Ancheta şi jurnalismul de investigaţie – Manualul de Jurnalism – Sorin Preda

Ziaristul de investigaţie are nevoie de calităţi personale de neînlocuit: curaj, dinamism rapiditate

în mişcare, fler şi spirit de aventură. Ancheta e puţin prezentă în presa scrisă. Acest lucru nu

trebuie să ne mire, dacă ne gândim că:

Ancheta e un gen jurnalistic scump

Implică riscuri şi sancţiuni

Cadrul legal devine tot mai restrictiv, protejând intimitatea individului, fie concurenţa

economică loială

Definiţie

Ancheta este un demers jurnalistic menit să dezvăluie adevăruri incomode şi ascunse despre o

persoană publică, grup de interese, afaceri oneroase de diferite tipuri, încălcări ale legii,

evenimente neelucidate de mai mult timp.

„Dacă reportajul arată, ancheta demonstrează”. Subiectul anchetei este unul de interes general.

O adevărată anchetă nu poate fi:

Prezentarea faptelor dintr-o singură perspectivă

Simpla prelucrare a unor dosare de la Parchet sau oferite de persoane direct interesate să

impună o anumită lectură faptelor

Investigaţie sau anchetă penală

Termenul investigaţie jurnalistică este profund tautologic. În definitiv, orice acţiune jurnalistică

este rodul unei investigaţii. Problema care se pune mereu în cazul anchetei nu este dreptul

ziaristului de a investiga, ci „competenţa” sa în domeniu, riscul suprapunerii cercetării

jurnalistice cu activitatea unor organisme legal constituite.

Duşmanii investigaţiei

Jurnalistul de investigaţie îşi selectează propria informaţie şi o valorizează cu mijloacele lui

specifice. Dacă reportajul se centrează pe întrebarea „Cine?”, ancheta revine insistent la „de ce?”.

Primejdiile sunt nenumărate. Cea mai simplă dintre ele este „militantismul”, tonul părtinitor şi

dilatarea nepermisă a efectului. Urmează apoi excesul de informaţie, folosirea limbajului abstract

sau abundeţa surselor confidenţiale. O primejdie o reprezintă şi dosarele gata pregătite sau tema

prea generală. O anchetă plină de date statistice despre un subiect dat, nu înseamnă gazetăreşte

aproape nimic.

Trebuie să ne oprim la un singur subiect, să-l ilustrăm cu un fapt de viaşă dramatic, abia apoi

trecând la investigaţia propriu zisă.

Înainte de a porni munca de investigaţie trebuie să definim corect şi riguros câmpul tematic şi să

alegem un bun unghi de atac.

Genurile anchetei

O primă ierarhizare se face după materia primă a anchetelor (evenimentele) de către Brundson şi

Morley

Eveniment cu totul remarcabil

Victime

Comunitatea în primejdie

Tradiţia, trecutul

De Burgh propune o clasificare după efectul produs de lectură

Ştirile de tip „Ah!” (de senzaţie)

Ştiri de şi se frânge inima

Ştiri „ce oameni distractivi suntem noi”

Ştiri „oameni ca noi”

Ştiri „duşmanul e învins”

Ştiri „lupta pentru drepturi”

Ştiri „totul e bine, umanitatea progresează”

Făcătorii de rele nu pot scăpa

Legea e scutul pe care ne putem baza

Anchetele mai pot fi departajate prin temă şi obiectivul propus

Identificarea unor practici ruşinoase sau ilegale

Prezentarea unor abuzuri de putere

Dezvăluirea corupţiei din justiţie

Demonstraţia că legile pot fi ocolite

Dezvăluirea discrepanţei dintre vorbe şi fapte

Contestarea perspectivei oficiale

Dezvăluirea unor muşamalizări

Jacques Mouriquand aduce în discuţii patru tipuri

1. De actualitate

2. De fapt divers

3. Magazin

4. De investigaţie

Ancheta de actualitate

Ea stă sub semnul inconfundabil al evenimentului, fiind caracteristică cotidienelor naţionale.

Stilul alert al anchetei completează fotogramele de moment ale evenimentului, din care nu au

voie să lipsească actorii pricipali sau opiniile contradictorii asupra cauzelor. Ancheta de

actualitate pune faţă în faţă opiniile celor implicaţi, fără a adânci cauzele, implicaţiile morale sau

responsabilităţile.

Simpla consemnare a evenimentului însoţită de declaraţii şi acuzaţii nesusţinute de argumente nu

reprezintă o anchetă, ci, eventual, un reportaj, o relatare.

Ancheta de fapt divers

Subiectul ales (uimitor, pitoresc, generator de emoţii puternice). Pare o anchetă poliţistă, dar nu

este, câtă vreme efortul jurnalistic se centrează pe circumstanţe şi nu pe dovedirea vinovăţiei

cuiva. Ziaristul poate lansa ipoteze sau mari semne de întrebare.

Investigaţia de fapt divers trebuie să scoată la lumină un aspect nebănuit al întâmplării de la care

pleacă.

În lipsa unui cadru legal şi a respectării deontologiei profesionale, investigaţia poate avea urmări

nedorite, împiedicând bunul mers al cercetărilor sau încălcând grav dreptul la intimitate al

subiectului. Ziaristul de investigaţie trebuie să fie oricum precaut faţă de subiectele

supermediatizate. „Cu cât se vorbeşte mai mult, cu atât se ştie mai puţin” (Mouriqand)

Un alt aspect important în cazul faptului divers îl reprezintă nu numai supralicitarea

senzaţionalului, ci şi pretenţia relatării obiective. „Jurnalistul elicopter”, cel care prinde din zbor

şi îşi construieşte ancheta planând deasupra locului sau intervievându-i pe actorii evenimentului

prin telefonul mobil apare în acest context.

Ancheta magazin

Se apropie mai mult de sociologie, de pledoarie sau eseu, decât de investigaţia propriu-zisă. De

pildă: „Stresul şi afecţiunile stomacale”, „divorţul şi copiii cu un singur părinte”.

Având o funcţie pedagogică, ancheta magazin nu stă sub presiunea evenimentului şi a actualităţii.

Contează interesul uman stârnit de tema aleasă şi mai ales unghiul de abordare. Principalul

inconvenient îl reprezintă vastitatea subiectului, excesul de informaţii şi presiunea unor

complicate detalii de strictă specialitate.

Ancheta de investigaţie

Amplă, laborioasă şi plină de curaj, ancheta de investigaţie reprezintă regina genurilor de presă.

Aflată la intersecţia dintre reportaj, interviu şi cercetare detectivistă, ea trebuie să ajungă

obligatoriu la secrete păzite cu străşnicie. Ziaristul se vede obligat să apeleze la metode şi

mijloace mai puţin ortodoxe pentru a obţine informaţia de care are nevoie.

O anchetă serioasă costă mult şi implică riscuri. În SUA nici un jurnalist nu începe investigaţia

înainte de a-i prezenta redactorului şef un consistent dosar prealabil, sub forma unui studiu de

fezabilitate, care să conţină tot mersul anchetei, posibilile implicaţii, surse posibile, dificultăţi,

buget estimat, mijloace prin care ziarul poate să se protejeze de un posibil proces.

E foarte simplu să transformi o ştire într-un subiect de anchetă, dacă ai fler şi experienţă. Reuşita

se măsoară în funcţie de dezvăluirile cauzelor şi implicaţiilor sau prin simplu fapt că jurnalistul a

mers până la capăt pentru a afla informaţiile.

Fără o sursă credibilă şi fără o pregătire minimă de specialitate, ne vom opri doar la suprafaţa

lucrurilor şi astfel vom rata cu siguranţă un excelent subiect de anchetă.

Alte tipuri de anchetă

Ancheta de opinie

E nevoie de multă inventivitate să salvezi de la banalitate o anchetă de opinie despre scumpirea

benzinei, de exemplu. Reuşita anchetei de opinie stă în alegerea corectă a întrebării, în formularea

ei inedită şi provocatoare: „Ce părere aveţi despre..?”, e o întrebare stupidă şi aşteaptă răspunsuri

banale.

Gen vetust şi suspectat de manipulare, ancheta de opinie face carieră şi astăzi în presa

românească. Mult mai eficientă ar fi această anchetă pentru paginile de umor, câte vreme

răspunsurile celor intervievaţi ar dezvălui lacune grave de cultură generală.

Raidul anchetă

Ziaristul poate provoca realitatea, pentru ca ulterior, să scrie despre ea. Ziaristul se poate deghiza

în măturător, străbate un cartier rezidenţial şi notează atent reacţiile oamenilor şi micile

întâmplări trăite cu această ocazie.

Discuţii aparte ar merita şi pagina tematică sau dosarul de anchetă, gen franţuzesc, care este o

juxtapunere de unghiuri diferite de abordare a subiectului propus, prin intermediul mai multor

genuri jurnalistice.

Portretul

Poate fi considerat gen de anchetă, în măsura în care subiectul este prezentat din multiple

perspective.

False anchete

a. Înscenarea

A înscena înseamnă a întinde o capcană pentru ca victima să-şi demonstreze ticăloşia, gravele

abateri de la moralitate. De burgh face diferenţa între înscenarea prin care se crează o situaţie

punctuală şi înscenarea menită să dezvăluie o activitate obişnuită a subiectului. Una vizează

persoane, alta dezvăluie o practică, un fenomen social. Defectul înscenării este că orientează

cititorul mai mult spre subiect, decât spre fenomen.

Un alt risc al înscenării îl reprezintă „excesul de zel” al investigatorului, dorinţa lui de a se afirma

cu orice preţ. Jurnalistul trebuie să-şi calculeze atent paşii ce îi are de parcurs şi să se pună la

adăpost de orice consecinţă neplăcută. Realitatea nu poate fi provocată la întâmplare, de oricine şi

oricum. De exemplu, nu se filmează cu camera ascunsă în Bulgaria, unde acest lucru este

interzis. Riscul prea mare compromite ancheta.

b. Documentarul

Folosirea excesivă a reconstituirilor televizate a fost criticată în nenumărate rânduri. Relativ uşor

de realizat, reconstituirile presupun o foarte atentă documentare prealabilă. Reconstituirea va

folosi invariabil „planul cronologiei inversate”. Orice material începe cu sfârşitul.

Clasificarea lui Jose de Broucker

Informative

Interpretative

Caracteristicile comune sunt: lungimea, durata, riscul de a rata, noutatea şi răspunderea morală.

Ancheta informativă

Se axează pe dezvăluire, pe noutatea relevată de fapte.

Dezvăluirea informaţiilor ascunse

Bănuiala sau neîncrederea reprezintă resortul clasic al investigaţiei. Ziaristul de anchetă trebuie să

aibă „nas” şi să-şi urmeze îndemnul lăuntric: „Aici se ascunde ceva?”

În scrierea anchetei trebuie să evităm vehemenţa şi tonul categoric. Mica îndoială te obligă să

mergi mai departe, să cauţi şi alte mărturii, arătând în plus cititorului că nu pretinzi în mod trufaş

a avea ultimul cuvânt.

Identificarea informaţiilor potenţiale

Punctul de plecare este un fapt obişnuit, dar care conţinea gravitatea unui fenomen. Putem

identifica informaţiile potenţiale şi prin anchetele de opinie sau prin sondajele de opinie.

Reconstituirea informaţiilor lacunare

Se porneşte de la un eveniment puternic şi cu certe trăsături narative, capabile să-i ofere

ziaristului posibilitatea de a reface filmul întâmplării. Orientată vădit spre trecut, ancheta îşi

propune să reconstituie o anumită poveste, circumscrisă cât mai corect în timp şi spaţiu. În

această categorie intră documentarele despre crime, morţi suspecte, catastrofe aviatice sau

calamităţi naturale.

Ancheta interpretativă

Ancheta de tip interpretativ focalizează în principal pe semificaţia faptelor, îmbogăţind astfel

informaţia de bază, pe care graba şi lipsa spaţiului publicistic o fac eliptică, sincopată, lacunară.

Ancheta nu vizează neapărat prezentarea faptelor, cât valorizarea şi contextualizarea lor morală,

socială, juridică. Ziaristul trebuie să răspundă mai întâi mai multor întrebări:

Ideea anchetei interesează cititorul?

Corespunde ea unei preocupări actuale?

Poate fi susţinută cu probe?

Răspunsurile deduse din anchetă nu sunt uşor de anticipat?

Presupune o amplă muncă de documentare şi o abordare jurnalistică fermă. Ancheta

interpretatativă impune mai multe exigenţe:

Stabilirea clară a problematicii

Încadrarea corectă a subiectului. Definirea limitelor câmpului de aplicaţie a anchetei

Studiul aent al dosarului tematic pentru a selecta: faptele care susţin tema, argumentele şi

opiniile în discuţiile, divergenţele dintre ele, referinţele despre persoanele şi instanţele în

cauzăm slăbiciunile dosarului

Lista ierarhizată a muncii de verificare, actualizare şi completare a faptelor

Fructificarea datelor conţinute de aceste liste

Formarea unor convingeri intime

Luarea unei decizii redacţionale

Scrierea sau punerea în pagină. Redactarea trebuie să ţină cont de: dimensiune (spaţiu

tipografic generos. Ancheta să conţină şapou, intertitluri, acroşuri şi formule de atac

interesante, ilustraţii adecvate şi scriitură alertă, pasionantă) şi logică.

Tehnici de investigare

Metoda Williams

Orice investigaţie trebuie să cerceteze atent antecedentele evenimentului încheiat. Paul Williams

stabileşte zece paşi în procedura de investigare

1. Concepţia – ziaristul nu trebuie să aibă prejudecăţi şi să-şi pregătească mereu cercetarea

propriu-zisă. Ideile pot veni de oriunde. Ponturile sunt importante, dar cu o condiţie: să nu

le folosiţi înainte de a le verifica serios.

2. Dosarul – e bine ca ziaristul să prevadă de la început ce obstacole va întâmpina în

documentare şi cum le va depăşi. Să ia în calcul ostilitatea surselor, implicaţiile morale şi

juridice, durata şi bugetul estimat. Calcularea atentă va convinge conducerea ziarului să

aprobe ancheta.

3. Decizia de a publica sau nu o anchetă – orice anchetă costă mult. Nici un ziar nu va

accepta să aprobe o investigaţie fără a cântări cu atenţie riscurile şi osturile presupuse de

publicare.

4. Construirea argumentelor – o anchetă trebuie să prezinte fapte şi dovezi. Măiestria

ziaristului stă în a şti cum să ordoneze probele.

5. Planificarea

6. Cercetarea – în cursul unei anchete pot apărea multe surprize. În orice caz, nu e o ruşine

să schimbi cursul unei anchete, să recunoşti că ai greşit la început.

7. Evaluarea – pe parcursul documentării, ziaristul trebuie să-şi pună câteva întrebări

importante: există suficiente motive ca ancheta să continue? Dovezile deja obţinute aduc

ceva nou? Probele existene pot fi atacate, puse sub semnul îndoielii?

8. Completarea spaţiilor goale – interviul cheie trebuie să conţină întrebări la care nu s-a

răspuns încă, să oblige subiectul să clarifice, să ia atitudine, să precizeze

9. Evaluarea finală – unghi de atac, ton, grad de implicare

10. Scrierea

Câteva repere pentru scriere:

Să le vorbiţi cititorilor, nu să le ţineţi prelegeri

Să stabiliţi de la început concluzia

Să evitaţi moralizarea şi stereotipurile

Să folosiţi cronologia doar pentru înţelegerea firului evenimentelor

Să creaţi tensiune şi rezoluţie, apelând la pasaje evocatoare, elemente de portret şi

descriere

Să folosiţi cu măsură detaliile

Să găsiţi un unghi de atac convenabil subiectului

Alegerea subiectului pentru investigaţie

O bună investigaţie începe cu o mare curiozitate şi mai multe întrebări: în ce constă abaterea de la

normalitate? Cine câştigă şi cine pierde? De ce? Cum? Două categorii generale sunt însă

recomandabile în alegerea subiectului: organizaţiile care operează în zone îndepărtate de interesul

public şi persoane şi instituţii împinse pe neaşteptate în lumina reflectoarelor de către un

eveniment, o declaraţie şocantă. Zonele interzise sau greu accesibile stârnesc cea mai mare

curiozitate.

Sursele investigaţiei

Dumneavoastră înşivă

Contacte personale

Politicieni

Rapoarte oficiale

Date statistice

Grupuri de presiune

Organizaţii internaţionale

Consultarea presei

Poliţia şi serviciile de urgenţă

Tribunalul

Spitalul de urgenţă

Internetul

Surse confidenţiale, din zone diverse ale societăţii, de multe ori din lumea interlopă

Documentarea

O bună documentare face ca ancheta să fie scrisă pe jumătate. Ancheta pentru MacDougall

implică mai multe faze: concepţie – studiu de fezabilitate – decizie – plan de bază – cercetare –

evaluare – decizie – interviu cheie – evaluare finală – decizie – conceperea şi elaborarea textului.

Studiul de fezabilitate este mai mult decât o schiţă, este un memoriu adresat şefilor ierarhici.

Drumul cel mai bun este cel al precauţiei – drumul în spirală sau în zigzag – interviul cheie fiind

plasat abia în final, după ce s-a parcurs întreg materialul faptic şi s-au eliminat supoziţiile

gratuite, acuzele nefondate.

Planificarea anchetei este importantă: predocumentare (consultarea informatorilor, sursele

periferice) – planificarea şi stabilirea ordinii celorlalte întâlniri – ancheta de teren – evaluări

intermediare – scriere – stocarea notelor şi a întregii documentări

Cercetarea sau ancheta de teren

După ce am stabilit câmpul tematic şi unghiul de abordare al subiectului, trecem la elaborarea

documentelor cercetării. Abia acum începe investigaţia propriu zisă.

Faptul că premisa de la care plecăm nu se adevereşte nu e descurajant. O anchetă nu poate fi

gândită iniţial până în cele mai mici amănunte.

Interviul – câteva sfaturi

Nu începeţi dur, agresiv, ostil acuzator. Trebuie să începem cu două-trei întrebări de

pregătire, cu o întrebare cu răspuns deja cunoscut pentru a verifica onestitatea

interlocutorului

Fiţi buni psihologi. Învăţaţi să cunoaşteţi oamenii şi să-i citiţi

Importantă este şi senzaţia de „ceva nu e în regulă”, pentru care trebuie adâncită

cercetarea

Primele minute sunt cruciale. Nu acceptaţi propunerea subiectului de a vă oferi

răspunsurile în scris.

Nu întrerupeţi des interlocutorul

Mimaţi anumite naivităţi, cerând detalii tehnice, de ex, pe care le cunoaşteţi

Întrebarea cea mai incomodă se pune la final, când aţi închis deja carneţelul şi

reportofonul.

Sunt persoane care se inhibă la vederea reportofonului. Ziaristul se va adapta rapid,

notând discret răspunsurile

Casetele cu înregistrarea interviului se păstrează atent

Păstraţi şi informaţii esenţiale, dar nepublicabile pentru un eventual proces

Redactarea anchetei

Şapul este obligatoriu. Câteva tipuri:

De prezentare: „Cunoscuta actriţă de cinema J Garner duce o viaţă de ascet: sport cât

cuprinde, regimuri alimentare severe. Singurul pîcat pe care şi-l permite se numeşte Ben

Affleck”

Rezumativ: „Soarele, căldura şi praful. Noxele răspândite uşor în văzduh favorizează

apariţia bolilor de piele. La loc de frunte se află cancerul de piele, consecinţa directă a

schimbărilor climatice din ultimul timp”

Incitativ: „Minciuni, violenţe, chiul de la şcoală, furturi, droguri , consum de alcool. Noile

generaţii de copii şi adolescenţi ridică probleme. Dar vina e numai a lor?”

De contextualizare „Amintirea trecerii disperate a Dunării spre malul iugoslav i-a marcat

pe cei care nu au mai acceptat să rămână în ţara lui Ceauşescu. Unii au puterea să facă haz

de necazurile prin care au trecut”

Cu adresare directă: „In cazul în care v-aţi săturat de zecile de fire încurcate inestetic pe

sub birou, există o soluţie – undele radio”

De actualizare – în cazul unui serial, când se reia parte din informaţie-

Acroşul – când şapoul este mutat pe prima pagină în chenar şi trimite la pagina unde este publicat

textul propriu – zis, putem vorbi despre un tip aparte de articol: acroşul

Atacul – în forţă, incitativ şi să conţină primele informaţii de bază. Greoaie şi indigeste sunt

atacurile de tip „citat”.

Corpul textului

Având un puternic caracter narativ, ancheta suportă elemente de culoare, de limbaj familiar, de

puţin umor, dar, peste toate, trebuie să vegheze acurateţea şi corectitudinea informaţiei. Fără

insinuări, fără ironii şi subiectivisme.

Planul textelor medii şi lungi

Planul mozaic (mixt) sau cel narativ: intrigă, acţiune, mărturia unor personaje.

Planul cronologiei inversate

Planul demonstraţiei ştiinţifice: problemă – ipoteză – verificare – concluzie

Elemente de titrare

Mai multe tipuri de titluri:

1. Rezumat : „Banii lui Tinu vin de la Hrebenciuc”

2. Citat : „Ne aşteptăm ca la Londra să fie un atac terorist”

3. Joc de cuvinte(calambur): „Vântul anchetei bate peste afacerile lui Sorin Ovidiu Vântu”

4. Paradox: „Ceferiştii schimbă macazul şi lucrează de zor la grevă”

5. Decalc: „De veghe în lanul de corupţi”

6. Absurd „Brusc, aţi fi spus că este, fiindcă ar fi fost deodată”

7. Prin cupură (de ex absenţa verbului): „Şoc şi groază – la Londra”

Pentru Michel Voirol există două mari tipuri de titluri

1. Titlul informativ

2. Titlul incitativ – titlu formulă: „Şoc şi groază”, „Înghiţiţi de potop”. Umorul şi talentul fac

diferenţa dintre titlurile remarcabile şi cele ieftin senzaţionale. Un bun titlu nu poate fi

realizat coafând sau mistificând realitatea.

Greşite şi lesne sancţionabile sunt următoarele titluri:

Voit dramatice: „Panică în Direcţia Sanitar Veterinară. Inspectorii caută de trei zile peşte

radioactiv”

Gratuit ironice şi cu elemente de argou: „Numărul caritaşilor prăjiţi de papa stoica:

4.000.114 românaşi credibili”

Speculativ panicarde: „DSV Suceava crede că toată zona Moldovei e în pericol de

infestare”

Deontologia investigaţiei jurnalistice

O anchetă despre prostituţie însoţită de fotografii şi adrese, aşa cum a publicat cândva România

Liberă, face un act de asanare morală să devină unul de publicitate mascată.

Înşelăciunea în investigaţie

Pentru ziaristul de investigaţie, corectitudinea morală rămâne un simplu şi onorabil deziderat.

Trebuie deci să înţelegem când şi unde poate fi justificată înşelăciunea în jurnalismul de

invesitgaţie. Înscenarea sau ziariştii sub acoperire nu încalcă regulile etice. Contează scopul

jurnalistului: să acuze punctual doi parlamentari sau să surpindă fenomenul? Înscenarea se

justifică doar în al doilea caz .

Un alt aspect important deontologic al anchetei îl reprezintă utilizarea surselor anonime şi

prezentarea informaţiilor confidenţiale. Inevitabil, folosirea acestor surse este deplin justificată

pentru o anchetă. Excesul reprezintă însă un semn de neprofesionalism, un tertip al jurnalismului

de proastă calitate.

Important e ca ziarsistul să nu distorsioneze adevărul prin afirmarea categorică a unor ipoteze,

exagerări, prezentarea fenomenului ca sigur sau iminent, deşi realitatea contrazice, prezentarea

problemei într-un mod cât mai plastic şi colorat, confuzii.