Turism Cultural Curs

INTRODUCERE

Turismul cultural reprezintă un domeniu de interes, care îmbină noţiuni şi cunoştinţe legate de elementele culturale şi de valorificarea lor turistică, din regiuni diferite de pe glob şi chiar din interiorul anumitor teritorii mai restrânse.

Analiza şi prezentarea datelor legate de turismul cultural, trebuie să includă amănunte legate de evoluţia culturală a unor popoare, fenomenele de aculturaţie, toate incluse într-un patrimoniu, care apoi este fi valorificat turistic. De la această premisă am plecat, încercând să pun în evidenţă posibilităţile de valorificare turistică a unui patrimoniu existent.

Lucrarea îşi propune să facă înţelese anumite noţiuni şi evenimente, care au determinat formarea unui anumit popor si a unei culturi proprii acestuia. Există cunoştinţe suficiente la nivelul studenţilor geografi pentru a percepe anumite relaţii de intercondiţionare socială şi economică, dar trebuie într-o oarecare măsură completate cu cele de natură culturală. Este necesară stabilirea elementelor care alcătuiesc patrimoniul cultural, înainte de a se trece la posibilităţile de valorificare turistică.

Interrelaţia dintre elementele sociale, economice şi elementele culturale.

Stabilirea noţiunii de „patrimoniu cultural” şi de „valorificare turistică”.

Lucrarea, prin părţile componente, nu face altceva decât să explice, în mare, evoluţia anumitor evenimente de natură culturală şi de aculturaţie. Studenţii geografi trebuie să aibă o imagine de ansamblu asupra tuturor evenimentelor care au dus la definitivarea statutului actual. Numai aşa, este mult mai bine înţeles fenomenul de metisaj la nivel de populaţie, care sunt tipurile de relaţii sociale, care este modul de înţelegere şi de ridicare a statutului de calitate a vieţii, care este standardul economic pe care şi-l propune fiecare popor, sau fiecare grup de populaţie în parte. Înţelegerea acestor procese şi fenomene le este necesar şi din punct de vedere profesional, atunci când pot ajunge să parcurgă fizic aceste ţinuturi, fiind nevoie de pregătirea culturală a fiecăruia, pentru o comunicare corespunzătoare.

Necesitatea înţelegerii particularităţilor culturale ale fieări arii geografice pentru stabilirea unui raport corect de înţelegere şi valorificare turistică

Este deosebit e importantă cunoaşterea detaliilor Importanţa

1

culturale din regiuni geografice diferite. Evoluţia societăţii pune mari semne de întrebare şi, tocmai de aceea, prin culegerea de informaţii de la cei care au avut preocupări importante în acest domeniu, am încercat să pot prezenta studenţilor geografi câteva dintre detaliile legate de acest domeniu. Aspectul practic al acestei lucrări se poate face doar într-o mică măsură, fiind nevoie de dorinţă de cunoaştere şi de multă preocupare în acest domeniu, dar nu este imposibil.

cunoaşterii detaliilor culturale şi ale evoluţiei societăţii

Analiza culturală a unei arii geografice presupune analiza tuturor elementelor care formează în ansamblu cultura. Trebuie, de obicei, să se plece de la elemente istorico-geografice, peste care se suprapun celelalte elemente, cum sunt tradiţiile, vestimentaţia, mentalităţile, particularităţi legate de locuinţă şi locuire, arhitectura tradiţională şi evoluţia acesteia, alimentaţia ca mod tradiţional de reprezentare, credinţele şi religia în general, prin tot ceea ce presupune ea, adică ansamblul de construcţii şi ritualurile practicate.

Principalele elemente care fac obiectul de analiză culturală sunt: tradiţiile,vestimentaţia, mentalităţile, locuinţele, alimentaţia, credinţele, arhitectura locală ş.a.

Cu riscul de a mă repeta, pot spune în acest sens că, în raport cu natura şi societatea, omul, indiferent unde trăieşte el, urmăreşte stabilirea unor relaţii de comunicare şi regăsire. În felul acesta, sferei culturii îi aparţin: obiceiurile, tradiţiile, credinţele şi practicile religioase, operele de ştiinţă şi artă, ornamentele, arhitectura, sculptura, pictura şi artele decorative.

Analiza culturală reprezintă importanţă deosebită prin stabilirea relaţiilor de comunicare, înţelegere şi posibilitate de valorificare economică şi mai ales turistică

Obiectivele acestei lucrări sunt clare şi scopul nu este altul decât ridicarea pregătirii în domeniul culturii şi al civilizaţiei a studenţilor geografi.

Scopul este de creştere a nivelului de pregătire a studenţilor geografi în ceea ce priveşte turismul cultural

2

CAPITOLUL I.

ÎNŢELEGEREA CONCEPTELELOR DE “CULTURĂ” ŞI “CIVILIZAŢIE”

1.1. Definirea conceptelor de “cultură” şi “civilizaţie”

1.2. Studii şi cercetări în domeniul culturii şi civilizaţiei cu rol în precizarea definirii celor două concepte

1.3. Importanţa cunoaşterii şi includerii studiului culturii proprii unui teritoriu în studiile geografice

1.4. Cultura şi formele de comunitate umană

3

Obiective:

- Întelegerea definirii conceptelor de “cultură” şi “civilizaţie”;

- Întelegerea importanţei cunoaşterii şi includerii studiului culturii ce aparţine unui teritoriu în studiile geografice;

- Întelegerea particularităţilor culturii comunităţilor umane;

- Stabilirea noţiunii de cultură şi formele de comunitate umană.

1.1. Definirea conceptelor de “cultură” şi “civilizaţie”

Există multe definiţii date conceptelor de “cultură” şi “civilizaţie” în decursul timpului. Unii autori pun semnul de egalitate între cei doi termeni, socotindu-le două noţiuni identice, iar alţii consideră că există mari diferenţe între ele.

De cele mai multe ori se eludează perspectiva raporturilor dintre cultură şi civilizaţie, faptul că nu există o dihotomie, o opoziţie între cele două domenii, ci o interrelaţie, o legătură strânsă între ele.

Pentru studenţii eografi este necesară înţelegerea celor doi termeni, aceia de cultură şi de civilizaţie. Plecând de la aceşti doi termeni, ei pot face corelaţiile corecte dintre valorile reale existente într-un spaţiu geografic şi posibilităţile de valorificare turistică a acestora.

Valorificarea turistică se poate baza în acest fel pe realităţile culturale ale unei societăţi. Cu trecerea timpului, se înregistrează fenomenul de întrepătrundere a elementelor culturale ale popoarelor. Rolul fiecărui specialist este de a avea capacitatea de a prezenta valorile autentice, autohtone ale fiecărui spaţiu geografic şi, elementele care au suferit modificari prin fenomenul de aculturare. Tocmai de aceea insist pe înţelegerea celor doi termeni, dând astfel posibilitatea studentului geograf şi apoi a specialistului în turism să pună în valoare elementele patrimoniului cultural, celor înteresaţi.

Întreaga evoluţie istorică a omenirii dezvăluie interrelaţia dintre cultură şi civilizaţie, comunicarea dintre acestea urmărind realizarea idealului şi demnităţii omului, a vieţii, a comunităţii umane. Noţiunile de cultură şi civilizaţie nu pot fi definite categoric, ca şi când am defini un obiect. În ştiinţele umaniste cuvintele îşi modifică sensul în funcţie de perspective istorico-filosofică în care sunt folosite, de împrejurările social-politice pe care le exprimă, ele urmând gândirea celui care le animă, le însufleţeşte. De cele mai multe ori în literatura de

Interrelaţia dintre cultură şi civilizaţie

Intrebuintarea termenilor de „kultur”şi „civilization”

4

specialitate termenii de cultură şi civilizaţie se confundă. Pentru “civilizaţie” germanii întrebuinţau termenul de “kultur”, iar francezii indică apoi cultura prin cuvântul “civilization”. Ei folosesc deseori expresiile de “civilizaţie spirituală” şi de “cultură materială”. Dicţionarul enciclopedic “Quillet”(1938) defineşte conceptul de civilizaţie ca “sinonim cultură”.

Au fost date mai multe definiţii ale conceptelor de cultură şi civilizaţie (C. Kluckhohn şi A.L. Kroeber înregistrează peste 180) care n-au făcut altceva decât au mărit şi mai mult confuzia.

O. Drâmbă defineşte în lucrarea sa Istoria culturii şi civilizaţiei cei doi termeni. “Civilizaţie” înseamnă totalitatea mijloacelor cu ajutorul cărora omul se adaptează mediului (fizic şi social), reuşind să-l supună şi să-l transforme, să-l organizeze şi să-l integreze. Tot ceea ce aparţine orizontului satisfacerii materiale, confortului şi securităţii înseamnă “civilizaţie”1. El consideră astfel ca domenii de interes şi punere în valoare a elementelor de civilizaţie, tot ceea ce ţine de alimentaţie, locuinţă, îmbrăcăminte, construcţii, mijloace de comunicaţie, activităţi economice, organizarea socială, militară şi juridică, precum şi educaţia şi învăţământul – în măsura în care răspund exigenţelor vieţii practice.

Definirea termenului de „civilizatie” de către Ovidiu Drâmbă

E. Morin afirmă că civilizaţia este ceea ce “a putut fi dobândit şi transmis de la o societate la alta…”2.

Definirea termenului de „civilizatie” de către E. Morin

F. Braunstein afirmă faptul că astăzi “se admit două sensuri pentru termenul de civilizaţie. Civilizaţia constituie starea unui grup uman, evoluat, şlefuit, civilizat. Al doilea, mai larg, desemnează procedee sale tehnice, credinţele, activităţile intelectuale, artistice, formele de organizare politică şi socială ale unui popor”3.

Definirea termenului de „civilizatie” de către F. Braunstein

Cuvântul “civilizaţie” pare să se fi născut în Franţa la mijlocul secolului al XVIII-lea. El apare pentru prima dată „Naşterea”cuvântului

1 Ovidiu Drîmbă, Istoria culturiişi civilizaţiei, Editura Vestala, vol. I, Bucureşti, 1998, pag. 6 2 E. Morin, Penser l’Europe, pag.373 Florence Braunstein, Istoria civilizaţiilor de la origini până în secolul al VII-lea d.Hr., Editura Lider, Seria Cultură Generală, Bucureşti, pag. 8.

5

în 1756 în scrierile marchizului de Mirabeau, tatăl faimosului tribun, în “L’Ami des Hommes ou Traité de la population”4. Acest cuvânt a cunoscut o utilizare foarte mare în Anglia şi Germania, dar şi în Franţa. Aceasta era dovada că el răspundea unei necesităţi.

„civilizaţie”în secolul al XVIII-lea

Acesta a fost derivate din verbul “civilizer”, care exista la sfârşitul secolului al XVI-lea, dar cu două sensuri diferite: unul ţinea de jargonul juridic (civilizer, adică a trece un proces din domeniul criminalistic în cel civil), iar celalalt însemna acţiunea de a-i civiliza pe sălbatici sau pe bădărani. Latina cunoştea deja antinomia civilis-silvaticus, dar, de atunci, termenul “civil” s-a încărcat cu alte câteva semnificaţii şi e posibil ca neologismul “civilize” să-şi fi păstrat înrudirea cu “civil”şi “cite”.

Substantivul derivat din verb, “civilization”, asemenea multor termeni francezi cu această terminaţie, avea în acelaşi timp un sens activ (acţiunea de a civiliza) şi un sens pasiv (starea unei societăţi).

Rolul activ şi pasiv al termenului „civilization”

1.2. Studii şi cercetări în domeniul culturii şi civilizaţiei cu rol în precizarea definirii celor două concepte

În prezent, sunt numeroşi cei care continuă să întrebuinţeze cuvântul „civilizaţie” pentru a denumi o societate, oricât de redusă sau arhaică ar fi ea, numai cu condiţia să prezinte o incontestabilă omogenitate şi să se distingă suficient de alt grup uman. Se poate vorbi în acest sens de civilizaţia triburilor pueblo sau de civilizaţia indienilor jivaro, cu tot atât de mare importanţă ca de civilizaţia elenă sau chineză.

Primul sens, civilizaţia înţeleasă ca istorie a unei culturi superioare, apare cu mult mai devreme, deoarece marchizul de Mirabeau folosise cuvântul în acest sens. Dar, la începutul secolului următor, Wilhelm von Humboldt întrebuinţa termenul de civilizaţie5, pentru a desemna acel ansamblu de trăsături caracteristice pe care le prezintă o societate umană: limbă, instituţii, obiceiuri, credinţe,

Rolul lui Wilhelm von Humboldt în introducerea şi

4 Confirmarea a fost adusă de un grup de cercetători de a Sorbona – École de Hautes Études, în 1950-1960.5 N. Djuvara, Civilizatii si tipare istorice, un studiu comparat al civilizatiilor, Editura Humanitas, Bucuresti, 2004, pag. 10-14.

6

moduri de gândire. Definiţia pe care o dă civilizaţiei în introducerea la eseul lui asupra limbii kawi din Java este deja foarte apropiată de cea a etnologilor contemporani6. Humboldt care a dat termenului civilizaţie sensul etnologic şi se pare să fie iniţiatorul nuanţei de sens, care urma să se accentueze din ce în ce mai mult la autorii germani, între cultură şi civilizaţie.

utilizarea termenului de civilizaţie

Cuvântul “cultură” era străvechi. Metafora “cultură a spiritului” (cultura mensis) fusese deja utilizată de autorii latini. Ea a fost reluată în perioada Renaşterii în acelaşi sens de îmbogăţire a spiritului şi în cercurile de filosofi francezi ai secolului al XVIII-lea. Cuvântul urma să fie folosit pentru prima dată în sens pasiv, în realitate ca un sinonim al neologismului “civilizaţie”. De aici, el urma să fie folosit în Germania, unde a avut din ce în ce mai mult tendinţa să se diferenţieze de civilizaţie în sens activ. Acest din urmă termen desemna mai mult achiziţiile materiale ale unei societăţi, pe când cultura ar fi ansamblul creaţiilor sale spirituale.

Cultura mensis

Cuvântul “cultură” este folosit din Antichitate, în accepţiunea de astăzi. Spre deosebire de istoricii francezi, autorii germani au acordat întâietate culturii în faţa civilizaţiei. Istoricul şi filosoful german O. Spengler opune cultura civilizaţiei. Pentru el, civilizaţia reprezintă moartea unei culturi. “Civilizaţiile – spune Spengler – sunt stadiile cele mai superficiale şi mai artificiale pe care le poate atinge o comunitate umană superioară. Ele reprezintă un sfârşit; ele urmează devenirea ca devenit, ca existent, urmează viaţa ca moarte, evoluţia ca încremenire…Ele reprezintă un soroc irevocabil, dar la care se ajunge dintr-o profundă necesitate”7.

O. Spengler şi ipoteza sa despre cultură şi civilizaţie

După Spengler fiecare cultură are un ciclu vital de o mie de ani pe care nu-l poate depăşi deoarece atât au durat şi marile culturi: babiloniană, indiană, greco-romană.

6 W. von Humboldt – “Civilizatia este umanizarea popoarelor în interiorul instituţiilor lor exterioare, al moravurilor şi în sentimental interior care se raportează la ele”. 7 Oswald Spengler, Declinul Occidentului, vol. I, Editura Beladi, Craiova, 1966, pag. 5.

7

Noţiunea de cultură o găsim în tot atâtea surse, cu sensuri asemănătoare, care reuşesc, într-o oarecare măsură, să se detaşeze uşor de termenul de civilizaţie, lăsând însă posibilitatea asemănării şi confuziei.

“Cultura include în sfera ei de atitudine, actele şi operele limitate ca geneză, intenţie, motivare şi finalitate – la domeniul spiritului şi al intelectului”8. În acest sens, în raport cu natura şi societatea, omul urmăreşte stabilirea unor relaţii de comunicare şi regăsire. În felul acesta, sferei culturii îi aparţin: obiceiurile, tradiţiile, credinţele şi practicile religioase, operele de ştiinţă şi artă, ornamentele, arhitectura, sculptura, pictura şi artele decorative.

Definiţia culturii

Marlaux definea cultura ca fiind “acel moment în care umanul se desprinde de biologic”. Cultura se naşte prin dialogul activ al omului cu natura, iar în raportul om-natură, omul apare ca o fiinţă socială. “Culturalul se prezintă ca o ipoteză majoră a socialului şi umanului”9.

Definirea culturii de către Marlaux

Angela Banciu defineşte cultura ca fiind “totalitatea valorilor spirituale create de omenire în decursul practicii social-istorice şi care reprezintă procesele realizate în cunoaşterea naturii, societăţii şi a devenirii însăşi a fiinţei umane”10.

Definirea culturii de către Angela Banciu

Marele sociolog român Dimitrie Gusti oferă trei accepţii ideii de cultură:

1. cultură obiectivă – prin care se înţelege un sistem de bunuri culturale ce formează stilul unei epoci (dat de creaţiile literar-artistice, descoperirile ştiiţifice, de apariţia unui cult religios);

2. cultură instituţională – in care se include statul, biserica, şcoala, armata, organizaţiile economice, ştiinţifice, artistice;

3. cultură personală – ce semnifică atitudinea personală faţă de opera de cultură, raportul viu dintre persoane şi valoarea culturală11.

Dimitrie Gusti şi rolul sau în analiza cuturii

8 O. Drîmbă, Istoria culturii şi civilizaţiei, vol. I., Editura Vestala, 2003, pag 7.9 Alexandru Tănase, Cultura şi civilizaţia, Editura politică, Bucureşti, 1977, pag. 43.10 Angela Banciu, Cultură şi civilizaţie, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003, pag. 15.11 Dimitrie Gusti, Pagini alese, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1965, pag. 256-260.

8

Fiecare cultură reprezintă expresia unei anumite societăţi, iar studierea atitudinilor şi comportamentelor individuale se face pe fundalul unei culturi specifice.

Cultura reprezintă expresia unei societăţi

1.3. Importanţa cunoaşterii şi includerii studiului culturii proprii unui teritoriu în studiile geografice

Cultura, ca fenomen al vieţii sociale, impune nu numai analize sociologice care să o releve ca domeniu distinct al realităţii sociale, dar şi ca extindere filosofică a naturii sale. Nu se poate face abstracţie de filosofie şi sociologie în cadrul acestui studiu. Este mult mai uşor de înţeles conceptul de cultură şi culturalitate prin intermediul acestor două ştiinţe.

Rolul culturii în ansamblul vieţii sociale este deosebit de mare în condiţiile în care factorul cultural este într-o permanentă relaţie şi interdependenţă cu factorul economic. Transformarea valorilor culturale în bunuri culturale şi raportarea lor la baza economică şi la tipul de relaţii socio-economice pe care se dezvoltă, nu pot fi analizate decât într-o perspectivă socio-axiologică.

Rolul culturii în ansamblul vieţii sociale

Lumea valorilor, sistemele de valori, judecăţile de evaluare, criteriul şi idealul valoric, scara de valori a unei societăţi şi a unui regim sunt categorii axiologice, care permit nu numai analize ale dinamicii culturii, dar şi clasificări ale valorilor culturale de tip specific: economice, politice, morale, estetice, juridice, istorice.

Filosofia culturii urmăreşte descoperirea legilor care guvernează în mod determinist dinamica culturii. Sociologia culturii, plecând de la cultură – ca domeniu al unor fapte, fenomene şi procese sociale – se ocupă de socio-dinamica ei, de determinismul ei social, de corelaţiile dintre cultură şi celelalte domenii ale realităţii sociale. Sociologia culturii studiază procesul de recunoaştere a culturii în sistemul social global.

Cultura naţională reprezintă ansamblul valorilor materiale şi spirituale ale unei societăţi, ajunse pe un anumit prag al dezvoltării istorice. Pe lângă faptul că fiecare naţiune îşi are cultura sa, specificul ei diferă de la o treaptă de evoluţie la alta, în funcţie de sistemul de valori

Definirea culturii naţionale

9

pe care îl produce şi îl adoptă.Trebuie de fiecare dată ţinut cont de raportul cultură-

personalitate, în special atunci când se face referire la o societate şi la evoluţia ei. Una din caracteristicile fundamentale şi universale ale omului este capacitatea sa de adaptare la condiţiile sociale şi culturale în interiorul cărora creşte şi se dezvoltă, precum şi forţa de a acţiona în maniere foarte diverse, în funcţie de mediul social şi cultural în care trăieşte12.

Arta este o formă de manifestare a culturii, care trebuie să se exprime prin operele de artă şi literatură. Între acestea, un rol esenţial îl au artele plastice, artele decorative, artele muzicale şi creaţiile literare. Prin ele şi trăirile unor categorii demografice, izvorâte din realităţile sociale şi naţionale, îşi exprimă reacţiile atitudinale de acceptare sau de respingere a unora dintre aceste realităţi.

Raportul cultură - personalitate

Cultura nu poate fi înţeleasă decât ca element al ansamblului vieţii sociale. Ea reprezintă o rezultantă a schimbului realizat între procesele vieţii sociale, intercondiţionarea lor reciprocă (de acumulare, cunoaştere, reflectare, creaţie şi valorizare). De cele mai multe ori trebuie să ţinem cont de cele trei topuri de relaţii: om-natură, om-om şi om-valoare, însă o definire a bogatului conţinut al culturii nu trebuie să se reducă la câteva relaţii, ea trebuie să cuprindă analize asupra tuturor relaţiilor în care cultura apare ca termen de raportare, spre a determina acel prag al cunoaşterii.

Înţelegerea relaţiilor: om-natură, om-om şi om-valoare

1.4. Cultura şi formele de comunitate umană

Cultura nu poate fi analizată decât în strânsă corelaţie cu forma de comunitate de care este indisolubil legată. Reflectând specificul fiecărei epoci, cultura îmbracă, în procesul său istoric de dezvoltare, forme specifice, corespunzătoare tipurilor de comunitate umană.

Fiecărui tip de comunitate umană îi este propriu un anumit tip de cultură. Astfel, studiul aspectelor sociologice şi istorice ale culturii din orânduirea primitivă nu poate fi realizat decât în raport cu forma de comunitate gentilico-

Tipuri caracteristice de cultură

12 Otto Klineberg, Psyhologie sociale, PUF, Paris, 1967, pag 71-72.

10

tribală, cu structurile şi relaţiile sale specifice. Acest specific se referă la tipul de cultură, în optica şi în criteriile de valorificare a creaţiei umane din acel timp. Tot aşa, istoria culturii din orice fel de orânduire nu poate face abstracţie de tipul de comunitate umană specifică ei.

Cultura reflectă, în ultimă instanţă, caracteristicile comunităţii umane în care se constituie şi pe care o reproduce. Evoluţia culturii este determinată atât de gradul de dezvoltare a comunităţii umane cât şi de conţinutul lor calitativ deosebit în diferite etape de dezvoltare.

Cultura reflectă caracteristicile comunităţii umane

Cultura naţională apare odată cu naţiunea şi reprezintă ansamblul valorilor materiale şi spirituale ajunse la un sistem unitar de apreciere care îndeplineşte funcţiile sociale generale ale unei naţiuni.

Cultura naţională apare odată cu naţiunea

Specificul naţional al unei culturi exprimă efortul unei naţiuni în direcţia dezvoltării mediului cultural specific ei, posibilităţile ei creatoare, ansamblul caracteristicilor proprii ale structurii economico-sociale şi ale modului ei de expresie. Prin specificul ei naţional, cultura unui popor participă la cultura lumii.

Conţinutul specificului naţional al unei culturi

Sinteza culturilor naţionale face posibilă existenţa culturii universale, care cuprinde valorile valabile general-umane. Unitatea culturii universale se exprimă prin diversitatea culturilor naţionale.

Asimilarea culturilor naţionale, cu specificul lor, în cultura universală, duce la realizarea unui tablou variat al culturii lumii, în care ies în relief individualitatea naţiunilor şi, deopotrivă, trăsăturile generale ale culturii, ca întreg.

Asimilarea culturilor naţionale, cu specificul lor, în cultura universală

Cultura universală exprimă un sistem complex de elemente, format dintr-o diversitate de fapte de cultură naţională, care s-au universalizat prin originalitate şi prin noutate.

Procesul de universalizare a unor valori naţionale se produce în momentul în care ele răspund unor trebuinţe general – umane şi sunt transmise de la o naţiune la alta printr-un sistem mutual de difuzare. El se realizează printr-un program de cooperare şi colaborare culturală universală.

Acest proces de universalizare a valorilor naţionale, prin selecţie critică, îşi are temelia în procesul continuităţii- Procesul de

11

discontinuităţii culturale şi se realizează prin criteriile de recunoaştere socială a sistemelor culturii şi a valorilor. Procesul de selecţie critică a valorilor culturale presupune înţelegerea unui alt raport, aşa cum este cel dintre cultură şi personalitate.

universalizare a valorilor naţionale

Dacă relaţia dintre cultură şi natură vizează şi evoluţia istorică a culturii, raportul dintre cultură şi personalitate pune în lumină structuri socio-culturale legate de comportamentul şi personalitatea umană. Efectul modelator al culturii asupra personalităţii umane se poate realiza numai în măsura în care cultura îşi are izvorul în realităţi sociale concrete.

Efectul modelator al culturii asupra personalităţii umane

Relaţia activă pe care omul o întreţine cu cultura este pusă în evidenţă prin faptul că el alege din totalul culturii existente, în mod reactiv, sau din proprie iniţiativă, anumite elemente, care sunt apoi incluse în propriul său raport cultural. Mai mult, elementele de cultură preluate suferă apoi unele modificări, pentru a putea fi asimilate structurii culturale personale.

Aceste caracteristici sunt constitutive profilului cultural al omului, al acelui „om total”de care vorbea N. Bălcescu, atunci când se referea la personalitatea omnidimensională a unor vremuri noi.

Plecându-se de la aceste noţiuni de bază şi de la definiţiile date termenului de „cultură”, studentul geograf parcurge pas cu pas elementele culturale ce urmează a fi valorificate turistic. Legătura unui teritoriu geografic şi al particularităţilor culturale ale unei grupări demografice este foarte importantă.

Prin schema teoretică de cuprindere a turismului cultural se poate oferi o prezentare a elementelor de cultură dintr-un anumit teritoriu. Acest lucru nu impune o tratare şablonată în funcţie de o anumită schemă ci, obligă mai mult la punerea în valoare a unor elemente care se regăsesc la un moment dat.

TURISMUL CULTURAL – COMPONENTE ŞI CARACTERISTICI

12

Schema de cuprindere a conţinutului Turismului Cultural prezintă într-un mod cât se poate de simplu toate elementele ce trebuie urmărite în analiza completă a acestui domeniu deosebit de interesant. Fiecare dintre aceste elemente are propria sa formă de conţinut.

Prin această schemă nu se impune o limitare a acestui important domeniu – turismul cultural ci, doar se sugerează o ordine a elementelor ce trebuie analizate în cadrui unui anumit spaţiu geografic şi la o anumită grupare de populaţie. Surprinderea particularităţilor de conţinut oferă o sursă importantă de analiză turistică.

Elementele de conţinut ale Turismului Cultural

13

PEISAJUL CULTURAL MONAHAL

OBICEIURI SI MENTALITATI

MONAHALE

IMPORTANTA SI INFLUENTA SOCIALA A

VIETII MONAHALE

ARHITECTURAMONAHALA

(manastiri, bisericicatedrale, schituri)

EVENIMENTE RELIGIOASE

IMPORTANTE CU ROL

CULTURAL

ACULTURATIA

ARTA CULINARA

TRADITIONALA

VESTIMENTATIETRADITIONALA

EVENIMENTECULTURALE

ARHITECTURA

ARTA

MONUMENTE

TRADITII

OBICEIURISI

MENTALITATISOCIALE

PEISAJ CULTURALMONAHAL

TURISMCULTURAL

De cele mai multe ori, atunci când se face referire la Turismul Cultural atenţia se îndreaptă spre lăcaşurile de cult. Ceea ce trebuie însă urmărit, este cu totul altceva: ce anume păstrează acestea din domeniul culturii? sau dacă sunt păstrători ai unor valori culturale, cum pot face înţeles procesul de aculturaţie în aria geografică respectivă?.

Rolul deosebit în turismul cultural al peisajului monahal

Fiecare dintre ele surprinde elementele culturale proprii păstrate secole de-a ândul şi, cele venite prin intermediul populaţiilor care au traversat teritoriul României. Arhitectura şi pictura monahală pot să plaseze foarte uşor în timp lăcaşul de cult. În acelaşi timp ele pot să evidenţieze influenţele locale păstrate, în concordanţă cu valorile aduse de către meşteri din exterior.

Elementele caracteristice şi posibilităţile de identificare a specificităţii monumentelor şi lăcaşurilor de cult

14

ARHITECTURA SIROLUL EI IN

TURISMUL CULTURAL

PRINCIPALELE STILURI

ARHITECTURALE

INFLUENTA TURISTICA A

ARHITECTURII

OBIECTIVEIMPORTANTE

IMPORTANTA CULTURALA A STILULUI

ARHITECTONIC

POTENTIALUL ECONOMIC AL

SOCIETATII

MENTALITATEA SOCIALA

FLUXURILE TURISTICE

Peisajul arhitectonic pune în evidenţă valorile culturale dintr-un anumit spaţiu, valori culturale aflate într-o strânsă legătură cu dezvoltarea economică şi maturitatea socială a ariei geografice pe care-l reprezintă. Arhitectura şi, în general peisajul arhitectural, cu stiluri arhitecturale bine conturate atrage numeroşi turişti.

Capacitatea arhitecturii de a pune în evidenţă valorile culturale dintr-un anumit spaţiu

Vizitarea obiectivelor de acest fel pare să capete din ce în ce valoare mai mare, mulţi turişti căutând acest tip de turism. Întoarcerea în timp se poate face numai depistând adevăratele valori istorice şi arhitecturale.

15

EVENIMENTECULTURALE

FESTIVALURI CONGRESE INTRUNIRI

MUZICA PICTURA SCULPTURA FILM STIINTA ARTA

Evenimentele culturale par să capete din ce în ce mai mare valoare în tot ce înseamnă turismul cultural. Cultura unei populaţii poate fi exprimată mai uşor prin spectacole sau folosindu-se de exprimarea liberă prin pictură şi sculptură.

Cultura se poate exprima mult mai uşor prin spectacole, festivaluri şi sculptură

Toate modalităţile de exprimare ţin cont de nivelul economic zonal, astfel că în funcţie de capacitatea materială, amploarea evenimentelor culturale are o anumită dimensiune şi, poate căpăta în timp, valoare zonală, locală, naţională sau internaţională.

16

OBICEIURI SIMENTALITATI

SOCIALE CU ROLIN

TURISMUL CULTURAL

OBICEIURI SIMENTALITATI

SOCIALE CU ROLIN

TURISMUL CULTURAL

OBICEIURI ANUALE SAU

ANOTIMPUALE

OBICEIURI ANUALE SAU

ANOTIMPUALE

OBICEIURI FAMILIALE

OBICEIURI FAMILIALE

OBICEIURI COMPORTAMENTALE

OBICEIURI COMPORTAMENTALE

COMPORTAMENTULDE PRIMIRE

AL OASPETILOR

COMPORTAMENTULDE PRIMIRE

AL OASPETILOR

INCLUDEREA TURISTILOR IN

VIATACOMUNITATII

INCLUDEREA TURISTILOR IN

VIATACOMUNITATII

OBICEIURI RELIGIOASEOBICEIURI

RELIGIOASE

OBICEIURI LEGATE DE

EVENIMENTE ALE NATURII

OBICEIURI LEGATE DE

EVENIMENTE ALE NATURII

Adevărata cultură a unei naţiuni este pusă în valoare prin intermediul tradiţiilor şi a obiceiurilor. Acestea din urmă trădează evoluţia unei naţiuni, fenomenul de aculturaţie prin care a trecut, vechimea ca naţiune pe un anumit spaţiu geografic şi particularităţi comportamentale.

Adevărata cultură a unei naţiuni este pusă în valoare prin intermediul tradiţiilor şi a obiceiurilor

CAPITOLUL II.

ACULTURAŢIE – SAU CONTACTE ÎNTRE CIVILIZAŢII

17

2.1. Definirea noţiunii de aculturaţie

2.2. Particularităţi ale atitudinii sociale în acceptarea aculturaţiei în lume

2.3. Raportul cultură – valoare

2.4. Globalizarea culturală2.4.1. Relaţia dintre globalizare şi cultură2.4.2. Comunicarea virtuală în epoca globalizării2.4.3. Europa şi Statele Unite ale Americii -interdependenţe culturale

2.1. Definirea noţiunii de aculturaţie

"Oricât de departe s-ar coborî în timp, pretutindeni găsim acele contacte, ca motoare esenţiale ale civilizaţiei. Chiar şi în cazul celor mai izolate civilizaţii, aceea din Mexic sau cea din Anzi, izolarea nu este totală, şi dacă la nivelul ansamblului contactele exterioare sunt greu de perceput, la nivelul subunităţilor care compun civilizaţia, contactele sunt numeroase şi fecunde" (N.Giuvara, 2004).

În legătură cu aceste fenomene s-a inventat de ceva timp termenul de aculturaţie13.

În S.U.A. el este în mare măsură utilizat de antropologi

18

Obiective:

- Înţelegerea noţiunii de “aculturaţie”;- Realizarea raporturilor de acceptare în regiuni geografice diferite a procesului de aculturaţie;

- Înţelegerea şi stabilirea raportului cultură – valoare reală sau valoare culturală şi valoare de patrimoniu;

- Înţelegerea cazurilor de aculturaţie studiate pe societăţile contemporane, unde se disting atitudini diferite.

pentru a desemna fenomenele consecutive unor contacte directe şi prelungite între două sau mai multe culturi diferite. Aici termenul se aplică mai ales studierii societăţilor prezente, în special a indienilor din cele două Americii şi popoarele colonizate de Europa în Africa şi Asia.

2.2. Particularităţi ale atitudinii sociale în acceptarea aculturaţiei în lume

Unele dintre rarele exemple de migraţii masive în secolul al XX-lea este reprezentat de instalarea unor importante colonii chineze în tot sud-estul asiatic şi în jurul Pacificului. Se poate prevedea că în anumite regiuni unde imigranţii chinezi au egalat şi chiar au depăşit ca număr elementul autohton, acesta din urmă va fi asimilat de elementul alohton.În altă parte, dimpotrivă, aşa cum se întâmplă pe coasta de vest a S.U.A., chinezii, în pofida existenţei unor "China towns", se lasă puţin câte puţin absorbiţi de marele ansamblu.

În toate cazurile de aculturare studiate pe societăţile contemporane, se disting în general trei atitudini posibile:

- acceptarea culturii străine;- reacţii contra ei;

- soluţia sincretismului (schimburi reciproce, fuziune)14.

Există trei atitudini de aculturare în societăţile contemporane

Când două culturi sunt în contact direct, rareori sunt în aceeaşi fază de dezvoltare. Marile civilizaţii nu sunt niciodată în întregime contemporane şi acest lucru este evident în cazul influenţei exercitate de o cultură superioară asupra unui popor aflat în stadiul pre-culturii (unei culturi situată la începutul evoluţiei sale sau inferior celei cu care intră în contact).

Contactele între două culturi sunt în stadii evolutive diferite

Cazul cel mai tipic ne este furnizat de aculturarea Japoniei de către China, începând cu secolul al VII-lea. Şi aici, modelul chinez a fost foarte inegal urmat şi că dacă

Aculturarea Japoniei de către China în secolul al VII-lea

13 Dupa opinia lui G.Balandier (Dinanique des relations extérièures des sociètés "archaiques", în Traité de Sociologie, publicat sub direcţia lui Georges Urvitch, pag.451) cuvântul ar fi de origine americană sau germană.

14 R.Bastilde, Problème de l'entrecroisement des civilisations et leurs oeuvreu, pag. 315 – 330.

19

elementele de cultură au putut fi adoptate cu mai multă sau mai puţină fidelitate, Japonia n-a fost capabilă în acel moment al evoluţiei ei să se transpună la ea acasă structurilor unui stat care se afla deja de multă vreme în stadiul "imperiului universal".

Este inexactă afirmaţia că n-a existat niciodată aculturare sub constrângere. Exemplul popoarelor supuse Imperiului Roman şi Imperiului Chinez par a dovedi contrariul. În cazul Chinei, pare destul de dificil să reconstitui astăzi procesul de aculturare a provinciilor excentrice. Din punct de vedere lingvistic, unitatea nu s-a realizat niciodată. Pentru alte trăsături de cultură procesul a durat, în fiecare caz mai multe secole.

Înţelegerea procesului de aculturare sub constrângere

Roma în schimb, n-a încercat în nici-un teritoriu cucerit sau ocupat să-şi impună civilizaţia. Ea a respectat cultura locală şi obiceiurile popoarelor. În Europa, urmărind procesul de romanizare, observăm că în Galia se ştie că el a fost foarte lent şi că nu s-a realizat decât atunci când Imperiul era gata să se prăbuşească, într-o epocă în care puterea centrală deja se slăbise de multă vreme.

Particularităţle de impunere a civilizaţiei Romei în ţinuturile sub influenţă

La celţii din insulele Britanice, în ciuda contactelor de mai multe ori cu Roma şi a unei dominaţii parţiale, creştinismul şi odată cu el cultura latină nu s-au implantat şi n-au cunoscut o înflorire decât după ce riscul de constrângere dispăruse, la sfârşitul secolului al V-lea.

Celţii şi relaţiile lor cu Roma

În anumite epoci, pot să apară elite internaţionale, create printr-o cultură comună, uneori pe o arie foarte întinsă. Aşa s-a întâmplat în oraşele care înconjurau Marea Mediterană în epoca elenistică şi romană.

Dimpotrivă, în Europa secolului al XIX-lea, unde culturile naţionale erau vizibil la acelaşi nivel, au existat o serie de reacţii. În Germania şi în Rusia, s-au produs sub efectul unor cauze aparent contradictorii: pe de o parte revolta împotriva dominaţiei napoleoniene, pe de altă parte, scăderea puterii şi a prestigiului Franţei începând de la mijlocul secolului.

Aculturarea în Germania şi în Rusia, ea s-a produs sub efectul unor cauze aparent contradictorii

În Germania secolului al XVIII-lea, moda franceză acoperă aproape toate manifestările culturale, dar nu pătrunde în profunzime. Dacă diferenţa de stil dintre

În Germania secolului al XVIII-lea, moda franceză acoperă aproape

20

nobilime şi burghezie pare să fi fost mai mare în Germania decât în Franţa, această situaţie se datorează faptului că utilizarea unei limbi străine ca principal vehicul de cultură introduce în mod necesar un nou criteriu social; creează o barieră în plus între clase, precum şi o cauză suplimentară de antagonism.

toate manifestările culturale, dar nu pătrunde în profunzime

De altfel, această deznaţionalizare prioritară a elitei se poate produce şi atunci când poporul învingător adoptă civilizaţia învinşilor. Celebru este cazul Romei – deşi influenţa grecească începuse să se facă simţită chiar înainte. Nu numai arta şi gândirea Romei şi Italiei au fost profund elenizate, dar, limba greacă a fost probabil de-a lungul generaţilor limba de salon a elitei romane şi asta chiar în momentul ascensiunii ei la dominaţia lumii antice15.

Deznaţionalizare prioritară a elitei se poate produce şi atunci când poporul învingător adoptă civilizaţia învinşilor

Invers, ţăranii din regiunile cele mai îndepărtate şi societăţile cele mai arhaice se agaţă cu cea mai mare îndărătnicie de obiceiurile ancestrale. Virtuţile conservatoare ale ramurilor izolate sunt cunoscute; bâlinele ruseşti din zona Kievului au fost descoperite în secolul al XIX-lea în extremul nord al Rusiei, cel mai frumos ciclu de epopei germanice a fost observat în îndepărtata colonie insulară a Islandei. Dintre naţiunile romane, ramura românească, izolată complet de restul romanităţi timp de aproape un mileniu şi jumătate, a păstrat în folclorul ei reminiscenţele cele mai apropiate de folclorul latin.

Virtuţile conservatoare ale ramurilor izolate

La fel, folclorul francez din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea este astăzi mai bine conservat în Canada (Quebec) decât în provinciile franceze de unde era originar.

Păstrarea obiceiurilor în provinciile franceze

Când un grup recepta aculturarea sau când o influenţă străină începe să acţioneze, imperceptibil şi fără o rezistenţă excesivă din partea grupului receptor, se stabileşte un ritm şi un progres, pe care îl regăsim, cu unele variante, în toate cazurile.

Un lucru e sigur: aculturarea nu e niciodată totală şi mai ales nu e imediată. Ea are nevoie de un anumit timp de maturizare – toate exemplele concordă: 100 – 140 ani16.

Aculturarea nu e niciodată totală şi mai ales nu e imediată

15 N.Djuvara, Civilizaţii şi tipare istorice, Ed. Humanitas, pag. 338.

21

2.3. Raportul cultură – valoare culturală

O analiză a fenomenului cultural, ca fenomen total presupune utilizarea fenomenului de valoare culturală. Un om cult sau civilizat, o masă cultivată sau civilizată de oameni, presupune nu numai un anumit nivel cultural-educativ într-una sau în cealaltă din componentele culturii şi civilizaţiei, dar neapărat, atingerea unui nivel de ansamblu bine dotat, bine echilibrat, bine integrat, care să cuprindă în proporţii optime toate componentele culturale necesare vieţii umane.

Termenul de civilizaţie desemnează astfel o latură a culturii, care în esenţa sa, delimitează valorile materiale, ce au un scop practic, utilitar. Civilizaţia poate fi considerată parte componentă a culturii, termenul pe care se constituie şi pe care se ierarhizează componente ale culturii spirituale. Ea reprezintă temelia culturii şi a tuturor domeniilor vieţii sociale, în care eficienţa practică a valorilor dovedeşte rolul sistemului funcţional al culturii şi sensul proceselor culturale, ca elemente ale sistemului social global.

Civilizaţia - parte componentă a culturii

Iată de ce progresul social este de neconceput fără progresul culturii. Realizarea valorilor are loc în acelaşi ritm cu progresul tehnic-material al societăţii.

Progresul social este de neconceput fără progresul culturii

Nefiind altceva decât cultură în acţiune, civilizaţia, care cuprinde totalitatea momentelor în care valorile culturale autentice devin reale-căpătând viaţă, este considerată în dezvoltările acestea ca bază a culturii şi cadrul ei dinamic17.

2.4. Globalizarea culturală

“În centrul culturii moderne se află globalizarea; în centrul globalizării se află practicile culturale. Simbolurile cele mai cunoscute ale globalizării sunt Coca-Cola, Madonna şi ştirile de la CNN. Oricare ar fi semnificaţia cauzală şi practică a acestor fenomene, fără îndoială că una dintre cele mai direct percepute şi trăite forme ale globalizării este cea culturală” (John Tomlinson).

Puţine expresii ale globalizării sunt atât de vizibile, larg răspândite şi pătrunzătoare ca proliferarea mondială a mărcilor de consum comercializate la scară internaţională,

16 N.Djuvara, Civilizaţii şi tipare istorice, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2004, pag. 339.17 Aurelian Bondrea, Sociologia culturii, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 1993, pag. 101-107.

22

ascensiunea simbolurilor şi artefactelor culturii populare şi comunicarea simultană de evenimente, cu ajutorul transmisiunilor prin satelit, către milioane de oameni de pe toate continentele. În ciuda complexităţii interacţiunilor culturale dintre societăţi, mişcarea tot mai intensă a imaginilor şi simbolurilor şi varietatea extraordinară a modurilor de gândire şi a modurilor de comunicare constituie trăsături unice ale sfârşitului de secolul XX şi ale noului mileniu.

Căpătarea dimensiunilor din ce în ce mai mari a culturalizării, ceea ce se exprimă pin globalizare culturală

S-ar putea spune că asistăm la trecerea de la “o lume în care predomina izolarea culturală la o lume în care domină factorii interculturali, de la o eră caracterizată de autonomia culturală a grupurilor izolate, tradiţionale, la o eră a generalizării interrelaţiilor şi comunicaţiilor”18. Epoca noastră are marele privilegiu istoric de a trece de la o lume a civilizaţiilor izolate, bazate într-o oarecare măsură pe spaţii şi timpuri diferite, la o lume unică, ce este caracterizată de acelaşi spaţiu (piaţa mondială) şi de acelaşi timp (sincronicitatea tuturor evenimentelor), de naşterea unei comunicări şi a unei comunităţi mondiale.

Epoca noastră are marele privilegiu istoric de a trece la o lume unică

Comunitatea a precedat întotdeauna comunicarea; aceasta din urmă s-a constituit, mai întâi în interiorul grupului: indivizi vorbind aceeaşi limbă, împărtăşind aceeaşi religie, aceleaşi valori, aceeaşi istorie, aceleaşi tradiţii, aceeaşi memorie. Astăzi însă observăm trecerea de la o planetă a civilizaţiilor închise la o lume deschisă tuturor oamenilor prin călătorii şi prin mass-media.

Comunitatea a precedat întotdeauna comunicarea

2.4.1. Relaţia dintre globalizare şi cultură

Putem afirma, că există o legătură foarte strânsă între globalizare, istorie şi cultură. În acest sens, D.Held, A.McGrew, D.Goldblatt şi J.Perraton, în cartea Transformări globale. Politică, economie şi cultură, fac o prezentare detaliată a formelor istorice ale globalizării culturale. Astfel, autorii se referă la globalizarea culturală premodernă şi modernă.

“Anterior epocii moderne, religiile mondiale şi imperiile

18 G. Leclerc, Mondializarea culturală. Civilizaţiile puse la încercare, Editura Ştiinţa, Chişinău, 2003, p. 10.

23

au oferit principalele complexe cultural-instituţionale care făceau posibile interacţiunea culturală şi comunicarea la distanţă şi prin care puteau apărea relaţii de interacţiune culturală extinse, stabile şi consolidate. Comerţul a reprezentat un vehicul-cheie pentru aceste deplasări difuze ale ideilor şi artefactelor pe distanţe întinse”19.

Interacţiunea culturală şi comunicarea

Din cauza limitărilor de comunicare ale conducerii bazate exclusiv pe forţa militară, capitalele imperiale au căutat să construiască alianţe de durată între elite, dincolo de grupările etnice şi restricţiile geografice. Chiar şi acolo unde strategia a eşuat în final din perspectiva construirii imperiului, exista posibilitatea ca ea să lase în urmă o moştenire culturală distinctă. De exemplu, efemerul imperiu macedonean al lui Alexandru cel Mare a fost esenţa pentru răspândirea limbii greceşti şi a ştiinţei, filosofiei şi literaturii elenistice în Orientul Apropiat. Imperiul Roman a oferit contextul instituţional prin care mai întâi cultura elenă şi apoi creştinismul au putut să se infiltreze în Africa de Nord şi în Europa Occidentală şi de Nord. Imperiul Han din China a oferit un cadru asemănător pentru răspândirea scrierii, literaturii, ştiinţei şi tehnologiei chineze. “Deşi culturile comunicau cu alte culturi, iar religiile cu alte religii, întâlnirile nu au fost întotdeauna fertile. Caracterul regional al religiilor mondiale reflectă linii de falie şi diviziuni între ele şi între imperiile cu care s-au întrepătruns. În plus, cel mai adesea majoritatea oamenilor doar au întrezărit aceste interacţiuni culturale măreţe – identităţile, practicile şi credinţele erau în cea mai mare măsură locale. Între stat şi marile imperii existau foarte puţine forme culturale”.

Chiar şi acolo unde strategia a eşuat în final din perspectiva construirii imperiului, exista posibilitatea ca ea să lase în urmă o moştenire culturală distinctă

După căderea Romei şi a dinastiei Han din China şi după valul iniţial de expansiune islamică, imperiile au continuat să se afirme şi să decadă. Totuşi, până în secolele al XV-lea şi al XVI-lea, atunci când au început aventurile imperiale ale Occidentului, nu există evenimente istorice

19 D.Held, A. McGrew, D.Goldblatt, J.Perraton, Cultural Identity and Global Process, p. 385.

24

pe măsura expansiunilor militare şi culturale ale islamului. Marii fondatori de imperii din perioada cuprinsă între aceste date au fost războinicii nomazi din stepele eurasiatice. Însă inovaţiile culturale ale acestora nu au fost pe măsura valorii lor militare. Deplasările şi cuceririle lor au avut ca rezultat replierea vechilor modele culturale, şi nu transformarea lor.

Imperiile europene vor deveni în cele din urmă instrumente mai eficiente ale puterii culturale în exteriorul Europei, însă pentru aceasta a trebuit să fie aşteptată apariţia naţionalismului şi a statelor-naţiune în Europa şi cele două Americi, începând cu secolul al XVIII-lea. În interiorul acestei zone, au fost redefinite treptat modelele complexe ale fluxurilor culturale, precum şi domeniul distinct al particularităţilor locale populare. Statele căutau naţiuni unite pentru a le conduce, iar naţionaliştii căutau autodeterminare prin state. În consecinţă, deşi procesul a fost inegal şi contestat, tot mai multe instituţii culturale şi fluxuri culturale ajungeau să se localizeze în interiorul frontierelor statelor-naţiune în formare. Limba, şcolarizarea, sistemele de transport şi comunicaţii, practica liturgică şi identitatea, toate au ajuns să fie definite într-o măsură tot mai mare din perspectiva naţiunii delimitate teritorial.

Imperiile europene vor deveni instrumente eficiente ale puterii culturale în exteriorul Europei

“Într-adevăr, din inima sistemului european al statelor-naţiune au apărut ideologiile şi discursurile seculare puternice – liberalismul, marxismul şi ştiinţa modernă – al căror raţionalism provenit din Iluminism le sugera, cu sau fără îndreptăţire, atracţia şi aplicabilitatea universală. Totuşi, în ansamblu, naţionalismul a fost cel care a devenit forţa culturală cea mai puternică, în parte pentru că fost sprijinit sistematic, susţinut financiar şi etalat de către statele moderne. Conform acestei interpretări, punctul de vârf al globalizării culturale se află în trecut, în timp ce fluxurile şi relaţiile culturale cele mai puternice şi semnificative s-au dezvoltat în interiorul graniţelor statelor-naţiune moderne”20.

Punctul central al globalizării culturale se afla în relaţiile culturale

Globalizarea modifică modul în care concepem noţiunea

25

de cultură, deoarece cultura a fost, foarte multă vreme, legată de ideea unei arii geografice.

Oare promite modernitatea globală să ne ofere o cultură globală?

Într-un anumit sens se poate susţine că există deja o astfel de cultură. După cum scrie Ulf Hannerz, “există în prezent o cultură mondială, dar e indicat să înţelegem ce înseamnă asta. Omogenizarea completă a sistemelor de semnificaţie şi expresie nu a avut loc încă şi nici nu pare să se întrevadă în viitor. Dar lumea a devenit o reţea de relaţii sociale şi, între diferitele sale regiuni, există o circulaţie a sensurilor tot aşa cum există circulaţia oamenilor şi a bunurilor”21. U. Hannerz vrea să spună că există acum o globalizare a culturii în sensul de conexitate complexă. Acest context al integrării practicilor şi experienţelor culturale în reţea, în întreaga lume, poate fi înţeles ca reprezentând o cultură mondială. Acest sens trebuie să fie diferenţiat în funcţie de gradul de reprezentare, conform căruia cultura globală e înţeleasă ca sistem unic, omogenizat, de semnificaţii. Cultura globală, “echivalează cu apariţia unei singure culturi, care să-i cuprindă pe toţi locuitorii lumii şi care să înlocuiască diversitatea sistemelor culturale de până acum”22. În mod evident, o astfel de cultură nu a apărut încă. Desigur, ideea unei culturi globale nu a devenit posibilă doar în zilele modernităţii globale. Enunţurile culturale, marile texte pot depăşi graniţele lingvistice şi politice, civile şi culturale cu condiţia să fie traduse în limbile comunităţilor culturale interesate.

Globalizarea modifică modul în care concepem noţiunea de cultură

Enunţurile culturale, marile texte pot depăşi graniţele lingvistice şi politice, civile şi culturale cu condiţia să fie traduse în limbile comunităţilor culturale interesate.

Timp de secole, de milenii, procesul a fost frânat de distanţele geografice, de încetineala cu care se deplasau

20 D.Held, A. McGrew, D.Goldblatt, J.Perraton, Cultural Identity and Global Process, p. 392.21 U. Hannerz, Cosmopolitans and Locals in World Culture, Featherstone, Londra, 1990, p. 237.22 J. Tomlinson, Globalizare şi cultură, Editura Amarcord, Timişoara, 2002, p. 105.

26

oamenii sau de dificultăţile tehnice. O dată cu dezvoltarea mondializării, facilitată de mass-media şi de mijloacele de transport contemporane, circulaţia textelor (idei religioase, politice, literare, ştiinţifice) cunoaşte o vertiginoasă accelerare. Puterile politice, culturale şi religioase se arată incapabile să împiedice circulaţia oamenilor şi dezvoltarea comunicaţiilor (antene de televiziune parabolice, casete video, internet), deci a ideilor şi a opiniilor.

Puterile politice, culturale şi religioase se arată incapabile să împiedice circulaţia oamenilor şi dezvoltarea comunicaţiilor

Intrăm în epoca amestecului generalizat al culturilor şi civilizaţiilor, al discursurilor şi pasiunilor lor. Mondialitatea culturală “presupune nu numai contacte umane empirice între civilizaţii (revoluţie a transporturilor), ci şi instrumente intelectuale de înţelegere între grupuri puse în contact într-o manieră mai mult sau mai puţin brutală”23. În încercarea de a se crea o cultură globală, un rol important este atribuit limbilor străine.

Acest lucru este destul de evident în ultimul rând şi în România. Cunoaşterea unei limbi străine – alta decât limba maternă, a devenit mai mult decât o necesitate de comunicare, ea a devenit o necesitate determinată de un câştig salarial sau un beneficiu material.

În România, prin mentalitatea formată într-un tim destul de îndelungat se acceptă cu mare uşurinţă elementele culturale externe. Nu trbuie privit acest lucru critic; este modul nostru de a fi.

După toate aparenţele, limba engleză a ajuns limba centrală a comunicaţiei internaţionale în domeniul afacerilor, politicii, administraţiei, ştiinţei şi în lumea academică, fiind în acelaşi timp şi limba dominantă a publicităţii globale şi a culturii populare.

Ca o consecinţă a dezvoltării tehnologiei informaţiei, suntem, de asemenea, martorii unei avalanşe de termeni ştiinţifici şi tehnici, care sunt folosiţi în multe limbi în variata englezească.

Astfel termeni ca: businessman, barter, broker, dealer, computer, marketing, management, manager, dumping, know-how, trend – sunt folosiţi azi fără a-i mai traduce.


27

Această invazie de termeni englezeşti şi americani poate fi numită “globalizarea vocabularului”. Problema dominaţiei unei limbi şi ameninţarea la adresa diversităţii lingvistice e legată de o altă problemă mai generală, cea a imperialismului cultural: ideea că o cultură poate fi o cultură hegemonică. Această construcţie pesimistă a ideii de cultură globală predomina la sfârşitul secolului XX. Într-adevăr, teoria imperialismului cultural poate fi considerată una dintre cele mai timpurii teorii ale globalizării culturale. După cum scria Jonathan Friedman, discursul imperialismului cultural de la sfârşitul anilor ‘60 avea tendinţa să pregătească terenul pentru receptarea critică a globalizării în sfera culturală, prezentând procesul ca pe un “aspect al naturii ierarhice a imperialismului, adică hegemonia din ce în ce mai mare a anumitor culturi centrale, difuziunea valorilor, a bunurilor de consum şi a stilurilor de viaţă americane”24.

Problema „globalizării vocabularului”

Opinia lui Jonathan Friedman legată de imperialismul cultural

Un mod de a gândi cultura globală constă în accentuarea necesităţii de recuperare istorică a acestor tradiţii culturale non - occidentale. Într-adevăr, este ceea ce se face în A Dictionary of Global Culture (Un dicţionar al culturii globale), în care autorii, Kwame Anthony Appiah şi Henry Lewis Gate (1998), introduc articole care echilibrează balanţa în reprezentarea culturii mondiale, contrabalansând dominaţia figurilor şi temelor occidentale. Alături de L’Ouverture de Toussaint apare Martin Luther, alături de Shakespeare, regele zulus Shaka. Însă acest dicţionar nu înlătură suspiciunile puternice cu privire la dominaţia culturală occidentală.

A Dictionary of Global Culture

Aceste suspiciuni sunt cuprinse în titlul unei cărţi, aparţinând specialistului francez în economie politică, Serge Latouche, care aduce o acuzaţie deosebit de gravă la adresa occidentalizării ca “tendinţă spre uniformitate planetară” şi “standardizare internaţională a stilurilor de viaţă”25. Iar J.Tomlinson consideră că atunci când vorbim

Acuzaţia lui Serge Latouche în legătură cu occidentalizarea

24 J. Friedman, Cultural Identity - Global Process, Sage, Londra, 1994, p. 195.

28

despre occidentalizare, ne referim desigur la răspândirea limbilor europene, în special a limbii engleze şi a culturii de consum, “dar şi la stilurile de vestimentaţie, la obiceiurile culinare, formele muzicale şi arhitecturale, la un tipar al expresiei culturale dominată de mass-media, la un grup de idei filosofice şi o gamă de valori şi atitudini culturale”26.

O cultură globală, constată A.Smith, poate fi compusă dintr-un anumit număr de elemente distincte din punct de vedere analitic: “bunuri de consum popularizate în mod eficient, un colaj de stiluri folclorice sau etnice smulse din context, câteva discursuri ideologice generale despre drepturile şi valorile umane şi un limbaj cantitativ standardizat şi ştiinţific de comunicare şi apreciere, toate sprijinindu-se de noile sisteme informaţionale şi de telecomunicaţii şi de tehnologiile lor computerizate”27. Pe scurt, cultura globală este în mod clar, o cultură construită, anistorică, atemporală şi “lipsită de memorie”.

O cultură globală, constată A.Smith, poate fi compusă dintr-un anumit număr de elemente distincte din punct de vedere analitic

2.4.2. Comunicarea virtuală în epoca globalizării

Globalizarea reprezintă un fenomen pluridimensional, o descriere aparent neproblematică, dar care privită mai îndeaproape presupune dificultăţi serioase. Ea poate da incredibil de multă putere prin cunoaştere şi poate fi incredibil de constrângătoare; poate omogeniza culturi, dar în acelaşi timp le dă multora posibilitatea să-şi împartă individualitatea lor unică în zone tot mai mari şi mai îndepărtate.

Înţelesul pozitiv al globalizării este acela de progres. Un schimb de informaţii şi o economie neîngrădită, fără bariere, un joc liber al puterilor prezente pe piaţă. În consecinţă, printre multe alte aspecte ale globalizării, are loc o creştere a rolului mijloacelor moderne de informare şi

Dacă secolul XX a fost secolul tehnologiei, culminând în ultimele decenii cu o dezvoltare

25 S. Latouche, The Westernization of the World, Cambridge, Polity Press, 1996, p. 3.

26 J. Tomlinson, Globalizare şi cultură, Editura Amarcord, Timişoara, 2002, p.129.27 A. Smith, National Identity, Londra, Penguin, 1991, p. 157.

29

comunicare, în special Internetul. Dacă secolul XX a fost secolul tehnologiei, culminând în ultimele decenii cu o dezvoltare spectaculoasă a domeniului IT, secolul XXI va fi cu siguranţă unul al comunicării.

spectaculoasă a domeniului IT, secolul XXI va fi cu siguranţă unul al comunicării

Acum 18 ani puţini prevedeau impactul profund al revoluţiei tehnologiei informaţiei. Majoritatea experţilor sunt de acord că “revoluţia IT reprezintă cea mai semnificativă transformare globală de la Revoluţia Industrială de la mijlocul secolului XVIII”28.

Această răspândire rapidă a IT-ului se datorează scăderii costului echipamentelor şi creşterii cererii. Conceptul de societate informaţională a fost formulat în anii 1990. “Societatea informaţională presupune existenţa unei pieţe extinse, în care au acces la informaţie toţi cetăţenii. Abia atunci când accesul la informaţie este de masă se poate vorbi de o societate informaţională, şi nu când au acces doar elitele”29. Din acest punct de vedere, diferenţa majoră dintre era informaţională şi cea industrială este aceea că în noua economie consumatorii de informaţie sunt în acelaşi timp producătorii acesteia. Acum a devenit mult mai important să şti decât să ai.

Răspândirea rapidă a IT-ului se datorează scăderii costului echipamentelor şi creşterii cererii

După cel de-al doilea război mondial, o dată cu revoluţia tehnico-ştiinţifică, invenţiile tehnice au constituit principalul factor al funcţiei de producţie. Acestuia i s-a adăugat după 1990, pe măsură ce conceptul de societate informaţională avea să capete consistenţă, alţi factori consideraţi la fel de importanţi: informaţie, management, cercetare-dezvoltare, formare profesională. Baza societăţii informaţionale este noua economie, concept formulat în anii ‘90.

Relaţia dintre producţie şi societatea informaţională

Crearea şi dezvoltarea noii economii s-a bazat pe infrastructura formată din reţele electronice, cu consecinţe

28 Global Trends 2015. A Dialogue about the Future with Nongovernment Experts, National Foreign Intelligence Board, december 2000, p. 22.

29 Silvia Timoianu, Noua Economie, baza societăţii informaţionale, articol apărut în suplimentul săptămânal al ziarului Economistul, Economie teoretică şi aplicată, nr 408, 23 august 2004, p. 1.

30

benefice pentru creşterea economică şi pentru piaţa muncii. Societatea informaţională este bazată pe piaţa informaţiei (sau informaţională) şi bunurile informaţionale. Un termen controversat este acela de „piaţă informaţională”, a cărei definiţie este dată de Michael Dertouzos : “Piaţa informaţională este compusă din oameni, calculatoare, comunicaţii, software şi servicii, toate aceste elemente fiind implicate în tranzacţiile de informaţii între organizaţii şi persoane. Aceste tranzacţii au aceeaşi motivaţie economică a pieţelor tradiţionale de bunuri, materiale şi servicii”30.

Piaţa informaţională

O atenţie deosebită trebuie acordată conceptului de bunuri informaţionale. Acestea sunt considerate acele produse şi servicii care pot fi distribuite sub formă digitală, ca de exemplu, o carte, un film, o conversaţie telefonică. O metodă complexă de corelare a preţului bunurilor informaţionale cu valoarea acestora este prin tehnicile de vânzare. Un exemplu specific este informaţia gratuită oferită în reţeaua Internet, care nu este altceva decât o formă de management al afacerii, cu obiectivele: prezenţa produselor, crearea unor reţele de utilizatori, precum şi obţinerea unui avantaj competitiv.

Bunuri informaţionale sunt considerate acele produse şi servicii care pot fi distribuite sub formă digitală, ca de exemplu, o carte, un film, o conversaţie telefonică

Prin creşterea accesului la informaţie, sporesc de fapt oportunităţile de vânzare a bunurilor informaţionale către mai multe segmente de clienţi. Deşi în prima etapă a dezvoltării sale principala utilizare a reţelei Internet a fost poşta electronică, dezvoltarea tehnologiei informaţionale a permis apariţia unor servicii mult mai complexe.

Pentru România, sunt stabilite cele trei direcţii necesare dezvoltării societăţii informaţionale: infrastructura, cadrul legislativ şi literatura digitală (constituită din publicaţii de specialitate, ca sursă de informare).

Direcţiile societăţii informaţionale din România

Această supercomunicare virtuală provoacă o pierdere a reperelor, o pierdere a identităţii individului, o depărtare a acestuia de propriul eu. Oamenii trebuie să simtă că acest sistem de comunicare este construit pentru fiinţe umane şi

30 M. Dertouzos, Ce va fi? Cum vom trăi în lumea nouă a informaţiei?, Editura Tehnică, Bucureşti, 2000, p.56.

31

nu pentru maşinării.

2.4.3. Europa şi Statele Unite ale Americii -interdependenţe culturale

Enunţurile culturale, marile texte pot depăşi graniţele lingvistice şi politice, civile şi culturale cu condiţia să fie traduse în limbile comunităţilor culturale interesate. În fiecare comunitate culturală şi politică, în fiecare civilizaţie există indivizi care, educaţi, cultivaţi, poligloţi, au acces la texte produse în străinătate şi le pot traduce în propria limbă.

Mondialitatea culturală presupune nu numai contacte umane empirice între civilizaţii (revoluţie a transporturilor), ci şi instrumente intelectuale de înţelegere între grupuri puse în contact. În era mondialităţii, toate societăţile, toate civilizaţiile, altădată izolate, autonome, sunt în interacţiune permanentă şi de mare amploare.

În era mondialităţii, toate societăţile, toate civilizaţiile, altădată izolate, autonome, sunt în interacţiune permanentă şi de mare amploare

Locuitorii Europei au gândit şi au acţionat timp de secole ca şi cum Europa ar fi fost centrul lumii. De cinci secole, cel mai mic dintre continente este cel mai important dintre ele din punct de vedere istoric şi cultural. Timp de mai multe secole Europa a fost centrul lumii, astăzi continuă să aibă o considerabilă pondere economică şi culturală.

Statele Unite ale Americii s-au format ca naţiune şi ca mare putere pornind de la emigrările în masă ale popoarelor europene în secolele al XIX-lea şi secolul XX.

De cinci secole, cel mai mic dintre continente este cel mai important dintre ele din punct de vedere istoric şi cultural.

Intelectualul exilat reprezintă o lungă tradiţie europeană. Fără să mergem până la migrările filosofilor greci în Antichitate şi limitându-ne la Europa clasică şi modernă, amintim exilul lui Descartes şi Bayle în Olanda, al lui Voltaire în Anglia, al lui Rousseau în Franţa sau în Anglia. Se ştie că în secolul XVIII “orice tânăr englez de familie bună trebuia să facă marea călătorie pe continent pentru a-şi îmbunătăţi manierele, a-şi dezvolta cultura şi a descoperi lumea”31.

În secolul XVIII “orice tânăr englez de familie bună trebuia să facă marea călătorie pe continent pentru a-şi îmbunătăţi manierele, a-şi dezvolta cultura şi a descoperi lumea”

Instalarea oficială a lui Hitler la putere, în 1933, a fost momentul declanşării unui val de emigrare a intelectualilor


32

germani. “Se apreciază că aproximativ 2000 de scriitori, ziarişti, cercetători, profesori universitari au părăsit Germania, îndreptându-se spre Paris”32. Parisul a fost cel mai important centru al exilului. Între 1933-1940 au venit să se instaleze aici scriitori ca Thomas Mann, Heinrich Mann, Stefan Zweig, Emil Ludwig, Bertolt Brecht. Emigranţii germani au fondat la Paris numeroase reviste. În metropola cosmopolită întâlneau intelectuali veniţi din întreaga lume, alături de suprarealişti şi de mişcările culturale şi ideologice dominate de intelectualii francezi. O colonie a intelectualilor străini era importantă atât numeric, cât şi simbolic. Era vorba de scriitorii şi artiştii americani: Ernest Hemingway, Henry Miller, Ezra Pound, Scott Fitzgerald.

Exilul în SUA al intelectualilor germani (mai ales evrei) a făcut din această ţară destinaţia principală şi ultimă a emigraţiei intelectualităţii europene numai după venirea la putere a nazismului. După 1940, odată Parisul ocupat, majoritatea scriitorilor germani exilaţi, cel puţin cei care au putut s-o facă la timp, fugind din Europa a ajuns în SUA. Principalele destinaţii ale exilului intelectual mondial au devenit New York şi apoi Los Angeles. SUA a devenit Mecca, Noul Ierusalim al intelectualilor.

Principalele destinaţii ale exilului intelectual mondial au devenit New York şi apoi Los Angeles. SUA a devenit Mecca, Noul Ierusalim al intelectualilor

32 A. Betz , Exil et engagement. Les intellectuels allemands et la France, 1930-1940, Sage, Paris, 1991, p. 30.

33

CAPITOLUL III.

CULTURA ŞI TURISMUL CULTURAL ÎN EUROPA

Oferta culturală a Europei în dezvoltarea turismului cultural

3.1. Cultura, civilizaţia şi turismul cultural în Spania3.1.1. Influenţele culturale înregistrate de Spania de-a lungul

secolelor3.1.2. Aculturaţia în Spania şi favorabilitatea ei în dezvoltarea

stilurilor arhitectonice; goticul în Spania3.1.3. Importanţa Renaşterii în Spania în dezvoltarea

turismului cultural; Importanţa Barocului în Spania în dezvoltarea turismului cultural şi asupra vieţii şi arhitecturii urbane spaniole

3.1.4. Influenţa culturii regăsită în exprimarea neoclasicismului şi clasicismului spaniol

34

3.2. Cultura, civilizaţia şi turismul cultural în Italia3.2.1. Influenţele culturale înregistrate de Italia de-a lungul

secolelor3.2.2. Rolul etruscilor în formarea culturii italiene

3.2.2.1. Arta romanică3.2.3. Importanta arhitecturii gotice asupra turismului în Italia3.2.4. Cultura şi arta barocă în Italia - importanţa sa în

dezvoltarea şi valorificarea turismului cultural3.2.5. Principalele edificii culturale italiene – puncte de

maximă atracţie turistică în Italia

3.3. Turismul cultural în Grecia

3.3.1. Oraşul Atena – centrul cultural al lumii vechi3.3.2. Monumentele culturale religioase – puncte de întregire

a peisajului cultural grecesc3.3.3. Arta şi arhitectura locală – elemente componente ale

turismului cultural cu mare frecvenţă în spaţiul grecesc

3.4. Potenţialul cultural al oraşelor din Austria şi rolul lui în dezvoltarea turismului cultural3.4.1. Turismul cultural în oraşul Graz – fostă capitală

europeană în 20033.4.2. Linz – capitală culturală în 20093.4.3. Viena – metropolă culturală europeană

3.5. Potenţialul cultural al oraşelor din Germania şi rolul lui în dezvoltarea turismului cultural3.5.1. Importanţa turistică a oraşului Berlin3.5.2. München – oraş bavarez, punct de plecare pe ruta

castelelor şi palatelor germane3.5.3. Rolul istoriei şi culturii în dezvoltarea turismului

cultural al oraşului Nürnberg3.5.4. Importanţa neoclasicismului în arta şi cultura germană

3.6. Cultura oraşelor din Ungaria şi rolul ei în dezvoltarea turismului cultural3.6.1. Budapesta – oraşul turistic de pe Dunăre

35

3.7. Potenţialul cultural al oraşelor din Suedia şi rolul lui în dezvoltarea turismului cultural3.7.1. Particularităţi ale peisajului cultural suedez – rezultat al

mentalităţii locale3.7.2 Valorificarea elementelor culturale din mediul urban

suedez

Oferta culturală a Europei în dezvoltareaturismului cultural

Europa oferă cea mai variată gamă de analiză în cadrul turismului cultural. Motivul aceste deschideri se datorează vechimii civilizaţiilor care s-au succedat pe acest teritoriu, care nu are o extindere deosebită, dar care prezintă o evoluţie a evenimentelor destul de bogată.

Elementele care se păstreaza astăzi sunt dovezi ale vechilor civilizaţii vechi, urme care nu sunt altceva decât simboluri ale culturilor acestot civilizaţii. Cea mai mare parte dintre ele sunt civilizaţii dispărute, dar prin urmaşii lor, permit transmiterea elementelor de cultură din generaţie în generaţie mai departe în timp.

Varietatea elementelor de cultură în analiza turismului cultural european

Pe întreg spaţiul european sunt presărate urme de veche cultură şi civilizaţie. În cea mai mare parte ele sunt puse în evidenţă şi valorificate turistic. Există însă şi spaţii destul de întinse, cu mare încărcătură culturală, dar care nu sunt suficient de bine puse în evidenţă. O explicaţie a slabei evidenţieri sau chiar a lăsării într-o totală necunoaştere se poate explica prin lipsa posibilitaţilor materiale sau prin

Urmele vechilor civilizaţii sunt insuficient valorificate di punct

36

Obiective:

- Stabilirea legăturilor de origine între populaţiile actuale din continentul european şi populaţiile vechi, de origine;

- Înţelegerea nivelului cultural şi civilizatoric al populaţiilor din continentul european;

- Înţelegerea rolului culturii în organizarea unei societăţi;

- Înţelegerea influenţei reciproce dintre economie şi cultură.

lipsa totată de interes a celor care ar putea să intervină în acest caz. Cei care pierd sunt cei dornici de cunoaştere pe de o parte şi, cei care ar putea să înregistreze încasări din valorificarea lor introducându-le în circulaţia turistică, pe de altă parte.

de vedere turistic

Ca un exemplu în acest sens pot fi menţionate o serie de aşezări, predominant rurale din Portugalia, unde urmele vechilor civilizaţi sunt destul de frecvent întâlnite. Ele nu sunt altceva decât adevărate comori ale culturii şi posibile comori ale turismului cultural. Aici, tradiţiile, arhitectura şi obiceiurile s-au păstrat secole de-a rândul. Nu numai Portugalia păstrează departe de ochii celor interesaţi aceste tipuri de valori ci şi state precum Polonia, Cehia, Slovenia, Serbia şi, de ce să nu recunoaştem că şi România.

Turismul cultural în Europa are obligaţia de a pune în valoare fiecare element care-l compune. Unul dintre punctele tari de analiză în cadrul turismului cultural îl reprezintă peisajul cultural monahal, care este destul de prezent în tot spaţiul euroapean. Arhitectura şi arta reprezintă în egală măsură subiecte de analiză şi cercetare pentru turismul cultural european. Istoria surprinde foarte bine toate aspectele legate de evenimentele petrecute în interiorul unui obiectiv, care astăzi reprezintă punct de analiza în turismul cultural, sau chiar au favorizat realizarea în întregime a obiectivului respectiv. Fără a face o legătură între istorie, prin evenimentele petrecute şi peisajul creat, turismul cultural ar fi mult mai limitat în posibilităţile de exprimare.

Importanţa peisajului cultural religios în dezvoltarea turismului cultural

Legăturile dintre arhitectura locală şi evenimentele istorice dintr-un anumit teritoriu geografic sunt principalele forme de exprimare valorică în turismul cultural

Europa este în întregime un muzeu în aer liber. În toate marile oraşe europene, turismul cultural poate reprezenta principala formă de turism. Prin îmbunătăţirea în timp a infrastructurii de cazare, utilizarea şi punerea în valoare a potenţialului cultural este posibilă fără nici-o dificultate. Un exemplu destul de concludent poate fi oraşul Kiev, care are o istorie de aproape 1500 de ani. El este un oraş fascinant, care în secolul al XI-lea era deja unul dintre cele mai mari şi mai importante centre urbane ale spaţiului creştin, după ce trecuse la creştinism cu doar un secol în

Europa – muzeu în aer liber

37

urmă. Lista poate să continue cu alte prezentări care să confirme faptul că Europa este un muzeu în aer liber. Printre exemplele cu care s-ar putea continua s-ar putea număra şi Praga, oraş cu o istorie ce depaşeşte un mileniu. Aici se întâlnesc toate stilurile arhitecturale vechi, de la gotic la renascentist şi baroc, completate cu interesante şi originale elemente suplimentare. În oraş se gasesc peste 2800 de monumente istorice, de la clădiri la statui şi muzee. Construită în secolele al XI-lea - al XVIII-lea, partea veche a oraşului Praga ofera la vedere o istorie a evoluţiei oraşului de-a lungul anilor. Aici pot fi admirate obiective precum Castelul Hradcani, Catedrala Sf. Vitus, dar nu trebuie neglijat numărul mare de palate si biserici.

Niciodată nu este suficient spaţiu pentru a evidenţia potenţialul cultural de care dispune Europa.

3.1. Cultura, civilizaţia şi turismul în Spania3.1.1. Influenţele culturale înregistrate de Spania de-a

lungul secolelor

3.1.2. Aculturaţia în Spania şi favorabilitatea ei în dezvoltarea stilurilor arhitectonice; goticul în Spania

3.1.3. Importanţa Renaşterii în Spania în dezvoltarea turismului cultural; Importanţa Barocului în Spania în dezvoltarea turismului cultural şi asupra vieţii şi arhitecturii urbane spaniole


38

Obiective:

-Înţelegerea influenţelor culturale înregistrate de Spania de-a lungul secolelor;- Realizarea tabloului cultural de ansamblu aspra culturii spaniole;-Înţelegerea influenţei culturii arabe asupra vieţii şi arhitecturii urbane spaniole;- Înţelegerea aculturaţiei în Spania şi favorabilitatea ei în dezvoltarea stilurilor arhitectonice; goticul în Spania.

3.1.1. Influenţele culturale înregistrate de Spania de-a lungul secolelor

Spania oferă poate cea mai mare varietate de obiective turistice la care se poate face apel în ceea ce priveşte cultura acestul spaţiu. Europa în general, prin tot ceea ceea ce oferă spaţiul mediteranean, fie că este vorba de Grecia, Italia sau Spania, pune la dispoziţia celui interesat informaţii despre culturile, civilizaţiile şi posibilităţile de valorificare turistică a acestora.

În Spania, din Paleoliticul superior putem admira rodul unei imaginaţii care se adăposteşte în peşteri. Este efortul şi imaginaţia unei societăţi care stăpânea la vremea aceea întreaga peninsulă Iberică. Rezultatul se poate vedea în peşterile de la Altamira, El Castillo şi Saelices. Vânătorii care locuiau în peştera de la Altamira au avut fantezia să creeze imaginea unui bizon mascul într-o parte, în alta a unei female şi apoi a unui cal.

Arta paleolitică manifestată în peşteri şi grote

În peşterea de la El Castillo din ţinutul Santander se pot observa imaginile unui bizon şi ale unui elefant. În cea de la Saelices, din provincia Guadalajara, un cerb, cai, iepuri şi peşti, o întreagă faună variată. Ceea ce este nou aici este că toate acestea se află în jurul uni element nou: omul, care nu este prezent la Altamira.

Reprezentările zoomorfe în arta veche spaniolă

Odată cu folosirea pietrei şlefuite apare şi locuinţa. Nu pot fi astăzi în forma lor de atunci, ele nemaipăstrându-se însă. Ceea ce a rămas sunt monumente cu caracter funerar, care trădează o ierarhie socială. Este vorba de dolmeni - camere mari realizate din lespezi uriaşe din piatră cu suprafaţă netedă, aşezate pe muchie, peste ele fiind aşezate orizontal altele, totul fiind apoi acoperit cu pământ. Spania

Dolmeni

39

e bogată în dolmeni. Cele care se păstrează destul de bine şi atrag prin vechimea şi originalitatea lor un număr destul de ridicat de turişti – cei mai mulţi fiind arheologi sau doar din categoria celor interesaţi de istorie sau de elemente ale vechilor popoare, de culturi vechi şi de civilizaţii dispărute. Dolmenii de mari dimensiuni se găsesc la Alteguera (Malaga) şi foarte bine păstrate sunt cele de la Menga şi Viera; în apropiere de Sevilla se află cel de la Matarrubilla, iar în Huelva, cel din Soto.

Mai târziu fenicienii sunt cei care influenţează prin cultura lor viaţa în peninsula Iberică. Tezaurul de la Aliseda, colecţia de bijuterii de aur feniciene demonstrează prezenţa lor aici, înclinaţia spre decorativ, element împrumutat de populaţia locală şi la care poporul spaniol nu va renunţa niciodată.

Introducerea în cultura locală a elementelor de cultură feniciene

La Cádiz poate fi analizat şi admirat sarcofagul antropoid cu trăsături greceşti, ceea ce marchează joncţiunea cu cultura greacă. Aşezarea umană de la Ampurias ce datează de la mijlocul secolului al VI-lea î.Hr. păstrează elemente caracteristice culturii elene.

Urme ale culturii greceşti

Spania a înregistrat aceste influenţe culturale în jumătatea sudică şi estică. În vest şi centru Spania continuă în acea perioadă o viaţă culturală cu influenţe celtice şi celtiberice. Iberia a constituit o unitate geografică şi culturală, cu o civilizaţie foarte originală, având cea mai mare forţă expresivă cunoscută de la decorarea peşterii Altamira.

Răspândirea tipurilor de cultură ale popoarelor care s-au stabilit sau au traversat Spania

Sculptura iberică este prima artă cu adevărat hispanică şi poate fi considerată o adevărată piatră de temelie a unui popor care, sprijinindu-se pe exemple greceşti, duce mai departe, într-o manieră specială întreaga artă. Când este tratată figura umană, rezultatele sunt emoţionante: preotesele de la Cerro de los Santos, având expresia hieratică a statuilor greceşti, sunt împodobite cu pieptănătură şi veşminte strict indigene, în timp ce în mână ţin o cupă, ofrandă pentru zeii sanctuarului.

Sculptura iberică este prima artă cu adevărat hispanică

Oamenii din Spania celtică locuiau în castre. Unul dintre acestea, admirabil păstrat, cu încăperi circulare, a fost scos la iveală în vremea săpăturilor efectuate de la vest de Pătrunderea celţilor

40

Asturias. Încrucişarea celţilor cu iberii dă naştre celtiberilor, popor mândru, dur, aprig în păstrarea independenţei. Centrul cultural şi al civilizaţiei celtiberice este Numancia - întruchiparea sentimentului hispanic în faţa imperialismului roman. Săpăturile efectuate în această zonă geografică scot în evidenţă faptul că această cultură nu excelează în privinţa construcţiilor, în schimb, prelucarea argilei ceramice, dezvăluie o puternică personalitate a celor care au realizat-o.

şu urmelelăsate de ei

Lupta impotriva mândriei independenţei iberice a fost înfrântă la Numancia în anul 133 î.Hr. Cantabria a fost cucerită de Augustus abia în anul 19 d.Hr. Aceasta a însemnat două sute de ani de cucerire şi patru sute de ani de pace, în care dezvoltarea economică şi socială pe care o cunoaşte Spania, inteligent dirijată de Italia, a permis o activitate normală.

Romanii în Spania

Este perioada când apar oraşe – cel mai imporant este Augusta Emerita, astăzi Mérida, care a fost construit de Augustus pentru a-i recompensa pe legionarii victorioşi împotriva cantabrilor. Alături de acesta este şi Tarragona – aşezare militară în acea perioadă, actualul Leon, înconjurat de un zid puternic, care nu sevea la altceva decât la lărgirea primitivei incinte.

Apariţia şi dezvoltarea oraşelor

Întemeierea de noi oraşe nu era dezinteresată, ele având menirea să constituie puncte de sprijin pentru drumurile sau şoselele care traversau Spania. Acum se creează prima reţea de drumuri în Spania. Inginerii romani nu se dădeau înapoi din faţa obstacolelor naturale. În Mérida s-a construit atunci din blocuri de piatră bombate, podul peste Guadiana. Dacă podul de la Mérida lasă impresia unei lucrări de mare forţă, la aceasta se mai adaugă impresia de grandiozitate atunci când privim podul de la Alcantara. „Al Kantara” înseamnă în arabă „pod”.

Dezvoltarea oraşelor şia infrastructurii de transport

Un aspect mai puţin impunător îl au apeductele. Nu există oraş cât de cât important, care să nu fi avut propriul său templu. Cel mai bine s-a păstrat templul de la Vich, din curtea interioară a Castelului Moncada şi cel ce se înalţă la una din extremităţile podului de la Alcantara. De cele mai mari dimensiuni este cel din Barcelona, din care au rămas

Rolul şi importanţa apeductelor

41

trei coloane frumoase, mai mult decât suficiente pentru a ne face o idee despre măreţia sa şi al Dianei, din Mérida.

Numărul monumentelor romane răspândite în întreaga Spanie este foarte mare.

Monumente romane

Sosirea în Spania a popoarelor germanice nu a însemnat o cucerire metodică aşa cum afost cea romană, aşa încât nu a existat nicio rezistenţă organizată. Lumea hispanică, deşi sfârşise prin a se romaniza, nu putea apăra o cauză străină şi nu a făcut altceva decât să asiste impasibilă la prăbuşirea definitivă a lumii antice.

Popoarele germanice pe teritoriul Spaniei

Arta vizigotă, cultura acestora, este asimilată destul de uşor de populaţia hispanică. Dovezile clare ale artei vizigote se pot vedea astăzi la o serie de monumente, care prin măreţia şi frumuseţea lor atrag un număr destul de mare de turişti.

Vizigoţii

Pe un teritoriu nu foarte mare, dar nici redus, sunt prezente obiective care ne impresionează prin mărime, formă, densitate şi trăsături. Acestea din urmă sunt rezultatul unei îndelungate evoluţii şi a influenţelor primite de la popoare cu culturi proprii. Peninsula Iberică a cunoscut influenţe celte, romane, vizigote, şi arabe. Fiecare dintre elementele proprii fiecărei culturi şi de artă prezente aici, poate fi admirat în multe monumente de cult şi de arta, la tot pasul.

Mulţinea popoarelor care au adus un plus de cultură în Spania

3.1.2. Aculturaţia în Spania şi favorabilitatea ei în dezvoltarea stilurilor arhitectonice; goticul în Spania

La venirea arabilor, Spania era creştină. Cunoaştrea istorică a contactului intercivilizaţional dintre Islam şi Occident (predominant creştin) are o deosebită semnificaţie contemporană.

Arabii au intrat pe scena istoriei univesale într-un mod spectaculos. În mai puţin de un secol ei au întemeiat o stăpânire imensă ce se întindea de la Oceanul Indian, până aici, în Peninsula Iberică, fiind stimulaţi de o nouă religie apărută în secolul al VII-lea.

În Spania, islamismul şi creştinismul vor sta faţă în faţă întreaga perioadă medievală. Cele două civilizaţii se influenţează reciproc. Cea mai importantă contribuţie la civilizaţia şi cultura Euopei s-a afirmat prin intermediul

Relaţia dintre creştinism şi islamism pe teritoriul Spaniei în perioada medievală

42

Spaniei şi Siciliei (în special a Spaniei). Arta arabă cu elementele sale caracteristice – moscheea

şi palatul, va influenţa arta spaniolă, arta europeană în general, în special stilul gotic. Arta arabă îmbină elementele tradiţionale arabe cu influenţele antice bizantine, persane pe care le găsim în construcţia moscheelor din Cordoba, Toledo şi Sevilla. Unicul palat rămas de la arabi este Alhabmra din Granada. Acesta impresionează prin ornamentaţia interiorului şi prin culoarea roşiatică din exterior (Al-Hambra – „roşiatică”).

Elementele caracteristice artei arabe

Stilul decorativ propriu artei islamice, arabescul, îmbină elementele pur geometrice cu frunze de ferigă, vlăstare de plante sau viţă de vie. Astfel se creează o compoziţie de un echilibru perfect care amestecă toate motivele ornamentale nelăsând nici-un spaţiu gol, acoperind, în întregime, suprafaţa decorată.

Arabescul

Folosind expresia „arta arabă” putem cădea uşor în greşeala de a considera că formele estetice dezvoltate de către arabii victorioşi începând cu caiful Ali, avea o tematică proprie, o specială ordonanţă arhitectonică şi, în sfârşit, un tezaur cultural din care aveau să se nască artele, care au ajuns până la noi. Dar nu s-a întâmplat aşa şi, singurele tipuri de construcţie, aşa cum am menţionat, au fost mescheea şi palatul, care au fost moştenite din tradiţiile tărilor latine sau bizantine, cucerite de ei.

Moscheea şi palatul

Prima moschee, înlocuită în secolul al XII-lea s-a rdicat la Sevilla. În Córdoba, biserica din San Vicente era împărţită între creştini şi arabi. Partea pe care şi-au însuşit-o musulmanii s-a schimbat, în special în spaţiul de rugăciune. Aici s-a realizat simplitatea unică a moscheei, redusă la o incintă cu plan dreptunghiular, ale cărei arcade se îndreaptă spre zidul kiblei sau al rugăciunii, denumită mahrab. Mai sunt câteva elemente obligatorii pentru o moschee: minaretul sau turnul din care muezinul îi cheamă la rugăciune, sahn, sau curtea interioară, denumită în Córdoba „de los naranjos”(curtea portocalilor) şi sabil-ul, o fântână pentru abluţiuni – musulmanul trebuie să intre la rugăciune cu trupul şi sufletul curat. Toate acestea, într-un grad de maximă puritate se întâlnesc la Córdoba33.

Prima moschee – secolul al XII-lea la Sevilla

43

Moscheea de la Córdoba este un simbol islamic în Spania. În interiorul moscheii din Córdoba genialul arhitect a imaginat patru arcade arcuri de potcoavă între stâlpi, deasupra coloanelor, iar alte arcuri semicirculare, deasupra celor în potcoavă, şi situate între aceiaşi stâlpi, ce acţionează ca tiranţi. S-a obţinut astfel o înălţime destul de mare pentru moschee şi o mare supleţe pe care avea s-o facă cunoscută pentru totdeauna arta arabă din Spania.

Moscheea din Cordoba

Curând această moschee, aşa cum apare în scrierile vremii, s-a dovedit a fi neîncăpătoare în acea minunată „Córdobă – lumină şi bastion cultural al Spaniei”.

Córdoba, capitala califatului, avea să devină oraşul preferat pentru marile serbări ale întregii Spanii arabe. Califii din Spania ştiau să ofere lux palatelor, splendoare moscheilor şi forţă fortificaţiilor de apărare.

Córdoba-capitala califatului

În secolul al XIII-lea, Sevilla a devenit cel mai important centu cultural al Andaluziei. Aici, în Sevilla, califul Abuyacub Al Mansur-Victoriosul, ridică începând cu anul 1195 o supebă moschee cu 17 nave cu aceleaşi arcuri în acoladă. Din păcate pentru cei care vrem să admirăm această impunătoare realizare hispano-arabă, nu maieste posibil. Se pot observa doar câteva urme şi asculta impresionantele descrieri ale unor ghizi locali. În locul ei se poate admira astazi o catedrală gotică, unde se păstrează minaretul la Giralda.

În secolul al XIII-lea, Sevilla a devenit cel mai important centu cultural al Andaluziei

O structură foarte asemănătoare cu cea a minaretelor seviliene, de dimensiuni mai mici au alte turnuri din regiune, care sunt considerate creştine, deşi întreaga lor configuraţie urmează modelele almohade; aşa sunt turnurile şi minaretele din Sanlucar de Mayor şi Santiago din Carmona, precum şi cele din Alcalá de Rio, Cuatravita şi Aznalcázar.

Minaretele

Granada a fost guvernată începând cu secolul al XIII-lea de dinastia Ben Alhamar. Din secolul al IX-lea, oraşul este

Granada

33 Când emirul Abderahman i s-a eliberat de autoritatea Califatului de la Bagdad, a înţeles că a sosit momentul de a înălţa o mare moschee care să fie centrul religios al Occidentului Islamic. În acest scop, în anul 786 a cumpărat de la creştini partea ce mai rămăsese; a dărâmat totul, în afară de câteva ziduri exterioare şi a ridicat noua moschee.

44

înzestat cu noi porţi: poarta Monaita şi poarta Elvira.Minaretul almohar atat de aerat şi de graţios a continuat

să fie folosit cu puţine modificări în Granada creştină. Din secolul al XIII-lea datează şi turnul Mezquitei de los Conversos (moscheea Convertiţilor), astăzi făcând parte din Biserica San Juan de los Reyes.

Influenţa artei venită din nordul Africii se resimte destul de intens în Andaluzia în secolele al XIII-lea şi al XIV-lea. Arta maură andaluză nu este cea mai veche şi nici de cea mai mare fineţe34. Ea aparţine barocului şi este puternic legată de aria în care a apărut. Rezistă la rivalitatea romanicului şi goticului şi, mai mult şi la aceea a Renaşterii.

Influenţele din arta africană nordică

Primele turnuri maure aragoneze sunt cele de la Tauste, datând din 1243, cum este cel al bisericii San Pablo din Zaragoza, din 1257 şi cel al Catedralei Seo din 1280.

Maurii şi rolul lor în arta Spaniei

În ciuda faptului că regiunea estică a constituit centrul unei dense populaţii maure, influenţa acesteia asupra artei şi vieţii creştine a fost slabă.

3.1.3. Importanţa Renaşterii în Spania în dezvoltarea turismului cultural

Conceptul de gotic se aplică exclusiv culturii şi artei, vieţii care a dominat Spania (şi în general Europa de Vest) începând cu secolul al XII-lea şi până la Renaştere. Când regii au încetat să fie numai războinici şi au căpătat un accentuat simţ politic, se dezvoltă oraşele, iar mănăstirile şi bisericile au renunţat la monopolul cultural, acesta fiind preluat de universităţile recent create şi a luat naştere o mişcare lentă, în care toate sectoarele vieţii s-au îndreptat spre condiţii fireşti de maturizare.

În ceea ce priveşte puritatea stilistică, etapa romanică a constituit prima parte a acestei evoluţii, dar goticul se conturează cu dimensiune atât de diafană, încât o altă fază nu le este necesară. Gotică este dorinţa de perfecţiune tehnică ce străluceşte în noile catedrale, gotică este individualitatea artiştilor cu orgoliu profesional.

Romanicul

Goticul şi arta gotică

Dorinţa novatoare o întâlnim în Castilia, iar Avila – oraş cu veche tradiţie romanică, îngână în catedrala sa un gotic incipient şi original. Maestrul Frunchel, care a murit în

34 J.A. Gaya-Nuño, Istoria artei spaniole, Editura Meridiane, Bucureşti,p. 64

45

1192, a realizat aici o biserică cu trei nave, o navă absidială dublă, dovedind o stăpânire perfectă a artei de a realiza elemente de sprijin şi boltă ogivolă şi un amestec singular în cadrul absidei, de elemente romanice, cum sunt ferestrele dinspre terasă. Catedrala de la Avila constituia un frumos început.

Avila şi arta gotică

Vechea Castilie accepta în secolul al XII-lea şi al XIII-lea goticul francez. Nimic nu poate întrerupe evoluţia goticului castelian. Secolul al XIII-lea a constituit perioada de avânt, începutul înălţărilor marilor catedrale, desăvârşite de-a lungul secolului al XIV-lea şi al XV-lea care a însemnat cristalizarea unor trăsături specific spaniole, o interpretare proprie şi profundă care avea să ducă, în timpul regilor catolici, la Renaştere.

Castilla şi arta gotică- particularităţi de exprimare

În secolul al XV-lea regiunea a fost mai prolifică în arhitectura laică decât religioasă. Merită să fie remarcat Palacio de la Generalidad (Palatul cortesurilor catalane) şi sediul Primăriei al cărui salon destinat „Consiliului celor 100” a fost realizat în 1373. Partea cea mai impresionantă din Palacio de la Generalidad o constituie acel „patio”, cu balcoane gotice continui şi o scară exterioară cotată a fi „cea ma frumoasă scară cunoscută în Europa Evului Mediu târziu”.

Palacio de la Generalidad

În Valencia, goticul este mai simplu şi mai sărac decât în Cataluña, aici lipsind ambiţiile constructive pe care le-a cunoscut regatul aragonez. Catedrala din Valencia, începută în 1262 are unele preluări romanice. Navele simple în secolul al XVIII-lea n-ar putea fi date ca exemplu de gotic levantin dacă n-ar exista părţi ale bisericii, cum ar fi „sala capitulară” şi acel turn octogonal, numit „Miquelete”, ce pare a fi desprins de catedrală.

Goticul laic, mai degrabă cel mercantil, a strălucit în sediile burselor din estul Spaniei. Primele erau formate din galerii duble, acoperite în exterior de arcuri fără grilaj, cum este Bursa din Tortosa, construită între anii 1368-1373. Cea din Barcelona este un edificiu mare, iar în secolul al XV-lea Palma de Mallorca şi Valencia dau o fizionomie definită modelului.

Goticul laic

În ceea ce priveşte goticul întâlnit cu oarecare

46

uniformitate, la un număr mare de locuinţe catalane şi, în mod special în cartierul gotic din Barcelona, el vine să probeze pătrunderea şi răspândirea acestei arte în zonele de est ale Spaniei.

Barcelorna şi particularităţi de exprimare în artă

Goticul din zonele basconavareze, un gotic târziu, este aproape în exclusivitate francez, prin comunitatea stilului de viaţă şi a obiceiurilor. Unul din primele monumente din această parte a ţării, Santa Maria din Tudela, nu este foarte mult diferită faţă de bisericile cisterciene, dar în secolul al XIV-lea se construieşte catedrala din Pamplona, lucrarea de cea mai mare fineţe şi valoare din tot ceea ce s-a construit în acest ţinut.

Goticul în ţinuturile basce

Renaşterea în Spania s-a impus ceva mai greu. Odată cu Juan de Herrera – prin „El Escorial” şi catedrala din Valladolid – putem vorbi de primele edificii spaniole întrutotul renaşcentiste. În secolul al XVI-lea, în Spania se întâlneau construcţii de tot felul, de la catedrale la biserici,

Palatul Escorial

Elementele Renasterii apar in arhitectură, artă şi în manifestările locale spaniole. Escorialul este un caz tipic de acest tip de arhitectură, care nu face altceva decât ne lămureşte cu detaliile de

care dispune

Exprimarea artei în pictura religioasă

Sursa: www. travel –spain.net

47

mănăstiri, palate, care schimbau imaginea oraşelor.Escorialul a reprezentat în toate planurile artistice o

atracţie pentru artişti şi a avut totodată importanţa unei şcoli. Reprezentativ pentru această epocă este El Greco.

Denumirea de arhitectură barocă poate fi aplicată oricărui monument artistic caracterizat prin mişcare şi frământare, lipsit de severitate şi înclinat spre o ornamentaţie exagerată. Dar, barocul constituie expresia artistică a contra reformei religioase care cuprindea Bavaria, Austria, Italia şi Franţa. Barocul spaniol nu va cunoaşte contorsiunile arhitectonice la care visau artiştii spanioli.

Arhitectura religioasă constituie terenul în care licenţele baroce se manifestă cu o mai mare ostentaţie. Cel care a introdus în Spania planul şi elevaţia folosite în celelalte ţări a fost un iezuit, Bautista Sánchez, originar din Murcia, căruia i-a fost încredinţată construirea bisericii aparţinând Ordinului Iezuiţilor din Madrid, care a devenit la începutul secolului al XIX-lea Catedrala San Isidoro. Mănăstirea Encarnación aparţine din punct de vedere arhitectural aceleiaşi epoci.

Arhitectura şi arta religioasă

Cea mai importantă operă de artă a secolului al XVII-lea este „Magdalena”- care poate fi admirată la muzeul din Valladolid, ce aparţine lui Gregorio Fernandez, care a ştiut să-i imprime un stil propriu. Femeia ce se căieşte şi-a acoperit goliciunea cu o fustă din material aspru;în mâna stângă ţine un crucifix, în timp ce cu dreapta îşi ascunde sânii; are părul despletit şi se înclină înainte, întro încercare de a se apropia de obiectul dorinţelor sale. Ea este o imagine ce s-a bucurat de o largă acceptare, aşa cum o dovedesc numeroasele replici.

„Magdalena”

Secolul al XVII-lea constituie marele moment al picturii spaniole, epoca în care sensibilitatea naţională are posibilitatea să se dezică de modelele europene, să se elibereze de influenţa şcolii străine şi ă păşeacă pe un drum propriu, original.

Secolul al XVII-lea constituie marele moment al picturii spaniole

Pictorul Domenicos Theotokopoulos pleaca din Creta la Veneţia şi apoi Toledo, numele sau impronunţabil pentru naţiunile adoptive aducându-i supranumele de El Greco. Acuzat de erezie de către Inchiziţie din cauza tablourilor

48

sale, în care îndrăzneşte să-l aşeze pe Iisus mai jos decât pe apostoli, viaţa lui El Greco a fost o continuă luptă pentru libertate şi dragoste, o luptă plină de trădări împotriva barbariei şi-a ignoranţei. Printre cele mai importante lucrări care vor putea fi admirate de vizitatori se numara "Adoratia pastorilor" de El Greco, o lucrare târzie, realizată în jurul lui 1610, în perioada în care artistul locuia la Toledo şi un portret semnat de Rembrandt ce il înfaţişează pe Floris Soop, un bogat manufacturier al epocii. Pânza a fost realizată în 1654 - portretul iese în evidenţă prin detalii şi atitudinea mandră a personajului.

El Greco

Există o deosebire fundamentală între El Greco şi Velazquez, artistul echilibrului, care prefara să umanizeze zeii mitologiei şi ai religiei. Concepţia este barocă, în sensul că devine teatrală şi solemnă, dar cu condiţia să nu afecteze accentele de fidelitate şi veridicitate a ceea ce se intenţiona. Mulţi pictori din această epocă au executat decoruri pentru teatru şi începe astfel să dispară distanţa

Velazquez - artistul echilibrului

El Greco- Gradina Ghetsimani

Sursa: art.optzile.com

Adoratia pastorilor

Sursa: www.cretefinder.gr

Sursa:www. paradoxplace.com

El Greco - autoportret

El Greco – picturi reprezentative

49

existentă între oameni şi sfinţi, în cea mai bună perioadă iconografică a Spaniei.

La artiştii din Granada, barocul se înalţă ca o conexiune de neînlocuit cu pământul şi arta lor. Niciun pictor nu oferă nelinişti care să zguduie, aşa cum face El Greco şi Goya. Velazquez35, este poate pictorul spaniol perfect, dar arta lui nu face sufletul să vibreze de emoţie, deoarece pictura sa, prin acea perfecţiune exclude entuziamul, reclamând un comentariu calm, în care aspectele se delimitează în linişte.

Goya

35 Don Diego Velazquez s-a născut în anul 1599 la Sevilla. Se pare că şi-a făcut ucenicia cu ursuzul Herrera cel Bătrân, trecând apoi prin atelierul lui Pacheco, unde va muncii între 1612-1617, încheindu-si perioada de elev prin căsătoria cu fiica maestrului – J.A. Goya Nuño- Istoria artei spaniole, Editura Meridiane, Bucureşti, 1987, pag 285.

Betivii

Sursa: upload.wikimedia.org

Infanta María Teresa

50

Diego Velazquez-picturi celebre

Şcoala madrilenă contemporană şi ulterioară lui Velazquez abundă de artişti de a doua mărime formaţi în mediul prielnic al Alcazarului, al Palatului de la Buen Retino şi al bisericilor din secolul al XVII-lea. Caracteristica lor comună o formează realismul coloristic, adesea conceptual şi foarte baroc.


Neoclasicismul din sudul Spaniei cunoaşte o dezvoltare deosebită la Cadiz. Frumoasa biserică San José, capela Santa Cuerva şi cladirea închisorii sunt realizate, în întregime de Torcuato şi aparţine unui clasicism sever dar aerat cu linii calme şi pure.

Odată cu arhitecţii neoclasici se poate spune că se încheie marile acţiuni ale construcţiei spaniole. Cu excepţia lui Goya, secolul al XVIII-lea a fost destul de „zgârcit” în personalităţi ale vieţii culturale spaniole.

La începutul secolului XX clasicismul a căpătat sobrietate. Curbele au devenit linii ascuţite, iar volumele au câştigat în emoţie şi demnitate; nu este vorba de cubism şi nici de expresionism.

Arta spaniolăîn secolul al XVIII-lea

Sobrietatea clasicismului în arhitectura spaniolă

51

3.2. Cultura, civilizaţia şi turismul cultural în Italia3.2.1. Influenţele culturale înregistrate de Italia de-a

lungul secolelor3.2.2. Rolul etruscilor în formarea culturii italiene3.2.3. Rolul romanilor în îmbogăţirea patrimoniului

cultural italian3.2.3.1. Arta romanică şi importanţa ei în dezvolatea turismului cultural actual

3.2.4. Importanta arhitecturii gotice asupra turismului în Italia

3.2.5. Cultura şi arta barocă în Italia - importanţa sa în dezvoltarea şi valorificarea turismului cultural

3.2.6. Principalele edificii culturale italiene – puncte de maximă atracţie turistică în Italia

3.2.6. Importanţa neoclasicismului în arta şi cultura italiană – influenţa directă în turismul cultural

3.2.1. Influenţele culturale înregistrate de Italia de-a lungul secolelor

52

Obiective:

- Înţelegerea influenţelor culturale înregistrate de Italia de-a lungul secolelor;- Realizarea importanţei etruscilor în formarea culturii italiene;- Înţelegerea rolului romanilor în formarea culturii italiene;- Întelegerea importanţei arhitecturii gotice asupra turismului în Italia; - Observarea şi analiza cultuii şi artei baroce în Italia – analiza importanţei sale turistice.

Peninsula Italică poate fi analizată din punct de vedere cultural şi al civilizaţiei numai după ce se trece în revistă mulţimea popoarelor care şi-au adus contribuţia în timp şi au lăsat urme culturale importante, fiecare la timpul lor.

Italia a fost, mai mult decât Grecia, locul unor invazii permanente ale unor populaţii din afară. Astfel, peste unele populaţii mai vechi, mediteraneene, încep spre sfârşitul mileniului al II-lea î.Hr. să se aşeze triburi migratoare venite din zona Alpilor. Cei dintâi au fost siculii, stabiliţi în Sicilia. Ei ar fi dat şi numele Italiei, în amintirea regelui lor Italos. Dar, prima invazie de mare importanţă a fost aceea a popoarelor italice, invazie care face parte din marea mişcare a triburilor indo-europene stabilite mai întâi în Europa Centrală. De aici, de la Dunarea de mijloc, au pornit spre sud-est triburile elenice, iar spre sud-vest cele italice.

Migraţiile din mileniul al II-lea î.Hr.

Siculii – stabiliţi în Sicilia

Stabilirea popoarelor italice

3.2.2. Rolul etruscilor în formarea culturii italiene

Aşa cum pentru analiza culturii noastre trebuie să pornim de la traci şi daci, aşa şi în Italia trebuie să punem în evidenţă importanţa şi aportul etruscilor. Opt secole de civilizaţie şi cultură etrusce au lăsat romanilor o moştenire considerabilă. Scriitorii antici vorbesc despre etrusci cu mult respect şi cu multă admiraţie.

Regii etrusci au fondat Roma ca oraş, au realizat primele instituţii civile, primele module de organizare militară, primele lucrări de urbanistică şi primele opere de artă. Constructorii etrusci i-au învăţat pe romani să construiască drumuri, poduri, canalizări, irigaţii şi drenaje.

Rolul etruscilor în fondarea oraşului Roma

Diodor vorbea despre momentele vremii: „Cât despre învăţătură şi cunoştinţele care privesc natura, tirenienii (etruscii) au vădit multă râvnă pentru a le face să propăşească…”. Şi istoricul roman continuă, vorbind despre tradiţiile şi ghicitorii etrusci, despre bogăţia şi luxul acestora, continuând totodată şi decadenţa etruscilor la acea dată.

Fără intenţia de a da termenilor o semnificaţie etnică particulară, grecii antici îi numeau tirsenoi apoi tirrenoi; latinii îi numeau trusci – cuvânt care a dat numele Etruscii şi impunerea

53

Toscanei, sau etrusci. Documentele egiptene îi menţionează sub numele de tursha. Teritoriul ocupat iniţial, organizat şi exploatat de etrusci era cuprins între Valea Tibrului şi Marea Tireniană. Au efectuat lucrări de drenaj în zonele mlăştinoase, exploatând zăcămintele de fier şi cupru din Etruria şi insula Elba, au dezvoltat metalurgia, într-un mod necunoscut de celelalte popoare din peninsulă. Au stabilit legături comerciale cu Sardinia şi Sicilia, cu Egiptul şi fenicienii cartaginezi.

lor în teritoriul dintre Valea Tibrului şi Marea Tireniană

Dominaţia etruscă a regiunii Padului încetează la începutul secolului al IV-lea î. Hr. odată cu invazia galilor.

După acţiunea de unificare şi după începuturile de probabilă urbanizare a aşezărilor de pe cele „şapte coline” ale Romei, regii etrusci şi-au început era civilizatorică. Oraşul Roma a fost construit după obişnuitele norme urbanistice etrusce; teritoriile mlăştinoase au fost drenate – cu săparea canalului principal. S-au construit două cisterne incluse pe Palatin; perimetrul oraşului unificat a fost apărat de un zid de incintă după sistemul defensiv etrusc; acropola de pe Capitoliu, unde a fost zidit un mare templu dedicat triadei etrusce, a devenit centru religios al Romei36.

Oraşul Roma a fost construit după obişnuitele norme urbanistice etrusce

Roma estruscă devine astfel „fortăreaţă militară care nu va nenunţa la ambiţiile ei militare”.

Începuturile Romei ca oraş, ţin de istoria etruscilor

Începuturile Romei ca oraş, ţin de istoria etruscilor. Însuşi numele oraşului – la fel ca al Tibrului – pare să fie de origine etruscă, acela al unei ginţi etrusce: „rumlna”37.

3.2.3. Rolul romanilor în îmbogăţirea patrimoniului cultural italian

Cel mai mare pericol pentru etrusci îl reprezentau romanii. Etruscii îi priveau cu un aer de superioritate. Înfloritorul oraş Veies principalul bastion etrusc din sud, asediat de romani, a fost ulterior cucerit, iar populaţia masacrată. Acesta a fost primimul mare succes militar al romanilor.

După cum vedem, Italia celor mai vechi timpuri se

36 Ovidiu Drâmbă, Istoria culturii şi civilizaţiei, vol II, Editura Vestala, Bucureşti, 2003, pag 305.37 Ovidiu Drâmbă, Istoria culturii şi civilizaţiei, vol III, Editura Vestala, Bucureşti, 2003, pag. 234.

54

prezintă ca un adevărat mozaic de populaţii, unele autohtone (sau de origine incertă), altele venite aici din regiuni diferite. Populaţia băştinaşă din Sardinia, care în mileniul al II-lea î.Hr. a creat civilizaţia „nuragilor” a fost în strânse raporturi etnice cu triburi din Spania şi din Africa de Nord.

Italia celor mai vechi timpuri se prezintă ca un adevărat mozaic de populaţii

Sudul Peninsulei era ocupat de triburi paleolitice (osci, itali, ansoni). În centrul Italiei printre localnici se vorbea o limbă indo-europeană, iar cei care s-au instalat au fost, aşa cum am mai spus, etruscii. În nordul Italiei, până să se întindă etruscii, locuiau ligurii, iar în nord-est trăiau rhetii, euranii şi veneţii. Ultimii veniţi în Italia au fost celţii din Centrul Europei, care au ocupat Câmpia Padului.

osci, itali, ansoni

etruscii

rhetii, euranii şi veneţii

Toate aceste popoare au lăsat mai mult sau mai puţine urme, fie materiale, construcţii sau monumente, dar şi unele elemente de cultură, care încă influenţează viaţa multor locuitori.

Romanii sunt cei care reuşesc să-şi impună civilizaţia, încă din secolul al III-lea î.Hr. Arta romană se întinde nu numai în ţinuturile romane propriu-zise, dar şi în provinciile imperiului. În aceste condiţii – de expansiune şi ocupare romană, este oare posibil să se vorbească despre „arta romană”, să se explice originalitatea şi judecăţile de valoare romane?

Romanii sunt cei care reuşesc să-şi impună civilizaţia, încă din secolul al III-lea î.Hr.

Originea diversă a populaţiilor intrate în compoziţia Imperiului Roman, tradiţiile lor culturale atât de diverse, capacitatea fiecăruia de a asimila spiritul civilizaţiei romane, au determinat o reelaborare permanentă a aportului romanilor. Arta romană, în totalitatea ei păstrează deseori amprenta spiritului, a concepţiei, a stilului artistic al acestor populaţii.

Aculturaţia în spaţiul Imperiului Roman

În manifestările cele mai vechi ale arte romane se regăsesc elemente ale artei celorlalte populaţii italice cu care romanii au venit în contact. Prima fază a artei romane se prezintă ca o sinteză a contribuţiilor acestor populaţii italice. Îndeosebi aportul etrusc a fost fundamental în arhitectura templelor şi în sculptura în bronz. În secolul al II-lea î. Hr. arta romană începe să-şi definească personalitatea; numai din acest secol se poate vorbi de

Extinderea influenţelor greceşti în arta şi ocupaţiile romane

55

„arta romană”. Este adevărat că influenţa artei greceşti şi în special a artei elenistice contemporane se făcuse simţită mai demult – prin intermediul etruscilor sau a coloniştilor greci din sudul Italiei.

Ca în întreaga lume greacă, şi la romani arta dominantă era regăsită în arhitectură. Procedeele de construcţie s-au perfecţionat când în secolul al II-lea î.Hr. s-a descoperit un fel de ciment (un aliaj de origine vulcanică) şi folosirea cărămizilor din lut ars şi blocurilor din piatră tăiate sub formă de romb38. Asemenea progrese tehnice i-au ajutat pe romani să realizeze edificii îndrăzneţe, impresionând prin dimensiunile lor uriaşe; construcţii în special cu caracter pur utilitar: bazilici, terme, apeducte şi edificii destinate spectacolelor. Din arhitectura bazilicelor au derivat sălile palatelor, precum şi bazilica creştină.

Arhitectura tipică romană şi materialele de construcţie utilizate

Cea mai importantă realizare în domeniul arhitecturii a fost însă amfiteatrul. Primul amfiteatru, parţial din piatră a fost construit la Roma de Augustus, iar al doilea de Nero. Cel mai mare amfiteatru însă, cu o dimensiune a arenei de 87m/54m este „Amfiteatrul Flaviilor” sau Coloseul, început de Vespasian şi terminat de Titus, în anii 80 d.Hr.

Arhitectura amfiteatrelor romane a exercitat o influenţă considerabilă în epoca Renaşterii.

Faimoasele terme nu erau decât nişte uriaşe băi publice ci şi locuri de recreaţie şi centre de activităţi sportive şi culturale.

Termele

Termele lui Diocleţian, construite în 298-305, aveau o suprafaţă de 376m/365m şi aveau o capacitate pentru a putea primi simultan 3000 de persoane.

Un monument original – transmis lumii moderne este Arcul de Triumf. El a fost realizat, pentru prima dată în secolul I î.Hr. Acestea dominau străzile publice ca nişte grandioase porţi boltite, ornamentate cu coloane, basoreliefuri şi statui. Cele mai frumoase arcuri de triumf, bine conservate până în zilele noastre sunt cele dedicate împăraţilor în urma unei victorii, aşa cum sunt cele dedicate lui Traian (din Beneventum) sau lui Augustrus

Arcul de triumf

38 Ovidiu Drâmbă, Istoria culturii şi civilizaţiei, vol III, Editura Vestala, Bucureşti, 2003, pag. 305.

56

(Rimini, Aosta, Susa în Piemont).Construcţii monumentale sunt şi porţile de intrare în

oraşele apărate de ziduri. Porţile aveau rol defensiv, alteori pur decorativ şi, de obicei flancate cu turnuri, porţi a căror formă a sugerat posibil ideea de arc de triumf.

Porţile de intrare în oraşe

O capodoperă a arhitecturii romane este Pantheonul templul tuturor zeilor, care este destul de bine conservat.

Pantheonul

Toate realizările romanilor se datorau într-un fel ştiinţei. Studiul astronomiei a trezit un interes deosebit în rândul romanilor. Preocuparea romanilor pentru ştiinţă s-a rezumat înainte de toate la compilarea unor lucrări cu caracter enciclopedic. La Roma a fost fondată prima şcoală medicală, căreia i-au urmat şi altele, bazate pe doctrine medicale diverse. Octavianus Augustus a înfiinţat o şcoală de medicină, care a funcţionat mai bine de trei secole şi cel mai interesant lucru e că atunci s-au specializat medicii: de casă, medici militari, chirurgi, etc. Se organizase şi un sistem de asistenţă socială, în cadrul căreia medicii erau salariaţi, iar cetăţenii săraci erau consultaţi şi trataţi gratuit.

Şcoala de medicină

Cel mai mare medic al antichităţii după Hipocrat, a fost Galenos de Pergam (cca.130-200), chemat de împăratul Marcus Aurelius la Roma, unde a rămas mai bine de 20 de ani. Aici a practicat şi a scris majoritatea operelor. Ca medic, Galenos (după unele documente Galenus) a scris opere de introducere în medicină şi istoria medicinii, de anatomie, de fiziologie, de diagnostic şi terapeutică, chirurgie, oculistică, farmacologie, igienă şi dietetică. În domeniul anatomiei, Galenos a descris oasele, muşchii şi nervii, cu o uimitoare precizie. În materie de terapie, prefera profilaxia şi regimul alimentar, băi , masaje, mişcare, gimnastică precum şi mijloace curative (sau medicamentoase) care să distrugă elementul provocator al bolii. Galenos a avut o influenţă importantă, timp de un mileniu şi jumătate asupra medicinii europene.

Galenos de Pergam

Geniul roman a fost lipsit de curiozitate intelectuală foarte vie, de orizonturi intelectuale foarte largi, de zboruri foarte libere ale fanteziei, de o sensibilitate artistică deosebită; geniul atent întotdeauna la realitate şi la pragmatism, la solidaritate şi la eficienţă. Dar,

57

împrumutând, asimilând, reelaborând - totul în sprijinul acestor date şi capacităţi proprii – romanii au transmis Europei moştenirea civilizaţiei şi culturii Antichităţii, foarte potrivit numită „greco-romană”.

3.2.3.1. Arta romanică şi importanţa ei în dezvoltatea turismului cultural actual

Romanicul îşi derivă elementele din arhitectura carolingiană - ottoniană, însumând şi elemente bizantine, musulmane şi de artă barbară. Problema originii şi a datei când au apărut primele monumente romanice39, precum şi a regiunii în care stilul romanic s-a constituit definitiv, rămâne un domeniu controversat. În privinţa datei constituirii arhitecturii romanice propriu-zise, se acceptă în general de către istoricii de artă, perioada ultimelor două decenii ale secolului al X-lea şi al primei jumătăţi din secolul următor.

Ca regiune, tezele propuse sunt în general trei: centrul Franţei (pe care îl vom analiza odată cu Franţa), Lombardia – zonă învecinată cu regiune de deplină afirmare a arhitecturii ottoniene; Provenţa – unde arhitectura romană căpătase o individualitate bine definită.

Teze propuse

De remarcat şi influenţa mediului natural asupra arhitecturii romanice determinându-i anumite particularităţi regionale. Planul bisericilor romanice este foarte variat. Faţada este un zid drept, foarte rar semicircular, cu absidă opusă celei dinspre răsărit. În Toscana apare ca un zid dreptunghiular surmontat de un fronton, cu una sau mai multe serii de arce elegante dispuse în logii suprapuse, cu un aspect iniţial sobru, elementul cel mai atent ornamentat sculptural fiind portalul. Una dintre cele mai importante modificări de plan intervenite în perioada romanică este şi dispariţia cvadriporticolului, al cărui exemplu clasic, rămas până astăzi în perfectă stare de conservare, este cel al Bazilicei San Ambrogio din Milano, fapt care a avut drept

Cele mai importante modificări de plan intervenite în perioada romanică este şi dispariţia cvadriporticolului

39 Termenul “romanic”, propus în 1824 de arheoloul francez Arcisse de Caumont pentru a indica arta secolelor XI şi XII, sugera analogia cu procesul de formare a limbii romanice aplicat domeniului artei, ţinând să sublinieze reinserarea arhitecturii acestor secole în tradiţia romană. Era într-adevăr un omagiu adus tradiţiilor clasice, dar depăşind spaţiul Imperiului Roman – întrucât realizările stilului romanic se extend din Peninsula Scandinavă până în ănglia şi în Spania, Italia, ajungând până în România, în Transilvania.

58

urmare punerea din plin în evidenţă a faţadei, căreia i se va da din ce în ce mai mult o mai mare atenţie. Elementul esenţial este portalul (uneori precedat de un baldachin, ale cărui coloane sunt susţinute de doi lei din piatră – foarte des întâlnite pe toată suprafaţa Italiei), având alături câteva statui în basorelief, iar în centrul frontonului o fereastră în formă de cruce sau rotundă, bogat ornamentată, preluată mai târziu de edificiile gotice.

Ceea ce ne atrage atenţia în mod deosebit este arhitectura turnurilor şi clopotniţelor. Există clopotniţe care au formă de turn. Ele sunt plasate adesea în mijlocul edificiului. Clopotniţele izolate de corpul bisericii sunt acum excepţii – aşa cum este Campanila domului din Florenţa.

Arhitectura turnurilor şi clopotniţelor

Cronicile din secolele al X-lea şi al XI-lea menţionează numeroasele incendii cărora le-au căzut pradă bisericile cu plafonul în şarpantă.

Italia păstrează destul de multe urme ale marilor artişti care s-au afirmat în perioada secolelor XI-XIV. De cele mai multe ori, putem să afirmăm, fără să exagerăm că atunci când mergem pe străzile marilor oraşe italiene, mergem călcând pe istorie.

Marii artişi ai secolelor X-XI

Forţa virtuală de aici s-a impus, pentru o perioadă în întreaga Europă. Există încă o bogată împletire a elementelor de cultură dintre Orient şi arta locală, aşa cum se poate observa destul de des la Veneţia, sau în Sicilia-ţinut grec pentru o perioadă, unde elementele bizantine se împletesc cu elementele arabe şi nomade. Bizanţul nu-i oferă culturii italiene nimic. În Italia, prezenţa cupolei, ca element arhitectural este dată de necesitatea construirii Pantheonului. În secolul al XIII-lea, Nicolo Pisano studiază sarcofagele romane pentru a învăţa să lucreze marmura, pe care o prelucrează într-un mod destul de brutal, el înălţând în faţa artiştilor din nord „revendicare hotărâtă a geniului latin primitiv”40.

Nicolo Pisano şi operele sale

Coloana – care apare pe frontonul bisericilor şi de-a lungul turnurilor Italiei romanice era, în toate ţinuturile

Coloana

40 Elie Faure, Istoria artei. Arta medievală,Editura Meridiane, Bucureşti, pag. 217.

59

mediteraneene o expresie naturală care nu putea să dispară. Atât arta din perioada antică, în egală măsură cu arta din Italia perioadei Renaşterii, coexistă în mod armonios, în galerii mărginite de arcade, pe baptisterii rotunde,pe faţadele nude ale templelor şi pe campanilele pătrate. Bazilica în secolul al XIII-lea a făcut apel la design-ul arboricol, învăluind cu graţie şi semeţie marele edificiu roman.

Stilul romanic-italian se naşte fără efort aici. Catolicismul a fost aici întotdeauna un aparat exterior de dominaţie politică, dominaţie care, dacă nu-i lasă omului libertate de gândire, îi lasă în schimb, pe deplin libertatea senzaţiei.

Galeria de colonade defineşte biserica şi loggia, arhitectura locuinţelor urbane, dar şi unele dintre casele rurale pe care toscanii şi lombarzii le-au construit.

3.2.4. Importanta arhitecturii gotice asupra turismului în Italia

La sfârşitul secolului al XIV-lea, Italia a acceptat stilul gotic în arhitectura sa. Toate marile construcţii italiene pun în valoare capacitatea artiştilor de a valorifica tot ceea ce înseamnă frumos.

Artiştii italieni au văzut că ornamentul are rolul de a defini, făcând astfel obiectivele lor importante să fie ai zvelte sau mai uşoare. Ornamentul când nu joacă acest rol, urâţeşte. El maschează osatura edificiului, deşi numai proeminenţele caracteristice acestuia îl pot justifica.

Nu există arhitectură monumentală, fără coeziune socială.

Nu există arhitectură monumentală, fără coeziune socială.

Întreaga Renaştere arhitecturală italiană a avut perioade de ignorare a acestui principiu fundamental. Şi arta ornamentală, ignorată de francezii din secolul al XIII-lea, a răzbunat arhitectura gotică, invadând o şcoală, care n-a avut şi nu are altă raţiune de a fi decât aceea de a-i combate magnifica învăţătură. În general, întreg secol XV se dezvoltă în Italia o puternică tendinţă de înnoire a artei, de reînviere a artei clasice romane – Renaşterea.

Florenţa este oraşul în care Renaşterea se manifestă Florenţa este oraşul

60

pentru prima dată. În secolul al XV-lea reducerea elementelor clasice este o formă de manifestare aproape generalizată. Se ia în considerare principiul cunoaşterii şi imitării naturii, însuşirea realităţii. Un mare interes în domeniul cunoaşterii şi reprezentării naturii este îndreptat către descoperirea omului în complexitatea fiinţei sale individuale, reale, cu calităţile sale fizice şi intelectuale.

în care Renaşterea se manifestă pentru prima dată

Arta Renaşterii se dezvoltă pe teritoriul întregii Italii, cu centre deosebite la Florenţa, Roma, Veneţia şi Milano. Ea ajunge la apogeu în secolul al XVI-lea, fiind ilustrată de genii ale căror nume răzbat peste secole: Leonardo da Vinci, Rafael, Michelangelo, Tiţian, Andreea Palladio şi de mulţi alţi artişti ale căror opere sunt admirate de milioane de oameni.

Leonardo da Vinci, Rafael, Michelangelo, Tiţian, Andreea Palladio

Operele geniale ale lui Michelangelo, Rafael şi Tiţian, ca şi ale altor mari artişti, au realizat tot ceea ce era necesar pentru mulţumirea ochiului şi a spiritului în epoca în care ele au fost făcute şi care încântă ochiul şi dau o mare linişte spirituală şi astăzi.

3.2.5. Cultura şi arta barocă în Italia - importanţa sa în dezvoltarea şi valorificarea turismului cultural

În Italia, un stil arhitectonic nou pătrunde în secolul al XVI-lea, spre sfârşitul lui – barocul. Acest stil, născut la Roma îşi pune amprenta timp de trei secole asupra cetăţii eterne. Toate marile construcţii în acest stil se caracterizează prin fast, grandoare, varietate, folosirea liniilor curbe, care oferă dinamism. Spaţiul interior este amplu, cu decoraţiuni exuberante, cu stucaturi şi picturi ce acoperă bolţile şi plafoanele bisericilor baroce. Cele mai bune exemple în acest caz pot fi: Biserica Il Gesu din Roma, construită în 1575 de Giacomo della Porta şi Biserica Sant’Agnese, construită de Boromini în 1653-1657.

Această importantă perioadă artistică şi culturală se încheie în cea mai mare parte, odată cu barocul. Arta şi cultura italiană începând cu secolul al XVIII-lea nu mai străluceşte şi este lăsată Franţa să dea tonul în creaţia artistică.

În Italia, un stil arhitectonic nou pătrunde în secolul al XVI-lea, spre sfârşitul lui – barocul

Necesitatea acoperirii numărului de locuinţe în marile oraşe transformă în cea mai mare parte peisajul urban. Cartierele noi, zonele rezidenţiale construite în secolele XIX şi mai ales în secolul XX nu mai fac parte din

61

categoria construcţiilor care doresc să pună în valoare calităţile artistice ale realizatorului, c mai mult să acopere o necesitate cotidiană.

3.2.6. Principalele edificii culturale italiene – puncte de maximă atracţie turistică în Italia

Turismul, ca activitate economică urmăreşte să valorifice tot ceea ce este vechi, cu valoare artistică. Turistul este atras în Italia, nu de noutate, ci de tot ceea ce înseamnă cultură şi artă antică şi medievală. Există destul de mulţi turişti atraşi de nou (modă, spectacole, muzică), dar în cea mai mare parte se caută arta, se caută creaţia artistică ce dă linişte spirituală; se caută valorile istorice.

De ce este vizitată Italia? Ce anume îi atrage pe turişti aici şi cât timp îi este necesar unui turist pentru vizitarea unuia sau mai multor oraşe italiene?

În primul rând atrag atenţia şi s-a dezvoltat pelerinajul în jurul vestigiilor istorice; in acest fel putem vorbi de dezvoltarea unui turism cultural-istoric, turism cultural-arhitectonic, turism cultural-monahal şi de ce nu de un turism cultural-culinar. De cele mai multe ori în Italia le găsim pe toate la un loc.

turism cultural-istoric, turism cultural-arhitectonic, turism cultural-monahal, turism cultural-culinar

Turistul e atras de monumentele de artă, de ruinele fostelor construcţii monumentale, unde plimbându-te în incintele lor parcă auzi aplauzele sau strigătele de disperare sau bucurie ale celor care participau la lupte, cu două mii de ani în urmă. Orice om rămâne impresionat de măreţia Colosseului sau a altor edificii prezente la tot pasul.

Timpul nu poate fi apreciat niciodată. Pentru a vedea totul îţi trebuie un timp îndelungat, iar repetarea trecerii în revistă şi a vizionării obiectivelor ajută la descoperirea de detalii care, cu siguranţă scapă la prima vedere.

De ce există o atracţie turistică deosebită pentru Roma?

Roma rămâne centrul atracţiei turistice,bazat pe un

62

turism cultural-istoric. Roma antică, sau mai bine zis centrul Romei antice cuprinde Forurile Imperiale şi vestigiile Colosseului şi Palatin-ului. Orice lucrare de istorie sau de cultură şi civilizaţie cuprinde documente care pun în evidenţă dimensiunile destul e mari ale Romei antice. Documentele menţionează faptul că în secolul I d.Hr.existau cetăţeni cu un anumit statut social şi material, care aveau locuinţe de dimensiuni impresionante, desfăşurate pe mai multe terase, cu grădini decorate cu lauri, fântâni şi statui. Dintre acestea mai pot fi admirate astăzi doar unele statui aflate la muzee şi ruinele unor locuinţe, din cauza, în cea mai mare parte a incendiilor din secolele al III-lea şi al V-lea, care au distrus numeroase construcţii. Cauzatoare de distrugere sunt şi invaziile barbare care au deteriorat destul de mult Forurile şi Palatinul, cu splendidele sale palate, lăsate în ruină.

Roma antică

Abia în secolul al XIX-lea săpăturile arheologice au început să pună în evidenţă impresionantele edificii. În imediata vecinătate a „Pieţei Veneţia” primele vestigii care atrag atenţia turiştilor aparţin Forului lui Traian, ultimul construit dintre forurile imperiale.

Forului lui Traian

Pentru noi (pentru români), Columna lui Traian reprezintă un mare punct de atracţie. Este singurul monument din For care s-a păstrat aproape intact. Este un fus cilindric, lucra în marmură de Paros, cu un diametru de 3,25m în vârf şi 3,65m în bază, înalt de 29,78m,compus din 18 tamburi. O bandă în spirală reprezintă 155 de scene din cele două războaie dacice, cu peste 2500 de figuri. În vârful columnei lui Traian se afla la început un vultur, care a fost înlocuit de statuia lui Traian şi înlocuită la rândul ei de cea a lui Sfântul Petre. Columna lui Traian este o operă originală, din care s-au inspirat şi altele, care nu s-au păstrat. Ea este un monument de artă istorică şi propagandistică tipică pentru perioada Imperiului.

Columna lui Traian

În ciuda faptului că din Forul lui Cezar se mai văd astăzi doar câteva resturi ale porticului care îl înconjura i câteva coloane din templu, aici turiştii sunt în număr destul de ridicat, poate atraşi de o măreţie aflată în imaginaţia

63

fiecăruia.Alături de acestea în centrul antic al Romei, destul de

atractive pentru turişti sunt şi vestigiile Templului lui Saturn, Templul lui Antonius şi al Faustinei, Templul Concordiei, Templul Venerei şi al Romei şi multe altele.

Templului lui Saturn, Templul lui Antonius şi al Faustinei, Templul Concordiei, Templul Venerei şi al Romei

Impresionant pentru orice privitor este Arcul lui Septimius Severus ridicat în anul 203. Este foarte bine conservat şi se poate vedea bogata lui decoraţie arhitecturală şi sculpturală. Ea are trei deschideri, ea din mijloc mai mare, iar cele laterale mai mici. Pe fiecare faţă este decorat cu câte 4 coloane cu splendide capiteluri compozite, fixate pe baze sculptate cu basoreliefuri reprezentând soldaţi romani are duc în captivitate soldaţi legaţi în lanţuri.

Palatinul este locul unde, după legendă, au fost găsiţi Remus şi Romulus şi locul sacru pe care s-a fondat oraşul, locul pe care s-a construit „Roma quadrata”. Astăzi colina palatină este un spaţiu cu multă verdeaţă, în care se văd vestigiile antice.

Palatinul este locul unde, după legendă, au fost găsiţi Remus şi Romulus şi locul sacru pe care s-a fondat oraşul, locul pe care s-a construit „Roma quadrata”

Cel mai cunoscut monument al Romei antice este Colosseul, una dintre cele mai importante realizări ale arhitecturii antice. Este, aşa cum am menţionat şi anterior, un amfiteatru cu arenă eliptică de 56m/86m. Zidul exterior este construit din blocuri de travertin. El are patru etaje, primele trei conţinând arcade ornate în ordine cu coloane de tip doric, ionic şi corintic. Nivelul al patrulea avea un zid plin şi servea ca o centură. În prezent, ruinele Colosseului ne oferă toate cele patru etaje numai pe jumătatea orientală către nord-est, pe jumătatea cealaltă păstrând doar primele două nivele. Ultimele spectacole în Colosseum au avut loc în anul 523, sub regele ostrogot Thoderic, constând numai în vânare de animale. Luptele cu gladiatori au fost abolite în anul 438. Colosseul a fost considerat şi declarat de papalitate ca loc sacru, în amintirea martirizării creştinilor.

Colosseul

Arcul lui Constantin – un monument bine păstrat, care a fost ridicat în jurul anului 315. Arcul are o decoraţie arhitecturală foarte bogată. Deschiderile sunt flancate de

Arcul lui Constantin – un monument bine păstrat, care a fost ridicat în jurul anului

64

coloane cu capiteluri corintice montate pe baze sculptate cu reliefuri reprezentând Victorii şi prizonieri. Aceste picturi sunt originale, din timpul lui Constantin.

315

Roma nu trebuie privită doar prin măreţia pe care o dau obiectivele antichităţii. În Roma se calcă pe istorie. Fiecare stradă, fiecare colţ oferă turistului obiective noi, fiecare cu trecutul său. Numărul mare de biserici, care aparţin epocilor diferite dar şi stilurilor arhitectonice diferite, întregesc un peisaj cultural extraordinar.

Biserica San Giovanni in Luterano prezintă un obiectiv cu o istorie destul de bogată, ajungând în final să fie vechea reşedinţă papală. În prezent, biserica este catedrala oficială a Romei şi sediul papei ca episcop al Romei. Ea a suferit mai multe restaurări, în secolele V, VIII, XIV, XVII şi XIX.

Biserica San Giovanni in Luterano

Interiorul bisericii este impresionant. Are o lungime de 130m, cele 5 nave fiind delimitate de piaştri masivi, între care se află nişe decorate cu statui uriaşe ale apostolilor, aparţinând şcolii lui Bernini. Deasupra acestor statui sunt basoreliefuri realizate de Algardi (Secolul al XVII-lea) reprezentând scene din Vechiul şi Noul Testament, iar mai sus, medalioane reprezentând profeţi.

Altarul principal, la care poate oficia numai papa, conţine o masă care provine din catacombe, care se spune că a servit ca altar Sfântului Petru.

Mozaicul din absida bisericii a fost executat de Jacopo Torriti în 1290 şi restaurat în secolul al XIX-lea. Pe bolta absidei este bustul lui Isus.

Palatul Luteran a fost construit de Domenico Fontana în 1856 în locul vechiului palat distrus la începutul secolului al XIV-lea, care fusese reşedinţa papilor. În prezent el adăposteşte un muzeu de antichităţi păgâne şi creştine.

Palatul Luteran

Principalul obiectiv turistic de pe Esquilin este Biserica San Pietro in Vincoli (Sfântul Petru în lanţuri). Faţada realizată în perioada Renaşterii probabil de Meo di Caprino, are cinci arcade susţinute pe pilaştri octogonali. Plafonul de lemn cu bolta teşită încadrează fresca lui G.B.Parodi, care reprezintă „Miracolul lanţurilor”, vindecarea unui posedat prin contactul cu lanţurile

Biserica San Pietro in Vincoli (Sfântul Petru în lanţuri)

65

Sfântului Petru.Monumentul este un ansamblu arhitectural cu două

etaje. La primul nivel, în mijloc tronează „Moise” realizat de Michelangelo, având de o parte şi de alta pe Lia şi pe Raşela. La nivelul superior se află în mijloc un sarcofag pe care stă întinsă, sprijinită într-un cot, statuia lui Iuliu al II-lea cu tiara pe cap, într-o poziţie nu prea reuşită, asemănătoare sculpturilor de pe sarcofagele etrusce. Deasupra, într-o nisă, este Madona cu pruncul. „Moise” reprezintă maximul puterii de creaţie, într-o naturală formă de exprimare artistică.

Biserica Il Gesu reprezintă una dintre primele clădiri cu care se afirmă stilul baroc. Ea aparţine Ordinului Iezuiţilor, care a influenţat şi a stimulat stilul baroc. Pictura cupolei, realizată de Baciccio la sfârşitul secolului al XVII-lea, compoziţie grandioasă şi originală, una dintre cele mai importante opere baroce iluzioniste, reprezintă „Triumful numelui lui Isus”.

Biserica Il Gesu reprezintă una dintre primele clădiri cu care se afirmă stilul baroc

În centrul istoric al Romei atrag mii de turişti zilnic: Palatul Doria Pamphilia, un admirabil palat renascentist ce adăposteşte tablouri valoroase care aparţin diferitelor şcoli, Pantheonul – singura construcţie antică păstrată integral. El este expresia perfecţiunii tehnicii de construcţii; cupola se sprijină pe un zid circular cu două registre, gros de aproape 6m, iar pardoseala este din marmură de bună calitate. În Pantheon se află mormintele regilor Victor Emanuel I, Umberto I, dar şi mormântul lui Rafael, Del Vaga şi Toddeo Zuccari; Biserica Santa Maria sopra Minerva, Fântâna celor patru fluvii, operă celebră celebră a lui Benini, Biserica Saint’Agnese, care reprezintă o exuberanţă barocă. Alaturi de aceste mai unt multe alte obiective care atrag mii de turişti.

Cât de mult este apreciată Roma de către turiştii care o vizitează?

Este foarte greu de apreciat şi tratat din punct de vedere

66

cultural cel mai mare oraş al Italiei, centrul cultural al lumii. Întotdeauna există elemente de detaliu, care fie se pierd din cauza neştiinţei sau ignoranţei, fie se pierd din cauza lipsei de timp a turiştilor. Roma trebuie văzută încet şi cu răbdare, pregătindu-te cu mult timp înainte pentru o vizită aici. Cu cât afli mai multe, cu atât îţi dai seama mai mult cât de sărac cultural ai fost până atunci.

„Perla turismului italian” rămâne totuşi Veneţia, unde milioane de turişti doresc să vadă această minune, care nu se ştie pentru cât timp. Este o lume unică, cu „străzi” mişcătoare, unice în lume. Aici orice turist e atras de măreţia construcţiilor, a întinselor spaţii din faţa monumentelor, care se reduc parcă în fiecare an, fiind înghiţite de ape; de măreţia podurilor care reprezintă o atracţie unică, indiferent dacă se trece pe sub ele, sau pe deasupra.

Veneţia – perla turismului italian

Palatul Dogilor – templul laic al glorificării Veneţiei41, prezintă centrul atracţiei turistice. Orice colţ, orice coloană, pictură, sculptură, totul stă să prezinte arta celor care au fost în stare să realizeze, în ansamblu o operă de artă. Forma actuală în stil gotic-veneţian, asociere de stil bizantin şi gotic. Este o îmbinare de eleganţă, fineţe, fantezie şi trăinicie.

Palatul Dogilor – templul laic al glorificării Veneţiei

Exteriorul impresionează prin coloanele, înfipte direct în sol, cu capiteluri, pe care se sprijină arcade largi. Fiecare capitel are o decoraţie diferită, compusă din figuri de copii, de îngeri, de animale fantastice, uneori subiecte biblice sau istorice, cuprinse într-o împletitură de ornamente vegetale: ramuri şi frunze de acantă, flori sau fructe.

Deasupra capitelurilor din colţuri se află grupuri statuare simbolice.

Intrarea principală în Palat este „Poarta della Carta” situată între Palat şi Biserica San Marco. Poarta, foarte elegantă, construită la mijlocul secolului al XVI-lea, alătură farmecul goticului flamboyant cu cel al Renaşterii, într-o decoraţie foarte bogată.

Biserica San Marco

Curtea interioară ne impresionează prin faţadele

41 Petru Comănescu, Veneţia culturală, vol. II, pag 106

67

fastuoase, construite în stil gotic în partea inferioară şi în stil renascentist în partea superioară, capodoperă a arhitecturii lui Antonio Rizzo (1483-1488). Ele sunt placate cu marmură şi decorate cu frize, basoreliefuri şi statui. Tot curtea interioară este decorată cu două ghizduri de fântână din bronz,din secolul al XVI-lea ornamentate foarte fin, cu grifoni, sirene şi himere.

Caracteristici ale curţii interioare

În secolele al XV-lea şi al XVI-lea, mari artişti, ca Dentile da Fabriano, Pisanello, Bellini, Vivarini, Tiţian, Paolo Veronese şi Tintoretto au fost, strălucire şi mare valoare artistică şi estetică interioarelor. Din păcate două incendii devastatoare au distrus o parte din aceste opere.

Despre Palatul Dogilor este destul de mult de spus şi ar presupune să neglijez cantitativ alte monumente italiene.

Pentru a răspunde la întrebarea „de ce sunt atraşi turiştii să viziteze acest loc?” as răspunde simplu: este magnific. În Galeria Palatului Dogilor, poţi sta pe băncile laterale şi să priveşti impresionantele finisaje ale sculpturilor, exactitatea cu care sunt redate detaliile florale ale chipurilor. Orice turist rămâne mut de încântare, căpătând în acelaşi timp o linişte interioară extraordinară şi un respect imens pentru o lume care a fost în stare să realizeze aşa ceva.

3.2.6. Importanţa neoclasicismului în arta şi cultura italiană – influenţa directă în turismul cultural

Roma devine punctul de întâlnire a personalităţilor din lumea întreagă. Aproape că nu există ţară din care tinerii artişti să nu vină să înveţe ceva în acest sens.

O mare însemnătate în orientarea artei noi în această perioadă o are descoperirea oraşului Pompei, acoperit de erupţia vulcanului Vezuviu, în 79, unde se puteau vedea străzile romane, casele cu decorul pictural, pieţele şi magazinele, ceea ce dădea o imagine foarte clară a vieţii romane.

68

3.4. Turismul cultural în Grecia

3.4.1. Oraşul Atena – centrul cultural al lumii vechi; prima capitală culturală europeană

3.4.2. Monumentele culturale religioase – puncte de întregire a peisajului cultural grecesc

69

3.4.3. Arta şi arhitectura locală – elemente componente ale turismului cultural cu mare frecvenţă în spaţiul grecesc

3.4.1. Oraşul Atena – centrul cultural al lumii vechi; prima capitală culturală europeană

Mulţimea evenimentelor petrecute pe acest spaţiu destul de mic în raport cu altele, pune la dispoziţia celui interesat de acest tip de turism o largă plajă de obiective. Fiecare grup de insule greceşti are un stil propriu, o arhitectură deosebită, obiceiuri şi tradiţii specifice şi, în esenţă o identitate aparte, chiar daca luate împreună alcătuiesc acel tărâm magic şi enigmatic.

Grecia oferă posibilitatea studiului complet legat de turismul cultural, prin vechimea teritoriului şi a culturii existente.

Particularităţile oferite de fiecare insulă grecească

In Grecia, respectul pentru valorile şi obiceiurile trecutului este esenţial. Multe dintre ele, devenite legi nescrise, sunt respectate de ei. Ţara se dezvăluie ca un loc aparte, cu reguli adesea neobişnuite pentru străini, dar în acest fel poate că devine mult mai atractivă şi mai interesantă.

Respectul pentru valorile trecutului sunt prezente în toată Grecia

Imaginea Atenei nu poate fi gândită altfel decât în strânsă legătură cu imaginea acelei Grecii vechi, cu zei care dominau ţinuturile stâncoase şi prăfuite în calcarul alb.

70

Obiective:

- Înţelegerea procesului de aculturaţie înregistrat de Grecia de-a lungul secolelor;- Realizarea tabloului cultural de ansamblu aspra culturii greceşti;-Înţelegerea influenţei culturii elene asupra vieţii şi arhitecturii urbane actuale în marile oraşe;- Înţelegerea posibilităţilor de acceptare în timp a culturilor popoarelor cu care grecii au intrat în contact.

Intotdeauna punctul de mare atracţie rămâne Acropole, unde senzaţia rămâne aceea de a comunica mai uşor cu tot ceea ce este vechi şi încărcat de istorie. Poporul elen, stabilit în ţinuturile mediteraneene încă din vremea etruscilor (stabiliţi în peninsula italică din apropiere), s-au impus cultural în toată aria geografică. Realizările lor nu se pot admira astăzi în mod direct, dar urmele lăsate de ei din punct de vedere cultural sunt destul de vizibile.

Acropole

Templele ridicate de greci cu ocazia diferitelor victorii reprezintă astăzi punctele de mare atracţiei. Turismul cultural-istoric este aici cel mai bine pus în evidenţă tocmai prin aceste tipuri de obiective. Alături de acest tip este şi cel dat de tradiţii şi obiceiuri, grecii păstrând încă din vechime anumite obiceiuri, care nu apar decât pe areale destul de restrânse. Tocmai acest lucru îşi propune turismul cultural; să pună în evidenţă particularităţile culturale din fiecare societate.

Templele şi ocaziile ricicării lor sunt astăzi elemnte principale ale turismului cultural

Aici stau laolaltă mărturiile cultural-istorice ale unei populaţii cu un nivel de civilizaţie destul de ridicat. Printre ele, Parthenonul si celelalte clădiri principale de pe Acropole au fost construite de Pericle în secolul al V-lea î.Hr. ca monument reprezentând realizările culturale şi politice ale locuitorilor Atenei. Parthenonul reprezintă cea mai importantă clădire care s-a păstrat din perioada Greciei antice şi, este considerat o culminare a stilului arhitectural doric. Statuile sale decorative sunt unele dintre cele mai importante opere de artă ale artei elene.

Aici stau laolaltă mărturiile cultural-istorice ale unei populaţii cu un nivel de civilizaţie destul de ridicat

Termenul "acropole" înseamnă de fapt oraşul de sus sau oraşul superior, foarte multe oraşe din spaţiul vechii Grecii fiind construite în jurul unui deal, pentru ca locuitorii să se poată refugia pe înălţimile acestuia în cazul unei invazii. De aceea pe Acropole sunt construite şi monumentele religioase importante, fiind considerat cel mai sigur loc din întregul oraş.

Cu doar 150 de ani în urmă, pe Acropole încă mai existau locuinţe. Cei care l-au citit pe Aristofan işi amintesc cum în Lysistrata femeile s-au închis în cetate, în semn de protest faţă de plecarea bărbaţilor în războiul cu Sparta.

Momente din istoria Greciei

71

Atena nu trebuie privită doar prin prisma acestor obiective. Ea continuă să reprezinte oraşul modern, oraşul cu posibilităţi de valorificare a elementelor culturale moderne. Festivalurile şi expoziţiile de artă sunt destul de frecvente în Atena. Aceste manifestări atrag un număr impresionant de turişti, consumatori în special de turism cultural.

Imaginea unui turism cultural complet

Atena este un oraş cu feţe numeroase; rămâne impresia existenţei mai multor oraşe incluse într-unul singur Sunt de fapt multe şi la fel de fascinante pentru orice turist. Atena antică, cea medievală, legendară, Atena culturală, Atena modernă, Atena ca centru european al finanţelor sau ca centru al artei, filozofiei, ştiinţei, Atena pol al vieţii de noapte active, Atena ieftină sau scumpă. Lista ar putea continua pentru a ne duce la singura concluzie: Atena este oraşul exclusiv şi perfect turistic, în special pentru un turism cultural.

Impresia mai multor oraşe cumulate intr-unul singur

ATENA – orasul modern si orasul istoric al acelorasi

timpuri

Sursa: www. atena-travel.gr

72

Toate aceste atuuri i-au permis oraşului Atena să devină primul oraş european care a căpătat statutul de „capitală europeană”.

3.4.2. Monumentele culturale religioase – puncte de întregire a peisajului cultural grecesc

Turismul cultural grecesc se întregeşte prin mulţimea obiectivelor religioase. Arhitectura lor este destul de variată, ca şi vechimea lor.

Mănăstirile de pe Muntele Athos - acest centru al ortodoxiei are un statut aparte ca subdiviziune administrativa a Greciei, fiind un stat monahal independent, cu reguli specifice. Este regiunea cu cele mai multe mănăstiri din Grecia, numărul de 20 fiind fixat prin Constituţia republicii teocratice Athos, care nu permite fondarea altor lăcaşuri de cult. Cele mai multe sunt ridicate înainte de anul 1000 şi păstrează urme ale vechilor civilizaţii. Mănăstirea Lavra este cea mai mare şi prima dintre mănăstiri, în ordine ierarhică. A fost primul lăcaş de cult fondată de Sf Athanasios Atonitul în anul 957. Mănăstirea a fost preferata mai multor împăraţi bizantini, care au sprijinit-o şi împodobit-o, picturile interioare şi exterioare fiind realizate de artişti cretani.

Mănăstirile de pe Muntele Athos

Mănăstirea Lavra

Mănăstirea Vatopedi situată lângă un mic golf, aminteşte prin construcţie de o fortăreaţă, purtând hramul Bunei Vestiri. Potrivit surselor istorice, a fost fondată în jurul anului 972, iar tradiţia spune că fondatori au fost sfinţii Athanasios, Antonios şi Nikolaos. Cea mai mare parte dintre fresce datează din secolul al XIV-lea, iar mozaicurile din secolele al XI-lea – al XIV-lea. În colţul din nord-est al construcţiei s-a păstrat unul dintre vechile turnuri fortificate, construit în secolul al XVI-lea. Printre comorile mănăstirii Vatopedi se numără relicve deosebite, icoane, vase de cult, Evanghelii ilustrate, veştminte preoţeşti, peste 2000 de manuscrise şi o bogată bibliotecă, cu peste 25000 volume.

Mănăstirea Vatopedi

Mănăstirea Sf. Pavel - La poalele Muntelui Athos. Se pare că a fost fondată în secolul al X-lea, biserica fiind o impresionantă construcţie din marmură, a cărei construcţie

Mănăstirea Sf. Pavel

73

a început în 1839, fiind terminată în 1844. Aici sunt păstrate cu mare grija numeroase icoane şi moaşte, o cruce de dimensiuni impresionante, făcută din lemn, un diptih unic, realizat cu multă migală şi numeroase documente privind viaţa aşezământului monahal.

Lista lăcaşurilor de cult continuă într-o prezentare destul de impresionantă. Ceea ce atrage însă atenţia aici este stilul arhitectonic păstrat în anumite linii, care s-au transmis în toată lumea ortodoxă. Influenţele sunt resimţite în pictură, în prezentarea obiectelor care decorează lăcaşurile de cult, dar ele sunt mai puţin reprezentate în arhitectura monahală.

Indiferent de dimensiunile şi arhitectura monumentelor religioase, ele au capacitatea de a atrage anual milioane de turişti din toată lumea, indiferent de religie. Ceea ce este de admirat este managementul acestr lăcaşuri, ele fiind atât de bine organizate încât permit şederea turiştilor un timp mai îndelungat şi posibilitatea de documentare asupra întregului spaţiu şi a istoriei edificiului. Prin aceste servicii, turiştii sunt atraşi în numărdin ce în ce mai mare.

3.4.3. Arta şi arhitectura locală – elemente componente ale turismului cultural cu mare frecvenţă în spaţiul grecesc

Lumea elenă poate fi înţeleasă mult mai uşor şi cuprinzător pătrunzând în tot ce înseamnă artă locală. Prin ea se determină caracterul dominant al unei naţiuni. Fiecare obiect de artă ce poate fi observat în muzeele din Grecia nu face altceva decât să lămurească micile neînţelegeri legate de trecutul sau prezentul lor.

În Muzeul Arheologic sunt expuse cele mai importante piese din bogata colecţie a descoperirilor arheologice de pe teritoriul Greciei, unul dintre cele mai importante muzee de gen, esenţial pentru cei care vor sa descopere fascinaţia Greciei antice şi nu numai. Este o lume a zeilor şi eroilor, a înfruntărilor între cetăţi, a luptelor până la ultimul om, dar şi a culturii, artelor şi credinţelor. Este genul de muzeu complet, care din punct de vedere cultural este un loc extraordinar.

Muzeul Arheologic

Muzeul de Artă Bizantină este unul dintre cele mai frumoase muzee dedicate arte bizantine, care are o vastă colecţie de icoane, majoritatea adevărate capodopere,

Muzeul de Artă Bizantină

74

prezentate în interiorul unui superb lăcaş de cult, Biserica Antivouniotissa, şi ea un monument al arhitecturii monahale.

În cadrul acestui muzeu se pot abserva şi influenţele existente astăzi în lăcaşurile de cult din România, prin picturile şi icoanele din majoritatea mănăstirilor din Moldova şi nordul Olteniei. Cei mai preocupaţi de astfel de studii, nu pot rămâne insensibili la asfel de informaţii.

Muzeul Popular din Korfu pune în evidenţă tradiţiile si arta trecutului acestui loc. Aici sunt prezentate case ţărăneşti, perfect conservate, incluzând decoraţiunile specifice şi mobilierul tradiţional. Întreaga Europă, indiferent de aria geografică păstrează prin intermediul acestor tipuri de muzee elementele tradiţionale ale fiecărei lumi mai mult sau mai puţin dispărută. În acest caz, lumea prezentată aici, din păcate nu mai există. Este doar o urmă lăsată de cei care au trăit şi modalitatea în care au făcut-o. Este încă un motiv în plus pentru a se păstra cât ai bine, pentru a putea fi exemplificate pe termen lung şi altor generaţii.

Muzeul Popular din Korfu

Într-o manieră unică este prezentat Muzeul Scoicilor, care este un muzeu unic în Grecia şi unul dintre cele mai interesante din Europa, fiind dedicat atât scoicilor cat şi altor comori din adâncuri. De-a lungul timpului au fost adunate mii de scoici de toate felurile, aici fiind prezentate cu exactitate ştiinţifică, punând în acelaşi timp în evidenţă şi frumuseţea acestora. În cazul acestui muzeu poate că ar exista reţineri în ceea ce priveşte punerea în evidenţă a patrimoniului cultural. Trebuie însă înţeles faptul că un muzeu de acest fel trădează anumite preocupări ale populaţiei din zonă, care reprezintă la rândul lor tradiţiile locale. Expunerea unor produse naturale, aşa cum sunt scoicile are aceeaşi importanţă culturală locală cât şi expunerea unor ţesături sau colecţii de artă tradiţională.

Muzeul Scoicilor

75

3.4. Potenţialul cultural al oraşelor din Austria şi rolul lui în dezvoltarea turismului cultural

3.4.1. Turismul cultural în oraşul Graz – fostă capitală europeană în 2003

3.4.2. Linz – capitală culturală în 2009

3.4.3. Viena – metropolă culturală europeană

76

3.4.1. Turismul cultural în oraşul Graz – fostă capitală europeană în 2003

Ca analiză principală în ceea ce priveşte turismul cultural în oraşul Graz, ca de altfel în întreaga Austrie, îl ocupă peisajul cultural, reprezentat de arhitectura locală bine evidenţiată prin îmbinarea noului cu vechiul. Oraşul păstrează izul medieval destul de bine. Noul este şi el prezent prin stiluri impresionante, pline de culoare şi lumină.

Graz – al doilea oraş ca mărime al Austriei, fostă capitală europeană în anul 2003, reprezintă un ansamblu cultural în aer liber, prin îmbinarea perfectă a elementelor culturale realizate în timpuri diferite. Aici parcă timpul a stat pe loc din perioada medievală, pentru anumite străzi, timp ce păstrează arhitectura tipică, impresionantă a acestei lumi. Statuile nu reprezintă altceva decât paznici încremeniţi ai patrimoniului ce domnesc pretutindeni.

Atracţia oraşului Graz prin aspectul său medieval

Un element al turismului cultural ce atrage mii de turişti, de obicei grupuri care rămân în medie 5-6 zile, îl reprezintă evenimentele culturale. Graz este un important oraş universitar, care păstrează caracteristicile oraşului unde intelectualii şi doritorii de cultură au pondere ridicată.

Rolul evenimentelor culturale

Pe a treia poziţie în ierarhia ponderii sau importanţei elementelor ce atrag turişti, din categoria celor care practică forma de turism cultural, stă arta culinară tradiţională. Grazul oferă o gamă foarte diversificată de produse autohtone sau tradiţionale, îmbinate cu un număr

Arta culinară şi turismul cultural

77

Obiective:

- Înţelegerea influenţelor culturale înregistrate de Austria de-a lungul secolelor;- Realizarea importanţei popoarelor care s-au perindat pe teritoriul Austriei în formarea culturii austriece;- Întelegerea importanţei arhitecturii asupra turismului în Austria; - Surprinderea tipurilor de evenimente care işi lasă amprenta în cultura şi viaţa socială austriacă;- Observarea şi analiza cultuii şi artei baroce în oraşele Austriei– analiza importanţei sale turistice.

destul e mare de tipuri de vinuri de calitate. Vinul local poartă numele de schilcher sturm.

Peisajul cultural monahal este deosebit. Istoria fiecărei biserici, a fiecărui lăcaş de cult impresionează prin importanţa socială pentru fiecare grupare etnică de aici. Tocmai aceste lucruri trebuie evidenţiate şi puse în lumină când este necesar stabilirea unui traseu turistic, ce necesită valorificarea patrimoniului cultural al unui oraş.

Peisajul cultural monahal

Analiza turismului cultural într-un oraş, în primul rând trebuie să pornească de la valorile arhitecturale locale. După o trecere în revistă a celor mai importante clădiri ce păstrează elemente arhitecturale deosebite, se poate analiza al doilea element ca importanţă în cadrul turismului cultural şi anume, evenimentele culturale. Ele sunt cele care evidenţiază viaţa locală şi stilurile acceptate în viaţa localnicilor. Muzica, literatura, pictura şi toate celelalte sunt afişate şi analizate în detaliu, în funcţie de anumite niveluri intelectuale locale. În funcţie de dimensiunea acestora din urmă, fiecare oraş poartă o anumită dimensiune culturală.

Analiza turismului cultural într-un oraş, în primul rând trebuie să pornească de la valorile arhitecturale locale

Fiecare oraş păstrează, într-o anumită măsură anumite trăsături dintr-o anumită perioadă istorică de înflorire economică. Oraşul Graz, ca mai toate oraşele din centrul Europei, păstrează imaginea impresionantă a secolului al XVII-lea. Ceea ce impresionează orice turist, este prezentarea creaţiilor de artă religioasă de-a lungul secolelor. Palatul Schloss Eggenberg, situat la mică distanţă de Graz oferă turistului povestea fascinantă religioasă, cu reprezentări ale lui Isus ş ale Sfintei Feciaore.

Principalii consumatori de turism cultural sunt persoanele de peste 30 de ani, cei mai mulţi fiind cei cu vârstă cuprinsă între 35 şi 65 de ani. Studiile de specialitate menţionează această grupă de vârstă ca fiind cea mai mare consumatoare de acest tip de turism. Întrebarea este: de ce? Răspunsul în acest caz pare a fi simplu; consumatorul de turism cultural este cel care a ajuns la o maturitate educaţională şi culturală, maturitate care, în cea mai mare parte este atinsă după 35 de ani.

Structura pe grupe de vârstă a consumatorilor de turism cultural la Graz

Ca influenţă în domeniul turismului cultural, oraşul

78

Graz atrage turişti din întreaga Europă, iar dintre cei mai numeroşi, par să fie: germani (28%), francezi (21%), sloveni şi unguri (cu câte 15% fiecare), restul de 21% fiind reprezentaţi de restul ţărilor europene. Această statistică face referire doar la turiştii care provin din ţările europene, fără a se referi la populaţia Austriei şi la cea din afara continentului.

Turismul cultural este practicat aici tot timpul anului. În ceea ce priveşte tipul de influenţă locală în cadrul turismului cultural, orientarea maximă este atinsă spre V-NV, până la Deutschfeistritz, iar în SE, până la Kalsdorf bei Graz. Cei mai numeroşi turişti, consumatori de turism cultural sunt atraşi de arhitectura oraşului şi a zonei evidenţiate, apoi de evenimentele culturale şi de arta culinară tradiţională. Există, cu valori reduse, o atracţie pentru obiceiuri locale şi monumente, atracţie înregistrată a fi cu extindere E-NE, până la Hart bei Graz.

Turismul cultural la Graz este prezent tot timpul anului

3.4.2. Linz – capitală culturală în 2009

Turismul cultural în întreaga arie dominată de oraşul Linz poate fi practica ca urmare a existenţei clădirilor din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, precum şi a numeroaselor castele şi biserici.

Oraşul Linz este cotat a fi unul dintre cele mai frumoase oraşe întemeiate de romani pe teritoriul Austriei. El încă păstrează acel iz de oraş vechi, ce a evoluat din perioada antică până astăzi.

Perioada medievală şi-a pus puternic amprenta asupra arhitecturii locale, viaţa culturală fiind imprimată în istoria locului.

Amprenta medievalului în aspectulgeneral al oraşului Linz

Spre deosebire de oraşul Graz, la Linz există o armonie perfectă între ofertele turismului cultural. Aici iubitorii de artă, de muzică şi literatură se amestecă într-o pondere uşor egală cu cei care caută să descopere arhitectura, peisajul cultural monahal, viaţa monahală şi principalele sale trăsături, viaţa urbană de astăzi, dar şi ei care sunt atraşi de

Ponderea echilibrată între formele de turism la Linz

79

gastronomie şi artă culinară.Pentru cei care trebuie să realizeze trasee turistice

pentru cei atraşi de cultură, Linz-ul este o destinaţie cât se poate de potrivită. Capitalele culturale europene, prin natura lor, trebuie să găzduiască o serie de concerte şi festivaluri. Prin aceste evenimente sunt atraşi turişti din toată Europa, dar şi din afara continentului. În acest fel are loc o creştere directă a ofertei turistice în raport cu cererea turistică. Ea poate fi considerată un cerc vicios. Numărul mare de turişti, consumatori în general de turism cultural, favorizează dezvoltarea turismului cultural. Ceea ce trebuie menţionat este faptul că oraşele care urmează a fi declarate sau au fost deja capitale culturale, trebuie să îndeplinească toate cerinţele impuse pentru a căpăta acest statut.

Linz-ul îndeplineşte toate condiţiile necesare pentru o capitală culturală. Este al treilea oraş ca mărime din Austria şi oferă o mulţime de atracţii, dint-o gamă foarte variată de oferte turistice. Cei mai mulţi turişti sunt atraşi de Biserica St.Martin, Catedrala Barocă din secolul al XVII-lea. Şi în Linz, ca în întreaga Europă Centrală, începând cu secolul al XVII-lea barocul începe să prindă contur. Arta barocă exprimă un gust deosebit pentru spectacol şi pentru decor. Aceste elemente tipice artei baroce, se pot observa destul de uşor privind detaliile impresionantei Catedrale.

Arhitectura religioasă, indiferent de ce anume a favorizat-o şi când anume s-a produs, trebuie să se afle într-o relaţie permanentă cu tradiţia locală. În acest fel sunt construite monumente aparţinând unui anumit stil arhitectural dar care are incluse şi detalii locale. Nu se poate face abstracţie de aceste amănunte care particularizează fiecare construcţie în parte. Există însă şi construcţii sau monumente care sunt „detaşate” de local. În aceste situaţii, de cele mai multe ori, căutându-se în profunzimea lucrurilor, se constată că ele au fost realizate de către meşteri aduşi din exterior. Aceştia, la rândul lor, aduc un nou pentru loc, dar de fapt ei realizează totul într-o notă asemănătoare locului lor de provenienţă.

La toate cestea se adaugă şi Catedrala neo-gotică din

Capacitatea oraşului Linz de a purta calitatea de capitală culturală prin aspectul şi caracterul său particular

80

secolul al XIX-lea. Clădirea Primăriei impresionează orice trecător prin arhitectura ei deosebită.

3.4.3. Viena – metropolă culturală europeană

Căutând în timpuri istorice maturitatea culturii vieneze, găsim urme vechi, celtice, urmate de cele romane, peste care s-au succedat popoarele germanice, barbare, carolingiene, othoniene, apoi invaziile care au adus valuri noi de populaţii cu obiceiuri noi.

Viena se numără printre cele mai vizitate oraşe europene. Statisticile confirmă acest lucru, prin cei aproximativ 8 milioane de turişti menţionaţi anual. Renumele Vienei ca oraş turistic se datorează reputaţiei de oraş clasic. În Viena sunt prezente impresionante edificii ale marelui Imperiu, într-un predominant gotic şi baroc. Se poate aprecia în acest fel că turismul cultural vienez este în primul rând dat de arhitectura elegantă, urmată la mică distanţă de alte elemente ale acestui tip de turism. Organizarea de evenimente culturale (festivaluri, congrese, etc) atrage un număr din ce în ce mai mare de turişti şi de vizitatori. Aceste evenimente culturale de scurtă durată (2-4 zile) reprezintă pe de o parte unele avantaje, dar şi unele neajunsuri. În primul rând favorizează încasări mari într-un timp foarte scurt, ceea ce din punct de vedere economic reprezintă un element pozitiv. Ceea ce nemulţumeşte este aglomeraţia care se creează brusc şi, înlătură posibilitatea asimilării în linişte a valorilor culturale locale. Acest neajuns însă, nu poate fi privit ca un fenomen de mari dimensiuni. El, în cel mai nefericit caz (dimensional vorbind) poate umbri amploarea desfăşurărilor culturale.

Analiza turistică în Viena evidenţiază caracterul său complex

Viena este oraşul care oferă toate tipurile şi subtipurile de turism cultural. Muzeele sunt aici într-un număr impresionant şi oferă colecţii din domenii foarte variate. Pot fi menţionate Muzeul Albertina, ce adăposteşte cea mai mare colecţie de artă grafică din lume, cu peste 60.000 de desene şi aproximativ 1 milion de lucrări grafice. Muzeul Albertina este prima instituţie culturală din Austria ce a achiziţionat permanent lucrări de artă contemporană, de

Mulţimea muzeelor vieneze

Muzeul Albertina

81

fotografie sau proiecte şi schiţe contemporane.Haus der Musik, Casa Muzicii, este cel mai important

muzeu dedicat muzicii. Atracţia acestui muzeu este dată de posibilitatea oricărui vizitator de a simula dirijarea Orchestrei Filarmonicii din Viena. Pe cele şapte etaje ale muzeului sunt prezentate momente din istoria muzicii vieneze şi din cea a Orchestrei Filarmonicii din Viena, alături de mari compozitori şi dirijori.

Haus der Musik

Mozarthaus este locuinţa marelui compozitor din perioada 1784-1787, transformată astăzi într-un impresionant muzeu. Este singura locuinţă a marelui compozitor care se păstrează şi în care opere principale şi obiectele personale stau alături într-o manieră care trădează stilul de viaţă al celui care a fost Wolfgang Amadeus Mozart.

Mozarthaus

Muzeu de Arte Frumoase are două calităţi: estetice şi simbolistice. Impresionează în primul rând prin arhitectura sa deosebită şi, în al doilea rând, aici stau cele mai diverse colecţii din lume (opere ale lui Rafael, Velasquez, Rembrandt, Vermeer,Durer ş.a.).

Muzeu de Arte Frumoase

Technisches Museum Wien, prin dimensiunile sale de peste 2000m², atrage vizitator dornici de cunoaştere în domeniul tehnicii. Printre domeniile reprezentate în interiorul acestui mare muzeu, cum ar părea să fie şi normal sunt reprezentate momente din istoria tehnicii muzicale. Nu lipsesc însă domeniile tehnicii care au ridicat nivelul economic al Austriei.

Technisches Museum Wien

În afara acestor muzee care atrag milioane de turişti, nu pot fi neglijate lăcaşurile de cult, obiectivele de interes public (cel mai important fiind Parlamentul), sau pur şi simplu peisajul oferit de utilizarea stilurilor arhitectonice provocatoare.

În Viena este cunoscută îmbinarea vechiului cu noul. Dintre noile stiluri care se impun şi reprezintă o maturitate în comportamentul vienez este Muzeul Postparkasse, muzeul Art Deco, cu o cupolă uriaşă din frunze aurite de laur. Partea modernă a arhitecturii vieneze poartă semnătura unora dintre cele mai mari personalităţi ale noului val care a influenţat arhitectura internaţională.

Muzeul Postparkasse

82

Aculturaţia are aici rădăcini puternice şi efectele ei se reflectă puternic pozitiv în toate domeniile culturale. Maturitatea culturală ajută în acceptarea noului, în dezvoltarea relaţiilor culturale. Acest lucru duce şi la creştere economică.

Aculturaţia are aici rădăcini puternice şi efectele ei se reflectă puternic pozitiv în toate domeniile culturale

Păstrarea urmelor vechilor populaţii şi a vechilor stiluri în care s-au construit anumite monumente, pun în evidenţă acea maturitate şi calmul pe care-l menţionam mai devreme. Un exemplu care ar veni în ajutorul acestei afirmaţii ar fi Catedrala Stephansdom, care a fost fondată pe locul unei vechi bazilici romane, reconstruită după incendiul din 1258 în stil roman (păstrându-se astăzi arcul roman care menţine notele documentare), pentru ca în 1359 să fie puse bazele viitoarei catedrale în stil gotic. Catedrala St. Ştefan este astăzi un simbol al Vienei.

Catedrala Stephansdom

Valoarea culturală a unei construcţii sau a unui edificiu nu este dată de dimensiunile sale. Valoarea culturală este influenţată de momentul în care a fost construit, de condiţiile realizării, de evenimentele care s-au petrecut simultan cu construcţia, de distrugerile apărute şi de condiţiile de refacere. În acest sens sunt multe clădiri sau ansambluri care păstrează în ele multă istorie şi implicit au multă valoare culturală. În această categorie poate fi inclus Palatul Schönbrunn (sau Fântâna Frumoasă), care astăzi este unul dintre cele mai impresionante monumente culturale din Austria. Acest palat nu are valoare culturală prin cele 1441 de camere, ci prin evoluţia lui în timp, prin ceea ce a reprezentat sute de ani pentru întreg Imperiu, prin arhitectură, prin arta din interior şi prin faptul că aici s-au născut şi au trăit împăraţii Imperiului.

Palatul Schönbrunn

În aceeaşi notă culturală poate fi analizată şi clădirea Parlamentului din Viena, construit în stil grecesc, cu impresionantele sale coloane corintice; Universitatea din Viena, construită în anii 1873-1883 în stil renascentist italian vine să confirme maturitatea culturală vieneză. Cea mai puternică notă o poate da însă Palatul Imperial Hofburg, simbolul Dinastiei de Habsburg. Clădirea a reprezentat reşedinţa sa şi este un simbol al arhitecturii

Clădirea Parlamentului din Viena, construit în stil grecesc

83

vieneze. Stilurile arhitecturale diferite se îmbină într-un mod armonios.

3.5. Potenţialul cultural al oraşelor din Germania şi rolul lui în dezvoltarea turismului cultural

3.5.1. Importanţa turistică a oraşului Berlin

3.5.2. München – oraş bavarez, punct de plecare pe ruta castelelor şi palatelor germane

3.5.3. Rolul istoriei şi culturii în dezvoltarea turismului cultural al oraşului Nürnberg

84

Obiective:

-Înţelegerea influenţelor culturale înregistrate de Germania de-a lungul secolelor;- Realizarea tabloului cultural de ansamblu aspra culturii germane;-Înţelegerea influenţei culturii celtice asupra vieţii sociale şi asupra artei culinare germane ;- Înţelegerea aculturaţiei în Germania şi favorabilitatea ei în dezvoltarea stilurilor arhitectonice; goticul şi neoclasicul în Germania;- Surprinderea tipurilor de evenimente care işi lasă amprenta în cultura şi viaţa socială germană;

3.5.1. Importanţa turistică a oraşului Berlin

Cu greu se poate face o sinteză care să evidenţieze potenţialul turistic cultural al Germaniei în general şi al Berlinului în special. Berlinul este un oraş încărcat de istorie şi cultură, cu o simbioză perfectă între arhitectură, istorie şi divertisment.

Berlinul este un oraş cu adevărat viu prin prezenţa tradiţiilor locale şi prin peisajul antrenant oferit permanent. Ar putea fi catalogat ca oraş viu şi prin procentul foarte ridicat al parcurilor (aproximativ 60% din suprafaţă este ocupată de parcuri şi spaţii verzi).

Berlinul - oraş încărcat de istorie şi cultură, simbioză perfectă între arhitectură, istorie şi divertisment

Un consumator de turism cultural are tendinţa de a descoperi lucruri noi vizavi de anumite obiective, care reprezintă specificul unui oraş. Lăsând la o parte încărcătura istorică recentă a Berlinului, turismul cultural trebuie să pună în valoare particularităţile acestui oraş. Pentru a nu face greşeala de a analiza istoria acestui oraş sau în general a unei zone, turismul cultural trebuie să îmbine în proporţii bine determinate anumite aspecte istorice şi arhitecturale, sociale şi religioase, fără a păşi dincolo de anumite limite impuse.

Turismul cultural trebuie să îmbine în proporţii bine determinate anumite aspecte istorice şi arhitecturale, sociale şi religioase

Turismul cultural analizează valoarea culturală dintr-un anumit spaţiu, având obligaţia s-o transmită accesibil celui interesat şi care este dispus la un efort fizic şi material. Turismul este o activitate economică ce presupune cheltuieli şi profit şi, în acest caz activitatea presupune valorificarea culturală dintr-un anumit teritoriu. Fără

85

îndoială, indiferent de cât efort presupune, satisfacţia turistului de a vedea şi de a descoperi lucruri noi, depăşeşte orice îndoială.

Monumentele şi obiectele de artă au atras dintotdeauna admiratori, iar Berlinul oferă din plin acest lucru. Pe harta traseelor ce includ turismul cultural nu trebuie să lipsească acest oraş, unde mulţimea monumentelor este copleşitoare.

Poarta Brandenburg este poate cel mai important monument al Germaniei, simbol al păcii, construită în timpul lui Wilhelm al II-lea în 1788 ca simbol al împăcării. Poarta Brandemburg a fost realizată după Propylaea, calea de acces la Acropolis, în Atena, compusă din 12 coloane dorice. Istoria ei este legată de cea a întregii istorii a Germaniei, de cel de-al II-lea Război Mondial, de separarea celor două Germanii şi de dărâmarea Zidului Berlinului. Ea este, în acelaşi timp un simbol al divizării şi reunificării. Poarta Brandenburg atrage astăzi turişti din întreaga lume. Statisticile referitoare la numărul acestora, arată că valorile se menţin ridicate, iar scopul este acelaşi: vederea impresionantă a acestui simbol. În ceea ce priveşte nivelul de educaţie sau vârsta celor care vizitează monumentul, sau cei care au ca obiectiv de vizitat în Berlin Poarta Brandenburg este foarte diversă şi din toate categoriile, ceea ce denotă un interes general. Cei tineri şi foarte tineri încearcă să înţeleagă ceea ce s-a petrecut în trecut, iar cei mai vârstnici, simt poate nevoia unei convingeri în amintirile lor.

Poarta Brandenburg

Nu poate fi omis din analiza turismului cultural al Berlinului, Palatul Schloss Charlottenburg, palat baroc, o elegantă operă de artă arhitecturală.

Palatul Schloss Charlottenburg

Nimic nu este mai atrăgător pentru cei care sunt atraşi de peisajul cultural monahal decât Gedachtniskirche (biserica comemorativă), ridicată în timpul lui Wilhelm, astăzi important monument, cu vitralii albastre.

Berlinul are un potenţial cultural turistic deosebit. Palatele şi construcţiile, în cea mai mare parte realizate în secolul al XVI-lea atrag un număr destul de ridicat de turişti. Astăzi există un interes deosebit pentru tot ceea ce a însemnat civilizaţia veche. Turismului cultural îi revine

Palatele şi construcţiile, în cea mai mare parte

86

această obligaţie. Tot lui îi revine obligaţia punerii în valoare a elementelor etno-culturale. În Berlin există un obiectiv istoric de mare atracţie – Neue Synagogue, ce are o puternică încărcătură simbolică, care găzdiueşte în prezent Muzeul Centrum Iudaicum.

realizate în secolul al XVI-lea atrag un număr destul de ridicat de turişti

Aceste elemente trebuie valorificate turistic. Exact acest rol îi revine turismului cultural.

3.5.2. München – oraş bavarez, punct de plecare pe ruta castelelor şi palatelor germane

Prin vechimea destul de mare, de peste 8 secole, München-ul a oferit şi oferă din punct de vedere cultural foarte multe. Oferă un număr mare de colecţii oferite spre a fi văzute de turişti în muzee, cu tematici diferite, acoperind în acest fel gusturi dintre cele mai diverse.

München – oraş din centru Bavariei, punct de plecare pe ruta castelelor şi palatelor, a regilor şi împăraţilor habsburgi.

Deutsches Museum este poate cel mai bogat muzeu ştiinţific din Europă. În aceeaşi gamă s-ar putea înscrie şi Muzeul BMW care adună în fiecare an, indiferent de sezon un număr destul de mare de vizitatori.

Deutsches Museum

Muzeul BMW

Vizitatorii sau turiştii care traversează Bavaria, conform statisticilor, au în general, o durată de 2-4 zile. Scopul vizitelor îl reprezintă natura, peisajul geografic în egală măsură cu vizitarea muzeelor, a galeriilor de artă, a grădinilor botanice sau pur şi simplu să deguste din mâncărurile tradiţionale bavareze.

Festivalurile sunt evenimente culturale cu rol destul de important în practicarea turismului cultural. Ele atrag turişti de diferite vârste, în cea mai mare parte, de peste 20 de ani.

Oktoberfest – celebrul festival unde se degustă mâncărurile tradiţionale şi mai ales recunoscuta bere germană. În ceea ce priveşte provenienţa turiştilor în acest caz, majoritatea par să fie germani, dar şi suedezi, danezi, francezi şi la distantă procentuală mai mică, unguri, cehi, italieni şi englezi.

Oktoberfest – celebrul festival unde se degustă mâncărurile tradiţionale

O altă atracţie culturală o reprezintă Muzeul Omenirii şi

87

Naturii. Cei care sunt atraşi de artă şi pictură, Münchenul le oferă posibilităţi de satisfacere spirituală prin colecţiile de artă cu creaţii originale.

Muzeul Omenirii şi Naturii

Marele avantaj al oraşelor mari (ca importanţă economică, demografică şi politică) este că în timp îşi pot crea o gamă foarte variată de oferte turistice.

Turismul cultural se bazează însă pe valorificarea elementelor tradiţionale. Orice oraş are un potenţial de natură culturală, dar cele care au o vechime mai mare e de la sine înţeles că dispune de un potenţial mult mai valoros.

Turismul cultural se bazează pe valorificarea elementelor tradiţionale

3.5.3. Rolul istoriei şi culturii în dezvoltarea turismului cultural al oraşului Nürnberg

Nürnberg – oraş cu istorie milenară şi cu un potenţial cultural deplin, cu un iz medieval ce atrage anual peste 4 milioane de turişti.

Pentru noi, românii, acest oraş are o însemnătate aparte: Familia Hohenzollern a avut un rol destul de important în istoria României şi în istoria acestui oraş.

Familia Hohenzollern

Este un oraş cu o istorie zbuciumată, lucru care se poate afla din istoria Castelului Nürnberg. Pentru cei care sunt pasionaţi de istorie şi demografie, Nürnbergul este, poate cel mai atrăgător loc. Numai aici există o clară împărţire a spaţiului de locuit între populaţia veche, autohtonă şi cea venită. În „oraşul vechi” locuieşte populaţia autohtonă.

Castelului Nürnberg

Pasionaţii de cultură şi istorie găsesc aici un volum imens de informaţie şi satisfacţie spirituală. Emblemele arhitecturale ale oraşului, în cea mai mare au fost refăcute, după distrugerile şi pierderile din ianuarie 1945, în acelaşi stil în care fuseseră realizate iniţial.

Este un oraş vechi şi nou în acelaşi timp. Podurile permit trecerea dintr-o parte în alta a oraşului. Sunt construite după modelele podurilor veneţiene. Podul cărnii – Fleischbrüche a fost construit în anii 1596-1598 şi este un adevărat simbol al oraşului. Un alt monument considerat punct de atracţie în turismul cultural este Schöner Brunnen – fântâna frumoasă, construită în jurul anului 1396, într-un impresionant stil gotic.

Podul cărnii – Fleischbrüche

Schöner Brunnen

88

Nürnbergul ascunde însă şi alte evenimente, sau dovezi ale evenimentelor care impresionează într-un mod absolut diferit faţă de altele. Se păstrează într-un mod destul de real camerele şi obiectele de tortură din beciurile Castelului sau din închisoarea situată în subsolul Primăriei. Radu Rosetti menţiona: „Peste tot, instrumente de chinuri inventate în întunericul Evul Mediu – grozăvii catalogate şi aşezate la rând – căci suntem într-un muzeu, în aşa numita cameră a torturelor”…”Fecioara din fier, un fel de coşciug cu cap de femeie, aşezat în picioare, în care erau închişi condamnaţii politici, ca să moară în cele mai cumplite dureri…”

Chiar dacă în 1532 Carol al V-lea a eliminat în bună parte tortura, în pivniţele Nürnbergului obiectele vorbesc de o tradiţie care a traversat Evul Mediu şi a ajuns până în Europa Modernă.

Mulţi sunt turiştii care sunt atraşi de acest tip de valori culturale. Aşa cum mulţi sunt cei care vor să vadă Zidul Berlinului cu ghereta de trecere (cea rămas din zid), la fel destul de numeroşi sunt cei care vor să vadă aceste obiecte şi camere de tortură. Există o curiozitate specială sau aparte a acestora.

Imaginea Nürnbergului nu trebuie umbrită cu astfel de obiective. Astăzi, oferă celor care-l vizitează o mulţime de obiective importante din punct de vedere cultural.

Peisajul cultural monahal şi cel arhitectural se întrepătrund reciproc, ajungând să ofere consumatorului un turism cultural complex. Biserica Evanghelică Lutherană domină arhitectural împrejurimile.

Biserica Evanghelică Lutherană

Un impresionant şi special muzeu este Muzeul Jucăriilor unde sunt exponate din anul 1300 (cea mai veche păpuşă din bronz, găsită într-un mormânt peruvian). Aici sunt expuse câteva mii de păpuşi.

Muzeul Jucăriilor

3.5.4. Importanţa neoclasicismului în arta şi cultura germană

Caracterele artei expresioniste se accentuează odată cu dezvoltarea ştiinţei psihologiei şi cu a filosofiei de tip iraţionalist. Expresionismul a înflorit în special

89

în ţările nordice şi în Germania. A existat şi se poate vorbi şi de un expressionism latin şi unul slav.

Între anii 1907-1917 şi-a făcut loc arta cubistă, practicată de un grup de artişti primiţi cu multă ostilitate de public. Arta cubistă a luat naştere sub influenţa unor păreri ale lui Cézanne, din observarea artei primitive catalane (Spania) şi, într-o oarecare măsură, din cercetarea atentă a artei popoarelor de rasă negroidă.

Olandezul Berlage Hendric Peter a construit Bursa din Amsterdam (1898-1904), lucrare în care foloseşte raţional tehnica nouă în construcţii şi dezvoltă metodele tradiţionale de folosire expresivă a materialelor, prin compunerea de planuri simple, exprimând volume şi suprafeţe eliberate de adăugiri inutile.

Ele au încercat să răspundă nevoilor funcţionale,în special a celor economice. În acest caz s-a intervenit destul de mult asupra esteticii, prin aplicarea elementelor spandardizate, impuse de o structură metalică.

În Germania, odată cu dezvoltarea economică şi creşterea demografică a oraşelor, acest tip de arhitectură s-a extins destul de mult.

90

3.6. Cultura oraşelor din Ungaria şi rolul ei în dezvoltarea turismului cultural

3.6.1. Budapesta – oraşul turistic de pe Dunăre

91

Obiective:

-Înţelegerea influenţelor culturale înregistrate de Ungaria de-a lungul secolelor;

- Realizarea tabloului cultural de ansamblu aspra culturii ungare;

-Înţelegerea influenţei culturii vestice, alohtone asupra vieţii sociale şi asupra artei culinare ungureşti;

- Înţelegerea aculturaţiei în Ungaria şi favorabilitatea ei în dezvoltarea stilurilor arhitectonice; goticul, barocul şi neoclasicul în Ungaria;

- Surprinderea tipurilor de evenimente care işi lasă amprenta în cultura şi viaţa socială ungară;

3.6.1. Budapesta – oraşul turistic de pe Dunăre

Turismul cultural în Ungaria are dimensiuni apreciabile în cel mai mare oraş al său, care are o istorie destul de nouă, dar încărcată de evenimente importante.

Budapesta – oraş pe Dunăre, format prin unirea celor trei aşezări: Buda, Obuda şi Pesta în anul 1873. Turismul cultural analizează obiective, monumente, evenimente şi tradiţii culturale existente înainte de această unificare. Istoria Ungariei este destul de interesantă pentru toţi cei care sunt dornici de a găsi anumite răspunsuri legate de evoluţia culturală dintr-un anumit spaţiu.

Momente din istoria Ungariei şi implicaţia acesteia în dezvoltarea turismului cultural

Aculturaţia este un fenomen destul de vizibil aici. Prin aculturaţie, populaţia autohtonă şi-a îmbogăţit cultura în toate capitolele sale. Tocmai de aceea, obiectivele culturale care astăzi atrag numeroşi turişti sunt destul de multe. Aici îşi găsesc răspunsuri cei care sunt pasionaţi de istorie, dar şi cei pasionaţi sau interesaţi de arta fotografică. Budapesta oferă din acest punct de vedere o gamă foarte diversă.

Aculturaţia în Ungaria

Cele mai căutate obiective de turism cultural sunt Muzeul de Istorie al Budapestei, Muzeul de Arte Frumoase, dar şi Muzeul Maghiar de Istorie Naturală ş.a. Numărul turiştilor care vizitează aceste muzee se ridică la peste 5 milioane anual. Ceea ce este interesant este faptul că nu există oscilaţii mari de la un sezon la altul. Oferta culturală este relativ constantă.

Cele mai căutate obiective de turism cultural sunt Muzeul de Istorie al Budapestei, Muzeul de Arte Frumoase, dar şi Muzeul Maghiar de Istorie Naturală

Cei mai mulţi turişti sunt interesaţi de Palatul Parlamentului care oferă o imagine superbă prin arhitectura sa în stil neo-gotic. Rafinamentul arhitecturii sale încântă orice turist.

Palatul Parlamentului

Podurile din Budapesta atrag turişti într-un număr destul de mare. Istoria acestora este mult mai interesantă decât imaginea a ceea ce se vede astăzi.

Podurile din Budapesta

Turismul cultural are calitatea de a include o serie de elemente care transformă turistul dintr-un individ ce

92

dispune doar de o dorinţă de cunoaştere, într-o persoană cu un volum de cunoştinţe solide despre artă, gastronomie, stiluri arhitectonice, evenimente culturale şi multe alte lucruri. Peisajul cultural solicită destul de mult turistul.

Turismul cultural este tipul de turism care cere timp. Obiectivele turistice nu trebuie analizate superficial şi în grabă. Trebuie căutate răspunsuri la condiţiile în care au fost realizate, la cauzele care le-au favorizat şi la influenţele pe care ele le pot avea.

Caracteristici şi cerinţe ale tuismului cultural

Din această cauză, muzeele şi colecţiile nu trebuie privite doar ca o înşiruire de obiecte. Muzeele de istorie nu sunt doar puncte de atracţie doar pentru cei interesaţi de acest domeniu. Ele oferă o gamă cât se poate de diversificată de informaţii de natură socială, economică, politică sau demografică.

3.7. Potenţialul cultural al oraşelor din Suedia şi rolul lui în dezvoltarea turismului cultural3.7.1. Particularităţi ale peisajului cultural suedez –

rezultat al mentalităţii locale

3.7.2 Valorificarea elementelor culturale din mediul urban suedez

3.7.1. Particularităţi ale peisajului cultural suedez – rezultat al mentalităţii locale

Întotdeauna când se face o analiză a Suediei, indiferent dacă este de natură demografică sau socio-culturală, trebuie să ţină cont de latura istorică şi, mai ales de diversitatea lumii vechi.

În Suedia, pentru a realiza un turism cultural în care toate elementele sau părţile componente ale acestuia să fie cuprinse, trebuie să se facă în primul rând o trecere în revistă a civilizaţiilor vechi, a culturilor lăsate de ele, culturi proprii, a elementelor de aculturaţie realizate în timp, a peisajului rural şi a celui urban şi a evoluţiei acestora din urmă în perioada modernă. Imaginile se amplifică pe verticală şi orizontală, în ritm cu timpul,

Vechile civilizaţii care fac obiectul de studiu al turismului cultural actual în Suedia

93

decupându-se parcă din istorie, din dialogul omului cu peisajul.

Turismul cultural completează tabloul de prezentare al Suediei. Monumentele, arhitectura, arta materializată în sculpturi în lemn, toate au un specific pe care turismul cultural trebuie să-l valorifice şi să-l preznte ca pe un bun local.

Arhitectura simplă şi masivă, ca şi monumentele care au în general aceeaşi trăsătură, nu face altceva decât să exprime trăsăturile specifice ale mentalităţii unui popor. Şi această mentalitate are rădăcini destul de puternice. Prin tot ceea ce constituie obiectul de studiu al turismului cultural nu se vede altceva decât trăsătura specifică locală. Această trăsătură este rodul unei mentalităţi formate în timp.

Arta şi arhitectura locală în strânsă legătură cu mentalitatea locală

Cautând în istoria Suediei şi mai ales în istoria demografică ei, găsim mărturii ale existenţei timp destul de lung a unei populaţii aparte şi din punct de vedere al aspectului fizic, dar şi din punct de vedere al caracterului comportamental. Privind astăzi expresia arhitecturii, ne dăm seama că nu este altceva decât o exprimare în construcţie a acestei populaţii.

Cele mai vechi civilizaţii existente în Suedia au lăsat urme materializate în morminte tumulare, obeliscuri, cercuri şi pietre uriaşe cu gravuri şi inscripţii. Ceea ce este interesant de urmărit este dimensiunea acestor obiective şi faptul că ele prezintă în asamblu spaţii deshise. Ele pot fi analizate ca demonstraţii ale unei mentalităţi deschise şi simple. Aceste urme sunt destul de slab păstrate, dar sunt foarte bine valorificate turistic. Există o atracţie deosebită şi aici, ca peste tot în lume, pentru urmele vechilor civilizaţii.

Urme ale vechilor civilizaţii

Cei care au lăsat cele mai importante urme materiale şi spirituale, au fost vikingii. Aceştia nu au lăsat urme doar aici,în Suedia, ci ei au constituit o epocă în istoria geografiei lumii. Expediţiile lor erau cu totul noi cu cât imperiile europene „...nu auziseră nimic de aceşti păgâni blonzi, înalţi, puternici, cu chip sălbatic, care nu cunoşteau altă lege decât măcelul şi jaful, pentru care moartea în luptă constituia o cinste supremă”42. Pe aceştia

Vikingii şi rolul lor în cultura Suediei

94

îi găsim destul de des în descrierile multor popoare sub denumirea de normazi, adică de oameni ai nordului. Urmărind datele istorice şi dovezile lăsate de ei, vikingii se pare că îşi au locul de provenienţă în ţinuturile Suediei, în special în zonele joase sau de platou. Marea lor calitate a fost cea de navigatori şi de practicare a comerţului. Epoca normandă a dăruit culturii universale acele „saga”, legende şi epopei istorice eroice, epopei comparabile cu cele sumeriene, indiene şi homerice.

Cele mai importante elemente lăsate de ei au fost arta prelucrării lemnului, în special pentru corăbii şi sănii, dar şi în gravurăşi sculptură.

Toate acestea sunt păstrate astăzi în muzeele din oreşele suedeze, însă cel mai bine se păstreazăîn mediul rural, prin transmiterea din generaţie în generaţie a artei prelucrării lemnului. Arheologii pun pe seama vikingilor tehnica arcului frânt (ogiva, foate folosită ca mod de exprimare artistică în stilul gotic) în arhitectura europeană. Ogiva este reprezentarea provei unei corăbii înălţate pe verticală. Această idee sa lansat în urma îndelungatelor studii asupra vieţii şi obiceiurilor vikingilor. Ei îşi „îngropau” morţii pe corăbii, pe care apoi le incendiau. Imaginea arderii şi în final a scufundării corabiei care se ridica pe verticală este pusă în lumină exact prin această formă de artă. Ogiva reproduce ilustrarea naturii de baştină a scandinaviei.

Ogiva şi rolul ei în arhitectura europeană

Turismul cultural trebuie să surprindă nu numai aspectele lumii vechi ci şi elementele de noutate. Surprinzător este faptul că a vorbi despre nou sau vechi este acelaşi lucru. Influenţele creştinismului în Suedia se văd destul de bine, la fel ca şi influenţele aduse odată cu comerţul, a elementelor bizantine sau arabe, dar trăsăturile de bază ale societăţii suedeze sunt nordice, locale.

Noul şi vechiul – atracţie în turismul cultural

Monumentele de arhitectură păstrate în Stockholm, dar şi în alte oraşe suedeze, începând cu secolul al XVI-lea sunt tributare stilurilor ce s-au succedat prin Europa, având în plus o notă de austeritate locală. Începând cu secolul al XVIII-lea arhitectura suedeză menţine foate puţine

Arhitectura europeană păstrează aici nota de austeritate locală

42 Dorin Iancu Suedia, Editura Meridiane, Bucureşti, 1971, pag 12.

95

elemente străine (gotice şi baroce) şi îşi impune o notă de autenticitate prin forme şi dimensiuni noi, volume cu linii simple şi luminoase, folosind în acelaşi timp imaginea cadrului natural. Acest lucru trebuie pus în evidenţă prin intermediul turismului cultural. Rolul lui acesta este.

3.7.2 Valorificarea elementelor culturale din mediul urban suedez

Oraşul Stockholm impresionează orice vizitator sau turist prin istorie, arhitectură şi civilizaţie. Menţionat documentar în anul 1252, istoria oraşului este destul de interesantă. Toate urmele lăsate de cei are au participat la pătrunderea autenticităţii locurilor sunt prezentatea astăzi în cele 70 de muzee. Numărul turiştilor are vizitează aceste muzee depăşeşte anual peste 9 milioane. Unul dintre muzeele în aer liber este oraşul vechi sau „ Galma Stan”, situat pe mai multe insuliţe şi care păstrează arhitectura medievală.

Urmele vechiului păstrate în muzeele din Stockholm

Cea mai veche construcţie din Stockholm este biserica Riddarholmskyrkan, ce datează din secolul al XIII-lea. Ea a fost ridicată de călugării ordinului franciscan,iar după reformă, biserica a devenit protestantă. După incendiul din 1697 când a fost în cea mai mare parte distrusă, ea a fost refăcută în stil baroc.

Biserica Riddarholmskyrkan

Peisajul cultural religios este pus în evidenţă prin Biserica germană, cu o arhitectură ce vine să confirme cele spuse anterior despre istoria şi mentalitatea populaţiei suedeze.

Turismul cultural deţine o poziţie fruntaşă în ceea ce priveşte tipurile de turism practicate aici. Acest lucru este posibil într-o ţară în care peisajul natural reprezintă o ofertă destul de valoroasă, însă valoarea arhitecturală a palatelor, a universităţilor şi a muzeelor este mult mai atractivă din punct de vedere turistic.

Raportul dintre oferta cadrului natural şi valoarea artistică a obiectivelor de patrimoniu cultural

Dintre palate, impresionante sunt Casa Nobililor, Palatul Tessin sau Palatul Oxenstierna, Castelul Skokloster, Castelul Hariaje şi multe altele de dimensiuni mai mici, în care sunt găzduite colecţii de artă.Grădinile palatelor vin să

96

întregească un peisaj cultural încântător, realizate într-un baroc francez sau romantism englez ce impresionează prin dimensiune şi linii.

Palatul Wrangel este cel mai mare palat nobiliar, ridicat în secolul al XVII-lea în Stockholm. El a suferit de pe urma incendiilor numeroase pierderi, dar au fost parţial refăcute. Palatul a găzduit familia regală, care s-a şi ocupat de refacerea arhitecturii acestui palat. Elementele care atrag cei mai mulţi turişti, în special turiştii care sunt consumatori de turism cultural, sunt camerele membrilor familiei regale şi obiectele lor personale.

Cel mai bine conservat Palat nobiliar este Palatul Stenbock. El a fost ridicat de Sfetnicul regal Fredric Stenbock şi soţia sa Catarina, între anii 1645 – 1649. El a fost modernizat şi extins de fiul lor, Mareşalul Johan Gabriel Stenbock. Palatul a fost achiziţionat de stat în 1772 şi transformat în sediul Colegiului de Comerţ. Rolul său deosebit ceşte odată cu mutarea aici a Arhivelor Naţionale. Turiştii pot admira în voie arhitectura simplă, într-o linie barocă.

Palatul Wrangel si particularitatile lui in atragerea turistilor

Arhitectura locală este completată de prezenţa Turnului Birger Jarl, ridicat de regele Gurtav Vasa, în jurul anului 1525.

Turnul Birger Jarl

Turismul cultural este completat la Stockholm de o serie de evenimente culturale. Unul dintre aceste importante evenimente este Festivalul Cultural din Stockholm, alături de Festivalul de Jazz din Stockholm, care este cel mai vechi festival din Suedia.

Desfaşurarea evenimentelor culturale în Stockholm

Lunile de vară – iulie şi august, sunt lunile când străzile oraşului freamătă de zgomotul şi murmurul celor care vin să petreacă la aceste evenimente. Sunt mii de turişti care participă în fiecare an la aceste evenimente, intrate în tradiţie europeană.

Turismului cultural îi revine o sarcină destul de dificilă să analizeze specificul gastronomic al unei arii geografice. Fie că este vorba doar de Suedia, dar şi de celelalte state scandinave, tradiţia culinară trebuie pusă în evidenţă. Turiştii care preferă acest tip de activitate sunt din ce în ce mai numeroşi, iar organizatorii au preocupări din ce în ce

97

mai puternice. Cel mai cunoscut mod e a lua masa în ţinuturile nordice este cunoscutul „bufet suedez”. Din punctul de vedere al suedezilor cuvântul „smorgasbord” este o combinaţie de două cuvinte – „smorgas” (sandwich) şi „bord” (masa), iar în ceea ce priveşte practica culinară, smorgasbord desemnează masa de prânz la care sunt servite multe feluri de mâncare, de obicei reci, mult peşte, salate şi brânzeturi. În trecut erau prezente multe preparate din carne de ren.

„bufet suedez” sau „smorgasbord”

Bufetul suedez înseamnă o masă de sărbătoare la care musafirii şi gazdele se descurcă de unii singuri. Practicarea acestui tip de servit masa îşi are rădăcinile în modul de viaţă al vikingilor. Ei practicau acest fel de „a lua masa în fugă” atunci când mergeau în ţinuturile îndepărtate de casă şi îi serveau pe alţii (în acelaşi mod şi fără a participa şi ei) când aveau vizitatori. Acest lucru se întâmpla, după cum confirmă dovezile, destul de rar, iar „musafirii” erau serviţi în acest fel petru a putea fi supravegheaţi. Modalitatea dea se hrăni a vikingilor fără a sta jos le permitea să stea spate în spate câte două sau trei persoane, putându-se astfel apăra, în cazul în care era nevoie.

Originea „bufetului suedez”

Între timp lucrurile au căpătat o altă nuanţă, existând o mai mare diversitate de produse şi modalităţi de servire a mesei. Mâncărurile sunt unele netradiţionale, ceea ce însă s-a manţinut şi transmis de secole este „comunicarea” din timpul mesei.

Începând cu 1750 în alimentaţia suedezilor apar acele „kaldomar”, asemănătoare sarmalelor învelite în foi de varză. Cel care a introdus acest tip de mâncare tradiţională pentru zona de sud-est a coastei mediteraneene, a fost regele Carl al III-lea al Suediei. Acest kaldomar a prins destul de bine la populaţia locală, carnea folosită fiind iniţial cea de ren. În prezent, ele se consumă calde şi reci, fiind nelipsite dintre mâncărurile tradiţionale.

„kaldomar” – tip de mâncare ce a devenit tradiţional

98

CAPITOLUL IV.

CULTURA ŞI TURISMUL CULTURAL ÎN ASIA – PARTICULARIZARE,VECHIME, IMPORTANŢĂ ŞI

DOMINAŢIE

4.1. Particularităţi ale turismului cultural în India4.1.1. Evoluţia societăţii indiene şi formarea propriei culturi

4.1.1.1. Principalele monumente arhitectonice – rezultat al culturii proprii cu rol în dezvoltarea turismului cultural4.1.1.2. Influenţa culturii asupra reţelei de aşezări umane, economiei şi schimburilor comerciale

4.1.2. Rolul aculturaţiei în spaţiul Indian4.1.2.1. Influenţa religiei asupra culturii indiene4.1.2.2. Rolul comunităţii de origine în deplasările interne şi în afara graniţelor a populaţiei din India

4.2. Cultura şi turismul cultural în China

99

4.2.1. Tradiţii, obiceiuri şi forme vechi de cultură chinezeşti. Rolul lor în dezvoltarea turismului 4.2.1.1. Evoluţia culturii şi civilizaţiei în China. Principalele dinastii cu rol important în dezvoltarea culturii chinezeşti

4.2.2. Aculturaţia în China4.2.3. Influenţa culturii în dezvoltarea reţelei de aşezări umane

în China4.2.4. Rolul culturii şi mentalităţii chineze în crearea

parcurilor chinezeşti şi importanţa lor turistică4.2.5. Tradiţii, obiceiuri şi ritualuri în China

4.2.5.1. Obiceiuri tibetane4.2.5.2. Parcul Miniaturilor din oraşul Shenzhen4.2.5.3. Arta prelucrării ceramicii în China4.2.5.4. Mormintele Xiaohe din deşertul Luobupo4.2.5.5. Satul Bamei, "Plaiul Florilor de Piersic"

4.3. Cultura şi turismul cultural japonez4.3.1. Importanţa cunoaşterii culturii nipone4.3.2. Particularităţi în exprimarea culturală niponă cu rol în

dezvoltarea turismului

4.4. Turismul cultural în Orientului Mijlociu şi Apropiat4.4.1. Cultura şi civilizaţia arabă şi rolul ei în dezvoltarea

turismului4.4.1.1. Cultura islamică în Evul Mediu

4.4.2. Cultura siriană şi rolul ei în dezvoltarea turismului

4.5. Turismul cultural în insulele din sud-estul Asiei4.5.1. Cultura Polineziană4.5.2. Cultura şi turismul cultural în Indonezia4.5.3. Cultura, civilizaţia şi turismul în Borneo4.5.4. Particularităţi culturale în Celebes

100

4.1. Particularităţi ale turismului cultural în India4.1.1. Evoluţia societăţii indiene şi formarea propriei culturi

4.1.1.1. Principalele monumente arhitectonice – rezultat al culturii proprii cu rol în dezvoltarea turismului cultural

4.1.1.2. Influenţa culturii asupra reţelei de aşezări umane, economiei şi schimburilor comerciale

4.1.2. Rolul aculturaţiei în spaţiul Indian

4.1.2.1. Influenţa religiei asupra culturii indiene

4.1.2.2. Rolul comunităţii de origine în deplasările interne şi în afara graniţelor a populaţiei din India

101

Obiective:

- Înţelegerea procesului de evoluţie a societăţii indiene şi formarea propriei culturi;

- Observarea influenţei culturii asupra reţelei de aşezări umane, economiei şi schimburilor comerciale;

- Înţelegerea influenţei religiei asupra culturii indiene;

- Înţelegerea rolului comunităţii de origine în deplasările interne şi în afara graniţelor a populaţiei din India.

Între culturile Antichităţii, cultura indiană nu poate fi comparată – ca extensiune, varietate şi durată decât cu cea chineză. Cu mult înainte de venirea portughezilor, olandezilor, francezilor şi englezilor, India făcea comerţ. Încă din secolul al X-lea î.Hr., regatul Tyr schimba în zona Mediteranei: aur, argint şi lemn preţios; timp de peste 1 mileniu, începând cu secolul al VI-lea î.Hr. numeroşi greci au vizitat-o şi chiar s-au stabilit acolo.

Nici-o civilizaţie nu a lăsat atâtea scrieri referitoare la problemele spirituale şi atât de puţine scrieri cu privire la descrierea propriei istorii. Civilizaţia indiană este rezultatul întâlnirii (fuziunii) între două popoare: unul sedentar şi unul nomad.

Importanţa culturii şi a ofertei culturale indiene

Lunga istorie a Indiei, cu invaziile, războaiele şi nenumăratele ei conflicte interne, bogăţia şi varietatea aspectelor culturale, diferenţele enorme de nivel de civilizaţie şi cultură dintre locuitorii săi, pot crea impresia unui haos imens. În realitate este o relativă unitate, într-un stil propriu.

Ceea ce de fiecare dată trebuie menţionat sau pus în evidenţă de către cei care vor să valorifice tot ce poate da India prin aceste lucruri, este capacitatea de a valorifica un potenţial cultural local şi, singura modalitate este aceea de a dezvolta turismul şi, în special turismul cultural.

Aspecte din istoria Indiei

102

Autohtonii îşi numeau ţara JAMBUDVIPA - "insula fructului jamb". Denumirea actuală vine de la fluviul Sindhu, devenit în persană Hindhu, iar în greacă Indus.

Originea denumirii de „India”

4.1.1. Evoluţia societăţii indiene şi formarea propriei culturi

În aria nord-vestică a Indiei, în zona fluviului Indus, s-au descoperit în urmă cu 100 de ani urmele unei civilizaţii istorice: civilizaţia indus. Pe un teritoriu ce depăşeşte nord-sud 1600 km, cu o suprafaţă de circa 1 mil./kmp, s-au găsit urme de aşezări omeneşti la o adâncime de 18 m faţă de nivelul actual al solului. Cercetările efectuate au arătat că datau din 2800 î.Hr., poate chiar 3150 î.Hr.

Înainte de 2000 î.Hr., în valea Indusului erau peste 100 de aşezări proto-urbane, care erau grupate în jurul a două centre urbane, aflate la distanţă de 600 km unul de altul: Mohenjo Daro în sud şi Harappa în nord. Ele ajunseseră în jurul anului 2000 î.Hr. la dimensiuni greu de comparat şi depăşit în lume.

Inceputurile vieţii în India: Harappa şi Mohenjo Daro

Ce-l atrage pe un turist în India? Ce e vechi sau ce e nou?

4.1.1.1. Principalele monumente arhitectonice – rezultat al culturii proprii cu rol în dezvoltarea turismului cultural

În India vechiul şi noul nu se despart. India este în acelaşi timp lumea contrastelor economice şi sociale. Totul atrage în India însă arhitectura poate fi un magnet destul de puternic, alături de multe altele.

Aici s-au păstrat până astăzi, într-un număr impresionant – de ordinul miilor, două categorii arhitectonice: stupa şi templul săpat în stâncă. Cel două elemente arhitectonice, pentru cel interesat de istoria Indiei, de arhitectura locală sau de aspecte ale vieţii sociale, pot oferi destul de multe amănunte. Tocmai aceste amănunte constituie punctele de atracţie în posibilitatea de valorificare sau de dezvoltare a turismului cultural.

Stupa, în forma ei primitivă (datând din mileniul I î.Hr.)

103

era o movilă funerară. Odată cu budhismul, stupa a devenit o construcţie de cărămidă, servind ca monunent comemorativ. Dintre foarte multele stupe existente astăzi este cea din Bharhut, în India Centrală (secolul II î.Hr.), iar cea mai impunătoare este cea din Sanci (secolul I î.Hr.) înaltă de 13 m şi un diametru de 32 m.

Stupa

Templele săpate în stâncă se ridică la peste 1200 şi au fost realizate începând cu secolul III î.Hr. până în secolul al X-lea. Capodopera acestui stil este templul-grotă din Karla cu un interior impresionant cu 30 de coloane, iar bolta centrală se ridică la peste 20 m.

Templele

După anul 1200, arhitectura Indiei se îmbogăţeşte cu materiale, modele, metode, elemente şi forme noi în construcţia palatelor, moscheilor şi monumentelor funerare. Printre cele mai impunătoare construcţii civile se numără palatul Man Mudir din regiunea Rajputana (secolul al XV-lea). Capodepera arhitecturii de acest stil musulman este mausoleul Taj-Mahal din secolul al XVII-lea. Nu trebuie privite aceste construcţii în mod absolutist ca simple monumente de arhitectură, ci ele trebuie înţelese ca elemente apte de a pune în evidenţă o anumită dezvoltare economică locală şi ca accepţiune socială. În cazul turismului cultural, este bine de înţeles care era nivelul economic şi social-educaţional al populaţiei Indiei din perioada la care ne referim. Înţelese aceste lucruri, poţi mai departe să înţelegi alte procese şi să devii astfel capabil de a transmite informaţiile de care au nevoie cei din jur. Prezentarea unor obiective, indiferent de natura lor, nu trebuie să se facă doar la ceea ce se vede, ci într-un mod mult mai profund, făcându-se trimitere la modalitatea în care s-a putut realiza, la condiţiile care au favorizat apariţia lui.

Man Mudir

Mausoleul Taj – Mahal – secolul al XVII-lea

Turişti din întreaga lume vizitează zona, dar nu pentru ruinele fortăreţei construite de acest imperiu, ci pentru a vedea un adevărat paradis al artei şi arhitecturii,aşa cum este Taj Mahal-ul. El este cel mai faimos monument din India, magnific templu ce aminteşte lumii de bogata civilizaţie a unei ţări al cărei peisaj s-a modificat sub

Turişti din întreaga lume vizitează zona, dar nu pentru ruinele fortăreţei construite de acest imperiu, ci pentru a se convinge de frumuseţea unică a Taj Mahal-ului

104

influenţa directă a industrializării. Taj Mahal-ul este cu adevărat cel mai bine păstrat monument-mormânt din lume. Poetul englez Edwin Arnold îl descria ca fiind "nu un monument de arhitectură ci dragostea unui împărat încrustată în piatră". Este amplasat pe malul râului Yamuna, ce servea ca mijloc de apărare a Fortăreţei de la Agra, centru al Imperiului Mogul până la mutarea capitalei la Delhi în 1637.

Poetul englez Edwin Arnold îl descria ca fiind "nu un monument de arhitectură ci dragostea unui împărat încrustată în piatră"

4.1.1.2. Influenţa culturii asupra reţelei de aşezări umane, economiei şi schimburilor comerciale

Din Valea Indusului se exporta mai ales fildeş, aur, bumbac, pietre semipreţioase, lucrate sau în stare naturală. Se importau ţesături şi ulei vegetal din Sumer, argint îndeosebi din Iran, aramă din zona Arabiei, jad din Asia Centrală.

Înainte de 2500 î.Hr., s-a constituit în valea Indusului una dintre civilizaţiile cele mai spectaculoase ale Antichităţii.

Vechimea civilizaţiei indiene

India întreţinea, din cele mai vechi timpuri, relaţii comerciale. Comerţul pe mare şi pe uscat pare să fie destul de dezvoltat. Unele asemănări dintre oraşele mari din Valea Indusului şi cele din Mesopotamia indică existenţa unor legături comerciale intense.

Civilizaţa Indus a intrat într-o fază de declin către anul 1900 î.Hr., după o perioadă de aproximativ 1000 de ani. Nu se ştie care au fost cauzele sfârşitului acestei civilizaţii. După M.Wheeker cauzele principale ar fi fost despăduririle masive (masa lemnoasă fiind folosită mai ales pentru arderea lutului în scopul obţinerii cărămizilor), fapt la care s-a adăugat neglijarea îngrijirii digurilor şi a canalelor de irigaţii – încât, cu timpul, deşertul şi jungla au înghiţit terenurile cultivate. Nu sunt excluse nici alte cauze, cum ar fi cele sociale sau interne.

Relaţiile comerciale ale Indiei

Civilizaţia Indus

După această perioadă de declin a urmat prăbuşirea definitivă, datorită invaziilor unor populaţii ariene din nord-vest (scheletele dezordonate găsite la Mahenjo-Daro

105

sunt probabil urmarea unui masacru) populaţii, care în scrierile lor de mai târziu îşi numeau divinitatea lor supremă Indra, tocmai cu titlul de "distrugător de cetăţi".

Urme ale influenţei culturii Indus persistă în cultura indiană ulterioară propriu-zisă, în cultul Zeiţei-Mame, în cel al fecundităţii, în existenţa unei divinităţi protectoare a animalelor Şiva şi, în venerarea vacii. Dar cea mai importantă influenţă a acestei civilizaţii trebuie căutată în temperamentul pacifist al poporului indian (H.Kabir).

Invazia ariană s-ar fi încheiat în jurul anului 1500 î.Hr. Ei au ocupat Punjabul de astăzi, însă nu fără luptă. Băştinaşii dravidieni au fost fie exterminaţi, fie alungaţi spre sud, fie aduşi la starea de sclavie. O parte au fost probabil asimilaţi, proces în care predominanţa absolută a revenit arienilor.

Menţinerea obieceiurilor şi a mentalităţilor sociale indiene

Invazia ariană şi influenţa sa

În următoarea fază (1000 – 600 î.Hr.) războinicii arieni şi-au întins dominaţia în est, spre ţinuturile Gangelui. Un asemenea conflict între Kaurava şi Pandavoşi, două ramuri ale aceleaşi dinastii a devenit subiectul central al marii epopei Mahabharata.

Centrul politic al Indiei ariene s-a mutat în zona Gangelui. Noul oraş Pataliputra va rămâne timp de mai bine de 6 secole capitală.

Urmează o perioadă de mari tulburări, printre care ocupaţia Punjabului de Alexandru Macedon. Din punct de vedere cultural este o perioadă de câştig.

Între 322-185 î.Hr. urmează o perioadă de prosperitate, în timpul epocii Maurya, cu capitala la Pataliputra. Cel mai important reprezentat al acestei epoci a fost Asoka, a cărui lungă domnie a rămas ca o legendă în istoria Indiei. În timpul lui, Imperiul indian a atins momentul său de maximă extindere, cuprinzând aproape întreaga peninsulă.

Aculturaţia în aria indiană ca urmare a invaziei ariene

4.1.2. Rolul aculturaţiei în spaţiul Indian

Lumea indiană este de o complexitate care descurajează, ceea ce implică în parte puţinele intenţii făcute pentru a-i pătrunde semnificaţia.

Ajungem astfel la o mare dificultate în înţelegerea acestei lumi: viaţa hindusului alcătuieşte un tot care cuprinde nu numai ceea ce îl leagă în prezent de ansamblul

Viaţa religioasă este inseparabilă de speculaţiile filosofice

106

societăţii, dar şi de ansamblul universului, de zei, de morţi, şi chiar de propriile sale vieţi succesive în ciclul reîncarnării.

sau de viaţă socială

Viaţa religioasă este inseparabilă de speculaţiile filosofice sau de viaţă socială.

Elementele de aculturaţie sunt vizibile, ele apărând ca o necesitate de convieţuire. Mulţimea culturilor se vede şi se simte la tot pasul. În toată India obiectivele de mare interes pentru populaţie, păstrează din aerul vechi al culturii tradiţionale, dar se inspiră şi din noul vremurilor noastre.

Prezenţa culturilor diferite pe un spaţiu restrâns

Ceea ce impresionează la prima vedere este încărcătura arhitecturală şi încărcătura de stiluri arhitectonice. Tocmai acest lucru pune în evidenţă mulţimea culturilor şi procesul de aculturaţie.

Oraşul Mumbai

Mumbai este oraşul care poate veni în sprijinul acestor teorii, punând spre analiză aglomeraţia de stiluri arhitectonice, aşezate împreună, unele lângă altele, fără o logică a utilităţii lor. Tocmai acest amalgam formează un întreg cultural.

107

Prezenţa unui lăcaş de cult şi cultură creştin în acelaşi spaţiu destul de restrâns cu un altul cu arhitectură tradiţională indiană, este un lucru destul de des întâlnit în India. Această imagine, de îmbinare de stiluri în Mumbai este un lucru destul de firesc.

Convieţuirea perfectă dintre mai multe tipuri de culturi

Pe această notă poate să descrie orice ghid turistic viaţa indiană şi evoluţia vieţii sociale, captând astfel atenţia oricărui turist care nu are iniţial chemare către un astfel de tip de turism. Turismul cultural nu se rezumă doar la înşiruirea detaliilor despre un anumit obiectiv cultural, ci întotdeauna trebuie să pătrundă dincolo de aspectul său fizic şi să prezinte obiectivele în profunzimea lor.

MUMBAI – important centru cultural si de

turism cultural

Foto: Andrei Bara

108

Foto: Andrei Bara

Turismului cultural îi revine sarcina de a evidenţia elementele culturale şi condiţiile care au favorizat apariţia lor.

Aculturaţia nu se referă în acest caz numai la arhitectură, ci include şi aspecte legate de vestimentaţie şi alimentaţie. În acest cel de-al doilea caz, influenţa culturii greceşti se resimte în produsele alimentare indiene din perioada lui Alexandru Macedon. Mulţimea condimentelor locale diminuează din importul de elemente ale culturii greceşti. Diferenţele dintre produsele culinare preparate în nordul Indiei faţă de cele din sud sau sud-est, nu sunt altceva decât rezultate ale eventualelor migraţii şi ocupaţii ocazionale înregistrate de istoria Indiei. În acest fel, făcându-se o analiză culinară zonală, se poate face legătura dintre cultura locală şi care sunt culturile ce au influenţat arta culinară locală.

Aculturaţia include aspecte legate de vestimentaţie şi alimentaţie

Arhitectura traditionala se impleteste perfect cu stilurile arhitectonice dezvoltate aici mai tarziu. Culoarea este cea care da nota dominanta a zonei. Culoarea rosiatica traditionala se imbina cu cea alba intr-o armonie perfecta. Traditionalul iese la iveala si prin multimea decoratiunilor de la partea superioara a obiectivului.

Arhitectura traditionala si cea alohtona in imbinare perfecta

Ceea ce au in comun cele doua obiective situate nu la mare distanta unul de celalalt este incarcatura de alb din jurul ferestrelor – traditia este cea care isi spune cuvantul, dar stilul arhitectonic este diferit. Aculturatia arhitectonica ar putea aici sa fie cel mai bun exemplu. Exista imbinarea perfecta dintre elementele traditionale si elementele de arhitectura europene.

109

Consumatorul de acest tip de turism cultural poate foarte uşor să-şi dea seama de particularităţile fiecărei zone. Fenomenul de aculturaţie iese la iveală cu mare uşurinţă în acest caz.

În cazul vestimentaţiei influenţele se resimt destul de slab. India păstrează din ceea ce se poate numi tradiţional. Religia este cea care are o influenţă destul de mare asupra ţinutei vestimentare.

Influenţele religiei se resimt în vestimentaţia populaţiei

India este totuşi ţara care oferă o mare diversitate de peisaje culturale, îmbinate într-o armonie destul de bună, oferind astfel o imagine cu totul şi cu totul deosebită. Turismul cultural poate reprezenta o activitate importantă, având posibilitatea expunerii valorilor culturale existente.

4.1.2.1. Rolul comunităţii de origine în deplasările interne şi în afara graniţelor a populaţiei din India

În cadrul factorilor care influenţează fenomenul migratoriu, apartenenţa la o comunitate este cel mai puternic. Agenţia federală pentru probleme sociale ale Guvernului statului a calculat probabilitatea de emigrare a unui individ în funcţie de apartenenţa la un grup social bine stabilit.

Populaţia din India, ca de altfel din întreaga lume, participă la mişcarea migratorie, de deplasare, fie în interiorul aceluiaşi stat, fie în afara acestuia. Ceea ce trebuie însă pus în evidenţă din punct de vedere al turismului cultural, este faptul că odată deplasat un grup de locuitori ai unei anumite zone, ei sunt păstrători ai unor elemente culturale, pe care le duc mai departe cu ei, indiferent de aria în care se stabilesc. Indienii au capacitatea de conservare a valorilor culturale şi de transmitere din generaţie în generaţie a acestora. Există însă anumite particularităţi în modalitatea de transmitere a valorilor culturale de la o generaţie la alta şi în funcţie de religie.

Religia are un dublu rol în acest caz: de limitare a migraţiei unei grupări de populaţie, fiind adepta stabilităţii populaţiei pe un anumit areal, sau în cazul în care este necesară deplasarea populaţiei, atunci de impunere a unei modalităţi de transmitere a particularităţilor culturale.

Particularităţi în posibilităţile de emigrare

110

Pentru indienii musulmani, probabilitatea de a emigra este de 2,2 ori mai mare decât pentru restul populaţiei. În acelaşi timp probabilitatea de a migra între statele indiene este de doar 6,3%. Pentru creştinii, probabilitatea de a emigra este aproape de 11,2% în timp ce probabilitatea de relocare în interiorul ţării (ei reprezentând 22,1% din populaţia Indiei) este de 1,9 ori mai mare decât la restul populaţiei (media fiind de 16,2%).

Grupul social cu cea mai mică probabilitate de emigrare este cel al castelor inferioare, cu 75% probabilitate de emigrare mai mică decât restul populaţiei.

Reducerea posibilitătii circulaţiei populaţiei din castele inferioare

În rândul migraţiei interne situaţia este total diferită. Comunităţile creştine prezintă cel mai mare număr de persoane disponibile pentru deplasare, în timp ce musulmanii şi castele inferioare dau dovadă de o mobilitate extrem de redusă.

Din punctul de vedere al distribuţiei spaţiale, apartenenţa la diferite comunităţi diferă de la un district la altul.

4.2. Cultura şi turismul cultural în China

4.2.1. Tradiţii, obiceiuri şi forme vechi de cultură chinezeşti. Rolul lor în dezvoltarea turismului

111

4.2.1.1. Evoluţia culturii şi civilizaţiei în China. Principalele dinastii cu rol important în dezvoltarea culturii chinezeşti

4.2.2. Aculturaţia în China

4.2.3. Influenţa culturii în dezvoltarea reţelei de aşezări umane în China

4.2.4. Rolul culturii şi mentalităţii chineze în crearea parcurilor chinezeşti şi importanţa lor turistică

4.2.5. Aportul Chinei în domeniul culturii mondiale

4.2.5. Tradiţii, obiceiuri şi ritualuri în China4.2.5.1. Obiceiuri tibetane4.2.5.2. Parcul Miniaturilor din oraşul Shenzhen4.2.5.3. Arta prelucrării ceramicii în China4.2.5.4. Mormintele Xiaohe din deşertul Luobupo4.2.5.5. Satul Bamei, "Plaiul Florilor de Piersic"

Cultura şi turismul cultural în China

Pentru chinezi tradiţia este încă un rezervor activ. Tradiţiile, obiceiurile, formele vechi de cultură se păstrează în modalităţi de expresie evoluate evident, dar asemănătoare celor antice.

112

Obiective:

- Înţelegerea noţiunii de “aculturaţie” în China;- Inţelegerea evoluţiei culturii şi civilizaţiei în China în scopul dezvoltării turismului cultural;- Valorificara patrimoniului cultural lăsat de principalele dinastiile chinezeşti;- Întelegerea aportului Chinei în domeniul culturii şi civilizaţiei mondiale.

4.2.1. Tradiţii, obiceiuri şi forme vechi de cultură chinezeşti. Rolul lor în dezvoltarea turismului

Când a început civilizaţia chineză? Datele sunt menţionate de vestigiile arheologice ale Antichităţii chineze. Adnotaţiile istorice şi amintirile legendare sunt foarte bogate şi toate fac trimitere la existenţa unui trecut imemorial, a unei epoci înfloritoare a regalităţii chineze.

Statutul de veche existenţă este confirmat de săpăturile de la Aryang în Henan-ul de nord, care au scos la lumină o strălucitoare civilizaţie din epoca bronzului, datând din vremea dinastiei Shang, care precedase dinastia Zhou. Datele arheologice concordă cu datele istorice tradiţionale în a situa această epocă la sfârşitul mileniului al II-lea î.Hr.

După cronologia admisă în general, începuturile primei dinastii Xia, întemeiată de legendarul Yu cel Mare, s-ar situa în jurul anului 2000 î.Hr. Această dinastie a fost înlocuită la sfârşitul secolului al XIV-lea î.Hr. de dinastia Shang, care la rândul ei este înlocuită spre 1028 î.Hr. de dinastia Zhou originară din provincia Shanxi. Până atunci, lumea chineză fusese circumscrisă de Valea Fluviului Galben (Huanghe).

Era o arie de dimensiuni comparabile cu acelea ale altor civilizaţii ale primei generaţii, în alte mari văi fluviale: valea Niului, Mesapotamia şi poate valea Indusului.

4.2.1.1. Evoluţia culturii şi civilizaţiei în China. Principalele dinastii cu rol important în dezvoltarea culturii chinezeşti

Important, în ce ne priveşte, rămâne fenomenul de civilizaţie şi cultură, atestat şi explicabil arheologic, procesul de, asimilare, absorbire lentă a culturii altor populaţii, băştinaşe sau intrate pe teritoriul Chinei. Un fenomen impresionant prin unitatea şi omogenitatea sa pe un spaţiu atât de întins şi prin găsirea acelui excepţional instrument de unificare, de difuziune şi de păstrare neîntreruptă a patrimoniului trecutului, este scrierea chineză.

Fiecare perioadă se detaşează prin elemente specifice. Astfel, în timpul regatului Shang, format în nord-vestul Chinei se construiesc oraşe fortificate pentru a preveni surprizele atacurilor unor triburi vecine. Era o societate agricolă. Se creşteau viermi de mătase, iar mătasea devine

113

încă de la începutul acestei epoci un produs tipic al economiei chineze. Apare şi se dezvoltă tehnica ceramicii, iar ca element de noutate, se toarnă bronzul. Vasele rituale din bronz Shang, cu trei sau patru picioare concave, decorate şi purtând inscripţii, surprind atât prin nivelul tehnicii turnării cât şi prin gustul artistice al formelor şi ornamentelor. Aceste obiecte pot fi astăzi fi admirate în muzeele arilor oraşe.

Triburile stabilite în nord-vestul Chinei absorbiseră elementele nomade mongole cu care veniseră în contact.

Inferiori ca nivel de civilizaţie predecesorilor lor Shang, au avut marea ambiţie de a fi consideraţi urmaşii lor, păstrători şi continuatori ai culturii Shang. Căutând într-adevăr cu mare zel să le preia şi să le asimileze cultura. Spre a-şi consolida dominaţia, regii Zhou au instituit numeroase garnizoane militare, devenite apoi adevărate oraşe fortificate. Cursurile râurilor au fost îndiguite, iar vastele teritorii mlăştinoase au fost asanate. Se dezvoltă acum viaţa urbană, meşteşugurile şi apar schimburile comerciale.

Dinastia Han a domnit mai bine de 4 secole (208 î.Hr. – 220 e.n.). Pentru prima dată în istorie, împăraţii Han au reunit toate teritoriile care compun China de astăzi. Împărţirea în provincii datează din acea perioadă.

Dinastia Han

Epoca Tang (618 - 907) a fost perioada de apogeu a civilizaţiei chineze. Imperiul s-a extins mult în nord şi în vest, Mongolia a devenit stat vasal încorporat imperiului, iar Turkestanul – protectorat chinez. China intervine şi în India, în sud întinzându-se până în Indochina, iar în Asia centrală, zona bazinului Tarim – dar suferă şi înfrângeri în luptele cu arabii şi cu tibetanii.

Dinastia Tang

Epoca Tang a fost înlocuită printr-o răscoală de epoca Song, o epocă de pace, cu elemente specifice. Această epocă se destramă în 1127 sub presiunile unei ligi tribale a tunguşilor care invadează şi ocupă China de Nord. Un secol mai târziu Gen Gis Khan năvăleşte şi dărâmă până la pământ capitala – actual Beijing (1215), ocupând toată China de Nord, după care în 1279 cucereşte şi sudul ţării. Stăpânirea mongolă a durat până în 1368.

Dinastia Song

114

În timpul dinastiei Yuan oraşul Beijing a fost reconstruit. Împreună cu negustorii italieni, în 1294 misionarii catolici pătrund în China. Negustorii veneţieni ajung în China în 1271, printre ei şi Marco Polo care a rămas aici 27 de ani, fiind foarte bine primit de împărat. Viaţa culturală însă stagnează, singurele elemente culturale care înregistrează o evoluţie pozitivă în raport cu celelalte componente fiind construcţiile.

Este acum perioada când s-au construit impresionante construcţii – palate, care în cea mai mare parte pot fi admirate şi astăzi, păstrându-şi forma şi dimensiunile în cea mai mare parte. Marele Zid a căpătat acum forma definitivă.

Dinastia Yuan

Marele Zid chinezesc este definitivat

În 1644 ţăranii răsculaţi ocupă Beijingul şi ultimul împărat al dinastiei Ming se sinucide. Nobilii preferă să cheme în ajutor pe manciurieni, a căror dinastie a pus stăpânire, pentru aproape 300 de ani pe întreaga Chină (1644 - 1911) – fiind cunoscuţi în istorie ca dinastia Qing.

Cultura epocii se rezumă la o imitaţie fără viaţă a trecutului.

În 1911 o adunare revoluţionară alege un presedinte. Monarhul din Beijing abdică. Este proclamată Republica Populară Chineză. După primul război mondial şi, în urma mai multor războaie revoluţionare, istoria Chinei vechi se închide.

Dinastia Qing

Revoluţia de la 1911

Ce anume ne atrage atenţia asupra culturii chineze? Când au apărut mătasea? Când a fost realizată busola? Prin ce impresionează arhitectura? Ce se poate vizita astăzi pentru a lămuri întâietatea acestei civilizaţii cu o cultură atât de veche?

În cele câteva mii de ani de existenţă, de la apariţia statului şi până la răsturnarea ultimului împărat, în 1911, China a creat o arhitectură ce se caracterizează printr-un stil inconfundabil. Fiecare construcţie încorporează mai mult sau mai puţin un anumit tip, neapărând astfel uniformitatea. Fiecare clădire are în acelaşi timp

115

particularităţile şi atmosfera ei individuală.Receptarea şi descrierea ştiinţifică a vieţii şi arhitecturii

chineze începe abia odată cu trecerea dintre secolele al XIX-lea şi al XX-lea.

Descrieri ale operelor arhitectonice chineze sunt apărute în Europa mult mai devreme, odată cu călătoriile făcute de europeni în ţinuturile Asiei de Est. Cei mai mulţi nu pot descrie decât în termeni lăudabili la superlativ tot ceea ce văd.

4.2.2. Aculturaţia în China

Europa ia cunoştinţă pentru prima dată cu particularităţile arhitecturii chineze la sfârşitul secolului al XIII-lea şi începutul secolului al XIV-lea. Descrierile entuziaste ale construcţiilor acestei ţări îndepărtate pe care le-a dat Marco Polo sunt fantasticele sale relatări despre China. De atunci, farmecul exotic al formelor de construcţie chineză au atras mereu Europa în vraja sa.

Zveltele pavilioane, podeţe arcuite şi grilajele sculptate şi lăcuite au găsit în arhitectura parcurilor şi castelelor europene din secolul al XVIII-lea imitatori entuziaşti. În decorul cabinetelor de porţelanuri din vremea rococo-ului se întâlnesc la fiecare pas forme chinezeşti de construcţie.

Parcul englezesc era considerat complet doar daca avea un pavilion de distracţii chinezesc, o casă a ceaiului sau un turn în stil chinezesc.

Unul dintre elementele arhitectonice cele mai răspândite ale fermelor sau gospodăriilor ţărăneşti din China de nord este curtea îngrădită. Ea era forma tipică de locuit a păturilor înstărite din Imperiul Chinei feudale, care a existat până la începutul secolului al XX-lea. În unele cazuri se vorbeşte despre „curtea înconjurată pe trei părţi”43. Cel mai interesant tip de case dezvoltat în Provincia Yunnan este cel al „casei sigiliu”, care îşi trage numele din imaginea compactă, ce reprezintă reproducerea sau copia unui sigiliu chinezesc, şi în care se recunoaşte cu greu prezenţa mai multor clădiri. Ele sunt atât de apropiate încât îţi lasă impresia unei singure case, al cărei centru a fost lăsat liber.

Modelul chinezesc de arhitectură preluat de entuaziaştii europeni

Atracţie deosebită prezintă jocul relaţiilor orizontale şi 43 Thomas Thilo, Arhitectura clasica chineză, Editura Meridiane, Bucuresti, 1987, p.79.

116

verticale şi alternarea proporţiilor, care urmează aceeaşi idee a simetriilor, ce dau clădirilor o dinamică proprie şi o trăsătură de rigoare absolută.

Dacă în Europa în secolul al XVIII-lea dominau construcţiile masive din piatră, în China în aceeaşi perioadă aveau încă prioritate clădirile cu schelet de lemn. Construcţia cu schelet de lemn, la care părţile importante constau din stâlpi şi grinzi, în timp ce pereţii nu au decât o funcţie de umplutură şi despărţitoare, poate da clădirii un caracter extrem de uşor.

Materialele de construcţie; piatra şi lemnul sunt folosite în mod diferit în Europa şi în China

Partea cea mai complicată, dar şi mai interesantă şi mai frumoasă a construcţiei în lemn este sistemul de console. Aceasta este o formaţie compusă din mai multe traverse longitudinale şi transversale, care fac legătura între zona stâlpilor şi acoperiş. Sistemul este adesea comparat cu capitelurile stâlpilor din arhitectura europeană, dar nu are nici forma lui, nici funcţia lui. Acest sistem de console nu apare la toate construcţiile. Aplicarea lui era rezervată doar casei imperiale, construcţiilor oficiale ale statului, marilor temple şi la casele înalţilor funcţionari. El (sistemul) nu era folosit în construcţiile de locuit ale populaţiei.

Aspectul impecabil al consolelor din lemn

Sistemele de console au luat naştere din intenţia de a sprijini pe zona peretelui o streaşină mult ieşită în afară. Această proeminenţă este o parte constructivă a acoperişului chinezesc deosebit, de importanţă majoră.

Acoperişurile chinezeşti atrag privirile tuturor trecătorilor. Ele sunt importante nu numai pentru cei care le privesc din afară, dar şi pentru cei care sunt familiarizaţi cu ele. În general, pentru chinezi ele simbolizează mult mai mult decât pentru simpli privitori. Materialele din care ele sunt realizate sunt diferite, în funcţie de importanţa construcţiei în ansamblul său. Se face astfel distincţie între ţiglele construcţiilor obişnuite şi cele ale palatelor şi templelor. Pentru acestea din urmă se folosesc ţigle multicolore din argilă arsă: galbene pentru construcţii imperiale, verzi pentru clădirile rudelor împărăteşti sau pentru anumite temple. Clădirile din complexul „Altarul cerului” au ţiglele smălţuite albastru. Ţiglele de pe acoperişurile caselor simple erau din argilă slab arsă. Ele nu sunt smălţuite şi au o culoare cenuşie, care nu trebuie să

Forma şi particularităţile acoperişurilor chinezeşti

Cladirile sunt diferenţiate în funcţie de poziţia socială,iar prin culoarea şi forma acoperişurilor este prezentat acest lucru

117

atragă privirile. Atracţie deosebită prezintă şi părţile superioare ale

acoperişurilor cu muchiile ce se evidenţiază ca puternice protuberanţe, împodobite la capete cu sculpturi ceramice, ce dau liniilor severe o modulaţie finală mai plăcută.

Cu cât ne apropiem de secolul XX cu atât constatăm mai uşor liniile ornamentale. Există, în acest sens o mai mare uşurinţă în stabilirea vârstei construcţiei. Orice privitor care cunoaşte acest amănunt poate să-şi dea seama de vârsta aproximativă a edificiului. La construcţiile oficiale există un sistem fix de asemenea ornamente, care era prescrisă în mod oficial. Pe ambele capete ale coamei acoperişului erau sculptate animale stilizate, aşa-numite chiwei, care, cu gurile deschise, cozile arcuite şi aripile ridicate pe spate, par nişte combinaţii de dragoni şi peşti.

Rolul ornamentaţiilr în punerea în evidenţă a clădirilor

Amândouă animalele sunt întoarse unul către altul. Coama acoperişului creşte din gurile lor. Originea şi semnificaţia acestui element ornamental sunt discutate până astăzi. O explicaţie ar consta în faptul că acest animal de apă apără casa de foc, alta că, în timpul ploilor excesive, extermină apa şi păzeşte locuitorii de înec.

Clădirile mai vechi se disting prin existenţa la capătul crestelor a unor sculpturi de dimensiuni mult mai mici. La streaşină, începutul îl face un „nemuritor”(xianren), care călăreşte pe un fhönix. Urmează apoi fiinţe fabuloase şi animale: balauri, lei inorogi, calul cerului (animal fantastic), cai de mare, peşti, tauri şi maimuţe. Numărul complet al acestor fiinţe se găseşte pe cele mai mari clădiri ale Palatului Imperial din capitală. De aici putem trage concluzia că aceste construcţii au o vechime destul de mare. Semnificaţia acestui ornament ar putea fi căutată în faptul că aceste animale treceau drept aducătoare de noroc şi binecuvântare şi că de aceea ele garantau casei şi locuitorilor ei o soartă favorabilă şi prosperitate.

Stabilirea vechimii construcţiilr în funcţie de numărul şi formele ornamentelor de la acoperişuri

Caselor simple de locuit li se refuză un astfel de ornament.

China de Sud şi China Centrală manifestă totuşi faţă de China de Nord o mare diversitate în ceea ce priveşte ornamentul acoperişului. Clădirile sunt construite în aşa

Arhitectura clădirilor şi dinamismul reprezentării

118

fel încât trădează dinamism. În general, în această zonă, regulile re realizarea construcţiilor oficiale par să fi fost urmate mai puţin riguros decât în nord. Configurarea şi împodobirea acoperişului sunt concepute a fi privite de pe latura clădirii. În interiorul complexului arhitectonic acoperişul este frontispiciul principal. Prin aceasta, clădirea chinezească stă în contrast cu templul grecesc.

4.2.3. Influenţa culturii în dezvoltarea reţelei de aşezări umane în China

În anul 583, sub împăratul Wen din dinastia Sui se pun bazele unor oraşe, prin construirea de ziduri realizate în unghi drept, plan al localităţilor, care se respectă secolele următoare şi, ale căror urme se pot vedea şi astăzi. Dinastia Tong, preia capitala şi îi redă numele de Chang’an. În ciuda dezvoltării, respectă planul oraşului.

Chang’an a fost, incontestabil, la acea vreme, cel mai mare oraş din lume. Uriaşul pătrat format din zidul de lut bătătorit măsura în direcţia nord-sud 8651m şi în direcţia est-vest 9721m44. Prin zidul gros, pe alocuri, până la 20m, se deschideau spre oraş, pe fiecare latură,trei porţi. La sud, Palatul împăratului era în legătură cu complexul clădirilor destinate ministerelor administraţiei şi cultului. În direcţia nord-sud se deschideau 11 străzi spre oraş, inclusiv cele care erau trasate de-a lungul zidului.

Chang’an – cel mai mare oraş din lume

Ele erau întretăiate, pe direcţia est-vest de 14 străzi. Cea mai mare parte a complexului palatului şi întregul palat de odinioară formează astăzi teritoriul dens locuit al oraşului Xi-an, astfel că aici săpăturile arheologice nu sunt posibile decât într-un perimetru limitat.

Numărul locuitorilor în Chang’an în epoca Tang, se apreciază că trecea de 1 milion. În Chang’an nu locuiau numai chinezi, ci şi mulţi străini – perşi, indieni, arabi, coreeni, japonezi, care au venit în China ca negustori, studenţi, diplomaţi, călugări sau pelerini. Izvoarele atestă nu numai sanctuare ale negustorilor creştini, ci şi temple ale religiei lui Zarathustra. În mod normal, pe lângă acestea se găsesc şi numeroase temple chinezeşti, budiste şi alte

44 Thomas Thilo, Arhitectura clasică chineză, Editura Meridiane, Bucureşti, 1987. p. 224.

119

culte.Dezvoltarea oraşului chinezesc şi-a atins punctul

culminant odată cu dezvoltarea capitalei. El este „cea mai strălucitoare creaţie a arhitecturii cineze”. Originile lui se găsesc până în timpul dinastiei Yuan. Mai înainte ca mongolii lui Khubilai, nepotul lui Genghis Han să fi supus întreaga Chină, ei întemeiază în 1267, la nord-est de locul în care cu două mii de ani înainte se înălţa un precursor al Beijingului, marea lor capitală Dadu („Marea capitală”). Desăvârşirea ei a fost încredinţată unui arab, al cărui nume sursele chinezeşti în redau ca Yeheidie. El a urmat în planurile sale tradiţia chineză în întregime. Ca poziţie a palatului a fost ales un loc, unde stăpânii de mai înainte construiseră un palat de vară. În jurul acestui punct ei au creat o aşezare urbană, care în schema ei fundamentală trebuia să reprezinte imaginea idealului, conform sigiliului dinastiei. Planul oraşului forma aproape un pătrat. Zidul avea pe latura de nord, două porţi. Complexul imperial, cu cele trei palate ale sale, era aşezat în sudul oraşului.

Khubilai

Genghis Han

Sub urmaşii dinastiei Yuan, adică în dinastiile Ming şi Qing, oraşul obţine înfăţişarea pe care şi-a păstrat-o până în secolul nostru. Zona de lacuri, care se situa la vest de palat, a fost extinsă spre sud şi a devenit parcul palatului. Datorită apelor curgătoare, colţul de nord-vest al zidului oraşului a trebuit să fie tăiat (tăietură care se observă şi astăzi şi care atrage numeroşi turişti). Aici au apărut „Turnul tobelor” şi „Turnul clopotelor”.

120

4.2.4. Rolul culturii şi mentalităţii chineze în crearea parcurilor chinezeşti şi importanţa lor turistică

Marile parcuri imperiale au fost creaţii arhitecturale de rang cu totul deosebit în Beijing şi împrejurimi. Ca şi palatul împăratului, ele reprezentau punctele culminante ale unei străvechi tradiţii, rafinată şi sedimentată în decursul mileniilor.

Parcul chinezesc reprezintă o iscusită combinare de complex arhitectonic şi peisaj. Amândouă elementele sunt astfel împletite, că unul nu poate fi gândit fără celalalt. Dealuri, case, cursuri de ape, lacuri, stânci artificiale, copaci, promenade, pavilioane, dumbrăvi de bambus şi poduri se îmbină în aşa fel încât natura şi construcţiile se

Parcul cinezesc – îmbinare între arhitectură şi peisaj

121

TEMPLUL SOARELUI

ORASUL INTERZIS

GRADINILE DIN BEIJING

Sursa: www.magest.ro

contopesc una cu alta.„Împrumutul decorului peisajului”- Jie Jing – reprezintă

includerea împrejurimilor mai largi în aşa fel încât cotitura unui drum sau o fereastră de la un etaj superior să deschidă perspective spre alte părţi ale parcului, spre dealurile de la orizont, spre o pagodă îndepărtată sau spre un curs de apă din depărtare.

Parcurile cele mai vechi, despre care ne informează izvoarele erau însă nu numai locuri de destindere şi de distracţie, ci trebuiau să îndeplinească nemijlocit şi un scop practic, economic. Cele mai importante parcuri sunt cele ale regelui Shang Zhon (sec. XI î.Hr.), ale lui Shihuangdi din dinastia Qin, ale lui Yangdi din dinastia Sui (605-617) şi ale împăratului Huizong (1101-1125) din dinastia Song.

Rolul şi importanţa parcurilor chinezeşti

Dezvoltarea parcurilor imperiale a culminat în secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea prin impresionanta aşezare a „Parcului limpezimii desăvârşite” din vechiul Palat al veri din Beijing. Sunt aici trei parcuri alăturate: Parcul limpezimii desăvârşite, Parcul primăverii eterne şi Parcul celor zece mii de primăveri. Împăraţi de mai târziu au extins parcul, până la dimensiunile parcului actual (urme care se păstrează destul de bine). În 1860 în timpul celui de-al doilea război al opiumului (1856-1860) trupe engleze şi franceze, ca să „răzbune” moartea unui mic grup de prizonieri englezi, au devastat şi incendiat acest parc. Momentul se înscrie între cele mai întunecate în istorie.

Astfel, omenirea a pierdut pentru totdeauna nu numai un ansamblu arhitectonic unic în felul lui, ci şi nenumărate comori de artă şi nepreţuite cărţi.

Parcurile chinezeşti din secolele XVIII şi XIX

Cele mai importante capodopere ale arhitecturii parcului, care s-au conservat până astăzi, se concentrează în două puncte. În oraşele ţinutului Changjiang există numeroase parcuri mici, care au fost iniţial construite ca parcuri ale persoanelor private, particulare. Ele reprezintă aşa-numitul „stil al ţinutului de la sud de Changjiang”. De exemplu, gradina – parc ”Grădina omului simplu” din secolul al XVI-lea, face aluzie la o viaţă retrasă în pavilionul propriu. Există şi alte grădini – parcuri, care prin ceea ce oferă trădează luxul. Aşa sunt „Dumbrava leilor” construită în 1350, „Grădina maestrului mrejei”din 1140,

Particularităţile de realizare şi reprezentare a parcurilor

122

http://www.magest.ro/oferte/CIRCUITE-PRIMAVARA/

„Gradina armoniei” din secolul al XIX-lea ca şi „Gradina pavilionului valurilor”, a cărei primă realizare a fost în 1044, refăcută la începutul secolului XX. În acestea din urmă există pe suprafeţe înguste construcţii cu heleşteie, fragmente de stâncă, poduri, galerii de coloane deschise atât de bine îmbinate încât formează o lume perfectă. Aici îşi petreceau apusul vieţii, în societate, cu literatură, muzică şi vin, negustori bogaţi sau înalţii funcţionari. Aici erau locurile perfecte pentru creaţie, în special pentru poezie şi filozofie.

Biejingul dispune de multe parcuri. Fiecare dintre ele reprezintă sau simbolizează altceva. Materialele cu ajutorul cărora au fost realizate temele conţinutului lor au fost aduse de la distanţe impresionante, însă par a fi reale locului. Măiestria artiştilor chinezi se vede la tot locul. Beijingul este considerat al doilea centru al creaţiei artistice de parcuri. În interiorul oraşului se află „Parcul mării de nord” (Beinai) şi „Parcul mării de mijloc şi de sud” (Zhongnanhai). Al treilea mare parc, „Parcul întreţinerii armoniei”. Toate trei provin din vechi aşezări. „Parcul mării de nord” din secolul al XI-lea, „Parcul întreţinerii armoniei” din secolul al XII-lea, iar „Parcul mării de mijloc şi de sud” din secolul al XV- lea. În privinţa tipului, se aseamănă cu un lac mai mare al cărui centru îl formează una sau mai multe insule, pentru a se grupa sub formă de aşezări cu forme diferite.

După mărime şi rang artistic,cel mai important este „Parcul întreţinerii armoniei”–Yiheyuan45. Palatul de Vară - Yiheyuan - cu o suprafaţă de circa 300 ha a fost construit cu peste 150 de ani în urmă şi constă în principal din lacul Kunming şi muntele Longevităţii, găzduind numeroase pavilioane şi alte construcţii. Pe malul nordic al lacului se află o galerie lungă de mai multe sute de metri, care actualmente serveşte turiştilor ca loc de popas. Pe plafonul galeriei sunt peste zece mii de desene în culori cu motive de flori, păsări, personaje mitologice şi din romane chinezeşti. Istoria lui a început în 1151, când un împărat din dinastia Jin şi-a zidit aici primul palat. De atunci,

Numărul mare şi individualităţile peisagisice ale parcurilor din capitala Chinei

45 Thomas Thilo, Arhitectura clasică chineză, Editura Meridiane, Bucureşti, 1987. p. 212.

123

parcul a trecut prim mai multe transformări – au fost construite elemente noi, prin care s-a evidenţiat timp de câteva secole. În anul 1860 a suferit distrugeri grave. Împărăteasa văduvă Cixi (1835-1908) a dispus în 1884, ca parcul să fie refăcut. În 1900 în timpul „răscoalei boxerilor”, a fost pentru a doua oară prădat şi distrus de trupele de invazie. La ultima reconstrucţie, cea din 1903, din cauza preţurilor ridicate nu s-a putut restaura decât o parte.

Prezentarea obiectivelor turistice trebuie să decurgă ca mici povestioare, încărcate de date reale, într-o combinaţie perfectă cu armonia tipului de redare a celui care o face, astfel încât receptorul, turistul trebuie pe lângă datele cerute referitoare la obiectiv să rămână, ca şi când ar fi trăit în acea perioadă, parte din obiectiv. Integrarea turiştilor în armonia locului, făcându-i părtaşi şi părţi în tot ceea ce se derulează, ţine de fiecare “maestru al prezentării”. Acest lucru îşi propune acest curs: să-i convingă pe actualii studenţi geografi să renunţe la prezentarea statistică, dimensională şi fără valoare artistică şi conţinut cultural. Pe turist îl interesează în mod deosebit ceea ce nu se mai vede complet, istoria locurilor. Absolventul nostru trebuie să ştie să-l introducă real în această lume parţial dispărută, ca şi când ea ar fi vie.

Turismul cultural învie toate elementele culturale dintr-un spaţiu - parc

Construcţiile se grupează în jurul Lacului Kunming, care dobândeşte acest nume în 1750, de la împăratul Qianlong. Acest nume l-a purtat un lac al parcului Chang’an, în timpul dinastiei Han, şi ca de multe ori întâlnit în China, darea unui nume se leagă de ideea continuităţii istorice şi a memorabilei tradiţii. La capătul de nord al lacului se găseşte „Dealul vieţii lungi de zece mii de ani”(Wanshoushan). Şi acest nume datează din 1750, când împăratul Qianlong, pentru cinstirea celei de-a 60-a aniversări a zilei de naştere a mamei sale a dispus să se construiască un templu. Farmecul deosebit al acestui parc constă în alternanţa dintre munte şi lac.

Îmbinarea dintre măiestria omului şi elementele naturale

„Dealul izvorului de jad” aşezat în depărtare, cu o pagodă graţioasă, cu contururi asemănătoare urcuşurilor şi

124

coborâşurilor montane, formează fundalul parcă anume creat pentru „a împrumuta decorul peisajului”.

Latura dealului este dominată de „Turnul armoniei lui Buddha” înălţat pe un soclu de zid. La poalele lui este situată partea principală a parcului, „Sala despărţirii norilor”. Aşezarea a fost creată de împărăteasa văduvă Cixi pentru sărbătoarea celei de-a 60-a aniversări a zilei ei de naştere.

Sălile şi pavilioanele care împrejmuiesc un loc mic şi cu formă neregulată, sunt legate prin galerii sinuoase deschise, în opoziţie cu sălciile, pinii, stâncile artificiale şi luxuriantele flori de lotus, care în timpul verii cresc din abundenţă. Aici se creează o atmosferă proprie Chinei de Sud, adică acel contrast între impozantele construcţii de pe latura de sud a dealului şi restul grădinii-parc.

Mărimea şi pluralitatea formelor parcului imperial arată mai mult decât pompa palatului şi templelor. Construcţiile explică starea de conştiinţă a unei societăţi, în care tot ceea ce a fost creat a fost direct supusă puterii imperiale.

Construcţiile explică starea de conştiinţă a unei societăţi

Templul Cerului, construit în anul 1420, este grupul de cea mai mare amploare de construcţii pentru ceremonii religioase din vechime. Principalele construcţii se găsesc la extremităţile axei nord-sud. Ele sunt Platforma Rotundă, Zidul Ecoului şi Palatul pentru Rugăciuni. Platforma Rotundă este de piatră etajată, cu trei niveluri. Aici era centrul ceremoniei de sacrificiu. Zidul Ecoului are un efect acustic foarte interesant, o şoaptă rostită lângă el auzindu-se clar la zeci de metri. Palatul pentru Rugăciuni este o construcţie cu trei acoperişuri suprapuse, plasată pe o terasă de piatră tot cu trei niveluri, toate având formă circulară. Albastrul, culoarea cerului, domină acoperişul construcţiilor principale de aici.

„Templul Cerului”

4.2.5. Aportul Chinei în domeniul culturii mondiale

Deşi înconjurată de bariere naturale, China n-a fost izolată de restul lumii. China a dat lumii occidentale mai mult decât a primit. J. Needham menţiona în

125

studiile sale că: „China trebuie să fi exercitat cu siguranţă o influenţă asupra constructorilor primelor poduri cu arcuri segmentare din Europa, cum este Ponte Vecchio din Florenţa”(1354); „astronomia modernă utilizează, nu coordonatele eliptice greceşti, nici măsurătorile azimutale arabe, ci sistemul azimutal chinezesc”, iar în ceea ce priveşte invenţia tiparului, savantul englez este mai categoric: „eu sunt convins că Gutemberg cunoştea tiparul chinez cu caractere mobile, măcar din auzite”.

Creşterea viermilor de mătase, războiul de ţesut acţionat de apă şi maşinăriile de filatură a mătăsii au fost aduse în Europa din China. Obţinerea porţelanului a fost impulsionată de modelul porţelanurilor chinezeşti, pe care europenii n-au ajuns niciodată să-l egalizeze în calitate.

Mătasea naturală şi războiul de ţesut

Obţinerea porţelanului

Invenţia hârtiei (105 î.Hr.) va fi răspândită în lumea arabă-unde prima manufactură datează din anul 715 în Siria, în Egipt, unde va înlocui papirusul, în Maroc, apoi în Spania (unde prima manufactură este menţionată la 1150), în sudul Franţei, apoi în restul Europei.

Inventarea hârtiei

Busola

Podurile arcuite, podurile suspendate cu lanţuri (în 1675 ruşii aduc ingineri chinezi să le construiască poduri), tehnologia perfecţionată a fierului şi a oţelului, busola şi cunoaşterea principiilor deviaţiei magnetice, praful de puşcă, tehnica decorării textilelor şi multe, multe altele sunt contribuţii pe care chinezii le-au adus procesului tehnologic al europenilor.

Podurile arcuite

Tehnica decorării textilelor

Începând din secolul al XVI-lea descrierile şi călătoriile misionarilor iezuiţi în China au dat europenilor sugestii de inovaţii şi de reforme sociale fundamentale. Ştiinţa demografică modernă s-a născut urmând exemplul Chinei. Din acest punct de vedere, ne atrage atenţia în mod deosebit modul de viaţă al chinezilor, docilitatea supunerii faţă de un sistem gândit dintotdeauna, indiferent de regimul politic. Dovezile scrise scot la iveală modul de dispunere al indivizilor într-o familie şi respectarea cu sfinţenie a tot ceea ce se impunea. Aceste elemente în Europa nu au fost în totalitate înregistrate şi nici n-au putut fi adoptate. Poate că şi asta este una dintre cauzele care fac din China un loc unic. Unicitatea vieţii este dată de mentalitate, de tradiţie, e cultură în general şi apoi de civilizaţie.

Ştiinţa demografică

Prezentarea obiectivelor turistice în China nu trebuie să

126

se rezume doar la construcţiile cu valoare arhitectonică, la grădini, parcuri, elemente decorative, ci trebuie să cuprindă şi elemente care trădează şi pun în evidenţă viaţa chineză în general.

Muzeele păstrează părţi din vechi războaie de ţesut, dispozitive de depozitare a diferitelor obiecte, urme ale primelor tipare. Simpla vizionare nu atrage atenţia suficient de mult, motiv pentru care e bine de ştiut care este importanţa culturală a acestora, cât au participat ele de mult la civilizaţia europeană şi, în felul acesta orice obiect cu formă şi culoare aparent neinteresantă, începe să capete culoare.

Rolul absolventului de turism este acela de a fi capabil să pună în valoare, sau mai bine zis să ofere celui interesat valoarea reală a unui lucru.

Muzeele şi rolul lor în valorificarea tezaurului cultural local şi naţional

Cei mai mulţi dintre cei care vizitează China sunt atraşi de modul de viaţă diferit faţă de cel american sau european, de arta culinară, de mulţimea peisajelor culturale (aici fiind prezente mai bine de 55 de etnii), de mulţimea atracţiilor create special pentru atragerea de turişti. Dacă în perioada anilor ´60 cei mai mulţi turişti se înregistrau în marile oraşe ale Chinei şi în special în Beijing, acum se înregistrează o tendinţă de orientare a fluxurilor turistice spre zonele mai puţin aglomerate şi în general mai puţin intrate în circuitul turistic.

4.2.5. Tradiţii, obiceiuri şi ritualuri în China

4.2.5.1. Obiceiuri tibetane

Populaţia tibetană se ridică în prezentă la peste 4,6 milioane de persoane şi trăieşte în principal în Regiunea Autonomă Tibet şi în judeţele autonome tibetane din provinciile Qinghai, Gansu, Sichuan şi Yunnan. Tibetanii au propria lor limbă, împărţită în 3 dialecte.

127

Săpăturile arheologice au descoperit vestigii ale acestora din epocile paleolitică şi neolitică. În secolul al VI-lea, conducătorul tribului Yalong din zona Shannan a regiunii Tibet a reuşit să unească toate triburile din zonă. În secolul al VII-lea, Songtza Gambo a reuşit să unească întreaga regiune a Tibetului, formând un regat cunoscut sub numele de Turfan. Unirea între Songtza Gambo şi prinţesa Wencheng din dinastia Tang au jucat un rol important în dezvoltarea acestui ţinut. În vremea dinastiei Yuan, Tibetul a fost subordonat administrării centrale.

Viaţa în Tibet apare încă din Paleolitic

Relaţia Tibetuui cu restul ţinuturilor chineze

Întotdeauna Tibetul a acţionat ca un magnet în ceea ce înseamnă turism. Viaţa tibetană şi-a găsit de cele mai multe ori adepţi printre cele mai diferite personalităţi, oameni cu preocupări diferite. Acum, Tibetul oferă din ce în ce mai

TURISMUL TIBETAN

Sursa: www.greenpacks.org

128

http://www.greenpacks.org/2009/01/18/the-karola-glacier-map-of-tibet/

mult posibilităţi de analiză turistică. Cel mai atractiv loc al acestei regiuni în reprezintă Lhasa, capitala Regiunii Autonome Tibet, care dispune de bogate resurse turistice. Dezvoltarea uimitoare a economiei regiunii şi îmbinarea perfectă a tradiţiei multimilenare cu civilizaţia modernă, au transformat în ultimii ani acest oraş într-una din cele mai atractive destinaţii turistice din vestul Chinei. Progresele economice înregistrate în ultimii ani au adus însă noi oportunităţi dezvoltării turismului acestui oraş de pe „Acoperişul Lumii". Şoselele Sichuan-Tibet, Qinghai-Tibet, Yunnan-Tibet şi Nepal-Tibet, cursele aeriene ce leagă Lhasa de oraşe mari din China şi asigură legături cu alte state din lume, precum şi magistrala feroviară Qinghai-Tibet aflată în construcţie, contribuie la creşterea numărului turiştilor care îşi propun să viziteze Lhasa şi întreaga zonă tibetană.

Turismul ca formă de atracţie turistică – ramură economică nou apărută

4.2.5.2. Parcul Miniaturilor din oraşul Shenzhen

Parcul Miniaturilor din oraşul Shenzhen reprezintă un important punct de atracţie turistică, deloc neglijat în a fi pus în valoare. Oraşul Shenzhen este prima zonă economică specială din China, oraşul fiind o reprezentare la scară redusă a dezvoltării economice a Chinei.

În acest oraş se găseşte un punct turistic renumit, mai bine zis un sat, cu specific local - Parcul Miniaturilor „China grandioasă." Parcul se află la marginea oraşului Shenzhen şi, cu o suprafaţă de 300.000 mp, este cel mai mare parc de acest gen din lume. Aproape 100 miniaturi dispuse în acest parc au fost realizate la scara 1:15 şi reprezintă aproape toate obiectivele turistice din China. În parc sunt copiile miniaturale ale celor mai renumite obiective turistice din China, precum Marele Zid, Armata de Teracotă, podul în arc, observatorul astronomic şi cea mai veche pagodă de lemn, Oraşul Interzis, cel mai mare palat din lume şi cascada Huangguoshu, una dintre cele mai mari cascade din China. Aici sunt o serie de morminte precum cele ale împăratului Huangdi, al lui Ginghishan, cele 13 morminte din dinastia Ming şi mormântul lui Sun Yatsen; templul lui Confucius şi templul Cerului. De

Obiectivele turistice aflate în miniatură înoraşul Shenzhen

129

asemenea, au fost redate privelişti naturale mirifice precum cele întâlnite pe muntele Taishan, Cele trei defilee ale Fluviului Albastru, panorama râului Lijiang, lacul Xihu din oraşul Hangzhou şi parcurile în stil chinezesc tradiţional din oraşul Suzhou şi pagode, temple, pavilioane şi grote de renume din ţară. In fiecare lună aici se organizează reprezentări ceremoniale de adunare a jertfelor aduse Cerului de către împărat şi de familia confucianistă pentru strămoşi şi alte obiceiuri populare tradiţionale precum nunta şi ceremonia funerară. În parc mai sunt dispuse peste 50.000 figurine şi animale mici din ceramică ce reprezintă cele 56 de naţionalităţi de pe teritoriul Chinei şi viaţa lor de zi cu zi. În muzeu se găsesc 25 de sate specifice unui număr de 25 de naţionalităţi, realizate la scara 1:1. În aceste sate se organizează, periodic, manifestaţii specifice naţionalităţii respective, precum şi un târg al naţionalităţii Han, „Sărbătoarea stropirii cu apă” specifică naţionalităţii Dai şi „Sărbătoarea torţei”, a naţionalităţii Yi.

Pentru a atrage şi mai mulţi turişti, în fiecare seară este organizat câte un spectacol.

4.2.5.3. Arta prelucrării ceramicii în China

Oraşul Yixing se află pe malul lacului Taihu şi este apreciat ca „o perlă strălucită din delta fluviului Yangtzi”. Este nu numai un oraş cu o cultură de peste 5000 de ani şi o cunoscută cetate a ceramicii, dar şi un important oraş turistic din China.

Zona turistică Yangmu cu o suprafaţă de 55,79 kmp este o importantă componentă a zonei turistice de stat Taihu, fiind vizitată anual de un mare număr de turişti chinezi şi străini. China este ţară de origine a ceramicii, iar Yixing, ţinutul de obârşie a ceramicii chineze. Încă în epoca neolitică, strămoşii locuitorilor Yixing au şi inventat ceramică. În decursul a 6000 de ani, locuitorii din cetatea ceramicii au creat o strălucită cultură a ceramicii şi o artă a ceramicii. Serviciile de ceai din ceramică roşie au câştigat un bun renume încă în dinastia Ming (1368-1644). Ceramica roşie, ceramica albastră, ceramica fină şi ceramica pictată au cucerit o faimă mondială. Muzeul de

Zona turistică Yangmu

China – ţara de origine a ceramicii

130

ceramică de la Yixing creat în 1988 este cel mai mare muzeu de profil din China. Aici sunt expuse peste 10.000 de obiecte de ceramică de mare valoare din antichitate şi epoca contemporană. Frumuseţea şi fineţea lor demonstrează autenticitatea culturii ceramicii chinezeşti.

4.2.5.4. Mormintele Xiaohe din deşertul Luobupo

Mormintele Xiaohe se află în deşertul Loubupo, la 175 km de ruinile străvechiului oraş Loulan. Mormintele suprapuse formează o movilă din nisip cu formă ovală. Arheologii concluzionează că cele peste 1.000 de morminte datează cel puţin 3.000 de ani.

Descoperirile complexe şi minuţioase sunt gata să scoată în evidenţă misterul acestora. S-a constatat că la populaţia de atunci din zonă, pentru rudele intrate în somnul de veci, cei în viaţă le pregăteau toate necesităţile simbolice ca în timpul vieţii. Se întreabă dacă a fost o altă formă de civilizaţie independentă, sau o cheie pentru destăinuirea misterului civilizaţiei umane. Animalele sunt sacrificate la faţa locului şi jupuite imediat. Sicriele de lemn sunt învelite cu pielea de vacă. Morţii dorm în veci în ele. Forma stâlpului de la capătul mormântului diferă în funcţie de sexul mortului. La capătul sicriului bărbatului, stâlpul are forma de vâslă, vopsită în partea de sus în negru şi în partea de jos în roşu, iar la capătul sicriului femeii, stâlpul are formă ovală, cu partea de sus mai gros vopsită în roşu şi partea de jos mai subţire, învelită cu sfori de lână. Sătenii din Bamei au cântece populare proprii pe teme istorice, de dragoste şi consacrate muncii, şi dansuri tradiţionale, precum shaxi şi Dansul armelor antice. Literatura lor cuprinde legende şi mituri.

4.2.5.5. Satul Bamei, "Plaiul Florilor de Piersic"

În satul Bamei s-a păstrat până astăzi cultura tradiţională a naţionalităţii Zhuang, ca şi tradiţii folclorice bogate şi variate. Nunţile şi înmormântările se desfăşoară în strictă conformitate cu ritualurile tradiţionale.

În sat, toţi locuitorii sunt îmbrăcaţi în costume tradiţionale şi lucrează la mori de piatră sau la războaie de

131

ţesut din lemn. Costumele tradiţionale sunt din pânza imprimată acasă în albastru închis.

Ca un nou „plai al florilor de piersic", satul Baimei a început să atragă tot mai mulţi turişti, in special europeni (din sursele statistice peste 20.000 persoane), care vor să alunge, chiar şi pentru scurt timp, monotonia vieţii de oraş pline de stres.

4.3. Cultura şi turismul cultural japonez

132

4.3.1. Importanţa cunoaşterii culturii nipone

4.3.2. Particularităţi în exprimarea culturală niponă cu rol în dezvoltarea turismului

4.3.1. Importanţa cunoaşterii culturii nipone

Japonia nu poate fi tratată oricum, doar ca un loc cu istorie îndelungată şi diferită de ceea ce nouă ne este familiar. Japonia este o lume diferită, cu tradiţii şi obiceiuri dintre cele mai captivante, mai ales pentru un european. Orice colţ al Japoniei merită să fie văzut, oamenii reprezintă ei însăşi elemente unice de analiză turistică. Japonezii sunt unici în cultivarea tradiţiilor adunate în timp.

Ce te poate atrage ca turist în Japonia?

În primul rând observarea tradiţiilor şi sărbătorilor nipone. Un turist nu poate rămâne insensibil la trăirea Anului Nou nipon. Ea este o sărbătoare relativ recentă, unde cu mare fast se petrece timp de 3 zile, magazinele fiind închise toată săptămâna. Acum se consumă mâncăruri tradiţionale şi se împodobesc exterioarele caselor cu crengi de pin sau brad, elemente care semnifică optimismul şi veşnicia. Decoraţiunile stradale cuprind şi frânghii, împletite din paie de orez, pe care stau atârnate mandarine, portocale, panglici albe de hârtie, homari sau raci de

Obiective:

- Înţelegerea importanţei cunoaşterii culturii nipone;

- Intelegerea particularităţilor în exprimarea culturală niponă cu rol în dezvoltarea turismului;

- Conştientizarea relaţiilor culturale dintre Japonia şi celelalte state;

133

dimensiuni mari, dar şi spice de orez cu semnificaţia longevităţii şi a fericirii.

În această perioadă a anului, orice turist este atras de Japonia mâncărurilor tradiţionale, băuturilor lor, calmul relativ al insulelor nipone reprezintă un magnet uriaş pentru număr din ce în ce mai mare de turişti.

Educarea turiştilor înainte de a păşi pe pământ nipon se impune. Ei trebuie să ştie cât de important este să ducă un mic dar gazdei sau unei persoane care-i este mai apropiată, să nu refuze, la rândul său darurile primite, să ştie să salute şi mai ales să respecte intimitatea unui nipon. Ar trebui să i se prezinte, în linii mari ceremonia ceaiului. Ea respectă patru principii: al armoniei, al respectului, al purităţii şi al liniştii. Gesturile lente şi formalismul gesturilor, oferă celor care participă la această ceremonie prilejul de meditaţie de linişte, autocunoaştere. In felul acesta sufletul individului se modelează şi se disciplinează. Nu este un lucru pe care să-l simtă doar un japonez, ci este o atmosferă pe care o resimte orice individ, din orice colţ al lumii, participând la ceremonie.

Comportamentul turiştilor – necesitate de educare şi informare turistică, în raport cu „regulile nipone”

Altceva decât sărbătorile şi tradiţiile, cel mai atrage pe turist în Japonia?

Il atrage arhitectura tradiţională şi arta niponă. Arta japoneză se caracterizează printr-o mişcare vioaie, mobilitate inovatoare şi o fină sensibilitate pentru armonie46. Japonezii (locuitorii arhipeleagului nipon) au început să-şi construiască primele locuinţe, în urmă cu circa 10 mii de ani, când au părăsit peşterile. Se poate vorbi de o societate primitivă începând cu mileniile III – II î.Hr.

4.3.2. Particularităţi în exprimarea culturală niponă cu rol în dezvoltarea turismului

Japonezii sunt adepţii lucrurilor simple. Relieful impune un anumit tip de construcţie, dar simplitatea acestora este dată de mentalitatea niponă. Materialul de

46 Octavian Dinu, Civilizaţia japoneză tradiţională, Editura Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 1984, pag.278.

134

construcţie cel mai folosit este lemnul, prelucrat cu un minim de decoraţiuni elementare.

Arhitectura japoneză este dată de natură şi se află într-o strânsă corelaţie cu aceasta. Între natura înconjurătoare şi spaţiul de locuit nu s-a ridicat o piedică, un prag, ci dimpotrivă, este o continuitate şi o relaţie strânsă, aproape insesizabilă.

Relaţia natură – arhitectură locală

Casa tradiţională nu are fundaţie, ea este aşezată pe stâlpi de lemn, aşezaţi pe pietre. O altă trăsătură absolut specifică este absenţa pereţilor interiori. Se montează pereţi interiori despărţitori din material foarte uşor, pereţi culisanţi, numărul camerelor devenind astfel variabil. Mentalitatea japonezului este minim de spaţiu, maxim de utilitate.

Orice turist îşi doreşte să vadă Marele Templu Todaiji din Hara. El a fost construit pentru a adăposti în interior statuia lui Buddha. El a fost construit în anul 754 , apoi a fost refăcut în secolul XII. Todaiji este cel mai mare templu budist din Japonia.Printre construcţiile remarcabile sunt:

- Hokkeda, clădire cu o graţie extraordinară; - Palatul imperial;- templul Asakusa;- templul Yasukuni;- bulevardul Ginza (zona de cumpărături - Tokio);- Kamakura – fosta capitală a imperiului nipon,

complex de clădiri grandioase realizate din lume, sculptate de mână;

- Mănăstirea Engioji a fost construită în jurul anului 900;

- Iroha Zakka – şoseaua cu 49 de curbe în "ac în păr";

- Castelul Himeji – un important monument arhitectural medieval;

- Muzeul satului din Oshino Hakkai;- Muntele Fugi reflectat în locul Kawaguchi;- Cascada Kegon – cea mai înaltă din Japonia (96 m);- Templul Toshogu, parte din patrimoniul UNESCO,

locul unde este înmormântat Tokugawa Ieyasu (cunoscut sub numele de Toranaga) din vestitul

Importante obiective ale turismului cultural nipon

135

roman Shogun de James Clavel, unul dintre cei mai cunoscuţi shoguni din istoria japoneză (Ultimul samurai).

În perioada 1185 – 1333, la Kamakura s-a organizat a două capitală a ţării, un guvern propriu, o administraţie centrală cu 3 ministere. Este o epocă când se dezvoltă spiritul militar, cultul trecutului, loialitatea, forţa morală, curajul, onoarea, spiritul de sacrificiu. Curtea de la Kamakura rivalizează ca bogăţie şi strălucire cu cea de la Kyoto – unde îşi avea sediul împăratul. Aici cel care deţinea supremă era shogun-ul – Casa Minamoto. Astăzi toate castelele japoneze situate în perimetrele vechilor oraşe istorice au avut ca destinaţie principală locuirea familiilor nobililor feudali. În jurul lor s-au organizat viaţa economică, socială şi culturală a câte unui teritoriu feudal. Locurile unde urmau a fi construite ţineau cont de anumite elemente: existenţa unei surse de apă, care să faciliteze comunicarea pe apă şi pentru aprovizionare şi o alta era situarea în centrul unei provincii.

Calitatea de shogun

Castelele medievale japoneze, din punct de vedere al strategiei militare, dar şi al topografiei zonei aveau un mod diferit de realizare. Nu întotdeauna zidurile au fost construite din piatră ci şi din pământ bătătorit. Ele sunt destul de înalte, într-o ţară unde arhitectura se desfăşura cu predilecţie pe orizontală. Ele au reprezentat nucleul următoarelor oraşe care s-au construit.

Specificul castelelor medievale nipone

136

Interesant de observat este modul în care se aflau dispuse locuinţelor. În imediat apropiere a fiecărui castel, au fost ridicate casele samurailor, în funcţie de rangul fiecăruia. Urma al doilea rând al caselor orăşenilor (meseriaşi, artizani, comercianţi) şi apoi restul locuinţelor celor săraci.Castelul Himeji, cunoscut şi sub numele de "Castelul bâtlanului alb" sau a "egretei albe" denumire primită datorită zidurilor sale exterioare complet albe. Este situat în Himeji, la nordul centrului oraşului Nagoya, pe dealurile Himeyama.

Castelul Himeji sau „castelul bâtlanului alb”

A început să fie construit în secolul al XIV-lea, iar în 1600 a fost definitivat în forma în care se păstrează şi astăzi. În afara zidurilor albe, personalitatea i-o asigură turnul principal alcătuit dintr-un danjou cu 5 nivele

Templul Toshogu

Sursa: www.muza-chan.net

137

http://www.muza-chan.net/b2/blogs/index.php/muza/tokyo-tower-a-351-i-zojo-ji-temple

exterioare şi 7 interioare şi alte 3 turnuri mai mici cu 3 nivele exterioare şi 4 interioare. Toate cele 4 turnuri sunt legate între ele prin poduri, iar jocul ce combina mulţimea ferestrelor mai mari sau mai mici, fac din castelul Himeji un exemplu arhitectonic cu o estetică aparte.

„Personalitatea” castelului Himeji

În Kyoto, în zona de vest a oraşului sunt ruinele

castelului Nijo, ridicat în secolul al XVII-lea. Se mai poate vedea astăzi curtea principală, dar şi faimoasă poartă Kara-mon cu ornamentaţie deosebită. Oraşul Nagoya s-a dezvoltat în jurul castelului Nagoya, care a fost construit în jurul anului 1610, din ordinul shogunului Ieyasu şi a fost locuit de descendenţii celui de-al nouălea fiu al demnitarului. Exteriorul turnurilor se caracterizează prin 5

Oraşul Nagoya şi Castelul Nagoya

Castelul Himeji – un important monument arhitectural medieval

Castelul Himeji – gradinile castelului

Sursa: romaniajaponia.blogspot.com

138

http://romaniajaponia.blogspot.com/2008/02/castele-japoneze.html

rânduri de acoperişuri, iar pe creasta ultimului acoperiş se află o pereche de delfini Shachi placaţi cu aur. Zidurile exterioare străluceau prin culoarea albă. Vastul edificiu de la Nagoya a fost distrus în bună parte în timpul celui de-al doilea război mondial.

Japonia este o enigmă pentru vestici.

Cum poate fi descrisă cel mai bine Japonia?

Este un uriaş producător de maşini, computere, electronice care concurează cu cele mai bune produse din vest? Sau este în continuare ţinutul geishelor şi al bonsaiului, ceremoniei ceaiului şi delicatei arte a aranjamentului floral? Japonia este de fapt un amestec între Est şi Vest. Oraşele sale au adoptat multe elemente vestice, însa şi-au păstrat aura de mister oferita de civilizaţia străveche japoneză. Japonia diferă de vecinii săi asiatici, deşi a împrumutat de la China budismul şi tehnica scrierii în perioada dezvoltării sale.

Descrierea Japoniei pe înţelesul europenilor

Fiecare persoană are propria viziune asupra Japoniei, care se regăseşte fie în eleganţa manierelor japoneze, fie în festivalurile neobişnuite din mediul rural sau într-o incursiune în religiile practicate. Orice turist care se hotărăşte să viziteze Japonia va fi surprins de diversitatea culturală care există aici. Astfel că deşi poate părea o ţară ale cărei atribute sunt paradoxale, Japonia este caldă, prietenoasă şi o destinaţie foarte plăcută pentru pasionaţii de călătorii.

Exprimarea proprie a culturii Japoneze în turismul culturl

139

4.4. Turismul cultural în Orientului Mijlociu şi Apropiat

4.4.1. Cultura şi civilizaţia arabă şi rolul ei în dezvoltarea turismului

4.4.1.1. Cultura islamică în Evul Mediu


4.4.1. Cultura şi civilizaţia arabă şi rolul ei în dezvoltarea turismului

Civilizaţia arabă s-a născut din întâlnirea a trei grupuri de culturi: barbarii arabi, semiţii din Orientul Apropiat, aflaţi sub stăpânire bizantină şi iranienii Regatului Sasanid.

În momentul în care arabii s-au stabilit în Orientul Mijlociu, dintre toate popoarele pe care le vor subjuga, perşii sunt cei mai evoluaţi din punct de vedere al ciclului de civilizaţie. Tot perşii au reuşit să-şi construiască cea mai bine definită personalitate naţională. Ei vor marca în modul cel mai profund noua civilizaţie, care va purta numele de

Arabii şi contactul lor cu cultura şi civilizaţia persană

140

Obiective:

- Înţelegerea noţiunilor cultură şi civilizaţie în lumea arabă;

- Realizarea legăturilor de formare a unei culturi proprii în lumea arabă şi condiţiile în care ea s-a definitivat;

- Înţelegerea si stabilirea legăturilor dintre populaţiile care au ocupat pentru o anumită perioadă un anumit teritoriu din Orientul Mijlociu şi urmele lăsate de acestea;

- Înţelegerea culturii şi civilizaţiei siriene şi rolul ei în dezvoltarea turismului

"civilizaţia arabă".Expansiunea arabă a dus la fondarea unor oraşe, atât în

Orientul Mijlociu cât şi în lumea occidentală, cum ar fi Bagdadul, Fez, Cairo ş.a. precum şi la dezvoltarea altora mai mici, cum ar fi Cordoba. În regiuni destul de extinse cum erau Iranul, Mesopotamia, Egipt sau Magreb nu aveau deloc oraşe.

Expansiunea arabă

Alimentaţia cu apă era asigurată în fiecare oraş de un serviciu special. În Iran, apa era adusă din munţi prin conducte subterane, uneori lungi de 100 km, cu puţuri de aerisire şi de curăţire. În multe oraşe sacagii aduceau apa la domiciliu; în vechiul Cairo, acest serviciu era asigurat cu ajutorul a 50.000 cămile.

Dezvoltarea oraşelor sub influenţa arabă

Începând cu secolul al X-lea, străzile mai importante erau iluminate noaptea: în Iran şi Mesopotamia de lămpi de petrol, în Siria şi Egipt, de lămpi cu ulei.

Ceea ce admirau vizitatorii străinii din Evul Mediu în oraşele musulmanilor erau numeroasele spitale şi băi publice. Lumea antică nu cunoscuse instituţiile spitaliceşti propriu-zise: primele spitale şi aziluri pentru invalizi fuseseră construite de Suddhiştii din Iran şi bine amenajate şi întreţinute de arabi.

Preocuparea arabilor pentru sănătate şi igienă

Foarte numeroase erau băile publice; în oraş pe fiecare stradă era măcar una şi orice sat avea o baie (hammam), în apropierea moscheii. În secolul al XII-lea, Bagdadul avea cam 5000, iar vechiul Cairo circa 1170.

Oraşele asigurau locuitorilor lor şi variate posibilităţi de distracţie. Birturile, cu mâncăruri şi băuturi, cu spectacole, cu dansatoare şi cântăreţe.

Ce se păstrează astăzi de la aceea cultură arabă?

Cel mai cunoscut drum comercial al arabilor pornea din Golful Persic, străbătea Oceanul Indian, trecea pin Sry Lanka, Peninsula Malacca şi Singapore, iar în China ajungea până la Canton. Alte drumuri comerciale maritime duceau spre India sau spre Africa de Est. Negustorii

141

yemeniţi ajungeau în actualele teritorii ale Etiopei, Somaliei şi Madagascarului.

Moscheea – la începuturile islamismului, o moschee nu era un edificiu de cult în felul unui templu, al unei sinagogi sau al unei biserici. Moscheea nu era un sanctuar în adevăratul sens al cuvântului nu era un lăcaş destinat cultului ci era totodată şi un loc de adunare publică unde se aduceau la cunoştinţă evenimentele zilei şi se discutau problemele comunităţii47. În Evul Mediu moscheea era centrul vieţii religioase, sociale şi intelectuale: incinta moscheii era, prin excelenţă loc de rugăciune, dar putea fi şi un sediu al tribunalului, al administraţiei, dar putea funcţiona şi ca şcoală.

Moscheea şi rolul ei tin timp

Neagu Djuvara în scrierile sale, consideră că „civilizaţia arabă s-a născut la întâlnirea a trei grupuri de cultură: barbarii arabi, fanatizaţi de o activitate de predicare recentă; semiţii din Orientul Apropiat, aflaţi sub stăpânire bizantină şi, în sfârşit, iranienii Regatului Sasanid”48.

Numai odată cu dominaţia turcă seldjucidă (secolul al XI-lea) moscheea a devenit un adevărat şi exclusiv loc de rugăciune.

4.4.1.1. Cultura islamică în Evul Mediu

Expansiunea atât de rapidă a arabilor pe o arie care se întindea de la graniţele Chinei până la ţărmurile Atlanticului, se explică prin caracterul războinic susţinut de un suport religios. La fel se poate explica prin reformele economice şi sociale pe care le aduceau în ţările cucerite.

Ei menţineau funcţionarii locali, arătau o toleranţă religioasă prin deschiderea pe care o arătau spre cultura veche. Sub raport cultural, aportul arabilor a fost considerabil. Între cele două culturi şi civilizaţii existente în Europa – cea greco-romana şi cea adusă de creştinism – se adaugă şi cea arabo-islamică.

Arta islamică, structural unitară dar nu uniformă este

47 O.Drâmbă, Istoria culturii şi civilizaţiei, vol. IV, Editura Vestala, Bucuresti, 2003, pag.439.

48 N. Djuvara, Civilizaţii şi tipare istorice – un studiu comparat al civilizaţiilor, Editura Humanitas, 2004, pag. 191.

142

departe de a fi rămas imuabilă.Prima – de la mijlocul secolului al VII-lea până la

sfârşitul secolului al IX-lea corespunde epocii Omayyade49, de expansiune politico – militară şi celei de glorioasă domnie a califilor abbasizi. Avându-şi impulsul central în Damasc şi apoi în noua capitală Bagdad, arta musulmană se va naşte în Siria şi se va constitui definitiv în Iran (G.Marçais). Cea de-a doua perioadă – secolul al X-lea – sfârşitul secolului al XII-lea, se creează trei mari centre cultural – artistice, în care capătă clare caractere proprii.50

Cel mai important monument de arhitectură arabă care s-a păstrat este „Cupola Stâncii” din Ierusalim. Creaţia cea mai remarcabilă a epocii Omayyade este marea mooschee din Damasc. Tot din aceasta epocă se remarcă Alcazar-ul din Sevilla (în araba al-qasr – palat), şi palatul din Granada „Alhambra” (al-hambra – roşietică), de la culoarea roşiatică a materialului de construcţie. Acest palat, unicul care a rămas nealterat de la arabi, din epoca medievală, se compune din trei corpuri de clădiri, fiecare dispus în jurul unei curţi. Dintre marile monumente religioase ale epocii abbaside care au rămas, cel mai impresionant este moscheea din Cordoba.

Arhitectura arabă

Arabescul a fost inventat de arabi, dar artiştii musulmani l-au complicat şi i-au dat o extensie neobişnuită, devenind o fantezie inepuizabilă,o nobleţe a concepţiei şi un uimitor rafinament al execuţiei.

Arabescul şi valorificarea sa din punct de vedere turistic


Există pentru destul de mulţi oameni dorinţa de a vedea şi de a cunoaşte în final, vetre de locuire în condiţii dure de existenţă, aşa cum sunt cele din zonele aride ale Asiei Mici. Stadiul cercetărilor efectuate permite descrierea celor mai vechi culturi ale populaţiei din această arie. În mileniile X şi IX î.Hr. abundenţa bogăţiilor naturale ale unor ţinuturi a permis grupurilor de vânători şi culegători să întemeieze aşezări permanente şi să renunţe la permanentele migraţii în căutarea hranei.

49 O.Drâmbă, Istoria culturii şi civilizaţiei, Editura Vestala, Bucuresti, 2003vol. IV, pag.491.50 Cele mai importante monumente arhitectonice ele acelei perioade sunt: moscheea al-Azhar din Cairo (972), palatele Medinat al-Zahra şi Alcazarul din Sevilla, celebra moschee din Cordoba (785-987).

143

Pe versanţii muntelui Carmel, la Einan, lângă Lacul Hule sau la Beida, pe podişul astăzi pustiu din împrejurimile Petrei, se construiau din piatră bordeie rotunde, locuite de vânători şi culegători de cereale sălbatice51. Râşniţele, secerile din silex şi gropile de depozitare nu constituie încă mărturii ale practicării agriculturii.

Petra

Sculpturile în piatră de la Einan

La Einan au fost descoperite cele mai vechi sculpturi din piatră, din Orientul Apropiat. Aşezarea de la Ierihon (el – Riha), cu câteva veacuri mai tânără,era înfloritoare în mileniul al VIII-lea î.Hr. se remarcă prin arhitectura sa devenită monumentală.

La Einan au fost descoperite cele mai vechi sculpturi din piatră

La sfârşitul mileniului al VII-lea î.Hr. aproape pe întreaga suprafaţă a Orientului Apropiat a apărut, aproape concomitent, ceramica.

Există în prezent un pelerinaj în această zonă, unde turiştii şi cei interesaţi sunt captivaţi de modul în care au fost realizate aici monumente, greu de înţeles prin ce procedee tehnice. Sunt atraşi aici cei mai mulţi turişti de ceramica pictată şi de construcţiile monumentale din piatră.

Pelerinajul

Construcţiile în piatră şi ceramica atrag mii de turişti

Vasele sferice lucrate manual sunt împodobite cu ornamente foarte simple, sub formă de crestături, triunghiuri şi zig-zaguri.

Forme asemănătoare sunt întâlnite în cursul mileniului al VI-lea la vărsarea fluviului Orontes, până în Palestina. În nord, aşezarea existentă acolo, unde mai târziu s-a dezvoltat vestitul Ugarit (în jurul anului 5000 î.Hr.) împreună cu toată zona învecinată, s-a aflat sub influenţa culturii Tell Halaf, înfloritoare în Mesopotamia.

Cultura Tell Halaf

O cultură autonomă s-a dezvoltat pe litoral, pe locurile unde în jurul anului 5000 î.Hr. a apărut prima aşezare, Byblos (Jubeil). Vestitul şi respectabilul oraş fenician de mai târziu era în acele vremuri doar un sat, alcătuit din bordeie, construite pe o dună de nisip împietrit.

În acelaşi timp, în Mesopotamia de nord înflorea o rafinată pictură pe ceramică, iar în Anatolia, locuitorii Çatal Hüyükului îşi împodobeau sanctuarele cu sculpturi şi

Urme ale vechilor culturi

51 Michal Gawlikowski, Arta Siriei, Editura Meridiane, Bucureşti,1976, pag 13.

144

fresce. Figurinele din lut descoperite în aşezările de pe malul Iordanului nu se pot compara cu ele, în ciuda unei anumite tendinţe.

La Beershewa, în deşertul Negew, locuitorii bordeielor de pământ există mărturii cum că au creat unelte şi podoabe turnate sau forjate din aramă în secolul IV î.Hr.; cunoaşterea metalurgiei a apărut aici cu cel puţin 2000 de ani mai târziu decât în Anatolia, ţară unde, după toate probabilităţile, au fost descoperite pentru prima dată proprietăţile deosebite ale minereurilor de metal.

Se păstrează până astăzi şi pot fi admiraţi la Teleilat-el-Ghasul, pe Valea Iordanului, pereţii caselor împodobiţi cu picturi; cel mai bine s-a păstrat motivul stelei cu opt colţuri, colorată în roşu, negru şi alb. Pe ţărmul Palestinei au fost descoperite morminte de piatră, în care osemintele morţilor erau aşezate în cutii de lut sau din piatră sub formă de casă, deseori pictate.

Motivul picturii stelei cu opt colţuri

Pictarea pereţilor caselor – obicei posibil de valorificat astăzi din punct de vedere turistic

În istoria şi cultura Palestinei, începând cu mileniul al III-lea î.Hr. vecinătatea Egiptului a început să joace un rol decisiv. Numeroasele schimburi asiatice în Egipt şi cele egiptene în Palestina sunt o mărturie a legăturilor permanente dintre cele două zone. La Gat, nu departe de Gaza, a fost descoperit un vas cu numele primului rege a Egiptului unit, Narmera. Byblos-ul care încă din această perioadă poate fi considerat oraş, începe să desfăşoare un comerţ intens cu aşezările din Valea Nilului, ceea ce îl va face să ajungă în secolele următoare un fel de cap de pod al Egiptului în Asia.

Legăturile culturale şi economice dintre Palestina şi Egipt

În domeniul arhitecturii cel mai interesant monument al epocii este templul dezgropat de la Et-Tell (probabil biblicul Ali), în apropiere de Ierusalim. Planul său neregulat pare să indice aceeaşi triplă împărţire pe care un mileniu şi jumătate mai târziu o regăsim la Templul lui Solomon.

Templul dezgropat de la Et - Tell

La Megiddo a fost descoperit un altar monumental în aer liber – un soclu rotund din piatră, cu diametru de 8 m, spre care duc nişte trepte. În cultul populaţiilor semitice aceste tipuri de construcţii s-au păstrat mult timp, în formă foarte puţin schimbată.

Altarul de la Megiddo – altar în aer liber

145

Cultura săracă a Palestinei contrastează cu înflorirea Byblos-ului. Casele din piatră, de cele mai multe ori cu multe camere, aveau încăperi mari, iar acoperişul se sprijinea pe stâlpi,aşezaţi câte trei de-a lungul pereţilor construcţiilor dreptunghiulare.

Ultimele secole ale mileniului al III-lea î.Hr. sunt caracterizate printr-o slăbire a culturii şi de o mare frământare socială. Întreaga zonă era hărţuită de invaziile populaţiilor străine; noile populaţii aveau un mod de viaţă nomad. Obiceiurile deosebite ale diferitelor grupări au o reflectare clară în dotarea mormintelor. La Ierihon pot fi deosebite cinci tipuri diferite de înhumare.

Perioada 1900-1700 î.Hr. şi întreaga zonă printr-un echilibru politic, o înflorire economică şi culturală. Siria a devenit un teritoriu disputat de puterile învecinate, rămânând sub ocupaţia Egiptului, a hitiţilor sau a statului Mitanni.

Hitiţii şi rolul lor

Într-un mod destul de greu de înţeles pentru noi, în această epocă, denumirea de Amurru a început să desemneze un mic regat (în nordul şi nord-vestul Libanului de astăzi). În schimb, întreg ţărmul mediteranean a început să fie numit Canaan. Într-un mod destul de bizar, în Canaan îşi are originea şi termenul ce desemna „purpura”, un colorant destul de puternic, obţinut din melci de mare. Acelaşi cuvânt desemna deci purpura, negustorii care o furnizau, patria lor şi în sfârşit, ţările învecinate, are nu aveau nimic în comun cu vopsitoria, cum ar fi Palestina.

Amurru

Canaan şi posibilităţile sale de exprimare – înţelesuri diferite pentru „purpură”

Dacă în ştiinţele istorice sunt menţionaţi canaaneni înainte de jumătatea mileniului al II-lea î.Hr., acesta este doar un anacronism dictat de comoditate, iar indicarea în acest mod a uneia din grupele de populaţii vorbitoare de limbi semite este pur convenţională. Iniţial acesta a fost un termen geografic.

Printre obiectele votive care au fost găsite în această zonă şi care atrag privirile curioşilor şi nu numai, sunt cele trei ancore din piatră. Ele pot fi admirate la Muzeul Naţional din Beirut. Mai sunt aici expuse figurine cu influenţă artistică egipteană din lut, de cele mai multe ori reprezentând animale: hipopotami, maimuţe, tauri, dar şi

Byblos-ul – cel mai important centru al metalurgiei din Siria

146

produse din bronz datorită cărora Byblos-ul poate fi considerat ca unul din principalele centre ele metalurgiei din Siria.

Alte descoperiri importante atrag atenţia: mormintele regeşti. Din cele nouă morminte adânci, săpate în roca moale argiloasă, doar trei au oferit posibilitatea studiului, celelalte şase fiind jefuite anterior perioadei descoperirii. Cele 67 de obiecte din metale nobile care provin din cele trei morminte ar fi fost depuse iniţial la Piaţa de antichităţi din Ierusalim, apoi a fost realizată o achiziţie a întregii colecţii de către Institutul Oriental din Chicago (unde astăzi se păstrează doar copii în mărime naturală şi explicaţii52), pentru ca apoi să fie cedată Muzeului Naţional din Beirut.

Mormintele regeşti

Egiptenizarea atât de profundă a Byblos-ului n-a desprins oraşul din sfera culturii siriene, care, în acele vremuri cuprindea într-un mod destul de unitar întreaga ţară. Din Palestina şi până la gurile fluviului Orontes se întâlnesc aceleaşi forme de ceramică, deseori imitând prin aspectul lor.

4.5. Turismul cultural în insulele din sud-estul Asiei

4.5.1. Cultura Polineziană

4.5.2. Cultura şi turismul cultural în Indonezia

4.5.3. Cultura, civilizaţia şi turismul în Borneo

52 Marele sarcofag din mormântul constatat a fi cel mai vechi, cioplit în gresie, are forma unei cutii dreptunghiulare şi este acoperit cu un capac cu mânere, prin care erau trecute funiile în momentul închiderii lui.

În mormântul lui Ibshemuabi a fost descoperit un medalion de aur bătut cu pietre preţioase, pe care este reprezentat Horus – şoimul cu aripi desfăşurate susţinând cartuşul cu numele regelui, iar deasupra lui se află scarabeu între două uraeusuri, în coroanele Egiptului de Sus şi Egiptului de Jos.

147

4.5.4. Particularităţi culturale în Celebes

4.5.1. Cultura Polineziană

Multe legende polineziene au fixat în cuprinsul lor momente importante petrecute în secole XII – XIV, când se pare că a fost perioada în care a avut loc expansiunea din centrul Polineziei înspre insulele mărginaşe. În multe dintre insulele populate în decursul ultimelor 500 – 600 de ani, generaţiile de astăzi păstrează încă, prin legendele lor istoria populării teritoriilor lor.

Maorii s-au aşezat în Noua Zeelandă în secolul al XIV-lea, iar unele insule ca Manihiki, Rakahanga, Tongareva, ş.a. au fost populate în mai multe etape.

Perioada stabilirii maorilor în insulele polineziene

Deşi s-ar părea că s-au găsit multe răspunsuri convingătoare cu privire la originea polinezienilor nu se poate trece cu vederea că există şi întrebări fără răspuns. În cuprinsul Polineziei sunt şi astăzi insule despre a căror populare nu se ştiu decât foarte puţin lucruri. În această situaţie nu sunt nişte neînsemnate insule din imensul Pacificului, ci de două dintre principalele insule ale părţii de vest a Polineziei: Tonga şi Samoa. Rămâne încă neexplicat pentru ce locuitorii acestor două arhipeleaguri se considerau autohtoni, pentru că ei nu păstrează amintirea

Originea populaţiei din insulele polineziene

148

Obiective:

- Înţelegerea particularităţilor culturale polineziene;

- Realizarea raporturilor şi legăturilor existente între culturile insulare şi cele de origine ale populaţiei;

- Înţelegerea si stabilirea legăturilor culturale dintre insulele vecine şi a arhitecturii particulare realizate;

- Înţelegerea particularităţilor de natură culturală şi socială din Celebes.

legendarei ţări de baştină a polinezienilor, Hawaii.Tonga şi Samoa se numără printre puţinele insule unde

legenda venirii din Hawaii nu este cunoscută. Se crede că Tonga şi Samoa ar fi fost zona de intrare în lumea polineziană a primelor grupuri de polinezieni care au venit prin Melanezia. În acest caz este posibil ca ei să nu fi păstrat amintirea unei ţări legendare în care strămoşii lor nu călcaseră niciodată53.

Lipsa legendei este explicată de unii prin izolarea localnicilor de restul polinezienilor şi prin influenţa pe care au exercitat-o asupra lor locuitorii din insulele Fijii, aflaţi în apropiere.

Săpăturile arheologice din ultimii ani pun în evidenţă puternice înrudiri între cultura populaţiei insulelor Marchize şi celei din insulele Fiji, situată în aproprierea insulelor Tonga şi Samoa.

Înrudiri ale grupurilor de populaţie din zonă

4.5.2. Cultura şi turismul cultural în Indonezia

Evoluţia culturii în Indonezia nu poate fi înţeleasă fără cunoaşterea proceselor evolutive din sudul şi sud-estul Asiei. Aspectul actual ni se înfăţişează din neolitic.

Neoliticul se găseşte în insulele Indoneziei materializat în uneltele de piatră şlefuită. Perioada cea mai importantă a fost aceea când s-a renunţat la cules şi s-a trecut la agricultură. Este epoca în care se va dezvolta fizionomia antropologică şi lingvistică a arhipeleagului.

Către sfârşitul Neoliticului civilizaţiile din sud-estul Asiei cunosc o anumită schimbare; ea este generată de transformări sociale existente la acea vreme şi este înregistrată ca perioadă prin apariţia construcţiilor unor monumente din piatră de dimensiuni destul de mari şi cu o arhitectură impresionantă pentru acea vreme şi ţinând cont de nivelul economic la care ajunsese societatea. Ele sunt cele care au dat epocii şi culturii ei denumirea de

Schimbărilede la sfârşitul Neoliticului asupra populaţiei indoneziene

53 Ion Vlăduţiu, Polinezienii, Ed. Tineretului, 1967, pag.64

149

megalitică54.Elementele caracteristice ale megaliticului au

supravieţuit şi încă într-un număr destul de mare şi astăzi pe teritoriul insulei Sumatra şi în insula Nias.

Elementele carecteristice megaliticului

Deşi arta din Nias derivă, înainte de toate din cultura megalitică, acest teritoriu a suferit şi diverse alte influenţe, care şi-au pus evident amprenta. Arta s-a născut prin fuziunea a două culturi locale.

Influenţele hinduse s-au resimţit mai târziu, în secolul al XIV-lea, sau poate chiar mai devreme, când a suferit şi influenţa indo – japoneză şi indo – sumatreză.

Arta Hias

Influenţele hinduse

În Hias cultura locală şi influenţele din exterior se împletesc destul de bine. Totul este elocvent în construcţii, care sunt cel puţin cu un nivel mai înalte decât în alte insule. În partea de sud a Niasului sunt pieţe pavate cu pietre iar satele, care sunt construite pe dealuri sunt împrejmuite cu ziduri. Sunt întâlnite peste tot scări lungi, ai căror pereţi sunt împodobiţi cu sculpturi în relief.

Hias – cultura locală

Cele mai frumoase produse ale sculpturii în piatră sunt jilţurile de formă neregulată, sugerând un calao55. Dacă sculpturile din piatră înfăţişând figuri omeneşti sunt foarte rare, aici întâlnim un număr foarte mare de sculpturi antropomorfe, cu o mare diversitate de forme, funcţiuni, şi dimensiuni.

Conform tradiţiei, obiceiul de a confecţiona, în împrejurări date asemenea idoli, ar pleca de la Silewe Hazarata, unul dintre personajele cele mai importante ale Pantheonului din Nias. În galeria acestor idoli, rolul principal era deţinut de Adu Zatua, adică efigia strămoşilor.

Tradiţii locale legate de confecţionarea idolilor

După credinţele locale, unul dintre sufletele omului, acela ce stă în inimă şi se numeşte moko-moko sau nosodata nu părăseşte imediat corpul şi nu iese la iveală decăt mai târziu, sub forma unui mic păianjen. Imediat ce membrii familiei au reuşit să găsească un păianjen în

Credinţe şi exprimare spirituală la populaţia indoneziană

54 Tibor Bodragi, Arta Indoneziei şi a insulelor din sud-estul asiatic, Ed. Maridian, Bucureşti, 1974, pag.12 - 14

55 Specie de pasăre tropicală cu cioc foarte dezvoltat

150

apropierea mormântului ei îl duc la statuia funerară şi sufletul trece din insectă în efigie. Dacă statuia se crapă, înseamnă că sufletul a părăsit-o şi procesul trebuie repetat, cu o nouă sculptură.

Adu Zatua este executată cu mare grijă. Uneori corpul este reprezentat prin forme angulare, însă cel mai des sunt rotunjite; mâinile sunt împreunate la nivelul pieptului.

În general bijuteriile sunt şi ele indicate. Statuile masculine au în plus un cercel purtat într-o singură parte, o podoabă pentru buze, de formă conică, aşezată deasupra gurii şi asemănătoare unei mustăţi.

Particularităţi în exprimarea artei sculpturale indoneziene

4.5.3. Cultura, civilizaţia şi turismul în Borneo

Aici aşezările omeneşti sunt dispuse de-a lungul văilor râurilor. Este preferat pentru locuire zona centrală a insulei şi mai puţin zonele sale litorale. Populaţia trăieşte în grupuri izolate, fiind independente din punct de vedere politic, neavând în comun decât limba şi cultura.

Vechile popoare, a căror denumire colectivă era aceea de Dayaci se compun din mai multe grupuri aparţinând unor triburi diferite sub raportul limbii şi al culturii.

- OT-danum-Ngdadjn în sud-estul insulei;- Kenja, Karjabahau în centrul insulei, a căror

civilizaţiei prezintă trăsăturile cele mai arhaice;- Dayacii continentali în vestul insulei;- triburile Iban şi Dayacii maritimi în nordul

insulei;- grupul Dusur-murut-Kelabit în nord şi nord-estul

insulei;

Una din trăsăturile specifice ale culturii dayace este casa lungă, construită pe malul râurilor. Lungimea sa poate atinge 200 m, iar lăţimea e de 10 – 20 m. Satul este constituit din una sau două case, rareori mai multe. Familiile locuiesc în încăperi separate printr-o despărţitură. Vatra se găseşte fie în interior, fie în faţa încăperii.

Cultura dayacă

Dincolo de analiza fundamentală a elementelor stilistice, arta diferitelor grupuri dayace prezintă diferenţe esenţiale atât în ceea ce priveşte motivele aplicate, cât şi în gama

151

obiectivelor lucrate şi calitatea execuţiei.Activitatea artistică a bărbaţilor şi a femeilor este net

separată. Bărbaţii produc obiecte a căror execuţie presupune un dezvoltat simţ al formelor şi o îndrumare remarcabilă în folosirea obiectelor tăioase (ascuţite). Femeile excelează în cusături, ţesături, olărit, tatuaje şi broderi cu mărgele.

Familia şi rolul membrilor în familie

Majoritatea operelor plastice lucrate în Ron-de-Basse provin de la grupele (grupurile) Ot-darum-Ngadjn şi Dusur din partea de sud-est a insulei Borneo. Aceste statui pot fi împărţite după funcţiunile lor, care sunt dintre cele mai diferite, în două mari categorii: - cele mai folosite cu ocazia ceremoniilor funerare;

- lucrări ridicate la intrarea în sate, destinate să-i ocrotească pe cei vii.

Ritualuri şi obiceiuri de protecţie în Insulele Borneo

O operă plastică legată de cultul morţilor şi denumită "hampatorg" îl înfăţişează pe sclav însoţind sufletul defunctului în lumea de dincolo.

În aceleaşi regiuni se mai fabrică şi figuri antropomorfe din lemn, de dimensiuni mai mici. Sculptate în mod grosolan cu trăsături abia schiţate, ele au menirea să-i protejeze pe oameni împotriva diverselor nenorociri şi să-i vindece pe bolnavi. Figurinele se aşează fie în coşurile ce conţin mâncare, fie deasupra lor, cu scopul de a goni răzătoarele şi de a îndepărta duhurile rele.

Triburile Kajou şi Bahau, care trăiesc pe malurile fluviului Mahakaru în centrul insulei Borneo, atribuie măştilor o importanţă aparte. Bărbaţii şi femeile le poartă la ceremoniile organizate în momentul începerii culturii orezului.

Rolul măştilor la diferite triburi

4.5.4. Particularităţi culturale în Celebes

Situată la est de insula Borneo, prezintă un relief abrupt şi fragmentat în cea mai mare parte. Relieful exprimă în acest caz şi originalitatea obiceiurilor şi gesticii populaţiei autohtone56.

Aici sunt mai multe triburi şi grupuri:- Bugi şi Makassari, triburi islamizate,

56 F. Braunstein, Istoria civilizaţiilor, Editura Lider, Seria Cultură Generală, Bucureşti, pag. 53-57.

152

aparţinând astfel unei mari culturi;- Toradja occidentali şi orientali în nord şi

centru;- Toradja meridionali în sud sau Sa´dan;- Loinang în est;- Mori Laki în sud-est.

Unul dintre domeniile importante ale artei – mai ales Toradja Sa´dan este arhitectura. Locuinţele construite pe piloni înalţi deasupra unor lespezi sculptate, au un plan dreptunghiular şi cu acoperiş, în pantă dublă. Izolate, ele se ridică pe locuri greu accesibile. Construcţiile monumentale sunt împodobite cu sculpturi şi picturi.

La Toradja orientali şi occidentali arhitectura este mai modestă, ornamentaţia concentrându-se în locuri bine determinate din templu (laba), ale căror scări, piloni, uşi şi anumite bârne prezintă adesea sculpturi în relief. Elementul decorativ cel mai des întâlnit este capul de bivol, în toate variantele posibile.

Arta toradja nu a produs mari opere în domeniul statuarului, nici într-acela al basoreliefului. La fel ca şi dayaci şi la ei arta este bidimensională. Principalul său domeniu rămâne împodobirea ţesăturilor. Sunt folosite predominant patru culori: carmin, galben, purpuriu şi verde. Ca modele geometrice se reprezintă predominant cercurile şi pătratele în care sunt înscrise alternativ benzi de culoare închisă şi mai deschisă.

Arta todja – arta împodobirii ţesăturilor

Civilizaţia perioadei megalitice, epocii bronzului şi a fierului au evoluat în mod inegal în diferite părţi ale arhipelagului. Cultura irigată a orezului şi plugul cu tracţiune animală care, alături de metalurgie, reprezintă cuceririle cele mai importante ale epocii, le regăsim în Java şi Sumatra. Aceste noi tehnologii au creat un nivel social şi cultural care, aveau să permită populaţiei să devină permeabilă la influenţele venite din India şi să intre astfel într-o nouă fază a producţiei agricole.

G.Coedès susţine în scrierile sale că în momentul în care primii hinduşi au sosit în aceste insule ei au găsit aici nu nişte hoarde sălbatice, ci societăţi bine organizate, al căror

153

aspect cultural nu diferea prin nimic esenţial de al lor.Cele mai vechi inscripţii în limba sanscrită cunoscute

până azi au fost descoperite în insula Borneo. Ele datează din anul 400, în vreme ce inscripţiile hinduse descoperite în partea de vest a Javei, datează din jurul anului 450.

Inscripţiile în limba sanscrită

Influenţa indiană a îmbogăţit patrimoniul cultural al arhipelagului în numeroase domenii. Scrisul a favorizat dezvoltarea literaturii, apoi s-a dezvoltat arhitectura, arta plastică, decorativă, ş.a.

Influenţa indiană

În secolul al VIII-lea, centrul de gravitaţie al civilizaţiei hindo-indoneziene se transferă în insula Java, unde puterea era în mâinile dinastiei Sandjapa. Sub această dinastie au fost construite pe platoul, insular în prima jumătate a secolului, micile tolandi (cuvânt al cărui sens original era de monument funerar).

Borobudur – monument ce atrge mii de turişti anual

La mijlocul secolului al VIII-lea, dinastia Sandjipa a fost nevoită să cedeze puterea dinastiei Sailendra, adeptă a buddhismului Mahaya. Această dinastie a cărei putere s-a extins destul de mult, a construit în afara unei serii de tolandi, cel mai remarcabil monument al artei buddhiste situat la 32 km nord-vest de Djokdjakarta, purtând numele de Borobudur.

Ridicat într-un plan pătrat, în ciuda siluetei sale decupate, nu ansamblu masiv, se înalţă în mijlocul câmpiei, având drept fundal conturul difuz al munţilor.

Borobudur reflectă cele trei sfere ale cosmosului, conform doctrinei Mahayana (lumea dorinţelor, lumea formelor şi lumea lipsită de forme) şi simbolizează procesul în cursul căruia sufletul eliberat de aservirea faţă de materie şi de formă, atinge absolutul, încarnat prin stupa superioară în ceea ce priveşte forma clădirii.

Simbolismul monumentului Borobudur

Borobudur-ul este unic, în sensul că uneşte într-un singur ansamblu terasele pătrate şi cele circulare şi un anumit tip de stupa.

S.Wirjosuparta susţine că este posibil să fie vorba aici de o combinare a gândirii religioase hinduse cu vechea religie indoneziană. Borobudur ar fi astfel o piramidă terasată aparţinând unui tip izvorât din epoca megalitică, legat de cultul strămoşilor; în acelaşi timp insă,

154

monumentul ar simboliza cele 10 trepte ale stării de Badhisattva.

Cel mai important monument din Java este complexul templelor de la Panataran, a cărui durată de construcţie a fost de 250 de ani, început în 1197. Structura construcţiei precum şi dispoziţia templelor în cele trei curţi separate una de cealaltă printr-un zid, amintesc de templele din Bali. Ornamentaţia primelor două terase e inspirată din Ramajana, iar cea de-a treia terasă e decorată cu şerpi înaripaţi, cu statui de divinităţi masculine şi feminine. Porţile de la intrare sunt străjuite de statui de paznici.

Complexul templelor de la Panataran

Există în arhipelag un ansamblu de culturi ce se îmbină în cel mai simplu şi natural mod de putinţă. Nu doar influenţa şi combinaţia local hindusă este prezentă aici. Islamismul este cel care s-a răspândit destul de rapid odată cu dezvoltarea comerţului şi apariţia primilor mahomedani care şi-au răspândit religia.

Aculturaţia în arhipeleag

Un important centru al expansiunii islamice este Malacca. Negustorii de aici, care circulau între insule transportând mirodenii şi alte articole indoneziene au format colonii în Java. Chiar din secolul al XV-lea, s-au construit de-a lungul litoralului sate islamice, care s-au extins apoi spre interior.

Expansiunea şi influenţa culturii islamice

De aici, mahomedanismul s-a extins în secolele XVII – XVIII – în zona Celebesului. În aceeaşi perioadă cu expansiunea islamismului au apărut în Indonezia şi primii europeni, atraşi de comerţul cu mirodenii. Prima bază portugheză a fost fondată la Malacca, în 1511. Astfel s-a modificat peisajul cultural al arhipelagului. Noul aspect cultural e departe de a se fi stabilizat. Ceea ce este important, este că toate elementele culturale îşi găsesc ordinea în fiecare colţ din arhipelag. Sunt respectate toate elementele de cultură şi civilizaţie. Totul este un nou şi un vechi.

În prezent, Indonezia intră în marele curent al economiei mondiale. Regimul european a dezagregat organizaţia preexistentă. Puterea sultanilor a devenit strict nominală.

Dintre toate insulele, Bali este singura unde pictura şi sculptura s-a menţinut până în prezent fără nici-o pierdere.

155

Aici, pictorii conservă preferinţele lor pentru culorile vii şi compoziţia încărcată. Figurile apar în consumul logic al scenei reprezentate sau se înscriu într-un cadru natural.

Exceptând sculpturile în piatră destinate templelor, creatorii lucrează pentru piaţa artistică într-o perspectivă mult mai europeană decât indoneziană, ceea ce inevitabil, duce la o producţie de masă.

Influenţele europene în cultura şi arhitectura locală

În domeniul artei artizanale şi industriale se înregistrează un fenomen de supravieţuire a vechilor procedee. Într-o serie de vechi centre, ramurile artizanale tradiţionale mai lucrează, dar cu o capacitate redusă şi folosind noi materiale şi noi tehnici. Astfel, în Sumba se fabrică şi acum textile ikat. În Sumatra şi Bali ţesături cu fir de aur şi argint.

Particularităţi în exprimarea liberă a motivelor ţesute

Ceramica, ramura artistică cel mai puţin dezvoltată în trecut, cunoaşte acum o mare dezvoltare.

Indonezia constituie teatrul aceleiaşi schimbări, care altădată s-a produs sub influenţa culturii indiene şi apoi în momentul cuceririi de către islam. Ea a primit uşor influenţe exterioare, s-a lăsat pătrunsă de noii factori stimulatori, chiar dacă apoi i-a modificat după propria sa imagine, dându-le un caracter naţional.

O nouă cultură se naşte şi se desprinde din ce în ce mai rapid devenind modernă, fără să înceteze însă a fi indoneziană.

CAPITOLUL V.

TURISMUL CULTURAL AFRICAN

5.1. Importanţa studierii vechii culturi africane în dezvoltarea turismului cultural

156

4.1.1. Primii locuitori în ţinuturile Africii negre, culturile şi elementele lor caracteristice

5.2. Particularităţi ale culturii şi turismului cultural în Africa5.2.1. Tipuri şi modalităţi de exprimare a culturii

africane5.2.2. Încadrarea geografică a societăţilor

tradiţionale africane5.2.3. Oferta culturală şi potenţialul turistic al Africii

negre5.2.4. Cultura şi turismul cultural în Egipt

5.1. Importanţa studierii vechii culturi africane în dezvoltarea turismului cultural

Procesul dezvoltării Africii în ultimii 1500 de ani este încă neclar din punct de vedere. Multe aspecte rămân necunoscute. Generalizările prea riguroase cu privire la un continent atât de extins şi divers, sunt de obicei eronate. Totuşi, din lucrările multor istorici şi arheologi din ultimii 10 – 20 de ani, rezultă că se cunoaşte şi se poate spune cu mult mai mult – cu certitudinea de a nu greşi – decât se bănuia sau se considera că ar fi posibil de spus.

157

Obiective:

- Stabilirea importantei studierii vechii culturi africane;

- Menţionarea primilor locuitori în ţinuturile Africii negre, culturile şi elementele lor caracteristice;

- Întelegerea tipurilor şi modalităţilor de exprimare a culturii africane;

- Întelegerea particularităţilor culturii africane;

- Stabilirea noţiunii de turism cultural şi particularizarea lui în ţările africane.

5.1.1. Primii locuitori în ţinuturile Africii negre, culturile şi elementele lor caracteristice

În ultimii ani s-au descoperit multe din istoria Africii. Maimuţele antropomorfe trăiau în Africa acum 1 milion de ani. Multe fosile ale acestora s-au descoperit în ultimii 60 de ani. Erau maimuţe antropomorfe sau oameni asemănători cu maimuţele? Problema este încă nerezolvată datorită faptului că veriga de legătură între strămoşii comuni ai maimuţelor şi oamenilor şi acea fiinţă care a pregătit calea spre Homo Sapiens nu a fost încă identificată.

Există câţiva rivali puternici în această competiţie pentru titlul de strămoş al omului, reprezentaţi prin fosile provenite în cea mai mare parte din Africa de Sud şi Est. Aceste animale, de tipuri diferite sunt proto-oameni de un fel sau altul, fie că sunt mai aproape de maimuţă sau de om pe linia evoluţiei lor. După expresia plastică a prof. Raymond Dart, ele "oscilau la limita umanităţii".

Rivalitatea în ceea ce priveşte primele forme de viaţă umană

Descoperirile din Africa de est, mai ales Uganda şi Kenya, cuprind nu numai primele dovezi existente până acum cu privire la Homo Sapiens, îndreptăţind astfel concluzia unor antropologi pe care până acum nimeni nu a infirmat-o, ca Africa ar fi fost leagănul omenirii.

Dovezile din Uganda şi Kenya

Specialiştii în preistorie au căzut de acord asupra succesiunii posibile a schimburilor climatice din Africa de est. Ei disting patru mari perioade pluviale din Africa de est; acestea coincid după părerea lor cu cele patru glaciaţii din Europa. Principalul motiv pentru care ei consideră că Homo Sapiens a apărut pentru prima oară în Africa este dat de faptul că aici s-au descoperit unelte din piatră în depozite datând din prima epocă pluvială, în timp ce în Europa uneltele din piatră au fost găsite în depozite mult mai târzii. Astfel, uneltele găsite în Uganda ar putea fi considerate cele mai vechi dintre uneltele descoperite vreodată.

Formelede viată şi perioadele interglaciare

Cele patru perioade pluviale din Africa de est sunt denumite: Kageran, Kamasian, Kanjeran şi Gamblian. În ultima perioadă, care a început acum 12000 – 14000 ani57, Homo Sapiens era un locuitor stabil al Africii de est, el păşind deja în epoca de piatră. Întrebarea care se ridică

Homo Sapiens era un locuitor stabil al Africii de est acum 12000 – 14000 ani

57 Basil Davidson, Redescoperirea Africi vechi, Editura Ştiinţifică, 1964, pag. 36

158

frecvent este oare cum arătau aceşti oameni ai epocii Gamblian? Erau probabil deosebiţi de toate popoarele care locuiesc astăzi în Africa?

Aproximativ în jurul anului 5000 î.Hr. au apărut în Africa tipuri umane noi. Printre ele, tipul negru sau negroid era predominant. Urmele cele mai timpuri ale acestora provin din zone africane foarte apropiate între ele: un craniu fosil şi alte câteva fragmente, dintr-o aşezare mezolitică de lângă Khartoum (Sudan) şi un alt craniu şi câteva oase găsite sub un strat gros de lut la Asselar, în Sudanul de Vest.

Aceste popoare par să se fi înmulţit după mileniul al V-lea î.Hr. Dovezile care permit această afirmaţie sunt cele 800 de cranii descoperite în valea Nilului pe cursul inferior, provenind din Egiptul predinastic, adică înainte de anul 3000 î.Hr.

În jurul anului 5000 î.Hr. tipul humanoid negru sau negroid era predominant

În 1958 exploratorul francez Henri Lhote, specializat în studiu Saharei prezintă succesiunea diferitelor populaţii care au trăit aici. Sahara a cunoscut patru perioade de locuire58 în perioada ei fertilă. În decursul primei perioade, celei mai timpurii, ea a fost locuită de o populaţie de vânători, urmată de o alta, de păstori.

Urmaşii acesteia din urmă au domesticit calul, în jurul anului 1200 î.Hr. Lhote bazându-se pe modificările vizibile ale desenelor rupestre, el a stabilit că 16 popoare au locuit în Sahara în perioada populaţiei de vânători şi păstori.

Ideile lui Henri Lhote în privinţa populaţiilor Saharei

5.2. Particularităţi ale culturii şi turismului cultural în Africa

A ne referi la Africa din punct de vedere cultural nu înseamnă s-o marginalizăm şi să scoatem în evidenţă elementele de cultură europene, care aici lipsesc.

5.2.1. Tipuri şi modalităţi de exprimare a culturii africane

Este vorba de altă lume, care trăieşte şi a trăit dintotdeauna călăuzită de alte principii decât cele pe care le-am văzut şi admirat la europeni.

58 L.C. Briggs, Review of Physical Anthropology of Sahara and its Prehistoric Implications, 1957, pag 18

159

Şi Africa, indiferent de aria geografică la care s-ar face referire, găseşte suficiente resurse pentru a pune în evidenţă o cultură reală. Ea se găseşte în literatură, dans, obiceiuri, tradiţii şi credinţe. Pe continentul african sunt răspândite cele mai diverse specii de literatură populară. În cadrul acestuia, se reliefează clar diferite stiluri. Apariţia stilurilor e legată de anumite spaţii. Astfel se poate spune că povestea de coloratură orientală există numai în zona cele mai diverse specii de literatură populară. Astfel se poate spune că povestea de coloratură orientală există numai în zona ţărilor mediteraneene, în Egipt, în Sudan şi pe coasta de est.

Africa dispune de resurse culturale deosebite

Pe continentul african sunt răspândite cele mai diverse specii de literatură populară

160

Africanii trăiesc într-un mod simplu şi, în mod normal şi cultura lor se exprimă la fel de simplu. Indiferent că este vorba de literatură, arhitectură, artă, ea redă totul într-un mod simplist, aproape de natură.

Africanii trăiesc într-un mod simplu şi, în mod normal şi cultura lor se exprimă la fel de simplu

Africa atrage turişti. Prin ce?

Această lume veche este încă nedescoperită pentru cei mai mulţi, indiferent de tehnica şi tehnologia disponibilă. Este deosebit de interesantă concepţia despre lume, despre apariţia ei în rândul africanilor. De aceea trebuie să spunem că avem de-a face cu un fenomen ce nu poate fi subliniat suficient: o parte esenţială a tuturor fenomenelor din sfera concepţiei asupra lumii, pe care secolul al XIX-lea denumit cu predilecţie „progres cultural” şi care a constat într-o dislocare a modului de a simţi viaţa, dislocare cauzată de o accentuare mai puternică a raţiunii, a însemnat în realitate o alunecare spre sărăcie.

5.2.2. Încadrarea geografică a societăţilor tradiţionale africane

Pe teritoriul de la sud de Sahara trăiesc negrii şi alte rase precum boşimanii, hotentoţii, pigmeii, somalezii, care în funcţie de unele studii şi ipoteze sunt înrudiţi, iar după alţii, nu. Fiecare dintre aceste populaţii au o cultură şi un mod de a trăi propriu, însă de multe ori condiţionată de condiţiile de viaţă şi de hrană.

Comparând cele două zone africane: de la nord şi de la sud de Sahara, constatăm că evoluţia lor este diferită. Influenţele europene şi asiatice sunt prezente şi destul de bine vizibile în nord, prin artă, realizarea monumentelor şi construcţiilor, a modului de viaţă, a relaţiilor interumane, a ocupaţiilor de bază. În sud influenţele sunt probabil – după cum apar în anumite documente, destul de puţin vizibil păstrate. Dintre aceştia, cei din Cultura San prezintă cel mai pregnant elemente de autenticitate. Păstorii hotentoţi, de aceeaşi rasă, cu o limbă apropiată, dar având un mod de viaţă mai avansat şi le numesc pe rudele lor care trăiesc din vânătoare şi cules din zonele aride, cu apelativul de „san”.

Cultura San

În acelaşi timp, europenii, după secole de-a rândul i-au

161

confundat cu hotentoţii, o populaţie care poartă denumirea de „oamenii tufişurilor”, „buschjes mannes”59, apelativ notat pentru prima dată de Peter Kolb în 1719. Mici de statură, media de înălţime a bărbaţilor fiind de 1,57m, iar al femeilor de 1,47m, cu pielea gălbuie, ochi mongoloizi, păr scurt,ondulat în smocuri, steagotipi, ei prezintă o serie de caracteristici antropologice explicabile doar printr-o adaptare succesivă la un mediu special: activitatea de prădător în savana uscată, ochii mongoloizi şi culoarea pielii sunt legate de procesele de selecţie la adaptarea la vânt continuu, mari diferenţe de temperatură, iar steagotopia, adică depunerile de grăsimi caracteristice pe pântece (abdomen) se datorează unor procese de selecţie pentru păstrarea echilibrului de apă şi sare, în cazul privărilor îndelungate de apă.

„buschjes mannes” - apelativ notat pentru prima dată de Peter Kolb în 1719

59 M. György, Civilizatia si cultura Africii Vechi, Editura Sport-Turism, pag. 112.

FAMILIE DE BUSCHMAN

FAMILIE SI TIP DE LOCUINTA

FEMEIE BUSCHMAN

BARBAT BUSCHMANSURSA:

http://goafrica.about.com/od/namibiaatravelguide/ig/Namibia

162

Această adaptare fiziologică a permis „expansiunea” boşimanilor, în dauna altor grupuri de populaţii, „cucerind” interiorul savanelor deschise, lucru nereuşit de un alt grup. Adaptarea la clima aridă este o caracteristică a acestei vechi rase, expansiunea bantusă, iar mai târziu cea europeană nu a avut un efect de influenţă asupra culturii populaţiei. Situaţia este analogă cu cea a pigmeilor, adică aceste situaţii de excepţie ajung să devină normale, zilnice, ducând organismul la o stare de solicitare la limită, care produce acea îmbătrânire rapidă.

Adaptarea organismului la condiţiile climatice

Există o atracţie din ce în ce mai mare pentru zonele aride ale Africii şi de analiză a acestor grupuri de populaţii specifice. Cei mai mulţi turişti, călători sau persoane interesate de viaţa acestora sunt din statele Europei de Vest şi Nord sau din America de Nord. Ei rămân uimiţi de posibilitatea şi capacitatea de adaptare la un mediu atât de dur, însă această viaţă-veşnic în căutarea hranei şi a celor necesare supravieţuirii – îşi lasă amprenta pe aspectul lor îmbătrânit prematur. Expediţiile în aceste ţinuturi sunt unele dintre cele mai costisitoare pentru organizatori, nu numai ţinând cont de asigurarea în regim scurt a unui anumit confort ci şi de gradul de risc pentru fiecare turist sau călător. Aceste „vizite” lasă urme destul de mari în sânul comunităţilor de boşimani, deoarece sunt destul de sensibili la bolile pe care le pot lua de la vizitatori. Rezistenţa lor este destul de redusă în acest caz.

Atracţia turiştilor pentru tradiţiile populaţiilor Africii negre

Gradul de dificultate al organizării de expediţii în aceste spaţii

Morala acestei societăţi este morala respectului reciproc şi a egalităţii în drepturi. Sunt considerate infracţiuni majore: furtul de alimente, pângărirea sălaşului copiilor şi încălcarea teritoriului altei grupe. Judecarea se face în general pe microgrupe de vârste şi sex, în cazuri extreme ajungându-se la un fel e „judecată divină”.

Morala acestei societăţi este morala respectului reciproc şi a egalităţii în drepturi

Ideea îmbrăţişată de mulţi europeni, călători şi teoreticieni din secolul al XIX-lea, că „boşimanul crede că e bine doar ce-i convine lui”60, se bazează pe axioma falsă a moralei creştine şi axiologic în afara condiţiilor concrete.

60 I. Vlăduţiu, Ingeniozitatea omului, Editura Meridiane, 1968, pag. 35-37.

163

„Omorârea copiilor gemeni, părăsirea bătrânilor incapabili de a continua peregrinările în tufiş în aşteptarea morţii, pot fi considerate acte de cruzime dacă le rupem din contextul istorico-economic dat. Dacă luăm în considerare că un copil trebuie alăptat timp de 4 ani, din cauza hranei greu digerabile, dacă acceptăm că supravieţuirea grupului e legată de completarea alimentaţiei pe terenuri noi de culegere, putem înţelege gesturile reprobabile – având drept singură conduită morală ideea sacrificării pentru supravieţuirea colectivităţii”61.

„boşimanul crede că e bine doar ce-i convine lui”

Toate ciclurile de credinţe se învârt în jurul vânătorii, al ciclurilor naturii, al ploii, al hranei – respectiv al bolii şi al morţii62.

5.2.3. Oferta culturală şi potentialul turistic al Africii negre

Pentru formarea unui stil propriu de natură autentic africană, o importanţă mult mai mare a avut-o apariţia unei separări rezultate timpuriu din concepţia magică asupra lumii şi, în afară de aceasta, dintr-o formă ludică încă arhaică a respectivei concepţii, anume separare în direcţia sărăcirii constând într-o timpurie constituire a unei vieţi profane – aproape exclusive. Acesta este hamitismul propriu-zis.

Cultura hamitiţilor din nord şi în special a celor nomazi este impresionantă. Viaţa lor cotidiană nu este niciodată atinsă de vreo relaţie oarecare. Aici ea se manifestă în gestica oamenilor prin pasiune, pofta de luptă, setea de posesiune, ambiţie, care capătă de cele mai multe ori amplificări şi asprimi teribile. Dacă nu întrebăm care este cauza naturală a unei asemenea culturi, putem răspunde indicând momentul întotdeauna decisiv pentru dezvoltarea culturilor bazate pe fapte şi magie: animalul!. Animalul vânat a fost cel care a dat vânătorului african nota specifică a modului său de a simţi viaţa.

Creşterea vitelor a imprimat şi ea hamiţilor din deşerturi şi stepele Africii de Nord de astăzi acea asprime înfricoşătoare pe care o vedem întrupată îndeosebi în

Viaţa şi ocupaţiile hamitiţilor

61 M. György, Civilizatia si cultura Africii Vechi, Editura Sport-Turism, pag. 119. 62 Histoire générale de l´Afrique, vol II. Pag 715-716.

164

„creaţii literare” ale triburilor din Pustiul Nubiei. Nu există aici „operă literară” sau povestire, care se transmite pe cale orală de la o generaţie la alta, care să nu includă tâlhari, hoţi şi luptă pentru a păstra ceea ce au.

„Harami” tâlharul, a devenit în Pustiul Nubiei expresia desăvârşită a caracterului regional. Animalul predominant în regiunea respectivă, cămila, a condiţionat stilul hamitic nord-estic. Fenomenul nu poate fi foarte vechi, deoarece cămila a pătruns aici în secolul al II-lea d.Hr. Hamitismul n-a trecut direct de la starea de vânători şi culegători a oamenilor la cea a crescătorilor de animale. Mărturia picturilor rupestre nu trebuie greşit înţeleasă; creşterea cămilelor a fost cu siguranţă precedată în regiunea nord-estică de o creştere a vitelor şi, de asemenea, de folosirea intensă a măgarului; dar acest din urmă animal nu a adus nicăieri modificări fundamentale în cultură.

Legende care continuă să domine viaţa locuitorilor africani

Ocupaţiile şi rolul lor în cultura locală

Influenţa exercitată de creşterea vitelor asupra culturilor din această zonă poate fi deosebit de bine identificată în Africa.

În Africa de est şi sud-est fulbii şi mai ales massaii, iar în sud hotentoţii pot fi consideraţi drept prototipuri.

Fulbii, massaii şi hotentoţii

Stilul modului de a simţii viaţa, legat de aceste tipuri, poate fi recunoscut, într-o înclinaţie evidentă spre întreprinderi războinice. Hotentoţii dovedesc aceasta prin cruzimea ritualurilor de ucidere a boilor, massaii cu casta lor de războinici, iar fulbii cu fanaticele lor mulţimi de războinici şi genii războinice.

Ritualurile ca mod de exprimare culturală

Nu e nici-o îndoială că vitele au adus un puternic impuls în hamitism. În fond, toţi aceşti pricepuţi crescători de animale din regiunea de cultură etiopiană a Africii trebuie caracterizaţi drept pe jumătate hamiţi. În acest fel, este posibil să observăm efectele paideumatice ale creşterii celor mai importante animale domestice, efectele celorlalte animale domesticite de om. Dintre ele porcul şi calul se situează la poluri opuse. Fireşte, nu întâmplător în domeniul culturii „malaioni – gritice”, adică etiopiană veche, creşterea porcilor iese deosebit de puternic în evidenţă. Încă de la prima cristalizare a caracterului ei, această cultură a fost una a culegătorilor de rădăcini şi

Rolul diferitelor rase de animale în viaţa culturală

165

tuberculi, fiind aşadar potrivită asemănării cu un animal râmător care consuma această hrană. În privinţa aceasta, nicio complicaţie nu stinghereşte înţelegerea clară dintre animal şi cultură, dar respectiva relaţie e atât de lipsită de importanţă, încât nici nu reţine atenţia. Cu totul altfel stau lucrurile în ceea ce priveşte calul.

Pe pământ african şi în special în Egipt, calul nu a pătruns înainte de secolul al XVIII-lea î.Hr. şi atunci fiind folosiţi la carele de război. Cu atât mai remarcabil este faptul că un val cultural din Sudanul de Vest apare ca fiind puternic marcat de un element ce trebuie pus în legătura cu calul; acest val este reprezentat de „cultura garamantică” existentă astăzi numai în Sudanul de Vest; tezaurul cultural ce şi-a putut găsi originea în relaţia cu calul este încă epopeea eroică. Există sute de variante ale „legendelor despre eroi”, cunoscute astăzi, în aspectul lor original în aria uralo-altaică din Asia. Aici, animalul joacă încă rolul simbolizării astrale. Este bine de menţionat faptul că, pe de o parte literatura creată în jurul culturii garamanţilor are ceva din forţa originară a acestei epoci vechi, dar că, pe de altă parte, îi lipseşte orice urmă proprie într-o măsură atât de bine reprezentată ca în Africa.

Cultura garamantică

Anumite populaţii de agricultori deţin animale fără însă a avea mentalitate pastorală:

- chokwe din Angola s-au convertit la creşterea vitelor, fără să renunţe la agricultura (cultura plantelor);

Populaţia CHOKWE din Angola

166

- serer din Senegal, care se folosesc de bovine pentru a obţine îngrăşământul natural necesar cultivării câmpurilor şi pentru sacrificii.

Populaţia SERER din Senegal

167

ASPECTE CULTURALE ALE POPULAŢIEI CHOKWE DIN ANGOLA

În Africa s-au „născut” eroi legendari, care nu aparţin ca idee de locurile lor. Sunt la origine eroi împrumutaţi, aduşi, dar au găsit condiţii de acceptare şi păstrare încât întreaga regiune central-estică africană se bazează pe existenţa lor, ca elemente culturale reprezentative. O cultură care s-a prelins prin Cirenaica spre Fazzan, iar de aici spre Sudan poate fi considerată ca fiind de tipul menţionat.

Prezenţa primelor forme de aculturare

Această cultură are o vechime destul de mare în Fazzan, de unde şi-a căpătat configuraţia africană. De aceea, în ea se află ceva din simplitatea şi asprimea hamitică.

Lăsând la o parte aspectul literar – oricum slab reprezentat în Africa în cea mai mare parte, dovezile existente sunt destul de puternice în privinţa transmiterii obiceiurilor şi tradiţiilor ce fac referire la creşterea animalelor. Mossi au anumite obiceiuri, care se transmit din generaţie în generaţie. Unul dintre acestea este cel

Mossi şi modalitatea de transmitere a obiceiurilor

ASPECTE CULTURALE ALE

POPULATIEI SERER

SURSA: www.accessgambia.com/information/serer.html

168

SURSA:

Sirismm.si.edu/siris/SmithsonianCSInews.htm

referitor la animalele domestice; boii sunt încredinţaţi peulilor pentru transhumanţă, caii sunt hrăniţi în grajd şi nu au decât funcţie de prestigiu (asemănător populaţiilor din centru-est), măgarii sunt animale de povară, caprele şi oile sunt crescute în scop alimentar. În secolul al XII-lea erau în majoritate creştini sau triburi cu credinţe locale. În prezent creştinii sunt o minoritate, iar majoritatea este islamică.

Rasele de animale şi pozţia pe care o au în viaţa socială a fiecărui trib

Trecerea de la un mod de viaţă la altul se face mai des decât se crede sub acţiunea istoriei, iar avantajele sunt discutabile.

Pierre Gouron semnalează, de pildă că, populaţia chokwe căreia îi erau necesare 50ha de cultură pentru a asigura traiul familiei, avea nevoie să dispună de 500ha de păşune pentru o turmă de animale.

Aspecte ale vieţii africane surprinse de Pierre Gouron

Ţăranii africani sunt patri sau matriliniari, trăiesc uneori în ceea ce unii istorici au numit arhaic, iar în trecut este posibil să fi făcut parte din mari imperii.

Ţăranii africani sunt patri sau matriliniari

Unii trăiesc încă în ierarhia şi regulile unor regate a căror autoritate descreşte treptat până la eşaloanele cele mai modeste, cel puţin în măsura în care suzeranii sunt capabili să o impună supuşilor lor. Ei sunt oameni ai pădurilor, precum bemba sau lele, ori ai Sahelului ca mossi, oameni ai munţilor cu altitudine medie, precum chagga, sau ai câmpiei, precum kavirondo sau bambara.

- Bemba sau lele – oamenii pădurilor;- Mossi – oamenia ai sahelului;- Chagga - oameni ai munţilor;- kavirondo sau bambara – oameni ai câmpiei

Bemba se pretind de origine luba, primii sosiţi care au traversat fluviul Lualaba în jurul anului 1750 şi s-au îndreptat spre NE unde,spun ei, au găsit un teritoriu nepopulat. Mai târziu, au invadat ţinuturile învecinate, devenind un mare regat. Sunt matriliniari şi matrilocali. Un bărbat aparţine grupului bunicii sale materne, dar este şi membru al unui grup de descendenţi mai larg, clanul, în care înrudirea este tot pe linie feminină. Dogma bemba privind influenţa morţilor asupra celor vii este extrem de importantă ca fenomen al autorităţii politice.

Originea diferitelor grupuri de populaţii

În Africa neagră există popoare care nu au creat niciodată state sau care nu au fost niciodată organizate de un cuceritor.

Sunt în general ţărani patri sau matriliniari, trăiesc în

169

pădure la marginea acesteia sau în savană şi nu cunosc proprietatea individuală. Unii cultivă toată viaţa aceleaşi pământuri (terenuri), în timp ce alţi le schimbă cât de des este nevoie. Pretutindeni se practică cultul strămoşilor, iar ideea metempsihozei este foarte răspândită. În nord, deasupra fluviului Zair, accentul este pus pe zeul creator. În sud, o zeiţă a pământului este in centru atenţiei majorităţii triburilor, dar sunt prezenţi şi alţi zei precum ai ploii şi spirite ale savanei. Acolo unde există o „regalitate” se întâlnesc mituri referitoare la întemeietorii dinastii.

Individualitata populaţiilor din Africa

Unii antropologi au fost de părere că în cele mai vechi timpuri a locuit în Africa un alt tip uman, ale cărui trăsături nu erau nici negroide, nici asemănătoare boşimanilor (baskopoide). Ei l-au denumit tipul "hamit".

Oricare ar fi fost adevărata succesiune a migraţiilor, cert rămâne amestecul boşimanilor cu negrii şi poate cu hamiţii, luând astfel naştere strămoşii majorităţii africanilor de azi.

Astfel, hotentoţii din Africa de Sud ar putea să provină dintr-un amestec între boşimani şi hamiţi; în timp ce

Posibilităţi de origine a hotentoţilor

POPULATIA BEMBA

SURSA: www.purepiano.com/zambia.htm

170

http://www.purepiano.com/zambia.htm

numeroasele populaţii de limbă bantu (negrii) ar putea fi un amestec hamitic în cazul în care aceştia trăiau la sud de Sahara.

Dacă tipurile hamite de mai târziu ocupă azi o parte a Africii de nord-est, populaţiile de limbă bantu, predomină în jumătatea de sud a continentului, în timp ce negroizii apar frecvent în Africa de vest. Ele se deosebesc mai ales prin limbă şi trăsături antropologice.

În Africa ne este cel mai simplu să înţelegem faptul că a existat o limitare a puterii transmiterii culturii – ea limitându-se la ceea ce s-a transmis direct, doar pe calea învăţător-discipol, tată-fiu, mamă-fiică. Acest lucru îi conferă denumirea de „tradiţională” sau „specială”. Cultura africanilor este mereu surprinzătoare prin componente, descoperirea logicii îmbinării creând mari dificultăţi. Totuşi, acest mediu este deosebit de solidar şi surprinzător de rezistent la schimbări, dovadă o mulţime de elemente care au supravieţuit sistemelor de aculturalizare colonialiste.

Tendinţa de „homeostază”, conservatorismul exagerat, oralitatea aproape exclusivă, caracterul totalitar al acestei culturi în care gestul banal al mâncării devine gest esenţial, unde fiecare are un reflex cultural-sunt caracteristici speciale ce impun cu necesitate postularea existenţei de sine stătătoare a acestui tip de cultură.

Cultura africanilor este mereu surprinzătoare prin componente, descoperirea logicii îmbinării creând mari dificultăţi

Societatea tradiţională a fost numită în mod curent până nu de mult ”societate primitivă”63. Omul societăţii primitive (tradiţionale), nu este deloc un individ primitiv; gândirea sa nu este deloc pelagică, greu de înţeles. Etnografii au demonstrat că „primitivii” posedă o mare capacitate inventivă în domeniul lor guvernat de necesităţi. Există în toate societăţile primitive o valorizare pozitivă a muncii făcute pentru colectivitate.

Societatea tradiţională şi societatea primitivă

O altă valoare fundamentală a societăţii şi culturii

63 C. I. Gulian, Originile umanismului şi ale culturii, Editura Academiei, Bucureşti, 1967, pag. 25-26

171

tradiţionale este umanismul său nemijlocit. În toate manifestările culturii se întrevede uşor omul, necesităţile umane care trebuie satisfăcute. Caracterul nedisimulat, mai direct al acestor legături, neascunderea impulsurilor şi motivaţiilor existenţiale nu justifică în nici-un caz etichetarea acestui gen de umanism, drept „rudimentar” sau „primitiv”.

În toate manifestările culturii se întrevede omul, necesităţile umane care trebuie satisfăcute

Societăţile tradiţionale diferă în multe privinţe de societăţile europene actuale cu care suntem obişnuiţi. Există instituţii, necesităţi şi valori diferite, nemaivorbind de răspunsuri culturale, care în mod necesar sunt diferite, ele definind modul de viaţă specific, „identitatea şi personalitatea unui popor”. Există un „pluralism necesar al culturilor”64.

5.2.3. Cultura şi turismul cultural în Egipt

Acest ţinut cu peste 3000 de ani de istorie, civilizaţia egipteană, s-a dezvoltat pe un teritoriu relativ restrâns, lăsând astfel impresia unei lumi închise. Cultura şi civilizaţia egipteană lasă impresia unei omogenităţi, a unei uniformităţi extraordinare, unde schimbările petrecute au avut loc în cadrul aceleaşi forme. Acest imobilism pare cu atât mai evident cu cât se manifestă într-un cadru cultural de o durată şi o longevitate poate unică în lume.

Ce ne atrage din punct de vedere turistic aici?

Egiptul pare un uriaş magnet pentru întreaga lume. Ceea ce atrage sunt urmele lăsate de o civilizaţie cu totul şi cu totul unică.

Unicitatea urmelor culturale lăsate de egiptenii antici

Urme lăsate de această lume se situează undeva la începutul mileniului al IV-lea î.Hr.65

64 J. Marquet, Civilisations of Blak Africa, Oxford University, 1972, pag. 23.65 După numele localităţilor: El Badari (în Egiptul central), El Amrah şi Hagada (în nordul Egiptului) şi El Gerzeh din Oaza Fagum, unde aşezările celor dintâi cultivatori de cereale din Egipt datează din jurul anului 4400 î.Hr.

172

Această lume atrage atenţia prin ceea ce au lăsat urmă, de modul în care ei au reuşit să se impună asupra naturii şi să folosească o parte din ea. Ceea ce s-a păstrat până astăzi este ceramica roşie într-o mare varietate de forme, decorată cu figuri geometrice şi scene zilnice. De la ei păstrăm vazele de faianţă. Toate aceste obiecte pot fi admirate în prezent în Muzeul din Cairo, neputându-se urmări în amănunt spaţiul din care acestea provin, timpul trecut peste acestea ne mai păstrând urmele acestor civilizaţii dispărute.

Ceramica roşie – urmă a unei vechi civilizaţii şi culturi proprii

Egiptul atrage prin arta sa unică ce impresionează prin demnitate şi distincţie. Totul în arta egipteană este dictat de ideea continuării existenţei şi după moarte. Ideea "lumea de dincolo" va fi cea în funcţie de care se ţine cont şi în jurul căreia se va organiza aproape întreaga artă egipteană. Arta egipteană nu stă în ideea deprimantă a morţii. Egiptul nu este obsedat de ideea deprimantă a morţii, ci de o înţelegere a morţii concepută ca o continuare firească a vieţii.

Arta egipteană

Care sunt obiectivele turistice care atrag cei mai mulţi turişti în Egipt?

Luându-le cronologic şi nu prin numărul de turişti, acestea ar putea fi: mastaba, piramidele, templele, cu elemente de sculptură şi pictură.

Tipurile principale de obiective ale turismului cultural

Ce este o mastaba?

Este cea mai veche formă de arhitectură funerară – o construcţie masivă din cărămidă sau din piatră, ridicată deasupra unui mormânt săpat adânc în pământ. Mastabele erau grupate în jurul piramidelor faraonului. O mastaba a unui personaj bogat putea avea mai multe încăperi, ce comunicau între ele prin coridoare66.

Mastaba

66 A. F. Jones, Introducere în artă, Editura Lider, Seria Cultură generală, Bucureşti, pag. 18.

173

Piramidele – centrul de atracţie al lumii antice egiptene. Ele sunt un tip mai evoluat de monument funerar, apărut în timpul dinastiei a III-a.67 Primul monument de acest tip a fost construit de vizirul şi arhitectul Imhotep pentru regele Dieser, fondator al dinastiei a III-a.

Aceste amănunte legate de obiectivele turistice măresc de fiecare dată interesul pentru acestea. Plasarea în timp a celui care încearcă să descopere o lume nouă, diferită de a lui, îl captivează, îl fascinează. Pentru lumea noastră, acea civilizaţie dispărută reprezintă o fascinaţie. Aceasta captivează numai printr-un plus de amănunte, care nu sunt la îndemâna fiecărui vizitator.

Piramidele

Cunoştinţele matematice ale constructorilor piramidei lui Kaeops s-au detaşat prin precizia orientării astronomice, în raporturi numerice, în date de geometrie aplicată în construcţii, care au dus la construirea fantezistei "ştiinţe piramidologice".68

Templele ridicate odată cu afirmarea cultului soarelui. Ceremonia cultului zeului RA – zeul soarelui – se desfăşura în aer liber, aceste temple constau într-un zid dreptunghiular. Se poate vorbi de o arhitectură a templelor egiptene, într-o perioadă cam târzie. Impozante sunt astfel: templul reginei Haştepsut din Deir el- Bahari, apoi cele două temple ale lui Ramses al II-lea, săpate în stâncă de la Abu-Simbel, dar şi templele de la Karnak sau Luxor.

Templele

Aici apar ca impunătoare momunente arhitecturale – coloanele (la Luxor sunt peste 134 de coloane)69. Aici coloanele au capitelurile de forma florii de lotus sau papirus, iar modulaţiile coloanei sugerează un mănunchi de tulpini ale acestor plante. Aceste forme au sugerat ipoteza originii lor. Pentru a completa imaginea naturii simbolizată de ansamblul templului, tavanele erau pictate cu stele şi păsări, iar pardoselile erau decorate cu imitaţii de râuri cu

Coloanele ca impunătoare momunente arhitecturale

67 Până la această dată, regii erau înmormântaţi în mastaba.68

C. Daniel, Civiliazţia Egiptului antic, Ed. Sport –Turism, Bucureşti, 1974, pag. 67.69 O. Drâmbă, Istoria culturii şi civilizaţiei, Ed. Vestala-Saecului, vol.I, 1998. pag. 198

174

plante acvatice şi peşti.Sculpturile – Printre capodoperele sculpturii

egiptene se numără: marele Sfinx din Giseh (capul faraonului Khefren), statuia lui Khefren (aflată la muzeul din Cairo), etc.

O statuie egipteană nu era expusă pentru a fi admirată, pentru frumuseţea ei, ci era ascunsă (cu câteva excepţii) în penumbra templului sau în întunericul camerei funerare.

Statuile zeilor şi ale regilor din temple erau obiecte de cult, de adoraţie, iar cele păstrate în morminte erau concepute ca suport al "dublului" celui decedat.

Sculpturile

Statuile zeilor erau obiecte de cult şi adoraţie

Sculptura egipteană era dominată de ideea eternizării omului. Sculptorul era numit "cel care menţine în viaţă". Figurarea copului omenesc urma anumite canoane, de la care artistul nu se abătea. Capul este întotdeauna văzut din faţă, în timp ce partea inferioară a corpului (picioarele) este văzută din profil. Aici este vorba de o convenţie artistică, de un mod arbitrar de a vedea lucrurile, un mod care urmează calea logicii şi nu a aparenţei. O altă convenţie este aceea prin care zeii şi regii aveau dimensiuni mult mai mari faţă de ceilalţi din jurul lor.

Egiptul este o ţară predestinată turismului, este un ansamblu unic de ţinuturi grupate în jurul unei singure axe vitale, Valea Nilului.

Egiptul este un ansamblu unic de ţinuturi grupate în jurul unei singure axe vitale, Valea Nilului

Egiptul este poate ţara cea mai veche din lume, iar vechimea şi măreţia ei, precum şi „misterul”care l-a învăluit timp îndelungat au stârnit un interes deosebit – o ţară recunoscută astăzi ca fiind izvorul viu al civilizaţiilor clasice de care suntem, prin urmare, în parte dependenţi. Astfel, Egiptul a constituit cea mai importantă cale de circulaţie a lumii antice între platourile înalte ale Africii şi Marea Mediterană, între stepele Libiei şi lumea asiatică70. Din Sudan până în Anatolia, din Libia până în Mesopotamia, Egiptul a fost marea răspântie, comercială, politică, spirituală, timp de aproape patru milenii înaintea erei noastre.

Peste trei milenii de istorie, cea mai lungă durată de până Egiptul are peste

70 A. F. Jones, Introducere în artă, Editura Lider, Seria Cultură generală, Bucureşti, pag. 56-59.

175

astăzi al unei civilizaţii originale, care a rezistat influenţelor străine, căci a reprezentat o ideologie,un întreg sistem de gândire, zămislit treptat pe malurile Nilului şi pe care a oglindit spiritualitatea unui popor deosebit.

3000 de ani de istorie

De când sunt locuitori în ţinuturile Egiptului?

Chiar înainte de mileniul al IV-lea î.Hr., oamenii se strânseseră de-a lungul fluviului, trăind din vânătoare şi pescuit. Printr-un efort deosebit şi multă răbdare ei au învăţat cu timpul să stăpânească revărsările care inundau vara câmpiile joase. După mulţi ani de efort, aceşti oameni au creat, pentru nevoile lor, alt peisaj; au săpat canale, care brăzdau nisipurile sterpe, disciplinând fantezia apelor şi permiţând mâlului să se depună cu folos. Astfel a luat naştere agricultura, între fluviu şi deşert. Grâul, orzul, inul, viţa de vie, culturile de zarzavaturi s-au dezvoltat de-a lungul văii.

Capacitatea de adaptare a vieţii la condiţiile naturale

Locuitorii s-au adunat în sate, care la rândul lor s-au unit, formându-se aşezări din ce în ce mai mari. Încă din timpurile preistorice, se pare, aşa cum stau dovadă mărturiile arheologice şi scrierile istorice, au luat naştere două regate, care corespund celor două regiuni naturale ale ţării: Regatul Egiptului de Sus, de la Assuan la Memfis (aproape de oraşul Cairo), mărginit la vest de falezele platoului Libiei, iar la est de colinele arabe, comunicând prin văi laterale cu oazele deşertului; Regatul Egiptului de Jos, coincide cu delta Nilului, care se răsfira în şase braţe, în evantai, între lacul Mareotis şi lagunele de la Palesium, vastă câmpie aluvionară întinsă pe 200 Km, până la ţărmul Mării Mediterane. O ţară dublă, un regat dublu, o atracţie dublă, între platourile Africii şi ţările mediteraneene.

Organizarea socială a populaţiei Egiptului antic

În jurul anului 3200 î.Hr. regele Narmer (grecii numindu-l Menes) unifică cele două regate, însă în tradiţiile Egiptului vor rămâne diferenţe zonale.

Istoria Egiptului începe odată cu Narmer, iar prosperitatea lui în acelaşi timp cu monarhia. Dacă

Istoria Egiptului începe odată cu

176

geografia Egiptului este cea care determină în mod firesc viaţa economică şi socială, ea reclamă totodată existenţa unui anumit sistem politic. În timpul faraonilor Ramses71, Egiptul va atinge apogeul măreţiei şi belşugului său.

Narmer

Cine erau acei oameni care au întemeiat regatul Egiptului şi au trăit cu peste 6000 ani înaintea noastră?

Prin simpla lor privire, astăzi, pe străzile oraşului Cairo, sau la Assuan, sau Luxor, numeroase sunt chipurile, siluetele şi atitudinile întâlnite, care amintesc de figurile sculptate sau pictate în mormintele de altădată. E cunoscută întâmplarea trăită de nişte lucrători, care odată ce au pătruns în mastaba lui Ka-aper, au strigat ieşind îngroziţi: „Şeic el Beled”(„E primarul satului”)72. În penumbra încăperii închise, statuia cu trăsături greoaie, nasul uşor coroiat, trupul obez, având o atitudine mândră şi demnă, le amintise atât de viu figura magistratului local, încât au crezut că îl văd acolo73.

Păstrarea în cultura locală a figurilor legendare

Se poate vorbi de o rasă egipteană – sau de o rasă hamito-semitică. Aici au venit populaţii din zone diferite, atrase de bogăţia Nilului: africani din Sudan şi Libia,semiţi din Asia. Toţi aceştia au suferit un puternic proces de metisaj timp de câteva milenii. Tocmai această „fuziune” sau proces de metisaj a dat naştere tipului egiptean. Cunoaşterea limbii ne permite să distingem rolul Africii şi al Asiei în structura etnică şi lingvistică a acestui popor. După toate probabilităţile, peste un substrat african s-a impus un vast aport semitic; într-adevăr, limba egipteană are o sintaxă semitică, analogă limbilor asiro-babiloniană, canaeeană, aramaică (limbi moarte), arabă sau ebraică (limbi vii). Vocabularul este, în mare parte, de origine

Ipoteza existenţei unei „rase egiptene”de populaţie

71 Acest nume a fost purtat de o întreagă serie de regi ai Egiptului,începând cu Ramses I, numită Rameside.72 Auguste-Edonard Mariette, egiptolog francez, întemeietorul muzeului din Bulaq (suburbia a oraşului Cairo). A descoperit amplasarea Sarapeum-ului din Menfis73 Claire Lalouette, Civilizaţia Egiptului antic, Bucureşti, Editura Meridiane, 1987, pag.10.

177

semitică,putând fi identificate peste 300 de rădăcini comune cu acelea ale limbilor din grupul libiano-berber şi, se constată totodată unele înrudiri cu limbile din sud, galla sau somali.

Din aceste diferite aporturi umane s-a născut un popor cu puternice caracteristici etnice, cu trăsături durabile.

Popor cu puternice caracteristici etnice şi cu trăsături durabile.

Ce putem astăzi admira de la acest popor vechi?

Pe Podişul de la Gizeh, în apropierea pădurii de palmieri (menţionată în documente – astăzi dispărută în imensitatea deşertului) de la Saqqarah, locuri apropiate de capitala de atunci, Memfis, se înalţă piramidele regilor care au domnit în Egipt între dinastiile a III-a şi a VI-a. Ansamblul funerar regal nu se limita la o piramidă, ci era un întreg ansamblu de construcţii.

Podişul Gizeh

Defunctul rege-zeu odihnea, pentru eternitate, în sarcofagul său, în cavoul tainic al piramidei, ascuns sub uriaşa masă de zidărie, care constituia suprastructura monumentului. Cea mai înaltă dintre ele, este cea a regelui Keops, ce măsoară 146m.

Piramidele – morminte ale regilor-zei

Grecii au dat acestor monumente numele de „piramidă”- pyramis (prăjitură din făină şi miere), apoi egiptenii denumindu-le „mer”. Prima piramidă, astăzi mult deteriorată, ajunsă la forma şi dimensiunea unei mastaba, doar că sunt vizibile treptele, se pare că a fost construită din porunca lui Dioser la Saqqarah – considerat astăzi primul monument ridicat din piatră cioplită. Treptele simbolizează „paşii defunctului către tatăl veşnic, Re”. În jurul piramidei, aliniate în rânduri strânse, sunt urme ale mastabelor înalţilor funcţionari. Cele mai bine păstrate sunt cele din jurul piramidei lui Keops. În felul acesta,necropola constituia reflectarea curţii regale din Memfis, încremenită pe vecie.

Denumirea de „piramidă”aparţine grecilor

Prima piramidă, astăzi mult deteriorată, ajunsă la forma şi dimensiunea unei mastaba, doar că sunt vizibile treptele, se pare că a fost construită din porunca lui Dioser la Saqqarah – considerat astăzi primul monument ridicat din piatră cioplită

178

Ruinele templului solar ridicat în timpul lui Niusere, au fost descoperite la Abu Gurob, templu deschis în partea superioară, pentru ca Re să poată pătrunde mai uşor în locuinţa sa. Se ajunge printr-o deschizătură, într-o curte spaţioasă, în mijlocul căreia se ridică altarul; în spatele acestuia se înalţă o piramidă, în vârful căreia se află un obelisc. Este prima dovadă – prezenţa obeliscului – a cultului betilelor, foarte răspândit în civilizaţiile semitice. „Betilul” este o piatră sacră aşezată vertical, considerată a fi locuinţa unei divinităţi. Este întâlnit la civilizaţia siriană şi arabă, anterior islamului.

Cetatea Tebei – un alt mare loc de pelerinaj turistic cultural – situată în Egiptul de Sus, a fost capitala regilor Antef şi Montuhotep. Suveranii din Dinastia a XII-a au părăsit-o în favoarea oraşului Lisht, situat mai la nord, ea îşi va păstra în viitor o importanţă neîndoielnică. Sesostris I a început construirea unui oraş sanctuar, cunoscut până astăzi şi vizitat de milioane de turişti anual, cel de la Karnak, sălaşul zeului Amon, care a cunoscut celebritatea odată cu oraşul său.

Cetatea Tebei şi evoluţia ei ca oraş administrativ

Ce influente au înregistrat populaţiile egiptene?

În jurul anului 2000 î.Hr. la începuturile Dinastiei a XII-a, o serie de populaţii ariene, provenind cel mai posibil din ţinuturile Mării Caspice ş Mării Negre, se îndreaptă spre sud. Acest fenomen marchează începutul unui mare val de migraţii.

Iranul este primul invadat de către mezi şi perşi, care au jucat un rol important în istoria acestui stat. Alţi năvălitori, trecând prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele se instalează în Anatolia, întemeind regatul hitit Babilonul, aflat în acea vreme în plină înflorire, sub domnia lui Hammurab rezistă ceva timp, dar la moartea suveranului, fiul acestuia nu poate evita instaurarea unei noi dinastii, cea kasită.

Migraţiile cu rol în evoluţia populaţiei egiptene

Aculturarea şi rolul ei în Egipt

Semiţii autohtoni, obligaţi să se retragă din faţa acestor invazii europene, se îndreaptă spre sud, pătrunzând în Egipt.

179

Aceste populaţii asiatice, conduse de şefii lor, sunt prezentate în scrierile egiptene prin termenul de „heqau khasut”- în traducere literară „stăpânii ţinuturilor străine”, termen devenit „hyksos” la greci. În anul 1690 î.Hr. hyksoşii cuceresc întregul Egipt, semănând groază şi rămânând în amintirea istorică a egiptenilor ca o perioadă neagră. Ei mută capitala la Avaris şi îl adoptă pe Seth, drept zeitate oficială. Este perioada când s-ar fi instalat şi tribul Israel în Egipt.

Momente din istoria zbuciumată a Egiptului

Necesitatea unei zeităţi proprii, care se impune în cultura egiptană - Seth

De sub dominaţie străină Egiptul reuşeşte să iese în jurul anului 1850 î.Hr. când Teba devine din nou capitală. El devine cel mai mare centru administrativ, politic, unul dintre centrele vitale ale lumii antice.

Independenţa căpătată în 1850 î.Hr

De ce ne atrag templele egiptene? Care este valoarea lor culturală şi de ce întreaga arie egipteană deţinută de temple reprezintă o arie în care se practică turismul cultural?

Karnak şi marele său templu dedicat lui Amon-Ra ne poate dezvălui ce însemna la acea vreme un templu divin. Putem astăzi identifica elementele principale care constituie structura fundamentală a „palatului-zeu”. Oprindu-ne în faţa concepţiei arhitectonice după care a fost construit, străbătând un drum lung, de la vest la est, se trece de la profan la sacru, de la lumină la umbră. De la malul fluviului, pe o alee mărginită de sfincşi, se ajunge la intrarea în edificiu sacru.

Dezvăluirile de la Karnak şi marele său templu dedicat lui Amon-Ra

Karnak este cea mai mare suprafaţa cu caracter religios din lume. Haosul inexplicabil al dărâmăturilor, obeliscurile care se înalţă încă, porţile, pilonii semeţi, coloanele împrăştiate la tot pasul şi capetele astăzi în ruină stau încă mărturie pentru credinţa profundă a unui întreg popor şi măreţia religiei egiptene.

Karnak este cea mai mare suprafaţa cu caracter religios din lume

La Karnak sunt asociate trei domenii sacre: cel al zeului Montu la nord, cel al zeiţei Mut la sud, în timp ce o alee

180

mărginită de sfincşi (amintită anterior) îl leagă pe acesta din urmă cu domeniul central, cel mai mare; o suprafaţă de 300.000m² aparţinând lui Amon-Ra, înconjurată de o vastă incintă de cărămizi nearse. Pe axa est-vest, între pilonul al doilea şi al treilea, se extinde sala hipostilă, cu decoraţii începute în timpul lui Seth I şi Ramses al II-lea şi definitivată în timpul lui Ramses al IV-lea. Aceasta era menită să servească drept adăpost bărcii sacre a lui Amon-Ra atunci când zeul, cu prilejul marilor sărbători anuale îşi părăsea sanctuarul ca să fie dus la Luxor sau vizavi, pe malul stâng. Este cea mai frumoasă sală hipostilă din lume, construită din gresie adusă de la Jebel Silsileh. Ea măsoară 102m lăţime şi 53 m adâncime74. În această uriaşă încăpere se înălţau, ca o luxuriantă vegetaţie de piatră, 134 de coloane. Navele colaterale care au 122 de coloane au capiteluri papiriforme închise, sunt doar de câţiva metri înălţime. Lumina pătrunde printr-un şir de ferestre cu claustre, amenajate între cele două înălţimi ale tavanului; astăzi se pot admira elemente ale acestor dale de gresie ajurate75.

La Karnak sunt asociate trei domenii sacre

Niciodată nu se pot spune prea multe cuvinte de laudă la adresa geniului acestor arhitecţi şi meşteşugari care au ştiut, cu o răbdare şi artă infinită, să conceapă să înalţe şi să decoreze aceste grandioase monumente, clădite pentru veşnicie.

Templul egiptean corespundea unei filosofii diferite. El nu era un loc de rugăciune şi de reculegere pentru oricine putea urmări desfăşurarea cultului, aşa cum se întâmplă astăzi în biserici, moschei sau sinagogi. Microcosmos încărcat de puteri magice, templul avea menirea să asigure ocrotirea zeilor şi, prin urmare, să menţină coeziunea universului. Două mari inscripţii, datând din timpul domniei lui Seth I sunt o mărturie grăitoare a acestei ideologii. Una dintre ele, mutilată pe alocuri, este sculptată pe peretele sudic al porticolului din Speos Artemidos („peştera lui

Templul egiptean nu era un loc de rugăciune şi de reculegere pentru oricine putea urmări desfăşurarea cultului, el avea menirea să asigure ocrotirea zeilor şi, prin urmare, să menţină coeziunea universului

74 Claire Lalouette, Civilizaţia Egiptului antic, Bucureşti, Editura Meridiane, 1987, pag. 218.75 A. F. Jones, Introducere în artă, Editura Lider, Seria Cultură generală, Bucureşti, pag. 76.

181

Artemis”- nume dat de greci acestei „case divine din vale”), în Egiptul Mijlociu, lângă Beni Hasan şi consacrat Parkhet76

(pisică sau leoaică, cele două animale confundându-se adeseori). Într-o prezentare de mari proporţii poate fi vazut Seth I în partea stângă, stând în genunchi între Amon-Re, care îi întinde mâna şi zeiţa Parkhet, care îl priveşte.

Templul era, prin urmare, acel loc privilegiat în care zeul menţinea echilibrul lumii, cu ajutorul regilor.

Templul funerar reprezintă cultul adus regelui defunct şi zeilor în acelaşi timp. Acest lucru îl găsim în istoria Egiptului începând cu Dinastia a VIII-a. Până atunci, cultul funerar regal era distinct faţă de celelalte. Egiptenii fac chiar ei diferenţa între „casele zeilor”şi temple.

Templul funerar al lui Seth I se găseşte la Sheikh abd el Qurnah, pe malul stâng al Nilului, la Teba nu departe de mormântul său săpat în Valea Regilor. Grecii au denumit edificiul construit de Seth I „Memnonion”, prin deformarea prenumelui suveranului Men Maatre, iar Strabon îl califică drept „palat splendid construit”.

Templul funerar reprezintă cultul adus regelui defunct

Egiptenii fac chiar ei diferenţa între „casele zeilor”şi temple

Monumentul a fost ridicat pe declivitatea unui teren în pantă, ceea ce a necesitat etajarea în terase succesive. Planul este în echer, edificiul comportând, în plus faţă de templul însuşi, orientat nord-sud o aripă laterală. El este construit din calcar fin, care se pretează în mod desăvârşit sculpturii; basoreliefurile sunt de o fineţe admirabilă şi de o mare frumuseţe. Fundaţiile, adânci de 1,3m, sunt din gresie.

Ramses al III-lea a construit cel mai mare dintre toate templele funerare, la Medinet Habu, la sud de Teba. El este înconjurat de un mare zid din cărămizi, gros de 6m şi înalt de 12 m. Orientarea este nord-sud. În apropierea intrării templului, de-a lungul primei curţi, la vest se găsesc urmele unui palat regal. Ansamblul construit din cărămidă, conţine un harem, băi, săli de festivităţi cu o estradă pentru tron; pereţii sunt decoraţi cu plăci de faianţă.

Ramses al III-lea a construit cel mai mare dintre toate templele funerare, la Medinet Habu, la sud de Teba

Către sfârşitul domniei, Ramses al III-lea a început construirea unei noi incinte de cărămidă, groasă de 10,5m şi

76 Pisica sfântă,zeiţă a lunii şi a fecundităţii. La început se pare că a fost o zeiţă leoaică. Ea le asimilează pe zeiţa leoaică Tefnut şi zeiţa Sekhamet, divinitate a crimei şi războiului, cu cap de leoaică. Ea e reprezentată printr-o formă hieratică, de femeie cu cap de leoaică sau de pisică.

182

înaltă de 18m, prevăzută cu creneluri în partea superioară şi cu turnuleţe din loc în loc, la fel ca fortăreţele77. Astfel, Palatul lui Ramses al III-lea era apărat ca o construcţie ridicată în scopuri militare, arhitectura lui fiind puternic influenţată de campaniile purtate de suveran împotriva Siriei, în timp ce scenele sculptate pe zidurile exterioare imortalizau victoriile ultimului mare ramesid.

Întreţinerea vieţii regelui defunct era asigurată prin cultul funerar. Mormintele regale sunt săpate în faleza care domină Teba la vest, faleză sfârtecată de văi povârnite şi pustii. Cea mai cunoscută dintre ele este Valea Regilor, situată la est, ea adăpostind trupurile mumificate ale unui număr de 58 de suverani. Ea mai este numită şi Biban el Moluk, „poarta regilor”. Aici, în această vale tăcută şi îndepărtată de lumea celor vii, în acest peisaj unic, mineral şi pustiu, odihnesc trupurile tuturor cuceritorilor care i-au adus Egiptului măreţia. Mormintele puteau fi săpate la peste 210m în interiorul muntelui şi la 100m adâncime – un adăpost considerat inviolabil.

Valea Regilor

Aşa cum sunt prezentate de toate sursele istorice şi arheologice, foamea şi mizeria oamenilor au fost mai puternice decât toate piedicile materiale şi spirituale; în aceste morminte erau prea multe comori, aur, argint, pietre preţioase – o zestre bogată pentru lumea cealaltă, astfel că ele au fost în cea mai mare parte devastate.

Este încă deosebit de impresionant să te aventurezi în galeriile care ascund mormintele faraonilor sau ale regilor-zei. Lumina dispare foarte curând şi te simţi înconjurat de un decor bogat, care se aşterne pe stâlpi, pe pereţi şi pe tavan.

Locul şi peisajul Văii Regilor i-a inspirat în timp pe romantici.

La Théophile Gautier scria: „Aceste stânci seamănă cu nişte oseminte de morţi arşi pe rug; ele îşi cască pliscul veşniciei prin gândurile lor adânci şi cerşesc prin nenumăratele crăpături picătura de apă ce nu cade nicicând…Ai zice că sunt mormanele de cenuşă rămase

Importanţa culturală căpătată în timp de Valea Regilor

77 Claire Lalouette, Civilizaţia Egiptului antic, Bucureşti, Editura Meridiane, 1987, pag. 186.

183

dintr-un lanţ muntos care a ars în vremea catastrofelor cosmice, într-un uriaş incendiu planetar”.

În acest loc grandios, neobişnuit pentru oameni, poartă a apusului, muntele adăpostea speranţele mereu reînnoite într-o viaţa veşnică, în umbra şi magia formelor, a culorilor şi a cuvintelor.

Ce se mai păstrează astăzi din cultura egipteană veche? Există astăzi sărbători transmise din generaţie în generaţie?

În Antichitate, în Egipt, sărbătorile erau celebrate cu fast. Aici erau sărbători de toate felurile: sărbători naţionale sau locale, sărbători ale anotimpurilor sau religioase şi „sărbători” funerare. În prezent există, în mediul rural, destul de bine păstrate obiceiuri legate de „revărsarea Nilului”, chiar dacă nu mai poate fi vorba în mod real de aşa ceva. Fertilitatea solului e sărbătorită cu produse alimentare care se schimbă între localnici şi sunt aşezate pe apa Nilului flori (altădată alimente şi seminţe) ca recunoaştere a ceea ce reprezintă el pentru locuitori.

Turismul cultural este bine pus în evidenţă de obiceiuri şi tradiţii locale

Asupra vieţii poporului egiptean nu sunt decât puţine informaţii şi mărturii arheologice. Din descrierile locale, locuinţele oamenilor de rând erau construite din lut nears. Vestigiile unui sat de meşteşugari persistă încă pe malul stâng al Tebei, la Deir el Medineh, în apropierea colinei Gurnet Murai, la sud de necropolă. Aici se văd urmele a circa 40 de case, înconjurate de un zid, care servea probabil, drept fortificaţie. Cimitirul aflat în vecinătate, cel mai probabil că aparţine satului. Lipsa amenajărilor funerare pune în evidenţă sărăcia acestor oameni.

Elemente caracteristice vieţii oamenilor de rând din Egiptul antic

Cum aflăm de lumea dispărută din Egipt? Care sunt sursele noastre de informare? Cum şi-au exprimat vechii egipteni cunoştinţele şi cum au transmis tainele lor viitorului?

184

Literatura egipteană este o întreagă lume de texte diverse sculptate, desenate şi pictate pe suporturi de tot felul: de la granitul aspru, la umilele cioburi de ceramică,papirus, fâşii de in, piele, orice material capabil să fixeze „cuvintele divine”. Suporturile la început erau reprezentate decât de piatră, apoi se diversifică odată cu trecerea timpului şi cu descoperirea altor materiale. Textele sunt scrise într-o limbă care, prin însăşi forma semnelor utilizate pentru consemnarea ei stârnesc atenţia şi interesul, alcătuind o adevărată poezie grafică. Ea redă, prin imagini concrete, toate momentele importante ale vieţii. Din acea perioadă avem scrierea grafică, destul de sugestivă însă şi, prin intermediul căreia putem şti care sunt amănuntele vieţii cotidiene ale oamenilor de rând, ale funcţionarilor şi ale regilor.

Legătura vie dintre literatură şi sculputră, criere grafică fiind aici destul de semnificativă

Există imnuri păstrate, fie cioplite în piatră sau scrise pe foi de papirus, care atrag mii de ochi asupra lor, indiferent dacă este vorba de cunoscători în descifrarea textului sau simpli vizitatori sau curioşi. Multe astfel de scrieri se pot vedea la muzeele din Marea Britanie sau din Franţa, însă cel mai bine puse în valoare sunt cele din Cairo.

Există imnuri păstrate, fie cioplite în piatră sau scrise pe foi de papirus

CAPITOLUL VI.

CULTURĂ VECHE ŞI NOUĂ PECONTINENTUL AMERICAN.

Rolul culturii în dezvoltarea turismului cultural

6.1. Urmele vechilor culturi şi viile lor influenţe6.1.1. Primii locuitori în ţinuturile americane, culturile şi

elementele lor caracteristice6.1.2. Civilizaţiile pre-aztece şi aztecă. 6.1.3. Obiceiuri, mentalităţi sociale şi vestimentaţia tradiţională a

populaţiilor vechilor civilizaţii americane – elemente de studiu ale turismului cultural

6.1.4. Cultura incaşilor şi rolul ei în studiul turismului cultural

185

6.1.4.1. Obiceiuri, mentalităţi sociale, ocupaţii şi tradiţii ale incaşilor

6.2. Turismul cultural în societatea nord-americană6.2.1. Principalele zone de veche cultură din America de Nord.

Indienii americani astăzi6.2.2. Oferta culturală şi potenţialul turistic al oraşelor americane.

Începuturile artei americane6.2.3. Aculturaţia în societatea americană între secolele XVI-XXI

6.1. Urmele vechilor culturi şi viile lor influenţe

6.1.1. Primii locuitori în ţinuturile americane, culturile şi elementele lor caracteristice

6.1.2. Civilizaţiile pre-aztece şi aztecă.

6.1.3. Obiceiuri, mentalităţi sociale şi vestimentaţia tradiţională a populaţiilor vechilor civilizaţii americane – elemente de studiu ale turismului cultural

6.1.4. Cultura incaşilor şi rolul ei în studiul turismului cultural6.1.4.1. Obiceiuri, mentalităţi sociale, ocupaţii şi

tradiţii ale incaşilor

Rolul culturii în dezvoltarea turismului cultural

186

Obiective:- Realizarea legăturilor necesare stabilirii vechimii culturilor aztece, mayaşe şi incaşe, dar şi a civilizaţiilor pre-aztece;

- Stabilirea legăturilor de origine între populaţiile actuale din continentul american şi restul continentelor;

- Înţelegerea nivelului cultural şi civilizatoric al populaţiilor din continentul american;

- Înţelegerea rolului culturii în organizarea unei societăţi;

- Înţelegerea influenţei reciproce dintre economie şi cultură.

Pentru studenţii geografi, fascinaţi sau măcar interesaţi de vechile civilizaţii şi de culturile lumii, este important să li se capteze atenţia cu anumite detalii, în limita spaţiului alocat prin intermediul acestei forme de informare. Scopul este acela de a-i determina să caute informaţii cât mai multe, să transmită informaţiile mai departe celor interesaţi de călătorii şi de cunoaştere. Abia atunci putem spunem că "scopul a fost atins".

Pe cei mai mulţi turişti îi interesează amănunte legate de "când au trăit aici?”,” este un popor dispărut?", "când s-au instalat şi de unde au venit?", "ce s-a păstrat?".

Rolul cunoaşterii geografilor a ocupării ţinuturilor americane

La toate aceste întrebări un absolvent de turism trebuie să răspundă pentru a face faţă cerinţelor. Acest curs nu lămureşte definitiv lucrurile, aşa cum nici un curs n-o face, dar poate îndruma spre mai multă informare şi cunoaştere.

6.1.1. Primii locuitori în ţinuturile americane, culturile şi elementele lor caracteristice

Pentru cei mai mulţi dintre noi, aceste civilizaţii ne sunt destul de îndepărtate. E bine însă să intrăm în interiorul ţinuturilor unde aceşti oameni au trăit şi au dezvoltat lumi care ne-au lăsat urme ce ne pun astăzi, după atâtea secole mari semne de întrebare. Întrebările de cele mai multe ori se referă la ce tehnici au folosit, cum oare au reuşit să comunice şi să se transmită informaţiile pe distanţe atât de mari.

Importante sunt urmele lăsate de populaţiile care au trăit pe continentele americane, urmele lăsate atât în arhitectura locală, dar şi în obiceiuri – transmise dintr-o generaţie în alta, îmbrăcăminte, vocabular şi multe alte lucruri, de care poate nici nu se realizează pe moment provenienţa lor.

Dovezile indică faptul că grupuri de nomazi asiatici, nord asiatici, migrează spre ţinuturile nord americane. Ei preferau ţinuturile nordice, menţinându-şi astfel aproximativ acelaşi stil de viaţă bazat pe vânat şi pescuit în ţinuturile reci. Abia după câteva secole se poate vorbi de o răspândire a populaţiei către sud. Alte dovezi indică o deplasare a populaţiei spre sfârşitul Neoliticului din sud-estul Asiei şi mai ales din Oceania spre America de Sud. Alte deplasări au mai urmat, ele având rolul de a îmbunătăţi tot ceea ce înseamnă ocupaţii, dezvoltând aici meşteşuguri care erau noi pentru cei ce locuiseră anterior:

Primele imigraţii ale populaţiilor vechi pe continentul American

Migraţiile nomazilor nord-asiatici

Migraţiile din sud-

187

olăritul, ţesutul, prelucrarea metalelor şi folosirea lor, în special arama.

estul Asiei către ţinuturile americane

La începutul erei noastre nu mai existau în America urme de nomadism. Se poate vorbi de acum de populaţii sedentare. Pentru această perioadă, pe continentele americane se disting trei civilizaţii istorice: civilizaţiile aztecă, mayaşă şi incaşă. Sunt civilizaţiile ajunse la un stadiu cu totul remarcabil la data debarcării aici a spaniolilor care le-au şi desfiinţat, deşi din punct de vedere cultural ele continuă şi astăzi.

Încetarea nomadismului in America şi formarea primelor civilizaţii

6.1.2. Civilizaţiile pre-aztece şi aztecă.

Civilizaţia aztecă a continuat urmele lăsate de o civilizaţie anterioară, cea a olmecilor – a cărei evoluţie se plasează undeva în jurul anului 1250 î.Hr78. Ei ocupau podişul Mexicului şi arta lor de prelucrare a lutului era remarcabilă la acea dată, sculptau cu măiestrie jadul şi bazaltul. Cele mai importante centre ale lor sunt La Venta şi Tres Zapotes de pe Coasta Golfului Mexic.

Fără să lase în mod direct monumente de artă proprii, olmecii au influenţat toate zonele din Mexic şi Guatemala. Contribuţia principală a olmecilor a fost crearea unui centru ceremonial, complexul de edificii religioase. Piramida din La Venta avea 17 m. Aceste edificii erau construite pe o platformă sacră, înălţată pe un strat gros de roci sedimentare aduse de la distanţe destul de mari.

Olmecii şi urmele lăsate de ei

Nu numai olmecii au avut o contribuţie importantă la dezvoltarea civilizaţiei aztece. În ţinuturile nordice faţă de cele olmece, locuiau huaxtecii, iar în nord-vest toltecii. Centrul Teotihuacan este cel care în secolul al III-lea î.Hr. era un mare centru religios şi un oraş – sanctuar, supranumit "oraşul unde oamenii devin zei". Civilizaţia Teotihuacan s-a stins spre sfârşitul secolului al IX-lea, atingând apogeul în secolul al III-lea şi al IV-lea.

Huaxtecii

Civilizaţia Teotihuacan – perioada de înflorire şi decădere

În sudul ţinuturilor ocupate conduse de olmeci, se întindeau ţinuturile civilizaţiei zapotecilor, care-şi dezvoltă un centru la Monte Alban.

Zapotecii şi centrul lor de la Monte Alban

Toltecii par să fie, aşa cum o arată dovezile, primii

78 O.Drâmbă, Istoria culturii şi civilizaţiei, vol.II, Editura Vestala, 1998, pag. 172.

188

migratori, care pe actualul teritoriu al Mexicului au folosit şi au prelucrat arama, bronzul şi aurul. Erau bine organizaţi din punct de vedere militar, astfel că statul toltec a ajuns să domine întregul Mexic (în jurul anului 790 d.Hr.). Cronicile vechi vorbesc despre tolteci ca despre inventatorii aurăriei şi ale unei arte decorative deosebite. Centrul lor era la Tollan, astăzi Tula. Zeitatea lor supremă a devenit divinitatea cea mai importantă din America precolumbiană. Se pare că "şarpele cu pene de quetzal" a fost prelucrat din religia toltecilor şi de către mayaşi (vecinii lor din est).

Toltecii – rolul lor în impunerea unei culturi în ţinuturile actuale ale Mexicului

6.1.3. Obiceiuri, mentalităţi sociale şi vestimentaţia tradiţională a populaţiilor vechilor civilizaţii americane –

elemente de studiu ale turismului cultural

După căderea Tollanului – în anul 1168 – regatul toltec s-a prăbuşit definitiv în faţa unui popor nomad de vânători numit Chichimeca.

Ciclul civilizaţiei Chichimeca poate fi considerat încheiat în jurul anului 1300, când aztecii – popor înrudit cu Chichimeca – au ajuns stăpâni ai marelui Podiş. Abia de acum se poate vorbi de adevărata civilizaţie aztecă. Azteci au beneficiat de tot ceea ce au lăsat civilizaţiile anterioare. Ei au împrumutat elementele de cultură găsite şi le-au asimilat în cultura proprie, fără a distruge nimic. Acest fapt este remarcabil şi îi avantajează evolutiv. În jurul anului 1325 fondează oraşul "Piatra Cactusului" – actualul Ciudad de Mexico79.

Aztecii

Iniţial capitala imperiului aztec după unele documente existente în muzeul de istorie din Ciudad de Mexico, a fost la Chapultepec. Perioada de glorie a aztecilor a fost destul de scurtă însă suficientă pentru a lăsa în urmă dovezi ale unei civilizaţii avansate. Scrierea aztecilor era simplă şi consta în desene şi semne.

Cultura aztecă

Ceea ce se păstrează astăzi de la azteci sau poate de la civilizaţiile anterioare lor, limba nautl vorbită şi astăzi de un număr destul de redus de locuitori (circa 1 milion).

Pastrători ai culturii aztece astazi

79 O.Drâmbă, Istoria culturii şi civilizaţiei, vol.II, Editura Vestala, 1998, pag. 178.

189

Prin ce impresionează cultura aztecă este faptul că în ciuda situaţiei primitive din punct de vedere tehnic, erau în stare de o agricultură destul de avansată pentru acea dată. Aplicau sistemul de culturi în terase, exista chiar şi un sistem de canale de irigaţii şi construcţii de diguri împotriva inundaţiilor. Asta în condiţiile în care nu era cunoscută de către ei roata. Dintre plantele cultivate atunci avem fasolea, porumbul, pepenele, cartoful, roşia şi ardeiul. Singurul animal domesticit era câinele.

Situaţia evoluată a societăţii aztece

În ceea ce priveşte îmbrăcămintea, multe se păstrează şi astăzi, cel mai utilizat fiind poncho – o bucată de stofă de formă pătrată, în mijloc cu o deschizătură prin care intra capul, ale cărei colţuri cădeau în faţă şi în spate.

Vestimentaţia tradiţională – păstrată până astăzi

Aztecii rămân cunoscuţi în istorie prin crearea grădinilor zoologice. Spanioli au rămas la venire impresionaţi de măreţia acestora, de numărul foarte mare de specii şi exemplare, autohtone şi alohtone, toate ţinute în medii aproape identice cu cele din care proveneau. Ele erau comparate cu parcurile de la curtea împăratului Chinei.

Elemente ale unei culturi şi civilizaţii avansate

La toate aceste detalii păstrate în documente în diferite muzee ale lumii nu poţi rămâne indiferent. O lumea dispărută şi totuşi atât de vie. Întregul Mexic păstrează urmele acestor mari civilizaţii, nu numai prin urmele arhitecturale lăsate, dar şi printr-un bogat lexic, obiceiuri, unele rituali – fără a se păstra toate detaliile, ele fiind tangenţiale, îmbrăcăminte, plante cultivate, dar şi o mentalitate pusă în evidenţă prin comportament şi mod de manifestare.

Întregul Mexic păstrează urmele acestor mari civilizaţii

Oare introducerea unui prunc, în anumite sate din Mexic într-un vas cu apă la botez, este obicei aztec sau creştin?

Din dovezile şi desenele de pe vasele de lut aztece, acest obicei se practica la ei. Se practica şi la creştini.

Obieceiuri tradiţionale precreştine

Impunătoare monumente erau şi mormintele aztece, în formă de coridoare, lungi de până la 12 m, acoperite cu lespezi de piatră, uneori sculptate şi construite în formă de cruce. Marile cruci din piatră pe care, în secolul al X-lea,

Monumentele tradiţionale

190

le-a găsit în aceste regiuni vikingul Leif Eiriksson, n-au nici-o legătură cu creştinismul. E. Thompson scria că "În America Centrală crucea era un simbol curent, reprezentând la origine cele 4 puncte cardinale şi paznicii lor".

E. Thompson – scrierile sale legate de aceste ţinuturi şi obiceiuri locale

Parcurgând această introducere în lumea precolumbiană este acum mai uşor să se poată prezenta obiectivele turistice interesante de orice geograf.

Ce trebuie ştiut mai mult din punct de vedere geografic?

Este necesară cunoaşterea favorabilităţii şi restrictivităţii reliefului, a climei, a reţelei hidrografice în realizarea tuturor acestor obiective, posibilitatea păstrării lor şi măsura în care sau alterat sau au fost distruse. Cine a făcut-o? Este o intervenţie umană, cauzată de ce? De nevoia de spaţiu, din inconştienţă? Sau pur şi simplu condiţiile climatice, vegetaţia au făcut posibilă, alături de trecerea secolelor acest fapt?

În aceeaşi măsură, un geograf trebuie să localizeze exact obiectivele urmărite pe un traseu mexican.

Factorii care au contribuit la deteriorarea monumentelor vechilor civilizaţii

Nu poate lipsi din analiza geografico-turistică:Orasul zeului Quetzalkoatl - denumit ulterior, Oraşul

Zeilor, este situat la 50 km de oraşul Mexico City. Dezvoltarea şi decăderea Imperiului Teotihuacan coincide cu istoria Imperiului Roman (600 î.Hr. – 650 d.Hr.). Câteva oraşe din lume au fost considerate că merită să locuiască zeii în ele.

Ce anume ne poate atrage aici atât de mult?

În primul rând e vorba de istoria locurilor, de încărcătura istorică lăsată de locurile şi obiectele încă vizibile. Arhitectura e deosebită prin formă şi mărime. În ciuda lipsei unei tehnologii înaintate, aici putem observa măiestria sculpturilor, care nu aveau alt rol decât sa se impună în faţa maselor de populaţie. Întotdeauna, aceste

Oraşul Zeilor din Mexic – perioada sa de inflorire

Efectele unei vechi culturi asupra turiştilor

191

lucruri trebuie lăsate a fi explorate de orice vizitator. Teotihuacan este unul dintre oraşele divine. Mărturie stă

mareţia lui, care se răsfrânge din toate construcţiile ramase până astăzi. Zeul oraşului, celebrat în templu, era şarpele cu pene Quetzalkoatl.

Quetzalcoatl este denumirea aztecă a şarpelui cu pene, zeul central al civilizaţiei antice Mesoamerica : Olmecă, Mixtecă, Toltecă, Aztecă şi Maya.

Era un oraş divin şi în acelaşi timp era foarte uman, unde oamenii veneau din toate părţile ţării să se închine zeilor: Valea Mexico, Puebla, Tlaxcala, Mixteca şi regiunea Tehuntepec. Cea mai evindentă expresie a trecutului o reprezintă vestigiile oraşului. Teotihuacan nu a fost un simplu centru de ceremonii. La apogeul dezvoltării sale, în jurul anului 500 d.Hr. era cel mai mare oraş - o mareaţă metropolă de cca. 200 de mii de locuitori. Cum nu s-a găsit nici-un document scris, istoricii au fost nevoiţi să se bazeze pe ruinele monumentelor, fresce deteriorate, statuete, vase şi alte mărturii de natura materială, la care s-au adăugat legendele aztecilor.

Construcţiile erau amplasate conform unei grile geometrice astfel încât, până şi râul apare ca fiind deviat de la un curs anterior. Artera principală, Calea Morţilor, lega piaţa şi aşa-numita Citadelă din capătul sudic, de marile piramide, a Soarelui şi a Lunii, din nord. Teotihuacan a început să se dezvolte în mod notabil spre sfârşitul primului mileniu î.Hr. Motivele sunt diverse: era aşezat într-o vale foarte fertilă, se afla la răscrucea rutelor comerciale, era unul dintre cele mai importante centre de exploatare a obsidianului şi statutul de loc sacru al oraşului atrăgea un mare număr de pelerini.

Piramida Soarelui a rămas până în secolul nostru una din cele mai mari construcţii din continentul american. Cu o înălţime de 63 de metri cu laturi de 225 de metri, suprafaţa bazei era comparabilă cu cea a Marii Piramide de la Gizeh. Piramida Soarelui are o faţadă masivă pe care se înalţă o scară ce duce pană în vârf, unde pe vremuri se afla un templu. Aici se aduceau arderi de copal (răşină din diverse plante tropicale) şi alte ritualuri.

Oraşul Teotihuacan şi zeul său protector – sarpele cu pene Quetzalkoatl

Perioada de maximă înflorire a oraşului Teotihuacan şi rolul lui în punerea în practică a tradiţiilor locale

Calea Morţilor şi importanţa sa culturală

Piramida Soarelui – minument important al acestei lumi

Templul Craniilor sau Tzompantli, în limba tolteca - aşezat în apropierea Piramidei este locul de înfăţişare al

Templul Craniilor

192

tuturor sacrificiilor în numele şi pentru fericirea zeilor. Prin tot ceea ce se păstrează de la ei, remarcăm prezenţa sacrificiului. Toate cele trei civilizaţii - considerate mai mari, dar şi cele care au avut un teritoriu mai restrâns şi o durată mai mică, aveau ca ritualuri, sacrificiile umane.

Urcând treptele piramidei astăzi, sau oricare dintre aceste monumente, nu facem altceva decât să urmăm, în cea mai mare parte, traseul unui individ ce urma să fie sacrificat. Un singur lucru nu-l putem şti din dovezile păstrate: oare aceşti oameni îl făceau sacrificiul convinşi că moartea lor ii va mulţumi pe zei? Se pare că nu.

6.1.4. Cultura incaşilor şi rolul ei în studiul turismului

culturalPrivind în trecut până la incaşi, cultura antică peruană rămâne una dintre

culturile magnifice şi misterioase ale lumii. O călătorie în America de Sud nu trebuie să fie orientată numai spre la Rio de Janeiro sau la Copacabana.

De cealaltă parte a continentului însă la o altitudine destul de ridicată, merită să descoperi alte minuni sud-americane: munţii Anzi şi urmaşii incaşilor, care păstrează şi astăzi o bună parte din obiceiurile lor. Cultura incasă trăieşte prin urmaşii lăsaţi aici, pe înălţimile munţilor. Aici se păstrează totul într-o stare destul de bună pentru a se face o analiză cu tentă demografică şi din punct de vedere a organizării locale de altădată.

Cel mai important vestigiu care se păstrează până astăzi şi care are posibilitatea să ofere date legate de cele menţionate, sunt piscurile din Machu Picchu, unde încă se păstrează oraşe construite de câteva dintre cele mai mari civilizaţii. Palatul incaş de la Machu Picchu, a fost descoperit abia în 1911.

Machu Pichu

6.1.4.1. Obiceiuri, mentalităţi sociale, ocupaţii şi tradiţii ale incaşilor

Ca si ocupaţii, incaşii creşteau lame. Printre primele animale domesticite de către ei se numără raţele, câinii şi porcii de Guineea. Cele mai importante recolte ale lor erau cele de cartofi şi porumb. Produceau textile, arme, obiecte din metal, unelte şi obiecte din ceramică. Principalul lor mijloc de transport era barca, cu care traversau râurile care le străbăteau imperiul.

193

Clădirile publice ale incaşilor au fost construite datorită unei taxe numita „mit'a”. Aceasta taxă reprezenta de fapt, obligaţia tuturor incaşilor de a munci pentru construirea acestor clădiri într-o anumită perioadă a anului.

Formele de venit public în perioada incaşilor

Împăraţii incaşilor au construit astfel o reţea de drumuri ce se întindea pe o distanţă de 16.000 de kilometri, importantă pentru stabilirea comunicaţiilor între diferite zone ale imperiului. Alergători antrenaţi duceau mesajele, lucrând ca ştafete şi alergând în jur de 40 km zilnic. Pentru a traversa apele adânci ale râurilor, incaşii au construit poduri suspendate cu frânghii, care uneori depăşeau 100 de metri în lungime.

Infrastructura incaşă

Cei mai mulţi dintre incaşi erau fermieri care lucrau pământul. Împăratul era stăpânul tuturor teritoriilor din imperiu. Viaţa de zi cu zi a incaşilor varia în funcţie de clasa socială. Împăratul, chiar dacă locuia într-un palat făcut în întregime numai din aur şi argint (lucru presupus în urma analizelor grafice ale semnelor şi desenelor găsite aici şi expuse în Muzeul de Istorie din Chicago), iar paturile sale erau acoperite numai cu blănuri fine, el dormea pe podea, ca şi oricare alt servitor sau supus de-al său.

Ţăranii erau cei care făceau munca câmpului numai după ce dimineaţa savurau o băutură numită „cicha”, un fel de bere realizată din grâu fermentat. Ţăranii incaşi care nu erau nobili, aveau dreptul la o singură soţie.

Îmbrăcămintea incaşilor era foarte modestă, hainele împăratului nefiind foarte diferite faţă de hainele ţăranilor simpli.

Ocupaţiile tradiţionale ale incaşilor

Vestimentaţia tradiţională încaşă – fector de atracţie în turismul cultural

194

6.2. Turismul cultural în continentul nord-american

6.2.1. Principalele zone de veche cultură din America de Nord. Indienii americani astăzi

6.2.2. Oferta culturală şi potenţialul turistic al oraşelor americane. Începuturile artei americane

6.2.3. Aculturaţia în societatea americană între secolele XVI-XXI

6.2.1. Principalele zone de veche cultură din America de Nord. Indienii americani astăzi

Indiferent de esenţa lor, teoriile care analizează provenienţa populaţiilor indigene susţin, fără excepţie, ideea migraţiei dintr-un alt continent. În America nu s-au găsit urme contemporane cu epoca apariţiei omului. Primii locuitori ar fi sosit aici, pe nişte pământuri lipsite până atunci de orice viaţă umană, într-un moment în care civilizaţia pietrei luase sfârşit. Teoriile mai vechi susţineau o origine unică a indienilor cu populaţia mongoloidă.

Antropologii şi etnografii au căzut de acord asupra

195

limitelor geografice ale principalelor şase zone de veche cultură din America de Nord80:

Existenţa a şase zone de veche cultură în America de Nord

1. Arctica – în Alaska şi pe ţermurile Oceanului Îngheţat;

2. Pădurile de Răsărit, din delta Fluviului Mississippi până la Sf. Laurenţiu şi de la Atlantic lângă la Lacul Athabasca în Canada;

3. Marile Platouri, de la Golful Mexic până la fluviul Saskatchewan în Canada şi de la fluviul Mississippi până la m-ţii Stâncoşi;

4. Zona de sud-vest, pe teritoriul statelor Arizona, Utah, Colorado şi Nevada;

5. California, cuprinzând o fâşie de-a lungul coastei Oregonului;

6. Nord-vestul, pe ţărmul Pacificului, în statul Washington, provincia canadiană Columbia Britanică şi colţul de sud-vest al Alaskăi.

Cea mai întinsă arie a civilizaţiei americane - indiene este cea care cuprinde, cu un nume foarte convenţional „Pădurile de Răsărit”. În interiorul acestei arii au fost descoperite 80 de tipuri de cultură, cele mai dezvoltate fiind cele care s-au care au evoluat de-a lungul râurilor Ohio şi Mississippi şi pe Coasta Golfului Mexic. Cea mai impresionantă din întreaga civilizaţie a „Pădurilor Răsăritene” este aceea a „marilor movile”. Construcţiile ceremoniale sau ample morminte, aceste movile căpătau forma unor animale uriaşe, a unor reptile sau păsări fantastice, de dimensiuni impresionante.

„Pădurile de Răsărit” şi rolul ei în turismul cultural

Indienii foloseau mult piatra din care îşi fabricau obiecte de uz casnic, împodobite cu ornamente zoomorfe sau antropomorfe. Un fel de măreţie feroce se desprinde din aceste chipuri misterioase, din figurile câteodată suficient de individualizate pentru a sugera un portret. Detaliul fizionomic este respectat uneori cu o evidentă cunoaştere a anatomiei, a structurii oaselor craniului, a proporţiilor feţei.

Arta tradiţională amerindiană

Sculpturile în lemn şi în metal dezvăluie o mare fantezie a formelor; aurul şi argintul nu sunt folosite atât de frecvent ca în somptuoasa arta a Mexicului şi sunt de cele mai multe

Tradiţiile şi rolul lor astăzi în evaluarea

80 Dan Grigorescu, Arta americană, Editura Meridiane, Bucureşti, 1973, pag. 21.

196

ori înlocuite cu arama. Legăturile comerciale active cu populaţii îndepărtate le puneau la îndemână materiale foarte diverse, cum ar fi colţii de urşi uriaşi din Canada, perle, cochilii de scoici aduse tocmai din Florida, care favorizau posibilităţile de expresie ale unei arte care nu rămânea indiferentă la bogăţia ornamentului.

peisajului cultural

Siluetele umane, mai ales cele gravate pe discurile de podoabă, găsite în „movilele” din Tennesse şi din Ohio, sunt înfăţişate cu o evidentă grijă a descrierii geometrice a formelor simplificate. Culoarea este adăugată nu atât din dorinţa de a imita imaginea naturii ci pentru a accentua efectele emotive ale figurilor hieratice.

La Muzeul de Istorie Naturală din Chicago se păstrează amprenta în mică a unei mâini, operă a cărei datare a fost propusă între 300 î.Hr. şi 500 d.Hr.

Arta – păstrătoare a informaţiei despre o cultură veche şi bogată

În 1832 un tablou al lui George Catlin, pictor care a consemnat cu o minuţiozitate de etnograf înfăţişări ale vieţii indienilor, dădea o imagine surprinzătoare unui sat din Oklahoma, cu bordeie înalte din pământ, cu acoperişuri boltite. Asemenea sate erau destul de rare în secolul al XVIII-lea şi indienii din Oklahoma şi Ohio se adăposteau în corturi construite din piei de animale, vopsite în colori puternic contrastante. De la sfârşitul secolului al XVIII-lea ei vor cultiva un interes constant pentru pictură, înţeleasă ca o modalitate decorativă şi de a mări impresia pe care o făceau „wigwam”- urile şi costumele lor cu complicate broderii de lână şi cu şiraguri colorate de mărgele.

Particularităţi din viaţa tradiţională locală – puncte de atracţie turistică

Cusăturile tribului Sioux, cel mai puternic din această regiune, se bazează pe motivul geometric, stilizarea unor elemente naturale, care se regăseau în arta multor popoare: soarele, arborii, florile şi păsările.

Mai târziu când coloniştii au ajuns în contact cu indienii din sud-vest, nu au descoperit decât reflexele târzii ale unei civilizaţii străvechi.

Particularităţi ale cusăturilor tribului Sioux

Aculturaţia locală

Momentul culminant al culturii sud-vestice a fost atins în secolele XVI-XVII. Atunci au fost construite unele dintre impunătoarele adăposturi săpate în stâncă, adevărate oraşe. Temple de formă cilindrică, aşa cum este cel din Chaco Canyon, construit din pietre roşii, albastre şi verzi, capătă o înfăţişare extraordinară în anumite momente ale zilei, în funcţie de lumina soarelui.

Adăposturile construite în stâncă în secolele XVI-XVII

197

În văi, indienii Navaho îşi construiesc şi astăzi locuinţe la care folosesc cărămida placată cu ipsos, cu mai multe etaje, amintind într-o oarecare măsură de arhitectura aztecă. Pereţii compacţi de culoarea nisipului, în care ferestrele abia se zăresc, dau o sugestie a vieţii austere a acestor primi locuitori ai pământului american, trăind astăzi în rezervaţiile din mijlocul deşertului.

Particularităţi ale vieţii triburilor Navaho

În secolul al XVIII-lea, indienii au adus din Mexic cultura bumbacului şi, odată cu ea, o artă foarte complicată a dantelelor; costumele, şervetele care acoperă vasele de bucătărie, toate erau încărcate cu broderii. Ceva mai târziu, triburile Navaho au dezvoltat o largă industrie a covoarelor, care avea să influenţeze în secolul XX, sectoare foarte diferite ale artei americane.

Ocupaţiile casnice aduse la rang de artă în viaţa indienilor

Specific artei indienilor din nord-vestul Americii este aceea a sculptării totemurilor; stâlpi înalţi, uneori de 20-25 de metri, sculptaţi de la bază până în vârf cu personajele unei mitologii mai degrabă joviale decât înfricoşătoare. Totemul era considerat un fel de protector al casei şi al întregului clan. Totemurile i-au dus pe unii antropologi cu gândul la arta maorilor din Noua Zeelandă şi a batacilor din Samoa; măştile a căror structură rezultă din suprapunerea unor figuri diverse au fost asemănate cu cele din veche civilizaţie chineză şi cu cea a populaţiilor maya;principiul bisimetriei e comun, aşa cum au demonstrat specialiştii culturii polineziene şi central-americane.

Specific artei indienilor din nord-vestul Americii este aceea a sculptării totemurilor

În condiţiile colonizării, arta din apropierea Coastei de Est şi din aria central-vestică a fost redusă treptat la o creaţie artizanală, operele cele mai semnificative aparţinând epocii dinaintea venirii europenilor, iar cea din vest s-a bucurat de condiţii mult mai prielnice.

Cele mai numeroase piese ale muzeelor americane specializate în arta indiană a acestor locuri provin din secolele XIX şi XX. Triburile din nord-vest practicau ritualul înmormântării căpeteniilor lor împreună cu obiectele cele mai de preţ care le aparţineau, apărând în felul acesta, de-a lungul vremii, operele de artă, aşa cum se întâmpla în alte locuri.

Bogăţia formelor şi a motivelor din această zonă de

Ritualuri cu rol deosebit în păstrarea culturii locale

198

cultură81 precum şi a unora din Nevada, atinse mai târziu de colonizare, pot explica într-o bună măsură împrejurările istorice în care s-a realizat colonizarea, dar şi căile prin care s-a reuşit menţinerea culturii proprii.

Prejudecăţile noilor locuitori (europenii), relaţiile deloc prieteneşti cu indienii, îi împiedicau să descopere, în secolele al XVI-lea, al XVII-lea şi al XVIII-lea originalitatea civilizaţiei locale. Avea loc astfel, un fenomen asemănător cu acela al asimilării artei africane de către europeni; şi în acest caz, tot epoca modernă a fost cea care a încercat să cuprindă într-o sinteză proprie formele cele mai vechi ale creaţiei considerate până atunci expresie a exotismului sau a unui spirit care nu i-ar interesa decât pe etnografi.

Procesul de aculturare în America de Nord

Astăzi, numărul pieilor roşii se rezumă doar la circa 450.000 persoane, dintre care peste 400.000 în S.U.A.,restul în Canada. Cei mai mulţi dintre indienii din S.U.A. se află concentraţi în trei state: Oklahoma, Arizona şi New Mexico. În număr mai mic se află şi în Dakota, Minnesota şi Iowa. Triburi destul de restrânse numeric sunt în statele Oregon, Utah, Nevada, Montana, Idaho şi Wisconsin.

Evoluţia numerică a indienilor din America de Nord

Comunităţile indiene sunt conduse de consilii tribale şi sunt controlate de un Comisariat special, instituit de guvernul federal. Ele se bucură de autonomie în ceea ce priveşte judecarea anumitor delicte de drept comun, alegerea căpeteniilor şi consiliilor tribale, cât şi încheierea tranzacţiilor comerciale.

Particularităţi ale comunităţilor de indieni

Atât indienii din S.U.A. cât şi cei din Canada au un nivel de trai mult sub media populaţiei nord-americane. În unele comunităţi mai puternice s-au creat mici întreprinderi industriale, fabrici de mobilă, ateliere de producţie artizanală, etc. Cele mai multe se ocupă cu cultivarea terenurilor – obţinând producţii destul de reduse şi

Indienii din S.U.A. cât şi cei din Canada au un nivel de trai mult sub media populaţiei nord-americane

81 Katharine Kuh, The FirstAmericans as Artists, Saturday Review, nr.4, 1971, pag. 44 – “Arta indienilor de pe coasta de nord-vest a depăşit-o din punct de vedere al tehnicii şi al concepţiei, pe cea a tuturor celorlalte triburi din Statele Unite…Sculpturile în lemn realizate aici pot fi comparate cu acelea dn America Latină pre-columbiană, care sunt, desigur mult mai bine păstrate, fiind realizate din piatră”.

199

creşterea animalelor pentru consum intern.Lipsa unor măsuri eficiente, esenţiale, care să asigure

organizarea unui sistem de şcoli profesionale, încadrarea în producţia industrială a celor calificaţi şi susţinerea cu credite suportabile a fermelor agricole şi a micii producţii, constituie unul dintre elementele importante care frânează eforturile pieilor roşii de a se integra pe deplin în viaţa economică contemporană.

Statistica oferă date semnificative privind nivelul de trai al indienilor nord-americani.

Un recensământ efectuat în şapte dintre cele mai mari rezervaţii din S.U.A. a consemnat că mai bine de jumătate dintre membrii comunităţii angajaţi în industrie sau la fermele din teritoriile din vecinătate nu câştigă decât 20 $ / săptămână şi anual circa 1000$, sumă situată cu mult sub nivelul minim de şcolarizare în S.U.A.

În ciuda limitelor pe care le impun condiţiile sociale şi economice în care trăiesc astăzi indieni – americani, ei aduc o contribuţie valoroasă în domeniul economic şi mai mult în cel cultural. Pieile roşii au dat S.U.A. pe etnograful şi arheologul Artur Parker, specialist în istoria irockezilor, dar şi profesori universitari, arhitecţi, ingineri.

Veniturile indienilor sunt mult mai mici în comparaţie cu veniturile restului populaţiei americane

Unele comunităţi mai numeroase – ca tribul Navaho din Arizona, ce numără peste 20.000 de oamenii – editează ziare precum Jurnal Ada Hoohiligii, publicaţie bilingvă ce apare în oraşul Windon Rook, în limba navahă şi engleză. Alfabetul navah în care sunt tipărite o serie de ziare are un număr mai mare de semne decât cele europene, reuşind să exprime toate sunetele graiurilor amerindiene.

Exponenţi ai creaţiei populare, artiştii decoratori Maria Martinez şi Iulian Martinez din San Ildefonso au fost decoraţi cu înalte distincţii federale – Medalia de Aur – a Institutului de Arhitectură şi Laurii Academiei.

Personalităţi şi rezultate din lumea indiană

Odată cu trecerea timpului, în aria centrală şi litorală a ţinuturilor nord-americane s-au succedat o mulţime de culturi, printre care şi cea a pieilor roşii.

Dezvoltând o cultură originală, plină de vitalitate şi armonie, popoarele amerindiene şi-au pus în valoare spiritul creator, capacitatea de organizare, simţul artistic, virtuţile morale, ce au inspirat o serie de mari scriitori.

Popoarele amerindiene şi-au pus în valoare spiritul creator, capacitatea de organizare, simţul

200

artistic, virtuţile morale

Această cultură a fost în parte redusă – mai mult ca extindere decât ca intensitate – odată cu ciocnirea dintre cele două Lumi: Lumea Nouă şi Lumea Veche.

6.2.2. Oferta culturală şi potenţialul turistic al oraşelor americane. Începuturile artei americane

În America de Nord şi în special în Statele Unite şi Canada putem vorbi de artă şi cultură doar prin intermediul coloniştilor, în funcţie de ariile lor de provenienţă. Pentru SUA, analiza culturii şi artei este canalizată spre tradiţiile olandeze, iar în Canada, spre cele franceze.

Olandezii au lăsat urme puternice în cultura americană de început. Ei sunt cei care lansează anumite curente artistice şi tot ei sunt cei care impun anumite comportamente legate de anumite obiceiuri.

Prin intermediul turismului cultural ar putea să fie valorificate aceste amănunte legate de cultura adusă şi implementată de olandezi în spaţiul american. Exemplele sunt destul de multe, aici lansându-se mai multe familii de artişti, care în Europa întâmpinaseră o serie de neajunsuri şi greutăţi.

Timp de mai multe generaţii, familia pictorilor Duyckinck s-a bucurat de o stimă deosebită în rândul artiştilor vremii. În jurul anului 1700, familia Duyckinck este cunoscută în oraşul în ale cărei tradiţii olandeze erau foarte puternice. Un membru al familiei este cunoscut în urma realizării vitraliilor unei biserici din Long Island (Everet), iar fiul său Gerret a pictat stema oraşului (actualul New York) deasupra portalului primăriei. Din întreaga dinastie, Gerret Duyckinck este cel căruia istoricii îi recunosc cele mai multe portrete pictate, dintre toţi artiştii olandezi existenţi în New York.

Importanţa culturii olandeze în formarea şi dezvoltarea culturii americane actuale

Familia pictorilor Duyckinck în 1700 – rolul ei în evoluţia culturii şi în dezvoltarea turismului cultural

În regiunile din interiorul continentului, apropierea de tradiţia olandeză are loc pe căi diferite. Lucrările pictorilor, care la începutul secolului al XVIII-lea trăiau în aşezările situate de-a lungul fluviului Hudson, urmau în portretele fermierilor şi ale meşteşugarilor din micile târguri de acolo,

Aculturaţia în aria centrală americană

201

o viziune înrudită cu ce a artei din Ţările de Jos şi cu varianta ei din coloniile americane populate de olandezi şi flamanzi. Fără să insiste asemenea celor din Noul Amsterdam pe elemente ce definesc spaţiul, ei înscriau formele într-un sistem bidimensional, în care şi decoraţiile florale ale veşmintelor şi elementele de peisaj mult simplificate, amintesc de ornamentele de pe cuferele pictate din Europa.

Arta americană din prima jumătate a secolului al XIX-lea se dovedeşte a fi un fenomen mai puţin complex decât ar părea s-o sugereze nepotrivirile dintre tematica de factură romantică şi persistenţa modalităţilor neo-clasice ale tratării suprafeţei. Îndemnând la întemeierea unei arte cu adevărat naţionale, la desprinderea de influenţele europene cărora intelectualii americani le fuseseră prea mult timp datori, intelectualii vremii dădeau glas unei întregi generaţii încrezătoare în destinul naţiunii.

Simplitatea artei americane din jumătatea secolului al XIX-lea

Americanii secolului al XIX-lea „dacă voiau să înfăţişeze în vreun fel măreţia ţării lor…puteau oricând să recurgă la natură. Natura însemna multe pentru ei: vastele întinderi ale ţării, frumuseţile incomparabile ale faunei şi ale florei, abundenţa vieţii, simţul spaţiului”82. Peisajul s-a spus, a devenit pentru americani echivalentul Catedralei din Chartes şi al Coloseului.

Rolul naturii în exprimarea artei în cultura americană a seculului al XIX-lea

Se considera, tot mai adesea, că: „în contemplarea peisajului natal se poate descoperi izvorul tăriei morale”83.

Intervenţia unei filosofii romantice, specifică acelei perioade a culturii americane e foarte uşor de înţeles: natura reprezintă refugiul sufletesc al celor obosiţi de oraşul în care viaţa industrială era din ce în ce mai trepidantă, în care bogăţia şi sărăcia erau despărţite de o prăpastie adâncă şi, cum declarau mulţi gânditori şi artişti, cugetarea era interzisă de zgomotul marilor uzine. E poate, surprinzător cât de repede după întemeierea unei culturi naţionale intelectualii americani simţeau nevoia să se adăpostească în liniştea şi însingurarea unor aşezări

Intervenţia romantismului în arta americană şi influenţa sa în arhitectură şi artă

82 Russel Blaine, Nye, The Cultural Life of the New Nation, New York, 1960, pag. 242.83 Dan Grigorescu, Arta americană, Editura Meridiane, Bucureşti, 1973, pag.215.

202

îndepărtate. Poeţii şi pictorii se retrăgeau la ferme înconjurate de pământuri întinse, iar la marginea oraşelor se construiau foişoare înalte, de unde se putea admira priveliştea pădurilor şi a spaţiilor verzi.

De prin 1830 începuseră a se auzi glasuri care vorbeau cu teamă despre aşezările pionierilor din vest, care ar putea distruge frumuseţile sălbatice ale pământului virgin. În timp ce vestul withuanian celebra locomotiva (iar romantismul englez, prin Turner, descoperea picturalitatea maşinii cu abur), un pictor important al vremii, Thomas Cole, trimitea preşedintelui Statelor Unite o scrisoare, protestând împotriva construirii unei căi ferate în apropierea casei lui din Catskills, din centrul statului New York. Ideile lui Cole veneau în contradicţie cu viziunea optimistă a puterii Americii.

În ultimul deceniu şi jumătate al secolului al XIX-lea, transformările mentalităţii artistice care vor tulbura atmosfera oraşelor americane în preajma primului război mondial nu erau prevestite decât de noile concepţii ale şcolilor de arhitectură.

Începuturile au fost făcute la Chicago, în jurul anului 1885. Lipsit aproape cu desăvârşire de tradiţia artistică, oraşul de pe malul acului Michigan a fost pus în faţa unei situaţii pe care trebuia s-o rezolve repede: incendiul din 1871 mistuise aproape în întregime clădirile mici, înşirate de-a lungul străzilor mărginite de arbori, care dădeau oraşului o înfăţişare patriarhală.

Şeful „Şcolii de arhitectură din Chicago” a fost William Jeuney, fost inginer în armata nordistă şi apoi absolvent al Şcolii Politehnice din Paris. În 1873, când urmările incendiului catastrofal trebuiau rezolvate într-un timp limitat,el a deschis un atelier de proiectări la care a angajat mai mulţi tineri cu idei îndrăzneţe, până atunci neacceptate de arhitecţi cunoscuţi şi de clientelă.

Şcoala de arhitectură din Chicago şi rolul ei în dezvoltarea culturală locală

În ultimele două-trei decenii ale secolului al XIX-lea, în centrul comercial al oraşului s-au ridicat multe clădiri, toate folosind un puternic schelet de traverse (bare metalice) de fier: cu ferestre înalte, câteodată cuprinzând spaţiul a două etaje, alteori cuprinzând faţada întregii clădiri, noile imobile schimbând întreaga înfăţişare a

Utilizarea scheletului din metal în construcţiile de locuinţe

203

arhitecturii urbane.Dintotdeauna zgârie-norii americani au funcţionat ca un

„magnet” asupra mentalităţii turiştilor. Este o necesitate cunoaşterea istoriei acestor construcţii, ca idee şi punere în practică. Viziunea unui artist-arhitect a fost proprie, de factură americană sau a fost tot o influenţă europeană, de acolo de unde veniseră cei mai mulţi? Ce i-a de terminat pe americani să construiască asemenea imobile?

Urmărind evoluţia lucrurilor şi punere în practică a ideilor, s-ar părea că este o idee de dincolo de ocean, tocmai pentru a ieşi din punct de vedere arhitectural şi artistic în evidenţă cu ceva. Cred că este tocmai o replică la „incapacitatea” stilistică arhitecturală faţă de Europa. Trebuiau să realizeze ceva măreţ, ceva prin care să se evidenţieze. Şi au reuşit!”.

Zgârie-norii americani funcţionează ca un „magnet” asupra mentalităţii turiştilor

În preajma primului război mondial modelul Şcolii de arhitectură de la Chicago a fost preluat de arhitecţii new-yorkezi, partea de sud a insulei Manhattan, faimosul Wall Street, va deveni un „labirint întunecat de prăpastii adânci în care soarele nu pătrunde niciodată”84. Diferenţa dintre construcţiile şi ideile arhitecturale de la New York şi cele de la Chicago, este că cei din Chicago au ştiut să folosească mai bine spaţiul, să dea noilor construcţii un aspect mai puţin înfricoşător şi să le apropie mai mult de existenţa oamenilor. Este ceea ce vor înţelege arhitecţii new-yorkezi din a doua generaţie, aceia care, între cele două războaie mondiale vor construi „zgârie-nori” din centrul Manhattanului, lăsând spaţii libere cu grădini şi case mai scunde.

Asemănări şi deosebiri în arhitectua modernă americană

Şcoala de arhitectură de la Chicago a ştiut, cum s-a scris, să „vindece schisma dintre construcţie şi arhitectură, dintre inginer şi arhitect, constituind una dintre premisele semnificative ale dezvoltării arhitecturii moderne”85.

În afara construcţiilor impresionante ce îl interesează pe un turist şi în special pe un turist european este aspectul social, arta americană modernă, însă cei mai mulţi sunt

Atracţia turiştilor este orientată spre viaţa socială,

84 Burchard John, Bush-Brown Albert, The Arhitecture în America, Boston, 1966 pag. 271.85 Cf. Louis H. Sullivan, The Autobiography of an Idea, New York, 1956, pag. 101.

204

atraşi de ceea ce este vechi: populaţia pieilor roşii şi populaţia negroidă la începuturile ei pe pământ american.

Toate aceste se regăsesc în muzee locale, unde sunt detaliate toate elementele culturale cu care veniseră, apoi sunt surprinse elementele de aculturaţie locală.

Această „altă lume”, cu înfăţişare nouă trebuie să aibă o altă modalitate de expresie socială, în tot ceea ce face. Poate simpla curiozitate de a face diferenţa între ceea ce priim ca informaţie vizuală televizată şi viaţa reală americană este un punct de atracţie.

arhitectură locală şi patrimoniu cultural al pieilor roşii

Muzeele sunt singurele care păstrează amintirile vremurilor apuse. Ceea ce este interesant, este faptul că păstrează în funcţiune toate elementele componente. În muzeul Greenfied Vilage, MI, majoritatea locuinţelor prezente, a fermelor instalate sau a atelierelor de lucru, a magazinelor şi a altor obiective, funcţionează în aceiaşi termeni şi condiţii ca în perioada pe care o reprezintă. Este un „muzeu al satului” plin de viaţă, unde turistul este atras tocmai de această atmosferă creată.

Turismul cultural aici este mai bine ca oricând aplicabil şi aplicat. Un muzeu pune în valoare mulţimea obiectelor prezentate, dar atunci când acestea sunt şi manipulate în faţa turiştilor în aceeaşi manieră ca acum două secole, îi impresionează în mod special pe turişti.

Educaţia culturală a populaţiei europene şi asiatice transformă curiozitatea în turism. Dorinţa de cunoaştere dincolo de limitele impuse de graniţe se exprimă din ce în ce mai puternic şi se exprimă prin fluxuri de descoperire.

Care sunt mişcările cele mai importante din Statele Unite împotriva populaţiilor de altă rasă decât majoritatea? Prin ce anume se diferenţiază faţă de restul mişcărilor?

Acestea sunt întrebările ce sunt de cele mai multe ori puse în muzee, în spaţiile unde sunt expuse documentele şi obiectele specifice.

Dezvoltarea turismului cultural în America de Nord

„Internaţionalizarea vieţii americane” formulă adesea Internaţionalizarea şi

205

repetată de ei era înţeleasă, în primul rând, ca o lărgire a pieţei: cultura vechiului continent era privită cu aceeaşi neascunsă rezervă.

rolul ei

„Internaţionalizarea” rămânea o expresie lipsită de înţeles într-o perioadă în care Congresul vota o lege restrictivă a migraţiei, stabilind cote preferenţiale ale celor r acceptaţi de Statele Unite, începând cu reprezentanţii „rasei anglo-saxone” şi excluzându-i aproape în totalitate pe e africani şi asiatici. Este timpul faimoaselor atacuri împotriva organizaţiilor muncitoreşti şi al paradelor Ku Klux Klanului, al proceselor puse la cale împotriva profesorilor care susţineau darwinismul.

Din punct de vedere artistic, există o reţinere de exprimare liberă în această perioadă. Exista în general o teamă de a nu fi interpretate operele ca o acceptare a elementelor din afara „regulilor stabilite”.

Perioade de limitare artistică în Statele Unite ale Americii – cauze şi efecte

206

Casă tradiţională şi ocupaţii ale populaţiei afro-americane din America la început de secol XX

Serif american si tinuta sportiva tipica inceputului de secol XX

(foto: Camelia Teodorescu – Greenfied Vilage)

S-a creat astfel o grupare artistică numită „gruparea precizioniştilor care încercau să integreze arta de avangardă în forme tradiţional realiste, iar alţii preluau direct, cu prea puţine modificări, modalităţi ale artei contemporane europene. Se e împrumutau geometriile cubismului analitic sau ale neo-plasticismului, cărora, deşi promotorii lor voiau să le dea un înţeles social, să le atribuie puterea de a „contribui la perfecţionarea societăţii”, li se dădea o replică foarte violentă de către grupările realiste.

Totuşi, „internaţionalizarea artei americane” a căpătat o bază concretă, nu numai în sensul realizării unui dialog cu ideile promovate de alte culturi, ci şi în acela al participării la destinul unei întregi omeniri.

Precizioniştii

6.2.3. Aculturaţia în societatea americană între secoleleXVI-XXI

Casa traditionala americana si tinuta caracteristica secolului al XIX-lea(foto: Camelia Teodorescu – Greenfied Vilage)

207

Societatea americană de acum trei sau patru secole nu se îngrijea deloc de soarta artiştilor sau creatorilor de artă, decât în măsura în care aceştia, artiştii realizau obiecte utile; tradiţia pragmatismului are origini foarte vechi în cultura Statelor Unite şi, în acelaşi timp, ea a împiedicat într-o largă măsură apariţia unei teorii a „artei pentru artă”. Slabul interes faţă de creaţia artistică, înlocuirea ei cu produsul practic au fost puse în legătură cu întârzierea dezvoltării unei arte plastice originale în Anglia.

Coloniştii americani nu aduceau cu ei amintirea unei creaţii viguroase care să poarte amprenta specificului britanic şi urmaşii lor au fost astfel obligaţi să refacă, în două sau trei secole, o istorie artistică la care, în alte ţări, contribuiseră milenii întregi de tradiţie.

Începuturile, foarte timide ale picturii şi sculpturii americane vor fi, de aceea, mult mai slab legate de arta sacră decât cea a meşteşugarilor veniţi în încercarea norocului pe pământul acesta al făgăduinţei.

Fenomen local, fără prea multe legături cu acela din Europa, veche artă americană nu are caracterul unei simple migraţii a ideilor aduse din Europa şi transplantate pe un teritoriu virgin.

Păstrarea în prima parte a artei americane a influenţelor locale europene de origine

La nord, în apropiere de Sf. Laurenţiu, pescarii bretoni statorniciţi în aşezări prospere, aduceau cu ei amintirea culturii rurale franceze, diferită de cea a Parisului din ajunul erei neoclasice. Pe teritoriile ocupate de francezi arhitectura nu s-a afirmat în monumente impunătoare prin alba lor severitate ca în California sau Texas, ţinuturi aflate în acea perioadă sub control spaniol. Dar, artele plastice au fost privite în ţinuturile sud-est canadiene cu un respect pe care nu-l întâlniseră în nici-o altă parte a Americii.

Particularităţi de exprimare artistică în funcţie de aria de provenienţă şi de influenţele locale

Prima şcoală de artă din întregul continent american a fost întemeiată în posesiunile franceze, în Canada, la Cap Tourment, în jurul anului 1600. În actul de înfiinţare al şcolii, descoperit în urmă cu trei decenii, se proclama necesitatea de a da „copiilor celor veniţi în aceste îndepărtate locuri din ţările lor din Europa, ca şi copiilor băştinaşilor indieni, cunoştinţele folositoare în arta construcţiei bisericilor şi a caselor, a tâmplăriei de mobile ,a ţesătoriei, a argintăriei, a picturii şi sculpturii, astfel încât aceste locuri văduve de înfăptuiri importante să fie vrednice de măreţia pe care Dumnezeu a dat-o

Prima şcoală de artă din întregul continent american a fost întemeiată în posesiunile franceze, în Canada, la Cap Tourment, în jurul anului 1600

208

priveliştii acestor meleaguri”86. După cum s-a constatat în timp însă, elevii şcolii de la Cap Tourment erau puţini şi influenţa pe care au putut-o exercita asupra destinului artei americane, a fost cu totul neînsemnată.

În deceniile următoare, francezii au stabilit posturi comerciale de-a lungul fluviului Mississippi până în apropierea Golfului Mexic. Odată cu această expansiune, stilul colonial francez a întâlnit condiţii mai prielnice; cele mai elocvente exemple ale acestui stil sunt astăzi citate de istoriile arhitecturii din statele Ilinois, unde ele au rămas aproape singurele mărturii ale trecerii prin aceste locuri ale supuşilor regelui Franţei şi în statul Louisiana. În scop turistic un cartier întreg din New Orleans păstrează graţia arhitecturii franceze de acum două sute de ani.

Extinderea influenţei artei franceze în ţinuturile sudice, americane

Imigranţii valoni, din Long Island şi în New Jersey, suedezii şi finlandezii în Delaware, germanii în Pennsylvania, moravii în Georgia, scoţienii, danezii, italienii, portughezii, risipiţi în aşezări mici în cuprinsul întregului teritoriu de curând colonizat, au adăugat, mai ales în arhitectură şi în mobilier, elemente ale unor tradiţii diverse cărora marile întinderi forestiere le ofereau din belşug materia primă.

Influenţe ale populaţiilor care s-au stabilit în SUA în anumite perioade

Toate aceste grupuri naţionale se vor amesteca într-un proces îndelungat care va duce, în cele din urmă, la constituirea unei naţiuni americane. Între acestea, olandezii aşezaţi în noul Amsterdam (New York-ul de astăzi) îşi vor păstra mai multă vreme identitatea. Arhitectura şi artizanatul cultivate de ei nu se vor sustrage, desigur, influenţelor reciproce foarte complexe care uneau, pe atunci, tot mai mult, creaţiile literare şi artistice ale diverselor colonii. Dar olandezii au fost printre primii locuitori ai Americii, care vor manifesta un interes statornic pentru operele de artă.

Olandezii aşezaţi în noul Amsterdam (New York-ul de astăzi) îşi vor păstra mai multă vreme identitatea

La Institutul de Artă din Albany, în statul New York se păstrează mai multe picturi, toate datate din secolul al XVII-lea provenind cu siguranţă din oraşele olandeze şi considerate a fi primele exemplare de artă americană.

86 Cf. Paul L. Grigant, The Franch in America, 1570-1763, Detroit 1951, pag. 89.

209

Numele artistului sau artiştilor a rămas necunoscut.Primul pictor atestat în documentele americane este Jean

le Moyne de Morgues, venit în Florida cu expediţia hughenoţilor, care în 1564 încercau să stabilească acolo o colonie87. Începuturile picturii şi ale sculpturii în Statele Unite sunt puse, aproape întotdeauna, în legătură cu activitatea acelor maeştri modeşti de pe Coasta de Est şi de pe Valea fluviului Mississippi, care fără vreo instruire de specialitate, realizau imaginile unei lumi, aşa cum o înţelegeau ei şi căreia i se adresau.

Primul pictor atestat în documentele americane este Jean le Moyne de Morgues

Către sfârşitul secolului al XVII-lea, fără a fi organizaţi într-o breaslă locală, unii colonişti încep să descopere că îndeletnicirile artistice le pot pune la îndemână măcar minimum necesar existenţei. În Virginia, în Carolina, în Georgia este menţionat, în jurul anului 1680 faptul că târgurile ţinute cu prilejul diferitelor sărbători, pictori veniţi în special din coloniile din nord, vindeau „chipul lui Isus”, care era foarte bine cumpărat şi apreciat. Emigranţii artişti veneau în ţinuturi diferite din Statele Unite după ce străbătuseră mari întinderi ale continentului, după ce trecuseră prin oraşe şi plantaţii unde se statorniciseră colonişti de provenienţă foarte diversă şi aduceau cu ei soluţii artistice şi artizanale din acele locuri. De cele mai multe ori se înregistrează ecouri ale colonialismului şi ale regimului formei, aşa cum erau înţelese de populaţiile indiene şi, ceva mai târziu de sclavii negrii.

Arta americană din secolul al XVII-lea

Atitudinea declarată a majorităţii conducătorilor comunităţilor de emigranţi era că: „localnicii sunt nişte oameni barbari şi sângeroşi, care nu sunt în stare să lucreze pământul şi nici să izvodească lucruri frumoase…”88, dar meşterii americani demonstrau cât de nedreaptă era o asemenea judecată.Într-o societate care nu le recunoştea încă un statut diferit cum era cel de negustor ambulant, artiştii au contribuit la

Impresii ale emigranţilor referitoare la populaţia locală, autohtonă

87 Singura operă a artistului francez care poate fi menţionată este o compoziţie naivă şi convenţională, de fapt nu originalul este cel pe care istoria îl cunoaşte, ci o copie gravată din secolul al XVII-lea de un obscure gravor, de Brye, şi descoperită în Franţa în 1901.88 Reverendul John Winthrop, in History of New England, 1630; citat de Vernon L. Parrington, Main Curents in American Thought, vol. I, 1954, pag. 45.

210

modificarea unor forme de cultură extrem de variate.În Muzeul din Columbus - Ohio, se păstrează o pipă

cioplită în piatră, reprezentând trupul unui personaj cu torsul alungit şi membrele inferioare foarte scurte. Cioplită într-o perioadă care nu a putut fi stabilită cu precizie (catalogul muzeului o aşează într-o perioadă extrem de larg aproximată: între secolele al IX-lea î.Hr. şi anul 500 d.Hr.), dar care este, fără îndoială, mult anterioară sosirii în America a primilor europeni. Numărul acestor piese este foarte mic. Muzeele păstrează un număr mare de obiecte artizanale lucrate pe la sfârşitul primului mileniu, ele constituind temeiul folosit cel mai des de antropologii americani pentru stabilirea principalelor zone ale culturii autohtone.

Arta veche americană care poate fi admirată în muzeele marilor oraşe

211

CAPITOLUL VII.

CULTURA ŞI ARTA ROMÂNEASCĂ – IMPORTANŢĂ TURISTICĂ

7.1. Primele culturi prezente în spaţiul românesc – elemente importante ale patrimoniului cultural autohton

7.2. Manifestări culturale şi procese de aculturare în epoca metalelor pe teritoriul României

7.3. Fondul cultural autohton românesc şi elementele culturale noi aduse de populaţiile migratoare7.3.1. Particularităţi ale arhitecturii religioase din România în secolele X-XII7.3.2. Particularităţi ale arhitecturii religioase din România în secolulal XIV-lea7.3.3. Influenţe ale Renaşterii europene în România în secolul al XVI-lea

7.4. Influenţa barocului şi a neoclasicului în cultura românească – regăsirea prin intermediul turismului cultural

7.5. Arta populară românească – expresie a culturii româneşti

212

7.6. Înţelegerea termenului de cultură în România în perioada actuală

7.7. Posibilităţi de valorificare a elementelor culturale din mediul urban românesc

CULTURA ŞI ARTA ROMÂNEASCĂ – IMPORTANŢĂ TURISTICĂ

Valorile culturale apar în acest spaţiu odată cu omul. Urmele lăsate de el, indiferent de modul în care a facut-o, astăzi ne reprezintă într-o confruntare culturală.

7.1. Primele culturi prezente în spaţiul românesc – elemente importante ale patrimoniului cultural autohton

Prezentarea culturii româneşti poate fi una dintre cele mai dificile lucruri. Complexitatea elementelor culturale rezultă din varietatea îmbinărilor demografice, atitudinale, a mentalităţilor şi valorilor, împletite în cel mai firesc mod, într-un spaţiu care a putut oferi suportul pentru toate nevoile de exprimare.

În înţelegerea noţiunilor culturale, a valorilor ce ne reprezintă dar şi pentru a şti ce ne aparţine şi ceea ce avem împrumutat, trebuie să pornim de la primele elemente ale culturii.

Elementul autohton şi valoarea culturală locală

Cultura de prund poate fi menţionată ca primă cultură

213

Obiective:

- Înţelegerea noţiunii de cultură în România în perioada actuală;- Analizarea artei populare româneşti ca expresie a culturii româneşti;- Analizarea pe regiuni istorice a patrimoniului cultural şi stabilirea normelor culturale locale;

- Înţelegerea şi stabilirea raportului cultură – valoare reală şi valoare culturală, de patrimoniu;

- Întelegerea noţiunii de „subcultură”.

pe teritoriul României, prezentă prin dovezi pe Valea Dârjovului în judeţul Olt. În ciuda simplităţii prelucrării sau mai bine zis a empiricei acţionări a omului asupra pietrei, aceste toporaşe de mână pot fi considerate ca primă demonstraţie a relaţiei necesare dintre destinaţia utilitară şi armonizarea, de tip ergonomic, cu fiinţa umană. Protopaleoliticul (cca. 600.000 – 480.000 î.Hr.)89

evidenţiază prezenţa omului ca fiinţă gânditoare în spaţiul românesc. Expresivitatea activităţilor umane specifice acestei perioade nu poate reprezenta altceva decât un punct de plecare pentru viitoarele lucrări. Pe Valea Dârjovului în judeţul Olt, viaţa umană este continuată şi în Paleoliticul inferior şi extinsă secole de-a rândul, dovezile evoluţiei grupurilor de populaţie umană scoţând în evidenţă o tehnică superioară de prelucrare a topoarelor de mână realizate anterior. Astfel se remarcă tehnica cioplirii bicefale, ce reprezintă o expresivitate pe care astazi o putem considera chiar valoare artistică.

Cultura de Prund

Topoarele de mână – urme reale ale civilizaţiei locale

Extinderea dovezilor de locuire şi de prelucrare din ce în ce mai variată prin formă şi valoare de exprimare este clarăşi în perioadele următoare.

Ca urmare a progresului activităţii vânătoreşti se poate vorbi de „creaţie artistică”. Documentele pun în evidenţă anumite particularităţi legate de ritualuri, bazate pe împodobirea trupului sau chiat trecându-se la realizarea unui obiect.

Ritualuri bazate pe împodobirea trupului

În peşterile de la Ohaba – Ponor şi Râşnov au fost descoperite podoabe realizate din dinţi de animale şi scoici marine, ceea ce presupune în acest al doilea caz un transport pe sute de kilometri. Cea mai importantă manifestare de arta a Paleoliticului din România a fost descoperită în peştera de la Cuciulat90. Într-o sală de mici dimensiuni se păstrează mai multe desene gravate şi două imagini pictate cu lut roşu: un cal şi o felină. Înfăţişat într-o compoziţie deosebită, cu picioarele din faţă imobile iar cu

Picturile rupestre din Peştera de la Cuciulat

89 Vasile Drăguţ (1982), Arta româneacă , Vol I. Editura Meridiane, pag. 10.90 Marin Cârciumaru (1981) O peşteră cu pictură rupestră descoperită pe Valea Someşului, Editura SCIA, pag. 123-125.

214

cele din spate în mişcare, calul este desenat cu multă sguranţă, contururile fiind simple şi expresive. Coloritul este plat, fără încercări de modelaj. Aflată într-un stadiu de conservare mai precar, imaginea felinei impresionează prin eleganţa mişcării, animalul fiind surprins în momentul unui salt arcuit.

Datând din jurul anilor 10.000 î.Hr. picturile rupestre de la Cuciulat se situează în marea familie a picturilor paleolitice europene, fiind comparabile cu cele aflate în peşterile spaniole de la Altamira şi Ternel sau din sudul Franţei, Lascaux, Font de Gaune şi Niaux.

Marea „familie europeană” a peşterilor rupestre

Preocuparea pentru frumos continuă şi în perioadele următoare. Omul, prin evoluţia sa normală şi firească, are capacitatea de a transforma părţi din natură în folosul său,dându-i acesteia şi o notă de frumos sau să-i imprime o notăde particularitate.

Perfecţionarea prelucrării pietrei, trecerea la prelucrarea lemnului, n-a fost altceva decât o fază premergătoare descoperirii agriculturii. Prelucrarea pământului, domesticirea animalelor şi construirea de locuinţe nu reprezintă altceva decât un mod de exprimare uman din ce în ce mai elevat. Tocmai acest mod de viaţă şi gândire i-au permis mai târziu să pună în valoare capacităţile sale artistice.

Activităţile umane din ce în ce mai numeroase şi diversificate

Încă din Neolitic putem vorbi de agricultură pe teritoriul României. Destul de multe dintre casele construite în perioada neolitică târzie erau prevăzute cu prispe, element arhitectonic ce va intra adânc în tradiţia arhitecturii autohtone.

Neoliticul

Frumosul tehnic asociat cu plăcerea finisajului explică apariţia a numeroase unelte al căror aspect depăşeşte exigenţele timpului respectiv. Faptul nu trebuie să surprindă deoarece, din diverse alte domenii ale activităţii umane de atunci ne parvin mărturii despre interesul pentru podoabe, pentru frumos.

Urmărind dezvoltarea artei neolitice pe teritoriul României se pot păstra elemente cronologice şi logice. Este astăzi unanim admis că la baza neoliticului vechi de pe teritoriul României stă tipul cultural care poartă numele de

Originea Culturii de Criş

215

Criş. De origine sudică, poate din Anatolia, purtătorii Culturii de Criş91 s-au răspândit destul de mult, aducând cu ei o ceramică destul de fină şi un mod de reprezentare destul de variat.

Pe teritoriul României încep să apară influenţe destul de mari, ce se regăsesc în modu de reprezentare şi de realizare a vaselor de ceramică, a idolilor, a modelelor surprinse pe vasele de lut şi de ce nu şi în dimensiunile pe care acestea le pot avea. Sunt menţionate Cultura Turdaş, ce cunoaşte variante locale, însă contribuţia cea mai importantă a ceramicii Turdaş priveşte numărul mare şi variat de reprezentări antropomorfe, cele mai multe din lut, câteva în alabastru. Statuetele descoperite la Rast (judeţul Dolj) au ca particularitate capul stilizat. O figură bicefală ar putea fi considerată, sau măcar pusă în legătură cu un cult al fecundităţii. Cea mai surprinzătoare reprezentare sculpturală este cea închinată tandrului motiv al maternităţii. Aşezat pe genunchii mamei, copilul este întors către sân, fiind susţinut pe braţul stâng al acesteia.

Cultura de Turdaş

Ultimul grup reprezentativ al neoliticului timpuriu este cunoscut sub numele de Tisa şi are ca arie de răspândire partea de nord-vest a ţării noastre.

Cultura de Tisa

Primul grup reprezentativ pentru Neoliticul mijlociu este cunoscut sub numele de Boian, având ca arie de răspândire Câmpia Dunării până la contactul cu dealurile. În directă legătură cu ceramica Boian, dar prezentându-se ca o formă superioară acesteia, ceramica denumită Vădastra a avut ca arie de răspândire partea de vest a Câmpiei Dunării, cuprinzând aproape întreg teritoriul Olteniei.

Cultura Boian

Cultura Vădastra

În timp ce grupurile culturale Boian şi Vădastra se regăsesc bine în Oltenia, în Dobrogea cultura de Hamangia este foare bine pusă în evidentă prin obiecte de datează din acea perioadă.

Vasele de Hamangia au o anumită sobrietate a expresiei. Capitolul cel mai interesant al creaţiei artistice de Hamangia este, fără îndoială, constituit din figurinele

Cultura de Hamangia

91 Vasile Drăguţ (1982), Arta româneacă , Vol I. Editura Meridiane, pag. 35.

216

antropomorfe.Artiştii culturii de Hamangia au executat şi figurine în

marmură, dar acestea nu ating nici pe departe valoarea pieselor modelate în lut.

La începutul mileniului al III-lea î.Hr. comunităţile neolitice au înregistrat progrese în domeniul agricuturii. Dezvoltarea economică explică sau poate fi explicată prin urmele lăsate de posibilele lupte intertribale, explicate la rândul lor prin existenţa aşezărilor fortificate înconjurate cu şanţuri şi valuri de pământ. Cultura Cucuteni este specifică acestei perioade, iar decoraţia faţadelor locuinţelor este evidentă, atracţia pentru efectele cromatice fiind clară şi putând pune în evidenţă datarea din acea perioadă.

Urme ale conflictelor sunt redate de valurile de pământ şi de şanţurile din jurul aşezărilor fortificate

Pe fondul tradiţional al ceramicii Boian s-a constituit în Neoliticul târziu, ceramica de Gumelniţa (judeţul Ilfov), care a avut ca arie de răspândire aproape întreg teritoriul Munteniei, jumătatea sudică a Moldovei şi Dobrogea. Spre deosebire de vasele ceramice aparţinând culturii Boian propriu-zis, la care tipul dominant de ornamentare a ceramicii erau meandrele, în cazul ceramicii Gumelniţa sunt preferate siralele, fără a lipsi însă decorurile unghiulare.

Ceramica de Gumelniţa şi particularităţile sale de reprezentare

În paralel cu desfăşurarea tipurilor Gumelniţa şi Sălcuţa, în Transilvania s-a dezvoltat Cultura Decea, în legătură directă cu manifestările anterioare ale Culturii de Tisa. Pentru reprezentanţii Culturii Decea, principala contribuţie la fondul cultural este cel din domeniul metalelor.

Cultura Decea

În ansamblu, se pot uşor evidenţia trăsăturile specifice elementelor ce aparţin Neoliticului. Nu este de neglijat prezentarea acestor detalii, deoarece nu am s-ar face altceva decât să se taie din vechimea de exprimare a ceea ce este autohton. Fiecare teritoriu are propriile sale valori, care nu reprezintă altceva decât evoluţii ale unui trecut şi ale unei gândiri locale.

7.2. Manifestări culturale şi procese de aculturare în epoca metalelor pe teritoriul României

217

Evoluţia nu este întreruptă în perioada prelucrării metalelor, indiferent dacă este vorba de epoca bronzului sau cea a fierului, ea fiind înregistrată în toate domeniile.

După 1800 î. Hr. – perioadă alocată ca aparţinând epocii bronzului, există o continuitate, ba chiar o utilizare la scară mai largă a uneltelor din piatră, a săgeţilor cu vârfurile confecţionate din silex. Bronzul era rezervat doar pentru anumite arme, pentru confecţionarea unor vase şi, eventual a unor podoabe. Din punct de vedere etnologic, în epoca bronzului în ţara noastră se definitivează formarea civilizaţiei proto-tracice, a cărei ocupaţie de bază era păstoritul şi cultura plantelor (în număr foarte redus).

Trecerea de la folosirea exclusivă a uneltelor din piatră la cele din bronz

În directă legătură cu metalurgia bronzului trebuie considerată arta prelucrării metalelor preţioase. Tezaurul de la Perşinari (judeţul Dâmboviţa) alcătuit din pumnale de aur, brăţările de la Oradea sau cele de la Sacoşul Mare (judeţul Timiş), sunt doar câteva exemple dintr-un ansamblu de opere descoperite. Motivul spiralic (sau în spirală) interpretat în vârtejuri poate fi considerat o caracteristică a decoraţiei obiectelor din bronz. Obsesiva repetare a motivului spiral depus în vârtej trebuie explicată în legătură cu cultul solar, care se răspândeşte în această perioadă şi care se găseşte destul de des la civilizaţia geto-dacilor.

Tezaure şi motive – urme culturale reale

Începând din secolul al XII-lea î.Hr. pe teritoriul României au ajuns primele ecouri ale epocii fierului. Pentru această epocă, perioadele caracteristice sunt: Hallstatt (1150-450î.Hr.) şi La Tène (450-1î.Hr.).

Hallstatt şi La Tène

Desoperită de hitiţi în Asia Mică, metalurgia fierului s-a răspândit în mod progresiv în zona Mării Negre şi a Mării Egee, pătrunzând la noi probabil pe două căi:

- cea nord-pontică, a cimerienilor;- cea balcanică, a dorienilor.

Urme ale epocii fierului

Înainte de a se termina prima vârstă a epocii fierului, triburile geto-dacice s-au confruntat cu noi experienţe culturale, rezultat al importantelor mutaţii de ordin istoric şi demografic, determinate în cele mai multe cazuri de interesele comerciale de schimb. De o deosebită importanţă

Urme ale aculturaţiei în spaţiul românesc

218

pentru eoluţia ulterioară a culturii geto-dacice a fost instalarea coloniilor greceşti pe litoralul Mări Negre şi pe cursul inferior al Dunării. Potrivit cronicilor lui Eusebiu, în anul 657 î.Hr., colonişti originari din Milet au întemeiat oraşul Histria. În secolul al VI-lea î.Hr. coloniştii din Heracleea Pontică au întemeiat oraşul Callatis, iar către sfârşitul aceluiaşi secol a luat naştere Tomis, cu participarea corăbierilor din Histria învecinată92.

Înfiinţarea oraşelor pe ţărmul Mării Negre

Implantate în teritoriul geţilor, coloniile greceşti au adus pe teritoriu acestora o serie de elemente arhitectonice, artistice şi meşteşugăreşti, multe dintre acesta find absorbite de mediul autohton.

Ruinele construcţiilor şi monumentele realizate de greci pe litoralul Mării Negre pot astăzi demonstra capacitatea acestora de a realiza construcţii cu totul deosebite pentru acea perioadă. Acestea pot fi astăzi admirate în special pe fragmente ce se păstrează în muzee şi, mai puţin la faţa locului.

În secolele VI î.Hr. şi V î.Hr. alături de valul de influenţă grecească, cultura geto-dacilor (nu în totalitate ci numai în realizarea anumitor obiecte), a înregistrat o puternică înfluenţă scitică93. Cercetările recente pun în evidenţă aceste influenţe. În acelaşi timp, ele nu trebuie înţelese ca efect al unei invazii. Absorbind tehnologia evoluată prelucrării metalelor şi a formelor specifice sciţilor, meşterii geto-daci au realizat în secolele VI î.Hr. şi V î.Hr. oglinzi circulare din bronz cu mânere decorate (ceea ce nu le este specific, fiind o clară dovadă de influenţă şi asimilare), pumnalele scurte (descoperite în Oltenia şi în Moldova), statuete din bronz, cea mai cunoscută şi reprezentativă fiind cea de la Năeni.

În perioada 280-270 î.Hr. s-a produs o puternică deplasare spre est a triburilor celtice, deplasare ce a influenţat destul de mult viaţa populaţiei din actualul

Prezenţa celţilor

92 Vasile Drăguţ (1982), Arta româneacă , Vol I. Editura Meridiane, pag. 40.93 Cimerienii, sciţii şi sarmaţii au ocupat pe rând regiunea Pontului, în care gravitau interese fundamentale pentru cetăţile greceşti şi statele asiatice aflate în contact cu lumea elenă; din acest motiv respectivele populaţii ne sunt cunoscute foarte bine, deşi sunt însoţite în prezentări însoţite de elemente legendare şi fantastice.

219

teritoriu al ţării noastre. Celţii au transmis triburilor geto-dace o parte din experienţa lor în domeniul metalurgiei şi în obţinerea vaselor din lut94.

Formele specifice care pot fi astăzi analizate ca urme clare a unei influenţe celtice sunt vasele sub formă de urnă şi starchina adâncă (întâlnită cel mai des în nordul Olteniei).

Toate aceste infuenţe în spaţiul românesc nu fac altceva decât să îmbogăţească tezaurul de care dispunem. Este foarte important să putem înţelege şi apoi prezenta lucrurile în succesiunea lor firească, să fim capabili să deosebim autohtonul de rezultatul final influenţat sau modificat. Toate acestea sunt foarte importante în înţelegerea trecutului şi de posibilităţile ulterioare de adaptare şi transformare într-un anumit spaţiu.

În jurul anului 80 î.Hr., după formarea primului stat dac centralizat, din punct de vedere al unei analize culturale, lucrurile capătă mult mai mare posibilitate de evidenţiere. De acum se poate chiar vorbi de un fenomen de aculturaţie. Există legături mult mai puternice care se răsfrâng asupra culturii locale, cu lumea greacă şi romană, la care putem adăuga pe cele anterioare, cu hitiţii, sciţii şi celţii95.

Ce se poate prezenta şi analiza astăzi ca valoare autohtonă?

În primul rând poate fi înţeles raţionamentul construcţiilor de locuinţe şi ansamblurile de locuit. Punctul cel mai înalt al unei aşezări era rezervat cetăţii propriu-zise, în jurul căreia au fost amenajate terase pentru construcţiile

94 Această civilizaţie a celţilor a cuprins o bună parte din Europa, din Italia până în insulele Britanice, iar de la est la vest, din Peninsula Iberică până în Peninsula Balcanică şi zona Mării Negre. Lumea celtică s-a extins într-un mod aproape continuu, suprapunându-se sau alăturându-se numeroaselor altor grupări etnice, amestecându-se de cele ma multe ori cu ele, dar ei au avut capacitatea de a-şi păstra caracterele origirare.95 Guido A. Mansuelli, Civilizaţiile Europei Vechi, Vol I., Editura Meridiane, Colecţia Biblioteca de Artă – arte şi civilizaţii, Bucureşti, 1978, pag. 229-231.

220

de locuinţe. Astăzi, această tehnică de terase pentru construcţii se menţine. O altă tehnică specifică realizării construcţiilor este aceea a stabilizării blocurilor din piatră cu grinzi din lemn. Neîntâlnită la alte popoare, această tehnică de consolidare a fost recunoscută ca fiind specific dacică.

În toată lumea veche, turismul cultural se poate baza pe construcţiile sau pe vizitarea ruinelor unor mari temple sau construcţii. În general sunt construcţii funerare. Ele atrag milioane de turişti, dornici de a-şi completa cunoştinţele sau doar pentru a-şi satisface curiozitatea.

România ar putea oferi destul de multe dn acest punct de vedere. Dispunem de astfel de monumente – ruine, care datează din aceeaşi perioadă cu cele mai vizitate obiective culturale de acest tip din Grecia sau Asia Mică.

Existenta unei generaţii de biective-ruine

Este foarte important să fie mai întâi cunoscute şi înţelese de noi, ca apoi să fim capabili să le valorificăm turistic. Unele dintre ele necesită o renovare particulară, încât să poată să-şi prezinte reala lor valoare. Sanctuarele geo-dacice rămân fără echivalent în lumea antichităţii, atât prin modul de organizare a ansamblurilor, cât şi prin concepţia arhitectonică. Cele mai vechi temple dreptunghiulare ce se păstrează la Sarmisegetusa datează, fără îndoială, din timpul lui Burebista. Ulterior, au suferit transformări şi amplificări, mai ales în timpul lui Decebal.

Toate aceste lucruri trebuie cunoscute şi,mai ales, trebuie făcute cunoscute şi valorificate prin intermediul turismului cultural.

Sanctuare geto-dacice

Alături de marele ansamblu de cetăţi din m-ţii Sebeşului, se cer amintite cetăţile dacice de la Tilişca (judeţul Sibiu), de la Bâlca Doamnei (judeţul Neamţ), de la Argedava – localitate identificată cu aşezarea de la Popeşti pe Argeş. Numărul lor este destul de mare, însă ruinele se pot vedea doar în puţine locuri, ele nefiind în timp păstrate ca ruine cu valoare de patrimoniu istoric şi cultural. Pentru a se putea valorifica din punct de vedere turistic se cere un anumit efort în privinţa creării sau refacerii infrastructurii (şi aici mă refer nu numai la cea stradală), o punere în valoare printr-o notă explicativă pentru populaţia

Cetăţi dacice

221

vizitatoare, note expuse pe panouri la vedere, nu numai sub formă de broşuri publicitare şi de informare şi, de ce nu, cu o simulare de trecere în timpul de maximă forţă a obiectivului. În acest fel turistul, indiferent de nivelul lui de cultură sau de înţelegere a limbii, poate intra în atmosfera acelor vremuri, de mult apuse.

Turismul cultural nu trebuie privit ca un turism obişnuit, în care peisajul este lăsat pentru a fi admirat de fiecare turist, fără a-i tulbura liniştea. El este tupul de turism unde specialistul trebuie să intervină cu detalii de lămurire a unor aspecte până atunci neînţelese sau despre care se ştiau foarte puţine lucruri. Acest tip de turism la noi în ţară este destul de puţin pus în evidenţă de specialişti.

Modalităţi de punere în evidenţă a obiectivelor cultural-istorice

Particularităţile turismului cultural

Înaintând în timp, după războaiele daco-romane, apar elemente noi, tocmai necesare pentru a putea prezenta cu mai multă uşurinţă particularităţile dacice (geto-dacice) şi cele cu influenţă romană. După războaiele romane, pe parcursul mai multor secole va avea loc un masiv transfer de forme artistice romane pe teritoriul vechii Dacii96.

Intervenţia elementelor de cultură romane

Dintre toate etapele, secolul al IV-lea este caracterizat prin împletirea de forme artistice romane cu cele de tradiţie autohtona, într-o notă mult mai puternică decât într-o altă etapă. Este astfel implicat în această tradiţie nu numai fondul dacic, dar şi elementele culturale alohtone care fuseseră deja asimilate până atunci. La toate acestea se adaugă răspândirea noilor forme arhitectonice şi iconografice legate de religia creştină.

Secolului al IV-lea îi este atribuit un monument deosebit de preţios pentru epoca paleo-creştină din ţara noastră, monumentul de la Niculiţel – o basilică cu trei nave, absidă semicirculară şi nartex. Din acest edificu de dimensiuni monumentale s-a păstrat intactă doar cripta de cărămidă, cu boltă. Cripta de la Niculiţel este un autentic monument martiric, aici fiind inmormântate patru victime ale sângeroasei persecuţii anticreştine.

Monumentul paleo-creştin de la Niculiţel

Prin intermediul turismului cultural aceste tipuri de monumente ar putea fi puse în valoare. În Italia, orice

96 I.H. Crişan, Ceramica Daco-Getică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969, pag. 15.

222

vizitator al unor astfel de munumente (bine puse în valoare pentru a fi valorificate turistic), prin măiestria celor care însoţesc grupurile de turişti, menţionându-se de fiecare dată ă „ se aud strigatele creştinilor ucişi de sabia călăului sau de animale...” sunt puse într-o lumină teribilă, ele considerându-se obiective turistice culturale de prim rang. Monumentele noastre stau şi se deteriorează în fiecare an, pentru că nu se cunosc şi nu se valorifică la adevarata lor valoare. Turismului cultural îi revin sarcini importante, iar celor care au chemare profesională în această direcţie le revine parcă mai mult decât în orice domeniu o misiune şi o posibilitate profesională împortantă.

Este foarte important de cunoscut că în secolul al IV-lea arta popoarelor migratoare din ţara noastră este pusă în valoare prin intermediul câtorva tezaure ce fuseseră îngropate. Atribuit căpeteniei vizigote Athanaric, tezaurul numit „Cloşca cu pui” , descoperit la Pietroasele (judeţul Buzău), este cea mai reprezentativă operă de acest fel de pe teritoriul României. Explicaţiile ce pot susţine provenienţa vizigotă şi, ce pot crea un mediu favorabil captării atenţiei consumatorilor de turism cultural, trebuie să încludă detaliile obsesive pentru ornament, proprie gustului barbar, vizigot.

Tezaurul „Cloşca cu pui”

Prezenţa vizigoţilor în spaţiul românesc şi urmele lăsate de ei

Secolul al VII-lea se remarcă printr-o varietate mai mare a elementelor culturale, ca urmare a pătrunderii slavilor97.

Alături de obiectele de artă cu influenţă bizantină descoperite pe teritoriul României, importante sunt tezaurele popoarelor migratoare, în special ale gepizilor.

Ceva mai săracă este ontribuţia lăsată de avari, în secolele VI-VII.

Slavii, gepizii şi avarii

7.3. Fondul cultural autohton românesc şi elementele culturale noi aduse de populaţiile migratoare

Sunt deosebit de interesante urmele lăsate de populaţia care a trăit aici, fără întrerupere. Ba mai mult, se poate adăuga faptul că a existat o comunicare permanentă în întreg teritoriul, dovadă stând urmele materiale lăsate. Unele dintre acestea erau realizate într-o zonă şi transportate în alta. Despre altele şi, în special

97 Guido A. Mansuelli, Civilizaţiile Europei Vechi, Vol II., Editura Meridiane, Colecţia Biblioteca de Artă – arte şi civilizaţii, Bucureşti, 1978, pag. 104.

223

despre construcţii, indiferent de natura lor ca destinaţie finală, se poate observa cum au elemente comune, chiar dacă influenţele sau particularităţile locale există.

Aculturaţia înregistrată în secolele IX şi X este foarte interesantă în acest spaţiu. Legăturile şi influenţele popoarelor (şi care n-au fos deloc puţine) se regăsesc astăzi într-un mod foarte interesant. Urmele materiale se păstrează fie în muzee (în cazul vaselor ceramice sau a celor de dimensiuni mai mici) fie prin ruinele sau construcţiile încă păstrate în mărime naturală. Ele pot fi astăzi (şi multe dintre ele sunt) laboratoare de lucru pentru cei care vor să înveţe sau să-şi creeze o ordine în evoluţia culturală locală. În acelaşi timp ele pot reprezenta obiective prin care turismul poate câştiga direct sau indirect. Imaginea de valoare culturală a unei ţări nu este un câştig direct (material) ci este un câştig imens de imagine.

Păstrarea valorilor culturale în muzee şi spaţii amenajate

În întreg teritoriul României, în secolele menţionate există o remarcabilă abundenţă de popoare migratoare. Există însă un fond cultural autohton puternic. Procesul continuităţii se demonstrează cu ajutorul ceramicii de tip Dridu, care se constituie ca fenomen autohton. Descoperită iniţial pe Valea Ialomiţei, ceramica de tip Dridu a fost regăsită succesiv în numeroase locuri din ţară; la Alba Iulia dar şi în împrejurimile Iaşului. Răspândirea ceramicii de tip Dridu pe un spaţiu larg demonstrează unui fond cultural comun.

Ceramica de tip Dridu

Deosebit de interesante sunt piesele tezaurului de la Sânnicolau Mare, care prezintă clare influenţe artistice din exteriorul ţării. Este tocmai perioada de început a influenţelor popoarelor migratoare dinspre nord, dar şi continuarea influenţelor bizantine şi greceşti. Vasele tezaurului dispun de un ornament deosebit de variat în care se recunosc motive de origine iraniană: animale fantastice afrontate sau în luptă, ălăreţi, vulturi, nelipsind însă însemnul creştin al crucii, dar şi inscripţii în limba greacă, ce poate trăda în acest fel originea meşterului.

Tezauru de la Sânnicolaul Mare

În acelaşi context s-ar putea plasa şi construcţia bisericească de la Alba Iulia. Această biserică de tip mononavat, compartimentată în naos şi pronaos, cu absidă

224

semicirculară, pare a atesta cu mai multă claritate ascendenţa modelelor bizantine în acest spaţiu, unde relaţiile cu Bizanţul erau destul de puternice.

Urme ale refacerii unor obiective importante se pot vedea foarte clar în Dobrogea, care în acastă perioadă a secolelor al IX-lea şi al X-lea este dominată de o stăpânire bizantină, stăpânire ce îşi pune foarte clar amprenta arhitecturală şi culturală în cetăţile Carsium, Dinogeţia, Dorostolon, Axiopolis, Capidava, Troesmis şi altele. Deosebită este cetatea construită de Ioan Tzimiskes la Păcuiul lui Soare, un ostrov dunărean situat în aval de cetatea Dorostolon.

Influenţele bizantine prezente în Dobrogea şi în restul ţării

În aceeaşi notă de interes turistic ar putea fi menţionate ruinele bisericii construite la Niculiţel în secolele XI-XII. Sunt deosebite aceste ruine prin modalitatea de construire a unui lăcaş de cult în acea perioadă, realizându-se direct pe stâncă şi prin planul său treflat, cu abside laterale, el fiind considerat ca primul de acest fel, cunoscut în arhitectura medievală de la noi din ţară.

Ruinele de la Niculiţel

Nu trebuie însă neglijate şi celelalte regiuni geografice ale României. În tot acest spaţiu stau mărturie obiective, care pun în evidenţă inspiraţia autohtonă într-o deplină colaborare cu influenţele din exterior. În secolele X, XI, XII, au loc frământări politice şi militare, care sunt uşor de sesizat prin mulţimea construcţiilor dotate cu ziduri de apărare sau cu o arhitectură care să pună în evidenţă acest fapt. Prin această arhitectură nouă, se detaşează o epocă distinctă din toate punctele de vedere. În această categorie de obiective se pot înscrie cetăţile de la Răşinari, Sibiel, Orlat, Săşciori, Jina, Tilişca şi Sălişte.

Este foarte interesant de urmărit arhitectura acestei perioade de mari frământări din România şi, în special din Transilvania. Se şie că maghiarii, până la stabilirea lor în Panonia nu au dispus de o arhitectură proprie, folosind ca toate popoarele migratoare, corturile. La rândul lor slavii nu au avut o arhitectură supraterană, ei având tradiţional bordeiul. Tradiţia românească în arhitectură era reflectată în folosirea lemnului.

Tipuri tradiţionale de locuire

În acest caz, atât maghiarii cât şi slavii au împrumutat

225

acest material şi l-au utilizat. Menţiunile documentare cu privire la bisericile şi mănăstirile catolice din lemn construite în secolul al XI-lea nu fac decât să demonstreze preluarea arhitecturii din lemn din mediul autohton. Cel mai bun exemplu pentru acest proces clar de aculturaţie este mănăstirea de la Hodoş-Bodrog, pe Mureş unde se pare că s-au refugiat călugării izgoniţi de la Cenad. Nu trebuie neglijat aspectul formelor arhitecturii romanice, a căror răspândire este în strânsă legătură cu aşezămintele catolice ce aparţineau în general populaţiilor de origine germanică stabilite prin colonizare. Cel mai vechi edificiu care ar puta fi atribuit primei faze a colonizării săseşti este biserica de la Viscri, datând cu probabilitate de la sfârşitul secolului al XII-lea.

Arhitectura romanică

7.3.1. Particularităţi ale arhitecturii religioase din România în secolele X-XII

Lăcaşurile de cult reprezintă o formă importantă de punere în valoare a unui patrimoniu turistic cultural. Prin vechime, formă, dimensiune şi istorie, un lăcaş de cult are foarte multe lucruri de prezentat. Valoarea religioasă este doar o parte dintr-un ansamblu de elemente pe care le conţine.

Nu puţine sunt cazurile în care astăzi, după multe secole de la realizarea unor astfel de construcţii le putem admira ca urmare a bunei calităţi a pigmenţilor şi a rezistenţei zidurilor, la toate evenimentele naturale şi militare.

Importanţa turismului cultural - religios

Stilurile arhitectonice sunt diferite în funcţie de vechime şi de influenţele exterioare. Stilul romanic este predominant până spre finele secolului al XIII-lea, când se resimt uşor influenţele goticului timpuriu. În ceea ce priveşte particularităţile locale – geografice, românii ridică lăcaşuri de cult dominaţi de religia ortodoxă, aflată în strânsă legătură cu lumea bizantină. Influenţele bizantine în acest domeniu sunt mult mai puternice decât în oricare altul. Nu trebuie minimizată importaţa înfiinţării „Mitropoliei de la Argeş”, prin aducerea aici în anul 1359 a lui Hiacint de la Vicina98, eveniment plin de consecinţe

Arhitectura religioasă – parte a turismului cultural-religios

98 Corina Nicolescu (1971), Cultura bizantină în România, Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă, Bucureşti, pag. 55-56

226

pentru organizarea vieţii bisericeşti.În această perioadă, coloniştii saşi şi ordinele călugăreşti

catolice aduc în Transilvania arhitectură în stil romanic. Pentru a înţelege mult mai bine astăzi aceste elemente şi, mai mult, pentru a reuşi să le punem în valoare din punct de vedere cultural, cel mai bun exemplu poate fi lăcaşul de cult de la Cisnădie sau Ghimpăr. Deosebit de expresivă ca siluetă, neaşteptat de înaltă, biserica din Herina (judeţul Bistriţa-Năsăud) pune în valoare elementele caracteristice stilului romanic.

Tipuri de arhitectură religioasă folosite în Transilvania

Cel mai important monument în stil romanic din Transilvania este Catedrala romano-catolică din Alba-Iulia. Datorită schimbării mai multor echipe de meşteri şi faptul că înălţarea edificiului s-a produs într-o perioadă în care romanicul s-a confruntat cu noul val arhitectonic al goticului timpuriu, Catedrala de la Alba-Iulia, prezintă numeroase forme stilistice. In acest fel, decoraţia exterioară a absidelor sau portalul sudic prezintă o decoraţie prin excelenţă romanică, însă marea majoritate a capitelurilor şi sistemul de boltire poartă amprenta stilistică a goticului timpuriu.

Nu trebuie neglijate din prezentările unui patrimoniu cultural, elemntele de cultură (fiind cuprinse aici în special lăcaşurile de cult) din mediul rural. Acest mediu redă, în cele mai multe din cazuri, valoarea reală, nealterată a unei societăţi, la un moment dat.

Cultura rurală

7.3.2. Particularităţi ale arhitecturii religioase din România în secolele al XIV-lea şi al XV-lea

Cu cât se înaintează în timp se observă dezvoltarea în spaţiu a construcţiilor monahale.

Pentru secolul al XIV-lea, cele mai impotante construcţii religioase sunt biserica Sf. Nicolae din Curtea de Argeş şi biserica Domnească din Câmpulung Argeş. Fiecare dintre ele a suferit modificări şi reconstrucţii în timp. Într-o prezentare generală, primul element care trebuie menţionat este faptul că aparţin tehnicilor de

Arhitectura religioasă în ţinuturile sudice

227

construcţie specific bizantine. Foarte puţin afectată de trecerea timpului, biserica din Curtea de Argeş este un edificiu de extremă importanţă pentru înţelegerea posibilităţilor şi aspiraţiilor culturale ale Ţării Româneşti din secolul al XIV-lea. Dincolo de asemănările tipologice indiscutabile cu modelele bizantine, trebuie observat că edificiul argeşean aduce în atenţie elemente noi, care nu pot fi înţelese decât în contextul unui mediu artistic original. Primul element de acest tip este piatra de râu folosită ca material de construcţie. Al doilea element este cel dimensional, ctitoria argeşeană fiind destul de generoasă în privinţa dimensiunilor.

Materialele folosite în construcţiile religioase

În nordul Olteniei sunt oferite cele mai bune condiţii de realizare a lăcaşurilor de cult. Pot fi menţionate Mănăstirea Vodiţa (judeţul Mehedinţi) şi Mănăstirea Tismana (judeţul Gorj). Reprezentativă este însă biserica mare a Mănăstirii Cozia (judeţul Vâlcea). Aceast lăcaş se prezintă un obiectiv admirabil, bine proporţionat, cu faţadele cu alternări de cărămidă şi tencuială. Ancadramentele ferestrelor sunt decorate cu elemente vegetale, dar şi cu însemne heraldice precum vulturul bicefal. Sistemul de boltire a naosului este caracterizat prin arcuri mari, care sunt susţinute pe stâlpi masivi de zidărie. Biserica mare a Mănăstirii Cozia a fost realizată în strânsă legătură cu ornamentele sârbeşti de pe Valea Moraviei, având comune cu acestea soluţiile de plan şi de elevaţie, dar şi elementele decorative.

Bizantinologul francez Gabriel Millet spunea că „prin proporţiile sale, ctitoria lui Mircea cel Bătrân se încadrează mai degrabă în tradiţia arhitecturi din Ţara Românească, căreia i-a fost întotdeauna proprie o înţeleaptă potolire a tendinţelor de verticalitate, o fericită armonie a proporţiilor, cu un substrat clasicizant”.

Importanţa culturală a mănăstirilor din nordul Olteniei

Mănăstirea Cozia

228

Privit din punct de vedere turistic, ar fi foarte interesant de analizat fluxul turiştilor interesaţi de ansamblul monahal de la Cozia şi, de ce nu, o analiză structurală a turiştilor din punct de vedere al provenienţei, al vârstei, al gradului de revenire şi al nivelului de interes. Este foarte interesant de văzut ce anume îi atrage pe turişti la Mănăstirea Cozia.

În nordul Olteniei, turismul cultural este destul de bine pus în valoare. Obiectivele culturale (nu numai cele religioase, dar acestea ocupă un loc însemnat) sunt destul de numeroase, iar turiştii nu sunt nevoiţi să parcurgă distanţe mari de la un obiectiv la altul, deoarece densitatea acestora este de-a dreptul impresionantă.

Densiatea mare a obiectivelor cultural-religioase în nordul Olteniei

Nu numai în nordul Olteniei obiectivele turistice sunt bine reprezentate. Ele sunt prezente şi în Transilvania, dar şi în Moldova. Bine pusă în evidenţă din punct de vedere al turismului cultural-religios este zona de nord a Moldovei, unde ctitoriile domnitorilor moldoveni dăinuie de secole. Se poate chiar vorbi de arhitectura epocii lui Ştefan cel

Turismul cultural în nordul Moldovei

Influente si particularitati in exprimarea arhitectonica si in pictura zidului de incinta si al bisericii Manastirii Tismana

229

Mare în Moldova.Mănăstirea Neamţului este un aşezământ de prestigiu ce

datează din vremea lui Petru Muşat şi, reprezintă edificiul la care sunt fructificate toate experienţele arhitecturii religioase din Moldova. Orice turist nu poate rămâne insensibil la vederea lăcaşului, la vederea turlei înălţate deasupra sistemului de arce etajate. Biserica Înălţării de la Mănăstirea Neamţului a reprezentat pentru mai bine de o sută de ani prototipul principalelor ctitorii ce urmau a fi ridicate în Moldova. Plastica arhitectonică a impresionantului edificiu este realizată prin includerea mai multor elemente: pietrăria cu profile gotice, discurile de ceramică smălţuită, care formează o friză decorativă sub cornişă. Elementele care permit o iluzie optică de alungire este faţada cu benzi verticale de cărămidă smălţuită. Anual, Mănăstirea Neamţului – întreg edificiul, primeşte sute de mii de turişti, a căror curiozitate este completată cu liniştea ce-i înconjoară, aducând aminte de fiecare dată că aici stau pentru odihna veşnică cei care au participat odinioară la organizarea acestui lăcaş de cult şi de cultură.

Mănăstirea Neamţului

Şcoala de arhitectură din Moldova

La sfârşitul secolului al XV-lea, şcoala de arhitectură din Moldova era deplin maturizată, reuşind să ajungă la o fizionomie stilistică bine determinată, ştiind să beneficieze de experienţele bizantine şi gotice. În timp ce şcoala de arhitectură din Moldova reuşea în secolul al XV-lea să-şi formeze un stil propriu, în principalele oraşe din Transilvania se făceau eforturi pentru terminarea bisericilor cu trăsături gotice, care fuseseră începute în secolul al XIV-lea.

Influenţele gotice şi bizantine

7.3.3. Influenţe ale Renaşterii europene în România în secolul al XVI-lea

Răspândirea formelor stilistice ale Renaşterii poată fi urmărită în toată România, cu inerente variante locale. Ca urmare a faptului că majoritatea caselor de locuit erau din lemn, peisajul urban nu suferă modificări majore în urma introducerii elementelor decorative renascentiste la casele din piatră.

În Transilvania şi Crişana formele stilistic ale Renaşterii

230

erau adoptate cu interes de nobili. Răspândirea formelor stilistice ale Renaşterii poată fi urmărită în toată România, cu inerente variante locale. Ca urmare a faptului că majoritatea caselor de locuit erau din lemn, peisajul urban nu suferă modificări majore în urma introducerii elementelor decorative renascentiste la casele din piatră. Ele apăreau doar la ornamentele ferestrelor şi portalurilor. Răspândirea cu ajutoul unor meşteri italieni, care în acea vreme peregrinau prin Europa în căutarea unui loc de muncă, elementele Renaşterii s-au redus la părţile de pietrărie profilată.

Răspândirea stilului renascentist în Transilvania şi Crişana

În Transilvania au fost construite în secolul al XVI-lea mai multe castele, caracterizate printr-o patrulateră, în jurul căruia sunt distribuite patru corpuri de clădire, îngrădite cu turnuri de colţ. Din această categorie fac parte Castelul Făgăraş, Castelul de la Brâncoveneşti (judeţul Mureş), Castelul de la Aghireşti (judeţul Cluj) şi Castelul de la Şimleul Silvaniei (judeţul Sălaj). Cele mai importante reşedinţe nobiliare de tip adunat (ca o completare de stil lacele menţionate anterior) sunt Castelul de la Mănăstirea (judeţul Cluj) şi aşa-numitul Palat Voievodal dinTurda. Iniţial gotic, cu ancadramente specifice acestui stil, Palatul Voievodal din Turda a fost modernizat în stil renascentist spre sfârşitul secolului al XVI-lea.

În categoria reşedinţelor concepute şi decorate în stil renascentist, de o deosebită importanţă este Casa Domnească de la manăstirea Slatina.

Casa Domnească din Slatina

În categoria reşedinţelor de tip curte poate fi menţionată Curtea Veche din Bucureşti, dar poate cea mai reprezentativă locuinţă domnească este cea a lui Petru Cercel de la Târgovişte. Folosind un arhitect italian (Petru Cercel fiind un mare admirator al operelor renascentiste) pentru continuarea vechiului palat al lui Mircea cel Bătrân, dă un nou aer acestui spaţiu.

Biserica episcopală din Curtea de Argeş prezintă particularitati în exprimarea arhitecturală, lucruri care pot fi observate de orice turist interesat de acest tip de obiective.

231

Renaşterea pătrunde uşor şi în arhitectura religioasă a vremii. În secolul al XVI-lea se poate vorbi despre continuitatea şcolii de arhitectură din Moldova. În Ţara Românească, în acelaşi timp, moştenirea arhitectonică a fost în bună parte distrusă de invazii şi de luptele interne. Cu toate acestea, au fost iniţiate ctitorii ale domnitorilor Radu cel Mare şi Neagoe Basarab, ce s-au concretizat în monumente de prestigiu, precum biserica Mănastirii Dealu sau biserica episcopală din Curtea de Argeş. Aceste obiective intră astăzi în categoria celor mai vizitate monumente religioase din ţară. Ele atrag prin stilul arhitectonic local, prin dimensiune şi prin capacitatea de impunere asupra privitorului. Este impresionantă arhitectura întregului edificiu, dar deosebit de semnificativ este pridvorul deschis, care exprimă o noutate pentru constructorii acelor vremuri, pridvorul exprimând o relaţie specifică dintre interior şi exterior, de cele mai multe ori găsindu-si explicaţia ca fiind un raport fundamantal dintre om şi lume.

Pătrunderea elementelor Renaşterii în arhitectura religioasă

Particularitati in exprimarea realizarii coloanelor

Elementele de decor arhitectural utilizate intrarea in Curtea Episcopala de la Curtea de Arges

Foto: Camelia Teodorescu

Influenta bizantina in pictura romaneasca

232

În ceea ce priveşte arhitectura religioasă a secolului al XVI-lea, formele decorative ale Renaşterii sunt destul de timide. În aceste cazuri ele rămân credincioase goticului şi influenţlor bizantine.

Singurul element bisericesc coneput şi executat integral în stilul Renaşterii este capela pe care canonicul Ioan Lázo a adăugată pe latura nordică a Catedralei romano-catolice din Alba-Iulia în anul 1512, cu elemente lombarde şi toscane.

Influenţa renascentistă în arhitectura religioasă se face simţită în Moldova secolului al XVI-lea. Acest secol nu este deloc de neglijat deorece este perioada în care importante monumente religioase sunt construite în întregime sau sunt refăcute unele dintre ele care au fost distruse în urma unor evenimente naturale sau din cauza invaziilor şi a războaielor. Multe dintre acestea reprezintă astăzi pentu noi nu numai imaginea şi importanţa unui lăcaş de cult, dar şi elemente de raportare la un trecut şi o relaţie în timp şi spaţiu de care trebuie să ţinem seama. De asemenea, cele mai multe dintre ele sunt intrate în patrimoniul cultural, reprezentând astfel o posibilitate extraordinară de valorificare turistică. Lăcaşurile de cult cu valoare culturală inegalabilă din Moldova sunt punctele principale de atracţie turistică ale acestor locuri şi, pentru întreaga ţară. Particularităţile de ordin arhitectural permit celor care vor să înţeleagă mai multe decât elementele comune ale unui lăcaş de cult. Astfel, prin particularităţile arhitectonice prezente la biserica Mănăstirii Humor se poate observa pridvorul deschis şi, renunţarea în cazulacestuia la ferestre. Masivitatea stâlpilor de zidărie care susţin arcadele indică, fără îndoială, procesul evolutiv de la tipul de pridvor închis la cel deschis. Tot la Mănăstirea Humor trebuie remarcată absenţa turlei pe naos şi apariţia deasupra camerei mormintelor a unei camere-tezaur.

Particularităţile arhitecturale ale Mănăstirii Humor

Particularităţile pot fi observate şi la biserica Mănăstirii Moldoviţa unde, de fiecare dată e bine de menţionat celor care o vizitează, că ea a preluat planul bisericilor

Mănăstirea Moldoviţa şi importanţa ei în turismul cultural

233

mănăstirilor de la Putna şi Neamţ, fiind prevăzută cu o cameră a mormintelor, sau asemănarea cu biserica Mănăstirii Humor, de a avea pridvorul deschis. Toate aceste elemente de asemănare nu fac altceva decât să mărească şi mai mult curiozitatea turiştilor de a vedea toate ctitoriile monahale la care se face referire, pentru a-şi forma propriul sistem de valori referitor la acestea. Trebuie, ca o necesitate, pusă în valoare de fiecare dată şcoala de arhitectură din Moldova. Fiecare ţară europeană şi nu numai încearcă să promoveze o şcoală proprie, venind în acelaşi timp cu implicaţii ale ei în alte zone pe glob, dar şi cu elemente noi, preluate de aceasta de la alte şcoli. Tocmai de aceea este necesară menţionarea unei şcoli proprii româneşti, care a pus bazele unei arhitecturi locale dintr-o anumită perioadă. Nu este cu nimic greşit să fe prezentate elementele noi, renascentiste în cadrul bisericilor din nordul Moldovei sau la alte edificii din ţară. Întrepătrunderea elementelor de influenţă dintr-o parte în alta a Europei este absolut normală, ca urmare a liberei circulaţii de informaţie materializată în construcţii de locuinţe, construcţii religioase, infrastructură de drumuri, poduri, prezentări de obiecte vestimentare, alimentare si obiecte casnice.

Partiularităţile arhitecturale ale mănăstirilor moldoveneşti

Realizat în forme tradiţionale, ansamblul monahal de la Suceviţa aparţine arhitecturii româneşti şi ilustrează în acelaşi timp vigoarea unui fenomen cultural capabil de superbe acte de generozitate având capacitatea de a absorbi şi o inconfundabilă calitate a sintezei şi a interpretării. Mănăstirea Suceviţa prezintă toate caracteristicile unui lăcaş de cult mănăstiresc din secolul al XVI-lea, iar ancadramentele în stil gotic moldovenesc se alătură elementelor care fac evidentă indubitabila legătură cu tradiţia.

Ansamblul cultural – religios de la Suceviţa

Într-o notă destul de asemănătoare (poate şi datorită faptului că au fost ridicate în aceeaşi perioadă) se înscrie şi Mănăstirea Dealu. Tocmai de aceea se poate spune că Mănăstirea Dealu se alătură prin compoziţia spaţiului funerar mănăstirilor moldoveneşti, ca o caracteristică a

Mănăstirea Dealu

234

arhitecturii medievale româneşti. Influenţele pe are le resimte însă sunt caucaziene şi arabe, elemente ce au ajuns în Ţara Românească prin intermediul şantierelor de la Istambul. Astfel, pietrarii de la Mănăstirea Dealu erau familiarizaţi cu arhitectura otomană şi cu repertoriul său decorativ – elemente care pot fi observate în partea vestică a acesteia, unde apar bolţari divers coloraţi cu tăietură ondulată.

Ce trebuie însă reţinut şi transmis turiştilor ca şi elemente de cultură este faptul că atât prin program cât şi prin compoziţia spaţială, biserica Mănăstirii Dealu este o creaţie autohtonă, fără echivalent în alte arhitecturi ale epocii.

Fiecărui turist iubitor de natură şi cultură locală este bine să i se ofere posibilitatea de a căuta legăturile timpului şi tipului de realizare a obiectivelor. Efortul este cu atât mai mare, ca şi interesul, cu cât timpul scurs peste acestea este mai mare. Prezentarea obiectivelor în funcţie de perioada în care au fost construite, dar şi prezentarea elementelor comune ca şi compoziţie şi stil, măreşte valoarea culturală a fiecăruia dintre ele, măreşte calitatea şi valoare epocii respective şi ridică în acest fel nivelul cultural local şi naţional. Este singura modalitate de punere în valoare a ceea ce avem lăsat de secole în patrimoniul nostru.

7.4. Influenţa barocului şi a neoclasicului în cultura românească – regăsirea prin intermediul turismului

cultural

Secolul al XVII-lea a adus nu numai în România, dar pentru întreaga societate europeană o stare generală de agitaţie. Orice consideraţii privitoare la anumite fenomene petrecute în ţările europene pe parcursul secolului al XVII-lea trebuie raportate la perioade scurte, deoarece de la o perioadă la alta au avut loc schimbări rapide între raporturile de forţă dintre ţări, evident şi în stadiul lor de

Particularităţi ale situaţiei generale a ţărilor europene şi a cadrului politic existent

235

dezvoltare sau de involuţie economică.Important pentru teritorul ţării noastre este faptul că s-au

stabilit contacte cu lumea vestică şi sudică a continentului prin intermediul meşterilor care erau neoiţi din cauza situaţiei economice precare să părăsească zonele de origine. Ei ne-au adus aici un suflu nou în arhitectură, în pictură şi, în special în tot ceea ce cuprinde arta. Un exemplu destul de puternic este dat de Italia. Ducatele italiene sărăcesc pe parcursul secolului al XVI-lea şi preponderenţa intelectuală şi artistică a unor centre de cultură din această arie geografică scade în mod sensibil, mulţi dintre oamenii de creaţie din acest spaţiu mediteranean fiind nevoiţi să-şi caute protectori sau locuri de afirmare în alte ţări.

Pornind de la starea de agitaţie aproape generalizată în Europa, putem observa exprimaea artistică a acestei stari, care se poate observa, în mai mică măsură, şi la noi. Acest curent în artă, literatură şi în modul de exprimare în construcţii nu este altceva decât barocul. Prin conotaţiile sale fundamentale, cuvântul baroc desemnează un stil, o epocă, un gen specific. Numeroase cercetări atestate de documente duc spre cuvântul portughez „ barroco”, cae putea deriva din latinescul „verruca”99. În spaniolă există termenul de „barrueco”, ca şi cel de „berrocal” ce face referire la un ansamblu de stânci100.

Mult mai tarziu, termenul de baroc apătă un sens opus iregularului, desemnând astfel un obiect cizelat cu multă fineţe. Cei mai mulţi cercetători stabilesc acest traseu etimologic al cuvântului baroc, care iniţial avea evidente conotaţii negative ce trimiteau către imperfecţiune, împur, lipsit de simţire.

Termenul de „baroc”

Influenţele vestice ajung în ţara noastră cu ceva întârziere. Dacă în îtalia şi în centruc continentului se făceau simţite shimbările,la noi au ajuns abia în secolul al XVIII-lea.

Influentele din sudul si vestul continentului asupra artei si arhitecturii româneşti

99 Romul Munteanu, Clasicism şi baroc, Vol. I, Editura Allfa, Bucureşti, 1998, pag. 71.100 H. Hatzfeld, Estudios sobre el barroco, Madrid, Editorial Gredos, 1966, pag.419.

236

Considerat prin prisma sumbră a domniilor fanariote şi catalogat ca fiind o perioadă de declin, seculul al XVIII-lea se prezintă cu o configuraţie complexă, realizările sale fiind capabile să demonstreze că în ciuda asupririlor existente, se înregistra defapt o trezire socilă şi naţională.

Procesul de emancipare în arhitectură este destul de vizibil. Casele mici îcep să prindă viaţă şi este semnificativă înmulţirea caselor de zid construite în mediul urban.

Din punct de edere formal, se poate spune că arhitectura secolului al XVIII-lea manifestat o deosebită receptivitate pentru caracteristicile decorative ale barocului101. În Transilvania, Crişana şi Banat arhitectura barocă a fost impusă ca arhitectură oficială a Imperiului Habsurgic.

În Moldova, arhitectura barocă ajunge destul de greu mai mult sub forma unor ecouri mediate pe de o parte, de centrele transilvănene, pe de altă parte, de moda de la

101 Vasile Draguţ, Arta românească, Vol. I., Editura Meridiane, Bucureşti, 1982, pag. 419.

Muzeul Brukenthal din Sibiu

Cladirea Primariei din Sibiu

Foto: Camelia Teodorescu

237

Istambul, unde barocul fusese adaptat concepţiei decorative de tradiţie oriental-islamică.

În Ţara Românească, bogata moştenire a arhitecturii brâncoveneşti a marcat întreaga activitate arhitectonică. În acest stil se încadrează ca model de realizare Palatul Mogoşoaia.

În România, neoclasicismul este prezent şi după revoluţia de a 1848. Acum au fost create instituţii noi, pentru care se cereau construcţii corespunzătoare.

Unul dintre arhitecţii cu o activitate bogată a fost Alexandru Orăscu (1817-1894). În timpul revoluţiei de la 1848 el a ocupat funcţia de architect şef al oraşului Bucureşti, iar sub domnia lui A. I. Cuza a condus Direcţia Lucrărilor Publice.

Dintre cele mai reuşite construcţii realizate după planurile sale, ar fi:

- Clădirea fostului Hotel Bulevard; - Cinematograful Bucureşti (1884).În afara stilului neoclasic s-a dezvoltat şi stilul romanic,

caracterizat prin prelucrarea în mod necrotic a unor elemente constructive din arhitectura feudală, cu precădere din cea gotică. S-au construit cazărmi, spitale, biserici, palate, locuinţe, cum ar fi:

- Muzeul de istorie al oraşului Bucureşti (fostul Palat Şuţu);

- Casa Universitarilor din Bucureşti.

238

Tot în acest stil au fost reconstruite clădirile de incintă ale Mănăstirii Tismana.

După 1877 s-a impus un ritm accelerat construcţiilor. În astfel de împrejurări a apărut un nou stil în arhitectură, numit Eclectic (care ţine seamă de elementele din vechea noastră artă a construcţiilor, cât şi de unele procedee şi forme artistice venite din exterior, de obicei din Austria sau Franţa). În aceste condiţii au fost construite:

- Institutul de medicină şi farmacie (1900-1902);- Atheneul Român (1886-1888);- Vechea cladire a Ministerului Agriculturii (1896);- CEC-ul (1896-1899);- Palatul Băncii Naţionale (1833-1885);- Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj;- Teatrele din Cluj şi Oradea;- Casa lui Mihail din Craiova (astazi Muzeul de artă);- Universitatea din Craiova, fost Palat al Justiţiei

(1891);- Palatul Poştei din Bucureşti (1900).

Muzeul de istorie al Bucureştiului (Palatul Şuţu) – intrarea principală şi detaliu de

arhitectură

Foto: S. Costachie

239

În secolul al XIX-lea, arhitectura românească a cunoscut o mare dezvoltare. Arhitecţii au pornit de la tradiţia constructivă populară şi, treptat, au realizat o artă a construcţiilor legată de noile necesităţi apărute.

Atheneul Român

Foto: S. Costachie

Clădirea CEC-uluiImpresionant monument de artă arhitectonică

Foto: S. Costachie

240

În întreaga lume, creatorii de artă din această perioadă caută mai departe forme noi de exprimare artistică, justificându-şi aceste investigaţii prin dorinţa de a pune artele în accord cu ritmul vieţii moderne.

Pentru această perioadă atmosfera artistică europeană apare ca fiind complexă.

În ţara noastră apar şi construcţiile moderne în cere se folosea metalul şi betonul armat. Construcţii moderne ralizează inginerii Anghel Saligni, George Constantinescu şi Elie Radu. Anghel Saligni a folosit betonul armat pentru realizarea silozurilor în unele porturi dunărene.

Apariţia construcţiilor din beton armat

În România oraşele capătă tot mai mult o nouă înfăţişare. Până în 1950 apare un mare contrast între centrele oraşelor mari- Bucureşti, Craiova, Cluj, Timişoara, Oradea, care erau illuminate, pavate şi curate pe de o parte şi periferia oraşelor, zone neiluminate şi necanalizate. O primă ameliorare s-a produs în Bucureşti, unde s-au construit cartiere de locuinţe după anumite planuri.

Ca architect, în această perioadă se remarcă Petre Antonescu. El a pus pe primul plan elementele vechii arhitecturi naţionale. El are o contribuţie importantă la construirea Prefecturii Dolj (Craiova), care se remarcă printr-o arhitectură deosebită. Elementele arhitectonice româneşti au stat la baza inspraţiei lui Grigore Cerchez. El a reuşit să realizeze o arhitectură demnă de marii creator de stiluri la Institutul de Arhitectură.

Impunerea în arhitectura românească a lui Petre Antonescu şi a lui Grigore Cerchez

Războaiele mondiale au fost singurele care au interrupt construirea unor instituţii cu valoare arhitecturală deosebită.

Perioada interbelică acordă o mare libertate de gândire în arta românească. Ca stil, arhitectura perioadei interbelice prezintă contrastul ce apare între curentele moderniste ale arhitecturii mondiale şi curentul de arhitectură românească, rezultat din prelucrarea elementelor vechi, tradiţionale.

După 1950, arhitectura românească se orientează mai mult spre realizarea de locuinţe colective. Nu estetica este cea urmărită, ci capacitatea de acoperire a necesarului de locuinţe cu character social. Există şi realizări arhitectonice, care pun în valoare capacitatea artistică a arhitecţilor, însă

241

mult reduse numeric fată de perioada anterioară.

7.5. Arta populară românească – expresie a culturii româneşti

Menţinerea neclintiă a limbajului constituie cea mai bună probă a continuităţii acivităţilor şi vieţii într-un anumit spaţiu. Exprimarea vaorilor culturale trebuie să înceapă cu acest lucru. În timp ce stilurile arhitectonice ale clădirilor şi bisericilor, palatelor s-au schimbat în funcţie de dorinţele ctitorilor influenţate de curentele din exterior, arta populară a rămas neschimbată. Nedepăşind rolul modest ce-l ocupă, ea şi-a urmat o dezvoltare a ei, proprie.

Ca şi limba populară, arta ţărănească şi-a cucerit locul ce i se cuvine în rândul preocupărilor culturale. Ea este una din maniestările caracteristice ale poporului nostru. Prin ea, la fel ca şi prin graiul său, ţăranul roman se deosebeşte de vecinii săi de alt neam.

Vechimea artei populare româneşti

De când datează şi de unde se trage această artă populară?

Răspunsul nu este tocmai uşor. Mai întâi pentru că unei arte populare în general nu i se poate stabili o vârstă. Ea se naşte odată cu primele necesităţi, iar transformările ei succesive cu greu se pot urmări, mai ales la noi. Nu avem documente grafice ale traiului intim, deci ale artei înaintaşilor noştri. Picturile bisericeşti nu pot da lămuriri din acest punt de vedere, iar gravuri şi picturi profane din trecut, n-avem. Vechimea artei noastre tărăneşti trebuie să fie aceeaşi ca şi a primelor aşezări ale poporului nostru. Perfecţiunea tehnicilor şi mai ales complicaţia măiestrită a unora din izvoade, sunt cea mai bună dovadă a unei vârstei înaintate. Sunt rezultatul unei dezvoltări succesive.

Legătura dintre arta populară, bictura bisericească şi aşezările omeneşti

De asemenea nu este uşor să stabilim originea artei noastre populare. Ne lipsesc încă elemente suficiente de comparaţie. Admisibil însă se pare că asupra elementelor constitutive trace şi romane s-au adăugat ulterior influenţele slave, însă românitatea şi-a căpătat fizionomia sa particulară şi distinctivă.

242

O caracteristică a artei româneşti, care contribuie în acelaşi timp o probă a vechimii ei, este marea ei varietate după diferite regiuni. Deşi aceeaşi ca trăsături generale, totuşi, arta munteanului diferă de cea a ţăranului de la câmpie. Aceasta se poate explica prin condiţiile diferite în care se dezvoltă fiecare dintre ele.

Costumul românesc are o compoziţie simplă şi clară, iar prin croiala sa subliniază forma corpului fără să o artificializeze.

Varietatea portului popular românesc, menţinută în cadrul unei evidente unităţi de stil, este cu totul remarcabilă, constituind una din principalele preocupări ape populaţiei româneşti.

În componenţa costumului popular românesc nu intră un singur gen de artă, folosind un singur fel de materie primă prelucrată în una sau mai multe tehnici, ci este vorba de un ansamblu de tehnici şi de materiale care se folosesc în realizarea acestui lucru deosebit de impresionant.

COSTUME TRADIIONALE

ROMANESTI DIN OLTENIA

Costume populare gorjenesti – Muzeul portului popular din TismanaFoto. Camelia Teodorescu

243

Arta populară nu se reduce doar la costumul popular ci şi la măiestria de a realiza, fară o tehnică deosebită, locuinţele.

Ata de a realiza locuinţe tradiţionale

Acestea sunt încă destul de des întâlnite în satele româneşti, dar cele mai bine păstrate şi puse în evidenţă din punct de vedere cultural-turistic sunt cele care se păstrează astăzi în muzee „ale satului”. În această notă se înscrie Muzeul „Dumbrava Sibiului”, o adevărată comoară păstrătoare a valorilor culturale tărăneşti. Aici, valorile culturale stau organizate pe regiuni geografice, punând astfel în evidenţă particularităţile locale din întreaga ţară.

Muzeele satului românesc

Sunt în fiecare muzeu al satului prezentate elemente ale arhitecturii rurale dar şi obiecte casnice, de interior.

Preocupari ale taranului

roman

Arta ţărănească şi-a cucerit locul ce i se cuvine în rândul preocupărilor culturale

Vechimea artei noastre

tărăneşti trebuie să fie aceeaşi ca şi

a primelor aşezări ale poporului

nostru

244

Muzeul “Dumbrava Sibiului”Foto: Camelia Teodorescu

Prin intermediul turismului cultural, aceste valori pot fi mult mai bine puse în evidenţă valorile locale şi existenţa multimilenară a acestui popor în acest spaţiu. Este necesar să facem cunoscute valorile locale, dar mai întâi trebuie ca noi să le cunoaştem şi sa fim capabili să le apreciem.

Să ne cunoaştem valorile culturale pentru a fi capabili să ni le promovam prin intermediul turismului cultural

7.6. Înţelegerea termenului de cultură în România în perioada actuală

În raport cu relaţiile oraş-sat, în societatea modernă se vorbeşte despre culturile de tranziţie, bazate pe amestec de elemente culturale săteşti şi urbane, pe manifestarea unor forme culturale noi, precum subculturile, culturile marginale.

Ansamblul fenomenelor culturale poate fi analizat în toată complexitatea sa în raport cu factorii de referinţă, cum ar fi: natură, societate, personalitate, valoare, civilizaţie. Numai într-un anumit context putem înţelege procesul diversificării culturale. Relaţia natură-societate-

Particularitati in exprimarea artei

populare romanesti

Sindrila – modalitate de manifestare

artistica in lemn

Gardul de nuiele impletite – element traditional

Acoperisul din paie – frecvent intalnit in satul

romanesc

Casa cu pivnita – prezenta

in subcarpatii romanesti

245

cultură reprezintă una dintre problemele hotărâtoare în analiza culturii; ea relevă multiple sensuri, interrelaţiile dintre aceste elemente şi forme prin care se realizează împletirea unor domenii.

Cultura este definită de unii cercetători prin opoziţie cu natura; prin capacitatea sa de detaşare de natură, ca expresie a desprinderii umanului de biologic. Opoziţia dintre natură şi cultură este însă relativă deoarece desprinderea omului de natură, în trecerea de la biologic la social, cu greu se poate stabili o linie de demarcaţie între domeniul natural-biologic şi cel social-cultural al umanităţii.

Apărând odată cu omul şi cu capacitatea sa de a modela natura, conform intereselor sale (cultura este uneori definită ca umanizare a naturii), asemănător cu celelalte forme elaborate printr-o acţiune umană conştientă, cultura este o prelungire a naturii şi o dimensiune nouă a universului – aşa cum spunea Lucian Blaga.

Dificultatea de a stabili trecerile de la cultură la natură a determinat o serie de dificultăţi, de poziţii extremiste în antropologia culturală. Şcoala germană de antropologie culturală susţine existenţa culturii şi la niveluri subumane, folosind ca argument comportamentul unor animale cu instincte dezvoltate: digurile realizate de castori, cuiburile de păsări, pânzele de păianjeni, modul de folosire a mâinii de către maimuţă, un anumit tip de imitaţie la anumite animale. Aceste manifestări nu sunt ale umanului, ele nu sunt manifestări de cultură pentru că sunt lipsite de resortul conştient, de activitatea premeditată a scopului definit pe bază de interese. Creaţia culturală este o activitate conştientă a omului în conformitate cu scopurile pe care şi le propune.

Antonio Gramsei, concepând omul ca unitate bine definită, ca individualitate plasată într-un mediu pe care însuşi l-a creat, deci încadrat acestuia într-un mod organic, activ şi conştient, subliniază: „Omul se schimbă el însuşi, în măsura în care schimbă şi modifică întregul complex de raporturi al cărui centru relaţional este”102.

Caracterul social al culturii apare subliniat de foarte

246

mulţi autori. Încă din 1871, Wdward B. Tylor, antropolog englez, preciza: „Cultura este un complex care include cunoştinţele, credinţele, arta, morala, legile şi toate celelalte dispoziţii, atitudini dobândite de om, în calitate de membru al societăţii”103.

7.7. Posibilităţi de valorificare a elementelor culturale din mediul urban românesc

Transformările vieţii social-politice şi economice au determinat schimbări importante în perioadele de conturare a oraşelor româneşti.

Cultura trebuie sa fie privita ca un factor important al dezvoltării durabile, cultura fiind un factor al cresterii calitătii vietii si al asigurării coeziunii sociale.

Deşi potenţialul turistic al acestui al acestora este inepuizabil, turismul cultural în ţara noastră abia cunoaşte ascensiunea şi, treptat începe să atingă un nivelul acceptabil. Însă, din păcate, turismul cultural nu cunoaşte o promovare intensă a obiectivelor existente atât în marile oraşe, cât şi în zonele rurale care pot oferi un astfel de turism.

Zestrea culturală a oraşelor reprezintă o valoroasă mărturie istorică. Necunoscută încă de toţi cei ce practică turismul, aceste oraşe aşteaptă să fie asaltate de cât mai mulţi turişti. Un oraş precum Târgovişte sau Sighisoara, Sibiul, Iaşul, Craiova, Timisoara, Clujul şi multe altele, reprezintă o creaţie palpabilă a unei istorii îndelungate. Adoptarea şi crearea unor strategii de dezvoltare a turismului şi promovarea intensă a obiectivelor turistice ar duce cu siguranţă la un turism cu flux continuu de vizitatori, iar oraşele ar cunoaşte o dezvoltare economico – socială.

Turismul rămâne pentru oraşele României una dintre cele mai importante căi de dezvoltare durabilă. Sunt însă necesare programe bine stabilite care să atragă fonduri de investiţii atât din ţară cât şi din strainătate.

102 Antonio Gramsei, Cultură şi istorie-Opere alese, Editura Politică, Bucureşti, 1969, pag. 48.103 Edward B. Tylor, Primitive culture, London, pag. 1.

247

Cu o cultură şi o sferă istorică deosebit de bogată dar şi cu un plan de management şi marketing foarte bine structurat şi pus la punct, oraşele s-ar putea bucura de un flux de turişti destul de important. Numeroasele obiecive turistice culturale ar favoriza un grad ridicat de ocupare al unităţilor de cazare şi s-ar putea crea altele. Oraşele medievale reprezintă un martor ocular al unei istorii zbuciumate, martor al transformărilor, iar obiectivele turistice, monumentele, clădirile vechi, lăcaşele de cult reprezintă o istorie, care ar trebui intens mediatizată.

Lacaşurile de cultură pot deveni medii culturale pentru artele spectacolului, realizând astfel conexiunea dintre activitătile culturale, diverse şi atractive, în interesul

publicului. Schimbarea atitudinii publicului fată de cultură, este esenţială nu numai pentru prestigiul celor care lucreaza în acest domeniu, ci şi pentru întregul sistem de valori al patrimoniului cultural.

Comunicarea cu publicul trebuie concepută ca o activitate constantă si permanentă.

a. Municipiul Târgovişte se remarcă prin potenţialul turistic antropic, de ordin istoric şi cultural, reprezentat de monumente de arhitectură, muzee, case memoriale, case vechi boiereşti, monumente comemorative şi instituţii de artă şi cultură, oraşul fiind considerat uul dintre marile centre de cultură ale evului mediu românesc, deseori acesta fiind numit de către străini “ Florenţa Valahă”. Potenţialul turistic natural, reprezentat de pădurea Priseaca, parcul Chindia, baza de agreement Crizantema, valea Ialomiţei şi Dealul Mănăstirii, întregeşte armonios capitalul turistic al oraşului104.

O lungă înşiruire de obiective turistice în acest oraş înseamnă priorităţi de dezvoltare pentru cultura şi turismul românesc. Oraşul Târgovişte constituie o zonă turistică de mare interes, dispunând de numeroase vestigii ale

104 Coanda G., O istorie geopolitica si a geocivilizatiei Romaniei – niste viziuni subiective proiectate dinspre orizontul istoric al Targovistei, Editura Bibliotheca, Targoviste, 2006, pag. 149-151.

248

trecutului istoric, a unor monumente de valoare considerabilă, numeroasele muzee ca: Muzeul Scriitorilor dâmboviteni, Muzeul Tiparului şi al cărţii vechi româneşti, Muzeul Vasile Blendea, Galeriile Stelea, dar şi importante lăcaşuri de cult. Din cauza lipsei unei politici de promovare turistica, oraşul nu se bucură de un flux bogat de turişti. Forma de turism practicată fiind turismul de circulaţie de tip itinerant cu valenţe culturale.

Bogata moştenire culturală, pe care o are Municipiul Târgovişte poate reprezenta, în viitorul apropiat, o zonă importantă de atracţie turistică. Turistului i se pot oferi clipe de destindere şi încântare, într-un spaţiu minunat completat de o salbă de biserici şi mănăstiri medievale.

Cercetările arheologice efectuate pe teritoriul municipiului Târgovişte dovedesc că acesta a fost locuit încă din neolitic, în zona Curţii Domneşti fiind descoperite fragmente ceramice datate pentru începtul mileniului II î.H. în satul Priseaca şi în alte puncte apar puncte urmele unor aşezări din epoca bronzului. Săpăturile arheologice sistematice au scos la iveală în partea de nord a oraşului, în cartierul Suseni, urmele unei aşezări a dacilor liberi, ce datează din secolele al II-lea şi al IV-lea. Tot în acest cartier fiind descoperite monede bizantine din timpul lui Ioannes Tzimiskes.

În 1418 Târgovişte este atestat documentar ca oraş şi capitală a Ţării Româneşti. În această perioadă oraşul a beneficiat de un statut privilegiat fiind cel mai important centru economic şi cultural al Ţării Româneşti, fapt favorizat şi de poziţia de răscruce a unor importante drumuri comerciale.

Târgoviştea este rezultatul transformării unor aşezări săteşti în oraş, în împrejurimi rămase încă necunoscute. Nu este mai puţin adevărat că stabilirea curţii domneşti la Târgovişte a contribuit şi ea la dezvoltarea oraşului, deşi se admite - fără dovezi convingătoare deocamdată - că Târgovişte avea deja caracter de asezare urbană în momentul aşezării aici a curţii domneşti. Este mai probabil că Târgoviştea a căpătat treptat caracter urban în calitatea

249

de capitală a Ţării Româneşti.

Vechea Târgovişte nu e este deloc cunoscută astăzi sub aspectul urbanistic decât din relatările unor străini ce au vizitat-o, ca şi din monumentele şi edificiile care s-au păstrat. Oraşul era înconjurat de un şanţ de apărare, fiind dominat de curtea Domnească, ale cărei ruine încă se mai păstrează. Prima clădire datează din vremea domniei lui Mircea cel Bătrân, care a făcut o casă domnescă şi un paraclis. În a doua jumătate a secolului XV-lea s-a adăugat un turn de pază, devenit mai târziu Turnul Chindiei, iar în secolul următor Petru Cercel a mărit curtea, adăugându-i o nouă construcţie lângă latura de sud a clădirii iniţiale105. Curtea domnească era împrejmuită cu masive ziduri de

105 Coanda G., O istorie geopolitica si a geocivilizatiei Romaniei – niste viziuni subiective proiectate dinspre orizontul istoric al Targovistei, Editura Bibliotheca, Targoviste, 2006, pag. 274.

Foto S. Costachie

Detaliu la pictura

Exprimarea arhitecturii si picturii in constructiile religioase din Tara Romaneasca (ex. Targoviste)

Detaliu la tipul de realizare a coloanelor

250

piatră şi cărămidă, care îi dădeau aspectul de cetate. Încă din secolul al XVI-lea, oraşul dispunea şi de o baie publică, puţuri şi fântâni. Impresionant era numărul bisericilor în oraş, dintre care unele erau deosebit de frumoase şi mari. Cea mai mare era Mitropolia, terminată de Neagoe Basarab în 1518 – 1520; deosebit de frumoasă era şi biserica domnească, construită din ordinal lui Petru Cercel (1584). Numărul lor va creşte până în secolul al XVII-lea.

b. Condiţionată de geografie şi istorie, Sighişoara se remarcă nu atât prin clădiri monumentale, fiindcă aici arhitectura a fost simplă comparativ cu occidentul, ci prin ansamblul de clădiri vechi care indiferent de transformările intervenite îşi păstrează în bună măsură caracterul lor iniţial.

Atmosfera medievală a Cetăţii Sighişoara este conferită de aspectul străzilor înguste, de arhitectura zidurilor şi turnurilor relativ bine păstrate şi de vechile sale biserici.

Incendiul din anul 1676 a distrus foarte multe case determinând o ruptură între vechiul orăşel gotic şi renascentist şi noul oraş refăcut după curentele arhitectonice ale vremii.

Cel mai frumos monument şi simbol al Cetăţii este Turnul cu Ceas. El reprezintă expresia a patru stiluri arhitectonice: el are la bază două ganguri boltite aparţinând vechiului turn scund de poartă din secolul al XIII –lea, construit în stilul romanic târziu (sau gotic timpuriu), peste care s–au ridicat cele patru etaje de zidărie masivă cu deschideri mici, specific gotice. La etajul al cincilea structura gotică este întreruptă de “loggia”, care sugerează stilul renascentist, ce face legătura, pe verticală, cu acoperişul baroc, ce dublează practic înălţimea turnului.

Arhitectura gotică tradiţională s–a mai păstrat doar la câteva construcţii civile. În Cetate şi în Oraşul de Jos au mai fost găsite anvadramente gotice vechi în clădirea din Strada Şcolii nr. 7 şi în clădirea din Piaţa Herman Oberth nr. 26. În general, elementele de arhitectură gotică ce au permis o coborâre a datării în secolele al XIV lea – al XV – lea au fost bolţile semicilindrice din piatră de râu de la

251

nivelul pivniţelor unor clădiri (Casa Vlad Dracul). În Cetate mai există trei clădiri civile cu arhitectură gotică târzie sau din perioada Renaşterii: Casa gotică (Str. Cojocarilor nr. 3- 5), Casa cu Cerb, casa din strada Tâmplarilor nr. 24. Dintre acestea, cea care şi–a păstrat cel mai bine faţada veche este Casa cu Cerb.

Valoarea de unicat a ansamblului de arhitectură medievală în care se include atît Cetatea, cât şi Oraşul de Jos, a început să fie constientizată încâ din secolul al XIX–lea când localnicii protestau împotriva demolării fostei mănăstiri dominicane şi a Turnului Dogarilor, singurul monument rămas integral din secolul al XIII –lea.

Sighişoara este considerată a fi cea mai cea mai frumoasă cetate locuită din Europa. Monumentele arhitecturale de o frumuseţe rară, care amintesc de perioada medievală, reprezintă o mărturie vie a locuirii cetăţii de sute şi sute de ani. Păstrarea ei în cele mai bune condiţii, până în prezent, reprezintă o dovadă clară a apartenenţei locuitorilor faţă de acest loc privilegiat. De asemenea acest fapt evidenţiază dorinţa sighişorenilor de a păstra şi a perpetua valorile culturale şi spirituale ale zonei.

În prezent, toate aceste obiective atrag prin stilul lor numeroşi turişti. Sighişoara are capabilitatea de a atrage turişti, în toate anotimpurile prin aceste clădiri-monumente, în care viaţa îşi urmează cursul. Sighişoara este un muzeu în care se trăieşte.

c. Oraşul Sibiu – capitală europeană. Ideea de a iniţia un proiect, prin care câte un oraş (sau mai multe) pot fi reprezentante ele culturii europene la un moment dat, este una dintre ideile cele mai bine venite pentru turismul cultural. Fiecare oraş european, indiferent de apariţia lui, de căpătare definitivă a statutului de oraş, are din punct de vedere cultural multe de oferit.

Sibiul este un oraş al prezentului şi al viitorului, prietenos cu arta contemporană, gazdă generoasă pentru festivaluri de muzică şi expoziţii şi pentru cei aproape 2 milioane de turişti pe care îi înregistrează în fiecare an, la diverse evenimente culturale.

252

Sibiu este perceput ca fiind un oraş al artei şi culturii putând fi considerat pe bună dreptate ca fiind capitala culturală a României datorită tradiţiilor seculare şi patrimoniului cultural artistic pe care oraşul şi zona din mărginime îl deţine

Sibiul este locul unde s-a deschis primul muzeu de pe teritoriu al României, Muzeul Brukenthal, la 25 februarie 1817. A fost al doilea muzeu deschis în Europa şi poartă numele fostului guvernator de Transilvania Samuel von Brukenthal, care şi-a donat vastele colecţii personale de artă şi o impresionantă bibliotecă pentru a se înfiinţa acest muzeu care este gazduit în fosta lui reşedinţă. Dintre operele care se gasesc în Galeria de Arta a muzeului, sunt lucrări semnate de Antonello da Messina, Lorenzo Lotto, Alessandro Magnasco, Albrecht Dürer, Rubens, Botticeli, Jan van Dyck and Titian.

Oraşul oferă locuitorilor şi celor care îl vizitează o atmosferă unică şi atractivă oferind posibilitatea de a experimenta viaţa culturală a unui oraş din Transilvania. Prima societate muzicală s-a constituit în 1818 iar pe scenele sibiene au concertat nume celebre ale vremii cum ar fi Franz Liszt sau Johann Strauss.

Sibiul are o istorie teatrală veche de două secole ce se regăseşte în cele două teatre din prezent: Teatrul Naţional Radu Stanca şi teatrul Gong. Ambele teatre prezintă spectacole atât în limba română cât şi în limba germană.

Opt centre culturale (Centru Cultural Municipal, Centrul Cultural Judeţean, Centrul Cultural Studenţesc, Centrul Cultural Frederich Teutsch, Centrul Cultural al Academiei trupelor de Uscat, Centrul Cultural German, Casa Ille et Villaine, Centrul european de poezie şi dialog est-vest), Asociaţia Scriitorilor, Uniunea Artistilor Plastici şi multe alte asociaţii sportive şi culturale, oferă un program bogat în evenimente.

OPERA LUI CONSTANTIN BRÂNCUŞIConstantin Brâncuşi (1876-1957) este cea mai mare

personalitate românească în domeniul sculpturii. Este fiu de ţărani români din Hobiţa, judeţul Gorj, în apropiere de Târgu Jiu. A absolvit şcala de arte şi meserii

253

din Craiova în 1898, apoi a studiat sculptura la Bucureşti, la şcoala de arte frumoase, până în 1901.

Lumea Parisului vremii l-a atras pe Constantin Brâncuşi. S-a oprit însă la München, Zürich şi Baden, unde a lucrat ca cioplitor în piatră. La Paris este atras de opera lui Rodin.

Opera sa cea mai importantă este Ansamblul monumental de la Târgu Jiu, în care concepţia artistului şi-a găsit deplina realizare. Ansamblul este terminat în 1937 în instead eroilor români morţi pentru apărarea patriei în primul război mondial.

La câteva sute de metri distanţă de ansamblul monumental este “Coloana Infinitului”, de 30m înălţime. Privită de jos în sus, prin ritmica romburilor, ea dă impresia unei mişcări care se centnuă mereu în sus. Ea sugerează tendinţa omului de a se înălţa, prin impulsuri mereu avântate, spre cuceriri noi.

Linia complexului apare prin cei doi stâlpi ciopliţi în piatră cu dalta. Eu preced “Poarta sărutului”. Ea este situată la una din intrările din parc. Este formată din două blocuri masive din piatră, pe care se sprijină un al treilea. Poarta are aspectul unui arc triumfal foarte simplificat, redând ceva din măreţia gravă a unor construcţii realizate de popoarele cu o civilizaţie mai veche.

POARTA SARUTULUI

OPERA LUI CONSTANTIN BRANCUSI

DE LA TARGU JIU

254

Axa complexului se continuă cu o alee în parc, străjuită de două şiruri de scaune aşezate câte trei, de o parte şi de alta. Terenul începe uşor să urce şi, la numai câţiva metri de apa Jiului, evocatoare prin liniştea la care te imbie apare “Masa Tacerii”. În jurul ei se află douăsprezece scaune din piatră. O tăcere profundă imprimă în mintea privitorului această masăla care mesenii lipsesc.

Arta lui Constantin Brâncuşi trece astfel de la lumea realului, la cea a efectivului106

BIBLIOGRAFIE

Bagdasar, N., (1931), Din problemele culturii europene, Bucureşti, Societatea Română de Filozofie

Bagdasar, N., (1969), Teoreticieni ai civilizaţiei, Editura Ştiinţifică, Bucureşti

Baltag Gh., 2000, Sighişoara înainte de Sighişoara: element de demografie şi habitat în bazinul mijlociu al Târnavei Mari din preistorie până în sec. al XIII – lea d. Hr., cu privire

106 M. Nicolau-Golfin, Istora Artei, vol. II – “ În felul acesta, plecând de la procedee simple, de la lumea unor gânduri şi sentimente, sculptorul Constantin Brâncuşi a realizat o operă are stăruie şi rămâne în mintea oricărui om care o contemplă, prin simplitatea şi puterea sentimentului pe care artistul îl evocă tot atât de simplu şi, totodată, înălţător”, pag. 233.

255

specială asupra zonei municipiului Sighişoara, Editura Oscar Print, Bucureşti;

Baltag Gh., 2004, Sighişoara. Schässburg. Segesvár. Istoria Sighişoarei de la întemeierea oraşului până în 1945, Editura Neremia Napocae, Cluj – Napoca;

Banciu, Angela (2003), Cultură şi civilizaţie europeană, Editura Lumina Lex, Bucureşti

Bérence, F., (1969), Renaşterea italiană, vol 2. Editura Meridiane, Bucureşti

Berindei, D., (1994), Românii şi Europa, istorie, societate, cultură, Vol. I, Editura Meridiane, Bucureşti

Bodrogi, T., (1974), Arta Indoneziei şi a insulelor din sud-estul Asiei, Editura Meridiane, Bucureşti

Bondrea, A., (1993), Sociologia culturii, Editura Fundaţiei „România de mâine”, Bucureşti

Bonnard, A., (1967), Civilizaţia greacă, vol. I-III, Editura Ştiinţifică, Colecţia: Popoare, Culturi, Civilizaţii, Bucureşti

Braustein, F., (2007), Istoria civilizaţiilor, Editura Lider, BucureştiCourthion, P., (1973), Curente şi tendinţe în arta seolului XX, Editura

Meridiane, Biblioteca de artă, Biografii, Memorii , Eseuri, Bucureşti

Davidsohn, B., (1964), Redescoperirea Africii Vechi, Editura Ştiinţifică, Bucureşti

Djuvara, N., (2004), Civilizatii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor, Editura Humanitas, Bucureşti

Donald – Logan, F., (1990), Vikingii în istorie, Editura Băcescu, Bucureşti

Drâmbă, O., (2003), Istoria Culturii şi Civilizaţiei, Editura Vestala-Saeculum. Vol 1-11, I.O., Bucureşti

Drăguţ V., 1966, Sighişoara – oraş muzeu, Editura Meridiane, Bucureşti;

Drăguţ V., 1968, Cetatea Sighişoarei, album, Editura Meridiane, Bucureşti;

Drăguţ V., 1976, Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti;

Dubowy E., 1957, Sighişoara, un oraş medieval, Editura Tehnică, Bucureşti;

Eiichiro, Ishida, (1980), Japanese Culture, Nihon Bunka, TokyoFaure, E., (1988), Istoria artei, arta medievală, Editura Meridiane,

BucureştiFrobenius, L., (1982), Cultura Africii, vol II., Editura Meridiane,

Bucureşti

256

Gawlikowski, M., (1967), Arta Siriei, Editura Meridiane, BucureştiGaya Nuño, J., A., (1975), Istoria artei spaniole, Editura Meridiane,

BucureştiGramsei, A., (1969), Cultură şi istorie-Opere alese, Editura Politică,

BucureştiGrigorescu, D., (1973), Arta americană, Editura Meridiane,

BucureştiGrigorescu, D., (1989), Arta engleză, Editura Meridiane, Arte şi

Civilizaţii, BucureştiGusti, D., (1965), Pagini alese, Editura Ştiinţifică, BucureştiGyörgy, M., (1983), Civilizaţia şi culturile Africii Vechi, Editura

Sport-Tursim, BucureştiLalouette, Claire, (1987), Civilizaţia Egiptului antic, Editura

Meridiane, BucureştiMarquet, J., (1972), Civilisations of Blak Africa, Oxford UniversityMoscati, S., (1975), Lumea fenicienilor, Editura Meridiane,

Biblioteca de artă – arte şi civilizaţii, BucureştiMunteanu, R., (1998), Clasicism şi baroc, ediţia a II-a, Partea I-III,

Editura Allfa, BucureştiNicolau-Golfin, M., Istoria Artei, vol. I şi II, BucureştiObraşcu, C., (2006), Roma – ghid turistic şi cultural, Editura

Artefakt, BucureştiObraşcu, C., (2006), Veneţia – ghid turistic şi cultural, Editura

Artefakt, BucureştiOţetea, A., (1964), Renaşterea, Editura Ştiinţifică, BucureştiPaul, Cf., Grigant, L., (1951), The Franch in America, 1570-1763,

Detroit Popa Corina, 2002, Topografia monumentelor din Transilvania.

Municipiul Sighişoara, Editura Rheinland, Köln;Popescu M., 1943, Oraşe şi cetăţi din Transilvania, Editura Casa

Şcoalelor;Sigarteu, Petrina Laura, (1977), Arte tradiţionale japoneze, Editura

Albatros, BucureştiSimu, O., (1984), Civilizatia japoneză tradiţională, Editura Ştiinţifică

Şi enciclopedică, BucureştiSpengler, O., (1966), Declinul Occidentului, vol. I, Editura Beladi,

CraiovaSpitzer Clara, 1980, Sighişoara, Editura Sport – Turism, Bucureşti.Stamm, Anne, (1993), Civilizaţiile africane, Tipografia Multiprint,

IaşiSullivan, L., H., (1956), The Autobiography of an Idea, New York Tănase, Al., (1977), Cultura şi civilizaţia, Editura Politică, Bucureşti

257

Tedorescu, Camelia (2004), Elemente de geografie socială: Alimentaţie, religie şi aspecte lingvistice, Editura Universitaria, Craiova

Teodorescu Camelia (2008), Cultură, civilizaţie şi turism, Editura Transversal, Târgovişte

Thilo, T., (1981), Arhitectura clasică chineză, Editura Meridiane, Biblioteca de artă. Arte şi civilizaţii, Bucureşti

Timuş, I., (1943), Japonia de ieri şi de azi, Tip. Universul, BucureştiTiuleaev, S., I., Bongard – Levin, G., M., (1977), Arta din Sri Lanka,

Editura Meridiane, BucureştiTzigara – Samurcaş, Al., (1987), Scrieri despre arta românească,

Editura Meridiane, Biblioteca de artă, Biografii, Memori, Eseuri, Bucureşti

Vlăduţiu, I., (1967), Polinezienii, Editura Tineretului, BucureştiVlăduţiu, I., (1968), Ingeniozitatea omului, Editura MeridianeZartarian, V., (2003), Marile civilizaţii,China, India, Islam,

Occident: o paralelă, Editura Lider – Editura Cartea pentru toţi, Bucureşti

258

ANEXA

OBIECTIVE CULTURAL - TURISTICE DIN OLTENIA

OBIECTIVE CULTURAL – TURISTICE ÎN JUDEŢELE OLTENIEI

a. Judeţul Dolj

259

1 sat ADÂNCATA, com. GOIEŞTI

Biserica “Sf. Nicolae”; 1866; cult ortodox

260

2 sat AFUMAŢI, com. AFUMAŢI

Biserica “Izvorul Tămăduirii”; 1861 - 1863; cult ortodox

3 sat ALBEŞTI, com. ŞIMNICU DE SUS Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1820; cult

ortodox4 sat ALMĂJ, com. ALMĂJ

Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1787 - 1789; cult ortodox

5 sat ALMĂJ, com. ALMĂJ

Cula Poenaru; 1764; modif. 18966 sat AMĂRĂŞTII DE JOS, com.

AMĂRĂŞTII DE JOS Biserica “Sfinţii Voievozi”; sec. XVII; pe ruine din sec. XV; extinsă 1759; cult ortodox

7 sat AMĂRĂŞTII DE JOS, com. AMĂRĂŞTII DE JOS

în fostul sat Amărăşoaia

Biserica “Sf. Ioan Botezătorul”; 1864; cult ortodox

8 sat AMĂRĂŞTII DE SUS, com. AMĂRĂŞTII DE SUS


9 sat APELE VII, com. APELE VII Biserica “Sf. Ştefan”; 1847; cult ortodox10 sat APELE VII, com. APELE VII Biserica “Adormirea Maicii Domnului”;

1863; cult ortodox11 sat APELE VII, com. APELE VII

fostul sat Ciunei Biserica “Intrarea în Biserică”; 1868; cult

ortodox12 sat ARGETOAIA, com.

ARGETOAIA Biserica “Sf. Nicolae, Sf. Ioan şi Sf. Gheorghe”; 1813; cult ortodox

13 sat BALOTA DE JOS, com. MURGAŞI Biserica de lemn “Sf. Nicolae”; 1709 -

1710; cult ortodox14 sat BALOTA DE JOS, com.

MURGAŞI Ruinele Bisericii “Sfinţii Voievozi”; 1851; cult ortodox

15 sat BALOTA DE SUS, com. MURGAŞI

cătun Cioroieni

Biserica de lemn “Sfinţii Voievozi”; 1812; pictată 1858; cult ortodox

16 sat BAŞCOV, com. SOPOT Biserica “Sf. Dumitru" şi “Sf. Nicolae”; 1842; cult ortodox

17 sat BĂDOŞI, com. BRATOVOEŞTI


18 oraş BĂILEŞTI Biserica “Sf. Apostoli”; 1839; cult ortodox19 oraş BĂILEŞTI Biserica “Sf. Nicolae”; 1845; cult ortodox20 oraş BĂILEŞTI Biserica “Adormirea Maicii Domnului”;

1887; cult ortodox21 sat BÂRCA, com. BÂRCA Biserica “Sf. Dumitru" şi “Sf. Gheorghe”;

1801 - 1803; refăcută 1912 - 1914; cult ortodox

22 sat BECHET, com. BECHET

Biserica “Sf. Gheorghe”; 1870; cult ortodox23 sat BELCINU, com. CALOPĂR

Biserica “Adormirea Maicii Domnului”;

261

1845; refăcută 1938; cult ortodox24 sat BISTREŢ, com. BISTREŢ

Biserica “Sf. Nicolae”, “Sf. Arhangheli”; 1826; cult ortodox

25 sat BISTREŢU NOU, com. BISTREŢ Biserica “Izvorul Tămăduirii”; sec. XlX;

cult ortodox26 sat BODĂIEŞTI, com.

MELINEŞTI Biserica “Schimbarea la Faţă”; 1812; cult ortodox

27 sat BODĂIEŞTII DE SUS, com. MELINEŞTI Biserica “Sf. Ioan Botezătorul”; 1899; cult

ortodox28 sat BOTOŞEŞTI-PAIA, com.

BOTOŞEŞTI-PAIA Biserica “Sf. Nicolae”; 1814; pictată 1823; cult ortodox

29 sat BOURENI, com. AFUMAŢI

Biserica “Sf. Dumitru”; 1840; cult ortodox30 sat BRABEŢI, com. DANEŢI

Biserica “Cuvioasa Paraschiva”; 1842; cult ortodox

31 sat BRABOVA, com. BRABOVA

Cula Izvoranu - Geblescu; sec. XVIII; adăugiri ulterioare - etaj II

32 sat BRABOVA, com. BRABOVA

Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1885; cult ortodox

33 sat BRALOŞTIŢA, com. BRALOŞTIŢA Biserica “Sf. Nicolae”, “Sf. Voievozi”;

1761; cult ortodox34 sat BRANIŞTE, com. DANEŢI

Biserica “Sf. Nicolae”; 1825; cult ortodox35 sat BRANIŞTE, com. PODARI Ansamblul Mânăstirii Jitianu; sf. sec. XVI,

ref.1656 - 1658; cult ortodox Biserica “Sf. Dumitru”; 1656 - 1658 Chilie; înc. sec. XX; pe ruinele caselor vechi Casele stăreţiei; 1956; pe ruine de sec. XVII Turn clopotniţă; sec. XVIII

36 sat BRANIŞTE, com. PODARI

Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; 1710; cult ortodox

37 sat BRATOVOEŞTI, com. BRATOVOEŞTI Biserica “Sfinţii Arhangheli”; 1859; cult

ortodox38 sat BRĂDEŞTI, com. BRĂDEŞTI


39 sat BRĂDEŞTII BĂTRÂNI, com. BRĂDEŞTI Biserica “Sf. Arhanghel Mihail”; 1751; pe

262

locul uneia de lemn din 1651; cult ortodox

40 sat BREASTA, com. BREASTAîn fostul sat Creţeşti

Biserica “Sf. Nicolae”; 1782 - 1784; cult ortodox

41 sat BUCOVĂŢ, com. BUCOVĂŢ

Biserica “Sf. Nicolae”; 1842; cult ortodox42 sat BULZEŞTI, com. BULZEŞTI

Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; ante 1831; cult ortodox

43 oraş CALAFAT Biserica “Izvorul Tămăduirii”; sf. sec. XIX; cult ortodox

44 oraş CALAFAT Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; 1869; cult ortodox

45 oraş CALAFATcartier Basarabi

Biserica “Sf. Nicolae”; sec. XIX; refăcută ulterior; cult ortodox

46 oraş CALAFATcartier Ciupercenii Vechi

Biserica “Sf. Mucenic Gheorghe”; 1856; cult ortodox

47 sat CALOPĂR, com. CALOPĂR Biserica “Sf. Ilie”; 1803; modif. 1895; cult ortodox

48 sat CARAULA, com. CARAULA

Biserica “Sf. Nicolae”; ante 1845; refăcută 1886 - 1892; cult ortodox

49 sat CARPEN, com. CARPEN


50 sat CARPEN, com. CARPEN

Biserica “Sf. Nicolae”; 1821; cult ortodox51 sat CASTRANOVA, com.

CASTRANOVA Biserica “Sf. Dumitru”; sec. XVIII; refăcută 1888; cult ortodox

52 sat CASTRANOVA, com. CASTRANOVA Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1869; cult

ortodox53 sat CASTRANOVA, com.

CASTRANOVA Biserica “Sf. Nicolae”; 1858; cult ortodox54 sat CASTRANOVA, com.

CASTRANOVA Biserica “Intrarea Maicii Domnului în Biserică”; 1875; cult ortodox

55 sat CATANE, com. NEGOI

Biserica “Sf. Nicolae”; 1842 - 1843; cult ortodox

56 sat CĂCIULATU, com. TERPEZIŢA

Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; 1800 - 1805; modif. ulterior; cult ortodox

57 sat CĂCIULĂTEŞTI, com. DOBREŞTI

Ruinele fostului Schit Zdralea; sec. XV - XVI Ruinele fostei Mânăstiri Alba; sec. XVII -

XIX Ruinele Bisericii “Sf. Dimitrie”; sec. XVII;

cult ortodox58 sat CĂCIULĂTEŞTI, com. Ruinele Bisericii “Sf. Dumitru”; 1855; cult

263

DOBREŞTI ortodox59 sat CĂLĂRAŞI, com. CĂLĂRAŞI Biserica “Adormirea Maicii Domnului",

“Sf. Nicolae”; 1820; cult ortodox60 sat CĂLUGĂREI, com. ORODEL Biserica “Adormirea Maicii Domnului”;

1833; cult ortodox61 sat CÂMPENI, com. PIELEŞTI Biserica “Sf. Ierarh Nicolae”; 1871; pe locul

unei biserici de lemn din 1770; cult ortodox

62 sat CÂRCEA, com. COŞOVENI Biserica “Sf. Nicolae”; 1815; cult ortodox63 sat CELARU, com. CELARU Biserica “Sf. Nicolae”; 1830; cult ortodox64 sat CELARU, com. CELARU Biserica “Intrarea în Biserică”; 1891; cult

ortodox65 sat CERĂT, com. CERĂT

Biserica “Sf. Ioan Gură de Aur”; 1814; cult ortodox

66 sat CERNĂTEŞTI, com. CERNATEŞTI Biserica “Sf. Nicolae”; 1820; modif.

ulterior; cult ortodox67 sat CERNĂTEŞTI, com.

CERNĂTEŞTI Cula Cernăteştilor; sec. XVIII

68 sat CETATE, com. CETATE Biserica “Sf. Împăraţi”; 1841; cult ortodox69 sat CETATE, com. CETATE

fostul sat înglobat Fîntîna Banului


70 sat CIOROIAŞI, com. CIOROIAŞI

Biserica “Sf. Apostol Andrei”; 1846; cult ortodox

71 sat CIOROIU NOU, com. CIOROIAŞI

Biserica “Sf. Mucenic Haralambie”; 1841; cult ortodox

72 sat CIUTURA, com. VÂRVORU DE JOS

Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1651; restaurată din temelii 1851, refăcută parţial 1863; cult ortodox

73 sat CLEANOV, com. CARPEN Biserica “Sf. Împăraţi”; 1868; cult ortodox74 sat COMĂNICEA, com. SECU

Biserica “Sf. Nicolae”; 1868; cult ortodox75 sat COMOŞTENI, com.

GINGIOVA Biserica “Sf. Nicolae”; 1786; cu adăugiri ulterioare: turla; cult ortodox

76 sat CORLATE, com. IZVOARE

Biserica “Sf. Dumitru”; sec. XIX; cult ortodox

77 sat CORNETU, com. ŞIMNICU DE SUS Biserica “Sf. Dumitru”; 1820; cult ortodox

78 sat CORNU, com. ORODEL Biserica “Sf. Mare Mucenic Dimitrie”; 1867; cult ortodox

79 sat COŞOVENI, com. COŞOVENI

fostul sat Coşovenii de Sus

Biserica “Sf. Nicolae”; 1809; pe locul unei biserici de lemn; cult ortodox

80 sat COŞOVENI, com. COŞOVENI

fostul sat înglobat Coşovenii de Jos


81 sat COŢOFENII DIN FAŢĂ, com. ALMĂJ

Ansamblul curţii Coţofenilor Biserica “Adormirea Maicii Domnului”;

1653; refăcută 1827; cult ortodox

264

Conacul Coţofenilor; 1653; refăcut ulterior82 sat COVEI, com. AFUMAŢI

Biserica “Sf. Dumitru”; 1858; cult ortodox83 Municipiul CRAIOVA

cartier Cernele Biserica “Sf. Împăraţi”; 1813; cult ortodox

84 Municipiul CRAIOVAstr. 13 Septembrie nr. 2

Casa Geblescu; 1/4 sec. XIX

85 Municipiul CRAIOVAstr. 24 Ianuarie

Primul sediu al “Societăţii de Telefoane” din Craiova; 1930 - 1935

86 Municipiul CRAIOVAstr. 24 Ianuarie nr. 3

Casa Dianu; 1900 - 1905

87 Municipiul CRAIOVAstr. Aman Theodor nr. 6

Casă; sec. XIX

88 Municipiul CRAIOVAstr. Amaradiei nr. 19

Biserica “Sf. Nicolae” (Biserica Amaradia); 1794; cult ortodox

89 Municipiul CRAIOVAstr. Arieş nr. 19

Biserica “Sf. Ioan Botezătorul” (Biserica Hera); 1813; cult ortodox


Casa parohială; 2/4 sec. XIX


Casă; 1/4 sec. XX

92 Municipiul CRAIOVAstr. Armata Poporului nr. 11

Casă; 3/4 sec. XIX

93 Municipiul CRAIOVAstr. Avram Iancu nr. 11

Casa Marcu; 1911; arhitect Marcu, Duiliu

94 Municipiul CRAIOVAstr. Bărnuţiu Simion nr. 1

Biserica “Sfinţii Arhangheli”; 1785 - 1797;

pe temelii de sec. XVI; cult ortodox95 Municipiul CRAIOVA

str. Bărnuţiu Simion nr. 2 Casa Căciulescu; sec. XX


Casa Gârleşteanu; sec. XIX


Casa Papazoglu; 3/4 sec. XIX


Casa Celăreanu; 1/4 sec. XX


Casa Demetrescu; 4/4 sec. XIX


Casa dr. Mendel; 4/4 sec. XIX


Casa Măcescu; 4/4 sec. XIX

102 Municipiul CRAIOVAstr. Bărnuţiu Simion nr. 34 - A

Casă; 1911

103 Municipiul CRAIOVAstr. Bărnuţiu Simion nr. 34 - B

Casă; 1911


Casa Foray; 4/4 sec. XIX

105 Municipiul CRAIOVAstr. Borzeşti nr. 9

Biserica “Sf. Spiridon" şi “Sf. Nicolae”; 1793; pe locul unei biserici de lemn din sec. XVII; cult ortodox

106 Municipiul CRAIOVAstr. Brâncuşi Constantin nr. 3

Spitalul nr. 2; 3/4 sec. XIX

107 Municipiul CRAIOVAstr. Brâncuşi Constantin nr. 21

Casa Ghizdăvescu; 1911 - 1912; arhitect

Billek, Fr.

265

108 Municipiul CRAIOVAstr. Brânduşa nr. 10

Biserica “Sf. Nicolae”, “Sf. Paraschiva” (Biserica Brânduşa); 1793; pe locul uneia de lemn; modif. 1855; cult ortodox

109 Municipiul CRAIOVAstr. Brânduşa nr. 12

Casă; 2/4 sec. XIX

110 Municipiul CRAIOVAstr. Brestei nr. 4

Uzina Electrică; 1885 - 1887


Casa Glagoveanu; 1802; pe temelii de sec.

XVIII112 Municipiul CRAIOVA

str. Brestei nr. 26 Casa Bengescu; 4/4 sec. XIX; pe temelii de

sec. XVIII113 Municipiul CRAIOVA

str. Brestei nr. 40 Şcoala Obedeanu (corpurile I,II); 1902, prin

demolarea celor din 1747-1753, modificate ulterior


Casa Teianu; 1850 - 1860

115 Municipiul CRAIOVAstr. Bucovăţ nr. 2

Fabrica Hoffenschranz; 1877

116 Municipiul CRAIOVAstr. Bucovăţ nr. 3

Casă; 4/4 sec. XIX

117 Municipiul CRAIOVACalea Bucureşti, Piaţa Centrală

Hala alimentară; 1903

118 Municipiul CRAIOVACalea Bucureşti nr. 9 - A

Casa Cernătescu-Cârlogani; 1860

119 Municipiul CRAIOVACalea Bucureşti nr. 176

Şcoala Normală de Băieţi; 1893; arhitect Băicoianu, Constantin

120 Municipiul CRAIOVAstr. Bujorului nr. 5

Casa Borcea; 1/4 sec. XX


Casa Năiculescu; 1/4 sec. XX


Casa Barbu Drugă; 1/4 sec. XX


Casă; 4/4 sec. XIX

124 Municipiul CRAIOVAstr. Buzeşti fraţii nr. 1

Casă; 1/4 sec. XX


Hotel "Metropol"; 3/4 sec. XIX

126 Municipiul CRAIOVA

str. Buzeşti fraţii nr. 5

Casă; 4/4 sec. XIX127 Municipiul CRAIOVA

str. Buzeşti fraţii nr. 6

Casa Dinopol; 4/4 sec. XIX128 Municipiul CRAIOVA

str. Buzeşti fraţii nr. 7 Casă; 4/4 sec. XIX


Casă; 4/4 sec. XIX


Casa Vorvoreanu; 1905; arhitect Maimarolu, Dimitrie Biserica de lemn “Toţi Sfinţii”; 1780; cult

ortodox131 Municipiul CRAIOVA

266

str. Buzeşti fraţii nr. 11 Casă; 4/4 sec. XIX132 Municipiul CRAIOVA

str. Buzeşti fraţii nr. 13 Casă; 4/4 sec. XIX


Casa Gogol; 4/4 sec. XIX


Biserica “Sfinţii Arhangheli”; 1787; pe fundaţii de sec. XVII; cult ortodox


Casa Puiu Pleşa; 1915


Casa M. Talevici; 4/4 sec. XIX


Casa Orman; 3/4 sec. XIX


Casă; 4/4 sec. XIX


Casa Mendel; 1/4 sec. XX

140 Municipiul CRAIOVAstr. Buzeşti, fraţii nr. 4 - A

Casă; 4/4 sec. XIX

141 Municipiul CRAIOVAstr. Buzeşti, fraţii nr. 6

Magazinul “Victoria”; sec. XIX

142 Municipiul CRAIOVAstr. Carada Eugeniu nr. 4

Casa Homeag; sec. XIX


Casă; 1900 - 1915


Casa Poenaru; 1/4 sec. XX


Casa Stănoiu; sec. XIX


Casa Potârcă; 4/4 sec. XIX

147 Municipiul CRAIOVABd. Carol I nr. 9

Casa Paşcu; 1890

148 Municipiul CRAIOVAstr. Carp Petre nr. 13

Casă; 1/4 sec. XX

149 Municipiul CRAIOVAstr. Carp Petre nr. 17

Casa Vilneff; 1/4 sec. XX

150 Municipiul CRAIOVAstr. Călimăneşti nr. 13

Biserica “Sf. Ioachim, Sf. Ana şi Sf. Haralambie”; 1802 - 1806; cult ortodox

151 Municipiul CRAIOVAstr. Câmpia Islaz

Halele Fabricii de motoare “A. Weichmann”; 3/4 sec. XIX

152 Municipiul CRAIOVAstr. Câmpia Islaz nr. 23

Casa Hori; 4/4 sec. XIX

153 Municipiul CRAIOVAstr. Craioviţa nr. 22

Biserica “Sf. Nicolae” (Biserica Craioviţa); 1770; cult ortodox

154 Municipiul CRAIOVAstr. Cuza Alexandru Ioan nr. 1

Hotel "Palace"; 1900 - 1905; arhitect Hesselman, Otto


Cinematograful “Jean Negulescu”; 2/4 sec. XX


Blocul “Casa Albă”; 1920 - 1922; arhitect Iotzu, Constantin


Casa Dianu; 1914


Palatul Băncii de Comerţ; 1916; arhitect

Mincu, Ion; arhitect Iotzu, Constantin

267


Palatul de Justiţie; 1880; arhitect Socolescu, Ion N.


Biserica “Toţi Sfinţii”; 1792; cult ortodox Turn clopotniţă; 1792

161 Municipiul CRAIOVAstr. Dealul Spirii nr. 5 - 7

Casa Traian Nicolescu; sec. XX

162 Municipiul CRAIOVAstr. Demetrescu Traian nr. 9

Biserica “Sf. Gheorghe - Vechi”; 1731; cult ortodox

163 Municipiul CRAIOVAstr. Dragalina Ioan General nr. 1

Casa Ştefan Popescu; 1907


Casă; 1/4 sec. XX


Casa Stavarache; 2/4 sec. XIX


Biserica “Adormirea Maicii Domnului", “ Sf. Pantelimon”; 1813; pe locul uneia din sec. XVIII; cult ortodox Casă parohială; 1925 Turn clopotniţă; 1813

167 Municipiul CRAIOVAstr. Enescu George, în cimitirul Sineasca

Capela “Sf. Maria”; 1900; cult ortodox

168 Municipiul CRAIOVAstr. Enescu George nr. 1

Casă; 3/4 sec. XIX


Casa Aldea; 3/4 sec. XIX


Casa Ciochia; 3/4 sec. XIX

171 Municipiul CRAIOVAstr. Filantropiei nr. 2

Biserica „Sf. Mina” (Biserica Petre Boj); 1731; pe locul unei biserici de lemn; cult ortodox

172 Municipiul CRAIOVAstr. Fortunescu C.D. nr. 2

Sediu de unitate de pompieri; 1/4 sec. XIX


Biserica “Sf. Gheorghe şi Cuvioasa Paraschiva”; 1730; cult ortodox


Casa Demetrescu; 3/4 sec. XIX


Casa Imrea; 3/4 sec. XIX


Casa Geblescu; 3/4 sec. XIX


Casa Carianopol; 1/4 sec. XX

178 Municipiul CRAIOVAstr. Hurezului nr. 15

Ruinele Hanului Hurez; 1700 - 1706

179 Municipiul CRAIOVAstr. Iancu Jianu nr. 1

Casa Voicu; 1865

180 Municipiul CRAIOVAstr. Iancu Jianu nr. 16

Casa Gabroveanu; 1880 - 1890

181 Municipiul CRAIOVAstr. Ipătescu Ana nr. 90

Biserica “Sf. Nicolae” (Biserica Ungureni); 1774 - 1780, pe locul uneia de lemn; cult ortodox

182 Municipiul CRAIOVAstr. Împăratul Traian nr. 12

Hanul Băloi; 3/4 sec. XIX


268

str. Împăratul Traian nr. 20 Casa Vasilescu; 4/4 sec. XIX184 Municipiul CRAIOVA

str. Înfrăţirii nr. 11 Biserica “Sfinţii Trei Ierarhi” (Biserica

Postelnicu Fir); 1815; cult ortodox185 Municipiul CRAIOVA

str. Jieţului nr. 4 Casa Javet; 3/4 sec. XIX

186 Municipiul CRAIOVAstr. Jieţului nr. 15 - 17

Casă; 1900 - 1915

187 Municipiul CRAIOVAstr. Kogălniceanu Mihail nr. 1 - 3

Casă; 4/4 sec. XIX

188 Municipiul CRAIOVAstr. Kogălniceanu Mihail nr. 3 - 5

Casă; 4/4 sec. XIX

189 Municipiul CRAIOVAstr. Kogălniceanu Mihail nr. 9 - A

Biblioteca Aman (Casa Elena Farago); 1898

190 Municipiul CRAIOVAstr. Kogălniceanu Mihail nr. 11

Casă; sec. XIX


Casa Bancov; 4/4 sec. XIX


Casa Ionel Pleşa; 1890 - 1892

193 Municipiul CRAIOVAstr. Lecca Constantin nr. 8

Casa Jianu; 1918, pe fundaţii de la sf. sec.

XVIII194 Municipiul CRAIOVA

str. Lecca Constantin nr. 24 Casa Averescu; 3/4 sec. XIX


Casa Brăiloiu - Lecca; 2/4 sec. XIX


Casa Oteteleşanu; 1/4 sec. XIX

197 Municipiul CRAIOVAstr. Libertăţii nr. 4

Casă; 4/4 sec. XIX

198 Municipiul CRAIOVAstr. Libertăţii nr. 7

Casa Teodorini; 4/4 sec. XIX

199 Municipiul CRAIOVAstr. Lipscani nr. 16

Casă; sec. XIX


Casă; 4/4 sec. XIX

201 Municipiul CRAIOVAstr. Lipscani nr. 24 - A

Casă; sec. XIX


Casa Vâlceanu (Casa cu medalioane); cca. 1860 - 1870

203 Municipiul CRAIOVAstr. Lipscani nr. 40 - A

Casă; 4/4 sec. XIX

204 Municipiul CRAIOVAstr. Lipscani nr. 40 - B

Casă; 4/4 sec. XIX

205 Municipiul CRAIOVAstr. Macedonski Alexandru nr. 9

Casa Carianopol; 1900 - 1905; arhitect Antonescu, Petre


Casa Pleşa; 4/4 sec. XIX


Casă; 4/4 sec. XIX


269

str. Macedonski Alexandru nr. 28

Casa Chiurchiubesa; 4/4 sec. XIX


Casa Cărdăreanu; 4/4 sec. XIX


Casa Vulcănescu; 1/4 sec. XX


Casa Sturiada; 4/4 sec. XIX


Casa Mirică; 1898

213 Municipiul CRAIOVAstr. Madona Dudu nr. 44

Şcoala Centrală de Fete; 1905; arhitect Dobrescu, Toma


Casă; 4/4 sec. XIX


Casă; 4/4 sec. XX


Casă; 4/4 sec. XIX

217 Municipiul CRAIOVAstr. Maiorescu Ioan nr. 2

Biserica “Toţi Sfinţii”, “Sf. Anton”; 1844 - 1848, pe fundaţii din 1654, ref. 1734 - 1738 şi 1841 - 1844; cult romano-catolic


Liceul “Carol I”; 1894 - 1895; arhitect Dobrescu, Toma


Biserica “Sf. Treime” (Biserica Ştirbei);

1906, pe ruine din 1765 - 1768; cult ortodox; arhitect Nouilly, Emile Andre Lecomte

220 Municipiul CRAIOVAstr. Mamaia nr. 3

Casa Beom; 2/4 sec. XIX

221 Municipiul CRAIOVAstr. Mamaia nr. 5

Casă; 1840 - 1850

222 Municipiul CRAIOVAstr. Matei Basarab nr. 1

Casă; 4/4 sec. XIX


Casa Iancu Vasilescu Tăbăcaru; 3/4 sec. XIX


Casa Diamantopol; 3/4 sec. XIX


Hanul Puţureanu; 1/4 sec. XIX; extins 1887


Biserica “Sf. Dumitru” (Biserica

Domnească); 1889, pe temelii de sec. XVI - XVII; refăcută 1906; cult ortodox; arhitect Nouilly, Emile Andre Lecomte


Casele Băniei; sf. sec. XVII - înc. XVIII, pe

temelii de sec. XVI228 Municipiul CRAIOVA

str. Matei Basarab nr. 17 Căminul preoţesc "Renaşterea"; 1932 - 1934

270

229 Municipiul CRAIOVAstr. Mihai Viteazul nr. 2

Şcoala Oteteleşanu; 1867


Băile Comunale; 1880


Casa medicului şi farmacistului; 4/4 sec. XIX

232 Municipiul CRAIOVAstr. Millo Matei nr. 13

Biserica “Toţi Sfinţii”; 1780 - 1800; cult ortodox

233 Municipiul CRAIOVAstr. Mircea Vodă nr. 9

Casa Ionescu; 1/4 sec. XIX

234 Municipiul CRAIOVAstr. Mitropolitul Firmilian nr. 1

Casa Pretorian; 1/4 sec. XX


Casa Zamfirescu; 4/4 sec. XIX


Casă; 4/4 sec. XIX


Casa Săvoiu; 4/4 sec. XIX


Casa Lavrin; 1890 - 1900


Casă; 4/4 sec. XIX


Casa Pencioiu; 4/4 sec. XIX


Casa Vernescu; 1/4 sec. XX

242 Municipiul CRAIOVAstr. Neajlov nr. 2

Casă; sec. XIX

243 Municipiul CRAIOVAstr. Nicolaescu-Plopşor Constantin nr. 2

Biserica “Sf. Ilie”; 1893; refăcută pe locul unei biserici din 1720; cult ortodox; arhitect Springler, P.; pictor Tattarescu, Gheorghe

244 Municipiul CRAIOVAstr. Obedeanu Oscar pictor nr. 1, colţ cu Brestei nr. 40

Ansamblul Mânăstirii Obedeanu; sec. XVIII Biserica “Buna Vestire", “Sfinţii Împăraţi”;

1747 - 1753; modif. ulterior; cult ortodox

245 Municipiul CRAIOVAstr. Odobescu Alexandru nr. 1

Biserica “Sf. Nicolae” - Dorobănţia; 1863 -

1865; pe locul unei biserici din 1782 - 1793; cult ortodox

246 Municipiul CRAIOVAstr. Olteţ nr. 13

Casă; înc. sec. XX

247 Municipiul CRAIOVAstr. Olteţ nr. 20 - D

Casă; 1/4 sec. XX


Casă; 4/4 sec. XIX


Casă; 4/4 sec. XIX

250 Municipiul CRAIOVAstr. Păltiniş

Fabrica “Traiul”; sec. XIX

251 Municipiul CRAIOVAstr. Păltiniş, colţ cu str. Partizanilor

Fabrica “Florica”; sec. XIX

252 Municipiul CRAIOVAstr. Păltiniş nr. 12

Casă; 1860 - 1870

253 Municipiul CRAIOVA Casa Cornea Brăiloiu; 4/4 sec. XVIII;

271

str. Păltiniş nr. 13 refăcută parţial la mijlocul sec. XIX254 Municipiul CRAIOVA

str. Păltiniş nr. 14 Casa Vâlcu; 3/4 sec. XIX

255 Municipiul CRAIOVAstr. Păltiniş nr. 15

Biserica “Sf. Gheorghe Nou”; 1913, refăcută pe temeliile din 1754 - 1755; cult ortodox

256 Municipiul CRAIOVAstr. Popa Şapcă nr. 4

Palatul fostei edituri şi tipografii “Ramuri”; 1921; arhitect Iotzu, Constantin

257 Municipiul CRAIOVAstr. Rădulescu Motru Constantin nr. 10

Casă; 4/4 sec. XIX

258 Municipiul CRAIOVAstr. Rolland Romain nr. 6

Casă; 4/4 sec. XIX

259 Municipiul CRAIOVAstr. Rolland Romain nr. 6 - B

Casă; 4/4 sec. XIX

260 Municipiul CRAIOVAstr. Rolland Romain nr. 6 - F

Casă; 4/4 sec. XIX

261 Municipiul CRAIOVAstr. Romanescu Nicolae, în incinta I. A. S. Craiova

Hanul “Chintescu”; 2/4 sec. XIX

262 Municipiul CRAIOVAstr. România Muncitoare nr. 6

Casă; 1/4 sec. XX


Casă; 4/4 sec. XIX

264 Municipiul CRAIOVAstr. România Muncitoare nr. 17 - 19

Casă; 1/4 sec. XX


Casă; 3/4 sec. XIX


Casă; 3/4 sec. XIX


Casă; 1/4 sec. XX

268 Municipiul CRAIOVAstr. România Muncitoare nr. 28 - 30

Casă; 4/4 sec. XIX


Casă; 4/4 sec. XIX


Casă; 4/4 sec. XIX

271 Municipiul CRAIOVAstr. România Muncitoare nr. 42 - D

Casă; 4/4 sec. XIX

272 Municipiul CRAIOVAstr. România Muncitoare nr. 42 - E

Casă; 4/4 sec. XIX


Casă; 4/4 sec. XIX

274 Municipiul CRAIOVAstr. România Muncitoare nr. 48 - A

Casă; 4/4 sec. XIX


Casa Peiciu; 4/4 sec. XIX


Casă; 4/4 sec. XIX


272

str. România Muncitoare nr. 118 - A

Casă; 4/4 sec. XIX


Casă; 4/4 sec. XIX


Casă; 4/4 sec. XIX


Casă; 4/4 sec. XIX

281 Municipiul CRAIOVAstr. Săvineşti nr. 2

Casa Diculescu; 2/4 sec. XIX

282 Municipiul CRAIOVAstr. Sfinţii Apostoli nr. 1

Biserica “Sfinţii Apostoli”; 1783; pe temelia

uneia din sec. XV; cult ortodox283 Municipiul CRAIOVA

Bd. Ştirbei Vodă nr. 1 Casa Eskenazy; 3/4 sec. XIX

284 Municipiul CRAIOVABd. Ştirbei Vodă nr. 3

Casa Mărăscu; 1912; arhitect Marcu, Duiliu

285 Municipiul CRAIOVABd. Ştirbei Vodă nr. 4

Casa Gheorghe Chiţu; 4/4 sec. XIX

286 Municipiul CRAIOVAstr. Teodoroiu Ecaterina nr. 1

Casa Grigore Chifu; 3/4 sec. XIX

287 Municipiul CRAIOVABd. Titulescu Nicolae nr. 7 - 9

Spitalul Filantropia; 1867

288 Municipiul CRAIOVABd. Titulescu Nicolae nr. 14

Casa Băilişteanu; 4/4 sec. XIX; arhitect Berindei, Ion D.


Casa Verdeşteanu; 4/4 sec. XIX


Casa Peşicu; 1870 - 1880


Casa Ghizdăvescu; 1911 - 1913; arhitect Renard, Daniel


Casă; 4/4 sec. XIX


Casa Braboveanu; 1850 - 1860


Casa Cernătescu - Negrea; 4/4 sec. XIX

295 Municipiul CRAIOVAstr. Tudor Vladimirescu nr. 4

Casa Becherescu; 1930

296 Municipiul CRAIOVACalea Unirii nr. 7

Casa Simion Stoilov - Bolintineanu; 4/4 sec. XIX


Casa Vălimărescu; 1892; arhitect Galleron, Albert


Filiala Craiova a Băncii Naţionale; 1888


Biserică; 3/4 sec. XIX; cult protestant


Palatul Dinu (Jean ) Mihail; 1898 - 1907; arhitect Gottereau, Paul


Palatul Administrativ; 1912 - 1913; arhitect Antonescu, Petre


Hotel "Minerva"; 1900 - 1903; arhitect Dobrescu, Toma; sculptor Chiciu, Anghel


Casă; sec. XIX

273


Casă; 4/4 sec. XIX


Hotel "New York" (Hotel “ Bucureşti”); 1/4 sec. XX


Casa Diamandopol; 4/4 sec. XIX


Casă; 4/4 sec. XIX


Casă; 4/4 sec. XIX


Casa Costin; 4/4 sec. XIX


Casa Eskenazy; 4/4 sec. XIX


Casa Nicolae Romanescu; 1833 - 1872; extindere 1903; arhitect Berindei, Ion D.


Biserica “Adormirea Maicii Domnului", “ Sf. Pantelimon” (Biserica Mântuleasa); 1786; refăcută sec. XIX; cult ortodox


Casa Boicescu; 4/4 sec. XIX


Casa Grigorescu; 4/4/ sec. XIX


Casa Rusănescu; 4/4 sec. XIX


Casa Teodoru; 3/4 sec. XIX


Casa Chintescu; 4/4 sec. XIX


Casă; 4/4 sec. XIX


Casă cu prăvălie; 4/4 sec. XIX


Casa Vârvoreanu; 4/4 sec. XIX; arhitect Maimarolu, Dimitrie


Calea Unirii nr. 101

Hanul “Cocor”; 3/4 sec. XIX322 Municipiul CRAIOVA

Calea Unirii nr. 102 Casa Feraru; 4/4 sec. XIX


Casa Schina; 1898


Casa Câncea; 3/4 sec. XIX


Casa “Englezu”; sec. XIX


Casa Gheorghe Chiţu; 4/4 sec. XIX


Casă; sec. XIX


Casa Zwillinger; 4/4 sec. XIX


Casa Caleţeanu; 3/4 sec. XIX

330 Municipiul CRAIOVA Casa Vrăbiescu; 2/4 sec. XIX; modif. 1912;

274

Calea Unirii nr. 132 arhitect Marcu, Duiliu331 Municipiul CRAIOVA

str. Vlad Ţepeş, colţ cu str. Alexandru Macedonski

Atelierele Brătăşanu; 1910 - 1927

332 sat DAMIAN, com. SADOVA

Ruinele Bisericii “Sfinţii Apostoli”; 1790; cult ortodox

333 sat DĂBULENI, com. DĂBULENI Biserica “Sf. Gheorghe”; 1813 - 1817;

modif. 1944 - 1946; cult ortodox334 sat DESA, com. DESA

Biserica “Sf. Nicolae”; 1860; refăcută 1906; cult ortodox

335 sat DIOŞTI, com. DIOŞTI

Biserica “Sf. Nicolae”; 1866; cult ortodox336 sat DOBRIDOR, com. MOŢĂŢEI

Biserica “Sf. Nicolae”; 1845; cult ortodox337 sat DOBROTEŞTI, com.

AMĂRĂŞTII DE SUS Biserica “Sf. Nicolae”; 1858; cult ortodox

338 sat DRĂGOTEŞTI, com. DRĂGOTEŞTI

Biserica “Adormirea Maicii Domnului”;

1832; cult ortodox339 sat DRĂGOTEŞTI, com.

DRĂGOTEŞTI Biserica “Sf. Nicolae”; 1842; cult ortodox

340 sat DRĂNIC, com. DRĂNIC Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; 1838; cult ortodox

341 sat DUNĂRENI, com. GOICEA Biserica “Sfinţii Arhangheli”; 1898; cult ortodox

342 sat FÂNTÂNELE, com. RADOVAN

Biserica de lemn “Cuvioasa Paraschiva”; 1707; refăcută 1824; cult ortodox

343 sat FÂNTÂNELE, com. TESLUI Biserica “Sf. Nicolae”; 1830; cult ortodox

344 oraş FILIAŞI Biserica “Sf. Nicolae”; 1887; pe locul unei biserici din sec. XVII; cult ortodox

345 oraş FILIAŞIîn cimitirul oraşului

Mausoleul familiei Filişanu; 1865 - 1868

346 sat FOIŞOR, com. DRĂNIC

Biserica “Sf. Nicolae”; ante 1845; refăcută 1931; cult ortodox

347 sat FRĂŢILA, com. BULZEŞTI

Biserica “Sf. Dumitru" şi “Intrarea în Biserică”; 1880; cult ortodox

348 sat GABRU, com. VÂRVORU DE JOS Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1891; cult

ortodox349 sat GÂRLEŞTI, com.

GHERCEŞTI Biserica “Înălţarea Domnului”; 1878; cult ortodox

350 sat GEBLEŞTI, com. CARPEN

Biserica “Sf. Ioan Botezătorul”; 1845; refăcută 1877; cult ortodox

275

351 sat GHERCEŞTI, com. GHERCEŞTI Biserica “Cuvioasa Paraschiva”; 1831; cult

ortodox352 sat GHIDICI, com. PISCU VECHI

Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; sf. sec. XIX; cult ortodox

353 sat GHINDENI, com. MALU MARE Biserica “Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru”;

1825; cult ortodox354 sat GHIZDĂVEŞTI, com.

CELARU Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1855; cult ortodox

355 sat GHIZDĂVEŞTI, com. CELARU


356 sat GHIZDĂVEŞTI, com. CELARU


357 sat GIGHERA, com. GIGHERA Biserica “Sf. Dumitru”; 1848; refăcută 1936; cult ortodox

358 sat GIUBEGA, com. GIUBEGA Biserica “Sf. Dumitru" şi “Cuvioasa Paraschiva”; ante 1845; refăcută 1882; cult ortodox

359 sat GIURGIŢA, com. GIURGIŢAfostul sat înglobat Portăreşti

Biserica “Sfinţii Arhangheli”; 1827; cult ortodox

360 sat GODENI, com. MELINEŞTI Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; 1854; cult ortodox

361 sat GOICEA, com. GOICEAfost sat GOICEA MARE


362 sat GOIEŞTI, com. GOIEŞTI Biserica “Sf. Pantelimon”; 1816; cult ortodox

363 sat GOLFIN, com. ROBĂNEŞTI Biserica “Sf. Ioan Botezătorul”; 1875; cult ortodox

364 sat GOLUMBELU, com. FĂRCAŞ Biserica “Sf. Nicolae”; 1816; cult ortodox

365 sat GRECEŞTI, com. GRECEŞTI Biserica “Sf. Ioan Botezătorul”; 1853; cult ortodox

366 sat GRECEŞTI, com. GRECEŞTI Biserica “Sf. Ioan Botezătorul" şi “Sf. Haralambie”; 1820; cult ortodox

367 sat GRUIŢA, com. GOIEŞTIfostul sat dezafectat Crucile

Biserica “Înălţarea Domnului”; 1751 - 1753; cult ortodox

368 sat GUBAUCEA, com. VELA Biserica de lemn “Sf. Gheorghe”; ante 1845; refăcută 1911; cult ortodox

369 sat GURA RACULUI, com. BULZEŞTI

Biserica “Intrarea în Biserică”; ante 1831; refăcută 1907; cult ortodox

370 sat HOREZU-POENARI, com. VALEA STANCIULUI

Biserica “Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Arhangheli”; 1852; refăcută 1922; cult ortodox

371 sat HUNIA, com. MAGLAVIT Biserica “Sf. Nicolae”; 1845; cult ortodox372 sat IŞALNIŢA, com. IŞALNIŢA Biserica “Adormirea Maicii Domnului”;

1705 - 1706; modif. 1875; cult ortodox373 sat IZVOARE, com. IZVOARE Biserica “Sf. Ioan Botezătorul”; 1853; cult

ortodox374 sat ÎNTORSURA, com.

RADOVAN Biserica “Sf. Împăraţi”; 1783; cult ortodox

375 sat JIUL, com. PODARI Biserica “Sf. Nicolae”; 1735; cult ortodox

276

fost sat Vârâţi376 sat LĂCRIŢA, com. ROBĂNEŞTI Biserica “Naşterea Maicii Domnului”; 1875;

cult ortodox377 sat LÂNGA, com. PIELEŞTI Biserica “Sf. Dumitru”; 1744; modif.

ulterior; cult ortodox378 sat LEU, com. LEU Biserica “Sf. Dumitru”; 1825; refăcută

1872; cult ortodox379 sat LEU, com. LEU Biserica “Sf. Gheorghe”; 1810; refăcută

1825, 1861 - 1871; cult ortodox380 sat LEU, com. LEU

în cimitirul vechi Biserica “Sf. Nicolae”; sec. XVIII; cult

ortodox381 sat LIPOVU, com. LIPOVU Biserica “Sf. Mucenic Dimitrie şi Sf.

Arhanghel Ştefan”“; 1854; cult ortodox382 sat LIŞTEAVA, com.

OSTROVENI Biserica “Sf. Nicolae”; sec. XVIII; 1845,

ref. 1883 - 1885; cult ortodox383 sat LOCUSTENI, com. DANEŢI Biserica “Adormirea Maicii Domnului”;

1744; modif. ulterior; cult ortodox384 sat MAGLAVIT, com.

MAGLAVIT Biserica “Sf. Nicolae”; 1845; cult ortodox

385 sat MAROTINU DE JOS, com. CELARU

Biserica “Sfinţii Arhangheli”; ante 1875; cult ortodox

386 sat MAROTINU DE SUS, com. CELARU


387 sat MĂCEŞU DE JOS, com. MĂCEŞU DE JOS


388 sat MĂCEŞU DE SUS, com. MĂCEŞU DE SUS

Ruinele Bisericii “Sf. Nicolae”; 1825; cult ortodox

389 sat MĂLĂEŞTI, com. GOIEŞTI Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; 1823; cult ortodox

390 sat MĂRĂCINE, com. PERIŞOR Biserica “Sf. Nicolae”; 1694; refăcută sec. XIX; cult ortodox

391 sat MÂRŞANI, com. MÂRŞANI Biserica “Sf. Ioan Botezătorul”; 1793; refăcută 1896; cult ortodox

392 sat MÂRŞANI, com. MÂRŞANI Biserica “Sf. Nicolae”; 1831; refăcută 1868; cult ortodox

393 sat MELINEŞTI, com. MELINEŞTI

Magazin sătesc; sec. XIX

394 sat MIHĂIŢA, com. COŢOFENII DIN DOS

Biserica “Cuvioasa Paraschiva”; ante 1876; cult ortodox

395 sat MILEŞTI, com. ŞIMNICU DE SUS


396 sat MISCHII, com. MISCHII Biserica “Sf. Nicolae”; 1864; cult ortodox397 sat MLECĂNEŞTI, com.

MISCHII Biserica “Sf. Dumitru”; ante 1845; refăcută

1935; cult ortodox398 localitatea MOFLENI, Municipiul

CRAIOVA Ansamblul Mănăstirii Bucovăţ; 1506 - 1512 Biserica “Sf. Nicolae”; 1506 - 1512; refăcută

1572; cult ortodox Stăreţia; 1930 - 1942, pe ruinele vechii

stareţii şi ale castrului Pelendava Turn clopotniţă; 1930 - 1942

399 sat MOTOCI, com. MISCHII

Biserica “Sf. Paraschiva" şi “Sf. Nicolae”; ante 1850; refăcută 1900; cult ortodox

400 sat MOŢĂŢEI, com. MOŢĂŢEI Biserica “Sf. Nicolae”; 1802 - 1804; refăcută sec. XIX; cult ortodox

277

401 sat MUERENI, com. GOIEŞTI Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; 1743 - 1746; modificări ulterioare; cult ortodox

402 sat MURGAŞI, com. MURGAŞI Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; 1807 - 1811; cult ortodox

403 sat MURTA, com. DOBREŞTI Biserica “Intrarea în Biserică”; 1839 - 1845;

refăcută 1894; cult ortodox404 sat NEDEIA, com. GIGHERA

Biserica “Sf. Dumitru”; sec. XVIII; modif. sec. XIX; cult ortodox

405 sat NEGOI, com. NEGOI

Biserica “Sf. Nicolae”; 1814 - 1816; refăcută sec. XX; cult ortodox

406 sat NEGOIEŞTI, com. MELINEŞTI

Conacul lui Cornea Brăiloiu; 1695 - 1705 Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1774; modif.

1894; cult ortodox407 sat NISIPURI, com. AMĂRĂŞTII

DE SUS Biserica “Adormirea Maicii Domnului”;

1897; cult ortodox408 sat OSTROVENI, com.

OSTROVENI Biserica “Adormirea Maicii Domnului”;

1796; modif. ulterior; cult ortodox409 sat OSTROVENI, com.

OSTROVENIîn fostul sat Grindeni


410 sat OSTROVENI, com. OSTROVENI

în fostul sat Orăşani

Biserica “Sf. Treime”; 1793; cult ortodox

411 sat PADEA, com. DRĂNIC Biserica “Sf. Nicolae”; 1857; cult ortodox412 sat PALILULA, com. BUCOVĂŢ Biserica “Sf. Nicolae”; 1838; cult ortodox413 sat PERIŞOR, com. PERIŞOR

Biserica “Sf. Nicolae”; 1862; cult ortodox414 sat PIELEŞTI, com. PIELEŞTI


415 sat PISCU SADOVEI, com. SADOVA Biserica “Sf. Nicolae”; 1844; cult ortodox

416 sat PLENIŢA, com. PLENIŢA

Biserica “Sf. Nicolae”; 1857; cult ortodox417 sat PLEŞOI, com. PREDEŞTI

Biserica “Sf. Nicolae”; 1780; refăcută 1815, modif. ulterior; cult ortodox

418 sat PLOPŞOR, com. SĂLCUŢA

Biserica “Sf. Treime" şi “Sfinţii Împăraţi”; 1840; refăcută 1904; cult ortodox

419 sat PODARI, com. PODARI

Biserica “Sf. Grigore Decapolitul”; 1817; refăcută 1914; cult ortodox

420 sat POIANA MARE, com. POIANA MARE Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1849; cult

ortodox421 sat POPÂNZĂLEŞTI, com.

DRĂGOTEŞTI Biserica “Sf. Nicolae”; 1799; refăcută 1853;

cult ortodox

278

422 sat POPÂNZĂLEŞTI, com. DRĂGOTEŞTI

în fostul sat Ciupuria

Biserica “Izvorul Tămăduirii”; 1837; cult ortodox

423 localitatea POPOVENI, Municipiul CRAIOVA

Biserica “Sf. Mucenic Gheorghe”; 1846; cult ortodox

424 sat PREAJBA, com. MALU MARE

Conacul lui Stan Jianu; sec. XVIII Biserica “Sf. Ştefan şi Sf. Gheorghe”; sec.

XVII; refăcută 1778 - 1779; cult ortodox

425 sat PREAJBA DE PĂDURE, com. TESLUI


426 sat PREDEŞTI, com. PREDEŞTI Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; ante 1892; cult ortodox

427 sat PREJOI, com. BULZEŞTI Biserica “Intrarea în Biserică”; 1881; cult ortodox

428 sat PUŢURI, com. CASTRANOVA


429 sat PUŢURI, com. CASTRANOVA Biserica “Sfinţii Trei Ierarhi”; înc. sec.

XVIII; refăcută 1866; cult ortodox430 sat RADOMIR, com. DIOŞTI

Biserica “Sf. Mare Mucenic Gheorghe”; 1815; refăcută 1897; cult ortodox

431 sat RADOVAN, com. RADOVAN

Biserica “Intrarea în Biserică”; sec. XIX; refăcută 1870; cult ortodox

432 sat RASNICU OGHIAN, com. CERNĂTEŞTI Biserica de lemn “Sf. Nicolae”; 1846 -

1855; refăcută 1917; cult ortodox433 sat RAST, com. RAST Biserica “Sf. Nicolae”, “Sf. Paraschiva”;

ante 1844; refăcută 1909; cult ortodox434 sat ROJIŞTE, com.

BRATOVOEŞTI Biserica “Sf. Nicolae”; 1780; cult ortodox

435 sat RUPTURILE, com. MURGAŞI

Biserica “Sf. Dumitru”; 1790; cult ortodox

436 sat SADOVA, com. SADOVA Mânăstirea Sadova; sec. XVII; cult ortodox Biserica “Sf. Nicolae”; sf. sec. XV - înc. sec.

XVI; ref. din zid 1633, sec. XVIII Bolniţa “Intrarea în Biserică”; 1692 - 1693,

ref. 1793 - 1801 Stăreţia Mănăstirii Sadova; sec. XIX Turnul clopotniţă Zidul de incintă

437 sat SCĂEŞTI, com. SCĂEŞTI

Biserica “Sf. Nicolae”, “Sf. Dumitru şi Sf. Paraschiva”; 1814; cult ortodox

438 sat SEACA DE CÂMP, com. SEACA DE CÂMP Biserica “Sf. Nicolae” (Biserica bordei,);

1856; cult ortodox439 sat SEACA DE PĂDURE, com.

SEACA DE PĂDURE Biserica de lemn “Sf. Împăraţi”; ante 1845; refăcută 1889 - 1891; cult ortodox

440 sat SECU, com. SECU Biserica de lemn “Sf. Nicolae”; sec. XVIII;

279

refăcută 1860; cult ortodox441 sat SECU, com. SECU

fostul sat Ţiuleni Biserica de lemn “Sf. Nicolae” (Biserica

Ţiuleni); 1831; cult ortodox442 sat SECUI, com. TEASC Biserica “Sf. Nicolae”; sf. sec. XVIII - înc.

XIX; cult ortodox443 sat SECULEŞTI, com. BULZEŞTI Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1805; cult

ortodox444 sat SECULEŞTI, com. BULZEŞTI Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1805, refăcută

1984; cult ortodox445 oraş SEGARCEA Ansamblul Mânăstirii Segarcea; sec. XVI -

XIX; cult ortodox Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; sec.

XVII; refăcută sec. XVIII Casele stăreţiei; sec. XVII Zidul de incintă

446 sat SILIŞTEA CRUCII, com. SILIŞTEA CRUCII Biserica “Sf. Împăraţi”; 1850 - 1852;

refăcută 1904; cult ortodox447 sat SOCENI, com. FĂRCAŞ


448 sat SOPOT, com. SOPOT Biserica “Sf. Împăraţi”; 1890; cult ortodox449 sat SORENI, com. CELARU Biserica “Intrarea în Biserică”; 1853; cult

ortodox450 sat SPINENI, com. MELINEŞTI Ruinele Bisericii “Sf. Nicolae”; 1785 -

1786; cult ortodox451 localitatea ŞIMNICU DE JOS,

Municipiul CRAIOVAîn fosta localitate Bariera Vâlcii, înglobată la Şimnicu de Jos

Casă parohială; 1867; cult ortodox

452 sat ŞIMNICU DE SUS, com. ŞIMNICU DE SUS Biserica “Adormirea Maicii Domnului”;

1838; cult ortodox453 sat ŞITOAIA, com. ALMĂJ


454 sat ŞTIUBEI, com. VELA

Biserica “Sf. Împăraţi”; 1882; cult ortodox455 sat TATOMIREŞTI, com.

BRĂDEŞTI Biserica “Adormirea Maicii Domnului”;

1770 - 1780; cu adăugiri ulterioare; cult ortodox

456 sat TÂMBUREŞTI, com. BRATOVOEŞTI

Biserica “Sf. Ioan Botezătorul”; înc. sec. XIX; cult ortodox

457 sat TÂRNAVA, com. RADOVAN Fostul Schit Târnaviţa; cult ortodox Biserica “Sf. Gheorghe”; 1672; cu adăugiri

ulterioare; cult ortodox458 sat TEASC, com. TEASC

Biserica “Sf. Nicolae”; ante 1845; refăcută 1864; cult ortodox

459 sat TEIU, com. ODORELîn fostul sat Cornu


460 sat TENCĂNĂU, com. SĂLCUŢA


461 sat TERPEZIŢA, com. Biserica “Sf. Nicolae", “Sf. Dumitru”; 1786;

280

TERPEZIŢA refăcută 1877 - 1899; cult ortodox462 sat TESLUI, com. TESLUI Biserica “Sf. Nicolae”; 1840; cult ortodox463 sat ŢUGLUI, com. ŢUGLUI

în fostul sat Glodu Biserica “Sf. Nicolae”; 1893; cult ortodox

464 sat UNGURENI, com. GHERCEŞTI


465 sat URECHEŞTI, com. MISCHII Biserica “Naşterea Maicii Domnului”; 1850; cult ortodox

466 sat URZICA MARE, com. URZICUŢA


467 sat URZICUŢA, com. URZICUŢA

Biserica “Sf. Gheorghe”; sec. XIX, refăcută la începutul sec. XX; cult ortodox

468 sat VALEA FÂNTÂNILOR, com. BRALOŞTIŢA

Biserica de lemn “Cuvioasa Paraschiva”; 1875; cult ortodox

469 sat VALEA LUI PĂTRU, com. SCĂEŞTI Biserica de lemn “Adormirea Maicii

Domnului”; 1815; cult ortodox470 sat VALEA MARE, com.

MELINEŞTI Biserica “Sf. Treime”; 1893; cult ortodox

471 sat VALEA STANCIULUI, com. VALEA STANCIULUI



în fostul sat Bârza



în fostul sat Ţugureşti

Biserica “Sf. Dumitru”; sec. XVII; refăcută la 1869; cult ortodox

474 sat VÂRTOP, com. VÂRTOP Biserica “Sf. Nicolae”, “Sfinţii Împăraţi”; 1805; cult ortodox

475 sat VÂRVOR, com. VÂRVORU DE JOS

Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; sec. XVIII; refăcută 1871; cult ortodox

476 sat VELA, com. VELA Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1848; cult ortodox

477 sat VELEŞTI, com. MURGAŞI

în cimitirul satului Biserica “Adormirea Maicii Domnului”;

1786; cult ortodox478 sat VERBIŢA, com. VERBIŢA

Biserica “Sf. Nicolae”; 1881; cult ortodox479 sat VIIŞOARA, com.

DRAGOTEŞTI Biserica “Sf. Nicolae”; 1865; cult ortodox480 sat VIIŞOARA-MOŞNENI, com.

TESLUI Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1839; cult ortodox

481 sat ZĂNOAGA, com. LEU

Biserica “Sf. Nicolae”; 1814; refăcută1894; cult ortodox

482 sat ZĂVAL, com. GIGHERA

Biserica “Sf. Nicolae”; 1845; cult ortodox483 sat ZVORSCA, com.

AMĂRĂŞTII DE SUS Biserica “Sf. Nicolae”; 1864; cult ortodox

b. Judeţul Gorj

281

1 sat ALBENI, com. ALBENI

Ruinele Bisericii “Sf. Nicolae”; ante 1730; cult ortodox

2 sat ALIMPEŞTI, com. ALIMPEŞTI

Biserica de lemn “Sfinţii Îngeri”; 1/4 sec. XIX; cult ortodox

3 sat ANINIŞU DIN VALE, com. CRASNA


4 sat ANINOASA, com. ANINOASA

Fostul Schit Aninoasa; sec. XVIII Biserica “Sf. Împăraţi”; sec. XVIII; cult

ortodox5 sat ARCANI, com. ARCANI Casa Elisaveta Raşoveanu; înc. sec. XIX6 sat ARTANU, com. NEGOMIR Biserica de lemn “Sf. Ioan Botezătorul”;

1825; cult ortodox7 sat BAIA DE FIER, com. BAIA

DE FIER Biserica “Toţi Sfinţii”; 1750; cult ortodox Zid de incintă; 1750

8 sat BAIA DE FIER, com. BAIA DE FIER

Casa Flondor Pătru; înc. sec. XX Moara Flondor Pătru; înc. sec. XX

9 sat BAIA DE FIER, com. BAIA DE FIER Casa Mihuţescu; înc. sec. XX

10 sat BĂLĂNEŞTI, com. BĂLĂNEŞTI

Casa Floarea Cochină; sec. XIX


Casa din lemn Scarlat; sec. XIX


Casa Gică Popescu; sec. XIX


Casa Barbici; 1/4 sec. XIX


cătun Toropi

Biserica de lemn “Sfinţii Voievozi”; 1680; cult ortodox


cătun Viezuri

Ruinele Bisericii “Sf. Grigore Teologul”; 1841; cult ortodox

16 sat BĂLCEŞTI, com. BENGEŞTI-CIOCADIA

Biserica “Sf. Ilie”; 1732; cult ortodox


Gospodăria Avramescu; 1936


cătun Pereşti

Biserica de lemn “Intrarea în Biserică a

Maicii Domnului”; 1790; cult ortodox19 sat BĂLCEŞTI, com. BENGEŞTI-

CIOCADIAnr. 39

Casa Sârbu; 4/4 sec. XIX

20 sat BĂLCEŞTI, com. BOLBOŞI Biserica de lemn “Sf. Gheorghe”; 1755 - 1757; cult ortodox

21 sat BĂRBĂTEŞTI, com. BĂRBĂTEŞTI

Casa Costică Bărbătescu; 1848 - 1850

22 sat BĂZĂVANI, com. SAMARINEŞTI

Biserică de lemn; sec. XIX; cult ortodox

23 sat BÂLTENI, com. BÂLTENI Biserica “Sf. Vasile" şi “Sf. Împăraţi”; 1826; cult ortodox

24 sat BÂLTENI, com. BÂLTENI Casa Dincă Schileru; înc. sec. XX

282

25 sat BÂLTENI, com. BÂLTENI

Şcoala “Dincă Schileru”; înc. sec. XX26 sat BÂRZEIU DE GILORT, com.

ALBENIcartier Cojani

Biserica de lemn “Sf. Gheorghe”; 1799 - 1800; cult ortodox

27 sat BENGEŞTI, com. BENGEŞTI-CIOCADIA

Biserica “Sfinţii Voievozi”; sec. XVIII; cult ortodox Zid de incintă; sec. XVIII


Casa Giurcă Elena cu anexe; 1933


Casă; 1933


Casa I.N.P.; 1932


Şcoală; înc. sec. XX Casă; înc. sec. XX Fântână; înc. sec. XX Turnuri (2); înc. sec. XX


Casa Şt. N. Geană; 1908


Cooperativa de Credit; înc. sec. XX


Vila Doichin N. Georgescu; 1/4 sec. XIX


Casa Vartolomei Văruţ; 1933


cătun Pereşti

Gospodăria Ion Danciu; 1930


nr. 15

Casa David Colibăşanu; înc. sec. XX


nr. 26



nr. 213



nr. 264


41 sat aparţinător BERCEŞTI, oraş NOVACI

cătun Măgura

Biserica de lemn “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”; 1834; cult ortodox

42 sat BOBU, com. SCOARŢAcătun Bobaia

Biserica de lemn “Sf. Ioan Botezătorul”; ante 1816; cult ortodox

43 sat BOBU, com. SCOARŢAcătun Gorgania

Biserica de lemn “Naşterea Maicii Domnului”; ante 1860; cult ortodox

44 sat BOIA, com. JUPÂNEŞTI Biserica de lemn “Sf. Dumitru”; sec. XVIII, ref. 1816; cult ortodox

45 sat BRĂDICENI, com. PEŞTIŞANI

cătun Mămăroi

Biserica “Sf. Nicolae”; 1739, ref. 1828 - 1832; cult ortodox

46 sat BRĂNEŞTI, com. BRĂNEŞTI

Biserica “Sf. Nicolae”, “Sfinţii Voievozi”;

283

1854 - 1859; cult ortodox47 sat BRĂTUIA, com. DĂNEŞTI

Biserica de lemn “Sfinţii Voievozi”; sec. XIX; cult ortodox

48 sat BROŞTENI, com. PLOPŞORU

Biserica “Sfinţii Împăraţi”; 1836; cult ortodox

49 sat BROŞTENI, com. PLOPŞORU

Cula Cuţui; 181550 sat BUDIENI, com. SCOARŢA Biserica “Sfinţii Trei Ierarhi”; 1832; cult

ortodox51 sat BUDIENI, com. SCOARŢA Casa Coliţă; 4/4 sec. XVIII52 oraş BUMBEŞTI - JIU

cartier Lainici Mănăstirea Lainici; 1812 - 1827; cult ortodox Biserica “Intrarea în Biserică”; 1812 - 1817

53 oraş BUMBEŞTI JIUcartier Luncani

Biserica “Sf. Treime” (Biserica fostei mănăstiri Vişina); sec. XIV - XV; cult ortodox

54 oraş BUMBEŞTI-JIUcartier Lăzăreşti

Biserica “Sf. Nicolae”; 1763, ref. sec. XX; cult ortodox

55 oraş BUMBEŞTI-JIUcartier Tetila-Câineni

Biserica “Schimbarea la Faţă”; 1835; cult ortodox

56 sat BUMBEŞTI-PIŢIC, com. BUMBEŞTI-PIŢIC

Ruinele Bisericii “Adormirea Maicii Domnului”, “Sf. Dumitru”; sec. XIX; cult ortodox


cătun Lupeşti

Biserica de lemn “Cuvioasa Paraschiva”;

1640, ref. 1833; cult ortodox58 sat BUMBEŞTI-PIŢIC, com.

BUMBEŞTI-PIŢICla piatra kilometrică 122

Han; înc. sec. XX


nr. 145

Casa Pozneria Pantelie; 1/4 sec. XIX

60 sat BUZEŞTI, com. CRASNA Biserica de lemn “Sfinţii Îngeri” (Biserica Hotin); 1833; cult ortodox

61 sat CAPU DEALULUI, com. BRĂNEŞTI

nr. 114


62 sat CARTIU, com. TURCINEŞTI Casa Cartianu; sec. XVIII

63 sat CARTIU, com. TURCINEŞTImunicipiul Târgu Jiu

Biserica “Sfinţii Apostoli”; 1817, modif. 1904 -1908; cult ortodox

64 sat CĂLUGĂREASA, com. PRIGORIA

Biserica de lemn “Sf. Gheorghe”, “Intrarea în Biserică”; 1775; cult ortodox

65 sat CĂLUGĂREASA, com. PRIGORIA

Biserica “Toţi Sfinţii”; 1822; cult ortodox

66 sat CĂRPINIŞU, com. CRASNA Biserica de lemn “Intrarea în Biserică”; 1738; cult ortodox Zid de incintă; sec. XIX

67 sat CĂTUNELE, com. CĂTUNELE

Biserica “Naşterea Maicii Domnului”; 1827; cult ortodox

68 sat CÂRBEŞTI, com. Biserica de lemn “Sf. Voievozi”; 1780; cult

284

DRĂGUŢEŞTIcătun Văleni, municipiul Tg. Jiu

ortodox

69 sat CÂRLIGEI, com. BUMBEŞTI PIŢIC


70 sat CEAURU, com. BĂLEŞTIcătun Arhoţi, municipiul Tg. Jiu

Biserica de lemn “Sfinţii Arhangheli”; 1672; cult ortodox

71 sat CEPLEA, com. PLOPŞORU Casa Cepleanu; 1822 - 182372 sat CERNĂDIA, com. BAIA DE

FIER Biserica de lemn “Sf. Ioan Botezătorul”;

1731; cult ortodox73 sat CIOCADIA, com. BENGEŞTI-

CIOCADIA Biserica “Sf. Ioan Botezătorul”; 1808; cult ortodox Zid de incintă; 1906

74 sat CIOCADIA, com. BENGEŞTI-CIOCADIA Biserica de lemn “Pogorârea Sf. Duh”, “Sf.

Nicolae”; 1763; cult ortodox75 sat CIORARI, com. STOINA Biserica “Sf. Împăraţi”; 1824; cult ortodox76 sat CIUPERCENI, com.

CIUPERCENIcătun Văianu

Biserica de lemn “Cuvioasa Paraschiva”; 1736 - 1737; cult ortodox

77 sat CLEŞNEŞTI, com. GLOGOVA


78 sat CLOŞANI, com. PADEŞ Biserica de lemn “Înălţarea Domnului”; 1790; cult ortodox

79 sat COLIBAŞI, com. SCOARŢAîn cimitir

Biserica de lemn “Sf. Nicolae”; 1781; cult ortodox

80 sat COPĂCIOASA, com. SCOARŢA

Biserica de lemn “Buna Vestire”, “Izvorul Tămăduirii”; 1719, ref. 1797 şi 1870; cult ortodox


Casa Petre Dobran; 1910


nr. 7

Casa Ioana I. Popescu; înc. sec. XX

83 sat CORNEŞTI, com. BĂLEŞTI Biserica de lemn “Sf. Dumitru”, “Adormirea Maicii Domnului”; 1846; cult ortodox

84 sat CORNETU, com. CĂPRENI Biserica de lemn “Sf. Nicolae”; 1829 - 1830; cult ortodox

85 sat COVRIGI, com. VĂGIULEŞTI

Fostul Schit Covrigi; 1809 Biserica “Naşterea Maicii Domnului”; 1809;

cult ortodox Chilii; 1768

86 sat COVRIGI, com. VĂGIULEŞTI

cătun Valea Hobiţei


87 sat CRASNA, com. CRASNAfostul sat Crasna - Ungureni

Schitul Crasna; 1636; cult ortodox Biserica “Sf. Nicolae” Turn clopotniţă; sec. XVII Zid de incintă; sec. XVII

88 sat CRASNA DIN DEAL, com. CRASNA Biserica de lemn “Intrarea în Biserică”; sec.

XIX; cult ortodox89 sat CRASNA DIN DEAL, com.

CRASNA Casa Dumitru Danciu; sec. XVIII

285

90 sat CRASNA DIN VALE, com. CRASNA Biserica de lemn “Adormirea Maicii

Domnului”; sec. XVIII; cult ortodox91 sat CRASNA UNGURENI, com.

CRASNA Biserica de lemn “Izvorul Tămăduirii”; 1768; cult ortodox

92 sat CURPEN, com. STĂNEŞTI

cătun Curpenel Biserica de lemn “Adormirea Maicii

Domnului”; 1801; cult ortodox93 sat CURSARU, com. PLOPŞORU

Biserica “Sf. Nicolae”; 1820; cult ortodox94 sat DEALU VIILOR, com.

CĂTUNELE Biserica de lemn “Sfinţii Trei Ierarhi”; sec. XIX; cult ortodox

95 sat DOBRIŢA, com. RUNCU Pivniţă de deal, din lemn; sec. XIX

96 sat DOSENI, com. ALBENI Biserica “Sfinţii Arhangheli”; 1825; cult ortodox

97 sat DRĂGOIEŞTI, com. CRASNA“În cimitir”


98 sat DUMBRĂVENI, com. CRASNA

fost sat Turbaţi

Biserica de lemn “Adormirea Maicii Domnului”; 1768; cult ortodox

99 sat DUMBRĂVENI, com. CRASNA

“În cimitir”

Biserica de lemn “Sf. Gheorghe”; 1824; cult ortodox

100 sat FĂRCĂŞEŞTI, com. FĂRCĂŞEŞTI


101 sat FĂRCĂŞEŞTI, com. FĂRCĂŞEŞTI

cătun Broşteniţa

Biserica de lemn “Sf. Ioan Botezătorul” (Biserica Broşteniţa); 1848; cult ortodox

102 sat FRASIN, com. VLADIMIR

Biserica “Sf. Împăraţi”; 1817; cult ortodox103 sat FRĂTEŞTI, com. LELEŞTI

fost sat Frăţeşti-Birnici Biserica de lemn “Adormirea Maicii

Domnului”; 1825; cult ortodox104 sat FRÂNCEŞTI, com.

PEŞTIŞANIcătun Boaşca


105 sat GLODENI, com. BĂLĂNEŞTI Pivniţă de deal din lemn; sec. XIX106 sat GLODENI, com. BĂLĂNEŞTI

cătun Bâsneci Biserica de lemn “Cuvioasa Paraschiva”;

1728, ref. 1791 - 1792; cult ortodox107 sat GLODENI, com. BĂLĂNEŞTI

cătun Ciorăşti Biserica de lemn “Sf. Gheorghe”; 1772; cult

ortodox108 sat GLOGOVA, com. GLOGOVA Ansamblul Glogoveanu; sec. XVIII

Biserica “Sf. Nicolae”; 1730; cult ortodox Casa Glogoveanu Zid de incintă; sec. XVIII

109 sat GORNOVIŢA, com. TISMANA

Biserica de lemn “Naşterea Maicii Domnului”; 1764, ref. 1939 - 1945; cult ortodox

110 sat GROŞEREA, com. ANINOASA

Biserica “Sfinţii Arhangheli”; 1808; cult ortodox

111 sat GROŞEREA, com. ANINOASA

Cula Crăsnaru; sec. XVIII

286

112 sat GURENI, com. PEŞTIŞANI Biserica de lemn “Cuvioasa Paraschiva”; 1735; cult ortodox

113 sat HOBIŢA, com. PEŞTIŞANI Biserica de lemn “Intrarea în Biserică”; 1822; cult ortodox

114 sat HORĂŞTI, com. MOTRU Biserica “Sf. Gheorghe”; 1878 - 1886; cult ortodox

115 sat HOREZU, com. TURCINEŞTI Biserica de lemn “Adormirea Maicii Domnului”; 1814; cult ortodox

116 sat HUREZANI, com. HUREZANI Biserica “Sf. Dumitru”; 1842; cult ortodox

117 sat IONEŞTI, com. IONEŞTI

Biserica “Sfinţii Voievozi”; cult ortodox118 sat IZVOARELE, com.

PLOPŞORU Biserică; înc. sec. XIX; cult ortodox119 sat LARGA, com.

SAMARINEŞTI Cula I.I.C. Davani; 1/2 sec. XIX

120 sat LARGA, com. SAMARINEŞTI


121 sat LAZURI, com. SCOARŢA“În cimitir”

Biserica de lemn “Duminica Tomii”; 1740; cult ortodox

122 sat LELEŞTI, com. LELEŞTI Biserica de lemn “Sf. Nicolae”; 1773; cult ortodox

123 sat LELEŞTI, com. LELEŞTI“Cimitirul Ursăţei”, cătun Ursăţei

Biserica de lemn “Sf. Ioan Gură de Aur”; 1791; cult ortodox

124 sat LICURICI, com. LICURICI Biserica de lemn “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”; 1776 - 1777; cult ortodox

125 sat LINTEA, com. SCOARŢA Biserica de lemn “Sf. Gheorghe”; 1798; cult ortodox

126 sat LUNCA, com. VLADIMIR Biserica de lemn “Sf. Nicolae”; 1830; cult ortodox

127 sat LUPOAIA, com. CĂTUNELE Biserica “Sf. Nicolae”, “Sf. Gheorghe”; 1805; cult ortodox

128 sat MĂIAG, com. CRUŞEŢcătun Valea Boului


129 sat MĂTĂSARI, com. MĂTĂSARI

Biserică de lemn; 1897; cult ortodox

130 sat MĂZĂROI, com. STĂNEŞTI Biserica de lemn “Intrarea în Biserică”; 1834; cult ortodox

131 sat MICULEŞTI, com. SLIVILEŞTI


132 sat MIROSLOVENI, com. ALBENI

Biserica de lemn “Cuvioasa Paraschiva”, “Intrarea în Biserică”; 1812; cult ortodox

133 oraş MOTRUcartier Dealul Pomilor, cătun Porcaşa

Clopotniţă; 1840 - 1850

134 oraş MOTRUcartier Leurda


135 oraş MOTRUcartier Lupoiţa

Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; 1768 - 1797; cult ortodox

136 sat MURGILEŞTI, com. VAGIULEŞTI


137 sat MUŞETEŞTI, com. Biserica de lemn “Sf. Nicolae”; 1760; cult

287

MUŞETEŞTIcătun Sârbeşti

ortodox

138 sat MUŞETEŞTI, com. MUŞETEŞTI

“În cimitir”

Biserica de lemn “Sfinţii Îngeri”; 1751; cult ortodox

139 sat NEGOEŞTI, com. PRIGORIAcătun Toţoi

Biserica de lemn “Sf. Gheorghe”; 1774 - 1775; cult ortodox

140 sat NEGOIEŞTI, com. PRIGORIA Biserica “Naşterea Maicii Domnului”; 1730; cult ortodox

141 sat NEGOMIR, com. NEGOMIRcătun Curtişoara


142 sat NISTOREŞTI, com. ALIMPEŞTI

cătun Petecei


143 oraş NOVACIcartier Vlădoi

Biserica de lemn “Sf. Dumitru”; sec. XVIII; cult ortodox

144 sat PADEŞ, com. PADEŞ Biserica “Sf. Nicolae”; 1830; cult ortodox145 sat PADEŞ, com. PADEŞ Casa Constantin Nacu; sec. XIX146 sat PĂIŞANI, com. STOINA Biserica “Sf. Împăraţi”; 1800 (1810); cult

ortodox147 sat PÂRÂU VIU, com.

BERLEŞTIcătun Glăvani


148 sat PEŞTEANA DE JOS, com. FĂRCĂŞEŞTI

cătun Aninoasa


149 sat PEŞTEANA-JIU, com. BÂLTENI

Şcoală; înc. sec. XX

150 sat PEŞTIŞANI, com. PEŞTIŞANIcătun Suseni

Biserica de lemn “Cuvioasa Paraschiva”; 1735, modif. 1856; cult ortodox

151 sat PIEPTANI, com. CÂLNIC Biserica de lemn “Sf. Vasile”; 1810 - 1815; cult ortodox

152 sat PISTEŞTII DIN VALE, com. BĂLĂNEŞTI


153 sat PISTEŞTII DIN VALE, com. BĂLĂNEŞTI

cătun Pisteştii din Vale

Casa Gore Sgarbură; sec. XIX

154 sat PIŞTEŞTII DIN DEAL, com. SCOARŢA

Biserica de lemn “Sf. Treime”; 1700; cult ortodox

155 sat PIŞTEŞTII DIN DEAL, com. SCOARŢA

Casa Tenu; sec. XIX

156 sat PLEŞA, com. BUMBEŞTI-JIU Biserica de lemn “Sfinţii Voievozi”; 1706, ref. 1823 - 1824; cult ortodox

157 sat PLOPŞORU, com. PLOPŞORU

Moară; înc. sec. XX

158 sat PLOPŞORU, com. PLOPŞORU

nr. 60

Casă; 1/4 sec. XIX

159 sat POCRUIA, com. TISMANA Biserica de lemn “Sf. Andrei”; sec. XVIII, 1807; cult ortodox

160 sat POIENARI, com. BUMBEŞTI-PIŢIC

cătun Măgura

Biserica de lemn “Intrarea în Biserică”; 1834; cult ortodox

161 sat POJARU, com. BUSTUCHIN Biserica de lemn “Naşterea Maicii Domnului”; 1825; cult ortodox

162 sat POLOVRAGI, com. Mănăstirea Polovragi; sec. XVI - XVIII;

288

POLOVRAGI cult ortodox Biserica “Adormirea Maicii Domnului”;

1648 Turn clopotniţă; 1643 Bolniţa “Sf. Nicolae”; 1732 Casele stăreţiei; sec. XVII - XVIII

163 sat POLOVRAGI, com. POLOVRAGI Biserica de lemn “Sf. Nicolae”; 1806; cult

ortodox164 sat PRIGORIA, com. PRIGORIA

Biserica “Sf. Nicolae”, “Sf. Dumitru şi Sfinţii Împăraţi”; 1836; cult ortodox

165 sat PRIPORU, com. CIUPERCENI Casa Maria Stoican; sec. XIX

166 sat RASOVA, com. BĂLEŞTI


167 sat ROŞIA DE AMARADIA, com. ROŞIA DE AMARADIA

fostul sat Roşia de Jos

Biserica de lemn “Sfinţii Voievozi”, “Cuvioasa Paraschiva"; 1782, ref. 1900; cult ortodox

168 oraş ROVINARI Biserica de lemn “Sfinţii Voievozi”; sec. XVIII; cult ortodox

169 oraş ROVINARIcartier Poiana

Casa Antonie Mogoş; sec. XIX Biserică; 1830; cult ortodox Cula Poenaru - Tătărăscu; sf. sec. XIX

170 sat RUGI, com. TURCINEŞTI Biserica de lemn “Sf. Gheorghe”; 1691, ref. 1833; cult ortodox

171 sat RUNCUREL, com. MĂTĂSARI

Biserică de lemn; 1836; cult ortodox

172 sat RUNCUREL, com. MĂTĂSARI

Casa - cula Eftimie Nicolaescu; sec. XIX

173 sat SĂCELU, com. SĂCELU Biserica de lemn “Sf. Împăraţi”; sec. XIX, ref. sec. XX; cult ortodox

174 sat SĂCELU, com. SĂCELU Casa Moangă - Pleşoianu; sec. XVIII175 sat SĂRDĂNEŞTI, com.

PLOPŞORU Biserica de lemn “Sfinţii Voievozi”; 1874;

cult ortodox176 sat SÂMBOTIN, com. SCHELA


177 sat SCHELA, com. SCHELAcătun Vlădoi

Biserica de lemn “Sf. Dumitru”; 1781; cult ortodox

178 sat SCOARŢA, com. SCOARŢA Casa Dobran; 1905179 sat SCOARŢA, com. SCOARŢA Casa Leon Sucea; înc. sec. XX180 sat SCOARŢA, com. SCOARŢA Casa Matei Vodislav; înc. sec. XX181 sat SECIURILE, com. ROŞIA DE

AMARADIA Biserica “Sf. Voievozi”; 1729, modif. în

sec. XX; cult ortodox182 sat SIACU, com. SLIVILEŞTI Cula Cioabă - Chintescu; 1762, 1818 - 1825183 sat SLĂVUŢA, com. CRUŞEŢ

cătun Socoteni Biserica de lemn “Intrarea în Biserică”;

1684; cult ortodox184 sat SLĂVUŢA, com. CRUŞEŢ

“În cimitir”Biserica “Adormirea Maicii Domnului”;

1813; cult ortodox185 sat SLIVILEŞTI, com.

SLIVILEŞTI Biserica de lemn “Sf. Nicolae”; 1880; cult

ortodox

289

186 sat SOCU, com. BĂRBĂTEŞTI Casa Florian; sec. XVIII187 sat SOCU, com. BĂRBĂTEŞTI Casa Ion Munteanu; sec. XIX188 sat SOCU, com. BĂRBĂTEŞTI Casa Aurel Buşe; sec. XIX189 sat SOHODOL, com. TISMANA Biserica de lemn “Sfinţii Arhangheli”; 1809;

cult ortodox190 sat STĂNCEŞTI, com.

MUŞETEŞTI Biserica de lemn “Sfinţii Îngeri”; sec. XIX;

cult ortodox191 sat STĂNCEŞTI-LARGA, com.

MUŞETEŞTI Biserica de lemn “Intrarea în Biserică”;

1730; cult ortodox192 sat STĂNEŞTI, com. STĂNEŞTI

Biserica “Duminica Tuturor Sfinţilor”; 1732; cult ortodox

193 sat STEIC, com. CĂTUNELE Biserica de lemn “Adormirea Maicii Domnului”; 1893; cult ortodox

194 sat STEJARI, com. STEJARI

Biserica “Sf. Împăraţi”; sec. XVIII; cult ortodox

195 sat STEJARUL, com. ROŞIA DE AMARADIA Biserică de lemn; cult ortodox

196 sat STOLOJANI, com. BĂLEŞTI

cătun Floricani Biserica de lemn “Sfinţii Voievozi”,

“Adormirea Maicii Domnului”; 1818; cult ortodox

197 sat STRÂMBA-JIU, com. TURCENI

Mănăstirea Strâmba; sec. XVI - XVIII; cult ortodox Biserica “Sf. Treime”; 1518 - 1620 Casa Stăreţiei; sec. XVII

198 sat STRÂMBA-VULCAN, com. CIUPERCENI

Biserica “Sf. Vasile”; 1824; cult ortodox

199 sat STROIEŞTI, com. ARCANI Casa Brădiceanu; sec. XIX

200 sat ŞIACU, com. SLIVILEŞTI Cula Grecescu201 sat ŞTIUCANI, com. SLIVILEŞTI Biserica de lemn “Sf. Nicolae”; 1877; cult

ortodox202 sat ŞURA, com. SLIVILEŞTI Biserica de lemn “Sf. Nicolae”; 1805; cult

ortodox Turn clopotniţă; 1805

203 oraş TÂRGU CĂRBUNEŞTI Mănăstirea “Sf. Ioan Botezătorul”; 1780;

cult ortodox204 oraş TÂRGU CĂRBUNEŞTI

cartier Comăneşti - Pojogeni Biserica de lemn “Sf. Gheorghe”, “Înălţarea

Domnului”; 1834 - 1838; cult ortodox205 oraş TÂRGU CĂRBUNEŞTI

cartier Comăneşti - Pojogeni Biserica de lemn “Înălţarea Domnului”;

1796; cult ortodox206 oraş TÂRGU CĂRBUNEŞTI

cartier Curteana Biserica de lemn “Sf. Împăraţi”; 1746; cult

ortodox207 oraş TÂRGU CĂRBUNEŞTI

cartier Dealul Ocii - Pojogeni Biserica de lemn “Sfinţii Voievozi”; 1797;

cult ortodox208 oraş TÂRGU CĂRBUNEŞTI

cartier Floreşteni (fost sat) Biserica de lemn “Naşterea Maicii

Domnului”; 1777; cult ortodox209 oraş TÂRGU CĂRBUNEŞTI

cartier Ştefăneşti Biserica de lemn “Sf. Nicolae”; 1836; cult

ortodox210 oraş TÂRGU CĂRBUNEŞTI

fostul sat Cărbuneşti-Sat, cartier Duţeşti


290

211 oraş TÂRGU CĂRBUNEŞTIfostul sat Cărbuneşti-Sat, cartier Tupşa


212 municipiul TÂRGU JIUcartier Romaneşti

Biserica “Sf. Împăraţi”; 1820 - 1830; cult ortodox

213 municipiul TÂRGU JIUcartier Siseşti

Biserica “Naşterea Maicii Domnului”; 1839; cult ortodox

214 municipiul TÂRGU JIUcartier Turcineşti

Casa Manta; sec. XIX

215 municipiul TÂRGU JIUnr. 74, cartier Drăgoeni


216 municipiul TÂRGU JIUnr. 414, cartier Drăgoeni


217 municipiul TÂRGU JIUstr. 11 Iunie nr. 48

Biserica “Sf. Nicolae”, “Sf. Andrei”; 1810; cult ortodox

218 municipiul TÂRGU JIUstr. 16 Februarie nr. 9

Casa protopopului Schevofilax Andrei; sec. XVIII

219 municipiul TÂRGU JIU

Bd. Brâncuşi Constantin nr. 15 Cămin de Ucenici al Cooperaţiei

Meşteşugăreşti; 1933220 municipiul TÂRGU JIU

Bd. Brâncuşi Constantin nr. 16

Casă; 1933; 221 municipiul TÂRGU JIU

Calea EroilorBiserica “Sfinţii Apostoli”; 1937; cult

ortodox; 222 municipiul TÂRGU JIU

Calea Eroilor nr. 5 Casa Vintilă; 1928;

223 municipiul TÂRGU JIUCalea Eroilor nr. 25

Casă; 1929;


Casa Opriş; 1930;


Casă; 1928;

226 municipiul TÂRGU JIUstr. Geneva nr. 4

Casa Carabatescu Iancu; 1/4 sec. XX

227 municipiul TÂRGU JIUstr. Geneva nr. 8

Prefectura Veche; 1875


str. Geneva nr. 9 Casa Gheorghe; 1930 - 1935; arhitect

Doppelreiter, Iulius229 municipiul TÂRGU JIU

str. Oltului nr. 106 Şcoala Normală; 1924; arhitect

Doppelreiter, Iulius230 municipiul TÂRGU JIU

str. Parâng nr. 1 Casă şetrarului Corbeanu Chiriţă; sec. XVIII

231 municipiul TÂRGU JIUBd. Republicii nr. 1

Casa Iunian Grigore; 1940


Casă; 1935


Casele Doppelreiter; 1932

234 municipiul TÂRGU JIUPiaţa Revoluţiei

Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1748 - 1764; cult ortodox

235 municipiul TÂRGU JIUPiaţa Revoluţiei nr. 2 - 4

Prefectura Judeţului Gorj; 1898; arhitect Antonescu, Petre


291

str. Siret nr. 30 Casa Vasile Moangă; sec. XVIII237 municipiul TÂRGU JIU

Bd. Teodoroiu Ecaterina nr. 365 Ansamblul Brăiloiu Cornea; sec. XVIII Biserica “Adormirea Maicii Domnului”;

1694; cult ortodox Casa Brăiloiu; 1699 Zid de incintă Grajduri; sec. XVIII

238 municipiul TÂRGU JIUstr. Tudor Vladimirescu nr. 14

Casă; 1850


Casă; 1934


Casa Găvănescu; 1934


Casa Miloşescu; 1910


str. Tudor Vladimirescu nr. 29

Casă; 1893243 municipiul TÂRGU JIU


Casă; 1893244 municipiul TÂRGU JIU

str. Tudor Vladimirescu nr. 33 Casă; 1926


Casa Dimitrie Măldărescu; sec. XVIII


Casă; 1912

247 municipiul TÂRGU JIUstr. Unirii nr. 29

Liceul “Tudor Vladimirescu”; 1896 - 1898;

248 municipiul TÂRGU JIUstr. Unirii nr. 37

Casa Catană; 1930 - 1935

249 municipiul TÂRGU JIUPiaţa Victoriei nr. 1

Casa Barbu Gănescu; sec. XVIII

250 municipiul TÂRGU JIUstr. Victoriei nr. 24

Universitatea Brâncuşi; 1900


Casă; 1909


Casa Niculescu; 1907


Casa Pâinişoară; 1904

254 sat TÂRGU LOGREŞTI, com. LOGREŞTI

Schitul Logreşti; ante 1718; cult ortodox Biserica “Sfinţii Voievozi”; ante 1718; cult

ortodox Chilii; ante 1718

255 oraş TÂRGU-CĂRBUNEŞTIcartier Cojani

Biserica “Sf. Ioan, Sf. Nicolae şi Sf. Gheorghe”; 1824 - 1825; cult ortodox

256 sat TELEŞTI, com. TELEŞTI Biserica “Sf. Nicolae”; 1747; cult ortodox257 sat TIMIŞENI, com.

FĂRCĂŞEŞTIcătun Boncea


258 sat TISMANA, com. TISMANA Biserica “Buna Vestire”; 1720, ref. sec. XX; cult ortodox

259 sat TISMANA, com. TISMANA Mănăstirea Tismana; 1377 - 1378, cu adăugiri ulterioare; cult ortodox

292

Biserica “Adormirea Maicii Domnului”; 1364 - 1373

Paraclisul “Sf. Ilie”; 1650, ref. 1782 Casa Stăreţiei; sec. XVII, ref. sec. XIX Chilii; sec. XVII, ref. sec. XIX Turn clopotniţă; sec. XVII, ref. sec. XIX Incintă cu turnuri de colţ; 1646 - 1651

260 sat TISMANA, com. TISMANA Schitul Cioclovina de Jos; 1715; cult ortodox Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1715; cult

ortodox Casele stăreţiei; 1912; cult ortodox Chilii

261 sat TISMANA, com. TISMANA Schitul Cioclovina de Sus; 1714; cult ortodox Ruinele Bisericii „Sf. Ilie”; 1714; cult

ortodox262 sat TOTEA, com. LICURICI

Biserica „Sf. Nicolae”; 1735, 1825; cult ortodox

263 sat TRESTIOARA, com. DRĂGOTEŞTI

Biserica “Sf. Gheorghe”; 1855; cult ortodox

264 sat TURBUREA, com. TURBUREA

Biserica de lemn “Sf. Nicolae”; 1774, ref. 1846; cult ortodox

265 sat TURCENI, com. TURCENIcătun Stolojani

Biserica de lemn “Sf. Ioan Botezătorul”; 1730; cult ortodox

266 sat ŢÂNŢĂRENI, com. ŢÂNŢĂRENI

Mănăstirea Tânţăreni; sec. XVI; cult ortodox Biserica “Sfinţii Voievozi”; 1583, 1800, cu

adăugiri sec. XX267 sat ŢÂNŢĂRENI, com.

ŢÂNŢĂRENI Casa Cosma Ion; 1923


Casa Dănciulescu; 1923


Casa Alexandru; 1892


Casa Gheorghe Preda; 1920 - 1925


Casa Mihăilescu Constantin; 1924


Casa Cosma Constantin; 1920 - 1925


Poarta de intrare în “Târgul de vite”; 1920


nr. 525 [Adresa veche: nr. 526]

Casa Geantă D.; 1920


nr. 526

Casa Ion Drăcea; 1920


nr. 527

Casa Vasilescu Ion; 1920


Casa Bogdan Naum; 1913, 3/4 sec. XIX

293

nr. 528 278 sat ŢÂNŢĂRENI, com.

ŢÂNŢĂRENInr. 529

Casă Geanta Ion; 1913


nr. 531

Casa Adrian Sârbu; 1927


nr. 531

Casa Titi Sârbu; 1920


nr. 533

Casa Ilie Antonie; 1920


nr. 563

Casa Dumitru Boiangiu; 1920


nr. 565

Casa Hera Ion; 1926


nr. 568

Casa Manolescu; 1920


Casa Mutulescu; 1920


Casa Cojocaru, Pârvulescu Ion, Stănescu Iancu; 1920

287 sat URDARI, com. URDARI Biserica “Sf. Nicolae”, “Sf. Ion”; 1816; cult ortodox

288 sat URECHEŞTI, com. DRĂGUŢEŞTI

Casa Constantin Popescu; 1825

289 sat URECHEŞTI, com. DRĂGUŢEŞTI

Casa Ion Chilianu; sec. XIX

290 sat VAIDEI, com. STĂNEŞTI Biserica de lemn “Adormirea Maicii Domnului”; 1827; cult ortodox

291 sat VALEA CU APĂ, com. FĂRCĂŞEŞTI

Biserica de lemn “Intrarea în Biserică”; 1705, ref. din temelie 1948 - 1950; cult ortodox

292 sat VALEA MĂNĂSTIRII, com. CĂTUNELE

Biserica de lemn “Sf. Gheorghe”, “Sf. Dumitru”; 1821; cult ortodox

293 sat VALEA POIENII, com. SAMARINEŞTI

Ruinele Bisericii “Sf. Gheorghe”; 1823; cult ortodox

294 sat VALEA POJARULUI, com. BUSTUCHIN

cătun Strâmba

Biserica de lemn “Naşterea Maicii

Domnului”; 1737; cult ortodox295 sat VĂLENI, com. PLOPŞORU Casă; înc. sec. XX296 sat VIDIN, com. JUPÂNEŞTI Biserica de lemn “Sf. Andrei”, “Sf.

Dumitru”; 1812; cult ortodox297 sat VIERŞANI, com. JUPÂNEŞTI Casa Dumitru Popescu; sec. XIX298 sat VLADIMIR, com. VLADIMIR Casa Gârbea; sec. XVIII299 sat VLADIMIR, com. VLADIMIR

cătun Scoica Biserica “Cuvioasa Paraschiva”; 1822 -

1827; cult ortodox300 sat VOITEŞTII DIN DEAL, com.

BĂLĂNEŞTIcătun Podini

Biserica de lemn “Sf. Dumitru”; 1818; cult

ortodox

294

301 sat VOITEŞTII DIN DEAL, com. BĂLĂNEŞTI

cătun Taşcăi

Biserica de lemn “Sfinţii Voievozi”; 1795;

cult ortodox302 sat VOITEŞTII DIN VALE, com.

BĂLĂNEŞTIcătun Brad


303 sat ZĂICOIU, com. DĂNCIULEŞTI


304 sat ZORLEŞTI, com. PRIGORIA Biserica “Sf. Gheorghe”, „Sf. Nicolae”; 1774 - 1775; cult ortodox

c. Judeţul Mehdinţi

1 sat ALMĂJEL, com. VLĂDAIA“Fântânele Mari”, în vatra satului

Aşezare; Neolitic, cultura Sălcuţa Aşezare; Epoca bronzului, cultura Gârla

Mare Aşezare; Hallstatt, sec. IX - VIII a. Chr.

2 sat BALA DE SUS, com. BALA“La Fântână”, la 500 m V de sat

Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec. I a. Chr. - I p. Chr.

3 sat BALOTEŞTI, com. IZVORU BÂRZII

la 2 km E de sat

Ruinele cetăţii Grădetului; Epoca medievală, sec. XIII

4 sat BALTA, com. BALTA“Peştera Mare”, la intrarea în peşteră şi în jurul acesteia, la 500 m de sat

Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec.

IV - III a. Chr.

5 sat BALTA VERDE, com. GOGOŞU

“Câmpul Deciului”, între satul Balta Verde şi satul Izvoarele

Aşezare; Epoca romană Aşezare; Epoca postromană, sec. IV - V

6 sat BATOŢI, com. DEVESELU Aşezare; Hallstatt, sec. VIII - VI a. Chr. Aşezare; Epoca medievală timpurie, sec. X -

XI7 sat BĂLĂCIŢA, com.

BĂLĂCIŢAse continuă spre Livezile, Şimian, Hinova şi Oreviţa Mare

Brazda lui Novac; Epoca romană, sec. III

8 sat BISTREŢU, com. DEVESEL“La Punţi”, la 1 km NE de sat

Aşezare; Eneolitic, cultura Bodrogkeresztur

9 sat BISTRIŢA, com. HINOVA Aşezare; Epoca romană, sec. II - IV

10 sat BOBAIŢA, com. MALOVĂŢ Cetatea dacică de pământ; Latene, cultura

geto - dacică, sec. I a. Chr.11 sat BREZNIŢA-OCOL, com.

BREZNIŢA-OCOL Aşezare; Epoca bronzului, cultura

Verbicioara Aşezare; Epoca medievală, sec. XIV

12 sat BUCURA, com. VÂNJU MARE

la 1 km E de sat

Aşezare; Epoca bronzului, cultura Verbicioara, faza III Necropolă; Epoca bronzului, cultura

Verbicioara, faza III

295

13 sat CIREŞU, com. CIREŞU Aşezare; Eneolitic, cultura Sălcuţa Cuptoare dacice pentru reducerea minereului

de fier; Latene, cultura geto - dacică, sec. IV - II a. Chr.

14 sat CORLĂŢEL, com. CORLĂŢEL

la N de sat, pe malul râului Drincea

Aşezare; Eeolitic, cultura Sălcuţa

15 sat CRĂGUIEŞTI, com. ŞIŞEŞTI Aşezare romană; Epoca romană, sec. II - III

16 sat CRIVINA, com. BURILA MARE

“Gura Sârbii”, lângă vechiul pichet de grăniceri (ars)

Aşezare; Epoca bronzului, cultura Gârla

Mare Aşezare; Hallstatt, sec. VIII - VI a. Chr.

17 sat DÂRVARI, com. DÂRVARI“Cetăţuia”, la 3 km V de sat

Aşezare fortificată; Eneolitic, cultura Sălcuţa Aşezare; Epoca bronzului

18 sat DOBRA, com. BALĂCIŢAîn curtea şcolii

Aşezare; Epoca bronzului, cultura

Verbicioara19 municipiul DROBETA-TURNU

SEVERIN Oraşul roman Drobeta; Epoca romană, sec. II

- VI20 municipiul DROBETA-TURNU

SEVERINcartier Schela Cladovei

Aşezare; Epipaleolitic, cultura Schela Cladovei Aşezare; Neolitic timpuriu, cultura Starčevo

- Criş Aşezare; Epoca bronzului, cultura Gârla

Mare Aşezare; Hallstatt, sec. VIII - VI a. Chr. Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec. I

a. Chr. - I p .Chr. Aşezare; Epoca romană, sec. II - III Necropolă; Epoca romană, sec. II - III Aşezare; Epoca medievală târzie, sec. XVII -

XVIII21 municipiul DROBETA-TURNU

SEVERINstr. Independenţei nr. 2, în curtea Muzeului Regiunii “Porţilor de Fier”

Podul lui Traian; Epoca romană, sec. II Castrul Drobeta; Epoca romană, sec. II - VI Terme; Epoca romană, sec. II - VI Fortificaţie; Epoca medievală, sec. XIII - XV

22 municipiul DROBETA-TURNU SEVERIN

str. Independenţei nr. 2, în curtea Muzeului Regiunii “Porţilor de Fier”

Ruinele bisericii cu contraforturi; Epoca medievală, sec. XIII - XIV; cult ortodox

23 sat FIRIZU, com. ILOVĂŢla capătul satului, pe malul apei Coşuştea

Ruinele Mănăstirii Coşuştea-Crivelnic;

Epoca medievală, sec. XIV; cult ortodox

24 sat GÂRBOVĂŢUL DE JOS, com. CORCOVA


Verbicioara25 sat GÂRLA MARE, com. GÂRLA

MARE Aşezare; Epoca bronzului, cultura Gârla

296

“La Gârloacă”, la 200 m S de sat, în luncă

Mare

26 localitatea GURA VĂII, municipiul DROBETA-TURNU SEVERIN

“Insula Banului”

Fortificaţia romană târzie; Epoca romană târzie, sec. IV Fortificaţia romano-bizantină; Epoca

romano-bizantină, sec. IV - VI Fortificaţia medievală; Epoca medievală,

sec. XIV - XV27 sat HALÂNGA, com. IZVORU

BÂRZII“La Poligon”

Aşezare romană; Epoca romană, sec. II - III

28 sat HINOVA, com. HINOVAlângă pichetul grănicerilor

Castrul roman de la Hinova; Epoca romană

târzie, sec. III - V29 sat HINOVA, com. HINOVA

se continuă spre Livezile, Şimian, Bălăciţa şi Oreviţa Mare


30 sat IZÂMŞA, com. OBÂRŞIA DE CÂMPIE

Aşezare; Epoca bronzului, cultura Gârla

Mare Aşezare; Epoca romană, sec. II - III

31 sat IZVOARELE, com. GRUIA Aşezare; Epoca bronzului, cultura Gârla

Mare Aşezare; Hallstatt, sec. IX - VII a. Chr. Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec. I

a. Chr. Castru; Epoca romană

32 sat IZVORU FRUMOS, com. BURILA MARE

Aşezare; Hallstatt, sec. VIII - VI a. Chr. Aşezare; Epoca romană Cimitir; Epoca romană Aşezare; Epoca medievală timpurie, sec. XI -

XIV33 sat LIVEZILE, com. LIVEZILE

se continuă spre Hinova, Şimian, Bălăciţa şi Oreviţa Mare


34 sat OPRIŞOR, com. OPRIŞOR Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec. IV - III a. Chr.

35 sat OREVIŢA, com. OREVIŢA Brazda lui Novac; Epoca romană, sec. III

36 sat aparţinător OREVIŢA MARE, oraş VÂNJU MARE

“Cetate”, la 2 km E de sat, pe dealul Măroiu


Verbicioara

37 sat aparţinător OREVIŢA MARE, oraş VÂNJU MARE

“Cetatea Latină”, pe panta din faţa satului

Aşezare fortificată; Hallstatt, sec. VIII - VI a.

Chr.

38 sat OSTROVU MARE, com. GOGOŞU

“Bivolării”, pe malul Dunării, la 500 m E de sat

Necropolă; Epoca bronzului, cultura Gârla

Mare

39 sat OSTROVU MARE, com.

297

GOGOŞU“Prundul Deiului”, pe Dunărea Mică, în centrul insulei

Aşezare daco-romană; Epoca daco-romană, sec. II - IV

40 sat PRISTOL, com. PRISTOL Aşezare; Neolitic timpuriu, cultura Starčevo - Criş Aşezare; Hallstatt mijlociu, sec. VII a. Chr. Aşezare; Epoca medievală timpurie, sec. IX -

XI41 sat ROCŞORENI, com.

DUMBRAVA“Piscul Bărângii”, la 300 m E de sat

Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Epoca romană, sec. II - III .

42 sat ROGOVA, com. ROGOVA“La Cazane”

Fortificaţie romană; Epoca romană, sec. II -

III43 sat ROGOVA, com. ROGOVA

Aşezare; Epoca bronzului timpuriu, cultura Coţofeni

44 sat SALCIA, com. SALCIA Aşezare; Hallstatt Aşezare; Epoca medievală, sec. XIII - XIV

45 sat ŞIMIAN, com. ŞIMIAN Aşezare; Epoca romană, sec. II - IV Necropolă; Epoca romană, sec. II - IV

46 sat ŞIMIAN, com. ŞIMIAN“Ostrovul Şimian”

Aşezare; Neolitic, cultura Sălcuţa Aşezare; Epoca bronzului timpuriu, cultura

Coţofeni Aşezare; Hallstatt, sec. VIII a. Chr. Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec. I

a. Chr.47 sat TISMANA, com. DEVESEL Aşezare; Latene, sec. III a. Chr. - I p. Chr.

Aşezare; Epoca medievală, sec. XIV Necropolă; Epoca medievală, sec. XIV

48 sat ŢIGĂNAŞI, com. BURILA MARE

Aşezare; Neolitic, cultura Sălcuţa Aşezare; Epoca bronzului, cultura Gârla

Mare Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec.

III - I a. Chr.49 sat VALEA ANILOR, com.

CORLĂŢEL“La Glămie”, pe malul pârâului Drincea, la 2 km E de sat

Aşezare; Neolitic, cultura Sălcuţa

50 sat VRANCEA, com. BURILA MARE

Aşezare; Epoca daco-romană, sec. II - III

51 sat VRAŢA, com. GÂRLA MARE Aşezare; Epoca medievală, sec. XIV - XV Necropolă; Epoca medievală, sec. XIV - XV

d. Judeţul Olt

298

1 sat ALBEŞTI, com. POBORUla 3 km E de sat, pe malul vestic al râului Vedea

Castru roman; Epoca romană, sec. III

2 sat ALIMĂNEŞTI, com. IZVOARELE

la 3 km SV de sat

Necropolă tumulară; Epoca bronzului

3 sat BĂLĂNEŞTI, com. MĂRUNŢEI

“La izvor”, pe malul stâng al pârâului Coteniţa, la 3 - 4 km V de sat

Aşezare; Hallstatt târziu, sec. VI - V a. Chr.

4 sat BĂRCĂNEŞTI, com. VÂLCELE

“Dealul Căpriorii”, mărginit la S de “Valea Ţigăncii”, la 2 km S de sat

Aşezare; Hallstatt târziu, sec. VI - V a. Chr.

5 sat BERIA, com. OPORELU“Dealul Carantinei”, între pârâul Teslui la E şi “Vâlceaua Popii” la NE, la 500 m NV de sat


IV - II a. Chr.

6 sat BRANEŢ, com. BÂRZA“Piscul Rusului”, la 600 m N de sat

Aşezare fortificată; Perioada de tranziţie la

epoca bronzului, cultura Coţofeni7 sat BRÂNCOVENI, com.

BRÂNCOVENIpe partea stângă a şoselei Slatina - Caracal, la 2 km V de Mănăstirea Brâncoveni

Aşezare; Perioada de tranziţie la epoca

bronzului, cultura Coţofeni, 1800 a. Chr.

Aşezare; Epoca romană, sec. II - III Aşezare; Epoca medievală, sec. XIV - XVI

8 sat BREBENI-SÂRBI, com. BREBENI

pe malul drept al pârâului Oboga, la 2 km E de sat, peste terasa Dârjovului

Tell; Neolitic, cultura Sălcuţa Tell; Eneolitic, cultura Gumelniţa

9 sat BUICEŞTI, com. PRISEACA“Valea ailaltă”, pe malul drept al pârâului Dârjov, la 1 km E de sat

Aşezare fortificată; Latene, cultura geto -

dacică, sec. II - I a. Chr.

10 municipiul CARACALstr. Mihai Viteazul nr. 3

Ruinele curţii domneşti a lui Mihai Viteazul;

Epoca medievală, sec. XVI Biserica Domnească; cult ortodox

11 sat CÂRLOGANI, com. CÂRLOGANI

“Botul Stârcului”, la 1 km E de sat

Aşezare; Epoca bronzului timpuriu, cultura

Glina

12 oraş CORABIAcartier Celeiu, în zona de sud, în incinta şcolii Celeiu

Aşezarea Sucidava; Epoca daco-romană, sec.

II - III13 oraş CORABIA

în curtea Şcolii generale din cartierul Celeiu

Fântână; Epoca romană, sec. II

14 oraş CORABIAîn zona de sud

Portalul podului lui Constantin; Epoca

romano-bizantină, sec. IV

299

Cetate romano-bizantină Sucidava; Epoca romano-bizantină, sec. II - III

15 oraş CORABIAla N de cartierul Celeiu

Aşezare; Epoca medievală, sec. XIV - XVI

16 oraş CORABIAstr. Libertăţii, Cartierul Celeiu

Drumul Sucidava - Romula; Epoca romană,

sec. II - III17 sat CORNĂŢELU, com.

POBORU“Vâlceaua lui Păiuş”, pe valea Plapcei, la 2 km E de sat

Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec. II

- I a. Chr.

18 sat CRÂMPOIA, com. CRÂMPOIA

“Măgura din Islaz”, în vatra satului

Aşezare; Neolitic, cultura Sălcuţa Aşezare; Eneolitic, cultura Gumelniţa

19 sat CRÂMPOIA, com. CRÂMPOIA

“Rentea”, pe malul pârâului Doroftei

Tell; Eneolitic, cultura Gumelniţa

20 sat CRUŞOVU, com. BRASTAVĂŢU

pe malul bălţii Cruşovului

Aşezare; Neolitic, cultura Vădastra

21 sat DĂNEASA, com. DĂNEASAla 500 m SE de sat

Aşezare; Neolitic, cultura Sălcuţa

22 oraş DRĂGĂNEŞTI-OLTla 500 m N de calea ferată Drăgăneşti Olt - Caracal - Craiova, pe malul drept al pârâului Şâiu, cartier Bizărani


Glina Aşezare; Neolitic, cultura Sălcuţa

23 oraş DRĂGĂNEŞTI-OLT“Cişmeaua lui Stoenică”


Glina, faza III24 oraş DRĂGĂNEŞTI-OLT

“Cişmeaua Papete”, la intersecţia str. Nicolae Titulescu şi str. Teiului

Aşezare; Neolitic, cultura Dudeşti

25 oraş DRĂGĂNEŞTI-OLT în N oraşului, la 500 m V de staţia de pompare

Aşezare; Epoca daco-romană, sec. II - IV.

26 oraş DRĂGĂNEŞTI-OLT“Via lui Mocioacă”

Necropolă; Latene, cultura geto - dacică

27 sat GĂNEASA, com. GĂNEASA Aşezare; Epoca bronzului timpuriu, cultura Glina Aşezare; Epoca bronzului, cultura

Verbicioara Aşezare; Hallstatt Aşezare; Epoca migraţiilor, sec. VI - VII

28 sat GÂLMELE, com. SPRÂNCENATA

“La Cetate”, între satele Viespeşti şi Gâlmele


dacică, sec. II a. Chr. - sec. I p. Chr.

29 sat GÂRCOV, com. GÂRCOVpe şoseaua Gârcov - Corabia, la 6 km E de Corabia

Aşezare; Epoca romană, sec. II - III

30 sat GHIMPEŢENI, com. NICOLAE TITULESCU


300

“Gioroc” bronzului, cultura Coţofeni31 sat GHIOCA (fost sat

CRÂMPOIA), com. CRÂMPOIA Castru; Epoca romană, sec. III

32 sat GHIOCA (fost sat CRÂMPOIA), com. CRÂMPOIA

pe malul Vedei

Castru de pământ; Epoca romană, sec. II - III

33 sat GROPŞANI, com. VULPANI Aşezare; Epoca bronzului timpuriu, cultura

Glina Aşezare; Epoca migraţiilor, sec. VI

34 sat HOTĂRANI, com. FĂRCAŞELE

la 1 km E de gara Romula

Aşezare; Neolitic, cultura Vădastra, 4300 -

3700 a. Chr.35 sat IPOTEŞTI, com. MILCOV

în vatra satului Aşezare; Latene, cultura geto - dacică Aşezare; Epoca medievală timpurie, cultura

Ipoteşti - Cândeşti, sec. VI - VII36 sat IPOTEŞTI, com. MILCOV

“La Conac”, în centrul satului Aşezare; Neolitic, cultura Boian Aşezare; Neolitic, cultura Vădastra Aşezare; Epoca bronzului, cultura

Verbicioara Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec. II

- I a. Chr. Aşezare; Epoca medievală, sec. XIV - XVI Necropolă; Epoca medievală, sec. XIV -

XVI Aşezare; Epoca romano-bizantină, sec. IV -

VIII37 sat MALDĂR, com. COLONEŞTI

“Terasa Letiţei”, la 700 m E de sat

Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec. I

a. Chr. Aşezare; Latene târziu, cultura dacilor liberi,

sec. II - III38 sat MĂRGĂRITEŞTI, com.

VOINEASAla V de Dealul Cetăţii


Glina39 sat MĂRGĂRITEŞTI, com.

VOINEASA“La Cetate”, pe dealul din marginea de V a satului, pe terasa Olteţului


dacică, sec. V - III a. Chr.

40 sat MIHĂIEŞTI, com. MIHĂIEŞTI

la marginea de E, spre satul Buşca

Villa rustica; Epoca romană, sec. II - III

41 sat MILCOV VALE, com. MILCOV

“Islaz”, pe terasa primară stângă a Oltului, la 200 m de sat


dacică, sec. I a. Chr. - I p. Chr.

42 sat OPTAŞI-MĂGURA, com. OPTAŞI

la confluenţa râului Vedea cu afluentul Vediţa, la 1 km de sat

Aşezare; Neolitic, cultura Sălcuţa, mil. IV -

II a. Chr. Aşezare; Epoca bronzului, cultura

Verbicioara, mil. II a. Chr.

301

Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec. II - I a. Chr.

43 sat ORLEA, com. ORLEA“La Grinduri”, la 2 km S de sat, în zona grindurilor Muşat, Picor Gras, Măgura Grădiştei

Aşezare; Neolitic, cultura Sălcuţa Aşezare; Neolitic, cultura Vădastra Aşezare; Hallstatt Aşezare; Latene, cultura geto - dacică Necropolă; Neolitic, cultura Sălcuţa Necropolă; Neolitic, cultura Vădastra

44 sat ORLEA, com. ORLEA“Orliţa”, la 2 km E de sat


45 oraş PIATRA OLT“Gura Fleştenoagelor”, cartier Bistriţa, între cimitir şi pârâu


IV - II a. Chr.46 oraş PIATRA-OLT

între cartierul Criva de Sus şi gara Slătioara, pe o lungime de 2 km

Aşezare; Neolitic, cultura Vădastra Aşezare; Epoca bronzului timpuriu, cultura

Glina Aşezare; Epoca bronzului, cultura

Verbicioara Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec.

IV - II a. Chr.47 oraş PIATRA-OLT

pe malul drept al Oltului la N de cula Căleţeanu

Aşezarea Acidava; Epoca romană, sec. II -

III. Castru Acidava; Epoca romană, sec. II - III

48 sat REŞCA - ROMULA, com. DOBROSLOVENI

la 1 km N de sat

Necropola plană a oraşului Romula; Epoca

romană, sec. II - III49 sat REŞCA - ROMULA, com.

DOBROSLOVENIla limita sudică a satului, de o parte şi de alta a drumului roman

Necropola tumulară a oraşului Romula;

Epoca romană, sec. II - III

50 sat REŞCA - ROMULA, com. DOBROSLOVENI

“Dâmbul Morii”, la 300 m de calea ferată

Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec. II a. Chr.

Oraşul roman Romula; Epoca romană, sec. II - III

Cimitir; Epoca medievală, sec. XIV - XVI; cult ortodox

51 sat ROŞIENI, com. DOBRUN“La viile lui Brătăşanu”, pe valea pârâului Roşu, la 700 m V de sat

Aşezare; Neolitic, cultura Sălcuţa, mil. IV -

III a. Chr. Aşezare; Epoca medievală timpurie, cultura

Ipoteşti - Cândeşti, sec. IV - VII52 municipiul SLATINA

str. Cireaşov Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec. II

- I a. Chr. Aşezare; Epoca romano-bizantină, sec. IV

53 municipiul SLATINAstr. Piteşti, între spital şi sanatoriul TBC

Aşezare; Neolitic, cultura Vădastra Aşezare; Neolitic, cultura Sălcuţa Aşezare; Epoca bronzului timpuriu, cultura

Glina Aşezare; Epoca bronzului, cultura

Verbicioara Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec.

IV - I a. Chr.

302

Aşezare; Epoca romană, sec. II - III Aşezare; Epoca migraţiilor, sec. V - X

54 sat SLĂVENI, com. GOSTAVĂŢU

pe malul Oltului, în vatra satului



“La Cetate”, lângă grădiniţă

Castru; Epoca romană, sec. II - IV


“La Movilă”, la 1,5 km V de sat

Necropolă tumulară; Epoca romană, sec. II -

III57 sat SPRÂNCENATA, com.

SPRÂNCENATA“Cotul Morii”, la 4 km V de sat

Aşezare; Epoca daco-romană, sec. II - III Aşezare; Epoca migraţiilor, sec. VIII - X

58 sat STOICĂNEŞTI, com. STOICĂNEŞTI

“Coandă”, pe valea Călmăţuiului, la confluenţa cu valea Dragnei, la 2 km N de sat

Aşezare; Neolitic, cultura Sălcuţa Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec. II

- I a. Chr. Aşezare; Epoca medievală timpurie, cultura

Ipoteşti - Cândeşti, sec. IV - VIII59 sat STOICĂNEŞTI, com.

STOICĂNEŞTI“Corbu”, pe valea Calmăţuiului, la 1 km E de sat


a. Chr. - sec. I p. Chr. Aşezare; Epoca migraţiilor, sec. IV - VII

60 sat STOICĂNEŞTI, com. STOICĂNEŞTI

“Valea Dracului”, la 3 - 4 km N de sat


a. Chr. - sec. I p. Chr. Aşezare; Epoca migraţiilor, sec. VI - VII

61 sat TESLUI, com. TESLUIla 1 km de sat, pe malul stâng al pârâului Teslui, lângă grajdul comunal şi spre satul Corbu

Aşezare; Epoca bronzului, 1800 a. Chr. Aşezare; Latene, cultura geto - dacică, sec.

III - II a. Chr.

62 sat VĂDASTRA, com. VĂDASTRA

“Măgura Cetăţii” şi “Măgura Cetăţii”, la 2 km V de sat

Aşezare; Neolitic, cultura Vădastra, 4500 -

3700 a. Chr.

63 sat VÂLCELE DE SUS, com. VÂLCELE

“Dealul Cişmelelor”, pe valea Iminogului

Aşezare; Neolitic, cultura Sălcuţa, 3700 - 1800 a. Chr. Aşezare; Epoca bronzului, cultura

Verbicioara Aşezare; Latene, cultura geto - dacică

64 sat VERGULEASA, com. VERGULEASA

la 1 km E de sat, pe terasa primară a Oltului

Aşezare; Neolitic timpuriu, cultura Starčevo

- Criş, 5500 - 4500 a. Chr. Aşezare; Epoca bronzului, 1800 a. Chr.

65 sat VLĂDILA, com. VLĂDILAîn vatra satului, lângă sediul fostului CAP


66 sat VLĂDILA, com. VLĂDILAla 150 m de gara Frăsinet


67 sat VLĂDILA, com. VLĂDILA“La Pepinieră”, pe drumul Caracal - Corabia

Aşezare; Neolitic timpuriu, cultura Starčevo - Criş Aşezare; Epoca medievală, sec. XV - XVI

68 sat VULTUREŞTI, com. VULTUREŞTI


303

“Ogrăzi”, la 1 km N de sat, pe terasa stângă a pârâului Recea

Verbicioara Aşezare; Epoca medievală timpurie, cultura

Ipoteşti - Cândeşti, sec. IV - VII

e. Judeţul Vâlcea – obiective erheologice

1 sat AMĂRĂŞTI, com. AMĂRĂŞTI

la V de sat, pe malul râului Pesceana

Aşezare; Epoca bronzului

2 sat ARSANCA, com. MIHĂIEŞTIla V de localitate, pe versant

Aşezare; Epoca migraţiilor, sec. IV - VI

3 oraş BĂBENI„Dealul Rumânilor”, în spatele Gării Băbeni şi a Fabricii de cherestea, pe terasa dealului

Aşezare; Latène, cultura dacică

4 sat BĂLCEŞTI, com. BĂLCEŞTIla N de moară

Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Epoca romană

5 sat BÂRSEŞTI, com. MIHĂEŞTIîn lunca pârâului Govora, pe malul drept al apei

Aşezare; Neolitic Aşezare; Epoca romană

6 sat BERISLĂVEŞTI, com. BERISLĂVEŞTI


7 sat BISTRIŢA, com. COSTEŞTIîn incinta mânăstirii

Necropolă; Hallstatt Necropolă; Epoca medievală

8 sat BUJORENI, com. BUJORENI„Malul Alb”, la N de pârâul Valea Bujorencii

Aşezare; Epoca romană

9 sat BULETA, com. MIHĂIEŞTIla E de sat, spre localitatea Arsanca

Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Hallstatt Aşezare; Epoca romană

10 sat BUNEŞTI, com. BUNEŞTIîn vatra satului, la NE de DN 67

Aşezare; Hallstatt Aşezare; Latène, cultura geto - dacică Aşezare; Epoca romană

11 sat CÂINENII MARI, com. CÂINENI

la V de podul peste Olt şi pe malul podului

Aşezare; Epoca romană Ruinele cetăţii austriace „Arxavia”; Epoca

medievală, 1717 - 171912 sat COCORU, com. GALICEA

între DJ 678 A şi Valea Topologului

Aşezare; Hallstatt Aşezare; Latène, cultura geto - dacică

13 localitatea COPĂCELU, municipiul RÂMNICU VÂLCEA

în jurul şi la E de căminul cultural, până la Gara Râureni, între pârâul Sărat şi calea ferată industrială

Aşezare; Neolitic Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Hallstatt Aşezare; Latène, cultura geto - dacică

14 sat COPĂCENI, com. RACOVIŢA

„La moară”, la 200 m S de pârâul Clocotici, la E de drumul comunal

Castrul roman „Praetorium I”; Epoca

romană, sec. II - III Terme Aşezare civilă; Epoca romană, sec. II - III

15 localitatea COŞOTA, oraş OCNELE MARI

„Valea Bradului”, la E de

Aşezare; Latène, cultura geto - dacică, sec. I a. Chr. - I p. Chr. Aşezare civilă; Latène, cultura geto - dacică,

304

localitate sec. II a. Chr. - I p. Chr.16 sat CREMENARI, com.

GALICEAîntre vatra satului şi firul Văii Turciturilor

Aşezare; Neolitic Aşezare; Latène, cultura geto - dacică

17 municipiul DRĂGĂŞANI„Capu Dealului”, la V de DN 64

Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Epoca dacică Aşezare; Epoca romană

18 sat FEDELEŞOIU, com. DĂIEŞTIpe versantul vestic al Dealului Mare, până la albia Oltului

Aşezare; Hallstatt

19 sat FIŞCĂLIA, com. IONEŞTI Aşezare; Neolitic Aşezare; Latène, cultura geto - dacică Aşezare; Epoca romană

20 sat GĂUJANI, com. BOIŞOARApe vârful dealului Cetăţuia


bronzului, cultura Coţofeni21 sat GLĂVILE, com. GLĂVILE

în vatra satului, pe ambele maluri ale râului Pesceana


22 sat aparţinător GORANU, municipiul RÂMNICU VÂLCEA

la V de noua cale ferată, în vatra satului Goranu

Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Latène, cultura geto - dacică Aşezare; Epoca medievală timpurie, sec. IV -

XII23 sat aparţinător GORANU,

municipiul RÂMNICU VÂLCEA„La Cetate”, cartier Sticlărie, la 800 m E de DJ 703 F

Aşezare; Epoca medievală

24 sat GRĂDIŞTEA, com. GRĂDIŞTEA

„Dealul Grădiştei”, la 5 km V de sat, la limita cu jud. Gorj

Aşezare; Hallstatt

25 sat GREBLEŞTI, com. CÂINENIla V de sat, până la albia Oltului


26 sat GRECI, com. MATEEŞTIîn vatra satului

Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Hallstatt Aşezare; Latène, cultura geto - dacică Aşezare; Epoca romană

27 localitatea GURA SUHAŞULUI, oraş OCNELE MARI

în vatra localităţii

Aşezare; Neolitic Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Latène, cultura geto - dacică Aşezare; Epoca romană Aşezare; Epoca medievală


„Lacul Doamnei”, în cartier Trăistari, între biserică, cimitir şi cariera de tuf

Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Hallstatt Aşezare; Latène, cultura geto - dacică


„Lacul Doamnei”, în cartier Trăistari, între biserică, cimitir, cariera de tuf şi panta către lac

Aşezare; Epoca bronzului, sec. II - I a. Chr. Aşezare; Latène, cultura dacică, sec. I a. Chr.

- I p. Chr.



305

„Valea Goruneilor”, la NE de DC 157, pe versantul de SV al dealului


31 oraş HOREZUla 1 km N de DN 67, între satele Olari şi Ursani

Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Latène, cultura geto - dacică Aşezare; Epoca romană

32 sat IONEŞTI, com. IONEŞTI Aşezare; Epoca romană, sec. II - III Castrul roman „Pons Aluti”; Epoca romană,

sec. II - III33 sat LUNCA, com. BUJORENI

în vatra satului, de o parte şi de alta a DN 7

Aşezare; Latène, cultura geto - dacică Aşezare; Epoca romană

34 localitatea LUNCA, oraş OCNELE MARI

în vatra satului

Aşezare; Latène, cultura geto - dacică

35 sat MATEEŞTI, com. MATEEŞTIîn vatra satului

Punct fosilifer; Paleolitic inferior Aşezare; Latène, cultura geto - dacică

36 sat MĂGURA, com. MIHĂIEŞTIîn islaz, spre satul Arsanca


37 MĂLDĂREŞTI, com. MĂLDĂREŞTI

la V de cule, pe platou, în lunca pârâului Luncavăţ

Aşezare; Epoca bronzului Val de pământ; Epoca dacică

38 sat MILOSTEA, com. SLĂTIOARA

în câmpul Polovragilor, la V de sat, pe versantul estic al dealului Coasta Mare

Aşezare; Epoca bronzului Necropolă tumulară de incineraţie; Hallstatt


la V de sat, pe versantul estic al dealului Coasta Mare

Aşezare

40 sat MOGEŞTI (fost sat SACOŢI), com. SLĂTIOARA

„Sacoţi”, la limita cu comuna Mateeşti

Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Hallstatt

41 sat NICOLAE BĂLCESCU, com. NICOLAE BĂLCESCU

„Maidan - Hotar”

Aşezare; Neolitic Aşezare; Epoca bronzului

42 localitatea OCNIŢA, oraş OCNELE MARI

în vatra satului



„Dealul Cosota”, delimitat la N de pârâul Sărat, la V de drumul comunal, la E şi S de Valea Bradului

Buridava dacică; Latène, cultura geto -

dacică, sec. II a. Chr. - sec. I p. Chr. Fortificaţie Morminte izolate; Latène, cultura geto -

dacică, sec. II a. Chr.44 sat OLANU, com. OLANU

la V de sat, pe versanţii şi în talvegul Văii Trepteanca


45 sat OLTEANCA, com. GLĂVILEîn vatra satului


46 sat ORLEŞTI, com. ORLEŞTI

306

pe versantul estic al Dealului Oltului

Aşezare; Neolitic Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Latène, cultura geto - dacică

47 sat PĂDUREŢU, com. BĂBENIla SV de sat, la limita cu comuna Şirineasa


48 localitatea PĂUŞA, oraş CĂLIMANEŞTI

„Poiana Bivolari”, pe malul stâng al Oltului, la 50 m S de Hidrocentrala Turnu şi la cca. 200 m E de Mănăstirea Cozia

Castrul roman Arutela; Epoca romană, sec. II

- III

49 localitatea PRAJILA, oraş BĂILE GOVORA

la S şi N de DC 129, pe versanţii nordici ai dealurilor Curături şi Dealul Mare şi pe versantul sudic al dealului Malul Corbului

Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Hallstatt Aşezare; Latène, cultura geto - dacică

50 sat RACOVIŢA, com. RACOVIŢA

Castrul roman „Praetorium II”; Epoca

romană, sec. II - III51 sat RĂDĂCINEŞTI, com.

BERISLĂVEŞTIîn curtea Căminului Cultural, delimitat la S de pârâul Fântânii, la N şi V de pârâul Tulburoasa, la E de DC

Castru; Epoca romană, sec. II - III Terme Aşezare; Epoca romană, sec. II - III

52 sat RĂDĂCINEŞTI, com. BERISLĂVEŞTI


53 municipiul RÂMNICU VÂLCEAcartier Ostroveni, între râul Olăneşti la N, râul Olt la E, calea ferată la V şi zona de agrement la S

Aşezare; Hallstatt

54 municipiul RÂMNICU VÂLCEA„Botul de piatră”, Motelul „Capela”, (către N şi V) şi botul dealului (către S şi E)


55 municipiul RÂMNICU VÂLCEA„Dealul Cetăţuia”, în jurul bisericii

Aşezare; Hallstatt Aşezare; Latène, cultura geto - dacică Aşezare; Epoca romană

56 municipiul RÂMNICU VÂLCEACartier „1 Mai”


57 municipiul RÂMNICU VÂLCEAcartier Căzăneşti


58 municipiul RÂMNICU VÂLCEAcartier Valea Răii, în jurul căminului cultural Copăcelu


59 RÂU VADULUI, com. CÂINENI Aşezare; Neolitic

60 localitatea RÂURENI, municipiul RÂMNICU VÂLCEA

Necropolă; Hallstatt

307

între DN 67 şi albia Oltului, pe o suprafaţă de 2,5 km

61 sat ROBEŞTI, com. CÂINENIîn vatra satului

Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Epoca romană

62 sat ROEŞTI, com. PESCEANA„Râpa Cărămizii”

Punct fosilifer; Paleolitic inferior Aşezare; Latène, cultura geto - dacică

63 sat SÂMBOTIN, com. DĂEŞTIîn vatra satului, între DJ şi calea ferată


64 sat SÂMBOTIN, com. DĂEŞTI„La Canton”

Castra Traiana; Epoca romană, sec. II - III

65 sat SCĂRIŞOARA [fost sat GURIŞOARA], com. MIHĂIEŞTI

pe o rază de 1 km în jurul Mănăstirii Govora


66 sat STĂNEŞTI - LUNCA, com. LUNGEŞTI

la S de sat, pe valea râului Mamu


67 sat STOENEŞTI, com. STOENEŞTI

în vatra satului


68 localitatea STOLNICENI, municipiul RÂMNICU VÂLCEA

la E de DN 64 şi la V de râul Olt, în jurul cimitirului

Aşezare; Neolitic

69 localitatea STOLNICENI, municipiul RÂMNICU VÂLCEA

„Buridava Romană”, între şoseaua Rm. Vâlcea - Drăgăşani, râul Olt şi bazinele de decantare ale Combinatului Chimic S. C. OLTCHIM.

Rezervaţia arheologică „Buridava Romană”

(parţial); Epoca romană, sec. III - IV Terme; Epoca daco-romană, sec. II - III

70 sat STUPĂREI, com. MIHĂEŞTIStaţia de transformare Stupărei, între DN 64 şi malul Oltului

Aşezare; Hallstatt

71 sat ŞIRINEASA, com. ŞIRINEASA

pe versantul de NE al Dealului Viilor, până lângă satul Valea Caselor din comuna Popeşti

Aşezare; Latène, cultura dacică Aşezare; Epoca romană

72 sat TEIU, com. GALICEAîn lunca Oltului, între sat şi malul râului, la V de localitate şi pe Dealul Teiul

Aşezare; Epoca bronzului Aşezare; Hallstatt

73 sat TEIUŞU, com. BUNEŞTIîn vatra satului


74 sat TETOIU, com. TETOIU„Valea lui Greuceanu”

Zonă fosiliferă; Paleolitic inferior, cultura Bugiuleşti

75 sat TITEŞTI, com. PERIŞANI (fosta comună TITEŞTI)

la confluenţa pârâului Barbului

Castru; Epoca romană, sec. II - III

308

cu pârâul Titeşti, la 500 m V de sat, pe panta de V a Dealului Cazanului

76 sat TITIRECIU, com. BUNEŞTIîn vatra satului


77 sat VALEA LUI STAN, com. BREZOI

în extravilan, pe DN 7A, pe platou şi în vatra satului

Aşezare; Epoca bronzului Necropolă; Hallstatt

78 sat VALEA MARE, com. BĂBENI

între Valea Dunavăţului şi DJ 677 A


79 sat VALEA MARE, com. BERBEŞTI (fosta comună VALEA MARE)

la N de sat, până la limita cu comuna Mateeşti

Aşezare; Hallstatt

80 sat VALEA VĂLENI, com. ZĂTRENI

la V de DN, la 2 km pe Valea Văleni

Aşezare; Hallstatt

81 sat VĂRATICA, com. COSTEŞTI„Vârful Stogu”

Aşezare; Hallstatt

82 sat VLĂDEŞTI, com. VLĂDEŞTI Aşezare; Neolitic Aşezare; Epoca bronzului

Judeţul Vâlcea – obiective culturale şi cultural -religioase1 sat ALUNU, com. ALUNU

Conac; sf. sec. XIX2 sat AMĂRĂŞTI, com.

AMĂRĂŞTI Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1802; cult ortodox Biserică; sec. XV; cult ortodox

3 sat ARMĂŞEŞTI, com. CERNIŞOARA

Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului”; 1809; cult ortodox

4 sat AVRĂMEŞTI, com. SCUNDU Biserica „Sf. Nicolae”; 1870; cult ortodox; 5 sat BĂBENI, com. BĂBENI

lângă gară Conac; înc. sec. XX

6 sat BĂBENI-OLTEŢU, com. FĂUREŞTI

Biserica „Sf. Nicolae”; 1779; cult ortodox;

7 sat BĂDENI, com. DĂNICEI Biserica de lemn „Sf. Împăraţi”; 1844; cult ortodox;

8 sat BĂIAŞU, com. PERIŞANInr. 27

Biserica de lemn „Sf. Dumitru”; 1886; cult ortodox;

9 oraş BĂILE GOVORA

str. Parcului nr. 1 Pavilionul Palace; 1914;

10 oraş BĂILE GOVORAstr. Parcului nr. 3

Cazinoul militar; înc. sec. XX

11 oraş BĂILE GOVORAstr. Tudor Vladimirescu nr. 102

Colecţia de arheologie şi artă religioasă „Gheorghe Petre”;

12 oraş BĂILE OLĂNEŞTIstr. Horea nr. 4

Biserica de lemn „Sf. Pantelimon” (Biserica lui Horea); 1746; cult ortodox

13 sat BĂLŢĂŢENI, com. Biserica de lemn „Sfinţii Îngeri”; 1773 -

309

TOMŞANI 1774; cult ortodox; 14 sat BĂRBĂTEŞTI, com.

BĂRBĂTEŞTIcartier Iernaticu

Biserica de lemn „Buna Vestire”; 1795; cult

ortodox; 15 sat BĂRBĂTEŞTI, com.

BĂRBĂTEŞTIcartier Poeni

Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1790; cult


BĂRBĂTEŞTIcătun Mierleşti

Biserica „Intrarea în Biserică”; 1776; cult ortodox;


cătun Vătăşeşti

Biserica „Sf. Nicolae”; 1712 - 1715; cult


BĂRBĂTEŞTIcătun Vătăşeşti

Casa Constantinescu I. Măriuca; sf. sec. XIX


cătun Vătăşeşti

Casa de lemn a preotului Gheorghe Pietraru; 1850 - 1860


la 8 km N de sat

Schitul Pătrunsa; 1740; cult ortodox; Biserica „Cuvioasa Paraschiva”; 1740; cult

ortodox21 sat BĂRBUCENI, com.

PRUNDENI [fosta comună Zăvideni]

Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, „Sfinţii Împăraţi”; 1815; cult ortodox;

22 sat BÂRLOGU, com. STOENEŞTI

Biserica de lemn „Sf. Dumitru”; 1757; cult ortodox

23 sat BÂRSEŞTI, com. BUDEŞTI [fosta comună Bercioiu]

Biserica „Adormirea Maicii Domnului”; 1817; cult ortodox

24 sat BÂRSEŞTI, com. MIHĂIEŞTI [fosta comună Buleta]


25 sat BECŞANI, com. FÂRŢĂŢEŞTI

Biserica „Sf. Nicolae”; 1816, ref. 1842 - 1850; cult ortodox

26 sat BENEŞTI, com. BĂLCEŞTI Casa Oteteleşenilor; 1713, adăugiri 1900 Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1746; cult

ortodox27 sat BERBEŞTI, com. LALOŞU

Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1850; cult ortodox;

28 sat BERCIOIU, com. BUDEŞTI

Biserica „Duminica Tuturor Sfinţilor”; 1834 - 1838; cult ortodox

29 sat BEREŞTI, com. LĂPUŞATA Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1610, ref. 1885 - 1887; cult ortodox

30 sat BERISLĂVEŞTI, com. BERISLĂVEŞTI

Mănăstirea Berislaveşti; 1754 - 1762; cult ortodox; Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi”, „Sf.

Gheorghe”31 sat BISTRIŢA, com. COSTEŞTI Mănăstirea Bistriţa; 1494, ref. 1847-1856,

1984-1997; cult ortodox; Biserica „Adormirea Maicii Domnului”;

32 sat BISTRIŢA, com. COSTEŞTI Mănăstirea Arnota; 1634; cult ortodox

310

Biserica „Sfinţii Arhangheli” Clădiri; 1852 - 1856

33 sat BISTRIŢA, com. COSTEŞTI Fostul Schit Păpuşa - Biserica „Sf. Grigore Decapolitul - Eleonul”; sec. XV - XVI; cult ortodox;

34 sat BISTRIŢA, com. COSTEŞTIîn Peştera Sf. Grigore Decapolitul

Biserica „Intrarea în Biserică”; ante 1633; cult ortodox

35 sat BISTRIŢA, com. COSTEŞTIîn Peştera Sf. Grigore Decapolitul

Biserica „Sfinţii Îngeri”; sec. XVII; cult

ortodox36 sat BISTRIŢA, com. COSTEŞTI

la E de sat Fostul Schitul Ţigania - Biserica „Naşterea

Maicii Domnului”; sec. XVII; cult ortodox;

37 sat BOCŞA, com. MĂCIUCA Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”; 1847 - 1848; cult ortodox;

38 sat BODEŞTI, com. ALUNUcartier Godeni

Biserica de lemn „Sfinţii Îngeri”; 1675; cult ortodox

39 sat BODEŞTI, com. BĂRBĂTEŞTI (fosta comună Bodeşti)

Fostul Schitul Bodeşti - Biserica „Sf. Treime”; 1732; cult ortodox; Zid de incintă; 1732; cult ortodox

40 sat BODEŞTI, com. BĂRBĂTEŞTI

cartier Drăgăneşti

Biserica „Intrarea în Biserică”; 1749; cult

ortodox; 41 sat BOGDĂNEŞTI, com.

BUJORENI Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1692-1698; cult

ortodox; 42 sat BOROŞEŞTI, com. SUTEŞTI

Biserica de lemn „Sfinţii Voievozi”; 1822 - 1896; cult ortodox;

43 sat BOTORANI, com. MĂCIUCA

Biserica „Sf. Nicolae”; 1797, ref. 1872; cult ortodox;

44 sat BRATOVEŞTI, com. PERIŞANI

Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1808, ref. 1880; cult ortodox;

45 sat BRĂTIA DIN DEAL, com. GALICEA (fosta comună Cremenari)


46 oraş BREZOI Gara Lotru; 1897 - 190247 oraş BREZOI

str. Eroilor nr. 147 , 148, 150, 151, 153

Locuinţele Societăţii „Carpatina”; sf. sec.

XIX - înc. sec. XX48 oraş BREZOI

str. Panduri nr. 6Biserica de lemn „Intrarea în Biserică”;

1789; cult ortodox49 sat BUCŞANI, com. IONEŞTI Biserica „Buna Vestire”; 1743; cult ortodox; 50 localitatea BUDA, oraş OCNELE

MARI Biserica „Sf. Treime” şi „Sf. Nicolae”;

1731; cult ortodox; 51 sat BUDEŞTI, com. BUDEŞTI Biserica „Sfinţii Arhangheli”; 1787; cult

ortodox; 52 sat BUDEŞTI, com. BUDEŞTI

Casa Lahovary; 1/2 sec. XIX53 sat BUDEŞTI, com. FĂUREŞTI Biserica „Adormirea Maicii Domnului”;

1825; cult ortodox; 54 sat BUDURĂŞTI, com.

STOENEŞTI Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”;

1755 - 1756; cult ortodox; 55 sat BUJORENI, com. BUJORENI Biserica „Adormirea Maicii Domnului”;

311

1812; cult ortodox; 56 sat BUJORENI [fost sat

RÂMNICU VÂLCEA (strămutat)], com. BUJORENI

la Muzeul satului Vâlceanu

Casa Velea; sec. XVIII

57 sat BULETA, com. MIHĂEŞTI [fosta comună BULETA]

Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”; 1837; cult

ortodox; 58 sat BUMBUIEŞTI, com.

BOIŞOARA Biserica „Buna Vestire” şi „Cuvioasa

Paraschiva”; 1816; cult ortodox; 59 sat BURDĂLEŞTI, com.

GUŞOIENIîn cimitir

Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1773; cult ortodox

60 sat CAPU DEALULUI, com. BĂBENI

Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”; 1799; cult ortodox

61 localitatea CĂCIULATA, oraş CĂLIMĂNEŞTI

Schitul „Sf. Ioan” de sub Piatră (Cozia

Veche); 1602; cult ortodox62 localitatea CĂCIULATA, oraş

CĂLIMĂNEŞTIMănăstirea Cozia

Mănăstirea Cozia; 1388 - 1391; cult ortodox;Biserica „Sfânta Treime”; 1388 Paraclisul „Adormirea Maicii Domnului”,

1583 Paraclisul „Duminica Tuturor Sfinţilor”,

1711 Casa Trapeza; 1853 Bolniţa „Sfinţii Apostoli”; 1542 - 1543

63 oraş CĂLIMĂNEŞTIInsula Ostrov

Mănăstirea Ostrov; 1520 - 1521; cult ortodox; Biserica „Naşterea Maicii Domnului”

64 oraş CĂLIMĂNEŞTIpe muntele Cozia

Mănăstirea Stănişoara (complex de clădiri); 1747; cult ortodox Biserica „Sf. Gheorghe”

65 oraş CĂLIMĂNEŞTIstr. Calea lui Traian nr. 403, şoseaua E 15A, la km 18

Pavilionul central; 1883;

66 oraş CĂLIMĂNEŞTIstr. Gării

Gara Jiblea; 1899

67 oraş CĂLIMĂNEŞTIstr. Tudor Vladimirescu nr. 18

Casa Dobrin; 1880


Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1711 - 1715; cult ortodox; Turn clopotniţă; 1711 - 1715


Casa Miscurici; 1850 - 1860

70 sat aparţinător CĂLINEŞTI, oraş BREZOI [fosta comună Racoviţă]

cartierul Călineşti, în cimitir

Biserica „Cuvioasa Paraschiva”; 1775; cult

ortodox71 sat CÂINENII MARI, com.

CÂINENIUliţa Mare nr. 216


Petcu şi Stoian ctitori72 sat CÂINENII MICI, com.

CÂINENIlângă Biserica „Sfinţii Voievozi”

Casă; sec. XIX

73 sat CÂINENII MICI, com.

312

CÂINENInr. 42, peste vale, în cimitir


74 sat CÂINENII MICI, com. CÂINENI

nr. 204, vis-a-vis de Biserica „Sfinţii Voievozi”

Casa Mateescu; sf. sec. XVIII

75 sat CÂINENII MICI, com. CÂINENI

Uliţa Bisericii nr. 176


76 sat CERNELELE, com. PĂUŞEŞTI [fosta comună OTĂSĂU]

Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului”; 1811; cult ortodox

77 sat CETĂŢEAUA, com. SUTEŞTI [fosta comună MITROFANI]

Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1792; cult ortodox;

78 localitatea CHEIA, oraş BĂILE OLĂNEŞTI

la cca. 12 km NV de sat

Schitul Pahomie; 1688; cult ortodox Biserica „Sf. Ilie”; 1688, ref. 1951; cult

ortodox79 localitatea CHEIA, oraş BĂILE

OLĂNEŞTIstr. Cheia nr. 87

Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1770 - 1778; cult ortodox;

80 localitatea CHEIA, oraş BĂILE OLĂNEŞTI

str. Cheia nr. 212

Schitul Iezer; sec. XVI; cult ortodox; Biserica „Intrarea în Biserică”; 1719 - 1720

Casa Stăreţiei; sec. XVI - XVII81 sat CIOCÂLTEI, com. ROEŞTI Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”;

1898; cult ortodox82 sat CIOROBEŞTI, com.

COSTEŞTI Biserica „Intrarea în Biserică”; 1750; cult

ortodox; 83 sat CIREŞU, com. STROIEŞTI

Biserica de lemn „Intrarea în Biserică”; 1782; cult ortodox

84 sat CIUCHEŢI, com. SINEŞTI Biserica de lemn „Sfinţii Voievozi”; 1806; cult ortodox;

85 sat CIUNGETU, com. MALAIA Biserica de lemn „Sf. Împăraţi”; 1861; cult ortodox

86 sat COASTA, com. GOLEŞTI Biserica „Cuvioasa Paraschiva”; 1747; cult ortodox

87 sat COASTA, com. PĂUŞEŞTI-MĂGLAŞI

Biserica „Sf. Nicolae”; 1693-1695; cult ortodox;

88 sat COPĂCENI, com. COPĂCENI Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”; 1775; cult ortodox;

89 sat COPĂCENI, com. COPĂCENIpeste apa Cernei

Biserica „Buna Vestire”; 1804; cult ortodox;

90 sat COPĂCENI, com. RACOVIŢA

Biserica de lemn „Sf. Nicolae", „ Sf. Filofteia”; 1805; cult ortodox;

91 sat CORNET, com. VAIDEENI Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”; 1893; cult ortodox;

92 sat COSTEŞTI, com. COSTEŞTI Biserica de lemn „Adormirea Maicii Domnului”; 1801; cult ortodox

93 sat COSTEŞTI, com. COSTEŞTI Stabilimentul băilor; sec. XX94 sat COSTEŞTI, com. COSTEŞTI

în faţa primăriei Casă cu prăvălie; sec. XIX

95 sat CREMENARI [fost sat MIJLOCU], com. GALICEA [fosta comună CREMENARI]

cartier Mijlocu

Biserica „Intrarea în Biserică” şi „Sf. Nicolae”; 1826 - 1828; cult ortodox;

313

96 sat CREŢENI, com. CREŢENI Biserica de lemn „Sfinţii Voievozi”; 1767; cult ortodox

97 sat DĂEŞTI, com. DĂEŞTI Biserica „Sf. Nicolae”; 1814; cult ortodox; 98 sat DÂNGEŞTI, com.

BERISLAVEŞTI Biserica „Buna Vestire”; 1820; cult ortodox

99 sat DEJOI, com. FÂRŢĂŢEŞTI Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1715, ref. 1836 -

1840; cult ortodox; 100 sat DELURENI [fost sat

BÂRSOIU], com. STOILEŞTI Biserica „Intrarea în Biserică”; 1840; cult

ortodox; 101 sat DEZROBIŢI [fost sat

MĂNĂSTIRENI], com. FRÂNCEŞTI [fosta comună FRÂNCEŞTI - MĂNĂSTIRENI]

fost sat Mânăstireni

Ansamblul Mănăstirii „Dintr-un Lemn”; sec. XVII; cult ortodox; Biserica „Naşterea Maicii Domnului”; 1634

- 1635 Biserica „Dintr-un Lemn”; sec. XVII,

refăcută 1814102 sat DIMULEŞTI, com.

MĂDULARI Biserica de lemn „Sf. Dumitru”; 1894; cult

ortodox103 sat DOBREŞTI, com. DĂNICEI Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1828; cult

ortodox; 104 sat DOBRUŞA [fost sat

DOBRUŞA DE SUS], com. ŞTEFĂNEŞTI

Schitul Dobruşa; înc. sec. XV; cult ortodox Biserica „Intrarea în Biserică”; înc. sec. XV;

cult ortodox105 sat DOBRUŞA, com.

ŞTEFĂNEŞTI Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1796; cult

ortodox; 106 sat DOZEŞTI, com.

FÂRTĂŢEŞTI Biserica „Sf. Nicolae”; 1830; cult ortodox

107 sat DRĂGANU, com. VALEA MARE

Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1820; cult ortodox

108 sat DRĂGĂNEŞTI, com. GOLEŞTI

Biserica „Sf. Nicolae”; 1848; cult ortodox

109 municipiul DRĂGĂŞANIcartier Capu Dealului

Biserica „Adormirea Maicii Domnului”;

1824; cult ortodox; 110 municipiul DRĂGĂŞANI

cartier Gârdeşti-Momoteşti Biserica „Sf. Nicolae”; 1820 - 1835; cult

ortodox; 111 oraş DRĂGĂŞANI

str. Bălcescu Nicolae nr. 18 Biserica „Sf. Ilie”; sec. XVIII, refăcută

1834; cult ortodox; 112 municipiul DRĂGĂŞANI

Piaţa Tudor Vladimirescu Casa Nae Petcu Ion; ante 1914

113 municipiul DRĂGĂŞANIstr. Tudor Vladimirescu nr. 38

Muzeul Podgoriei Drăgăşani (Casa

Bărăgan); 114 sat DRĂGOEŞTI, com.

DRĂGOEŞTI Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”; 1852 -

1853; cult ortodox; 115 sat DRĂGOEŞTI, com.

DRĂGOEŞTI Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi”; 1530,

adăugiri 1769 şi sec. XIX; cult ortodox; 116 sat DRĂGOEŞTI, com.

DRĂGOEŞTI Conacul Şuţu; 1880

117 sat DUMBRĂVEŞTI, com. TOMŞANI

Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”; 1757; cult ortodox

118 sat FĂUREŞTI, com. ZĂTRENI Biserica „Sf. Nicolae”; 1864; cult ortodox; 119 sat FÂRTĂŢEŞTI, com.

FÂRTĂŢEŞTI Biserica „Sf. Gheorghe”; 1838; cult ortodox;

314

120 sat FEDELEŞOIU, com. DĂEŞTI Fostul Schit Fedeleşoiu; 1673 - 1700; cult ortodox; Biserica „Sfinţii Apostoli”; 1673; cult

ortodox121 sat FOLEŞTII DE JOS, com.

TOMŞANI Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi”; 1767, ref.

1866; cult ortodox122 sat FRÂNCEŞTI, com.

FRÂNCEŞTI Biserica „Sf. Nicolae”; 1893; cult ortodox;

123 sat FUMURENI, com. LUNGEŞTI

Ruine biserică; sec. XVIII; cult ortodox

124 sat GĂNEŞTI, com. ZĂTRENI Biserica „Sf. Vasile" şi „Sf. Nicolae”; 1811; cult ortodox;

125 sat GĂUJANI, com. BOIŞOARAla intrarea în satul Găujani

Casa cu cadran solar; sf. sec. XIX

126 sat GEAMĂNA, com. DRĂGOEŞTI


127 sat GEAMĂNA, com. STOILEŞTI Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”; 1887; cult ortodox

128 sat GENUNENI, com. FRÂNCEŞTI [fosta comună FOLEŞTI]

Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi”; 1797; cult

ortodox; preot Tismăneanu, Matei ctitor129 sat GHIOROIU, com. GHIOROIU

Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1859 - 1863; cult ortodox

130 sat GIULEŞTI, com. FÂRTĂŢEŞTI

Biserica „Sf. Nicolae”; sec. XVIII, ref. 1832; cult ortodox;

131 sat GORUNEŞTI, com. BĂLCEŞTI

Casa protopopului Cârstea; 1816

132 sat GORUNEŞTI, com. BĂLCEŞTI

cartier Popeşti


ortodox; 133 sat GORUNEŞTI, com.

SLĂTIOARAcartier Vioreşti


ortodox; 134 sat GOVORA, com. MIHĂEŞTI

[fosta comună BULETA]cartier Mahalaua Mare, în cimitir

Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; adusă în

1804 din Genuneni; cult ortodox

135 sat GRĂDIŞTEA, com. GRĂDIŞTEA

Biserica „Sf. Împăraţi” şi „Sf. Matei”; 1840;

cult ortodox; 136 sat GRĂDIŞTEA, com.

GRĂDIŞTEAUliţa Primăriei (vis-a-vis de Primărie)

Casa Voichiţii Ion; sf. sec. XIX

137 sat GREBLEŞTI, com. CÂINENInr. 134

Biserica „Cuvioasa Paraschiva”; 1793 - 1797; cult ortodox;

138 sat GROŞI, com. CERNIŞOARA Biserica „Sf. Nicolae”; 1892; cult ortodox; Ereu, Tudor ctitor

139 sat GURA VĂII, com. BUJORENI Biserica „Sf. Gheorghe”; 1758; cult ortodox;

140 localitatea GURGUIATA, oraş BĂILE OLĂNEŞTI

Schitul Bradu; cult ortodox; Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”; 1784; cult

ortodox141 sat GUŞOENI, com. GUŞOENI Biserica de lemn „Intrarea în Biserică”;

315

cartier Butari 1550, ref. 1915; cult ortodox142 sat GUŞOIANCA, com.

GUŞOENI Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1773; cult

ortodox143 sat HERĂŞTI, com. GHIOROIU Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1791, ref.

ulterior; cult ortodox144 oraş HOREZU

cartier Bălăneşti Biserica „Duminica Tuturor Sfinţilor”;

1659; cult ortodox; mitropolit Ştefan ctitor

145 oraş HOREZUcartier Olari

Biserica „Sfinţii Voievozi”, „ Sf. Vasile”; 1826; cult ortodox;

146 oraş HOREZUstr. Constantin Brâncoveanu nr. 2

Biserica „Intrarea în Biserică”, „Sf. Ioan Botezătorul” (Biserica din Târg); 1800 - 1804; cult ortodox;

147 sat IGOIU, com. ALUNU Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”; 1752; cult ortodox

148 sat IONEŞTI, com. IONEŞTI Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1770; cult ortodox;

149 sat IONEŞTI, com. IONEŞTICartier (fost sat) Obeni


150 sat IRIMEŞTI, com. BĂLCEŞTI Biserica „Sf. Nicolae”; 1884; cult ortodox151 sat IZBĂŞEŞTI, com. MILCOIU Biserica de lemn „Adormirea Maicii

Domnului”; sec. XVIII; cult ortodox152 sat JAROŞTEA, com. GLĂVILE Biserica „Sf. Dumitru”; 1882; cult ortodox; 153 localitatea JIBLEA VECHE, oraş

CĂLIMĂNEŞTIstr. 24 Ianuarie nr. 25

Casa Popescu Vergiliu; sec. XVIII

154 localitatea JIBLEA VECHE, oraş CĂLIMĂNEŞTI

str. Bălcescu Nicolae nr. 1, în centrul localităţii „la Monument”

Biserica „Adormirea Maicii Domnului”; sec. XVIII, ref. 1857 - 1862; cult ortodox

155 sat LĂDEŞTI, com. LĂDEŞTI Spitalul Vechi; 1881156 sat LINIA PE VALE, com.

DĂNICEI Biserica „Sf. Trei Ierarhi”; sec. XVIII, ref.

1853; cult ortodox; 157 localitatea LUNCA, oraş OCNELE

MARIstr. Goroniş nr. 31

Fosta Mănăstire Titireciu; 1577, reclădită 1724; cult ortodox; Biserica „Sf. Ioan Gură de Aur”; 1577,

reclădită 1724, adăugiri ulterioare158 sat MALAIA, com. MALAIA

în cimitir Biserica de lemn „Sf. Nicolae şi Cuvioasa

Paraschiva”; 1807; cult ortodox; 159 sat MALU, com. STOILEŞTI Biserica de lemn „Adormirea Maicii

Domnului”; 1799; cult ortodox160 sat MAMU, com. MĂDULARI Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1891; cult

ortodox; 161 sat MARCEA, com. IONEŞTI

Biserica de lemn „Sfinţii Voievozi”; 1866 - 1868; cult ortodox

162 sat MARIŢA, com. VAIDEENI Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”; 1556 - 1557; cult ortodox;

163 sat MATEEŞTI, com. MATEEŞTIcătun Călărăşeşti

Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”; 1720, ref. 1803; cult ortodox;

164 sat MATEEŞTI, com. MATEEŞTI„Măgura”, peste apa Târâia

Casa Drăghici Constantin; sf. sec. XIX

165 sat MĂGURA, com. MIHĂIEŞTI Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”; 1834; cult ortodox;

316

166 sat MĂGURENI, com. GUŞOENI Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”; 1766, ref. 1803; cult ortodox

167 sat MĂLDĂREŞTI, com. MĂLDĂREŞTI

Biserica „Sf. Nicolae” şi „Sf. Voivozi”; 1774 - 1790; cult ortodox;


Cula Duca (Complexul muzeal Măldăreşti); 1827


Cula Greceanu (Complexul muzeal Măldăreşti); sec. XVIII


Conac (Sanatoriul TBC); sec. XX

171 sat MĂLDĂREŞTII DE JOS, com. MĂLDĂREŞTI

Biserica de lemn „Sf. Dumitru”; 1801, ref. 1888; cult ortodox;

172 sat MĂNĂILEŞTI [fost sat GENUNENI], com. FRÂNCEŞTI [fosta comună FOLEŞTI]

Biserica „Înălţarea Domnului”; 1684; cult

ortodox; 173 sat MÂNGURENI, com.

NICOLAE BĂLCESCU Biserica „Adormirea Maicii Domnului”;

1888; cult ortodox174 sat MECEA, com. ZĂTRENI

Uliţa Principală Casa Madolu Marin; înc. sec. XX, adăug.

1950175 sat MIEREA, com. GHIOROIU Biserica „Sfinţii Voievozi”; sec. XVI; cult

ortodox176 sat MIHĂEŞTI, com. MIHĂEŞTI Conacul Vintilă Brătianu; 4/4 sec. XIX, cu

adăugiri177 sat MILCOIU, com. MILCOIU Biserica „Adormirea Maicii Domnului”;

1875; cult ortodox; 178 sat MILEŞTI, com. FĂUREŞTI

Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”; 1684, refăcută 1829; cult ortodox;


Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”; 1906; cult ortodox;

180 sat MITROFANI, com. SUTEŞTI”La nuc”

Biserica de lemn „Sfinţii Voievozi”; 1813; cult ortodox;

181 sat MLĂCENI, com. PERIŞANInr. 205

Biserica de lemn „Sf. Gheorghe”; 1840; cult ortodox

182 sat MODOIA, com. CERNIŞOARA

Biserica „Sfinţii Arhangheli”; 1712, ref. 1896; cult ortodox;

183 sat MOLOGEŞTI, com. LALOŞU Biserica „Cuvioasa Paraschiva”; 1859; cult ortodox;

184 sat MOŞTENI, com. FRÂNCEŞTIcartier Mănăileşti


ortodox; 185 sat MOŞTENI [fost sat

MĂNĂSTIRENI], com. FRÂNCEŞTI

„Colnic”

Fostul schit Colnic; cult ortodox Biserica „Naşterea Maicii Domnului”; 1742;

cult ortodox

186 sat MRENEŞTI, com. CREŢENI Biserica de lemn „Intrarea în Biserică”; 1771; cult ortodox;

187 sat MUEREASCA, com. MUEREASCA


188 sat NEGHINEŞTI, com. STOENEŞTI

Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”; 1819; cult ortodox;

189 sat NEGRENI-MIHĂIEŞTI, com. MIHĂIEŞTI

nr. 198


190 sat NEMOIU, com. AMĂRĂŞTI Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1832; cult ortodox

317

191 sat NEŢEŞTI, com. STOILEŞTI [fosta comună URŞI]

Biserica de lemn „Adormirea Maicii

Domnului”; 1824; cult ortodox192 sat NISIPI, com. FÂRTĂŢEŞTI Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1713, ref. 1858

- 1861; cult ortodox193 sat OBISLAVU, com.

GRĂDIŞTEA Biserica de lemn „Adormirea Maicii

Domnului”; 1763; cult ortodox; 194 sat OBOGENI, com. STOILEŞTI Biserica de lemn „Intrarea în Biserică”;

1830; cult ortodox; 195 oraş OCNELE MARI Clădirea băilor cu apă sărată; sec. XIX196 oraş OCNELE MARI

str. Bălcescu Nicolae nr. 11 Ruinele bisericii „Adormirea Maicii

Domnului”; 1560, adăugiri 1746; cult ortodox

197 oraş OCNELE MARIstr. Cuza Alexandru Ioan

Biserica „Sf. Gheorghe Domnesc”; 1676; cult ortodox

198 oraş OCNELE MARIstr. Cuza Alexandru Ioan

Casa Ghivercea; sec. XVIII

199 oraş OCNELE MARIstr. Teilor



str. Ştrandului

Stabilimentul băilor; sf. sec. XIX

201 localitatea OLĂNEŞTI, oraş BĂILE OLĂNEŞTI

str. Cartierul Nou nr. 1

Casa Bădescu; 1718


str. Olănescu, prof. dr. nr. 2




Casa Olănescu; sec. XIX


str. Tudor Vladimirescu nr. 105, cartier Cormoşeşti

Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”; 1820; cult

ortodox;


str. Tudor Vladimirescu nr. 105, cartierul Valea cu Case


206 sat OLTEANCA, com. GLĂVILEcartier Chituci


ortodox207 sat OLTEANCA, com. GLĂVILE

cartier SânculeştiBiserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”;

1782; cult ortodox208 sat OLTENI, com. BUJORENI Biserica „Sf. Nicolae” a fostului schit Olteni;

1580 - 1590, extinsă 1830; cult ortodox; 209 sat OPĂTEŞTI, com. GOLEŞTI Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”;

1767; cult ortodox210 sat OTEŞANI, com. OTEŞANI

cartier Burta-Mironeşti Biserica „Buna Vestire”; 1740; cult ortodox;

211 sat OTEŞANI, com. OTEŞANIstr. Principală, pe D. N. 67 C

Casa Dumitrescu Ion; sf. sec. XIX

212 sat OTETELIŞU, com. BĂLCEŞTI

în cimitir

Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1774; cult

ortodox;

318

213 sat PADINA, com. AMĂRĂŞTI Biserica „Sf. Nicolae”; 1812; cult ortodox; protopop Dobre ctitor

214 sat PĂRĂUŞANI, com. LIVEZI Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1807; cult ortodox

215 localitatea PĂUŞA, oraş CĂLIMĂNEŞTI

la 600 m de staţia C. F. R. Turnu

Mănăstirea Turnu; sec. XVII; cult ortodox; Biserica „Intrarea în Biserică”; 1676, rep.,

zugrăvită 1846 Biserica „Schimbarea la Faţă”; 1897 - 1901 Chilii rupestre; 1843

216 localitatea PĂUŞA, oraş CĂLIMĂNEŞTI

str. Basarab, în cimitirul Păuşa

Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1654 - 1658, ref.

1854 - 1857; cult ortodox; 217 sat PĂUŞEŞTI-MĂGLAŞI, com.

PĂUŞEŞTI-MĂGLAŞIcartier Chiciura

Biserica „Intrarea în Biserică”; 1780; cult ortodox

218 sat PĂUŞEŞTI-OTĂSĂU, com. PĂUŞEŞTI-OTĂSĂU

Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1854 - 1859; cult ortodox;

219 sat PÂRÂIENII DE MIJLOC, com. LIVEZI

Biserica „Întâmpinarea Domnului”; 1825;

cult ortodox; 220 sat PÂRÂIENII DE SUS, com.

LIVEZI Biserica „Sf. Dumitru”; 1840 - 1841; cult

ortodox221 sat PERIŞANI, com. PERIŞANI Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”;

1797 - 1799; cult ortodox222 sat PIETRARI, com. PĂUŞEŞTI-

MĂGLASI Conacul Oromulu; sec. XIX

223 sat PIETRARI, com. PIETRARI Biserica de lemn „Sfinţii Voievozi”; 1865; cult ortodox;

224 sat PIETRARI, com. PIETRARIcătun Bârlogu


225 sat PIETRARII DE SUS, com. PIETRARI

Biserica „Buna Vestire” (Schitul Climent);

1742; cult ortodox; 226 sat PIETRENI, com. COSTEŞTI

cartier Ciorobeşti Fostul Schit Păr; cult ortodox; Biserica „Intrarea în Biserică”; 1758; cult

ortodox227 sat PIETRENI, com. COSTEŞTI

cartier Grămeşti Biserica de lemn „Adormirea Maicii

Domnului” (Schitul Grămeşti); 1664; cult ortodox;

228 sat PIETRENI, com. COSTEŞTI„La 40 de izvoare”

Fostul schit "De Sub Piatră"; 1700-1701; cult ortodox;

Biserica „Sf. Nicolae”; 1700-1701; cult ortodox

229 localitatea PIETRIŞU, oraş BĂILE OLĂNEŞTI

Fostul schit Comanca; cult ortodox; Biserica „Toţi Sfinţii”; 1736; cult ortodox

230 sat PIETROASA, com. SUTEŞTI Biserica de lemn „Adormirea Maicii

Domnului”; 1536 - 1537, modif. 1780, reamplasată în 1822; cult ortodox

231 sat PISCU MARE, com. STOENESTI

Schitul Jgheaburi; cult ortodox; Biserica „Naşterea Maicii Domnului”; 1640

- 1826; cult ortodox232 sat PLEŞEŞTI, com. ROŞIILE Biserica „Intrarea în Biserică”; 1693; cult

ortodox;

319

233 sat PLEŞOIU, com. LIVEZI Biserica „Sf. Nicolae”, „Intrarea în Biserică”; 1803 - 1807; cult ortodox;

234 sat POENIŢA, com. GOLEŞTI Biserica „Sf. Gheorghe”; 1820; cult ortodox

235 sat POJOGI, com. STROEŞTI Biserica „Sf. Treime”; 1819 - 1820; cult ortodox;

236 sat POPEŞTI, com. SINEŞTIîn cimitir

Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1693, ref. 1834;

cult ortodox; 237 sat POPEŞTI, com. STOENEŞTI

cartier Cacova Biserica de lemn „Sfinţii Voievozi”; 1782;

cult ortodox; 238 sat PREDEŞTI, com. NICOLAE

BĂLCESCUîn cimitir

Biserica „Sf. Dumitru”; sec. XVIII; cult

ortodox;239 sat aparţinător PROIENI, oraş

BREZOI Biserica „Toţi Sfinţii”; 1794 - 1798; cult

ortodox; 240 sat aparţinător PROIENI, oraş

BREZOI Podul de cale ferată de peste Olt; 1897 -

1902241 sat PRUNDENI, com.

PRUNDENIcartier Tătăroaia

Biserica de lemn „Sfinţii Voievozi” (capelă

de cimitir); sec. XVIII; cult ortodox242 sat RACOVIŢA, com. BUDEŞTI


243 sat RACOVIŢA, com. RACOVIŢA

Biserica „Sf. Nicolae”, „Cuvioasa

Paraschiva”; 1812; cult ortodox; 244 sat RACOVIŢA, com.

RACOVIŢAuliţa spre Bratoveşti

Casa Predescu Tatiana; înc. sec. XX

245 sat RACU, com. SUTEŞTI Biserica de lemn „Sfinţii Voievozi”; 1808 - 1813; cult ortodox;

246 municipiul RÂMNICU VÂLCEA Fostul schit Troian; 1843; Biserica „Tăierea Capului Sf. Ioan

Botezătorul”; cult ortodox Turn clopotniţă

247 municipiul RÂMNICU VÂLCEAcartier Arhangheli

Biserica fostei mănăstiri „Sfinţii Arhangheli”; 1489-1490, ref. 1725; cult ortodox;

248 municipiul RÂMNICU VÂLCEAcartier Căzăneşti

Biserica „Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru”;

1810; cult ortodox; 249 municipiul RÂMNICU VÂLCEA

str. Antim Ivireanu nr. 5 Fostul schit Inăteşti; cult ortodox Biserica „Buna Vestire”; 1751; cult ortodox Casa Olănescu; sec. XVIII

250 municipiul RÂMNICU VÂLCEAstr. Avramescu Emil nr. 11

Biserica „Sf. Gheorghe”; ref. 1737-1738; cult ortodox;

251 municipiul RÂMNICU VÂLCEAstr. Avrămescu Emil nr. 1, Piaţa agro-alimentară centrală

Hală; 1902

252 municipiul RÂMNICU VÂLCEAstr. Calea lui Traian nr. 133

Biserica „Cuvioasa Paraschiva”; 1554 - 1557, ref. 1790, 1840; cult ortodox;


Biserica „Toţi Sfinţii”; 1762 - 1764; cult ortodox;

320


Sediul Băncii Române de Dezvoltare (Fosta

casă Slăvitescu); 1909255 municipiul RÂMNICU VÂLCEA

str. Calea lui Traian nr. 358, pe dealul Cetăţuia

Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1677 - 1680 (ref. 1850 - 1853); cult ortodox; Fostul Schit Cetăţuia; 1677 - 1680;

256 municipiul RÂMNICU VÂLCEABd. Carol I nr. 10

Judecătoria Rm. Vâlcea (Parchetul Vâlcea); sf. sec. XIX

257 municipiul RÂMNICU VÂLCEAstr. Carol I nr. 25

Muzeul de Artă (Casa „Simian”); 1937 - 1939;

258 municipiul RÂMNICU VÂLCEAstr. Carol I nr. 43

Ansamblul episcopal Râmnicu Vâlcea; sec. XVI - XIX Catedrala „Sf. Nicolae”; sec. XVI - 1856;

cult ortodox Palatul Episcopal; 1850 (refăcut la 1889); Palatul Episcopal; 1850 (refăcut la 1889); Biserica-bolniţă „Adormirea Maicii

Domnului”; 1745 - 1746; cult ortodox; Clădiri; sec. XIX - XX

259 municipiul RÂMNICU VÂLCEAstr. Constantin Brâncoveanu nr. 1

Biserica „Sf. Dumitru”; sec. XV, 1784; cult

ortodox; Bujoreanu, Preda ctitor260 municipiul RÂMNICU VÂLCEA

str. Magheru Gheorghe, general nr. 42, la intersecţia cu B-dul Bălcescu N.

Pavilionul central al spitalului nr. 2; 1891

261 municipiul RÂMNICU VÂLCEA

Scuarul Mircea cel Batrân nr. 3 Biserica „Buna Vestire”; sec. XVI, ref.

1747; cult ortodox; 262 municipiul RÂMNICU VÂLCEA

Scuarul Mircea cel Batrân nr. 5 Casa Socoteanu - Lahovary; sec. XVIII

263 municipiul RÂMNICU VÂLCEAScuarul Mircea cel Bătrân

Biserica „Sf. Anton din Padova”; 1723; cult

ortodox264 municipiul RÂMNICU VÂLCEA

str. Praporgescu, general nr. 14 Primăria Râmnicu Vâlcea; 1908

265 municipiul RÂMNICU VÂLCEAstr. Praporgescu, general nr. 19, la intersecţia Calea lui Traian cu B-dul Bălcescu N. şi str. Praporgescu, general

Colegiul „ Alexandru Lahovari” (Fost

„Nicolae Bălcescu”); 1913 - 1930;

266 municipiul RÂMNICU VÂLCEAstr. Regina Maria nr. 19

Casa Alexiu Alecu; 1903

267 municipiul RÂMNICU VÂLCEAScuarul Revoluţiei nr. 1

Tribunalul judeţean Vâlcea; 1900

268 municipiul RÂMNICU VÂLCEAScuarul Revoluţiei nr. 2

Tribunal judeţului Vâlcea (Fosta Casă de Cultură); 1900

269 municipiul RÂMNICU VÂLCEABd. Tudor Vladimirescu nr. 6

Poşta veche - ambele corpuri de clădiri; sf. sec. XIX, înc. sec. XX; arhitect Cerchez, Grigore


Şcoala Populară de Artă; înc. sec. XX


Casa N. Balotescu; înc. sec. XX

272 localitatea RÂURENI, municipiul Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1746; cult

321

RÂMNICU VÂLCEA ortodox; 273 sat ROBEŞTI, com. CÂINENI

nr. 80 Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1798; cult

ortodox; 274 sat ROEŞTI [fost sat PĂUNEŞTI],

com. ROEŞTIcartier Păuneşti

Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1799; cult

ortodox; 275 sat aparţinător ROMANII DE JOS,

oraş HOREZU Mănăstirea Hurezi; 1692; cult ortodox; Biserica „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” Paraclisul „Naşterea Maicii Domnului”;

1697 Biserica Mare; 1697 Palatul Domnesc; 1692 - 1697 Trapeză; 1692 - 1697

276 sat aparţinător ROMANII DE JOS, oraş HOREZU Biserica „Sfinţii Îngeri - Bârzoteni”; 1821;

cult ortodox; 277 sat aparţinător ROMANII DE JOS,

oraş HOREZU Ruinele Schitului „Sf. Ioan”; sec. XVII; cult ortodox

278 sat aparţinător ROMANII DE JOS, oraş HOREZU

cartier Ţigănia

Biserica „Sfinţii Îngeri”; 1700; cult ortodox


la 1 km V de mănăstire

Schitul „Sf. Ştefan”; 1703; cult ortodox;

Biserică; 1703; cult ortodox


la 500 m N de mânăstire

Schitul „Sfinţii Apostoli”; 1698; cult

ortodox; Biserică; 1698; cult ortodox


la E de mânăstire

Ruinele bolniţei Mănăstirii Horezu; 1696 - 1699; cult ortodox; Biserica „Adormirea Maicii Domnului”;

1696 - 1699; cult ortodox282 sat ROŞIOARA, com. BERBEŞTI

cartier Păsărei Biserica de lemn „Sf. Dimitrie”; 1819; cult

ortodox; 283 sat RUDA, com. BUDEŞTI [fosta

comună BERCIOIU] Biserica „Sfinţii Voievozi”; sf. sec. XVI, modif. 1772; cult ortodox;

284 sat RUNCU, com. RUNCU

Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1577, ref. 1855; cult ortodox;

285 sat SĂLĂTRUCEL, com. SĂLĂTRUCEL

lângă şcoală

Gospodărie de tip ocolnic; înc. sec. XX

286 sat SÂMBOTIN [fost sat DĂEŞTI], com. DĂEŞTI

Biserica „Intrarea în Biserică” şi „Sf. Grigore Decapolitul”; 1774 - 1782; cult ortodox; Olănescu, Ilie ctitor; pictor Dinu, Manole

287 sat SÂMBOTIN, com. DĂEŞTI Casa Panca; înc. sec. XX288 sat SCĂRIŞOARA, com.

MIHĂEŞTI [fosta comună BULETA]

Ansamblul mănăstirii Govora; 1492 - 1496; cult ortodox; Biserica „Adormirea Maicii Domnului”; sec.

322

cartier Ţigănia XV, ref. 1783 Ansamblul Mănăstirii Govora; sec. XV, ref.

1787289 sat SCĂUENI, com.

BERISLĂVEŞTI Fostul schit Săueni; 1796 - 1802; cult ortodox; Biserica „Buna Vestire” şi „Sf. Nicolae”;

1796 - 1802; cult ortodox 290 sat desfiinţat SCHITU, com.

NICOLAE BĂLCESCU Biserica „Intrarea în Biserică” a fostului schit Corbi (Fluturel); 1832; cult ortodox;

291 sat SECIU, com. FÂRŢĂŢEŞTI

Biserica de lemn „Sfinţii Voievozi”; 1900; cult ortodox;

292 sat SINEŞTI, com. SINEŞTI

Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”; 1746, extinsă 1839; cult ortodox;

293 sat SINEŞTI, com. SINEŞTI

Casa Petrescu Vasile; sf. sec. XIX294 sat SINEŞTI, com. SINEŞTI Spitalul vechi; 1891295 sat SINEŞTI, com. SINEŞTI

cătun Ganea Ruinele bisericii „Sf. Nicolae”; 1738; cult

ortodox; 296 sat SINEŞTI, com. SINEŞTI

str. Principală Casa Petrescu Aurelia; sf. sec. XIX

297 sat SLĂTIOARA, com. SLĂTIOARA

Biserica „Naşterea Maicii Domnului”; 1705; cult ortodox;

298 sat SLĂTIOARA, com. SLĂTIOARA

cartier Mărăşeşti

Biserica de lemn „Buna Vestire” şi „Cuvioasa Paraschiva”; sec. XVIII; cult ortodox

299 localitatea SLĂTIOARELE, oraş OCNELE MARI

Fosta mănăstire Slătioarele; cult ortodox; Biserica „Sf. Nicolae”; 1568 - 1574, modif.

ulterior300 sat SLĂVITEŞTI, com.

ŞIRINEASCAla 500 m N de sat

Ruinele bisericii „Sfinţii Voievozi”; 1740 - 1750; cult ortodox;

301 sat SPINU, com. PERIŞANInr. 154


302 sat STĂNCULEŞTI, com. FÂRŢĂŢEŞTI Biserica „Sf. Nicolae”; 1868; cult ortodox;

303 sat STĂNEŞTI, com. STĂNEŞTI

Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”; 1894 - 1896; cult ortodox

304 sat STĂNEŞTI, com. STOILEŞTI

Biserica de lemn „Sfinţii Voievozi”; sec. XVIII; cult ortodox; Ostroveanu, Iancu ctitor

305 sat STĂNEŞTI - LUNCA, com. LUNGEŞTI

Ansamblul Mănăstirii Mamu; cult ortodox; Biserica „Sf. Nicolae”; 1696 - 1699 Biserica de lemn „Sf. Treime”; 1833

306 sat STĂNEŞTI-LUNCA, com. LUNGEŞTI Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a

fostei mănăstiri Stăneşti; 1536, extinsă

323

sec. XVII; cult ortodox; 307 sat STOENEŞTI, com.

STOENEŞTI Biserica „Cuvioasa Paraschiva”; 1860; cult ortodox;

308 sat STOENEŞTI, com. STOENEŞTI Conac; sf. sec. XIX

309 sat STOILEŞTI [fost sat POPEŞTI], com. STOILEŞTI

Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1752; cult ortodox

310 sat STOILEŞTI [fost sat POPEŞTI], com. STOILEŞTI

cătun Văcălia

Biserica „Adormirea Maicii Domnului”; 1810; cult ortodox; Mazilu, Ştefan şi Ion ctitori

311 sat STRĂCHINEŞTI, com. GRĂDIŞTEA

Biserica „Intrarea în Biserică”; 1748; cult ortodox;

312 sat SUIEŞTI, com. STĂNEŞTI Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”; 1746; cult ortodox

313 sat SURPATELE, com. FRÂNCEŞTI

Mănăstirea Surpatele; 1703 - 1706; cult ortodox; Biserica „Sfinţii Arhangheli”; 1706

314 sat SUTEŞTI, com. SUTEŞTI Biserica de lemn „Adormirea Maicii

Domnului”; 1780; cult ortodox315 sat ŞERBĂNEŞTI, com.

ŞTEFĂNEŞTI Fosta mănăstirea Morunglavul; 1746 - 1753; cult ortodox; Biserica „Sf. Evanghelist Matei”

316 sat ŞTEFĂNEŞTI, com. MĂCIUCA


317 sat ŞTEFĂNEŞTI, com. ŞTEFĂNEŞTI

Biserica de lemn „Sfinţii Voievozi”; 1818; cult ortodox

318 sat ŞTIRBEŞTI, com. GHIOROIU

Biserica „Cuvioasa Paraschiva”; 1784, ref. 1837 - 1838; cult ortodox

319 sat ŞUTA, com. MUEREASCA Mănăstirea Frăsinei; cult ortodox; Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”; 1762 - 1763

320 sat ŞUTA, com. MUEREASCAla 3 km de sat

Mănăstirea Frăsinei; cult ortodox; Sf. Ierarh

Calinic ctitor Biserica „Adormirea Maicii Domnului”;

1860 - 1863321 sat ŞUŞANI, com. ŞUŞANI Biserica de lemn „Sf. Împăraţi”; 1779; cult

ortodox; 322 sat ŞUŞANI, com. ŞUŞANI Biserica de lemn „Sf. Dumitru”; 1802, ref.

1895; cult ortodox323 sat TANISLAVI, com.

FÂRŢĂŢEŞTI Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”; 1864; cult

ortodox; 324 sat TÂRGU GÂNGULEŞTI, com.

BERBEŞTIcătun Slăveşti


325 sat TEIU, com. GALICEA Biserica „Adormirea Maicii Domnului”; 1752; cult ortodox;

326 sat TEIUŞU, com. BUNEŞTI

Biserica „Sf. Nicolae” a fostului schit; 1736;

324

cult ortodox; 327 sat TETOIU, com. TETOIU

Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, „Sf. Nicolae”; 1792; cult ortodox;

328 sat TIGHINA, com. VOICEŞTI

Casa I. Popescu-Tighina; 1924 - 1926; 329 sat TITEŞTI, com. PERIŞANI

nr. 164 Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1761; cult

ortodox; 330 sat TURCEŞTI, com. MATEEŞTI Biserica „Sf. Nicolae” şi „Sf. Gheorghe”;

1859; cult ortodox; 331 sat TURCEŞTI, com. MATEEŞTI Biserica „Cuvioasa Paraschiva” şi „Toţi

Sfinţii”; 1833; cult ortodox; 332 sat TURCEŞTI, com. MATEEŞTI Ruinele bisericii „Intrarea în Biserică”; sec.

XVIII; cult ortodox333 sat TUŢULEŞTI [fost sat

CĂLINEŞTI], com. RACOVIŢA Mănăstirea Cornet; 1666; cult ortodox Biserica „Tăierea Capului Sf. Ioan

Botezătorul”334 sat TUŢULEŞTI, com.

RACOVIŢA Gara Cornet; 1899 - 1902

335 sat TUŢULEŞTI, com. RACOVIŢA

Tunelul Cornet; 1899

336 localitatea ŢEICA, oraş OCNELE MARI

Biserica „Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru”; 1726; cult ortodox;

337 sat ŢEPEŞTI, com. TETOIU Biserica „Sf. Nicolae”; 1882; cult ortodox338 sat aparţinător URSANI, oraş

HOREZU Biserica „Intrarea în Biserică” şi „Sf. Ioan

Botezătorul”; 1800; cult ortodox; 339 sat URSOAIA, com. PESCENA


340 sat URŞI, com. POPEŞTI [fosta comună DĂEŞTI] Biserica de lemn „Buna Vestire” şi „Sf.

Voievozi”; 1757; cult ortodox; 341 sat VAIDEENI, com. VAIDEENI

Biserica „Sf. Ioan Botezătorul”; 1870 - 1877; cult ortodox

342 sat VAIDEENI, com. VAIDEENI Joagăr hidraulic; sec. XIX Moară de apă; sec. XIX Dărac; sec. XIX Piuă hidraulică; sec. XIX

343 sat VALEA BĂLCEASCĂ, com. NICOLAE BĂLCESCU

Casa Nicolae Bălcescu; sec. XIX - XX Biserică de lemn; sec. XVIII, mutată aici în

1973 din Gâltofani; cult ortodox344 sat VALEA CHEII [fost sat

SĂRĂCINEŞTI], com. PĂUŞEŞTI-MĂGLAŞI

Mănăstirea Sărăcineşti; 1688; cult ortodox; Biserica „Adormirea Maicii Domnului”

345 sat VALEA GRĂDIŞTEI, com. GRĂDIŞTEA Biserica de lemn „Sfinţii Voievozi”; 1816;

cult ortodox;346 sat VALEA MARE, com.

BĂBENI Biserica „Sf. Dumitru”; 1849; cult ortodox;

325

347 sat VALEA MARE, com. BERBEŞTI Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; 1863; cult

ortodox; 348 sat VALEA MARE, com. VALEA

MARE Biserica „Cuvioasa Paraschiva”; 1880; cult ortodox

349 sat VALEA RÂULUI (fost sat FLĂMÂNDA), com. GALICEA (fosta comună CREMENARI)

Fostul Schit Flămânda; 1596; cult ortodox; Biserica „Sfinţii Apostoli”; 1596; cult

ortodox Clopotniţă; 1596 Zid de incintă; 1596

350 sat VALEA SCHEIULUI, com. DĂNICEI Biserica de lemn „Înălţarea Domnului”;

1767; cult ortodox351 sat VALEA VĂLENI, com.

ZĂTRENI Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva”;

1814; cult ortodox; 352 sat VĂLENI, com. ZĂTRENI Biserica „Sfinţii Voievozi”; 1864; cult

ortodox353 sat VĂTĂŞEŞTI, com. GOLEŞTI Biserica „Buna Vestire” şi „Sf. Ioan”; 1805;

cult ortodox354 sat VIIŞOARA, com.

FRÂNCEŞTI Biserica de lemn „Sfinţii Voievozi”; 1806;

cult ortodox; 355 sat VLĂDEŞTI, com. VLĂDEŞTI Biserica „Buna Vestire”; 1773, adăugiri

1898; cult ortodox; 356 sat VLĂDEŞTI, com. VLĂDEŞTI Casa Constantinescu N.; sec. XIX357 sat VOICEŞTI, com. VOICEŞTI Biserica „Sf. Nicolae”; 1839; cult ortodox; 358 sat VOINEASA, com.

VOINEASAstr. Duca I.G. nr. 80

Casa-prăvălie Turturea Maria; 1910

359 sat ZĂTRENI, com. ZĂTRENI Biserica „Sf. Nicolae”; 1734; cult ortodox; 360 sat ZĂTRENI, com. ZĂTRENI Biserica de lemn „Sf. Ioan Botezătorul”;

1700 - 1750; cult ortodox361 sat ZĂTRENI, com. ZĂTRENI Cula Zătreanu; 1754, adaosuri sec. XX362 sat ZĂTRENI, com. ZĂTRENI

Conac; sec. XIX363 sat ZĂVIDENI, com. PRUNDENI

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sf. Împăraţi”; 1815; cult ortodox

364 sat ZĂVOIENI, com. MĂCIUCAîn cimitir


365 sat ZGUBEA, com. ROŞIILE

Biserica de lemn „Sf. Nicolae”; sec. XVIII; cult ortodox

(Sursa: Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional)

326

Turism Cultural Curs

Documents

Transcript of Turism Cultural Curs