TEXTUL POETIC

I. Caracteristici ale genului liric:

Prezenţa eului liric; Exprimarea directă a gândurilor, sentimentelor, ideilor; Folosirea unor moduri de expunere specifice (descrierea,

monologul, confesiunea lirică, dialogul imaginar etc); Limbajul expresiv, sugestiv; Existenţa unor imagini artistice : imagini vizuale, auditive,

de mişcare, olfactive; Existenţa unor figuri de stil şi rolul lor în transmiterea

sentimentelor eului liric (epitete, comparaţii, personificări, metafore, hiperbole, antiteze, enumeraţii, repetiţii, inversiuni etc);

Structurarea specifică a textului în versuri grupate pe strofe (ceea ce dă acestuia muzicalitate şi expresivitate deosebită);

Elementele de prozodie sau de versificaţie (măsura versului, rimă, ritm)

II. Elementele de prozodie(versificaţie)

Tipuri de rimă:

MONORIMA (aaaa): „Măi bădiţă, buze moi, Hai, tu, joi seara la noi C-am un păr cu pere moi Să le mâncăm amândoi.” (Lirica populară)

Rima = potrivirea sunetelor la final de vers, începând cu ultima vocală accentuată.

ÎMPERECHEATĂ (aabb): „M-a făcut maica lunea, Să-mi fie dragă lumeaPe badea l-a făcut joi, Să ne iubim amândoi.” (Lirica populară)

ÎNCRUCIŞATĂ (abab): „Şi l-a pălit un gând în noaptea lungă:E poate şi acolo un oierCe-şi mulge toate stele în strungă,De curge Calea Laptelui pe cer.” (Ion Pillat)

ÎMBRĂŢIŞATĂ (abba): „De mult mă lupt cătând în vers măsura

Ce plină e ca toamna mierea-n faguri,

Ca s-o aştern frumos în lungi şiraguri, Ce fără piedici trec sunând cezura.” (Mihai Eminescu)

*** În lirica modernă rima nu mai este o condiţie a poeziei, mulţi poeţi folosind versul alb (fără rimă).

Rimă feminină ~ accent pe penultima silabă ( luminozitate, deschidere ):

“Peste vârf de rămurele Trec în stoluri rândunele”.

Rimă masculină ~ accent pe ultima silabă ( închidere, întuneric ):

“La paşa vine un arabCu ochii stinşi, cu glasul slab”.

Ritmul = succesiunea simetrică a silabelor accentuate şi neaccentuate într-un vers.

Tipuri de ritm: TROHAIC: ے (prima silabă accentuată, a doua neaccentuată) IAMBIC: ے (prima silabă neaccentuată, a doua accentuată) AMFIBRAHIC: ے ے (accentuată, neaccentuată, accentuată) DACTILIC: ے (accentuată, neaccentuată, neaccentuată) ANAPESTUL: ے (neaccentuată, neaccentuată, accentuată)

*** Fiecare ritm se potriveşte cu tonul şi natura sentimentelor exprimate. Ritmul trohaic sugereaza entuziasm, optimism şi este

potrivit pentru doine, ode, satire. Ritmul iambic, prin nota lui gravă, exprimă sentimentele tulburătoare şi profunde din elegii şi meditaţii,

iar ritmul amfibrahic este adecvat poemelor nerative, legendelor. Ritmul dactilic sugerează o mişcare vie, sacadată.

Măsura = numărul de silabe dintr-un vers.

III. IMAGINI ARTISTICE: vizuale auditive de mişcare olfactive tactile sinestezice (imagini complexe

IV. FIGURILE DE STIL procedeu stilistic care rezultă din

organizarea cu intenţie artistică a cuvintelor în vers sau în frază.

Folosirea figurilor de stil contribuie la accentuarea dimensiunii estetice a

limbajului şi sporeşte expresivitatea limbii, dând concreteţe, forţă şi plasticitate

imaginii poetice.

FIGURI DE SUNETALITERAŢIA : Repetarea în mod voit a unor

consoane, cu efect muzical. Ex: "Clopote de-alarma, clopote de arama!Ce fantastice terori tulburarea lor proclama!Şi-ntr-al nopţii aspru vântCu ce spaimă ne-spăimânt". Edgar Allan Poe

ASONANŢA : Repetarea în mod voit a unor vocale.Ex: “Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate”. “Nunul mare, mândrul soare şi pe nună, mândra

lună”.

FIGURI DE CONSTRUCŢIE

ENUMERAŢIA : Este figura de stil care constă în înşiruirea unor argumente, fapte, însuşiri privitoare la aceeaşi împrejurare.

Ex: “Ce le pasă; lemne la trunchi sunt, slănină şi faină în pod, brânză în putină asemenea, curechi în poloboc slavă domnului”.

REPETIŢIA : Este figura de stil care constă în folosirea de mai multe ori a aceluiaşi cuvânt sau a mai multor cuvinte, pentru a sublinia sentimente, idei, impresii, însuşiri.

Ex: „Plouă, plouă, plouă/ Vreme de beţie.”- Bacovia

ANAFORA : Constă în repetarea unor termeni la începutul versurilor într-un mod succesiv.

Ex: „Ah! În curând satul în cale-amuţeşte Ah! În curând pasu-mi spre tine grăbeşte.” (Eminescu)

EPIFORA : Repetarea unui cuvânt în finalul versurilor.Ex: „Ajunge să-nţeleg.../ Plecată eşti pe veci!/ Şi dac-atât a

fost.../ S-aştept în umbre reci/ Ajunge să-nţeleg.../ Plecată eşti pe veci.” (Bacovia)

REFRENUL : Versul care se repetă pentru a sublinia o idee şi pentru a spori expresivitatea unei opere.

Ex: „Copacii albi, copacii negri/ Stau goi în parcul solitar;/ Decor de doliu, funerar.../ Copacii albi, copacii negri.” (Bacovia)

INVERSIUNEA : Este figura de stil care constă în abaterea de la topica propoziţiei cu scopul de a scoate în evidenţă profunzimea ideilor şi a sentimentelor sau de a sublinia anumite însuşiri ale personajelor.

Ex: “Priveam fără de ţintă-n sus/ Într-o sălbatică splendoare”.

FIGURI DE CONSTRUCŢIE

FIGURI DE CONSTRUCŢIE

CHIASMUL : Figură de stil care constă în reluarea, în ordine inversă, a două cuvinte sau expresii.

Ex: „Şi plouă şi ninge/ Şi ninge şi plouă.” (Bacovia)

TAUTOLOGIA : Repetarea unui cuvânt sau a unui grup de cuvinte cu funcţii gramaticale diferite.

Ex: „Femeia tot femeie, zise Lăpuşneanul zâmbind; în loc să se bucure, ea se sparie.”

PARALELISM SINTACTIC : Repetarea unui cuvânt în aceeaşi poziţie în versuri/strofe diferite.

Ex: „Dormeau adânc sicriele de plumb,Şi flori de plumb şi funerar vestmânt –

Stam singur în cavou... şi era vânt...Şi scârtâiau coroanele de plumb.”

FIGURI SEMANTICEEPITETUL : Figură de stil care arată însuşire estetice ale

obiectelor sau acţiunilor, „acele însuşiri care pun în lumină felul în care le vede sau le simte scriitorul şi care au un răsunet în fantezia şi sensibilitatea cititorului.” (T. Vianu)

Ex: „A nopţii gigantică umbră ... Se-covoaie tainic” (Eminescu)

COMPARAŢIA : Figură de stil cu ajutorul căreia se exprimă un raport de asemănare, între două obiecte, dintre care unul serveşte să evoce pe celălalt.

Ex: „Căci te iubesc, copilă, ca zeul nemurirea,Ca preotul altarul, ca spaima un azil;Ca sceptrul mâna blândă, ca vulturul mărirea, Ca visul pre-un copil.” (Eminescu)

* Structural comparaţia se compune din 3 termeni: comparatul (termenul care se compară), comparantul (termenul cu care se compară) şi însuşirea care apropie cei doi termeni.

FIGURI SEMANTICEMETAFORA : O comparaţie subînţeleasă şi prescurtată, din

care lipseşte un termen.

Metaforă explicită (sunt prezenţi ambii termeni): „Şi din neguri, dintre codri/ Tremurând s-arată luna/ Doamna

mărilor ş-a nopţii / Varsă linişte şi somn.”

Metaforă implicită (e prezent doar termenul figurativ): „Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă.Prin care trece albă regina-nopţii moartă.”

PERSONIFICAREA : Procedeul stilistic prin care se atribuie unor obiecte neînsufleţite acţiuni sau însuşiri omeneşti sau ale fiinţelor vii.

Ex: „Din caier încâlcit de nouri/ toarce vântul / fire lungi de ploaie.”

FIGURI SEMANTICEMETONIMIA : Figura de stil care înlocuieşte un nume printr-un

alt nume, cu care se găseşte într-o relaţie logică.Ex: „Prim pomi e ciripit şi cânt.” (cauza prin efect) „Va bea până-n fund cupa, pân’va vrea s-o zdrobească”

(recipientul în locul conţinutului) „Visam la ochi albaştri.” (semnul în locul obiectului/fiinţei

semnificat(e)) Privea un Rubens. (autorul în locul operei)

OXIMORONUL : Figura de stil care combină doi termeni contradictorii.

Ex: „Aşa-s de negri ochii tăi, lumina mea". Lucian Blaga

FIGURI DE GÂNDIREHIPERBOLA : O varietate de metaforă care constă în

exagerarea voită a realităţii în scopul intensificării expresivităţii.

Ex: „Pisicuţa vorbea şi îşi umplea pieptul său puternic cu jumătate din atmosfera pământeană.” (C.Hogaş)

LITOTA : Constă în atenuarea expresiei unei idei pentru a lăsa să se înţeleagă mai mult decât se spune.

Ex: „Erai cât o fărâmă şi de nimic,/ O coajă de tărâţe, o ţandără, o pleavă.” (T. Arghezi)

ALEGORIA : O categorie formală a metaforei care exprimă o stare abstractă prin concret.

* Unele specii ale genului epic (fabula, parabola, ghicitoarea, basmul) recurg în exclusivitate la forma de expresie alegorică.

FIGURI DE GÂNDIREANTITEZA : Contrapune doi termeni pentru a stabili un

contrast puternic sau pentru a pune în lumină pe unul prin celălalt.

Ex: „Lumea plânge de necazuri/ Tu-ţi pui gândul pe atlazuri.” (T. Arghezi)

ANTIFRAZA : Întrebuinţarea unui, a unei locuţiuni, a unui enunţ într-un sens contrar adevăratei sale semnificaţii.

Ex: unui slăbănog: „Leule!”; unei frumoase: „Urâto!”

EUFEMISMUL : Conceptul operaţional care implică folosirea unei expresii sau al unui cuvânt elegant pentru a desemna o realitate negativă.

Ex: A mers pe lumea cealaltă. (în loc de : a murit) Atestatul vremii (în loc de: riduri)

MĂRCILE EULUI LIRIC (MĂRCILE SUBIECTIVITĂŢII)

pronume personale la pers. I sg/pl verbe la pers. I sg/pl adjective pronominale posesive la pers. I sg/pl adresarea directă cu substantive/pronume în

cazul Vocativ verbe la imperativ interjecţii interogaţii exclamaţii adverbe deictice: aici, acum, azi, astăzi punctele de suspensie, linia de pauză (cezura) –

marchează o pauză afectivă

prof. Ana Mihaela CadleţColegiul Tehnic “Alexandru Roman”,

Aleşd, Bihor