Trădarea cazacilor

5
Trădarea cazacilor Trădarea cazacilor, (cunoscută și ca Tragedia de pe Drau (Drava) sau Masacrul cazacilor de la Lienz) [1][2][3] se referă la repatrierea forțată în URSS a cazacilor și a altor etnici ruși care luptaseră în rândurile armatei germane în timpul celui de-al doilea război mondial. Repatrierea acestor soldați a fost hotărâtă în timpul Conferinței de la Ialta. Cei mai mulți dintre repatriați erau cetățeni sovietici, dar erau și cetățeni ai altor țări, care părăsiseră Rusia mai înainte de încheierea războiului civil, sau care se născuseră în exil. [4] Acești cazaci și ruși, care au luptat împotriva Aliaților în rândul forțelor Axei, au fost etichetați drept „fasciști”, dar odată cu ei au fost repatriați și membrii familiilor lor, (femei, copii sau, bă- trâni). Cazacii care au luptat împotriva Aliaților nu au conside- rat că serviciul militar în rândurile armatei germane este o trădare a „patriei-mamă” Rusia, ci o continuare a luptei lor împotriva guvernului comunist, în special împotriva bolșevismului în general. Nikolai Tolstoy a descris aces- te evenimente care au rezultat din înțelegerile de la Ialta, care nu au fost cunoscute în occident, drept „Trădarea secretă”. Operațiunea de repatriere organizată de brita- nici la Lienz, Austria, este cea mai cunoscută și mai bine studiată, deoarece cazacii s-au răsculat împotriva britani- cilor. 1 Cadru general În timpul războiului civil (1917 – 1923), mai multe mii de ruși s-au înrolat în Armata Voluntarilor și în Mișcarea Albă și au luptat împotriva Armatei Roșii bolșevice. Armatele căzăcești, (în număr de 11 la începutul primului război mondial), au format grosul efectivelor Mișcării Albe. Astfel, cazacii au devenit cea mai puternică forță antirevoluționară angajată în luptă cu forțele guvernului bolșevic. Pentru acest motiv, Troțki a impus „decazacizarea” ca pedeapsă colectivă împotriva cazacilor, în mod special a celor de pe Don și a celor din Kuban. O parte a cazacilor au reușit să fugă în Balcani, unde au înființat Uniunea generală a combatanților ruși, ROVS. Cazacii care au rămas în Rusia au suportat un deceniu de represiuni continui, printre care răpirea pământurilor strămoșești, asimilarea și deznaționalizarea forțată, re- presiunea religioasă, deportarea și, nu în ultimul rând, decimarea prin înfometare. Represiunea a mai scăzut în intensitate, iar cazacii au reprimit unele privilegii du- pă publicarea romanului „Pe Donul liniștit” (1934) de Mihail Șolohov. [5] 2 Al doilea război mondial Pe 22 iunie 1941, Germania Nazistă a declanșat atacul împotriva Uniunii Sovietice prin Operațiunea Barba- rossa. Imediat după atac, unii dintre liderii ROVS, în principal emigranții cazaci Piotr Krasnov și Andrei Șkuro, i-au cerut permisiunea ministrului nazist al propagandei Joseph Goebbels să lupte alături de ger- mani împotriva Rusiei bolșevice. Goebbels a fost încântat de idee și, începând cu anul 1942, generalii Krasnov și Șkuro au organizat o forță căzăcească prin recrutarea unor prizonieri de război sovietici capturați de Wehrmacht. Aceștia urmau să lupte sub comanda generalului Helmuth von Pannwitz. [6] Wehrmachtul a acceptat ca militarii cazaci să formeze propriile lor unități, cu uniforme și însemne distincte. Astfel, a fost formată „Divizia I de cazaci” în anul urmă- tor. Deși unitățile de cazaci au fost formate pentru lupta împotriva comuniștilor, până în momentul în care ele au fost gata de acțiune, Armata Roșie reușise deja să elibe- reze cea mai mare parte a teritoriului ocupat de naziști, iar aceasta a făcut ca ele să fie transferate în Balcani, unde au fost implicate în lupta împotriva partizanilor iugoslavi comandați de Josip Broz Tito. [7] Spre sfârșitul războiului, unitățile de cazaci au trecut sub controlul Waffen-SS. 3 Consecințele înțelegerilor de la Ialta și Teheran Printre altele, înțelegerile semnate la Ialta și Teheran de către președintele SUA Roosevelt, presedintele sovietic Stalin și primul ministru britanic Churchill au determinat soarta cazacilor care nu au luptat pentru URSS, chiar și a celor care au fost prizonieri de război ai germanilor. Stalin a obținut acceptul aliaților occidentali pentru re- patrierea a tuturor cetățenilor sovietici ținuți prizonieri. Se pare că Roosevelt și Churchill s-au temut ca sovieticii să întârzie sau chiar să refuze eliberarea prizonierii aliați din lagărele germane eliberate de Armata Roșie. [8] După semnarea înțelegerilor de la Ialta, Churchill l-a întrebat pe Stalin: „Au luptat cazacii și alte minorități împotriva 1

description

istorie

Transcript of Trădarea cazacilor

Page 1: Trădarea cazacilor

Trădarea cazacilor

Trădarea cazacilor, (cunoscută și ca Tragedia de peDrau (Drava) sau Masacrul cazacilor de la Lienz)[1][2][3] se referă la repatrierea forțată în URSS a cazacilorși a altor etnici ruși care luptaseră în rândurile armateigermane în timpul celui de-al doilea război mondial.

Repatrierea acestor soldați a fost hotărâtă în timpulConferinței de la Ialta. Cei mai mulți dintre repatriațierau cetățeni sovietici, dar erau și cetățeni ai altor țări,care părăsiseră Rusia mai înainte de încheierea războiuluicivil, sau care se născuseră în exil.[4] Acești cazaci și ruși,care au luptat împotriva Aliaților în rândul forțelor Axei,au fost etichetați drept „fasciști”, dar odată cu ei au fostrepatriați și membrii familiilor lor, (femei, copii sau, bă-trâni).Cazacii care au luptat împotriva Aliaților nu au conside-rat că serviciul militar în rândurile armatei germane esteo trădare a „patriei-mamă” Rusia, ci o continuare a lupteilor împotriva guvernului comunist, în special împotrivabolșevismului în general. Nikolai Tolstoy a descris aces-te evenimente care au rezultat din înțelegerile de la Ialta,care nu au fost cunoscute în occident, drept „Trădareasecretă”. Operațiunea de repatriere organizată de brita-nici la Lienz, Austria, este cea mai cunoscută și mai binestudiată, deoarece cazacii s-au răsculat împotriva britani-cilor.

1 Cadru general

În timpul războiului civil (1917 – 1923), mai multemii de ruși s-au înrolat în Armata Voluntarilor și înMișcarea Albă și au luptat împotriva Armatei Roșiibolșevice. Armatele căzăcești, (în număr de 11 laînceputul primului război mondial), au format grosulefectivelor Mișcării Albe. Astfel, cazacii au devenit ceamai puternică forță antirevoluționară angajată în luptă cuforțele guvernului bolșevic. Pentru acest motiv, Troțki aimpus „decazacizarea” ca pedeapsă colectivă împotrivacazacilor, în mod special a celor de pe Don și a celor dinKuban. O parte a cazacilor au reușit să fugă în Balcani,unde au înființat Uniunea generală a combatanților ruși,ROVS.

Cazacii care au rămas în Rusia au suportat un deceniude represiuni continui, printre care răpirea pământurilorstrămoșești, asimilarea și deznaționalizarea forțată, re-presiunea religioasă, deportarea și, nu în ultimul rând,decimarea prin înfometare. Represiunea a mai scăzut

în intensitate, iar cazacii au reprimit unele privilegii du-pă publicarea romanului „Pe Donul liniștit” (1934) deMihail Șolohov. [5]

2 Al doilea război mondial

Pe 22 iunie 1941, Germania Nazistă a declanșat ataculîmpotriva Uniunii Sovietice prin Operațiunea Barba-rossa. Imediat după atac, unii dintre liderii ROVS,în principal emigranții cazaci Piotr Krasnov și AndreiȘkuro, i-au cerut permisiunea ministrului nazist alpropagandei Joseph Goebbels să lupte alături de ger-mani împotriva Rusiei bolșevice. Goebbels a fostîncântat de idee și, începând cu anul 1942, generaliiKrasnov și Șkuro au organizat o forță căzăcească prinrecrutarea unor prizonieri de război sovietici capturațide Wehrmacht. Aceștia urmau să lupte sub comandageneralului Helmuth von Pannwitz.[6]

Wehrmachtul a acceptat ca militarii cazaci să formezepropriile lor unități, cu uniforme și însemne distincte.Astfel, a fost formată „Divizia I de cazaci” în anul urmă-tor. Deși unitățile de cazaci au fost formate pentru luptaîmpotriva comuniștilor, până în momentul în care ele aufost gata de acțiune, Armata Roșie reușise deja să elibe-reze cea mai mare parte a teritoriului ocupat de naziști,iar aceasta a făcut ca ele să fie transferate în Balcani, undeau fost implicate în lupta împotriva partizanilor iugoslavicomandați de Josip Broz Tito.[7] Spre sfârșitul războiului,unitățile de cazaci au trecut sub controlul Waffen-SS.

3 Consecințele înțelegerilor de laIalta și Teheran

Printre altele, înțelegerile semnate la Ialta și Teheran decătre președintele SUA Roosevelt, presedintele sovieticStalin și primul ministru britanic Churchill au determinatsoarta cazacilor care nu au luptat pentru URSS, chiar șia celor care au fost prizonieri de război ai germanilor.Stalin a obținut acceptul aliaților occidentali pentru re-patrierea a tuturor cetățenilor sovietici ținuți prizonieri.Se pare că Roosevelt și Churchill s-au temut ca sovieticiisă întârzie sau chiar să refuze eliberarea prizonierii aliațidin lagărele germane eliberate de Armata Roșie. [8] Dupăsemnarea înțelegerilor de la Ialta, Churchill l-a întrebatpe Stalin: „Au luptat cazacii și alte minorități împotriva

1

Page 2: Trădarea cazacilor

2 5 ALTE REPATRIERI

Churchill, Roosevelt şi Stalin la Ialta

noastră”, la care acesta din urmă a răspuns: „Ei au luptatcu ferocitate, ca să nu spunem cu bestialitate, pentrugermani”.[8]

Spre sfârșitul războiului, Piotr Krasnov și alți lidericazaci l-au convins pe Hitler să permită civililor șinecombatanților cazaci să se așeze definitiv în regiuneamai slab populată Carnia, din Alpii italieni. Cazacii s-aumutat aici și au fondat mai multe stanițe, cu administra-ție, biserici, școli și trupe de ordine proprii.[9] Odată cuînaintarea Aliaților spre nordul Italiei, partizanii italienile-au cerut cazacilor să părăsească regiunea Carnia șisă plece spre nord, spre Austria. Aici, cazacii au fostfăcuți prizonieri lângă Lienz, pe malurile râului Drava.Britanicii i-au internat într-un lagăr de prizonieri încropitîn mare grabă. Timp de câteva zile, britanicii s-au purtatbine cu cazacii, dându-le acestora impresia că îi vortrata ca pe niște refugiați politic. În acest timp, unitățileArmatei Roșii s-au apropiat dinspre est, grăbindu-se săfacă joncțiunea cu trupele aliaților occidentali. Pentruscurt timp, cazacii au crezut că nu vor fi repatriați, fiindsub protecția britanicilor.

Britanicii au transportat pe 28 mai 1945 2.046 de ofițericazaci prizonieri, printre care și generalii Piotr Krasnov,Andrei Șkuro și Sultan-Ghirei Klîci, spre cel mai apropiatoraș deținut de Armata Roșie. Aici, britanicii i-au predatcomandantului local sovietic, care a dispus judecarea lorpentru trădare. Numeroși conducători cazaci nu fuseserăniciodată cetățeni sovietici, deoarece fugiseră din Rusiaîn perioada mai înainte de 1920. Astfel, ei nu puteau fijudecați pentru trădare. Cu toate acestea, unii dintre eiau fost executați imediat. Ofițerii cei mai importanți aufost judecați și executați la Moscova. Astfel, generalulPiotr Krasnov a fost executat prin spânzurare într-o piațăpublică. Generalul Helmuth von Pannwitz, care deșifăcea parte din Wehrmacht, fusese unul dintre principaliiorganizatori ai trupelor de cazaci recrutați din lagărelenaziste de prizonieri, a împărtășit aceeași soartă cu cei

pe care i-a comandat și a fost executat alături de alți cincigenerali și atamani la Moscova, în 1947.

Pe 1 iunie 1945, britanicii au transportat aproximativ32.000 de cazaci (împreună cu femeile, copii și bătrâ-nii care îi însoțeau) cu ajutorul autobuzelor și trenurilor,predându-i sovieticilor. Repatrieri forțate ale cazacilorde mai mică amploare au avut loc și în regiunile de ocu-pație americane din Austria și Germania. Numeroși ca-zaci au fost trimiși în lagărele de muncă ale Gulagului, înnordul Rusiei și în Siberia, unde mulți dintre ei au mu-rit de epuizare, foame sau boli. Cei care au supraviețu-it au fost amnistiați de Hrușciov în timpul campaniei dedestalinizare. Aproximativ două milioane de persoane aufost repatriate în URSS la sfârșitul celui de-al doilea răz-boi mondial.[10] Istoricii au calculat că, dintre aceștia, aufost repatriați 45.000 – 50.000 de cazaci, deși există es-timări care variază de la 15.000 la 150.000 de cazaci.

4 Lienz

Armata britanică a ajuns pe 28 mai 1945 la Lienz, laașa-numitul Camp Peggetz, unde se aflau 2.479 cazaci,dintre care 2.201 ofițeri și soldați.[10] Cazacii au fostinvitați la o „întâlnire” importantă cu oficialii britanici.Cazacii au fost informați că urmau să se reîntoarcă laLienz pe la șase seara. Cu toate acestea, unii dintrecazaci s-au arătat neîncrezători, dar comandanții brita-nici i-au reasigurat că se vor întoarce în aceeași seară.Unul dintre ofițerii englezi și-a dat cuvântul de onoarecă este vorba doar de o întâlnire oficială.[10] Repatriereacazacilor de la Lienz a avut un caracter aparte, deoarececazacii s-au opus cu violență încercării britanicilor de a-ipreda sovieticilor.

Julius Epstein avea să descrie în cartea sa Operation Kee-lhaul (1973) momentele dramatice ale repatrierii forțate.Astfel, unii dintre cazaci s-au sinucis. Restul a refuzatsă se urce în camioane. Soldații britanici, înarmați cuarme de foc și cu bastoane i-au bătut pe cazaci până uniidintre aceștia din urmă au rămas inconștienți, după carei-au aruncat literalmente în mașinile de transport.

Britanicii i-au transportat pe cazaci până în primul orașaflat sub controlul Armatei Roșii , unde au fost pre-dați autorităților militare sovietice. În orașul austriacTristach se află un monument ridicat în amintirea gene-ralului Helmuth von Pannwitz și a cazacilor în „Corpul alXV-lea SS de cavalerie cazacă”, morți în luptă, în prizo-nierat sau executați.

5 Alte repatrieri

Page 3: Trădarea cazacilor

3

5.1 Judenburg, Austria

În zilele de 1 și 2 iunie, aproximativ 18.000 de cazaci aufost predați sovieticilor lângă orașul austriac Judenburg.Dintre aceștia, aproximativ 50 – 60 de soldați și cam 10ofițeri au reușit să evadeze atacând gărzile cu ajutorul unorgrenade de mână, după care s-au refugiat în pădurile dinzonă.[11]

5.2 Fort Dix, New Jersey, SUA

Deși cel mai mare număr de cazaci repatriați au fost ceiprizonieri în Europa, a existat și un caz de repatriere for-țată de la Fort Dix, New Jersey, SUA. Autoritățile ame-ricane au hotărât să repatrieze în URSS 154 de persoane.Dintre aceștia, 3 s-au sinucis pe când se mai aflau încă peteritoriul american, iar șapte au fost răniți.[12][13]

6 Urmări

Ofițerii cazaci, mai realiști decât soldații de rând, au lu-at foarte serios în calcul posibilitate repatrierii forțate înURSS. Ei au sperat totuși ca britanicii să aprecieze luptalor anticomunistă, neavând nicio informație despre înțe-legerile de la Ialta. Când au descoperit intențiile aliaților,unii au evadat, posibil și cu complicitatea unor soldați șiofițeri aliați, [8] alții s-au opus, iar alții s-au sinucis. Ca-zacii care au scăpat de repatriere s-au ascuns prin păduriși munți, au fost ascunși de populația locală germană, iaralții s-au folosit de identități false. În cele din urmă, ei aufost primiți în lagăre de persoane strămutate, unde și-audeclarat identități false. Unii dintre emigrat în SUA, alțiiau devenit cetățenii unor state precum Germania, Franța,Italia sau Austria. Cei mai mulți cazaci și-au ascuns ade-vărata identitate până după prăbușirea Uniunii Sovietice.

6.1 Amnistierea cazacilor

După moartea lui Stalin (5 martie 1953), Hrușciov a de-clanșat procesul de destalinizare. Un prim grup de deți-nuți din lagărele de muncă sovietice a fost amnistiat pe27 martie 1953. pentru ca prevederile primului decret deamnistie să fie extinse pe 17 septembrie 1955. Cu toa-te acestea, anumite crime politice au fost excluse de laamnistiere.[14]

6.2 Monumete

În orașul austriac Lienz se află un cimitir cu optsprezecemorminte, cu un monument ridicat în amintirea „trage-diei de pe Drava”.

Monumentul cazacilor de la Lienz, Austria.

7 Vezi și• Operațiunea Keelhaul

• Armata Rusă de Eliberare

• Andrei Vlasov

• Helmuth von Pannwitz

8 Note[1] General-maior al Marelui Stat Major Poliakov (12

mai 1949). „Massacre of Cossacks at Lienz”.http://www.holycross-hermitage.com/pages/Orthodox_Life/cossacks.htm.

[2] Colonel W. V. Chereshneff (1952). The History of Cos-sacks. Rodina Society Archives

[3] Andrew Roberts. BLOOD ON OUR HANDS

[4] Andrew Roberts (4 iunie 2005). „BLOOD ON OURHANDS; They Surrendered in Good Faith Only to BeSent to Certain Torture and Death; the Betrayal of theCossacks 60 Years Ago Was Not the Work of the Nazisor the Red Army, but of British Politicians”. The DailyMail.

[5] V. E. Șambarov (2007). Казачество: История вольнойРуси. Algoritm Expo, Moscova. ISBN 987-5-699-20121-1

[6] François de Lannoy: Les Cosaques de Pannwitz: 1942–1945. Bayeux: Heimdal, 2000. ISBN 2-84048-131-6

[7] „WW2 German Cavalry Info”. http://www.ww2germancavalry.info/cossackunits.htm.

[8] John Ure (2002). The Cossacks: An Illustrated History.Londra: Gerald Duckworth. ISBN 0-7156-3253-1

[9] Sosirea cazacilor în Carnia

[10] „Jacob G. Hornberger Repatriation — The Dark Side ofWorld War II”. http://www.fff.org/freedom/0495a.asp.

Page 4: Trădarea cazacilor

4 10 LEGĂTURI EXTERNE

[11] General maior al Marelui Stat Major, Polikov. „Massacreof Cossacks at Lienz”. http://www.holycross-hermitage.com/pages/Orthodox_Life/cossacks.htm.

[12] „Information from sandiego.edu”. http://history.sandiego.edu/GEN/WW2tIMELINE/repatriate.html.

[13] Michael A. Ledeen. „It Did not Start with Elian”. http://www.aei.org/publications/pubID.11598/pub_detail.asp.

[14] „'Tony Cliff', Russia From Stalin To Khrushchev (1956)”.http://www.marxists.org/archive/cliff/works/1956/xx/stalintok.htm.

9 Bibliografie• Catherine Andreyev (1987). Vlasov and the Rus-sian Liberation Movement: Soviet Reality and Émi-gré Theories. Cambridge: Cambridge UniversityPress. ISBN 0-521-30545-4.

• Nikolai Tolstoy (1978). The Secret Betrayal. NewYork: Charles Scribner’s Sons. ISBN 0-684-15635-0.

• Nikolai Tolstoy (1981). Stalin’s Secret War. Lon-don: Jonathan Cape. ISBN 0-224-01665-2.

• John Ure (2002). The Cossacks: An Illustrated His-tory. London: Gerald Duckworth. ISBN 0-7156-3253-1.

• Samuel J. Newland (1991). Cossacks in the GermanArmy 1941–1945, London: Franc Cass. ISBN 0-7146-3351-8.

• Nikolai Tolstoy (1986). The Minister and the ma-ssacres. London: Century Hutchinson Ltd. ISBN0-09-164010-5

• Ian Mitchell (1997). The cost of a reputation. Laga-vulin: Topical Books. ISBN 0-9531581-0-1.

• JózefMackiewicz (1993). Kontra. London: Kontra.ISBN 0-907652-30-1.

• Harald Stadler/Martin Kofler/Karl C.Berger (2005).Flucht in die Hoffnungslosigkeit-Die Kosaken in Ost-tirol.Innsbruck.ISBN 3-7065-4152-1 8

10 Legături externe• Reîntoarcerea la scena crimei, Rutland Herald On-line

• A FOOTNOTE TO YALTA de Jeremy Murray-Brown

• Masacrul cazacilor de la Lienz, scrisoare scrisă degeneralul-maior Poliakov generalului-locotenent S.V. Denisov

Page 5: Trădarea cazacilor

5

11 Text and image sources, contributors, and licenses

11.1 Text• Trădarea cazacilor Source: http://ro.wikipedia.org/wiki/Tr%C4%83darea%20cazacilor?oldid=8669744 Contributors: Vali, Strainubot,CommonsDelinker, Turbojet, Ark25, Alexander Tendler, ArkBot, Xqbot, Ionutzmovie, Coffins, Ficatus, Addbot, BreakBot și Anonymous:3

11.2 Images• Fișier:Drau_Graveyard.JPG Source: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/2/2a/Drau_Graveyard.JPG License: CC-BY-SA-3.0Contributors:http://www.23hq.com/st9fan/photo/2022594 Original artist:

• Fișier:Gtk-dialog-info.svg Source: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/b/b4/Gtk-dialog-info.svg License: LGPL Contrib-utors: http://ftp.gnome.org/pub/GNOME/sources/gnome-themes-extras/0.9/gnome-themes-extras-0.9.0.tar.gz Original artist: David Vig-noni

• Fișier:Yalta_summit_1945_with_Churchill,_Roosevelt,_Stalin.jpg Source: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/d2/Yalta_summit_1945_with_Churchill%2C_Roosevelt%2C_Stalin.jpg License: Public domain Contributors: [1] The source web page in-clude the following caption: Photo #: USA C-543 (Color) Original artist: ?

11.3 Content license• Creative Commons Attribution-Share Alike 3.0