1

ȘCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE

Şcoala doctorală în Științe politice –Relaţii internaţionale

TEZA DE DOCTORAT

CĂTRE UN SISTEM ELECTORAL EUROPEAN

UNIFORM ŞI INTEGRAT

- REZUMAT -

CONDUCĂTOR DE DOCTORAT:

Prof. univ. dr. Iordan Gheorghe BĂRBULESCU

Doctorand: Daniel DUŢĂ

BUCUREŞTI

2017

2

Introducere

Începând cu cea de a doua jumătate a secolului trecut Uniunea Europeană s-a afirmat

pe plan internaţional promovând o serie de principii şi valori democratice fundamentale.

Cu toate acestea complexitatea construcţiei europene a atras criticile cetăţenilor săi

privind modul de luare a deciziilor concretizat în ceea ce a fost definit ca „deficit democratic”.

Având în memorie istoria democraţiilor consolidate nu putem să nu remarcăm dificilul

proces de creştere şi maturizare al acestora. Necesitatea continuării procesului de reformă

instituţională şi politică a Uniunii Europene aduce în discuţie şi necesitatea reformării

sistemului electoral.

Lucrarea de faţă analizează posibilitatea configurării unui sistem electoral european

uniform şi integrat, din perspectiva în care sistemul electoral poate influenţa decizia politică

în general şi în mod deosebit sistemul de partide, fără a se limita însă la identificarea

modalităţilor de transpunere a voturilor în mandate, ci urmărind inclusiv posibilităţile de

armonizare a întregului ansamblu de operaţiuni, proceduri şi norme electorale specifice

alegerilor pentru Parlamentul European.

O atenţie sporită este acordată efectelor specifice ale sistemelor electorale, şi anume

gradul de proporţionalitate al metodelor de transformare a voturilor în mandate, precum şi

perspectivei „manageriale” de organizare a procesului electoral ce analizează dintr-un punct

de vedere tehnicist instrumentele şi procedeele cu care operează ingineria electorală.

Din acest punct de vedere demersul ştiinţific este construit plecând de la ipoteza de

cercetare potrivit căreia, prin configurarea unui sistem electoral integrat şi uniform, în

interiorul căruia operaţiunile, normele şi procedurile electorale să fie fundamentate,

reglementate şi monitorizate de către un organism de management electoral, ar spori şansele

ca deficitul democratic să fie redus considerabil, să îmbunătăţească participarea la vot şi, în

consecinţă, să consolideze legitimitatea Uniunii Europene.

Eventualelor critici privind alegerea obiectului cercetării pe terenul sensibil al

engeneering-ului electoral, al cărui instrumente utilizate în procesul de selectare a sistemului

electoral, par a fi revendicate ca apanaj exclusiv al deciziei politice, le răspundem simplu, prin

faptul că intenţia nu este aceea a unei incursiuni în spaţiul politic pentru a oferi o „lecţie”

aleşilor desemnaţi de către alegători, ci, din contră, de le oferi acestora datele şi informaţiile

atât de necesare în luarea deciziilor.

3

În altă ordine de idei nu plec de la premisa identificării unui sistem electoral „ideal”,

deoarece aşa ceva nu există (Pasquino, 2002:150), ci de la necesitatea identificării unui

sistem electoral valid care să se bazeze pe reguli simple, clare şoiiforme şi care să obţină o

susţinere cât mai largă.

Lucrarea mea este structurată în patru capitole, după cum urmează:

Capitolul 1 - Cadrul teoretic privind configurarea unui sistem electoral uniform

şi integrat

Acest prim capitol se ocupă de definirea problemei de cercetare, de determinarea unei

modalități de conceptualizare și studiere a sistemului politic în general și, plecând de la

aceasta, identificarea unor posibile abordări pentru analizarea sistemului politic al Uniunii

Europene. Pe de altă parte, am avut în vedere şi analiza unor concepte cheie ca: sistem politic,

integrare, sistem electoral şi elementele acestuia (formula electorală, magnitudinea

circumscripţiei, pragul electoral, structura buletinului de vot, dimensiunea adunării), regim

electoral, normă electorală, reprezentare politică, deficit democratic, partide politice.

Atunci când avem în vedere configurarea unui sistem electoral este importantă

determinarea sistemului politic asupra căruia acesta îşi va manifesta efectele specifice. Din

acest motiv, determinarea caracteristicilor sistemului politic specific construcției europene

este un prim pas în acest demers de cercetare. Sistemul politic determină sistemul electoral iar

acesta din urmă reiniţializează, resetează în cadrul evenimentelor electorale sistemul politic.

Pe de altă parte, sistemul electoral influenţează în mod logic sistemul de partide,

modul de constituire a guvernului, etc. Ori, în mare măsură dificultatea unei astfel de teme, ce

presupune o abordare multidisciplinară, este dată de analiza sistemului politic la care ne

raportăm şi pe care Jacques Delors, preşedintele Comisiei Europene din anii 1985-1995, îl

definea sugestiv ca fiind un „obiect politic neidentificat”.

În acest sens, în ciuda controverselor şi a unor neclarităţi cu privire la statutul viitor al

entităţii politice comunitare, am plecat de la premisa potrivit căreia Uniunea Europeană

reprezintă deja un sistem politic, iar pe de altă parte, pentru configurarea unui sistem electoral

european este necesară determinarea caracteristicilor sistemului politic specific construcției

europene, astfel încât pentru început am încercat să răspund următoarelor întrebări de

cercetare:

a) cum poate fi studiat sistemul politic al construcției europene și care sunt

caracteristicile acestuia?

4

b) cum a fost, cum este și cum va fi configurat sistemul electoral în Uniunea

Europeană în funcție de transformările din sistemul politic european?

c) care sunt problemele care apar atunci când vorbim de configurarea unui sistem

electoral european omogen, integrat?

d) cum este configurat sistemul de partide europene şi care sunt modalităţile prin care

acesta poate fi consolidat?

Pentru a răspunde la aceste întrebări am structurat primul capitol în patru secțiuni,

după cum urmează:

1.abordări teoretice privind analizarea sistemului politic al Uniunii Europene și

caracteristici ale acestuia;

2. consideraţii teoretice privind sistemul electoral şi influenţa acestuia asupra

sistemului politic al Uniunii Europene;

3. aspecte problematice în configurarea unui sistem electoral european omogen -

eterogenitatea normelor electorale europene, reprezentarea politică, inclusiv aspecte privind

grupurile politice din Parlamentul European și deficitul democratic;

4. cadrul teoretic privind sistemul de partide europene.

Sistemele politice democratice pot fi analizate pe baza unui număr de patru

caracteristici (Almond, 1956: pp. 394-397; Easton, 1957: pp. 385-386): 1. există un set stabil

şi bine definit de instituţii de luare a deciziilor colective şi un set de reguli care reglementează

relaţiile între şi în cadrul acestor instituţii; 2. cetăţenii şi grupurile sociale caută să îşi realizeze

dezideratele politice prin intermediul sistemului politic, fie direct, fie prin organizaţii

intermediare, precum grupurile de interese sau partidele politice; 3. deciziile colective într-un

sistem politic au un impact semnificativ asupra distribuţiei resurselor economice şi asupra

alocărilor valorilor sociale şi politice în întreg sistemul; 4. există o interacţiune continuă

(feedback) între output-urile politice, noile cerinţe din cadrul sistemului, noile decizii, etc.

Toate aceste aspecte pot fi identificate şi în cadrul construcţiei europene şi, pe

deasupra, gradul de stabilitate şi complexitate instituţională al Uniunii Europene este mai

ridicat decât în cazul oricărui regim (Hix, 2005: p. 3).

Pentru studierea manierei în care s-a dezvoltat construcția europeană și perspectiva

asupra evoluției acesteia am făcut apel la teoriile integrării europene, deoarece în ultima

perioadă numărul cercetărilor ştiinţifice privind procesele integrării s-au înmulţit, iar pe de

altă parte, teoriile integrării şi-au urmat propria evoluţie, căpătând consistenţa necesară pentru

a oferi o perspectivă fundamentată ştiinţific asupra posibilităţilor de organizare şi dezvoltare a

entităţii politice europene.

5

Pentru a clarifica conceptul de integrare europeană, și importanța sa în configurarea

construcției europene, am făcut apel la definiţia lui Iordan Bărbulescu, potrivit căruia

integrarea europeană este „un proces prin care statele membre ale Uniunii Europene înţeleg

să-şi transfere în mod progresiv, de la nivel naţional la nivel supra-naţional, o serie de

competenţe ce ţin de resortul suveranităţii naţionale, acceptând să le exercite în comun şi

cooperând în domeniile respective de activitate în scopul atingerii unor obiective de natură

politică, economică, socială şi culturală, care vizează progresul şi dezvoltarea Uniunii

Europene, dar şi a respectivelor state”. (Bărbulescu, 2007: p. 163).

Dintre teoriile integrării am analizat îndeosebi instituţionalismul şi

interguvernamentalismul urmărind maniera în care poate fi caracterizat sistemul politic al

construcției europene. Uniunea Europeană are atribuţii mult mai largi decât orice altă

organizaţie internaţională iar, dincolo de dimensiunea interguvernamentală, de cooperare,

multe dintre instituţiile Uniunii Europene au un pronunţat caracter supranaţional, de integrare

a statelor membre, acestea renunţând la anumite puteri decizionale, cedate instituţiilor

supranaţionale ale Uniunii.

Uniunea Europeană este un caz particular, unic, care nu poate fi inclus în nicio

categorie. Unii autori tratează Uniunea ca fiind un stat federal incipient (Lijphart, 2006:p.51),

alţii cred că Uniunea Europeană este deja o federaţie (Josselin, Marciano), în timp ce o a treia

categorie considera că Uniunea Europeană este, de fapt, o confederaţie, care a încorporat,

însă, unele trăsături specifice federaţiilor (Watts 1998: pp. 121-122).

Pentru a stabili că Uniunea Europeană funcţionează, în practică, ca un stat federal

consider am adus ca argumente următorele:

- există o diviziune constituţională a puterilor între un guvern central şi un nivel

secundar de guvernare;

- prin Tratatul de la Maastricht s-a introdus statutul de cetăţean al Uniunii Europene

creându-se astfel o relaţie directă între aceştia şi instituţiile Uniunii;

- Uniunea are un legislativ bicameral, compus dintr-un Parlament ales în mod

direct, care reprezintă popoarele, şi dintr-un Consiliu format din reprezentanţii guvernelor

statelor membre;

- deciziile Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene sunt executorii în teritoriul

statelor membre, în multe situaţii dreptul comunitar fiind preeminent faţă de cel naţional;

- Parlamentul European este ales în mod direct, prin sufragiu universal;

6

- inclusiv politologul Arend Lijphart foloseşte Uniunea Europeană pentru a

exemplifica modelul consensualist al democrației, caracterizat atât prin federalism, cât şi prin

bicameralism puternic

Cea de a doua secţiune a primului capitol are în vedere o serie de consideraţii

teoretice privind sistemul electoral şi influenţa acestuia asupra sistemului politic al Uniunii

Europene

Uniunea Europeană reprezintă primul sistem politic supranaţional (Hix, 2008: p.574),

un sistem politic sui-generis care cunoaşte o continuă evoluţie în drumul său către viziunea

programată de părinţii fondatori. Fiind un sistem polimorf, aflat în continuă modificare s-a

încercat periodic reformarea şi a sistemului electoral european.

Această lucrare are în vedere un parcurs în direcţie inversă, în sensul că se consideră

că prin configurarea unui sistem electoral integrat şi uniform, în interiorul căruia operaţiunile,

normele şi procedurile electorale să fie fundamentate, reglementate şi monitorizate de către un

organism de management electoral (Autoritatea Electorală Europeană), ar spori şansele ca

deficitul democratic să fie redus considerabil, să îmbunătăţească participarea la vot şi, în

consecinţă, să consolideze legitimitatea Uniunii Europene.

Configurarea unui sistem electoral prezintă o importanţă deosebită având în vedere

consecințele pe care le are asupra strategiilor partidelor politice și asupra comportamentului

electoral al votanților, alegerile reprezentând procedeul prin excelență menit să fundamenteze

și să legitimeze puterea (Masclet, 1992: p. 9).

Dintre metodele de cercetare utilizate în acest demers menţionez o analiză calitativă a

sistemului electoral al Uniunii Europene, utilizând metoda studiului documentelor sociale,

îndeosebi a documentelor scrise necifrice (rapoarte, acte normative, etc.) şi a documentelor

scrise cifrice (eurobarometre şi date statistice).

Contrar poziţiilor care atribuie sistemului electoral o importanţă politică minoră, ori

una tehnică (Avril, Gicquel, 2009: p.10), există opinii ale unor proeminenţi politologi care

afirmă că „sistemul electoral este una dintre părţile esenţiale ale sistemelor politice. Nu

numai că reprezintă instrumentul politic cel mai uşor de manipulat dar el poate influenţa

sistemul de partide şi afecta domeniul de aplicare al reprezentării" (Sartori, 1994) sau chiar

că „sistemul electoral este partea fundamentală a democraţiei reprezentative" (Lijphart,

Grofman, 1984).

În susţinerea afirmaţiilor de mai sus stau mărturie o serie de dovezi empirice, care

confirmă că sistemele electorale au impact asupra comportamentului de vot, a rezultatului

7

alegerilor, asupra formării sistemului de partide, precum şi în ceea ce priveşte distribuirea

puterii într-un anumit regim politic.

Potrivit lui Dieter Nohlen conceptul de sistem electoral stricto sensu

stabileşte„normele prin care alegătorii își pot exprima preferințele lor politice și prin care

este posibil ca voturile acestora să fie transformate în locuri în parlament (în cazul alegerilor

parlamentare) sau în poziții guvernamentale (în cazul alegerilor pentru președinte,

guvernator, primar, etc.).”

În cazul de faţă consider că prezintă un interes deosebit realizarea unei analize a

termenului de sistem electoral utilizat largo sensu, având semnificaţia de regim electoral,

„ca ansamblu al regulilor care guvernează derularea alegerilor şi desemnarea

câştigătorilor” (Diamantopulos, 2013, p.135)

În acest sens, chiar dacă în literatura de specialitate se afirmă (Nohlen, 2012: p.3) că,

„în special în acele țări care nu au o experiență democratică îndelungată, există tendinţa de a

extinde exagerat conceptul de sistem electoral pentru a include tot ce este legat de procesul

electoral, pornind de la dreptul de vot, la administraţia electorală şi terminând cu

contenciosul electoral”, consider că există suficiente argumente pentru ca analiza sistemului

electoral al Uniunii Europene să beneficieze de o abordare holistică, acoperind întreaga sferă

a problematicii dreptului electoral (înregistrarea alegătorilor, condiţiile de dobândire şi

exercitare a dreptului de vot, nominalizarea candidaţilor şi depunerea candidaturilor,

derularea şi finanţarea campaniei electorale, repartizarea mandatelor, organismele de

management electoral, modalităţile de exercitare a dreptului de vot, reprezentarea femeilor şi

a minorităţilor, inclusiv procedurile electorale etc.).

Analiza sistemului electoral include şi o scurtă prezentare a principalelor elemente ale

sistemului electoral,: formula electorală (majoritară sau proporţională, tipul de scrutin),

magnitudinea circumscripţiei (dimensiunea sau dezvoltarea circumscripţiei, arată numărul

de candidaţi care vor fi aleşi), pragul electoral (reprezintă o barieră în faţa partidelor mici),

structura buletinului de vot, dimensiunea adunării ce urmează a fi aleasă.

O altă analiză pe care am realizat-o priveşte evoluția normelor și procedurilor

electorale aferente alegerilor europarlamentare

Încă de la începuturile construcţiei europene au existat încercări succesive de

îmbunătăţire a reglementărilor referitoare la alegerile Adunării Parlamentare, fiind constituite

grupuri de lucru prezidate de către un eurodeputat. Rapoartele prezentate de aceştia au

cunoscut o evoluţie marcată de prudenţă, divergenţe ori particularităţi de moment ori de

susţinere a construcţiei comunitare prin propuneri de uniformizare a normelor electorale.

8

În cea de-a treia secţiune a primului capitol am analizat o serie de aspecte

problematice în configurarea unui sistem electoral european omogen - eterogenitatea

normelor electorale europene, reprezentarea politică, inclusiv aspecte privind grupurile

politice din Parlamentul European și deficitul democratic.

Eterogenitatea normelor electorale este reliefată de diferenţele între normele electorale

adoptate de statele membre în ceea ce priveşte pragul electoral, metodele de calcul,

circumscripţiile electorale, structura buletinului de vot, etc. Pe lângă aspectele problematice

ce ţin de reprezentarea politică şi de maniera în care alegerile ar trebui să creeze o legătură

între cetăţenii europeni şi procesul de elaborare a politicilor publice în Uniunea Europeană.

De asemenea, modul complicat de luare a deciziilor în Uniunea Europeană aduce în

discuţie conceptul de deficit democratic, concept ce se referă îndeosebi la inabilitatea

Parlamentului European de a face responsabil executivul european pentru deciziile luate, aşa

cum se întâmplă în cazul parlamentului naţional în raport cu guvernul Katz, 2000 : p4), ori din

faptul că cursa electorală este bazată mai degrabă pe aspecte politice de natură naţională decât

pe problemele relevante de pe scena politică europeană.

În ultima secţiune a primului capitol am analizat cadrul teoretic privind sistemul de

partide europene. Din analiza modului în care au apărut, s-au organizat şi funcţionează

partidele în general şi în mod particular partidele la nivel european pot fi extrase elemente

utile pentru studierea modului în care Uniunea Europeană îşi poate edifica construcţia

politică. În acest sens, Lapalombara şi Weiner (1966, 6-9) identifică o serie de trăsături

definitorii pentru partidul politic: 1) o anumită continuitate a leadershipului, markerul ce

probează durabilitatea organizaţiei reprezentându-l succesiunea mai multor lideri la

conducere, precum şi rutinizarea regulilor de funcţionare; 2) asigurarea unei organizări la

nivel local care să acopere întreg teritoriul sau o cât mai mare parte a acestuia, asigurându-şi

astfel prezenţa în imediata apropiere a alegătorilor şi, în acelaşi timp, fiind nevoit să îşi

asigure o comunicare eficientă, astfel încât conducerea să fie bine informată iar deciziile luate

la nivel central să fie aplicate în plan local; 3) obţinerea şi exercitarea puterii trebuie să

reprezinte obiectivul principal şi nu doar dorinţa de a influenţa exerciţiul puterii cum întâlnim,

spre exemplu, în cazul organizaţiilor nonguvernamentale, sindicatelor, etc.; 4) să obţină

susţinere populară prin mobilizarea la urne a electoratului. Alţi autori consideră că sunt

valabile doar primele două criterii (Bréchon, 2004), în timp ce Max Weber (1971: 371-376)

insistă asupra caracterului voluntar al asocierii membrilor.

9

Definiţiile de mai sus nu explică pentru ce anume e necesară obţinerea „cu orice preţ”

a puterii, lămurirea acestor aspecte fiind realizată de Stein Rokkan, a căror studii au permis

corelarea existenţei partidelor cu conflictele centrale ale unei societăţi.

De asemenea, şi în ceea ce priveşte teoriile privind apariţia partidelor există mai

multe abordări. Lapalombara şi Weiner prezintă mai multe perspective: o abordare de tip

instituţionalist, una istorică şi conflictuală şi una ce aduce în prim plan dezvoltarea politică.

Abordarea instituţionalistă iniţiată de Ostrogorski (1902) și continuată de Maurice

Duverger pune accentul pe dezvoltarea adunărilor parlamentare şi pe analiza organizării

formaţiunilor politice, abordarea istorico-conflictuală identifică criza, conflictul, ca factor

primordial în geneza partidului. În contrast cu această poziție, Seymour Lipset și Stein

Rokkan (1967) a dezvoltat un cadru teoretic solid, care reconciliază metoda comparativă cu

cea istorică. Ei explică apariția unor partide diferite de la o serie de crize și pauze istorice care

au împărțit societățile naționale atunci când acestea nu au fost încă consolidate ca atare, și a

provocat, la fiecare pauză, formarea de grupuri sociale care se confruntă în conflictul în cauză.

Rokkan oferă o perspectivă originală combinând poziţia istorico-conflictuală cu cea

funcţionalistă, ulterior această teorie fiind îmbunătăţită de către Daniel-Louis Seiller.

În privinţa genezei partidelor un puternic imbold pentru crearea entităţilor partinice l-a

dat extinderea sufragiului universal (prin eliminarea censului, extinderea drepturilor electorale

la femei, reducerea vârstei la care cetăţenii îşi pot exercita dreptul de vot).

Alegerile europene directe au fost organizate pentru crearea şi consolidarea unor

partide politice pan-europene şi pentru asigurarea reprezentării cetăţenilor europeni.

Din păcate, aceste deziderate nu s-au realizat pe deplin, astfel încât chiar de la primele

alegeri europene directe (1979) se constată preponderenţa mizei naţionale comparativ cu cea

europeană, dar şi o participare electorală scăzută, motiv pentru care acestora li s-a pus eticheta

de „alegeri de rang secund” (Reif şi Schmitt, 1980: 3-44).

În ultimul timp, până la Brexit, părea să câştige teren varianta europenizării treptate a

alegerilor europene, concomitent cu maturizarea sistemului politic.

În etapa actuală a evoluţiei lor, partidele politice europene sunt pe cale să dobândească

un statut clar care să le confere un rol sporit în formarea conştiinţei politice europene şi la

exprimarea voinţei cetăţenilor Uniunii şi în realizarea dezbaterii democratice în cadrul

Uniunii. Implicarea într-o măsură mai mare și mai eficientă a partidelor și fundațiilor politice

europene pot servi la promovarea înțelegerii de către cetățeni a conexiunii dintre procesele

politice la nivel național și european și reprezintă o modalitate de a genera dezbateri publice

transnaționale în întreaga Europă și de a încuraja apariția unui spațiu public european.

10

Capitolul 2 - Cadrul metodologic

În cel de-al doilea capitol am încercat să determin cadrul metodologic pentru

conturarea unui model teoretic privind alegerile europene unice, respectiv identificarea unor

metode relevante (chestionar, analiză calitativă a sistemului electoral al Uniunii Europene prin

metoda studiului documentelor sociale, dar şi analiza variaţiilor de prag şi metode de calcul

asupra setului de date de la alegerile pentru Parlamentul European din 2014).

Democraţia din Uniunea Europeană are de suferit îndeosebi din cauza celor 28 de

sisteme diferite ce generează inegalităţi între drepturile electorale ale cetăţenilor săi.

Metodologic vorbind ar fi necesară o analiză a tuturor elementelor care diferenţiază

sistemele electorale europene, a celor care sunt similare sau chiar identice.

Datele şi informaţiile necesare privind competitorii și rezultatele pe competitori la

alegerile europarlamentare, precum și modul de afiliere al competitorilor care au obținut

mandate la grupurile politice au fost obţinute în urma unor solicitări repetate am primit un

pachet de date cu rezultatele alegerilor din partea Direcția Generale de Comunicare, Unitatea

de monitorizare a opiniei publice. Aceste date și informații sunt foarte utile pentru a

determina influența regulilor formale specifice diferitelor sisteme electorale naționale asupra

rezultatului alegerilor europarlamentare, precum și o bază de referință pentru a testa în ce

măsură modificarea unora dintre aceste reguli cu scopul de a uniformiza sistemul electoral

european, fie la nivel de state, fie la nivel de UE , poate genera schimbări în ceea ce privește

structura politică a Parlamentului European, scăderea deficitului democratic sau asupra

comportamentului electoral al votanților.

În acest demers am realizat pentru început o analiză calitativă a sistemului electoral al

Uniunii Europene, utilizând îndeosebi a documentelor scrise necifrice (rapoarte, acte

normative, etc.) şi a documentelor scrise cifrice (eurobarometre şi date statistice).

Analiza celor 28 de sisteme electorale ne pune în faţa următoarei dileme: putem oare

găsi punctele comune a celor 28 de sisteme sau toată această muncă de uniformizare este prea

greoaie, chiar inutilă, iar soluţia adoptării unui sistem unic consacrat legislativ ar reprezenta

unica soluţie raţională?!

Un pas însemnat în direcţia uniformizării normelor şi procedurilor electorale de la

nivelul statelor membre îl constituie adoptarea Deciziei Consiliul Uniunii Europene nr.

772/2002 de modificare a Actului din 1976 privind alegerea reprezentanților în Parlamentul

European prin sufragiu universal direct, ceea ce dovedeşte o dată în plus că abordarea realistă,

de care trebuie să se ţină seama în procesul de reformă o reprezintă îmbinarea aspectelor

tehnico-juridice cu realismul politic.

11

Un instrument des utilizat îl constituie metoda comparativă și, în acest sens voi avea

în vedere (compararea legislaţiei statelor membre, elementele principale ale sistemelor

electorale naţionale, a propunerilor privind reforma electorală formulate de raportorii

desemnaţi de Parlamentul European, de către statele membre, ori a celor formulate de alţi

experţi în domeniu).

O dată analizate cele 28 de sisteme electorale și regulile formale după care sunt

organizate și desfășurate alegerile europarlamentare în statele membre ale Uniunii, am

considerat utilă studierea problematicii configurării unui sistem electoral uniform și integrat

urmând două direcții:

- oportunitatea configurării și implementării unui sistem electoral uniform și integrat

în ceea ce privește alegerile europarlamentare;

- identificarea „ingineriei electorale”, ca mod de schimbare a regulilor formale specifice unui

sistem electoral (Norris, 2004: 8), care conduce la un sistem electoral european uniform și

integrat.

Studierea percepției și poziționării asupra unei problematici se poate realiza din punct

de vedere metodologic prin utilizarea metodei sondajului de opinie. Există două tipuri de

sondaje de opinie, și anume cele de masă și cele de experți, iar instrumentul cel mai des

utilizat în realizarea lor este chestionarul.

Unul din aspectele dificile o reprezintă eșantionarea. Având în vedere numărul mare al

populației Uniunii Europene, numărul necesar de subiecți pentru o cercetare relevantă este

foarte ridicat, ceea ce implică resurse considerabile. Astfel, pentru a evalua poziționarea

cetățenilor cu drept de vot doar dintr-un singur stat membru al UE, ca de exemplu România,

în ceea ce privește uniformizarea sistemului electoral european, la un nivel de încredere de

95% și o abatere standard de +/- 3%, eșantionul ar trebui să fie de 1067 de persoane (eșantion

calculat la 18872702, numărul total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la

data de 13 iunie 2017) În acest context, cu excepția realizării unei investigații de această

anvergură în cadrul unui eurobarometru, utilizarea unui sondaj de masă în cadrul cercetării de

față nu este fezabil.

Astfel, pentru a analiza oportunitatea creionării și implementării unui sistem electoral

uniform și integrat în ceea ce privește alegerile europarlamentare am ales să utilizez ca

metodă de cercetare sondajul de experți, și ca instrument de lucru chestionarul auto-

aplicat cu 20 de întrebări (întrebări deschise, matrice de răspuns, scală Likert de evaluare cu 6

valori de răspuns, întrebări grilă cu unul sau mai multe răspunsuri permise), completarea

durând aproximativ cincisprezece minute.

12

Sondajul de experți nu se bazează pe un număr mare de respondenți, ci mai degrabă pe

cunoștințele lor aprofundate în domeniu. Acest tip de sondaj se poate aplica pentru

poziționarea cu privire la sistemul electoral european în ceea ce privește o eventuală politică

de uniformizare a acestuia. Mai mult decât atât, prin selectarea unor experți cu expertiză și

experiență în domeniul electoral, se presupune că au cunoștințe substanțiale despre dinamica

sistemelor electorale și impactul „ingineriei electorale” asupra rezultatului competiției

electorale. Un alt avantaj al sondajului de experți este raportul cost-eficiență și accesibilitatea

sa în cercetarea comparativă.

Scopul de bază al chestionarului îl reprezintă extragerea opiniilor cu privire la

necesitatea unei reforme electorale la nivelul Uniunii Europene, precum şi cu privire la

instrumentarul elementelor de inginerie electorală prin care ar putea fi modificat ori influențat

procesul electoral la nivel european, în sensul îmbunătățirii modului de desfășurare și de

centralizare a rezultatelor, de creștere a prezenței la vot, de consolidare a democrației

europene și a legitimității reprezentanților în Parlamentul European. Cu alte cuvinte, ce

elemente din cadrul sistemului electoral merită a fi luate în calcul în momentul în care ne

punem problema reformei electorale europene. În acest context, am încercat să răspund la

întrebarea dacă sunt relevante doar reglajele oferite de elementele fundamentale ale

unui sistem electoral (formula de calcul, magnitudinea circumscripţiei, prag electoral,

structura buletinului de vot) sau sunt relevante şi elemente ce ţin de modalitatea de

organizare a procesului electoral (registrul electoral european, autoritate electorală

europeană, vot electronic, vot obligatoriu, liste transnaţionale)

Astfel, prin intermediul chestionarului mi-am propus să conturez un răspuns la

următoarele întrebări:

1. Este oportună uniformizarea sistemului electoral european, în contextul creșterii

reprezentativității cetățenilor și a scăderii deficitului democratic?

2. Care sunt principiile și normele electorale ce pot conduce la un sistem electoral

european uniform și integrat?

De asemenea, mi-am propus să verific în urma analizei respondenților şi următoarele:

Ipoteza 1

Există o corelaţie pozitivă între gradul de percepţie privind Uniunea Europeană şi

abordarea privind sistemul electoral.

Ipoteza 2

Există o corelaţie pozitivă între aplicarea principiilor patrimoniului electoral

european la nivelul statelor membre cu democraţie consolidată, respectiv la nivel european.

13

Eșantionul cercetării a fost format din 183 de experți din țară și din străinătate ce

activează în domeniul electoral ori care au fost implicaţi în acest domeniu. Variabilele

independente caracteristice eșantionului au fost: sex, vârstă, apartenența organizațională sau

profesională și nivelul de expertiză și experiență în domeniul electoral.

Pentru un feed-back relevant experţii electorali cărora li s-a aplicat chestionarul au fost

selectaţi atât din zona publică (autorităţi publice autonome, comisii electorale) cât şi din zona

societăţii civile şi a mediului academic (organizaţii neguvernamentale,universităţi, centre de

instruire şi cercetare), activând atât la nivel de execuţie cât şi la nivel middle/top management

(preşedinţi, vicepreşedinţi ai unei comisii electorale centrale, al căror rang este de regulă

asimilat cu miniştrii sau secretarii de stat dar şi şef departament, directori generali, directori).

De asemenea, pe lângă factorul principal luat în calcul – experienţa şi pregătirea

profesională în domeniul electoral – a fost luată în calcul şi vârsta respondenţilor şi pregătirea

academică. Astfel, au fost avute în vedere preponderent persoane active, a căror carieră se află

în plină dezvoltare rezultând o vârstă medie de 40 de ani şi o pregătire academică peste medie

(8,74% studii doctorale/postdoctorale, 21,86% studii postuniversitare şi/sau masterale, 69,4 %

studii superioare). De asemenea am avut în vedere şi dimensiunea de gen, chestionarul fiind

administrat unui număr aproximativ egal de bărbaţi femei, cu observaţia că femeile expert

chestionate au răspuns în proporţie mai mare 62,29%, faţă de bărbaţi (37,70%).

Chestionarul a fost împărțit pe următoarele dimensiuni și variabile:

Dimensiune Variabile

Cultura politică Interesul pentru viața politică națională

Interesul pentru viața politică externă

Interesul pentru procesele electorale

Interesul pentru emisiunile și informațiile politice

Cultura civică Interesul pentru participarea la alegerile europarlamentare

Prezența la ultimele alegeri europarlamentare

Percepția față de construcția

europeană

Percepția față de configurarea unui sistem electoral uniform

Percepția despre Uniunea Europeană

Reforma electorală

europeană

Uniformizarea listei de candidați

Obligativitatea votului

Vârsta minimă de vot uniformă

Vârsta minimă pentru a candida uniformă

Prag electoral uniform

Utilizarea votului electronic/prin internet în toate statele

Zi de referință unică

Crearea unui Registru electoral european

Înființarea unei Autorități Electorale Europene

Existența unui Cod electoral european

14

În cadrul chestionarului au fost poziţionate şi întrebări cu rol de indicator, prin care am

încercat să verific într-o succesiune logică şi psihologică gradul de conectare şi informare cu

privire la politică în general, la modalităţile de informare, precum şi la gradul de interes faţă

de problematica specifică Parlamentului European şi alegerilor europarlamentare.

Pe de altă parte, pe lângă prezentarea formulele electorale utilizate în cadrul sistemelor

proporționale, am realizat testarea uniformizării sistemului electoral european prin

analiza variaţiilor de prag şi metode de calcul asupra setului de date de la alegerile

pentru Parlamentul European din 2014.

Rezultatele postate pe site-ul Parlamentului European la secţiunea alegeri sunt

generale şi furnizate în procente nu detaliat pe competitori, grupuri etc.

Colectarea datelor s-a realizat, pe de o parte, de pe portalul Parlamentului European,

iar pe de altă parte de pe portalurile autorităţilor naţionale cu responsabilităţi în organizarea

procesului electoral. Mai întâi au fost colectate şi ordonate tabelar date şi informaţii relevante

cu privire la procesul electoral european, respectiv:

- numărul de voturi exprimate la alegerile din 2014, pe state membre, pe

competitori, respectiv pe grupuri politice;

- numărul de voturi valabil exprimate, numărul de voturi nule, respectiv numărul de

voturi albe;

- magnitudinea circumscripţiei electorale naţionale;

- participarea la vot;

- pragul electoral, coeficientul electoral;

- tipul de sistem electoral utilizat, tipul/structura buletinului de vot, modul de

delimitare a circumscripţiei/circumscripţiilor electorale naţionale, , vârsta minimă pentru

exercitarea dreptului de a alege, respectiv de a fi ales;

Relaţiile dintre tabele, precum şi modulele de calcul au fost realizate prin

Subprograme Excel VBA şi prin funcţiile proprii pachetului de programe Excel. În vederea

realizării simulărilor pe grupurile politice acestea au fost codificate, în baza de date, cifric şi

pe coduri de culori. De asemenea, au mai fost codificate denumirile stateleor membre,

metodele de calcul (formulele electorale), modul de tratare a resturilor electorale.

Din păcate, în unele cazuri în sursele primare de informaţii nu sunt prezentate date

detaliate, pentru a fi refăcute calculele primare şi pentru a putea efectua simulări. Este cazul

statelor care utilizează sistemul votului unic transferabil (Malta şi Irlanda), al celor care au

circumscripţii regionale dar fără a prezenta date şi informaţii pentru nivelul regional, fiind

15

prezentate doar datele finale (spre exemplu, Italia, Polonia). De asemenea, datele privind

rezultatele par a nu fi suficient explicate în anumite cazuri. Astfel, în Letonia, procentul total

de voturi include voturile albe şi nule (0,78%), în conformitate cu datele publicate de

autoritățile naționale competente. În Regatul Unit procentajul total include voturi nule și albe

(7,42%) în conformitatea cu datele publicate de autoritățile competente. În Spania voturile

albe sunt incluse în numărul de voturi care sunt folosite ca bază pentru calcularea rezultatelor

în procente.

Agregarea datelor a avut în vedere testarea uniformizării sistemului electoral european

prin analiza variaţiilor de prag şi metode de calcul asupra setului de date de la alegerile pentru

Parlamentul European din 2014, după cum urmează:

1. Testarea uniformă pe fiecare stat membru în parte a unui număr de 11 formule de

calcul proporţionale şi cu variaţii ale pragului electoral între 0-5 procente şi compararea

mandatelor rezultate cu datele de referinţă (rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European

din 2014).

2. Aplicarea diferită a modului de tratare a resturilor, după prima repartizare a

mandatelor „întregi”, respectiv:

- „Global” (mod de tratare a resturilor prin aceeaşi metodă, în cadrul aceluiaşi

calcul, „până la capăt”);

- „Resturi separate” (mod de tratare a resturilor separat, prin aceeaşi metodă, prin

desprinderea de calculul iniţial şi tratarea diferenţiată, de sine-stătătoare);

3. Analiza diferenţelor de mandate pentru fiecare dintre grupurile politice rezultate

prin testarea uniformă pe fiecare stat membru în parte a unui număr de 11 formule de calcul şi

variaţia pragului electoral între 0-5%.

4. Analiza ponderii femeilor în compoziţia Parlamentului European;

5. Testarea indicelui de proporţionalitate;

6. Analiza modului de calcul a metodelor CamCom, Power Compromise şi a dublei

proporţionalităţi;

7. Analiza influenţei pragului electoral şi a formulei electorale asupra numărului

competitorilor intraţi în calculul de repartizare a mandatelor.

8. Calcularea coeficientului electoral de ţară;

9. Calculul şi analiza comparativă a rezultatelor în ceea ce priveşte distribuţia în

mandate „întregi” şi mandate rezultate din calcularea resturilor electorale.

10. Testarea uniformă la nivelul Uniunii Europene a unui număr de 11 formule de

calcul proporţionale şi cu variaţii ale pragului electoral între 0-5 procente şi compararea

16

mandatelor rezultate cu datele de referinţă (rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European

din 2014).

Capitolul 3 - Cadrul actual privind alegerea Parlamentului European

Cel de-al treilea capitol al lucrării analizează cadrul legal existent în acest moment

pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor, modul de reglementare atât al normelor,

regulilor şi procedurilor comune, cât şi al celor specifice fiecărui stat membru.

În ceea ce priveşte analiza celor 28 de sisteme electorale ale statelor membre ale Uniunii

Europene au fost evaluate în principal următoarele elemente:

- sistemul electoral;

- drepturile electorale (dreptul de vot, dreptul de a fi ales);

- incompatibilităţi;

- depunerea candidaturilor;

- campania electorală;

- numărarea voturilor;

- repartizarea mandatelor;

- validarea rezultatelor alegerilor

- normele privind campaniile electorale.

Capitolul 4 - Alegeri europarlamentare unice. Conturarea unui model

instituţional care să asigure desfășurarea alegerilor pe baza unui sistem electoral

uniform și integrat

Capitolul patru descrie o serie de modalităţi concrete şi instrumente de inginerie

electorală ce pot contribui efectiv atât la reforma sistemului electoral european cât şi la

conturarea unui model instituţional care să asigure desfășurarea alegerilor pe baza unui sistem

electoral uniform și integrat.

În ceea ce priveşte crearea unui model de repartizare a numărului de locuri în

Parlamentul European cu respectarea principiului de proporţionalitate am realizat

testarea uniformizării sistemului electoral european prin analiza variaţiilor de prag şi metode

de calcul asupra setului de date de la alegerile pentru Parlamentul European din 2014.

În cadrul testării şi analizelor comparative ale diferitelor elemente ce prezintă

importanţă în configurarea unui sistem electoral intră şi următoarele:

- Simularea repartizării mandatelor la alegerile pentru Parlamentul European prin

aplicarea unor metode de alocare unice şi utilizarea unui prag de 0%;

17

- Influenţa modificării parametrilor electorali (prag) în privinţa numărului de

competitori (calcul prin 11 metode şi resturi tratate separat);

- Analiza ponderii femeilor în compoziţia Parlamentului European;

- Evoluţia ponderii femeilor alese în Parlamentul European;

- Numărul efectiv de partide la nivelul Uniunii Europene;

- Numărul partidelor naţionale (competitori);

- Repartizarea mandatelor pe ţări, partide şi grupuri politice la alegerile pentru

Parlamentul European din anul 2014;

- Situaţia unor elemente ale sistemului electoral UE 28;

- Date privind numărul locuitorilor, al alegătorilor înscrişi şi a celor prezenţi la vot

la alegerile pentru Parlamentul European din 2014 electorale;

- Calculul şi analiza comparativă a rezultatelor în ceea ce priveşte distribuția în

mandate „întregi” (calculat ca număr întreg) şi mandate rezultate din calcularea resturilor

electorale;

- Situația mandatelor pe grupuri politice la alegerile pentru Parlamentul European

din 2014;

- Modul de atribuire a mandatelor la alegerile pentru Parlamentul European prin

utilizarea metodei CamCom - Compromisul Cambridge;

- Modul de atribuire a mandatelor la alegerile pentru Parlamentul European prin

utilizarea metodei Power Compromise;

- Modul de atribuire a mandatelor la alegerile pentru Parlamentul European pe baza

aplicării formulei dublei proporţionalităţi (datele alegerilor europarlamentare din anul 2009);

- Recomandările Comisiei privind consolidarea desfășurării democratice și eficiente

a alegerilor pentru Parlamentul European ;

- Răspunsurile statelor membre privind punerea în aplicare a recomandărilor Comisiei

referitoare la consolidarea desfășurării democratice și eficiente a alegerilor pentru Parlamentul

European;

De regulă, indiferent de formula de repartizare utilizată, numărul de mandate pe

competitori este sensibil egal. De altfel, aceste modificări pot interveni, după cum se poate

observa mai jos, din însăşi dinamica compoziţiei Parlamentului European:

Compoziţia PE EPP S&D ECR ALDE GUE/

NGL

Greens/EFA EFDD ENF NA

1 iulie 2014 221 191 70 67 52 50 48 - 52

18

1 februarie 2017 217 189 74 68 52 51 42 40 18

-4 -2 +4 +1 0 +1 -6 +6

Pentru a creşte relevanţa simulărilor efectuate am realizat şi o prezentare a

principalelor încercări de identificare a unor metode de alocare a locurilor în Parlamentul

European realizate de matematicieni.

Este propusă o metoda sensibilă la schimbările populației, ce se dorește a fi imparțială

politic, obiectivă, corectă și durabilă. Această metodă poartă denumirea de CamCom, nume ce

reprezintă prescurtarea termenului Cambridge Compromise (Pukelsheim şi Oelbermann,

2014).

Conform articolului 4 din Decizia Consiliului European 2013/312/UE de stabilire a

componenței Parlamentului European înainte de fiecare nouă alegere Parlamentul European,

trebuie să aloce locurile între statele membre într-un mod obiectiv, corect, durabil și

transparent, traducând principiul proporționalității degresive astfel cum este prevăzut la

articolul 1 din Decizia Consiliului European 2013/312/UE, ținând seama de orice schimbare a

numărului lor și a tendințelor demografice ale populației lor, astfel cum a fost stabilită în mod

corespunzător, respectând astfel echilibrul general al sistemului instituțional prevăzut în

tratate.

Pentru realizarea acestui deziderat s-au întreprins o serie de cercetări prin care au fost

simulate metodele de alocare care să îndeplinească cerințele descrise, cele mai cunoscute fiind

compromisul Cambridge (Grimmett, Laslier, Pukelsheim, González, Rose, Słomczyński,

Zachariasen, Życzkowski: 2011), şi Power Compromise (Grimmett, Oelbermann,

Pukelsheim, 2012:136-140). O altă metodă prezentată o reprezintă Metoda repartizării dublu

proporționale o formulă durabilă și transparentă prin care mandatele sunt repartizate pe baza

a două dimensiuni, o dată după cum electoratul este divizat partinic şi de asemenea, după cum

acesta este repartizat (divizat) teritorial.

În drumul de la alegeri „second order” la un sistem electoral uniform reforma sistemului

electoral al Uniunii Europene scopul final nu este neapărat o uniformizare în sine, ci mai

degrabă realizare unor îmbunătățiri de facto a status quo-ului alegerilor europene în ceea ce

privește lacunele și deficiențele sale, de identificare şi de implementare a unor proceduri

electorale uniforme pentru toate statele membre.

În sensul stabilirii unor proceduri electorale uniforme, obiectivele vizate sunt:

- accentuarea caracterului democratic al alegerilor europene;

- întărirea conceptului de cetățenie europeană;

19

- îmbunătățirea funcționării Parlamentului European;

- întărirea legitimității și eficacității Parlamentului European;

- asigurarea unei egalități crescute între cetățenii Uniunii, din punct de vedere

electoral.

În acest context, o primă reformă coerentă şi progresistă a regulilor electorale de la

introducerea acestora, în 1976, este cea propusă de Andrew Duff al cărui Raport referitor la

propunerea de modificare a Actului din 20 septembrie 19761 menţionează necesitatea

organizării unei Convenţii privind reforma electorală care să analizeze în mod democratic

și cuprinzător seria complexă de aspecte interdependente privind dreptul de vot, prezența la

vot, componența, privilegiile și sistemul de votare, ori măcar să revizuiască diferenţele şi

anomaliile intervenite între diferitele sisteme electorale naționale. Totodată, raportul

menţionat propune ca pe lângă cei 751 de deputați aleși în mod tradițional din circumscripțiile

naționale și regionale să se adauge 25 de deputați în Parlamentul din 2014 care să fie aleși

dintr-o circumscripție unică paneuropeană (vot opţional pe un al doilea buletin de vot), fapt ce

ar crește capacitatea reprezentativă a acestuia – reflectând modificarea introdusă de Tratatul

de la Lisabona care prevede că deputații în PE sunt acum „reprezentanți ai cetățenilor

Uniunii”, și nu „reprezentanți ai popoarelor statelor”. În acest scop partidelor politice

europene le-ar reveni răspunderea pentru selectarea candidaților, stabilirea ordinei pe liste și

concurența pentru voturi. Pe de altă parte, raportul propune, mai întâi, crearea obligatorie a

circumscripțiilor regionale sau teritoriale, în cadrul statelor mai mari, și, în al doilea rând,

utilizarea obligatorie a sistemului preferențial de liste semideschise.

Alte propuneri de reforme formulate în Raportul Duff sunt:

Reexaminarea şi, după caz, modificarea periodică a distribuirii celor 751 de mandate,

(cu precizarea că această revizuire trebuie realizată în perioada dintre mandate, din timp, cu

respectarea principiul proporționalității degresive și, pe de altă parte, prin continuarea

eforturilor de identificare a unei formule matematice);

Asigurarea condițiilor de exercitarea a drepturilor electorale pentru cetățenii UE care

locuiesc într-un alt stat membru decât cel de origine;

Înfiinţarea unei Autorități Electorale Europene care, în opinia lui Duff, ar trebui să

gestioneze și să supravegheze alegerile desfăşurate pe baza listei transnaționale și să

1 Raportul referitor la propunerea de modificare a Actului din 20 septembrie 1976 privind

alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct (2009/2134(INI)

Comisia pentru afaceri constituționale A7-0176/2011(28.4.2011)

20

soluționeze recursurile;

Reducerea programului de votare la perioada weekendului pentru a crește interesul

față de vot și a reduce cazurile de neglijență în divulgarea prematură a rezultatelor. Aceste

modificări ar fi afecta Ţările de Jos deoarece pentru Irlanda şi Regatul Unit nu se mai pune

problema.

O altă propunere a lui Duff, transpusă în practică, o reprezintă devansarea alegerilor din

iunie în mai, pentru a se urgenta alegerea noii Comisii;

Uniformizarea vârstei minime a alegătorilor și a candidaților;

Stabilirea unui regim supranațional al privilegiilor și imunităților deputaților în PE;

Extinderea votului electronic, în efortul de a mobiliza alegătorii și de a facilita votarea.

Cea mai recentă propunere de reformă electorală este cea a europarlamentarilor

Danuta Hübner și Jo Leinen. Aceştia, ca şi Duff, consideră că pentru îmbunătăţirea procesului

electoral european este nevoie de introducerea unor proceduri electorale uniforme, atât la

nivel de formă, cât şi de fond, care să aducă o valoare adăugată modului de organizare şi

desfăşurare a alegerilor, dar mai ales să reducă deficitul democratic.

Hübner și Leinen au identificat necesitatea următoarelor proceduri uniforme:

- Creșterea vizibilității partidelor politice europene;

- Introducerea unui termen limită comun minim în ceea ce privește stabilirea listei

de candidați la nivel naţional;

- Introducerea unui prag electoral pentru alocarea mandatelor de eurodeputat, de cel

puţin 3% şi cel mult 5% pentru statele în care este folosit sistemul de listă şi care au mai mult

de 26 de mandate în Parlamentul European;

- Introducerea unui termen limită comun de 12 săptămâni pentru stabilirea listelor

de candidați de către partidele politice europene;

- Acordarea posibilității cetăţenilor Uniunii Europene care au reşedinţa în alte state

decât cele membre UE de a-și exercita dreptul de vot la alegerile europarlamentare;

- Armonizarea vârstei legale de vot, iar aceasta să fie de 16 ani;

- O zi de votare comună la nivel european, cu închiderea simultană a tuturor

secțiilor de votare, cu scopul de a reflecta mai bine participarea comună a cetățenilor din

întreaga Uniune şi de a sublinia că UE se întemeiază pe o democrație reprezentativă;

- Introducerea unor măsuri pentru promovarea egalităţii de gen în toate aspectele

referitoare la procesul electoral european;

21

- Creşterea utilizării votului electronic şi a celui prin corespondenţă, în vederea

creşterii ratei de participare

Pentru uniformizarea procedurilor electorale am decis să realizez inclusiv o propunere

de amendare a Actului din 20 septembrie 1976 privind alegerea deputaților în Parlamentul

European prin vot universal direct, ce are în vedere atât menţinerea principiului reprezentării

proporţionale cât şi consolidarea acestuia prin menţionarea unei singure modalităţi de vot

reprezentat de utilizarea listelor preferenţiale, respectiv prin utilizarea metodei de calcul

Sainte-Laguë. Circumscripţiile electorale naţionale pot fi împărţite în sub-diviziuni, îndeosebi

atunci când raţiunile sunt de natură tehnică, noutatea reprezentând-o circumscripţia la nivel

european unde am propus să fie aleşi 73 de reprezentanţi (mandatele Regatului Unit) dar şi

acordarea de atribuţii Autorităţii Electorale Europene în procesul de configurare a teritoriului

electoral, în înregistrarea listelor transnaţionale de candidaţi prin verificarea condiţiilor de

provenienţă (să fie rezidenţi în cel puţin o treime din statele membre, să provină atât din state

populate cât şi din cele mai slab populate) şi a egalităţii de gen.

Alegătorul are două voturi, unul pentru lista naţională şi unul pentru lista

transnaţională. Sunt încurajate şi modalităţile alternative de exercitare a dreptului la vot.

Vârsta de la care se poate exercita dreptul de vot se reduce la 16 ani ceea ce reprezintă

creşterea dimensiunii corpului electoral. Autoritatea Electorală Europeana stabilește un plafon

pentru cheltuielile de campanie ale candidaților și partidelor politice la nivel european. Pentru

eliminarea votului multiplu dar şi pentru o evidenţă corectă a a alegătorilor am propus

înfiinţarea unui Registru electoral european administrat la nivelul Autorităţii electorale

europene. Având în vedere faptul că în statele membre nu se votează în aceleaşi zile din

săptămână, propunerea menită să coreleze operaţiunile electorale dintre statele membre constă

în aceea că se stabileşte nu o zi de votare ci o perioadă cuprinsă între ziua de joi şi duminică.

Chestionar pentru experți electorali „Sistemul electoral european. Alegeri pentru

Parlamentul European”

În prima parte a chestionarului se constată faptul că respondenții au un grad de

cunoaștere și interes considerabil referitor la viața politică și alegerile europarlamentare.

Astfel, un procent semnificativ al respondenților este interesat în mare măsură

(49,18%) și foarte mare măsură (26,78%) de viața politică internă. Respondenții sunt

interesați într-o măsură semnificativă mai redusă de viața politică din statele membre ale

Uniunii Europene, doar 8,745% fiind interesați în foarte mare măsură, 43,72% în mare

măsură, respectiv 35,52% în mică măsură. În privința interesului față de activitatea

22

desfășurată în cadrul Parlamentului European, 42,62% din respondenți sunt interesați în mare

măsură, 4,92 % în foarte mare măsură iar 34,43% în mică măsură. O pondere importantă din

respondenți (39,34 %) sunt interesați în foarte mare măsură de alegerile europarlamentare,

34,97 % în mare măsură, respectiv 19,13 % în mică măsură. Totodată, un procent de 47,54 %

sunt interesați în foarte mare măsură de campaniile electorale, în timp ce 31,69% sunt

interesați în mare măsură. Referitor la interesul față de emisiunile radio-TV pe teme

referitoare la alegeri 42,62% din respondenți sunt interesați în mare măsură, iar 26,78% în

foarte mare măsură.

O distribuție mai omogenă a răspunsurilor a înregistrat întrebarea referitoare la

discuțiile pe teme de alegeri pe rețelele de socializare, 30,60 % din respondenți fiind puțin

interesați, 23% interesați în mare măsură iar 16,39 interesați în foarte mare măsură. Un

procent de 47,54% din respondenți sunt interesați în mare și foarte mare măsură de discuțiile

cu prietenii pe teme legate de alegeri sunt interesați, în timp ce 26,78% din respondenți

manifestă un interes scăzut.

În ceea ce privește modalitatea de informare cu privire la viața politică și alegeri

35,52% din respondenți se uită zilnic la TV, respectiv 33,88% de câteva ori pe săptămână.

Un procent mai redus, de 21,31% ascultă zilnic știri și comentarii politice la radio,

respectiv 27,87% de câteva ori pe săptămână. Citesc zilnic informațiile și comentariile

politice din ziare 31,15%, respectiv 36.07 % pe internet. O întrebare ce a adunat o distribuție

mai omogenă a răspunsurilor o constituie cea privind participarea la alegerile

europarlamentare, un procent de nu mai puțin de 90,71% din respondenți fiind interesați în

foarte mare măsură (58,74%) sau în mare măsură (32,24%).

Chestionarul continuă cu o serie de întrebări axate pe elemente de inginerie electorală

prin care încerc să extrag opinia experților referitoare la instrumentele ce pot modifica ori

influența procesul electoral la nivel european în sensul îmbunătățirii modului de desfășurare și

de centralizare a rezultatelor, de creștere a prezenței la vot, de consolidare a democrației

europene și a legitimității reprezentanților în Parlamentul European.

La întrebarea dacă este necesară configurarea unui sistem electoral uniform la nivelul

Uniunii Europene, un procent de 86,89% din respondenţi sunt de acord, din aceştia

exprimându-şi acordul total 49,73%.

Un alt element esenţial pentru configurarea unui sistem electoral o reprezintă tipul

listei de candidați propuși de formațiunile politice ce poate fi deschisă, blocată, semideschisă

(vot preferenţial), vot unic transferabil, etc. O mare parte din respondenţi (67,21%) optează

pentru lista deschisă (31, 69)% sau pentru votul preferenţial (35,52%) dar iau în calcul şi

23

votul unic transferabil. Aceasta denotă faptul că aceştia înclină pentru o variantă în care

alegătorul are posibilitatea să îşi exprime preferinţa realizând o „corecţie” asupra modului în

care partidul a ierarhizat candidaţii pe listă.

Un alt aspect important ce necesită armonizarea la nivel de proceduri îl reprezintă cel

al listei susţinătorilor (model, număr de susţinători, etc.), respondenţii apreciind în mare

măsură necesitatea uniformizării (34,43%) şi foarte mare măsură (27,32%).

Un subiect deosebit de important în cadrul stabilirii unui sistem electoral european

uniform îl reprezintă pragul electoral, acesta putând să contribuie la omogenizarea sistemului

de partide mai ales în perspectiva asigurării unei guvernanţe stabile şi eficiente.

Pe de altă parte, pragul electoral trebuie analizat şi din perspectiva analizei privind

accesul în Parlamentul European a forţelor politice eurosceptice, extremiste ori anti-europene.

O pondere de 74,87% din respondenţi consideră necesară stabilirea uniformă a unui prag

electoral (ori a lipsei acestuia) la nivelul tuturor statelor membre.

Una din operaţiunile electorale esenţiale pentru organizarea procesului electoral îl

constituie înregistrarea alegătorilor. Aceasta este necesară îndeosebi în vederea stabilirii

listelor electorale dar este deosebit de importantă şi pentru alte activităţi cum ar fi prevenirea

votului multiplu, ori pentru stabilirea unor politici şi strategii de informare a alegătorilor.

Realizarea unui instrument de tip Registru electoral, practic o bază de date conţinând

informaţii referitoare la cetăţenii cu drept de vot, este esenţială pentru organizarea unor

alegeri pe baza unor proceduri uniforme, ceea ce remarcă şi respondenţii care apreciază

necesară în proporţie de 72,13% existenţa unui asemenea instrument (38,80% în foarte mare

măsură , respectiv 33,33% în mare măsură).

Configurarea unui sistem electoral uniform şi integrat nu poate să se realizeze fără o

reglementare unitară a normelor electorale. Pe lângă nucleul sistemului electoral reprezentat

de modul de transformare a voturilor în mandate, există o multitudine de aspecte ce necesită o

reglementare unitară. Un sistem electoral uniform poate funcţiona şi pe baza unui mănunchi

de norme însă integrarea lor într-un corp unitar aduce un plus de eficienţă în înţelegerea şi

aplicarea legislaţiei electorale. Mai mult de jumătate din respondenţi (80,87%) consideră

necesară în mare şi foarte mare măsură realizarea unui Cod/Codex electoral european care să

cuprindă normele şi procedurile electorale.

Unul dintre subiectele principale ale reformei electorale europene, modul de întocmire

a buletinului de vot, a fost avut în vedere pentru a se asigura vizibilitatea partidelor politice

europene dar şi să faciliteze furnizarea de informații corecte electoratului privind afilierea

partidelor naționale la partidele politice europene. În acest sens, uniformizarea modelului

24

buletinului de vot (în sensul introducerii siglelor şi a denumirii partidelor politice europene,

pe lângă cele naționale a fost considerată necesară în mare măsură de 30,60% din respondenţi

şi, în foarte mare măsură de 27,32% din aceştia.

Faptul că ziua de referinţă diferă între statele membre alegerile desfăşurându-se pe o

perioadă de trei zile creează o serie de dificultăţi în ceea ce priveşte stabilirea şi calcularea

termenelor dar îndeosebi în ceea ce priveşte data la care se realizează în mod unitar

centralizarea voturilor şi repartizarea mandatelor, putând exista premisele unor strategii de

influenţare a rezultatelor. 67,76% din respondenţi apreciază că este necesară, în mare şi foarte

mare măsură, stabilirea unei zi de referinţă unice pentru desfăşurarea alegerilor.

Referitor la un alt subiect de mare interes în ultimii ani, respectiv utilizarea votului

electronic/prin internet, 74,87% din experţii intervievaţi consideră necesară în mare şi foarte

mare măsură introducerea mijloacelor electronice de exercitare a votului.

Experţii chestionaţi sunt de părere că este necesară într-o mare şi foarte mare măsură

asigurarea unei reprezentări echitabile de gen pe listele de candidaţi la alegerile europene

(72,13%), dar şi în cadrul Parlamentului European (63,94%).

La una din întrebările de bază ale chestionarului, respectiv dacă respondenţii consideră

necesară înfiinţarea unei Autorităţi Electorale Europene care să gestioneze şi supravegheze

alegerile europarlamentare şi controlul finanţării partidelor europene, răspunsurile au fost

oarecum surprinzătoare având în vedere procentajul celor care răspund afirmativ, şi anume

42,08% consideră necesară în foarte mare măsură înfiinţarea unui organism de management

electoral european, 30,05 % în mare măsură şi 12,02% în mică măsură.

Un procent redus de 9,84% din experţii chestionaţi nu şi-au exercitat dreptul de vot la

alegerile la alegerile pentru Parlamentul European din mai 2014, îndeosebi ca urmare a lipsei

de încredere în partide (33%) sau în candidaţi (22%), dar şi ca urmare a unor diverse

impedimente (aflat la muncă sau în străinătate în ziua de referinţă (26%).

Una din soluţiile posibile pentru creşterea prezenţei la vot, precum şi pentru creşterea

reprezentativităţii şi legitimităţii aleşilor, este introducerea votului obligatoriu. Privit de mulţi

cu neîncredere votul obligatoriu vine cu o schimbare de paradigmă, în sensul că votul nu ar

mai reprezenta doar un drept ci şi o obligaţie iar alegătorul ar fi privit ca îndeplinind o funcţie

publică, funcţia de cetăţean. În prezent, în Uniunea Europeană patru ţări au vot obligatoriu

(Belgia, Cipru, Grecia, Luxemburg). Oarecum surprinzător, mai mult de jumătate din experţi

(50,82%) se pronunţă favorabil introducerii votului obligatoriu. Introducerea votului

obligatoriu ridică o altă problemă respectiv, dacă neprezentarea la vot ar trebui sancţionată şi

dacă da, care ar putea fi această sancţiune. Variantele de răspuns oferite au fost echilibrate,

25

36% din respondenţi considerând că nu ar trebui sancţionată neprezentarea la vot, 28%

optează pentru sancţionarea cu amendă, 24% pentru suspendarea temporară a drepturilor

electorale, iar 9% pentru instituirea unei interdicţii temporare privind ocuparea unor funcţii

publice.

Experţii electorali chestionaţi cu privire la o serie de elemente ce ar putea afecta modul

de exercitare a dreptului de vot consideră că votul poate fi influenţat în mare şi foarte mare

măsură de cunoaşterea (ori necunoaşterea!) competitorilor electorali (86,89%), a platformei

politice a acestora (81,42%), de drepturile alegătorilor (70,49), de tipul de sistem electoral

(66,12%), de normele electorale (55,04%) şi de prevederile constituţionale (58,47%).

În ceea ce priveşte vârsta optimă pentru exercitarea drepturilor electorale, la care

cetăţeanul ar putea lua decizii raţionale, cu maturitate şi fără a fi influenţat, respondenţii

consideră într-un procent covârşitor (77,60%) că tinerii ar trebui să îşi exercite dreptul de vot

din moment ce împlinesc vârsta de 18 ani. În ceea ce priveşte vârsta de la care un cetăţean ar

avea dreptul să candideze pentru o funcţie reprezentativă părerile au fost mult mai diverse,

optându-se îndeosebi spre o vârsta la care o persoană, de regulă, a căpătat o experienţă de

viaţă şi profesională semnificative (25,14% au optat pentru vârsta de 30 de ani, 24,59% pentru

35 de ani). Percepţia privind Uniunea Europeană este una echilibrată, în sensul că, deşi

ponderea celor care au o percepţie pozitivă este de 68,31%, procentajul celor care o

cataloghează ca fiind foarte pozitivă este de doar 15,85%, ceea ce interpretez în sensul că

aşteptările de la Uniunea europeană sunt deosebit de mari, iar direcţia spre care se îndreaptă

nu este tocmai cea dorită.

Concluziile ce reies din răspunsurile la ultima întrebare pot fi păstrate şi pentru

concluziile generale, deoarece se poate afirma fără echivoc că majoritatea experţilor în

domeniul electoral care au răspuns la chestionar constată necesitatea configurării unui sistem

electoral european uniform şi integrat, a implementării unui întreg set de instrumente care să

permită organizarea pe baza unor norme şi proceduri electorale comune a alegerilor pentru

Parlamentul European. Pe lângă toate acestea rolul unei Autorităţi Electorale Europene,

îndeosebi în ceea ce priveşte informarea alegătorilor poate fi determinant, iar pentru a

argumenta necesitatea unui astfel de organism de management electoral am prezentat setul de

măsuri necesare şi atribuţii ce pot fi îndeplinite.

26

Limitele cercetării

Fiecare proiect de cercetare reprezintă o proiecţie teoretică ce trebui confirmată sau

infirmată în condiţii reale şi cu date obiective din realitatea înconjurătoare, dar adevărul este

că nicio cercetare nu poate avea pretenţia că este perfectă, la fel cum însăşi cercetătorul este

supus unor limitări date de posibilităţile lui intelectuale, materiale, logistice, etc. La final,

contraponderea modelului teoretic, ideal, cu datele extrase din viaţa reală ne obligă la

recunoaşterea limitelor umane şi a imperfecţiunii, dar procesul în sine reprezintă acumularea

de experienţe şi un pas în plus spre cunoaştere.

Limitele cercetării de faţă sunt date în primul rând, paradoxal, de dimensiunea

cercetării care în mod normal are ca obiect un teritoriu restrâns ce poate fi marcat şi analizat

din mai multe perspective. Am recurs la o analiza asupra întregului sistem electoral european

din mai multe motive: în primul rând există un decalaj între ceea e se afirmă în spaţiul public

cu privire la viitorul Uniunii Europene şi ceea ce se realizează, iar în al doilea rând dacă

vorbim despre o construcţie politică de anvergură europeană, precum şi de o modalitate de

desemnare a reprezentanţilor statelor membre în Parlamentul European, este necesară

analizarea atât a ansamblului de norme şi proceduri electorale comune, cât şi a celor specifice

fiecărui stat.

Pe lângă numărul mare al sistemelor de analizat (28), intervine atât complexitatea cât

şi particularităţile culturale ale acestora, precum şi insuficienta informare ori transparenţă cu

privire la modul de organizare a procesului electoral şi rezultatele detaliate, inclusiv la nivel

instituţiilor Uniunii Europene. O altă limită este dată de caracterul sui-generis al construcţiei

europene ceea ce îngreunează realizarea unor eventuale comparaţii cu alte sisteme electorale

din state de tip confederal ori mai ales federal.

Includerea unui număr cât mai mare de metode de calcul utilizate în cadrul sistemelor

electorale bazate pe reprezentare proporţionale implică utilizarea metodelor matematice, cu

riscul obţinerii unor rezultate neconcludente pentru situaţiile în care nu există suficiente

informaţii. Nu în ultimul rând, numărul mare al parametrilor: prag electoral, metode de

calcul, modalităţi de tratare a resturilor „separat” sau „global”, analiza rezultatelor pe fiecare

din statele membre tratate individual sau pentru întreaga Uniune Europeană, tratarea

rezultatelor pe competitori politici trataţi individual sau pe grupuri politice, etc., precum şi

multiplele valori ale parametrilor cu care s-a operat determină zeci de mii de linii de calcul ce

nu pot fi prezentate integral, astfel încât am realizat o selecţie riguroasă a acestora.

27

Testarea modalităţilor de calcul urmează a fi publicată integral online într-un viitor nu

prea îndepărtat.

Concluzii

1. Din calculele rezultate prin utilizarea celor 11 formule electorale şi prin variaţia

pragului electoral între 0 şi 5 procente rezultă faptul că nu apar diferenţe majore faţă de

rezultatele alegerilor din 2014, în sensul că nu se schimbă semnificativ ordinea dintre

principalele grupuri politice care au participat la procesul electoral. Se poate constata faptul că

o pondere însemnată a voturilor se îndreaptă şi spre competitorii politici neafiliaţi unui grup

politic, aspect ce poate fi avut în vedere în cadrul procesului de reformă electorală;

2. După cum este de aşteptat apar diferenţe majore faţă de rezultatele alegerilor

europarlamentare din 2014 doar dacă renunţăm la exigenţele inserate în cadrul tratatelor

(număr minim 6 mandate/ număr maxim 96 de mandate) şi prin utilizarea unui prag electoral

unitar şi distribuirea rezultatelor la nivel european pe grup politic;

3. Integrarea unor măsuri referitoare la reforma electorală şi la configurarea unui

sistem electoral european uniform şi integrat poate fi realizat prin edificarea unui model

instituţional similar, verificat în practică (Autoritatea Electorală Europeană), prin înfiinţarea

unui organism de management electoral european care să asigure organizarea şi desfăşurarea

alegerilor pentru Parlamentul European.

28

Bibliografie selectivă

I. Literatură de specialitate

1. Aldecoa Luzzaraga, Francisco. Llorente, Mercedes Guinea, (trad. Bărbulescu,

Iordan Gh.), „Europa Viitorului. Tratatul de la Lisabona”, Editura Polirom, Iaşi, 2011;

2. Almond, Gabriel, „Comparative Political Systems”, The Journal of Politics, Vol.

18, No. 3, 1956;

3. Avril, Pierre. Gicquel, Jean, „Lexique de droit constitutionnel”, Dalloz, 1986

nouvelle édition, Presses Universitaires de France, collection „Que sais-je ?”, 2009;

4. Bărbulescu, Iordan Gheorghe. Răpan, Daniela, „Dicţionar explicativ trilingv al

Uniunii Europene”, Editura Polirom, Iaşi, 2009;

5. Bărbulescu, Iordan Gheorghe, „Sistemul instituţional”, Editura Tritonic,

Bucureşti, 2007;

6. Bărbulescu, Iordan Gheorghe, „Procesul decizional în Uniunea Europeană”,

Editura Polirom, Iaşi, 2008;

7. Bîrzea, Cezar, „Cetăţenia Europeană”, Editura Politeia-S.N.S.P.A., Bucureşti,

2005;

8. Bréchon, Pierre, „Partidele politice”, Editura Eikon, Cluj Napoca, 2004, Colecţia

Universitas, seria Politologie;

9. Brack, Nathalie. Coman, Ramona. Rittelmeyer, Yann-Sven. Stănculescu, Cristina,

„Despre Parlamentul European, democratizare şi democraţie”, Institutul European, Colecţia

Studii Europene, Iaşi, 2011;

10. Claudiu, Marian, „Influenţa sistemelor electorale asupra democraţiei

Uniunii Europene”, CA Publishing, Cluj-Napoca, 2013;

11. Dahl, Robert A., „Despre Democraţie”, Institutul European, Iaşi, 2003;

12. Duverger, Maurice, „I partiti politicii”, Milano, Ed, di Comunita, 1975;

13. Diamantopulos, Thanassis, „Les systemes electoraux aux presidentielles et

aux legislatives”, Editions de 1`Universite Libre de Bruxelles, Bruxelles, 2004;

14. Easton, David, „An approach to the analysis of political systems”, World

Politics, Vol. 9, No. 3, 1957;

15. Fulvio, Attina. Dario, Velo, „Dalla comunita all' Unione Europea”, Bari,

Ed. Cacucii, 1994;

16. Hix, Simon, „The political system of the European Union”, ed a II-a, New

York, Ed. Palgrave Macmillan, 2005;

29

17. Hix, Simon. Noury, Abdul G.. Roland, Gerard, „Democratic Politics in the

European Parlament”, New York, Ed. Cambridge University Press, 2007;

18. Hix, Simon. Lord, Cristopher, „Political Parties in the European Union”,

St. Martin's Press, New York, 1997;

19. Hix, Simon, „The EU as a new political system”, în Daniele Caramani,

„Comparative Politics”, Oxford University Press, Oxford, 2008;

20. Hobolt, Sara Binzer, „European Integration”, 2006 disponibil la

http://users.ox.ac.uk/~polf0059/ Teaching/WEPlecture1.pdf;

21. Griffiths, Martin, Relaţii Internaţionale. Şcoli, curente, gânditori, Bucureşti,

Editura Ziua, 2003;

22. Ion Oana-Andreea, Guvernanţa Uniunii Europene. Abordări actuale,

Bucureşti, Editura Polirom, 2013;

23. Josselin, Jean-Michel. Marciano, Alain, „How the Court Made a Federation

of the EU”, disponibil la http://www.springerlink.com/content/f3vw032557232l64/;

24. Katz, Richard S., „Models of Democracy:Elite Attitudes and the Democratic

Deficit in the European Union”, 2000, disponibil la http://www.essex.ac.uk/ECPR

/events/jointsessions/paperarchive/copenhagen/ws1/katz.PDF;

25. Katz, Richard S., „Democracy and Elctions”, Oxford University Press Inc.,

1997

26. Karlheintz, Reif. Schmitt, Hermann, „Nine Second-Order National

Elections. A Conceptual Framework for the Analysis of European Election Results”,

European Journal for Political Research, vol. 8 (1980);

27. Landau, Alice, „De la CEE à l’Union Européene” , Publibook, p.13, Paris,

2006;

28. Lijphart, Arend, „Modele ale democraţiei. Forme de guvernare şi

funcţionare în treizeci şi şase de ţări”, Editura Polirom, Iaşi, 2006;

29. Lijphart, Arend. Grofman, Bernard, „Choosing an Electoral System. Issues

and Alternatives”, New York, Agathon Press, 1984;

30. Lijphart, Arend, “Sisteme electorale şi sisteme de partid , Un studiu despre

douăzeci şi şapte de democraţii: 1945-1990”, Editura CA Publishing, Cluj-Napoca, 2010;

31. Lowi, Theodore, „Eurofederalism: What Can the European Union Learn

from the United States?”, în Anand Menon şi Martin A. Schain (editori), „Comparative

Federalism. The European Union and the United States in a Comparative Perspective”,

Oxford University Press, Oxford, 2006;

30

32. La Palombara, Joseph. Weiner, Myron, „Political parties and political

development”, Princeton University Press, Princeton, 1966;

33. Lipset, Seymour. Rokkan, Stein, „Estructuras de división, sistemas de

partidos y alineamientos electorales", en Diez textos básicos de Ciencia Política, Ariel,

Barcelona, 1992, (versión original 1967);

34. Magnette, Paul, Europa Politică. Cetăţenie, constituţie, democraţie, Editura

Institutul European, Iaşi, 2003;

35. Magnette, Paul, „The institutional constraints in the devepeloment of

european political parties”;

36. Mair, Peter. Thomassen, Jacques, „Political representation and government

in the European Union”, Journal of European Public Policy, Vol. 17, No.1, 2010;

37. Mair, Peter, „Popular Democracy and the European Union Polity”,

European Governance Papers, No.C-05-03, 18.05. 2005, http://www.connex-

network.org/eurogov/pdf/egp-connex-C-05-03.pdf ;

38. Mair, Peter, „The limited impact of Europe on National party system”, West

European Politics, 4, 2000;

39. Masclet, Jean-Claude, „Le droit des elections politiques”, Presses

Universitaires de France, Paris, 1992;

40. Martin, Pierre, “Sistemele electorale și modurile de scrutin”, Editura Regia

Autonomă Monitorul Oficial, București, 1999;

41. Menon, Anand. Schain, Martin A., „Comparative Federalism. The

European Union and the United States in a Comparative Perspective”, Oxford University

Press, Oxford, 2006;

42. Miller, David (coord.), „The Blackwell Encyclopaedia of Political

Thought”, Blackwell Publishers, Oxford, 1991;

43. Nohlen, Dieter, „Gramática de los sistemas electorales - Una introducción

a la ingeniería de la representación”, 2012, Tribunal Contencioso Electoral Republica de

Ecuador, Consejo Nacional Electoral de la República del Ecuador, Instituto de la Democracia.

2012, Ecuador, http://rimel.te.gob.mx/WebApplicationTrife/ busquedas/DocumentoTrife

.jsp?file=19843&type=ArchivoDocumento&view=pdf&docu=19349.Ostrogorski, Mosei, „La

démocratie et l'organisation des partis politiques”, Calman-Levy, París, 1902;

44. Pasquino, Gianfranco, „I sistemi elettorali”, Bologna, Ed. Il Mulino, 2006;

31

45. Pasquino, Gianfranco, „The Democratic Legitimation of European

Institutions”, The International Spectator, No. 4, 2002, disponibil la adresa

http://www.iai.it/pdf/articles/pasquino.pdf;

46. Pasquino, Gianfranco, „Curs de ştiinţă politică”, Institutul European, Iaşi,

2002;

47. Pasquinucci, Daniele. Verzichelli, Luca, „Elezioni europee e classe politica

sovranazionale: 1979-2004”, Ed. Mulino, Bologna 2004, ed a II-a;

48. Preda, Cristian, „Introducere în ştinţa politică”, ediţia a II-a revizuită,

Editura Polirom, Bucureşti, 2013;

49. Royer-Collard, Pierre Paul, în Ihl, Olivier., “Le vote”- 2 e

édition, Paris,

Montchrestien, 2000, p. 50 apud Cincea, Elena, “Proportionality or majoritarianism? In

search of electoral equity”, Revista de Filosofía, Epoca nº II, nº 8 (2013);

50. Rae, Douglas W., “The political consequences of electoral laws”, New

Haven, Conn.: Yale University Press, 1967;

51. Reilly, Ben. Reynolds, Andrew, „Electoral Systems and Conflict in diveded

Societies”, Washington D.C., National Academy Press, p.20, apud Marian, Claudiu,

„Influenţa sistemelor electorale asupra democraţiei Uniunii Europene”, CA Publishing, Cluj-

Napoca, 2013;

52. Rifkin, Jeremy, Visul european. Despre cum, pe tăcute, Europa va puneîn

umbră „visul american”, Bucureşti, Editura Polirom, 2006;

53. Sartori, Giovanni, „Comparative Constitutional Engineering”, London:

MacMillan, 1994;

54. Sartori, Giovanni, „Ingegneria costituzionale comparata: strutture,

incentive ed esiti”, Bologna, Ed. Il Mulino, 2000;

55. Seiller, Daniel-Louis, „Le Partis Politiques en Europe”, Presses

Universitaires de France, 1978, Ediţia în limba română, Institutul European Iaşi;

56. Sidjanski, Dusan, Viitorul federalist al Europei. Comunitatea Europeană de

la origini la Tratatul de la Lisabona, Bucureşti, Editura Polirom, 2010;

57. Taagepera, Rein. Shugart, Matthew Soberg, „Seats and votes. The efsects

and determinants of Electoral Systems”, Yale University Press, New Haven, 1989;

58. Turșie, Corina, „Reforma alegerilor europene pentru 2014. Provocarea

listelor transnaționale”, Revista Sfera politicii, nr. 162/2011 - Partide şi alegeri;

59. Turşie, Corina, „Parlamentul European şi Tratatul de la Lisabona. UE către

un regim parlamentarizat?”, Revista Sfera Politicii, nr. 147, mai 2010;

32

60. Turşie Corina, „Jocuri de putere în Uniunea Europeană”, Editura

Universităţii de Vest, Timişoara, 2015

61. Radaelli, Claudio M., „The Politics of Europeanization”, Ed. Oxford

University Press, New York, 2003;

62. Van der Eijk, Cees. Franklin, Mark. „Choosing Europe? The European

Electorate and National Politics in the Face of Union”, University of Michigan Press ,1996;

63. Wallace, Hellen. Wallace, William. Pollack, Mark, „Elaborarea politicilor

în Uniunea Europeană” ediția a cincea, Institutul European din România, 2005;

64. Watts, Ronald L., „Federalism, Federal Political Systems, and

Federations”, Annual Review of Political Science, Vol. 1, 1998;

65. Weber, Max, „The Profession and Vocation of Politcs”, în Political

Writings, Cambridge University Press, Cambridge, 1994;

66. Weber, Max, „Économie et Société”, Paris, Plon, 1971. (Publication

originale, posthume, 1921);

II. Legislaţie europeană şi documente de lucru ale instituţiilor europene

67. Tratatul privind Uniunea Europeană, Jurnalul Oficial nr. C 115 din 9 mai

2008;

68. Versiunea consolidată a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a

Tratatului privind Funcţionarea Uniunii Europene, 2008/C 115/01;

69. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;

70. Tratatul de la Paris (1952), Tratatul de la Roma (1958), Actul Unic

European (1987), Tratatul de la Maastricht (1993), Tratatul de la Amsterdam (1999), Tratatul

de la Nisa (2003), Tratatul de la Lisabona (2007);

71. Actul din 20 septembrie 1976 privind alegerea reprezentanților în

Parlamentul European prin vot universal direct;

72. Decizia Consiliului din 25 iunie 2002 şi din data de 23 septembrie 2003

(2002/772/CE,EURATOM), în Jurnalul Oficial al UE, L 283 din 21 octombrie 2002;

73. Decizia Consiliului 16616/07, Componența Parlamentului European, 14

decembrie 2007;

74. Document de lucru referitor la propunerea de modificare a Actului din 20

septembrie 1976 privind alegerea deputaților în Parlamentul European prin vot universal

direct, Comisia pentru afaceri constituționale, Raportor Andrew Duff, 2010, p. 4 disponibil la

33

http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=%2F%2FEP%2F%2FNONSGML

%2BCOMPARL%BPE-441.236%2B01%2BDOC%2BWORD%2BV0%2 F%2FRO;

75. Raportul Seitlinger, adoptat la data de 10 martie 1982, publicat în Jurnalul

Oficial C 87 din 5 mai 1982;

76. Directiva 93/109/CE a Consiliului din 6 decembrie 1993 de stabilire a

normelor de exercitare a dreptului de a alege și de a fi ales pentru Parlamentul European

pentru cetățenii Uniunii care au reședința într-un stat membru în care nu sunt resortisanți;

77. COM(2012) 499 final, COM(97) 731 final, COM(2000) 843 final,

COM(2006) 790 final,COM(2010) 605 final.

78. Studiu AFCO Committee, The European elections: EU legislation, national

provisions and civic participation (2014), Directorate-General For Internal Policies, Policy

Departament, Citizen s Rights And Constitutional Affairs.

79. Rezoluția Parlamentului European din 22 noiembrie 2012 referitoare la

alegerile pentru Parlamentul European din 2014 [2012/2829 (RSP)]. Rezoluția Parlamentului

European din 4 iulie 2013 referitoare la îmbunătățirea modalităților practice de organizare a

alegerilor pentru Parlamentul European din 2014 [2013/2102(INI)].

80. Raportul referitor la propunerea de modificare a Actului din 20 septembrie

1976 privind alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal direct

(2009/2134(INI) Comisia pentru afaceri constituționale A7-0176/2011(28.4.2011)

81. Raport al Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul

Economic și Social European și Comitetul Regiunilor În vederea unor alegeri mai

democratice pentru Parlamentul European Raport privind punerea în aplicare a

recomandărilor din 12 martie 2013 ale Comisiei referitoare la consolidarea desfășurării

democratice și eficiente a alegerilor pentru Parlamentul European, 27.3.2014 COM(2014)

196;

82. Recomandarea Comisiei 2013/142/UE privind consolidarea desfăşurării

democratice şi eficiente a alegerilor pentru Parlamentul European;

83. Raport al Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul

Economic și Social European și Comitetul Regiunilor în temeiul articolului 25 din tfue

privind progresele înregistrate în vederea exercitării efective a cetățeniei uniunii în perioada

2013-2016;