Teodor Groza Delacodru

Cãrãri incandescentepoezii

Editor: S.L.A. ,,Tibiscus” UzdinDirector ºi redactor ºef: Vasile Barbu

Referent: Elena Maria Barbu

Redactor tehnic: Dimitrie Miclea

Tipar: EUROSTAMPA (Timiºoara)

Tiraj: 300 exempare

ISBN: 978-86-89453-03-4

PREFAÞÃ

Cunosc,destul de bine,poezia româneascã dinSerbia,pentru cã,în ultimile douã decenii,am avutposibilitatea sã urmãresc creaþia literarã a scriitorilorromâni de aici. Mai mult chiar,în ultimii ani, am ajuns laun studiu înaintat al alcãtuirii, împreunã cu VasileBarbu, a unei culegeri de poezie romîneascã din Serbia –proiect stingherit de neobþinerea unor fondurifinanciare, pentru tipãrirea unei asemenea lucrãri.

Ca poet,Teodor Groza Delacodru mi-a atras atenþia,începând cu volumul sãu de debut Versuri pentru Terra,apãrut în 1997, la Editura „Tibiscus” din Uzdin. De-alungul timpului i-am apreciat prestaþia literarã diversã,el dovedind o largã disponibilitate creatoare,prinabordarea,cu bune rezultate,a poeziei în grai, aepigramei, ºi a teatrului, în care se manifestã un umorrafinat, captivant.

Volumul de faþã – Cãrãri incandescente – l-am citit cumultã satisfacþie, bucurându-mã de incontestabilaizbândã literarã a lui Teodor Groza Delacodru, întrucâtel a reuºit sã-ºi contureze timbrul poetic, într-o creaþieliricã de o pregnantã facturã modernã. Trebuie subliniatimediat cã modernitatea poeziei sale este una organicã,autenticã, datã de viziunea lui poeticã ,nu deîmprumutul – într-un mod artificial – al unor formestilistice. În privinþa expresiei poetice, în volumul acestae de remarcat firescul topicei, cea suptã de autor de lasânul limbii sale materne ,fapt care îl diferenþiazã,în bine,

5

de unii confraþi, la care se observã o seamã de calchieridin limba sârbã. (Calchierile respective sunt deînþeles,dacã avem în vedere pregãtirea intelectualã înlimba sârbã ºi adevãrul – mai rar accentuat – cã poeziacontemporanã româneascã din Voivodina a ieºit de submagica mantie liricã a genialului poet Vasko Popa care arevoluþionat creaþia poeticã sârbã din secolul XX).

Comunicarea liricã a lui Teodor Groza Delacodru sedefineºte,în general,printr-o vibraþie în profunzime ºiprintr-o sinceritate internã a gândirii poetice. Inspiraþiaacestui poet se îndreaptã spre câteva aspecte esenþialecare þin de condiþia dramaticã a omului contemporan.

Viaþa imediatã este transfiguratã în orizontul uneitensiuni meditative, întreþinutã, mereu, de contradicþiiexistenþiale într-o înlãnþuire cauzalã, care cuprinde ºidestinul creatorului, caracterizat prin pregnantecontraste sufleteºti. Astfel sunt create imagini antiteticerevelatoare, imprevizibile orientate filosofic sprecunoaºterea viþii potrivit unei viziuni poetice originale,însufleþitã continuu de o consistentã fervoare afectivã.

Ideile ºi atitudinile sale sunt susþinute de descoperireaunui fond omenesc de simþire, pe care autorul îl pune înluminã evitând retorica facilã – nu atât prin subtilitãþilingvistice sau prozodice, cât printr-o gravã atitudineliricã axatã pe cãutarea adevãrului, a esenþelor umaneeterne, a meditaþiei asupra lumii. Întregul volumexprimã, parcã într-o proiecþie programatã, noi raporturide cunoaºtere între Eu ºi Univers, rezultate din fiorulcontactului cu lumea, cu misterul existenþial.

Accentuarea alurei moderne a liricii lui Teodor GrozaDelacodru este datã de tehnica poeticã a paradoxului

6

(procedeu uzuat des de cãtre confraþii sãi poeþi dinSerbia),intenþia autorului fiind aceea de a puncta osituaþie simbolicã,din care sã se desprindã o semnificaþiede de naturã intelectualã: „ªi iarãºi se învârt roþile / Înagonia dintre cer ºi pãmânt.// ªi iarãºi curg strãzile/ Printremunþii cu geamurile-nchise ...”(Semaforul); „Eu suntcumpãna dintre hotare/ Unde binele ºi rãul/ Cad pradãdestinului,// Eu sunt piatra de hotar/ În care se-mpiedecãnebunii,/ Rostind rugãciuni pãtrate.” (Cine sunteþi voi);„Misiunea de a cãuta/ Ceea ce lumea vrea sã spunã/ A devenitontologicã ºi metafizicã,/Lipsitã de adjective.” (Semnul cheii).

„Degetele mele ating ceaþa, / Se ridicã pânã la idealuri,/Pentru a prinde sãgeata înfiptã în tãcere.// Dansez pe câpiilepierdute în noi .../ Îþi voi trimite un buchet de inspiraþiiefemere/ Pe zâmbetul uitãrii.” (Am devenit umbrã); „Deºertars de soare/ Îmi pare tãcerea albastrã dintre oameni.//Gândurile aduc cerul jos/ Sã vadã realitatea morþii,/ Pânteculsupt cu obstinaþie ...// Realitatea cuprinde adevãrul/ Numaiatunci când se lasã minþitã!” (Spiritul infinitului).

Într-o asemenea poezie funcþia metaforei este preluatãde paradox, unul din rosturile acestuia fiind acela de aspiritualiza emoþia, de a spori tensiunea liricã declanºatãîn orizontul experienþelor proprii.

În încheierea acestei prefeþe îmi mãrturisesc, cu tãrie,credinþa cã, indiscutabil, Teodor Groza Delacodru esteun poet autentic, cu o sensibilitate adânc sedimentatã, cutalent literar matur consolidat, care îºi trãieºte cusinceritate viziunile poetice, constituindu-ºi un universliric coerent, subordonat controlului lucid asuprasimþãmintelor – ceea ce se rãsfrânge ºi în beneficaeconomie a imaginilor artistice a cãror c omplexitate

7

rezidã – paradoxal – în cuceritoare, sugestivãsimplitate,prin care se urmãreºte sã se exprime firescdensitatea unor straturi reflexive alelãuntricului,nucleele iradiante ale umanitãþii dinnoi,permanent supusã unor stãri interogative,determinate de profunde ºi bubtile procese interioare.

Aurel Turcuº

8

Dansul clopotelor

În nopþile lungi ºi greleAmintirile-ºi joacã-n frâuCaii albi.

La masa rotundãUn vis îºi bea ultimul pahar de lacrimi.

Privirile,Sãgetând infinitul nocturnSe izbesc de imaginile suspendate în spaþiu,Bibelourile trecutuluiAscunse în cetatea fanteziei.

Geme un clopot,Încã unulªi încã zece...

9

Semnul cheii

Spiritele pãmântuluiTrãiesc în ochii noºtriCu o intensitate dureroasã ºi precisã...

Cine sunt aceste caractereCu infime gesturi?Ne recunoaºtem noi,oare,În noi înºine?

Coºmarul memorieiCedeazã presimþirilor...O obsesie a timpului pierdut?

Misiunea de a cãutaCeea ce lumea vrea sã spunãA devenit ontologicã ºi metafizicã,Lipsitã de adjective.

Cine a deposedat realulDe propria sa substanþã?De ce acest refuz al metaforei?

Cine poate anula aceste întrebãri...N-am înþeles ... Cine....?

10

Sã vinã

Sã vinã ostilitateaDe care pãtimesc deºtepþii,Sã nu mai stau la taclaleªi sã mã cert cu miºcãrile limbii.

Sã vinã rudeniileªi sã se agãþe din rãsputeriDe slujbele lipsite de primejdieCa de cel mai plãcut joc de cãrþi.

Sã vinã conºtiinþaCãutând rãspunsul privirii plânseÎn tãcerea sãrutului.

Sã vinã mâineÎntrebând de cântatul cocoºilor.

Curând are sã se crape de ziuã,Un semn de netrebnicã teamãPentru o despãrþire lungã.

11

Prea târziu

Un nor negru de furtunãVenea dinspre rãsãrit,Dar n-am gãsit de cuviinþã sã-l arestez.

Am bãnuieli împotriva luiªi ºtiu ce trebuie sã facPentru a sili calulSã zboare cu toatã iuþeala.

Cu faþa spre trecutul proaspãtAdulmec mireasma dulceagã a sulfineiCãutând sã mã împac cu viitorul.

Pot sã mã împac cu bãtãile inimii,Cu foºnetul subþire al spicelorªi covorul vrãjit al ierburilor......

Numai cã....e prea târziu.

12

Aºteptam

Aºteptam o sobrietate neagrãDincolo de muntele încrâncenatPe o corabie cu chip de obsesie.

Mi se zbate zarea peste mãriAproape ca ochiul moºtenitDin iubirea cu amarul.

Cu firi de furtuni sublimeªi sfinþenia înþelepciunii pãmântului,Aºteptam o cãprioarã din amintiriSã-mi trezeascã cântecul brumeiCu sâni de femeie.

Mã loveºte singurãtateaCu drumul ei adus ispitãÎn fiecare primãvarãCând gândurile-mi se întorc la cuiburile lor.

Aºteptam ziua neatinsãªi noaptea pãsãrilor cãlãtoare.

13

Sãrutul pe frunte

Pleoapele ºi ochii pãreau pânze de corabie.Poate simt amintirile plutindeÎn coada ochilor...?

Nimeni nu ascultã þãrmul mãriiDezamãgit de mãrturiilePãsãrilor mute.A îngenunchiat valulAºteptându-ºi anotimpurile,fãrã împotrivire.

Cerurile au leºinat de foame...Atunci au murit trandafiriiÎnveliþi în durere,fricã,zâmbet...

Fereastra se zbãtea în tãcere,La fel ca rugãciunea candelei.

A sosit sãrutul pe fruntePomenind despre privirile melancolicePierdute în depãrtãriSau poate în sfârºitul copilãriei mele ?

14

Am devenit umbrã

Am devenit umbrãPentru a-þi urmãri paºii.

Nu m-am ales decât cu un zâmbetUitat în colþul guriiSau în amurgul amintirilor.

Pentru fiecare alee uitatã,Pentru fiecare pas pierdut,Pentru orice fricã de luminã,Zâmbeºte...În prisma fericiriiAglomerate în spaþiu stau viseleAºteptând chemarea.

Muzica trandafirilor adormiþiA rãtãcit în roua din palmele dimineþii reciCa ºi uitarea în tine.

Degetele mele ating ceaþa,Se ridicã pânã la idealuriPentru a prinde sãgeata înfiptã în tãcere.

Dansez pe câmpiile pierdute în noi...Îþi voi trimite un buchet de inspiraþii efemerePe zâmbetul uitãrii.

15

Iar tu eºti singur

Cât de adevãrate suntÎntunecãrile somnului...Auzul pare cã luptãCu tropote de caiªi sufletul bolnav,ªi demoralizatTremurã în groaznice chinuri.

Ce iad trebuie sã se petreacãDincolo de mlaºtini ºi dealuri?Se aud clopotele bisericii din sat...Oamenii sunt atât de departeIat tu eºti singur,singur,singur....

Descrierea tãcerii e admirabilã,O încordare înaltã a atenþieiUnde auzul rãmâneÎn siguranþa nopþii.

Împrejurul singuraticÎnfricoºeazã de departe.Frânturile de gânduriSunt o idee de luminã,Dar flacãra stã ascunsãÎntre gând ºi hotãrâre.

16

O lume întreagã se lasã pradã unui nebunDar glasul mut nu se supune voinþei.Trãirile psihice sunt adevãrateªi pãtrunzãtoare...?Atunci renunþã la întunerecul orb.Oamenii sunt atât de departeIar tu eºti singur,singur,singur...

17

Agonia zilei de mâine

Dedesubtul lui murmura ºi cântaValurile apei.Nici o pomenire de durereA ochilor stinºi.Toate dorinþele scânteiau a mâineªi mâine era în zadar.

Într-o clipã ei se cuprinserã...O micã agonieªi deodatã tresãriCufundat în gânduri.

O ostenealã zdrobitoare îl smulseDin braþele binefãcãtorului somnªi pãrãsindu-se pe el însuºiA cunoscut crima ºi pedeapsa.

Concentrându-se tot mai multA înþeles cã obsesiaNu dã reguliCi lãmureºte legile,Rezultate inevitabile ale vieþii,

Calitãþile sunt explicaþii absurdeAle fenomenelor,Iar intelectul independent de simþuri...

Toate dorinþele scânteiau a mâineªi mâine era în zadar.

18

O privire de bãnuialã

Un vânt de deºteptareTrebuie sã fieO privire de bãnuialã.

Toatã nãdejdea mea o pun în versuriSângerânde de drumuri grele.

Neastâmpãrul naºte persecuþiiDar propovãduieºte iubire.De ce gândurile uneoriAu stofã de curtezanã...?Ce femei uºoare sunt cuvinteleªi ce bordel e capul...

19

Geneza vremii

A fost o vremeCând rãzbunarea era foarte logicãÎmpingând omul la disperare.

A venit vremeaCând bietul critic se supãrãPe lipsa de moral ºi pricepere.

Omul nu-ºi ºtie lungul nasuluiªi lauda-ºi trece marginile permisului.

Va veni vremeaCând greºelile vor avea calitãþi esenþialeªi tocmai acest fapt va înlesni confuzia...

Spiritul unei epociVa vorbi altãdatãÎn condiþii sine qua nonAtunci când esteticaVa suprima dangãtul realiºtilor târâtori.

20

Sãmânþa binelui

Dincolo de scriiturã ºi culoareO viziune integreazã valenþele,Dã aripi fanteziei,Sporeºte puterea ideilor.Aceastã realitate pilduitoareEste o dispoziþie sufleteascã aparte,Nãscutã la flacãra unei puternice pasiuni.

Anilor otrãviþi de deceniiLi s-a luminat conºtiinþa.

Rãmâne doar satisfacþia de a depistaSuccesiunea, îmbunãtãþitã ºi amplificatãPentru a sedimenta impresii relevante.

Contradicþia flagrantã dintre aparenþã ºi realitateDuce la superbia înfruntãrilorOri la înþelegerea lucidã a faptelor.

Unde va cãdea sãmânþa binelui?

21

Prãpastia din somn

Înflorise Luna sub vârsta anilorPalidã ºi plinã de nostalgii.Chemãrile tãlãngilor adormiserãÎn mijlocul pãºunilorSãlãºluite de oboseala nopþii.

Aici o secetã cumplitã bântuia fiinþaCa sã nu þipe de dor.

Un plâns amar e numele tãuPe buzele meleIcoanã izbãvitoareÎn momente de grea restriºte...

Mã tem de prãpastia din somnCare aºteaptã docil minuneaCe are sã se întâmple în vis.

Voi revoca un bocet scurtCa sã înfioare noaptea...

22

Spiritul infinitului

Suntem predispuºi sã suprimãmCândva,în decursul vieþii,Spiritul infinitului iluzoriu,Al finitului concret,Indubitabil,categoric.

Privirea dincolo de limiteNu are nici un sens.Paranoia trebuie elucidatãLa primul prilej,Între patru ochi.

Pe drumul înspre noiAud paºii privirilor ascunse,întunecate,negre.Deºert ars de soareÎmi pare tãcerea albastrã dintre oameni.

Gândurile aduc cerul josSã vadã realitatea morþii,Pântecul supt cu obstinaþie ...

Realitatea cuprinde adevãrulNumai atunci când se lasã minþitã!

23

Umbre în dungi

Umbrele în dungiAu declanºat în mineUn râs nestãpânit.Am râs,am râs,am râs înecându-mã aproape,Am râs aplecându-mãªi înfãºurându-mã în pãrul despletit,Am râs de goliciunea umbrelor în dungiCe se zbãteau peste hohotele mele...Obosisem de atâta râs.

24

Lumini ipotetice

Luminile ipoteticeDin afara citadelelor negreVor fi condamnate pentru piraterie.

Invincibila greutate a mâinii drepteImagineazã un alt fel de continuitateÎn timp,Legatã de numele comportamentuluiStãpânilor,ªi atunci privirea cu ochi de rubineSe va aºezaÎn cele mai reale convulsii ale istoriei...

Lumina –ºi va schimba arhitecturaCa sã poatã rãspunde oamenilorCu patã neagrã pe oglindã.

Poate cã e capcanã prost definitã.

Mã întreb dacã aceiaCare au construit-oAu prevãzut destinul...?

25

Eternitate

Pe buze porþi culoarea infernuluiªi-n pãr garoafa focului de dor.Din ochi îþi curge viclenia soarelui cu dinþi.

Mã îmbii cu atâta primãvarãªi apã de izvor þesutã-n albastru.

Nu-mi rãtãci visurileªi nu mã îmbãta cu rouã,Lasã-mi pajiºtea virginãªi fluturii sã-mi soarbã nectarul versurilor.

Nu cunosc iubirea,Cuvintele tale ar putea sã-mi omoare curcubeul.

Încearcã sã memorezi numele stelelorªi vom fi împreunã greierii lanului de grâu.

26

Galop bezmetic

Geamã din nou sub copitele-i netedeNorul alb izvorât din urmãCa un zbucium în cãutarea adevãrului.

Treziþivã-þi cãtuºe ascunse în suflet,A sosit bucuria sãlbaticãªi drumurile sunt slobodePentru orice glas omenesc.

Frumuseþea e netedãCu pãrul în plete cãrunteªi sumanul deschis la piept.

Vântul tropotind în icneteAleargã în galop bezmeticSpre poarta arsã de ger.

Zâmbetul larg ºi nehotãrât a bãtut la geamPe nevãzute ca ºi gândul.Chemaþi creanga cu mugurii cafeniiUmflaþi de seva dulce a lui martieªi veþi gãsi drumul spre casa cu ochi albaºtri.

27

Culoarea spicului de grâu

Tãcerii apãsãtoareI-am dat culoarea spicului de grâu.Aceasta-i cea dintâi platãNecunoscutului cu semnul crucii.

Dimineaþa s-a trezit cu fruntea umedãAgãþându-se de brazdele lutuluiRãsãrit dintr-o peºterã.

Viaþa se zbãtea în eaCa un copil în pântecul mamei...Dupã aceea rãsunau clopoteleA febrã.Sudoarea îi orbea ochiiªi Soarele nu venea încã acasã.

Tãcerii apãsãtoareI-am dat culoarea spicului de grâu,Încercând sã furRevãrsatul zorilor.

28

Întâlnire cu mine însumi

Uneori îmi pun degetul pe buzeªi mã zgâiesc în oglindã.Oare eu ºi cu mineNu suntem acelaºi nebunSpintecat de baricadã ?

Uneori vorbesc cu mineDe parcã aº fi altul.

Uneori mã salutCa pe un cunoscutOri ca pe un amic pierdutDe ani de zile.

Uneori mã dezmierd,Mã cert,Mã urãsc...

Unde duce oare singurãtatea...?

29

Ora primejdioasã

Aceasta-i ora lâncedã,Ora moale,Mai primejdioasã decât toate celelalte.

În noi vibreazã zgomotul zilei,Simþurile sunt treze ºi sensibile,Doare fiecare sunet,Aromã,Fulger de luminã.

Aceasta-i ora când viaþaLasã sã ne rânjeascãDisperarea.

Rãmânem mai sãraci,Deposedaþi de luciul unei nostalgiiCe se pierde în depãrtareFãrã þintã.

Aceasta-i ora când urecheaAbsoarbe sunetul care anunþãFornãitul furtunii...

30

Domnia neînþelegerii

Acolo unde nevoia de adevãrEste un confort intelectual,Un limbaj enorm,Un sens al falsei macabre,Destinul se complace în efectele gratuiteAle unui joc dezabuzat.

Acolo unde aºteptãm cu încredere cuvântulÎmpotriva absurditãþii nebuniei oamenilor,Bântuie eºecul exprimat în cifre.

Am încetat sã mai fim spectatori,Mai târziu sau mai curândVom ajunge la catedrala viitoruluiCare liber ºi transformabilVa primi manifestãrile vieþii noastre...

Sãrbãtoarea meleagurilorªi opera artei însufleþite,Le-am uitat aidoma rãzboiului...

Neînþelegerea domneºte...Totul a fost în zadar!

31

Plenitudine

O mierlã îºi frãmântã fluierul negru.Pe vârful stejarilorArde un polen roz.Clopotul vântului dangãneÎntr-o cavernã verde.

Scocul morii îºi închide buclaDeasupra þarinelor.

Bisericele se cheamã...

Iar ziua apasã o albeaþã intensã ºi finã...Plenitudinea fericitã radiazãPetale-ngândurateCu gust de crâncenã nebunie.

32

Iarna tãiatã în douã

Mã gândesc la iarnã,La gerul din vii,La Crivãþul ce culcã pâcla...

Scormonesc chiciura scânteietoareVenitã din pãdurile întunecate,Din râpele pline de scãieþi...Din Jura...Iatã-i pe monºtri cu creastãÎn lumina albã a destinului...Niºte samurai care bombãnesc,Veniþi din ger.

Câmpia a rãmas uriaºãBântuitã de ierburi îngheþate.

Soarele umbros curge în vãiSub mãrãciniºuri,Lizierele transparenteκi poartã mirosul de sudoare ca pe o glorie...

Unde ne sunt morþii...Bãtrânele noastre amante...?

Roata cocoºilor se învârte în plinã luminã!

33

Omul de pe stradã

Am îndrãgostit,de fapt,Cu o ironicã nedumerire,Entuziasmul câmpiilor orfane.

Cãsãtoria este un paradoxAl dragostei ºi al înþelegeriiInexplicabil dar trãit adâncCa un zâmbet sceptic sau sardonic.Am îndrãgostit,de fapt,Câteva fire de rogozPrin care a trecut octombrieCa o loviturã de trãsnet.

Am gustat din viaþa neopritã în foc,Exigentã ºi capricioasãNumai pentru marii ei îndrãgostiþi.

34

Declanºarea absurdului

Declanºarea se va face rapid,Mult mai rapid decât dacã s-ar fi tras cu ochiul.

Indispensabilul aviz al dibuituluiPoate fi contactat,De pildã,în zori.

În orice caz leagã firul ancestralAl numeroaselor deseneDin peºtera omuluiCerând calitãþi aleseLipsite de inerentele lor dificultãþi.

Declanºarea se va face rapidPrin ea însãºi.

35

Flacãra pãdurii

Timpul marilor zãpezi,Încolþit de flacãra roºie,A gãsit soluþia optimã.

Târându-se ca o capcanãPe crestele munþilor,ªi-a adus vântul la propria bãtaie.

Respirând numai îngrijorare,Prudenþã ºi teamã,Flacãra roºieVibreazã cu adevãrat...

Una din vechile axiome ale picturii.

36

Mareele negre

Cangrene lente,ireversibileMistuie omenirea contemporanãCare n-a putut împiedicaImputrescibilitatea.

Poluãrile inerente devin obsesiiIar exterminarea realitate.

Ordon omenirii sã evite sufocarea TerreiÎn numele victimelor,Fiindcã Everestul existã...

37

Vânãtoarea de imagini

Aproape absentãÎn receptivitatea marelui public,Pentru cei ce înþelegMersul cârdului de cerbi,ImagineaDevine o rumoare sonorã aprobativã.

Aprobarea devine un criteriu severDe valoare artisticã,Din care nu trebuie exclusãIngenuitatea.

Mergem mereu pe cãrãri bãtutePentru a cãuta cu orice preþ,Succes de public...

O formulã atrãgãtoare,reuºitãPe o luminã vitregã.

Îndrãgostiþi de naturãVom pãtrunde într-un mediu inedit,Pentru ca imaginea sã prindãO datorie eticã...?

38

Aluzii

Aluziile crude,Neiertãtoare ºi cumva pline de invidie,Comentau aþâþate de curiozitate.

Azi au rezolvat problemaPrivirilor placide.

Sãlãºluind sub frunte,Lansau judecãþi îndrãzneþe,Parcã erau o vitrinã cu tâlc.

39

Interludiu

Camera mansardatãEra doar un interludiu,Minciunã oferitã,Necesarã pentru a preveni prãpastiaCe-i rãpise raþiunea.

Parcã ieri totul era mai clar.I se pãrea cã lumea care treceaO priveºte cu suspiciuneDe parcã ar fi ºtiut...?

Durerea era un scenariuPe care-l imaginase deseoriDar fãrã comentarii ...Semnele care formau numele luiErau un joc al stiloului,O zvâcnire a inimiiCe-ºi strânge ultimile picãturi de sânge.

40

Ora pierderii de minþi

Cât de fericit mã faci...

Voi picta pentru tineLiniºtea florii miraculoaseDupã care toþi aleargã,Despre care toþi cred cã o posedã...

Lumea în care trãimSe vestejeºte într-o falsã viaþãParcã a uitat pentru ce porniseAtât de impetuos...

Mâine ne vom pierde minþileÎnfierbântaþi,nerãbdãtori,secºtuiþi...

41

Nerãbdarea sãrutului

Ai visat greutatea polenuluiDispersat în spaþiuªi ceasul rãu al fecunditãþiiCântãritã în palmã.Ai confundat dulceaþa glasuluiCu dulceaþa privirilor,Pentru a transforma prezentulÎn pasiune.

Ai stors culorile timpuluiCuprins de febrilitateÎnaintea uºii zãvorâte.

De ce cu zvon de viaþãÎn acea tãcere vibrantãAi pictat nerãbdarea sãrutuluiPe buze vrãjmaºe?

42

Senzaþii covârºitoare

Cerul visa limpede,Cufundat într-un somn binefãcãtor.

O expresie de patimã ameþitoareIeºi din seninul aproape letargicAl cearºafurilor rãscolite.

Arcuirea blândã a trupuluiEra urma senzaþiilor trãiteÎn rãstimpul unei dezlãnþuiri de dragoste.

Nu mai eram douã fiinþe –Chemãtoare ca abisul,Era una singurãCe se juca cu ea însãºi,Cãutând sã retrãiascãSenzaþiile covârºitoare...

43

Flori exuberante

Flagelul ce macinã în tainãPieptul tinerilor,Spulberându-le liniºtea,S-a aciuit în oraºul de provincie.

Înecatã,într-o negurã a gândului,Suferinþa în straie de sãrbãtoare,Aºtepta cel din urmã buchet de flori exuberante...

Ochii lui albaºtri o priveau.

Gândurile încâlcite au nãvãlit pe neaºteptatePurtând cu ele un motiv ascuns.

Pleoapele închise preveneau tumultul dragostei,Adversitatea ce pãrea rãspânditãCa o pulbere.

Izbucnirea sãlbaticã de viaþãZãvorî, dincolo de ea,Balsamul uitãrii...

A-ntrebat cinevaDe trãirea emancipatã a viitorului?

44

Între Da ºi Nu

Dulceaþa unei întrebãriA stârnit nedumeriri,aºteptãri, vise...

Ochii focoºi,borduraþi de gene lungiScânteiau albastru.

Versurile cãdeauPe pânza albã îndantelatãPrintre ceºti,linguriþe ºi farfurii,Ca pietricelele...

Vocea era melodioasã, caldã...O forþã emoþionalã,uimitoare,Care,parcã,duce pe un alt tãrâm.

Fluturând un zâmbet detaºat pe buze,A debarcat în fantezia legilor nescrise,Între da ºi nu.

45

Ceasul apelor

Am adunat apeleÎntr-o desfãºurare armonioasã,Peste o lume,peste o epocã,Peste mine însumi.

Cele mai tainice fibreChiar cele neºtiute de mine,Se întreces spontanÎntr-o mãrturisire poeticã ...

O liniºte profundã învãluie totul,O uºoarã transpiraþie îmi acoperã tâmplele,O teamã nouã mã cuprinde...

Nu cumva a fost totul o halucinaþie?Înflãcãrarea-mi fusese iscatã de o aluzie,De o aparenþã...?

Dedincolo de mine odihneºte fiinþaCare îmi deºteptase admiraþia.

46

Realitate efervescentã

Îndãrãtul acestei rãdãcini adânciAr fi o cutezanþã de a prezentaO luxurianþã de iluminãri variateAle realitãþii efervescenteCe se cheamã tulpinã.

Am descoperit tehnicile înrãdãcinãriiAle vocilor,formelor, culorilor,Care prinseserã viaþã cândva ...

Cunosc scânteia secolelorCu spirit lucidCe nu se lasã prinsãÎn demonia rãzboiului ...

Oricãrui elogiuÎi este interzis a primi decoraþiiªi a asculta spontaneitatea inhibiþiei.

O uimitoare posteritateExplicã un rost al gânduluiPrin formule comunitare.

Asta nu înseamnã nicidecum platitudine,Flagrant contrazisã de aspecte mediatoare...Înseamnã curajul unei iniþiativeDe mare consecinþã.

47

Sinteza miracolului

Mi se pare cã n-am sã te mai vãd niciodatã...

Totul aratã altfel.O liniºte profundã exprimã un tumult,O sintezã a miracolului...

Oare visez labirintul gândurilorDesenat în versuriCare abia încep a fi desluºite ?

Clopotele urcã bãtaie cu bãtaieSpre ora doisprezece.

Deodatã sufletul se zbate prins într-o furtunã!

48

Culoarea gândului

În clipa de faþãViaþa mea se reazãmãDe o apariþie ineditãÎn cadrul unei uºi însorite...

De abia ieri consemnam cevaDespre gândurile ce bat în sufletul meuCa ºi când mi-ar cereSã le deschid ferestrele...Sã le las slobode.Am simþit cã dorescÎn palma meaCãldura degetelor ei.

Ce veste bunã...Exact atât cât trebuie.

Acum nu mai examinez pe nimeni,Mã examinez doar pe mine...

49

Culoarea înþelepciunii

Nu ºtiu bine dacã deasupra mãriiNu s-a înãlþat altã apãCare a rãmas suspendatã acolo.

Stele au þintuit cerul,Ca flori de aur într-o grãdinã translucidã.

Valurile ºi-au trimis foºnetulPe dunga de nisip.

O liniºte de început de lumeA pictat marginea dantelatã a valurilor,Pânã la rãsãritul soarelui.

Visam orizontul îndepãrtatIzvor inepuizabil de speranþe...Acum înþeleg cã înþelepciuneaE de culoare albastrã.

50

Sãrutul în palmã

Cineva a pus o placã cu un tangou.Tema era amestecatã cu lumina unei lãmpi.Ce fãcea invidia extravagantului dans?Unde se încruciºau fulgereleCelor mai îndrãzneþe supoziþii?

Niciodatã nu am înþeles sãrutul în palmãªi nici provocarea lui.

Unele cuvinte vin de departe;Pe care va trebui sã le pun pe buze?Acest fapt îl aºteaptã subconºtientul meu?

Aº vrea atâtea sã vã spun,Dar trebuie sã mai creºteþi...Ca sã mã puteþi înþelege.

51

Clipe de tãcere

Clipele de tãcereAzi au devenit o obiºnuinþã...Defapt sunt potrivite raþiunii.

Întâmplãrile morPentru a vindeca tãieturileFrigului ºi a cãlduriiDin þara copacilor fãrã pãdure.E cât se poate de fireascãLibertatea împrumutului de priviriAtunci când virtuþile ºi frumuseþileÎngãduie adevãrul polenului miraculos.

Convingerea atârnã greu la cumpãna dreptãþiiªi miroase a mâinePe cum ieri miroase a azi.

Clipele de tãcereAzi au devenit martiriiPropriilor dorinþe...!

52

Iartã-mã, Doamne!

Pentru cã rãsãrisem pe alt tãrâm,De naºterea mea nu s-a bucurat nimeni.

Nici soarta nu m-a luat în seamã,Aºa cã destinul l-am croit singur,Dupã chipul ºi asemãnarea gliei.

Iartã-mã,Doamne,Dacã am greºit româneºte –ªi ispita fie-mi credinþa neamului.

53

Povestea gândului

Am împrumutat o frunzã de la brusture,Sã mã apãr de Soare,Pânã nu terminã cu descãrcatul razelor.

La un pas de mine geme taina gliei,Trezitã, din somnul pãmântesc,De un trup azvârlit de soartã.

În stânga ºi în dreaptaSângereazã cãldura sufleteascã,Venitã ºi ea la chemarea gândului.

Ameaza cerului palpitã în pântecele orizontuluiAidoma unui vulcanCe sare în sus de bucurie,Pe o parte ºi pe alta a drumului,Ducând coloane de priviri mânate de gânduriSpre nicãieri sau poate spre mine –Dar în care ordine de idei?

Parcã am auzit freamãtul clopotniþeiDe pe muchie...Asta nu-i ca toate celelalte de seama ei,Ea stãpâneºte sãtuculDe la poalele codrului.

Aici timpul este victima zborului,Furtuna – fâlfâit de aripi

54

Iar visul – ghiare nemiloase de vultur.Diabolica stãpânire de sineÎncolþeºte în sufletCel dintâi descoperitor al frumuseþii,Apoi roagã cerul sã-ºi tulbure limpezimile.

Nu este un capriciuCi o neînþeleasã pornire a sufletuluiSpre bucuria împlinirii.

Aici încep visurile copilului cu ochii deschiºi.

55

Scoate-mã

Scoate-mã stâncãCetate sã nascÎn bãtaia vânturilorScãpate din temniþa vremurilor.

Scoate-mã lacrimã,Sã plâng atârnatã-n gene,Strãpunsã de privirileRãtãcite-n spaþiu.

Scoate-mã albastru,Cerºind cerurilorCulorile curcubeului,Pentru a botezaNemãrginirea.Scoate-mã valÎn furtuna gândurilor,Sã strivesc malulCe mã desparteDe mine însumi.

56

Silabe de foc

Nu-mi luaþi amintirile,Cã vã blestemCum nu v-a blestemat nimeniNici cã vã va blestema vreodatã.

Nu-mi necinstiþi glia,Cãci am sã trimit corbiiLa cuiburile voastre,Fii de nãpârcã!

Nu-mi devoraþi adevãrul –Haite prihãnite,Cãci am sã vã-ngropÎn propriile cadavre,ªi voi chema viermiiLa ospãþul gândurilor voastre.

Luaþi-mã pe mine,Dacã vreþi sã vã iert sãmânþa,În numele adevãrului.

57

Cât o fi ceasul

De mult n-a mai plâns cerulÎntemniþat în ochii zilei de ieri.

Oare,cât o fi ceasulÎn lumea adevãrului?

N-am pe cine întrebaDe mersul norilor...

Spuneþi-mi,vã rog,Unde este stradaA cãrei nume l-am uitat,Vreau sã ajung la casaCu geamuri albastre...

Acolo am o uºã...!?

58

Noapte de toamnã

Noaptea rãzbate prin fereastrãCu cerul ei prundit de stele,Clipocind printre nori albi, apoºi.

Liniºte,în prag târziu de toamnã,Scuturatã de toate podoabele ei.

În sobã flãcãrile ºi jarulS-au domolit în spuzã.

Odaia e caldãªi gutuile de pe policioarãRãspândesc o mireasmã plãcutã,Îmbietoare.

Ceaiul din flori de ninalb ºi mãceº,Aburind leneº în canã,Îndeamnã cãtre poveºtiAdunate din veac...

Am sã-l sorb pe îndelete,Tãifãsuind cu amintirile.

59

Exod

Scoate-mã val,S-ajung la mal,

Scoate-mã crin,În alb sã vin,

Scoate-mã dor,Sã nu mai mor,

Scoate-mã râu,Scãpat din frâu,

Scoate-mã schit,La asfinþit.

60

Spovedanie

Nu întotdeaunaTai visele feliiªi le-nvelesc în pâzã de paianjeni,Pentru a-mi pregãtiMasa preferatã.

Rareori servesc cugetul rece,În doi.

Nu consum inocenþã,Pentru cã îmi producePalpitaþii spirituale,Aidoma unei zile de post.

Mã adãp cu propriile-mi lacrimiªi propria-mi sudoare,La discreþia destinului.

Mã rog celui ce mã roagãªi mã-nchinLa poala crucii pe care o portÎn creºtet.

Cer iertare orizontuluiPentru faptele sãvârºiteDespãrþind cuvântul în silabe.

61

Meniu meschin

La cantina naþionalãAm servit o ciorbã de nebuni,Poezie la grãtarCu garniturã asortatã de miopiªi salatã de critici surzi.

Nu ºtiu câte sticle de ºomeriAm eliberat de plutãStorcându-le-n nemãrginirea gurii,Pentru a-mi delectaNeînþelesul versurilor.

Desertul era sã vinã mândruCa un pierde-varã,Cu burta agitatã de foame.

Apoi am plecat,Urmat de iobagi ºi ciocoi,Cu coada-ntre picioare...

Aºa mi-a fost ursita.

62

Cine sunteþi voi

Eu sunt timpulÎncarcerat în numele omului,ªi distanþaDintre naºtere ºi moarte,

Eu sunt viaþaDescompusã în silabeDe cãtre voi –Liniuþe nemerniceªi slugi ale ortografiei,

Eu sunt privirea evadatãCare-ºi cautã stradaA cãrei nume l-a uitat,

Eu sunt cumpãna dintre hotareUnde binele ºi rãulCad pradã destinului,

Eu sunt piatra de hotarÎn care se-mpiedicã nebuniiRostind rugãciuni pãtrate.

31.03.2006 Mesiciu

63

Semaforul

La semaforGândurile aºteptau în maºini,Unul decât altul mai nervos.

Semaforul le privea –Autoritar de roºu,Din punctul lui de vedere suspendat.

Mai era de fãcutUn pas galbenPânã la libertate...

ªi iarãºi se învârt roþileÎn agonia dintre cer ºi pãmânt,

ªi iarãºi curg strãzilePrintre munþii cu geamurile-nchise...

Dacã v-o cere adevãrul,Cãutaþi semaforul roºuDe pe strada galbenã,La numãrul verde...

29.09.2006 Mesiciu

64

Agonie

Cunoscându-teÎnainte de a te ºtiªi sorbindu-te,Mã întrebam:Care dintre noi e celãlalt?

20.11.2009 Mesiciu

65

CUPRINS:

Prefaþã 5Dansul clopotelor 9Semnul cheii 10Sã vinã 11Prea târziu 12Aºteptãm 13Sãrutul pe frunte 14Am devenit umbrã 15Iar tu eºti singur 16Agonia zilei de mâine 18O privire de bãnuialã 19Geneza vremii 20Sãmânþa binelui 21Prãpastia din somn 22Spiritul infinitului 23Umbre în dungi 24Lumini ipotetice 25Eternitate 26Galop bezmetic 27Culoarea spicului de grâu 28Întâlnire cu mine însumi 29Ora primejdioasã 30Domnia neînþelegerii 31Plenitudine 32Iarna tãiatã în douã 33Omul de pe stradã 34Declanºarea absurdului 35Flacãra pãdurii 36Mareele negre 37Vânãtoarea de imagini 38

Aluzii 39Interludiu 40Ora pierderii de minþi 41Nerãbdarea sãrutului 42Senzaþii covârºitoare 43Flori exuberante 44Între Da ºi Nu 45Ceasul apelor 46Realitatea efervescentã 47Sinteza miracolului 48Culoarea gândului 49Culoarea înþelepciunii 50Sãrutul în palmã 51Clipe de tãcere 52Iartã-mã, Doamne! 53Povestea gândului 54Scoate-mã 56Silabe de foc 57Cât o fi ceasul 58Noapte de toamnã 59Exod 60Spovedanie 61Meniu meschin 62Cine suneþi voi 63Semaforul 64Agonie 65

CARTEA A APÃRUT CU SPRIJINUL FINANACIARAL CONSILIULUI JUDEÞEAN TIMIª (TIMIªOARA)

ªI AL ASOCIAÞIEI CULTURAL ARTISTICE,,ARMONIA” DIN SÃCÃLAZ.

SINCERE MULÞUMIRI.