„„„„„EU SUNT CALEA, ADEVÃRUL

ªI VIAÞA. NIMENI NU VINE

LA TATÃL DECÂT PRIN MINE” .....(IOAN 14, 6)

Periodic de spiritualitate și atitudine creștină ortodoxă, editat de Parohia Înălţarea Domnului, Târgu-Jiu, judeţul GorjAnul III, nr. 18, februarie, 2011

„Fericiţi cei ce locuiesc în casa Ta, Doamne;în vecii vecilor Te vor lăuda”. (Psalmi 83, 4)

„Fiţi, dar, voi desăvârșiţi, precum Tatăl vostru cel ceresc desăvârșiteste”.

În lucrarea Mistica și Biserica Ortodoxă, Nicolae Arsenievconsideră că desăvârșirea nu este un simplu act de mântuire dobânditdin exterior. Ea trebuie câștigată prin angajarea pe drumul cruciihristice, prin participarea la lupta Sa: „Cel ce dorește să devină părtașvieţii lui Hristos trebuie să se răstignească împreună cu El.”

Conform Dicţionarului de Teologie Ortodoxă, îngrijit de PărinteleIon Bria, termenul „desăvârșire” este sinonim cuvintelor „sfinţenie”,„îndumnezeire”, „asemănare cu Dumnezeu după har” și reprezintă„procesul de transfigurare subiectivă a credinciosului prin participareanemijlocită la viaţa lui Hristos, care este sfinţenia însăși.”

Despre iubire ........................................................ pag. 2Credinţa care face minuni .................................... pag. 3Creștinul și ziua onomastică .................................. pag. 4Îndreptarea sufletului prin smerenie ..................... pag. 5Ardere-de-tot ......................................................... pag. 6Întoarcerea către Dumnezeu! .............................. pag. 7Chipul meu... chipul unei criminale ....................... pag. 8Duminica Înfricoșătoarei Judecăţi ..................... pag. 8-9Despre blândeţe ................................................... pag. 10Păhărelul cu nectar .............................................. pag. 11Cuvânt din Pateric ............................................... pag. 12Din Filocalie .......................................................... pag. 12Grupul parohial de tineret ................................... pag. 12Bucate mănăstirești .............................................. pag. 12Rugăciune ............................................................. pag. 12Decalogul tăcerii ................................................... pag. 12

Sfinţii Părinţi consideră, în unanimitate, că purificarea de patimiîn înţeles paulin sau în conformitate cu II Petru 1, 4-7 esteindispensabilă parcursului spiritual ce duce la desăvârșire. În scrierilefilocalice există o prezentare variată a etapelor ce duc la desăvârșire.

Astfel, Sfântul Ioan Sinaitul, în lucrarea Scara, comparăascensiunea spirituală a creștinului cu o scară alcătuită din treizecide trepte, fiecare dintre acestea reprezentând modalităţi de a con-duce pe om la desăvârșire. Începutul urcușului presupune eliberareade sine, de natură egoistă și de patimile înrobitoare, iar finalul acestuiaeste ancorat în iubirea faţă de toată făptura, în contextul general alvirtuţilor teologice: credinţa, nădejdea și dragostea (cf. Filocalia vol.IX). Alţi Sfinţi Părinţi insistă asupra smereniei și ascultării, acesteafiind percepute ca trepte fundamentale în calea spre sfinţenie. IsaacSirul spune: „Desăvârșirea este adâncul smereniei”, iar MacarieEgipteanul: „Desăvârșirea este curăţia spiritului, adică tăcerea lăuntricăa eului care s-a îndepărtat de zgomotul patimilor și a intrat îndimensiunea dialogică de rugăciune cu Dumnezeu”.

Teognost, de asemenea, spune: „Dacă dorești desăvârșirea, aflămai întâi ceea ce dorești prin ascultare și smerenie… Căci nu veidobândi desăvârșirea fără nepătimire, nici nepătimirea fără dragoste,nici pe aceasta fără temere și rugăciune curată. Nici pe acestea fărăcredinţă și pocăinţă, prin care întraripându-se mintea leapădă cugetulce caută în jos și zboară spre cele înalte și de sus, căutând pe Stăpânulei” (cf. Filocalia vol. IV). Urmând tradiţiei patristice, Nichifor Crainicinclude etapele spre desăvârșire celor trei trepte: purificarea,iluminarea și unirea, pe care le asociază celor trei mari Sfinte Tainebisericești: Botezul, Mirungerea și Căsătoria. „Omul desăvârșit,redevenit prin Hristos la natura sa primordială, a redevenit prin aceastala armonia cosmică a paradisului” (N. Crainic, Sfinţenia – împlinireaumanului). Pentru a ajunge la această stare de graţie este necesarădisciplinarea voinţei în sensul cuvintelor Sfântului Ioan al Crucii:„Căutaţi, de preferinţă, nu ceea ce e mai ușor, ci ceea ce e mai greu,nu ceea ce e mai savuros, ci ceea ce e mai insipid, nu ceea ceplace, ci ceea ce nu atrage, nu ceea ce odihnește, ci ceea ce pretindetrudă, nu ceea ce mângâie, ci ceea ce întristează, nu ceea ce e maiînalt și preţios, ci josnic și dispreţuit, nu dorinţa faţă de ceva, ci indiferenţafaţă de lucruri” (Suirea Carmelului). Concluzionând, trepteleduhovnicești ce duc la desăvârșire sunt mijloace ascetice înţelesevital, nu abstract sau raţional. În aceasta constă procesul detransfigurare, de prefacere din trup omenesc în trup duhovnicesc, anaturii create din stricăcioasă în nestricăcioasă, din vremelnică îneternă, din păcătoasă în harică, din omenească în îndumnezeită.Aceasta este desăvârșirea simbolizată biblic de lumina taborică,despre care Sfântul Simeon Noul Teolog a spus: „Iar desăvârșireasuirii este lumina, lumina Celui ce a mărturisit: Eu sunt Lumina lumii,cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lu-mina vieţii” (Ioan 8, 12), calea spre aceasta fiind definită ca „urcușspre și în Dumnezeu, care nu se sfârșește niciodată, Dumnezeu fiindnemărginit” (Sfântul Grigore de Nyssa).

Monica Sîrbu

CU P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :C U P R I N S :

Treptele desãvârºirii creºtine –urcuº permanent al credincioºilor

„Nu există dificultate pe care o iubire îndestulătoare să n-oînvingă; nici boală pe care destulă iubire să n-o vindece; nici ușăpe care destulă iubire să n-o deschidă; nici distanţă pe care destulăiubire să n-o străbată; nici zid pe care destulă iubire să nu-l dărâme;nici păcat pe care destulă iubire să nu-l mântuiască”.

2 CALEA ÎNÃLÞÃRII, Anul III, nr. 18, februarie, 2011

Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 150 exemplare

Fondator: Biserica „Înãlþarea Domnului”, Târgu-Jiu,str. Victoriei-Sãvineºti (zona Paralela 45).Telefoane: 0723523449, 0745400586Redactori:• Preot paroh Marius-Olivian Tănasie• Preot II Gheorghe Ionașcu• Preot Constantin Runcanu• Monica Sîrbu• Radu-Bogdan Buţu• Isabela Mihaela Cârstov• Cristian-Ioan Ghiran• Ionela Neagoe• Lavinia Blîndu• Tiberiu Grigoriu.Colaboratori:• Vasile Sabo• Magdalena Sabo• Mihail Popa• Ana Achilina Pănoiu• Dumitra Grozaweb:www.BisericaInaltareaDomnuluiTgJiu.WordPress.roRedacþia are dreptul luãrii deciziei de publicare ºi

stabilirii datei ºi formei de apariþie, integralã sauparþialã, dupã caz, a materialelor primite spre publicare.

„Uneori a spune cuiva Am nevoie de tine! înseamnămai mult decât a-i declara Te iubesc!. Este necesar ca Teiubesc! să funcţioneze deja. Dar Te iubesc! poate săîndatoreze numai, poate rămâne egoist. Am nevoie de tine!merge mai sus, îi dă existenţei celuilalt un sens, oînsemnătate, o importanţă. Mai se cere, în plus, delicateţeade a ști să ceri celuilalt ceea ce are el (mai) bun, ceea cepoate el să rodească, ceea ce poate să dea fără să piardă,câștigând chiar. Sigur, cazul cel mai des și mai obișnuit îlreprezintă pentru creștini acel Roagă-te și pentru mine!,încredinţarea reciprocă rugăciunilor. Dar există multe situaţiide o nespusă frumuseţe a relaţiei”.

(Costion Nicolescu – Chipul ca o catapeteasmă)„Fiecare om își alcătuiește de-a lungul vieţii un edificiu

afectiv. Măsura în care el este e dată de consistenţa acestuiedificiu, de mâna aceea de oameni – ei nu pot fi mulţi – pecare i-a iubit fără rest, fără umbră și împotriva cărora spiritullui critic, chiar dacă a fost prezent, a rămas neputincios.Acești oameni puţini care ne fac pe fiecare în parte să nuregretăm că suntem, reprezintă, chit că o știm sau nu, stratulde protecţie care ne ajută să trecem prin viaţă. Fiecare om«face faţă» la ce i se întâmplă pentru că este protejat înfelul acesta. Fără acest zid de fiinţe iubite care ne înconjoară(indiferent că ele sunt sau nu în viaţă), noi nu am fi buni denimic. Ne-am destrăma sau ne-am pierde, ne-am rătăcipur și simplu în viaţă. Dacă ura celorlalţi – covârșitoareuneori! – invidia lor sunt neputincioase este pentru că existăcâţiva oameni pe care îi iubim până la capăt.”

(Gabriel Liiceanu, Declaraţie de iubire)„Nu putem rămâne în iubire fără Dumnezeu. Trebuie să

simţim că această iubire ne vine de la Dumnezeu, că avem

2 februarie – Miercuri – Întâmpinarea Domnului;Sfinþii Mucenici: Iordan, Gavriil ºi Agatodor(Dezlegare la peºte) – Sf. Ev. Luca 2, 22-40

„În vremea aceea au adus pãrinþii pe Iisus Pruncul în Ierusalim, casã-L punã înaintea Domnului, precum este scris în legea Domnului, cãorice întâi-nãscut de parte bãrbãteascã, sã fie închinat Domnului ºi sãdea jertfã, cum zice în legea Domnului, o pereche de turturele sau doipui de porumbel. Dar iatã, era un om în Ierusalim, anume Simeon; ºiomul acela era drept ºi temãtor de Dumnezeu, aºteptând mângâierealui Israel ºi Duhul Sfânt era asupra lui. Iar el era înºtiinþat de Duhul Sfântcã nu va vedea moartea, pânã ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. ªidin îndemnul Duhului a venit în templu, tocmai când pãrinþii aduceauacolo pe Iisus Pruncul, ca sã facã pentru Dânsul dupã obiceiul legii.Atunci Simeon a luat Pruncul în braþele sale, a binecuvântat peDumnezeu ºi a zis: acum, libereazã pe robul Tãu, Stãpâne, dupã cuvântulTãu, în pace; cãci au vãzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregãtit-oînaintea feþei tuturor popoarelor; luminã spre luminarea neamurilor ºispre slava poporului Tãu Israel. Iar Iosif ºi mama Lui se mirau de celegrãite despre Prunc, ºi Simeon i-a binecuvântat, iar cãtre Maria, mamaLui, a zis: iatã, Acesta este pus spre cãderea ºi ridicarea multora dinIsrael ºi ca un semn, care va stârni împotriviri. Iar prin însuºi sufletultãu va trece sabie, ca sã se dea pe faþã gândurile multor inimi. Mai eraacolo prorociþa Ana, fata lui Fanuil, din neamul lui Aºer, ajunsã la adâncibãtrâneþe, care trãise cu bãrbatul ei numai ºapte ani de la cãsãtorie. Iarde optzeci ºi patru de ani era vãduvã ºi nu se depãrta de la templu,slujind lui Dumnezeu ziua ºi noaptea, în posturi ºi în rugãciuni. În ceasul acela, venind ºi ea acolo ºi aducând,de faþã cu toþi, slavã lui Dumnezeu, vorbea despre Prunc tuturor celor care aºteptau mântuirea în Israel. Dupãce pãrinþii au sãvârºit toate, potrivit legii Domnului, s-au întors în Galileea, în oraºul lor, Nazaret. Iar Prunculcreºtea ºi se întãrea cu duhul, umplându-se de înþelepciune; ºi harul lui Dumnezeu era peste Dânsul.”

o responsabilitate faţă de celălalt în faţa Lui; dacă o simteașa, celălalt nu va putea rezista iubirii. Dar iubirea e extremde ameninţată: fiecare interes propriu, fiecare impuls ego-ist slăbește iubirea mea pentru celălalt. Trebuie să înţelegcă cel pe care îl iubesc este iubit de Dumnezeu, e scopullucrării divine, scopul crucii lui Hristos”.

(Dumitru Stăniloae – Mica dogmatică vorbită)

3CALEA ÎNÃLÞÃRII, Anul III, nr. 18, februarie, 2011

Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 150 exemplare

Credinþa care face minuni

Minunea cu vindecarea fiicei femeii cananeences-a săvârșit în afara hotarelor Ţării Sfinte, „în părţileTirului și ale Sidonului”, cetăţi la nord de ŢaraSfântă, pe ţărmul Mării Mediterane, bogate lavremea aceea și locuite de urmașii lui Canaan,nepotul lui Noe.

Grecii le-au spus fenicieni, erau închinători laidoli, în special se închinau lui Baal și Astarte.Apostolii, când au fost trimiși lapropovăduire, au primit poruncăsă nu meargă la păgâni (Matei 10,5), să nu intre în ceta te desamarineni, ci „către oile celepierdute ale casei lui Israel”, darDomnul trece acum din Iudeea înSiria, ajungând în aceste ţinuturi.Sfântul Ioan Gură de Aur nespune: „Hristos a ieșit din hotareleLui, iar femeia din hotarele ei, șiașa au putut să se întâlnească.”Femeia cananeeancă avea oapăsare, fiica ei era „rău chinuităde un diavol.”

La prima ei intervenţie, Domnul nu a spus nimic.Apoi au intervenit Apostolii, care au cerut să oslobozească pentru că „strigă în urma lor.”

Nu a ţinut seama că este din alt neam, ci cumai multă îndrăzneală a str iga t: „Doamne,ajută-mă!”

N-a deznădăjduit, n-a fugit, ci cu mai mare curajși-a arătat credinţa și nu s-a îndoit de putereadumnezeiască a lui Iisus.

Domnul le vorbește la modul general: „Nu estebine să iei pâinea fiilor și s-o arunci câinilor”, acum„oile casei lui Israel” sunt numiţi fii, iar păgânii, câinipentru viaţa lor necurată și pentru închinarea laidoli. Pâinea înseamnă minunile făcute în Israel,

care nu se cuvine a fi luate de la cei ce cred înDumnezeu și date necredincioșilor.

Minunea s-a săvârșit prin puterea credinţei:„Doamne, dar și câinii mănâncă din fărâmiturile cecad de la masa stăpânilor lor.”

Cât de mare este căldura credinţei ei! Gonităca un câine, ea crede că va fi ascultată.

Avem o mărturie a credinţei, nu de la un Apostol,ci de la o sărmană păgână. Este credinţa celor ce„n-au văzut și au crezut.” Domnul îi numește pe ei„fericiţi.” Fericită este femeia aceasta pentrucredinţa ei.

Primește răspuns precum sutașul altă dată: „Fieţie după cum voiești, și s-a tămăduit fiica ei în ceasulacela”, răsplată binemeritată pentru credinţa ei șistăruinţa în rugăciune.

Fericiţi suntem și noi, de avem credinţă, de neeste puţină, slabă sau neputincioasă, să nu nemulţumim a fi puţin credincioși.

Să avem speranţa de a avea credinţa plină deputere precum cea a cananeencei, să spunem caApostolii: „sporește-ne credinţa” (Luca 17, 5) sauca acel om sărman din Sfânta Evanghelie: „Cred,Doamne! Ajută necredinţei mele!” (Marcu 9, 24).Amin.

Preot Marius-Olivian Tănasie

6 februarie – Duminicã – Sf. Vucol, Episcopul Smirnei;Sf. Mucenici: Iulian, Fausta ºi Maxim; Cuv. Varsanufie

cel Mare - Duminica a XVII-a dupã Rusalii(a Cananeencii) – Sf. Ev. Matei 15, 21–28

„În vremea aceea s-a dus Iisus în pãrþile Tirului ºi ale Sidonului. ªi iatã o femeie cananeiancã, din aceleþinuturi, ieºind striga, zicând: Miluieºte-mã, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rãu chinuitã de demon. Elînsã nu i-a rãspuns niciun cuvânt; ºi apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Slobozeºte-o, cã strigã înurma noastrã. Iar El, rãspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât cãtre oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea,venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajutã-mã. El însã, rãspunzând, i-a zis: Nu este bine sã iei pâineacopiilor ºi s-o arunci câinilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar ºi câinii mãnâncã din fãrâmiturile care cad de lamasa stãpânilor lor. Atunci, rãspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinþa ta; fie þie dupã cumvoieºti. ªi s-a tãmãduit fiica ei în ceasul acela.”

4 CALEA ÎNÃLÞÃRII, Anul III, nr. 18, februarie, 2011

Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 150 exemplare

Creºtinul ºi ziua onomasticãTrãim într-o lume cu un mod de viaþã din ce în ce mai secularizat. Acest fapt a

condus la pierderea de cãtre noi a unui aspect esenþial al vieþii liturgice în Bisericã,adicã semnificaþia sãrbãtorii. În cele ce urmeazã, ne propunem sã surprindemnumai câteva aspecte cu privire la raportul dintre ceea ce reprezintã, astãzi, pentrumulþi dintre creºtini ziua de sãrbãtoare (în particular – ziua onomasticã), ºi ce artrebui sã reprezinte aceasta.

Sãrbãtoarea – zi a bucuriei duhovniceºtiRostul sărbătorilor în Biserică este acela de a ne

rândui viaţa din perspectiva lor. În prezent, mai multne rânduim sărbătorile din perspectiva diferiteloraspecte ale vieţii. Este cât se poate de nefiresc.Faptul că sărbătorile sunt lăsate pentru schimbareamodului nostru de existenţă este foarte evident încazul marilor praznice, precum Nașterea Domnului șiPaștile, când acestea sunt precedate de perioade depost mai îndelungate.

Înainte-prăznuirea și după-prăznuirea sunt, dealtfel, alte mărturii ale faptului că o sărbătoareinfluenţează nu numai contextul liturgic în care esteîncadrată, cât ?i viaţa duhovnicească a credincioșilor.

În timpul anului liturgic, sărbătorile presupun catimpul nostru, închinat activităţilor și sarcinilorcotidiene, să fie prefăcut în timp al mântuirii.

Din această perspectivă, „a ţine" o sărbătoare nuînseamnă nelucrare, ci a lucra la mântuirea sufletului.Sărbătoarea este un timp – pe cât se poate – alodihnei trupești, dar mai ales al odihnei sufletești înDumnezeu.

Sărbătorile sunt acele zile speciale, în caresuntem chemaţi să prăznuim, să ne veselimduhovnicește. Zile în care „bucuria de a fi"estepercepută, mai accentuat, ca "bucurie de a fi întruHristos".

Creºtinul ºi ziua onomasticã

Atunci când nu cunoaștem semnificaţia sărbătorii,ne scapă și importanţa acesteia. Acest adevăr esteevident mai ales de ziua onomastică, astăzi ea nupare să însemne mai mult decât bomboane, prăjituri,suc și urări.

Este foarte trist să nu avem o relaţie cu sfântul alcărui nume l-am primit la Botez, un ocrotitor ignorat,pe care poate niciodată nu-l chemăm în ajutor șicăruia niciodată nu-i mulţumim.

Suntem atât de egoiști și de mândri încât din ziuasfântului facem ziua noastră. Sărbătoarea sa nu maieste văzută ca o zi în care să ne arătăm recunoștinţaprin rugăciune, pentru binefacerile primite, ci ca unaîn care trebuie să ne simţim bine, să fim în centrulatenţiei, să petrecem etc.

Mulţi nu ne învrednicim să căutăm și să cunoaștemmăcar sensul etimologic al numelui, care se reducela un cuvânt sau cel mult la o scurtă expresie, fără amai pune problema cunoașterii în amănunt a vieţiisfântului al cărui nume îl purtăm și a urmării dupăputere a exemplului său.

Cu alte cuvinte, purtăm un nume care nu nespune nimic. Dar nu din pricina lui, cât a noastră.Nu primim pentru că nu cerem, nu aflăm pentrucă nu căutăm, nu ni se deschide, pentru că nubatem. Rămânem captivi ai propriei noastreignoranţe și ai propriilor neputinţe. Nici nu ne maimiră cum, în ultimii ani, există în rândul tinerilortendinţa de a muta „prăznuirea” sărbătorilor dinbiserici în discoteci. Paștele în club, Crăciunul înrestaurant, ziua onomastică în pub (bar tipicenglezesc – n. n.).

Putem inventa scuze variate și circumstanţeatenuante pentru fapul că de sărbători – de ziuaonomastică – nu participăm la Sfânta Liturghie saunici măcar nu trecem printr-o biserică. Avem serviciu,avem copii de dus și de luat de la grădiniţă, avem defăcut cumpărături, trebuie să ne întâlnim cu prietenii.Pe undeva, sunt întemeiate, dar nu întru totul. Dacăam vrea cu adevărat, ne-ar mai rămâne timp și pentruasta.

Cred că în acest context sunt lămuritoareurmătoarele cuvinte ale Mântuitorului: „Daţi darCezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ceeste al lui Dumnezeu!"

Dar noi parcă prea vârtos căutăm a da totulCezarului, iar pe Dumnezeu Îl trecem cu vedereasau Îl lăsăm să aștepte o ocazie viitoare. Este însă oașteptare care s-ar putea să ne coste. De prea multeori ne serbăm ziua fără Cel de la care am primit viaţăși adaugă zile vieţii noastre!

În Biserică, învăţăm că nu există sărbătoare fărăsărbătorit. Aici, cei sărbătoriţi nu suntem noi, ci ceial căror nume îl purtăm. Despre ei auzim în cântări,despre ei auzim uneori în Evanghelie, despre ei ţinepredică preotul. Pe aceștia ar trebui să-i sărbătorimși noi cum se cuvine, de ziua lor.

Radu Alexandruwww.crestinortodox.ro

5CALEA ÎNÃLÞÃRII, Anul III, nr. 18, februarie, 2011

Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 150 exemplare

„Tot cel ce se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce sesmerește pe sine se va înălţa”. (Luca 18, 14)

Cu duminica aceasta, numită „Duminicavameșului și a fariseului”, începem pregătireaduhovnicească pentru luminatul praznic al ÎnvieriiDomnului. Ne pregătim în cele zece săptămâni care nedespart de Sfintele Paști prin neîncetate strădanii

duhovnicești cu pocăinţă, rugăciune și fapte bune, ca săprimim cu suflete curate pe Cel ce a biruit moartea prinÎnviere, ca să înviem și noi către o viaţă nouă. Pornim pedrumul Triodului cu această frumoasă pildă, în care ni sevorbește despre smerenie ca o înclinare a sufletului, sfântăși mântuitoare, și despre mândrie, patima rea și pierzătoarea sufletului.

Așadar, trebuie să vedem semnele din afară șicele trupești ale omului mândru și ale omului smerit, ca săfugim de mândrie și să îmbrăţișăm smerenia.

Vedem doi oameni care s-au suit la templu, unvameș și un fariseu, la rugăciune, în ceasurile obișnuiteale iudeilor. Numai că rugăciunea fariseului nu esterugăciune. Mulţumește, dar nu cere nimic. Este deplinsatisfăcut de situaţia sa, contemplă cu admiraţie propriapersoană. Da, fariseul nu era răpitor, nici nedrept, nici

„Zis-a Domnul pilda aceasta: doi oameni s-au suit la templu ca sã se roage: unul erafariseu ºi celãlalt vameº. Fariseul, stând drept, se ruga în sine astfel: Dumnezeule, îþimulþumesc pentru cã nu sunt ca ceilalþi oameni, rãpitori, nedrepþi ºi desfrânaþi, sau caacest vameº. Postesc de douã ori pe sãptãmânã ºi dau zeciuialã din toate câte câºtig. Iarvameºul, stând mai departe, nu îndrãznea nici ochii sã-ºi ridice spre cer, ci îºi bãtea pieptulsãu ºi zicea: Dumnezeule, milostiv fii mie, pãcãtosului. Vã spun vouã cã acesta s-a pogorâtmai îndreptat la casa sa, decât acela; pentru cã oricine se înalþã pe sine se va smeri; iar celcare se smereºte pe sine se va înãlþa”.

13 februarie – Duminicã - Cuv. Martinian; Sf. ApostolAcvila ºi Sf. Muceniþã Priscila, soþia lui – Duminica aXXXIII-a dupã Rusalii (a Vameºului ºi a Fariseului) –

Sf. Ev. Luca 18, 10-14; Începutul Triodului

adulter, postea cum cerea Legea lui Moise și dădeazeciuială. Totuși, se minte pe sine, se înșală amarnic pentrucă toate păcatele celorlalţi nu sunt așa de grave ca păcatulde care suferă el, păcatul slavei deșarte, al mândriei.

Spune Sfântul Ioan Casian că omul mândru „se umflăde dorinţa unui renume deșert pentru bunuri duhovniceștiși ascunse”, iar Sfântul Ioan Scărarul spune că diavolul

este ca „furnica ce așteaptă să creascărecolta ca să adune toate bogăţiile noastreduhovnicești.” Așadar, este asemănată cunebunia, căci îl scoate pe om din minţi, îitulbură raţiunea până la delir.

Diametral opusă ni se arată rugăciuneavameșului.

Desconsideraţi și stigmatizaţi catrădători de conaţionalii lor, vameșii purtauo reputaţie pătată, însă, dintre aceștia,Domnul Hristos a găsit pe Levi (Matei),chemat la apostolie, sau pe Zaheu, chipde pocăinţă sinceră și îndreptare.

Nu se laudă cu nicio faptă bună, lepune sub tăcere și astfel s-a îndreptat, s-aînălţat.

Mândria și smerenia se exclud, ele nupot sta împreună, căci „Dumnezeu celormândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le

dă har” (Iacob 4, 5).Smerenia o învăţăm de la Fiul lui Dumnezeu, Care „S-a

smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, șiîncă moartea pe cruce” (Filipeni 2, 8). Ea împodobește pesfinţi și pe mucenici, ea cucerește sufletele și îmblânzeștepână și pe păgâni.

Sfânta noastră Biserică, prin Sfântul Efrem Sirul, nepune înainte model de rugăciune smerită, la care trebuiesă cugetăm: „Doamne și Stăpânul vieţii mele, duhultrândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și algrăirii în deșert, nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, algândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie,slugii Tale. Așa, Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mivăd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu, căbinecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.”

Preot Marius-Olivian Tănasie

Îndreptarea sufletului prin smerenie

6 CALEA ÎNÃLÞÃRII, Anul III, nr. 18, februarie, 2011

Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 150 exemplare

ARDERE-DE-TOT– Lui Valeriu Gafencu –

… Aici răsare-n mine o chilieîn care s-a sfinţit un pustnic blând …Zidea virtuţi cerești în trup plăpândși-n ochi purta smerită bucurie ...

De priveghere lungă, - albă floare –se rezemea cu fruntea de pervazși luna-i săruta sfinţit obrazcând i-asculta cuvântul ca o boare

De funia nădejdii viu s-agaţăși-n rugăciune treaptă-naltă suie ... ,amiezile simţirilor descuieși Îngerilor, iată-l faţă-n faţă.

L-au îmbrăcat cu-a cerului armură ... ,cu neaua-înţelepciunii-apoi l-au ninspurificându-i duhul înadins,să fie – asemeni lor chip și măsură ! ...

Un înger ... , a făcut un semn în cer ! ...El vede Faţa lumii Nevăzute...,cuvintele aude ... , nenăscute ,cu inima topește vămi de ger ! ...

20 februarie – Duminicã – Sfinþii: Leon, EpiscopulCataniei, ºi Agaton, Episcopul Romei; Cuv. Visarion –Duminica a XXXIV-a dupã Rusalii (a Fiului Risipitor) –

Sf. Ev. Luca 15, 11-32„Zis-a Domnul pilda aceasta: un om avea doi fii. ªi a zis cel mai tânãr dintre ei tatãlui sãu: tatã, dã-mi

partea care mi se cuvine din avere; atunci el le-a împãrþit averea. Dar, nu dupã multe zile, feciorul cel maitânãr, strângându-ºi toate, s-a dus într-o þarã depãrtatã; ºi acolo ºi-a risipit toatã averea, vieþuind în desmierdãri.ªi, dupã ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în þara aceea ºi el a început sã fie în lipsã. ªi, ducându-se,s-a lipit el de unul din locuitorii acelei þãri ºi acesta l-a trimis la þarinile sale sã pascã porcii. ªi dorea sã-ºisature pântecele din roºcovele ce mâncau porcii, însã nimeni nu-i da. Dar, venindu-ºi în fire, a zis: câþi argaþiai tatãlui meu sunt îndestulaþi de pâine, iar eu pier de foame! Mã voi scula ºi mã voi duce la tatãl meu ºi-i voispune: tatã, am greºit la cer ºi înaintea ta ºi nu mai sunt vrednic sã mã numesc fiul tãu. Fã-mã ca pe unul dinargaþii tãi. ªi, sculându-se, a venit la tatãl sãu. Iar pe când era încã departe, l-a vãzut tatãl sãu ºi i s-a fãcutmilã; ºi, alergând, a cãzut pe grumajii lui ºi l-a sãrutat. Atunci i-a zis feciorul: tatã, am greºit la cer ºi înainteata ºi nu mai sunt vrednic sã mã numesc fiul tãu. Iar tatãl a zis cãtre slujitorii sãi: aduceþi haina cea mai bunãºi-l îmbrãcaþi; puneþi inel în mâna lui ºi încãlþãminte în picioarele lui; apoi aducând viþelul cel îngrãºat îljunghiaþi. Sã mâncãm ºi sã ne veselim; cãci acest fiu al meu mort era ºi a înviat, pierdut era ºi s-a aflat. ªi auînceput sã se veseleascã. Iar feciorul cel mare era la þarinã; când s-a întors ºi s-a apropiat de casã, el a auzitcântece ºi jocuri. Atunci, chemând pe unul din slujitori, l-a întrebat: ce înseamnã acestea? Iar acela i-a rãspuns:fratele tãu a venit ºi tatãl tãu a junghiat viþelul cel îngrãºat, pentru cã l-a primit sãnãtos. ªi s-a mâniat ºi nuvoia sã intre; dar tatãl lui, ieºind, îl ruga. Însã el, rãspunzând, a zis tatãlui sãu: iatã de atâþia ani îþi slujesc ºiniciodatã n-am cãlcat porunca ta; ºi mie tu niciodatã nu mi-ai dat un ied, sã mã veselesc cu prietenii mei. Darcând a venit acest fiu al tãu, care a mâncat averea ta cu desfrânatele, ai junghiat pentru el viþelul cel îngrãºat.Însã tatãl i-a zis: fiule, tu în toatã vremea eºti cu mine ºi toate ale mele, ale tale sunt; se cuvenea însã sã neveselim ºi sã ne bucurãm, cãci fratele tãu acesta mort era ºi a înviat, pierdut era ºi s-a aflat.”

De câte ori pământul , fără splină ,se duce , taur negru , rostogol ,de câte ori îl săgetează-n golharapi cornuţi , mereu în nehodină ? ...

Un sul de carte-i cerul strâns cu nodși ultim semn pământu-n alfabet ...Altarul Viu al Marelui Profetprimește jertfa , Ardere - de – tot ! ...

În Rugăciunea-focului , adoarme ...Târziu , lumina candelei se stinge ...Un înger furișându-se-n chilieDeasupra frunţii nimb subţire-i ninge ! ...Vrăjmașii gem la pragul lui pe coarne ! ...

Movilă-i stă nisipul lângă ușă ...A tot crescut rugina pe zăvor ,uleiul a-nflorit într-un ulcior ,dar trupu-i stă-n genunchi , deși-i cenușă ...

Pe-o laviţă , alături , rânduitemai multe cărţi. Pe-o foaie , Ceaslov ,scrisese el sfinţitul lui hrisovîn patru rânduri , vorbe aurite.

Dar necrezând că-i mort cu-adevăratcu mâna l-am atins peste veșminte ...Se risipi cenușa lui fierbinteși sărutând-o ... , am plâns îngândurat.

Virgil Maxim

7CALEA ÎNÃLÞÃRII, Anul III, nr. 18, februarie, 2011

Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 150 exemplare

Întoarcerea cãtre Dumnezeu!Sfânta noastră Biserică, ca o mamă adevărată,

cheamă pe fiii ei, pe care i-a născut întru mântuire,prin baia nașterii celei de-a doua, adică prin Taina Sf.Botez, să se pregătească pentru viitoarea moștenire:Cereasca Împărăţie. Ea ne cheamă să săvârșim cuizbândă perioada de nevoinţă a Sfântului și mareluiPost al Paștelui, în a cărui perioadă pregătitoare neaflăm. Nevoinţa care ne stă înainte este aceea aîntoarcerii către Dumnezeu, a adevăratei pocăinţe,a mărturisirii neputinţelor noastre pentru dobândireaiertării și împăcării cu Dumnezeu. De aceea, ne rugămși cântăm în această perioadă: Ușile pocăinţeideschide-mi mie, Dătătorule de viaţă! Nesfârșitamilostivire a Tatălui Ceresc faţă de păcătoșii care seîntorc de la viaţa păcătoasă, de la necredinţă lacredinţă, de la rătăcire la Adevăr, de la moarte laviaţă, este exprimată prin cuvintele: „Încer va fi mai multă bucurie pentru unpăcătos care se pocăiește, decâtpentru nouăzeci și nouă de drepţi, caren-au nevoie de pocăinţă” (Lc. 15, 7),pe care Domnul le vestește oamenilorchemându-i la Sine. Pentru a înţelegemai bine și a se întipări mai adânc îninimile ascultătorilor această chemare,El adaugă această pildă a FiuluiRisipitor, a cărei explicaţie o vom redamai departe. Potrivit tâlcuirii SfinţilorPărinţi, fiul cel mic poate fi înţeles atâtca reprezentare a întregului neamomenesc, cât și a fiecărui păcătos în parte. Parteade moștenire pe care a primit-o de la Tatăl său,Dumnezeu, sunt darurile cu care a fost înzestratfiecare om, mintea și inima cu care a fost înzestratfiecare om, dar mai cu seamă harul Sfântului Duh,pe care le-a primit fiecare creștin. Cheltuirea moșteniriidupă bunul plac reprezintă lepădarea omului de voiași poruncile lui Dumnezeu și urmarea propriilorgânduri, dorinţe și voinţe. Învoirea tatălui arată căDumnezeu l-a cinstit pe om cu voie de sinestăpânitoare în întrebuinţarea darurilor primite, acăror responsabilitate o are. Ţara îndepărtată esteviaţa păcătoasă, care ne îndepărtează și neînstrăinează de Dumnezeu. Cheltuirea avuţieiînseamnă istovirea puterilor minţii, inimii și trupului,dar mai ales alungarea harului lui Dumnezeu de lanoi prin viaţa păcătoasă.

Sărăcia la care a ajuns reprezintă pustietateasufletească, care se naște în urma unei astfel de vieţi.Locuitori ai acelei ţări îndepărtate sunt stăpânitoriiîntunericului acestui veac, duhurile căzute care-lrobesc pe om. Turma porcilor închipuie gândurile șisimţămintele păcătoase, ce rătăcesc în sufletulpăcătosului, pe care el le hrănește datorită lucrăriipăcătoase . În zadar vrea omul să înăbușe aceste

gânduri și simţăminte prin împlinirea lor: ele sunt deneîmplinit! Însă, nici împlinirea pe cât e cu putinţă agândurilor și visărilor pătimașe nu le nimicește, ci lestârnește cu îndoită putere. Ele, ca și iadul, sunt ca oprăpastie fără fund. Nu rareori păcătosul, chinuit degânduri amare, visări și pofte de neîmplinit, ajungela deznădejde; nu sunt puţine cazurile celor careîncearcă să-și piardă viaţa, cea vremelnică, căci lacea veșnică nici nu se gândesc.

Fericit păcătosul, spune Sf. Ignatie Briancianinov,care în acea vreme de restriște își va veni în fire, își vavedea păcatul, recunoscându-l îi va părea rău,hotărându-se să-l mărturisească și își va aminti dedragostea și îndestularea Tatălui Ceresc, pe care ela părăsit-o. Pe cel ce se întoarce cu o astfel dehotărâre la Casa Tatălui – Biserica, Dumnezeu, încă

departe fiind el, Se grăbește să-l întâmpine, îlîmbrăţișează și-l sărută cu harul Său. Domnulcel milostiv și de oameni iubitor poruncește robilorSăi – văzuţi (slujitorilor altarului) și nevăzuţi (sfinţilorîngeri) – să-l îmbrace în haina neprihănirii, cea dintâi,pe care a primit-o la Botez, să-i pună inel – semnullogodirii reînnoite cu Biserica, să-i pună în picioareîncălţăminte pentru a putea călca peste toată putereacea potrivnică. Ca împlinire a lucrării dragostei pentrufiul reîntors se întinde masa dragostei, undepăcătosul, care s-a împăcat cu Dumnezeu, estehrănit cu mâncarea și băutura duhovnicească,adevărata mâncare și băutură, cea care este trupulși sângele lui Hristos.

Ce veste poate fi mai mângâietoare pentrupăcătosul căruia i se arată în faţă ușile pocăinţei,decât vestea despre nesfârșita și negrăita milostivirea lui Dumnezeu. Această milostivire avea să sedescopere de către Dumnezeu chiar îngerilor, carese cuvine să se bucure și să se veselească, pentrucă fratele lor mai mic, neamul omenesc, mort era, șia înviat; pierdut era, și s-a aflat. Aceasta este caleacare ni se arată înaintea fiecăruia și la care necheamă Biserica.

Preot Gheorghe Ionașcu

8 CALEA ÎNÃLÞÃRII, Anul III, nr. 18, februarie, 2011

Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 150 exemplare

27 februarie – Duminicã – Cuvioºii MãrturisitoriProcopie ºi Talaleu – Duminica Lãsatului sec de carne(a Înfricoºãtoarei Judecãþi) – Sf. Ev. Matei 25, 31-46„Zis-a Domnul: Când va veni Fiul Omului în slava Sa ºi toþi sfinþii îngeri cu El, atunci va ºedea pe

scaunul slavei Sale. ªi se vor aduna înaintea Sa toate neamurile ºi-i va despãrþi pe unii de alþii, cumdesparte pãstorul oile de capre; ºi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va ziceÎmpãratul celor de-a dreapta Sa; veniþi, binecuvântaþii Tatãlui Meu, moºteniþi împãrãþia cea pregãtitãvouã de la întemeierea lumii. Cãci flãmând am fost ºi Mi-aþi dat sã mãnânc; însetat am fost ºi Mi-aþi datsã beau; strãin am fost ºi M-aþi primit; gol am fost ºi M-aþi îmbrãcat; bolnav am fost ºi M-aþi cãutat; întemniþã am fost ºi aþi venit la Mine. Atunci drepþii îi vor rãspunde, zicând: Doamne, când Te-am vãzutflãmând ºi Te-am hrãnit, sau însetat ºi Þi-am dat sã bei? Sau când Te-am vãzut strãin ºi Te-am primit,sau gol ºi Te-am îmbrãcat? ªi când Te-am vãzut bolnav sau în temniþã ºi am venit la Tine? Iar Împãratul,rãspunzând, va zice cãtre ei: adevãrat vã spun cã, întrucât aþi fãcut unuia dintre aceºti fraþi ai Mei prea

... În săptămâna avortului eram deja prăbușită, am mers la oclinică particulară, care nu efectuează chiuretaje în zilele desărbătoare (de parcă în restul timpului e bine să facă !? – n. n.),m-au programat pentru data de 2 februarie, era într-o marţi ... arfi trebuit luni, dar era sărbătoare.

M-am trezit amorţită și sfâșiată în dimineaţa aceea, nu maisimţeam nimic, nici durere, nici tristeţe, eram deja pustiită…Deja moartă.. Ningea. Am mers o parte din drum pe jos prinzăpadă și îmi simţeam copilașul viu, aveam greţuri, mi-erafoame, pofteam... El trăia și simţeam asta iar eu mă gândeamcum în câteva ore nu o să mai simt nimic din asta. Cu cât măapropiam de clinică, cu atât îmi era mai rău. Simţeam că măprăbușesc și, precum un condamnat la moarte, prietenul măducea spre moarte, prietenul mă ducea de braţ și mă privea dincând în când și nu spunea nimic... Era doar trist și îngrijorat.

Am ajuns la clinica unde mai așteptau câteva femei, toatemai tinere. M-am „pregătit” pentru crimă, m-am schimbat și amașteptat.

Una din tinerele de acolo era la primul copil. Medicii îispuseseră că nu va avea copii niciodată, dar era gravidă acum.Nu-și dorea copilul pentru că nu era pregătită, fiind la facultate,iar eu gândeam că nu știe ce o așteaptă. Spunea: „încă sunt lafacultate și nu îl vreau, vreau să mă realizez professional, nu osă-mi distrug viaţa pentru un copil”. Avea să vadă după scurttimp că alta era realitatea. A fost prima care a intrat la chiuretaj.Se făcea anestezie generală. Când au adus-o, eu așteptam cucelelalte femei la rând. Striga și plângea: „Copilașul meeeu!Primul meu copilaș... Ce-am făcut, Doamne???

Mi-am omorât copilașul meu... Doamne, n-am să mai facasta niciodată''. Și plângea de ne-a zguduit pe toate. Se făcusetăcere... Medicul era și el trist și încerca să o consoleze. A plecatde acolo prăbușită, la braţul prietenului ei. Nu mai simţeam nimic,eram deja moartă…

Mi-a venit rândul. Am intrat în „camera morţii” și am simţitmiros de moarte... Am evitat să mă uit la instrumentele cu carese ucidea. A intrat medicul și m-a consolat. Știţi ce mi-a spus?„Ar trebui să nu mai faceţi avorturi, pentru că aveţi cevaprobleme în urma lor”. Am izbucnit în plâns și am spus: „Nuspuneţi asta, doctore, pentru că eu îmi doresc acest copil”. Șimi-a spus: „Atunci lasă-ţi copilul, doamnă!”. Iar eu i-am spuscă nu am o situaţie stabilă care să-mi permită să-l ţin. E oprostie. Am spus asta să mă disculp... Medicul a lăsat capul înjos, dar înainte de asta, mi-a aruncat o privire plină de reproș(nu voi uita niciodată privirea aceea care mă condamna). Și nu

Chipul meu – chipul unei criminaleam mai spus nimic…

Mă simţeam ca un animal dus la tăiere, mai aveam timp săiau o decizie, cea corectă, dar nu mai puteam să iau niciuna...Știu că atunci mi-am dorit să mor în timpul chiuretajului.

Am văzut acul care urma să mă ducă la necunoștinţă șiserul din el, am văzut pereţii albi ai cabinetului, albi și triști,am simţit prezenţa morţii în cabinet, căci mirosea a moarte,am închis ochii și nu am mai simţit decât înţepătura acului.Apoi ceva s-a întâmplat, ceva ciudat, visam că mă dau pe untobogan portocaliu care avea din loc în loc pernuţe, pe unaera un ursuleţ. M-am dat în toboganul acela care mă duceaundeva, în jos... Apoi brusc m-am trezit că pluteam în cabinetși mă loveam de pereţi, mă simţeam ușoară ca un fulg. Amvăzut ca într-un negativ pe medicul care își făcea treaba, peanestezistă și pe asistentă lângă mine... Apoi am ieșit pe ușăși l-am văzut pe P. în salon, așteptând, am auzit voci care îmispuneau: „Gata, s-a terminat, te ducem noi la pat, încet”. Cândam ajuns în pat, am simţit o durere fizică copleșitoare în totcorpul. Nu era durerea de după avort, ci altceva, ceva ce măstrivea, îmi tăia respiraţia. Am strigat și mi s-a spus că nu amde ce să simt asta, dar eu simţeam cum ceva mă presează șimă sufocă..

Nu l-am recunoscut nici pe P., deoarece eram inconștientă,transformată, o oroare a crimei, asta era... Încă nu credeamcă am avortat, dar am văzut sânge și atunci am știut că s-aterminat... Nu am putut pleca de la clinică decât după patruore, dar nu puteam sta în picioare, mi-era rău, cumplit de rău.Celelalte au plecat pe picioarele lor, dar eu nu am putut. Înlocul grijii de nu a ști ce o să fac cu copilul meu, dacă îl voinaște, au apărut durerea, disperarea și dorinţa de a muri, multmai cumplite decât prima...

Am ajuns acasă, unde sora mea m-a întâmpinat cu ochiitriști. Dar și acolo totul era sub aparenţa morţii, totul era cenușiuși nimeni nu vorbea, ca și cum crima nu se înfăptuise sau ca șicum tot ce se întâmplase era ceva normal. A urmat o oră desomn agitat, cu stări de rău și confuzie, apoi o cafea ca „sărevenim la realitate”. Toţi încercam să trecem cu vederea crimaînfăptuită. Toţi negam că s-ar fi întâmplat ceva, dar moarteaera acolo, pândea... Tocmai luase o fiinţă, aceea fiinţa pe caream iubit-o și apoi am ucis-o. Mă pândea la colţ ca să mă ucidăapoi, în fiecare zi, puţin câte puţin... De multe ori m-am întrebatcum arată moartea. Atunci, în ziua aceea, moartea avea chipulmeu, chipul unei criminale…

(sursa: http://www.avort.ro/maturie-d.php)

9CALEA ÎNÃLÞÃRII, Anul III, nr. 18, februarie, 2011

Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 150 exemplare

„Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morţii, a căruiÎmpărăţie nu va avea sfârșit”.

Părintele Alexander Schmemann explică motivul pentru careaceastă duminică este numită „Duminica lăsatului sec de carne",pentru că în săptămâna ce urmează este rânduită de cătreBiserică o postire parţială — abţinerea de la consumul de carne.Această rânduială urmează a fi înţeleasă în sensul pregătiriiînainte de Post. Biserica începe acum să ne „acomodeze" cuefortul duhovnicesc pe care-1 va aștepta de la noi șapte zile maitârziu. Treptat, ea ne poartă în acest efort — cunoscând neputinţanoastră, anticipând slăbiciunea noastră sufletească. În ajunulacestei zile (Sâmbăta lăsatului sec de carne), Biserica ne invităla o pomenire generală a celor ce „au adormit, întru nădejdeaînvierii și a vieţii veșnice." Aceasta este, într-adevăr, ziua derugăciune a Bisericii pentru cei morţi. Pentru a înţelege sensullegăturii dintre Postul Paștelui și rugăciunea pentru cei adormiţi,trebuie să ne amintim că religia creștină este religia iubirii. Hristosle-a lăsat Apostolilor și nouă celor care Îi urmăm Lui, nu o doctrinăa mântuirii individuale, ci o nouă poruncă — „Să vă iubiţi unul pealtul" (In. 13, 34), adăugând: „ Întru aceasta vorcunoaște toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi aveadragoste unii faţă de alţii." (In. 13, 35). Iubirea este,deci, fundamentul, adevărata viaţă a Bisericii, careeste, în cuvintele Sfântului Ignatie al Antiohiei, „unitatede credinţă și iubire". Păcatul este întotdeauna lipsadragostei și, deci, separarea, izolarea, războiul tuturorîmpotriva tuturor. Noua viaţă dăruită prin Hristos șitransmisă nouă de către Biserică este, mai întâi detoate, o viaţă a împăcării, a „adunării în unitate a celorcare sunt împrăștiaţi", restaurarea iubirii distruse prinpăcat. Dar cum putem începe întoarcerea noastrăcătre Dumnezeu, împăcarea noastră cu Dumnezeu,dacă înlăuntrul nostru noi nu ne întoarcem la poruncacea mare a iubirii? Rugăciunea pentru cei morţi esteexpresia fundamentală a Bisericii ca iubire. Ne rugămlui Dumnezeu să-i pomenească pe cei pe care noi îipomenim și facem aceasta tocmai pentru că îi iubim. Rugându-nepentru ei, ne întâlnim cu ei în Hristos, care este dragoste și care,pentru că este dragoste, înfrânge moartea, care este ultimabiruinţă asupra înstrăinării și lipsei de dragoste. În Hristos nueste diferenţă între cei vii și cei morţi. El este Viaţa și aceastăViaţă este lumina omului. Iubindu-L pe Hristos, îi iubim pe cei cesunt în El; iubind pe cei ce sunt în El, îl iubim pe Hristos: aceastaeste legea Bisericii și motivaţia pentru care se săvârșesc rugăciunipentru cei adormiţi.

Spre deosebire de alte sărbători și duminici care ne pun înfaţă evenimente care s-au împlinit deja, duminica de astăzi nepune în faţă un eveniment viitor, pentru care ne îndeamnă săfim pregătiţi și pentru care cerem lui Dumnezeu ca cercetareanoastră acolo să aibă un răspuns pozitiv: Sfârșit creștinesc vieţiinoastre, fără durere, neînfruntat, în pace și răspuns bun laînfricoșătoarea judecată a lui Hristos, să cerem. Priveliștea carene așteaptă este înfricoșătoare: cea de-a doua venire pe pământa Domnului nostru Iisus Hristos, care are puterea să cutremureîn chip mântuitor sufletul celui ce crede, cu frica lui Dumnezeu,să ne trezească din adânca nepăsare faţă de soarta noastrăveșnică întocmai ca dintr-un somn adânc, cu care ne-a adormitviaţa noastră trupească. Va veni Fiul Omului, Care este totodată

și Fiul lui Dumnezeu, în slava Sa și toţi sfinţii îngeri cu El, atunciva ședea pe scaunul slavei Sale. Dacă prima Sa venire a fost osmerenie până la chip de rob, nu a binevoit a Se arăta întrustrălucirea răsunătoare a slavei pământești, ci a venit pe pământca într-o ţară unde au fost surghiuniţi călcătorii poruncii luiDumnezeu. El a rămas și a lucrat în ea ca într-o ţară aamărăciunilor, unde au fost aruncaţi din raiul cel înalt cei ce aucălcat porunca lui Dumnezeu. Ca Răscumpărător al celor căzuţi,S-a făcut părtaș tuturor nenorocirilor care au ajuns omenirea, afost ca unul dintre săraci, călcaţi de oameni în picioare, străin,neavând unde să-Și plece capul. Și a fost prigonit, acoperit deocări; și a răsplătit fără încetare cu bine pentru rău: „Căci n-atrimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci casă se mântuiască, prin El, lumea” (In. 3, 17). Și a sfârșit viaţa Sapământească printr-o moarte chinuitoare și de ocară, moarteanelegiuiţilor, a celor robi și fără drepturi cetăţenești.

Însă cea de-a doua Sa venire va fi întru slavă, venire deJudecător: „Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-oFiului” (In 5, 22), pentru a primi socoteală de la omenire pentrupurtarea ei faţă de dumnezeiasca răscumpărare pe careDumnezeu i-a dăruit-o. „Și se vor aduna înaintea Sa toate

neamurile”, ca să se înfăţișeze Lui la judecată și să primeascăde la El răsplată sau pedeapsă după cuviinţă. Primind veste căurmează să vină vreun judecător pământesc, luăm toate măsurileca să aducem lucrurile noastre în rânduiala cuvenită și să meritămîncuviinţarea celui ce va veni: cu atât mai mult trebuie să necutremure venirea și judecata Mântuitorului Hristos, care va hotărîsoarta noastră veșnică, și înaintea Căruia toate sunt goale sidescoperite și de la Faţa Lui nu se poate ascunde nici picăturade lacrimi, nici din picătură vreo parte. Cutremur va cuprindeatunci toată făptura: „Și împăraţii pământului, și domnii, șicăpeteniile oștilor, și bogaţii, și cei puternici, și toţi robii și toţi sloboziis-au ascuns în peșteri și în stâncile munţilor, strigând munţilor șistâncilor: Cădeţi peste noi și ne ascundeţi pe noi de faţa Celui ceșade pe tron și de mânia Mielului; Că a venit ziua cea mare amâniei lor și cine are putere ca să stea pe loc?” (Apoc. 6, 15-17).La această judecată, Domnul nostru Iisus Hristos va cere de lanoi împlinirea poruncii milostivirii, care reprezintă transpunereaîn faptă a celei mai mari porunci care o reprezintă iubirea deDumnezeu și de aproapele. Fie ca toţi să auzim hotărârea:,,Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moșteniţi împărăţia ceapregătită vouă de la întemeierea lumii...” Amin.

Preot Gheorghe Ionașcu

mici, Mie Mi-aþi fãcut. Atunci va zice ºi celor de-a stânga Sa: duceþi-vã de la Mine, blestemaþilor, în foculcel veºnic care este pregãtit diavolului ºi îngerilor lui. Cãci flãmând am fost ºi nu Mi-aþi dat sã mãnânc;însetat am fost ºi nu Mi-aþi dat sã beau; strãin am fost ºi nu M-aþi primit; gol, ºi nu M-aþi îmbrãcat;bolnav ºi în temniþã, ºi nu M-aþi cercetat. Atunci vor rãspunde ºi ei, zicând: Doamne, când Te-am vãzutflãmând, sau însetat, sau strãin, sau gol, sau bolnav, sau în temniþã ºi nu Þi-am slujit Þie? El însã le varãspunde ºi le va zice: adevãrat vã spun cã, întrucât nu aþi fãcut unuia dintre aceºti prea mici, nici Mienu Mi-aþi fãcut. ªi vor merge aceºtia la chinuri veºnice, iar drepþii la viaþã veºnicã.”

10 CALEA ÎNÃLÞÃRII, Anul III, nr. 18, februarie, 2011

Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 150 exemplare

Judecata înþeleaptã„Într-un orășel de provincie, unui judecător i-a

venit spre judecată un caz ciudat. Inculpatul eratocmai prietenul lui cel mai bun, reclamat de cinevaîntr-o cauză oarecare, pasibilă la condamnare cuamendă de la cinci la zece mii de franci. Cunoscândprietenia lor, tot orașul era curios să vadă cum varezolva judecătorul cazul. Sala de judecată a devenitneîncăpătoare. Majorita tea era de par teareclamantului care părea să aibă dreptate. Deși eraprieten cu inculpatul, judecătorul, spre surprindereatuturor, a fost foarte aspru în stabilirea pedepsei,

Despre blândeþe„Întâia și cea mai importantă poruncă este iubirea

cu care mintea vede Iubirea originară, pe Dumnezeu.Prin iubirea noastră vedem iubirea lui Dumnezeu faţăde noi, cum stă scris în psalm: „Învăţa-va pe cei blânzicăile sale”. „Dar Moise era mai blând decât toţi oamenii”,și de aceea pe drept cuvânt spune Duhul Sfânt: „El aarătat lui Moise căile Sale”.

Această blândeţe să-i înveţi pe fraţii tăi, pentru casă se lase târâţi doar cu anevoie spre mânie. Căci niciunrău nu face atât de mult mintea „demon” cum face mâniaprin tulburarea furiei. Căci se spune în psalmi: „Mâniavoastră se aseamănă celei a șarpelui”. Și nu socoti cădemonul este altceva decât un om aţâţat de mânie șiieșit din simţiri! Fiindcă trupurile demonilor au culoare șiformă, dar scapă simţirii noastre întrucât calitatea lornu este asemenea calităţii trupurilor care cad subsimţirea noastră. De aceea, atunci când vor să se aratecuiva ei imită în chipul cel mai felurit trupul nostru șinu-și arată propriile lor trupuri.

Niciunul dintre fraţi să nu se asemene, așadar,șarpelui, și nu îngădui la tine o înfrânare care să fiedeparte de blândeţe! Fiindcă acela care se înfrâneazăde la mâncare și băutură, dar înăuntrul său se mișcă omânie iraţională, se aseamănă unei corăbii aflate înmijlocul mării, și al cărui cârmaci e demonul mâniei.

Spune-mi, de ce oare Scriptura, vrând să-l laudepe Moise, lasă deoparte toate semnele minunate și amenţionat doar blândeţea? Căci ea nu spune că Moisea pedepsit Egiptul cu cele douăsprezece plăgi și că ascos din el pe poporul ales. Nu spune că Moise a primitcel dintâi de la Dumnezeu legea și că a dobânditînţelegerea lumilor trecute. Nu spune că a despărţit cu

toiagul Marea Roșie și că a făcut să ţâșnească poporuluiînsetat apă din piatră. Ci spune că stătea singur înpustie în faţa lui Dumnezeu când Acesta a vrut sănimicească pe Israel și L-a rugat să fie șters și el împreunăcu fiii poporului său. El pune în faţa lui Dumnezeu iubireade oameni și fărădelegea zicând: „Iartă-i sau șterge-măși pe mine din cartea pe care ai scris-o.” Aceasta aspus-o, el, cel blând! Dumnezeu însă a preferat să-iierte pe cei ce păcătuiseră, decât să facă o nedreptatelui Moise.

Scriptura trece sub tăcere faimoasa hrănire cu manăși neașteptatul zbor al prepeliţelor și postul lui Moise,care întrecea firea omenească, și cortul alegoric, în careerau închipuite lumile trecute și viitoare, și laudă numaifaptul că „Moise era mai blând decât toţi oamenii”. O,cât de mare e minunea încât [Scriptura] cuprinde îndouă semne minunate toată înţelepciunea lui Moise!Atât această laudă a lui Moise, cât și numele săuînchipuie două semne minunate.

Și David, amintindu-și de virtutea blândeţii, s-a rugatsă se învrednicească de ea, zicând: „Adu-ţi aminte,Doamne, de David, și de toate blândeţile lui”. El lasădeoparte faptul că genunchii săi au slăbit de post șitrupul său s-a stins din lipsa untdelemnului, că privegheași ajunsese ca o pasăre ce zbura pe acoperișuri. Și a zis:„Adu-Ţi aminte, Doamne, de David și de toate blândeţilelui”.

Să ne silim și noi să dobândim acea blândeţe desprecare s-a spus: „Învăţaţi de la Mine că sunt blând și smeritcu inima”, ca să ne înveţe căile Sale și să ne mântuiascăîn Împărăţia cerurilor.

Sfântul Evagrie Ponticul

amendându-l cu zece mii de franci. Cei din sală auapreciat obiectivitatea judecătorului, dar prietenulacestuia s-a supărat. Peste câteva zile, cel pedepsits-a dus la bancă să plătească amenda șifuncţionarul i-a spus: Eram sigur că memoria numă înșeală. Amenda e plătită. Doar aţi trimis pecineva ieri și a plătit-o. Nu veţi fi vrând s-o plătiţi dedouă ori! - N-am trimis pe nimeni. Cred că e ogreșeală! - Nu e nicio greșeală, domnule, banii aufost aduși de domnul judecător, spunând că l-aţitrimis dumneavoastră!"

(P.S. Antonie Plămădeală,Tâlcuri noi de texte vechi)

Teodor al Edesei

Patimile trupești și materiale se micșorează și seveștejesc prin suferinţele trupului. Iar cele sufletești șinevăzute se ating prin smerita cugetare, prin blândeţe șidragoste.

Credinţa este un bun lăuntric. Ea naște în noi frica lui

Dumnezeu. Iar frica lui Dumnezeu ne învaţă păzireaporuncilor, care se numește făptuire. Iar din făptuireodrăslește cinstita nepătimire. Iar rodul nepătimirii esteiubirea, care e plinirea tuturor poruncilor, strângându-leși ţinându-le pe toate.

Cel ce-și veștejește floarea trupului prin nevoinţă(asceză) și taie toată voia lui, acela poartă semnele luiHristos în trupul său cel muritor.

11CALEA ÎNÃLÞÃRII, Anul III, nr. 18, februarie, 2011

Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 150 exemplare

Pagină realizată deRadu-Bogdan Buţu

Hai, odor, hai, păsărică,Dormi, o, dormi, fără de frică,Să te-alinteMoș cuminteȘi să-ţi cânte-ncetinel:„Mugur, mugur, mugurel...”

Îngeri vin tiptil și-aleneSă te mângâie pe gene,Și mi-ţi leagă-nDulce leagănFraged trupușor de crin,Ca s-adormi frumos și lin...

Ce tresari?... Nu-i nime, nime...Liniște și-ntunecime.Doar zefirul,MusafirulCel șăgalnic și pribeag,A trecut pe lângă prag...

Și-a trimis o gâză micăSă-ţi aducă-o scrisoricăȘi să-ţi spunăNoapte bună,Că și el, sătul de drum,Merge să se culce acum...

Cântec de leagãn

Odată, când într-o ţară, intrase unduh de răutate și neascultare, încâtpărinţii nu mai erau respectaţi și niciascultaţi de copiii lor, au început tineriisă-i omoare pe bătrâni, adică pepărinţii ce îi crescuseră, spunând că,,nu mai plătesc pâinea ce omănâncă”, adică nu mai pot munci șideci sunt o povară celor tineri. Legeaacelei ţări cerea aceasta tinerilor și ei,în ticăloșia lor, o respectau întocmai.

Dar un tânăr, cu frică de Dumnezeu,ce-și iubea mult tatăl, fiindu-i milă debătrân și frică de Dumnezeu, nu putusă-l alunge sau să-l ucidă, ci îl ascunseîn beci și acolo îl hrănea. Tânărul, penume Toader, își conducea gospodăriacu sfatul tatălui său și astfel toatetreburile îi mergeau în plin, iarDumnezeu îl binecuvânta pentrubunătatea și curăţia lui sufletească.

Într-o primăvară, tatăl îi spuse luiToader să nu are dealurile, căci va fisecetă, iar Toader îl ascultă, arând șisemănând numai pe șes. Și, într-adevăr, multă recoltă avu. Anulurmător, îi spuse să are dealurile, căci

vor fi ploi multe, și așa a fost.Peste câţiva ani veni o secetă

îngrozitoare, ce ţinu atât de mult încâtoamenii nu aveau nici măcar câtevaseminţe de semănat. Atunci bătrânuli-a spus lui Toader:

- Spune, fiule, oamenilor, să aredrumurile și atunci sămânţa ce s-ascuturat din car pe drum, anul trecut,va încolţi sub brazdă.

Făcând așa, oamenii au avut orecoltă bună, prinzând iar sămânţagrânelor. Atunci, văzând oameniibuna chivernisire a acelui tânăr șisfaturile lui înţelepte, au zis unii cătrealţii:

- De bună seamă că acesta îl areîncă pe tatăl său!

Când l-au întrebat, Toader amărturisit tot adevărul. Atunci,recunoscându-și vinovăţia, toţi au plânsdupă părinţii pe care îi omorâseră sauîi alungaseră de acasă, spunândîndureraţi:

- Încă este mică pedeapsa pe caream primit-o de la Dumnezeu pentrupăcatul nostru.

Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Ce î n s e amnã numel e meu?Margareta – din latină: perlă; din

română: margaretă. Numele acestaara tă valoarea omului, care e

nepreţuit, asemenea unei perle, uneinestemate rare, dar și gingaș, sensibilși frumos ca o floare de margaretă.

de Șt. O. Iosif

Cinsteºte pe tatãl tãu ºi îþi va fi þie bine

Venind în întâmpinareaDomnului…

Sã ne jucãmîmpreunã!

Ghicitori – rãspunsuri1. Icoana2. Creștin

- „Valoarea fiecărui om stă înbinele pe care-l face” – Proverb.

„Daţi-ne mamele cele maibune și vom avea cei mai bunioameni!”

„Părinţii vor fi pedepsiţi nunumai pentru păcatele lor, ci șipentru ale copiilor lor, dacă nu-icresc în duhul evlaviei!”

(Sf. Ioan Gură de Aur)

Venind în întâmpinarea Domnuluim-am făcut părtaș ospăţului de lastejarul Mamvri și am învăţat dinospitalitatea părinţilor Avraam șiSarra. Astăzi vin la ospăţul Domnuluica să primesc viaţă din Trupul șiSângele Lui.

Venind în întâmpinarea Domnuluil-am regăsit pe îngerul ce odinioarăle-a întrebat pe femeile purtătoare demir: „De ce-L căutaţi pe Cel viu întrecei morţi?” Și am învăţat ce este Viaţași înveșnicirea.

Atunci când ies în întâmpinareaDomnului mă caut pe mine, cel carede nenumărate ori mi-am întinatmintea și trupul și mi-am acoperit„chipul”, podoabă dumnezeiască, cumasca suficienţei sinelui și a răutăţii,ce mi-au sărăcit umanul, asemă-nându-mă necuvântătoarelor. Și amînvăţat că Dumnezeu ne-a așezat peo singură Cale, nu pe un drum cumulte poteci și această cale este ceaa lui „facă-se voia Ta”.

Și pentru că am îndrăznit să ies înîntâmpinarea Domnului am găsit omână întinsă, a Celui care demultplecase în căutarea mea. Urma acelașidrum, al Golgotei, dar în sens invers– o coborâre fără trudă și lacrimi, fărăbiciuiri și sudalme, fără povara crucii,o coborâre asemenea luminii line.

Monica Sîrbu

12 CALEA ÎNÃLÞÃRII, Anul III, nr. 18, februarie, 2011

Periodic gratuit cu apariţie lunară, în tiraj de 150 exemplare

Duminică, 6 februarie: Studiu biblic – Evangheliadupă Matei, capitolul 11.

13 februarie: Acatistul Sfântului Haralambie.20 februarie: Discuţii pe tema: Pedagogia bolii.27 februarie: Postul ca primenire trupească și

sufletească.INFO: 0727.78.16.91

Întâlniri ale Grupului parohialde tineret „Înãlþarea Domnului”

RugãciuneAcatistul Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina,

noul fãcãtor de minuni(9 noiembrie)

Icosul 1:Precum oarecând marele ierarh Nicolae, care fusese

întemniţat pentru că l-a pălmuit pe ereticul Arie, a fostmângâiat de Preacurata Născătoare de Dumnezeu, așași tu ai fost mângâiat când ai fost aruncat în temniţaprigonirilor, iar Sfântul Nicolae ţi s-a arătat în vis,spunându-ţi: „Eu te voi înălţa sus, sus de tot...”. Prin careminune ni se arată nouă măsura sfinţeniei tale, ca să îţicântăm:

Bucură-te, bucurie a Bisericii dreptmăritoare;Bucură-te, dar dăruit lumii de către Cel ce Se dăruiește

pe Sine celor credincioși;Bucură-te, reazem al monahilor și al mirenilor;Bucură-te, pildă pentru păstorii de suflete;Bucură-te, încununare a ierarhilor;Bucură-te, că fiind dispreţuit de oamenii păcătoși ai

fost îmbrăţișat de Sfântul ierarh Nicolae;Bucură-te, că nu ne mai trebuie altă mărturie despre

sfinţenia ta;Bucură-te, că pustnicului athonit i s-a descoperit că

ești puternic prigonitor al îngerilor căzuţi;Bucură-te, dascăl al celor care se străduiesc să înveţe

teologia, sporind în rugăciune;Bucură-te, hram al multor biserici și paraclise;Bucură-te, icoană a lui Hristos zugrăvită de Duhul Sfânt

în vremurile din urmă;Bucură-te, apostol al mântuirii;Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de

minuni!

Bucate mãnãstireºtiDrob de morcovi

Ingrediente:1 cană de orez, 3 morcovi mari, 3 linguri de pesmet, 2

cepe, 3 linguri de ulei, 5-6 căţei de usturoi, 2 linguriţe decimbru, 2 legături de pătrunjel.

Mod de preparare:Se pune orezul la fiert. Se curăţă morcovii, se dau prin

răzătoarea cu ochiuri mici. Se curăţă și se taie ceapamărunt. După ce a fiert orezul, se scurge bine de apă, seamestecă cu morcovii scurși și ei bine, cu ceapa tocatămărunt, usturoiul tăiat felioare, cimbrul, pătrunjelul tocatmărunt și 2 linguri de ulei. Se unge un vas cu ulei, setapetează cu pesmet, se așează amestecul și se dă lacuptor acoperit timp de 30 de minute și 5 minute fărăcapac. Poftă bună și ... Doamne-ajută!

Mihail Popa

Decalogul tãcerii 1. Taci, dacă nu ai de spus ceva valoros! 2. Taci, atunci când ai vorbit destul! 3. Taci, până când îţi vine rândul să vorbești! 4. Taci, atunci când ești provocat! 5. Taci, când ești nervos și iritabil! 6. Taci, când intri în biserică, pentru ca Dumnezeu să-ţipoată vorbi! 7. Taci, când pleci de la biserică, pentru ca Duhul Sfântsă poată imprima în mintea ta lucrurile pe care le-ai auzit! 8. Taci, când ești ispitit să bârfești! 9. Taci, când ești ispitit să critici!10. Taci, cât să ai timp să gândești înainte de a vorbi!

Cuvânt filocalicConștiinţa este un învăţător sincer. Cine ascultă de ea

petrece fără greșeală.Conștiinţa numai pe aceia nu-i judecă ce au ajuns la

culmea virtuţii sau a păcatului.(Talasie Libianul – Filocalia vol. al IV-lea)

PatericulZicea avva Ioan Colov: nu este cu putinţă să zidească

cineva casa de sus în jos, ci de la temelie în sus. I-au zislui: ce este cuvântul acesta? Le-a zis lor: temelia,aproapele este, ca să-l câștig și să-l folosesc întâi. Că deel sunt atârnate toate poruncile lui Hristos.

(Avva Ioan Colov)