Despre valoarea agresivităţii

Supărarea, mânia şi furia sunt sentimente umane de bază

Faptul că supărarea şi mânia provoacă teamă şi sunt evitate, este de înţeles (cine nu a avut experinţe neplăcute în această direcţie?), totuşi, supărarea şi mânia aparţin vieţii ca şi alte sentimente umane de bază ca: doliul, frica, bucuria şi dragostea. Ele se doresc a fi trăite şi înţelese corect. Au nevoie de spaţiu şi acceptanţă pentru a se desfăşura , în sensul lor de energie vitală, în direcţia organizării pozitive a vieţii, pentru dezvoltarea proprie şi pentru structurarea relaţiilor interumane. Supărarea şi mânia au întodeauna un motiv şi o cauză. Folosită corect, energia agresivă poate constitui un resort declanşator pentru schimbările necesare.

Dacă reuşiţi să vă confruntaţi în mod constructiv cu sentimentele dumneavoastră de furie, să formulaţi şi să vă realizaţi cu succes, dorinţele şi necesităţile, comportamentele instigante vor deveni de prisos.Persoanele cu dizabilităţi au nevoie de sprijin şi confruntarea cu sentimentele lor de bază, instruire pentru confruntarea cu supărarea/mânia şi conflictele. Ele au nevoie de sprijin profesionist şi de instruire pentru dobândirea competenţelor sociale. În acest mod se poate dezvolta o comuniune plină de viaţă.

Posibilitate de exprimare pentru supărare şi mânie

Şi persoanele cu dizabilităţi au nevoie de o ofertă pentru furia lor. Această ofertă poate arăta în mod diferit şi trebuie să corespundă necesităţilor. Dacă le arăt oamenilor cum se pot confrunta, în mod responsabil, cu sentimentul de furie, aceştia vor considera că sunt de partea lor. Deoarece nu vor mai răni pe nimeni, vor dispărea sentimentele de vinovăţie.Consider că este important, în cazul unei exprimări agresive, să fie indicate limitele dar, în acelaşi timp, să fie permis şi un spaţiu liber pentru manifestarea aceasteia.Exprimarea supărării şi a mâniei uşurează. Aceasta are nevoie de un cadru şi de reguli clare. Ce şi unde este permis? Ce formă de exprimare pentru supărare şi mânie este permisă? Ce limite există?Este vorba de oprirea violenţei!! Claritatea limitelor şi oferta aferentă conferă orientare. Pe lângă fiecare interdicţie trebuie indicată şi o cale posibilă. Modalităţile de exprimare pentru supărare şi furie pot fi oferite preventiv şi în joacă şi în timpul unei crize de furie.

Dreptul la protecţie

Uneori, persoanele cu dizabilităţi, datorită disperării, nu pot să reacţioneze mai bine la sentimetele de furie şi supărare decât atacându-şi semenii. În acest fel, se rănesc pe sine înşişi şi pe alţii. Atacurile corporale stârnesc frică şi mânie, au efect vătămant şi perturbă relaţia interpersonală. Atacul agresiv este însă un “strigăt după ajutor” a persoanelor cu dizabilităţi, către semenii lor. Adesea însă, atacul este interpretat ca jignire personală şi ameninţare. Pericolul ca personalul instituţiilor să se considere victime neajutorate şi să reacţioneze prin forţă, este mare. Ambele sunt reacţii nesatisfăcătoare. Scopul este ca personalul să fie conştient şi decidă şi să reacţioneze pe cât se poate de relaxat. Pentru că, mai ales într-o asemenea situaţie, putem să ne manifestăm respectul pentru persoanele cu dizabilităţi.

Cine doreşte să sprijine dezvoltarea persoanelor care, din diferite motive, utilizează forţa împotriva altor oameni, trebuie să poată să se apere pe sine şi pe alţii şi să transmită un sentiment de siguranţă. Exersarea unor metode nonagresive de autoapărare, ca de exemplu Tai Chi, este foarte potrivită pentru acest scop. Esenţială este însă atitudinea internă. În loc să mă angajez într-o luptă pentru putere, îl sprijin pe atacatorul care are o problemă. Îi prezint căi acceptabile de confruntare cu mânia sa. În acest mod se nasc încredere şi autoritate sănătoasă. Eu, ca angajat al unei instituţii de ocrotire, nu mă folosesc de forţa mea pentru a fi superior ci îmi folosesc forţa interioară pentru a oferi orientare. Dacă le arăt oamenilor ce să facă cu sentimentele lor, mă consideră ca fiind de partea lor. Le ofer sprijin şi siguranţă. Prin intermediul exprimării emoţionale a supărării şi furiei, la fel ca şi în cazul plânsului, are loc vindecarea unei traume emoţionale. Adesea, în spatele furiei se ascund sentimente de doliu şi teamă, doliu apărut ca reacţie naturală la traume personale. Arta de a se confrunta cu sens cu sentimentele de supărare şi mânie face violenţa inutilă pentru toţi cei implicaţi.

În principiu, pentru confruntarea cu agresiunea sunt valabile următoarele:

1

• Sentimentul de supărare şi furie trebuie acceptat.• Sentimentele au o cauză şi aceasta merită căutată.• Violenţa trebuie oprită. Pentru aceasta este nevoie de limite clare şi de alternative acceptabile din punct de vedere social.• Şansa de a rezolva problema constă în posibilitatea de a învăţa cum să te confrunţi cu sentimentele de supărare şi furie precum şi cu conflictele.• Sentimentul este un semnal pentru necesitatea unei schimbări. Pentru a face această schimbare, persoanele cu dizabilităţi au nevoie de sprijin.

Căutarea cauzelor şi dependenţelor comportamentelor provocatoare Supărarea si mânia au întotdeauna un motiv!Nu suntem perfecţi, suntem oameni. Greşelile se fac pentru a fi recunoscute ca atare şi pentru a învăţa din ele. Este vorba despre asumarea responsabilităţii pentru acestea. Scuzarea unor asemenea comportamente, eventual împreună cu o reparaţie, reprezintă o chestiune de onoare în cazul persoanelor cu dizabilităţi.Acceptarea de sine, cu propriile slăbiciuni, reprezintă o premisă importantă pentru munca cu oamenii care sunt dependenţi de noi. Dacă nu iau în considerare riscul de a face greşeli, mă blochez în propriul meu spectru de acţiune. Este important ca limitele propriilor noastre acţiuni să ne fie clare. Valorile morale de bază pot constitui repere pentru aceasta.Pentru cercetarea cauzelor avem nevoie de voinţa de a găsi soluţii cât şi curiozitate, empatie, creativitate şi răbdare. Există o serie întreagă de motive pentru comportamentul agresiv iar câteodată interacţionează mai multe, în acelaşi timp, de exemplu:

dureri corporale, interzicerea supărării şi mâniei, teama de pierderi, teama de a pierde iubirea, de izolare şi solitudine, teama de situaţii sau de oameni noi, dificultăţi de comunicare, a nu mă simţi înţeles şi a nu mă putea exprima suficient, supra- sau subsolicitare, a trăi manipulat din exterior, a trăi protejat, atenţie şi valorizare deficitare, experienţa violenţei, evitarea doliului şi a durerii sufleteşti.

Nici un fel de violenţă orientată împotriva oamenilor!

Pentru a nu apela la violenţă (corporală), este necesară confruntarea cu propriile sentimente de supărare şi furie. Avem nevoie de dreptul de a ne stabili propriile noastre limite şi de a ne putea exprima supărarea într-un mod acceptabil.

Agresivitatea ca provocare

Cuvântul provocare înseamnă chemare. Persoanele cu dizabilităţi nu provoacă, eu, ca îngrijitor, mă simt provocat. În acel moment nu am nici o idee cum m-aş putea confrunta cu sens cu comportamentul respectiv. Dacă accept chemarea, preiau responsabilitatea pentru neputinţa mea şi pot căuta idei noi, pentru a putea face faţă situaţiei.O persoană cu dizabilităţi care evidenţiază un comportament provocativ, mi se adresează solicitându-mi ajutorul. Ea caută sprijinul meu. Nu ştie cum să-şi vină altfel în ajutor şi nici nu dispune de alte modalităţi de acţiune. Persoana depinde de ajutorul meu pentru realizarea schimbărilor necesare. Supărarea şi mânia au întotdeuna o cauză. Găsirea acesteia solicită îndemânare dedectivistică şi curiozitate binevoitoare.

Comportamentul autoagresiv

Atunci când agresivitatea nu este înţeleasă ci reprimată, se transformă în autoagresivitate. Îmi orientez energia împotriva mea şi mă rănesc. Ştiu,din experienţă proprie precum şi din cea a colegilor, că, şi cel mai fixat comportament autoagresiv poate fi dizolvat. O cheie către schimbare pot fi ofertele în planul corporal.Metoda reducerii, preluată din Terapia Hakomi, alături de deplasare, face posibile noi experienţe. Şi în acest caz este vorba de sprijinirea cu dragoste a persoanelor care îşi produc cele mai grele răni, de căutarea cauzelor şi de prezentarea unor alternative pentru autoagresivitate. Distrugerea exterioară este expresia disperării interioare.

2

Tensiunea internă se sustrage liniştii

Conştinţa faptului că sentimente de bază ca supărarea, doliul şi teama îşi au locul lor în viaţă, aduce încredere în sine. „Sunt în ordine aşa cum sunt.“ Aceasta constituie baza capacităţii de a utiliza supărarea ca impuls pentru organizarea vieţii şi a relaţiilor personale. Dacă se stabilesc cu blândeţe limite, se împiedică rănirile şi violenţa iar mânia şi supărarea sunt permise, poate rezulta o comunitate de viaţă plină de dragoste.

3