CAPITOLUL I PIAŢA MUNCII.CARACTERISTICI GENERALE

Munca – sursa tuturor bogăţiilor societăţii, sursa unică a avuţiei naţiunilor” Adam Smith

1.1Definiţia,particularităţile si funcţiile pieţii muncii .

Piaţa muncii este una din principalele componente ale economiei de piaţă alături de piaţa

bunurilor şi piaţa capitalului. Piaţa muncii se referă la forţa de muncă. În percepţia cotidiană

forţa de muncă are în vedere capacitatea unui om de a munci. Din perspectivă economică piaţa

muncii reprezintă una din componentele forţelor de producţie si(sau a forţei de muncă) se

întemeiază pe întâlnirea şi confruntarea cererii cu oferta. Nevoia de muncă este prezentă

pretutindeni, în orice societate dar pentru ca nevoia de muncă să fie considerată în categoria

cererii de muncă trebuie îndeplinită o condiţie remunerarea/salarizarea muncii.

Astfel piaţa muncii reprezintă spaţial economico-geografic unde se confrunta, la un moment

dat, cererea cu oferta de munca, se negociază angajarea lucrătorilor, mărimea salariului,

condiţiile de munca etc. Ea exprima si sistemul relaţiilor si al tranzacţiilor care permite

echilibrarea cererii si a ofertei de forţa de munca. Obiectul tranzacţiilor,pe aceasta piaţa,îl

formează forţa de munca, respectiv potenţialul sau capacitatea de munca a celor care se

angajează.

Prin urmare, piaţa muncii este o piaţa de sinestătătoare.Ea este influenţată de diversi factori

socio-economici, demografici,sociali.Cei mai importanţi dintre factorii de influenţă asupra pieţei

muncii sunt urmatorii:

1.progresul tehnic si productivitatea socială a muncii ;

2.procesele demografice si de emigrare-imigrare ;

3.caracteristicile culturale si comportamentale ale populaţiei ;

4.nivelul de educaţie si de calificare a forţei de munca ;

5.producţia si capitalul ;

6.condiţiile de muncă [11.pag 31].

In prezent piaţa muncii este în proces de formare, căci Republica Moldova se află încă în

procesul de tranziţie la economia de piaţă. Constituirea pieţii muncii nu presupune doar nişte

mecanisme de funcţionare stabilite de cadrul instituţional-legislativ şi mersul reformelor

economice, dar şi schimbarea comportamentului economic şi a mentalităţii [1.pag 11]. Aceşti

1

factori fac ca procesul de formare a pieţii muncii să fie unul de durată şi puţin mai complicat.

Schimbările, survenite după declararea independenţei la 27 august 1991, au condus la:

• mărirea numărului şomerilor, persoanelor subocupate şi descurajate datorită

restructurării tuturor sectoarelor economiei,

• creşterea numărului salariaţilor în sectorul privat si descreşterea numărului celor ocupaţi în

sectorul de stat,

• trecerea de la locuri de munca stabile si mai prost remunerate la locuri de munca mai putin

stabile, insa mai bine platite,

• migraţia în masă a forţei de muncă [2.pag 13].

O altă schimbare, cauzată de tranziţie, este faptul că bărbaţii au fost afectaţi de şomaj intr-o

măsură mai mare decît femeile, deoarece au dispărut mai multe intreprinderi din sectoarele

dominate de bărbaţi, de exemplu industria grea. Totodată femeile tind sa aibă acces mai uşor la

noile activităţi create in sectorul serviciilor. Problema principală în Moldova este că locurile de

muncă vechi nu sunt înlocuite într-un ritm suficient de rapid cu locuri de muncă mai productive.

Decalajul considerabil între crearea şi lichidarea locurilor de muncă afectează negativ şanşele

angajaţilor de a trece de la o ocupare mai puţin productivă la o activitate mai productivă.

Factorul principal care determină rata lentă a creării locurilor de muncă costurile înalte pentru

lansarea unei afaceri în Moldova. Birocraţia, corupţia, impozitele înalte sunt alte motive pentru

activitatea antreprenorială redusă [3.pag 5].

O altă principală disfuncţionalitate a pieţii muncii e neconcordanţa între ceea ce oferă

sistemul de învăţămînt şi necesităţile şi cerinţele pieţii muncii. Aceasta este explicaţia, pe de o

parte, pentru surplusul de specialişti ( drept, economie, limbi străine) şi, pe de altă parte, pentru

insuficienţa altora ( cusătorese, zugravi-tencuitori, sudori, electricieni etc.). În aceste condiţii se

manifestă migraţia în mase a celor care nu se pot angaja, fiindcă sunt prea mulţi specialişti în

domeniul lor, dar şi a celor a căror lipsă se simte prin „deficitul” de pe piaţă. Una din problemele

pieţii muncii este productivitatea muncii scăzută, determinată de ponderea mare a populaţiei

ocupate în agricultură (40,5 %) şi salariile mici [4.pag 13-15].

În realitate e posibil ca şi la noi şomajul să ajung la aceleaşi valori, mai ales fi indcă

oamenii continuă să emigreze [5.pag53-54]. Aceasta nu ar însemna decît un decalaj mare dintre

şomajul oficial şi cel real, care are ritmuri galopante.

2

Piaţa muncii din Republica Moldova este o piaţă imperfectă, căci încă nu funcţionează după

principiile acesteia. Deşi s-au adoptat un şir de legi şi Codul muncii, s-a creat o infrastructură a

pieţii muncii, schimbările de pe piaţa muncii nu sunt decît cosmetice şi superficiale, atît timp cît

agenţii economici evită să activeze în baza noului cadru instituţional-legislativ şi să apeleze la

instituţiile respective [6.pag 15-17].Conform p.d) a legii 102/2003 angajatorii, în termen de 5

zile, trebuie să anunţe în scris agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă că au un post vacant.

De obicei, agenţii economici preferă să anunţe această instituţie doar în cazuri de strigentă

necesitate şi cînd locurile vacante nu sunt prea bine plătite. Deseori posturile bune şi decent

remunerate sunt ţinute în secret şi sunt ocupate de cei care au aflat de la rude, cunoştinţe sau din

alte surse neformale [7.pag 13].

Şomerii, care a fi potriviţi pentru posturile vacante, nu au accces la informaţie şi sunt

dezavantajaţi. Cei mai mulţi angajatori nu şi-au format un reflex condiţionat de a apela la

serviciile gratuite ale agenţiilor de ocupare a forţei de muncă sau serviciile plătite a agenţiilor de

recrutare. Agenţii economici folosesc alte metode de angajare care permit ca recrutarea să nu

aibă costuri înalte.

În aceste condiţii populaţia nu este motivată să lucreze acasă cu nişte salarii foarte mici, care

nu le acoperă necesităţile de bază şi nu le asigură un trai decent. Forţa de muncă preferă să plece

pe alte pieţi ale muncii. O altă tendinţă de pe piaţa muncii este existenţa unui segment

semnificativ a persoanelor ocupate în economia informală şi tenebră. Din motiv că oferta forţei

de muncă depăşeşte cererea de forţă de muncă, mulţi indivizi acceptă să lucreze fără contract de

muncă şi ca relaţia lor de muncă să nu fi e subiect al legislaţiei de muncă, de impozitare a

venitului. Totodată ei renunţă la protecţia socială şi la anumite beneficii (preaviz în caz de

concediere, indemnizaţii în caz de concediere, concediu anual plătit, concediu medical).

Deşi recunoscută pînă acum ca cea mai „eficientă” metodă de angajare în cîmpul muncii –

relaţiile de cumetrism şi cunoştinţele se observă o tendinţă de mărire a numărului posturilor

pentru care angajarea se face în baza unui concurs: se depune un CV, se merge la interviu şi se

dau testări.

Particularitaţile pieţei forţei de muncă în raport cu celelalte pieţe: 

a) un grad înalt de rigiditate şi de sensibilate care condiţionează atît echilibrul economic, cît şi cel

social-politic; 

b) este o piaţă mai complexă organizată şi reglementată în raport cu celelalte piete;

3

c) un grad mai ridicat de imperfecţiune din punctul de vedere al concurenţei în raport cu alte forme

de piaţă

Piaţa muncii trebuie privită într-o dublă ipostază:

a) ca o entitate închisă,ca un subsistem al economiei de piaţă în care mecanismele proprii si

anume cererea si oferta de muncă se ajustează

b) ca un sistem deschis cu întrări si iesiri,cu legături complexe cu toate celelalte sub sisteme

sociale.

Funcţiile pieţei forţei de muncă sunt:

a) oferă posibilitatea satisfacerii nevoii de muncă prin confruntarea deţinătorilor de capital şi

posesorilor forţei de muncă;

b) asigurarea alocării eficiente a rezultatelor de muncă ale fiecărei ţări pe sectoare, ramuri,

subramuri, întreprinderi, profesii, teritorii, în concordanţă cu volumul, structura şi dinamica

cererii de forţă de muncă;

c) concură la procesul de unire şi combinare a forţei de muncă cu bunurile de productie;

d) influentează formarea şi repartizarea veniturilor;

e) furnizează informaţii pentru orientarea profesională, recalificarea şi reintegrarea forţei de

muncă;

f) echilibrează dinamica dintre cererea şi oferta de muncă, ce are impact asupra pieţei

capitalului, influenţează raelizarea investiţiilor şi piaţa bunurilor materiale şi serviciilor [2.pag

6].

 

4

1.2.Cererea forţei de muncă.

Cererea de muncă reprezintă nevoia de muncă salariată care se formează la un moment dat

intr-o economie de piaţă. Ea se exprimă prin intermediul numărului de locuri de muncă.

Satisfacerea nevoii de munca se realizează pe seama utilizarii disponibilităţilor de munca

existente in societate, adica a volumului de muncă ce poate fi depus de populatia apta de munca

a ţării respective, in perioada data.

Cererea de muncă se mai concretizează în diverse stimulente ca să activeze indivizii pentru a

se ajunge la productivitatea aşteptată [6.pag 27].

Cererea de muncă reflectă volumul şi structura angajaţilor pe profesii şi niveluri de calificare

şi totodată relaţiile ce derivă din cele două. Ea este complexă, deoarece are aspecte calitative,

cantitative şi structurale [14.pag 17-18].

Există mai mulţi factori care participă la formarea cererii pe piaţa muncii şi care apoi

determină creşterea sau reducerea ei:

• mărimea capitalului şi volumul investiţiilor care se fac în sfera productivă

• nivelul înzestrării tehnice şi cu tehnologii informaţionale a întreprinderilor, care pot

cauza substituirea factorului uman cu cel tehnic

• preţul bunurilor care sunt produse cu utilizarea factorului uman şi volumul consumului

acestora. Consumul produselor naţionale poate fi multiplicator pentru producţia din ţară şi

pentru numărul de locuri de muncă.

• aşteptările antreprenorului cu privire la mersul afacerilor.

Reformele economice după 1990 au adus cu sine privatizarea, restructurarea multor

întreprinderi, precum şi lichidarea celor nerentabile şi neprofitabile. Drept rezultat s-a redus

numărul locurilor de muncă şi a crescut rata şomajului. Reformele economice au determinat

scăderea motivării pentru a munci ca urmare a unui salariu prost şi care de cele mai multe ori nu

acoperă coşul de consum şi minimul de existenţă, utilizarea ineficientă a potenţialului

intelectual şi calificativ al angajaţilor [7.pag 34].

În 2009 numărul persoanelor subocupate (adică acelor persoane care au avut un loc de muncă,

însă orele efectiv lucrate în toate activităţile în total în timpul perioadei de referinţă au fost sub

40 ore pe săptămână, totodată doreau şi au fost disponibile să lucreze ore suplimentare) a fost de

5

92,7 mii, ceea ce reprezintă 7,8% din totalul persoanelor ocupate. În trimestrul III al anului 2010

numărul persoanelor subocupate s-a situat la nivelul de 113,3 mii, sau 9,2% din totalul

persoanelor ocupate [10.pag 25].

Criza economică a condus şi la o intensificare puternică a şomajului. Astfel, numărul

şomerilor conform BIM în 2009 a fost de circa 81 mii, fiind în creştere cu 30,7 mii faţă de anul

precedent. Şomajul afectează în proporţie mai mare bărbaţii - 62,7% şi persoanele din mediul

urban – 58,6%. Rata şomajului (proporţia şomerilor BIM în populaţia activă) la nivel de ţară a

înregistrat valoarea de 6,4%, fiind în creştere cu 2,4 p.p. faţă de anul precedent. S-au înregistrat

disparităţi semnificative între rata şomajului la bărbaţi – 7,8% şi la femei – 4,9%; în mediul

urban – 8,0% faţă de mediul rural - 5,0% (graficul 1) [ 59.BNS].

Graficul 1. Evoluţia ratei şomajului pe medii, 2003-2009, %

7,9 8,17,3 7,4

5,1

4

6,4

12,2 11,911,2

9,2

6,9

5,5

8

4,55

4

5,8

3,62,7

5

0

2

4

6

8

10

12

14

2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

total urban rural

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Anul 2010 nu a adus anumite semne de îmbunătăţire a situaţiei la capitolul şomaj care

înregistrează tendinţe stabile de creştere. Astfel, numărul şomerilor conform metodologiei BIM

în trimestrul II 2010 a marcat 94,5 mii, fiind cu 11,7 mii mai mare faţă de trimestrul II 2009, pe

când rata şomajului a înregistrat valoarea de 7,0%, fiind mai ridicată faţă de trimestrul II anul

2009 (6,1%).

Reducerea principalilor indicatori ocupaţionali are loc concomitent cu creşterea numărului

populaţiei inactive în vârstă aptă de muncă. Populaţia inactivă de 15 ani şi peste în 2009 a

constituit 1032,5 mii persoane sau 57,2% din totalul populaţiei de aceeaşi categorie de vârstă,

fiind mai mare (+1,5%) faţă de nivelul anului precedent. Din acestea 551,9 mii erau femei, iar

6

480,6 mii persoane de sex masculin. În trimestrul 2 al anului 2010 populaţia inactivă a crescut cu

18,3 mii persoane comparativ cu aceiaşi perioadă a anului precedent. Prin urmare, se poate

conchide că utilizarea ineficientă a potenţialului uman din republică este evidentă.

În ceea ce privesc persoanele declarate plecate peste hotarele ţări la lucru sau în căutare de

lucru, acestea au constituit circa 295 mii persoane, ceea ce constituie 17,4% în populaţia inactivă

de 15 ani şi peste. Circa două treimi din acestea au fost bărbaţi. Persoanelor plecate din

localităţile rurale le-a revenit 69,7%. În 2010 numărul persoanelor declarate plecate peste

hotarele ţări la lucru sau în căutare de lucru a înregistrat o anumită creştere cifrându-se la nivelul

de 311,6 mii persoane în trimestrul II şi, respectiv, 329,1 mii în trimestrul III al anului 2010.

Ponderea persoanelor descurajate în a mai căuta un loc de muncă a constituit 1,8% în

populaţia inactivă de 15 ani şi peste, numărul acestora mărindu-se cu 12 mii faţă de anul 2008. În

trimestrul III al anului 2010 persoanele descurajate în a-şi găsi un loc de lucru dorit au constituit

circa 20,1 mii.

Astfel, din cele prezentate mai sus, precum şi a evoluţiilor aşteptate din economia naţională se

poate conchide că o eventuală ameliorare a situaţiei pe piaţa muncii nu se aşteaptă nici în anul

2011. Iar intensificarea şomajului ar condiţiona eforturi suplimentare pentru serviciul de plasare

în câmpul muncii din Republica Moldova în realizarea funcţiilor sale (tabelul 2) [15.pag 25].

Tabelul 2. Şomeri implicaţi în programe 2008 - 2010

Anul,

Trimest

Şomeri

Înregistraţi

Şomeri

plasaţi în

cîmpul

muncii

Şomeri

antrenaţi la

lucrări publice

Şomeri

instruiţi

profesional

Anul

2008

46230 22185 2800 4275

tr.I 15198 5433 1366 1366

tr.IV 10520 5311 965 4367

Anul

2009

79241 17001 2478 4453

tr.I 28145 4140 752 1479

tr.IV 17736 4547 262 612

7

Anul

2010

80000 14866 2044 2389

tr.I 29663 3131 458 938

tr. IV 16335 4105 447 286

Prognoza

, 2011

Vor apela

57700

Vor fi

plasaţi

15012

Vor fi

antrenaţi

1680

Vor fi

instruiţi

2130

Sursa: ANOFM

Întru diminuarea efectelor şomajului şi sporirea posibilităţilor de ocupare a forţei de muncă

şomerii sunt antrenaţi la lucrări publice şi cursuri de formare profesională. Numărul persoanelor

care au absolvit cursurile de formare profesională s-a diminuat de la 4616 persoane în 2007 pănă

la 2295 persoane în 2010, corespunzător micşorînd şi cheltuielile preconizate pentru formarea

profesională.

Grupul ocupaţional analiza căruia actualmente prezintă interes deosebit în promovarea

politicilor pe piaţa muncii din Republica Moldova sunt tinerii. Tinerii pe piaţa muncii reprezintă

persoanele în vârstă de 15-24 de ani sau 15-29 ani. Acest grup ocupaţional este prezent pe piaţa

muncii destul de modest. Tradiţional, în ţările cu economie de piaţă persoanele din categoria dată

de vârstă sunt preocupate mai mult de alte activităţi, mai utile din punctul lor de vedere, decât

prestarea serviciilor de muncă. Acest fapt este explicat, în primul rând, de calificarea joasă şi

experienţa de muncă insuficientă de care dispun tinerii, care le asigură, respectiv, un salariu

destul de jos. Din acest considerent, tinerii sunt predispuşi să se preocupe mai mult de procesul

de investire în capitalul lor uman, care, în perspectivă, pot să le aducă câştiguri cu mult mai mari,

decât de veniturile salariale obţinute în prezent în urma prestării serviciilor de muncă.

În analiza şomajului tineretului destul de relevantă este şi distribuţia acestuia în funcţie de

nivelul de instruire. Problema integrării profesionale este caracteristică pentru toţi tinerii,

indiferent de sex, mediu de reşedinţă, nivel de studiu sau specialitate. Cu toate acestea, se

observă că gradul de vulnerabilitate este mai mare, în special, pentru acei tineri, ai căror nivel de

studii este mai inferior. Astfel, în 2010 cea mai mare concentrare a şomerilor a fost specifică

pentru tinerii cu studii gimnaziale – 8,5 mii persoane sau 30,6% din totalul şomerilor tineri, din

8

care 2,8 mii persoane erau din mediul urban, 5,8 mii respectiv, din mediul rural. Prin urmare, se

poate constata că nivelul de instruire are o influenţă destul de mare asupra diminuării şomajului.

Persoanele tinere cu un nivel de studii mai înalt îşi găsesc un loc de muncă mai repede şi se

integrează profesional mai uşor. Totodată, în prezent, se înregistrează şi un nivel înalt al

şomajului şi printre tinerii cu studii superioare – 6,2 mii persoane sau 22,3% din totalul şomerilor

tineri, fapt determinat de nemulţumirea persoanelor tinere date de locurile de muncă, precum şi

salariile oferite. Reieşind din acestea, şomajul în rândurile tineretului este într-adevăr o problemă

stringentă care necesită măsuri speciale de politică de ocupare (tabelul 3).

Tabelul 3. Şomeri tineri (15-29 ani) pe sexe, medii şi nivel de instruire, în anul 2010, mii

persoane

Total Bărbaţi Femei Urban Rural

Total 27,8 17,0 10,8 15,3 12,5

Superior 6,2 2,9 3,3 4,8 1,4

Mediu de

specialitate

1,6 0,9 0,7 1,0 0,6

Secundar

profesional

5,3 3,9 1,4 3,4 2,0

Liceal, mediu

general

5,6 3,4 2,2 3,2 2,4

Gimnazial 8,5 5,5 3,0 2,8 5,8

Primar sau fără

şcoală

0,5 0,4 0,1 0,0 0,4

Sursa: BNS.

Asupra nivelului şomajului o mare influenţă are şi experienţa de muncă. Se constată, că

persoanele şomere care nu au lucrat niciodată au o pondere destul de impunătoare în totalul

9

şomerilor tineri. Acest fapt este determinat, pe de o parte, de nedorinţa unei părţi din angajatori

de a angaja persoane fără experienţă de muncă, iar pe de altă parte, de lipsa unor capacităţi

profesionale ce le-ar permite acestor şomeri de a-şi găsi un loc de muncă. Astfel, în 2007

numărul şomerilor tineri care nu au lucrat niciodată a constituit 10,9 mii persoane sau 39,2% din

totalul şomerilor tineri (tabelul 4).

Tabelul 4. Şomeri BIM tineri (15-29 ani) după experienţa de muncă, în anul 2010 mii

persoane

Total Bărbaţi Femei Urban Rural

Total 27,8 17,0 10,8 15,3 12,5

Şomeri care nu au

lucrat niciodată 10,9 6,9 4,0 7,4 3,5

Şomeri care au lucrat

înainte 16,8 10,1 6,7 7,8 9,0

Sursa: BNS

Şomajul tineretului este un fenomen caracteristic tuturor ţărilor cu economie de piaţă. Iar

soluţionarea problemei date depinde, în mare măsură, de calitatea politicilor de ocupare a forţei

de muncă. Prin urmare, odată cu consolidarea raporturilor de piaţă în Republica Moldova,

şomajul în rândul tineretului se va afla tot mai insistent în vizorul instituţiilor guvernamentale

care promovează politici pe piaţa muncii.

Femeile şi bărbaţii pe piaţa muncii din Republica Moldova. De regulă, femeile se integrează

pe piaţa muncii din Republica Moldova mai uşor decât bărbaţii. Acest lucru este confirmat de

numărul mai mic de şomeri în rândul femeilor decât cel al bărbaţilor. Situaţia dată poate fi

explicată prin faptul că, pe de o parte, locuri de muncă considerate feminine disponibile sunt mai

multe decât locuri de muncă considerate masculine disponibile, iar pe de altă parte, scopurile

femeilor şi a bărbaţilor pe piaţa muncii sunt, într-un fel, diferite. Dacă bărbaţii, tind să-şi

găsească un loc de muncă mai bine remunerat, femeile tind să-şi găsească un loc de muncă mai

10

sigur şi stabil. În virtutea rolului lor social de cap şi susţinător al familiei, bărbaţii sunt

responsabili de asigurarea unui trai decent familiei sale, deseori ignorând necesitatea de investire

în propria persoană, pe când femeile, mai degrabă, tind să se realizeze profesional şi personal.

Aceste comportamente sunt determinate şi de conjunctura pieţei muncii din republică în care

locurile de muncă necalificate care necesită un efort fizic impunător sunt mai bine remunerate

decât locurile de muncă care necesită aptitudini intelectuale. Anume din acest considerent şi

calitatea forţei de muncă feminină este mai superioară decât cea a bărbaţilor, calitate care pe

piaţa muncii din republică nu poate asigura şi o remunerare mai superioară.

Reieşind din cele expuse mai sus, doar 14,3 mii din totalul şomerilor ar accepta un loc de

muncă în orice condiţii, din care 73,4% sunt bărbaţi şi 26,6%, respectiv, femei. Totodată trebuie

menţionat faptul că motivele principale de refuz al locului de muncă propus de agenţiile de

ocupare diferă în funcţie de sex. Astfel, dacă pentru bărbaţi motivul principal de refuz al locului

de muncă sunt câştigurile mici oferite, motiv pentru care au optat 65% din totalul şomerilor,

atunci pentru femei motivul principal de refuz este schimbarea domiciliului, pentru care au optat

51,7% din totalul şomerilor.(tabelul 5).

Tabelul 5.Şomeri ,după motivele care l-ar determina să refuze un loc de muncă în anul 2010

mii persoane

motivul de refuz al unui loc

de muncă

Total

(mii

persoane)

Bărbaţi

%

Femei

%

TOTAL 99,9 61,8 38,2

Ar accepta in orice condiţii 14,3 73,4 26,6

Ar refuza un loc de muncă 85,6 59,8 40,2

Motivele:

- schimbarea domiciliului 14,7 48,3 51,7

- lipsa unui contract de 4,7 61,7 38,3

11

angajare

- câştiguri mai mici 41,8 65,3 34,7

- condiţii nefavorabile de

muncă

7,2 62,5 37,5

- alte motive 17,2 54,7 45,3

Femeile la general,în plan internaţional,într-o masură mai mare sunt afectate de şomaj decît

bărbaţii.Pentru Republica Moldova aspectul de gen al şomajului se manifestă invers,fiind mai

mare la bărbaţi.

1.3.Oferta fortei de munca.

12

Oferta de munca este formata din munca pe care o pot depune membrii societatii in conditii

salariale. Avand in vedere faptul ca factorul uman, determinant in piata muncii, este unul

complex, iar omul, ca si parte a societatii, este nu doar o „masina de lucru”, ci si o fiinta cu

nevoi complexe de cunoastere, afirmare si apartenenta in societate, se poate observa ca oferta

de munca se formeaza intr-un timp indelungat, are o mobilitate redusa, este neomogena si, cel

mai important, nu se manifesta in intregime dupa principiile economiei de piata [8.pag31].

Oferta de muncă în ansamblul său se formează în decursul unui timp îndelungat în care creşte şi

se instruieşte fiecare generaţie de oameni pînă la vîrsta la care se poate,angaja[9.pag,27].

Posesorii forţei de muncă au o mobilitate relativ redusă; oamenii nu se deplasează dintr-o

localitate în alta şi nu-şi schimbă cu uşurinţă munca, ci sunt ataşaţi mediului economico-social,

chiar dacă nu au avantaje economice. De asemenea, oferta de muncă depinde de vîrstă, sex,

starea sănătăţii, psihologie, condiţii de muncă etc, aspecte care nu sunt neapărat de natură

economică;

Oferta de forţă de muncă are caracter relativ rigid [22.pag 22].

Referindu-ne la evoluţia proceselor din economia naţională, se poate constata că în ultimii ani

republica a înregistrat o creştere economică durabilă, rata de creştere fiind în medie de circa 6%.

Cu toate acestea în anul 2009 economia Republicii Moldova a fost afectată de efectele crizei

financiare mondiale care, pe lângă declinul de 6,5% pe care l-a generat, a paralizat activitatea din

mai multe ramuri ale economiei, înrăutăţind astfel, şi indicatorii ocupării forţei de muncă.

Totodată, în anul 2010 situaţia din economie se redresează. Astfel, pentru prima jumătate a

anului s-a înregistrat o creştere economică de circa 5,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului

precedent, iar experţii FMI şi ai altor organisme internaţionale prognozează menţinerea acestei

creşteri până la sfârşitul anului şi o creştere de circa 4 % pentru anul viitor [11.pag 29].

Graficul 2. Structura populaţiei ocupate în funcţie de domeniu de activitate, %

13

Analizând distribuţia populaţiei ocupate pe domenii de activitate, se constată că ponderea

celor ocupaţi în agricultură marchează o tendinţă durabilă de descreştere de la 51% în 2001 până

la 28,2% în 2009. Din cauza efectelor crizei numărul persoanelor ocupate în acest sector a scăzut

în 2009 cu 55 mii (-14,1%) comparativ cu anul precedent. Din ei jumătate au lucrat în

gospodăriile auxiliare proprii. În comparaţie cu anul precedent numărul celor care au lucrat în

gospodăriile auxiliare proprii a scăzut cu 11,1% (graficul 2).

În anul 2010 schimbări structurale semnificative în ocuparea populaţiei din sectorul agricol nu

s-au observat. Astfel, în trimestrul III al anului 2010 în sectorul agricol au activat 384,6 mii

persoane (31,3% din totalul persoanelor ocupate). Se observă o creştere a ponderii celor ocupaţi

în agricultură graţie diminuării numărului celor ocupaţi în alte domenii economice [37.pag 47].

Numărul persoanelor ocupate în sectorul non-agricol în 2009 a constituit 850,7 mii persoane,

înregistrând o scădere cu 1,4% faţă de anul 2008. Diminuări au fost înregistrate în industrie şi

construcţii, în timp ce în servicii - o creştere nesemnificativă. Ponderea celor ocupaţi în industrie

a constituit 13,1%, în construcţii - 6,2% rămânând la acelaşi nivel al anului 2008.

Evoluţia proceselor economice din 2010 şi-au lăsat amprenta şi asupra schimbărilor

structurale din cadrul populaţiei ocupate în sectorul non-agricol.

Astfel, în trimestrul II 2010 au fost înregistrate reduceri de personal în mărime de 20 mii

persoane sau cu 2.3% mai puţin faţă de trimestrul II 2009. Reduceri ale nivelului ocupării au

avut loc în industrie şi în servicii, respectiv cu 4,7 şi 2,5 p.p faţă de nivelul anului precedent.

14

Totodată în construcţii nivelul ocupării a înregistrat o anumită creştere – 103,1% faţă de anul

precedent.

În trimestrul 3 al anului 2010 în activităţile non-agricole numărul persoanelor ocupate a

fost 843,9 mii. Ponderea persoanelor ocupate în industrie a constituit 12,1% şi în construcţii,

respectiv, 7,2%. Fiecare a doua persoană ocupată (49,4%) a activat în sectorul servicii [40.pag

52].

În ceea ce priveşte distribuţia persoanelor ocupate în funcţie de forma de proprietate, se

constată că în 2009 - 67% au fost ocupate în unităţi economice private şi 27,8% în organizaţii cu

forma de proprietate publică.

Referindu-ne la calitatea ocupării se constată că în sectorul informal (care scapă înregistrărilor

oficiale şi angajează unul sau mai mulţi muncitori fără baze contractuale) au lucrat 11,7% din

totalul persoanelor ocupate în economie, iar 30,0% au avut un loc de muncă informal. Din

numărul persoanelor ocupate informal salariaţii au alcătuit 29,3%, totodată circa 12,4% din

totalul salariaţilor aveau un loc de muncă informal. În trimestrul III al anului 2010 în sectorul

informal au lucrat 14,7% din totalul persoanelor ocupate în economie, iar 33,7% au avut un loc

de muncă informal [43.pag 33].

În 2009 numărul persoanelor subocupate (adică acelor persoane care au avut un loc de muncă,

însă orele efectiv lucrate în toate activităţile în total în timpul perioadei de referinţă au fost sub

40 ore pe săptămână, totodată doreau şi au fost disponibile să lucreze ore suplimentare) a fost de

92,7 mii, ceea ce reprezintă 7,8% din totalul persoanelor ocupate. În trimestrul III al anului 2010

numărul persoanelor subocupate s-a situat la nivelul de 113,3 mii, sau 9,2% din totalul

persoanelor ocupate.

In anul 2011 va creşte numărul locurilor de muncă vacante. adica 15 mii de şomeri vor fi plasaţi

în câmpul muncii în acest an iar peste două mii  vor fi instruiţi profesional. Numărul şomerilor

instruiţi în anul curent va creşte astfel cu 186 iar a celor angajaţi – cu 146. Şi asta datorită

faptului că agenţii economici, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea forţei de Muncă

(ANOFM) au creat mai multe locuri de muncă decât au lichidat.

După ce recesiunea a afectat majoritatea ramurilor economiei naţionale, o parte din agenţii

economici din sfera de producţie au falimentat, iar alţii, în special cei de pe segmentul de servicii

au redus numărul de angajaţi şi au trecut în mare parte la plata salariului în plic. Drept urmare o

parte din angajaţii rămaşi sau au renunţat la job sau au luat calea pribegiei.

15

Tendinţele modeste de redresare a economiei din republică din anul curent au avut o influenţă

benefică şi asupra procesului de creare/ lichidare a locurilor de muncă. Astfel, majoritatea

unităţilor economice au declarat un număr mai mare de locuri de muncă create decât lichidate.

Cea mai mare diferenţă pozitivă dintre locurile de muncă create şi lichidate se observă în

unităţile economice chestionate din industrie – 5784 locuri de muncă. Alte ramuri în care această

diferenţă este relativ mare sunt agricultura - 848 locuri de muncă, comerţul cu ridicata şi

amănuntul – 867 locuri de muncă, construcţiile – 307 locuri de muncă. Totodată, în astfel de

domenii de activitate ca activităţile financiare, învăţământul, industria extractivă procesul de

creare şi lichidare a locurilor de muncă a fost extrem de neînsemnat (graficul 2).

Graficul 2. Crearea şi lichidarea locurilor de muncă de către unităţile economice

În localităţile rurale unica opţiune pentru cei ce vor să se angajeze în câmpul muncii rămâne a

fi doar agricultura. În 2011 cele mai multe locuri de muncă, 6051, vor fi create în industria

prelucrătoare. În agricultură sunt libere 1501 locuri iar în comerţ – 1295. Cei din construcţii vor

putea opta pentru 406 locuri, iar cei din transporturi şi comunicaţii pentru 366 de posturi

vacante. 

În localităţile rurale unica opţiune pentru cei ce vor să se angajeze în câmpul muncii rămâne a fi

doar agricultura. Crearea noilor locuri duce inevitabil şi la un deficit al forţei de muncă. Această 16

situaţie este provocată de diferenţa structurii cererii şi a ofertei forţei de muncă precum şi de

informarea insuficientă a celor interesaţi despre existenţa locurilor vacante. Totodată şi distanţa

prea mare de la domiciliul candidatului până la unitatea economică, care oferă locul de muncă

este deseori un factor care împiedică angajarea.

Mai multe întreprinderi îşi planifică crearea noilor locuri de muncă pentru anul 2011 astfel, încât

totalitatea locurilor de muncă preconizate a fi create de către întreprinderile constituie 10467

locuri. Cele mai multe locuri de muncă se aşteaptă a fi create în industria de prelucrare

– 6051 locuri, în agricultură – 1501 locuri, în comerţ – 1295 locuri, construcţii – 406 locuri,

transporturi şi comunicaţii – 366 locuri. Trebuie menţionat faptul ca aşteptările privind numărul

locurilor de muncă create în anul viitor de către unităţile economice din ramurile menţionate mai

sus depăşeşte numărul locurilor de muncă create declarate în anul curent (graficul 3).

Graficul 3. Crearea noilor locuri de muncă

17

Dacă ţinem cont de niveluri de instruire al celor neangajaţi în câmpul muncii, anul trecut, 38%

din numărul total al şomerilor înregistraţi constituiau persoane cu studii primare şi gimnaziale iar

24%  erau persoane cu studii secundar profesionale. 22% din şomeri aveau studii liceale şi medii

de cultură generală, 8% aveau studii superioare iar alte 8% – studii medii speciale. Din această

statistică reiese că persoanele cu un nivel educaţional mai înalt apelează mai rar la agenţia de

ocupare a forţei de muncă, ele posedând un grad mai înalt de capacitate de a se angaja în câmpul

muncii.

Oportunităţile de angajare:

- apelarea la agenţiile de stat pentru ocuparea forţei de muncă

- apelarea la agenţiile private de ocupare

- anunţuri în presă

- contactarea directă a patronilor

- studierea panourilor informative amplasate la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă

- prin mass-media;

- accesarea site-lor din Internet ca:

www.anofm.md

www.jobmarket.gov.md

www.joblist.md

www.moldovajob.com

Analiza cerinţelor şi necesităţilor pieţii forţei de muncă în baza presei periodice

18

Cererea pieţii muncii, reflectată de presa periodică, excluzînd ziarele de publicitate, este una

foarte săracă şi structura ofertelor este puţin variată.Se observă o tendinţă de specializare a presei

periodice în publicarea anunţurilor pentru ocuparea posturilor acordate de organizaţii şi

proiecte internaţionale (Banca Mondială, Tacis, OSCE, PNUD, Unicef, USAID etc.) şi

companii străine.Cerinţele acestor instituţii sunt foarte mari.Ele presupun pe lîngă studii

superioare în domeniul economiei, finanţelor, ştiinţelor politice, business şi administrare,

inginerie etc. în depedenţă de organizaţie şi proiect, posedarea la perfecţie a limbii engleze, o

listă întreagă de cunoştinţe, capacităţi şi abilităţi.De obicei anunţurile plasate sunt in limba

engleză şi prezintă scopurile proiectului, responsabilităţile, obiectivele pe care candidatul ar

trebui să le realizeze [29.pag 51].În toate anunţurile este obligatorie o experienţă în domeniu de

3-5 ani şi ar reprezenta un avantaj o colaborare anterioară cu o organizaţie

internaţională.Concursul de angajare se face in baza CV-ului, scrisorii de intenţie şi ulterior a

interviului.Numărul locurilor, ca de altfel şi a celor care pot aplica pentru aceste posturi şi

îndeplinesc cerinţele, este foarte redus şi exclud absolvenţii din start datorită lipsei de experienţă

[65.pag 70]

„Bursa muncii” de pe internet

În ultimului ani a apărut şi a început să se dezvolte o „bursă a muncii” pe internet. Numărul

firmelor, care plasează locurile vacante pe portal-urile de acest profil şi a celor care apelează la

serviciile acestor siteuri, este în continuă creştere, deoarece numărul utilizatorilor de internet

sporeşte şi site-urile devin din ce în ce mai populare. Totuşi numărul celor care folosesc

internetul pentru a recruta personal sau pentru a-şi găsi de lucru este încă destul de mic, deoarece

accesul la internet este scump şi încă reprezintă un lux pentru unii agenţi economici şi cei care

se află în căutarea unui loc de muncă. În internetul moldovenesc, paginile-web cu cererea şi

oferta forţei de muncă pot fi numărate pe degete, datorită lipsei de resurse financiare destinate

acestui gen de bursă a muncii. Site-urile publică ofertele firmelor ce îşi doresc să angajeze noi

persoane, dar în acelaşi timp oferă posibilitatea de a afişa propriul CV [71.pag 23-24]

Oferta siteurilor este mai diversă decît cea a presei periodice şi decît a ANOFM. Cei cu

studii superioare îşi pot găsi mai uşor un serviciu utilizînd serviciile acordate de site-uri. La

publicarea anunţurilor pe site-uri apelează companii străine ca Compudava, băncile -Banca

Naţională a Moldovei, Mobiasbanca. Totodată se pot găsi solicitări şi pentru munci necalificate

şi munci calificate ( şoferi, paznici, specialişti în construcţii). Numărul acestora este mult mai

19

mic decît în „Makler”. Avantajul anunţurilor publicate pe site-uri este faptul că pentru

majoritatea posturilor se oferă o descriere a cunoştinţelor ce sunt necesare şi a condiţiilor ce

trebuiesc îndeplinite. Uneori se specifică şi salariul. Totodată poţi aplica online [72.pag 27].

Cerinţe faţă de angajaţi

Cerinţele înaintate de agenţii economici faţă de angajaţi pot fi grupate în trei categorii, în funcţie

de ponderea/importanţa acestora, după cum urmează:

cerinţe principale

profesionalism (48%)

disciplină (34%)

cerinţe secundare

responsabilitate (23%)onestitate (23%)

abilităţi de comunicare (21%)

cerinţe terţiare

dorinţa de a munci (17%)

experienţă în domeniu (16%)

studii de specialitate (15%)

Analiza corelată evidenţiază faptul că întreprinderile din mediul urban pun accent mai mare pe

abilităţile de comunicare şi onestitatea angajaţilor, iar întreprinderile din mediul rural mai des

solicită disciplina din partea personalului (ultima constatare este consistentă şi cu datele potrivit

cărora disciplina angajaţilor este o prioritate pentru întreprinderile ce prestează produse

agricole).

Revenind la principala cerinţă a angajatorilor faţă de angajaţi – profesionalismul – dorim să

accentuăm faptul că această cerinţă (evidentă de altfel) determină, la rândul ei, dificultatea

suplinirii locurilor de muncă vacante, în condiţiile în care sistemul actual de învăţământ, pe de o

20

parte, nu corespunde cerinţelor prezente ale pieţei forţei de muncă, şi, pe de altă parte, nu

“produce” specialişti cu nivel de calificare necesar

În acest context, datele studiului evidenţiază faptul că domeniile în care agenţii economici

solicită de cele mai dese ori calificarea candidaţilor la locuri de muncă vacante sunt resursele

umane (29%), vânzări & marketing (26%) şi contabilitate & finanţe (16%). Problema calificării

în domeniul resurselor umane este mai acută pentru întreprinderile din mediul rural (38%) şi

întreprinderile medii şi mari (55%).

Şi as vrea sa va prezint datele rezultate din declaraţiile agenţilor economici privind locurile de

muncă vacante, în evidenţă la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) la

data de 15.03.2011 sunt înregistrate 4506 locuri vacante.

Tabelul 6. Situaţia locurilor de muncă vacante, disponibile în fiecare AOFM, este următoarea:

AOFM Locuri

vacante

AOFM Locuri

vacante

Chişinău 1701 Taraclia 49

Bălţi 748 Dubăsari 48

Hînceşti 182 Criuleni 44

Orhei 168 Anenii Noi 43

Cahul 167 Soroca 43

Călăraşi 114 Cantemir 41

Străşeni 103 Leova 37

Basarabeasca 93 Ştefan-Vodă 28

Ungheni 92 Ialoveni 26

Şoldăneşti 83 Rîşcani 24

Floreşti 81 Glodeni 23

Sîngerei 78 Teleneşti 23

Cimişlia 70 Donduşeni 22

Căuşeni 68 Briceni 21

Ocniţa 65 Făleşti 20

UTA Găgăuzia 62 Drochia 15

21

Rezina 61 Edineţ 4

Nisporeni 59

La nivel naţional, pentru persoane cu studii superioare şi medii de specialitate sunt

oferite 1292 locuri de muncă. Un număr mai înalt de ofertă este pentru profesiile:

medic – 392 locuri

inginer – 42 locuri

manager − 31

programator – 20 locuri;

Pentru persoane cu studii medii generale şi secundar profesionale, ANOFM oferă 3214

locuri de muncă. Principalele meserii pentru care sunt oferite locuri de muncă sunt:

cusătoreasă, cusător, croitor - 1462 locuri

asamblor – 665 locuri;

muncitor – 292 locuri (tabelul 6)

1.4.Aspecte institutionale ale Republii Moldova.

22

La etapa actuală în Republica Moldova în realizarea politicilor în domeniul ocupării forţei de

muncă sunt implicate următoarele instituţii:

Ministerul Muncii si Protectiei Sociale si Familiei;

Comisia Naţională pentru Consultări şi Negocieri Colective;

Patronatele şi sindicatele;

Casa Naţională de Asigurări Sociale;

Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca;

Inspecţia Muncii;

Autorităţile administraţiei publice locale;

Angajatorii;

Agenţiile private de ocupare a forţei de muncă;

Organizaţiile non-guvernamentale;

Organismele internaţionale.

Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei -este organul central de specialitate al

administraţiei publice, subordonat Guvernului.Ministerul este persoană juridică, dispune de

ştampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova şi cu denumirea sa.Pentru realizarea

obiectivelor politicii statului în domeniile de competenţă, în subordinea Ministerului

funcţionează organe centrale ale administraţiei publice, instituţii şi organizaţii.

    Ministerul are următoarele

atribuţii:

      1) elaborează şi promovează proiecte de acte normative în domeniul raporturilor de muncă,

retribuirii muncii, sănătăţii şi securităţii în muncă;

    2)  stabileşte relaţii de colaborare cu organele guvernamentale şi cu organizaţiile;

neguvernamentale din alte ţări privind soluţionarea problemelor muncii;

    3) elaborează şi promovează proiecte de acte normative în domeniul ocupării forţei de

muncă;

    4) analizează şi prognozează evoluţia pieţei forţei de muncă, elaborează strategii şi

programe naţionale de ocupare a forţei de muncă [57].

23

Comisia Naţională pentru Consultări şi Negocieri Colective- Consiliul se formează din

membri şi membri supleanţi ai Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective,

precum şi din experţi desemnaţi de către părţile Comisiei naţionale, ţinîndu-se cont de principiul

parităţii reprezentării părţilor.

Obiectivele activităţii Consiliului sînt:

a) examinarea problemelor ce ţin de prevenirea şi combaterea celor mai grave forme ale

muncii copilului;

b) propunerea măsurilor de combatere a celor mai grave forme ale muncii copilului;

c) monitorizarea şi evaluarea politicilor naţionale în domeniul prevenirii şi combaterii celor

mai grave forme ale muncii copilului.

Consiliul are următoarele atribuţii:

a) consultă Comisia naţională pentru consultări şi negocieri colective în problemele ce ţin de

prevenirea şi combaterea celor mai grave forme ale muncii copilului;

b) asigură o coordonare continuă a activităţilor promovate de Comisia naţională pentru

consultări şi negocieri colective şi Comitetul naţional director privind munca copilului în

domeniul prevenirii şi combaterii celor mai grave forme ale muncii copilului [59].

Casa Naţională de Asigurări Sociale- Casa Naţională, fiind o instituţie publică autonomă, de

nivel naţional, este persoană juridică care administrează şi gestionează sistemul public de

asigurări sociale în Republica Moldova.Casa Naţională îşi are sediul în municipiul

Chişinău.Atributiile Casei Nationale [58].

Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca- este organul central al serviciului

public desconcentrat de specialitate, in subordinea Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi

Familiei cu statut de persoană juridică, abilitat în conformitate cu Legea nr.102-XV din 13

martie 2003 privind ocuparea forţei de munca si protecţia sociala a persoanelor aflate in căutarea

unui loc de munca.

Principalele obiective ale Agentiei Nationale sunt:

Aplicarea strategiilor,institutionalezarea dialogului social in domeniul ocuparii fortei de

munca,formarii profesinale si protecţiei sociale a şomerilor;

elaborarea pronosticurilor si programelor naţionale pentru ocuparea forţei de munca;

24

prevenirea şomajului,imbunataţtirea structurii ocuparii forţei de munca pe ramuri

economice si geografice;

aplicarea masurilor de protectie sociala a persoanelor neîcadrate în cîmpul muncii;

asigurarea funcţionării sistemului unic informaţional al pieţei forţei de munca;

informarea populaţiei despre cererea si oferta pieţei muncii [61].

Inspecţia Muncii- Inspecţia Muncii ca organ de control de stat îşi are începutul in anul 1992

prin formarea Departamentului Protecţiei Muncii pe lingă Ministerul Protecţiei Sociale si

Familiei al Republicii Moldova Inspectia muncii este organul al administraţiei publice centrale

ce exercita control de stat asupra respectarii actelor legislative si altor acte normative in

domeniul muncii la intreprinderi, institutii si organizatii, cu orice tip de proprietate si forma

juridica de organizare, la persoane fizice care angajeaza salariati, precum si in autoritatile

administraţiei publice centrale si locale, denumite in continuare angajatori [62].

Confederaţia Naţională a Patronatului din Republica Moldova- este o organizaţie patronală,

neguvernamentală, independentă, necomercială şi apolitică.

A fost înfiinţată la 27 ianuarie 1996 prin liberul consimţămînt al membrilor fondatori [63].

Confederatia Nationala a Sindicatelor din Republica Moldova-Confederaţia Naţionala a

Sindicatelor din Moldova este un centru sindical naţional-interamural de tip confederativ, care

întruneşte pe principii benevole centre sindicale naţional-ramurale şi este independentă faţă de

autorităţile publice, de partide şi alte organizaţii social-politice, de asociaţii ale patronatelor şi

faţă de organizaţiile obşteşti, nu este supusă controlului lor şi nu li se subordonează [64].

Sistemului de învăţămînt asupra formării ofertei de muncă şi dezvoltării pieţii muncii

Sistemul de învăţămînt asigură piaţa muncii cu resursele umane necesare.

El formează tinerii pentru muncă şi viaţă,le dezvoltă aptitudinile şi-i pregăteşte profesional şi

moral. Datorită sistemului de învăţămînt o ţară poate să realizeze paşi galopanţi pe calea

progresului. Uneori însă învăţămîntul poate conduce la dezechilibre pe piaţa

25

muncii, pregătind prea mulţi specialişti într-un domeniu şi prea puţini în altele sau oferindu-i

specialişti prost calificaţi şi insuficient pregătiţi. Aşa s-a întimplat în ultimii zece ani în

Republica Moldova. În prezent se simt foarte bine aceste neconcordanţe pe piaţa muncii.

Deşi structura sistemului educaţional moldovenesc pare a fi una bună şi care ar asigura

economia naţională cu forţa de muncă,acesta nu funcţionează eficient. Pentru a putea ieşi pe pia-

ţa muncii e nevoie de a trece prin mai multe trepte ale învăţămîntului şi nici nu poţi avea

certitudinea că vei avea un serviciu bine plătit.

A) Învăţămîntul secundar professional

La nivelul învăţământului secundar profesional, la începutul anului de învăţământ 2008-

2009, activau 75 de instituţii, dintre care 2 licee profesionale, 50 şcoli profesionale şi 23 şcoli de

meserii. Dintre acestea, activează 2 instituţii nestatale (şcoli de meserii), în care îşi fac studiile

185 de persoane, sau 0,8% din numărul total de elevi.

Sistemul secundar profesional şi-a pierdut prestigiul în anii tranziţiei, are o imagine proastă în

ţară. Tinerii preferă să aplice pentru admiterea la instituţiile de învăţămînt mediu de specialitate

sau superior. Cu toate acestea, învăţămîntul profesional reprezintă o posibilitate reală de a ieşi

într-un timp scurt pe piaţa muncii cu o profesie într-adevăr cerută. Plus la acestea, persoanele cu

studii secundar profesionale sunt supuse unui risc mai mic de a deveni şomer decît cei care au

studii secundare incomplete.

Motivele din care reiese că instruirea profesională oferită nu corespunde cerinţelor angatorilor

sunt următoarele:

1. calificările oferite sunt prea înguste;

2. tinerii absolvenţi au instruire practică incompletă sau proastă, fiindcă atelierele sunt

dotate cu tehnică şi echipament învechit şi uzat;

3. şcolile profesionale nu cunosc prea bine procesul de muncă şi nici ultimele schimbări,

necesităţile şi cerinţele de pe piaţa muncii;

4. antreprenorii solicită ca angajaţii să mai posede capacităţi de comunicare, de lucru în

echipă, de a soluţiona probleme, de a lua decizii şi de a învăţa continuu. De fapt şcolile

profesionale sunt concepute pentru persoanele ce au mai mult abilităţi practice decît

teoretice.

26

Programul şcolar nu este adaptat la necesităţile şi realităţile pieţii muncii. Şcolilor le mai lipsesc

ateliere moderne în care să fi e instruiţi elevii.Multe din ocupaţiile învăţate în şcolile profesionale

ar putea servi ca o bază bună pentru deschiderea sau dezvoltarea unei afaceri. Şcolile de meserii

şi polivalente conţin în programul lor doar un curs scurt „ Bazele activităţii de antreprenor”. El a

fost introdus în curriculum în anul 1998 şi nu a fost niciodată modificat. Acest curs deja nu

mai corespunde realităţilor şi nu dezvoltă capacităţile şi abilităţile de întreprinzător.

Dezvoltarea abilităţilor şi capacităţilor de antreprenor

Rolul şcolilor profesionale şi al celor de meserii în dezvoltarea abilităţilor de antreprenor ar

creşte dacă:

în programul şcolar s-ar introduce discipline ce ţin de business şi dezvoltarea lor;

unele şcoli profesionale ar prelua locul incubatoarelor de afaceri, totodată oferind

servicii şi facilităţi antreprenorilor locali;

şcolile ar avea profesori competenţi şi bine pregătiţi.

Implicarea antreprenorilor în dezvoltarea standardelor şi realizarea părţii practice a instruirii

Pentru a îndeplini aşteptările şi cerinţele angajatorilor trebuie ca aceştia să fie implicaţi direct

în stabilirea standardelor educaţionale. Programul şcolar poate fi elaborat în conformitate cu

necesităţile şi cerinţele pieţii, dacă existăo colaborare strînsă şi productivă între şcolile

profesionale şi întreprinderi. Şcolile trebuie să dezvolte contacte cu antreprenorii şi sistematic să

afle de ce angajaţi au nevoie, care sunt cerinţele pentru elevii lor, cum se descurcă absolvenţii

şcolii, etc. Ele ar realiza o analizăa pieţii locale şi necesităţile pieţii, le-ar putea trece în

programul şcolar la diferite discipline. În plus companiile ar trebui să ofere locuri pentru practica

elevilor, în baza unui contract încheiat între şcoală şi angajator. Practica ar putea sădureze citeva

ore, de 3 ori pe săptămî-nă, ca elevii să aibă şi cursuri practice. Ministerul Educaţiei poate semna

un acord cu Ministerul Economie, care ar incuraja şi ar sprijini acest lucru.

Prioritatea şcolilor rurale şi dezvoltarea acestora

Şcolile profesionale ar putea contribui la reducerea sărăciei şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă

în zonele rurale. După privatizarea pămîntului mulţi s-au ales cu pămînt, dar fără a avea

cunoştinţele şi educaţia necesară pentru a transforma gospodăria într-o afacere profi tabilă. În

aceste condiţii mulţi au preferat să plece peste hotare, deoerece nu-şi puteau asigura minimul

27

necesar. Proprietarii de pămînt rămaşi acasă ar putea să lucreze pentru desfacerea produselor

agro-alimentare pe piaţa internă şi chiar pe cea externă, dacă vor îndeplini condiţiile de calitate

şi statul va sprijini agricultorii. Pentru realizarea acestui obiectiv e nevoie ca tinerii din sate să fi

e educaţi şi instruiţi în direcţia obţinerei abilităţilor pentru deschiderea şi dezvoltarea unei

microîntreprinderi. Desigur că nu toţi absolvenţii îşi vor deschide propria afacere, dar dacă dintr-

o promoţie 2-3 o vor face, va fi un pas înainte. Ceilalţi elevi se vor alege însă cu cunoştinţe de

mecanică, agricultură, horticulutură şi altele, pe care le vor aplica în cadrul acestor întreprinderi

agricole. Şcolile profesionale ar putea oferi şi cursuri de frizeri, cusători, bucă-tari etc., ce ţin de

sfera serviciilor şi vor contribui la dezvoltarea serviciilor din localităţilele rurale.

B) Învăţămîntul universitar

Conform datelor,reţeaua învăţămîntului superior cuprindea, la începutul anului de studii 2009-

2010- 33 unităţi, dintre care 19 instituţii de stat (cu 2 unităţi mai mult decât în anul de studii

precedent - au fost incluse Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi Institutul de Ştiinţe

ale Educaţiei (studiile de masterat) şi 14 – nestatale.

Din totalul studenţilor înscrişi în învăţămîntul superior, 90256 de studenţi sau 82,1% erau

cuprinşi în instituţiile de stat, iar 19636 de studenţi, sau 17,9% în instituţiile private

Aderarea Moldovei la Procesul de la Bologna in anul 2005 au adus cu sine doar schimbări în

sistemul de învăţămînt superior,trecerea de la învăţămîntul universitar de 4 ani la 3 ani şi durata

masteratului a crescut de la 1-1,5 ani la 2 ani. Scopul acestei reforme ar fi de a da pieţii muncii

specialişti într-un timp mai scurt. Fiindcă procesul de la Bologna are abia un an de la

implementare nu se poate vorbi despre eficienţa sau in eficienţa acestuia.

Scăderea continuă şi stabilă a numărului de elevi din şcolile profesionale şi creşterea numărului

studenţilor se datorează lipsei unei politici comune a Ministerului Educaţiei şi a celui a

Economiei spre orientarea tinerilor în direcţia cerinţelor pieţii muncii, neinformării tinerilor

despre avantajul şi dezavantajul fiecărui sistem educaţional, inexistenţei unui plan dur de

înmatriculare la universităţi. Un alt motiv ar fi mentalitatea populaţiei,

care îşi visează copii mari bancheri şi avocaţi, nu acceptă faptul că copiilor le lipsesc capacităţile

şi aptitudinile necesare de a finisa liceul şi de a urma o facultate.

Studiile superioare cu o accesibilitate mare

28

În prezent oricine poate deveni student dacă are dorinţă şi posibilităţi financiare. Concursul la

facultatea nu e selectiv pentru cei care achită taxe. Nu contează dacă ai diplomă de BAC sau

ce medie ai avut în treapta superioară a învăţămîntului secundar. În condiţiile,

în care aproape toţi fac liceu sau şcoală medie, este firesc ca apoi să urmeze

o facultate.

Lipsa analizei capitalului uman şi pieţii muncii

Neconcordanţa dintre ceea ce pregăteşte sistemul de învăţămînt şi cerinţele pieţii muncii se

datorează lipsei unei analize sistematice a tuturor informaţiilor ce ţin de piaţa muncii şi sistemul

de pregătire profesională. Există date statistice privind numărul de absolvenţi a fiecărei trepte din

învăţămînt, însă nu există informaţie despre costurile de instruire pentru fi ecare treaptă, despre

calitatea serviciilor educaţionale oferite de fi ecare instituţie. Aceste informaţii sunt necesare

pentra a avea o imagine de ansamblu despre eficienţa fiecarui tip de învăţămînt.

Promovarea unui sistem naţional de analiză şi prognoză a pieţii muncii şi implicarea

întreprinderilor în acest proces

Ministerul Educaţiei şi Ministerul Economiei ar trebui să colaboreze între ele, dar şi cu agenţii

economici pentru a cunoaşte cu adevărat necesităţile pieţii muncii . Pentru a se realiza

analiza pieţii forţei de muncă ar trebui să se determine şi să prognozeze:

tendinţele demografice şi procesele de natură socială, politică, economică care le vor

influenţa

numărul tinerilor care vor intra în următorii 2, 5, 10 ani pe piaţa muncii;

numărul persoanelor care vor urma diferite trepte ale sistemului educaţional;

capacităţile de absorbţie a pieţii muncii a absolvenţilor a diverselor instituţii.

29