“Ulise”

De James Joyce

Romanul “Ulise” este scris de James Augustine Aloysius Joyce, poet şi scriitor irlandez al secolului al XX-lea. Romanul a fost conceput pe o perioada indelungata de timp (intre 1914 – 1921) cunoscand lumina tiparului intai in revista britanica “Little Review”. In volum a aparut pentru prima oara la Paris, urmand Statele Unite in 1933 si Regatul Unit in 1936 (unde a fost multa vreme interzis de catre autoritati, scriitorul fiind acuzat de blasfemie şi lipsă de pudoare).

Ulise este descrierea unei singure zile, 16 iunie 1904, o joi, o zi din vietile comune si separate ale unor personaje care merg, se plimba cu trasura, stau, vorbesc, viseaza, beau, si trec printr-o serie de actiuni fiziologice si filozofice minore sau majore, in timpul acestei zile si in primele ore ale diminetii urmatoare.

James Joyce foloseste pe parcursul cartii date dintr-un exemplar al ziarului Evening Telegraph, care vorbea despre Cupa de aur Ascot, incendiul provocat la un vas de croaziera american, sau o cursa de motociclete pentru cupa Gordon Bennett din Hamburg.

Anumite scene sunt fragmente ale biografiei autorului din timpul când fusese student în Franța. Autorul face de asemenea portretul lui Kevin Egan, lider naţionalist refugiat în Franţa, uitat de Irlanda.

Biografie Autor:

James Augustine Aloysius Joyce a fost primul copil al lui John Stanislaus Joyce și Mary Jane Murray, s-a născut în Dublin la 2 februarie 1882. În conformitate cu dorința părinților, Joyce ar trebui să fie un preot, el a învățat la mai multe școli iezuite și a fost înscris la University College Dublin, unde a studiat filosofia și limbile străine. Joyce devreme a rupt cu Biserica Romano-Catolică. Sub pretextul de a studia medicina în 1902 s-a mutat la Paris. Acolo fost influnțat de literatura simbolistă, dar curând, din motive economice, în 1903 din nou a revenit la Dublin. La întoarcerea sa, a lucrat ca profesor particular. La data de 16 iunie 1904 a întâlnit-o prima oară pe Nora Barnacle, viitoarea sa soție, iar după o scurtă perioadă de timp a plecat din Irlanda pentru totdeauna. Joyce și Nora Barnacle au avut doi copii, George (1905-1976) și

Lucia (1907-1982). Familia a trăit în Pola, Trieste, Zurich, Paris și Londra; Joyce își câștiga viața, schimbînd mai multe locuri de muncă, inclusiv în calitate de jurnalist și profesor de limbi la școala Berlitz. S-a mutat în 1923 la Paris, iar la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial s-a întoars la Zurich, unde a murit în 1941.

Opera:

A scris la început poeme (Muzica de cameră) și nuvele (Oameni din Dublin), apoi proză cu caracter autobiografic tot mai accentuat; poezia alegoriilor lui nu a fost înțeleasă nici de cititori, nici de critici.

Creatia timpurie a lui Joyce poarta urmele influentei dramaturgului norvegian Henrik Ibsen (autorul a debutat chiar cu un comentariu asupra unei piese de autorul norvegian). De la el a preluat modelul personajelor a caror individualitate este innabusita de conventiile sociale.

Întrebat de un scriitor american de ce a ales un stil dificil, Joyce a răspuns: "Ca să le dau de lucru criticilor pe următorii trei sute de ani". Între timp însă, stilul lui Joyce a devenit, în bună măsură, stilul literaturii secolului XX. Scriitorul rus Vladimir Nabokov scria: "Joyce a creat modernismul, și tot Joyce l-a distrus".

Deși și-a petrecut cea mai mare parte a vieții sale adulte în afara Irlandei, universul ficțional și psihologic este ferm înrădăcinat în orașul său natal Dublin, care oferă un loc al acțiunii pentru opera sa. În special relațiile agitate cu Biserica Romano-Catolică irlandeză se reflectă printr-un conflict interiorizat recurent și modificat prin ego-ul lui Stephen Dedalus. Ca rezultat al atenției minuțiose față de o ambianță personalizată și a unui exil auto-impus, Joyce a devenit unul dintre cei mai cosmopoliți și în același timp cel mai localizat scriitor de limba engleză din secolul al XX-lea.

Ulise:

Joyce a conceput “Ulise” drept o povestire scurta care sa apartina colectiei “Oamenii din Dublin”, dar a decis ulterior sa-l publice sub forma unui roman, drept un fel de continuare a romanului autobiografic “Portretul Artistului la Tinerete”. “Ulise” reia viata personajului Stephen Daedalus, la mai putin de un an de la intamplarile din “Portret”, adaugand doua personaje noi: Leopold si Molly Bloom.

In roman, autorul incearca sa contureze un altfel de realism, diferit de cel specific prozei vremii prin axarea pe stările umane de preconștiință, a zonei

subliminale (acesta tehnica poarta numele de flux al constiintei). Astfel, gandurile si actiunile personajelor (fie ele triviale, ori de insemnatate) sunt redate intr-o forma fragmentata, ambigua. Realismul romanului este intarit de prezenta locatiilor istorice din Dublin iar personajele isi gasesc corespondenti in viata reala. In acelasi timp, Joyce introduce si un suport mitic, prin stabilirea unei serii de paralele intre roman si epopeea homerica “Odiseea”. Spre exemplu, lui Stephen, Leopold si Molly le corespund Telemach, Odiseu si Penelopa, iar cele 18 capitole ale cartii reflecta intocmai firul epic al epopeei.

In ceea ce priveste inovatiile stilistice, avem tehnica fluxului constiintei mai sus amintite, precum si pluriperspectivismul (perspectiva trece de la un personaj la altul in mod constant) precum si stilul proteic de abordare (spre ex: in “Portret” stilul se schimba odata cu inaintarea lui Stephen in viata).

Alaturi de tehnica fluxului constiinte, de pluriperspectivism se adauga ca elemente moderniste reimaginarea mitului, metatextualitatea, proza atent elaborata, construita pe carlambururi, jocuri de cuvinte si ritm interior, precum si concentrarea tematica asupra vietii intr-o metropola moderna.

Capitolele sunt scrise in stiluri diferite. Unele sunt povestite in mod direct, altele printr-un flux al constiintei, sau prin prisma unei parodii. Schimbarea punctului de vedere transmite o imagine mai proaspata, o lume mai vie. Joyce scrie in trei stiluri principale: Joyce cel original (direct, lucid, logic si destins), stilul frant(incomplet, rapid, franturi de cuvinte redand asa-numitul flux al constiintei), stilul parodic(titluri din ziare, muzica, drama mistica si cu arlechini, intrebari si raspunsuri in stil catehistic – sinteza religioasa).

Desfasurarea actiunii:

La început, acțiunea se petrece în jurul turnului Marzello, construit de englezi în secolul al XIX-lea pentru a preveni invazia armatelor lui Napoleon. Încercarea învierii spiritului irlandez este falsă, deoarece însăşi fortăreaţa este „împrumutată” de la uzurpatorii englezi, care au construit-o. Laitmotivul lucrului împrumutat se repetă în primul capitol – perechea de pantaloni cumpăraţi de la mâna a doua, purtată de Stephen Dedalus.

Spiritul irlandez este reprezentat prin cele două personaje: Stephen Dedalus şi Malachi Mulligan (Ţapul). Buck este personajul rău și reprezintă ceea ce urăşte cel mai mult autorul la irlandezi: ironia, cinismul; Mulligan parodiază

chiar liturghia catolică, folosind, în cele mai neaşteptate momente, expresii în latină din slujba religioasă ,,introibo ad altare Dei”.

Stephen urmase seminarul iezuit şi preda la o şcoală de băieţi. Era un oribil exemplu de liber cugetător, şi nu ştia să cumpănească banul; era mereu frământat de gânduri, cuprins de remuşcări, şi avea tot timpul replici mohorâte. Simbolul personajului este refuzul de a îngenunchea la patul de moarte al mamei sale, pentru a-şi susţine ideile.

În roman apare și Leopold Bloom, vânzător de publicitate pentru ziarul Freeman’s Journal. Moartea tatălui său şi a prietenului Dignam sunt o ocazie prin care ni se face cunoscut felul în care irlandezii participă la înmormântări – pentru ei e chiar o distracție.

Milly e fiica lui, iar Rudy Bloom este fiul, care moare la vârsta de un an. După aceea, cuplul nu își mai dorește copii. La un moment dat, autorul dă de înţeles Stephen şi Bloom ar fi homosexuali. Perversitatea lui Leopold Bloom este evidentă, arătând adevărul căsătoriei din sânul societăţii irlandeze; Molly caută să se salveze dintr-o relaţie sexuală deviantă şi pornografică. Molly e cântăreață și îşi înşeală soţul cu Boylan, impresarul său, mai tânăr ca ea. Leopold trăieşte drama vârstei de mijloc printr-o dragoste platonică cu o tânără aspirantă în ale scrisului.

Un moment important este dezbaterea din Biblioteca Naţională din Dublin, unde Stephen explică tuturor teoria sa privind simbolul paternităţii din opera Hamlet, o readucere aminte a momentului din primul capitol. De aici reiese tema principală a romanului, aceea a căutării tatălui de către Bloom, precum Hamlet al lui Shakespeare.

Sfarşitul n-i pune alături pe Stephen şi pe Leopold – amândoi sunt reprezentarea lui Joyce, dar la vârste diferite.

Sfârşitul e sub semnul întrebării. Ce va face oare Leopold? Îşi va ierta nevasta?, având în vedere ce ştie el despre ea, dar și ce ştie ea despre el.

Este interesanta aparitia, din cand in cand, a unui personaj secundar, neavand un rol clar definit – omul in macferlan cafeniu. Nabokov sugereaza ca acest personaj care trece prin visul cartii nu este altul decat autorul insusi. Bloom isi zareste creatorul! Cheia de descifrare ne este data de Stephen Dedalus, care il da exemplu pe Shakespeare: “El insusi (n.m. Shakespeare) si-a ascuns numele sau, nume frumos, William, in piese, un figurant ici, un clovn dincolo, asa cum pictorul, in Italia, demult, isi punea chipul sau in vreun colt mai intunecat al panzei”.

Tema: Soarta

Tema principala a cartii – Bloom si Soarta, vazuta in trei ipostaze:

1. Trecutul fara speranta. Copilul lui Bloom a murit demult, dar viziunea lui i-a ramas in sange si in creier.

2. Prezentul ridicol si tragic. Bloom isi mai iubeste inca sotia, pe Molly, dar lasa soarta sa isi faca de cap. El stie ca dupa amiaza la ora 4:30 a acestei zile, Boyla, impresarul ei, o va vizita cu intentii clare, dar nu face nimic sa impiedice intalnirea. El incearca doar, dezgustat, sa stea deoparte din calea Sortii, dar pe tot parcursul zilei este mereu pe cale sa se intalneasca cu Boylan.

3. Viitorul patetic. Bloom se tot intalneste din intamplare cu un alt tanar, Stephen Dedalus. Bloom intelege treptat ca acesta ar putea fi un alt mic avertisment din partea Sortii. Daca sotia lui tot trebuie sa aiba iubiti, atunci artisticul si sensibilul Dedalus ar fi mai potrivit decat vulgarul Boylan. Bloom se gandeste ca Dedalus chiar ar putea-o ajuta cu lectiile de italiana, utile pentru profesia ei de cantareata. Sigur, viziunea lui Bloom e patetica.

Joyce demonstrează că materialul vieţii de zi cu zi poate fi la fel de maiestuos ca orice mare epopee. Vieţile oamenilor obişnuiţi sunt şi ele demne de marea artă. Se poate crea măreţie din banalitate.