teza_rezumat

5/17/2018 teza_rezumat - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/tezarezumat-55b07ee8bc3ca 1/16

REZUMATULtezei de doctorat intitulată

„MANAGEMENTUL ÎN VITICULTURĂ ŞI VINIFICAIE”

CUPRINS

Capitolul I Viticultura – subsistem al economiei naionale

Capitolul II Dimensiunea capitalului viticol

Capitolul III Filiera vinului

Capitolul IV Managementul vitivinicolCapitolul V Marketingul vitivinicol

Capitolul VI Piaa produselor vitivinicole

Capitolul VII Concluzii şi propuneri

CUVINTE CHEIE

Capital natural critic – componenta fundamentală a capitalului natural

alcătuită din aer, apă, sol şi biodiversitate, de care depind existena şi progresul

societăii omeneşti. Exprimă nivelul minim necesar reproducerii biologice a

ecosferei şi care reprezintă condiiile naturale fundamentale.

Capital viticol – formă a capitalului natural constituită din totalitatea

ecosistemelor viticole antropizate, în măsura în care se conservă legităile naturii.

Unitatea sistemică indestructibilă şi funcională dintre solul viticol şi planta

denumită via de vie, generată de întrepătrunderea unor procese biologice şi

economice, din care rezultă resursa economică denumită plantaie viticolă. Este

denumirea modernă a fondului viticol, impusă de noile transformări intervenite în

coninutul acestuia.

Ecomanagement – parte a sistemului integrat de management, care

cuprinde structura organizatorică, activităile de planificare, procedurile şi



2

procedeele, practicile şi resursele fundamentării necesare elaborării, realizării,

controlului şi evaluării politicilor de mediu.

Ecosistem viticol – entitate distinctă a mediului natural, structural-

funcională, complexă şi dinamică, exprimând unitatea între biocenoză şi biotop,

ultimul fiind suportul de mediu fizic şi chimic necesar existenei şi regenerării

biocenozei. În interiorul fiecărei componente şi între ele se manifestă relaii de

intercondiionare, care imprimă ecosistemului viticol calitatea de sistem cibernetic

deschis.

Funcie a ecosistemului viticol – rolul, destinaia culturii viticole, potrivit

obiectivelor economico-sociale şi ecologice ale gestionării durabile a capitalului

viticol, cu luarea în considerare a potenialului natural-biologic. Se exercită prinmultitudinea de activităi economico-sociale şi de mediu specifice sectorului viticol,

ce se desf ăşoară prin intervenia factorului uman, a societăii în general.

Gospodărirea capitalului viticol – aciune complexă exercitată de factorul

uman specializat în aplicarea şi realizarea unui ansamblu de măsuri economice şi de

mediu, în vederea meninerii calităii capitalului viticol în stare normală de

funcionare, inclusiv de îmbunătăire a acestuia, în vederea exercitării funciilor

economice, sociale şi ecologice ale acestuia.Management viticol – formă specială a managementului general aflată sub

influenele particularităilor ecologice şi economice ce caracterizează ecosistemul

viticol, cultura viei de vie.

Management vinicol – formă distinctă a managementului general aflată sub

impactul particularităilor ecologice şi economice ce caracterizează activitatea de

prelucrare, distribuie şi comercializare a vinului.

Marketing vitivinicol – formă distinctă a marketingului, aflată sub impactul

particularităilor pieei vitivinicole, considerat un neofactor de producie cu rol

semnificativ în sporirea performanelor economice în sectorul vitivinicol.



3

Mix-ul de marketing – componentă operativă a activităii de marketing, prin

intermediul căreia se realizează multiplele obiective ale politicii de marketing – de

piaă, produs, pre, distribuie, promovare etc.

Zonarea culturii viei de vie – aciune managerială fundamentată pe criterii

ştiinifice de natură ecologică şi economică, prin care se delimitează partea din

capitalul funciar destinată culturii viei de vie.

SINTEZA PĂRILOR PRINCIPALE ALE LUCRĂRII

PRIMUL CAPITOL „VITICULTURA – SUBSISTEM AL ECONOMIEINAIONALE” este structurat în cinci paragrafe, în cadrul lor analizându-se

procesul istoric al apariiei şi evoluiei vitiviniculturii, locul viticulturii şi al

viniculturii în economia naională, conceptele fundamentale ale sistemului noional

al acestor două ştiine şi activităi practice, particularităile şi semnificaia

economico-socială şi ecologică a viticulturii.

În prima subdiviziune (§ 1.1. „Dimensiunea istorică a activităii

vitivinicole”) structurată în două pări, se analizează principalele repere istorice aleculturii viei de vie (§§ 1.1.1.) şi ale activităii vinicole (§§ 1.1.2.), reliefându-se

evoluii fluctuante ale acestor două îndeletniciri ancestrale ale omenirii, cauzele care

au determinat progresele şi recesiunile în diferite etape istorice, subliniindu-se

concluzia potrivit căreia istoria lor constituie partea intrinsecă a istoriei civilizaiei

materiale şi spirituale a omenrii.

În § 1.2. „Viticultura – subsistem al horticulturii” s-a delimitat coninutul

activităilor viticole şi a celor vinicole, sub aspect teoretic şi practic, prin precizarea

obiectului, subiectului, scopului şi metodelor care identifică aceste activităi. O

atenie deosebită a fost acordată explicării sistemului conceptual al vitiviniculturii,

relief ării coninutului noiunilor de capital viticol, ecosistem viticol, soi şi specii,

respectiv de vin.



4

Analiza coninutului capitalului viticol s-a realizat în cadrul unui paragraf

distinct (§ 1.3.), folosindu-se, în acest scop, coninutul conceptelor de capital în

general, capital real (de exploatare) şi respectiv de capital natural.

În paragrafele următoare, 1.4 şi respectiv 1.5., se analizează particularităile

generale ale activităii viticole şi semnificaia acesteia, aspecte care sunt intregite cu

noi elemente în §§ 3.2.3.

AL DOILEA CAPITOL, „DIMENSIUNEA CAPITALULUI VITICOL”

este divizat în două paragrafe. În § 2.1. „Capitalul viticol pe plan mondial şi

european” analiza a fost concentrată pe reliefarea evoluiei dimensiunii cantitative

a capitalului viticol la nivel mondial şi european şi distribuiei inegale a acestuia pe

continente şi principalele state ale lumii contemporane. În acest context, suntrelevate tendina generală de diminuare a suprafeelor cultivate cu viă de vie şi

modificările survenite în mărimea ponderilor suprafeelor ocupate cu viă de vie pe

diferite continente şi ări. Pe plan mondial, continentul european, cu toate că

înregistrează o anumită diminuare absolută şi relativă a suprafeelor cultivate, se

află în poziia de lider autoritar în domeniu.

În cadrul § 2.2. „Patrimoniul viticol naional” în prima parte se realizează o

retrospectivă a evoluiei culturii viei de vie în ara noastră (§§ 2.2.1.) urmată de oanaliză a stării generale a capitalului viticol românesc (§§ 2.2.2.). Retrospectiva

cuprinde analiza modificărilor intervenite în mărirea ponderii suprafeelor ocupate

cu viă de vie pe perioada 1250-2007 în totalul suprafeei funciare, perioadă care a

fost analizată în cadrul a două etape de evoluie a capitalului viticol – profiloxerică

şi postfiloxerică. În analiza caracterizării generale a vitiviniculturii româneşti, în

prima parte a fost vizată reliefarea locului şi rolului acestei îndeletniciri economice

ancestrale în existena şi progresul ării noastre (§§§ 2.2.2.1.), continuate cu o

analiză exhaustivă a stării actuale şi perspectivelor dezvoltării capitalului viticol

(§§§ 2.2.2.2.). Pe baza acestei analize au fost relevate principalele concluzii care se

referă la diminuarea suprafeelor cultivate, înrăutăirea structurii soiurilor aflate pe



5

rod, care a afectat calitatea capitalului viticol românesc, îndeosebi a celui aflat în

proprietatea exploataiilor viticole familiale.

CAPITOLUL III, „FILIERA VINULUI” este structurat în trei paragrafe,

primul destinat relevării coninutului şi semnificaiei filierei agroalimentare (§ 3.1.),

al doilea complexităii structurale a filierei vitivinicole (§ 3.2.), iar al treilea

construirii unui model de finanare a unei cooperative vitivinicole (§ 3.3.).

Primul paragraf are un profund caracter teoretic şi metodologic, analiza fiind

orientată spre elucidarea coordonatelor eseniale ale conceptului de filieră

agroalimentară, structurii şi coninutului proceselor specifice acesteia, relevându-se,

totodată, diferite clasificări ale filierei. În primul paragraf, filiera agroalimentară a

fost abordată în optica teoriei economice clasice (§§ 3.1.1.), iar în cea de-a douasubdiviziune într-o viziune modernă, operaională, sub forma Organizării Comune

de Piaă (§§ 3.1.2.). Prin compararea trăsăturilor celor două optici de abordare a

filierei agroalimentare sunt evideniate deosebirile dintre ele, prezentându-se, în

acest sens, schema operaională privind structura filierei vinului, construită pe

fundamentele teoretice şi metodologice ale noii viziuni (schema nr. 3.1.).

În paragraful 3.2. „Complexitatea structurală a filierei vinului” sunt

supuse analizei serviciile de producie (§§ 3.2.1.), principalii actori economiciparticipani la realizarea filierei (§§ 3.2.2.), locul central în cadrul filierei vinului (§§

3.2.3.), locul şi semnificaia procesului de vinificaie (§§ 3.2.4.), precum şi ale

distribuirii produsului final (§§ 3.2.5.). Aceste elemente structurale ale filierei

vinului sunt analizate prin prisma coninutului atribuiilor ce le revin în derularea

filierei, a neajunsurilor ce se manifestă în cadrul acesteia şi a măsurilor de

perfecionare a lor.

În § 3.3. „Integrarea produciei vitivinicole în România” se analizează

necesitatea consolidării filierei vitivinicole (§§ 3.3.1.) şi se elaborează un model de

finanare a cooperativelor vitivinicole (§§ 3.3.2.). În acest context, se subliniază

adversitatea încă puternic manifestată de populaia comunităilor rurale faă de

mişcarea cooperatistă, generată de umilinele la care acestea au fost supuse în



6

regimul politic anterior, dar care ar trebui atenuată şi treptat eliminată, prin

încrederea pe care ar trebui s-o capete locuitorii statelor în procesul formării unor

asociaii cooperatiste, îndeosebi în domeniul aprovizionării şi desfacerii.

În acest sens, se insistă asupra necesităii consolidării filierei vinului, prin

constituirea în viticultură a cooperativelor de marketing, modelul de finanare a unei

cooperative vitivinicole fiind interpretat ca un mijloc de stimulare şi de sporire a

încrederii viticultorilor în constituirea unor forme asociative de organizare a

produciei şi comercializării rezultatelor ei.

CAPITOLUL IV, „MANAGEMENTUL VITIVINICOL” este structurat în

opt subdiviziuni, ceea ce relevă complexitatea şi importana acestui factor în

realizarea eficientă a multiplelor funcii ale organizaiei economice.În § 4.1. „Organizaia economică vitivinicolă – sistem cibernetic”, se

analizează o serie de aspecte teoretice şi metodologice, care privesc unităile

economice, locul şi rolul acestui pilon al economiei de piaă, interaciunile dintre

factorii endogeni şi exogeni, care se referă la binomul întreprindere-piaă şi care

impun abordarea întreprinderilor vitivinicole ca un sistem cibernetic deschis. Pe

suportul unor criterii ştiinifice, se delimitează diferite tipuri de organizaii

economice, care funcionează în sectorul vitivinicol, cele mai importante fiindexploataiile viticole familiale, ca urmare a dominaiei lor cvasimajoritare în

structurile organizatorice ale sectorului vitivinicol şi marile firme comerciale care

reprezintă elementele de referină privind realizarea unei performane economice

ridicate, urmare a aplicării în activitatea lor a principiilor managementului,

considerat un neofactor de producie de relevană în eficientizarea activităii

vitivinicole.

În § 4.2. „Specificitatea managementului vitivinicol” se relevă

interdependenele dintre managementul general şi cel specific diferitelor sectoare de

activitate, printre care se înscrie şi managementul vitivinicol al cărui coninut este

generat de particularităile ecologice şi economice ce caracterizează ecosistemul

viticol, (managementul viticol), respectiv activitatea de prelucrare, distribuie şi



7

comercializare a vinului (managementul viticol). În condiiile complexităii filierei

vitivinicole, activitatea din sectorul vitivinicol impune utilizarea unui management

integrat, care cuprinde ansamblul formelor specifice fiecărei activităi componente

a filierei, inclusiv ecomanagementului, prin intermediul căruia se asigură

eficientizarea tuturor activităilor desf ăşurate în cadrul filierei vitivinicole.

Probleme ale ecomanagementului specific activităii vitivinicole sunt

analizate şi în § 4.3. „Managementul impactului mediului natural şi antropic

asupra gestionării şi gospodăririi resursei viticole” în cadrul căruia sunt analizai

principalii factori care influenează funcionalitatea şi capacitatea productivă a

ecosistemului viticol şi a activităii de vinificaie, factori care î şi pun amprenta

asupra evoluiei dimensiunilor cantitative şi calitative ale cererii şi ofertei deproduse vitivinicole. În acest sens, se analizează incidenele temperaturii, apei,

aerului, solului, la care se adaugă impactul activităii antropice asupra activităii

viticole. Pe această bază, se relevă concluzia privind necesitatea luării în

considerare de către manageri a acestor influene, inclusiv de cei care organizează şi

conduc activitatea în exploataiile viticole familiale.

Întregul proces de administrare, gestionare şi gospodărire a vitiviniculturii

necesită utilizarea largă de către factori şi organisme cu atribuii în organizarea şicontrolul activităii vitivinicole a unei activităi manageriale eficiente, prin care să

se asigure eficientizarea pe ansamblu a sectorului vitivinicol. În acest context

problematica § 4.4. „Managementul administrării şi gestionării vitiviniculturii”

este analizată în cadrul a două seciuni, prima se referă la locul şi rolul organismelor

publice centrale în administrarea activităii vitivinicole (§§ 4.4.1.), iar cealaltă, la

organizaiile profesionale şi interprofesionale din sectorul vitivinicol (§§ 4.4.2.). În

cadrul §§ 4.4.1. se analizează atribuiile ce revin MADR, ONVV, ONDOV şi

ISCTV în domeniul coordonării, dezvoltării şi perfecionării activităii vitivinicole

pe plan central şi care au drept partener institute specializate (ONIV, PNVV, ADAR

etc.), iar în cadrul §§ 4.4.2. se analizează atribuiile Consiliului pe produs,



8

organizaiilor profesionale ale producătorilor (ONIV), organizaiile patronale

(PNVV, APVV) etc.

Din analiza acestor organisme, se constată că în domeniul administrării şi

gestionării activează pe filiera vitivinicolă numeroase organizaii profesionale şi

interprofesionale, concentrate în veriga de procesare a strugurilor, în timp ce la

nivelul exploataiilor viticole familiale formarea unor astfel de asociaii se află într-

o fază incipientă; în cadrul celor existente se manifestă profunde disfuncii pe linia

produciei, dar mai ales a distribuiei şi comercializării, ceea ce necesită măsuri

urgente şi eficiente privind extinderea unor asemenea asociaii ale producătorilor la

nivelul acestor exploataii vitivinicole, care dein partea covârşitoare din suprafaa

cultivată cu viă de vie.În § 4.5. „Zonarea produciei viticole” se analizează una din componentele

activităii de management vitivinicol, care prezintă o deosebită semnificaie în

asigurarea progresului economiei vitivinicole. Delimitarea celor mai favorabile

zone de cultură a viei de vie, în funcie de cerinele cele mai favorabile natural-

climatice, dar şi economice, în a căror unitate criteriul ecologic este prioritar, este o

aciune de mare responsabilitate economică şi ecologică, de interes naional şi local.

După analiza acestor două criterii care stau la baza zonării produciei viticolese prezintă taxonomia culturii viei de vie în ara noastră, şi care se continuă cu o

prezentare succintă a zonelor viticole, a regiunilor viticole în cadrul fiecărei zone, a

podgoriilor şi centrelor viticole din ara noastră. În cadrul fiecărei podgorii se

consemnează principalele sortimente de vinuri pe care le comercializează.

În § 4.6. „Managementul calităii vinului”, considerat o formă specifică a

managementului general, analiza se referă la un ansamblu de activităi desf ăşurate

de manageri din domeniu, care vizează înf ăptuirea unor obiective privitoare la

calitatea produselor organizaiei economice, realizate în condiiile optimizării

resurselor disponibile, prin luarea în considerare a criteriului ecologic.

Conceptul de management al calităii este definit prin termenii „trilogiei

calităii”, care se referă la trei procese de management independente, dar aflate la



9

interaciune: planificarea calităii; monitorizarea calităii în producie; îmbunătăirea

calităii, acestea fiind elementele preluate din domeniul financiar.

Se subliniază cele două orientări principale în domeniul managementului

calităii – tehnomanagerială şi raională – responsabilizate, prima punând accentul

pe îmbunătăirea proceselor din întreprindere, întreaga responsabilitate revenind

managerilor, în timp ce cea de-a doua pune accentul pe responsabilitatea individuală

a personalului firmei.

În finalul paragrafului, aspectele operaionale ale acestui concept se

raportează la ara noastră, unde se manifestă mari deficiene care afectează piaa

vinului, îndeosebi pe planul exportului, soluionarea lor necesitând schimbarea

radicală a comportamentului managerial faă de calitatea produselor vitivinicole, înainte de toate a vinului, prin comercializare, cu prioritate, a vinurilor cu denumire

de origine, susinute printr-o intensă activitate de promovare. Pentru ara noastră

este necesară sporirea efortului investiional prin care să se asigure dotarea marilor

firme vitivinicole cu infrastructura corespunzătoare realizării managementului

calităii, extinderea metodelor de referină de analiză izotropică.

§ 4.7. „Eficiena activităii vitivinicole” este consacrat explicării

coninutului conceptului de eficienă economică, considerată caracteristica generală a oricărei activităi economico-sociale, ale cărei dimensiuni cantitative, calitative şi

structurale depind de calitatea actului managerial. Se explică deosebirile pe linia

coninutului între termeni de eficienă, performană şi competitivitate economică,

precum şi între eficiena economică şi cea ecologică. Pe plan metodologic sunt

analizate unele clasificări ale eficienei economice şi ale factorilor care influenează

performana economică.

Pentru ilustrarea performanei economice în viticultură se prezintă un set de

date care se referă la dinamica rentabilităii livrărilor de vin în perioada 1980-1989

în unităi ce aparin podgoriei Dealu Mare, care cuprinde unităi localizate pe raza

judeelor Prahova şi Buzău.



10

Din analiza datelor rezultă următoarea concluzie: marile societăi comerciale

vitivinicole, ca urmare a managementului corespunzător şi al tehnologiilor

vitivinicole moderne, care dispun şi de un factor uman de calitate, au obinut

performane economice ridicate, în timp ce exploataiile viticole familiale rezultate

din dezmembrarea vechilor CAP-uri, au obinut, mai ales după 1989, rezultate

economice slabe, singura cale de asigurare a viabilităii lor fiind organizarea

acestora în asociaii ale producătorilor privai.

În ultimul subcapitol, § 4.8. „Perfecionarea managementului vitivinicol”

se inserează concluziile desprinse din analiza întregului capital şi care vizează

coordonatele economice, manageriale, tehnice, tehnologice, social-culturale,

politice, juridico-instituionale şi ecologice, în cadrul cărora se precizează măsurilecare converg spre perfecionarea activităii vitivinicole.

CAPITOLUL V, „MARKETINGUL VITIVINICOL” este structurat în trei

subdiviziuni, în cadrul lor analizându-se interdependenele dintre organizaiile

vitivinicole şi piaă (§ 5.1.) specificitatea marketingului vitivinicol (§ 5.2.) şi

direciile de perfecionare a mix-ului de marketing (§ 5.3.).

În cadrul primului paragraf „Întreprinderrea vitivinicol[ şi piaa” sunt

elucidate aspecte teoretice şi metodologice referitoare la interdependenele dintrefirmă şi mediul ei extern, piaa fiind considerată principalul factor exogen care, prin

funciile pe care le exercită, are o importană hotărâtoare în sporirea performanei

economice. În acest context, se analizează coninutul conceptului de piaă,

complexitatea structurală a acesteia şi funciile pe care le exercită în cadrul

activităii vitivinicole. Pe acest suport, se relevă disfuncionalităile care se

manifestă în relaia întreprindere-piaă generate, în principal, de viziunea îngustă a

managerilor care, deseori, reduc piaa doar la procesul de vânzare a bunurilor, f ără a

lua în considerare, înainte de toate, satisfacerea nevoilor cumpărătorilor. De aceea,

în § 5.2. „Specificitatea marketingului vitivinicol” se analizează unele aspecte

teoretice, metodologice şi operaionale legate de locul şi rolul pieei în asigurarea

unei performane economice ridicate, elucidându-se astfel unele aspecte legate de



11

coninutul şi semnificaia marketingului vitivinicol, formă distinctă a marketingului

general (§§ 5.2.1.), precum şi unele aspecte specifice mix-ului de marketing

vitivinicol (§§ 5.2.2.). În continuare, se subliniază necesitatea utilizării

marketingului în toate structurile organizatorice ale organizaiilor vitivinicole,

inclusiv la nivelul exploataiilor vitivinicole familiale, al fermelor din domeniu, ceea

ce necesită elaborarea unei politici de marketing, care să ină seama de ansamblul de

factori endogeni şi exogeni specifici unităilor viticole, din a căror combinare

rezultă mix-ul de marketing. În viziunea specialiştilor, mix-ul de marketing

reprezintă componenta operativă a marketingului, care î şi găseşte expresia în

combinarea celor 4P (produs, pre, plasare (distribuie) şi promovare), care

corespund celor 4C (clientul, cheltuielile, comoditatea (în achiziionare) şicomunicare).

În continuare, în § 5.3. se analizează starea şi necesitatea perfecionării

vectorilor mix-ului de marketing, fiecare în subdiviziuni separate: în §§ 5.3.1.

politica de produs; în §§ 5.3.2. politica de pre; în §§ 5.3.3. politica de distribuie; în

§§ 5.3.4. politica de promovare. Fiecare vector este analizat sub aspectul

coninutului şi semnificaiei lui practice, al disfunciilor ce se manifestă în viaa

economică, al măsurilor care privesc perfecionarea elementelor constitutive alepoliticii de piaă. Din analiza acestor patru vectori, se subliniază ideea potrivit

căreia disfunciile ce se manifestă în ara noastră pe planul activităii mix-ului de

marketing caracterizează întreaga economie vitivinicolă totuşi, pe prim plan se

situează cele care privesc mix-ul de promovare a produselor vitivinicole, în speă a

vinului.

CAPITOLUL VI, „PIAA PRODUSELOR VITIVINICOLE” este

consacrat analizei realizării produsului vin, fiind structurat în patru subdiviziuni,

abordate sub aspect teoretic, metodologic şi pragmatic, precizându-se locul pieei

vinului în structura tipologiei pieei bunurilor economice.

În § 6.1. „Piaa vinului – componentă a pieei agroalimentare” este

abordată atât în viziunea teoriei economice clasice, cât şi în cea a marketingului. În



12

acest sens, se precizează că piaa vinului se încadrează în sistemul pieelor

agroalimentare şi se caracterizează prin intersectarea ei, într-o măsură mai mare sau

mai mică, cu multitudinea tipurilor de piaă, care funcionează în economia

contemporană.

În § 6.2. „Cererea şi oferta – dimensiuni corelative ale pieei produselor

vitivinicole”, analiza a vizat cele două laturi eseniale ale pieei, acestea

caracterizându-se nu numai prin existena corelativă a lor, dar şi prin contradiciile

dintre ele, aspectele teoretice, metodologice şi operaionale ale cererii f ăcând

obiectul investigaiilor în §§ 6.2.1., iar ale ofertei în §§ 6.2.2.

Analiza a fost orientată spre definirea conceptelor de cerere şi ofertă, pe

reliefarea relaiilor cauzale dintre cantitatea cerută, respectiv oferită şi preulproduselor vitivinicole; pe relevarea formelor de manifestare a acestora în funcie de

natura bunurilor economice care fac obiectul lor şi de nivelul de referină;

evidenierea factorilor (condiiilor) care influenează nivelul şi dinamica lor,

reflectată în gradul de elasticitate; descrierea formelor de manifestare a elasticităii

în raport cu mărimea coeficienilor de elasticitate calculai în funcie de pre şi venit;

evidenierea semnificaiei practice a cererii şi ofertei în fundamentarea procesului

decizional al organizaiei etc.În continuare, se analizează, în cadrul § 6.3. „Particularităi ale pieei

vinului”, în raport cu alte piee prin care se tranzacionează bunuri economice,

inclusiv cu pieele din sistemul pieelor agroalimentare. Ele se referă la:

complexitatea, calitatea şi diversitatea produsului vin; consumul de vin şi

comportamentul consumatorilor; disparităile în domeniul preurilor practicate;

eterogenitatea operatorilor, primele două particularităi fiind supuse unei analize

exhaustive.

În cea de-a patra seciune a capitolului § 6.4. „Piaa vinului”, analiza a fost

orientată spre elucidarea unor multiple aspecte care in de evoluia acesteia pe plan

internaional şi naional. În §§ 6.4.1. „Piaa internaională a vinului” este analizată

sub aspectul evoluiei produciei de struguri, vinului şi consumului de vin, în



13

decursul ultimilor 15 ani, reliefându-se puternice turbulene manifestate pe plan

mondial şi continental, iar în interiorul acestora şi pe plan naional, distribuia

inegală a ofertei şi cererii pe diferite zone ale mapamondului, precum şi ale

accentuării procesului concurenial între diferite state ale lumii mari producătoare de

produse vitivinicole aparinând Lumii Veci şi Lumii Noi.

Cu toate schimbările intervenite pe piaa internaională a vinului, Europa

continuă să domine piaa internaională a vinului, care la nivelul anului 2003 deinea

ponderea de 68,7 % din totalul produciei mondiale de vin, din care UE – 25 deinea

61 %.

În domeniul consumului de vin, oscilaiile sunt şi mai profunde, continentul

european deinând poziia de leader în acest domeniu. Pe fondul fluctuaiilorconsumului de vin s-a manifestat o tendină de scădere a consumului mediu de vin,

mai profund în Europa, în condiiile în care în unele ări a crescut.

În ultima parte a paragrafului se analizează evoluia principalelor piee

viticole ale lumii contemporane (§§§ 6.4.1.2.), UE, americană şi australiană,

evideniindu-se starea şi perspectivele evoluiilor lor şi accentuarea contradiciilor

pe aceste piee.

În §§ 6.4.2. „Piaa vinului în România”, după prezentarea unor consideraiigenerale privind perioada anterioară anului 1989 şi perioada de după 1989 (§§§

6.4.2.1.), analiza a fost direcionată spre reliefarea evoluiei produciei de struguri şi

de vin, până în anul 2007. La nivelul anului 2007, producia de struguri şi de vin

este analizată la nivel judeean şi vizează structura acesteia, probleme de calitate şi

perspectiva perfecionării structurii ofertei.

Din această analiză se desprind, printre altele, următoarele concluzii:

• ponderea extrem de ridicată a soiurilor de struguri hibrizi, care afectează

calitatea de ansamblu a vinului românesc;

• cantitatea extrem de redusă de vinuri de categorie DOC, care confirmă

prima concluzie;



14

• necesitatea restructurării capitalului viticol românesc în direcia sporirii

suprafeelor cultivate cu viă nobilă, cu predilecie pentru producerea vinurilor roşii.

În §§ 6.4.3. se analizează consumul de vin în România, cu referire la evoluia

consumului mediu de vin, care după 2004, înregistrează o tendină de scădere,

completată cu analiza evoluiei consumului mediu anual de băuturi alcoolice (vin,

bere şi spirtoase) şi a autoconsumului, care ocupă o pondere extrem de ridicată la

nivelul locuitorilor din comunităile rurale.

În ultimul paragraf al capitolului se analizează starea actuală a comerului

exterior de vin românesc (§§ 6.4.4.), în care se semnalizează necesitatea

intensificării eforturilor instituiilor centrale cu competenă în domeniu, în primul

rând a producătorilor vitivinicoli din ara noastră, pentru promovarea vinuluiromânesc pe piaa internaională a vinului, în vederea creşterii prestigiului ării

noastre pe plan mondial, care a fost afectat de o serie de evenimente de natură

ecologică, dar şi economică şi politică.

CAPITOLUL VII „CONCLUZII ŞI PROPUNERI” sintetizează procesele

şi fenomenele caracteristice sectorului vitivinicol la nivel mondial, european şi

naional, care dau o imagine generală, relevantă asupra stării actuale şi

perspectivelor dezvoltării şi consolidării sectorului viticol românesc. Totodată se

fac o serie de propuneri, care vizează perfecionarea proceselor economice specifice

vitiviniculturii şi care privesc, în principal, îmbunătăirea activităii de management

şi marketing vitivinicol, căile de sporire a performanei economice în acest sector

economic tradiional.

De asemenea, lucrarea conine un număr însemnat de tabele (39) şi anexe

(17), care cuprind date relevante pentru susinerea concluziilor subliniate pe

parcursul lucrării, precum şi scheme (14) şi figuri (7), care întregesc imaginea stării

şi perfecionării dezvoltării vitiviniculturii româneşti.



15

CURRICULUM VITAE

DATE PERSONALE

Numele şi prenumele: BOBOC DAN

Data şi locul naşterii: 23.12.1953, BucureştiStarea civilă: căsătorit

STUDII: Universitatea de Ştiine Agricole şiMedicină Veterinară, Bucureşti

Specializare: Facultatea de Horticultură

Limbi străine: Limba engleză – scris şi vorbitLimba franceză – scris şi vorbit

TITLURI ŞTIINIFICE: Doctor în ştiine agronomice, TEMA:„Marketingul vinurilor româneştidestinate exportului”

FUNCII OCUPATE:Pe linie profesională a) în ară

1979 Şef fermă horticolă, Întreprinderea de producereaLegumelor Uzunu, jud. Giurgiu

1980 Ing. Tehnolog, Vinalcool Bucureşti

1987 Şef Grupa de Export Vinuri, Centrala Vinului

1990 Şef Combinat de vinuri, Vinalcool Bucureşti

1993 Director SC Euforis Comprod SRL, Bucureşti

1995 Lector univ. ASE

2003-2007 Confereniar universitar ASE

2007 – prezent Profesor universitar ASE

b) în străinătate

Pe linie administrativ-managerială a) în ară

1994-prezent Preşedinte Executiv al Asociaiei Degustătorilor

Autorizai din România – ADAR

2000-2002 Director Oficiul Naional al Denumirilor de Origine -ONDOV



16

2002-prezent Director Ştiinific al Patronatului Naional al Viei şiVinului – PNVV

2008-prezent Director departament „Relatii cu mediul de afaceri” al AsociatieiFacultatilor de Economie din Romania - AFER

b) în străinătate2008-prezent Membru al „European Association of Wine Economists”

teza_rezumat

Documents

Transcript of teza_rezumat