dezvoltare durabilă a căpătat o însemnătate mare în privinţa mediului

înconjurător şi a dezvoltării, în anul 1987, după publicarea Raportului Comisiei Mondiale

pentru Mediu şi Dezvoltare numit „Viitorul nostru comun”/ Raportul Brundtland (după

numele doamnei prim-ministru a Norvegiei la acea dată.

Pentru reuşita punerii în practică a dezvoltării durabile, sunt necesare o serie de măsuri,

dintre care menţionăm: respectarea capacităţii de suport a mediului şi a perioadei de regenerare a

tuturor categoriilor de resurse, utilizarea resurselor energetice regenerabile, reciclarea a cât mai

multor materiale.

4.5 Resurse şi mijloace de lucru

●Pentru atingerea obiectivlor, se se vor utiliza ca metode pedagogice: conversaţia,

explicaţia, demonstraţia, observaţia şi reprezentarea cartografică.

●Ca mijloace informatice necesare parcurgerii materialului şi rezolvării testelor vor fi

utilizate: Harta fizică a judeţului Braşov, Harta fizică a României, Harta fizică a lumii, CD-

10

uri tematice, Internet.

●Instrumentele utilizate în vederea înţelegerii aspectelor teoretice şi a rezolvării

elementelor de test sunt reprezentate de trusă de geometrie, hârtie milimetrică etc.

●Pentru atingerea obiectivlor, se se vor utiliza ca metode pedagogice: conversaţia,

explicaţia, demonstraţia, observaţia şi reprezentarea cartografică.

4.6 Să ne reamintim...

● resurse extraatmosferice, resurse atmosferice, resurse energetice, resurse metalurgice,

resurse chimice, resurse pentru materiale de construcţii, domeniu acvatic, pedosferă,

impact

4.7 Rezumat

Resursele Terrei se găsesc în stare solidă (lemn, cărbuni, minereuri, săruri, roci de

construcţie etc.), lichidă (apă, petrol), gazoasă (gaze naturale, oxigen, hidrogen,

azot etc.) dar şi sub formă de radiaţie solară, energie eoliană etc.

Unele tipuri de resurse au fost utilizate încă din Antichitate (lemnul pentru

construcţii şi foc), altele au intrat în uzul umanităţii odată cu creşterea nivelului de

cunoaştere, a creşterii numerice a populaţiei şi a necesităţilor acesteia-cupru, fier

etc. Ulterior a fost utilizată forţa vântului (în navigaţie) sau a apei (instalaţii

hidraulice), iar odată cu revoluţia industrială din secolul al XVIII-lea se trece la

exploatarea intensivă a cărbunilor, apoi a petrolului, gazelor naturale etc.

Clasificarea resurselor se poate realiza după mai multe criterii, dintre care

menţionăm: învelişul geografic în care sunt localizate resursele (litosferă,

atmosferă, hidrosferă, biosferă, pedosferă), nivelul de repartiţie (generală-apa,

aerul, radiaţia solară, energia eoliană etc., respectiv regională sau locală), gradul

de asigurare în timp (epuizabile-minereuri feroase, minereuri neferoase,

combustibili minerali fosili etc., respectiv inepuizabile-apa, energia solară, energia

eoliană etc.).

Resursele existente în scoarţa terestră sunt variate, sunt localizate la diferite

adâncimi, fiind mai uşor sau mai dificil de exploatat şi au o repartiţie neuniformă.

Apa este un component natural esenţial al mediului înconjurător, fiind prezentă

pretutindeni şi fiind implicată în majoritatea proceselor şi fenomenelor. Cele două

mari domenii ale hidrosferei sunt domeniul oceanului planetar şi domeniul apelor

continentale.

Solul este o resursă naturală foarte inportantă deoarece reprezintă substratul pe

care dezvoltă plantele spontane şi de cultură, dar şi mediul din care aceste plante

extrag apa şi substanţele minerale necesare dezvoltării.

Resursele biosferei sunt foarte valoroase pentru societatea umană, biosfera oferind

omului hrană, locuinţe, îmbrăcăminte, unelte, arme etc.

Până acum circa 4000 de ani, omul a fost un component al biosferei, cu o implicare

redusă în transformarea mediului de viaţă.

11

4.8 Test de evaluare a cunoştinţelor (Nr.4)

I. Descrieţi impactul exploatării şi valorificării resurselor asupra mediului

înconjurător din orizontul local şi apropiat al municipiului Braşov.

4.9 Test de autoevaluare a cunoştinţelor (Nr.4)

Utilizând Harta politică a lumii, rezolvaţi aplicaţia de mai jos.

I. Localizaţi:

1. Câte cinci state cu rezerve mari de petrol, gaze naturale, cărbuni;

2. Câte cinci state cu suprafeţe mari de păduri ecuatoriale, de foioase, taiga;

3. Câte cinci state care valorifică energia solară, eoliană, mareomotrică;

II. Precizaţi dacă afirmaţiile de mai jos sunt adevărate sau false:

1. Fierul este unul din înnobilatorii manganului . A/ F

2.Bauxita este utilizată ca etalon monetar. A/ F

3.Revoluţia agricolă s-a produs în neolitic. A/ F

Răspunsurile corecte şi complete vor fi oferite imediat după aplicarea testului.