TEZĂ DE DOCTORAT

TRAFICUL DE FIINŢE UMANE – FORMĂ

MODERNĂ DE SCLAVIE ŞI CONSECINŢĂ A

VULNERABILITĂŢII SOCIALE

- REZUMAT-

Asociat şi cu denumirea de sclavie modernă, traficul de persoane reprezintă o

ameninţare pentru libertatea, integritatea fizică şi psihică şi pentru viaţa celor care sunt

victimizaţi în această formă de criminalitate ce produce în lume milioane de drame

omeneşti. Oricât de paradoxală pare pentru mileniul al treilea alăturarea celor doi termeni

„trafic” şi „fiinţe umane”, ea este reală, astfel încât în întreaga lume sunt fiinţe umane

reduse la condiţia de marfă, vândute şi revândute ca simple obiecte şi exploatate în forme

care reamintesc de comerţul cu sclavi.

În esenţă, lucrarea de faţă analizează tocmai fenomenele şi procesele sociale care

generează apariţia traficului de persoane prin vulnerabilizarea socială pe care o produc,

şi, de asemenea, mecanismele sociale prin care se trece de la starea de libertate la cea de

sclavie.

Astfel, în primul capitol al lucrării este tratat fenomenul traficului de persoane ca

una dintre problemele sociale contemporane, deci din perspectiva sociologică a

problemelor sociale. În cadrul acestui capitolul este definit conceptul de problemă socială

şi sunt identificate trăsăturile cheie ale problemei sociale. Tot în cadrul acestei secţiuni

este definit conceptul de trafic de persoane şi sunt identificate caracteristicile esenţiale

care permit includerea acestui fenomen în sfera probloemelor sociale contemporane.

Încă din acest capitol am încercat să fie desprins elementul caracteristic al

traficului de persoane care îl înscrie nu numai în perimetrul problemelor sociale, dar şi al

sclaviei şi determinantelor vulnerabilităţii sociale şi anume exploatarea fiinţei umane de

către alte fiinţe umane sub toate formele sale şi cu efecte dezastruoase în plan individual

psihologic şi social general.

În vederea clarificării noţiunii de trafic de persoane am făcut diferenţierea între

acest fenomen şi traficul de migranţi. Traficul transnaţional de persoane este uşor de

confundat cu traficul de migranţi, datorită unor elemente comune, şi anume intrarea

într-un stat străin a persoanelor şi sensului acestei mişcări: dinspre ţările sărace către

ţările dezvoltate. De multe ori, ţările de recrutare a victimelor traficului de persoane şi

cele de provenienţă a migranţilor internaţionali sunt aceleaşi, acelaşi lucru fiind valabil

pentru statele de destinaţie. Chiar şi rutele de traficare ilegală a victimelor şi

migranţilor sunt identice în multe cazuri, astfel încât se se poate vorbi de o dublare a

migraţiei internaţionale legale de cele două fenomene amintite.

Dar asemănările dintre cele două fenomene se termină aici. Traficul de persoane

nu presupune automat, după cum am văzut, trecerea unei graniţe, el este cel mai adesea

circumscris ţării de origine a victimei. Chiar şi în cazul traficării transnaţionale, acest

lucru nu înseamnă automat intrarea sau şederea ilegală, care se poate produce în

condiţii legale, ulterior victima fiind exploatată. Persoane care au obţinut legal dreptul

de muncă pot fi exploatate de patroni (condiţii de muncă dezumanizante, salarii foarte

mici sau dimpotrivă absenţa acestora), profitând de incredulitatea acestora şi de lipsa

lor de educaţie.

Traficul de persoane este o relaţie de victimizare, asociată cu consecinţe

extrem de dure pentru victime (violenţe continue din partea traficanţilor, care pot duce

inclusiv la uciderea persoanelor traficate), în timp ce în cazul traficului de migranţi

relaţia între cei doi actori (traficant şi migrant) este una pur economică, de prestare de

servicii, migrantul ilegal asigurându-şi un serviciu ilegal în schimbul unei sume de

bani.

Diferenţe notabile există între victimele traficului de persoane şi migranţii

ilegali şi în ceea ce priveşte caracteristicile lor personale. Migranţii ilegali sunt

persoane cu un capital economic, educaţional şi social superior victimelor traficului de

persoane, care le permit să suporte preţul călătoriei, să aleagă modalitatea cea mai

sigură de transport şi să evite reţele de traficanţi de persoane şi riscul de victimizare.

Tot în cadrul acestui capitol sunt prezentate şi caracterizate etapele traficului de

persoane: recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea, vânzarea, revânzarea,

evadarea, identificarea, repatrierea, asistarea victimelor şi exploatarea acestora.

Un spaţiu larg este dedicat efectelor traficului de persoane. Traficul de persoane

nu trebuie privit doar ca formă de victimizare a fiinţei umane, ci şi ca o problemă de

dezvoltare umană şi socială. Consecinţele negative ale traficului se extind de la victimele

directe (traume fizice şi psihologice, consecinţe grave asupra sănătăţii persoanelor, dar şi

diminuarea şanselor persoanelor de a duce o viaţă normală. datorită faptului că traficarea

împiedică achiziţionarea unor deprinderi necesare pentru a funcţiona ca membru al

societăţii), la comunităţile şi societatea din care acestea provin şi care se confruntă cu

pierderea capitalului uman, cu cheltuieli crescute pentru recuperarea şi reintegrarea

socială a persoanelor traficate.

De asemenea, este subliniat rolul pe care factorii culturali îl au în etiologia

fenomenului, mai ales în ţările în care practicile de aservire nu au dispărut de tot de-a

lungul istoriei.

Relaţia dintre particularităţile socioculturale şi traficul de persoane este relevată

chiar din acest prim capitol deoarece, aşa cum am încercat să demonstrăm pe tot

parcursul lucrării, ceea ce este comun tuturor statelor de provenienţă a victimelor este

tocmai valoarea scăzută care se acordă fiinţei umane astfel încât, fără înţelegerea

acestei nonvalorizări, nu putem vorbi de conceptul de sclavie modernă.

Fiind unanim recunoscut de către specialiştii din toată lumea ca o componentă a

crimei organizate transnaţionale, traficul de persoane este prezentat în capitolul al II-lea

în relaţie cu conceptele de crimă, criminalitate şi criminalitate organizată, tratate

desigur din perspectivă sociologică.

Deşi, după cum am evidenţiat în capitolul respectiv, traficul de persoane este una

dintre infracţiunile care prezintă o cifră neagră foarte ridicată, în special datorită unor

particularităţi ale victimelor, am încercat totuşi să conturăm dimensiunile fenomenului în

România, profilul social al infractorului şi victimei folosind cu precădere datele puse la

dispoziţie de structurile operative din domeniul combaterii fenomenului.

Cu toate că acest demers presupune anumite dificultăţi metodologice, datele

prezentate în cadrul lucrării au rolul, pe de o parte, de a permite o aproximare a extinderii

acestui fenomen în societăţile contemporane şi de a identifica principalele zone de

destinaţie şi de provenienţă a traficului, iar pe de altă parte, de a descrie dinamica

fenomenului. Evoluţia traficului de persoane are un rol foarte important în evaluarea

practicilor şi politicilor adoptate în vederea diminuării, motiv pentru care am acordat un

spaţiu amplu acestei teme.

Dintre modelele de descriere a crimei organizate este dezvoltat cel care conţine

cea mai cunoscută şi mai riguroasă tipologie a grupărilor infracţionale organizate şi

anume cel cuprins în teoria lui Donald Cressey bazată pe gradul de raţionalitate a

organizaţiei (văzută ca abilitate de maximizare a profiturilor) ce constituie, în acelaşi

timp, şi un indicator al gradului de complexitate şi periculozitate al organizaţiei.

De asemenea, în acelaşi capitol am considerat necesară analizarea relaţiei crimă

organizată – trafic de persoane în statele europene pentru a demonstra în ce context se

dezvoltă fenomenul şi în ţara noastră.

Fără îndoială, crima organizată nu reprezintă un fenomen nou pe continentul

nostru, studiile efectuate în diverse state demonstrând existenţa unor grupări infracţionale

în întreaga perioadă modernă. Ceea ce caracterizează însă în prezent Europa este

creşterea numărului grupărilor infracţionale organizate, multiplicarea activităţilor

desfăşurate de acestea şi trecerea de la acţiunea pe teritoriul unui singur stat la nivel

internaţional. Un procent semnificativ dintre aceste grupări organizate activează, după

cum am argumentat, fie exclusiv în domeniul traficului de persoane, fie şi în acest

domeniu, în paralel cu alte activităţi infracţional.

Din acest punct de vedere, am realizat în acest capitol o inventariere a tipologiilor

organizaţiilor infracţionale ce gestionează fenomenul traficului de persoane. Fenomenul

traficului de persoane şi grupările infracţionale ce operează în acest domeniu prezintă

diverse caracteristice ce variază în funcţie de particularităţile sociale ale ţării de recrutare

şi de exploatare a victimelor, de ţara de provenienţă a traficanţilor, dar şi de politicile

concrete în domeniu.

Desigur, un fenomen prin care se încalcă o serie de drepturi ale omului, cum ar fi:

demnitatea persoanei, integritatea fizică şi psihica, libertatea şi securitatea persoanei, cum

este cel analizat în lucrarea de faţă, trebuie contextualizat şi legislativ intern şi

internaţional, nu numai socio-economic şi cultural-educaţional.

Astfel, în capitolul al III-lea este materializat tocmai efortul de a realiza o

evaluare sociologică a legislaţiei (interne şi internaţionale în domeniu) descriind

incriminarea traficului de persoane în plan internaţional, actele legislative în favoarea

categoriilor vulnerabile, particularităţile legislaţiei în diverse state cu trimitere şi la

fenomene conexe: prostituţie, violenţa împotriva femeii, domeniul protecţiei copilului

s.a.. În ceea ce priveşte ţările europene supuse analizei, pentru coerenţă, am adus în

discuţie în special acele state care se înscriu pe rutele victimelor şi traficanţilor din

România, descrise şi la capitolul referitor la dimensiunea fenomenului european în

ansamblu: Marea Britanie, Franţa, Austria, Olanda, Germania.

Din perspectiva titlului lucrării, deci a temei abordate, subcapitolul referitor la

actele legislative în favoarea categoriilor vulnerabile are rolul extrem de important de a

evidenţia măsurile pentru reducerea factorilor de risc şi a vulnerabilităţii la trafic, fiind

vorba în special de categoria acelor acte legislative adoptate în vederea eliminării

discriminării femeilor, de promovare a drepturilor copiilor şi incluziunii sociale.

Analiza legislaţiei a avut totodată rolul de a permite desprinderea principalelpr

disfuncţii legislative care au favorizat apariţia şi extinderea traficului de persoane,

precum şi să identifice efectele pe care măsurile legislative adoptate de diverse state le-au

avut asupra caracteristicilor şi dinamicii fenomenului (de exemplu, legislaţia asupra

prostituţiei - aboliţionistă sau prohibiţionistă -, dar şi posibilitatea de a acorda victimelor

dreptul la un permis de şedere, la servicii medicale, juridice, psihologice şi sociale).

În capitolul al IV-lea au fost identificate acele paradigme şi teorii sociologice cu

valenţe explicative privind traficul de persoane. Traficul de persoane este, înainte de

toate, un fenomen social atât prin prisma etiologiei sale, cât şi a efectelor pe care le

prezintă la nivelul corpului social. Astfel, în acest capitol au fost prezentate pe scurt

principalele teorii sociologice care explică geneza fenomenului, accentul fiind pus pe

adaptarea acestor teorii la societatea românească actuală.

Am început cu teoria anomiei pentru a explica starea de anomie instalată după

1989 în care a fost posibilă apariţia şi ulterior dezvoltarea fenomenului de pauperizare,

exploatare sexuală şi prin muncă a unor categorii sociale, creşterea infracţionalităţii şi în

acelaşi timp incapacitatea instituţiilor de a face faţă fenomenelor aparute şi proceselor

declanşate.

Schimbările profunde produse au dereglat practic funcţionarea tuturor instituţiilor

din societate, cele mai multe acuzând o lipsă de legitimitate şi autoritate. Nu doar şcoala

sau familia, dar şi poliţia şi sistemul judiciar în ansamblu nu au reuşit să-şi îndeplinească

funcţiile în mod adecvat, fiind puternic culpabilizate şi favorizând astfel producerea

fenomenului infracţional in diverse forme, printre care şi sub forma traficului de

persoane.

Fiind legat intrinsec de sărăcie şi inegalitate socială (neasigurarea unor şanse

egale pentru indivizi) am considerat oportună prezentarea unor aspecte legate de teoria

marginalizării şi excluziunii sociale ce explică de ce persoane cu o poziţie socială

periferică, de izolare şi cu acces limitat la resursele economice, educaţionale şi

comunicaţionale ale colectivităţii sunt cele mai expuse victimizării în reţelele de trafic.

Teoria lui R. Merton a fost folosită în special pentru explicarea discrepanţei

dintre scopurile sociale (cu precădere valorile economice), standardul socio-economic

structurate de noul model social şi mijloacele pe care o mare parte a populaţiei nu le au

pentru a atinge scopurile propuse direct sau indirect în plan social general. În acest

context, legătura dintre inovaţie ca mod de adaptare socială şi traficul de persoane s-a

realizat firesc deoarece, aşa cum deja am arătat, marea majoritate a victimelor traficului

sunt persoane ce ocupă o poziţie socială periferică, care nu dispun de mijloacele legale nu

pentru a obţine prosperitatea economică, ci în cele mai multe cazuri pentru a-şi asigura

minimul de existenţă, iar decizia pe care aceste persoane o iau se înscrie în liniile

definitorii ale comportamentului inovativ (a emigra, a practica prostituţia, a vinde organe

etc.).

Traficul de persoane, mai ales cel internaţional, a fost favorizat de transformările

economice şi sociale. România post-decembristă s-a caracterizat din punct de vedere

socio-economic prin scăderea nivelului de trai al populaţiei, sărăcie, disponibilizare şi

şomaj. În aceste condiţii, o mare parte a populaţiei nu a mai avut acces la resursele

sociale şi la mijloacele acceptate pentru a atinge idealul promovat.

Ca şi primele două teorii prezentate şi următoarele, respectiv teoria

dezorganizării sociale şi teoria alegerii economice raţionale au fost adaptate într-un

ultim subcapitol din aceasta parte a lucrării la societatea românească. Desigur că

dezechilibrele sociale determinate mai ales de modul defectuos în care părţile

componente ale sistemului social interrelaţionează conduc şi la creşterea ratei

criminalităţii (conform teoriei dezorganizării sociale), iar teoria alegerii economice

raţionale explică simplu, dar esenţializat, mecanismul declanşării traficului de persoane

şi anume cel al cererii şi ofertei de persoane în vederea exploatării sexuale cu precădere,

având la bază cererea mare care pentru a fi satisfăcută duce la racolarea forţată a unor

persoane.

În România, înrăutăţirea condiţiilor socio-economice a determinat o mare parte a

populaţiei să considere emigrarea ca unică oportunitate de atingere a unui standard decent

de viaţă. În condiţiile în care existau numeroase bariere în acest sens, migraţia ilegală şi

apelul la persoane sau reţele care să favorizeze acest lucru, precum şi integrarea pe piaţa

muncii din străinătate a părut o alegere raţională pentru multe persoane, în special femei.

Predominanţa acestui fenomen în rândul femeilor a fost dată de lipsa oportunităţilor pe

care o aveau de înfruntat acestea în România (sărăcie, lipsa locurilor de muncă), dar şi de

aparenţa unor oportunităţi mai mari în străinătate (posturi de muncă de menajere,

infirmiere, meserii pentru practicarea cărora nu este nevoie de specializare).

Traficul de persoane este în mare măsură rezultatul crimei organizate. Din

acest considerent, dezvoltarea pe care fenomenul a atins-o astăzi se datorează

profitabilităţii sale. O serie de aspecte au favorizat procesul şi au dus la dezvoltarea sa,

traficanţii având de înfruntat un număr mic de obstacole şi numeroase beneficii.

Procesul a fost favorizat în România de absenţa unei legislaţii în acest domeniu

până în 2001. Singurele infracţiuni care erau legate de trafic se refereau la proxenetism

(care era însă greu de dovedit datorită presiunilor care se exercitau asupra victimelor),

lipsirea de libertate în mod ilegal sau sclavie. De asemenea, sistemul de protecţie a

copilului a fost practic inexistent în primii ani de după Revoluţie România şi nu a existat

control asupra scoterii din ţară a copiilor sau a adopţiilor internaţionale. În aceste condiţii,

riscurile la care se expuneau traficanţii erau foate mici, practic inexistente.

Costurile pe care le-a presupus traficul internaţional de persoane vizau mituirea

vameşilor, trecerea ilegală a graniţelor sau costurile pentru a face rost de acte, costuri care

s-au redus substanţial o dată cu eliminarea obligativităţii vizelor şi integrarea României în

UE, condiţii ce par din această perspectivă a favoriza traficul de persoane.

Oportunităţile au fost date de existenţa unei largi categorii de persoane care îşi

doreau să emigreze, de slaba educaţie a publicului, ceea ce nu le permitea să distingă

pericolele la care se expuneau, de incapacitatea şi neimplicarea autorităţilor şi de o mare

cerere în străinătate pe piaţa serviciilor sexuale sau a muncii.

În capitolul imediat următor am arătat că fără intrarea fiinţei umane în calitatea

devalorizantă şi dezumanizantă de obiect al tranzacţiilor în mecanismul de piaţă al cererii

şi ofertei nu s-ar ajunge la revitalizarea sclaviei într-o formă nouă şi din unele puncte de

vedere mult mai periculoasă decât cea clasică.

Aspectele legate de noţiunea de sclavie şi de vulnerabilitate socială sunt

dezvoltate în prima parte a celui de al cincilea capitol

Deşi în majoritatea studiilor şi cercetărilor dedicate traficului de persoane se face

asocierea acestui fenomen cu sclavia modernă, nu se încearcă o analizare aprofundată a

conexării lor, ci legăturile rămân la nivel axiomatic, nerealizându-se, de asemenea, nici

delimitarea sclaviei moderne de forma sa clasică.

Pentru înţelegerea apariţiei formelor de sclavie modernă am introdus conceptul de

reificare a relaţiei interumane în care una dintre persoane, datorită stării de

vulnerabilitate în care se află, este exploatată de cealaltă, devine obiectul asupra căruia se

acţionează aplicându-se forţa, frauda, metodele punitive specifice, poate fi vândută, se

deţine exclusivitate asupra vieţii ei.

Referindu-ne la societatea românească, dincolo de cauzele economice, apariţia şi

dezvoltarea traficului de persoane a fost în primul rând efectul unei slabe funcţionări a

instituţiilor sociale care au fost incapabile să formuleze un răspuns pertinent la noile

provocări.

Traficul de persoane a fost favorizat de lipsa de informare a persoanelor, care au

devenit astfel potenţiale victime, dar şi de lipsa obstacolelor cu care s-au confruntat

organizaţiile infracţionale, care le-a permis astfel să obţină venituri foarte ridicate.

Ambele aspecte au fost rezultatul unei slabe funcţionări a instituţiilor sociale care

trebuiau să descurajeze ambele fenomene.

Pe parcursul prezentei lucrării, noţiunea de vulnerabilitate la trafic a fost analizată

în două ipostaze diferite:

- în primul rând, au fost identificate acele caracteristici particulare ale

indivizilor şi grupurilor sociale care prezintă cel mai mare risc de a deveni

victime ale traficului de persoane.

- în al doilea rând, a fost extinsă analiza la un nivel macro-social, vorbind în

acest sens de vulnerabilitate societală, care a presupus, identificarea

condiţiilor sociale şi a caracteristicilor unei societăţi care o fac vulnerabilă la

fenomenul traficului de persoane, dar şi a instituţiilor care contribuie la

amplificarea riscului de traficare.

Vulnerabilităţile sociale cu legătură directă cu traficul de persoane au fost

identificate la nivelul instituţiilor, al cadrului legislativ, al mecanismelor de prevenire

precum şi cu sistemele de protecţie socială a persoanelor vulnerabile, iar acest demers a

constituit baza formulării unor propuneri de soluţionare a fenomenului.

În acelaşi capitol sunt prezentate şi rezultatele cercetării sociologice realizată în

scopul identificării vulnerabilităţilor sociale şi a elementelor care înscriu traficul de

persoane în aria sclaviei moderne. Atât din interviurile realizate cu victime, dar şi din

focus-grupurile realizate cu experţi s-au desprins elementele prin care fenomenul analizat

este într-adevăr o consecinţă a vulnerabilităţii în plan social general şi individual.

Au fost evidenţiate astfel etiologia fenomenului, metodele prin care victimele sunt

ţinute în starea de sclavie ce includ cumpărarea, vânzarea victimei, intimidarea, umilirea,

violul, tortura, ameninţările cu moartea victimei şi a unor membrii ai familiei în unele

cazuri, bătăile, captivitatea, înfometarea, implicarea traficanţilor în reţele criminale

transnaţionale foarte bine organizate şi aspectele socio-culturale ce conturează cadrul

general al credinţelor că există fiinţe inferioare ce pot fi vândute şi cumpărate la preţuri

diferite în funcţie de pretul pieţei.

În ceea ce priveşte profilul victimei şi al familiei acesteia, s-a constatat că:

- Dintre cele 80 de victime intervievate, 65% proveneau din mediul urban, din

oraşe şi municipii reşedinţă de judeţ din diverse zone ale ţării.

- Cele 80 de victime intervievate aveau vârste cuprinse între 17 şi 30 de ani la

momentul interviului, dar implicarea în trafic fusese realizată la vârste cuprinse între 14 şi

25 de ani. Unele dintre ele aveau un parcurs destul de lung, fiind traficate mai mulţi ani la

rând şi erau minore la momentul exploatării.

- Cele mai multe dintre victimele intervievate (68%) au doar studiile gimnaziale,

alte 15% erau absolvente de liceu, 10% au absolvit o şcoală profesională, iar restul de 7%

absolvind numai două sau trei clase de liceu.

- 58% dintre victime nu aveau nici o ocupaţie la momentul traficării (unele se

întreţinea practicând prostituţia de la 13-14 ani), 18% dintre ele erau eleve la momentul

racolării, iar 24% aveau diverse ocupaţii: barmaniţă, vânzătoare, tapiţer, patiser,

lucrătoare la un atelier de marochinărie etc.

- Din datele prezentate de victimele intervievate, cele mai multe provin din familii

cu mulţi copii (4 –7 copii) sau care aveau în componenţă mai multe rude (bunici,

cumnaţi, nepoţi), numărul celor care aduceau venit în casă fiind redus. Sunt şi situaţii în

care victima era singură la părinţi (8 cazuri, în două dintre ele părinţii fiind adoptivi).

- În ceea ce priveşte statutul marital, 54% dintre ele erau necăsătorite, 23% trăiau

în relaţii de concubinaj, 12% erau căsătorite, iar 11% erau divorţate. Copii aveau 22%

dintre victime.

În funcţie de aşteptările victimelor la momentul plecării din România, au fost

identificate trei tipuri de victime ale traficului de persoane pentru exploatare sexuală:

a. femei care doresc să se prostitueze în străinătate.

b. femei care pleacă în căutarea unui loc de munca legal sau ilegal obţinut, dar

admit şi posibilitatea practicării prostituţiei, imaginându-şi că o vor face în

condiţii pe care le vor putea controla;

c. femei care doresc doar să găsească de lucru în străinătate, în posturi bine

plătite comparativ cu posibilităţile lor din România, care au un nivel scăzut de

trai şi de educaţie; acestea cad victimă manipulărilor traficanţilor care le dau

informaţii false despre oportunităţile de muncă în străinătate, dar şi

incapacităţii subiective şi obiective a victimelor de a verifica realitatea acestor

informaţii.

Cu privire la modalităţile de recrutare, cercetarea a evidenţiat faptul că

majoritatea victimelor au declarat că ele au avut iniţiativa de plecare în străinătate. Unele

dintre ele cunoşteau că acolo se vor prostitua, majoritatea fiind înşelate însă cu privire la

natura muncii, la condiţiile de muncă şi de trai din străinătate, la realitatea locului de

muncă promis, dar şi la destinaţia reală, în unele cazuri.

Este de remarcat faptul că, în aproape toate situaţiile, racolatorii au cunoscut

victimele prin intermediul unor cunoştinţe sau a familiei, le-au căutat având deja

informaţii despre situaţia materială precară a acestora şi despre intenţia de a-şi căuta

locuri de muncă în străinătate, având practic cunoscute o parte dintre elementele de

vulnerabilitate care le-au permis manipularea.

Cercetarea realizată a permis descrierea experienţelor trăite de victime pe

parcursul călătoriei şi în ţara de destinaţie, precum şi a modurilor de exploatare a

acestora. S-a constatat astfel că există diferenţe de tratament pe parcursul călătoriei între

cele două mari regiuni de destinaţie: spre Europa Occidentală, călătoria fiind foarte

scurtă, nu s-au înregistrat rele tratamente sau pericole, ameninţări pentru victime. În

schimb, cele traficate în spaţiul ex-iugoslav au fost supuse la înfometare, bătute cu lanţuri

(4 cazuri), ameninţate cu pistolul (aceleaşi cazuri), supuse altor violente, sechestrate.

Un alt aspect al cercetării a vizat relaţia trafic de persoane – crimă organizată.

Potrivit experţilor intervievaţi, cea mai mare parte a traficului de persoane se desfăşoară

organizat, de grupări infracţionale structurate piramidal, în cadrul cărora infractorii sunt

specializaţi în acţiunile de recrutare, transport, exploatare efectivă, spălarea banilor sau

relaţiile cu autorităţile pentru protejarea desfăşurării traficului.

Desigur, există şi forme nespecializate şi neorganizate de trafic, efectuat de

persoane care sesizează oportunitatea unor câştiguri profitând de naivitatea sau

vulnerabilitatea unor persoane şi care comit asemenea fapte o dată sau extrem de rar,

după care fie renunţă sau sunt prinse, fie se alătură grupărilor organizate.

Cercetarea a permis totodată identificarea unor categorii de cauze ce generează şi

susţin fenomenul traficului de persoane, în special în ceea ce priveşte segmentul cel mai

bine reprezentat statistic, cel al traficului pentru exploatare sexuală:

a. Standardul socio-economic scăzut.

Cele mai multe dintre victimele intervievate aparţin unor familii în care unul sau

chiar ambii părinţi sunt şomeri, au mari dificultăţi materiale sau au ele însele o situaţie

materială deosebit de grea, în unele cazuri fiind abandonate de soţi şi având copii în

întreţinere.

De altfel, şi traficanţii sunt persoane de obicei provenite din acelaşi tip de familie

cu grave probleme economice şi carenţe educaţionale, care au suportat în mediul familial

de origine tratamente inadecvate (de la neglijenţă afectivă până la tratamente agresive).

b. Şomajul şi lipsa de ocupaţie.

În actuala conjunctură economică dificilă şi nesigură, numeroase tinere, mai ales

cele cu grad scăzut de profesionalizare, nu îşi găsesc locuri de muncă, ajungând să aleagă

prostituţia ca mijloc de subzistenţă. În acelaşi timp, se evidenţiază nivelul scăzut al

salariilor, care nu acoperă minimul necesităţilor, astfel încât, chiar dacă în situaţii

excepţionale reuşesc să-şi găsească un loc de muncă, aceste persoane sunt de obicei

angajate fără contracte de muncă, prost plătite şi tratate discreţionar de către patroni.

c. Nivelul educaţional scăzut

Carenţele educaţionale pot fi considerate ca fiind cele care precipită, de fapt,

procesul angajării în prostituţie sau proxenetism prin poziţionarea subiectului în

imposibilitatea de a alege o altă alternativă.

Persoanele studiate, atât traficanţi cât şi victime, în marea lor majoritate au un

nivel de instruire foarte scăzut datorat mai ales abandonării timpurii a sistemului şcolar,

fiind în acelaşi timp nemulţumiţi de alternativele educaţionale oferite.

d. Modelul familial inadecvat

Este vorba, în general de familii în care alcoolismul, conflictele şi antecedentele

penale sunt o constantă, cum este, de altfel, şi lipsa afecţiunii parentale. La foarte multe

cazuri sunt întâlnite episoade traumatizante în care subiecţii sunt implicaţi în viol, incest,

maltratare, abuz, abandon familial.

Carenţele afective existente în mediul familial pot fi considerate una dintre

cauzele de prim rang în complexul etiologic, întâlnindu-se, adesea, situaţii în care însăşi

familia este cea care determină angajarea unor tinere în activităţi de prostituţie, în ţară sau

în străinătate.

e. Apartenenţa la diferite grupuri de socializare negativă

Nivelul scăzut de instruire precum şi deficienţele de adaptare conferă persoanelor

traficate o viziune limitată şi deformată privind modul de integrare în viaţa socială: astfel,

foarte multe decizii sunt luate fie pe baza unei percepţii exagerate a obstacolelor în plan

socio-profesional, fie prin adaptarea la normele unor grupuri reprezentante ale unei

„subculturi” (în cazul de faţă grupuri aparţinând reţelelor de prostituţie în care suportul

psiho-social justificativ este mimetismul faţă de situaţia altora pe care o apreciază în mod

superficial ca fiind similară - cazul tinerelor pe care le introduc prietenii în reţelele de

prostituţie).

f. Factori socio-culturali

În analiza contextului socio-cultural în care s-a dezvoltat fenomenul traficului de

persoane accentul nu trebuie pus numai pe ceea ce este vizibil şi perceptibil ci, mai ales,

pe ceea ce este adânc înrădăcinat în subconştinetul colectiv, în anormalul definit şi

trăit ca normal şi natural într-o societate.

Ideea de inferioritate, atribuită celor care sunt mai slabi fizic (femei, copii),

dependenţi economic (nu au mijloace de subzistenţă sau vor să-şi depăşească condiţia

economică prin orice mijloace, dorinţă care este, de asemenea, un mai mare semn de

slăbiciune), este unul dintre conceptele înţelegerii similitudinilor dintre sclavia clasică şi

cea modernă.

g. Factori endogeni, predispozanţi

În această categorie se intersectează o serie de cauze ce se constituie la nivel

individual în predispoziţii pentru o astfel de orientare ocupaţională, şi anume:

Deficienţe structurale ale personalităţii persoanelor implicate în trafic: tarele

moral-caracteriale, labilitatea psihică, alienarea, orientarea anti-socială;

Consecinţele debutului vieţii sexuale din perioada adolescenţei, precum şi ale

agresării sexuale anterioare (în mediul familial, în grupul de prieteni sau de la locurile de

muncă ocazionale);

Disponibilitatea de a exercita ocupaţii aparent interesante, ce promit o serie de

avantaje: venituri substanţiale, întâlniri cu „personalităţi”, posibilităţi de călătorie şi

afirmare în alt context social etc.

h. Lipsa de informare.

Un alt factor care favorizează traficul de persoane constă în lipsa de informare la

nivelul întregii societăţi în raport cu această problematică, referitoare la riscurile şi

situaţiile traumatizante la care sunt supuse persoanele traficate şi, în acelaşi timp, la

metodele uzuale ale traficanţilor de racolare a victimelor.

Metoda cel mai des întâlnită este cea a recrutării sub falsa promisiune a asigurării

legale a unei ocupaţii bine plătite în străinătate, iar aceasta încă persistă, deoarece fetele

recrutate au un nivel scăzut de instruire şi nu pot percepe inadvertenţele din argumentele

şi informaţiile susţinute de traficanţi, nu sunt în măsură să ceară informaţii suplimentare

dar, şi dacă ar face acest lucru, nu ar avea de unde să le obţină.

În ultimul capitol sunt prezentate propuneri şi soluţii referitoare la domeniile ce

conţin factori generatori ai fenomenului, acţiunea asupra acestora conţinând şi resorturile

preventive ale traficului de persoane. Deci, demersul din acest capitol nu este unul

exhaustiv, ci selectiv deoarece considerăm că sunt câteva axe sociale de nivel macro-

social, comunitar şi familial asupra cărora dacă vor avea loc schimbări socio-economice,

educative şi culturale fundamentale (de conţinut, nu formale) vor reduce treptat riscul de

victimizare la trafic de persoane prin implementarea prevederilor legislative,

îmbunătăţirea sistemului de depistare şi control al traficului de persoane, eficientizarea

politicilor sociale în special prin susţinerea financiară a programelor privind diminuarea

sărăciei şi a serviciilor de asistenţă socială comunitară.

De asemenea, consideram a fi un proces absolut necesar schimbarea mentalităţilor

prin sistemul educaţional şi cultural privind esenţa relaţiilor interumane ca relaţie în care

este respectată fiinţa umană şi care nu face posibilă transformarea obiectuală a unuia

dintre partenerii relaţiei, nu numai din perspectiva respectării drepturilor omului ci mai

ales pentru blocarea canalelor ce conduc către sclavagizare în societatea contempoană. .