TRATAMENTUL ORTOPEDIC AL FRACTURILOR

A. Aparate gipsateB. Tracţiunea continuă

A. Aparate gipsate

Menţinerea reducerii şi imobilizarea până la consolidare a unei fracturi (tratate ortopedic) sau corecţia unei deformaţii este asigurată în marea majoritate a cazurilor prin gipsuri confecţionate şi adaptate la segmentele în cauză, numite aparate gipsate.

Scurt istoric:Se pare că primii care au folosit gipsul ca material, au fost arabii, dar confecţionarea unui aparat gipsat din feşi de

tifon îmbibate în praf de gips îi aparţine lui Pirogov.Gipsul = o varietate de sulfat de calciu care în amestec cu o cantitate suficientă de apă formează o pastă care se întăreşte în câteva minute. Aplicarea gipsului pe feşi de tifon măreşte mult rezistenţa şi permite mularea şi adaptarea lui la segmente diferite. Praful de gips trebuie cernut şi menţinut în camere uscate.

Faşa gipsată se face din feşi de tifon pe care se aplică pulbere de gips. Lungimea feşilor este în medie de 5 m iar lăţimea de 8, 10 sau 15 cm, iar gipsul trebuie să fie fin cernut în probabil, încât să dea la palpare senzaţia de amidon.

Aplicarea prafului de gips se face prin întinderea uniformă cu marginea cubitală a mâinii, în timp ce cu cealaltă mână se rulează faşa, dar nu prea strâns pentru a permite apei să pătrundă până la mijlocul ei. Nu se vor folosi feşile cu margini îndoite sau cu neregularităţi pentru a se evita strangularea în anumite zone de către aceste margini. După preparare feşile gipsate se depozitează în cutii de lemn la loc uscat.

Aparatul gipsat mţ se aplică direct pe piele *-* în general gipsul se căptuşeşte cu straturi succesive de vată pregătite anterior pentru a proteja tegumentele, crestele sau proeminenţele osoase (creasta tibiei, capul peroneului, rotula, etc); uneori în locul straturilor succesive de vată se poate aplica un tricot tubular, care, asemenea unui ciorap, se mulează bine pe toate neregularităţile regiunii.

Feşile gipsate confecţionate se înmoaie în apă călduţă unde stau până se saturează (nu mai ies bule de aer) apoi se scot şi se storc prin uşoare mişcări de rotaţie pentru a elimina excesul de apă dar nu şi gipsul.

După înmuiere se derulează faşa gipsată uniform pe tegumentele acoperite în prealabil cu vată sau cu ruloul de tricot având grijă să nu se comprime reliefurile osoase şi să nu se facă bride. Grosimea gipsului pe care-1 aplicăm depinde de mărimea aparatului gipsat dar şi de durata sa de menţinere.

OBS. Pentru întărirea aparatului gipsat se aplică de multe ori una sau mai multe aţele gipsate peste care se rulează apoi aparatul gipsat propriu-zis.

Se degajează marginile neregulate ale gipsului, se eliberează degetele şi se curăţă de ghips, iar apoi se fac ferestre în gips în zona operatorie sau în zona în care există o plagă care necesită pansamente.

Când gipsul face priză (se întăreşte), se mulează prin apăsări uşoare cu marginea cubitală a mâinii în jurul reliefurilor osoase apoi se lustruieşte.

Aparatul gipsat aplicat se lasă liber la aer pentru a se usca 48-72 ore.La anumite aparate gipsate se aplică tocuri de mers confecţionate din feşi gipsate sau cauciuc.

Pentru a fi eficient, un aparat gipsat trebuie să îndeplinească o serie de condiţii: - să nu fie prea strâns deoarece poate produce tulburări circulatorii«-» degetele sunt cianotice, reci, uneori cu sensibilitatea diminuată sau chiar dispărută.'-'Soluţia = suprimarea de urgenţă a aparatul gipsat sau cel puţin despicarea acestuia (trebuie tăiate în mod obligatoriu şi feşile din tifon care fixează vata aplicată pe piele).

- 1 -

Q Gipsul poate produce dureri, uneori prin marginile strânse şi nedegajate care lezează tegumentul.- să depăşească articulaţiile proximală şi distală fracturii

Q Articulaţiile vor fi uşor flectate pentru a bloca rotaţiile segmentului lezat în interiorul gipsului.- indiferent de forma care se dă aparatului gipsat, se respecta poziţia fundamentală a membrului pentru a permite contracţiile izometrice ale acestuia.- aparatul gipsat va fi solid, dar în acelaşi timp uşor şi realizat estetic «-* aparatele gipsate cu aţele înglobate.- orice aparat gipsat trebuie supravegheat atent în primele 24-48 ore şi în zilele următoare pentru a decela o eventuală tulburare vasculară, nervoasă sau trofică (cianoză, parestezii, edem, dureri), situaţie în care aparatul gipsat trebuie despicat sau chiar înlăturat.- să nu fie prea larg, deoarece atunci este ineficient şi permite deplasarea segmentelor oase sub gips.- să protejeze reliefurile osoase sau formaţiunile vasculo-nervoase.

Q Gipsul se rulează în jurul rotulei, dar nu trebuie să comprime rotula, calcaneul sau creasta tibiei pentru a evita apariţia escarelor.

O grijă deosebită trebuie avută pentru capul peroneului cunoscând că la nivelul colului peronier trece nervul sciatic popliteu extern (SPE), care uneori poate fi comprimat de un aparat gipsat prea strâns, cu apariţia parezei (sau paraliziei) în teritoriul inervat de acesta.

- să fie menţinut timp suficient, în concordanţă cu tipul de fractură şi conduita terapeutică decisă. *-* dacă este suprimat înainte de termen, permite deplasarea secundară a fragmentelor osoase.

Prin aparatul gipsat se pot efectua radiografii de control care arată poziţia fragmentelor osoase sub gips, menţinerea sau pierderea reducerii acestora. Din păcate ay se pot obţine relaţii suficiente asupra evoluţiei căluşului.

I. Aparate gipsate pentru membrul superior

1. APARATUL GIPSAT TORACO-BRAHIAL

Este folosit în special în tratamentul ortopedic al fracturii colului sau diafizei humerale. Q Imobilizarea segmentelor se realizează astfel:

- braţul la 45-60° abducţie şi 30° anteducţie;

- cotul în flexie la 90°;

- antebraţul în poziţie indiferentă;

- pumnul în flexie dorsală 10°, cu articulaţiile metacarpo-falangiene libere.La nivelul axilei, sub sâni (la femei) şi în plică de flexie a cotului se aplică vată în cantitate mai mare, îmbibată în prealabil în pudră de talc.

Atenţie - se va evita caracterul constrictiv al gipsului la nivelul cotului, mai ales pe olecran şi epicondilul medial.

2. APARATUL GIPSAT BRAHIO-PALMAR

Este utilizat în tratamentul ortopedic al unor fracturi ale cotului, paletă humerală, cap radial, capitulum numeral, fracturi de olecran fără deplasare, luxaţii de cot, fracturi fără deplasar ale antebraţului.

în anumite fracturi ale humerusului se poate aplica un aparat gipsat brahio-palmar „de atârnare" (hanging-cast sau gips Cadwell) *-* în acest scop gipsului brahio-palmar i se adaugă o greutate suplimentară sub cot, în axul diafizei, de 500-1000 g, iar antebraţul este suspendat de gât cu un elastic care se prinde de antebraţ cu un cârlig înglobat în aparatul gipsat.în anumite fracturi ale oaselor carpiene (fracturi de scafoid) este prinsă în gips şi falanga proximală a policelui în abducţie.

Cotul se imobilizează în flexie de 90° cu vată îmbibată în talc la nivelul pliului de flexie. Când se aplică gipsul, faşa trebuie să treacă „în punte" peste pliul de flexie pentru a nu se produce tulburări prin compresiune.

Pumnul se imobilizează în general într-o poziţie de flexie dorsală de 10°. în fracturile scafoidului, pumnul se imobilizează în uşoară înclinare cubitală, iar în fracturile Pouteau-Colles. pumnul este în flexie plantară şi înclinare cubitală.

3. APARATUL GIPSAT BRAHIO-ANTEBRAHIAL

îşi are indicaţia în fracturile fără deplasare ale paletei humerale, fracturi de epitrohlee fără deplasare, luxaţii sau entorse de cot, afecţiuni inflamatorii sau contuzii ale cotului.

Acest aparat gipsat se aplică în mod asemănător aparatului gipsat brahio-palmar, având aceeaşi grijă de a ny fi compresiv în plică de flexie a cotului.

4. APARATUL GIPSAT ANTEBRAHIO-PALMAR

Este utilizat în tratamentul ortopedic al fracturilor fără deplasare a epifizei distalea radiusului, a fracturilor oaselor carpiene, în entorse ale pumnului, în tenosinovite ale extensorilor sau flexorilor degetelor.

Proximal gipsul se întinde până în apropierea pliului de flexie a cotului, iar distal până la pliul de flexie metacarpo-falangian (palmar) şi până la capetele metacarpienelor (dorsal) —» în acest mod degetele sunt libere şi pot executa imediat după aplicarea gipsului mişcări de flexie-extensie.

Articulaţia pumnului este în flexie dorsală de 10°, în general (excepţie face fractura de epifiză distală radiala).în fracturile metacarpienelor se aplică un aparat gipsat antebrahic mai scurt - mănuşă gipsată, care imobilizează însă şi

falangele proximale ale degetelor. în uşoară flexie (30°). care corespunde poziţiei funcţionale a mâinii.

II. Aparate gipsate pentru membrul inferior

1. APARATUL GIPSAT PELVI-PODAL

Este indicat în anumite fracturi ale pelvisului, şoldului sau genunchiului.în funcţie de scopul urmărit, poate fi mai înalt, înglobând chiar şi baza toracelui, poate lăsa liber picior (gips pelvi-

gambier) sau poate imobiliza şi coapsa opusă (pentru a putea asigura o anumită poziţie a şoldului lezat). <-> în această ultimă situaţie este recomandabil ca cele două coapse imobilizate să fie solidarizate printr-o bară transversală.

Şoldul şi genunchiul se imobilizează de obicei în uşoară flexie (10°). Acest tip de aparat este dificil de aplicat: bolnavul trebuie aşezat pe masă ortopedică iar gipsul trebuie întărit cu mai multe aţele pentru a rezista solicitărilor de flexie sau extensie ale coapsei şi gambei; peste aceste aţele se rulează faşa gipsată în „spica" în 3-6 straturi pentru a asigura rezistenţa la flexia şoldului pe bazin.

în practica ortopedică curentă, acest gips se aplică rar în prezent deoarece se preferă rezolvarea fracturilor prin tehnici chirurgicale care permit mobilizarea precoce a bolnavului!

După ce s-a terminat aplicarea aparatului gipsat. dar cât este încă umed, se mulează gipsul la baza toracelui, în jurul crestei iliace, a regiunii trohanteriene, în jurul rotulei. Tot în faza în care gipsul este umed se însemnează cu creionul liniile de decupare a gipsului: simfiza pubiană, coarda tendinoasă de inserţie a adductorilor, regiunea sacro-coccigeană. Trebuie precizat că acest gips se aplică după ce s-a tăcut o căptuşire foarte bună cu straturi succesive şi suficient de groase de vată care trebuie să protejeze reliefurile osoase: crestele şi spinele iliace, regiunea sacrală, rotula, calcaneul, pentru a preveni escarele de decubit.

2. APARATUL GIPSAT FEMURO-PODAL

Este indicat în tratamentul fracturilor de gambă indiferent de sediu.

Dacă nu există alte indicaţii, genunchiul se imobilizează în flexie de 10°, iar piciorul in unghi de 90° faţă de axul gambei.

în perioada în care face priză trebuie să avem grijă să mulăm gipsul în jurul rotulei şi pe reliefurile genunchiului.

3. APARATUL GIPSAT FEMURO-GAMBIER (burlan gipsat sau femuro-crural)

Are indicaţii în afecţiuni traumatice sau inflamatorii ale genunchiului, în fracturile de rotulă fără deplasare.Pentru confecţionarea acestui aparat gipsat se aplică întâi o atelă gipsată posterioară, apoi se rulează feşile gipsate.

Gipsul va fi bine mulat pe rotulă, iar marginea sa distală trebuie să fie bine căptuşită pentru a nu irita tegumentul. în poziţie verticală gipsul, chiar dacă este bine mulat pe genunchi, alunecă spre gleznă şi de aceea protejarea elementelor anatomice din regiunea gleznei (tegumente, tendon achilian, reliefurile maleolare) este obligatorie.

4. CISMA GHIPSATĂ (gipsul cruro-pedios)

Se foloseşte în tratamentul ortopedic al fracturilor maleolei tibiale, în entorsele gleznei, fracturile oaselor tarsiene.în anumite tipuri de fracturi se aplică cisma gipsată de mers. Q în alcătuirea acesteia intră obligatoriu o atelă gipsată

posterioară care să asigure rezistenţa gipsului la mers, căruia i se adaugă şi un toc de mers înalt de 1-2 cm din cauciuc sau material plastic.

Cisma gipsată cu cameră liberă (tip Graffin) este un aparat gipsat care se aplică în fracturile de calcaneu. Aplicarea acestuia permite reluarea precoce a sprijinului şi evită înfundarea secundară.

u Indicaţia aparatului gipsat Graffin este în fracturile talamice fără înfundare sau in cele cu înfundam care au contraindicaţii ferme ale tratamentului chirurgical.

Piciorul şi gamba se căptuşesc cu vată. după care se rulează câteva ture de faşă gipsată, apoi se aplică o atelă metalică în U care înconjoară călcâiul la 3-4 cm distanţă. Se rulează în continuare feşile gipsate care imobilizează piciorul şi gamba şi care înglobează în acest fel şi atela metalică. Calcaneul rămâne astfel îndepărtat de sol. iar sprijinul se face pe atela metalică în U şi se transmite la gambă.

Uneori atela metalică în U poate fi înlocuită de un călcâi realizat din material plastic şi aplicat în dreptul regiunii medio-tarsiene. Rezultatul este acelaşi: bolnavul se sprijină pe călcâiul din plastic şi solicitarea mecanică se transmite anterior de calcaneu.

O altă variantă a cizmei gipsate este aparatul gipsat de mers tip Sarmiento, care se aplică în fracturile de gambă tratate ortopedic, cărora li se permite reluarea precoce a mersului (45-60 zile de la accident). Acest gips se întinde pe faţa posterioară a gambei până la pliul de flexie al genunchiului, dar anterior este mai înalt ajungând la marginea superioară a rotulei *-* în acest mod gipsul permite flexia genunchiului, dar împiedică hiperextensia. Gipsul trebuie bine mulat în jurul rotulei şi a tendonului achilian.

5. GHEATA GIPSATĂ

Se foloseşte în afecţiunile traumatice sau inflamatorii ale piciorului (fracturi de metatarsiene, fractura bazei metatarsianului V, entorse ale articulaţiei metatarso- falangianăi.

Fiind un aparat gipsat de mers, se aplică de asemenea atelă gipsată posterioară şi toc de mers.

III. Aparate gipsate pentru coloana vertebrală

Există o mare varietate de corsete gipsate care se aplică pentru coloana vertebrală în funcţie de:■ de tipul leziunii (fractură, TBC, scolioză) şi■ de localizare.

Q Cel mai utilizat este corsetul cu 3puncte de sprijin (pe manubriul sternal. simfiza pubiană şi sacru), care este indicat în fracturile coloanei dorso-lombare (primul centru traumatic al măduvei).

Pentru aplicarea acestui corset se asigură mai întâi un minim de confort şi sedarea bolnavului pentru a avea la dispoziţie timp suficient pentru aplicarea, modelarea, uscarea şi ajustarea corsetului.

•-»Se aşează bolnavul în decubit ventral, sprijinit cu bazinul pe o masă. iar coatele şi partea superioară a toracelui se sprijină pe o altă masă ♦-» in acest fel coloana dorso-lombară este in hiperextensie. Se căptuşeşte aparatul gipsat cu fâşii de vată pregătite în prealabil, având grija în special asupra reliefurilor osoase: crestele iliace. simfiza pubiană, manubriu. Gipsul se aplică uniform şi se întăreşte în mod obligatoriu cu aţele gipsate dispuse pe părţile antero-laterale ale toracelui pentru a-i conferi suficientă rezistenţă. Când face priză se mulează cu grijă pe reliefurile osoase.

Extremităţile gipsului trebuie să constituie punctele solide de sprijin pentru a menţine extensia coloanei vertebrale. Se va decupa apoi aparatul gipsat pentru a crea un confort corespunzător bolnavului: la nivelul plicilor de flexie inghinale şi axilare, la pliul interfesier. Se va decupa de asemenea o fereastră abdominală circulară pentru a permite expansiunea stomacului.

Atunci când fractura este Ia nivel cervical, se impune imobilizarea toracelui şi a capului, lăsând liberă regiunea facială pentru a permite bolnavului să mănânce şi să vadă - corset gipsat de tip Minerva *-* acest ghips se sprijină pe torace, pe regiunea occipitală şi sub mandibulă.

B. Tracţiunea continuă

Tracţiunile şi suspensiile se pot utiliza:*~ fie ca tratament de aşteptare în vederea osteosintezei

fie ca tratament complementar post-operator al fracturilor membrelor inferioare, în special.

OBS. Utilizarea lor ca terapie EXCLUSIVA a unei fracturi are ca posibilă indicaţie doar fracturile de cotii!

a. Tratament temporar

Tracţiunea - suspensie se poate utiliza în:

♦ tratament de aşteptare al unei osteosinteze (fract. cervico-trohanteriană. inoperabilă per primam; fractură de gambă cu flictene);

♦ ca timp iniţial al unui tratament. înainte de confecţionarea unui dispozitiv definitiv de contenţie: tracţiune timp de 3 săptămâni la o fractură de gambă (înaintea unui aparat de tip Samiento), timp de 6-8 săptămâni la o fractură de pilon tibial.

*• în acest caz, tracţiunea este elementul esenţial, opunându-se contracturii musculare algice. Dacă tracţiunea depăşeşte o anumită durată (24 ore) sau o anumită forţă (3 kg), tracţiunea cutanată cu adeziv este insuficientă şi trebuie făcută cu broşa trans-osoasă.

b. Tratament complet al unei fracturi, cu tracţiune

Rolul tracţiunii = reducerea şi menţinerea reducerii unei fracturi

Tracţiunea este puternică impunând utilizarea unei broşe trans-osoase sau a unui cui Steinmann care poate fi tolerat chiar mai mult de două luni.

Această reducere prin tracţiune necesită un control al rotaţiei în jurul axei membrului.

în această categorie intră doar:tratamentul fracturilor de cotii şi

- rar, cel al fracturilor de pilon tibial.

Uneori, tracţiunea este utilă în:- fractura cominutivă de cotii (unde osteosinteza este fragilă),

- 5 -

după osteotomía de şold (unde punerea în repaus a articulaţiei favorizează cicatrizarea leziunilor articulare).

Alteori suspensia este esenţială -fractura de platou tibial operată.

în mod curent imobilizarea prin tracţiune continuă nu este de durata unei imobilizări în aparat gipsat, cel mai frecvent ea nu depăşeşte 20-25 de zile, în unele cazuri însă poate fi menţinută până la 6-8 săptămâni. După 3 săptămâni formarea căluşului fibros realizează stabilizarea focarului de fractură şi ne permite înlocuirea imobilizării prin tracţiune continuă cu o imobilizare printr-un aparat gipsat circular. *-* Această schimbare in tehnica de imobilizare trebuie făcută cu atenţie ca să nu se producă în acest moment deplasarea fragmentelor de fractură. De aceea controlul radiografíe după imobilizarea gipsată trebuie să fíe făcut sistematic, dezaxarea necesitând a fi imediat corectată prin gipsotomie.

După modalitatea de instalare a mijloacelor de tracţiune continuă, aceasta poate fi tracţiune directă trans-osoasă sau indirectă prin intermediul părţilor moi.

❖ Tracţiunea directă trans-osoasă

Din punct de vedere tehnic trecerea unei broşe trans-osos, trebuie să fie făcută în condiţiile unei asepsii riguroase <-* în acest sens, sub anestezie locală sau generală se realizează dezinfecţia regiunii cu Betadină şi medicul, având mănuşi sterile de latex. cu ajutorul motorului Kirschner introduce broşa prin osul regiunii alese; după trecerea broşei la locul de intrare şi de ieşire din tegumente, aceasta se va izola cu un pansament steril.

OBS. Absenţa unei asepsii operatorii perfecte şi a pansamentului steril este una din cauzele infecţiei de la nivelul broşei.

Broşa va fi apoi solidarizată la o potcoava şi tensionată după care, de potcoava astfel fixată se leagă greutăţile.

^ Regiunile anatomice prin care se pot trece broşele sunt următoarele:- transcalcaneana - locul de intrare al broşei va fi situat la 2 cm inferior şi 2 cm posterior de vârful maleolei tibíale, ferind astfel vasele tibiale interne.

—► Se aplică în fracturile de gambă, pilon sau platou tibial.

- supramaleolara - transtibioperonier distal;

- transtuberozitar tibial - pentru reducerea fracturilor supracondiliene ale femurului.

—* Broşa va fi trecută din afară înăuntru pentru a evita lezarea nervului sciatic popliteu extern.

- supracondilian femural - pentru reducerea fracturilor de femur, a fracturilor de cotii ca şi pentru reducerea hemibazinului ascensionat.

—* Broşa va fi trecută supracondilian dinăuntru spre în afară pentru a se evita lezarea fundului de sac subquadricipital şi a vaselor femurale şi nu ţranşcondilian (risc de artrită şi de redori de genunchi).

- prin marele trohanter- către baza lui, broşa fiind orientată sagital (pentru fracturile fundului de cotii cu înfundarea capului femural).

- transolecranian - în vecinătatea vârfului, pentru reducerea fracturilor de humeras.—» Broşa va fi introdusă dinăuntru spre în afară, cu grijă, de a nu fi lezat nervul cubital.

- transmetacarpian - prin ultimele patra metacarpiene cât mai aproape de extremitatea distală. Pentru a uşura trecerea broşei, pumnul va fi ţinut strâns închis blocând astfel mobilitatea metacarpienelor.

Odată instalată broşa şi potcoava, tracţiunea continuă poate fi aplicată pe diferite dispozitive, pentru ca aceasta să se exercite în axul osului fracturat.

u pentru membrul inferior folosim aţele Braun-Bohler sau un scripete montat la capătul patului sau la un cadru metalic.pentru membrul superior folosim o tracţiune elastică pe un aparat toraco-brahial care dă posibilitatea de a urmări bolnavul şi în condiţii de ambulatoriu.

- 6 -

Se vor asigura îngrijirile igienice ale bolnavului imobilizat la pat masajul cotidian al zonelor de sprijin pentru a preveni apariţia escarelor, gimnastica respiratorie.

Greutăţile folosite pentru tracţiune la membrul inferior nu trebuie să depăşească în general a 7-a parte din greutatea corpului.

îndepărtarea fragmentelor de fractură prin tracţiune excesivă poate duce la neconsolidare, de aceea controlul radiologie al focarului de fractură este obligatoriu la 1, 14 şi 21 de zile. Contraextensia se realizează cel mai simplu prin greutatea corpului dacă înclinăm patul, ridicându-I la partea distală (la nivelul membrelor).

Tracţiunea continuă este înlocuită prin imobilizare în aparat gipsat, in mod obişnuit când calmul conjunctiv este suficient pentru a asigura menţinerea reducerii (20-25 de zile). Alteori tracţiunea continuă are rol de imobilizare numai până în momentul intervenţiei chirurgicale.

♦ Alte modalităţi de tracţiune continuă trans-osoasă Tracţiunea

continuă a rahisului cervical cu potcoavă Crutchfield

Tracţiunea continuă craniană cu ajutorul potcoavei Crutchfield. sau alte metode derivate, reprezintă cea mai bună metodă de reducere progresivă a unei luxaţii sau fracturi a coloanei cervicale.

Fixată în puncte simetrice pe oasele parietale, potcoava exercită o tracţiune pe craniu cu o greutate care poate creşte progresiv până la 10-12 kg. Durata medie a tracţiunii este de 4-6 săptămâni, iar după acest timp se poate continua cu imobilizare într-un corset tip Minerva. Alteori tracţiunea durează până în momentul intervenţiei chirurgicale.

Este necesară supravegherea şi controlul radiografie al tracţiunii.

Contraextensia este realizată de greutatea corpului prin ridicarea patului la capul bolnavului. Tracţiunea

halo-pelvică

Aparatul se compune dintr-un cerc metalic care se fixează prin patru şuruburi in tăblia externă a craniului. De acest cerc se poate exercita o tracţiune directă la pat sau prin montarea a patru tije verticali' solidarizate la bazin printr-un aparat gipsat sau printr-un alt cerc cu puncte de sprijin pe crestele iliace. Tracţiunea se face în axul coloanei vertebrale, pentru redresarea diformităţilor rigide ale coloanei care nu se pot corecta prin alte metode (cifo-scolioze).

Tracţiunea bipolară

Uneori în cazul fracturii instabile ale gambei sau în fracturile cominutive ale oaselor antebraţului. pentru a preveni telescoparea fragmentelor osoase, se poate recurge la tracţiunea bipolară, trecând câte o broşa deasupra şi dedesubtul focarului de fractură.

După reducerea deplasărilor fragmentelor fracturare, broşele sunt incluse în aparatul gipsat care imobilizează totodată şi focarul de fractură.

❖ Tracţiunea indirectă

Se poate realiza:- fie pe suprafaţa întinsă prin benzi adezive de leucoplast,- fie pe suprafaţa redusă prin intermediul unor ghete din piele sau din gips care îmbracă piciorul. Este indicată la

copil, mai rar la adult.Extensia cu benzi adezive de leucoplast este folosită mai des ca mijloc de tracţiune continuă la copii ş i este bine

suportată când forţa de tracţiune este mică (1.5 -2 kg ). Tehnic se realizează cu o bandă de leucoplast lată de 4-8 cm, care este aplicată pe partea externă a coapsei şi gambei pană la maleola externă, trece in ansa pe faţa plantară a piciorului peste o scăndurică şi va fi făcută să adere pe faţa internă a membrului inferior de ia maleola internă în sus până la pliu! fesier inferior.

Aceste benzi longitudinale sunt fixate cu benzi în spirală la coapsă şi gambă pentru a nu jena circulaţia. Prin scândurica prevăzută cu un orificiu în mijloc se trece o sfoară care alunecă peste un scripete fixat la pat şi de care se atârnă greutăţile necesare.

Contraextensia se face prin înclinarea patului.

Indicaţia principală a acestui tip de extensie continuă o constituie: o fracturile diafizare ale femurului la copilul mic când tracţiunea se face la zenit sau o reducerea ortopedică lentă şi progresivă a luxafiei congenitale de şold după metoda Sommerville - Petit.

în încheiere, subliniem că metoda de tratament a fracturilor prin tracţiune continuă necesită o supraveghere zilnică şi atentă a bolnavului de către un personal instruit.u Incpjivjenienţ = obligă bolnavul la o lungă imobilizare la pat, ceea ce îl predispune unor complicaţii: - locale

(escare tegumentare, flebo-tromboze) sau generale (congestii pulmonare, litiază renală).