Terapia cu ajutorul animalelor la copiii cu autism

Articol din categoria :Articole din bloguri - Publicate pe baboom.ro

Cainele, cel mai bun prieten al omului poate fi cu adevarat cel mai bun prieten al copilului tau, conform unor studii privind interactiunea dintre ei si copiii cu autism. 

Sa stea in jurul animalelor de companie sau sa intre in contact cu animalele, structurat poate fi un mare plus de tratament pentru copiii cu autism. Exista multe rapoarte de la ambii parinti si de la medici care apreciaza ca interactionarea cu animalele, un mod formal de animal-terapie asistata, poate oferi beneficii atat fizice si emotionale copiilor cu autism. 

Animal-terapia asistata poate consta pur si simplu in aducerea unui animal de companie in familie sau gospodarie sau, introducera copilului autist in programe structurate de interactiune cum ar fi: servicii de calarie, joaca cu caini dresati special pentru interactiunea cu copilul autist sau inot cu delfinii. Interactiunea cu animalele poate ajuta copiii cu autism sa se dezvolte mai bine fizic si imbunatateste puterea lor de coordonare si abilitatile fizice. Mai important, multi copii devin mai bucurosi si se observa o crestere simtitoare a capacitatilor de interactiune sociala dupa relatia cu animalele, care pot ajuta copiii cu autism sa aiba un sentiment de mai bine si le creste increderea in sine. S-a constatat ca a fi in jurul unor animale creste atentia unui copil, sa sporeste gandirea si sa-i ajute sa invete mai repede si sa retina informatii mai multe. 

Rrecent, un studiu publicat in Jurnalul de Vest de Nursing de cercetare a din SUA a analizat efectele de a interactiona cu caini la copiii cu tulburari din spectrul autismului. Pentru acest studiu, copiii au fost expusi la o minge, un caine de plus, sau un caine adevarat sub supravegherea unui terapeut. La finalul programului copiii care s-au jucat cu cainele au fost intr-o stare de spirit mult mai buna si mai constienti de imprejurimile lor decat copiii care au fost expusi la minge sau la cainele de jucarie. 

Daca sunteti interesat de terapia animal-asistata pentru copilul dumneavoastra, discutati cu medicul copilului dumneavoastra si achizitionati-va un animal de companie sau introduceti copilul intr-un program structurat de: calarie-echitatie, delfin-terapie, terapia canina sau alte animale. 

Daca sunteti gata sa faceti angajamentul de a aduce un animal de companie in casa dvs, va recomandam sa luati in considerare un caine de serviciu, care a fost special instruit pentru a lucra cu copiii cu autism. Acesti caini pot fi adevarte minuni pentru familiile copiilor cu autism si pot insoti copiii, chiar atunci cand acestia sunt departe de casa, cum ar fi la scoala. In plus, cainii contribuie la a intretine sau imbunatati calmul copiilor atunci cand acestia ii mangaie. Pentru mai multe informatii, contactati o organizatie, sau un centru de recuparare cu astfel de servicii. 

"If a child can't learn in the way that we teach,

then we must teach in a way he can learn."

Ivar LovaasZECE LUCRURI PE CARE ORICE COPIL CU AUTISM AR VREA SA LE ŞTII:

1. Sunt în primul rând un copil. Am autism. Nu sunt în mod primordial

„autist”.

Autismul este doar un aspect al personalităţii mele. Nu mă defineşte ca

persoană. Tu eşti o persoană cu sentimente, idei, talente sau eşti doar

gras (supraponderal), miop (porţi ochelari) sau neîndemânatic. Acestea

sunt lucruri pe care le văd mai întâi la tine când ne întâlnim, dar acestea

nu sunt trăsăturile tale principale.

Ca adult, ai un oarecare control asupra felului în care îţi defineşti propria

persoană. Dacă vrei să subliniezi o anumită trăsătură personală, poţi să o

faci fără prea mult efort. Eu sunt încă un copil ce se dezvoltă. Nici tu dar

nici eu nu ştim încă ce aş putea realiza. Dacă mă defineşti după o singură

trăsătură de-a mea, s-ar putea să mă subestimezi. Şi dacă simt că tu nu

crezi că pot „să o fac”, răspunsul meu natural va fi „de ce să mai încerc?”.

2. Percepţiile mele senzoriale sunt dezordonate.

Integrarea senzorială este, probabil, aspectul cel mai dificil de înţeles al

autismului, dar este şi cel mai important. Aceasta înseamnă că imaginile,

sunetele, mirosurile, gusturile şi texturile care ţie ţi se par obişnuite pot fi

de-a dreptul dureroase pentru mine. Mediul propriu-zis în care trăiesc mi

se pare ostil. Poate că ţie ţi se pare că sunt retras sau poate agresiv, dar

de fapt încerc doar să mă apăr, să mă protejez. Iată de ce o „simplă”

ieşire la supermarket poate fi un calvar pentru mine:

• Auzul meu poate fi foarte acut. O mulţime de oameni vorbesc în acelaşi

timp. Difuzoarele anunţă ofertele zilei. Casele de marcat bipăie şi

trăncăne, râşniţele de cafea hârâie. Aparatul de feliat carne scârţâie,

bebeluşii plâng, cărucioarele scrâşnesc, tuburile de neon bâzâie. Creierul

meu nu poate filtra toate aceste zgomote şi ajung la „supraîncărcare”.

• Pot să am un simţ al mirosului foarte dezvoltat. Peştele de pe tejghea nu

prea e proaspăt. Domnul de lângă noi nu a făcut duş astăzi. Copilaşul din

faţă are un scutecul murdar. Pe culoarul trei s-au vărsat nişte murături şi

se spală pe jos cu amoniac…. Nu pot să filtrez totul. Deja cred că îmi vine

greaţă.

• Pentru că mă orientez pe baza văzului, acesta poate fi primul simţ care

este prea stimulat. Lumina tubului de neon nu este doar obositoare, dar şi

bâzâie. Lumina pare să pulseze şi mă dor ochii. Această lumină care

pulsează se reflectă pe diverse suprafeţe şi contururile obiectelor îmi par

distorsionate – spaţiul pare că se mişcă în continuu. Există şi reflexii în

ferestre, ventilatoare care se mişcă în tavan, oamenii sunt în continuă

mişcare. Toate acestea îmi afectează sistemul perceptiv şi cel vestibular.

Acum nici măcar nu pot să îmi dau seama unde mă aflu în spaţiu.

3. Te rog să faci diferenţa între NU VREAU (aleg să nu fac) şi NU POT (nu

sunt capabil să fac).

Utilizarea vocabularului şi a expresiilor lingvistice pot fi adevărate

provocări pentru mine. Nu e vorba că nu ascult de instrucţiuni. Doar că

nu pot să le înţeleg. Când mă strigi din partea cealaltă a camerei, iată ce

aud eu: „&#$@*^ Marius. %**%$#@…” Vino şi vorbeşte cu mine direct

în cuvinte simple: „Te rog să pui cartea în bibliotecă Marius. E timpul să

mergem la masă”. Aceasta îmi spune ce vrei de la mine şi ce urmează să

se întâmple. Acum este mult mai uşor pentru mine să fac ceea ce vrei de

la mine.

4. Gândesc foarte concret.

Aceasta înseamnă că interpretez limbajul după forma literară. Este o

situaţie confuză pentru mine când îmi spui ca ai mers „ca vântul şi ca

gândul” când ceea ce vrei să îmi spui de fapt este că ai mers „foarte

repede”. Să nu îmi spui că ceva este „floare la ureche” când nu e vorba de

nici o plantă, şi vrei doar să îmi spui că această sarcină „este foarte uşor

de realizat”. Când îmi vei spune că „Răzvan şi-a luat picioarele la

spinare”, voi fi foarte confuz din punct de vedere anatomic. De fapt, poţi

să îmi spui că „Răzvan a plecat foarte repede”.

Idiomurile, sensurile multiple, inferenţele, metaforele, aluziile şi

sarcasmul nu reprezintă nimic pentru mine.

5. Te rog să ai răbdare cu vocabularul meu limitat.

E destul de greu pentru mine să îţi spun de ce am nevoie când nu cunosc

cuvintele care să descrie sentimentele mele. Poate îmi este foame, poate

sunt supărat, speriat sau confuz, însă nu pot să mă exprim cu aceste

cuvinte. Fii atent la limbajul corpului meu, dacă sunt retras sau agitat,

sau chiar şi alte semne care îţi vor transmite ce este în neregulă cu mine.

Există însă şi o parte opusă la cele de mai sus. Uneori pot să vorbesc ca

un „mic profesor” sau ca un star de cinema. Poate că spun pe de rost

întregi texte ce sunt mult prea avansate pentru vârsta mea. Acestea sunt

secvenţe de limbaj pe care le-am memorat din lumea înconjurătoare

pentru a compensa lipsa mea de limbaj. Aceasta pentru că ştiu că se

aşteaptă de la mine să răspund ceva când mi se pune o întrebare. Aceste

texte pot să provină din cărţi, de la televizor, din diferite discursuri. Acest

tip de manifestare se numeşte „ecolalia” (repet exact ce aud,

papagaliceşte). Nu prea înţeleg eu despre ce este vorba acolo. Ştiu doar

că pot astfel să răspund când cineva aşteaptă de la mine o reacţie.

6. Pentru că vorbirea e foarte grea pentru mine, mă orientez mult cu

ajutorul văzului.

Te rog să îmi arăţi cum se face ceva mai curând decât să îmi spui. Şi să fii

gata să îmi arăţi de mai multe ori. Repetarea mă ajută să învăţ.

Un program zilnic ilustrat îmi este de mare ajutor şi mă orientează de-a

lungul zilei. La fel ca agenda ta electronică sau telefonul mobil, un astfel

de program mă scuteşte de stress-ul de a-mi aminti ce urmează, mă ajută

să trec mai uşor la următoarea etapă, îmi permite să îmi organizez timpul

în aşa fel încât să fac ceea ce tu aştepţi de la mine.

Pe măsură ce cresc, o să am în continuare nevoie de acest program

ilustrat, dar „nivelul meu de reprezentare” poate evolua. Înainte să pot

citi am nevoie de un orar cu desene sau fotografii. Pe măsură ce cresc,

voi putea utiliza combinaţii de fotografii cu cuvinte scrise, iar apoi mă voi

putea orienta doar pe baza cuvintelor.

7. Te rog să te concentrezi şi să mă ajuţi să dezvolt mai curând ceea ce

pot face decât ceea ce nu pot face.

La fel ca orice altă persoană, nu pot să mă dezvolt într-un mediu în care

mi se arată în permanenţă că nu sunt suficient de bun şi că ceva e

„defect” la mine. Încercarea unui lucru nou va deveni ceva urât pentru

mine când ştiu că voi fi cel mai probabil criticat, chiar şi atunci când

critica se vrea a fi „constructivă”. Caută punctele mele tari şi le vei găsi.

Există mai multe moduri „corecte” de a rezolva o sarcină.

8. Te rog să mă ajuţi cu interacţiunile sociale.

Poate ţi se pare că nu vreau să mă joc cu alţi copii. De cele mai multe ori

nu ştiu de fapt cum să pornesc o conversaţie sau cum să încep să mă joc

cu alţi copii. Dacă ai putea să îi rogi pe ceilalţi copii să mă cheme să mă

joc cu ei fotbal sau baschet, poate că voi fi fericit să mă alătur lor.

Mă descurc cel mai bine la jocurile foarte structurate, unde începutul şi

sfârşitul sunt foarte clare. Nu mă descurc să citesc expresiile faciale,

limbajul corpului sau emoţiile celor din jurul meu. De aceea apreciez dacă

mă ajuţi în permanenţă cu privire la ceea ce trebuie să fac din punct de

vedere al interacţiunii cu alţi copii. De exemplu, dacă o să râd atunci când

Emilia cade de pe balansoar, nu o fac pentru că mă distrează ci pentru că

nu ştiu ce trebuie să fac. Învaţă-mă să întreb în această situaţie „Eşti bine

Emilia? Te-ai rănit?”

9. Încearcă să găseşti elementele care mă fac să fiu agitat. Momentele în

care sunt agitat sunt mai supărătoare pentru mine decât sunt pentru tine.

Aceste stări apar atunci când unul din simţurile mele este supra-solicitat.

Dacă poţi să identifici cauza, atunci poţi să previi efectele. Ţine un jurnal

al acestor evenimente şi al oamenilor, fenomenelor, întâmplărilor din

jurul meu. Vei vedea că de acolo se desprinde o anumită tendinţă.

Încearcă să îţi aminteşti mereu că orice formă de comportament este o

formă de comunicare. Comportamentul meu îţi va spune ceea ce

cuvintele nu pot să transmită referitor la percepţia mea privind mediul.

Dragi părinţi, ţineţi minte următorul lucru: comportamentele care se

repetă pot avea uneori o cauză medicală. Alergiile, problemele de somn

sau gastro-intestinale pot avea efecte majore asupra comportamentului.

10. Iubeşte-mă necondiţionat.

Elimină gânduri cum ar fi „ Daca ar face măcar ….” Sau „Daca nu ar mai

fi aşa….”. Nici tu nu ai îndeplinit toate aşteptările părinţilor tăi şi nu ţi-ar

fi plăcut să ţi se amintească în permanenţă acest lucru. Nu am ales eu să

am autism. Dar ţine minte că mi se întâmplă mie şi nu ţie. Fără sprijinul

tău, şansele mele la o viaţă adultă cât mai independentă sunt foarte mici.

Cu sprijinul tău, posibilităţile sunt nenumărate. Îţi promit – merit efortul.

Si, în final, trei cuvinte. RĂBDARE! RĂBDARE! RĂBDARE! Încearcă să

vezi autismul meu ca o abilitate mai specială decât ca o dizabilitate.

Priveşte dincolo de limitări la talentele pe care autismul mi le-a oferit.

Este adevărat că nu prea mă uit în ochii oamenilor şi nu sunt bun la

conversaţie, dar ai observat că nu mint, nu trişez, nu îi jignesc pe colegii

mei şi nu am prejudecăţi? Este adevărat că probabil nu voi fi următorul

Hagi sau Ilie Năstase. Dar cu atenţia mea şi capacitatea de concentrare

aş putea fi următorul Einstein. Sau Mozart. Sau George Orwell. Sau

Thomas Jefferson. Ei au avut autism.

Răspunsul la boala Alzheimer, rezolvarea enigmelor vieţii extraterestre şi

multe altele vor putea fi rezolvate în viitor de persoane cu autism, ca

mine. Tot ce pot să fiu nu se va întâmpla dacă tu nu eşti fundaţia mea. Fii

avocatul meu, fii prietenul meu şi vom vedea cât de departe pot ajunge.

Din complexul psihologiei, cu pedagogia si cu artele frumoase, s-a

nascut o noua metoda care propune exprimarea artistica pentru

recuperarea terapeutica. Pictura, teatrul si muzica sunt prezente in

spitale pentru a calma stresul, durerea si anxietatea, pentru a trata

tulburari ca autismul sauanorexia la copii si tineri.

Este definita ca medicina cea mai frumoasa din lume si pentru anumite

persoane este tratamentul fara medicamente, fara efecte adverse, dar cu

cea mai mare eficacitate. Este o psihoterapie in care sedintele de

tratament constau in discutii cu psihiatrul practicand activitati artistice si

manuale. Este vorba despre terapia prin arta.  Unul dintre beneficiile

sale consta in schimbarea atitudinii in fata bolii, prin contactul cu

emotiile si realitatile subconstiente pe care pacientul nu le poate exprima

prin cuvinte. De asemenea, terapia prin arta ajuta la gasirea celei mai

bune cai pentru a infrunta durerea si se poate folosi pentru imbunatatirea

respectului de sine, pentru destresare si pentru a imbunatati

motricitatea. Terapia artistica este folosita pentru a trata problemele

adultilor si ale batranilor care sufera de cancer, Parkinson, Alzheimer.

Insa una dintre cele mai inovatoare aplicatii ale sale este la nivelul

pediatriei.

Una dintre cele mai cunoscute, complexe dar si extreme de

costisituare terapii in cazul copiilor cu autism este terapia ABA (Analiza

comportamentala aplicata).

ABA in traducere inseamna analiza comportamentala aplicata si se refera

la analiza autismului strict din punct de vedere comportamental, este o

abordare care se bazeaza in principiu si pe factorul practic in care

autismul este in fapt o afectiune diagnosticata doar pe baza observatiilor

de comportament fara a analiza cauza biologica. Din acest punct de

vedere comportamentele autiste se impart in doua mari categorii :

comportamente in exces (autostimulare , automutilare ,

agresiune , hiperkinetism , istericale , comportamente obsesive

sau asa numitele stereotipii ) si comportamente deficitare

( limbaj , abilitati sociale, abilitati de joaca , abilitati academice si

abstractizari , abilitati de autoajutor si autoservire). Scopul terapiei

este de a descreste comportamentele excesive si de a creste si modela

comportamentele deficitare.

Terapia ABA are doua sectiuni si trei etape :

 Sectiunile se refera la metodele de invatare si ele sunt: o sectiune care

inseamna programe curente in care copilul este invatat pur si simplu

niste lucruri (in cea mai mare parte aproape mecanic), respectiv

sectiunea de generalizare in care aceste lucruri invatate se transpun in

viata de zi cu zi si care devin parte a sistemului sau de valori.

 Etapele se refera la modul cum se pune in practica terapia si sunt

urmatoarele:

1. etapa de pretratament

care presupune o schimbare a comportamentului vis a vis de copil a

familiei si mediului inconjurator si care nu reprezinta in fapt decat o

ajustare comportamentala a copilului si

preluarea controlului asupra comportamentelor acestuia - in general

etapa aceasta este facuta de parinti in mediul familiar si se refera

exclusive la motivarea copilului sa isi dezvolte anumite abilitati si

comportamente si descurajarea copilului de a mentine anumite

comportamente negative.

2. etapa de terapie in sine care are o multitudine de programe si care

inseamna in fapt invatarea unei multitudini de cunostinte si dezvoltarea

tuturor "comportamentelor deficitare" precum si trecerea acestora in

generalizare astfel incat copilul sa poata folosi la modul concret ceea ce

invata in programele curente.

3. ultima etapa o reprezinta socializarea si incercarea de integrare in

comunitate si in scoala a copilului ; in general aceasta etapa apare

dupa o anumita perioada de terapie (6 luni -2 ani) , perioada in care

copilul a capatat destule abilitati de viata , sociale si de limbaj astfel incat

in momentul in care este integrat intr-o gradinita sa aiba cat mai putine

frustrari legate de imposibilitatea lui de a se alinia cu ceilalti copii  in

acesta etapa copilul se duce la scoala/gradinita cateva ore pe zi insotit de

un "shadow" (un tutore special pregatit pentru jobul asta), care il ajuta sa

se integreze in comunitate iar in paralel acasa se continua atat

programele curente din terapie cat si generalizarea cunostintelor.

In interventiile comportamentale exista trei modele de invatare

care pot

fi identificate :

- conditionarea simpla,

- conditionarea operationala,

- invatarea prin observatie.

Relatia dintre comportamente si mediul inconjurator este descrisa

de principiile conditionarii operationale care are 3 componente:

1. Antecedentele - care reprezinta un lucru care s-a intamplat inainte sa

apara un anumit comportament la un individ si care ii declanseaza

acestuia acest comportament (purtare)

2. Comportamentul (purtarea) in sine pe care un individ o are ca

raspuns la

antecedent

3. Consecinta - care reprezinta consecinta pe care respectiva purtare/

comportament a unui individ o declanseaza ulterior.

Pentru a dezvolta programe care sa schimbe cu succes comportamentele

copiilor este foarte important de inteles cum anume influenteaza

antecedentele si consecintele comportamentele si cum opereaza acestea.

Astfel fiecare consecinta are un efect asupra unui viitor

antecedent ...adica daca telefonul suna si nimeni nu ne raspunde la

capatul celalalt al firului,dupa cateva incercari cel mai probabil ca o sa

ignoram sunatul telefonului sau o sa-l scoatem pur si simplu din priza. In

mod usual acesta este tipicul dupa care ne conducem viata si de

asemenea este tipicul (antecedent-actiune- consecinta) dupa care invatam

oricare dintre noi din mediu. ...la modu lpractic si copii (autisti sau nu)

invata dupa acelasi tipic singura diferenta relevanta este aceea ca in

cazul copiilor normali consecintele pozitive pot si  consecinte pur sociale

care pe ei ii bucura, pe cand in cazul copiilor autisti consecintele pozitive

sociale (cel putin in prima faza) nu inseamna nimic si nu reprezinta o

consecinta neaparat pozitiva pentru ca ei nu o inteleg ca atare.

Cine poate beneficia de ABA? 

Metodele ABA au fost folosite cu succes de multi elevi de varste diferite,

cu sau fara dizabilitati in diverse contexte. La inceputul anilor '60,

analistii comportamentali au inceput sa lucreze cu copii mici cu autism si

tulburari asemanatoare.

De atunci, o gama larga de tehnici ABA au fost dezvoltate pentru

construirea abilitatilor folositoare in randul elevilor cu autism de toate

varstele. Acele tehnici sunt folosite: in situatii structurate (cum ar fi

instruirea formala in salile de clasa), in situatii de zi cu zi mai "naturale",

dar si in instruirea fata in fata si de grup.

Acestea sunt folosite pentru a dezvolta abilitati de baza precum privitul,

ascultatul si imitarea, precum si abilitati complexe precum cititul,

conversatia si intelegerea perspectivei altora.

Copiii peste 4 ani invata lucruri precum abilitati sociale mai bune,

anumite abilitati academice si mai important, abilitati de viata. In

adolescenta acesti copii invata abilitati de autoajutorare, cum ar fi sa stie

sa faca cumparaturi, sa ia autobuzul si sa tina curat si ordine in casa.

Dinozaurii folositi in terapia pentru copii cu autism

Dinozaurul se trezeşte doar dacă este mângâiat şi aude o voce familiară

care îl îndeamnă să deschidă ochi şi să înceapă explorarea. Dă noroc cu

stăpânul şi apoi, dacă i se face cumva foame, începe şi plânge, iar în cazul

în care nu este băgat în seamă se supără şi se comportă ca atare. Este

vorba despre Pleo, dinozaurul de jucărie dotat cu inteligenţă artificială.

Personalitatea acestuia se schimbă în funcţie de atmosfera în care este

crescut şi e capabil de mai multe sentimente, precum curiozitate,

bucurie, frică sau supărare.

Ce e roboterapia?  

Utilizarea roboţilor în psihologia clinică şi psihoterapie se numeşte

roboterapie şi poate favoriza învăţarea unor comportamente adaptative,

dezvoltând interacţiunea în cazul pacienţiilor.

Pentru această formă de terapie, psihologul Daniel David a achiziţionat

roboţelul Pleo. Acesta are forma unui dinozaur şi se comportă precum un

animal de companie în momentul în care este pornit. Motivul pentru care

inteligenţa artificială de acest gen a luat forma unui dinozaur se explică

foarte uşor. "Mulţi pacienţi nu suportă pisicile sau câinii sau îi percep ca

pe o ameninţare din diverse motive. Din această cauză s-au ales animale

într-un fel neutre, precum dinozauri sau chiar foci".

Cum ajută pacienţii

Utilizarea roboţilor în terapia asistată de animale reduce riscul de

îmbolnăviri, creşte gradul de siguranţă şi confort şi s-a dovedit soluţia

ideală pentru cei care au o repulsie faţă de anumite animale. În cazul

celor care suferă de ADHD, dinozaurul care trebuie îngrijit le va capta

atenţia şi îi va ţine mai mult timp concentraţi asupra unui lucru. Copiii

care suferă de autism îşi vor dezvolta capacitatea de atenţie cu ajutorului

lui Pleo, iar în cazul vârstnicilor, va dispărea plictiseala, întrucât trebuie

să aibă în permanenţă grijă de el şi să îi acorde atenţie.

Muzica în terapia cu copiii autişti

Muzica este o formă de comunicare care are efecte liniştitoare

pentru copiii autişti.

Deoarece copiii autisti sunt hipersensibili la stimuli externi, ei tind sa

aiba o afinitate puternica pentru a asculta muzica si pentru a canta la

instrumente muzicale.

Cercetarile specialistilor despre influentele muzicii asupra copiilor

diagnosticati cu autism au demonstrat beneficiile utilizarii acestei terapii

ca mijloc de sprijinire a abilitatilor de vorbire si de mentinere a unui

contact vizual mai bun.

Astfel, desi rostesc foarte putine cuvinte sau nu vorbesc deloc, copiii

autisti sunt receptivi la muzica, si chiar pot canta. Scopul folosirii muzicii

nu il constituie cel de obtinere de performante, ci de a-i invata sa

comunice, pentru ca ei au capacitatea de a recunoaste tonalitatile si tind

sa aiba aptitudini extraordinare pentru muzica.

Copiii autisti sunt deosebiti de talentati in aria muzicii, atat in a canta la

un instrument, cat si a fredona. De aceea, pe fondul acestei tehnici se pot

construi abilitatile limbajului. Aceasta tehnica a fost studiata intr-o

cercetare in care un terapeut a potrivit combinatii de consoane si vocale

cu notele muzicale pentru a invata un copil autist sa vorbeasca cuvinte

simple cantandu-le.

Prin terapia prin muzica se poate crea un cadru securizat in care copilul

invata nu numai sa comunice, dar si diverse sarcini, invata sa respecte

reguli sau conventii sociale. De exemplu, daca cel mic nu executa

contactul vizual, jocurile muzicale care presupun sa-l priveasca pe

terapeut pot ajuta in acest sens. De asemenea, pot fi utilizate instrumente

simple, cum ar fi tamburina sau un clopotel, jucandu-te cu ele exact langa

capul tau, in fata copilului. in felul acesta, cel mic devine mai confortabil

in privinta contactului vizual. Este indicat sa fie cautate cantece apropiate

varstei lui pentru a le folosi in a-l ajuta sa invete cuvinte si semnale ale

corpului. Pot fi create cantece repetitive pe care copiii sa le invete. in

plus, cuvintele cantecului pot crea o modalitate prin care copilul sa-si

comunice nevoile sale prin cantec.

Un exercitiu ar putea fi ca adultul sa ii cante copilului diverse melodii in

timp ce tine in brate o papusa. Cand in cantec se mentioneaza cuvantul

„somn“, adultul sa intinda papusa pe pat, iar cand se mentioneaza

„trezire“, sa salte papusa in aer.

De asemenea, cunoasterea unui instrument muzical poate ajuta la

construirea stimei de sine, precum si la relaxarea copilului. Important

este sa fie observate preferintele muzicale ale celor mici si aceste

principii ale terapiei sa fie folosite atat in mediul educational, cat si

acasa.

Terapia cu delfini

Această terapie a luat naştere în 1978, în urma muncii de cercetare

elaborate de doctorul David Nathanson

Delfinii sunt mamifere inteligente şi sentimentale. „Delfinii domesticiţi”

erau bine cunoscuţi printre grecii antici şi romanii de pe malurile Mării

Mediterane, iar menţiuni referitoare la ei se regăsesc în operele lui

Aristotel, Pliniu cel Bătrân, Plutarh, Herodot şi ale altor scriitori şi savanţi

ai Antichităţii.

Datorită faptului că au structura creierului asemănătoare cu aceea a

omului, aceştia sunt capabili să perceapă dresajul prin… mângâieri. Cu

ajutorul inteligentelor mamifere se pot trata boli deosebit de grave, cum

este paralizia cerebrală infantilă, sindromul Down, problemele severe de

auz, de vedere, afecţiunile coloanei vertebrale etc.

Rezultatele ce au făcut înconjurul lumii sunt cele obţinute cu copiii

autişti. Delfinii permit celor mici să se urce pe spinarea lor, îi plimbă şi le

stimulează un comportament pozitiv şi vorbirea, diminuându-le totodată

stresul. Turgay Uykusuz completează: „Delfinii noştri au la dispoziţie un

cadru apropiat mediului lor natural, iar acest lucru ajută la menţinerea

sonorităţilor pe care aceştia le emit natural, fiind esenţiale într-o terapie

de acest gen. Sunetele pe care aceste mamifere le produc acţionează ca

nişte stimuli asupra creierului uman, inducând schimbări majore în

comportamentul copiilor. Am avut în centrul nostru numeroşi micuţi

autişti care, până să înceapă terapia, nu scoseseră niciun cuvânt, iar după

câteva şedinţe au rostit pentru prima dată «mama». Mulţi au auzit despre

faptul că înotul în bazin cu delfinii calmează spasmele. Mai mult, aceste

mamifere sunt de folos atât în afecţiuni cardiace, cât şi în cele ale

sistemului osos, dar şi în ameliorarea simptomelor depresiei. Delfinii îi

determină pe oameni să înţeleagă că mediul înconjurător, persoanele din

jur există pentru a se bucura de ele. Câteva jocuri cu delfinii, câteva

mângâieri îi ajută să înceapă o viaţă normală.

 

Bibliografie

 1. Minfe Clinic Team(2002) “The Mifne” Approache Post Treatment

social integration of children with contact and communication

disorder,  Israel.

2.Muresan(2004), Autismul infantile structuri psihopatologice. Terapia

complexa, Editura Presa Universitara, Cluj- Napoca.

3. Revista “Info- autism”(2004), nr 3 si 4

4. Revista SNPCAR(2008)  VOL. 11 NR. 1 45

      5.   www.autism.ro