În seara de 30 octombrie 1938, Columbia Broadcasting System a difuzat „The War of the Worlds“, operă scrisă de autorul american H.G. Wells şi regizată de Orson Welles. Ceea ce a urmat a fost haos şi panică totală. Punerea în scenă dar mai ales utilizarea suportului undelor pentru a o transmite sunt principalele cauze, din punctul meu de vedere. La vremea aceea, radioul era cel mai popular şi mai de încredere canal media. Nu era chiar accesibil, preţul unui aparat fiind destul de ridicat, însă chiar acest lucru îl făcea şi mai „oficial“, dacă pot folosi acest cuvânt.

Celelalte suporturi media ar fi generat alte rezultate. Dacă oamenii citeau cartea sau pasaje din operă pe ultima pagină a ziarului, o încadrau direct în categoria „literatură science-fiction“. Dacă o vedeau la televizor, chipurile actorilor probabil că le-ar fi insuflat ideea de artă şi urmăreau cu plăcere programul, categorisindu-l drept divertisment. Însă numai undele radio au avut abilitatea de a da o notă mare, poate prea mare, de realism acestei adaptări devenită clasică în cultura americană. Oamenii folosesc radioul pentru a avea acces la ştiri instant. În timp ce conduc sau se spală pe dinţi, pentru că rutina şi realitatea zilnică ne fac să devenim experţi în multi-tasking.

Da, o imagine valorează cât o mie de cuvinte, dar tonul şi intonaţia, flexiunile vocii depăşesc înghesuiala din print. Ziarul se cumpără, acum, dimineaţa. În alte vremuri se cumpăra şi seara, dar acum utilitatea unui astfel de produs aproape că a dispărut. În plus, cotidianele nu pot concura cu preţul sau accesibilitatea radioului. Mai mult, cu toată abilitatea noastră de a utiliza filtre pentru a selecta informaţiile ce ne sunt transmise zi de zi, e imposibil să nu ne lăsăm, măcar uneori, distraşi de luciul micului ecran. În campania electorală pentru preşedinţia Statelor Unite ale Americii desfăşurată în 1960, Richard Nixon şi John F. Kennedy au fost de mai multe ori faţă-n faţă. Una din dezbaterile lor a fost difuzată simultan şi de posturile de radio, şi de cele de televiziune. Americanii care doar au ascultat confruntarea l-au favorizat pe Nixon. Planul lui părea mai bine structurat, răspunsurile mai elocvente, atacurile subtile la adresa celuilalt candidat mai ironice. Cei care au urmărit dezbaterea la televizor s-au îndrăgostit de-a dreptul de „golden boy“, unul dintre cei mai iubiţi fii ai Statelor Unite, politicianul care arăta bine la televizor şi care cucerea prin şarm şi carismă.

Astfel de exemple sunt nenumărate. Acum, nu mai favorizăm ori radioul ori televiziunea ori ziarele, pentru că avem acces foarte uşor la toate, variabila financiară a fost practic eliminată datorită scăderii costurilor de producţie pentru toate produsele media, iar noi am devenit prea cinici şi conştienţi de facilităţile pe care le avem pentru a mai accepta situaţii de tipul ori-ori. Mai mult, o combinaţie echilibrată, în fucţie de rutina şi nevoile fiecărui individ, îi pot asigura acestuia o şansă mai mare de a fi informat. Nu voi începe acum un discurs depre puterea informaţiei, pentru că de realitatea acestor cuvinte ne lovim zilnic.

Un alt motiv pentru care consider necesară folosirea produselor media difuzate de posturile de radio este calitatea acestora. Nişarea excesivă care a avut loc în ultimii ani ne garantează accesul la produsele care, după propriile noastre sisteme şi ierarhiide valori, sunt calitative. Există posturi specializate în orice, chiar dacă nu în România. Însă şi piaţa

autohtonă este încă în creştere, iar nişarea va continua, ajutând fiecare individ să-şi găsească postul şi produsul media perfect pentru el.

Un avantaj evident al radioului faţă de print este elementul uman. Linia cu numele autorului de sub titlul unui articol devine o voce capabilă să ne explice şi să ne impresioneze. În plus, emisiunile radiodifuzate cer mai puţină atenţie, din punctul meu de vedere. Dacă auzim depre un accident la radio din cealaltă cameră nu vom fugi în încăperea în care se află aparatul pentru a vedea câteva imagini, cum facem în cazul emisiunilor televizate.

Din punctul de vedere al unui viitor jurnalist fără prea multe cunoştinţe depre partea financiară a acestei meserii, nu cred că greşesc dacă afirm că procesul de producţie a emisiunilor radio are costuri mult mai mici decât cele pentru televiziune. Schimbând cu numai un grad perspectiva, vorbind acum din punctul de vedere al unei viitoare jurnaliste, consider radioul un loc perfect pentru a-ţi demonstra profesionalismul şi abilitatea fără a te „împiedica“ de machiaj, coafură, tocuri, tenul imperfect sau, în cazul meu, pata de cafea pe care mi-am facut-o pe cămaşă cu cinci minute înainte de a intra în direct.

În concluzie, deşi nu pot susţine superioritatea sau beneficiile evidente ale unui suport media sau altul, consider că o combinaţie reuţită între cât mai multe dintre ele – radio, televiziune, ziare, reviste, internet – ne ajută pe toate planurile, profesional şi personal. Cu cât suntem mai deschişi la nou, dar fără a uita trecutul, şansa de a fi corect informaţi şi de a ne dezvolta şi „încorda“ filtrele pentru a putea decide ce credem şi ce nu credem din grămada de informaţii cu care suntem bombardaţi.

La fel cum nu cred că presa scrisă îşi trăieşte ultimele ediţii, nu cred că radioul va dispărea, trăgând după el toate produsele specificie, care acum mai pot exista doar pe acest suport, cel mai bun exemplu fiind cel cu care am început, teatrul radiofonic.

Dumitru Elena

An II, Grupa 4