UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAȘOV

Facultatea de alimentaȚie Și turism

OBICEIURI DIN JUDEȚUL MUREȘ

Student : GHIȚU Ana-Maria

Specializare : IMAPA 16131, an III

2015

OBICEIURI DIN MUREȘ

0

 În satele judeţului Mureş se păstrează de asemenea o multitudine de obiceiuri, dintre care amintim câteva, interesante pentru ochiul călătorului ce poposeşte pe aceste meleaguri, dar şi pentru cei ce caută vastul spaţiu şi diversitatea în manifestare a culturii tradiţionale.

1. ŢURCA

Obicei de colindat al cetei de feciori, practicat în special în satele de pe Mureşul Superior, în seara şi noaptea de Ajun a Crăciunului, dar a cărui pregătire începe la intrarea în post, cu alegerea vătafilor cetei şi a locului unde se va face "Berea" - casa unde se vor aduna tinerii - feciori şi fete - în serile din post, chemaţi prin ,,buciu'' (bucium), pentru a pregăti turca. Numele obiceiului vine de la masca zoomorfă deosebit de interesantă ce însoţeşte cu jocul ei colindele specifice ale cetei de feciori - animal fantastic, simbol al zeiţei preistorice care poartă numele feminin al taurului, obiceiul păstrând ecourile miturilor precreştine legate de moartea şi renaşterea naturii, cu rol refertilizator.

      Ceata, formată din tinerii din sat, câţiva dintre bătrânii buni cunoscători ai obiceiului şi colindelor specifice, turca, jucată de un tânăr priceput, "bgiduşul", însoţitorul îndeaproape al acesteia şi conducătorul ceremoniei, şi câţiva muzicanţi, colindă toate casele din sat, începând de la cea a preotului, urând pace şi sănătate, colindele fiind menite să asigure belşugul în casa celui colindat în anul care vine. În casele unde sunt fete de măritat sau neveste tinere, acestea sunt jucate de către feciori. Colinda turcii este plătită de fiecare casă, în produse şi bani, cu care se organizează masa si petrecerea pentru toţi cei care au primit-o, la Bobotează. [1]

1

2. FĂRŞANGUL

Este un vechi obicei care se mai păstrează şi în prezent în unele localităţi cu populaţie maghiară din judeţul Mureş (Chibed, Cîmpeniţa, Fîntînele, Sîncraiu de Mureş, Breaza). Înainte de intrarea în Postul Paştelui, de obicei într-o zi de sâmbătă, un alai de feciori, îmbrăcaţi în costume specifice, întruchipând diferite personaje (miri, husari, unii dintre ei călare, paznici ai alaiului, cerşetori etc, însoţiţi de muzicanţi), colindă satul, casă cu casă, joacă fetele gazdelor, fiind răsplătiţi cu mâncare şi băutură. Spre seară se adună la căminul cultural, împreună cu fetele din sat, unde se încinge o petrecere până dimineaţă. Este un ultim prilej de petrecere înainte de intrarea în Postul Paştelui. [1]

2

3. NUNTA

O nuntă tradiţională în unul din satele mureşene, în oricare din sub-zonele etno-folclorice, era un adevărat spectacol pentru ochiul privitorului, un spectacol la care participă ca actori aproape întreaga comunitate sătească. De la chemătorii care plecau în vinerea dinaintea nunţii prin sat, pentru a chema lumea la petrecere, urmând "steagul" sau petrecerea mirilor şi a tinerilor de sâmbătă seara, pregătirile de duminică dimineaţa de la casa miresei şi a mirelui, îmbrăcatul acestora, mersul pe "cale mare" al alaiului de nuntaşi de la casa mirelui, la cea a miresei, însoţiţi de 8-10 călăreţi în straie de sărbătoare şi cu caii maiestuos împodobiţi, luatul zestrei miresei, colăcăritul şi strigatul peste poartă, jocul în drum la biserică, "ospăţul" cu muzica, jocurile şi strigăturile specifice ocaziei, chiuiturile la găină, toate urmau un tipar bine stabilit, complex, menit să marcheze cum se cuvine momentul deosebit de important din viaţa tinerilor. Şi astăzi sunt localităţi în care măcar în parte acest ceremonial de nuntă este respectat, şi perechi de tineri care se reîntorc cu dragoste la aceste vechi modele. [1]

3

4. ŞEZĂTOAREA

În serile lungi de peste iarnă, femeile şi tinerele fete se adunau la o casă, pe criterii de vecinătate sau rudenie, în şezătoare, prilej de muncă (tors, cusut, brodat şi alte operaţii necesare pentru obţinerea pânzei, a lânii, pentru articolele de îmbrăcăminte şi alte textile de uz gospodăresc), dar important şi sub aspect al socializării şi ca formă de petrecere a timpului, aici cântându-se cântece, spunându-se ghicitori, aşteptându-se feciorii care veneau în şezători pentru a întâlni tinerele fete. Deşi în prezent numărul articolelor pe care femeile le lucrează cu mâna lor este mult mai mic, practica încă se păstrează, în special în satele mai conservatoare în ce priveşte păstrarea vechilor tradiţii. [1]

5. STRIGĂTUL FETELOR

Strigatul fetelor din turla bisericii, are loc în satul Petea, în noaptea de sâmbătă spre duminică, imediat după slujba de Înviere, când fetele din sat au ocazia să afle, alături de toți sătenii, care este părerea băieților despre ele. 

Scenariul care se repetă an de an prevede că băieții din sat aprind un foc mare, urcă în turla bisericii, iar de acolo strigă în versuri, cât îi ține gura, toate lucrurile rele făcute de tinerele sătence, bune de măritat. [2]

6. FUGĂRITUL POGĂNICIULUI

         Pe parcursul obiceiului, comornicul trebuie să păzească toaca de hoți și să

aibă grijă ca biserica să nu ia foc, pentru că dacă se fură toaca, aceasta trebuie să bată în patru colțuri ale satului și trebuie răscumpărată cu ouă roșii și vin.

Localnicii ies pe dealul din jurul satului să vadă cum este fugărit pogăniciul care, conform tradiției, dacă scapă de urmăritori, trebuie să urce în turnul bisericii și să

4

tragă clopotele, iar dacă este prins, este aruncat în pârâul ce traversează satul. Dacă reușește să scape, pogăniciul primește felicitări și ouă vopsite de la femeile din sat și dă de băut tinerilor care l-au urmărit. [2]

7. PLUGARUL SAU POGĂNICIUL

Plugarul' sau 'Pogăniciul' este unul dintre cele mai spectaculoase obiceiuri de Paște. Obiceiul are loc de regulă în a doua zi de Paști și îl are ca protagonist tot pe cel care a ieșit primul la arat în primăvara respectivă, denumit 'plugarul' sau 'pogăniciul'.

Potrivit cercetătorilor Ion Cuceu și Ion Taloș, în fiecare sat însă există un anumit specific. De exemplu, în Adrian, 'plugarul' este înconjurat de feciori încă din biserică, în timpul slujbei religioase, pentru a nu urca în turn unde ar putea trage clopotele și astfel să scape  de obligațiile care-i revin, adică să dea de băut și de mâncat feciorilor din sat. Dacă 'plugarul' e păzit bine și nu ajunge să tragă clopotele, atunci după slujbă acesta este aruncat în apă, după care se încinge cheful, evident pe cheltuiala acestuia.

Aceeași cercetători susțin că în Ibănești-Pădure și Tireu, plugarul iese primul din Biserică, după slujba religioasă, și înconjoară satul în fugă, timp în care alți trei tineri încearcă să îl prindă. În cazul în care plugarul este prins pe drum și nu reușește să ajungă la biserică înaintea urmăritorilor și să tragă clopotele, va fi numai bun de plată: va plăti băutura feciorilor din sat, precum și muzicanții angajați pentru petrecerea care urmează fugăritului. Dacă însă cei trei feciori nu îl prind, aceștia vor suporta cheltuiala cu petrecerea.

Potrivit studiilor, în aceleași sate obiceiul plugarului poate să înceapă și altfel: după ce se termină slujba religioasă, feciorii satului și ceterașii angajați pentru bal merg la casa plugarului și îl scot din afară, însă îl țin strâns pentru ca acesta să nu poată fugi să tragă clopotele care l-ar degreva de sarcini. Dacă plugarul nu scapă, este dus la râu, unde se încinge dansul, timp în care plugarul este îmbăiat de trei ori. După baie, plugarul își scoate cămașa udă, o dă prin praful drumului și îi lovește pe cei care se află de față, însă nu scapă de cheltuielile aferente poziției sale.

5

La fel se întâmplă și în Cașva și Jabenița, unde plugarul e aruncat în 'taina popii', adică locul în care apa e cea mai adâncă.

Bătrânii satelor susțin că dacă plugarul este aruncat în apă anul va fi îmbelșugat, iar cei loviți cu cămașa udă și plină de praf nu vor avea dureri de spate vara, când muncile agricole sunt mai multe și mai dificile. [2]

8. CHIRALEISA

În zilele dinaintea Bobotezei, preotul, alături de cantor, sfăt și un alai de copii pornesc cu Iordanul pe ulițele satelor. Este probabil singura zi din an în care toată atenția comunității este îndreptată spre același punct. Odinioară copii erau cei care fugeau din casă în casă pentru a anunța gospodarii cu privire la locația exactă a alaiului ceremonial. [3]

9. UDATUL NEVESTELOR

Semn al prosperităţii, al belşugului, care decenii în şir a fost sărbătorit de multe generaţii, este un obicei străbun. Această sărbătoare, alături de celelalte obiceiuri folclorice locale, se impune prin importanţa ce i-o acordă localnicii şi cei din jur, prin participarea masivă, ambianţa mediului şi atmosfera de petrecere. Fiind legat de sărbătoarea religioasă a Rusaliilor, data diferă, dar nu depăşeşte prima decadă a lunii iunie. Timp de trei zile, la „podul mare” localnicii participă la horă. Ziua a doua este însă cea mai importantă, datorită faptului că în această zi participanţii se îmbracă cu cele mai frumoase şi autentice costume, este o adevărată paradă a portului popular şi a jocului.

Dar cel mai important fapt este că la acest eveniment participă tinerele neveste căsătorite în intervalul de la evenimentul de anul trecut. Ca semn al preţuirii, al respectului, tinerele neveste au cinstea de a juca în primele rânduri.

Urmează suita de jocuri locale: sărita, bătuta şi de-a lungul. În iureşul jocului, la un semn al celui care conduce hora, de obicei unul mai în vârstă, întreg alaiul, în pas de dans perechi, se îndreaptă spre albia râului, urmăriţi cu privirile de sutele de spectatori aşezaţi pe ambele maluri ale râului Gurghiu, în aşteptarea momentului culminant. Când alaiul ajunge pe malul râului, la un strigăt al conducătorului „în apă, mă!”, nevestele care se găsesc în frunte sunt luate în braţe de dansatori, care se îndreptă spre firul apei. Tinerele neveste strigă, se zbat în braţele vânjoase ale bărbaţilor, cerând parcă ajutorul soţilor lor, care se găsesc pe mal şi care încep tratativele cu jucăuşii.

Târgul constă în acordarea de către bărbatul nevestei a unei plăţi în băutură. Când târgul este încheiat, nevasta este adusă bărbatului, care în faţa mulţimii o sărută. Dacă se întâmplă ca bărbatul unei neveste să nu ajungă la înţelegere cu dansatorul, acesta o lasă în apă, spre hazul tuturor şi ruşinea bărbatului. Spun bătrânii că, pe

6

vremuri, au fost cazuri când nevestele băgate la apă au intentat divorţ. Coloana dansatorilor se pune iar în mişcare, revenind la locul de plecare. Începe bătuta în chiote şi voioşie, feciorii bat cu putere pământul, învârtind în paşi de dans fetele şi nevestele.

Dansul continuă până seara târziu. [4]

10. OSPĂȚUL OILOR

Este un obicei vechi, legat de păstorit. Spargerea turmei, alegerea oilor şi începutul tomnatului se face, la Idicel Pădure, într-un cadru festiv, în 14 octombrie, unde participă tot satul. După ce proprietarii şi-au ales oile, şeful de stână încheie socotelile şi cheamă ciobanii şi cei care participă la sărbătoare la “ospăţ” – o masă sărbătorească binecuvântată de preot. Sărbătoarea se încheie cu cântec şi joc. [4]

7

11. CUNUNA LA SECERAT

Obiceiul „cununa grâului” întâlnit la Sânmihaiul de Pădure este un vechi obicei agrar cu un pronunţat caracter de rit de trecere menit să asigure rodnicia pământului, organizat la sfârşitul secerişului.

După secerat se face o cunună de spice care se aşează pe capul unei fete nemăritate, se face alaiul şi cu cântecul cununii se îndreaptă spre sat. De la marginea satului şi până la casa gazdei cununa este continuu jucată şi udată în faţa porţilor gospodarilor.

Secerat Împletitul cununii

Udarea cununii

8

BIBLIOGRAFIE

1. http://www.cjmures.ro/Cultura/centru_creatie_obiceiuri.htm 2. http://www.agerpres.ro/social/2014/04/18/strigatul-fetelor-fugaritul-poganiciului-

plugarul-sau-poganiciul-obiceiuri-pascale-pastrate-in-judetul-mures-14-02-34 3. http://www.voceatransilvaniei.ro/obiceiuri-de-boboteaza-chiraleisa-ultimul-strigat-

al-sarbatorilor-de-iarna/ 4. http://www.muzeureghin.ro/obiceiuri.shtml

9