EXTINDEREA UE-TURCIA

Profesor coordinator: Studenţi:

Drăgan Gabriela Capbun Diana

Colţ Cătălina

Seria A,Grupa 920

-1-

Cuprins

Extinderea UE..............................................................................................................................................3

Probleme şi costuri ale extinderii Uniunii Europene....................................................................................4

EXTINDEREA UE în TURCIA..........................................................................................................................5

Turcia-Date generale...................................................................................................................................5

Sistemul politic actual..............................................................................................................................6

Sistemul economic actual............................................................................................................................7

Turcia si Uniunea Europeana-drumul catre reconcilierea mult asteptata...................................................8

Problemele Turciei prinvind aderarea la UE................................................................................................9

UE va relua negocierile privind aderarea Turciei.......................................................................................10

Turcia- trei probleme de bază...................................................................................................................10

Beneficii ale aderarii..................................................................................................................................11

Argumente contra aderarii Turciei la UE...................................................................................................11

Pozitia Romaniei la aderarea Turciei la UE................................................................................................12

Concluzii....................................................................................................................................................13

-2-

Extinderea UE

Uniunea Europeană este rezultatul unui proces de cooperare şi integrare care a început în 1951 între şase state europene: Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Olanda. După cinci valuri de aderări (1973: Danemarca, Irlanda şi Marea Britanie; 1981: Grecia; 1986: Spania şi Portugalia; 1995: Austria, Finlanda şi Suedia; 2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria,2007 :România şi Bulgaria ;2013-Croaţia). UE are acum 28 de state membre.Acest proces are ca scop extinderea paşnică a zonei de stabilitate şi prosperitate către noi membri.

Extinderea este un pas important în construcţia unei Uniuni Europene mai puternice şi mai competitive, necesară pentru stabilizarea întregului continent european, consolidarea păcii şi democraţiei, întărirea economică şi dezvoltarea durabilă, precum şi pentru asimilarea diversităţii culturale şi istorice europene.

A fost un proces de durată şi împreună cu toate celelalte entităţi implicate, reţeaua Camerelor de Comerţ Europene a contribuit din plin la pregătirea procesului de aderare.

O pregătire adecvată pentru acest eveniment este cheia succesului procesului de extindere a UE. Cu cât firmele sunt mai bine informate, cu atât ele vor fi mai competitive pe Piaţă Unică Europeană. Şi cu cât sunt mai multe performanţe, cu atât vor beneficia mai mult de prevederile procesului Lisabona.

Uniunea Europeană impune acum celor 28 de state valori comune de libertate, democraţie, respectarea legii şi a drepturilor omului. Acest val de extindere reprezintă o realizare unică – înseamnă unitate în diversitate şi în acelaşi timp, un angajament luat pentru promovarea prosperităţii continentului nostru prin pace, securitate, solidaritate şi stabilitate pentru toţi cetăţenii europeni.

Extinderea Uniunii Europene a vizat aderarea pe parcursul timpului a noi state şi este un proces care depinde atât de pregătirea internă a ţărilor candidate,pregătirea internă a UE,cât şi de negocierile de aderare propriu-zise.

Procesul de extindere a UE implică toate instituţiile majore : Comisia Europeană,Consiliul şi Parlamentul European.Deciziile privind extiderea depind în unanimitate de Consiliu şi de acordul Parlamentului European,acordat cu majoritatea absolută a voturilor.

Uniunea Europeană este deschisă oricărui stat european care îndeplineşte criteriile de eligibilitate definite de Consiliul European de la Copenhaga din 1993 şi completate de Consiliul European de la Madrid din 1995.

Acestea sunt:

•criterii politice: instituţii stabile care să garanteze democraţia, statul de drept, drepturile omului, precum şi respectarea şi protecţia minorităţilor ;

-3-

•criterii economice: o economie de piaţă funcţională, precum şi capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din cadrul UE;

•capacitatea de a-şi asumă obligaţiile de stat membru care decurg din dreptul şi politicile UE (sau acquis-ul comunitar), inclusiv adeziunea la obiectivele uniunii politice, economice şi monetare.

De asemenea, ţară candidată trebuie să dispună de condiţiile necesare pentru integrarea sa, prin adaptarea structurilor sale administrative.

Dacă ţară canditată îndeplineşte aceste criterii,încep negocierile de aderare,negocieri ce reprezintă fundamentul procesului de aderare. Odată ce s-au încheiat negocierile pentru toate capitolele, procesul de aderare ajunge la final. Aderarea poate fi lansată prin încheierea unui acord, tratatul de aderare, între statele membre şi ţară candidată. Consiliul decide în unanimitate încheierea procesului de aderare, în urma avizului Comisiei şi a avizului Parlamentului European.

Tratatul de aderare se referă la:

•rezultatul negocierilor de aderare, condiţiile de aderare şi măsurile de salvgardare sau tranzitorii pentru domeniile care necesită o mai mare aprofundare;

•adaptarea instituţiilor şi a tratatelor, repartizarea voturilor în Consiliu şi în Parlamentul European, numărul deputaţilor europeni, numărul membrilor Comitetului Regiunilor etc.;

•dată aderării.

Tratatul de aderare este supus ratificării de către toate statele membre şi de către viitorul stat membru. Ţară candidată devine ţară aderentă şi continuă procesul de aderare, prin adaptarea domeniilor în care trebuie încă realizate progrese, sub supravegherea atentă a Comisiei.

Probleme şi costuri ale extinderii Uniunii Europene

Lărgirea spre Est a fost şi continuă să rămână un subiect extrem de dezbătut în mediile din Uniunea Europeană. Nici un alt val de lărgire anterior nu s-a bucurat de o asemenea atenţie. Condiţiile şi premisele lărgirii spre Est sunt total diferite decât cele în care s-a discutat şi s-a realizat oricare din extinderile anterioare.

Dacă până acum aderarea noilor membri la Uniunea Europeană s-a făcut în contextul unui climat economic şi politic favorabil, în acest moment, Uniunea Europeană este străbătută de un val de pesimism, datorat pe de o parte problemelor de pe plan intern, iar de altă parte presiunilor la nivel internaţional.

-4-

Dificultăţile economice, climatul politic volatil, scleroza instituţională sau nevoia de reformă socială cu care se confruntă ţările membre (mai ales cele din vestulEuropei), se numără printre principalii factori care au accentuat starea de nesiguranţă şi scepticism, alături de creşterea neîncrederii în construcţia europeană, datorata ineficienţei unor politici comunitare.

Pe plan extern două aspecte sunt de menţionat:

- concurenţă din ce în mai puternică din partea statelor dezvoltate ca Statele Unite sau Japonia dar şi din partea ţărilor „BRICK” (Brazilia, Rusia, India, China), care adeterminat adoptarea unor măsuri protecţioniste (aşa numitul „patriotism economic,atât de criticat în cercurile internaţionale) ;

- responsabilitatea pe care Uniunea Europeană o are, că actor economic global, faţă de ţarile sărace, cum sunt cele din Africa sub-sahariană.În primul rând, creşterea diversităţii şi a numărului de membri va face procesul decizional mai dificil,în ceea ce priveşte crearea unei zone europene a libertăţii şi justiţiei,care să îndeplinească nevoia cetăţenilor de acţiuni eficiente împotriva criminalitatăţii internaţionale şi a imigraţiei ilegale.

EXTINDEREA UE în TURCIA

Turcia-Date generale

Turcia este o ţară în sud-estul Europei şi Peninsula Anatolia din Asia. Este continuatoarea statului istoric numit Imperiul Otoman. Republica Turcia a fost întemeiată la 29 octombrie 1923. Este ţară democratică, laică, care a adoptat principiile statului de drept, în care sunt respectate drepturile omului. Cu aceste caracteristici, Turcia, a cărei populaţie este majoritar musulmană, a demonstrat că democraţia şi islamul pot coexistă. Turcia a devenit membru al tuturor instituţiilor europene importante ( ONU, NATO, OSCE, OECD, OIC şi Consiliul Europei).

Populaţia: 73,3 milioane

Capitală: Ankara

Suprafaţă: 779.452 kilometri pătraţi, dintre care aproximativ 97% în Asia şi 3% în Europa

Limba predominantă: turcă

Religia predominantă: Islamul

Moneda naţională: lira turcească

-5-

Speranţa de viaţă: 68 de ani (bărbaţi), 73 de ani (femei)

PIB: 217.4 miliarde€

PIB pe cap de locuitor: 3,329€ (Media UE 20,550 €)

Şomaj: 6.6% (Media UE 8.2%)

Exporturi către UE: 52% din total export.

Împărţirea administrativă

Turcia este împărţită în 81 de provincii. Fiecare provincie este împărţită în subprovincii. Provincia poartă de obicei acelaşi nume cu capitală acesteia, considerată subprovincia centrală.

Oraşul capitală al Turciei este oraşul Ankara, dar capitala istorică este Istanbul. Istanbul rămâne centrul financiar, economic şi cultural al ţării. Aproximativ 68% din populaţia Turciei locuieşte în centre urbane.

Sistemul politic actual

Turcia, conform constituţiei adoptate în 1982, este o republică parlamentară şi seculară. Şeful statului este preşedintele ales de parlamentul unicameral cu majoritate absolută de voturi pentru un singur mandate de şapte ani. Preşedintele poate retrimite spre analiză, dar nu are dreptul de veto asupra legislaţiei propuse de Parlament. Acesta trebuie să adopte o poziţie neutră, fiind obligat să demisioneze din partidul politic care l-a susţinut înainte de a-şi începe mandatul. În practică, mai ales în perioadele de criză guvernamentală, preşedintele poate avea o influenţă semnificativă în viaţă politică turcă: este şeful Consiliului Securităţii Naţionale, numeşte Preşedintele Curţii Constituţionale, Preşedintele Consiliului Educaţiei Universitare, poate iniţia referendum-uri, etc.

Turcia de azi este o ţară democratică, laică, care a adoptat principiile statului de drept, în care sunt respectate drepturile omului. Cu aceste caracteristici, Turcia, a cărei populaţie este majoritar musulmană, a demonstrat că democraţia şi islamul pot coexistă. În cadrul transformărilor care au avut loc de la începuturile Republicii s-a evidenţiat vocaţia europeană a Turciei. În perioada Republicii, a devenit membru al instituţiilor europene importante. La reuniunea la nivel înalt a Uniunii Europene de la Helsinki, din anul 1999,Turcia a fost recunoscută că ţară candidată, iar la 3 octombrie 2005 a demarat negocierile de aderare la Uniunea Europeană.

Democraţia turcă este percepută a fi parţial liberă. Comentatorii politici turci sau internaţionali consideră că este necesar a fi reformate legile care permit implicarea armatei în politică, politizarea sistemului judiciar, lipsa democraţiei inerne în partide sau corupţia în politică. Primul ministru este, în

-6-

general, liderul partidului care deţine majoritatea parlamentară, calitatea de parlamentar ales fiind obligatorie. Parlamentul unicameral are cincisute cincizeci de membri aleşi, pe baza listei de partid în circumscripţii electorale, pentru un mandat de cinci ani. Partidele care nu ating pragul electoral naţional de 10% nu pot intra în parlament, voturile lor fiind redistribuite.

Turcia are o administraţie puternic centralizată, fiind împărţită în optzeci şi unu de provincii conduse de guvernatori numiţi de guvern, fiecare provincie fiind compusă dintr-un număr de districte. Primarii oraşelor turce sunt aleşi prin vot direct.

În statul turc, primul ministru propune parlamentului miniştrii. Ministerele de Interne, Ministerul Finanţelor şi cel al Educaţiei sunt considerate de prima importantă, fiind conduse de liderii partidului de guvernământ. Ministrul Apărării are o influenţă redusă în contextul în care şeful statului major al armatei raportează direct primului ministru, acesta având o autonomie puternică, ce îi permite control asupra armatelor turce.

Sistemul economic actual

Turcia reprezintă o mare putere economică în regiune şi este o piaţă relativ deschisă de aproximativ optzeci de milioane de locuitori. Singură ţară care a realizat o uniune vamală cu Uniunea Europeană fără să adere la ea, economia turcă se integrează progresiv pe piaţă unică. Exportul constituie de acum înainte motorul creşterii economice, având că destinaţie principală Uniunea Europeană în calitate de prim partener economic al Turciei. Totuşi, greutatea statului continuă să se facă simţită în industrie şi în sectorul bancar. Astfel, lupta contra inflaţiei din sectorul financiar trece în special prin dezangajarea statului şi întărirea cadrului instituţional necesar pentru o mai bună funcţionare a economiei de piaţă.

Problema Turciei în actualul context al relaţiilor internaţionale e una intens dezbătută şi analizată datorită controverselor pe care le iscă poziţionarea să în raport cu Uniunea Europeană. Intenţia declarată a guvernului de la Ankara precum şi demersurile întreprinse în privinţa aderării de mai bine de două decenii încoace, incumbă riscuri şi schimbări majore atât în relaţii internaţionale precum şi asupra tuturor domeniilor vieţii sociale turce.

Turcia este un candidat oficial la aderarea la Uniunea Europeană.Republica Turcă a început negocieri preliminare la 3 octombrie 2005.Totuşi,analiştii consideră că această ţară nu va adera mai devreme de 2015,datorită numărului mare de reforme economice şi sociale care trebuie întreprinse.De la acordarea statutului de ţară candidată,Turcia a implementat reforme permanente în privinţa drepturilor omului,a abolit pedeapsa cu moartea,a oferit drepturi culturale minorităţii kurde şi a avansat în rezolvarea diferendului cipriot.Totuşi,datorită diferenţelor religioase şi culturale în relaţie cu Europa,Turcia se loveşte de o opoziţie puternică din partea guvernelor conservatoare şi religioase ale statelor membre,în special Franţa,Germania,Austria,Grecia,Cipru şi Slovenia.

-7-

Faptul că un nou val de extindere al Uniunii, care ar include şi Turcia ar mută graniţele Europei lângă cele ale Siriei, Irakului, Iranului, Georgiei şi Azerbaidjanului - state catalogate drept problematice – e privit cu o oarecare reticenţă de către observatorii europeni. Această deplasare a frontierelor Europei atât de adânc în spaţiul Orientului Mijlociu şi al Caucazului creează probleme nu doar asupra definirii spaţiale a Europei, ci şi asupra definirii identităţii ei din punct de vedere cultural, politic şi economic.

Factorul demografic nu poate fi de asemenea neglijat, deoarece în eventualitatea acceptării Turciei în spaţiul comunitar european, populaţia Uniunii ar creşte cu mai mult de 75 de milioane de locuitori, făcând astfel Turcia statul cel mai numeros al comunităţii.

O altă problema, dintre cele mai importante de altfel, dezbătută atât de către opinia publică turcă cât şi de cea europeană e chestiunea confesională. Deşi Republica Turcă este un stat laic, populaţia sa e preponderent musulmană. Astfel, acceptarea acesteia în “clubul ţărilor creştine” ale Europei reprezintă un subiect problematic.

Pe plan politic, integrarea ar însemna pentru Turcia renunţarea la modelul de stat pe care l-a creat Mustafa Kemal, adică unul iacobin, rigid delimitat, puţin autoritar şi foarte naţionalist în favoarea unuia de tip federal, cu graniţe fluctuante, multicultural, multietnic şi cu o identitate destul de vag definită.

Abandonarea modelului politic kemalist în care armata deţine practic controlul asupra mediului politic, intervenind atunci când consideră că societatea deviază de la preceptele instituite de Atâtürk, pentru unul de tip occidental, în care puterea militară se supune controlului civil şi democratic, presupune o radicală schimbare de paradigmă, la toate nivele societăţii.

Turcia si Uniunea Europeana-drumul catre reconcilierea mult asteptata

Cererea Turciei de a adera la Uniunea Europeană a fost făcută la dată de 14 aprilie 1987. Turcia a fost un membru asociat al Uniunii Europene (UE) şi predecesorii săi încă din anul 1963. După cei zece membri fondatori, Turcia a fost una dintre primele ţări membru al Consiliului Europei în 1949 şi a fost, de asemenea, un membru fondator al Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OCDE) în 1961 şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) în 1973. A fost, de asemenea, un membru asociat al Uniunii Europei Occidentale din anul 1992, şi este o parte din “Europa de Vest”, filiala a Europei Occidentale şi Grupul alţii (WEOG) la Naţiunile Unite.

Turcia a semnat un acord de uniune vamală cu UE în 1995 şi a fost recunoscută oficial că un candidat pentru aderarea deplină la 12 decembrie 1999, la Helsinki în cadrul summitul Consiliului European. Negocierile au început la 3 octombrie 2005, iar procesul, ar fi trebuit să fie în favoarea Turciei. Cererea Turciei de aderare a devenit o controversă majoră în rândul statelor membre pentru cursul de extindere al Uniunii Europene.

-8-

Primul pas important în relaţiile dintre UE şi Turcia a venit din partea Consiliului European de la Copenhaga din decembrie 2002. Conform acestuia, “UE va deschide negocierile cu Turcia fără întârziere” în decembrie 2004, pe baza unui raport şi a unei recomandări din partea Comisiei. Raportul va stabili dacă Turcia îndeplineşte criteriile politice de la Copenhaga “.

Comisia Europeană, formată din liderii UE, a convenit la 16 decembrie 2004 că negocierile ar trebui să înceapă în 2005, dar a adăugat, de asemenea, măsuri de precauţie diferite faţă de măsurile luate de alte state aflate în pocesul de aderare.

Turcia a fost una dintre primele ţări care a dorit colaborarea cu CEE,încă din 1959.Colaborarea s-a concretizat sub formă unui acord de asociere,intitulat Acordul de la Ankara,semnat în septembrie 1963.Obiectivul acestui acord a fost crearea unei uniuni vamale pentru produsele agricole,pentru a îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale cetăţenilor turci şi pentru a reduce decalajele dintre Turcia şi ţările comunităţilor europene.

Candidatura oficială a Turciei a fost înregistrată la 14 aprilie 1987,ducând la instaurarea unei uniuni vamale între UE şi aceasta la 1 ianuarie 1996.Consiliul European de la Helsinki din decembrie 1999 i-a acordat Turciei statutul de ţară candidată,bazându-se pe recomandările făcute de Comisia Europeană. De când i s-a acordat acest statut,Turcia a iniţiat un proces de reforma politică.A început prin a-şi modifică Constituţia,introducând reforme ale sistemului sau politic şi juridic,care limitează competenţă instanţelor militare,restructurează Curtea Constituţională,oferă sprijin pentru a se adopta măsuri speciale de protejare a femeilor şi copiilor.

Negocierile pentru aderare au început din 2000,dar până acum au fost deschide doar 13 capitole şi închis temporar doar unul- Ştiinţă şi cercetare.Consiliul European a hotărât că dacă Turcia nu va pune în practică prevederile Acordului de la Ankara şi faţă de Cipru,nu vor mai fi deschise 8 capitole. Negocierile turco-europene au mai avut parte de o stagnare la jumătatea anului 2012,când Republica Turcă a întrerupt relaţiile cu Consiliul European şi a decis să nu mai participe la şedinţele acestuia pe perioada preşedenţiei cipriote( 1iulie-31 decembrie 2012).

Turcia se confruntă cu o opozite puternică din partea guvernelor conservatoare ale statelor membre, Franţa,Germania,Austria,Grecia Cipru şi Slovenia. Atât Austria cât şi Franţa au organizat un referendum cu privire la aderarea Turciei.

Problemele Turciei prinvind aderarea la UE

Discuţiile de aderare ale Turciei au fost stagnate de o serie de probleme interne şi externe. Atât Austria cât şi Franţa au declarat că vor organiza un referendum cu privire la aderarea Turciei. În cazul Franţei, o schimbare în Constituţie a fost făcută pentru a impune un astfel de referendum, dar mai târziu, o altă modificare a permis constituirea parlamentului (în cazul în care o mare majoritate a membrilor săi este de acord), pentru a preveni un astfel de referendum. Problema Ciprului continuă să fie un obstacol major în calea negocierilor.

-9-

Oficialii europeni au comentat pe fondul încetinirii reformelor din Turcia care, combinate cu problema Ciprului, l-au condus pe comisarul pentru extindere , Olli Rehn, în martie 2007, să avetizeze asupra unui “accident de tren” că o piedică în cadrul negocierilor. Din cauza acestor piedici, negocierile s-au oprit din nou în decembrie 2006, dată la care, doar 8 din cele 35 de capitole de aderare erau încheiate.

În 2007, Turcia a declarat că acceptarea acestora a fost cu scopul de a se conforma cu legislaţia UE, până în 2013, dar la Bruxelles s-a refuzat susţinerea acestui lucru că pe un termen de membru. Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, a declarat că procesul de aderare va dura cel puţin până în 2021.

Într-o vizită în Germania, la 31 octombrie 2012, prim-ministrul turc Erdoğan a precizat că Turcia va fi acceptată ca membru al Uniunii în 2023, pentru a se putea aniversa 100 de ani de la crearea Republicii Turcia, ceea ce înseamnă că doar atunci ar putea încheia negocierile de aderare, în cazul în care acestea nu au randament şi un rezultat pozitiv până atunci.

UE va relua negocierile privind aderarea Turciei

Uniunea Europeană şi Turcia vor relua negocierile de aderare, după o pauză de trei ani, decizia fiind luată de miniştrii de Externe ai statelor membre.

Uniunea Europeană grăbeşte statele membre să deschidă noi cai de discuţie cu Turcia în vederea aderării. Turcia a început negocierile cu Uniunea Europeană în 2005, la 18 ani după ce Ankara a cerut să adere la UE. Procesul de includere în uniune a fost blocat în ultimii trei ani.Oficialii din cele 28 de state membre au decis, la 22 0ctombrie 2013, în cadrul unei întâlniri avute în Luxemburg, să redeschidă negocierile privind aderarea Turciei la Uniunea Europeană.

În luna iunie, câteva state europene au blocat reînceperea discuţiilor că urmare a protestelor cu care s-a confruntat guvernul de la Ankara.

Noul capitol de negocieri se concentrează asupra politicii regionale, acesta fiind unul dintre cele 35 de capitole pe care statele aspirante trebuie să le îndeplinească.

Candidată oficial începând cu anul 1999, negocierile dintre cele două părţi nu au făcut progrese importante. Acest fapt a fost cauzat de scepticismul anumitor state membre cu privire la integrarea unei importante comunităţi musulmane într-un bloc dominat de aproximativ 500 de milioane de creştini şi disputei teritoriale pe care Ankara o are cu Cipru, a cărui parte de nord este ocupată de turci încă din 1974.

Eforturile Turciei de aderare la Uniunea Europeană s-au împotmolit şi au stagnat, de când Cipru a preluat preşedinţia blocului european al celor 27 de state.

-10-

Turcia- trei probleme de bază

În primul rând, este problema eventualei migraţii a forţei de muncă din Turcia, în special spre statele din Europa de Vest, apoi costul primirii Turciei în Uniunea Europeanasi, la urmă, dileme ale identităţii culturale. Acestea sunt chestiuni foarte delicate, care alimentează împotrivirea faţă de perspectiva aderării Turciei.

Cadrul negocierilor de aderare stabileşte unele măsuri de salvgardare în privinţa celor trei teme. Că şi în cazul statelor din cel mai recent val de aderare, se specifică posibilitatea membrilor de a impune restricţii circulaţiei libere a forţei de muncă.

Problema costurilor integrării Turciei este contestabilă. Mulţi europeni consideră că Turcia este o ţară săracă. Dacă adăugăm şi părerile potrivit cărora Turcia este o ţară mult prea diferită, chiar neeuropeană, avem explicaţia pentru care procesul de negocieri a fost definit drept unul cu “final deschis”.

Cadrul de negocieri acordă importanţă dezvoltării unui dialog politic şi civic pentru creşterea sprijinului din partea cetăţenilor europeni. În ultimul rând, bineînţeles,Guvernul şi UE vor trebui să controleze tensiunile care vor apărea din partea celor care seopun aderării şi care propun un parteneriat privilegiat în locul aderării

Beneficii ale aderarii

După aderarea la UE, Turcia se aşteaptă să beneficieze de un ajutor pentru dezvoltare economică similar cu ceea ce Irlanda, Grecia, Spania şi Portugalia au primit, lucru ce va accelera rată de dezvoltare economică a Turciei. Există, de asemenea, o aşteptare că va există o creştere a investiţiilor străine europene în economia Turciei, ceea ce ar conduce în continuare la o creştere din ce în ce mai accetuată a economiei. În plus, în vremuri de criză economică, Turcia ar putea aştepta şi primii asistenţă economică din partea UE, asemenător cu ceea ce Irlanda şi Grecia au primit, după criză financiară din 2008.

Liberă circulaţie a persoanelor pe teritoriul UE va oferi mai multor turci posibilitatea de a migra cu uşurinţă în alte părţi ale Europei în căutare de lucru, sau a unui standard de viaţă mai ridicat. Opţiunea de migrare din Turcia va duce în mod inevitabil la tensiuni în partea de est a ţării, dar şi perspectiva unui nivel mai bun de trăi va tinde să răcească tendinţele separatiste(kurzii). Unele medii laice din Turcia, prevăd că aderarea Turciei va contribui la răspândirea valorilor seculare occidentale în Turcia. În schimb, unele medii tradiţionaliste prevăd că aderarea va contribui la creşterea acceptarea islamului în Europa.

Argumente contra aderarii Turciei la UE

”Aderarea Turciei = Distrugerea Uniunii Europene ”

-11-

Consiliul European din decembrie 2004 a luat decizia începerii negocierilor de aderare cu Turcia, dată aproximativă pentru declanşarea acestui proces fiind octombrie 2005. Dincolo de opţiunile pro şi contra ale experţilor, se conturează o dilema de securitate pentru România intrarea Turciei în Uniunea Europeană nu aducea beneficii Bucureştiului, ci dimpotrivă.

Există şi politicieni care s-au manifestat explicit împotriva aderării Turciei, iar unul dintre cele mai importante nume este cel al fostului preşedinte francez, Valéry Giscard Estaing. Părintele proiectului Constituţiei europene a declaratîntr-un interviu pentru International Herald Tribune că, având în vedere prognozele demografice la momentul în care negocierile de aderare vor fi fost încheiate (adică peste 10-15 ani), Turcia ar putea deveni - dat fiind votul cu dublă majoritate bazat pe mărimea populaţiei - cel mai mare decident în UE.

Cel care a provocat un scandal enorm anul trecut prin interviul pentru «Le Monde » în care respingea vehement dreptul Turciei la aderare deoarece ar fi afectat caracterul creştin şi european al UE, propunea ca soluţie alternativă un parteneriat strategic sau unul economic pe formula North-Atlantic Free Trade Association (NAFTA).

Reacţii similare caracterizate de un amestec de profesionalism şi patetism au intervenit şi din partea unor membri importanţi ai fostei Comisii Europene ,fiind de amintit exemplul olandezului Frits Bolkenste în care, după ce a analizat impactul negativ al aderării Turciei, a făcut apel la istorie, oprirea expansiunii turceşti la Viena în 1683 considerând-o drept o moştenire esenţială pentru conştiinţa europeană de rezistenţă antiislamica. O altă voce importantă, cea a comisarului pentru agricultură, austriacul Frantz Fischler, a avertizat că aderarea statului turc ar putea costă bugetul comunitar 11,3 miliarde euro, doar pentru subsidiile agricole, la care s-ar adaugă riscul imploziei Europei sub afluxul imigranţilor islamici în căutarea unui trăi mult mai bun.

Pozitia Romaniei la aderarea Turciei la UE

Candidatura Turciei la UE plasează implicit România într-o poziţie dificilă, care implică riscuri mari din punctul de vedere al relaţiilor politico-economice şi de securitate cu Ankara.

Nu este în interesul României integrarea Turciei în UE, având în vedere în primul rând beneficiile pe care statul român le-ar avea din stoparea procesului de extindere,sau din eşecul negocierilor de aderare ale Turciei.

Bucureştiul este deja cel mai mare beneficiar din istoria integrării europene,perspectiva înfloritoare a perioadei postaderare putând fi însă influenţată negativ în termeni radicali de rapiditatea procesului de negocieri cu Turcia, întrucât nimeni nu poate garanta României un tratament preferenţial dincolo de retorică diplomatică.Ankara nu va fi un furnizor, ci tot un consumator de finanţe, cel puţin de patru ori mai mult c Bucureştiul şi în defavoarea acestuia din urmă.

Eşecul potenţial al statului turc de satisfacere a rigorilor acquis-ului comunitar nu poate fi decât în favoarea României care ar rămâne astfel prioritară pe lista urgenţelor de aliniere social-economică în

-12-

clubul UE. Oricare ar fi însă soarta candidaturii Turciei, Bucureştiul va trebui să răspundă rapid optimizării capacităţii de absorbţie a fondurilor comunitare, perioada de preaderare (mai ales programul SAPARD) fiind deloc satisfăcătoare. Politică agricolă comună (PAC, aproximativ 50% din bugetul UE) va reprezenta în perspectivă un « măr al discordiei », Turcia urmând a se alătura României că ţară agricolă subdezvoltată .

Dintr-un alt punct de vedere, aderarea Turciei ar reduce semnificativ importanţa geopolitică şi geostrategică a României, având în vedere atât extinderea UE pe continentul asiatic, cât şi urgenţele de securitate implicite din cauza vecinătăţii sale nu doar cu Irakul,ci şi cu două , anume Iran şi Siria.

Perioada post-11 septembrie 2001 a fost caracterizată de mutarea centrului de greutate mai aproape de România, în contextul riscurilor şi ameninţărilor asimetrice generate de Orientul Mijlociu islamist. Statele Unite au fost primele care au schimbat macazul în relaţia cu Bucureştiul, eşecul aşa-zisei reforme şi persistenţa regimului neocomunist bazat pe nomenclatura securisto-partinică fiind considerate a fi un rău mai mic decât cel al non-implicării României, o ţară bine poziţionată geografic şi fără mari probleme politice interne în a-şi trimite trupele în zonele periculoase ale campaniei globale antiteroriste. În consecinţă, valul doi de extindere NATO a cuprins şi România.

Concluzii

Europa are nevoie de o Turcie stabilă, democratică şi prosperă, care să adopte valorile noastre, statulde drept şi politicile noastre comune.

Perspectiva aderării a contribuit deja la reforme curajoase şi semnificative. Dacă statul de drept şi drepturile omului sunt garantate în întreaga ţară, Turcia poate să adere la UE şi să devină astfel o punte între civilizaţii mai puternică decât este deja astăzi.

Prin deschiderea negocierilor de aderare şi fără a se exprimă asupra rezultatuluifinal, statele membre UE au decis în mod unanim să recunoască vocaţia europeană aTurciei. Datorită reformelor politice de mare amploare demarate încă de la începutulsecolului XX, Turcia s-a ancorat în Europa şi în alianţele vestice: ţaraa fost membră a NATO şi a Consiliului Europei mai bine de 50 de ani. Istanbul a fost dintotdeauna unimportant centru al istoriei şi al culturii europene.

Pentru a putea deveni stat membru al UE, Turcia trebuie să îndeplinească toatecriteriile stricte de aderare. Întrebarea este dacă acestea vor putea fi îndeplinite în totalitate, precum şi data la care acestea vor fi finalizate. De aceea drumul – inclusivrealizarea reformelor şi implementarea acestora - este la fel de important că şi destinaţiafinala.UE nu este o comunitate construită pe religie. Uniunea se bazează pe valorieuropene comune precum respectul demnităţii umane, statul de drept, toleranţă şi nediscriminare. În calitate de comunitate de valori, unul dintre atuuri este unitatea în diversitate.

-13-

Bibliografie : Manual “Uniunea Europeană-etape,instituţii,mecanisme »,prof. Gabriela Drăgan şi Mihaela Cristina Drăgoi ;

www.wikipedia.org

www.europa.eu

http://ro.scribd.com/doc/46541821/11-Extinderea-Uniunii-Europene

http://ro.scribd.com/doc/25479322/Probleme-Si-Costuri-Ale-Extinderii-Uniunii-Europene-Dincolo-de-Europa-Celor-27-2

http://ro.scribd.com/doc/46758732/Aderarea-Turciei-La-Uniunea-Europeana

https://www.google.ro/#q=extinderea+ue+in+turcia+scribd

http://www.ziare.com/articole/aderare+turcia+ue

-14-