TERAPIA MINUNE

download TERAPIA MINUNE

of 2

description

FREE

Transcript of TERAPIA MINUNE

  • Terapia ,,minune" a marilor penali

    Paul Stan,

    De acum inainte, marii penali corupti, apartinatori ai grupurilor de criminalitate si mafie organizata, care au spate si sustinere la nivel inalt, pot sa stea, pardon, sa fure linistiti, chiar daca intr-o buna zi vor fi prinsi.

    Moda imbolnavirii subite a coruptilor prinsi cu mata in sac ii ajuta sa scape de belea, oricat de mult ar fi bagat mana in caraiman, oricat de mare ar fi prejudiciul adus statului si societatii, in general. Mai mult, autosesizarile echidistantei institutiei numita Avocatul Poporului au stabilit si un precedent, dupa care se vor ghida si la care vor face referinta avocatii penalilor.

    Cazul arestatului preventiv Sorin Oprescu, care, dupa autosesizarea, cercetarea si recomandarea Avocatului Poporului, a primit dreptul sa fie internat si monitorizat la Spitalul Universitar, unde acesta a fost director multi ani de zile, este precedentul la care ma refer! Pe viitor, daca se tine cont de acest precedent, totii marii corupti cu sustinere de unde trebuie, atunci cand sunt prinsi si incarcerati, cand se imbolnavesc "grav", pot sta linistiti ca Avocatul Poporului autosesizat ii va trimite la spitalul preferat, cu cea mai moderna aparatura medicala, cu cei mai buni specialisti si colegi sau fosti subordonati care sa-i ingrijeasca.Daca extrapolam si la alte domenii de activitate profesionala, daca tot avem un precedent pentru insanatosire grabnica Avocatul Poporului le-ar putea recomanda acestor penali terapia sigura la fostul loc de munca. De exemplu: infractorilor care au fost ministri terapie in guvern; arestatilor din randul parlamentarilor tratament in Parlament si asa mai departe. Terapie prin scoaterea de la arest si trimiterea la fostul loc de munca. Sa vedeti rezultate, cu cat penalul a fost intr-o demnitate mai inalta, cu atat se va insanatosi mai repede in mediul in care a lucrat si furat. Sigur ar da rezultate spectaculoase.

    Avem exemple cu mai multi fosti condamnati, care atunci cand au fost arestati s-au imbolnavit grav si cum au fost eliberati s-au facut bine ca prin miracol. Unii dintre ei nici n-a fost nevoie sa ajunga la fostul loc de munca si s-au insanatosit brusc. Dar acum, daca penalii vor fi dusi unde au detinut functii si ajutati de fosti colgei, iubite, sustinatori politici sau apolitici, proveniti din aceleasi grupuri de interese, partide, retele bine organizate in sistemul mafiot, sigur vom asista la ,,minuni dumnezeiesti".

    Nu vom mai avea in arestul preventiv, in penitenciare detinuti bolnavi grav dintre marii corupti ai patriei, ci doar niste infractori neinsemnati, fara spate si sustinatori, care pot sa moara nestiuti, nebagati in seama de cei de sus, indiferent cat de multi ar fi, cat de grave ar fi bolile lor reale, nu inchipuite. Oricat de mult ar incerca unii sa-si ceara drepturile, sa-si reclame superiorii, conditiile de detentie, sa-si ceara drepturile. Chiar si asa, precedentul caz Oprescu - Avocatul Poporului este posibil sa fi creat nemultumiri si stari de spirit negative in randul multor detinuti nebagati in seama de autoritati. Nu stiu daca aceste probabile nemultumiri, stari de revolta si acuze de discriminare se vor regasi in Raportul special privind penitenciarele din Romania, promis ca va fi facut public de Victor Ciorbea.

    Pana ne vom lamuri, ca cetateni liberi, este legitim sa ne punem intrebari, precum: Cate persoane care resmit subit o durere in piept, atunci cand se afla in arest preventiv sau condamnati definitiv, sunt dusi ,,la un spital bun cu aparatura medicala", la interventia Avocatului Poporului>

  • Cati oameni fara probleme cu legea au norocul sa se trateze la spitalul preferat>

    Cati dintre cei care isi cauta dreptatea sau reclama incalcari ale legii din partea institutiilor statului au parte de interventia Avocatul Poporului>

    De ce nu se autosesizeaza institutia Avocatul Poporului sau alte institutii abilitate sa intervina pentru dreptul copiilor la o educatie gratuita, la asistenta sanitara gratuita in institutiile de invatamant, ca sa dau doar doua exemple in care, in ciuda legii, se vede si de pe luna ca aceste drepturi nu sunt respectate in tara noastra>

    Din pacate, in Romania, se moare cu dreptatea in mana daca nu ai spate puternic si sustinere de undeva de sus sau nu faci parte din diverse grupuri si gasti de interese.