UMARUL DUREROS - SINDROMUL COAFEI ROTATORILOR

Durerea de umar apare la diferite varste si are multiple cauze, fiind unul dintre cele mai des intalnite

motive pentru care pacientii se prezinta la medicul de recuperare.

In functie de cauzele declansatoare, durerea imbraca aspecte diferite : resimtita tot timpul sau numai

la anumite miscari, apare brusc sau treptat, se amelioreaza spontan sau se inrautateste.

In umarul dureros sunt implicate tesuturille moi, muschii, ligamentele, tendoanele si mai putin

structurile osoase. Dintre acestea, afectarea coafei rotatorilor este poate cea mai frecventa

afectiune implicata in aparitia sindromului dureros.

Coafa rotatorilor este un complex muscular format din muschii supraspinos, infraspinos,

subscapular si rotund mic. Are rol stabilizator asupra articulatiei umarului prin fixarea capului

humeral.

Cauzele afectarii coafei rotatorilor pot fi leziuni musculare acute, (de ex in ridicarea bratului cu

greutate mare, cadere pe umar,etc) leziuni musculare cronice (se intalnesc la persoane care

desfasoara activitati repetitive de tipul spalarii geamurilor, scrisului la tabla, batut cuie etc), leziuni

tendinoase degenerative , microtraumatisme repetate.

Simptomatologia este diferita in functie de mecanismul etiopatogenic:

- in leziunile cronice, durerea apare frecvent la bratul dominant, se inrautateste noaptea afectand

somnul pacientului, ingreunand gradat mobilitatea (mai ales ridicarea bratului deasupra nivelului

umarului) si afectand ulterior activitati obisnuite cum ar fi pieptanatul sau imbracatul.

- in cazul leziunilor acute de tipul rupturilor musculare, durerea apare brusc, iradiaza de-a lungul

bratului si este accentuata la palparea locului leziunii.

Cand sediul afectiunii este tendonul, durerea profunda, creste gradual si devine mai puternica la

ridicarea sau rotatia bratului

La inspectia umarului se observa eventualele asimetrii ale umerilor, pozitii incorecte ale coloanei

cervicale sau dorsale.

Examenul clinic continua cu palparea eventualelor puncte dureroase, cu bilantul articular pasiv si

activ si apoi cu bilantul muscular.

Diagnosticul diferential: nu se va neglija evaluarea circulatiei si a pulsului cu bratul coborat si

respectiv ridicat la zenit pentru diagnosticul diferential cu sindromului coastei cervicale precum si

examenul clinic al coloanei cervicale pentru excluderea unei radiculopatii. Foarte importanta este si

excluderea originii cardiace a durerii.

Testul bratului cazut si testul de impingement cu injectare de lidocaina la nivelul acromionului vor

transa diagnosticul.

Imagistica

Radiografia nu poate evidentia decat eventuale calcificari la nivelul tendonului.

RMN este foarte valoros pentru evaluarea leziunilor cronice si a rupturilor partiale sau complete.

Artrografia este de folos pentru diagnosticarea rupturilor complete dar mai putin performanta

pentru cele incomplete

Ultrasonografia este neinvaziva, usor de efectuat si poate evidentia ruptura tendinoasa.

Conduita terapeutica

- in leziunile cronice

Repausul muscular al coafei rotatorilor este foarte important, prin suspendarea cotului intr-o esarfa

agatata de gat, eventual cu o pernuta sub brat, pentru a mentine bratul putin indepartat de corp. In

acelasi timp insa, trebuie pastrata mobilitatea umarului si evitata capsulita retractila prin efectuarea

de abductii si respectiv anteductii pasive ale bratului pe toata amplitudinea.

Tratamentul medicamentos consta in administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene orale sau

steroidiene injectate local.Tratamentul include si proceduri de fizioterapie-electroterapie antalgica si

antiinflamatoare, ionogalvanizari cu corticoid, ultrasonoterapie, laserterapie bioactiva antialgica si

biotrofica, magnetoterapie, kinetoterapie (exercitii Codman).

Esecul terapiei conservatoare poate sa conduca la indicatia pentru interventia chirurgicala .

- in leziunile acute, de tipul rupturilor musculare, primul lucru pe care il poate face pacientul este sa

aplice gheata si sa imobilizeze umarul prin agatarea cotului de gat intr-o esarfa. Ulterior, evaluarea

clinica si paraclinica va conduce catre adoptarea unei conduite terapeutice adecvate.