Totul Despre Luna de Concediu Creu0219tere Copil Ce-i Revine Celuilalt Pu0103rinte

4
I. Baza legislativă: Art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu modificările şi completările ulterioare Dreptul la concediul pentru creşterea copilului până la un an, 2 sau 3 ani, în cazul copilului cu handicap , se acordă pe bază netransferabilă persoanelor ai căror copii se nasc începând cu data de 1 martie 2012, precum şi pentru situaţiile în care o persoană a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care are copilul în plasament ori în plasament de urgenţă, precum şi pentru persoana care a fost numită tutore, începând cu această dată , în situaţia în care ambele persoane din familia respectivă îndeplinesc condiţiile de acordare a acestuia, după cum urmează: a) cel puţin o lună din perioada totală a concediului de creştere a copilului este alocată uneia dintre persoanele care nu a solicitat acest drept; b) în situaţia în care persoana prevăzută la lit. a) nu solicită dreptul la concediul care îi revine, celălalt părinte nu poate beneficia de dreptul la concediu în locul acesteia. Art.4^1 din HOTĂRÂRE Nr. 52 din 19 ianuarie 2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu modificările şi completările ulterioare (1) În aplicarea prevederilor art. 11 lit. a) din ordonanţa de urgenţă, celălalt părinte sau cealaltă persoană care nu a solicitat dreptul la indemnizaţie poate solicita acest drept, dacă îndeplineşte condiţiile de acordare, oricând până la împlinirea de către copil a vârstei de un an, 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap. Dacă acest drept nu se solicită, concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului se reduc cu o lună. (2) În situaţia prevăzută la alin. (1), persoana îndreptăţită care se află în concediu pentru creşterea copilului poate opta pentru concediu fără plată sau, după caz, pentru realizarea de venituri supuse impozitului. (3) În cazul persoanei singure sau în cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile de acordare a concediului şi indemnizaţiei pentru creşterea copilului, prevederile art. 11 din ordonanţa de urgenţă nu se aplică. (4) Pe perioada în care cealaltă persoană beneficiază de dreptul la concediul propriu de creştere a copilului de cel puţin o lună, dreptul celuilalt părinte la indemnizaţia pentru creşterea copilului se suspendă în condiţiile prevederilor din ordonanţa de urgenţă. (5) În situaţia în care persoana îndreptăţită optează potrivit alin. (2) la concediul fără plată, cererea pentru acordarea acestuia se depune şi se înregistrează la angajator, pe această perioadă aplicându-se corespunzător prevederile din ordonanţa de urgenţă. (6) Prevederile alin. (1) - (5) nu se aplică în situaţia în care persoana îndreptăţită solicită numai acordarea stimulentului de inserţie sau acesta este solicitat cu cel puţin 3 luni înainte de împlinirea de către copil a vârstei de un an ori cu 6 luni înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap.

description

act

Transcript of Totul Despre Luna de Concediu Creu0219tere Copil Ce-i Revine Celuilalt Pu0103rinte

I. Baza legislativ:Art. 11 din Ordonana de urgen a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul i indemnizaia lunar pentru creterea copiilor, cu modificrile i completrile ulterioare Dreptul la concediul pentru creterea copilului pn la un an, 2 sau 3 ani, n cazul copilului cu handicap , se acord pe baz netransferabil persoanelor ai cror copii se nasc ncepnd cu data de 1 martie 2012, precum ipentru situaiile n care opersoan a adoptat copilul, creia i s-a ncredinat copilul n vederea adopiei sau care are copilul n plasament ori n plasament de urgen, precum i pentru persoana care a fost numit tutore, ncepnd cu aceast dat ,n situaia n care ambele persoane din familia respectiv ndeplinesc condiiile de acordare a acestuia, dup cum urmeaz:

a) cel puin o lun din perioada total a concediului de cretere a copilului este alocat uneia dintre persoanele care nu a solicitat acest drept;

b) n situaia n care persoana prevzut la lit. a) nu solicit dreptul la concediul care i revine, cellalt printe nu poate beneficia de dreptul la concediu n locul acesteia. Art.4^1 din HOTRRENr. 52 din 19 ianuarie 2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilorOrdonanei de urgen a Guvernului nr. 111/2010privind concediul i indemnizaia lunar pentru creterea copiilor, cu modificrile i completrile ulterioare(1) n aplicarea prevederilorart. 11lit. a) din ordonana de urgen, cellalt printe sau cealalt persoan care nu a solicitat dreptul la indemnizaie poate solicita acest drept, dac ndeplinete condiiile de acordare, oricnd pn la mplinirea de ctre copil a vrstei de un an, 2 ani, respectiv 3 ani, n cazul copilului cu handicap. Dac acest drept nu se solicit, concediul i indemnizaia pentru creterea copilului se reduc cu o lun.

(2) n situaia prevzut la alin. (1), persoana ndreptit care se afl n concediu pentru creterea copilului poate opta pentru concediu fr plat sau, dup caz, pentru realizarea de venituri supuse impozitului.

(3) n cazul persoanei singure sau n cazul n care nu sunt ndeplinite condiiile de acordare a concediului i indemnizaiei pentru creterea copilului, prevederileart. 11din ordonana de urgen nu se aplic.

(4) Pe perioada n care cealalt persoan beneficiaz de dreptul la concediul propriu de cretere a copilului de cel puin o lun, dreptul celuilalt printe la indemnizaia pentru creterea copilului se suspend n condiiile prevederilor din ordonana de urgen.

(5) n situaia n care persoana ndreptit opteaz potrivit alin. (2) la concediul fr plat, cererea pentru acordarea acestuia se depune i se nregistreaz la angajator, pe aceast perioad aplicndu-se corespunztor prevederile din ordonana de urgen.

(6) Prevederile alin. (1) - (5) nu se aplic n situaia n care persoana ndreptit solicit numai acordarea stimulentului de inserie sau acesta este solicitat cu cel puin 3 luni nainte de mplinirea de ctre copil a vrstei de un an ori cu 6 luni nainte de mplinirea de ctre copil a vrstei de2 anirespectiv3 ani, n cazul copilului cu handicap.

(7) Solicitarea concediului prevzut la alin. (1) se face pe baz de cerere i documente doveditoare, n condiiile prezentelor norme metodologice, cu cel puin 30 de zile nainte de intrarea efectiv n acest concediu.

(8) n situaia n care persoana ndreptit prevzut la alin. (1) nu solicit dreptul la concediul propriu de cel puin o lun, aceasta are obligaia de a anuna n scris agenia pentru pli i inspecie social judeean, respectiv a municipiului Bucureti, denumit n continuare agenie teritorial, cu cel puin 60 de zile nainte de mplinirea de ctre copil a vrstei de un an, 2 anirespectiv 3 ani, n cazul copilului cu handicap, dac nu se nregistreaz situaia prevzut la alin. (6).

(9) n situaia suprapunerii drepturilor de concediu i indemnizaie pentru creterea copilului n condiiileart. 8, drepturile prevzute n prezentul articol pot fi solicitate de cellalt printe care ndeplinete condiiile de acordare la finalizarea concediului i a indemnizaiei pentru creterea celui din urm copil, drepturile respective fiind netransferabile pentru o perioad de cel puin dou luni, cuprins n perioada total a concediilor suprapuse i cumulate. Pentru persoanele ai cror copii se nasc ncepnd cu data de 1 martie 2012, precum ipentru situaiile n care opersoan a adoptat copilul, creia i s-a ncredinat copilul n vederea adopiei sau care are copilul n plasament ori n plasament de urgen, precum i pentru persoana care a fost numit tutore, ncepnd cu aceast dat cel puin o lun din concediul de cretere a copilului va reveni persoanei care nu a solicitat acest drept,n situaia n care ambele persoane din familia respectiv ndeplinesc condiiile de acordare a acestuiaEx.: dac mama este cea care a solicitat concediul pn la 1 an(2 sau 3 ani, dup caz), o lun din aceast perioad va reveni tatlui, luna respectiv sczndu - se din concediul mamei.

II. Cnd nu se aplic aceste prevederi legislative (Excepii): n cazul printelui singur (persoanei singure)

n cazul n care nu sunt ndeplinite condiiile de acordare a concediului i indemnizaiei pentru creterea copilului, de ctre cellalt printe/cealalt persoan

persoana ndreptit solicit numai acordarea stimulentului de inserie

stimulentul de inserie este solicitat cu cel puin 3 luni nainte de mplinirea de ctre copil a vrstei de un an(pentru opiunea de 1 an) ori cu 6 luni nainte de mplinirea de ctre copil a vrstei de 2 ani, respectiv 3 ani, n cazul copilului cu handicap(pentru opiunea de 2 sau 3 ani)Ex: n situaia n care copilul nu este recunoscut de tat, mama poate s beneficieze de indemnizaie cretere copil pe toat perioada

Ex: Dac mama a optat pentru concediu cretere copil pn la 1 an i i reia activitatea nainte de a mplini copilul 6 luni, tatl nu mai este obligat s stea n concediu cretere copil i mama nu va pierde o lun de stimulent

Ex. Dac mama solicit direct stimulentul de inserie dup terminarea concediului de maternitate(postnatal) tatl nu mai este obligat s stea n concediu cretere copil

III. Ce trebuie s fac cellalt printe/cealalt persoan, dac ndeplinete condiiile de acordare?1. dac solicit acest drept, oricnd pn la mplinirea de ctre copil a vrstei de un an, 2 ani, respectiv 3 ani, n cazul copilului cu handicap, acesta depune cererea i documentele doveditoare, cu cel puin 30 de zile nainte de intrarea efectiv n acest concediu (se ntocmete un dosar)2. dac nu solicit acest drept, de cel puin o lun, acesta are obligaia de a anuna n scris Agenia pentru pli i inspecie social judeean, respectiv a municipiului Bucureti, denumit n continuare agenie teritorial, cu cel puin 60 de zile nainte de mplinirea de ctre copil a vrstei de un an, 2 ani, respectiv 3 ani, n cazul copilului cu handicapEx: tatl depune dosar pentru obinerea indemnizaiei cretere copil de cel puin o lun, n cazul n care nu dorete acest lucru, anun n scris APISMB cu 60 zile nainte de a mplini copilul 1 an, 2(3)ani

IV. Ce opiuni are printele/persoana ndreptit care se afl n concediu pentru creterea copilului, indiferent de opiunea celuilalt printe/celeilalte persoane care ndeplinete condiiile de acordare? 1. poate opta pentru concediu fr plat (cererea pentru acordarea acestuia se depune i se nregistreaz la angajator, pe aceast perioad aplicndu-se corespunztor prevederile din ordonana de urgen; persoana ndreptit are obligaia de a comunica n scris aceast opiune, Ageniei teritoriale, pentru a se putea plti contribuia de asigurri) 2. poate opta pentru realizarea de venituri supuse impozitului (i reia activitatea fr a primi stimulentul de inserie pentru luna cuvenit celuilalt printe/celeilalte persoane)Ex: Dac tatl ndeplinete condiiile de acordare i nu alege sa stea acasa, mama are 2 variante:

1. mama i reia activitatea cu o lun mai devreme de a mplini copilul 1 an, 2 sau 3 ani, fr a primi stimulentul de inserie pentru aceast lun2. mama solicit angajatorului concediu fr plat pentru creterea copilului i i anun aceast opiune APISMB

La depunerea dosarului pentru obinerea indemnizaiei cretere copil de ctre unul dintre prini/persoana ndreptit, cellalt printe/cealalt persoan, completeaz i semneaz o declaraie prin care doar ia la cunotin de toate aceste prevederi legislative, de obligaiile pe care le are. Formularul I.4