e asemenea, tot in vederea fixarii locului pe care Tiganiada il ocupa in istoria literaturii romanesti, trebuie sa facem cateva referiri in legatura cu datarea textelor. O prima forma a epopeii a fost terminata in 1800. Cea de-a doua, mult mai finisata compozitional, a fost definitivata in 1812. Deosebirea dintre cele doua variante ale operei consta in aceea ca prima dintre ele contine si episodul donquijotesc referitor la aventurile lui Becicherec Istoc de Uram Haza, pe care poetul il va relua apoi in poemul Trei viteji. imprejurari vitrege au facut ca opera lui Ion Budai-Deleanu sa ramana postuma, unele dintre scrierile sale istorice si filologice urmand a fi tiparite de-abia de aici incolo. Abia daca, prin 1870, Papiu Ilarian atragea atentia asupra manuscriselor ramase de la el, ajunse in patrimoniul statului nostru prin grija lui Gh. Asachi, care insa nu avusese ragazul sa le cerceteze si sa le valorifice. Numai incepand din 1875 pana in 1877 aparu tiparita, sporadic si intermitent, in Buciumul roman - scos de Theodor Codrescu la Iasi - prima versiune a Tiganiadei. Cea definitiva si in volum de prima editie s-a tiparit abia in 1925, la peste un veac de la moartea poetului. Asa se explica faptul ca aceasta capodopera a literaturii noastre n-a putut patrunde multa vreme in circuitul poeziei romane clasice. Se poate spune ca realizatorul epopeii - cu mult inaintea incercarilor fragmentare si neizbutite, precum cele ale lui Negruzzi, Eliade si Bolintineanu - n-a fost cunoscut de marii nostri poeti, de un Alecsanrdri sau Eminescu. Soarta Tiganiadei seamana cu cea a Istoriei ieroglifice de Dimitrie Cantemir. Nici formula poetica a Tiganiadei, nici modalitatea prozei alegorice si satirice din Istoria ieroglifica n-au intrat in vederile marilor nostri poeti si prozatori. Problemele de compozitie, de limba si de stil - in genere - pe care aceste scrieri le ridica in fata istoriei literare sunt numeroase, e drept. Adesea, ele par incalcite si vetuste. De vina este insa si neobisnuinta noastra cu genul, dincolo de dificultatile reale de lectura. Profund gresit ar fi sa le credem - asa cum s-a intamplat uneori - lipsite de valoare literara. La o analiza atenta, facuta cu instrumentele filologice si lingvistice adecvate, asezati fiind in unghiul de vedere si in ambianta culturala a autorului, Tiganiada se dovedeste a fi - ca si Istoria ieroglifica a lui Cantemir- una din operele cele mai durabile si mai originale din intreaga noastra literatura.

Semnificatia Cantecului alXII-lea, cu care se incheie atat de nimerit epopeea lui I. Budai-Deleanu, pare sa fie satirizarea vrajbei si neintelegerilor iscate in urma discutiilor politice din tabara tiganilor. Opinia autorului, exprimata insa prin discursul lui Janalau, este aceea a unei organizari statale "aristo-demo-monarchice", o forma de guvernare cu caracter mixt, desi mai inainte prezentase cu simpatie opinia republicana a lui Slobozan. Ideologii tiganimii n-apuca totusi a ajunge la vreun rezultat, adunarea se sparge si degenereaza intr-o paruiala crancena. Poetul o descrie cu pana homerica, intoarsa spre bufonerie si caricatura.

Cearta se iscase dintr-un amanunt al dezbaterilor. inca din finalul Cantecului al Xl-lea aflam ca discutia, alimentata de Corcodel si Ciuciu, se oprise asupra alegerii de popi si vladici pentru tiganie. Goleman vrea sa aduca lucrurile pe fagasul principal, dar Bobul nu-1 poate suferi la cuvant. Atunci, Ciormoiu, ciurarul, ia partea lui Goleman, iar Burda, fierarul, sare in ajutorul Bobului si: