TEMA. Conceptul de Societate Civila

Bogdănoiu MarianaFilosofie socială. Teoria şi practica soluţionării conflictelor.Anul II

Conceptul de societate civilă

Termenul de societate civilă, era folosit, iniţial, pentru a desemna o anumită parte

a societăţii, care nu cuprindea organizaţiile militare şi era sinonim cu cel de „societate politică”.

Odată cu evoluţia componentei politice, termenul care provine din limba latină (civilis societas)

cunoaşte şi el modificări de esenţă, desemnând acele instituţii sociale şi economice, diferite de

cele statale.

Conceptul de societate civilă, înainte de a fi reţinut de limbajul sociologic, s-a conturat

graţie filosofiei politice şi teoriei privitoare la guvernământul modern. Conceptul dat are geneză

teoretică veche. Încă în Roma Antică e atestată expresia “societas civilis”; termenul “civilis”

desemna la ei atât cetatea ca grup politic organizat cât şi societatea cu indivizii pe care îi integra.

O primă definiţie a conceptului de societate civilă este dată de către Cicero; el consideră

că „nu trebuie să cuprindă numai statul şi indivizii, dar şi condiţiile de viaţă ale comunităţii

suficient de civilizate şi dezvoltate care să cuprindă oraşe şi legi proprii, relaţii sociale cu

deliciile şi libertăţile unei „vieţi civilizate” şi unei economii de piaţă”1.

Pentru John Locke societatea civilă sau politică se „opune autorităţii paternale şi stării

de natură ce este un factor, generator de progres şi de ordine bazată pe lege”. 2

O definiţie ştiinţifică a Societăţii Civile este cea dată de Sergiu Tamaş. În viziunea lui,

„Formarea Societăţii Civile este rezultatul unei mişcări spontane şi creatoare a cetăţenilor care

instituie în mod benevol diverse forme de asociere politică, economică, culturală. În cadrul

Societăţii Civile cetăţenii intră într-o ţesătură de raporturi sociale participând benevol la

activitatea unei multiplicităţi de asociaţii, organizaţii, cluburi, în vederea promovării unei

diversităţi de obiective şi interese.3”

1 Cicero, apud. S. Tămaş –„Dicţionrul politic – Instituţiile democraţiei şi cultura civică”, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1993, pg. 112;55 S. Tămaş –„Dicţionrul politic – Instituţiile democraţiei şi cultura civică”, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1993, pg. 123;2 John Locke, apud. C Beciu – „Comunicarea politică”, Ed. comunicare. ro, Bucureşti, 2002,pg.56;3


În elaborarea ideii de societate civilă, un loc important îi revine şi lui Tomas Hobbes.

Conform concepţiei sale, toţi oamenii sunt înzestraţi cu aceleaşi calităţi fizice, morale şi

intelectuale ceea ce îi face egali între ei. Oamenii se nasc liberi şi în acţiunile lor se conduc de

interesele personale, iar forţa motrică a conduitei lor este atingerea bunăstării materiale în viaţă.

Deoarece oamenii au aceleaşi drepturi la acţiune, încercarea de a le realiza îi conduce la ciocniri

de interese. Lipsa însă a distincţiei dintre “al meu ” şi “al tău” duce la războiul “tuturor împotriva

tuturor”, care ameninţă întreaga omenire. Legile naturale care exprimă aşa virtuţi ca: dreptatea,

libertatea compătimirea, bunătatea, ş.a nu sunt îndeajuns pentru păstrarea păcii. De aceea se

impune obiectiv trecerea de la starea naturală şi legile naturale la o altă societate, şi legi civile.

Ea mai apoi este numită “societate civilă”.

Diferenţierea nu doar semantică ci şi conceptuală a raportului dintre stat şi societatea

civilă a consacrat-o în plan teoretic G.W.F.Hegel. La începutul secolului al XIX-lea în lucrarea

“Principiile filosofiei dreptului sau elemente de drept natural şi ştiinţa statului”(1821) el a

întreprins o diferenţiere semantică a termenilor. Cu acestă diferenţiere conceptuală distinct,

Hegel contribuia la clasificarea unei relaţii evidente, totodată se propunea o explicare a realităţii

sociale din vremea sa în termeni mai adecvaţi. Într-o măsură mai pronunţată decât în secolele

anterioare, această organizare marchează o delimitare relativ netă între două planuri majore: cel

al vieţii politice generale concentrată în stat ca putere sau expresie a intereselor generale, pe de o

parte şi cel al indivizilor şi al grupurilor umane particulare ce deveneau tot mai proeminente pe

de altă parte. Termenul de societate civilă a fost astfel detaşat de cel de stat şi folosit de Hegel

pentru a denumi acea sferă a activităţii concrete, rezervată urmării de către oameni a scopurilor

private, egoiste, a intereselor personale concepute de ei ca scop prioritar. Domeniul societăţii

civile se dezvoltă în spaţiul dintre mediul familiei tradiţionale, aflat în proces de slăbire a

solidarităţii şi nivelul superior de organizare – statul. În general definiţia pe care o găsim la

Hegel este: “Societatea civilă este o diferenţiere dintre familie şi stat” Hegel totuşi susţine că

statul este o treaptă superioară de dezvoltare în comparaţie cu societatea civilă. În stat şi nu în

societatea civilă se ţine cont de voinţa comună a cetăţenilor. Societatea civilă apare doar ca o

arenă de interacţiune, colaborare şi contradicţie a diferitor interese şi tendinţe de amplificare a

unor elemente din contul altora. Nu întotdeauna societatea civilă e în stare să oprească conflictele

dintre interesele particulare şi cele comune fără a atrage statul. Aşa deci, este permisă în anumite

Bogdănoiu MarianaFilosofie socială. Teoria şi practica soluţionării conflictelor.Anul IIcondiţii acapararea societăţii civile de către stat. Doar menţinând societatea civilă în supunere,

susţine Hegel, statul îi poate asigura libertatea cetăţeanului. În sensul larg al cuvântului

societatea civilă este ceea ce nu este stat, cea până la care nu ajunge influenţa statului. Ea se

distinge odată cu apariţia statului ca sferă autonomă şi independentă de el. Pentru înţelegerea

societăţii civile aşa o determinare nu este însă suficientă. În primul rând, în ea se spune numai

despre ceea ce nu este societatea civilă, însă nu ne dă o închipuire despre ceea ce ea este ca atare.

Prin societate civilă, însă nu ne dă o închipuire despre ceea ce ea este ca atare. Prin societatea

civilă, în sensul propriu al acestei expresii cel mai des se subânţelege o sferă aparte a vieţii

sociale care este independentă de stat dar există de rând cu acesta, şi este compusă din diferite

grupuri şi mişcări sociale, uniuni şi comunităţi culturale, naţionale, teritoriale şi serveşte ca o

formă de exprimare a multiplelor interese ale personalităţii. Societatea civilă ne-o putem închipui

şi ca un fel de spaţiu social în care oamenii interacţionează în calitate de indivizi independenţi în

stat.

În prezent, „societatea civilă poate fi definită ca o ordine socială şi economică ce se

transformă, conform propriilor reguli, indiferent de cerinţele etice ale asociaţiilor legaliste sau

politice. În societăţile pluraliste, societatea civilă deţine un loc foarte important, fiind apărătorul

de prim rang al indivizilor şi grupurilor umane în faţa expansiunii statale şi care are un rol

primordial în influenţarea deciziilor politice”4. Definiţia cea mai simplă, direct şi intuitiv

evidentă este că „societatea civilă reprezintă acel ansamblu de instituţii neguvernamentale

diverse, suficient de puternice pentru a contrabalansa statul şi care fără al împiedica să-şi

îndeplinească rolul de menţinere a păcii şi de a judeca imparţial cu privirele la interesele

majore, este totuşi capabilă să-l împiedice să domine şi să atomizeze restul societăţii”5.

Rolul Societăţii Civile este de a conlucra cu structurile implicate în administrarea

societăţii umane pentru a găsi împreună cu acestea calea ideală pentru îmbunătăţirea continuă a

calităţii vieţii.

Societatea Civilă trebuie să fie capabilă să ia atitudine într-un spectru larg de probleme,

cum ar fi: aspecte legate de guvernarea ţării, de relaţiile internaţionale cu alte ţări, dar şi de

aspectele legate de dezvoltarea economică sau de protejarea mediului înconjurător.

4 C. Zanfir şi E. Vlăsceanu - „Dicţionar de sociologie”, Ed. Babel, Bucureşti, 1998, pg. 559;5 E. Gellner - „Condiţiile libertăţii. Societatea civilă şi rivalii săi”, Ed. Polirom, Iaşi, 1998, pg. 28;


Pentru a-şi desfăşura eficient activitatea, Societatea Civilă trebuie să înţeleagă problemele

cărora doreşte să le găsească o rezolvare conformă cu interesele majorităţii populaţiei. Ca

urmare, Societatea Civilă trebuie să fie constituită dintr-un număr cât mai mare de organizaţii

„specializate”, în cât mai multe domenii care privesc organizarea şi administrarea societăţii

umane. Aceste organizaţii „specializate”, trebuie să fie la curent cu politicile existente şi cele

preconizate pentru domeniile lor de activitate în aşa fel încât să supravegheze continuu modul în

care politicienii sau oamenii de afaceri respectă interesele majorităţii populaţiei în domeniile

respective.

Organizaţiile Societăţii Civile sunt autonome în raport cu statul reprezentând o

multitudine de centre de putere, un sistem al puterilor non-statale. Aceste forme de asociere

(independente de asociaţiile permanente create prin lege cum sunt unităţile teritorial-

administrative etc.) realizate pe plan naţional sau local, având obiective politice, profesionale,

culturale, religioase, morale proprii reprezintă nu numai un cadru de manifestare a drepturilor

indivizilor, a minorităţilor, ci şi o contrapondere în raport cu forţa statului sau diversele

combinaţii de interese ale instituţiilor politice oficiale.

Datorită specificului său, Societatea Civilă întăreşte legitimitatea democraţiilor,

multiplică mijloacele de expresie a intereselor, întăreşte conştiinţa şi încrederea cetăţenilor în

puterea lor, permite recrutarea şi formarea de noi lideri. Într-un anumit sens, Societatea Civilă

pare a se susţine pe sine însăşi şi nu are nevoie de stat. În realitate însă, numeroase fenomene

nedorite în societate (mafia, crima organizată etc.) impun existenţa statului. Societatea politică

întruchipată de stat apare în ipostaze de reprezentant al societăţii civile, în calitate de mandatar al

contractului social, atât societatea civilă, cât şi statul au fiecare raţiunea lor de a fi şi propria

realitate autonomă, ceea ce nu exclude existenţa interacţiunilor.

Persoanele active în cadrul Societăţii Civile, în calitate de patroni, muncitori din

sindicate, specialişti, artişti grupaţi în asociaţii profesionale etc., pot fi regăsite ca agenţi ai

societăţii politice îndeplinind funcţii politice. Alte persoane rămân, însă, doar agenţi ai Societăţii

Civile.

În ţările în care există dictaturi militare sau în ţările conduse de partide unice nu poate fi

vorba de nici o influenţă a organizaţiilor Societăţii Civile (în măsura în care au dreptul să existe)

asupra activităţii şi deciziilor luate de politicieni.


Rolul Societăţii Civile este însă foarte important în ţările care au adoptat sistemul de

guvernare democratic şi economia de piaţă, de puţină vreme, ţări în care există pericolul

instaurării unei societăţi administrată de politicieni corupţi şi incompetenţi şi în care sistemul

economic să se apropie de „capitalismul sălbatic”. În aceste ţări este extrem de importantă

influenţa organizaţiilor Societăţilor Civile asupra politicienilor şi oamenilor de afaceri pentru ca

populaţia să nu sufere de pe urma deciziilor incompetente sau interesate ale politicienilor ori de

pe urma abuzurilor marilor corporaţii economice sau a instituţiilor financiare.

Valoarea şi importanţa societăţii civile se concentrează în funcţiile pe care le

îndeplineşte. Se disting şase funcţii de bază:

1. Funcţia integrativă. Societatea civilă uneşte oamenii în grupuri şi comunităţi

pe baza principiului binevol. Funcţia aceasta determină normele şi graniţele

capabile de a bloca potenţele distructive ale luptei dintre forţele sociale şi în

acelaşi timp capabile de a le îndrepta într-o direcţie constructivă.

2. Funcţia instrumentală. Funcţie care asigură atingerea scopurilor colective.

3. Funcţia distributivă. Funcţia de împărţire a rolurilor şi recompenselor în

cadrul societăţii civile.

4. Funcţia reproductivă. Funcţia care asigură reproducerea vieţii şi a relaţiilor

sociale. La nivel inferior ea constă în acordarea minimului de mijloace de

existenţă pentru bolnavi, bătrâni, orfani, invalizi ş.a.

5. Funcţia regulativă. Ea constă în reglarea şi controlul asupra comportamentului

oamenilor prin intermediul normelor şi sancţiunilor sociale. Societatea singură,

independentă de stat, dispune de mijloace şi sancţiuni cu ajutorul cărora poate

impune individul să respecte aceste norme.

6. Funcţia comunicativă. Prin intermediul ei se efectuează atingerea înţelegerii,

a consensului dintre interesele contradictorii şi orientate diferit a indivizilor,

organizaţiilor, asociaţiilor, mişcărilor sociale ş.a.

Activitatea de reglare a mecanismelor care stau la baza organizării şi funcţionării

societăţii umane, cu toate sferele ei componente (socială, economică, politică, culturală etc.) este

lăsată de obicei în seama oamenilor politici şi a celor de afaceri. Aceştia sunt cei care iau

Bogdănoiu MarianaFilosofie socială. Teoria şi practica soluţionării conflictelor.Anul IIdeciziile cu privire la administrarea societăţii, ei fiind aleşi de cetăţeni pentru realizarea acestei

activităţi.

Dacă la prima vedere, suntem tentaţi să credem că votul cetăţeanului este numai pentru

omul politic, la o analiză mai atentă, putem spune că a cumpăra produse ale unor companii poate

fi asimilat cu „a vota” – compania, trustul, concernul şi implicit a acorda încrederea patronilor şi

echipelor manageriale ale acestora. Din această perspectivă, putem face fără teama de a greşi

afirmaţia că şi oamenii politici, dar şi cei de afaceri au un interes comun, şi anume stabilitatea,

însă pentru a beneficia de ea trebuie să nu înşele încrederea cetăţeanului şi să asigure o

administrare politică şi economică de calitate care să ducă la realizarea aşteptărilor acestora.

Dincolo de aspectul instituţional „societatea civilă este formată din cetăţeni, care

asociaţi sub diferite forme, participă la viaţa politică, influenţează politicile, apără şi

promovează interesele populaţiei”6.

Societatea civilă capătă tot mai multă importanță printre paradigmele științelor politice

odată cu conceptul de guvernanță multi-nivel care conform noilor teoreticieni, este o formă

politică postmodernă care se conturează la nivel internațional. Potrivit teoriei lui G.Marks,

procesul decizional este unul complex, privit prin prisma participanţilor şi sub aspectul

procedurii de decizie, bazate pe negociere continuă. Din perspectiva guvernanţei multi-nivel,

competenţele actorilor sunt împărţite, iar prin decizia colectivă, se diminuează semnificativ

puterea unui stat individual de a controla procesul decizional, mai ales în cazul procedurii de vot

cu majoritate calificată. Astfel societatea civilă are un rol foarte important în cadrul procesului

decizional a unor sisteme politice contemporane.

Sociologul Amitai Etzioni, fondator al revistei „The Responsive Community”un

activ teoretician al societatăți civile, consideră că statul și sfera economică sunt incapabile de a

reface solidaritatea pierdută a indivizilor. El propune în acest scop modificarea regulilor

societății și redarea unui sens nou ideii de bine comun. De asemenea acesta afirmă că ”Societatea

civilă aduce de multe ori în minte asociațiile voluntare sau afacerile publice. Familiile, locurile

de cult și grupurile bazate pe etnicitate sunt cele mai bune elemente ale comunității.Atât

societatea civilă (în sensul strict) cât și comunitățile asigură fundația psihologică care permite

6 S. Tămaş - „Dicţionar politic. Instituţiile democraţiei şi cultura civică”, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1993, pg. 114;

Bogdănoiu MarianaFilosofie socială. Teoria şi practica soluţionării conflictelor.Anul IIindivizilor să se opună guvernelor, fără astfel de atribuții, indivizii izolați ca și masă tind să fie

de acord cu tirania.De asemenea, prin dezvoltarea unor norme de bună comportare și implicarea

prin unele tehnici sociale informale, comunitățile pot face oamenii mai pro-sociali decât sunt.”7

„Societatea civilă cuprinde forme asociative de tip apolitic şi care nu sunt părţi ale unei

instituţii fundamentale a statului sau ale sectorului de afaceri. Astfel, organizaţiile

neguvernamentale - asociaţii sau fundaţii, sindicatele, uniunile patronale, sunt actori ai societăţii

civile, care intervin pe lângă factorii de decizie, pe lângă instituţiile statului de drept pentru a le

influenţa, în sensul apărării drepturilor şi intereselor grupurilor de cetăţeni pe care îi reprezintă”8.

Ajutorul societății civile e un punct important în agenda dezvoltării globale. Regăsită în

spațiul dintre familie și stat, și promovând o acțiune publică asupra propriilor membrii și altor

cetățeni, organizațiile societății civile au un proeminent rol în promovarea și protejarea

democrației. Contribuția și aportul lor pentru dezvoltarea economică și diminuarea sărăciei este

bine cunoscută.

Privind din punctul de vedere a dimensiunii istorice, societatea civilă este o nouă forță în

peisajul global. În timp ce grupurile comunitare, bisericile și grupurile religioase, media și

grupurile de interes politic au jucat mult timp un rol important atât local cât și la cel național,

sunt mult mai active în implicarea în probleme decât organizațiile non-guvernamentale care în

ultimele decenii au ajuns să activeze la un nivel național. În zona de dezvoltare, mediul și

drepturile omului, ONG-urile au adăugat o nouă dimensiune politicilor tradiționale și au ajutat

umanitatea în găsirea unor noi metode de a se adresa problemelor globale.

.

Relația societate civilă- stat

În ziua de azi, se pare că fără implicarea activă a societății civile am trăi într-o lume plină

de violență, cu drepturile omului abuzate, și caracterizată de o injustiție la nivel social și fără

niciun interes în problemele ecologice cu care ne confruntăm.

7 Britannica Editors, „Amitai Etzioni on Communitarianism, Civil Rights, and Foreign Policy”, http://www.britannica.com/blogs/2011/05/amitai-etzioni-communitarianism-civil-rights-foreign-policy/ , accesat la data de 28.06.2012.8 Mircea Mureșan, Petre Duțu, „Societatea civilă- actor nonstatal major”, Editura Universității Naționale

de Apărare„Carol I”, București, 2006 , p.10.

http://www.britannica.com/blogs/2011/05/amitai-etzioni-communitarianism-civil-rights-foreign-policy/


În fața guvernului, societatea civilă reprezintă un rol al criticului, care scoate la iveală

toate acele probleme care nu sunt reprezentate așa cum ar trebui. Unde guverul eșuează, ori fiind

prea slab, ori pentru că problemele nu pot fi rezolvate, societatea civilă va intra în acțiune.

Societatea civilă este un element care se asigură că reprezentarea ei și a întregii populații în

cadrul unui guvern este bine făcută și nu neglijată. Societatea civilă este un observator, care

veghează ca sectorul ei să fie respectat.

Un aspect fundamental a operațiunilor organizațiilor societățiilor civile privesc în special

un rol mediator între individ și stat. Analiștii au demonstrat cum ambii, atât statul cât și indivizii

pot beneficia când o densă ”pânză” de organizații de acest gen mediază relațiile dintre ei.

Performanța programelor guvernamentale este îmbunătățită, iar impactul politicilor statale este

mult mai bine primit atunci când interacționează cu grupuri indivizi, agențiile statale

funcționează mai bine cu grupuri organizate.

Guvernele și sectorul privat au nevoie de suportul și implicarea societății civile oriunde,

pentru mobilizarea oamenilor, pentru a potrivi și a da legitimitate măsurilor și reformelor

guvernamentale prin acordul civililor, raportându-le la interesele și experiența acestora.

Este important ca legitimitatea guvernelor să derive din oameni. Dacă guvernul ia acțiuni

democratice, respectă cutuma legilor, și respectă în totalitate drepturile umane, guvernul poate să

funcționeze și să acționeze în numele oamenilor în mod legitim. Legitimitatea este aceea care

face guvernul puternic și un partener de valoare căruia i se permite să formeze un cadru de legi

care să asigure buna funcționare a statului.

Cât despre legitimitatea societății civile aceasta constă tot în puterea oamenilor, chiar

dacă este diferit structurată. În timp ce multe organizații non-guvernamentale pretind mandatul

de a vorbi despre preocupări globale și reprezintă interesele acelor nereprezentați în procesul

politic tradițional, aceste tipuri de ONG-uri nu sunt valide în cadrul unui control democratic.

Deseori, aceste organizații nici măcar nu sunt structurate intern corect. Ceea ce le

legitimează este preocuparea pentru problemele care nu sunt dezbătute nici în mediul național,

nici cel internațional. Sau preocuparea pentru problemele care de multe ori sunt ignorate atât de

guverne, sau sunt abordate în așa fel încât acestea nu sunt deloc rezolvate în urma unui slab

interes arătat.


În opinia lui R. Dahrendorf (1998) nucleul dur al conceptului de societate civilã, “indicã

asociaţiile prin care ne conducem viaţa şi care-şi datoreazã existenţa mai curând nevoilor şi

iniţiativelor noastre decât statului.

Unele dintre aceste asociaţii voluntare au o viaţã scurtã - cluburile sportive sau partidele

politice - iar altele au o îndelungatã tradiţie, cum ar fi bisericile sau universitãţile. Altele sunt

locuri în care muncim şi trãim - întreprinderi, comunităţi locale, familie, etc.

Reţelele asociaţionale - haosul lor creativ ar putea fi unii tentaţi să spună - constituie

realitatea societăţii civile. Este o realitate preţioasă, rezultată dintr-un îndelungat process

civilizator". Dahrendorf apreciază că societatea civilă, reţelele asociaţionale care au generat viaţa

democrată a societăţilor dezvoltate sunt astăzi provocate din cel puţin două direcţii: globalizarea

şi tentaţia autoritarismului.

Globalizarea economică, după Dahrendorf, este asociată cu noi forme de excluziune

socială şi inegalitate. Dacă inegalitatea a fost o sursă de progres într-un mediu economic

suficient de deschis astfel încât să ofere indivizilor şanse de a-şi ameliora viaţa prin propriul lor

efort, cea generată de globalizare ar fi, după sociologul de la Fundaţia pentru Democraţie, una

diferită. Ea ar putea fi descrisă ca inegalizare opusă stratificării şi este rezultatul

"divergenţei sistematice dintre şansele oferite diferitor grupuri sociale".

Mutaţiile survenite pe piaţa muncii, ca urmare a globalizării economiilor, se manifestă,

atât în Europa cât şi SUA, prin apariţia şomajului de lungă durată la nivelul populaţiei active, a

numeroase forme de şomaj mascat sau a slujbelor prost plătite. Există o importantă nevoie

socială de muncă, dar oferta de slujbe decent plătite, sublinia acelaşi autor, este în scădere; ea

devine un privilegiu şi mai puţin o aspiraţie realistă pentru toţi. Dezvoltarea tehnologică fără

frontiere a făcut evident, consideră Dahrendorf, faptul că "economiile se pot dezvolta fără

contribuţia multor oameni şi că indiferent cum i-am privi, ei reprezintă o cheltuială pentru toţi

ceilalţi şi nu un beneficiu". Concluzia lui R. Dahrendorf este că sărăcia şi şomajul ameninţă

societatea civilă. "Societatea civilă necesită oportunităţi de participare care sunt furnizate de

muncă şi de un standard de viaţă decent. Odată ce acestea sunt absente pentru un mare număr de

oameni, societatea civilă dispare odată cu ele".

De ce nu există - se întreabă Dahrendorf - o mişcare masivă de apărare a societăţii civile?

Pentru motive care sunt anterioare provocărilor globalizării, consideră autorul citat, ea nu există

şi probabil nu va mai exista vreodată deoarece individualizarea a transformat nu numai societatea

Bogdănoiu MarianaFilosofie socială. Teoria şi practica soluţionării conflictelor.Anul IIcivilă dar şi conflictele sociale. "Mult mai important, -subliniază Dahrendorf - mulţi oameni

împărtăşesc aceeaşi soartă dar nu există o explicaţie unitară a suferinţei lor, niciun duşman unic

împotriva căruia să lupte. La fel de important şi chiar mai rău, cei într-adevăr dezavantajaţi nu

reprezintă a forţă productive nouă, nici o forţă care să fie legată de prezent.

Bogaţii devin şi mai bogaţi fără ei; guvernele pot fi realese chiar fără votul lor; produsul

naţional brut creşte constant fără ei". Conflictul individual care se naşte nu este însă mai uşor de

stăpânit. El semnifică absenţa sentimentului apartenenţei, a ataşamentului faţă de societate şi

este, de regulă, însoţit de neobservarea legii şi a valorilor pe care aceasta le susţine. " Tinerii şi

din ce în ce mai mult tinerele - ca şi cei care nu mai sunt chiar tineri - nu mai văd niciun motiv

pentru a se supune regulilor, care, în ce-i priveşte, sunt regulile altora. Ei se autoexclud dintr-o

societate care deja i-a marginalizat, devenind astfel o ameninţare. Cei care-şi permit plătesc

pentru protecţie. Cei care nu pot plăti pentru protecţie devin victime". După Dahrendorf, o

asemenea situaţie pune societatea modernă în faţa unei alternative: o alegere ar fi creşterea

economică şi libertatea politică fără coeziune socială iar cealaltă sacrifică libertatea politică

pentru creşterea economică şi coeziunea socială. Cea de a doua variantă sau "alternativa asiatică"

şi odată cu ea autoritarismul politic devin o nouă tentaţie pentru ţările dezvoltate, susţine autorul

citat.

Evidenţierea riscurilor şi pericolelor la adresa societăţii civile trebuie dublată de căutarea

soluţiilor. În tradiţia inaugurată de K. Popper o trăsătură a demersului structurat pe probleme este

aceea că permite identificarea unui nou set de ipoteze şi pe această bază, a unor noi soluţii, între

care unele ar putea fi şi viabile.

Orientate de astfel de opţiuni epistemologice răspunsurile la provocările adresate

societăţii civile n-au lipsit.

Pornind de la ameninţările existente la adresa societăţii civile - "adevărata inimă a

democraţiei" - M. Sandel observa că dificultăţile în găsirea unor soluţii viabile sunt generate de

două provocări majore. Prima s-ar referi la "inventarea instituţiilor politice" capabile să

guverneze o economie globală iar cea de a doua la "cultivarea identităţilor civice" apte să susţină

aceste instituţii. "Într-o lume în care capitalul şi mărfurile, informaţia şi imaginile, poluarea şi

oamenii circulă cu o uşurinţă fără precedent - afirma Sandel – politica trebuie să-şi asume forme

transnaţionale şi chiar globale, dacă doreşte să menţină controlul asupra acestor fenomene.

Altfel, puterea economică ar putea evolua în afara puterii politice democratic stabilită".


Prin analogie cu strategiile care au condus la dezvoltarea economiilor şi democraţiilor

naţionale s-ar putea gândi - sugera Sandel - un mecanism de guvernare globală şi de cultivare a

unui sentiment corespunzător al cetăţeniei globale, cosmopolite. Centrată pe aceeaşi

problematică, Comisia pentru Guvernare Globală, organizată sub egida ONU, publica, în 1995,

un raport - "Issues in Global Governance. Papers Written for the Commission on Global

Governance" (Kluwer Law International Publ. Amsterdam, 1995) - în care se subliniază nevoia

instituţionalizării unor forme de management şi guvernare globale, a unei cetăţenii globale,

precum şi a unor noi relaţii întemeiate pe o etică civică global. Un alt raport, elaborat de Comisia

Internaţională pentru Cultură şi Dezvoltare (UNESCO) publicat în 1995 sub titlul "Our Creative

Diversity" reclamă, de asemenea, ca elemente esenţiale ale guvernării globale, dezvoltarea unei

etici globale văzută la rândul său ca bază pozitivă pentru naşterea societăţii civile globale.

Nucleul unei asemenea etici globale l-ar forma - în viziunea Comisiei - câteva principii:

principiul drepturilor şi responsabilităţilor omului; dezvoltarea democraţiei şi a societăţii civile;

protecţia minorităţilor; echitate între generaţii, etc. Alte puncte de vedere apreciză că

provocărilor globalizării la adresa democraţiei şi societăţii civile nu li se poate răspunde adecvat

"printr-o comunitate mondială întemeiată pe solidaritatea umană ci printr-o multiplicitate de

comunităţi şi asociaţii politice - unele mai extinse, altele mai restrânse decât statul naţional, la

nivelul cărora suveranitatea este difuză. (…) Numai un regim care dispersează suveranitatea atât

de sus în jos cât şi de jos în sus poate îmbina puterea necesară contracarării forţele pieţei globale

cu diferenţierea necesară unei vieţi publice care speră să menţină loialitatea cetăţenilor săi".

Dimensiuni ale societății civile

Ca mulți alți termeni în științele politice, conceptul de societate civilă este un termen cu

diverse interpretări. Din definițiile universale a diferiți teoreticieni ai științelor politice, distingem

trei dimenisuni: dimenisunea organizatorică, dimensiunea relațională, și ce normativă.

Ceea ce definește societatea civilă din sfera dimensiunii organizatorice este faptul că

grupurile civile ale societății sunt auto-organizate și operează în sfera publică. Mai mult, acestea

organizează grupuri voluntare prin care sa-și exprime nevoile, și pasiunile, să-și exprime

preocupările și să-și reprezinte interesele. Oricum grupurile societății civile se deosebesc de

grupurile parohiale, care se preocupă în special de nevoile private a membrilor din acea asociație.

Societatea civilă se raportează la public , la comunitate, și colectivitate. Într-o frază am putea

Bogdănoiu MarianaFilosofie socială. Teoria şi practica soluţionării conflictelor.Anul IIspune că societatea civilă este o parte auto-organizată a societății, iar părțile constituente ale sale

sunt cele care se oferă voluntar în activitatea publică în cadrul societății.

Dimenisunea relaționării vorbește de relațiile pe care societatea civilă le stabilește cu alte

sfere sociale.Mai specific, această dimensiune implică relațiile externe a societății civile cu

statul, cu unitățile private de producție și reproducție, cu societatea politică. Societatea civilă este

independentă și de multe ori în conflict cu statul.

Sunt două posibilități în relațiile societății civile în raport cu statul.Una este în cazul în

care autoritatea statului este legitimă și guvernează drept, un astfel de stat va fi de acord cu auto-

guvernanța societății civile, a grupurilor. În acest caz, grupurileau o legaliate garantată,și

legitimează de asemenea autoritatea statului. În cazul unui stat corupt, care nu funcționează după

dreptul legilor, grupurile societății civile devin subversive, și caută să-și stabilească relații cu

alte entități statale,mai mult, nu sunt de acord cu legitimitatea statului.

Dimensiunea normativă ne vorbește de societatea civilă care se angajează în acțiuni

colective raportându-se la un set de norme și reguli.În această dimenisune această societate

respectă pluralismul și auto-guvernanța.În interacțiunea unor grupuri cu alte grupuri , acestea

acționează sub principiile bunelor maniere și drepturilor civile.Dacă o singură organizație

încearcă să monopolizeze întreaga societate civilă susținând că aceasta este legitimă în întreaga

reprezentare, contrazice pluralismul și diversitatea societății civile.

Ideea de societate civilă a căpătat sens în ultimii 15 ani. Sunt o serie de factori care au

dus la o puternică dezvoltare a societății civile : căderea comunismului, deschiderea democratică

care a urmat, eliberarea de modelele politice și economice ale trecutului,tânjirea unei vieți bune

într-o lume și mai nesigură, și creșterea rapid a importanței organizațiilor non-guvernamentale pe

scena internațională. Azi , societatea civilă pare o soluție pentru dilemele sociale, politice și

economice„9 Unii văd societatea civilă ca unul dintre cele trei sectoare ( pe lângă stat și piață),

separată și independentă,alții scot la iveală aspectul interrelațional dintre aceste sectoare.Unii

susțin că doar anumite asociații pot face parte din societatea civilă, cum ar fi cele voluntare,

democratice, moderne și civile, după anumite aspecte normative. Alții insistă că toate asociațiile

9 Michael Edwards, ”Civil Society”,Polity Press , Cambridge, 2009 ,p. 4;

Bogdănoiu MarianaFilosofie socială. Teoria şi practica soluţionării conflictelor.Anul IIse califică în cadrul societății civile , incluzând și societățile ”necivile” sau asociații tradiționale

bazate pe moștenirea unor carcateristici cum ar fi etnicitatea.”

Dezvoltarea Societății civile în România

În cadrul țării noastre, după căderea regimului comunist, formarea societății civile nu a

fost una firească, și nu s-a conturat viguros. Moștenire comunistă, orice organizație politică se

„bucura” de un control politic viguros, fie că era asociație (sportivă, de locatari ) sau fundații,

uniuni, sau sindicate.

Cursul dezvoltării unei societăți civile în România, a fost unul greu. Majoritatea

populației suspecta noile organizatii non-guvernamentale ca ceva ”periculos” și ”nou”, îndreptate

ori împotriva bunei funcționări a statului.Primele manifestări ale societății civile din România au

fost cele indreptate împotriva guvernanților instalați la putere după decembrie 1989, cât și

împotriva măsurilor economice, politice,socaile și financiare pe care acești vitori lideri le-au luat.

Apoi derularea dezvoltării societății civile a luat drumul politizării, în loc ca aceasta să se

consolideze,grupurile civile s-au transformat încet în unele cu caracter politic, cele religioase au

dus la apariția unor partide creștin-democrate, iar sindicatele au dus la formarea unor partide

social-democrate.

Influența liderilor, care doreau rapid o democrație consolidată a făcut ca și societatea

civilă să se muleze jocului lor politic și să se adapteze intereselor lor.

„Un indicator clar al constituirii societații civile rezidă în structurarea indivizilor în

funcție de interese ce trancend apartenența naturală la grupuri de rudenie, vârstă, generații,

religie, etnie,pentru a da naștere asociațiilor cu caracter voluntar.În România, încă , se învață

normele și regulile care generează asemenea atitudini și comportamente, care pun accentul pe

constituirea de grupuri pe criterii, altele decât cele tradiționale.”10

În România, implicarea cetățenilor în viața social-politică pe plan local cât și național este

redusă. Potrivit mentalității romînilor, statul ar trebui sa fie capabil să facă orice pentru binele

10 Mircea Mureșan, Petre Duțu, „Societatea civilă- actor nonstatal major”, Editura Universității Naționale de Apărare„Carol I”, București, 2006,p 78.

Bogdănoiu MarianaFilosofie socială. Teoria şi practica soluţionării conflictelor.Anul IIcetățenilor săi. Populația din România învață încet regulile specifice unui comportament social

responsabil și activ.

„În România, optimizarea relaţiilor stat – societate civilă s-au concretizat la nivel local

prin parteneriate cu organizaţiile neguvernamentale, iar la nivel central, prin crearea unor

departamente cu rol de interfaţă în raportul instituţii centrale – structuri ale societăţii civile.”11

Funcțiile societății civile în România

Cum am mai spus una dintre funcțiile acestei societați civile, și în România este aceea de

a oferi legitimitate statului, pentru că dacă puterea statului crește, aceasta poate constitui o

amenințare la securitatea individului.O altă funcție importantă este reincluderea grupurilor

excluse în mod tradițional în viața publică ( femeile, sau minorități etnice și rasiale).

În România putem desprinde o altă funcție, la fel ca în multe țări în care drumul spre

democrație a fost unul sinuos, aceasta este aceea de a reforma clasa politică coruptă, având în

vedere democrație care e în curs de consolidare. Societatea civilă poate oferi uneori și lideri care

vin cu noi idei de renovare și de consolidare a democrației, aceștia sunt formați în misiuni de

voluntariat, și de întreprindere a numeroase actvități care aduc multe benefici societății.12

Aceste funcții de mai sus diferă de la țară la țară, depinzând de dezvoltarea economică a

statului, de nivelul de corupție care carcterizează acea țară, de gradul de consolidare a

democrației.

Pe lângă toate acele funcțiuni pozitive ale societății civile nu trebuie să uităm faptul că acesta

poate reprezenta și un factor negativ în momentul în care o societate civilă bine consolidată,

hiperactivă, poate să slăbească un stat cu mulțimea cererilor sale.Astfel, evident, pentru o

societate civilă bine consolidată, se înțelege nevoia unui stat la fel de puternic, pentru că altfel

aceste sfere se pot dezechilibra una pe cealaltă dacă nu se caută un echilibru profitabil.

Componența societății civile românești

11 http://www.iccv.ro/oldiccv/romana/revista/rcalvit/pdf/cv1999.1-2.a04.pdf , p. 73,CALITATEA VIEŢII, anul 10, nr.1-2/1999, p.73-82

12 Mircea Mureșan, Petre Duțu, „Societatea civilă- actor nonstatal major”, Editura Universității Naționale de

Apărare„Carol I”, București, 2006, pp 80-81 ;

http://www.iccv.ro/oldiccv/romana/revista/rcalvit/pdf/cv1999.1-2.a04.pdf


În componența societății civile românești am putea spune că fac parte următoarele : mass-

media, sindicatele, bisericile, ONG-urile și familia. Cel mai mare rol dintre acestea o are mass-

media, bine-înțeles că nu cea care face parte din apanajul unui partid politic, sau unei coaliții, ci

este clar independentă de orice convingere politica.Aceasta este adevărata armă a societății

civile.Aceasta informează în mod corect cetățenii cu provore la activitățile pe care statul le

întreprinde.Astfel media este considerată a patra putere în stat, menținându-ți credibilitatea și

funcționând pentru social și are capacitatea de a controla instituțiile statului prin informația care

o deține și o dezvăluie populației.

Sindicatele au o sferă mai restrânsă, acestea apărând și promovând îndeosebi interesele

membrilor săi.De asemenea când își vor făcută cunoscută cauza , aceștia ies în stradă și

protestează, organizând greve.

Bisericile se bucură de asemenea de o mare încredere din partea populației, în special

Biserica Ortodoxă Română ( având în vedere că majoritatea românilor, 87 % sunt creștini

ortodocși ), alături de armata națională acestea sunt pe prim plan când vine vorba de încredere în

instituții ale statului. Familia reprezintă celula de baza a societății civile.

Organizațiile non-profit în România

În momentul de faţă sunt înregistrate în România peste 62 000 de organizaţii, peste 21

000 de organizaţii fiind active. Aceste organizaţii activează în diverse domenii: educaţie, social,

protecţia mediului, cultură, oferind bunuri şi servicii diverse, stabilind relaţii parteneriale cu

organizaţii publice şi de afaceri, mobilizând interese şi capacităţi, apărând drepturi şi promovând

idei noi şi proiecte reformatoare. Dezvoltarea sectorului neguvernamental a avut loc pe fondul

unor transformări politice, economice şi sociale din societatea românească, din regiune sau de la

nivel european. Schimbarea de regim politic şi redescoperirea democraţiei după 1989 oferă

cadrul politic contextual favorabil pentru dezvoltarea sectorului asociativ. Astfel, încep să se

dezvolte în România diverse entităţi asociative de tipul partidelor politice, al sindicatelor libere,

al organizaţiilor neguvernamentale. În ceea ce le priveşte pe acestea din urmă, chiar titulatura sub

care au intrat în peisajul asociativ, aceea de organizaţie neguvernamentală –ONG – reflectă şi

explică modalităţile şi mizele sub care acest sector a apărut şi s-a dezvoltat în România.


În timp ce în Statele Unite ale Americii vorbim despre organizaţii nonprofit sau PVO

(Private Voluntary Organizations), în Marea Britanie despre charities sau voluntary

organizations, iar în Italia sau Franţa vorbim generic despre „asociaţii“, în România şi, în

general, în regiunea centrală şi est-europeană s-a impus termenul de ONG, formulă care în lumea

occidentală este folosită cu precădere pentru a denumi acele organizaţii ale societăţii civile

angajate în procese de asistenţă pentru dezvoltare. Pe acest fond, încă de la începutul anilor ‘90,

procesul de dezvoltare a sectorului neguvernamental din România și construirea cadrului de

politică publică care să permită buna funcţionare a ONG-urilor au avut loc în contextul

procesului de monitorizare instituit de organizaţii internaţionale şi supranaţionale la care

România dorea să adere (Consiliul Europei, Comisia Europeană etc). Existenţa şi consistenţa

sectorului ONG reprezentau o garanţie, dar şi o condiţie necesară pentru asigurarea unui climat

democratic, bazat pe elemente de bună guvernare.13

Societatea civilă nu este doar un concept nou reliefat de Guvernanța Multi-nivel, ci are

rădăcini bătrâne, adânci în unirea forțelor tuturor oamenilor și opunerea în fața unor regimuri

care de fapt nu-i reprezentau. Întotdeauna acolo unde va exista un grup de indivizi care sunt

conștienți de drepturile și libertățile lor, iar statul nu va face tot posibilul să le garanteze, sau ami

rău av încerca să-și priveze indivizii de aceste drepturi, vom vedea cum această Societate Civilă,

reală, va deveni puternică, și își va arăta puterea. Până la urmă Societatea civilă nu e doar un

concept, ci marea putere a masei de oameni.

Bibliografie:

Beciu, C., Comunicarea politică, Ed. comunicare. ro, Bucureşti, 2002.

13 Coord. Mihaela Lambru,Ancuța Vameșu,”România 2010.Sectorul neguvernamental”, Fundația pentru

Dezvoltarea Societății civile, București,2010, p.7


Britannica Editors, Amitai Etzioni on Communitarianism, Civil Rights, and Foreign

Policy, http://www.britannica.com/blogs/2011/05/amitai-etzioni-communitarianism-civil-

rights-foreign-policy/

Coord. Lambru, Mihaela, Vameșu, Ancuța,România 2010.Sectorul neguvernamental,

Fundația pentru Dezvoltarea Societății civile, București,2010.

Edwards, Michael, Civil Society, Polity Press , Cambridge, 2009.

Gellner, E., Condiţiile libertăţii. Societatea civilă şi rivalii săi, Ed. Polirom, Iaşi, 1998.

Mureanu, Carmen, Societatea civilă și participarea politică în perioada de tranziție,

CALITATEA VIEŢII, anul 10, nr.1-2/1999,

http://www.iccv.ro/oldiccv/romana/revista/rcalvit/pdf/cv1999.1-2.a04.pdf,accesat.

Mureșan, Mircea, Duțu, Petre, Societatea civilă- actor nonstatal major, Editura

Universității Naționale de Apărare„Carol I”, București, 2006.

Tămaş, S., Dicţionar politic. Instituţiile democraţiei şi cultura civică, Ed. Academiei

Române, Bucureşti, 1993.

Zanfir , C. şi Vlăsceanu , E., Dicţionar de sociologie, Ed. Babel, Bucureşti, 1998.

http://www.iccv.ro/oldiccv/romana/revista/rcalvit/pdf/cv1999.1-2.a04.pdf,accesat



TEMA. Conceptul de Societate Civila

Documents

Transcript of TEMA. Conceptul de Societate Civila