TEORIA CIRCULATIEI ELITELOR LA VILFREDO PARETO

Diana Spaloghe, Stiinte Politice, An III, Zi

Etimologic, cuvîntul “elită” provine din latină – eligere, indicînd o opţiune/alegere

selectivă ( grecescul aristos = cel mai bun prin excelenţă şi nu prin naştere).

Vilfredo Pareto (1848-1923), alaturi de Gaetano Mosca, este in mod incontestabil unul

din marii clasici ai teoriei moderne a elitelor si toti autorii care abordeaza problematica elitelor se

raporteaza la el.

Problema pusă de Pareto, privind circulaţia elitelor, crearea lor inclusiv din rândul

maselor, rămâne şi azi de o importanţă centrală.

Vilfredo Pareto este considerat unul dintre fondatorii sociologiei moderne, ce se

concentrează pe caracteristicile psihologice ale indivizilor, distribuite in mod inegal și care

determină înscrierea lor pe un etaj sau altul al “piramidei sociale.

"Notiunea principala a termenului de elita, scrie M. Kolabinska, în lucrarea ei La

circulation des élites en France, citata de V. Pareto, este cea de superioritate... într-un sens larg,

eu înteleg prin elita unei societati acei oameni care poseda calitati de inteligenta, de caracter, de

capacitate de orice gen, de directie, de nivel remarcabil. Exclud, în acelasi timp, integral, orice

apreciere asupra meritelor si utilitatilor acestor clase /de oameni/".

Analiza elitelor, deci, face abstractie de aspectele privind natura buna sau rea, utila sau

inutila, blamabila sau laudabila, a diverselor caracteristici ale oamenilor, concentrându-se strict

asupra "gradului, a nivelului acestor caracteristici". Teoria elitelor ne cere, deci, sa facem

abstractie de "etica unor calitati" sau caracteristici si sa tinem seama doar de gradul (nivelul) ei.

Altminteri spus,"ce indice cantitativ putem atribui fiecarui om în privinta gradului în care acela

poseda o caracteristica data."

V. Pareto este foarte clar in conturarea unei definitii a termenului de „elita”: „Sa formam

deci o clasa cu cei care au indicii cei mai ridicati in bransa in care-si desfasoara activitatea si sa

dam acestei clase numele de elita”, exemplificand ca „Celui care a stiut sa castige milioane in

mod cinstit sau nu ii vom da 10. Celui care castiga doar mii de franci ii vom da 6. Celui care

castiga numai cat sa nu moara se foame ii vom da 1. Celui care este internat intr-un azil pentru

saraci ii vom da 0.”

Legea circulatiei elitelor regleaza circulatia titlurilor sau, cu termenul lui Pareto, a

etichetelor, nu circulatia capacitatilor. Pareto face ipoteza normala ca între eticheta si gradul de

excelenta al celui care-o detine ca titlu, ca functie, în genere ca pozitie, exista o relatie statistic

necesara si încadreaza toate abaterile în clasa exceptiilor nesemnificative.

Autorul admite ca într-o societate în care nu functioneaza corelatia dintre titlu si

competenta (capacitatile cerute de titlu), legea circulatiei sociale nu se va bloca dar ceea ce va

circula va fi nu excedentul unei capacitati ci deficitul ei. În acest caz, elita este un loc de

acumulare a deficitului social si acest deficit se rezolva pe seama "parazitismului social" deci în

contul si pe seama muncii necompensate a societatii.

Elita, în sensul sociologiei paretiene, îi cuprinde pe cei care au indicii maximi de

capacitate. Din acest punct de vedere vom constata ca acest concept al lui Pareto este un concept

teoretic, reda, adica, un caz limita. Oricum, elita reprezinta o "clasa pozitiva", la Pareto, adica

acea "clasa" care grupeaza cele mai înalte capacitati în raport cu titlurile ("etichetele")

corespunzatoare. Putem sa ne imaginam însasi cazul opus, al unei "clase negative", care grupeaza,

altminteri spus, indivizii cu indicii de capacitate reala sub nivelul indicilor de capacitate maxima

(ideala), sau chiar cu indicii cei mai scazuti. Cazul acesta ar fi acela în care, de exemplu, în elita

medicilor s-ar afla nu medicul cu indicele cel mai ridicat de capacitate ci acela care are indicele

cel mai scazut de capacitate.

În viziunea lui Pareto, o elita este o marime sociologica de valoare pozitiva.Dar aceasta

marime poate avea o valoare negativa daca în elita se grupeaza indivizi cu indici minimi de

capacitate profesionala în raport cu titlurile (etichetele) detinute.

O elita înseamna produsul dintre un numar de titluri si un numar de indivizi cu capacitati

(indici) maxime în raport cu acele titluri.Dar pot fi cazuri în care marimile sa fie asociate prin

relatie invers proportionala: deci nivelurile profesionale care cer competente maxime sa fie

ocupate de indivizi cu capacitati minime.

Este cazul în care avem un deficit de capacitati profesionale maxime în populatia care

ocupa (detine) locurile într-o elita. Când numarul celor care detin "eticheta" unei clase fara a avea

calitatile corespunzatoare acesteia îl depaseste pe al celor care poseda eticheta si au calitati

corespunzatoare ei, vorbim despre "clasa negativa"

Pareto asimileaza conceptul sau de elita acelor cazuri în care "locurile" sau eticheta" cu

indice maxim de capacitate sunt ocupate de indivizi cu indici maximi de capacitate (este primul

caz). Cazul al doilea descrie acele situatii în care elitele capata profil de "clasa negativa" (clasa în

care se acumuleaza un deficit de capacitati si competente).

Pe lânga aceste aspecte, Pareto ne previne asupra acelor cazuri de ereditate indirecta în

privinta ocuparii functiilor ("titlurilor" sau "locurilor" unei elite). Este situatia ocuparii functiilor

gratie unei etichete politice. Astfel ocup o functie nu pentru ca detin indicii de capacitate ceruti de

functia respectiva, ci întrucât obtin acces la ea gratie titlului politic (eticheta sau capitalul politic)

detinut.

. Reziduurile au o distributie eterogena în cadrul unei populatii. De la un individ la altul,

de la o grupare la alta, apar diferente în ceea ce priveste ponderea, tipul si intensitatea reziduurilor

în compozitia psihologica si sociala a conduitei individuale si colective. Unul este mai

combinator, altul este mai conservator, unul este mai egoist, altul e mai altruist, unul are o mai

mare nevoie de uniformitate (asemanare) cu ceilalti, altul, dimpotriva, are o mare nevoie de

personalizare, de integritate personala, etc etc. Prin urmare, "societatea umana nu este omogena:

oamenii sunt diferiti fizic, moral, intelectual.

Analizând, problematica eterogenitatii sociale, Pareto constata ca, atât gruparea sociala cât

si circulatia sociala se desfasoara în baza unor regularitati care au rang de "legi sociologice".

Acestea sunt doua: "legea elitelor" si legea "circulatiei elitelor".

Prima lege se refera la modul în care se grupeaza indivizii si ne previne ca în cadrul

procesului de grupare sociala exista tendinta spre polarizarea sociala a unui grup superior numit

elita si a unei grupari inferioare numite masa.

Prin urmare, distributia reziduurilor, a caracterelor intelectuale, a meritelor morale etc, nu

se desfasoara la întâmplare ci dupa legea acestei polarizari între elite si mase.

Cea de-a doua lege, ne previne ca procesul acumularii indivizilor de elita nu se

desfasoara strict la nivelul elitei prin endogrupare, (în interiorul grupului superior) ci în si din

toata populatia, astfel încât între elita si masa se desfasoara un continuu proces de circulatie.

Acesta este denumit de catre Pareto "circulatia elitelor" si aceasta circulatie are un caracter

necesar, ceea ce ne permite sa vorbim despre el ca despre o lege sociologica.

Teoriile clasice ale elitelor incearca sa dea raspunsul la doua intrebari fundamentale:

-                       prima explica de ce unii oameni exercita puterea, iar altii nu. Astfel de

teorii afirma existenta unor diferente fundamentale de rol si atitudine intre mase si elite, ceea ce

duce a diferentierea treptata, pe cale naturala, a acestor doua categorii prin educatie specializata,

resursele disponibile, inteligenta, viclenie, cura, vointa, etc. Cei care poseda aceste calitati

formeaza in societatile democratice elitele puterii si guverneaza pentru simplul motiv ca „pot, stiu

si vor sa o faca” in mai mare masura decat alte categorii de oameni;

-                       a doua intrebare se refera la modul in care este posibila dominarea relatiilor

de putere de catre elite, care sunt totusi restranse numeric. Elitele acced la pozitiile de varf in

virtutea faptului ca poseda anumite resurse, abilitati sau atribute pretuite in societatea din care

face parte, baza dominatiei sale nefiind in mod obligatoriu numai economica chiar daca poate sa-

si foloseasca dominatia pentru a-si crea sau spori avantajele materiale.

Aceste teorii pleaca de la doua premise initiale: prima se refera la faptul ca puterea se

regaseste la varf, in pozitiile cheie de natura economica sau politica, iar a doua descrie diferentele

psihologice si materiale dintre mase si elite.

Analiza elitelor, deci, face abstracţie de aspectele privind natura bună sau rea, utilă sau

inutilă, blamabilă sau lăudabilă, a diverselor caracteristici ale oamenilor, ea ne cere, deci, să

facem abstracţie de “etica unor calităţi” sau caracteristici şi să ţinem seama doar de

gradul/nivelul lor. Altfel spus,“ce indice cantitativ putem atribui fiecărui om în privinţa

gradului în care acela posedă o caracteristică dată.”

Pareto ne previne sa nu prejudecam problema elitelor prin "întrebari pe care le-am putea

pune asupra eticii acestor calitati ori asupra utilitatii lor sociale"

"Sa formam deci o clasa dintre cei care au indicii cei mai ridicati în ramura în care-si

desfasoara activitatea, si sa dam acestei clase numele de elita. /.... /... Pentru studiul pe care-l vom

întreprinde asupra echilibrului social, e bine sa divizam aceasta clasa în doua. Vom pune într-o

parte pe cei care, direct sau indirect, joaca un rol notabil în guvernare; ei vor constitui elita

guvernamentala /s. n/. Restul va forma elita non-guvernamentala"

Decuparea elitei ne previne asupra restului populatiei, care va alcatui împreuna o categorie

aparte.

"Avem deci doua paturi în populatie: 1. patura sau stratul inferior, clasa straina elitei... ; 2.

patura sau stratul superior, elita, care se divizeaza în doua: a) elita guvernamentala si b) elita

nonguvernamentala"

Pareto constată însă ca elitele, aristocrațiile nu durează iar descendenții lor degenerează

rapid și, pentru a-și păstra pozițiile dominante, acestia transmit ereditar privilegiile lor. Elitele

resimt necesitatea de a se regenera prin aportul datorat claselor inferioare, fenomen numit de

Pareto “circulația elitelor”. Sociologul italian considera că “o simplă întârziere în această

circulație – poate avea ca efect creșterea considerabilă a numărului de elemente degenerate pe

care le conțin clasele ce dețin încă puterea și creșterea, pe de altă parte, a numărului elementelor

de calitate superioară pe care le conțin clasele aservite. În acest caz, echilibrul social devine

instabil”. Astfel, elita care nu mai este capabilă să-și ducă până la capat misiunea, va trebui să lase

locul unei alte elite.

Pareto sustine in cadrul Teoriei circulației elitelor că orice societate este alcatuita

din doua categorii de populație: cea inferioară, o clasă cu o influență aproape nulă asupra

guvernării, și cea superioară, care la rândul ei cuprinde: elita guvernamentală și elita

nonguvernamentală iar trecerea indivizilor dintr-o categorie în alta, aduce cu sine anumite

tendințe, anumite sentimente și atitudini pe care le-a dobândit în grupul din care provine. In cadrul

acestui fenomen, al circulației elitelor, două grupuri se antreneaza: elita și restul populației.

Acest proces este strâns legat de modul în care indivizii ce sunt recrutați alcătuiesc elitele,

sociologul concentrându-se pe analiza modalităților prin care este operată selecția respectivilor

indivizi în interiorul aceluiași grup și între diferite grupuri.

Tinand cont ca exista doua categorii pentru repartizarea indivizilor in cadrul “elitelor” nu

exista criterii, aceste sunt inlocuite de anumite etichete.

Pareto este de părere că prima cauză a mișcărilor revoluționare la scară socială își are

originea în aceste fenomene implicate de circulația elitelor. Plecând de la ideea că aristocrațiile

fac parte din pătura superioară a elitelor și acestea nu sunt veșnice, iar indiferent de cauzele ce duc

la decăderea și dispariția lor, el afirmă că “istoria este cimitirul aristocrațiilor”.

Teoria elitelor articulata de V. Pareto are la baza o schema piramidala imperfecta in care

bogatii ocupa varful, iar saracii baza (Fig.1).

Conform schemei, partea abcgf a curbei este bine cunoscuta datorita datelor statistice, in

timp ce partea adef ramane in anonimat. Forma curbei nu este intamplatoare, ci, se presupune ca

ar putea sa fie o explicatie a „distributiei caracterelor fiziologice si psihologice ale oamenilor”.

Plecand de la premisa distributiei oamenilor pe straturi, schema ar reprezenta forma exterioara a

organismului social, ce ar ramane relativ constanta, in timp ce in „interiorul organismului” ar

exista o circulatie permanenta – unii imbogatindu-se, iar altii saracind.

Adoptand alte criterii decat cel al distributiei veniturilor in societate, vom obtine o forma

asemanatoare a graficului, cu deosebirea ca nu aceeasi oameni vor ocupa baza si varful schemei:

„Ar fi intr-adevar absurd ca indivizii care ocupa pozitii superioare, in figura care reprezinta

distributia geniului matematic sau poetic sa fie aceeasi cu cei care ocupa pozitiile superioare in

figura care da distributia bogatiei”. Cu toate acestea, din punct de vedere al influentei si al puterii

politice si sociale – criteriu fundamental in ierarhizarea indivizilor in societate – in majoritatea

tipurilor de societate cunoscute de-a lungul istoriei „acesti oameni […] vor ocupa acelasi loc in

aceasta figura si in aceea a distributiei bogatiilor. Clasele numite superioare sunt, in general, si

cele mai bogate”.

În explicarea teoriei sale, V. Pareto imparte indivizii unei societati in trei clase – A, B si C

-, unde A reprezinta elita guvernanta (elita de la putere), posesoare a unor calitati bune sau rele

care ii asigura puterea (inteligenta, hotararea de a-si elimina adversarii prin forta), B reprezinta

noua elita care intentioneaza sa o inlocuiasca pe cea veche, iar C insumeaza indivizii din clasa

inferioara, „oamenii carora le lipseste energia, caracterul, inteligenta” si alte calitati care le-ar

permite sa ocupe pozitii superioare in ierarhia societatii.

V. Pareto foloseste conceptul de circulatie a elitelor pentru a explica procesul de inlocuire

a elitelor in societate, circulatia elitelor fiind un proces cu doua fatete: pe de o parte este un proces

de regenerare a elitelor prin circulatia indivizilor intre elita si nonelita, iar pe de alta parte de

inlocuire a elitelor perimate cu contraelite.

Acest proces este unul foarte important, inexistenta lui putand duce la dezechilibre in

sistemul social: „O simpla intarziere in aceasta circulatie poate avea ca efect cresterea

considerabila a numarului de elemente degenerate care blocheaza clasa care poseda inca puterea si

creste, pe de alta parte numarul elementelor de calitate superioara care sunt blocate in cealalta

clasa”. În conditiile in care elitele conducatoare devin inchise si nereceptive la idei noi, incapabile

sa asimileze noi interese, politici si noi membri, ele intra intr-un conflict de valori, interese si

prioritati cu ansamblul societatii. În aceste conditii, o contraelita reuseste sa mobilizeze masele

pentru a sprijini inlocuirea elitei conducatoare cu un grup nou. Cu alte cuvinte, B reuseste sa

mobilizeze pe C impotriva lui A pentru a facilita formarea unei noi clase, D, care sa preia puterea

si sa revigoreze societatea.

Elitele resimt necesitatea de a se regenera prin aportul datorat claselor inferioare, fenomen

numit de Pareto “circulația elitelor”. Sociologul italian considera că “o simplă întârziere în

această circulație – poate avea ca efect creșterea considerabilă a numărului de elemente

degenerate pe care le conțin clasele ce dețin încă puterea și creșterea, pe de altă parte, a

numărului elementelor de calitate superioară pe care le conțin clasele aservite. În acest caz,

echilibrul social devine instabil”. Astfel, elita care nu mai este capabilă să-și ducă până la capat

misiunea, va trebui să lase locul unei alte elite.

Ori de câte ori procesul de circulatie a elitelor este împiedicat, sunt întrunite conditiile

violentei sociale.

Bibliografie:

Badescu Ilie, Dungaciu Dan, Baltasiu Radu, Istoria Sociologiei.Teorii contemporane,

Editura Eminescu, 1996

Coenen-Huther,  Jacques , Sociologia elitelor, Polirom, Iasi, 2007

Lucien ,Constantin, Elitele si statutul lor in societate, Ed. Oscar print, Bucuresti, 2003

Milca, Mihai, Geneza teoriei elitelor. Provocarea neomachiavellienilor, Ed. Economica,

2001