Grafologia – știință sau pseudoștiință

Mihnevici Mădălina Eugenia ElenaStudent anul 2, IF, Facultatea de Psihologie

Universitatea Ecologică din BucureștiMetodologia cercetării

Pornind de la o frază dintr-un curs care punea pe picior de egalitate cartomanția, clarviziunea, chiromanția și grafologia, am hotărât să fac câteva săpături pentru a găsi explicații științifice pro și contra grafologiei. Ținând cont de faptul că înclin să cred că grafologia dezvăluie , limitativ e adevărat, dar totuși dezvăluie o parte din trăsăturile noastre de personalitate și de limitarea eseului la 2-3 pagini, am păstrat doar o parte din informații, cele care îmi susțin convingerea actuală urmând eventual să dezvolt subiectul într-un referat.

Grafologia este o știință foarte veche. Originile ei se pierd în analele istoriei. De exemplu, în China este cunoscută din secolul al IV-lea î.e.n. În Japonia, tehnica grafologică este utilizată din vremuri imemoriale. In Roma antică Nero, încerca, singur sau cu ajutorul colaboratorilor, să descopere în grafia celor din jurul său pe cei care îi erau fideli sau nu.

Există încă îndoieli asupra bazelor științifice și a rezultatelor practice ale grafologiei. De obicei, continuă să o asocieze cu pseudoștiințele, cu științele oculte, cu ghicitul sau chiromanția. Trebuie afirmat că nu există ocult sau ezoteric în grafologie. Ea nu ghicește viitorul. De fapt, nu pretinde să ghicească nimic, așa cum nici medicul nu face acest lucru în ceea ce privește organismul uman: el îl studiază și încearcă să vadă ce se întâmplă cu acesta.

Grafologia a luat naștere intuitiv, dezvoltându-se prin logică până când ipotezele sale au fost demonstrate experimental. Din vechime s-au făcut tot felul de observații cu privire la scrisul oamenilor constatându-se de exemplu că persoanele hotărâte apun ��punctul pe Ia , că o fire emotive are un scris inegal, săltăre�� ț pe când unul stăpân pe sine scrie ponderat, stăpânind mișcările instrumentului de scris, o natură senzuală are un scris îmbâcsit de cerneală pe când o natură imaterială scrie delicat, subțirel, un zgârcit înghesuie literele, apropie cuvintele și utilizează toată hârtia de la o margine la alt ape când risipitorul scrie puține cuvinte pe rând, lăsând margini mari albe la dreapta și la stânga paginii, că o persoană cu o imaginație aprinsă neglijează semnele de punctuație, că un intellectual suprimă buclele lui h, b, g etc. reducând traseul în vederea obținerii unui spor de iuțeală și așa mai departe. Cu alte cuvinte, scrisul este un aparat extrem de sensibil de înregistrare a inteligenței, sensibilității și voinței.

Aceste observări, experimentate și clasificate au dat naștere grafologiei, bazele ei fiind puse după precursori ca C.Baldo (1662), R.Hockuart (1816) și G.Lavater (1820) de către preotul arheolog și romancier francez Michon în 1872, fiind însă îndrumată pe o cale științifică și experimentală în urma lucrărilor lui Crepieux-Jamin în Franța și ale prodesorului Dr.W.Preyer în Germania (1895). Crepieux-Jamin, în Bazele fundamentale ale grafologiei și expertizei grafologice, pentru a dovedi infinitatea posibilităților de scriere, pornind de la idea sugerată de

1

studierea unui lacăt secret compus din 4 suluri cu câte 25 de litere care combinate 4 câte 4 puteau da 390623 combinații de litere înainte de a găsi cuvântul cheie care să poată deschide lacătul, a aplicat principiul asupra literelor alfabetului. El a demonstrat că, admițând doar 100 varietăți de fiecare literă (ceea ce este derizoriu de redus) numărul aranjamentelor ar da 1 urmat de 124 zerouri, și dacă acordăm fiecărei cifre sau litere numai un număr egal de varietăți câte le-am atribuit cifrei 1, același calcul ar da 1 urmat de 1700 de zerouri.

Cu alte cuvinte, nu e deci nici o șansă de a întâlni vreodată un scris absolut identic altuia, dat fiind că putințele de variație a scrisurilor sunt infinite, chiar calculându-le la cifre fundamentale, conchide Crepieux-Jamin.

Scrisul de mână este un obicei (arc reflex) inconștient.Acest obicei s-a format, în cele mai multe cazuri, în jurul anilor 6-8 ai vieții, în primele clase din ciclul primar, atunci când am învățat literele și cifrele, când am învățat să scriem. Dacă ar fi să ne aducem aminte de acele momente când am învățat să scriem, ne reamintim că trebuia să ne gândim la cum anume trebuie să facem o literă sau altă. De fapt, mai întâi am exersat desenând simple bastonașe și linii. Abia apoi am început să formăm litere și cifre cu acestea. Acest proces a fost unul conștient. Că adulți nu mai ne gândim cum anume trebuie să facem literele, pur și simplu scriem cursiv, totul petrecându-se în inconștient - spunem că scrisul a devenit obicei, un arc reflex, ‘un program automat’ pe care îl ‘rulăm’.

În cazul scrisului de mână se întâmplă un lucru foarte interesant. Pe măsură ce facem literele în mod conștient, ușor-ușor inconștientul preia această sarcină de a "desena" pe hârtie acele simboluri Astfel, în acest moment noi, în mod conștient, nu trebuie decât să ne gândim la sensul cuvintelor și mintea inconștientă trimite imediat impulsuri electrice foarte fine către mână și degetele noastre"spunându-le" exact cum să facă simbolurile învățate care denotă sensul a ceea ce gândim conștient. Astfel, acum scriem fără intervenție conștientă.

Astfel, scrisul de mână este doar expresia unor mișcări musculare deosebit de complexe și fine în același timp . La fel cum putem "citi" un om după postură, gestică, mimică și alte "indicii", la fel putem "citi" personalitatea unui om analizând scrisul său. Cu puțin ajutor, acum putem citi multe trăsături de personalitate din scris - de la stări emoționale simple precum fericire sau tristețe,la lucruri intime precum sensibilitate sau frustrare sexuală

Au fost și sunt aduse multe critici grafologiei determinând astfel necesitatea experimentelor; iată câteva dintre critici și răspunsul la ele cu mențiunea că aș fi preferat să găsesc studii nu mai vechi de 5 ani referitoare la grafologie.

1. Grafologia nu poate fi adevărată pentru că scrisul omului se schimbă după dispoziție; unii oameni au chiar câte 2-3 feluri de a scrie

Această critică constituie de fapt un argument în favoarea grafologiei dovedind cât de fin este aparatul de înregistrare al gestului de vreme ce înregistrează nu numai dominanta grafica dar și variațiile datorate bolii, temperamentului etc. Scrisul unor oameni se diferențiază de la un manuscris la altul, fiind o dovadă de versatilitate; oamenii constanți scriu însă la fel și după ani de zile (exemplu scrisul lui Alexandru Marghiloman la 34 de ani și scrisul lui din anul morții, 1925).

2. Scrisul nu depinde de caracter ci de construcția și funcționalitatea mâinii

2

S-a demonstrat însă că persoane mutilate care au fost nevoite să scrie cu mâna stângă, cu piciorul sau ținând instrumentul de scris cu dinții, după un timp de exercițiu au un scris similar din punct de vedere grafic cu cel din vremea când individul putea folosi mâna dreaptă. De exemplu, scrisul cu mâna stângă a Lt.Col.Ghe.Brăescu are aceleași caracteristici ca și cel dinainte de războiul în care și-a pierdut mâna dreaptă. Singura deosebire e că literele sunt răsturnate spre stânga, cum scriu de obicei stângacii.

3. Dacă grafologia este adevărată, atunci hipnotizând pe cineva și sugerându-i că întrupează diferite personaje, scrisul va trebui să fie alterat după fiecare sugestie.

Experimentul a fost făcut pentru prima dată de către doctorii Ferrari, Hericourt și Ch. Richel, savanți menbrii ai Societății de Psihologie Fiziologică din Paris. I-a fost sugerat unui tânăr student la medicină, necunoscător al teoriilor grafologice, că este un țăran șiret, apoi Harpagon și apoi că este un bătrân fiind pus să scrie sub impresia fiecărei dintre cele două sugestii. În timpul în care mimica lui se armoniza cu personajul sugerat, scrisul urma paralel personajul, dovedind un aspect deosebit de fiecare dată. Acestea au fost primele încercări de grafologie experimentală care au determinat dispariția ideii de ocultism atunci când se face referire la grafologie. Din acel moment observațiile s-au înmulțit, mai ales cele făcute asupra scrisului bolnavilor, cu rezultate atât de neașteptat de realistice încât astăzi diagnosticul multor maladii nervoase, de cord etc. se poate stabili pe baza scrisului. Au fost emise de-a lungul anilor diverse teorii grafologice, clasificări, determinarea unui coeficient de valoare a diferitelor tipuri de scris și o metodologie de lucru.

Prof. C.Rădulescu-Motru care în 1898 critica dur la un seminar de psihologie o lucrare a unui elev al său intitulată ‘Sensibilitatea, inteligența și voința determinate prin scris’ arătându-se sceptic asupra concluziilor grafologice la care ajunsese elevul, a admis însă în lucrarea ‘Curs de Psihologie’ (p.247-250) temeinicia grafologiei spunând: ‘Progresele din urmă ne îndreptățesc să așteptăm că ea va ajunge și la identificarea stărilor sufletești din care pornește scrisul. Starea de tristețe și starea de bucurie au expresiuni scriptice deosebite. Egoismul, ambiția, neliniștea, încordarea etc., cum boala și sănătatea de asemeni. Toate diferențierile eului determină diferențieri grafice si nu este deloc imposibil ca din acestea din urmă să putem identifica pe cele dintâi. În multe țări, grafologia se practică în mod curent. In Germania, grafologii reprezintă cel mai important grup de specialiști din domeniul psihologiei. In universitățile din Hamburg, Kiel, Berlin, Mainz, Hidelberg și Koln se predau cursuri de grafologie. Franța, se află în avangarda cercetării grafologice. Ministerul de Interne a acordat Societății de Grafologie, model de seriozitate științifică, privilegiul de a fi desemnată oficial, printr-un decret, Centru Cultural de Utilitate Publică. Se remarcă și Centrul Național de Cercetare Științifică, care are o secție destinată exclusiv grafologiei. În Elveția, a luat ființă, în 1928, cu sprijinul Universității, Societatea de Grafologie de la Neuchâtel. În S.U.A., funcționează Societatea Americană de Grafologie din New York și Societatea Internațională de Analiză Grafologica iar conform registrelor profesionale, aici există 40.000 de grafologi.

3

În Spania, grafologia a fost importată din Franța de Maltilde Ras. Prima școală de grafologie (a lui Augusto Vels) a inceput sa funcționeze in 1943. Grafologia este predata la Universitatea din Barcelona și la Școala de Medicina din Madrid. În România a luat ființă în anul 2004 Asociația Grafologică cu sediul la Târgul Mureș cu scopul promovării și cercetării în domeniul grafologiei în vederea respectării cu strictețe a prevederilor legale referitoare la ocupația de grafolog (profesia a fost introdusă în anul 2009 în Clasificarea Ocupațiilor din România la nr.264308 ca activitate intelectuală și stiintifica). Bineînțeles că nu trebuie să uităm că și grafologia are limitele ei; ea poate da orientări asupra dinamicii individualității și a omului social, a risticii somatice dar scrisul nu este în mod necesar reflexul întregii personalități deoarece nu toți subiecții exteriorizează totul în gesturile lor.

Bibliografie

A.Athanasiu, 1996, Tratat de grafologie.Cunoașterea personalității prin scris, Ed.Humanitas, București Actul Constitutiv al Asociației Grafologice din România, 2004, Târgu-Mureș C.Rădulescu-Motru, 1923, Curs de Psihologie, București H.Stahl, 1930, Grafologia și expertizele în scrieri, Ed.Cartea Românească, București Dr.St.Minovici, 1907, Grafologia judiciară, București

AB IMO PECTORE

4