ILEANA CARVAŢCHI ZENAIDA IEREMIE

BOSANCI- VATRĂ ROMÂNEASCĂ,PĂSTRĂTO

ARE A TRADIŢIILOR STRĂMOŞEŞTI

MONOGRAFIA OBICEIURILOR ŞI TRADIŢIILOR BOSÂNCENE

1

Paşi spre amintiri

De câte ori intrăm în casa bunicilor, pătrundem în lumea tradiţiilor.Suntem copleşiţi de amintiri despre bosâncenii de altădată., cu viaţa lor simplă, ghidată de reguli stricte, gospodari destoinici, care au îmbogăţit spiritualitatea locurilor acestora pline de farmec, cu obiceiuri străvechi, transmise din generaţie în generaţie, până în ziua de astăzi.

Mărturii despre viaţa, datinile şi obiceiurile bosâncenilor găsim încă în ţesăturile bunicii, în costumul popular din lada de zestre, în obiectele, uneltele de uz gospodăresc, meşteşugite de oameni pricepuţi, tot mai rar astăzi, în legile nescrise ale convieţuirii în colectivitate, în ritualurile diferitelor evenimente din viaţa omului.

Am îndrăznit să purcedem la realizarea acestei lucrări în ideea cunoaşterii şi păstrării a ceea ce este specific şi autentic satului nostru, promovării obiceiurilor locale.S-a simţit nevoia culegerii şi realizării acestei monografii, deoarece cu timpul se pierd anumite aspecte ale tradiţiilor, iar viaţa modernă le adaptează, schimbându-le semnificaţia şi simbolistica.

Pentru adunarea materialului informaţional necesar s-a apelat la oamenii locului , ce au trecut prin vremuri pline de istorie, când viaţa satului era foarte bine organizată din punct de vedere social, moral, religios, la cei care mai practică încă anumite îndeletniciri autentice, la cunoscătorii obiceiurilor de nuntă, înmormântare, la bunicii care nu au uitat oraţiile, bocetele specifice ritualurilor.

Lucrarea se vrea un îndemn pentru generaţiile tinere de a păstra ce este frumos, de a îmbrăca costumul popular, de a învăţa din sfaturile practice ale înţelepciunii ţărăneşti, de a transmite la rândul lor copiilor datinile de sărbători, de a preţui adevărata valoare a muncii şi a vieţii de la sat, ca o pecete a continuităţii pe aceste meleaguri.

Autoarele:înv. Carvaţchi Ileana şi înv. Ieremie Zenaida

2

Motto:

Copilul râde:„ Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul !”

Tânărul cântă:„ Jocul şi – nţelepciunea mea – i iubirea!”

Bătrânul tace:„ Iubirea şi jocul meu e – nţelepciunea!”

3

Am fost, suntem şi vom fi păstrători ai tradiţiilor!Bosanci- satul mândriei de a fi român

( Lucian Blaga,” Trei feţe”)

Bucovina – „ Cheia Moldovei”

Bucovina- „ Cheia Moldovei”- aşa cum Austria a apreciat şi supranumit acest teritoriu , în cei 144 de ani de stăpânire habsburgică ( 1744- 1918), a fost şi a rămas pentru totdeauna un colţ de rai, plin de frumuseţi naturale şi spirituale, pământ sfânt care ne-a dăruit o comoară de tradiţii şi obiceiuri .

Prin politica economică, legislativă şi spirituală, Imperiul Habsburgic a sperat să facă din Bucovina „ un model” de cultură şi civilizaţie. Astfel, s-au produs importante schimbări, mai mult sau mai puţin radicale, în structura etno- demografică, în concentrarea şi redistribuirea proprietăţii, în regimul politic, juridic, administrativ, cultural, religios, în modernizarea vieţii economice şi spirituale.

Începând cu 1777, când autorităţile habsburgice impuneau populaţiei ocupate să depună jurământ de credinţă împăratului, au avut loc acte de nesupunere, de exemplu, acţiunea haiducului Darie sau trecerea locuitorilor din satul Udeşti în Moldova. Pe plan intern , politica imperială dorea mărirea numărului de contribuabili şi exploatarea intensă a tuturor resurselor naturale. În acest scop a avut loc marea colonizare cu: germani, slovaci, unguri, lipoveni, ruteni, huţuli, până în 1783. În zona Suceava s-a aşezat populaţie germană la Iţcani şi Mănăstioara. Rutenii din Galiţia s-au aşezat în Dărmăneşti, Măriţei, Călineşti. Din Transilvania, emigranţii au ajuns în satele : Bosanci, Liteni , Reuseni, Mihoveni, Mitoc. Lipovenii s-au stabilit în aşezările Băneşti, Dragomirna, Salcea, Hânţeşti.

Totuşi, legăturile tradiţionale şi complementare cu Moldova şi cu restul spaţiului românesc nu au putut fi stăvilite, continuând circulaţia mărfurilor, a oamenilor, a ideilor din şi înspre Bucovina şi celelalte teritorii româneşti. Acesta a fost un imbold care a stimulat dorinţa şi voinţa românilor bucovineni de a-şi păstra şi cultiva obiceiurile, limba, cultura, portul, credinţa, conştiinţa apartenenţei lor la întreaga naţie română . Permanent, românii bucovineni s-au opus asimilării totale, deznaţionalizării.

Bucovina se conturează ca o închegată regiune etnografică, integrându-se prin toate caracterele sale marii întinderi etnografice româneşti, regiune de străveche cultură populară, bine încadrată în procesele de civilizaţie europeană, cu un rol decisiv în cultura întregii umanităţi. Zestrea tradiţiilor şi obiceiurilor reprezintă comuniunea natură- om , ca entitate socială, punând în evidenţă valoarea omului, a culturii pe care a făurit-o, acţionând cu mintea, sufletul şi mâinile sale spre a crea , de-a lungul generaţiilor , obiecte necesare vieţii, atât pe plan material, cât şi spiritual.

Pentru noi, Bucovina înseamnă o şcoală de patriotism, care ne îndeamnă la reflecţie şi muncă de cercetare pentru a înţelege de ce Eminescu o numea „ diamant

4

din stema lui Ştefan” şi de ce Nicolae Iorga adăuga constatarea că dintr-o astfel de zonă „ capriciul Austriei a făcut un muzeu etnografic viu, unde se pot cerceta toate limbile şi toate datinile.”

Bosanci – leagăn de autentică tradiţie românească

În Bucovina, această parte a ţării, se află şi satul Bosanci, judeţul Suceava, vatră românească, păstrătoare a tradiţiilor strămoşeşti, a virtuţiilor noastre şi al istoriei, leagăn al artei milenare. Dintotdeauna, satul ne-a fost rădăcina, taina şi temelia.

Bosanci, străveche aşezare bucovineană, te îmbie deopotrivă prin frumuseţea, diversitatea, liniştea şi răcoarea naturii înconjurătoare, prin vestigiile sale istorice, dar şi prin explozia înnoirilor materiale şi spirituale de astăzi. Satul acesta e un semn al permanenţei şi al vitalităţii gospodarilor, o aşezare cu putere de simbol, în care se îmbină armonios tradiţiile, obiceiurile străvechi, cu munca rodnică şi plină de abnegaţie.Imaginea aşezării reflectă hărnicia şi spiritul gospodăresc al locuitorilor ei, dorinţa de a păstra specificul locului, dar, în acelaşi timp, şi introducerea elementelor moderne în modul cochet de amenajare a interioarelor, luminoase, strălucind de curăţenie, linişte şi simplitate, în aspectul exterior al locuinţelor, preocuparea pentru înfrumuseţarea curţilor şi a grădinilor.

Dacă în trecut ocupaţiile de bază erau agricultura şi creşterea animalelor, ca unic mod de existenţă, acum bosâncenii şi-au reorientat preocupările spre activităţi mai variate, devenind intelectuali, oameni de afaceri, funcţionari, apreciaţi atât în satul natal, cât şi în alte locuri. Viaţa a căpătat o nouă dimensiune spirituală, punându-se accent pe importanţa învăţăturii, a valorilor morale , a respectului faţă de trecut, faţă de locul natal.

Priceperea şi mândria se citesc pe chipurile bosâncenilor atunci când se întâlnesc la zile de sărbătoare îmbrăcaţi în străvechiul costum popular, păstrat cu sfinţenie de la bunici şi părinţi. Şi ochii le strălucesc de bucurie şi mulţumire atunci când sunt apreciaţi după modul cum îşi poartă îmbrăcămintea, ca semn al stării sociale şi al valorificării frumosului şi utilului.

Trăsăturile specifice şi înrădăcinate ale bosânceanului sunt simţul proprietăţii şi al datoriei împlinite, respectul faţă de munca pământului, mesaj ce se vrea transmis generaţiei tinere. Deşi plecaţi şi în Occident, oamenii îşi amintesc şi respectă obiceiurile străvechi ale satului , dovedind că spiritul conservator al bosânceanului există şi astăzi: costumul naţional încă se poartă la evenimente speciale ( nunţi, sărbători), colindele şi urăturile nu sunt uitate, ritualurile de la botez, nuntă, înmormântare se respectă.

Obiectele confecţionate în gospodărie capătă noi valori prin diversificarea modelelor, ingeniozitatea îmbinării culorilor, exuberanţa formelor, dar şi prin întrebuinţarea lor: covoare, cuverturi, cerguţe, frumos ţesute din lână naturală, nevopsită, acesta fiind specificul local actual, ştergare cu modele tot mai originale, cămăşi bărbăteşti sau femeieşti ale căror motive geometrice sau florale sunt cusute cu

5

mărgele sau brodate cu măiestrie de către persoane pricepute. Toate aceste obiecte sunt din ce în ce mai mult râvnite de toţi cei ce ştiu să aprecieze frumosul.

Viaţa sătenilor este ghidată de principii moral- civice ferme, ce se respectă cu stricteţe. Familia reprezintă prima celulă a educaţiei, cultivându-se respectul faţă de semeni şi dezvoltându-se relaţiile inter-umane. Există legi călăuzitoare, nescrise , ale comunităţii, care vegează la păstrarea buneicuviinţe: forma de salut între oameni ( În Bosanci se salută tot omul , nu doar persoanele cunoscute.), datoria faţă de cel care ţi-a făcut un bine ( Eşti dator să –i mergi la nuntă , dacă la tine a venit când l-ai chemat), comportamentul la biserică ( Când cumpără o haină, omul se întreabă dacă o poate îmbrăca şi la biserică, ştiut fiind că acolo trebuie să se îmbrace decent ), respectul faţă de cei vârstnici.

Existenţa locuitorilor de aici se derulează nestăvilită, animată de cânt şi joc, iar la sărbători, împodobită de obiceiuri tradiţionale specifice satului.

Cine nu a auzit de bosânceni, acei oameni „ gospodari aspri şi iuţi”, aşa cum scrie la cronică?

Cine nu a auzit de obiceiurile de Anul Nou, cu „ jocul împăraţilor” ce poartă pe cap renumitele şi unicele ceacuri din pene colorate?

Cine nu a auzit de impresionantul cor bărbătesc bisericesc , care este invitat de onoare, în fiecare an, la Muzeul Satului din Bucureşti, unde intonează cu măiestrie vechi cântări bisericeşti?

Prin toate acestea şi prin multe altele, ce le vom dezvălui în continuare, satul Bosanci se face renumit în ţinutul de Nord al Moldovei.

6

7

ARTA POPULARĂ

„ Arta este o formă a muncii!”( Tudor Vianu)

PORTULPortul bosâncenilor păstra influenţe dacice şi se confecţiona manual, în

întregime , în casă, de către gospodinele pricepute, care dădeau dovadă de multă măiestrie în realizarea fiecărei piese.

Costumul popular bărbătesc era compus din: : cămaşa, izmene, iţari - vara şi berneveci- iarna, brâu, bondiţă, cojoc, manta, suman, căciulă sau pălărie, opinci, cizme sau bocanci.

În zilele de lucru, bărbaţii purtau cămăşi din pânză de tort şi in, fiindcă era mai rezistentă. Aceasta avea un guler simplu , cu platcă, încheiată cu câţiva nasturi mici, coloraţi; era fără cusături, doar la poale cu trei cercuri cusute cu mâna. Era lungă până

Cu pasiune şi talent, tradiţiile se vor păstra!Ansamblul “ Hora satului”, înfiinţat în 2007, la aniversarea centenarului şcolii

8

Tradiţia îmbrăcării costumului, transmisă din tată în fiu

la genunchi, cu mâneca largă. Brâul era ţesut din lână boită natural: roşu se obţinea din coji de ceapă, verde din frunze de nuc.Meşteşugul acesta al obţinerii culorilor îl ştia foarte bine Firuţa lui Curcan. Unii mergeau la Burdujeni , să vopsească lâna la jidani. Izmenele erau întotdeauna drepte, ţesute în 2-4 iţe, din cânepă, in sau bumbac. La partea de sus se strângeau cu un „ brăcinar” prins în betelie. Bondiţa cea „ de lucru” era albă, cu prim de miel mai mare ( cârlan). Iţarii erau drepţi, ţesuţi din material subţire, cu urzeală de bumbac şi bătătură din mătase, cumpărată de la dughenele jidanilor. Bernevecii se purtau iarna, erau drepţi ( pentru lucru), ţesuţi din lână albă şi chiuaţi.( se dădeau la „ chiuă” la munte, la Neamţ).Cum se proceda? Gospodarul mergea la târg la Suceava. Acolo veneau chiuarii de la Neamţ, strângeau materialele ţesute pentru berneveci, sumani , mântale şi le duceau la chiuă.Omul primea o „ ştanţă”( o bucăţică de material cu care îşi recunoştea ţesătura). La întoarcere, când erau gata de chiuat, plăteau cu bani, la metru.

9

Costum de iarnă autentic

Pe vreme rece, bărbatul purta mintean scurt, alb, cu prim pe lângă mânecă şi jos roată- împrejur, iar când viscolea , lua tohoarca, care era lungă, din piele de oaie. Tohoarcă aveau doar cei mai înstăriţi. Cuşma , întotdeauna înaltă, din blană de miel, era purtată cam în toate anotimpurile.Uneori purtau vara pălării din postav, cu „ gang”, înconjurate la baza calotei cu şiret împletit sau o panglică.

Se încălţau cu opinci din piele de porc şi de vită. La opinci se purtau „oghiele” din material chiuat, căptuşite cu pănuşi şi legate cu aţă de păr din coadă de la cal sau de la vacă. Pentru purtat erau papuci cu talpa de lemn, făcuţi de lemnar.

Dar, cât de frumos era portul popular în zilele de sărbătoare sau ocazii festive!Acesta simboliza, pe lângă mesajul estetic, şi priceperea şi creativitatea fiecărei gospodine. De aceea, cămăşile bosâncenilor se deosebeau prin bogăţia şi gama ornamentală a motivelor alese.La horă, tinerii luau cămaşa cu platcă şi guler cusut cu motive naţionale, chiar şi la marginea de jos cu model şi cu ajur. Cămaşa era încinsă cu brâu cu flori, căruia i se mai spunea şi chingă. Tânărul trebuia gătit de cineva, care

Iarna, coriştii din Bosanci îmbracă frumoasele mantale

10

să-i încreţească la spate , cămaşa, În partea dreaptă era agăţat de brâu un lănţişor subţire numit „ zale”,unde era pus cuţitul ( nelipsit). Iţarii erau lungi şi încreţiţi. La Bosanci şi în alte sate , creţurile erau apretate, acestea fiind considerate elemente decorative. Bondiţa de duminică era albă , făcută de cojocar. Iniţial , decoraţia bondiţei era simplă, cu o bordură de „ prim ” negru sau brumăriu. Mai târziu au apărut benzile decorate cu motive geometrice sau florale policrome. Bondiţa şi florile erau cusute de Silvestru a lui Prale, Pazian a lui Tetea, familia Spoială, dar nu toţi cojocarii coseau şi florile, deoarece erau foarte aglomeraţi . Atunci , ei desenau modelele şi le dădeau la cusut în satul Sfântul Ilie, la nişte oameni specializaţi în lucrul acesta. Florile cusute urmăreau liniile de contur şi liniile croiului, pe piepţi, de- a lungul tăieturii, alungindu- se şi îmbinându- se la spate. Aici apare un mănunchi de flori multicolore, cusute cu „ strămătură”, iar mai târziu cu bumbac sau mătase.În locul „ primului ”de miel se folosea „ prim” ţesut. Bondiţa mai avea nasturi din piele, găici şi şnururi din piele răsucită, prinse din partea de sus. Existau şi pieptare, din piele de miel , pentru cei mai mândri ( fudui). Cojocelul era destinat anotimpului rece.El avea mâneci şi guler, era mai lung ( până mai jos de brâu). Mantaua era haina de sărbătoare. Se confecţiona din pănură chiuată, neagră, cu glugă şi împodobită cu „ sarad”, un şiret din lână , prins în forma unor elemente decorative geometrice şi florale. „Saradul” era , de obicei, într-o culoare ce contrasta cu pănura. Tot din „sarad” se confecţionau găicile şi nasturii. Gluga era despicată , lăsată pe spate, ce se putea „ îmbumba” pe vreme rea, protejând capul. Sumanul era haină de vreme rea, făcută de sumanari.

În zilele de sărbătoare, bărbaţii se încălţau cu ghete de piele,făcute de cizmari precum Pintilie a lui Nistor a Ancuţei, Pavel a lui Gheorghe Zaharia. Ciubotele erau din piele neagră, înalte până la genunchi.

Flăcăii purtau pene de păun sau de struţ la pălărie, procurate din târg, de „ Sânzâiene”. Când ajungeau acolo, prima dată pe acestea le căutau şi le păstrau pentru portul de sărbătoare.

11

Costumul popular femeiesc era alcătuit din: cămaşă, poale, catrinţă, frânghie, bondiţă, cojoc alb” îngrădit”,, mintean, genunchere.Pe cap se purta şaluţ, tulpan sau bertă, pe vreme rea.În picioare , femeile aveau opinci, ghete sau ciubote.

Zilnic, la lucru, femeile purtau cămeşuică cu mărgele din pânză de fuior, cusută cu mâna, plină de cercuri pe mânecă , la gât, cu „ guriţă” în jos. Era făcută din doi „laţi” în faţă şi în spate, clin cu „ pavă” la subsuoară şi mâneci prinse cu mâna. Poalele erau cusute de cămaşă, făcute din „ câlţi” ( şi urzeala şi bătătura era din fuior tors), încreţite sus. Catrinţa de purtat era ţesută în casă, de culoare neagră, la poale cu bata roşie, sus cu bata verde şi cu vâstre de-a curmezişul, de mai multe culori. Partea din spate era simplă, neagră , fără dungi. Frânghia era ţesută în casă, îngustă, cusută de catrinţă ( cea de purtat). Femeile mai purtau fustă neagră, largă, cu cordele pe la poale. Bondiţa era mai scurtă decât cea bărbătească, albă. Caţaveica era o haină groasă, din material negru, căptuşită cu lână prin interior, cusută” în cruci”, cu margini de catifea. Se purta când era frig. Uneori se îmbrăca iupa, o haină de lucru făcută din molton ( barhet). Pe cap ,purtau batic, şaluţ cumpărat de la jidani, tulpan gros sau bertă împletită cu ingliţa, din lână albă sau brumărie. Oamenii umblau desculţi. Unii aveau „papuci în tocmeală”, din piele prelucrată la vârtej , la Lazăr

12

Piese ale costumului popular din ce în ce mai rare

Găitan. Ciubotele vechi , uneori de zeci de ani, erau largi, iar femeile puneau în ele „ oghiele” îndesate cu culişerul.

Portul femeiesc de sărbătoare prezintă însuşiri artistice remarcabile. Gospodinele şi-au îmbogăţit mereu gama ornamentală, inventând zeci de modele noi.Piesele pentru găteala capului erau diferenţiate, în funcţie de vârstă.Fetele mergeau la horă cu capul descoperit.. Tot cu capul „ gol” mergeau şi la biserică, iar când erau în prag de cununie, de măritiş, lumea discuta că „ fata asta se mărită, că merge oriunde cu capul descoperit.” Îmbroboditul” miresei se constituie ca un moment marcant în ceremonialul nunţii. Fetele şi nevestele tinere purtau culori deschise, iar cele vârstnice foloseau broboade închise la culoare. Întotdeauna, cămaşa de sărbătoare era cusută cu multă măiestrie. din pânză subţire, de in sau bumbac.Atât pentru fete, cât şi pentru neveste, cămaşa era bogat înflorată cu mărgele sau „strămătură”, cu altiţă, încreţită la gât. Poalele erau legate cu aţă sus, iar jos - erau cusute cu pui. La loc de cinste era situată şi catrinţa de sărbătoare . Era ţesută în casă, în patru iţe, având vâstre de mătase albă intercalate cu celelalte.Mai târziu a apărut firul metalic în ţesătură.Femeile aveau o catrinţă mai serioasă, nu aşa înflorată, ca să poată merge la biserică. Frânghia era îngustă, ţesută în culori vii, îmbinate frumos.Bondiţa era bogat înflorită, ca şi cea bărbătească. Se purta şi fustă largă. Femeile purtau mai multe fuste , una peste alta, ca să arate mai voinice. Minteanul era din piele de oaie, cu „ burdujel” alb pe lângă prim. Minteanul „îngrădit” pe la mâneci, piept şi şale, scurt, era mai scump, nu aveau multe

Copiii continuă tradiţia îmbrăcării costumului popular în zilele de sărbătoare

13

femei. Iarna mai purtau iupă, cu spatele şi pieptul din piele şi mânecile de velură; aveau „ genunchere” pentru vreme rea şi cojoc alb, lung, cu doisprezece creţi în talie. Se încălţau cu ghete făcute la comandă de cizmarii satului.

Tot portul popular era lucrat de oamenii din sat. Cel puţin femeile, fetele nu mai aveau popas, mai ales iarna: coseau, ghileau pânza, scărmănau lâna,foşălăiau, torceau , ţeseau, totul se lucra de mână.Fetele, femeile ieşeau în sat nimai în zilele de sărbătoare, duminica, în restul zilelor lucrau mereu, că nu le ajungea timpul câte erau de făcut. Erau harnice, vesele, omenoase, respectuoase, aşa cum sunt şi astăzi.

MEŞTEŞUGURI TRADIŢIONALE

În Bosanci au existat dintotdeauna oameni pricepuţi .Existau meşteri lemnari, care făceau: poloboace,coveţi,chiuă, stative, sanciuri,cosii, sicrie, toate obiectele din lemn, folosite pe lângă casă. Erau cunoscuţi Costan Spoială, Gheorghe a lui Toader. Cojocarii făceau: cojoace, bondiţe, căciuli, mintene îngrădite, din piele de oaie.Pentru acestea, lumea mergea la Pazian a lui Tetea, Pletosu Gheorghe, Gheorghiţă a lui Prale.Curelarii Vladimir a lui Andron, A lui Goga făceau hamuri, căpestre, hăţuri, reparau hamuri.Fierarii erau de nelipsit. Ei potcoveau caii, confecţionau grape,pluguri, seceri, sape, alte lucruri din fier.Totul se lucra manual, la ciocan, nicovală,foi. Acest meşteşug există şi astăzi, practicat de Săndică a lui Forminden.

Torsul, ţesutul erau îndeletniciri ale femeilor.Foloseau fire de in, cânepă, lână de la oile pe care la creşteau în gospodărie. Cînepa se cultiva în funcţie de nevoile casei. Se semăna primăvară. Când era coaptă, se smulgea, se îmblătea, se scutura de frunzele uscate şi de floare, se lega snopi şi se ducea la topit la apa Sucevei.Acolo sta trei- patru zile, până i se putrezea coaja. Se usca, se bătea la meliţoi, apoi prin meliţă ( o bătea mai fin), apoi prin raghilă, iar la urmă se torcea. De pe fus se punea pe răşchitori( se făceau scule). Se spălau, se puneau la albit în ciubăr şi patru- cinci zile se turna apă cu săpun şi leşie peste ea, până se albea.Se depăna şi se ţesea pânza. Ce rămânea între dinţii raghilei se numeau „ buci”.Ei erau întrebuinţaţi la ţesături mai groase.

Astăzi obiecte de muzeu, dar în trecut erau nelipsite din casa bosânceanului

14

Pânzeturile erau ţesute în 2,3, 4 şi 5 iţe, întrebuinţând tortul, bumbacul,inul pentru cămăşi, ştergare, feţe de pernă, feţe de masă, perdele.Ştergarele erau deosebite, cu modele variate şi se ţeseau foarte multe , mai ales atunci când erau pregătite penru nuntă sau înmormântare. Ţoalele şi sacii se ţeseau în 4 iţe, din urzeală şi bătătură de fuior gros şi de „ buci”.

Ţesătura de sumani era groasă, cu urzeală şi bătătură de lână, în trei iţe. Ţesăturile de traiste, desagi erau realizate în 3, 4, 5 iţe,Cu urzeală de „ păr” şi bătătură de lână, cu vâstre colorate. Împletitul era un alt meşteşug, prin care se făceau colţuni din lână, veste. Împletiturile cu ingliţa se foloseau la realizarea unor textile de interior, la îmbinarea laţilor de pânză sau la capete. Mai târziu a apărut şi horboţica, la cămăşile femeieşti, în jurul gâului şi la mîneci.

Totul se lucra manual şi cu multă pricepere.

15

Toate obiectele casnice sunt rodul mâinilor dibace ale gospodinelor

16

Iarna de sărbători- costum bărbătesc

OBICEIURILE

În aşezările rurale, obiceiurile erau adevărate acte de cultură, având caracter colectiv, fiind accesibile tuturor. Ele s- au transmis din generaţie în generaţie şi au caracterizat o comunitate.În Bosanci există o varietate de obiceiuri, care reflectă diversele evenimente pe care le ocazionează, dar şi datorită înnoirii şi adaptării la nou.

CICLUL FAMILIALDacă obiceiurile calendaristice au caracter repetabil, cele legate de ciclul

familial sunt unice în viaţa omului.Ele, totuşi, se desfăşoară în colectivitate, deoarece fiecare moment din viaţa unui sătean devine o problemă a comunităţii, mai ales atunci când se stabilesc legături noi de rudenie între oameni, bazate pe temeiuri afective şi practice.

Cele mai însemnate momente din viaţa omului sunt naşterea, nunta şi înmormântarea.

NAŞTEREA

Un vehi proverb spune: „Mulţimea copiilor, bucuria românului!”Deci, una din dorinţele tinerilor era aceea de a fi binecuvântaţi cu prunci, de aceea şi la Bosanci, apariţia unui copil în familie reprezenta un prilej de bucurie, mai ales când venea pe lume un băiat. Se spunea că” băiatul aduce zestre la casă”, prin căsătoria cu o fată, în timp ce familiile care aveau fete trebuiau să pregătească zestrea, diminuând din avutul familiei. Înainte, femeile năşteau acasă, asistate de moaşa satului.Mai târziu, viaţa socială s- a îmbunătăţit, iar naşterile erau supravegheate de medici, la casa de naştere de pe lângă dispensarul comunal. În tradiţia populară, naşterea însemna începutul vieţii, iar prin botez, omul devenea creştin. Şi la Bosanci, ca şi în alte localităţi rurale, existau în popor reguli stricte pe care trebuia să le respecte femeile chiar înainte de a naşte, pentru ca acest eveniment să decurgă normal, iar pruncul să aibă asigurată o viaţă sănătoasă, creştinească.Femeile ştiau sau erau învăţate de mamele lor, să se roage zilnic pentru acest lucru, să citească în fiecare zi „ Visul Maicii Domnului”, pentru ca să nască uşor. Imediat după naştere, femeii i se făcea molifta anume rânduită în acest scop, de către preotul satului, la casa lehuzei, unde făcea şi slujba de sfinţire a apei, cu care stropea casa, mama, pruncul, restul familiei, pentru a fi feriţi de rele de tot felul. Era ştiut că nu se făceau vizite în camera lehuzei, până ce nu se boteza copilul. Dacă venea un musafir , mama spunea”Să leg repede hornul!”, adică se ferea să nu-i deoache copilul. Dacă până la botez ,copilul se îmbolnăvea, se recurgea la leacuri „ băbeşti”, se descânta cu mătură, fus, lingură, frigare, care se puneau în foc, se stingeau cu apă şi cu acea apă se spăla copilul şi boala trecea ca prin minune.

În acest moment, tatăl copilului avea o misiune foarte importantă, anume aceea de a căuta naş pentru copil. Tradiţia bosâncenilor spune că primul copil trebuie botezat de naşii de cununie ai părinţilor, ca semn de respect faţă de aceştia; chiar numele întâiului născut trebuia să poarte numele naşului de cununie al părinţilor. Ceilalţi copii primeau nume de sfinţi, din calendar. Naşii copilului aveau obligaţia de a-l călăuzi pe noul creştin pe calea bunei credinţe. De aceea, tatăl copilului mergea la naşii săi de cununie şi-i ruga să binevoiască a se osteni să fie naşi şi copilului la botez sau cumătri. Din acel moment , se făceau pregătirile pentru botez , şi la casa copilului

17

şi de către naşi , care cumpărau lumînare, crijmă, faşă, haine şi multe lucruşoare necesare îngrijirii nou- născutului. Lumânarea se împodobea cu flori de busuioc, cu crijme şi alte materiale ( stofe, caşmir, ş. a.), din care lehuza să-şi coase haine cu care să se îmbrace când merge cu copilul la împărtăşit. Uneori, mamele mai legau pruncului un fir de „ strămătură” roşie, la mână, pentru a-l feri de „ deochi”. La biserică, copilul pentru botezat era dus de o moaşă, numită de familie , care ajuta cumătra la ceremonialul botezului. Mama rămânea acasă, deoarece ea nu avea voie să intre în biserică timp de 40 de zile. Odată ajunşi acasă de la biserică, copilul fiind botezat, cumătra îl încredinţa mamei, împreună cu lumânarea şi cu crijma, rostind: „ Primeşte de la mine un fin / Şi de la Dumnezeu un creştin”. Copilul rămânea aşa cum era adus de la botez, până a doua zi, când avea loc „ scăldăciunea”.

De dimineaţă tare, cumătra cea mare se ducea pe la casele rudelor, ale vecinilor şi invita femeile să o însoţească la marele eveniment. Prima dată o invita pe naşa sa de cununie, căreia îi purta un profund respect, atât ea , cât şi întreaga familie.La ceasul stabilit, toate gospodinele invitate se adunau la casa cumătrei , care le servea cu dulciuri şi băutură, apoi se deplasau la casa pruncului botezat de cu seară. Cumătra cea mare purta „coşărcuţă”, în care avea pregătite cele necesare pentru a o cinsti pe moaşă, când ajungeau. Mai avea pentru finuţ mai multe daruri: haine cu care să- l îmbrace după scăldat,plăpumioare, cuverturi sau covor, cămăşi , scufiţe; de asemenea , plăcinte, cozonac şi alte alimente pentru lehuză. Odată ajunse la casa finuţului, se opreau în prag, până ce se cinsteau cumătra cea mare cu moaşa care a fost la botez şi care se ocupă de toată rânduiala scăldăciunii. Acesta o primea pe cumătră cu lumânarea de la botez aprinsă. După ce erau cinstite toate gospodinele, intrau în casă. Femeile dădeau lehuzei „ rodinea” ce o aveau pregătită, apoi aşteptau să se facă pregătirile pentru scăldăciune. În acest scop, moaşa a pregătit din timp scălduşca, apa.

În acest moment ritualul ţinea cont de următoarele: oala care se folosea la încălzirea apei trebuia să fie nouă şi anume ca de aceea ca precum suna oala cea nouă, aşa şi copilul nou născut să aibă o voce curată, pătrunzătoare şi plăcută.Apa trebuia să fie călduţă, se încerca cu cotul, pentru ca pruncul să nu devină desfrânat, iar viaţa lui să nu fie neliniştită ca apa când fierbe şi clocoteşte, adică să nu aibă necontenit neastâmpăr, certuri şi supărări. Scălduşca trebuia să fie mai mult rece decât caldă şi aceasta pentru ca copilul scăldat într-însă să nu bage de seamă de răceală, nici să nu se sperie, pentru că el , de regulă, când se vâră pentru prima dată în apă, se sperie.În apă , moaşa punea busuioc de la „ Ziua Crucii”, unul sau mai mulţi bani de argint, o floare de bujor, un ou, aghiazmă.Busuiocul însemna ca nou – născutul şi mai ales dacă e copilă, să fie curată, iubită şi atrăgătoare ca busuiocul. Banii de argint se puneau ca să fie scump şi nepătat ca argintul şi precum iubeşte fiecare om argintul, aşa să iubească şi pe copilul nou- născut.Precum s- a scăldat prima oară cu bani, aşa să nu-i lipsească banii toată viaţa.Bujorul, dacă e băiat- să fie rumen şi voinic precum bujorul.Oul însemna sănătate .Aghiazma sau apa sfinţită proteja copilul de spiritele cele necurate de prunc.Lângă scălduşcă se aşezau diferite obiecte: cărţi şi condeie, spre a avea talent la carte şi la scris.Crijma era pregătită tot de moaşă, care lega într-un colţ al ei o bucăţică de pâine, ca să aibă toată viaţa sa îndestulare şi să fie bun ca pâinea cea de toate zilele, o lingură de zahăr, să- i fie viaţa dulce ca zahărul şi o rămurică de busuioc.

Moaşa aşeza copilul în scălduşcă, apoi punea crijma după capul cumătrei cele meri, care îl spăla pe copil, cu colţul acela de la crişmă care era special legat, având grijă să îl spele foarte bine, amănunţit, ca să fie dichisit , atent cu el , aranjat şi când va fi mare.După ce l- a terminat de spălat, cumătra îl trage puţin de nas, ca acesta să nu fie turtit sau borcănos, apoi îi face cruce picurând cu lumânarea câte o picătură de

18

ceară în apa din scălduşcă, apoi scoate copilul din apă, prinzându-l de cap. Îl înveleşte repede în crijmă. Urmează îmbrăcatul, înfăşatul cu lucrurile noi aduse de cumătră. Moaşa scotea scălduşca afară. Atunci femeile se puneau pe marginea scălduştei, până le cinstea cumătra. Moaşa era spălată pe mâini cu cenuşă, apoi era plătită şi răsplătită de cumătră ,care îi dăruia un material pentru fustă, drept mulţumire că a ajutat-o la botez. Apa din scălduşcă se arunca la tulpina unui nuc, măr sau păr, spunând: „ Precum cresc şi rodesc pomii aceştia, aşa să crească şi să rodească şi copilul care s- a scăldat într-însa”.

La Bosanci , la prima parte a cumetriei participau numai femei, urmând ca bărbaţii să petreacă mai spre noapte, cu tatăl copilului.Când se aşezau la masă, cumătra cea mare spunea „ Tatăl Nostru”, apoi moaşa aducea copilul la masă şi cumătra spunea : „ Punem finuţul nostru la cap de masă, să ajungă un om mare”, apoi punea darul său în castronul pregătit de moaşă. Se trecea pe la toate femeile , care ofereau bani pentru copil. La sfârşitul mesei se strângea „ ţinta la moaşă”. Prima dădea cumătra cea mare, apoi toate celelalte femei.La plecare, cumătra primea coşărcuţa în care a adus darurile, avînd în ea o sticlă de băutură şi cozonac.

La patruzeci de zile, mama mergea cu copilul la biserică, iar naşa copilului îl ducea la altar, la împărtăşit.Cu ocazia îmbisericirii se ducea la biserică şi lumânarea de la botez.

În zilele noastre se respectă cu stricteţe ritualul botezului, doar darurile pentru copil şi mamă sunt din ce în ce mai multe şi mai scumpe.

NUNTA

Satul este aşezarea omenească unde persoanele se cunosc foarte bine. De aceea, tinerii erau atent supravegheaţi la toate evenimentele la care participau (horă, bal, clăci, şezători), mai ales când li se apropia vârsta de căsătorie.Părinţii însoţeau copiii , veghind la conduita lor.Când partenerii găsiţi deveneau aleşii inmii, tinerii îşi informau părinţii şi începeau demersurile pentru organizarea nunţii.Se ştia că mai întâi se căsătoreau copiii cei mari din familie, apoi le venea rândul celorlalţi. Aceasta era o regulă strictă, care nu se prea încălca.

Ritualul logodnei împlinea o nevoie spirituală de a binecuvânta începutul nunţii , cu toate aspectele prevăzute de obiceiurile satului. Prima dată, se discuta despre zestre. Familia mirelui venea acasă la mireasă, la „ aşezat”, aşa se numea logodna la Bosanci., unde stabileau ,de comun acord, ce zestre va primi băiatul: uneori casă,pământ, animale şi fata: straie ( covoare, perne, plapume,aşternuturi) animale şi pământ.Erau discuţii foarte importante, care uneori constituiau motivul unor neînţelegeri, chiar al amânării sau al stricării nunţii. Aceste discuţii erau purtate de staroste, o persoană din familia mirelui, care făcea legătura dintre cele două familii Dacă părinţii se înţelegeau asupra acestei probleme, după o săptămână se venea iar la mireasă, la croit .Mirele era însoţit de câteva rude: mama, naşa, soţia starostelui, surori şi cumnatele lui. Se croiau cămăşi pentru socrii mari, pentru mire ( cămăşi naţionale).Pentru socrii mici se făceau încălţări. La acest eveniment participau şi naşii de cununie. Era un eveniment deosebit, se pregătea o masă îmbelşugată, se spuneau glume, dar se stabilea ca hainele să fie gata cu trei- patru zile înainte de nuntă. Tot atunci se stabilea data nunţii, se discutau toate amănuntele pentru nuntă: arvunirea

19

muzicii, pregătirea meniului, anunţarea tinerilor din sat, care aveau roluri bine ştiute: vorniceii îşi pregăteau bote gătite cu multe culori, sâmbătă seara dinaintea nunţii făceau coroana de la poartă, iar demult, demult, mergeau şi la chemat la nuntă. Fetele, numite druşte, coseau batistele pentru dus colăceii la biserică, împodobeau camera de unde pleca mirele sau mireasa cu coroane făcute din barbanoc.

În timp ce se făceau pregătirile pentru nuntă, nu se uita ca tinerii să meargă la biserică să-l înştiinţeze pe preot despre căsătorie. Aceste anunţuri se numeau vestiri. Ele se făceau duminica, după Sf. Liturghie, când preotul ieşea în faţa uşilor împărăteşti şi vesteau cununia mirilor, spunându-le numele şi alte date despre familie, despre naşii de cununie şi data nunţii. Aceasta se face în trei- patru duminici premergătoare nunţii. Când unul din miri este din alt sat, vestirile se strigă şi în satul mirelui şi al miresei . Acest obicei are o semnificaţie deosebită, anume aceea de a se cere acordul comunităţii despre acest eveniment. Este un vechi obicei creştin, prin care se stabileşte dacă în această perioadă s-au înregistrat sau nu obiecţii asupra primirii Sf. Taine a Cununiei. De asemenea, tinerii trebuiau să se spovedească şi să se împărtăşească înainte de cununie.

Pregătiri pentru nuntă se fac atât la casa mirelui, cât şi a miresei. Rudele, vecinii sunt chemaţi la ajutat. Se vine în ajutor, fiecare aducând şi câte o găină ce va fi folosită la pregătirea meniului de la nuntă. Dacă nunta era la casa mirelui, atunci sâmbătă seara pornea de la mireasă o căruţă cu care se transportau oale de sarmale, găini tăiate, şi alte alimente despre care socrii s-au înţeles între ei. Cu acest prilej se duceau la casa mirelui câteva piese de zestre, strict necesare în ziua nunţii: covor, cerguţe, perne pe care vor sta mirii a doua zi, la momentul iertăciunii. Gospodinele care mergeau de la mireasă pentru a preda aceste lururi spuneau strigături, înveseleau atmosfera şi aduceau ştiri despre stadiul pregătirilor.

Duminica dimineaţa începea ceremonialul nunţii, care avea multe etape, complicate, pe care le conducea şi supraveghea , cu măiestrie, stolnicul, un personaj de nelipsit în organizarea nunţii.El era un bun cunoscător al datinilor şi al ritualului satului. Era un om plin de iniţiativă, de umor, vorbăreţ, care uneori recurgea la improvizaţii, pentru ca totul să iasă bine. O sarcină foarte grea îi revenea şi socrului mare, la casa căruia se organiza nunta.Se ştia că buna organizare a evenimentului înlătura ulterioarele vorbe rele din partea sătenilor.

Muzica venea la mire dimineaţa. Muzicanţii erau aşezaţi la masă. Între timp , se adunau vorniceii şi druştele mirelui. Când toate pregătirile erau gata, începea ceremonialul. Mirele era îmbrăcat cu costum naţional, compus din : cămaşă de bumbac, albă ca lacrima, brâu cu flori izmene, bondiţă cu flori, pălărie cu flori, ciubote înalte.

Mirele era aşezat în capul mesei şi-şi lua iertăciune de la părinţi. Pe masă erau aşezate:doi colaci împletiţi, două căni cu grâu ,în care se înfigeau două lumânări aprinse, două sticle de rachiu, o fructieră cu învâtită sau prăjituri şi „ blidul” care era aşezat în faţa mirelui: într-o batistă, cusută de druşte, erau trei colăcei mici, pe care mirele îi ducea la biserică, pentru slujba de la sfârşitul cununiei, destinată sănătăţii mirilor. Apoi, se înconjura masa de trei ori şi se ieşea afară cu dans, o „moldovenească.”Urma plecarea la casa nunilor, cu o pereche de colaci şi o sticlă cu rachiu. Înainte, deplasarea se făcea cu căruţe şi călăreţi în faţă, cu hamurile gătite cu flori. Mirele mergea pe primul cal, care era alb şi cel mai împodobit.

La naşi , alaiul era primit cu dulciuri şi cinstit cu rachiu. Acolo se aflau şi alţi invitaţi ai nunilor. Se strigau „oraţii:” Nună mare să trăieşti/ Mândră şi frumoasă eşti/ Şi-ţi şede a cununa/ În toată duminica.”

„ Cât îi nucul de rotat,

20

Aşa-i nunul de bogat.Câtă-i nuca de miezoasă,Aşa-i nuna de frumoasă.Nună mare, nună mare,Ai o faţă ca o floare.Asta-i nuna , ba nu-i nunaCu cămaşa cum cum îi spuma.”

În casă nunii erau aşezaţi în capul mesei, erau cinstiţi de stolnic cu rachiul adus de la mire , li se dădeau colacii şi erau poftiţi la nuntă , apoi ieşeau cu dansul , având lumânările de

cununie în mâini, gătite dinainte cu pangici şi flori. Nuna lua la biserică şi un covor pe care vor fi aşezaţi mirii şi naşii în biserică , la cununie. Acest covor era ţinut de naşa nunei, în semn de respect pentru aceasta.

Tot alaiul se deplasa la mireasă, cu strigături şi mare veselie.„Mireasă, mireasă,hăi,I-aţi gândul de la flăcăiŞi ţi-l pune la bărbat,Să ştii că te-ai măritat.”

Acolo toţi nuntaşii primeau flori în piept. Starostele avea după cap papucii de socri, îi juca şi îi dădea la socri, apoi îi cinstea . În acest timp, lui i se lua pălăria de pe cap. Soacra cea mică îi mulţumea şi-i lega un batic la gât. Îi dădea şi pălăria gătită cu flori, roată- împrejur şi o pereche de desagi în spate. În ea era o găină fiartă, o sticlă de rachiu, un colac mare şi , în glumă, i se puneau şi nişte pietre învelite.Apoi mireasa îşi lua iertăciune de la părinţi.Era aşezată în capul mesei, sub coroana de barbanoc făcută de druşte. Pe masă se aflau , ca şi la mire, doi colaci mari, două căni cu grâu şi cu făină,, cu două lumânări aprinse, „ blidul” de dus la biserică, o fructieră cu prăjituri, sare, rachiu.Stolnicul îi cinstea pe socrii cei mici şi îi invita la nuntă.

Mireasa era îmbrăcată cu costum naţional. Avea cordele colorate şi beteală, prinse în păr, fără voal. Mama îi făcea cruce în patru părţi cu şaluţul, cu care urma să fie îmbrobodită a doua zi , când va fi făcută nevastă, apoi i-l lega la mână. Mireasa era prinsă în horă de vornicei şi druşte, se roteau în jurul mesei de trei ori, apoi ieşeau cu dansul afară. La uşă, nişte vornicei mai îndrăzneţi nu lăsau mireasa să iasă, până ce nu le plătea. Se continua dansul până ce ieşea tot alaiul din casă, se roteau de trei ori în ogradă, cu hora, până ce ajungeau cu faţa la poartă. Doi vornicei scoteau lada cu straiele miresei şi o încărcau în căruţă. Alţi feciori şi vornicei scoteau zestre, iar femeile, curioase din fire, numărau piesele şi decideau care mireasă a fost mai bogată. Afară, se urcau în căruţa cu zestre mireasa şi cu nuna, iar naşa rupea colacul deasupra

21

capului miresei şi dădea la fiecare câte o bucată să mănânce. Mireasa făcea semnul crucii în patru părţi şi se porneau la cununie.La poartă, mirele trebuia să plătească „ hulpea”, adică să-i răsplătească pe vorniceii care ţineau poarta închisă cu sticle cu rachiu, abia apoi se pleca la biserică.

Dacă unul din miri era orfan de un părinte, înainte de a se porni nunta, dimineaţă, acesta mergea la cimitir, la mormântul părintelui decedat şi-şi lua iertăciune . Când acest ritual era îndeplinit , se continua nunta. Mama mireasei arunca cu bomboane în urma lor . Se urcau în căruţe şi ceilalţi nuntaşi şi plecau la biserică.Pe drum nu aveau voie să mai privească în urmă. Uneori se întâmpla că se desfăşurau mai multe nunţi în aceeaşi duminică. La Bosanci miresele aveau voie să se vadă una pe alta, se aşezau toate perechile odată la cununie . Afară , muzicanţii se uneau şi cântau , iar pe imaşul din faţa bisericii se încingeau vorniceii şi druştele la dans, parcă era organizată o horă, nu nuntă. Starostele scotea din desagi ce i- a pus soacra cea mică şi cinstea vorniceii. În biserică, se desfăşura cununia religioasă, urmată de slujba pentru sănătatea mirilor, în faţa colăceilor aduşi anume pentru acest scop. Ei simbolizează şi rodnicia căsătoriei .La sfârşitul cununiei,mirii primeau lumânările şi ieşeau cu ele afară, aşezându- se în poarta bisericii, până când nunii cei mari terminau de cinstit toţi oamenii care erau adunaţi să vadă nunta. În acest timp, muzica le cânta mirilor fel de fel de cântece.

Tot alaiul pornea acasă la mire, cu strigături şi cântece ,de răsuna satul. Când ajungeau, soacra cea mare îi stropea cu busuioc şi aghiazmă pe miri, nuni şi toţi nuntaşii. Straiele se duceau în casă, după care intrau tinerii. Soacra cea mare o primea pe mireasă cu pâine şi sare.În casă, mirele rămânea singur, căci mireasa fugea cu vorniceii şi druştele şi se ascundea prin vecini.În acest timp, naşii erau poftiţi în casă şi se aşezau la masă, însoţiţi de câţiva invitaţi. Stolnicul pleca după mireasă, cu muzica. Când o aduceau înapoi, socrul cel mare o aştepta în prag cu o batistă şi o

22

preda mirelui.Urma jucatul găinii pentru nun, cu strigături:” Ieri erai pe după şură, / Azi eşti cu ţigara-n gură./ Ieri erai pe după casă,/ Astăzi stai la nun pe masă.” Nunul cel mare împărţea găina tuturor mesenilor. Odată terminată această etapă a ceremonialului, urma ieşirea afară. În acest dans se prindeau nunii, mirii, druştele, vorniceii şi oamenii nunului. În mijlocul dansului, se aşeza o laiţă mare, aşternută cu o cerguţă frumoasă, anume pregătită de mireasă. Pe laiţă luau loc nunii, socrii mari, bunicii mirelui, naşii nunilor. Ei primeau colaci mari în mâini..Pe fânul din faţa scaunului se aşeza un covor, o pernă pe care stăteau, în genunchi, mirii invitaţi de naşi. Un anume vornicel, cu talent oratoric, spunea „ Călugăria”, un text amplu, presărat cu credinţa populare, cu învăţături pentru tinerii căsătoriţi, care începeau o viaţă nouă, despărţindu-se de tinereţe, de libertate. Acest moment al nunţii era foarte important şi emoţionant, se asculta în linişte deplină, asemănându-se cu o rugăciune, prin care tinerii îşi cereau iertăciune de la părinţi.Şi astăzi la nuntă se spune „ Călugăria”, doar că nu o mai ştiu vorniceii, pen tru că nu sunt atât de interesaţi tinerii să o înveţe, ci o spune stolnicul nunţii.Uneori, dacă nu o ştie nimeni, se spune „Tatăl Nostru”.

Călugăria

Bună ziua la dumneavoastră, cinstiţi nuntaşi,Şi voi toţi cei înconjuraţi,Puţin vorba la o parte să lăsaţiŞi pe mine să m-ascultaţi.Să vă spun vreo două-trei cuvinte, Care de la Dumnezeu Sfântul sunt rânduite.Bună ziua şi la dumneavoastră , cinstiţi părinţi,Vedeţi aceşti doi fii în faţă , îngenuncheaţi,Ce vă roagă să-i iertaţi,Căci nu se poate aşa fii mari să creascăÎnaintea părinţilor şi a lui Dumnezea Sfântul să nu greşească,Căci numai Dumnezeu este negreşit, Care toate-n lume le-a rânduit.Luni a făcut semn cu mânaŞi s-a rânduit lumina.Marţi a făcut verdeaţa câmpuluiNumai cu zisa.Miercuri a întins cerul ca o piele Şi l-a-mpodobit cu steleŞi luceferi luminoşi,Ce privim noi păcătoşi.Joi a făcut Soarele şi Luna,Ce privim noi întotdeaunaVineri a făcut vietăţile pământuluiNumai cu cuvântul.Sâmbătă a făcut raiul de la Răsărit, Cu tot felul de flori l-a - mpodobit,Cu dumbrăvi şi cu izvoareŞi cu flori mirositoare.Şi-apoi Dumnezeu a stat şi s-a gânditAceste frumuseţi să fie de cineva stăpânite

23

Şi-a luat trup din lut, oase din piatră,Sânge din Marea Roşie,Ochii de la stele, graiul de la îngeriŞi l-a zidit pe om după chipul şi asemănarea sa.Şi- a suflat cu DuhulŞi i-a înviat trupulŞi i-a pus numele Adam.Apoi Dumnezeu a stat puţin şi s-a gândit,Că nu-i bine om singur pe pământ.L-a culcat pe Adam pe un pat de nuiele,Presărat numai cu stele,Şi-un somn greu i-a datŞi-o coastă din partea stângă i-a luatŞi-a zidit pe strămoşiţa Eva.Iar Adam rău s-a spăimântat,Parcă nu era curat.Dumnezeu i- a zis:„ Taci, Adame, nu te-nspăimânta, Asta este Eva , soţia ta.Sânge din sângele tăuŞi oase din oasele tale.Şi de mână i-a luat,Şi tocmai în Rai i-a dat.Le- a arătat să mănânce din toţi pomii Raiului. Numai din unul nu.De veţi mânca,Amar vă veţi înşela.Veţi muri moarte pre moarte,Precum mor fiarele toate.Iar diavolul , văzând pe Adam şi Eva aşa bine trăind,În chip de şarpe s-a prefăcutŞi-ntr-un măr s-a ridicat,Mii de cântece-a cântatPână pe Eva a-nşelatŞi un măr i-a dat.Iar Eva i-a dat lui Adam de-a gustat,Iar Adam când a gustat,Şi-a adus aminte de păcat,A-nceput a plânge Şi din gur-a zice:„Of, tu Evă, blestemată,Pe tine te-am ascultat,Poruncă Dumnezeiască am călcat”.Dumnezeu, văzând pe Adam plângândMilă i s-a făcut:„ Taci, Adame , nu mai plânge,Nu mai vărsa lacrimi de sânge,Vezi florile câmpului cum primăvara se veselescŞi toamna se vestejesc,Aşa şi Eu viaţa voastră voi înturna

24

Şi la Rai iar vă voi da.Iar tu, Adame, i-aţi un plug cu şase boi,Vei ara , vei semăna şi vei trăi bine.Iar tu, Evă, blestemată,I-aţi un fus, vei face o pânzăŞi îţi vei îmbrăca trupul”. Şi iar mă-ntorc la dumneavoastră, cinstiţi părinţi,Vedeţi aceşti doi fii ce stau îngenuncheaţi, În genunche şi în coate Şi cu lacrimile vărsateŞi se roagă cu smerenieSă la daţi blagoslovenie.Blagoslovenia părinţilor,Întăreşte casa fiilor.Poate să fie pe beţe de alune,Că Cerul şi Pământul o ţine.Iar blăstămul părinţilorRisipeşte casa fiilor.Poate să fie zidită pe temelie de piatră,Se risipeşte până-n talpă.Iar tu, fiică, plângi şi suspină,Că mergi în casă străinăŞi te vor mustra fără milă.Că mila de la bărbatE ca şi putregaiul în gard.Ca umbra de pom uscat.,Când gândeşti că te umbreşteEl mai tare te dogoreşte.Iar mila de la soacră-ta,Cum ţi- a fi purtarea ta.Căci nici soacra nu ţi-i mamă,Să-ţi ieie cuvântul în seamă, Ori de vrei , ori de nu vreiTrebuie să faci numai voia ei.Rar unde este câte o soacră de treabă,Ca să- i fie nora dragă.Soacră, soacră, „poamă acră”,De te-i coace cât te-i coace,Dulce tot nu te-i mai face.De te-i coace-un an şi-o vară.Tot eşti acră şi amară.De te-i coace-un an şi-o lună,Tot nu te-i mai face bună.Iar vouă, cinstiţi miri,Să vă fie de bineŞi la anu cumătrie,Cumătrie cu bărbaţiŞi pe noi să ne chemaţi.Iar mie ca mi se cuvine

25

Pe urătura mea?Uite-o fată ochişea,Se uită ţintă-n gura mea,Facă muzicanii cimpoi din ea,Să cânte şi la nunta mea.Iar de la nunul cel mare,Un bacşiş cam mare,Că şede bine din parale.Dânsul chiar se-ncepe a căta pe la buzunare.Iar de la domnul mire,Un păhărel de vin ,Să ne fie cheful deplin,Iar de la domnişoara mireasă, O batistă de mătase,Şi una de in,Să ştergem gura de vin,Să zicem cu toţii Amin.Să vă fie de bine la toţi nuntaşii! Spusă de Polonic Constantin, care a învăţat- o de la Vasile Găitan, când avea 16 ani şi a fost vornicel la o nuntă.

Urmează poftitul la masă. Naşii erau aşezaţi în capătul mesei, iar ceilalţi invitaţi se aşezau în funcţie de gradul de rudenie faţă de naşi.În acel moment, ritualul prevedea ca nunii să se spele pe mâini. Solnicul aducea un castron în care se turna apă, iar după ce naşii s-au spălat pe mâini, mirii vărsau apa la tulpina unui pom din grădină. Nunii primeau daruri: covor, ştergar ce era pus la gâtul nunului, şi-l păstra până la sfârşitul nunţii Lumea era poftită la masă, nunul cel mare spunea „ Tatăl nostru” şi începea petrecerea. Se serveau bucate tradiţionale: răcituri, rasor, zeamă, găluşte, plache ( grâu fiert), care erau aşezate la mijlocul mesei şi toţi serveau din ele( patru oameni la o farfurie). Lumea invitată la nuntă începea să sosească. Erau oameni ai nunului şi ai socrului mare.Aceştia din urmă veneau cu „ colaci”: o găină sau o huscă- două de sare. Spre sfârşitul mesei se scoteau banii, un ajutor pentru tinerii căsătoriţi, iar perechile care ofereau mai mult, primeau câte doi colaci mari.Obiceiul era foarte frubos , iar stolnicul avea rolul principal, ajutat de staroste, care umplea paharele dulci şi ţinea farfuria pentru bani.

Închinatul paharului dulce se făcea astfel: stolnicul se apropia în faţa nunilor, cu o farfurie în care erau două pahare pline şi zicea:Nuni mari, nuni mari,Vă cinstesc socrii cei mariŞi tinerii, finuţii dumneavoastră,Care sunt aici de faţă,Cu două păhărele pline,Şi cuvinte bune.Păhărelele le veţi cinstiŞi-un bacşiş la tineri le veţi dărui.La dumneavoastră nu-i cine ştie ce.Daţi şi dumneavoastră câte o sută de hârtii,De cîte un milion de lei,Că-s uşor la purtatŞi cu spor la numărat

26

Noi n-avem a vă învăţa,D-voastră ştiţi cât îţi daŞi de muzică nu-ţi uitaCă frumos v-a mai cântat.

Aşa se scoteau banii şi de la socrii cei mari şi mici şi fiecare pereche închina paharul dulce, iar muzica le cânta melodia preferată de fiecare. Stolnicul ticluia astfel cuvintele, căutând să scoată cât mai mulţi bani, cu vorbele lui meşteşugite. Pe la miezul nopţii, după ce s-au scos banii, veneau „ de socrie” părinţii miresei, cu invitaţii din partea lor. Erau întâmpinaţi cu muzica şi cu lumânările aprinse.Soacra mică le dăruia o găină socrilor mari, apoi erau invitaţi la masă. După ce se scoteau banii şi de la socrii mici, se dădeau darurile pregătite pentru naşi, socri, cumnaţi, bucătărese, stolnic, staroste, femeile ce au făcut treabă la nuntă.Spre dimineaţă, se numărau banii, se anunţa câştigul, şi lumea pleca acasă.

Luni după- amiază se adunau din nou, se aşezau la masă, se dansa până la miezul nopţii, apoi mirii erau făcuţi gospodari:mireasa era îmbrobodită de nună, cu şaluţul primit la plecarea de acasă, iar mirelui i se punea o pălărie gătită cu flori. Din acel moment intrau în rândurile adulţilor şi îşi schimbau felul de a se comporta în comunitate: purtau haine de culori mai închise, umblau cu capul acoperit şi se bucurau de sfatul şi ajutorul naşilor de câte ori aceştia erau solicitaţi să călăuzească proaspăta familie. Luni noaptea petrecerea continua la nuni acasă. Marţi seara se făcea „ calea- întoarsă” .La părinţii miresei erau invitaţi nunii, mirii, socrii mari, vecini, alţi oameni care au făcut treabă la nuntă. Erau puşi la masă şi mirii mulţumeau pentru felul în care a decurs nunta.

ÎNMORMÂNTAREA

În satul Bosanci, sfârşitul omului este considerat un eveniment natural, firesc. Se spune că în momentul morţii omul „îşi dă sufletul”.De aceea, i se ţine o lumânare aprinsă, pentru ca sufletul să fie întâmpinat cu lumină la despărţirea lui de trup, spre a nu lăsa ca duhurile necurate să se apropie de el şi ca să se apropie înaintea lui Dumnezeu cu lumină. Este foarte important ca omul să fie mărturisit şi împărtăşit înainte de a muri . Rudele sunt foarte atente cu acest aspect şi- l cheamă pe preotul satului spre a oficia aceste taine.

Ceremonialul înmormântării presupune parcurgerea unor etape bine cunoscute de săteni; este un obicei al locului , la care participă toată comunitatea ori cu asistenţa, sau mai ales cu implicarea directă în rezolvarea unor treburi. Prima dată , când un membru al familiei încetează din viaţă, trupul este scăldat în semn de curăţire, cu apă curată, care ne aduce aminte de apa botezului.Sunt numiţi doi-trei vecini, care să facă acest lucru . Tot ei îl îmbracă în costum popular sau în haine noi, uneori pregătite chiar de cel decedat încă din timpul vieţii. Apoi este aşezat pe o masă împrejmuită cu ţesături cât mai arătoase, într-o cameră pregătită anume, unde stă trei zile.I se pune o cruce de ceară în mânâ .

27

La cap se aprinde „toiagul”. Acesta este făcut din ceară de albine, ca o lumânare lungă axact cât trupul celui decedat şi care se încolăceşte pe sfeşnic,care se aprinde de trei ori pe zi când se trag clopotele. Cei care au scăldat sunt răsplătiţi cu săpun, prosop, cămaşă nouă. Familia se preocupă apoi de anunţarea autorităţilor civile ( medicul de familie, secretarul Primăriei) şi preotul satului, Se merge la biserică, unde este anunţat pălimarul care trage imediat clopotele şi apoi le trage zilnic, până la înmormântare.Se pun la clopotniţă două bucăţi de pânză sau ştergare sau baticuri( ce are fiecare) pentru a se înştiinţa comunitatea că este cineva mort. De la biserică se aduc imediat două sfeşnice, care se pun la capul mortului şi la care ard lumânări până la înmormântare şi un prapur şi o cruce , care se aşează în ogradă.În casă se acoperă geamurile, oglinzile. Familia stă la căpătâiul celui drag şi- l privesc toţi, îndureraţi .Bărbaţii poartă capul descoperit, iar femeile îşi despletesc părul. Este un moment trist , mai ales că acum bocesc rudele cele mai apropiate: mama, nevasta, soră, folosind versuri anume ticluite, ce înlăcrimează pe toţi cei prezenţi .

Seara este priveghiul, la care participă atât rudele, cât şi vecini şi oameni din sat care l-au cunoscut pe cel decedat.Cei care vin se închină, pun o lumânare, sărută icoana de pe pieptul celui adormit şi rămân un timp să vegheze, alături de rude. Sunt serviţi cu gustări anume pregătite: pâine cu o cană de lapte sau prăjituri cu un pahar de suc, mai actual.În seara dinaintea înmormântării , preotul face slujba anume rânduită pentru acest moment.La această slujbă participă foarte mulţi oameni din sat, nu numai rudele şi se roagă împreună pentru iertarea păcatelor celui adormit.

A treia zi are loc înmormântarea. De dimineaţă se aduc de la biserică nouă cruci şi opt prapuri, două serafime, nasalia de la pom, tava pentru colivă. Se leagă la prosesie pânză albă, lungă de doi metri şi un colac mare. Pânza şi colacul se întrebuinţează peste tot: la coroane, năsălie, crucea de la cap , capacul sicriului. Se împodobeşte căruţa sau, mai actual, maşina cu care se duce mortul. În casă, cei care au scăldat pun trupul în sicriul anume pregătit şi împodobit cu covor, pânză şi voal .La preoţi şi la cântăreţul bisericesc li se pregătesc lumânări legate cu ştergare ţesute cu motive naţionale.. Se pregătesc lumânări legate cu ştergare şi pentru cântăreţii din cor.

Bucătăresele, pe lângă faptul că pregătesc mâncarea pentru praznic, sunt responsabile şi cu organizarea înmormântării .Ele pregătesc trei coşărcuţe , în care se pun : în una – lumânările pentru dat la oameni în biserică, sticla pentru paus, pânza pentru pus sub Evanghelie, colăcei pentru preoţi.În celelalte coşuri se aşează cîte douăsprezece punţi( bucăţi de pânză) şi doisprezece colăcei , care se întind atunci când pe drum se prohodeşte şi apoi se dau de pomană la oameni săraci.Ele simbolizează cele douăsprezece vămi prin care trece sufletul către viaţa veşnică. Tot în casă se împodobeşte pomul , cu tot felul de colăcei( pupeze, scăriţe,sfinţişori, flori,toiagul), bomboane, fructe( mere, portocale, lămâi), iar la bază se pun pomene anume pregătite. Se aşează coliva pentru dus la cimitir în vasul special adus de la biserică, se ornează cât mai frumos, după măiestria bucătăresei: crucea care înseamnă că repausatul a fost creştin, pomul vieţii şi alte modele.

După slujba din casă, sicriul este scos afară. Familia rămâne cîteva clipe în camera unde a stat mortul, în semn de dureroasă despărţire.După aceasta ies afară lângă sicriu şi ascultă predica preotului , în care se aminteşte despre felul în care a trecut prin viaţă acel om, ce a realizat, câţi copii a avut. Cei dragi şi apropiaţi îl plâng, îl bocesc. Dacă este noră, spune: „ Iartă-mă, mamă, iartă/ Dacă ţi-am greşit vreodată, /Ţi.am fost noră şi nu fată.”Urmează momentul când se dă de pomană, de sufletul mortului.Ruda cea mai apropiată dă peste sicriu: optsprezece găleţi, ce au legate căni, colăcel şi fel de fel de materiale, cămăşi, pături, în funcţie de starea materială a fiecăruia.Acestea se dau:celor ce au scăldat, celor de la groapă, de la

28

năsălie, de la maşină, de la sfeşnice, bucătăreselor .Se mai dau de pomană mulţi şi foarte mulţi colaci mari cu ştergare şi lumânări.

Se porneşte cortegiul, în frunte mergând coroanele, apoi prapurii, coriştii, care au primit şi ei lumânare, ştergar şi colac, preoţii, căruţa sau maşina cu mortul , iar în urmă , rudele şi ceilalţi oameni care au venit să-l conducă pe ultimul drum pe cel adormit.Se trag tot timpul clopotele, vestind apropierea de biserică. Se face slujba, apoi se merge la cimitir, unde este coborât în groapă, după ce familia şi-a luat rămas –bun şi ierăciune.

Urmează praznicul. Familia invită toţi oamenii la praznic, acasă, unde servesc bucate tradiţionale şi spun „ bodaproste”.

După înmormântare, se merge seara la tămâiat mormântul, timp de nouă zile. În continuare, se fac praznice la trei zile, la nouă zile, dar cel mai important este cel de patruzeci de zile, când sufletul se înfăţişează la judecată particulară, pentru că judecata dreaptă va fi la sfârşitul lumii. Apoi urmează praznicul de un an şi în fiecare an ,în continuare, până la şapte ani.

În Bosanci , se respectă cultul morţilor cu toată rânduiala acestui obicei, chiar şi în zilele noastre.

Pe lângă pomenirile enumerate, se mai fac slujbe speciale în Postul Mare, la biserică, a treia zi de Paşti şi la Bobotează, când se fac pomeniri la cimitir.De asemenea, la Duminica mare, de Moşi.

OBICEIURILE CALENDARISTICE

PRIMĂVARA

Obiceiurile calendaristice din Bosanci se concentrează mai ales primăvara şi iarna. Se spune că , pe vremuri, erau tradiţii legate de muncile de primăvară. Când se ieşea la arat prima dată, se înconjura de trei ori cu tămâie carul cu boi, ca să fie de bun augur( producţii mari). La Sfântul Gheorghe, când este hramul bisericii din Bosanci, se practica urzicatul de dimineaţă tare, până ce răsare soarele, pentru a fi iuţi ca urzicile. Se punea brazdă de iarbă , cu ramură de salcie înfiptă în ea, pe stâlpul porţii, ca semn al începutului de vegetaţie şi pentru a aduce sfinţenie naturii. În tradiţie se spune că sfântul a scăpat lumea de scorpie şi, în amintirea acestui fapt, toţi creştinii trebuie să pună frunzare la stâlpii caselor şi ai porţilor. Acestea îi apără de duhuri rele. Tot dimineaţa tare, de Sf. Gheorghe, se semăna busuioc. Când hramul bisericii cădea în Postul Mare, bosâncenii îl sărbătoreau în prima duminică de după Paşti, de Duminica Tomei.

Când tuna prima dată, oamenii îşi loveau capul de un obiect de fier, ca să fie tari ca fierul. Când ieşea prima furnică, trebuia mâncată, pentru a fi harnici ca furnicile. În Vinerea Seacă, din Postul Paştelui, se scăldau oamenii înainte de răsăritul soarelui, cu stroh de fân sau paie luate de la Crucea de gheaţă, de la Bobotează., pentru a le merge bine tot anul .Când cânta prima dată cucul, trebuia să ai bani în buzunar, ca să fii bogat anul acela.Dacă îţi cânta în faţă, îţi mergea bine. Dacă vedeai primăvara un cocostârc, tot lucrul îl făceai singur. Dacă vedeai mai mulţi, aveai ajutoare la lucrul câmpului.

29

Cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, ce are loc în anotimpul primăvara, esta Paştele . Ea este marcată de anumite obiceiuri, tradiţii specifice satului, care se păstrează şi astăzi.

În această zi, se mergea la biserică cu haine noi, pregătite din timp, cu multă trudă. Femeile ţeseau ştergare frumoase, le albeau, le pregăteau pentru a acoperi coşărcuţa cu care duceau pasca la sfinţit, dimineaţa , după slujba de Înviere. După felul în care arăta ştergarul, era apreciată gospodina. Noaptea, toţi creştinii participau la slujbă şi se întorceau acasă cu lumânarea aprinsă. Nu mâncau până nu se spălau cu ouă roşii sfinţite şi cu bani, pentru a fi sănătoşi şi bogaţi în anul acela. Bucatele tradiţionale erau: pasca cu brânză, cu vargă şi cruce pe mijloc, ouă roşii,slănină,caş şi carne de miel. Pentru bosânceni prima zi de Paşti este sfântă şi astăzi. Nu se fac vizite, se serbează în familie, în pace şi armonie. Creştinii se salută cu formula de adresare: „ Hristos a Înviat!” / „ Adevărat a înviat!”- formulă ce se foloseşte până la Înălţarea Domnului,când se spune” Hristos s- a Înălţat!”

VARA

În acest anotimp se sărbătoresc Moşii de Vară, de Duminica Mare, când se aşeaza la fiecare poartă o ramură de tei şi în casă, pe deasupra uşilor. Teiul se duce şi la biserică, unde este sfinţit. Ramura este aşezată, apoi, la icoanele din casă, întocmai ca salcia de Florii. Înainte era obiceiul ca să se meargă cu „ moşi” la rude, la naşii de cununie, în semn de respect pentru ei. Pe lîngă alte obiecte casnice se mai dădeau şi plăcinte cu brânză de oi şi mărar.

În anotimpul vara se mai faceau înainte şi slujbe speciale pentru ploaie, când se scotea prosesia din biserică şi se mergea cu procesiunea în jurul satului, făcând slujbe în genunchi, la fântâni, pentru ca bunul Dumnezeu să dăruiască ploaia cea binecuvântată pentru pământ, animale şi oameni. Aceste slujbe se mai fac şi astăzi, atunci când este necesar.

IARNA

Toate sărbătorile şi praznicele creştine ne vorbesc despre unele evenimente sau fapte din viaţa Mântuitorului.Praznicul Naşterii Domnului are o importanţă deosebită pentru bosânceni, ca şi pentru toţi creştinii. În preajma Crăciunului, se restituie lucrurile împrumutate din sat, deoarece se spunea că nu era bine să ai lucruri împrumutate. Datinile de Crăciun se pregăteau cu mult înainte, când se formau cetele de colindători.Copiii aveau repertoriul lor de datini, diferit de cel al tinerilor sau al adulţilor. Specificul satului Bosanci este faptul că aici se merge cu colinda în prima zi de Crăciun, seara, deoarece se respecta cu stricteţe postul Crăciunului.Copiii porneau colindul încă de pe la prânz şi mergeau ,pe rând , pe la toate casele.Ei erau răsplătiţi cu colăcei,mere, pere şi nuci, dar în zilele noastre gazdele oferă mai ales bani şi dulciuri.

Odată cu lăsarea întunericului, se auzeau colindele cetelor de flăcăi, care străbăteau satul de la un capăt la altul, pe întreg parcursul nopţii. Tinerii se îmbrăcau în costume populare tradiţionale, cu sumane sau cojoace, având căciuli împodobite cu mirtă şi muşcate.Şeful cetei avea panglici la căciulă. Demult, demult se acompania

30

colinda cu fluierul şi ciurul, mai apoi se angajau muzicanţi care însoţeau tinerii la colindat. Mai ales când era colindată o fată ce se pregătea de nuntă, primea colinda cu muzică. La sfârşit, flăcăii erau invitaţi în casă, ospătaţi şi răsplătiţi, iar mai apoi se încingeau la dans.Urma rândul adulţilor să pornească cu colinda .Se grupau şi mergeau pe la rude, la vecini şi tot colindau până la Bobotează. Acest obicei se păstrează şi astăzi. Gospodarii merg cu colinda la prieteni , rude, ca şi în trecut.

Cea mai veche colindă din Bosanci este cea care se cânta la Bobotează, „ Asta-i seara lui Crăciun”:

I-asta-i zi spre lăudată, De la Dumnezeu lăsată .Fac îngerii mare sfat,Sfătuiri , dumnezeiri,De-ale lui Hristos zidiri, Să facă vase de piatră,Să la ducă la fântână, Să le umple cu-apă pline.Să le ducă- nuntr-un casă, Nuntr-un casă, sus pe masă.Iisus le-a blagoslovitŞi din ele am servit.I-asta-i seara, seara lui Crăciun.

În partea numită „ Vârâţi” a satului se colinda „ Colo sus la Răsărit”, tot o colindă veche, cântată de flăcăii care mergeau la o anume fată cu colinda, cu muzica.

Colo sus,la Răsărit

31

Glasul colindătorilor pe scena Bisericii Sf. Gheorghe , în prima zi de Crăciun

Este-un măr mândru-nflorit Cu crengile la pământŞi cu mere de argintŞi-a dat Dumnezeu un vântŞi-a dat mere la pământMaica Domnului le-a strâns Şi-a făcut din ele –un vin,C-a ştiut că noi venim. Busuioc şi barbanoc,Rămâi gazdă cu noroc.Busuioc şi mintă creaţă,Rămâi gazdă sănătoasă.Cucoş negru a cântatŞi-am gătit de colindat.

Astăzi, în Bosanci rămâi impresionat de colindele interpretate de corul bărbătesc bisericesc,condus de Zamfir Găitan, care fac să tremure ferestrele atunci când cântă „ O, ce veste minunată”, „Domn, Domn, să-nălţăm”, „ Iată, vin colindători”.Această tradiţie, a mersului cu colinda nu se uită, ea constituie farmecul sărbătorilor, de aceea ,cu siguranţă , va fi dusă şi mai departe.

Tradiţiile de Anul Nou au alte semnificaţii. Înainte se făceau mulţi mascaţi, care puteau astfel, la adăpostul măştilor, să critice anumite moravuri.Se făceau măşti hidoase, de urs . Pentru cap, se folosea un schelet metalic , drept suport peste care se întindea o piele de viţel sau de miel. De la gât în jos, corpul celui care se masca era acoperit cu blană, cusută direct pe haine sau cusută ca un costum care se îmbrăca cu uşurinţă. Erau şi ursari, care aveau haine colorate. Urşii jucau la comanda lor, loveau pământul, se rostogoleau, mureau, apoi înviau, reluând jocul, respectând astfel succesiunea anotimpurilor. De Anul Nou se făceau foarte mulţi mascaţi, care se adunau în centrul satului şi cântau celor ce îi întâlneau versuri anume pregătite, glumeţe, prin care criticau persoanele respective.Toată lumea râdea, nu se supăra nimeni . Ieşea tot satul să-i vadă şi să-i audă pe mascaţi, cu toate că era gerul destul de aspru.

O tradiţie specifică Bosanciului este jocul „ împăraţilor”, „ frumoşii”de Anul Nou. Cu acest joc, tinerii parodiau stăpânirea austriacă, cea care îi asuprea.. La cumpăna anilor , oamenilor le era permis să se revolte şi să critice sub această mască. Pe cap purtau ceacuri din pene de gâscă, colorate, unice în zonă.Erau îmbrăcaţi în costume speciale, de împărat şi împărăteasă, căreia nu-i lipsea cămaşa cu mure, cusută cu mărgele. Aceste costume se păstrează şi astăzi şi sunt foarte valoroase. Cântecul „ împăraţilor ”de la Bosanci era:

Frunză verde, lin ,pelin,Uşurel şi numai lin,Împăraţii vin acum.Frunzuliţă măr mustos,Mândri-s tari şi frumoşi,Vin pe drumul satelorDe dragul mândruţelor.Hai şi asta nu-i aşa,Numai gura ta cea rea, M-a –nvăţat a zice- aşa

32

Gura mea zice mai bineŞi-mpăraţii joacă bine,La case de gospodari,Anul Nou întru mulţi ani!

Frunză verde bujorel, Numai lin la apăsat,Ca mândra la sărutat.Frunzulică pătrunjel, Pe bătute, măi flăcăi,Înainte şi- napoiC-aşa-i jocul pe la noi.

Vai , săracii împăraţi,Mândri-s , măi şi-mpăunaţiFoaie verdi trii scaieţi,Scoateşi sabia , băieţi,Şi luptaţi ca Feţi – Frumoşii,Voiniceşte şi-n dreptate,S-alungăm răul din sate.

I-auzi una,I-auzi două,I-auzi douăzeci şi nouă.I-auzi două,I-auzi patruAşa joacă împăratulŞi se bucură tot satul.

Foaie verde pădureţ,Pe schimbate, măi băieţi.Frunzuliţă şi-o laleaŞi apoi ne-om înturna.

I-auzi una,I-auzi două,I-auzi patruzeci şi nouă.I-auzi două,I-auzi treiPuneţi sabia –napoi Şi-o bătută, bade hăi. Hopa-aşa şi iar aşa,Multă vreme-om mai juca.Om juca cât om trăi.Om cosi pârloagili,Pe urmă ne-om hodini.

Foaie verde de măcriş,Împăraţii încruciş,

33

Înainte, înapoi,Împăraţii câte doiPe-nturnate, măi ficiori.

Joacă doamna cu-mpăratu,De se bucură tot satul.Uşurel şi numai lin,Anul Nou ca să-l cinstimHaida roată, măi feciori,De-o sută cincizeci de ori.

Frunză verde solz de peşte,Jocul nostru se găteşte.Şi-am zis verde de-avrămeasă,Şi-om pleca la altă casă.Foaie verde , busuioc, Împăraţii stau pe loc,Sănătate, „ La mulţi ani”!La gazde şi gospodari,Iar la anul când venim ,Bucuroşi să vă găsim. Ura ! şi Vivat!

Tot de Anul Nou se mergea şi cu uratul. Copiii mergeau cu „Pluguşorul”, având clopoţei, fiecare.Alţii, mai mari ,mergeau cu „ buhaiul”: unul ura, altul trăgea la buhai, altul pocnea din bici, de răsuna satul. Astăzi , copiii sunt la fel de entuziaşti când merg cu uratul, ca şi în trecut. Doar că spun urătura din ce în ce mai scurtă şi vor tot mai mulţi bani, drept răsplată. Iată câteva frânturi din urăturile copiilor de altădată:

Logofete, logofete,Cum ţi-i habarul, băiete?Habaru-i bine, stăpâneC-am prins sara lui Sfântul Vasile.Hăi,hăi!La anul şi la mulţi ani!

Noi nu suntem de-aici , coleaSuntem de la Buda Veche,Unde are mâţa streche,Motanul pe-afară fuge,Pentru –o lingură de lapte dulce.Noi suntem de la Galaţi,Unde plouă cu cârnaţiŞi trăsneşte cu slăninăŞi cu câte-o strachină de făină.

34

Aho, aho, boieri de-a rându,Mi-o luat căciula vântul,Şi mi-o dus-o prin copaciŞi mi-o umplut-o cu colaciŞi mi-o dus-o mai la valeŞi mi-o umplut-o cu parale.La anul şi la mulţi ani!

Boboteaza încheie ciclul sărbătorilor de iarnă. Ea se sărbătorea în a şasea zi de la Anul Nou.

În această zi se fac şi se prind farmecele şi descântecele, se află ursitul, se fac prorociri ale timpului şi ale belşugului în noul an. În Ajunul Bobotezei, se pregătea o masă cu douăsprezece feluri de mâncare: colivă din grâu pisat, fiert, îndulcit cu miere, bob fiert, fiertură de perje sau prune afumate, borş de fasole albă , în care se fierb colţunaşi mici, umpluţi cu ciuperci,borş de peşte, vărzare, plăcintă cu mac,găluşte umplute cu crupe. Tot în Ajun, grupuri mari de copii umblă din casă în casă, pentru a vesti sosirea preotului cu „ crucea”.Ei strigă: „ Chiraleisa!”, de trei ori. La noi, preotul era aşteptat cu lumânarea aprinsă. Gospodina punea pe crucea preotului cel mai frumos fuior de cânepă. Se credea că firele acestuia vor prinde toate relele, că fuiorul devenea o punte peste care vor trece sufletele morţilor. În Bosanci este obiceiul ca pompierii satului să construiască o cruce de gheaţă la biserică şi acolo se oficia slujba de sfinţire a apei. Acest obicei se păstrează şi astăzi, iar după slujbă se merge cu prosesia pe la toate instituţiile satului, stropindu-se cu aghiazmă. Formaţia de pompieri strigă „ Chiraleisa!”, iar cântăreţii cântă „ În Iordan botezându-te, Tu, Doamne”.

35

36

La slujba de resfinţire a Bisericii Sf. Gheorghe din Bosanci- Formaţia civilă de pompieri

CICLUL DUMINICAL

HORA

Bosâncenii au fost şi sunt oameni harnici, care au ştiut întotdeauna să împletească munca cu jocul . În Bosanci se organizau două hore: la Ratuş, în centru şi la Crâşmă, în piaţa de la biserică. Se făceau două hore pentru că era foarte mult tineret şi nu încăpeau la un loc.Bosâncenii mai gospodari şi mai „ băţoşi” organizau hora, tocmeau calfe, fanfara.Locul unde se făcea era îngrădit cu sârmă şi pari. Se lăsa o intrare, pentru plată. În fiecare duminică se organiza bal şi horă ( balul era dimineaţa).Muzicanţii veneau dimineaţa, erau puşi la masă la o casă cu fete sau flăcăi.Acolo se adunau tineri şi jucau la casa aceea, căci era gratuit,cam o oră, o oră şi jumătate şi se numea bal. Fetele şi băieţii veneau îmbrăcaţi numai în costum naţional. Fetele aveau şi fuste înflorate, umblau cu capul descoperit, cu flori în cap, cu coroniţă din flori naturale. Băieţii se încălţau cu ciubote, fetele aveau pantofi, ghete cu toc. Cămăşile de sărbătoare erau din bumbac. Băieţii aveau pălării din nagară, cu pană de struţ, păun la pălărie. Se iscau bătăi de la fete, de la muzică, cereau anumite cântece. Flăcăii mai aprigi apelau la cuţitul lor nelipsit şi rezolvau conflictul în mod sângeros. Mulţi tineri au fost răniţi sau şi-au pierdut chiar viaţa în astfel de confruntări. De aceea, bosâncenii erau cunoscuţi peste tot drept „ cuţitari”, o pecete care astăzi nu se mai justifică.

Bătrânii, părinţii priveau pe margine, le ţineau bunghiţele.Fetele erau atent supravegheate, nu stăteau o clipă singure. După ce se măritau femeile nu mai umblau cu capul descoperit. Se juca şi se striga : „ Cine joacă şi nu strigă,/ Facă-se i-ar gura strâmbă.” Se făceau „ ruseşti” foarte mari. Fetele care primeau hurta de Anul Nou intrau gratuit, de asemenea prietenele calfelor. Înainte de asfinţitul soarelui, fetele plecau acasă , nu aveau voie să stea târziu.Ele respectau această regulă, cu stricteţe, căci îşi iubeau şi respectau părinţii, neîndrăznind să le iasă din cuvânt. Pe vreme rea horele se organizau în cabinet, actualul cămin cultural.

37

Ansamblul “ Hora satului”la aniversarea şcolii

ŞEZĂTOAREA

Înainte, se organizau clăci de tors lână, cânepă, în serile de iarnă. Se adunau fete şi flăcăi. Fetele torceau, iar flăcăii ţineau fusele. Gazda făcea sarmale. Toamna erau clăci de desfăcat porumb. Se spuneau glume, se cânta şi se muncea cu spor .Copiii mai mult se jucau, se ascundeau prin pănuşi, nu le era somn, le plăcea să stea şi să asculte glumele şi poveştile celor mari. Vara ,oamenii se ajutau între ei la construitul caselor. Se făcea slujbă la temelie, se puneau flori de busuioc, bani, iar când se ajungea la acoperiş, se punea o prăjină cu prosoape, în semn de mulţumire că au terminat casa. Femeile umblau cu furca pe la alte case, pentru a avea mai mult spor la tors.

Un obicei mai trist era cătănia.Tinerii erau duşi la oaste cu muzică, cu bocete, pentru că armata dura şapte ani.Se cânta:„ Eu plec, satule din tine, La duşmani le pare bine,Numai mie-mi pare rău, Căci eu plec din satul meu.Eu din sat când am plecat, Ochii mei au lăcrimatŞi mândruţa a oftat.Eu plec, dragă , la armată,Tu rămâi plângând în poartă.

38

CORUL BISERICESC

În anul 1894, învăţătorul Pastei Sandru înfiinţează în fruntaşa comună Bosanci, judeţul Suceava, un cor bisericesc de plugari, format din 24 de persoane.În scurt timp, corul a făcut progrese uimitoare. Iată cum aprecia preotul satului,Roman Bârgăuan, tânăra formaţie:” Corul condus de zelosul învăţător Pastei Sandru intonează cântări bisericeşti de ţi-i mai mare dragul să-l asculţi.”

Între manifestările artistice ale corului, cronica paohială le consemnează pe cele din zilele Naşterii Domnului, Anul Nou şi Boboteaza.Este menţionată în mod deosebit de elogios, solemnitatea religioasă care a avut loc în anul 1895, de Bobotează, când s-a oficiat Sf. Liturghie cât se poate de pompos. Corul a cântat de la

39

biserică şi până la fântâna de lângă şoseaua districtuală, troparul „În Iordan botezându-te, tu, Doamne...”, iar la Liturghie , răspunsurile de Isidor Vorobchievici.

Prin anul 1907, învăţătorul Emanuil Mihăiescu reorganizează corul, reîmprospătându-l cu noi corişti. De acum înainte, activitatea corului va fi permanentă. El se va menţine decenii de-a rândul, în fruntea acţiunilor culturale din Bucovina. La conducerea corului vor trece mai mulţi dirijori, toţi cântăreţi de strană: Gavril Popovici-1917-1923, Emilian Beuca-Costineanu,1923-1941, Ilie Papuc, 1945-1960, Zamfir Găitan, din 1960 şi până în prezent.

Corul a luat parte la multe concursuri şi festivaluri corale. El numără astăzi peste 60 de membri, care duc cu cinste, mai departe, faima înaintaşilor.Coriştii din Bosanci sunt invitaţi peste tot unde au loc sfinţiri de biserici, slujbe cu arhiereu, înmormântări., iar acum, de câţiva ani încoace , sunt invitaţi şi în alte judeţe( Bacău) şi la Muzeul Satului, din Bucureşti. Oriunde merg atrag atenţia prin faimoasele costume naţionale şi prin armonia glasurilor, care pătrund în inimă şi te emoţionează profund atunci când le asculţi.

În Bosanci erau multe şi frumoase obiceiuri şi multe se păstrează şi astăzi,

preluate de la părinţi, bunici sau învăţate la şcoală, care are un rol important în păstrarea acestor tradiţii strămoşeşti. Nouă, bosâncenilor de azi, ne revine sarcina şi bucuria de a duce mai departe frumuseţea portului naţional, a obiceiurilor calendaristice, a ritualurilor atât de încărcate de semnificaţii şi înţelepciune, create de oameni simpli, dar maeştri în arta de a îmbina cuvintele şi gesturile, pentru ca viaţa să se deruleze firesc, după canoanele stabilite în vechime, dar atât de viabile şi astăzi.

Culese şi prelucrate de înv. Carvaţchi Ileana şi înv. Ieremie Zenaida, din Bosanci

40

Corul bărbătesc bisericesc la centenarul bisericii Sf. Gheorghe din Bosanci

CUPRINSPaşi spre amintiri.........................................................................................................2Bucovina- „ Cheia Moldovei”.....................................................................................4Bosanci-leagăn de autentică tradiţie românească........................................................5Arta populară. Portul...................................................................................................8Meşteşuguri tradiţionale............................................................................................14Obiceiurile-Ciclul familial.Naşterea..........................................................................17Nunta..........................................................................................................................19Înmormântarea...........................................................................................................27Obiceiuri calendaristice.............................................................................................29Ciclul duminical........................................................................................................37Corul bisericesc.........................................................................................................39

41

42

1907

2007