Tratat de Drept Penal. Partea General-u00E2. Vol. I - Florin Streteanu - 2008

8/16/2019 Tratat de Drept Penal. Partea General-u00E2. Vol. I - Florin Streteanu - 2008
http://slidepdf.com/reader/full/tratat-de-drept-penal-partea-general-u00e2-vol-i-florin-streteanu-2008 1/706
Lucrarea constituie primul volum dinTratatul de drept penal, partea generalii i propune o abordare nou. în consonan cu orientrile actuale ale doctrinei i jurispmdenei din principalele sisteme juridice europene, a instituiilor prii generalea dreptului penal. Poziiile tradiionale ale doctrinei i legislaiei penale române privind principiile fundamentale ale dreptului penal, legea penal i limitele aplicrii sale, teoria general a infraciunii suni reexaminate, în acesi prim volum, prin prisma dreptului comparat, fiind
propuse noi interpretri dar i noi soluii legislative, menite a facilita compatibilizarea dreptului penal român cu celelalte legislaii europene, in contextul procesului de armonizare legislativ la nivel comunitar. în acelai timp. lucrarea propune o analiz aprofundat a implicaiilordreptului comunitar asupra dreptului penal intern, ca urmare a aderrii României la Uniunea fiuropeanâ. Lucrarea se adreseaz în egal msura teoreticienilor t practicienilor ale cror preocupri
profesional-tiimitice ating domeniul dreptului penal, dar i studenilor care doresc s aprofundeze cunotinele dobândite în urma parcurgerii programei universitare a disciplinei Drept penai pa rtea genera l.
T r a
t p e n a
l .
g e n e r a l .
V o i .
I
Volumul I
C.H. Beck
Editura C.H. Beck este acreditat CNCSIS - Consiliul Naional al Cercetrii tiinifice din învmântul Superior
Tratat de drept penal. Partea general. Volumul 1 Florin Streteanu
Copyright © 2008 - Editura C.H. Beck
Toate drepturile rezervate Editurii C.H. Beck. Nicio parte din aceast lucrare nu poate fi copiat fr acordul scris al Editurii C.H. Beck Drepturile de distribuie în strintate aparin în exclusivitate editurii.
Descrierea CIP a Bibliotecii Naionale a României
STRETEANU, FLORIN Tratat de drept penal: Partea general / Florin
Streteanu. - Bucureti: Editura C.H. Beck, 2008- 2 vol. ISBN 978-973-115-163-2 Vol. 1. - 2008. - Bibliogr. - Index. - ISBN
978-973-115-232-5
343(498)(075.8) ______________________________
Editura C.H. Beck Str. Serg. Nuu Ion nr. 2, sector 5, Bucureti Tel.: (021) 410.08.47; (021) 410.08.09;
(021) 410.08.73; (021) 410.08.46 Fax: (021) 410.08.48 E-mail:[email protected]
Redactor: Forma erban Tehnoredactor: Ctlin Mantu
Realizat la Imprimeria Arta Grafic S.A., Bucureti
1. Rezonana social a dreptului penal, p. 1; 2. Definiie, p. 2 §2. Funciile dreptului penal.......................................................................................3
3. Preliminarii, p. 3; 4. Funcia protectoare, p. 5; 5. Funcia edu cativ, p. 7
§3. Caracterele dreptului penal................................................................................ 10 6. Dreptul penal ca ramur de drept public, p. 10; 7. Dreptul penal ca ramur autonom de drept, p. 13; 8. Caracterul subsidiar al dreptului penal, p. 16; 9. Caracterul selectiv al dreptului penal, P- 17
§4. Structura dreptului penal....................................................................................18 10. Drept penal general i drept penal special, p. 18; 11. Drept
penal intern i drept penal extern, p. 21; 12. Alte clasificri, p. 24 §5. Raporturile dreptului penal cu alte ramuri de drept..........................................24
13. Aspecte generale, p. 24; 14. Raporturile dreptului penal cu
dreptul constituional, p. 25; 15. Raporturile dreptului penal cudreptul contravenional, p. 28; 16. Raporturile dreptului penal cu dreptul procesual penal, p. 31
§6. Relaia între dreptul penal i moral.................................................................. 33 17. Nucleul dreptului penal - domeniu comun, p. 33; 18. Domenii marginale diferite, p. 33
Capitolul II. Principiile fundamentale ale dreptului penal....................................35 Seciunea I. Preliminarii.............................................................................................. 35
19. Definiie, p. 35; 20. Cadrul principiilor fundamentale, p. 35.Seciunea a Il-a. Principiul legalitii incriminrii i pedepsei ................................ 36 §1. Consideraii generale..........................................................................................
21. Definiie i fundament, p. 36; 22. Implicaii ale principiului legalitii, p. 37
§2. Lex scripta ...........................................................................................................3 23. Limitarea sferei izvoarelor dreptului penal, p. 38; 24. Accesibi litatea legii, p. 38
§3. Lex certa..............................................................................................................3
25. Previzibilitatea legii, p. 39; 26. Tehnici de formulare a normelor penale, p. 41; 27. Elementele descriptive în coninutul incrimi
V
nrii, p. 43; 28. Elementele normative în coninutul incriminrii, p. 45; 29. Elemente aparinând vocabularului tehnic în coninutul incriminrii, p. 29
§4. Lex stricta ............................................................................................................47
30. Consecine în aplicarea legii penale, p. 474.1. Analogia în dreptul penal............................................................................... 47 31. Definiie i efecte, p. 47; 32. Inadmisibilitatea analogiei în defavoarea inculpatului, p. 48; 33. Situaia clauzelor legale de analogie în defavoarea inculpatului, p. 50; 34. Admisibilitatea analogiei în favoarea inculpatului, p. 52; 35. Condiii de aplicare a analogiei în favoarea inculpatului, p. 54; 36. Domenii de inciden ale analogiei în favoarea inculpatului, p. 56
4.2. Interpretarea legii penale............................................................................... 58
37. Definiie i clasificri, p. 58; 38. Interpretare gramatical,istoric, logico-sistematic i teleologic, p. 59; 39. Interpretare evolutiv, p. 62; 40. Delimitarea interpretrii evolutive fa de analogie, p. 65
§5. Lexpraev ia ......................................................................................................... 66 41. Neretroactivitatea legii, p. 66; 42. Trimitere, p. 67
§6. Implicaii specifice ale principiului legalitii pedepsei.................................. 67 43. Implicaii privind elaborarea normelor penale, p. 67; 44. Impli caii în activitatea de aplicare a normelor penale, p. 69
Seciunea a IlI-a. Principiul caracterului personal al rspunderii penale.................69 45. Definiie i fundament, p. 69; 46. Coninut, p. 71; 47. Compa tibilitatea cu rspunderea penal a persoanei juridice, p. 74
Seciunea a IV-a. Principiul minimei intervenii (principiul subsidiaritii)............77 48. Definiie i fundament, p. 77; 49. Obligaii ce se impun legiui torului,p. 78; 50. Inexistena unui mandat constituional implicit de legiferare în materie penal, 82; 51. Consecine privind aplicarea normelor penale, p. 85
Seciunea a V-a. Principiul individualizrii..............................................................87
52. Definiie i fundament, p. 87; 53. Individualizarea legal, p. 89; 54. Controlul de proporionalitate al individualizrii legale, p. 90; 55. Individualizarea judiciar, p. 94; 56. Individualizarea administrativ, p. 96
Seciunea a Vl-a. Principiul umanismului dreptului penal........................................97 57. Definiie i fundament, p. 97; 58. Implicaii practice, p. 97
Capitolul III. Izvoarele dreptului penal. Normele penale......................................99 Seciunea I. Izvoarele dreptului penal........................................................................ 99
§ 1. Consideraii introductive....................................................................................99 59. Definiie i clasificare, p. 99; 60. Noiunea de „lege penal”,
Tratat de drept penal. Partea general
§3. Legea organic i actele asimilate acesteia..................................................... 104
63. Legea organic, p. 104; 64. Actele anterioare Constituiei din1991, asimilate legii organice, p. 105 §4. Ordonanele de urgen ale Guvernului.......................................................... 107
65. Legitimitatea constituional a interveniei ordonanelor Guvernului în materie penal, p. 107; 66. Utilizarea excesiv a ordonanelor de urgen în materie penal, p. 108
§5. Cutuma ca izvor de drept penal.......................................................................109 67. Admisibilitatea i limitele interveniei cutumei în materie penal,
p. 109; 68. Cutuma - cauz care face ca fapta s nu constituie
infraciune, p. 111; 69. Cutuma - instrument de interpretare a legii penale, p. 113 §6. Decretele prezideniale.....................................................................................114
70. Decretul de graiere individual - izvor de drept penal, p. 114 §7. Deciziile înaltei Curi de Casaie i Justiie pronunate în recurs
în interesul legii ................................................................................................... 114 71. Calitatea de izvor de drept penal a deciziei pronunate în recurs în interesul legii, p. 114; 72. Momentul dobândirii caracterului obligatoriu al deciziei, p. 116
§8. Izvparele internaionale....................................................................................11773. Clasificare, p. 117; 74. Izvoarele internaionale directe, p. 118; 75. Izvoarele internaionale indirecte, p. 119
§9. Normele adoptate la nivelul Uniunii Europene - izvoare de drept penal ..... 119 76. Aspecte introductive, p. 119; 77. Normele europene din cadrul Pilonului III ca izvoare de drept penal, p. 122; 78. Competena CJCE în privina deciziilor-cadru, p. 123; 79. Intervenia actelor adoptate în cadrul Pilonului I în sfera dreptului penal intern,
p. 126; 80. Efectul de neutralizare, p. 127; 81. Obligaia de legi
ferare penal decurgând din actele adoptate în cadrul Pilonului I, p. 132 Seciunea a Il-a. Normele juridice penale.............................................................. 134
§1. Caractere, structur i clasificri ale normelor penale......... ..........................134 82. Caracteristicile normei penale, p. 134; 83. Structura normei penale, p. 135; 84. Criterii de clasificare, p. 137
§2. Normele penale-cadru (în alb)......................................................................... 13 85. Definiie i clasificare, p. 139; 86. Constituionalitatea normelor în alb proprii, p. 142
§3. Normele de trimitere i normele de referire................................................... 14587. Definiie i delimitare, p. 145; 88. Particularitile normei de trimitere, p. 145; 89. Inconvenientele utilizrii normelor de trimi-
VII
tere, p. 147; 90. Particularitile normei de referire, p. 149; 91. Deli mitarea normelor de referire fa de norme le-cadru, p. 150
Capitolul IV. Limitele aplicrii legii penale............................................................152
Seciunea I. Limitele spaiale ale aplicrii legii penale...........................................152§ 1. Consideraii generale........................................................................................152 92. Ineficiena limitrii efectelor legii penale la teritoriul naional,
p. 152; 93. Criterii de delimitare a efectelor legii penale în spaiu, p. 152
§2. Principiul teritorialitii legii penale române................................................. 153 94. Definiie, p. 153; 95. Noiunea de teritoriu, p. 154; 96. Locul comiterii infraciunii, p. 159; 97. Localizarea infraciunii în cazuri speciale, p. 160; 98. Irelevana dispoziiilor legii strine, p. 164
§3. Principiul personalitii legii penale române..................................................16599. Definiia i condiiile de inciden, p. 165; 100. Inaplicabilitatea în cazul persoanelor juridice, p. 168; 101. Irelevana dispoziiilor legii strine, p. 168
§4. Principiul realitii legii penale ro mâne......................................................... 169 102. Definiie, p. 169; 103. Condiii de aplicare, p. 170
§5. Principiul universalitii legii penale române................................................. 173 104. Coninut, p. 173; 105. Condiii de aplicare, p. 174; 106. Apli carea în cazul unor infraciuni împotriva Statului român sau a
cetenilor români, p. 176 §6. Cooperarea internaional în materie penal.................................................. 177
107. Dezvoltarea dreptului penal internaional, p. 177; 108. Coope rarea în cadrul Uniunii Europene, p. 179
§7. Extrdarea......................................................................................................... 179 7.1. Consideraii generale....................................................................................179
109. Definiie, p. 179; 110. Clasificri, p. 180; 111. Reglementare, p. 181
7.2. Condiii de fond pentru acordarea extrdrii..............................................182
7.2.1. Persoanele supuse extrdrii...................................................................182 112. Principiu, p. 182; 113. Situaia cetenilor români, p. 182; 114. Persoane exceptate de la extrdare, p. 183
7.2.2. Condiii cu privire la fapt...................................................................... 185 115. Dubla incriminare, p. 185; 116. S nu fie vorba de o infrac iune de natur politic sau conex unei infraciuni politice,
p. 186; 117. S nu fie vorba de o infraciune militar, p. 188; 118. Gravitatea infraciunii, p. 189
7.2.3. Condiii privind aciunea penal i competena.....................................189
119. Infraciunea s nu atrag competena legii penale române, p. 189; 120. Punerea în micare din oficiu a aciunii penale, p. 190; 121. Cauza penal privind infraciunea ce face obiectul
VIII
Cuprins
cererii de extrdare s nu se afle pe rolul autoritilor române, p. 190; 122. Cauza penal privind infraciunea ce face obiectul cererii de extrdare s nu fi fost soluionat definitiv, p. 191; 123. Aciunea penal ori executarea pedepsei s nu se fi stins ca
efect al prescripiei, amnistiei sau graierii, p. 1917.2.4. Particulariti ale condiiilor extrdrii în relaiile cu celelalte state membre ale Uniunii Europene................................................................192
124. Condiii mai puin restrictive, p. 192; 125. Aplicare în timp, p. 193
7.3. Limite impuse de garantarea drepturilor i libertilor fundamentale ale omului...........................................................................................................194
126. Dreptul la via, p. 194; 127. Interzicerea torturii i tratamen telor inumane sau degradante, p. 195; 128. Dreptul la un proces
echitabil, p. 197; 129. Dreptul la via familial, p. 1987.4. Efectele soluionrii cererii de extrdare.................................................... 199 130. Respingerea cererii, p. 199; 131. Admiterea cererii. Principiul specialitii extrdrii, p. 200
7.5. Extrdarea aparent......................................................................................204 132. Delimitarea fa de extrdare, p. 204
§8. Mandatul european de arestare........................................................................204 8.1. Aspecte generale...........................................................................................204
133. Definiie, p. 204; 134. Aplicarea în timp a dispoziiilor refe ritoare la mandatul european de arestare, p. 206
8.2. Emiteirea mandatului european de arestare................................................. 207 135. Competena de emitere, p. 207; 136. Condiiile emiterii,
p. 207 8.3. Executarea unui mandat european de arestare............................................208
137. Competena punerii în executare, p. 208; 138. Infraciunile care fac obiectul mandatului, p. 208; 139. Motive de refuz obliga toriu al executrii mandatului, p. 212; 140. Motive de refuz facul tativ al executrii mandatului, p. 212; 141. Condiionri supli mentare la remitere, p. 216; 142. Principiul specialitii în cazul mandatului european de arestare, p. 217
Seciunea a Il-a. Limitele personale ale aplicrii legii penale române...................219 §1. Consideraii generale........................................................................................219
143. Justificare, p. 219; 144. Imuniti i inviolabiliti, p. 219 §2. Imunitile de drept intern............................................................................... 220
2.1. Imunitatea Preedintelui Republicii.............................................................221 145. Imunitatea funcional, p. 221; 146. Imunitatea procedural,
p. 224 2.2. Imunitatea parlamentar.............................................................................. 225
147. Imunitatea funcional, p. 225; 148. Imunitatea procedural, p. 228
IX
2.3. Alte imuniti de drept intern....................................................................... 229 149. Imunitatea Avocatului poporului, p. 229; 150. Imunitatea
judiciar, p. 230; 151. Imunitatea familial, p. 231 §3. Imunitile de drept internaional........ ........................................................... 231
152. Caracterizare, p. 231; 153. Sfera de inciden a imunitii, p. 232
§4. Natura juridic a imunitii de drept material.................................................235 154. Importan, p. 235; 155. Cauz de nepedepsire, p. 236
Seciunea a IlI-a. Limitele temporale ale aplicrii legii penale române.................237 § 1. Cadrul general al principiilor care guverneaz aplicarea în timp
a legii penale........................................................................................................ 237 156. Ierarhia principiilor care guverneaz materia, p. 237; 157. Un
principiu al ultraactivitii?, p. 238
§2. Activitatea legii penale ................................................................................... 238158. Coordonate, p. 238; 159. Intrarea în vigoare a legii penale, p. 239; 160. Ieirea din vigoare a legii penale, p. 240; 161. Momen tul comiterii infraciunii, p. 245
§3. Principiul neretroactivitii legii penale ......................................................... 248 162. Fundamentul constituional, p. 248; 163. Coninut i domeniu de inciden, p. 249; 164. Legi care i-au pierdut retroactivitatea obligatorie, p. 251; 165. Incidena principiului neretroactivitii în cazul schimbrilor de jurispruden, p. 259
§4. Excepii de la principiul neretroactivitii ..................................................... 262166. Noiunea de lege penal mai favorabil, p. 262; 167. Legea de dezincriminare, p. 264; 168. Legea de amnistie sau graiere,
p. 270; 169. Legea mai favorabil stricto sensu, p. 270 §5. Legea penal mai favorabil............................................................................ 271
5.1. Justificarea aplicrii legii mai favorabile. Ipoteze de aplicare...................271 170. Justificare, p. 271; 171. Ipoteze de aplicare, p. 272
5.2. Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul infraciunilor nedefinitiv judecate............................................................................................272
172. Cadrul aplicrii, p. 272; 173. Condiiile de aplicare a legii penale mai favorabile, p. 273; 174. Criterii de determinare a legii penale mai favorabile, p. 280; 175. Determinarea legii penale mai favorabile în cazul legilor complexe, p. 283
5.3. Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive ....... 288 176. Cadrul aplicrii, p. 288; 177. Aplicarea obligatorie a legii
penale mai favorabile, p. 289; 178. Aplicarea facultativ a legii penale mai favorabile, p. 294
§6. Ultraactivitatea legii penale. Legea penal temporar................................... 296 179. Noiunea de ultraactivitate a legii, p. 296; 180. Noiunea de lege temporar, p. 297; 181. Justificarea i efectele ultraactivitii legii temporare, p. 298; 182. Retroactivitatea legii temporare?,
p. 301
X
§7. Aplicarea în timp a legii penale în cazul ordonanelor de urgen respinse sau aprobate cu modificri de ctre Parlament....................................301
183. Aspecte generale, p. 301; 184. Efectele respingerii sau modi ficrii ordonanei, p. 302; 185. Suspendarea aplicabilitii unei ordonane de urgen, p. 306
§8. Aplicarea în timp a legii penale în cazul actelor normative declarate neconstituionale.................................................................................................. 307
186. Efectele deciziei de constatare a neconstituionalitii, p. 307; 187. Implicaiile deciziei în privina aplicrii în timp a legii penale, p. 308
§9. Conflictul de legi în timp determinat de interferenele dreptului intern cu normele dreptului comunitar.......................................................................... 31
188. Coordonatele analizei, p. 311; 189. Legea nou, mai favo rabil, contravine unei norme comunitare, p. 312; 190. Legea nou, mai sever, contravine dreptului comunitar, p. 316
§10. Concursul de norme penale (concursul de calificri)...................................318 191. Aspecte generale, p. 318; 192. Calificrile alternative,
p. 319; 193. Calificrile incompatibile, p. 320; 194. Calificrile redundante, p. 321; 195. Calificrile echivalente, p. 323
Capitolul V. Teoria general a infraciunii.............................................................325 Seciunea I. Aspecte generale...................................................................................325
§2. Trsturile generale ale infraciunii................................................................327 198. Trsturile enunate de Codul penal în vigoare, p. 327; 199. Con cepia modern privind trsturile infraciunii. Tipicitate i antiju- ridicitate în definiia infraciunii, p. 329; 200. Concluzii, p. 332
§3. Clasificarea infraciunilor ................................................................................ 334 201. Clasificarea bipartit sau tripartit a infraciunilor, p. 334;
202. Infraciuni politice i infraciuni de drept comun, p. 335; 203. Infraciuni cu coninut unic, cu coninut alternativ i cu coni nuturi alternative, p. 339
Seciunea a Il-a. Infraciunea - fapt prevzut de legea penal (fapt tipic) .... 343 § 1. Aspecte generale...............................................................................................34
204. Definiie, p. 343; 205. Elemente, p. 343 §2. Obiectul infraciunii..........................................................................................345
206. Obiectul juridic al infraciunii, p. 345; 207. Obiectul material al infraciunii, p. 351
§3. Subiectul activ ................................................................................................. 35208. Definiia subiectului activ, p. 354; 209. Persoana fizic - subiect activ al infraciunii, p. 355; 210. Persoana juridic -
XI
subiect activ al infraciunii, p. 356; 211. Subiect activ general i subiect activ special, p. 380
§4. Subiectul pasiv al infraciunii.......................................................................... 381 212. Definire, p. 381; 213. Clasificarea infraciunilor prin raportare la
subiectul pasiv, p. 382§5. Latura obiectiv a infraciunii......................................................................... 384 5.1. Aciunea sau inaciunea...............................................................;............... 384
214. Un concept global de aciune?, p. 384; 215. Aciunea, p. 389; 216. Inaciunea, p. 391; 217. Delimitarea între aciune i inaciune, p. 392; 218. Clasificarea infraciunilor omisive, p. 394; 219. Teoria poziiei de garant, p. 398
5.2. Urmarea........................................................................................................ 404 220. Noiune, p. 404; 221. Infraciuni de rezultat i infraciuni de
pericol, p. 405; 222. Infraciuni de pericol concret i infraciuni de pericol abstract, p. 407
5.3. Raportul de cauzalitate................................................................................ 412 223. Aspecte introductive, p. 421; 224. Teoria echivalenei condi iilor, p. 414; 225. Teoria cauzei adecvate, p. 416; 226. Teoria cauzei relevante juridic, p. 418; 227. Teoria cauzalitii umane,
p. 418; 228. Teoria imputrii obiective a rezultatului, p. 419 5.4. Alte elemente din structura laturii obiective...............................................428
229. Prezentare i semnificaie, p. 428 §6. Latura subiectiv a infraciunii........................................................................ 429
230. Aspecte generale, p. 429; 231. Elementele laturii subiective, p. 430
6.1. Intenia.......................................... ,............................................................... 430 232. Definiie, p. 430; 233. Structura inteniei, p. 430; 234. Formele inteniei, p. 435
6.2. Culpa..............................................................................................................445 235. Definiie, p. 445; 236. Structura culpei, p. 446; 237. Culpa cu
prevedere i culpa fr prevedere, p. 449; 238. Alte clasificri ale formelor culpei, p. 458
6.3. Praeterintenia............................................................................................... 460 239. Definiie, p. 460; 240. Structura praeterinteniei, p. 461; 241. Delimitarea praeterinteniei fa de celelalte forme ale vinoviei,
p. 465 6.4. Elemente secundare în structura laturii subiective - scopul i mobilul ....467
242. Scopul special, p. 467; 243. Mobilul special, p. 468 Seciunea a IlI-a. Infraciunea - fapt antijuridic. Cauzele justificative..............469
§ 1. Preliminarii....................................................................................................... 469 244. Antijuridicitatea în contextul trsturilor generale ale infrac
iunii, p. 469; 245. Noiunea i fundamentul cauzelor justificative, p. 471; 246. Structura cauzelor justificative, p. 472; 247. Efectele cauzelor justificative, p. 475
XII
253. Excesul justificat de legitim aprare, p. 503§3. Starea de necesitate...........................................................................................5 254. Definiie i fundament, p. 505; 255. Delimitarea fa de legitima aprare, p. 507; 256. Condiiile strii de pericol, p. 507; 257. Condiiile aciunii de salvare, p. 514; 258. Efectele strii de necesitate, p. 523; 259. Excesul în aciunea de salvare, p. 523
§4. Consimmântul victimei................................................................................. 525 260. Definiie i funcii, p. 525; 261. Fundamentul cauzei justifi cative a consimmântului victimei, p. 527; 262. Condiiile de
valabilitate ale consimmântului victimei, p. 528; 263. Consimmântul victimei în cazul faptelor din culp, p. 535; 264. Con simmântul prezumat, p. 537
§5. Exercitarea unui drept i îndeplinirea unei obligaii.......................................540 265. Aspecte generale, p. 540; 266. Exercitarea unui drept, p. 540; 267. îndeplinirea unei obligaii, p. 543
§6. Alte cauze justificative extralegale..................................................................545 268. Prezentare, p. 545
§ 1. Preliminarii....................................................................................................... 546. 269. Evoluia conceptului de vinovie, p. 546; 270. Elementele vinoviei, p. 549
§2. Responsabilitatea. Cauzele care înltur responsabilitatea ........................... 550 271. Definiie, p. 550; 272. Justificare, p. 551
2.1. Iresponsabilitatea..........................................................................................5 273. Definiie i cauze, p. 551; 274. Constatare i efecte, p. 553
2.2. Beia...............................................................................................................5 275. Definiie, p. 554; 276. Formele i efectele beiei, p. 554
2.4. Actio libera in causa .....................................................................................560 279. Definiie i fundamentare, p. 560; 280. Efecteleactio libera in causa asupra rspunderii penale, p. 562
§3. Cunoaterea antijuridicitii faptei. Eroarea................................................... 566 3.1. Aspecte generale...........................................................................................566
XIII
objecto, error in persona), p. 573; 286. Eroarea asupra cursului cauzal (aberratio causas), p. 574; 287. Aberratio ictus, p. 575; 288. Aberratio delicii. 289. Eroarea asupra mijloacelor folosite la comiterea faptei, p. 579; 290. Eroarea asupra cauzelor justificative,
p. 5793.3. Eroarea de drept............................................................................................581 291. Eroarea asupra unei norme extrapenale, p. 581; 292. Eroarea asupra unei norme penale, p. 584
§4. Exigibilitatea unei conduite conforme normei juridice. Cauze care exclud exigibilitatea.............................................................................................585
293. Definiie, p. 585; 294. Cauzele care exclud exigibilitatea, p. 586
4.1. Constrângerea fizic.................................................................................... 586
295. Definiie, p. 586; 296. Condiii, p. 587; 297. Efectele constrângerii fizice, p. 588 4.2. Constrângerea moral.................................................................................. 590
298. Definiie, p. 590; 299. Condiii, p. 591 ; 300. Efectele constrân gerii morale, p. 593
4.3. Cazul fortuit.................................................................................................. 593 301. Definiie, p. 593; 302. Caracteristici i efecte, p. 594
Seciunea a V-a. Infraciunea - fapt care prezint pericol social .......................... 596 303. Locul pericolului social în contextul trsturilor generale ale
infraciunii, p. 596; 304. Pericol social abstract i pericol socialconcret, p. 597; 305. Faptele care nu prezint pericolul social al unei infraciuni, p. 598
Capitolul VI. Formele infraciunii intenionate .................................................... 603 §1. Consideraii generale........................................................................................603
306. Etapele infraciunii. Prezentare, p. 603 §2. Faza intern a infraciunii................................................................................ 603
307. Momentele fazei interne, p. 603; 308. Nesancionarea fazei
interne, p. 604 §3. Faza actelor de pregtire.................................................................................. 606
309. Definiia i clasificarea actelor de pregtire, p. 606; 310. Sanc ionarea actelor de pregtire, p. 607
§4. Tentativa (faza actelor de executare)...............................................................609 4.1. Definiia i condiiile generale de existen ale tentativei ........................ 609
311. Definiia legal, p. 609; 312. Condiiile de existen a ten tativei, p. 609
4.2. Infraciuni la care nu este posibil tentativa...............................................617
313. Infraciunile din culp, p. 617; 314. Infraciunile praeterin- tenionate, p. 618; 315. Infraciunile omisive proprii, p. 619; 316. Infraciunile de executare prompt, p. 620; 317. Infraciunile
XIV
Cuprins
de obicei, p. 621; 318. Infraciunile de consumare anticipat, p. 622; 319. Admisibilitatea tentativei în cazul altor infraciuni, p. 622
4.3. Formele tentativei......................................................................................... 320. Criterii de clasificare, p. 625; 321. Tentativa imperfect
i tentativa perfect, p. 625; 322. Tentativa proprie i tentativaimproprie, p. 628; 323. Tentativa idonee i tentativa neidonee, p. 636
4.4. Delimitarea tentativei fa de fapta putativ...............................................639 324. Determinarea noiunii de „fapt putativ”, p. 639; 325. Eroa rea invers asupra unui element cognitiv, p. 641; 326. Situaia subiectului calificat impropriu, p. 643
4.5. Sancionarea tentativei................................................................................. 646 327. Aspecte generale, p. 646; 328. Sancionarea tentativei în
codul penal în vigoare, p. 647 4.6. Cauzele de nepedepsire a tentativei.............................................................650
329. Aspecte generale, p. 650; 330. Desistarea, p. 651; 331. împie dicarea producerii rezultatului, p. 658; 332. Efectele desistrii i împiedicrii producerii rezultatului, p. 664
§5. Infraciunea consumat.....................................................................................666 333. Momentul consumrii infraciunii, p. 666; 334. Delimitarea infraciunii consumate fa de tentativ, p. 667; 335. Epuizarea infraciunii, p. 670
Bibliografie...................................................................................................................673
Index..............................................................................................................................689
XV
alin. alineat art. articol B.J. Curtea Suprem de Justiie, Buletinul jurisprudenei, culeger
de decizii pe anul... C.Ap. Curtea de Apel
Cas.II înalta Curte de Casaie i Justiie (român), secia a Il-a C.cas. Curtea de casaie C.Const. Curtea Constituional C.D. Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem C.D.P. Caiete de Drept Penal C.E.D.O. Curtea European a Drepturilor Omului Com.E.D.O. Comisia European a Drepturilor Omului C.pen. Codul penal C.proc.pen. Codul de procedur penal C.S.J. Curtea Suprem de Justiie C.S.J. c9 Curtea Suprem de Justiie, completul de 9 judectori Decr. Decret I.C.C.J. înalta Curte de Casaie i Justiie
P.R. Pandectele române R.D.P. Revista de drept penal R.D.P.C. Revue de droit pénal et de criminologie R.R.D. Revista Român de Drept R.S.C. Revue de science criminelle et de droit pénal comparé R.T.D.H. Revue trimestrielle des droits de l’homme SUBB Studia Universitatis “Babe-Bolyai”, serie Iurisprudentia Trib. jud. Tribunalul judeean T.(M).B. Tribunalul (Municipiului) Bucureti TCE Tratatul instituind Comunitatea European Trib Suprem Tribunalul Suprem
Trib. Suprem, c.7
TUE
Tribunalul Suprem în compunerea prevzut de art. 39 alin. (2) i (3) din fosta Lege de organizare judectoreasc, nr. 58/1968
Tratatul asupra Uniunii Europene
Codul penal comentat
Culegere V
Explicaii I(II, III, IV)
V. Papadopol, I. Stoenescu, G.V. Protopopescu, Codul penal al R.P.R. adnotat, Ed. de Stat, Bucureti, 1948 Th. Vasiliu, G. Antoniu, t. Dane, Gh. Drâng, D. Lucinescu, V. Papadopol, D. Pavel, D. Popescu, V. Rmureanu, Codul penal al R.S.R. comentat i adnotat, partea general, Ed. tiinific, Bucureti, 1972 Th. Vasiliu, G. Antoniu, t. Dane, Gh. Drâng, D. Lucinescu, V. Papadopol, D. Pavel, D. Popescu, V. Rmureanu, Codul penal al R.S.R. comentat i adnotat, partea special, voi. 1 (2), Ed. tiinific, Bucureti, 1975 (1977) Tribunalul Municipiului Bucureti, Culegere de practic
judiciar penal pe anul 1990 (1991,1992,1993), Casa de editur i pres “ansa” S.R.L., Bucureti, 1992 (1993, 1994) Curtea de Apel Bucureti, Culegere de practic judiciar penal
pe anul 1994, Ed. “Continent XXI”, Bucureti, 1995
Curtea de Apel Bucureti, Culegere de practic judiciar penal pe anul 1995 (1996, 1997), Ed. “Holding Reporter”, Bucureti, 1996(1997, 1998) Curtea de Apel Bucureti, Culegere de practic judiciar penal pe anul 1998, Ed. “Aii Beck”, Bucureti, 1999 Curtea de Apel Bucureti, Culegere de practic judiciar penal pe anul 1999 (2000), Ed. “Rosetti”, Bucureti, 2001 (2002) Curtea de Apel Bucureti, Practic judiciar penal 2003-2004,
Ed. “Brilliance”, Piatra Neam, 2006Curtea de Apel Bucureti, Culegere de practic judiciar în materie penal pe anul 2005, Ed. “Universul Juridic”, Bucureti, 2006 înalta Curte de Casaie i Justiie, Jurisprudena Seciei penale pe anul 2005, Ed. Hamangiu, Bucureti, 2006. Tribunalul Bucureti, Culegere de practic judiciar în materie penal 2000-2004, Ed. “Wolters Kluwer”, Bucureti, 2007
V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai,R. Stnoiu, Explicaii teoretice ale Codului penal român, voi I (II, III, IV), Ed. Academiei, Bucureti, 1969 (1970, 1971,1972)
XVIII
Practica I
Practica II
Practica III
Practica V
Repertoriu I
Repertoriu II
Repertoriu III
G. Antoniu, C. Bulai (coord.), Practica judiciar penal, voi. I Ed. Academiei, Bucureti, 1988 G. Antoniu, C. Bulai (coord.), Practica judiciar penal, voi. II, Ed. Academiei, Bucureti, 1990
G. Antoniu, C. Bulai (coord.), Practica judiciar penal, voi. III,Ed. Academiei, Bucureti, 1992 G. Antoniu, C. Bulai (coord.), Practica judiciar penal, vol.V, Ed. Academiei, Bucureti, 1998 V. Papadopol, M. Popovici, Repertoriu alfabetic de practic
judiciar în materie penal pe anii 1969-1975, Ed. tiinific i Enciclopedic, Bucureti, 1977 V. Papadopol, M. Popovici, Repertoriu alfabetic de practic
judiciar în materie penal pe anii 1976-1980, Ed. tiinific iEnciclopedic, Bucureti, 1982 V. Papadopol, t. Dane, Repertoriu de practic judiciar în materie penal pe anii 1981-1985, Ed. tiinific i Enciclopedic, Bucureti, 1988
XIX
Capitolul I Dreptul penal în sistemul dreptului pozitiv
§1. Definirea dreptului penal 1. Rezonana social a dreptului penal. 2. Definiie.
1. Rezonana social a dreptului penal. Aa cum s-a afirmat în doctrina france dreptul penal se aseamn întrucâtva cu monumentele celebre, pe care fiecare c le cunoate, far a le fi vzut vreodat. Intr-adevr, noiuni caomorul, recidiva, suspendarea executrii pedepsei, tentativa sunt cunoscute majoritii populaiei,
chiar dac sensul lor în vorbirea curent nu este întotdeauna identic cu senscare aceste noiuni îl cunosc în dreptul penal. Aceast „popularitate” a dreptului penal îi gsete numeroase explicaii. P
frazând o decizie celebr a Curii Europene a Drepturilor Omului2), am p spune c, dac presa este „câinele de paz al democraiei”, dreptul penal îi as rolul de „câine de paz” al ordinii sociale, revenindu-i misiunea aprrii valo fundamentale ale vieii în societate. Odat cu apariia societii, indivizii nu pot fi absolut independeni, persoana uman, prin însi natura ei, fiind implica
relaii de colaborare, de schimburi sau de încredere reciproc. Dac sunt mai importante, pentru majoritatea populaiei, condiiile de înregistrare a unui br de invenie, procedura falimentului sau impreviziunea în contractele de co internaional, fiecare individ trebuie s învee, cât mai devreme cu putin, c interzis s ucizi, s furi, s loveti sau s sechestrezi o alt persoan. Desi nu trebuie îneles de aici c dreptul penal ar reprezenta singurul instrumen control social, el fiind doar o parte a unui sistem global, în care este implic întreag serie de instituii sau microcomuniti, cum este i cazul familiei, co
administraiei locale, bisericii, întreprinderilor, asociaiilor3>. In acelai timp,faptele care intr în domeniul de inciden al dreptului penal, cât i procesu aplicare a normelor acestei ramuri fac obiectul unei intense mediatizri, iar lor social rmâne întiprit pentru mult timp în memoria colectiv.
In spatele acestei aparente accesibiliti a dreptului penal se ascunde în ramur de drept de o remarcabil complexitate, nu de puine ori cu un pronu
0 F. Desportes, F. Le Gunehec,
Droit pénal général, 1lème éd., Ed. Economica, Pa 2004, p. 1.
2) C.E.D.O., hotrârea Observer i Guardian c. Marii Britanii, din 26.11.1991 http://www.echr.coe.int
3) H. H. Jescheck, T. Weigend, Tratado de derecho penal. Parte general, Ed. Comar G d 2002 2
2 Dreptul penal în sistemul dreptului pozitiv
caracter tehnic, în msur s creeze dificulti de aplicare atunci când instituiile sale fundamentale nu sunt stpânite în suficient msur de ctre practician.
2. Definiie. Complexitatea despre care vorbeam este dovedit i de numeroa
sele definiii elaborate în doctrin, fiecare autor încercând s surprind trsturileeseniale ale dreptului penal i elementele sale de particularitate în raport cu alte ramuri de drept. Cu titlu exemplificativ, vom prezenta în cele ce urmeaz câteva dintre aceste definiii. Astfel, în doctrina noastr mai veche s-a artat c dreptul penal „const în acele legi de drept intern prin care popoarele, în virtutea suveranitii i în numele interesului general, organizeaz, prin organele lor legal constituite, aprarea social contra infractorilor, determinând în acest scop infraciunile, sanciunile corespunztoare i condiiile în care urmeaz a fi aplicate”0. Intr-o definiie mai recent se consider c dreptul penal reprezint ansamblul normelor
juridice care reglementeaz relaiile de aprare social prin incriminarea ca infrac iuni, sub sanciuni specifice denumite pedepse, a faptelor periculoase pentru valorile sociale, în scopul aprrii acestor valori, fie prin prevenirea infraciunilor, fie prin aplicarea pedepselor celor care le svâresc2).
In doctrina strin, dreptul penal a fost definit ca un ansamblu de norme juridice care reglementeaz puterea punitiv a statului i protejeaz valorile sociale eseniale pentru comunitate prin calificare ca infraciuni sau stri de pericol a anumitor conduite, crora le asociaz cu titlu de consecine
juridice, pedepse sau msuri de siguran3). Potrivit altor autori, dreptul penal reprezint un ansamblu de norme prin care statul interzice, sub sanciunea unei pedepse, anumite comportamente (aciuni sau inaciuni) umane determinate45. Intr-o alt definiie, dreptul penal apare ca ansamblul normelor juridice, edictate de ctre organul competent din punct de vedere constituional, care stabilesc, pe de o parte incriminarea comportamentelor calificate ca delictuoase, iar pe de alt parte sanciunile (pedepse, msuri de siguran) prevzute ca o consecin juridic a acestor comportamente5*.
în ceea ce ne privete, considerm c dreptul penal poate fi definit caun ansamblu de norme jurid ice de drept public prin care sunt reglementate fap tele ce
1) N.T. Buzea, Infraciunea penal i culpabilitatea, Tipografia „Sabin Solomon”, Alba Iulia, 1944, p. 4.
2) C. Bulai, B. Bulai, Manual de drept penal, Ed. Universul Juridic, Bucureti, 2007, p. 7.
3) L. Morillas Cueva, Curso de derecho penal espanol. Parte general, Ed. Marcial Ponce, Madrid, 1996, p. 47-48; M. Cobo delRosal, T.S. Vives Anton, Derecho penal. Parte general, Ed. Tirant lo Blanch, Valencia, 1999, p. 33.
4)F. Antolisei, Manuale di diritto penale. Parte generale, Giuffrè Editore, Milano, 2000, p. 3. 5)F. Hurtado Pozo, Droit pénal, Partie générale I, Ed. Schulthess, Zurich, 1997, p. 4.
2
constituie infraciuni precum i condiiile i consecinele angajrii rspunderii în cazul comiterii acestor fap te.
Toate aceste definiii privesc ceea ce doctrina înelege prin noiunea dedrept penal obiectiv. Uneori dreptul penal cunoate i o alt accepiune, aceea dedrept
penal subiectiv, îneles ca drept al statului de a crea i aplica normele penale(jus puniendi)]\ De aceea, precizm c, ori de câte ori noiunea dedrept pena l apare fr a fi însoit de vreo alt precizare, ea va avea sensul de drept penal obiectiv
§2. Funciile dreptului penal
3. Preliminarii. 4. Funcia protectoare. 5. Funcia educativ.
3. Preliminarii. Prin funciile dreptului penal înelegem rolul pe care acest dat configurat pe baza principiilor sale fundamentale, trebuie s îl îndeplinea în societate. Funciile dreptului penal nu se confund cu principiile fundament ale acestuia, cci, dac principiile sunt în general extrase, aa cum vom ved mai târziu, din prevederile constituionale, funciile dreptului penal in de politi penal a statului la un moment dat i variaz odat cu aceasta2'.
Aa se face c, în doctrin, nu exist un punct de vedere unitar cu privi la funciile dreptului penal i nici cu privire la relaia care exist între func dreptului penal i funcia pedepsei. Astfel, învreme ce unii autori consider c
funcia dreptului penal i teoriile privind pedeapsa se afl într-o strâns legturaa încât orice teorie a pedepsei nu este decât o teorie a funciei pe care treb s o îndeplineasc dreptul penal3), majoritatea doctrinei încearc o delimitar funciilor pedepsei de funciile dreptului penal, chiar dac acestea nu pot fi comp separate.
Potrivit unei opinii4), dreptul penal ar avea trei funcii principale: a) o funcie de orientare a conduitei umane. Aceast funcie, existent i în cadrul altor ramuri de drept, în sfera dreptului penal opereaz prin aceea c îi propune s descurajeze subiecii de la adoptarea unei conduite interzise. Efectul acestei funcii este variabil în timp i spaiu depinzând de o serie de factori între care: natura i întinderea sanciunii, probabilitatea aplicrii ei efective, timpul scurs între comiterea faptei i aplicarea sanciunii etc. Efectul scontat e mai uor de atins atunci când conduita
11S. MirPuig, Derecho penal. Parte general, Ed. Reppertor, Barcelona, 1998, p. 8. 2) D.M. Santana Vega, Funciones del derecho penal y binenes jurídicos-penales colectiv
Actualidad penal, 2001, p.142-143. 3) E. Bacigalupo, Principios de derecho penal. Parte general, Ed. Akal, Madrid, 199
p.7. 4) A. Pagliaro, Principi di diritto penale. Parte generale, Giuffré Editore, Milano, 20
p.8-12. 3
cerut de norma penal are i un substrat etic'1, b)o funcie de intimidare realizat prin coninutul aflictiv al sanciunii aplicabile persoanei care comite o infraciune. Acest caracter aflictiv, dei exist în cazul oricrei sanciuni, trece pe primul plan în cazul sanciunilor penale, spre deosebire de sanciunile caracteristice altor ramuri, unde predomin caracterul reparatoriu. Nu în ultimul rând, funcia de intimidare se realizeaz prin caracterul infamant al sanciunii penale. Chiar dac în dreptul penal modem executarea sanciunilor penale nu trebuie s mai duc la înjosirea persoanei condamnatului, o hotrâre penal de condamnare este în continuare perceput la nivel social ca fiind însoit de o oarecare not infamant, c)o funcie de reeducare, realizat în principal prin executarea sanciunii.
Intr-o alt opinie2), se rein de asemenea trei funcii ale dreptului penal: a) funcia represiv, considerat ca fiind funcia principal a dreptului
penal, având în vedere c acesta a fost creat pentru sancionarea, în interesul general, a anumitor comportamente periculoase pentru ordinea public sau pentru viaa în societate, b) funcia expresiv, realizat prin aceea c dreptul penal, prin reprimarea anumitor fapte, d expresie valorilor fundamentale ale societii. Chiar i normele dreptului penal tehnic (economic, social) au valoare expresiv, cci i ele indic importana acordat de legiuitor respectrii anumitor dispoziii care reglementeaz exercitarea acestor activiti, c) funcia protectoare, ce poate fi analizat sub un dublu aspect: protecia societii împotriva actelor ce aduc atingere valorilor fundamentale i, respectiv, protecia infractorului împotriva unei reacii abuzive din partea societii.
Ali autori rein, în diferite formulri, dou funcii ale dreptului penal: funcia preventiv-educativ, considerat ca principal i respectiv funcia sancionatoare3); funcia protectoare a valorilor sociale, reinut ca funcie de baz, i respectiv funcia preventiv considerat ca un mijloc pentru realizarea celei dintâi. Prevenia - în forma preveniei generale i speciale - apare deci în aceast opinie doar ca unmodus operandi la care recurge dreptul penal pentru a-i îndeplini misiunea de protecie4);
funcia protectoare ce decurge din misiunea dreptului penal de a apra valorile eseniale ale vieii în societate, valori care pot fi individuale sau colective; funcia motivatoare ce const în impulsionarea indivizilor de a se abine de la nesocotirea acestor valori5). Motivarea nu se poate realiza
11Este semnificativ în acest sens faptul c întotdeauna propaganda regimurilor totalitare i concentreaz eforturile în sensul argumentrii semnificaiei etice a normelor de conduit mpuse subiecilor, chiar dac în realitate aceast semnificaie este inexistent.
2)F. Desportes, F. Le Gunehec, op. cit., p. 23-27. 3) M. Basarab, Drept penal, partea general, voi. I, Ed. Lumina Lex, Bucureti, 1999,
p. 6.4) L. Morillas Cueva, op. cit., p. 53-54. 5)F. Muñoz Conde, M. García Arán, Derecho penal. Parte general, Ed.Tirant lo Blanch,
Valencia, 1998, p. 64 - 70.
4
Funciile dreptului penal 4
îns exclusiv prin normele dreptului penal, funcia motivatorie a acestuia fiind o continuare, o prelungire a funciei similare a instituiilor aparinând altor ramuri de drept.
în fine, potrivit altui punct de vedere11, funcia dreptului penal trebuie determinat pornind de la caracterizarea prin constituie a statului ca fiind
un stat social i democratic de drept2). Astfel, ca sistem al unui stat social,dreptul penal trebuie s se legitimeze ca sistem de protecie efectiv a cetenilor, ceea ce îi confer o funcie de prevenie, în msura necesar realizrii acestui scop. Ca sistem al unui stat de drept democratic, dreptul penal trebuie s supun prevenia unei serii de limite, în parte motenite din tradiia liberal a statului de drept, în parte întrite de necesitatea de a impregna de coninut democratic dreptul penal. Astfel, e important nu doar eficiena proteciei, ci i limitarea costurilor sociale ale acesteia în raport de protecia oferit de alte msuri de control social (spre exemplu,
msurile preventive antedelictuale). De aceea, funcia dreptului penal poate fi definit ca o funcie de prevenie limitat, sau de prevenie general pozitiv. Acest din urm concept are o sfer mai larg decât cel de
prevenie general, deoarece nu se circumscrie doar efectului intimidant al sanciunii penale, ci are în vedere i componenta educativ, de motivaie, ce caracterizeaz norma penal.
In ceea ce ne privete, considerm c dou sunt funciile ce pot fi asociate drep tului penal: funcia protectoare i respectiv fu ncia educativ.
4. Funcia protectoare. Aceast funcie trebuie îneleas sub un dublu aspect: dreptul penal protejeaz întâi de toate valorile sociale fundamentale ale vieii în societate, dar în acelai timp, asigur o protecie a individului infractor împotriva unor reacii disproporionate sau abuzive ale puterii de stat.
4.1. Protecia valorilor sociale fundamentale pe care se cldete viaa în socie tate constituie misiunea de baz a dreptului penal. Potrivit art. 1 C.pen., legea penal apr, împotriva infraciunilor, România, suveranitatea, independena, unitatea i indivizibilitatea statului, persoana, drepturile i libertile acesteia, proprietatea,
precum i întreaga ordine de drept. Aa cum s-a subliniat în doctrin31, aceast enumerare a valorilor sociale ocrotite de dreptul penal are caracter exemplificativ, astfel încât legiuitorul are posibilitatea s includ în sfera de inciden a proteciei
11S. MirPuig, op. cit., p. 65-66. 2) Sintagma, folosit de art. 1 alin. 1din Constituia spaniol, se regsete într-o formulare
aproape identic în art. 1alin. (3) din Constituia noastr, potrivit cruia „România este sta de drept, democratic i social...”. De aceea, consideraiile formulate de doctrina spaniol
pot fi analizate i în contextul legislaiei române.
3) C. Mitrache, C. Mitrache, Drept penal român. Partea general, Ed. Universul Juridic,Bucureti, 2006, p. 26. 5
penale i alte valori a cror aprare se consider necesar la un moment dat. într- adevr, sfera valorilor sociale relevante pentru dreptul penal depinde de opiunea legiuitorului, fiind în concordan cu sistemul de valori pe care se fundamenteaz la un moment dat societatea i cu concepia politic dominant. In acelai timp îns, sistemul de valori sociale protejate este influenat în timp de progresul tehnic, economic, social dar poate suferi i modificri brute, determinate de evenimente excepionale (stare de rzboi, conflicte civile, calamiti) care rstoarn temporar ierarhia valorilor sociale11.
In literatura de specialitate s-a propus uneori limitarea puterii discreionare a legiuitorului în alegerea valorilor susceptibile de o protecie penal, dar demersul nu a dus niciodat la elaborarea unor criterii precise. Aceast problematic va fi îns analizat pe larg într-o seciune urmtoare21.
Protecia valorilor sociale realizat de dreptul penal presupune dou aspecte
principale:aspectul preventiv - prevenirea faptelor care pot aduce atingere valorilor ocrotite - i respectivaspectul represiv - sancionarea persoanelor care au comis asemenea fapte. Cele dou aspecte, vzute uneori în doctrin ca funcii
propriu-zise ale dreptului penal, se afl într-o strâns interdependen31. într-adevr, sancionarea persoanei care a comis o infraciune evideniaz aspectul represiv, dar în acelai timp contribuie la asigurarea proteciei valorilor sociale, prin prevenirea comiterii de noi infraciuni.
4.2. Protecia persoanei care a înclcat legea penal este cel de-al doilea
element de baz al funciei protectoare a dreptului penal. Contrar aparenelor,dreptul penal modem nu vine doar s legitimeze prerogativa statului de a pedepsi (Jus puniendi), ci are, în acelai timp, rolul de a stabili cadrul în care se poate exercita aceast prerogativ. Ocrotind valorile sociale fundamentale i oferind posibilitatea sancionrii persoanelor care atenteaz la aceste valori, dreptul penal instituie totodat limitele acestei represiuni, în scopul de a preveni orice sancionare abuziv sau disproporionat a persoanei care a comis infraciunea. Astfel, dac în cadrul raportului juridic penal statul are dreptul de a-1 trage la rspundere pe infractor, acest drept nu este unul discreionar, el neputând fi exercitat decât în
coninutul i limitele prevzute de lege41. Infractorul nu poate fi obligat s executeo pedeaps care nu este prevzut de lege, nu poate fi tras la rspundere i pentru fapta altuia, iar sanciunea aplicat nu trebuie s cauzeze suferine fizice i nici s înjoseasc persoana condamnatului. Dei multe din aceste limite au fost impuse sub influena dreptului constituional i a reglementrilor în materia proteciei
11A se vedeaC. Fiore , Diritto penale. Parte generale, U.T.E.T., Torino, 2001, p. 7. 21A se vedea infra, nr. 49. 31 H.H. Jescheck, T. Weigend, op. cit., p. 4-5. 41F. Desportes, F. Le Gunehec, op. cit., p. 26; I. Oancea, Tratat de drept penal. Partea
general, Ed. AII, Bucureti, 1994, p. 32-33; M. Basarab, op. cit., p. 37.
6
Funciile dreptului penal 5
drepturilor omului, ele constituie astzi garanii pe care dreptul penal le-a asum i le-a transformat într-un sistem intern de protecie a persoanelor ce intr într-u raport juridic specific acestei ramuri.
Aa cum se poate deduce, acest aspect al funciei protectoare este specifi sistemelor democratice, în sistemele totalitare dreptul penal fiind adeseori folo ca un simplu instrument de represiune, ce nu ofer individului garaniile minima împotriva arbitrarului.
5. Funcia educativ. Funcia educativ a dreptului penal se realizeaz pri sedimentarea în timp în contiina social a importanei valorilor sociale ocrotit i prin motivarea membrilor societii în sensul respectrii unei anumite dispozii legale, dincolo de ameninarea unei sanciuni penale. Aceast funcie este i trebui s rmân îns auxiliar, ea neputând trece înaintea funciei protectoare. Cu alt
cuvinte, nu este justificat elaborarea unor norme penale având în principal un reducativ i doar în subsidiar un rol protector. Este i rezultatul funciei educative a dreptului penal faptul c, în anumite
cazuri, dei se renun dup un timp la protecia penal a valorii ocrotite - aceast fiind înlocuit cu o protecie administrativ sau civil -numrul faptelor prin care se aduce atingere respectivei valori nu mai crete semnificativ. Desigur, exist valori sociale care, datorit importanei lor (viaa, proprietatea etc.), nu vor pute iei niciodat de sub tutela penal, indiferent de modul în care sunt percepute î societate.
’în doctrin^ se vorbete uneori în acest context deefectele simbolice ale dreptului penal, sau de undrept penal simbolic, caracterizat de capa citatea acestuia de a transmite societii anumite mesaje, de a se adresa contiinelor i a produce efecte doar la nivelul acestora, dincolo de funcia protectoare. Cu alte cuvinte, vorbim de un drept penal simbolic atunci când dreptul penal este utilizat doar pentru a transmite un mesaj din partea legiuitorului, prin crearea de noi incriminri, prin însprirea sanciunilor ori, mai rar, prin dezincriminarea unor fapte, far ca toate acestea s fie rezultatul unor necesiti reale i far un studiu asupra viabilitii respectivelor msuri.
Dintre diversele cauze ale acestui fenomen identificate de doctrin2) pot fi reinute:
a) sentimentul de insecuritate al populaiei, nscut pe fondul mediatizrii intense a unor infraciuni care creeaz impresia creterii
0 A se vedea pe larg J.L. Diez Ripollés, El derecho penal simbólico y los efectos de la pena, Actualidad penal, 2001, p. 4 §i 16-20; D.M. Santana Vega, op. cit., p.146 §i urm.
2) A se vedea pe larg D.M. Santana Vega, op. cit., p. 147-149; M. Del M. Díaz Pita, P. Faráldo Cabana, La utilisación simbólica del derecho penal en las reformas del Códig penal de 1995, Revista de Derecho y Proceso Penal nr. 7/2002, p. 121 §i urm.
7
semnificative a numrului acestora. Rezervarea unui spaiu important în cadrul jurnalelor posturilor de radio i televiziune pentru prezentarea unor tragedii cotidiene face ca pericolul unor infraciuni s fie resimit tot mai aproape i tot mai multe persoane s se considere victime poteniale ale acestora. Iar legiuitorul nu îi poate permite s par indiferent în faaacestui sentiment de insecuritate.
Pentru ilustrare ne vom referi la modificarea adus prin Legea nr. 169/2002 art. 211 C.pen., care incrimineaz infraciunea de tâlhrie. Potrivit acestei modificri, formele agravate cuprinse pân atunci în alin. (2) au fost regrupate în dou alineate, primul pstrând pedeapsa iniial cu închisoarea de la 5 la 20 de ani, iar celui de-al doilea - devenit alin. (2‘) - fiindu-i asociat o pedeaps cu închisoarea de la 7 la 20 de ani. Este evident c modificarea nu aduce nimic nou în planul sancionrii acestor infraciuni, în condiiile în care maximul special era oricum exagerat de ridicat, iar faptele erau, la acea dat, excluse de la posibilitatea aplicrii suspendrii executrii pedepsei. Suntem, deci, în prezena unui simplu artificiu al legiuitorului, menit s probeze preocuparea sa pentru reprimarea infraciunilor de acest gen.
b) situaiile de presiune social consecutive svâririi unor infraciuni ce au provocat un puternic ecou social. Spre exemplu, cazurile de pornografie infantil intens mediatízate în 2002 (Kurt Treptow, Michel Soulanet etc.), au determinat modificarea rapid a Codului penal0, fiind introduse noi forme agravate ale infraciunilor prevzute de art. 198,201 i 202 - al cror coninut reflect fidel starea de fapt din speele în discuie - iar pedepsele fiind majorate dincolo de limitele rezonabile în raport cu natura infraciunii2).
b) ineficiena reglementarilor existente i a sistemului judiciar menit s asigure aplicarea lor. Un exemplu de dat recent ilustreaz perfect aceast situaie. în urma unui accident în lanprodus pe autostrada Bucureti- Constana în iulie 2007, procurorul general al Parchetului de pe lâng ICCJ declara c se impune modificarea Codului penal i sancionarea mai aspr a furturilor i distrugerilor elementelor ce contribuie la sigurana traficului pe autostrzi3'. în condiiile în care în prezent pedeapsa pentru furturile de
0 A se vedea O.U.G. nr. 143/2002 (M.Of. nr. 804 din 5 noiembrie 2002), aprobat prin Legea nr. 45/2003, (M.Of. nr. 51 din 21 ianuarie 2003).
2) Spre exemplu, dac o fapt de viol asupra unei persoane în vârst de 17 ani se pedepsete cu închisoare de la 3 la 10 ani [art. 197 alin. (1)], actul sexual comis cu un minor de aceeai vârst - infraciune ce presupune consimmântul minorului - se pedepsete cu închisoare de la 3 la 12 ani atunci când acest consimmânt a fost obinut în schimbul unor bani sau alte foloase! Far a pune sub semnul întrebrii pericolozitatea acestei din urm fapte, este
evident îns, c ea nu poate fi sancionat mai sever decât un viol, care, prin esena sa, presupune absena oricrui consimmânt. 3) A se vedeahttp://www.mediafax.ro/social/kovesi-sustine-sanctionarea-aspra-
distrugerilor-autostrazi.html? 1688;865572
acest fel este închisoarea de la 4 la 18 ani [art. 209 alin. (3) lit. f) i g)] este evident c propunerea de modificare poate fi menit s arate preocuparea autoritilor pentru situaii de genul celei care a generat accidentul, dar în niciun caz nu poate duce la consecine efective în planul protejrii valorii
sociale ocrotite. O persoan care nu este descurajat de la comiterea acestuigen de fapte de o pedeaps cu închisoarea de la 4 la 18 ani nu va avea mai multe reineri nici în perspectiva unei eventuale pedepse cuprinse între 5 i 20 de ani, singurul efect fiind acela al amplificrii ridicolului în care se afl în prezent limitele legale ale pedepselor pentru unele dintre infraciunile contra patrimoniului.
c) dezbaterile din perioadele preelectorale sau electorale asupra unor subiecte de interes pentru ceteni constituie de asemenea pentru legiuitor un bun prilej de a recurge la adoptarea unor norme care în realitate nu aduc nimic nou. Spre exemplu, Legea nr. 197/2000 a încercat s instituie un cadru sancionator mai adecvat pentru reprimarea faptelor de violen domestic. în consecin au fost consacrate noi forme agravate ale unor infraciuni de violen i s-a prevzut posibilitatea exercitrii din oficiu a aciunii penale în aceste cazuri. Dar s vedem care a fost eficiena acestor msuri, dincolo de aparene. Sub aspectul formelor agravate nou introduse, se poate remarca faptul c, de regul, nu s-a modificat decât minimul special, maximul special rmânând identic cu cel prevzut pentru infraciunea de baz [art. 180 alin. (2)1i art. 181 alin. (I1)]. în condiiile în care pedepsele pentru aceste fapte se aplic de regul cu suspendarea executrii, ce eficien practic poate avea ridicarea cu câteva luni a minimului special? în privina exercitrii din oficiu a aciunii penale în cazul infraciunilor respective s-a argumentat c victimele sunt adeseori supuse unor presiuni din partea agresorilor, fie pentru a nu introduce
plângerea, fie pentru a o retrage. Argumentul este corect, numai c, prin aceeai lege, s-a prevzut c împcarea prilor în aceste cazuri produce efecte i atunci când aciunea penal a fost pus în micare din oficiu. Pe
cale de consecin, dup modificarea legislativ, presiunile agresoruluinu vor mai fi exercitate pentru a obine retragerea plângerii, ci pentru a obine împcarea cu victima. De aceea, se poate spune c, dincolo de efectul declarativ - ce evideniaz preocuparea legiuitorului pentru fenomenul violenei domestice - modificarea analizat este lipsit de efecte semnificative în planul sancionrii acestui gen de infraciuni.
Exist îns i alte cauze care conduc la elaborarea i punerea în aplicare a unor texte simbolice. Aa se întâmpl, de pild, atunci când în urma ratificrii unui document internaional statul este obligat s introduc în
ordinea juridic intern o anumit reglementare, pe care îns nu dorete so i fac funcional. Astfel s-a nscut, spre exemplu, Legea nr. 299/2004 privind rspunderea penal a persoanelor juridice pentru infraciunile de
Funciile dreptului penal
falsificare de monede sau alte valori, care nu a putut fi niciodat aplicat datorit faptului c nu coninea i dispoziiile procedurale necesare angajrii acestei rspunderi0.
In toate aceste situaii este vorba de simple „efecte speciale” la care recurge legiuitorul, far îns ca modificrile legislative operate s întreasc protecia valorii sociale în discuie. Aa cum afirmau unii autori2), o analiz critic a legitimitii efectelor dreptului penal simbolic este lipsit de obiect, pentru simplul motiv c acesta nu produce niciun efect.
§3. Caracterele dreptului penal
6. Dreptul penal ca ramur de drept public. 7. Dreptul penal ca ramur autonom de drept. 8. Caracterul subsidiar al dreptului penal. 9. Caracterul selectiv al dreptului penal.
Necesitatea delimitrii dreptului penal de alte ramuri ale sistemului nostru juridic impune determinarea trsturilor sale specifice, a particularitilor pe care le prezint raporturile juridice penale comparativ cu cele care iau natere în contextul altor ramuri de drept. Dintre trsturile evideniate de doctrina român sau strin, înelegem s reinem ca i caractere ale dreptului penal: caracterul de drept public, caracterul autonom, caracterul subsidiar, caracterul selectiv.
6. Dreptul penal ca ramur de drept public. Dac pentru doctrina român3)caracterul de drept public al dreptului penal este o realitate nesusceptibil de obiecii, la nivel european nu se poate constata un asemenea consens în privina locului pe care îl ocup dreptul penal în cadrul sistemului juridic. Prin tradiie, doctrina din anumite ri (Italia, Germania, Spania, Canada) apreciaz c dreptul penal aparine dreptului public, în vreme ce în alte state (Frana, Belgia) se consider c dreptul penal prezint deopotriv caractere de drept public i de drept privat, aa încât nu este posibil includerea sa în nici una din cele dou categorii, având o poziiesui generis în cadrul sistemului juridic.
In opinia majoritar4), favorabil includerii dreptului penal în sfera dreptului public, se rein ca principale elemente în sprijinul acestei teze:
0 Ulterior legea a i fost abrogat prin dispoziiile Legii nr. 278/2006 (M.Of. nr. 601 din 4 iulie 2006) care a consacrat cu titlu general rspunderea penal a persoanei juridice în dreptul român.
2) M Del M. Diaz Pita, P. Faraldo Cabana, op. cit., p. 127. 3) V. Dongoroz, Drept penal, Bucureti, 1939, p. 27-29;C. Bulai, B. Bulai, op. cit.,
p. 18; C. Mitrache, C. Mitrache, op. cit., p. 26; I. Pascu, Drept penal. Partea general, Ed. Hamangiu, Bucureti, 2007, p. 24.
4) L. Morillas Cueva, op. cit., p. 50;G. Fiandaca, E. Musco, Diritto penale. Parte generale, Zanichelli Editore, Bologna, 2001, p. 3;F. Antolisei, op. cit., p. 13;C. Fiore, op. cit., p. 3;
10
- valorile sociale aprate de dreptul penal sunt de interes public, cci faptele care aduc atingere acestor valori intereseaz ordinea public în general; chiar atunci când valoarea social lezat este una „privat”, intervenia dreptului pena se face în considerarea faptului c protejarea respectivei valori împotriva uno atingeri ilegitime intereseaz convieuirea normal în cadrul grupului social. Spre exemplu, intervenia dreptului penal protej area proprietii unei persoane împotriva furtului nu se face pentru c respectiva proprietate nu ar fi un drept de natur
privat, ci pentru c se consider c este în interesul general ca fiecare proprieta s se poat bucura de bunurile sale0;
- raporturile de drept penal se stabilesc întotdeauna între Stat i o persoan fizic, nefiind raporturi stabilite între particulari;
- dreptul de a stabili care fapte constituie infraciuni i sanciunile aplicabile este un drept exclusiv al Statului, neputând fi niciodat exercitat de ctre persoan fizice sau persoane juridice de drept privat;
- titularul dreptului de a trage la rspundere penal o persoan este statul. Chiar i atunci când aciunea penal se pune în micare la plângerea persoanei vtmate, o dat sesizate cu plângerea, organele judiciare ale statului vor fi cel care vor proceda la instrumentarea cauzei, condamnarea infractorului i supunere acestuia la executarea unei pedepse. De asemenea, recunoaterea în anumite cazu a consimmântului victimei ca o cauz exoneratoare nu afecteaz caracterul de ramur de drept public a dreptului penal, cci pe de o parte Statul este cel car reglementeaz limitele i condiiile de valabilitate ale acestui consimmânt, iar pe de alt parte atunci când consimmântul lipsete tot Statul este cel care procedeaz la tragerea la rspundere penal a infractorului.
Concepia care confer un caracter mixt dreptului penal se fundamen teaz în principal pe faptul c aceast ramur de drept este menit s pro tejeze în mod egal valori sociale aparinând dreptului public (organizarea statal, urbanismul, sntate public etc.) i valori specifice dreptului privat (patrimoniu, via privat, onoare etc.)2). In acelai timp, se arat c dreptul penal contemporan, dei rmâne ataat în principal dreptului public, cunoate o accentuat „privatizare” prin creterea ponderii unor interese sau organisme private în aceast materie3). Astfel, se subliniaz implicarea
Caracterele dreptului penal 6
H.H. Jescheck. T. Weigend, op. cit., p. 17-18;G. Cóté-Harper, P. Rainville, J. Turgeon, Traité de droit pénal canadien, Ed. Yvon Blais, 1998, p. 19.
0 G. Quintero Olivares, La llamada privatización del derecho penal, Revista de Derecho y Proceso Penal nr. 6/2001, p. 16.
2)F. Desportes, F. Le Gunehec, op. cit., p. 21;J. Pradel, Droit pénal général, Ed. Cujas, Paris, 2006, p. 76-77.
3)F. Tulkens, M. van de Kerchove, Introduction au droit pénal, Ed. Story Scientia, Diegem,1999, p. 131-135. Pentru o trecere în revist a majoritii elementelor de factur „privat prezente astzi în sfera dreptului penal a se vedea i R. Gassin, Le droit pénal: droit public
11
unor ageni privai nu doar în procesul de prevenire a infraciunilor (agenii private de paz i protecie, asociaii de asisten a toxicomanilor sau alcoolicilor), dar i în ceea ce privete executarea sanciunilor (implicarea unor organisme private în activitatea de probaiune, în executarea muncii
de interes general, a calificrii profesionale a condamnailor etc.). în plus,o tendin important a dreptului penal contemporan o reprezint creterea rolului victimei infraciunii în derularea procesului (obligaia de a fi încunotinat de soluia pronunat în cauz, dreptul de a ataca ordonanele de scoatere de sub urmrire penal sau de neîncepere a urmririi) i introducerea unor proceduri de mediere între infractor i victim.
în ceea ce ne privete, nu credem totui c se poate pune cu temei în discuie scoaterea dreptului penal din structura dreptului public i plasarea lui în sfera dreptului privat ori într-o poziiesui generis. Aptitudinea de a apra atât drepturi sau interese de natur public cât i drepturi sau interese de natur privat se regsete i în cadrul altor ramuri, a cror apartenen la dreptul public nu a fost niciodat contestat, cum este cazul dreptului administrativ. Dac este adevrat c dreptul administrativ are ca principal misiune asigurarea unei corecte organizri i funcionri a administraiei de stat, nu se poate contesta faptul c anumite norme ale acestei ramuri protejeaz i drepturi sau interese private0, aa cum se întâmpl în ipoteza contenciosului administrativ. în plus, consolidarea poziiei victimei în cadrul procesului penal nu presupune neaprat o „privatizare” a acestei ramuri,
dincolo de interesul personal al victimei putând fi identificat un interes general dea se asigura o reparare cât mai eficient a tuturor urmrilor infraciunii2). Dovada în acest sens este reprezentat de sistemele modeme de indemnizare de ctre Stat a victimelor infraciunilor3*, consecinele comiterii unei infraciuni depind cu mult sfera unui raport privat între victim i infractor.
De aceea, ne raliem fr rezerve opiniei majoritare, care susine ideea aparte nenei dreptului penal la dreptul public.
ou droit privé? în Problèmes actuels de science criminelle, vol.V, Presses Universitaired’Aix-Marseille, 1991,p. 62-63. 0 A se vedea i M. Kohler, Le droit pénal entre public et privé, Archives de philosophie
du droit, nr. 41, 1997, p. 201. 2)G. Quintero Olivares, op. cit., p. 20. 3) A se vedea Convenia privind indemnizarea victimelor infraciunilor de violen,
adoptat în cadrul Consiliului Europei în 1983. Potrivit art. 2 din Convenie, statele trebuie contribuie la despgubirea persoanelor care au suferit atingeri grave ale integritii corporal sau sntii rezultate în mod direct dintr-o infraciune de violen comis cu intenie. De asemenea, pot beneficia de despgubiri i persoanele care se afl în întreinerea une persoane decedate ca urmare a unei asemenea infraciuni. A se vedea pentru detalii, J. Pradel, G. Corstens, Droit pénal européen, Ed. Dalloz, Paris, 1999, p. 233-235. Convenia a fost ratificat de România prin Legea nr. 304/2005 (M.Of. nr. 960 din 28 octombrie 2005).
12
7. Dreptul penal ca ramur autonom de drept. în literatura de specialitate s-a susinut uneori teoria caracterului auxiliar al dreptului penal, potrivit creia dreptu
penal nu are un obiect propriu de reglementare, el nefacând decât s protejeze valori aparinând altor ramuri de drept, întrind sanciunea pe care normele acestor
ramuri o prevd. în încercarea de fundamentare a acestei teze s-a artat în esen c nu exist
valori sociale consacrate ca atare de dreptul penal, toate valorile pe care acesta le apr fiind create de alte ramuri de drept. în acelai sens s-a considerat c
protecia penal a unei valori sociale intervine doar atunci când protecia conferit de normele altor ramuri se dovedete insuficient, aa încât ea nu este o protecie
primar ci una subsidiar0. în realitate, departe de a aprea ca o simpl anex sancionatorie a altor ramuri
de drept, dreptul penal reprezint o ramur de drept distinct, a crei autonomie poate fi analizat prin prisma a cel puin trei elemente: autonomia normativ, autonomia conceptual i autonomia procedural.
7.1. Autonomia normativ a dreptului penal presupune aptitudinea dreptulu penal de a crea el însui norme de conduit, fr a se limita la sancionarea înclcrilor normelor impuse de alte ramuri de drept. Aa de pild, obligaia de a denuna comiterea anumitor infraciuni (art. 262 C.pen.), obligaia de a acorda ajutor unei persoane aflate în pericol (art. 315-316 C.pen.), interdicia actelor sexuale cu minorii care nu au împlinit 15 ani (art. 198 C.pen.) nu sunt prevzute î norme aparinând altor ramuri de drept2).
Autonomiei normative a dreptului penal nu trebuie s i se confere îns un caracter absolut - în sensul de a considera c dreptul penal opereaz independent d celelalte ramuri de drept - cci, în numeroase situaii, legea penal intervine pentru a sanciona înclcarea unor obligaii impuse de regulile altor ramuri de drept. Spre exemplu, art. 305 C.pen. incrimineaz, între altele, neplata cu rea-credin timp de dou luni a pensiei de întreinere stabilit pe cale judectoreasc, adic înclcarea unei obligaii stabilite potrivit dreptului familiei.
Tot astfel, creterea continu a numrului textelor de incriminare în dreptul penalcontemporan, nu este o consecin a descoperirii unor noi valori sociale, proprii dreptului penal, ci a multiplicrii obligaiilor impuse de normele altor ramuri de drept - administrativ, economic, fiscal, social - care necesit o sancionare penal în cazul înclcrii lor.
1) Pentru o prezentare detaliat a acestei teze i a modului în care ea a fost contrazis d doctrina ulterioar, a se vedeaV. Dongoroz, op. cit., p. 29-32.
2) V. Dongoroz, op. cit., p. 31; C. Bulai, B. Bulai, op. cit., p.17;F. Tulkens, M. van de Kerchove, op. cit., p. 137-139;G. Quintero Olivares, Manual de derecho penal. Parte general, Ed. Aranzardi, Elcano, 2000, p. 104-105. A se vedea iC.Fiore, op. cit., p. 7-8;F. Ramacci, Corso di diritto penale, G. Giappichelli Editore, Torino, 2001, p. 17-18.
13
Aceast interaciune între normele dreptului penal i cele ale altor ramuri este demonstrat i de posibilitatea normelor extrapenale de a interveni în sensul modificrii domeniului de inciden al legii penale. Spre exemplu, dei art. 213 C.pen. incrimineaz ca abuz de încredere refuzul de a restitui un bun al altuia
deinut cu orice titlu, infraciunea nu va exista atunci când cel care refuz restituireaare un drept de retenie potrivit legii civile (a se vedea art. 1619 C.civ. în materie de depozit).
De aceea, fr a se putea pune sub semnul întrebrii autonomia normativ a dreptului penal, nu se poate face abstracie de caracterul limitat al acestei autonomii, limitare ce decurge din interaciunea dreptului penal cu alte ramuri de drept, din unitatea sistemului juridic. Dreptul penal nu poate incrimina ca infraciune o conduit care, potrivit normelor altei ramuri de drept (drept civil, dreptul muncii, dreptul familiei), reprezint exercitarea legal a unui drept recunoscut de normele
acelei ramuri0. 7.2. Autonomia conceptual a dreptului penal se manifest prin aceea c
dreptul penal nu este inut de sensul pe care anumii termeni îl au în contextul ramurilor de drept din care sunt preluai, ci poate conferi un alt sens acestor noiuni2). Spre exemplu, pentru a defini infraciunea de violare de domiciliu (art. 192 C.pen.), legea penal nu recurge la sensul pe care noiunea de domiciliu îl are în dreptul civil3), ci consider ca domiciliu orice „locuin, încpere, dependin sau loc împrejmuit inând de acestea”.
Tot astfel noiunea de funcionar public în sensul dreptului penal (art. 147C.pen.) desemneaz „orice persoan care exercit permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent de modul cum a fost învestit, o însrcinare de orice natur, retribuit sau nu, în serviciul unei uniti dintre cele la care se refer art. 145”, în vreme ce dreptul administrativ consider ca fiind funcionar public persoana numit, în condiiile legii, într-o funcie public4) [art. 2 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcionarilor publici].
Chiar i atunci când pentru un termen preluat din contextul altei ramuri de drept legea penal nu consacr în mod explicit un alt sens, judectorul penal nu este
întotdeauna inut de semnificaia termenului în contextul ramurii de drept creia îi 0 M. Cobo del Rosal, T.S. Vives Antón, op. cit., p. 41. 2>F. Desportes, F. Le Gunehec, op. cit., p. 21-22; F.Tulkens, M. van de Kerchove,
op. cit., p. 141;F. Muñoz Conde, M. García Arán, op. cit., p. 86. 3) Potrivit art. 13 din Decr. nr. 31/1954, „domicili ul unei persoane este acolo unde ea îi
are locuina statornic sau principal”. 4) Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicat (M.Of. nr. 365 din 29 mai
2007), „funcia public reprezint ansamblul atribuiilor i responsabilitilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizrii prerogativelor de putere public de ctre administraia
publiccentral, administraia public local i autoritile administrative autonome”.Funciile publice sunt prevzute într-o anex la legea menionat.
14
aparine. Astfel, dreptului penal îi este strin ficiunea consacrat de legea civil privind bunurile imobile prin destinaie - spre exemplu animalele i utilajele agricole destinate exploatrii unui imobil, statuile amplasate pe o proprietate (art. 467- 469 C.civ.) - ele fiind considerate ca bunuri mobile în

Tratat de Drept Penal. Partea General-u00E2. Vol. I - Florin Streteanu - 2008

Documents

Transcript of Tratat de Drept Penal. Partea General-u00E2. Vol. I - Florin Streteanu - 2008