Tema și viziunea despre lume

- Povestea lui Harap-Alb -

Ion Creangǎ este unul dintre autorii reprezentativi ai tezaurului românesc, contribuind cu peste o sutǎ de creații diferite la ȋmbogǎțirea acestuia. Nǎscut ȋn 1837, se afirmǎ ȋn lumea scriitorilor ȋncǎ din tinerețe, apogeul operei sale fiind romanul autobiografic "Amintiri din copilǎrie". Prin scrierile sale, Ion Creangă se înscrie în realismul ţărănesc, deoarece remarcabilul povestitor s-a inspirat din inepuizabila comoară a literaturii populare.

  Scriitorul este recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor și povestirilor sale, printre care se evidențiazǎ "Povestea lui Harap-Alb", ca o sintezǎ a viziunii autorului asupra lumii. Astfel, fǎrǎ ȋndoialǎ o capodoperǎ, creația menționatǎ anterior este cea mai reprezentativǎ a lui Ion Creangǎ, cumulând majoritatea temelor, motivelor, modalitǎților narative specifice.

Basmul este o specie epică, în proză, cu personaje simbolice, cu acţiune fabuloasă, supusă unor convenţii, unor stereotipii care înfaţişează parcurgerea drumului maturizării de către erou. Conflictul exterior dintre bine şi rău se încheie prin victoria forţelor benefice. Personajele îndeplinesc, prin raportare la erou, o serie de funcţii: antagonistul - Spânul, ajutoarele - calul năzdrăvan, Sfânta Duminică, cei cinci tovarăşi, alǎturi de donatori - albinele, furnicile. Ele sunt individualizate, mai ales, prin fapte şi limbaj.

Tema principalǎ este lupta dintre bine și rǎu, aceasta fiind ilustratǎ prin motive specifice, precum superioritatea mezinului și drumul inițiatic al acestuia. Ȋmbinate, evidențiazǎ dificultatea cǎlǎtoriei pe care o parcurge protagonistul ȋn vederea maturizǎrii și individualizǎrii sale ca persoanǎ capabilǎ sǎ ducǎ pe umerii sǎi responsabilitatea unei ȋntregi ȋmpǎrǎții.

Titlul este unul sugestiv, anticipând subiectul creației, și anume povestea lui Harap-Alb, personaj eponim ce parcurge o cǎlǎtorie care are rolul de a-l maturiza.

Perspectiva narativǎ este obiectivǎ, dar cuprinde și elemente de subiectivitate. Naratiunea la persoana a III-a este realizatǎ de un narator omniscient, dar nu și obiectiv, ȋntrucât intervine adesea prin comentarii sau reflexii (”Eu sunt dator să spun povestea şi vă rog

să ascultaţi”). Modurile de expunere sunt variate. Spre deosebire de basmul popular unde predominǎ narațiunea, basmul cult presupune ȋmbinarea povestirii cu dialogul și descrierea. Narațiunea este dramatizatǎ prin dialog, are un ritm alert, realizat prin reducerea utilizǎrii descrierii. Dialogul are o dublǎ funcție, susținând evoluția acțiunii și caracterizând personajele.

Incipitul basmului constă în formula iniţială (”Amu cică era odată…”), prin care se stabilesc relaţiile temporale şi spaţiale: verbul la imperfect “era” şi adverbul “odată” plasează acţiunea în atemporalitate, iar reperele spaţiale sugerează dificultatea aventurii eroului, care trebuie să ajungă de la un capăt la altul al lumii (de la imaturitate la maturitate, în plan simbolic).

Se remarcǎ, de asemenea și alte structuri clişeice, specifice. Astfel, formula finală („Şi a ţinut veselia ani întregi, şi acum mai ţine încă ...”) marchează ieşirea din fabulos, ȋn timp ce formula medianǎ („Şi merg ei o zi, şi merg două, şi merg patruzeci şi nouă”, „şi mai merge el cât mai merge”) realizează trecerea de la o secvenţă narativă la alta şi întreţin suspansul cititorului. Sunt prezente şi numerele magice: 3, 12, 24, semne ale totalităţii.

Parcurgerea drumului maturizării de către erou presupune un lanţ de acţiuni: o situaţie iniţială de echilibru (expoziţiunea), un eveniment care dereglează echilibrul (intriga), apariţia donatorilor şi a ajutoarelor, trecerea probelor, refacerea echilibrului şi răsplata eroului (deznodământul).

Personajul principal al operei este Harap-Alb, un tânǎr imatur, mezinul unui crai. Ȋn scrierile lui Ion Creangǎ, acesta constituie cea mai importantǎ inovație la nivelul personajelor, ieșind din tiparul protagonistului tipic unui basm. Autorul ȋl prezintǎ pe Harap-Alb ȋntr-o manierǎ realistǎ, dispǎrând cea idealizatoare. Astfel, tânǎrul este lipsit de puteri supranaturale, având, ȋnsǎ, atât calitǎți cât și defecte, evidențiate ȋn aceeași mǎsurǎ. Chiar și numele atribuit bǎiatului este antagonic, "harap" ȋnsemnând sclav, ȋn timp ce adjectivul "alb" semnificǎ puritatea, nobilimea. Personajul antagonic tânǎrului este Spanul, "un rǎu necesar" ȋn metamorfoza lui Harap-Alb. Bǎrbatul este prezentat ȋncǎ de la ȋnceput ca fiind o forțǎ a rǎului, probele la care ȋl supune pe bǎiat constituind cea mai grǎitoare dovadǎ a vicleniei sale. Fǎrǎ intervenția acestuia, ȋnsǎ, tânǎrul nu ar fi trecut prin toate etapele maturizǎrii sale, nefiind vrednic de o responsabilitate atât de mare precum cea de ȋmpǎrat.

Accentul se pune asupra drumului inițiatic parcurs de protagonist, ȋn urma cǎruia devine apt de a conduce ȋmpǎrǎția unchiului sǎu. Ȋncǎ din momentul ȋn care trece de proba tatǎlui sǎu, protagonistul ȋși dovedește potențialul, lucru care ȋl ajutǎ pe tot parcursul cǎlǎtoriei sale. Podul peste care trece la ȋnceputul drumului sǎu simbolizeazǎ puntea dintre universul copilǎriei și spațiul necunoscut, al maturizǎrii. Aceastǎ etapǎ este urmatǎ de rǎtǎcirea ȋn pǎdurea-labirint, care semnificǎ moartea, mai exact, un loc al morții, al regenerǎrii. Cum are nevoie de un iniţiator, cele trei apariţii ale Spânului îl determină să încalce sfatul părintesc, acțiune ce ȋi provoacǎ protagonistului greutǎți mai mari decât cele ȋntâmpinate pânǎ ȋn acest moment. Astfel, odatǎ ce Spânul ȋl blocheazǎ ȋn fântâna ce reprezintǎ un spațiu al renașterii, tânǎrul capǎtǎ un alt statut, de slugǎ, involuând. Totodatǎ, ȋnsǎ, primește și o identitate ("Harap-alb"), fiind marcatǎ ȋn acest fel ȋncheierea unei etape a maturizǎrii bǎiatului. Din momentul ȋn care ajunge la curtea lui Verde-Ȋmpǎrat, probele la care Spânul ȋl supune pe Harap-Alb se multiplicǎ, direct proporțional cu ajutoarele de nǎdejde pe care protagonistul le capǎtǎ la fiecare provocare pe care o primește bǎiatul. Printre acestea se numǎrǎ calul tânǎrului, care ȋl ajutǎ pe acesta de fiecare datǎ când are ocazia. Se transformǎ ȋn cel mai bun prieten al lui Harap-Alb, un real sprijin și sfǎtuitor pentru tânǎrul lipsit de experiențǎ. Potențeazǎ alǎturi de Sfânta Duminicǎ aptitudinile deprinse și contribuie la dezvoltarea protagonistului.

La aceștia se adaugǎ cei cinci nǎzdrǎvani, acestea fiind personaje care se ȋnscriu prin simbolistica lor, ȋn universul uman. Trǎsǎturile lor reprezentative sunt hiperbolizate pânǎ la limita absurdului, pânǎ când capǎtǎ dimensiuni fantastice. Astfel, cele cinci aparențe bizare reprezintǎ întruchipǎri ale forțelor cosmice: gerul (Gerilǎ), foamea (Flămânzilǎ), setea (Setilǎ), Ochilǎ este ciclopul din epopeea homericǎ, iar Pǎsǎri-Lǎți-Lungilǎ este un sǎgetǎtor coborât pe Pǎmânt. Se remarcǎ și importanța albinelor și a

furnicilor care au rol de donatori, de creaturi ce ȋl ajutǎ pe protagonist sǎ treacǎ de probele la care ȋl supune Spânul, spre maturizarea sa.

Drumul inițiatic al lui Harap-Alb se ȋncheie cu o moarte fizicǎ provocatǎ de Spân, aceasta fiind reversibilǎ, datoritǎ fetei Ȋmpǎratului Roșu. Astfel, renașterea simbolicǎ a protagonistului marcheazǎ sfârșitul maturizǎrii acestuia, bǎiatul devenit bǎrbat fiind capabil, ȋn acest moment, sǎ ȋși intemeieze o familie și sǎ ducǎ singur greutǎțile conducerii unui regat ȋntreg.

Personajele se individualizează prin limbajul care cuprinde expresii populare, regionalisme fonetice sau lexicale, ziceri tipice, proverbe. Registrele stilistice popular, oral şi regional conferă originalitate limbajului şi diferă de stilul naratorului popular: „Creangă restituie povestirea funcţiunei ei estetice primitive, care este de a se adresa nu unor cititori, ci unui auditor”.

Plăcerea zicerii, jovialitatea se reflectă în mijloacele lingvistice de realizare a  umorului – exprimarea mucalită („să trăiască trei zile cu cea alaltăieri”), diminutive cu valoare augumentativă („băuturică, buzişoare”), expresii („dă-i cu cinstea să peară ruşinea”), caracterizări pitoreşti (portretul lui Ochilă, Gerilă).

Ȋn opinia mea, "Povestea lui Harap-Alb" este o sintezǎ a spiritualitǎții românești, cumulând o ȋntreagǎ suitǎ de tipologii umane specifice realitǎții țǎrǎnești a secolului al XIX-lea prin personajele complexe și situațiile pe care le ilustreazǎ.

Ȋn primul rând, Harap-Alb poate fi considerat prototipul omului simplu, care trebuie sǎ parcurgǎ anumite etape esențiale ȋn vederea maturizǎrii și individualizǎrii sale. Astfel, cu toate cǎ este protagonistul unui basm cult, acesta nu are puteri supranaturale, pǎstrând sfera umanului, pe care o reprezintǎ. Acest lucru evidențiazǎ originalitatea manierei ȋn care Creangǎ a reprodus realitatea prin viziunea sa distinctivǎ. Un exemplu ȋn acest sens este constituit de numeroasele trǎsǎturi ale protagonistului, atât calitǎți (curajul, bunǎtatea, milostenia), cât și defecte (naivitatea), acestea relevând echilibrul protagonistului, ca persoanǎ obișnuitǎ, lipsitǎ de puteri fantastice.

Ȋn al doilea rând, creația se remarcǎ și prin modul ȋn care ilustreazǎ relațiile interumane și felul ȋn care parcursul unei persoane poate fi influențat de cei din jurul sǎu, atât ȋn sens pozitiv, cât și negativ. Un exemplu ȋn acest sens ȋl constituie personaje precum Spânul, care pot oferi adevarate lecții de viațǎ prin intervențiile pe care le au, oricât de negative par, ȋn timp ce Sfânta Duminicǎ, alǎturi de albine și furnici, dar și de cei 5 prieteni fantastici pot fi de un real ajutor ȋn evoluția unei persoane pe plan individual.

Prin urmare, basmul cult "Povestea lui Harap-Alb", scris de Ion Creangǎ, este una dintre cele mai reprezentative creații ale autorului, evidențiind faptul cǎ opera literarǎ este o plǎsmuire artisticǎ a realitǎții cu multiple valente psihologice, etice și estetice.