A zis Cain catre Abel fratele sau: Sa iesim la camp.Iar cand erau ei in campie, cain s-a aruncat asupra lui Abel, fratele sau, si l-a omorat (Sfanta Scriptura) " Voi mergeti astazi la bataie asupra vrajmasului ; sa nu slabeasca inima voastra, nu va temeti, nu va ingroziti, nici sa nu dati inapoi, ca Domnul Dumnezeul vostru merge inaintea voastra ca impreuna cu voi sa bata pe vrajmasi si sa va mantuiasca ".

( Deut. XX, 3-4 ). Totul a inceput de la aceasta fapta oribila: uciderea propriului frate. Unul dintre cele mai dezgustatoare si infioratoare fapte pe care le poate face o persoana. Din acel moment au luat nastere conflictele dintre oameni, au inceput razboaile. Razboiul, adica ciocnirea armata sangeroasa a unor tabere organizate, constituie una dintre cele mai grave si mai ingrijoratoare probleme ale omului, in special in epoca noastra. Experienta celor doua razboaie mondiale, sirul nesfarsit de conflicte armate ce le-au urmat, precum si existenta mijloacelor teroriste de distrugere, care pot face sa dispara de sute de ori nu doar neamul omenesc, dar si orice urma de civilizatie de pe fata pamantului, sunt suficiente pentru a arata dimensiunea problemei. Heraclit sustinea, precum este stiut, ca razboiul este "parintele tuturor". Dimpotriva, pentru Biserica, "Parintele tuturor" nu este razboiul, ci Dumnezeul pacii. Iar venirea Lui in lume este binevestirea pacii. Razboiul vine ca urmare a instrainarii omului de Dumnezeu, de sine insusi si de aproapele. Si intrucat instrainarea aceasta, in intreita ei forma, este generala, de aceea si razboiul constituie un fenomen general, care apare in toate societatile, de la cele mai primitive pana la cele mai civilizate. Razboiul constituie deci o aventura sau incercare tragica a omului, creat sa traiasca in iubire, pace si demnitate, instrainarea de Dumnezeu este instrainare de iubire si pace. Mai mult, este instrainare si de fundamentul demnitatii umane. Cand omul se instraineaza de Dumnezeul iubirii si al pacii, Care constituie arhetipul fiintei lui, se injoseste pe sine insusi si se afunda inevitabil in tulburare si pietre. In Vechiul Testament Dumnezeu spune catre poporul ales: "De veti vrea si de Ma veti asculta, bunatatile pamantului veti manca; iar de nu veti vrea si nu Ma veti asculta, sabia va va manca". Dar si Hristos insusi a condamnat, precum stim, violenta, zicand ca "toti cei ce scot sabia, de sabie vor pieri".In ceea ce priveste direct inrolarea si participarea crestinilor la razboaie, pozitia Bisericii in primele veacuri ale istoriei ei a fost negativa. Aceasta pozitie nu a fost fara legatura nici cu relatia directa dintre armata, pe de o parte, si religia oficiala pagana si cultul imparatului, pe de alta parte. Cand in cele din urma Biserica a fost recunoscuta de catre stat, crestinii au acceptat functii de raspundere in stat si exercitarea indatoririlor militare. Se stie ca inca de la inceputul veacului al treilea avem Sfinti militari si ca in armata lui Constantin cel Mare existau multi crestini. In intreaga istorie a Bizantului, razboaiele nu au avut doar caracter politic, ci si religios. Aceasta s-a intamplat fiindca inamicii statului erau de obicei si potrivnici Bisericii. Astfel ca apararea statului se intampla sa coincida cu apararea Bisericii. Trebuie sa notam aici si conceptia aparte a bizantinilor in privinta imperiului lor, si anume aceea conform careia il considerau stat pazit de Dumnezeu. Conceptia aceasta a atribuit statului caracter sacru si luptelor pentru apararea lui sens religios. In aceasta perspectiva se intelege si rostul imnelor ce se canta in Biserica pana astazi pentru biruinta imparatilor si apararea statului crestin de vrajmasii lui. Omenirea a purtat razboaie inca din timpuri imemoriale; scene de lupta vechi de sute de mii de ani au fost gasite pictate pe peretii pesterilor. Este interesant faptul ca nicio alta specie de animale nu are acest tip de conflicte. Exista lupte intre indivizi pentru suprematie si vanatoare in grup, dar dintre toate mamiferele numai unele specii de maimute foarte apropiate de om au uneori conflicte intre grupuri apartinand aceleiasi specii.Motivatia razboiului este puterea. Aceasta a avut multe forme de-a lungul timpului: hrana, teritoriu, resurse naturale, dominatie. Cantitatea limitata a unei anumite resurse, cum ar fi apa sau petrolul, a fost si inca mai este principala sursa de conflict. Abundenta reduce cu mult tendintele violente, acesta fiind motivul pentru care societatile moderne, dezvoltate, sunt mult mai pacifiste. Conducatorii au folosit intotdeauna manipularea pentru a determina oamenii sa porneasca la razboi. Fiintele umane nu sunt foarte agresive prin natura lor, folosesc violenta doar cand instinctele lor primare ii determina sa faca acest lucru. In antichitate, era usor sa motivezi un trib sa atace altul cand mancarea sau apa nu era suficienta. Pe masura ce umanitatea a evoluat, cauzele razboaielor au devenit mai complexe si mai greu de inteles pentru cetateanul de rand. In consecinta si tehnicile de manipulare au devenit mai sofisticate.Apararea patriei, a pamanturilor natale, este mult mai usoara decat initierea unui razboi de cucerire. Datorita faptului ca toti liderii au tolerat sau au incurajat ororile comise de trupe in razboi, frica de a fi ucis, abuzat, pradat sau separat de cei dragi este un excelent factor de motivare pentru luptele de aparare a propriilor triburi, orase, provincii, tari sau imperii. Pentru a purta un razboi ofensiv, liderii trebuie sa gaseasca diverse scuze pentru a-si justifica actiunea. Una dintre ele este convingerea poporului ca lupta pentru o cauza divina, pentru distrugerea ereticilor, adica a oricui se intampla sa creada in alte aberatii supranaturale decat ale lor. Religia si biserica au fost intotdeauna niste unelte foarte eficiente de dominare a maselor. O alte metoda, similara cu prima, este inducerea ideii ca partea adversa este inferioara, are un nivel de civilizatie mai scazut, iar grpul care ataca are datoria morala de a-i cuceri pe acei barbari, este calea aleasa de destinul lor. Propaganda moderna incearca sa convinga cetatenii ca ceilalti sunt de fapt eliberati. Inamicul este acuzat ca nu respecta regulile internationale, ca incalca drepturile omului, iar opinia publica este convinsa ca singura solutie este o interventie militara. Alte solutii, mult mai ieftine si mai putin dureroase, nu sunt luate in calcul, pentru profitul adus de ele este mai mic si timpul necesar punerii lor in practica mai mare.Persoanele care lupta efectiv difera de la o epoca la alta. In perioada antica, toti barbatii dintr-un trib sau o cetate erau folositi in conflict. In evul mediu au aparut primii mercenari platiti, profesionisti al caror slujba era razboiul, mult mai priceputi decat cetatenii obisnuiti, gata sa lupte pentru oricine platea suficient de mult aur. Dupa aparitia statelor-natiune, toti barbatii din toate tarile moderne au fost din nou recrutati fortat si obligati sa lupte; acum aveau o noua cauza nobila: natiunea lor, definita de teritoriu, limba, religie, istorie si cultura comuna. Diferentierile pe aceste criterii au fost incurajate, fiecare natiune s-a definit in contradictie cu alte natiuni, existenta sa solitara neavand niciun sens.Milioanele de oameni spalati pe creier, gata sa moara pentru pamantul, rasa, credinta sau liderii lor erau mult mai utili si ieftini decat profesionistii platiti. Pe masura ce societatile au devenit mai bogate, tehnologia militara a avansat si mass-media s-a extins, poporul a devenit tot mai potrivnic razboiului. Solutia a fost revenirea la armatele profesioniste, cu luptatori platiti, care aveau razboiul ca meserie; moartea unui astfel de soldat nu era perceputa la fel de negativ de opinia publica precum cea a unui recrut. Azi, tot mai putine state au serviciu militar obligatoriu, de obicei cele mai sarace si mai putin democratice. Conflictul este un mecanism care se auto-alimenteaza. Cand doua tabere sunt in razboi, isi planteaza semintele si pentru viitoarele razboaie, purtate de copii si nepotii lor. Cand fiecare familie din fiecare parte are cate o ruda sau cunostinta ucisa in lupta, ura si frustrarea raman prezente pentru foarte mult timp, iar dorinta de razbunare va genera noi si noi conflicte. Asemenea spirale ale violentei pot fi observate in locuri precum Palestina: incursiunile evreilor care ucid militanti si oameni nevinovati laolalta sunt urmate de atacuri teroriste in Israel, fiind creat astfel un cerc vicios din care iesirea este aproape imposibila. Fiecare tabara nu doreste sa se opreasca prima deoarece are de platit polite pentru violentele din trecut si asteapta ca ceilalti sa faca primul pas. Nicio parte nu castiga cu adevarat din razboi. Razboiul nu are nicio justificare reala, niciun sens practic. Intotdeauna exista o multime de morti si raniti in ambele tabere, multa suferinta si distrugere si binenteles traume emotionale care au nevoie de generatii pentru a se vindeca. Toti soldatii care se lupta sunt manipulati, la fel si societatile care incurajeaza razboiul. Singurii castigatori reali sunt liderii, din politica, religie si economie, adevaratii profitori, care isi urmaresc doar propriile scopuri egoiste, fara a le pasa de ceilalti; omul este doar un obiect pentru ei, simpla carne de tun, iar popoarele doar mase de manevra. Rzboiul este un conflict militar sau nu, scurt sau de durat, ntre dou sau mai multe grupuri, categorii sociale sau state , pentru realizarea unor interese financiare, entice, teritoriale , economice i politice. Numai n Europa vestic, n perioada scurs de la sfritul secolului al XVIII-lea, au avut loc cel puin 150 de conflicte militare i 600 de btlii aferente acestora. Exista mai multe tipuri de razboaie, in functie de modul de manifestare a acestuia.Razboiul civil este lupta armat ntre dou sau mai multe grupri politice de orientri diferite din interiorul unui stat n vederea schimbrii ordinii politice i de stat sau pentru meninerea celei existente.Razboi de independent este un conflict miltar de creare a unui stat suveranRzboi rece este o stare de incordare , de tensiune n relatiile internationale , provocat de politica de ostilitate a unor state fa de altele, care nu ia totui forma unui conflict armat.Rzboi psihologicreprezinta stare de tensiune, de hartuiala nervoas, psihic, iniiat i ntreinut cu scopul de a zdruncina moralul forelor adverse i de a demoraliza populatia. Asta-i muzica ce-mi place!, exclama odinioara regele prusac Frederic cel Mare, la auzul bubuiturilor de tun ale formidabilei sale armate. Dar sunetul produs de explozia obuzelor, zanganitul sabiilor si suieratul sagetilor nu au fost singurele partituri auzite pe un camp de batalie. De-a lungul vremii, armatele au fost insotite in lupta de tot felul de instrumente muzicale, menite pe de o parte sa imbarbateze propriii ostasi, pe de alta sa vare spaima in sufletele dusmanilor. In randurile ce urmeaza ne propunem sa analizam aceasta problematica, mai putin studiata de istorici. Muzica a constituit o parte integranta a artei razboiului, inca din zorii umanitatii. Prima atestare a rolului ei psihologic este consemnata in Biblie, unde, in capitolul 6 al Cartii lui Iosua, se vorbeste despre uimitoarea prabusire a zidurilor Ierihonului, din cauza zgomotului asurzitor provocat de trambitele asediatorilor. Desigur, cercetatorii moderni privesc cu amuzament o asemenea asertiune, intrucat, desi este cert ca trambitele de fapt coarne de berbec gaurite pe dinauntru scoteau sunete foarte puternice, e greu de crezut ca ele ar fi fost capabile sa darame zidurile de piatra, inalte de peste sapte metri, ale celei mai vechi asezari fortificate din lume. Si totusi, nimeni nu poate nega faptul ca Iosua era un general pe cat de viteaz pe atat de viclean, care a compensat inferioritatea numerica si tehnologica (spre deosebire de ostenii lui, inarmati cu sabii de bronz, inamicii luptatori din Canaan aveau arme de fier) printr-o strategie superioara, folosind cu succes arma psihologica. In clipa in care probabil s-a declansat un puternic seism, ce a distrus zidurile cetatii, Iosua a poruncit preotilor evrei sa sune din trambite si a declansat un atac general. Ingroziti de cutremur, terorizati de sunetele insuportabile ale trambitelor, convinsi ca Dumnezeul evreilor ii pedepseste, canaaneenii au abandonat orice tentativa de aparare, predand cetatea in mainile asediatorilor. Conflictul ca stare individual sau general este una dintre contradiciile care guverneaz ntrega via uman. La nivel interior individual sau la nivel relaii interumane ori n planul economic sau social, ntre naiuni i state, starea conflictulal a fost din totdeauna una dintre condiiile care au determinat dezastre pentru unii i prosperitate pentru alii. Dintr-un conflict, cele dou pri nu vor iei cu pagube distribuite n mod egal. ntotdeauna una dintre pri va avea mai mult de suferit dect cealalt, fr a aminti de faptul c pe lng pierderile de ordin uman i financiar exist i o categorie de instituii sau indivizi care prosper ntr-un mod cu totul uimitor n urma conflictelor de orice fel. Rzboiul, precum conflict interstatal, reprezint un dezastru total cu consecinte din cele mai cumplite. nvini sau nvingtori, consecinele finale sunt aproximativ aceleai. Nu exist dect un nou nceput pentru fiecare dintre ei. Adevraii nvingtori nu sunt cei care au participat n mod direct n lupt, ci cei din culisele rzboiului, cei care au dirijat din umbr i de la adpost de bombe i tunuri. Aa cum bine se tie, motivul declanrii conflictului este unul aparent, n spatele lui ascunzndu-se o cu totul alt cauz, de multe ori adevrata motivaie fiind de ordin ocult, raiune care a determinat declanarea conflictului respectiv. n general cei care declaneaz conflicte violente, de la certuri finalizate cu agresiuni, pn la conflicte armate declanate ntre state determinate de raiuni politice, cu pierderi de viei omeneti i dezastre materiale, nu-i pun problema mijloacelor cu care scopul urmrit va fi atins. Orbii i uneori obligai de adversar s intre n conflict, participanii chiar dac nu cred n totalitate n cauza pe care o apr, se vor lsa tri ntr-o lupt inegal i nejustificat. Gndind raional, orice conflict poate fi evitat dac prile adopt poziii tolerante, renun la pretenii absurde i nu dorete s cucereasc teritorii care nu-i aparin. ns dorina de putere, de a domina teritorial lumea, industrial ori economic, a determinat din toate timpurile, rzboaie absurde. Au murit sau au rmas mutilai pe via, dar cu mndria i demnitatea fabricat, numit pompos patriotism. Noiune extrem de fals ns care a prins n mod copleitor n minile celor muli i sraci. Li s-a inoculat ideea, forndu-i mai apoi pe cei care nu credeau n patriotism, s participe la conflict fr s aib posibilitatea alegerii opiunii. Patria i teritoriul trebuiau aprate de invazia strin care amenina s ne adauge ca teritoriu la imperiul pe care tocmai l construiau. i ru ne-ar fi stat acum s fim ceteni germani, civilizai, cu Cioran alturi de Goethe. Despre rzboi nu pot vorbi cu adevrat dect cei care au trit acele clipe de groaz, acei ani care sau scurs ntre temeri i sperane, ntre via i moarte. Noi cei care am aflat ce este rzboiul din cri sau din filme , nu suntem capabili s ne imaginm dimensiunea tragediei rzboiului. Suntem departe de a nelege cele trite de populaia civil sau de soldaii folosii precum carne de tun. Mizeria, disperarea, frica, condiiile inumane, moartea ce bntuia la tot pasul, dezastrul economic i social, drama familiilor rmase singure, toate acestea i multe altele conduc la ntrebarea legitim Este sau a fost rzboiul necesar? Partea morala a razboaielor, ca dealtfel a oricarei lupte, este ca din acestea se creeaza o situatie noua, ngaduind noului sa se afirme, iar vechiului sa dispara, astfel ca n mod real sa existe nvinsi si nvingatori. Revolta din Siria (denumit i Rzboiul civil din Siria) este o serie de demonstraii antiguvernamentale ce au nceput la 26 ianuarie 2011.Ca parte a valurilor de demonstratii antiguvernamentale si revolutii din tarile arabe, protestatarii din Siria cer libertate politic, manifesteaz mpotriva sistemului dictatorial uni-partinic perpetuat n timpul conducerii rii de ctre preedinii Hafez i dr. Bashar al-Assad , mpotriva hegemoniei membrilor sectei alawite, apropiai de familia Assad, n guvern i conducerea armatei i a organelor de securitate, mpotriva somajului , a coruptiei i a nclcrii drepturilor omului n ar. Benito Mussolini afirma:Rzboiul este o lecie a istoriei pe care niciodat popoarele nu i-o amintesc ndeajuns., iar John Abbo spunea: Rzboiul este tiina distrugerii. Pornit de la tara, dintr-o familie modesta, a izbutit prin munca onesta sa devina avocat, fiind remarcat de Alexandru Vardaru, politician si om de actiune, care vede in el nu doar un viitor asociat, dar si un virtual sot al Luminitei, fiica lui. Intrarea Romaniei in razboi, dupa anii neutralitatii, aduce schimbari: Comsa pleaca voluntar pe front, contaminat de entuziasmul celor din jur, dar si din onestitate, neacceptand mobilizarea lui pe loc, oferita de protectorul sau. Ranit si desfigurat, revenit la Bucuresti, paraseste o lume tot mai straina, cea a Vardarilor. incercarea de a-si gasi radacinile in satul de unde plecase esueaza; efortul de a se incadra luptei politice postbelice ii sporeste luciditatea, intelegand ca au reinviat vechile tare economice, sociale, politice, chiar daca intr-un nou spatiu, acela al Romaniei Mari. La capatul unui drum sinuos, intr-un proces tot mai acut de neaderenta si refuz al conformismului si concesiilor facute altora si siesi, se sinucide. Premiat in 1930 de Academia Romana cu premiul Ion Heliade Radulescu", intunecare este o fresca a epocii de infrigurare ce a premers razboiul intregirii si, mai ales, una a dezamagirilor postbelice. Razboiul, principalul personaj, traieste si evolueaza in sufletul tuturor, intr-un roman realist desavarsit" (Al. Philippide). Pentru aceasta situatie se potrivesc cel mai bine spusele lui Isaac Asimov si ale lui John F. Kennedy. Primul afirma:Doar un razboi este deschis omenirii, iar acesta este razboiul impotriva disparitiei noastre., iar celalalt relata urmatoarele: Omenirea trebuie sa puna capat razboiului, altfel razboiul va pune capat omenirii.Pe lng fiecare trece o umbr, o prere de ru: ceea ce n-a fost, ceea ce n-a spus, nduioare de clip, pentru gnduri pierdute, pentru viei pierdute, umbre...Cezar Petrescu n ntunecare O alta carte care vorbeste despre razboi este cea a lui John Carling.Cetatea blestemataeste o carte in care veti descoperi cu oroare cum, in timpul greu al unui asediu unde infometarea cauzeaza mii de victime, sentimentele de omenie sunt uitate, culminand chiar cu anularea completa a sentimentului matern. Razboiul crunt dintre romani si iudei face ca blestemul sa se abata asupra cetatii Ierusalimului, iar distrugerea Templului demonstreaza inevitabilitatea pedepsei divine. Iubirea, ura, prietenia sincera, rivalitatea toate acestea se impletesc alcatuind un roman de o frumusete exotica, un roman captivant si plin de surprize pana la ultima fila. Povestea fascinanta a frumoasei Vashti traverseaza intregul roman ca o picatura de miere intr-un rau de durere si pelin. Cetatea blestemataeste locul unde s-a intamplat istoria, este locul unde s-a scris o fascinanta poveste de iubire.Profetia rostita de Isus despre cucerirea Ierusalimului si daramarea Templului s-a implinit mai repede decat si-au putut inchipui cei carora le-a fost adresata. Dupa un asediu cumplit si lung de o jumatate de an, trupele romane au cucerit Ierusalimul, iar pe 29 august 70 d.H., un soldat roman a incendiat sanctuarul Templului, ceea ce a dus la distrugerea completa a edificiului. Cetatea a fost distrusa din temelie, iar printre obiectele luate de Titus ca prada de rzboi si duse la Roma s-a numarat simenorasau sfesnicul cu sapte brate. Si Mihail Sadoveanu abordeaza aceasta tema literara in opera Neamul Soimarestilor Subiectul urmrete evoluia lui Tudor oimaru, cpitan n oastea lui Toma Vod. Acesta dobndete doi buni prieteni Simion Brnoav i Cantemir Bei n timpul luptelor pentru domnie. mpreun cu aceti doi prieteni, el se ntoarce n satul natal, unde afl de la unchiul su, Mihu, felul n care a fost ucis tatl su, fiindc s-a ridicat ca s apere drepturile rzeilor. Din aceast cauz, tema, eroii, conflictul, subiectul au un profund caracter social. Eroii sunt reprezentativi, tipici i sintetizeaz categorii sociale. Stroie Orheianu este tipul boierului lacom i brutal. El reprezint marea boierime. Tu-dor oimaru este tipul rzeului viteaz. Vod Toma este tipul domnului care vrea s fac dreptate ranilor, adic s ndrepte nedreptile fcute de Ieremia Movil i de boierii din jurul lui, care i-au deposedat pe rani de pmnt. Deposedarea de pmnt a rzeilor caracterizeaz pe deplin o perioad de abuzuri din timpul societii feudale. Lupta pentru domnie este, de asemenea, o mprejurare tipic, pentru c ea pune n eviden trsturile de caracter ale eroilor.In ciuda conceptiei despre roman si despre literatura in general, dezvoltata in studii, articole sau corespondenta, care il arata mai mult ca un discipol al lui Maiorescu si adversar al teoriei tendentiozitatii artei, abordand tema Razboiului pentru Independenta Zamfirescu urmareste si obiective extraliterare, marturisind intentii educative explicite. imi propun doua lucruri, ii scria el lui Maiorescu: Sa arat inraurirea binefacatoare ce a avut razboiul asupra claselor conducatoare de Ia noi, prin aceea ca a oprit pentru catva timp dezvoltarea caracterului sceptic si zeflemist al acestei clase, punand-o fata cu primejdia si mai cu seama cu firea puternica a taranilor; sa incerc a dovedi cat este de nefireasca si neumana instructiunea curat mecanica, ce se da soldatilor nostri, si cat ar fi de folositor, pentru apararea tarii, sa se scoata din popor intreaga energie nationala pe calea educativa". Protagonistii eroici ai marelui eveniment urmau sa fie reprezentantii celor doua clase pozitive", boierimea autohtona si taranimea, prezenti inca din Viata la (ara. Minai Comanesteanu si baciul Nicu. Romanul raspunde, partial, doar primului deziderat, resuscitarea moral-patriotica a boierimii. Baciul Micu este o aparitie cu totul sporadica, taranimea participanta la razboi fiind mai ales o prezenta colectiva, ilustrand convingerea, exprimata si publicistic de autor, ca doar astfel poale fi ea interesanta pentru literatura. Prezentarea razboiului incepe cu preludiul.Dupa precizarea temporala, 11/23 aprilie 1877, locala, Bucuresti, si a starii meteorologice incerte, urmata de o ploaie ce nu mai conteneste, autorul creeaza, printr-o acumulare de detalii realiste, atmosfera de nelinistita asteptare, ce a manat spre centrul capitalei toata suflarea, la vestea lansata de presa si repetata din gura in gura: Vin rusii!" in aceasta invalmaseala, se intalnesc intamplator Mihai Comanesteanu si Nicolae Milescu, tineri boieri, fosti colegi de scoala, care nu se mai vazusera de zece ani. Zamfirescu face din ei protagonistii romanului, participanti activi la Razboiul pentru Independenta, in care isi vor gasi moartea eroica. Nelinistea se strecoara si in familii, prilej pentru autor de a ne prezenta si celelalte personaje. Unele, ca Sasa, Matei, celelalte surori ale lui Mihai, casatorite cu militari, sau baciul Micu ne sunt cunoscute din romanele anterioare. Altele reprezinta aparitii noi: Natalia Canta, amanta lui Mihai, pe cale de a fi parasita din motive de onoare, Elena Milescu si sora ei, tanara si fermecatoarea Anna Villara, ce va aduce o noua dragoste in viata sovaitorului Mihai. Cum in acest roman accentul se muta de pe aspectele mondene si, in parte, chiar sentimentale pe cel militar, iar subiectul, ca in toata opera romanesca a lui Zamfirescu, este lipsit de amploare si bogatie, autorul va retine in centrul actiunii doar cuplurile Milescu-Elena si Mihai-Anna, adaugandu-Ie unele personaje atestate istoric, in special maiorul Sontu, cunoscut erou al Razboiului de Independenta. Imaginea razboiului se construieste din scene fictive sau reale, selectate pentru valoarea lor de semnificare, dar si pentru posibilitatea de a impleti in ele destinul eroilor si a releva reactiile individuale si colective. Sub aceeasi ploaie necrutatoare are loc plecarea trupelor din garile bucurestene spre Giurgiu, cu despartirea de cei dragi si stangacia soldatilor nedeprinsi in incarcarea tehnicii de lupta. O alta scena memorabila este incursiunea nocturna, cam gratuita, peste Dunare, condusa de maiorul Sontu, in care cei doi eroi principali si soldatii cunosc botezul focului.

In plin mars, privindu-si ostasii, acesta cheama in ajutor umbra lui Decebal: O, Decebal, scoala, rastoarna-ti mormantul, / Si umple tot golul din munti pan'la cer". Unele documente autentice, mai ales ordine de zi ale comandantilor, inserate curajos de romancier in tesatura operei, contin si fraze vibrand de patriotism - drapelul sub care luptati este in mijlocul vostru insasi imaginea patriei"-, dar si prozaice si totusi emotionante amanunte tinand de pregatirea atacului Grivitei, cuprinse in Ordinul de zi al Generalului Cemat din 29 august 1877 (eliminat din editiile antume la cererea lui Maiorescu, ce nu aprecia valoarea sa expresiva), in roman, momentul culminant al razboiului este reprezentat de pregatirea si desfasurarea eroicului, dar tragicului asalt de la Grivita, din 30 august. Relatarea ia aproape aspectul unui jurnal de front, realizat mai ales din perspectiva lui Mihai Comanesteanu. Scriitorul reuseste sa recreeze atmosfera tensionata de infiorata asteptare din noaptea ce precede atacul. Nelipsita ploaie acompaniaza si potenteaza starile eroilor, plangand parca anticipat moartea celor mai multi dintre ei. Autorul schiteaza cu maiestrie cateva reactii individuale, de la soldati la ofiteri. Un tanar soldat, obsedat, ca majoritatea, de posibilitatea mortii apropiate, vorbeste tot timpul de necazurile lasate acasa. Altul, mai matur, este, dimpotriva, tacut si meditativ. Mihai traieste si el o noapte de insomnie, cand agitat, cand cuprins de reverie, intr-o dezordine a gandurilor ce merg de la recapitularea autocritica a vietii sale de pana atunci, la dragostea pentru Arma, si de la reflectii asupra notiunilor de datorie si de tara, la reprezentarea lor concreta, simpla, ca atasament si obligatie fata de tinutul natal al Vrancei. In aceasta stare este vizitat de comandantul regimentului, maiorul Sontu, care-i incredinteaza un mic pachet pentru sora sa, avand presimtirea sigura a mortii sale de a doua zi, pe care o dezvaluie in cuvinte emotionante, dar veridice: Sa-ti spui, frate Comanestene: parca nu stiu cum, am presimtirea cea mai luminoasa a mortii mele de maine. iti pare ciudat, nu-i asa? fiindca e nenatural sa presimti ceea ce nu doresti. Dar tocmai in asta si sta explicarea sigurantei cu care iti vorbesc, in dorinta ce am avut-o pururea de a muri pe campul de bataie. Acum, cand sunt asa de aproape de ziua de maine, poate ca fiinta mea pamanteasca ma manjeste cu pofta de a mai trai. insa, din fericire, am o streaje in mine: judecata. Trebuie sa moara cineva pentru tara asta!". Militar de cariera, ca si Valter Maracineanu, prezent doar episodic, Sontu reprezinta varianta eroismului de vocatie, constient asumat. In sfarsit, Milescu, personaj pitoresc si artist, aparent superficial pana la neseriozitate, isi revarsa nelinistea in muzica, iar apoi adoarme linistit, hotarat sa-si faca a doua zi datoria. intr-un capitol condensat este descris atacul. Mai intai, trecerea in revista a trupelor de catre Voda, pe care autorul vrea sa-l prezinte maret, dar fara a-i scapa observatia ca acesta isi sacrifica fiii" constient, din ratiuni politice. Apoi, lunga asteptare de catre trupa a ordinului de atac. In sfarsit, atacul propriu-zis, in care hotararea si priceperea comandantilor si a soldatilor, eroismul lor se dovedesc zadarnice, acestia cazand unul dupa altul sub focul inamic, datorita unei erori grosolane de informare si cartografiere, atribuita aliatilor rusi. Romanul se incheie cu moartea lui Mihai Comanesteanu, grav ranit in aceasta lupta si adus apoi in tara. inconjurat de toate eroinele romanului, surori, iubite, prietene, el lasa un testament sever, reprezentand una din ideile fundamentale ale cartii: Sa va regenerati prin lacrimi, cum ne-am regenerat noi prin sange". Baciului Micu i se rezerva rolul de a-i inchide ochii. Prezenta in prim-plan a razboiului si a barbatilor care l-au purtat nu exclude elementele de roman sentimental caracteristic scrierilor anterioare, Zamfirescu realizand o alternanta si o impletire a celor doua linii tematice. Suntem surprinsi, de pilda, sa-l vedem pe patul de moarte, dezgustat de uratenia fizica si ceea ce i se pare lui micimea morala a unui alt ranit, in loc de a-l compatimi ca pe un tovaras de suferinta. Prin tematica specifica, prin promovarea patriotismului lipsit de ostentatie, prin capacitatea de a inchega, din episoade fragmentare, o imagine veridica a Razboiului de Independenta, prin patrunderea psihologica si frumusetea unor notatii de natura, in sfarsit, prin acuratetea stilistica, In razboi se impune ca unul dintre romanele viabile ale sfarsitului de secol 19 si totodata ca o piesa de baza in ciclul Comanestenilor. La aparitie, autorul il considera apogeul creatiei sale. Judecata posteritatii, ceva mai exigenta, a rezervat acest loc Vietii la tara. Minunat n razboi este faptul c fiecare ef de ucigai i binecuvnteaz steagurile i l invoc solemn pe Dumnezeu nainte de a-i nimici dumanul.(Voltaire)Razboiul, inseamna in general pierderea multor vieti. Multe filme au abordat aceasta tema, a razboiului , filme precum: Pentru patrie, Nemuritorii. Fie ca vorbim de Razboiul de Independenta , fie despre Primul si al doilea Razboi Mondial, toate au avut efecte negative asupra omenirii.