5.1 Notiune de leziuni prodontale

Leziuni parodontale – afectiunile parodontale reprezinta infectarea tesutului ce sprijina dintii. Bolile parodontale ataca exact in santul gingival, producind leziuni dintelui si tesutului. Leziunile parodontale reprezinta afectiuni inflamatorii distrofice sau hiperplazice ale tesuturilor parodontiului.

5.2 Clasificarea afectiunilor parodontale

Exista sapte categorii majore de boli parodontale dintre care ultimele sase sunt denumite boli parodontale distructive, deoarece acestea sunt in esenta ireversibile. 1) Gingivata 2) Parodontita cronica 3) Parodontita acuta 4) parodontita ca o manifestare de boala sistemica 5) Gingivita necrozanta 6) Abcese ale parodontiului 7) Leziuni periodontice profunde

5.3 Notiune de gingivata

Gingivita – inflamatie gingie conditionata de actiunea factorilor locali si generali cu pastraraea integritati ligamentului dento-gingival si lipsa proceselor distructive.

5.4 Clasificarea gingivitelor

Gingivita catarala- da mucoasei un aspect de inflamatie si o culoare rosu- aprins, perfect vizibila cind gingivita intereseaza dintii frontali

Gingivita ulceroasa – se caracterizeaza prin aparitia unei ulceratii putin profunde care apoi se extind.

Gingivita hipertrofica – manifestarea ei predomina procesul de proliferare.

5.5 Notiune de parodontita

Parodontita marginala – este afectiunea al carei proces inflamator gingival se extinde asupra altor tesuturi ale parodontiului, se caracterizeaza prin distructii progresive a periodontiului si tesutului osos al septului interdentar.

5.6 Clasificarea parodontitelor maginale

- Parodontita marginala cronica superficiala – apar primele manifestari de disfunctie intre gingie si dinte, leziuni partial distructive ale unor fibre din sistemul ligamentului supraalveolar si demineralizari ale osului alveolar.

- Parodontita marginala cronica profunda – se imparte in parodontita pubertala, parodontita juvenila, parodontita marginala cronica la adult

5.7 Enumerati factori locali in etiologia leziunilor parodontale.

a) Factori locali : - cauzali : placa bacteriana – starea si produsele metabolismului in placa bacteriana si depunirele albe moi

- favorizanti: tatrul dentar, trauma ocluzala, cariile dentare, edentatia ,factori etrogeni.

b) Factori generali , ce dirijeaza metabolismul tesuturilor cavitatii bucale:

- endogeni: scaderea imunitatii, dereglari metabolice, dereglari neuromusculare

-exogeni: stres, intoxicatii

c) Factori dentari : cariile dentare – ocluzale – carii de colet - carii aproximale

5.8 Rolul igienii cavitatii bucale

Factorul cel mai important in epidemiologia bolii parodontale din punct devedere al profilaxiei este igiena bucala. In absenta acesteia sau in conditii nesatisfacatoare de igiena gingivo-dentara placa bacteriana se depune si se mentine pe structurile superficiale ale parodontiului marginal.

6.1 Notiune de placa bacteriana

Placa bacteriana este o pelicula subtire si lipicioasa ce se formeaza pe smalt si care este formata din diverse tipuri de bacterii si resturi alimentare.

6.2 Compozitia placii bacteriene

Placa bacteriana este constituita in principal dintr-un ecosistem microbian in continua proliferare la care se adauga leucocite, macrofage, celule epiteliale in diversii statii de integritate anatomica toate cuprinse intr-o matrice organica.

6.3 Mecanismul de formare a placii bacteriene

Sunt 4 etape: - suprafetele smaltului sunt scaldate de secretiile salivare cuprinzind numerosi componenti proteici. – se produce o adsorbtie selectiva de glicoproteine anionice. – proteinele adsorbite se denatureaza devenind insolubile. – se produce o explozie a numeroaselor lanturi laterale de hidrati de carbon provenind din saliva, dar si de bacterii.

6.6 Placa bacteriana supragingivala

Placa bacteriana surpagingivala adera de surpafata dintilor in imediata vecinatate a marginii gingivale libere si prezinta o zona coronara si una marginala, mai aproape de gingie.

La aproximativ o ora dupa spalare, pe surpafetele dintilor incepe depunerea unui depozit organic din saliva, alcatuind pelicula. Pelicula are o compozitie heterogena: - glicoproteine – cabohidrati – imunoglobuline

6.7 Placa bacteriana sugingivala

Placa bacteriana subgingivala are o contributie mai mare din partea lichidului gingival comparativ cu saliva si ratia alimentara pentru formarea matricei. Dupa a 21 zi , microflora devine polimorfa ceea ce cauzeaza gingivitele. Hipertrofia gingiei protejeaza bacteriile colonizate, iar placa supragingivala protejeaza placa subgingivala , creind conditii de anaerobioza. Are 3 zone: - asociata surpafetei dentare – asociata epiteliului santului gingival – asociata testului gingival

6.8 Relevatori de placa

Relevatorul de placa ideal trebuie: - sa posede capacitatea de colorare selectiva, deci sa coloreze doar placa dentara. – sa coloreze evident placa si dupa ce pacientul sia clati viguros gura cu apa. – sa aiba un gust placut. – sa aiba o buna difuzibilitate, extinzindu-se si pe fetele interproximale ale coroanelor dentare. – sa prezinte, in plus, calitati antiseptice.

6.10 6.11. 6.12 Mecanismele de patogenitate bacteriana in boala parodontala.

Mecanisme directe, ce include actiunea nociva a unor factori bacterieni ce tin de structura celulara a acestora, invazia tesuturilor, producerea de exotoxine, eliberarea endotoxinelor, elaborarea de enzime cu rol de agresiune asupra componentelor tisulare adiacente.

Mecanisme indirecte include raspunsul imunologic al gazdei, care incearca sa se apere fata de agresiune bacteriana, mecanisme care insa pot deveni ele insele factori de agravare si progesie ai leziunilor parodontale.

7.1 Notiune de tatru dentar.

Tartrul dentar reprezinta un complex organo-mineral aderentde surpafata dentara sau alte structuri solide orale, lucrari protetice, aparate ortodontice, rezultat din mineralizarea placii bacteriene. Tartrul contine, alaturi de substantele minerale, si componente organice, comparabile cu cele ale placii dentare. Acestea reprezinta un amestec de bacterii, leucocite, celule epiteliale descuamate si complexe polizaharide- proteice.

7.2 Tartrul supra si subgingival

Tartru supra gingival – depozit mineral de culoare alb- galben, de consistenta redusa la inceput , imediat dupa depunere este moale si poate fi indepartat cu usurinta. – Domina bacteriile filamentoase cu orientare in unghi drept fata de surpafata tartrul dentar. Se formeaza: la incisivii inferiori partea orala, molarii superiori

Tartrul subgingival – culoare maro incjis spre negru , consistenta crescuta, densa foarte aderenta, greu de deslocat, despus in santul gingival sub marginea gingivala libera sb forma unor lamele cu suprafata neregulata dura.

7.3 Compozitia tatrului dentar.

Compozitia: 70-90% - substante minerale. 15% organice. 8% - H2O

7.4 Continutul anorganic al tartrului dentar.

Tartr. Supragingival: 70-80% anorganice - fosfat de Ca (76%) – carbonat de Ca (31%) – fosfat de Mg

Tar. Subgingival are unele particularitati: - fosfat de Ca ridicat - ridicat continului de Na, mai des in portiunea profunda a pungilor parodontale.

7.5 Continutul organic al tatrului dentar.

- componente proteice 6-8% - lipide: lipide neutre, fosfolipide. – carbohidrati: glucoza, galactoza, galactozaharoza. – formatiuni variabile: celule epitaliale descuamate; leucocite; microorganisme

7.6 Formarea tatrului dentar.

Depunerea sarurilor minerale se face de la 1 zi pina la a 14 zi de la forma placii bacteriene, mai intii prin nuclei de mineralizare pe fata interna. Procesul de calcificare incepe in zonele profunde ale placii bacteriene, in matricea interbacteriana, pe suprafata bacteriilor si in interiorul celule bacteriene. Pe

masura ce placa bacteriana se calcifica se produc modigicari ale populatii bacteriei care se imbogatest in forma filamentoase.

7.7 Atasarea tartrului dentar de surpafata dentara.

Atasarea se face prin pelicula secundara (dobindita). O serie de schimbari fizico- chimice dintre pelicula si ciment poate favoriza unirea cu matricea organica a tartrului, consolidindu-I atasarea la dinte.

8.1 Notiune de detartraj.

Reprezinta una din cele mai importante proceduri ale tratamentului bolii parodontale, care, in general se practica in conditii obisnuite, fara pregatiri speciale. Detartrajul este procedura de indepartare a tartrului si placii microbiene asociate acestuia de pe suprafetele dentare supra si subgingivale .

8.2 Principii generale ale detartrajului

Pozitia pacientului si a medicului depind de tipul fotoliul dentar, de obisnuinta medicului de a lucra in picioare sa upe scaun fix ori mobil si trebuie sa asigure o buna vizibilitate, accesul sigur si actionarea eficienta in zona instrumentala. La fotoliile dentare moderne, pacientul este culcat pe spoate, cu barbia usor ridicata cind se instrumenteaza arcada maxila. Pentru arcada mandibulara, spatarul este inclinat la 30-40% fata de orizontala, iar pacientul coboara barbia pina cind mandibula este paralela cu podeaua, pozitie care usureaza instrumentarea zonei linguale a dintilor frontali mandibulari.

Instrumentul de detartraj trebuie astfel tinut incit sa permita o buna sensibilitate tactila, deplasarea partii active cu usurinta in toate directiile cerute de actul terapeutic, evitarea incordarii si a oboselei musculare a degetelor, miinii si bratului, evitarea deraparii si traumatizarii partilor moi sau a dintilor vecini.

8.3 Metode de detartraj ( manuala, ultrasonica , si sonica) 8.4 8.10

Detartrajul manual este procedura de indepartare a tartrului si placii microbiene asociate acestuia de pe suprafetele dentare supra si subgingivale.

Detartraj supragingival se realizeaza cel mai bine cu seceri, chiurete de detartraj. Detartraj subgingival se face cu chiurete universale sau speciale de detartraj. De asemenea, pile sau razuse subgingivale, sapaligi si cu ultrasunete, dar in acest ultim caz numai pina la 3-4 mm profunzime de la marginea gingivala libera.

Detartrajul cu ultrasunete reprezinta un adjuvant al detartrajului manual, pe care nu il poate inlocui in totalitate. Domeniul de aplicare a detartrajului cu ultrasunete este tartrul supragingival si, numai in parte, tartrul subgingival, situat imediat sub marginea gingivala libera. Componente principale: - generator electri – piese de miina si partea terminala activa – sisteme de racire cu apa – dispozitiv de pornire-oprire

8.5 Instrumentarul de detartraj manual.

- instrumente de examinare: sonde de parodontometrie si sonde exploratorii. – instrumente de detartraj si chiuretaj radicular, seceri, sapaligi, pile sau razuse, chiurete. – instrumente de netezire fina si lustruire a suprafetelor dentare dupa detartraj: perii rotativa, pilnii de cauciuc

8.6 Chiurete parodontale.

Sunt instrumentele cele mai eficiente in detartrajului subgingival, netezirea radacinii si chiuretajul tesutului de granulatie din pungile parodontale. Dimensiunele reduse in grosime si latime, forma adecvata a chiureteleor permit patrunderea acestora in pungile parodontale, spatiil interdentare si interradiculare cu o usurinta si siguranta in ceea ce priveste lipsa de traumatism gingivo-dentar superioara oricaror instrumente.

8.7 Chiurete parodontale universale si speciale ( Chiurete gracey)

Exista 2 tipuri principale de chiurete: universale si speciale, specifice anumitor suprafete. Chiurete universale se caracterizeaza prin faptul ca suprafata faciala este situata la un unghi de 90 de grada fata de axul logitudinal al partii pasive vecine. Chiuretele universale sunt indicate pentru detartrajul supragingival sau din santul gingival la persoana sanatoase, fara pungi parodontale, retractii gingivale sau furcatii descoperite. Cele mai utilizate chiurete universale sunt: - Barnhart. – Columbia McCall. – Langer

Chiuretele speciale, specifice unor suprafete anumite, sunt reprezentate, in principal de chiuretele Gracey. Chiuretele Gracey au urmatoare caracteristici: - suprafata faciala se situeaza la un unghi de 70 de grade fata de axul longitudinal al prime parti pasive. – sunt active in anumite zone si suprafete radiculare fiind codificate special in acest scop

8.8 Metode de ascutire a chiuretelor parodontale

- pietre Arkansas de forma dreptunghiulara, cilindro-conica, cu grade diferite de duritate. – pietre India – un ulei special pentru ascutit, care retine si inlatura particulele metalice rezultate

8.9 Tehnica detartrajului manual

a) Anestezia la necesitate b) se detartreaza tatrul cu sonda fina c) se insera chiureta paralel cu axul dintelui d) unghiul de inclinare e mai sus de 45 de grade e) se fac miscari scurte, verticale si diagonale f) se examineaza din nou cu sonda fina g) se face irigarea conelor cu apa oxigenta, clorhexidina in vederea eliminarii fragmentelor h) se curata si se lustruieste dupa detartraj.

8.12 Indicatii si contraindicatii pentru detartrajul cu ultrasunete

Indicatii: - tatrul supragingival – petele colorate depuse pe suprafata smaltului – tartrul din santul gingival sau din pungile parodontale superficiale, de 3-4 mm – la bolnavi hemofilici si in formele de parodontite acute hiperplazie,ulcerate, cu singerari accentuate, datorita traumatismului gingival mult mai redus decit in cazul detartrajului cu instrumente clasice

Contraindicatii: - bolnavi cu boli infectioase, contagioase – pacienti cu reflexe de voma exagerata – copii mici – bolnavi cardiaci purtatori de stimulator cardiac, in cazul aparatelor magnetostrictive

8.13 Avantaje si dezavantaje in tehnica detartrajului cu ultrasunete

Avantaje: - actiune netraumatizanta asupra structurilor dentare si gingivale – indepartarea depozitelor pigmentate de pe surpafetele dentare – bine suportat, nedureros la persoane adulte, echilibrate neuropsihic, fara fenomene de hiperstezie dentinara.

Dezavantaje: - vibratiile puternice, aplicate timp indelungat, perpedincular pe suprafata dentara, pot produce desprinderi ale primselor de smalt si dislocari ale cementului. – vibratiile puternice in santul

gingival pot produce desprinderea epiteliului jonctionat si a ligamenterlo supraalveolare. – durerile hiperstezice sunt, uneori, greu de suportat de pacienti, de la inceput sau dupa utilizarii repetate ale detartrajului cu ultrasunete

8.14 Complicatiile ale detartrajului

- luxatie sau expulsie dintelui in caz de imobilitate – ranirea partilor moi – aparitia sensibilitatii crescute – fracturarea obturatiilor la nivelul coletului