Facultatea de Științe Economice și Administrarea Afacerilor

POLITICI FINANCIARE PUBLICE

CURS MASTERConf. univ. dr. Gheorghița Dincă

POLITICA SI MECANISMUL  FINANCIAR

MECANISMUL FINANCIARComponentele mecanismului financiar sunt:

• Sistemul financiar;• Pârghiile financiare utilizate de stat pentru influenţarea activităţii economice;

• Metodele administrative de conducere folosite în domeniul finanţelor publice;

• Cadrul instituţional;• Cadrul juridic.

1. Sistemul financiar – cuprinde mai multe categorii derelaţii financiare care se individualizează în funcţie departicipanţii la procesul de repartizare a resurselorbăneşti, de locul de constituire şi destinaţia fondurilordar şi de metodele folosite pentru crearea şirepartizarea fondurilor.

Sistemul financiar, privit ca relaţii economice, esteformat din:

• sistemul financiar public (BS, BASS, BL, BFS, bugeteleinstituţiilor publice autonome, bugetul trezorerieistatului, bugetele fondurilor externe rambursabile şinerambursabile, creditul public)

• sistemul financiar privat (creditul bancar, asigurările debunuri, persoane şi răspundere civilă, finanţeleîntreprinderilor).

2. Pârghiile economico‐financiare• Reprezintă instrumente cu ajutorul cărora statulacţionează pentru stimularea interesului economic alunei colectivităţi determinate sau al membriloracesteia, luaţi în mod individual, pentru realizareaunui anumit obiectiv.

Caracteristicile pârghiilor economico‐financiare sunt:sunt concepute să acţioneze în mod automat laproducerea evenimentelor economice sau la punerealor în funcţiune de către organele publicemetodele de prelevare şi cele de plată acţionează capârghii numai în măsura în care asigură, concomitent,pe lângă îndeplinirea funcţiei de repartiţie, şiinfluenţarea pozitivă a altor laturi ale activităţiieconomice

cu ajutorul lor, statul poate interveni îneconomie sub multiple forme: reglareavolumului producţiei şi a masei monetare,stimularea acordării de credite, reducereaconsumului la anumite mărfuri consideratedăunătoare sănătăţii, etc.,alegerea unei pârghii economice depinde de:

–politica urmărită de guvern în domeniuleconomic, comercial, social, etc.,

– faza ciclului economic.

3. Metodele administrative de conducere constau în: întocmirea de prognoze, programe economice şi

planuri financiare pentru a şti în ce direcţii, în ceritm, cu ce eforturi şi cu ce rezultate se dezvoltăeconomia; ţinerea evidenţei contabile de către agenţii

economici şi întocmirea de bilanţuri contabile,conturi de profit şi pierdere, bugete de venituri şicheltuieli după normele stabilite de autorităţilespecializate;exercitarea controlului financiar de către organe

specializate asupra modului de conservare şigestionare a mijloacelor materiale şi băneşti alestatului;

stabilirea de către stat de preţuri şi tarife pentruanumite bunuri şi servicii;reglementarea de către stat a modului de acordare de

împrumuturi din fondurile publice;reglementarea regimului valutar;supravegherea derulării exportului şi importului;sancţionarea speculei ilicite, a evaziunii fiscale şi a

altor abateri de la prevederile legale.

4. Cadrul instituţionalCadrul instituţional este format din organe cu atribuţii şi

răspunderi în domeniul finanţelor publice, respectiv:• organe democratic alese (Parlamentul, Consiliile

judeţene şi locale, etc.)• organe ale administraţiei de stat centrale şi locale

(Guvern, ministere, prefecturi, etc.)• organe specializate ale statului în domeniul financiar

(Ministerul Finanţelor Publice, Administraţii financiarepublice, etc.)

5. Cadrul juridic• este format din ansamblul actelor normative care

reglementează domeniul financiar, atât în faza derepartiţie, cât şi în cea de prelevare.

POLITICA FINANCIARĂ

Politica economică constituie ansamblul deciziiloradoptate de către autorităţile publice în vedereaorientării activităţii economice într‐un sensconsiderat rezonabil pe teritoriul naţional.

• Ea reprezintă ansamblul alegerilor economice aleautorităţilor publice, similar alegerilor economiceale consumatorului, producătorului, investitorului,etc.

Sistematizarea instrumentelor de intervenţie astatului în economie, în funcţie de instituţiile ce lepromovează şi din punct de vedere al obiectivelorce pot fi atinse, a condus la separarea a patrucategorii de politici, componente ale politiciieconomice:

• Politica financiară;• Politica monetară;• Politica veniturilor;• Politici specifice.

Principalele politici utilizate sunt primele două care prezintă următoarele deosebiri:

Politica financiară

• Este simetrică ‐ Cu eficienţă încombaterea inflaţiei şi înstimularea creşterii economice;

• Specifică şi sectorială – poate filocalizată pe mai multe domenii;

• Impact rapid şi puternic focalizat;• Poate fi schimbată greu.

Politica monetară

• asimetrică ‐ cu eficienţă încombaterea inflaţiei şieficienţă mică în stimulareacreşterii economice;

• generală ‐ afecteazăîntreaga societate;

• impact întârziat şi difuz;• poate fi schimbată rapid.

• O coordonare eficientă a politicilor monetare şifiscale trebuie să ţină seama de necesitatea uneipolitici sustenabile din punct de vedere economic.

• Stabilizarea aşteptărilor agenţilor economici prinpolitica monetară poate avea un real succes numaidacă finanţele publice nu vor avea un roldestabilizator; de asemenea cu cât politica monetarăeste mai puţin credibilă, cu atât este mai marepovara politicii fiscale.

•

• Conceptul integrării europene se axează pecoordonarea “marilor orientări de politicieconomice” care se bazează pe un proces desupraveghere regulată a situaţiei economice şi apoliticilor economice din fiecare din statele membre.

• Esenţa Pactului de Stabilitate de la Maastrichtconstă, de fapt, în sancţiunile aplicate.

• Pactul prevede sancţiuni aplicate în mod automatstatelor membre ce au un deficit excesiv ‐ atuncicând deficitul bugetar depăşeşte 3% din PIB,exceptându‐se situaţiile în care se înregistreazărecesiuni puternice (o descreştere a PIB‐ului cu maimult de 2% semnifică situaţie de recesiune).

• Prin Pactul de Stabilitate se încearcă prevenireaadoptării unei politici fiscale relaxate,necorespunzătoare, în una sau mai multe ţărimembre. Interacţiunea dintre politicile monetare şifiscale se reflectă în constrângerile de la nivelulbugetului statelor membre, prin diferite canale detransmisie.

• În acest sistem apar trei jucători cu următoarele atribuţii:

• Banca Centrală Europeană (ECB) stabileşte politica monetară impunând nivelul maxim al inflaţiei;

• Autoritatea fiscală (FA) determină politica fiscală, prin alegerea nivelului deficitului;

• Sectorul privat (P) decide jocul prin aşteptările inflaţioniste.

Acţiunile sunt întreprinse în mod simultan.

• Politica financiară reprezintă totalitatea metodelor şi amijloacelor concrete privind procurarea şi dirijarearesurselor financiare, precum şi instrumentele,instituţiile şi reglementările financiare utilizate de statpentru influenţarea proceselor şi a relaţiilor socialeîntr‐o etapă determinată.

Caracteristicile politicii financiare:• Este o componentă a politicii generale a statului;• Influenţează şi celelalte faze ale reproducţiei financiare;• Trebuie să aibă o anumită strategie şi o anumită tactică;• Are un caracter dinamic;• Diferă de la o ţară la alta, în funcţie de potenţialuleconomic, gradul de dezvoltare, tipul de conducere aeconomiei, etc.

Domeniile în care se manifestă sunt:cheltuielile publiceresursele financiare publiceasigurările socialeasigurările de bunuri, persoane, răspundere civilăcreditul bancar.Politica financiară în domeniul cheltuielilor publice are

următoarele obiective:• dimensionarea cheltuielilor publice (problemă de ordin

politic);• stabilirea destinaţiei cheltuielilor publice pentru

realizarea obiectivelor:economice, sociale, etc.;• realizarea cheltuielilor publice în condiţii de eficienţă;• atingerea scopurilor propuse prin efectuarea

cheltuielilor publice.

Politica financiară în domeniul resurselor financiarepublice trebuie să urmărească coordonatele:

1. volumul resurselor financiare:• este influenţat de mărimea PIB, rata fiscalităţii,starea economiei, nivelul cheltuielilor

• stabilirea volumului resurselor financiare este oproblemă de ordin economic.

2. provenienţa resurselor financiare:• resurse interne• resurse externe.

3. metodele de prelevare utilizate, caz în care se punprobleme privind:

• numărul canalelor de prelevare;• felul metodelor de prelevare (impozite şi taxe

stabilite individual; impozite şi stabilite la vânzareamărfurilor, etc.).

4. utilizarea impozitelor şi taxelor ca pârghiieconomico-financiare;

5. modalităţile de prelevare a veniturilor de la sectorulpublic;

6. necesitatea tinderii către echilibrul financiar;7. analiza oportunităţii apelării la împrumuturi.