Ultraactivitatea legii penale

Mihalache Larisa Ștefana,masterand Științe Penale, U.C.D.C. București

În marea majoritate a cazurilor, acțiunea unui act normativ încetează prin abrogare sau expirarea termenului, în sensul că actul produce efecte doar pe timpul perioadei cât el este în vigoare. Prin excepție de la această regulă, se vorbește doctrinar de ultraactivitate.

Ultraactivitatea reprezintă acea situație în care actul normativ continuă să producă efecte și după ce perioada sa de existență a încetat, ca principiu. În materie penală, legea mai favorabilă se aplică și după înlocuirea ei cu o lege mai aspră, pentru faptele petrecute când cea dintâi lege era încă în vigoare.

Ultraactivitatea este recunoscută doar legilor penale temporare, principiul găsindu-și consacrarea în cadrul articolului 16 al Codului Penal1. Legea penală temporară se aplică infracțiunilor săvârșite în timpul cât era în vigoare, chiar dacă faptele nu au fost urmărite sau judecate în respectivul interval de timp.

Necesitatea unei asemenea prevederi rezultă mai ales din rațiunile de ordin social, ce determină adoptarea unor dispoziții legale temporare.

Prin existența ultraactivității, se înlătură posibilitatea pentru făptuitorii care săvârșesc infracțiuni aproape de ieșirea din vigoare a legii penale temporare, de a rămâne nesancționați, ori de a fi sancționați conform dispozițiilor prevăzute din legea penală mai favorabilă.

1 Articolul 16 prevede faptul că ”legea penală temporară se aplică infracțiunii săvârșite pe timpul cât era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acel interval de timp.”

Așadar, ne aflăm în prezența unei situații de ultraactivitate atunci când legea penală se aplică unor fapte ce sunt urmărite sau judecate după ieșirea sa din vigoare.

Legea penală temporară este legea penală care prevede data ieșirii ei din vigoare (lege temporară proprie), sau a cărei aplicare este limitată prin însăși natura temporară a situației care a impus adoptarea sa (lege temporară improprie). O lege care nu se încadrează în aceste două ipoteze prevăzute limitativ, nu poate fi considerată lege penală temporară, chiar dacă a fost în vigoare pentru o scurtă perioadă de timp, fiind ulterior abrogată sau înlocuită de vreo altă lege.

Durata pentru care legea penală temporară este activă este dată de chiar termenul prevăzut de lege, când este o lege temporară proprie, sau de încetarea situației excepționale ce a generat edictarea legii, când vorbim despre o lege temporară improprie.2

Legea temporară se va aplica în mod obligatoriu infracțiunilor săvârșite pe timpul cât era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acest interval de timp. Astfel, chiar dacă legea penală în vigoare la momentul judecății este mai favorabilă decât cea temporară, instanța va trebui să facă aplicarea dispozițiilor legii temporare. Cu alte cuvinte, legea temporară va ultraactiva.3

O altă situație în care legea temporară poate să ultraactiveze o reprezintă ipoteza în care după ieșirea ei din vigoare, fapta nu mai este incriminată, neaplicându-se principiile dezincriminării.

În cazul în care legea temporară este mai favorabilă decât legea veche sub imperiul căreia fapta a fost săvârșită, se vor aplica regulile referitoare la legea penală mai favorabilă, însă în acest caz se poate vorbi despre retroactivitatea legii temporare. În orice caz, legea penală temporară are acest caracter doar atunci când limitarea ei în timp rezultă fără echivoc din conținutul textului legal, fiind prevăzută expres data 2 Udroiu, M. – ”Drept Penal. Partea generală. Partea Specială.”, ediția a 3-a, editura C.H.Beck, 2011, pag.123 ibidem

ieșirii din vigoare sau dacă aplicarea este limitată prin natura situației temporare care a impus-o, lucru constatat și de către Înalta Curte de Casație și Justiție.4

Se mai poate reține ultraactivitatea în cazul legii penale mai favorabile (mitior lex)5 care reprezintă legea ce cuprinde dispoziții mai favorabile infractorului, în cazul unei succesiuni de legi penale în timp.

Astfel, în cazul faptelor pentru care nu a intervenit o condamnare definitivă, iar de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale ce incriminează fapta respectivă, prevăzând condiții de incriminare/sancționare diferite, se va aplica legea penală mai favorabilă, conform articolului 136 din Codul Penal. Dacă legea nouă este mai favorabilă, ea va retroactiva. În cazul în care legea veche este cea cu prevederi mai favorabile, va ultraactiva.

La stabilirea legii penale mai favorabile, trebuie avute în vedere mai multe criterii legale, precum conținutul infracțiunii, existența unor impedimente la punerea în mișcare a acțiunii penale sau exercitarea acesteia, sau a unor cauze de nepedepsire, și pedeapsa (natura și limitele acesteia).

Ar mai fi de menționat faptul că în reglementarea noului Cod Penal, ce va intra în vigoare anul viitor, se regăsește și instituția ultraactivității. Legea penală temporară, în aceeași formă și cu același conținut, este prevăzută în articolul 9 al noului Cod Penal. În plus, articolele 5 și 6 fac referire la legea penală mai favorabilă. Acestea fiind observate, putem remarca faptul că ultraactivitatea va funcționa și în cadrul legislativ nou, în contextul intrării în vigoare a noilor reglementări în materie penală și procesual penală.

4 Î.C.C.J., secția penală, decizia nr.300/2005, www.legalis.ro 5 ibidem, pag.146 Articolul 13 prevede următoarele: ”(1) În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă. (2) Când legea anterioară este mai favorabilă, pedepsele complementare care au corespondent în legea penală nouă se aplică în conținutul și limitele prevăzute de aceasta, iar cele care nu mai sunt prevăzute în legea penală nouă nu se mai aplică.”