TEMA 3: PROFILE ECONOMICO GEOGRAFICE ŞI...
Transcript of TEMA 3: PROFILE ECONOMICO GEOGRAFICE ŞI...
TEMA 3: PROFILE ECONOMICO – GEOGRAFICE
ŞI REGIUNILE DE DEZVOLTARE
Harta economică geografică a României reflectă o mare varietate de structuri fizice şi social-economice,
formate într-un proces continuu de consolidare. Retrospectiv aceasta are la bază caracteristicile de afirmare a
neamului românesc.
Mărturiile arheologice confirmă o activitate economică complexă (agricolă, de extracţie a unor
minerale, vânatul), încă din perioada neolitică. Evidente rămân şi mărturiile cu privire la valorificarea
unor resurse naturale încă din paleolitic. Remarcabile sunt atestările unei economii statornice încă din
epocile bronzului şi fierului.
ECONOMIE ÎN TRANZIŢIE
Realităţile contempotrane, caracteristice cumpenei dintre
mileniul al doilea şi al treilea, relevă faptul că România se află,
din punct de vedere economic, la capătul unui ciclu istoric şi la
începutul altuia. Restructurarea economică, în plină desfăşurare
începând din anul 1989, a generat mutaţii fundamentale în
evoluţia industrială agitată, s-au promovat noi strategii menite să
înlocuiască vechea industrie, ineficientă şi neconcurenţială, cu
structuri economice adecvate economiei de piată, cu tipuri de
activităţi al strategiei şi fluxurilor tehnologice capabile să reziste
la măsurile concurenţei externe şi la cerinţele aderări la Uniuea
Europeană.
Economia contemporană de tranziţie poate fi considerată un
important moment de rezistenţă, de redimensionare a valenţelor
social-economice pe care le prezintă spaţiul României.
Este recunoscut faptul că România ocupă unul dintre primele
locuri pe continentul european, sub aspectul potenţialului agri-
col.
Harta economică a României evidenţiază favorabilităţile for-
melor majore fizico-geografice pentru cele mai diversificate ra-
muri ale agriculturii. Spaţiile de câmpie, deal, podiş şi munte
scot în relief un potenţial agricol, la diverse niveluri de valorifi-
care, îndeosebi pentru cultura cerealelor, pomicultură, viticul-
tură, cât şi pentru creşterea animalelor.
Să reţinem în acest context că la sfârşitul anului 2002 terenu-
rile agricole deţineau 14.836,6 mii ha (proprietatea majoritară
privată - 14.288,9 mii ha) din totalul de 23.839,1 mii ha (cât este
suprafaţa ţării noastre)1.
Aceasta înseamnă că, în medie, fiecare cetăţean al ţării beneficiază de
aproximativ 0,670 ha de teren agricol. Mai mult, suprafaţa arabilă a
României este de 9398,5 mii ha (proprietate majoritară privată – 9047,7
mii ha), din care suprafaţă agricolă efectiv irigată 488,1 mii ha
(proprietate majoritară privată – 311,9 mii ha).
România a dispus şi
dispune de un poten-
ţial economic su-
perior cu prioritate,
în spaţiul Europei
Centrale
România dispune de potenţial agricol care depăşeşte cu mult
pe cel al unor ţări puternic dezvoltate economic (S.U.A.,
Canada, Franţa).
Prin asemenea potenţial agricol, România depăşea acum 8–
9 decenii de 4-5 ori producţia Franţei şi de 2-3 ori pe cea a altor
ţări agricole din Europa. Din păcate “astăzi situaţiile sunt inver-
sate2. Se mai păstrează şi astăzi unele priorităţi în domeniul
1 Date extrase din Anuarul statistic al României 2004.
2 România producea în 2002 circa 2309,8 mii tone de grâu (203,8 kg / loc.), în timp ce Franţa înregistra 38011
mii tone (625 kg / loc. – în 2002).
creşterii animalelor, în special ovine şi caprine. Totuşi, numărul
acestora a scăzut faţă de anii anteriori, ajungând în 2002 la
7945 mii capete, fiind totuşi mult sub capacităţile potenţiale
reale. Se remarcă scăderea dramatică a numărului acestora şi
în continuare.
Harta economică relevă bunăoară o realitate înscrisă de un
spaţiu montan (circa 1/3 din teritoriul ţării), care este departe de
a fi considerat valorificat. Acelaşi lucru este pus în evidenţă de
zonele de luncă.
Potenţial natural în
toate formele majore
de relief
Potenţialul natural pe care îl prezintă teritoriul României se
constituie ca o bază trainică pentru cele mai diverse activităţi in-
dustriale – primare şi prelucrătoare.
Nota dominantă a hărţii economice a României contempo-
rane este dată de varietatea şi proporţia teritorială echilibrată a
resurselor materiale şi umane. Grăitoare în acest sens este po-
ziţia economiei energetice sprijinită atât de resursele regenera-
bile cât şi de cele neregenerabile; surse combustibile şi hidrau-
lice de o incontestabilă valoare economică, surse convenţionale
de largi perspective.
Insuficientă pentru cerinţele industriei metalurgice este baza
materiilor prime de metal şi cărbune cocsificabil. Structura
geologică a teritoriului României a favorizat într-adevăr prezenţa
acestor materii prime aproape în fiecare din marile unităţi fizico-
geografice montane, în cantităţi însă modeste. Există în schimb
o bază de materii prime considerabile, ce poate favoriza indus-
tria chimică, sau cel puţin unele din ramurile ei de bază, cum
sunt: industria produselor clorosodice, a acidului sulfuric sau a
îngrăşămintelor.
Resurse considera-
bile pentru ramurile
industriale de bază
Teritoriul României deţine o gamă largă de resurse necesare
industriei materialelor de construcţii, resurse exploatabile în
toate zonele ţării.
România deţine un fond forestier de 6388 mii ha (26,8% din
suprafaţa ţării) ce poate favoriza ramurile competitive ale indus-
triei prelucrării lemnului (mobilă, furnire etc.).
România dispune de un fond natural şi uman inepuizabil
pentru promovarea unei industrii “mici”, artizanale în toate zo-
nele ţării. La baza acestei industrii stă bogata tradiţie româ-
nească în cele mai felurite îndeletniciri.
Industria “mică” are
condiţiile optime
Structurile funciare, tradiţiile zootehnice ale teritoriului Româ-
niei oferă largi posibilităţi de dezvoltare tuturor ramurilor indus-
triei alimentare şi în parte a celei uşoare.
Bază solidă pentru
dezvoltarea indus-
triei alimentare
O cât de sumară retrospectivă istorică atestă un fond
material şi social stabil în toate perioadele istorice, precum şi
mutaţii capabile să menţină un echilibru raţional celor mai
diferite genuri de activităţi.
Retrospectiva
istorică
ECONOMIA DE TIP ANTIC
Un prim tip de economie, poate fi reprezentat de economia
antică specifică perioadei de formare a statului centralizat dac.
Este atestat că unitatea şi trăinicia statului dac se bazau tocmai
pe un stadiu înaintat de valorificare a resurselor naturale (fier,
cupru, argint, aur) şi pe apariţia unor meşteşuguri (podoabe,
monede) despăşite de agricultură.
Economia antică spe-
cifică formării statului
dac centralizat
Agricultura era ocupaţia dominantă, diversificată în cultiva-
rea cerealelor şi creşterea vitelor, în practicarea albinăritului şi
în mod deosebit a viticulturii. Asemenea structuri agricole sunt
întâlnite în toate zonele actuale ale României.
În cadrul numeroaselor cercetări arheologice s-au făcut
multe descoperiri de unelte agricole, cu forme din toate timpu-
rile, de seminţe de cereale, îngropate ca rezerve în hambare,
sau în mod ritual, în morminte. Frecvenţa în spaţiu şi timp a
acestora, constituie dovezi concrete că agricultura s-a practicat
din neolitic şi până astăzi pe întreg teritoriul României, fără în-
trerupere. Creşterea animalelor este cunoscută de circa 6000
ani, începând din Dobrogea, iar cultivarea grânelor de circa
5000 ani. În mileniul al IV-lea î.Hr. se cunoşteau deja două va-
rietăţi de grâu, iar spre sfârşitul acestui mileniu apăruseră râş-
niţele - mărturii în folosirea intensă a cerealelor. La finele neoli-
ticului a apărut plugul de lemn şi odată cu acesta plugăria,
forma cea mai înaintată a agriculturii din acea vreme.
Activităţi agricole
complexe pe întreg
spaţiul românesc
În perioada geto-dacă (sec. al IV-lea î.Hr.) s-a generalizat brăzdarul de
fier la plug, s-au menţinut secerile de bronz, elemente ce confirmă
faptul că populaţia Daciei a dus o viaţă multiseculară de plugari şi
crescători de vite.
În perioada dacică există imaginea unei economii rurale
complexe, cu elemente de meşteşuguri bazate pe valorificarea
resurselor locale. Diversitatea rurală este dată în această pe-
rioadă de activitatea de bază - plugăria, complementată de
cultura viţei de vie, de pomicultură şi albinărit.
Încă din antichitate, întreg spaţiul carpatic şi subcarpatic şi
mai ales câmpia cunoşteau un anumit gen de activitate agri-
colă. Sunt numeroase mărturii care atestă o intensă agricultură
carpatică, mult mai complexă decât păstoritul. Zone ca Grădiş-
tea Muncelului, Băniţa (judeţul Hunedoara), Piatra Craivei (ju-
deţul Alba), Tilişca (judeţul Sibiu), Şirnea (Bran), Bâtca Doam-
nei (judeţul Neamţ), Câineni (Vâlcea), confirmă rolul teraselor
montane carpatice atât pentru aşezări umane, cât şi pentru
activităţi agricole.
Agricultură carpatică
Expresivă în acest sens este şi zona platoului Luncanilor
sau Cetăţeni de pe râul Dâmboviţa. Frecvenţa agroteraselor se
înscrie în mod deosebit în zone compacte din cadrul munţilor
Apuseni, Poiana Ruscă, în depresiunea Haţegului, în munţii
Cibinului, Sebeşului, până în munţii Ciucului, Călimanilor şi
Rodnei.
Amenajări agricole
specifice
Cercetările arheologice, îndeosebi în Ţara Haţegului şi Ţara
Loviştei, atestă existenţa unor canale cu ajutorul cărora, în tim-
pul Daciei romane, se asigura irigarea terenurilor din zonele
apropiate castrelor.
De la marele savant al antichităţii, Junius Moderatus
Columella (savant agronom, în sec. I d.Hr.) ne-a rămas apreci-
erea că dacii erau dintre cei “foarte pricepuţi în agricultură”
(“qvibus dam nationibus frumenti experibus”).
În timpul stăpânirii romane, Dacia a constituit un “grânar” al
Imperiului Roman. S-au găsit dovezi arheologice care atestă că
în timpul migraţiei popoarelor, băştinaşii au practicat agricul-
tura, fără de care nu ar fi putut trăi nici nomazii stăpânitori, nici
localnicii sedentari.
În perioada Daciei romane, populaţia a sporit prin coloniză-
rile făcute de Imperiul roman pentru valorificarea la un nivel su-
perior şi a resurselor minerale şi pădurilor. Autohtonii au primit
în folosinţă pământuri din proprietatea imperiului sub formă de
“ager stipendarius” şi au continuat să populeze Carpaţii şi ţinu-
turile mai depărtate de centrele urbane, în cătune răsfirate, care
“Obştile” - mărturie a
organizării sociale
păstrau formele vechi de organizare în “obşti”. Poziţia
Carpaţilor în faţa marilor migraţii de popoare a favorizat în bună
parte stabilitatea populaţiei dacă şi daco-romană, putând re-
zista în “fortăreaţa naturală” a munţilor tocmai datorită nivelului
de organizare social- economică, reuşind să transmită descen-
denţilor ei limba romanică, tradiţiile, activităţile economice şi o
bogată toponimie. Acest fapt este confirmat şi de termenii din
agricultură care, în marea lor majoritate, sunt de origine latină şi
dacă, de la plantele de cultură şi animalele domestice la unel-
tele şi îndeletnicirile agricole.
Stăpânirea romană a impulsionat dezvoltarea agriculturii.
Sunt cunoscute unelte agricole mai evoluate, apoi soiuri de ce-
reale şi pomi fructiferi de mare productivitate. Dacia Felix a de-
venit grânarul Imperiului roman.
Dacia Felix atestă po-
ziţia geoeconomică a
autohtonilor geto-daci
De reţinut este că structura complexă a plantelor agricole s-
a păstrat neschimbată şi în perioada marilor migraţii, când pă-
mânturile “teritoriilor” romane au continuat să fie cultivate în lo-
turi mai mari de către obştile autohtonilor. Aceştia au coexistat
cu noii veniţi, practicând o agricultură extensivă. O dovadă
concludentă o reprezintă cultura tradiţională prin răzoare,
consemnată la începutul evului mediu în “Terrae Blacorum”.
Agricultură extensivă
Plantele agricole tradiţionale au fost completate abia în se-
colul al XVII-lea cu cultura porumbului şi în secolul al XVIII-lea
cu cultura cartofului. Ambele plante s-au aclimatizat în condiţiile
pedoclimatice carpatice. Prin metode de ameliorare s-au obţi-
nut soiuri potrivite condiţiilor naturale regionale.
Agricultură complexă
specifică populaţiei
sedentare
Plantele agricole din perioada geto-dacică s-au înmulţit, cu-
prinzând, alături de cereale şi plante tehnice, viţa de vie şi po-
mii fructiferi3.
O atestare revelatoare a intensităţii şi densităţii economice
în spaţiul carpatic, dunărean şi pontic este dată de legăturile
economice stabilite între daci şi greci pe de o parte, daci şi ro-
mani pe de altă parte. Întemeierea cetăţilor oraşe pe litoralul
Mării Negre, încă din secolele VII-VI î.Hr., constituie o convin-
gătoare mărturie a unor astfel de realităţi.
Legături economice
cu lumea romanică şi
greacă
Ele sunt confirmate de asemenea de structurile economice,
sociale şi geodemografice îndeaproape cunoscute din timpul
Daciei ocupate de romani, structuri mult amplificate şi diversifi-
cate.
Reţin atenţia îndeosebi activităţile de valorificare a resurse-
lor subsolului, prezente în toate compartimentele Carpaţilor Oc-
cidentali (fier, aur, argint, materialele de construcţii etc.), cu-
noaşterea şi valorificarea resurselor de ape termale, activităţi
economice care au diversificat puternic structura localităţilor ru-
rale,a târgurilor şi oraşelor.
Se dezvoltă drumurile, asigurându-se legătura funcţională
strânsă între toate zonele carpatice, dunărene şi pontice.
Începuturi ale activită-
ţilor nonagricole
În procesul de etnogeneză a românilor se intensifică
ruralismul, agricultura devine ramura dominantă, bazată pe
cultura plantelor şi creşterea animalelor, cunoscute în toate zo-
3 Săpăturile de la Grădiştea Muncelului au identificat pe bază de seminţe, 19 plante cultivatoare: 8 cereale, 2
leguminoase, 5 oleaginoase, 4 plante de grădină sau medicinale. La staţiunea Cetăţeni (pe Dâmboviţa), din sec.
al III-lea î.Hr., până în sec. al III-lea d.Hr., s-au identificat cariopse de orz (Hardeum Sativum jeansen), grâu
comun (Triticum Vulgare), mai puţin ovăzul (Avena sativa). Urmele osteologice de animale: ovine (Ovis), bovine
(Bastaurus L), porcine (Suscrofa L) demonstrează existenţa unei intercondiţionări între cultura plantelor şi
creşterea animalelor (I. Şandru, “Agricultura carpatică - consideraţiuni de geografie istorică”. Comunicare,
Câmpulung Moldovenesc, septembrie 1987).
nele fizico-geografice ale României de astăzi.
ECONOMIA DE TIP FEUDAL
Cultivarea plantelor şi creşterea animalelor se afirmă treptat
în perioada medievală, definind prin caracteristicile lor tipul
economic feudal. În întreaga perioadă feudală, agricultura aco-
perea toate zonele ţării, accentuându-se în zonele colinare şi
carpatice. Iau amploare meşteşugurile, fiind legate în principal
de zonele cunoscute prin materii prime de masă lemnoasă şi
minereuri. Acestea sunt influenţate de o serie de privilegii acor-
date unor oraşe ca: Braşov, Sibiu, Bistriţa. Sunt cunoscute ca
meşteşuguri sau ca industrii activităţile de extracţie a minereu-
rilor (Ghelari- sec. al XIII-lea, munţii Apuseni şi Rodna, Baia de
Aramă - sec. XV-XVII, Moldova Nouă - sec. al XVIII-lea), de
extracţie a sării (Tg. Ocna, Ocnele Mari) de prelucrarea a me-
talelor, a sticlei şi textilelor.
Economie feudală ca-
racteristică ţărilor Eu-
ropei Centrale şi de
Vest
Dovezile documentare arată că în perioada timpurie a dez-
voltării feudalismului au apărut pe teritoriul României “morile de
apă”, exponent agricol de importanţă.
Întemeierea statelor feudale - Ţara Românească, Moldova
şi Transilvania - au contribuit la intensificarea agriculturii, având
drept consecinţe despădurirea a numeroase ţinuturi, modificând
astfel în mod apreciabil peisajul geografic al teritoriului.
Schimbări apreciabile (sec. XVII-XVIII) au produs introduce-
rea unor plante noi: porumbul, cartoful, tutunul şi mai târziu, ra-
piţa şi orezul.
În secolul al XVIII-lea industria îşi lărgeşte ariile spre sud-
vest şi în regiunile nordice.
Începutul muncii in-
dustriale
După anul 1929 agricultura capătă noi dimensiuni, în sensul
extinderii suprafeţelor cultivate şi restrângerea păşunilor în zo-
nele de câmpie.
Începând cu secolul al XIX-lea, datorită posibilităţilor de ex-
port al cerealelor, începe o agricultură de tip capitalist, de pro-
ducţie de cereale-marfă, apar reforme social-agrare ce alter-
nează cu revolte, culminând cu cea din anul 1907.
ECONOMIA DE TIP MODERN
Sfârşitul secolului al XVIII-lea marchează un avans al acti-
vităţii industriale (mult mai timpurii decât în alte ţări din Europa)
pe fondul încă activ al relaţiilor feudale, evidenţiind economia
de tip modern.
Se dau în exploatare importante resurse naturale, în princi-
pal petrol şi cărbune.
Ritmurile de dezvoltare industrială erau sub nivelul potenţi-
alului real al României. Ţara noastră era cunoscută ca o ţară cu
o industrie slab dezvoltată şi agricultură înapoiată, denumită în
literatură “ţară eminamente agricolă”; aproximativ 80% din po-
pulaţie era ocupată în agricultură.
Industria participa cu o pondere foarte redusă la crearea ve-
nitului naţional şi al produsului social: în anul 1913 participa cu
19,6%, iar în 1939 cu 30,8%. Agricultura şi silvicultura nu depă-
şeau 39%.
Poziţia industriei şi
agriculturii la crearea
venitului naţional
Pentru perioada formării statului naţional unitar, reţinem câteva din
sublinierile marelui geograf Emm. de Martonne:
“Să examinăm resursele agricole ale României, comparate cu cele două
state noi (Cehoslovacia şi Iugoslavia) şi cu resursele Franţei. Am ales Franţa,
nu pentru că eu sunt francez, ci pentru că ţara mea este un stat mediu, a cărei
producţie de cereale şi carne satisface aproape în totalitate necesităţile interne.
La noi când recolta este bună, avem aproximativ destul grâu pentru nevoile
noastre. Dacă vedem deci, în România sau într-un alt stat, o producţie mai
mare de cereale în raport cu numărul locuitorilor, constatăm că există un
excedent, iar dacă proporţia este inferioară celei a Franţei, putem spune că
există un deficit”4.
România, după aprecierile lui Emm. de Martonne, dispunea de excedente
formidabile de cereale. Luând în considerare grâul, situaţia se arăta încă şi mai
remarcabilă. Franţa producea 2 quintale/locuitor, Cehoslovacia nici măcar un
quintal, Iugoslavia puţin peste 2 quintale/locuitor, România aproape 4
quintale/locuitor. Excedentul de grâu în România era încă mai mare decât
indica o comparaţie cu Franţa, deoarece ţăranul român nu se hrănea în general
cu grâu, ci mai ales cu fiertură de porumb.
Examinând numărul bovinelor, Emm. de Martonne arăta că Franţa şi
România erau aproape pe acelaşi loc.
Aprecierile marelui
geograf francez Emm.
de Martonne
Referitor la ovine, Franţa nu avea decât 40 de capete/1000 loc., România
avea aproape dublu, în timp ce Iugoslavia avea aproape acelaşi număr şi
Cehoslovacia mult mai puţin.
Comparaţii sugestive
Din punct de vedere a cabalinelor, situaţia României era şi mai favorabilă,
superioară chiar celei a Franţei.
Aceste constatări arătau că noua Românie era într-o situaţie economică nu
foarte diferită de cea veche. Toată lumea - sublinia Emm. de Martone - ştie că
“vechea Românie era o ţară agricolă, al cărui export consta aproape în
întregime din cereale, restul fiind format aproape exclusiv din petrol. Nu există
schimburi notabile. Aceasta poate să mire la prima vedere şi mărturisesc că nici
eu nu aşteptam acest rezultat la calculele mele. El era totuşi de prevăzut şi
explică uşor dacă încercăm controlul geografic al datelor statistice, control
absolut necesar de altfel şi fără de care, datele statistice nu pot fi nici interpre-
tate, nici înţelese”5.
Zonele care compuneau România (vechea Valachie, Mol-
dova, Basarabia, Dobrogea, Transilvania şi o parte din Banat)
erau diferite din punct de vedere fizic şi, prin urmare, din punct
de vedere economic.
Notă distinctă - dispa-
rităţi teritoriale
Complementaritatea funcţională economică dintre principa-
lele provincii istorice dovedeşte că România rămâne una din
grânarele Europei.
În ceea ce priveşte industria, aceasta era relativ puţin dez-
voltată în vechea Românie, deoarece capătă (în această pe-
rioadă) avantaj prin revenirea resurselor din Munţii Apuseni.
Repartizarea geografică a industriei s-a menţinut dispropor-
ţionată.
La nivelul anului 1938 se conturau ca centre ori zone indus-
triale doar câteva grupări de întreprinderi, respectiv: Bucureşti,
Ploieşti, Prahova; Braşov, Sibiu, Mediaş, Turda, Cluj; Hune-
doara; Reşiţa; Arad, Timişoara; Baia Mare, Baia Sprie; Satu
Mare, Oradea; Brăila, Galaţi; Bacău, Piatra Neamţ, Buhuşi.
Principalele grupări
industriale în anul
1938
Centrele din aceste perimetre concentrau circa 72% din
forţa motrice industrială, peste 65% din valoarea producţiei in-
dustriale şi circa 60% din numărul personalului angajat.
Harta economică a ţării releva astfel puternice contraste te-
ritoriale, oraşe lipsite de pulsaţii economice, în principal fără in-
dustrie, sate cu surplus de forţă de muncă şi întinse zone slab
valorificate.
Harta economică a României s-a modificat constant, la ni-
velul principalelor sectoare ale economiei, pe ramuri şi în profil
teritorial, căpătând în cursul ultimelor cinci decenii un pronunţat
grad de complexitate.
Modificări constante
4 Reţine atenţia diagrama alcătuită pentru acea vreme de Emm. de Martone în care arăta că Franţa producea
aproape 4 quintale de cereale pe cap de locuitor, iar România aproape 8, deci dublu; Cehoslovacia depăşea
foarte puţin Franţa, în timp ce Iugoslavia se găsea în uşoară inferioritate. 5 Extrase din Conferinţa “La Nouvelle Roumanie dans une Nouvelle Europe”, Bucureşti, 1921.
Indiferent la care faze ne-am opri, se desprinde ideea că
România a fost şi este o ţară bogată în resurse materiale şi
umane.
UNITATEA ECONOMICĂ A ÎNTREGULUI TERITORIU
Comparaţiile situaţiei economice actuale cu perioadele ante-
rioare, sau compararea cu situaţia altor state ale Europei, atestă
faptul că România dispune de o bază materială corespunzătoare
cerinţelor dezvoltării unei economii naţionale prospere.
Harta economico - geografică a României oferă un tablou
convingător al complexităţii economiei naţionale. Practic, în
structura activităţilor productive de interes naţional regăsim
aproape toate ramurile specifice unei economii stabile.
Economie naţională
complexă
România deţine, fără îndoială, potenţialităţi încă departe de a
fi valorificate.
Complementaritatea spaţial-funcţională fundamentează uni-
tatea economică a întreg teritoriului României. Asemenea uni-
tate vine dintr-un trecut îndepărtat prin intermediul îndeletnicirilor
specifice, dar cu trainice trăsături comune, o unitate economică,
ca o verigă într-un lanţ, care a cimentat unitatea etnică a Româ-
niei pe un suport indestructibil de unitate teritorială.
Relaţii: unitate eco-
nomică - unitate et-
nică
Harta raporturilor dintre resurse, grad de valorificare şi con-
sum dezvăluie efectele manifestărilor de hipertrofie, dar mai ales
a hipotrofiei unora dintre ramurile industriale.
„Jocul” centralizării industriale excesive în perioada comu-
nistă şi cel al descentralizării convulsive în perioada
postcomunistă, generează deja disparităţi teritoriale alarmante.
O politică regională corespunzătoare devine o cerinţă contempo-
rană prioritară. Există o bază social-economică, cu toate atribu-
tele revitalizării.
Elementele pozitive acumulate în perioada de tranziţie, cu
toată sinuozitatea lor constituie repere convingătoare de
adaptare a României la procesul de creare a unei economii de
piaţă moderne, competitive şi dinamice.
De remarcat în acest concept avansul procesului de
privatizare în toate sectoarele economiei naţionale.
Ponderea sectorlui privat în valoarea adăugată brută în
principalele ramuri din 2002, de 98,8% în agricultură, 78,6% în
industrie, 68,1% în servicii şi 100% în construcţii. Efectele
directe ale perioadei de tranziţie se regăsesc expresiv în
evoluţia produsului intern brut care în perioada 2001-2002
înregistra cea mai înaltă creştere în raport cu alte ţări din Europa
Centrală şi de Est.
Se preconizează astfel angajarea economiei României pe
traiectoria dezvoltării durabile.
Harta economică a României contemporane dă expresie vi-
brantă creativităţii poporului român, puterii lui şi înaintaţilor lui de
a pune în valoare, încă din timpul “Daciei Felix”, comorile şi roa-
dele pământului autohton, pământului pe care a sălăşluit fără
întrerupere.
Încercând să descifrăm harta economică contemporană,
cunoscându-i însuşirile favorabile şi nu mai puţin dificultăţile pe
care le-a traversat în ultimele două decenii, nutrim încrederea în
realităţile obiective care vor asigura României una din poziţiile
cele mai stabile şi solide în cadrul structurilor noii Europe.
ROMÂNIA – PROFILE REGIONALE
Practica geografică a implicat dintotdeauna problematica disparităţilor social-economice existente în profilele teritoriale, având ca scop prioritar diminuarea diferenţelor de dezvoltare între marile unităţi fizice sau administrativo-istorice ale ţării.
În perioada contemporană, condiţiile economiei de piaţă şi cerinţelor şi cerinţelor adaptării la experienţa ţărilor din U.E. s-au reorganizat unităţi teritoriale ce pot constitui baza temeinică pentru elaborarea şi implementarea strategiilor de dezvoltare regionale permiţând utilizarea mai eficientă a resurselor materiale, umane şi financiare.
CRITERII DE DEFINIRE A REGIUNILOR
Introducerea sistemului economic de piaţă impune în mod obiectiv
promovarea unei politici economice regionale, care include o dinamică clară,
bazată în principal pe productivitate competiţie, performanţă naţională şi
internaţională şi binenţeles pe un cadru teritorial corespunzător strategiilor
de implantare şi evaluare preconizate de politica naţională de dezvoltare
regională.
Definirea unităţilor taxonomice cu caracter integrant fizico-geografic şi
economico-geografic a preocupat geografia românească din primele ei
începuturi de afirmare modernă. În anul 1930 Geogrge Vâlsan defineşte
structuri ierarhizate de ţinuturi individualizate sub denumirea de „regiune
naturală” iar mai târziu (1931) sub denumirea de „complex natural” . În anul
1964 Vintilă Mihăilescu defineşte unitatea de „regiune geografică”distinsă
prin frecvenţa elemntelor naturale şi sociale, prin legături şi limite asociate
teritorial.
Petre Coteţ distinge unităţi geografice integrante reprezentând un
complex de elemente naturale şi social-economice sub denumirea de
„înveliş geografic”.
Grigore Posea încearcă definirea unor unităţi taxonomice în funcţie de
mediu geografic global, adică totalitatea „elementelor fizico-geografice şi de
factură antropică” denumite „peisaj geografic complex”.
Alexandru Roşu şi Irina Ungureanu fundamentează, prin lucrări publicate
în anul 1977, conţinutul naţiunilor de „geosistem, peisaj, mediu” distingând
ansambluri spaţio-temporale ale factorilor naturali (biotici şi abiotici) şi a
celor creaţi de activităţi umane.
Ion Donisă introduce unitatea integrală specifică geografiei sub denumirea
de socio-sistem.
Literatura geografică românească abundă într-o serie de alte definiri
încercându-se a se evidenţia, în speţă, aspectele de „omogenitate”,
„interdependenţă”, „diferenţieri teritoriale”, „complexitate”, „integralitate”,
„azonalitate”, „specializare”, „organizare economică” ş.a. Amintim, în acest
context, contribuţiile geografilor T. Morariu şi Valeria Velcea (1971, 1979), L.
Badea (1979), I. Popovici, Carmen Petrescu (1966), N. Stern (1964), M.
Iancu (1974).
Experienţă geografică
Contribuţii ale
geografilor
În cercetările ştiinţifice geografice, s-a încercat de asemenea, pe baza
aprecierilor unor complementarităţi social-economice ale judeţelor, o
grupare în ceea ce s-au numit zone funcţionale ale teritoriului României, în
scopul definirii unui concept de dezvoltare regională ca bază a unei politici
regionale (Vasile Cucu – 1980).
A fost o primă etapă care a favorizat structurarea unor regiuni de
dezvoltare prin gruparea judeţelor cu profiluri funcţionale complementare,
respectiv prin similarităţile lor social-economice6.
O asemenea grupare a fost larg prezentată în geografia românească, prin
Tratatul de Geografie, vol. II (1984). Capitolul XI din această lucrare este
intitulat „Gruparea judeţelor după criterii de similaritate social- economică”,
argumentându-se totodată că „în realizarea obiectivelor politicii de
dezvoltare în profil teritorial, rolul de bază revine unităţilor administrative,
respectiv judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor”.
Tratatul de Geografie
În lucrarea „România – prezentare geografică”7 (1987) s-a încercat o fundamentare a acestui
concept de „grupare după similaritate social-economică”, pornind de la complexitatea
trărăturilor geografice ale fiecărui judeţ, acordând un rol deosebit grupărilor umane şi
economice.
În manualul de Geografie Economică a României8 luând ca bază caracteristicile marilor
domenii social-economice ale României şi în special rolul marelui bloc Carpatic precum şi
gradul de similaritate social-economică a judeţelor, sau delimitat grupările:
1. Gruparea pericarpatică sudică-danubiană (judeţele Prahova, Argeş, Vâlcea, Gorj,
Giurgiu, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman)
O primă grupare a
judeţelor pe criterii de
similaritate social-
economică
2. Gruparea carpatică şi pericarpatică sud-vestică banatică (judeţele Caraş-Severin,
Hunedoara, Timiş, Arad)
3. Gruparea carpatică şi pericarpatică nord vestică, Crişano-Maramureşană (judeţele
Bihor, Maramureş, Satu-Mare şi Sălaj)
4. Gruparea pericarpatică estică, moldavă (judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ,
Suceava, Vaslui)
5. Gruparea pericarpatică sud-estică pontică (judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi,
Ialomiţa, Tulcea, Vrancea, Călăraşi)
6. Gruparea Marii depresiuni intracarpatice a Transilvaniei (judeţele Alba, Bistriţa
Năsăud, Braşov, Cluj, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu)
7. Gruparea metropolitană Bucureşti
Aceste profiluri regionale au fost reluate, cu mici modificări şi în lucrarea
"România - Geografie Umană şi Economică9"
S-a acumulat o experienţă favorizantă adoptării unor unităţi de structură
teritorială comparabile implementării şi evaluării politicii naţionale de
dezvoltare, respectiv Regiunile de Dezvoltare.
S-au delimitat 8 Regiuni de Dezvoltare prin care se urmăresc problemele
pur social-economice, neavând &&& , politică, religioasă sau etnică.
CARACTERISTICI DE BAZĂ ALE REGIUNILOR DE DEZVOLTARE
Regiunile de dezvoltare grupează judeţele actuale ale României
după criterii profile şi structuri socio-economice, în 8 unităţi.
Regiunea Judeţele Regiunea Judeţele
Nord-Est
Bacău Botoşani Iaşi Neamţ Suceava Vaslui
Vest
Arad Caraş-Severin Hunedoara Timiş
6 Similaritatea economică a grupărilor delimitate rezultă, în principal, din asocierea şi comparabilitatea
diverselor ramuri ale economiei existente, precum şi din aprecierile asupra valenţelor potenţiale şi favorabilităţilor pe care le prezintă teritoriile judeţelor sau grupărilor de judeţe pentru amplificarea sau activizarea altor producţii. 7 Vasile S. Cucu, Ioan Şandru
8 Vasile S. Cucu (1996)
9 Vasile S. Cucu (1999)
Regiunea Judeţele Regiunea Judeţele
Sud-Est
Brăila Buzău Constanta Galaţi Tulcea Vrancea
Nord-Vest
Bihor Bistriţa-Năsăud Cluj Maramureş Satu-Mare Sălaj
Sud Muntenia
Argeş Călăraşi Giurgiu Dâmboviţa Prahova Teleorman Ialomiţa
Centru
Alba Braşov Covasna Harghita Mureş Sibiu
Sud-Vest Oltenia
Dolj Gorj Mehedinţi Olt Vâlcea
Bucureşti Municipiul Bucureşti Ilfov
Poziţia şi unitatea teritorială a acestor regiuni este pe
deplin justificate, prin similaritatea social-economice a judeţelor.
Structurarea teritorială cu profil economic într-un număr
relativ redus de regiuni formate din judeţe cu profiluri
funcţionale complementare oferă posibilitatea identificării
problemelor teritoriale care, de regulă, nu se delimitează în
cadrul unui singur judeţ ele formând adeseori arii interjudeţene.
Avem în vedere în primul rând sesizarea disparităţilor teritoriale
identificate prin ceea ce s-au numit „zone defavorizate”.
O asemenea grupare oferă totodată utilizare eficientă a
indicatorilor agregaţi ai dezvoltării, asigurării unei ierarhii a
judeţelor în funcţie de indicele global al dezvoltării.
DIMENSIONĂRI TERITORIALE
În ansamblul lor, regiunile de dezvoltare înscriu valori apropiate din
punct de vedere al delimitărilor teritoriale şi al componenţelor
administrativ-teritoriale.
La nivelul anului 2002 suprafa medie pentru cele 8 regiuni era de
29799 Kmp. Valorile oscilau între 1821Kmp, pentru regiunea Bucureşti,
29212 Kmp penru regiunea Sud-Vest Oltenia şi 36849 Kmp pentru
regiune Nord-Est.
Suprafaţa medie
Medie de apartenenţă a populaţiei era de 2.807.253 loocuitori,
regiunea cu cel mai mare număr de locuitori fiind Regiune Nord-Estică
(3.813.123 locuitori), iar cu cel mai mic număr de locuitori, Regiunea
Vestică (2.046.499 locuitori).
Sub aspectul grupării judeţelor se remercă Regiunea Sud-
Muntenia, care este compusă din 7 judeţe, urmată de Regiune Nord-
Est, Sud-Est, Nord-Vest, Centru care sunt alcătuite din câte 6 judeţe
fiecare, apoi regiune de Dud-Vest Oltenia cu 5 Judeţe şi Vest cu 4
judeţe. Încărcătura urbană este deosebit de semnificativă rezultată din
numărul oraşelor, populaţia urbană şi mai ales răspândirea geografică a
oraşelor. El mai mare număr de oraşe îl prezintă regiunea Centru cu 50
oraşe, urmată de Sud-Munenia cu 43 oraşe, restul regiunilor deţin câte
32-36 oraşe.
Poziţia faţă de
media numărului
populaţiei
Media de cuprindere a satelor este de 16396 sate. Cel mai mare
număr de sate îl deţine Regiunea Nord-Est cu 2445 sate. Cel mai mic
număr de sate îl deţin Regiunile Bucureşti (103 sate) şi respectiv
Regiunea Vest (1376 sate). Restul regiunilor deţin câte 1823 sate
(Nord-Vest şi Centru), 2080 sate Regiune Sud-Vest Oltenia, 2030 sate
Regiunea Sud- Muntenia şi 1455 sate Regiunea Sud-Est.
sate
Sub aspectul mediilor la nivelul regiunilor, valorile componentelor
teritoriale par echilibrate. Nu acelaşi lucru se poate spune de repartiţia
unora dintre aceste în profil teritorial al regiunilor. Semnificaţia de altfel,
primordială, pentru definirea funcţionalităţii regionale este dată de
caracteristicile sistemelor urbane. Din acest punct de vedere situaţia
diferă, adeseori contrastant de la o regiune la alta. Suficient este să
urmărim repartiţia geografică a diverselor categorii de oraşe din cadrul
regiunilor.
În cadrul regiunii de Nord-Est, mare majoritate a oraşelor se
situează în zonele de contact subcarpatic –Culoarul Siretului sau
contactul de tip subcarpatic, obcine – podiş. Din nord de la oraşul Siret
se înscrie aproape perfect un aliniament urban structurat de Rădăuţi,
Solca, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Bicaz,
Moineşti-Comăneşti-Dărmăneşti-Tg. Ocna-Slanic. Este un aliniament
format, în general, din oraşe mici cu profil economic puţin diversificat.
Această linie urbană este aparent dublată de poziţia oraşelor: Paşcani,
Tg. Neamţ, Piatra Neamţ, Oneşti-oraşe cu profil economic mult mai
diversificat.
În Regiunea Sud-Est poziţia geografică a oraşelor este marcată în
principal de un grad accentuat de „nuclearizare” în funcţie de
favorabilităţi clasice-drumuri comerciale, surse ale subsolului, staţiuni
balneoclimaterice, etc. Exemplu major îl constituie poziţia oraşelor din
Pod. Dobrogei sau Subcarpaţii Curburii, oraşele Adjud, Panciu,
Mărăşeşi, Focşani, Odobeşti, o dispersie nesemnificativă este Câmpiei
Brăilei şi mai ales Bărăganului.
Predominanţa oraşelor mici (de regulă cu valabilitate redusă)
caracterizează unele judeţe din Regiunea Sud-Muntenia. Exemplu
judeţele: Giurgiu, Călăraşi, Teleorman. Aspecte simulare se regăses în
cadrul Regiunii de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia.
Oraşe
Restul regiunilor de dezvoltare prezintă un echilibru regional
apropiat formând un cadru adecvat în aplicarea unor strategii
modelatoare. O expresie convingătoare a rolului pe care îl au oraşele
este dată de raporturile dintre populaţia urbană şi cea rurală.
La nivelul regiunilor situaţia relaţiilor cantitative dintre populaţia
urbană se prezintă în felul următor:
Raporturile rural-urbane sub aspectul poderilor populaţiei celor
două medii scot în evidenţă situaţii contrastante. Regiuni ca cele din
Vest, Centru, Sud-Est se plasează la un nivel mult superior faţă de
celelalte, respectiv: Nord-Est, Sud-Muntenia şi Sud-Vest-Oltenia.
Regiunile Nord-Est, Sud-Muntenia şi Sud-Vest Oltenia
înregistrează cel mai înalt grad de ruralitate.
Raportul urban-rural
PROFIL ECONOMIC
1. Agricol şi silvic
Sub aspectul economc, regiunile de dezvoltare marchează
deosebiri semnificative atât sub aspectul potenţialului material, gradului
de valorificare cât mai ales sub aspectul mutaţiilor survenite în ultimii
ani (1990-2002).
Este de remarcat că la organizarea administrativ teritorială din anul
1968, preocuparea permanentă în delimitarea judeţelor viza asigurarea
unei baze economice corespunzătoare pentru fiecare judeţ, indiferent
de poziţie. În acest sens constată ca poziţie faptul că fiecare regiune
are în componenţa ei judeţe cu bază favorabilă agriculturii intensive şi
totodată favorabilă diversificării ramurilor de producţie. Principalii
indicatori ai modului de folosinţă ai ternului ne oferă o imagine
Baza economică
comparativă convingătoare. Principalii indicatori ai mdului de folosinţa
ai fondului funciar:
Sprafaţa arabilă necesară unei agriculturi competitive este foarte
apropiată de la o regiune la alta. Valorile oscilează între 1963353 ha în
regiunea Sud-Muntenia, 109353 ha în regiunea Bucureşti şi respectiv
1009684 ha în regiunee Nord-Vest Oltenia. Se evidenSprafaţa arabilă
necesară unei agriculturi competitive este foarte apropiată de la o
regiune la alta. Valorile oscilează între 1963353 ha în regiunea Sud-
Muntenia, 109353 ha în regiunea Bucureşti şi respectiv 1009684 ha în
regiunee Nord-Vest Oltenia. Se evidenţiază favorabilităţile pentru
creşterea animalelor marcate de suprafeţe considerabile de păşuni şi
fâneţe. Valorile maxime sunt specifice regiunilor: Centru cu 1140610
ha, urmată de Nord-Vest cu 1008656 ha. Mai puţin favorabilă acestor
ocupaţii este regiunea Sud-Muntenia cu doar 128641 ha păşuni şi
fâneţe şi în oarecare măsură regiunea Sud-Vest Oltenia cu 466982 ha.
În domeniul viilor şi livezilor se remarcă îndeosebi regiunile: Sud-Est,
Sud- Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, mai puţin regiunile: Centru,
Nord-Vest şi Nord-Est.
Există deci premise favorabile pentru o agricultură eficienta
competitivă care plasa în trecut România printre primele locuri în
Europa. Este de remarcat poziţia regiunii Sud-Est care situează pe
primul loc în ţară în ceea ce priveşte suprafaţa viilor pe rod.
Agricultura românească a oferit şi mai oferă încă suficiente resurse
pentru o industrie modernă în toate regiunile de dezvoltare. Există un
potenţial variat pentru producţii de carne, preparate din carne, uleiuri
comestibile, lapte de consum, brânzeturi, zahăr, etc.
Rolul agriculturii
Multe din regiuni cu profil agricol şi potenţial agricol ridicat nu
dispun de capacităţi corespunzătoare de prelucrare a produselor
agricole (regiuniea Sud-Est şi regiunea Sud-Vest-Oltenia). În alte
regiuni (Centru) potenţialul agricol la dimensiunile regiunii este mai
redus decât media naţională (suprafaţa agricolă doar 57,6% din
suprafaţa totală a regiunii). Se remarcă prin potenţialul silvic (36,4%)
constituind totodată zona cea mai importantă de aprovizionare cu lemn
de brad din ţară. Din păcate cu toate favorabilităţile prezente eficienţa
agricolă este sub limitele convenabile.
Aceleaşi condiţii naturale, aceiaşi oameni şi totuşi siscrepanţele s-
au adâncit constant. Evident, aici intevine rolul strategiilor adoptate în
intervalul anilor 1990-2002. Asemenea comparaţii ne oferă prilejul de a
constata favorabilităţile reale de la nivelul fiecărei regiuni în parte.
Industria
1. Baza energetică
Similarităţile reale de la nivelul judeţelor ce compun diversele
regiuni evidenţiază un element specific spaţiului românesc al
economiei industriale-respectiv existenţa potenţiale a unei baze
energetice productive. Aproape fiecare regiune dispune de un gen sau
altul de resurse energetice necesare diverselor ramuri şi confortului
uman. În primul rând avem în vedere prezenţa resurselor de cărbune,
petrol şi gaze naturale, resursele hidroenergetice şi nucleare.
Diversitatea
resurselor energetice
Pornind de la valorile anului 2002 producţiile la principalele
resurse energetice se prezintă Într-o evoluţie impusă de nivelul de
dezvoltare a industriei energetice naţionale, cu oscilaţii ale producţiilor
la principalele produse de extracţie.
Regiunea Nord-Est dispune de rezerve modeste-locul principal îl
deţin petrolul şi cărbunele.
Regiunea Centru dispune ca resurse de gaze naturale. Regiunea
Petrolul şi gazele
naturale
Sud-Vest Oltenia este avantajată de prezenţa unei game mai bogate
de resurse energetice de cărbune, gaze naturale şi ţiţei.
Regiunile Sud-Muntenia şi Nord-Vest ocupă o poziţie intermediară
prin producţiile celor trei surse energetice. Pe baza acestor resurse a
fost posibilă construirea unor termocentrale de mari capacităti
Bârzeşti, Comăneşti în regiuneaNord-Est, Constanţa, Brăila, Ovidiu, în
regiunile Sud-Est, Brazi, Doiceşti în regiunea Sud-Muntenia, Turceni,
Rogojelu în regiunea Sud-Vest Oltenia, Mintia-Deva regiunea Vest,
Bucureşti ş.a.
Cărbunele
La resursele combustibile se adaugă resursele energetice şi
apelor înterioare, care au favorizat construcţia unor importante sisteme
hidroenergetice cum sunt: Porţile de Fier I şi II (regiunea Sud-Vest
Oltenia), Vidraru(regiunea Sud –Muntenia), Bistriţa – Bicaz (regiunea
Nord-Est), Siriu (regiune Sud-Est), Ciunget (regiunea Sud-Muntenia).
Remarcabilă este poziţia centralei atomo-elecrice de la Cernavodă
(regiunea Sud-Est).
Hidroenergie
Energie nucleară
2. Industrii performante
Structura geologică a teritoriului României a favorizat prezenţa
unei deosebit de diversificate game de resurse ale subsolului în
cantităţi mai mult sau mai puţin apreciabile. Există o bază de materii
prime ce poate favoriza dezvoltarea în anumite regiuni a unei
puternice industrii chimice sau cel puţin a unora din ramurile ei de
bază (îngrăşăminte chimice, produse clorosodice, acid sulfuric ş.a.)
Este cunoscut că România deţine un loc prioritar faţă de alte ţări
ale Europei în ceea ce priveşte resursele de sare (Govora- în Sud-
Vest Oltenia, iarîn regiunea Nord – Vest Ocna Mureş şi Turda)
Capacităţi industriale
specifice
Subsolul României deţine importante resurse de minereuri
neferoase: cupru, plumb, zinc, merale auro-argintifere care au
favorizat primele exploatări de acest gen din Europa. Sunt resurse de
care pot beneficia în interes naţional şi echilibru regional, regiuni ca
acelea din Vest, Nord-Vest şi Centru.
Neferoase
Teritoriul României deţine o gamă largă de resurse necesare
industriei materialelor de construcţii, surse care se găsesc din
abundenţă în toate regiunile de dezvoltare. Unele dintre ele „conservă”
încă importante obiective industriale pentru producerea cimentului,
carbocimentrului şi lianţilor. Se remarcă în acest sens îndeosebi
judeţele ce cuprind zone montane din cadrul regiunilor: Nord-Est
(Taşca - Bicaz), Sud-Muntenia (Câmpulung, Fieni, Comarnic), Sud-Est
(Mahmudia), Sud-Vest Oltenia (Bârseşti). Existenţa materialelor de
construcţii oferă o bază solidă dezvoltării industriei mici şi mijlocii în
toate regiunile de dezvoltare.
Primele locuri sunt deţinute de regiunile Sud-Muntenia, prin
obiectivele menţinute încă în judeţele Argeş şi dâmboviţa şi în Sud-Est
prin poziţia judeţului Constanţa.
În rândul industriilor performante, în cadrul regiunilor de
dezvoltare, se înscrie industria prelucrării lemnului. Este cunoscut că
România deţine încă un fond forestier, adică cca. 26,7% din suprafaţa
ţării. Asemenea fond forestier asociat cu calităţile creatoare ale
românului, a favorizat dezvoltarea încă din vremuri mult anterioare
economiei de piaţă, ramuri competitive de prelucrare a lemnului în
special de mobilă, furnire şi cherestea. Asemenea „nuclee” de
prelucrare se regăsesc în toate regiunile de dezvoltare a ţării. Ca şi
rsursele materialelor de construcţie, resursele forestiere pot asigura o
bază competitivă pe plen internaţional a industriei mici şi mijlocii.
Prelucrarea lemnului
Este de remarcat că România producea în 2002 divers mobilier de
valoare competitivă. Pe primele locuri în această valoare se
încadrează regiunile de dezvoltare Nord-Vest, urmată de regiunea de
Centru şi regiunea de Nord-Est.
Prezenţa profilelor economice schiţate la nivelul regiunilor de
dezvoltare oferă imaginea mutaţiilor constante la nivelul prncipalelor
sectoare ale economiei în condiţiile nefavorabile a ceea ce se numeşte
„perioadă de tranzit”.
Indiferent de efectele temporare se degaja, cu prisosinţă ideea că
România a fost şi este o ţară bogată în resurse materiale şi umane,
deţinând în anumite perioade ale vremii poziţii economice competitive.
UNELE CARACTERISTICI ALE REGIUNILOR DE DEZVOLTARE
1. REGIUNEA NORD-EST
1
2
34
5
6
7
8
Suceava
SUCEAVABOTOŞANI
IAŞI
PIATRA NEAMŢ
BACĂU
Botoşani
Iaşi
Neamţ
Bacău
Vaslui
VASLUI
Bacău
1
Regiunea Nord-Est cuprinde judeţele Botoşani, Suceava, Iaşi,
Neamţ, Bacău şi Vaslui. Prin poziţia lor cele şase judeţe se suprapun,
în cea mai mare parte, pe vechile provincii istorice ale României –
Moldova şi Bucovina.
Totodată, ele se încadrează pregnant în spaţiul Marelui Bloc
Carpatic, poziţie care a influenţat în mare măsură individualizarea
fiecăruia dintre judeţele respective.
Într-adevăr, Regiunea Nord-Est dispune de un relief variat
montan carpatic, subcarpatic şi de podiş desfăşurat în trepte, de la
vest către est Carpaţii Orientali, Subcarpaţii şi Podişul Moldovei.
Judeţele: Bacău,
Botoşani, Iaşi,
Neamţ, Suceava,
Vaslui.
Suprafaţa: 36.850 km2
(15,46% din suprafaţa
României).
Populaţia
(2002) 3.813.123
Sudura organică a
Marelui Bloc Carpatic
În ansamblu, Subcarpaţii, Culoarul Siretului şi Podişul Moldovei
au asigurat din vechime posibilitatea organizării unei reţele de căi de
comunicaţie, atât pe direcţia vest-est (peste Şaua Bucecea, Şaua
Ruginoasa), cât şi pe direcţia nord-sud (pe văile consecvente - Siret şi
Prut).
Reţeaua hidrografică din zona montană dispune de un potenţial
energetic relativ ridicat, pus în valoare la Stejaru şi în aval pe Bistriţa
până la confluenţa cu Siretul (450 MW).
Varietatea resurselor subsolului, cum sunt petrolul (exploatat în
bazinele râurilor Trotuş, Oituz şi Slănic), cărbunele brun (exploatat în
Depresiunea Comăneşti), gazele naturale în perimetrele petrolifere din
judeţele Bacău – Tazlău, Oituz şi Neamţ - Roman), a asigurat
dezvoltarea industriei energetice, bazată pe prelucrarea acestora în
termocentrale (Borzeşti - 665 MW, Comăneşti - 25 MW) şi rafinării
(Dărmăneşti şi Oneşti).
Regiunea dispune de bogate resurse de:
- mangan (Dadu, Ciocăneşti-Oarţa, Vatra Dornei, Iacobeni, Şaru
Dornei, Broşteni – judeţul Suceava);
- sulfuri polimetalice (Cârlibaba, Fundu Moldovei, Valea Corbului,
Gemenea, Leşu Ursului – judeţul Suceava);
- ape minerale carbogazoase (Neagra Şarului, Şaru Dornei, Vatra
Dornei, Poiana Negrii, Dorna Cândreni, Poiana Stampei, Coşna,
Dornişoara – judeţul Suceava, Oglinzi, Băltăţeşti – judeţul Neamţ);
- ape minerale sulfuroase şi feruginoase (Strunga, Nicolina Iaşi –
judeţul Iaşi, Brânceni, Murgeşti, Pungeşti, Gura Morii – judeţul vaslui,
Băile Slănic, Moineşti, Târgu Ocna, Poiana Sărată, Sărata Bacău –
judeţul Bacău);
- materiale de construcţii:
-calcare: Pojorâta, Câmpulung Moldovenesc, Botuş – judeţul
Suceava, Bicaz Chei – judeţul Neamţ, Bărbăteşti, Costeşti, îpatele,
Păun, Schitu Duca, Deleni, Strunga – judeţul Iaşi, Darabani,
Ştefăneşti, Lipiceni – judeţul Botoşani, Doftana, Măgura, Călugăra –
judeţul Bacău.
- gresii: Tarcău – judeţul Neamţ, Coşula, Tudora, Hudeşti-judeţul
Botoşani, Ghimeş, Făget, zona Slănic Moldova – judeţul Bacău, Solca
Păltinoasa – judeţul Iaşi.
- gipsuri: Miorcani, Darabani – judeţul Botoşani, Perchiu Oneşti:
judeţul Bacău
- nisipuri: Miorcani, Hudeşti – judeţul Botoşani, Lespezi – judeţul Iaşi,
Cornăţel, Urecheşti, Gârleni, Orbeni – judeţul Bacău.
Regiunea Nord-Est dispune, de asemenea de importante resurse
de sare (Cacica, Târgu Ocna, Moineşti, Sărata) şi sulf (Calimani).
Industria prelucrătoare este mai evidentă în judeţele Bacău,
Neamţ şi Suceava, unde formează diferite tipuri de concentrări
industriale, cum sunt cele din văile Bistriţa şi Trotuş, profilate pe
industria chimică (Săvineşti, Oneşti, Borzeşti, Roznov), pe industria
materialelor de construcţii (Bicaz - ciment, azbociment, Roman
prefabricate din beton) şi a lemnului (Vatra Dornei - cherestea,
Comăneşti, Bacău) şi mobilei. În partea de est a regiunii, industria
prelucrătoare este mai slab dezvoltată, excepţie făcând oraşul Iaşi
(metalurgie, chimică, materiale de construcţie, lemn), aici
predominând economia agricolă (judeţele Botoşani, Iaşi şi Vaslui).
Industrii
Agricultura s-a dezvoltat cu precădere în Podişul Moldovei şi în
Subcarpaţi, unde condiţiile pedoclimatice (temperatura media anuală
de 8°C, soluri din categoria molisoluri şi argiluvisoluri) au favorizat
cultura cerealelor (porumb, grâu), a plantelor tehnice (sfecla de zahăr,
in), a viţei de vie (podgoria Cotnari - Iaşi - Huşi) şi a pomilor fructiferi
(bazinele pomicole Fălticeni - Rădăşeni, Deleni - Cotnari, Comarna -
Răducăneni şi Bălţăteşti). Terenurile arabile aparţin în proporţie de
89% proprietăţii private, ferme familiale de mici dimensiuni (1 – 3
ha/fermă). Piscicultura s-a dezvoltat cu precădere în Câmpia
Moldovei, deoarece substratul argilo- marnos, a favorizat formarea
iazurilor (Dracşani - pe râul Sitna, Podul Iloaiei, Ciurbeşti etc.).
Regiunea Nord-Est deţinea în anul 2000 locul I la sfecla de zahăr,
locul II la cartof i şi legume şi respectiv locul III pentru producţia de
struguri, adică 14,7% din producţia de struguri şi 15% din producţia de
fructe pe ţară.
Deţinea în anul 2002, de asemenea, primul loc între regiunile ţării
privind numărul de animale la 100 de hectare, respectiv 31,5 capete
bovine, 72,5 capete ovine şi caprine. Deţine în acest fel locul I la
producţia de lapte şi locul II la producţia de lână. Deşi este deficitară la
densitatea căilor ferate , se remarcă prin densitarea căilor rutiere.
Suprafaţa agricolă:
3.684.983 ha (25,4%
din totalul ţării)
Suprafaţa arabilă:
1.355.378 ha (14,4%
din suprafaţa agricolă)
Prelucrarea produselor agricole se realizează în cadrul unor Posibilităţi agricole
întreprinderi ale industriei alimentare (de la Bucecea, Paşcani, Sascut
- zahăr, Iaşi - ulei, Câmpulung, Vatra Dornei - produse lactate) şi
textile (la Iaşi, Suceava, Botoşani, Bacău).
Principalele centre polarizatoare ale regiunii sunt: Iaşi (fostă
capitală a Ţării Moldovei, actual centru industrial, cultural, ştiinţific,
administrativ şi nod feroviar), Bacău (centru industrial, cultural), Piatra
Neamţ, Suceava, Roman, Bârlad şi Vaslui.
Regiunea Nord-Estică se remarcă printr-un fond turistic este
bogat şi destul de variat şi este reprezentat prin: Cheile Bicazului,
peisaje alpestre (munţii Ceahlău, Rarău), mânăstirile cu fresce
exterioare (Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa), cetăţile feudale (Suceava şi
Târgu Neamţ), staţiunile balneoclimaterice Vatra Dornei, Slănic
Moldova.
Regiunea Nord-Estică se remarcă printr-o serie de puncte tari ,
precum:
- existenţa unei infrastructuri minimale în regiunea care poate să
constituie punctul de plecare pentru extindere şi modernizare –
densitate de drumuri (36,2% / 100 Km²), superior mediei naţionale; trei
aeroporturi, platforme industriale, infrastructură de cercetare-
dezvoltare, trei centre universitare care care au printre preocupările de
bază: cercetarea ştiinţifică, inventică inovare tehnologică,
informatizarea şi promovarea societăţii informaţionale.
- potenţial turistic ridicat: centrele culturale, mănăstiri, monumente
istorice de importanţă naţională; staţiuni balneoclimaterice de renume.
- dezvoltarea sectorului IMM, în detrimentul marilor coloşi
industriali
- existenţa unui mediu nu foarte popluat şi interesul crescut pentru
protejarea acestuia şi a resurselor de apă potabilă
- potenţial pentru dezvoltarea rurală şi modernizarea agriculturii:
teren agricol pretabil la o paleetă relativ mare de culturi, dezvoltarea
de amploare a sectorului silvic (regiunea Nord-Estică furnizează anual
cea mai mare cantitate de masă lemnoasă la nivel de ţară).
- resurse umane sporite (ponderea ridicată a populaţiei tinere –
32,1%;
- spor natural pozitiv (singura regiune) – 25/1000 şi dezvoltarea
serviciilor sociale.
De altfel, comparativ cu indicii de bază ai dezvoltării la nivel de
ţară, regiune Nord-Est se plasează pe ultimele locuri. Sinteza acestor
indicatori este grăitoare.
La toate acestea se adaugă evoluţia constant descendentă a
industriei în perioada 1990 – 2002 (o scădere de peste 50%). Reţine
de asemenea atenţia gradul foarte ridicat de ruralitate, a infrastructurii
rutiere deficitară şi învechită.
Indicatori de „marcă”
REGIUNEA SUD-EST
1
2
34
5
6
7
8
GalaţiVrancea
Brăila
Buzău
FOCŞANI GALAŢI
BRĂILA
BUZĂU
TULCEA
CONSTANŢA
Tulcea
Constanţa
2
Regiunea Sud-Estică asociază judeţele: Brăila, Buzău, Constanţa,
Galaţi, Tulcea şi Vrancea. Regiunea de Sud Est se distinge prin
favorabilităţi distincte oferite de toate formele de relief. Zona nord-
vestică o constituie Carpaţii şi Subcarpaţii de la Curbură succedaţi de
partea nord-estică a Câmpiei Române şi apoi întreg spaţiul de podiş al
Dobrogei. Regiunea cuprinde aproape întreg cursul inferior al Dunării şi
faţada Mării Negre. Un rol important în structurile regiunii Sud-Est zona
Carpaţilor şi subcarpaţilor Curburii (Buzăului şi Vrancei), zona de
câmpie a Brăilei, Buzăului şi Siretului Inferior, urmate de cele 344600
hectare care cuprind Delta Dunării pe teritoriul României. Delta Dunării
ocupă locul II în Europa după Delta Volgăi.
În spaţiul regiunii Sud-Est se află, de asmenea, întreg litoralul Mării
Negre (245 Km). Întreaga zonă este plină de istorie milenară.
Judeţele: Brăila,
Buzău, Constanţa,
Galaţi, Tulcea,
Suprafaţa: 35.762 km2
(15,001%).
Populaţia: (2002)
2.979.132 (12,99%)
În general se poate aprecia gradul înalt de favorabilitate al cadrului
natural.
Favorabilităţi
distincte
Dobrogea, situată între Dunăre şi Marea Neagră, a constituit zona
de legătură dintre provinciile istorice cunoscute şi "poarta maritimă".
Vechile drumuri comerciale de pe văile râurilor Buzău, Siret,
convergeau către gurile Dunării şi Marea Neagră. Poziţia geografică a
favorizat continuitatea aşezărilor urbane pe aceleaşi vetre, cum sunt:
Constanta (Tomis), Mangalia (Callatis), Hârşova (Carsium), Tulcea
(Aegyssus), Isaccea (Noviodunum).
Cele mai vechi
atestări urbane
Regiunea Sud-Est se remarcă prin capacitatea productivă a
agriculturii care reprezintă ramura tradiţională. Din păcate capacitatea
de prelucrare a produselor agricole este redusă. De reţinut este faptul
că regiunea se situează pe primul loc în ceea ce priveşte suprafeţele
de vii pe rod, producţia agricolă aparţinând în proporţie de aproximativ
85% sectorului privat. Lipsa tehnologiilor de prelucrare reduce
substanţial capacitatea economică a regiunii.
Capacitate productivă
a agriculturii
Gruparea judeţelor cu potenţial economic predominant energetic
şi agricol (zootehnic, pomi-viticol şi cultura cerealelor) cu resurse
umane concordante. Gruparea se remarcă prin bogate resurse ale
solului (resurse forestiere, păşuni şi fâneţe) şi subsolului.
Individualizări
specifice
Un potenţial economic complex, o agricultură dominant
zootehnică şi pomi-viticolă şi resurse umane uşor deficitare
caracterizează judeţul Vrancea.
Structura zonei pontice - Dobrogea este legată de prezenţa
resurselor de apă ale ţării, de căile de navigaţie fluvială şi maritimă, de
particularităţile pedo-climatice favorabile dezvoltării agriculturii.
Regiunea se distinge prin bogate resurse de petrol şi gaze naturale
prezente în judeţele Brăila, Buzău, Vrancea, Galaţi şi Platforma
continentală a Mării Negre. În zonele Berca şi Sărata Monteoru se află
singurul depozit de petrol la suprafaţă din Europa. Resursele subsolului
Prioritatea rocilor de
construcţie
sunt marcate prin rocile de construcţie (eruptice granit - Măcin, Greci,
Iacobdeal, cuarţite; sedimentare - calcar Mahmudia, Hârşova, Topalu,
Basarabi, pietriş şi nisip - din albiile râurilor), piritele cuprifere (Altân-
Tepe) etc. O resursă deosebită o constituie apa şi nămolul din lacurile
de la Techirghiol, Lacul Sărat, Amara, Balta Albă, Movila Miresii.
O importanţă semnificativă aici o ai zăcămintele de sare.
În regiunea de Sud-Est, sunt reprezentate aproape toate ramurile
industriale (petrochimică, metalurgică, constructoare de maşini, textilă,
confecţii, materiale de construcţii şi alimentară).
Prezenţa unor resurse ale subsolului, poziţiile favorabile ale unor
centre urbane faţă de restul ţării, tradiţiile economice au dus la o
dezvoltare industrială, cu implicaţii atât în interiorul structurilor naturale,
cât şi în procesul general de omogenizare social-economică a
întregului teritoriu al ţării. Profilul complex al industriei reiese pe de o
parte din existenţa unor arii tradiţionale de exploatarea resurselor
minerale (petrol, gaze naturale), iar pe de altă parte, din structura
variată şi nivelul atins de industria prelucrătoare.
Tradiţii economice
Structuri variate
deficitare sub
aspectul ocupării
forţei de muncă
În judeţele Dobrogei, industria prelucrătoare s-a dezvoltat pe baza
materiei prime din apropiere şi din alte zone ale ţării sau din import:
industria energiei electrice - Constanţa, Ovidiu (termocentrale),
Cernavodă (centrală atomo-electrică); Mangalia, Constanţa (celuloză şi
hârtie), Năvodari (acid sulfuric şi superfosfaţi); industria materialelor de
construcţii - Cernavodă şi Medgidia (ciment); industria lemnului
(cherestea), Constanţa (mobilă); industria textilă - Constanţa; industria
alimentară prezentată în toate oraşele, precum şi în unele sate.
Dobrogea în profilul
industrial al regiunii.
Regiunea de Sud-Est se caracterizează, de asemenea, printr-un
vizibil profil al industriei chimice, dispusă cu preponderenţă în judeţele
cu accentuate funcţii agricole.
Regiunea dispune de o bază energetică consistentă,
complementată de alte resurse ale subsolului.
Energetică
Pe baza acestor resurse s-au construit termocentrale de mare
capacitate, care participă din plin la balanţa energiei electrice a ţării.
Sunt cunoscute termocentralele de la Brăila, Constanţa şi Ovidiu.
În reţeaua de localităţi a acestei grupări se individualizează
subsistemul dunărean de aşezări care creează, alături de omoge-
nitatea geografică generală a acestui spaţiu, o particularitate
funcţională.
Un loc însemnat îl ocupă industriile materialelor de construcţii, de
exploatare şi prelucrare a lemnului (Vrancea).
Judeţele din câmpie se disting mai ales prin ramuri ale industriei
uşoare şi alimentare.
Agricultura rămâne ramura dominantă, mai ales pentru judeţele
din Câmpia Română (Brăila, Galaţi) care dau o producţie agricolă la
hectar, mai mare decât media ţării.
Sunt caracteristice culturile solicitate de industriile alimentară şi
uşoară (cereale, legume, plante tehnice şi fructe).
Pe plan naţional se remarcă podgoriile Odobeşti, Deleanu, Istriţa
şi plantaţiile de pomi fructiferi.
Suprafaţa agricolă:
3.566.112 ha (15,00%)
Suprafaţa arabilă:
12.411 ha (19.37%)
Au înregistrat producţii ridicate legumele şi plantele tehnice din
sectorul culturilor forţate, fapt ce a determinat dezvoltarea industriilor
conservelor de legume şi fructe.
Reţin atenţia unii indicatori social economici, respectiv:
Caracteristicile dominante, menţionate, conturează o grupare de
judeţe cu legături de producţie de omogenizare şi compensare în
dezvoltare. În cadrul grupării, dezvoltarea judeţelor a dus la formarea
unor reţele de localităţi raţional ierarhizate, în care se disting centre
importante de polarizare, ca municipiile: Buzău, Focşani, Galaţi, Brăila
şi alte oraşe bine dotate şi echipate din punct de vedere tehnic-edilitar.
Transportul pe apă a condiţionat amplasarea teritorială a industriei
pe baza materiilor prime, în special din import (Tulcea).
În cadrul regiunii, se înregistrează zone cu un potenţial turistic
ridicat cum este Vrancea şi litoralul Mării Negre.
Turismul este o ramură specifică regiunii Dobrogea, deoarece aici
se înscriu Delta Dunării şi zona litorală înaltă, recunoscute şi în afara
graniţelor ţării. Turismul estival s-a intensificat în urma construirii
podului transdunărean Giurgeni- Vadu Oii şi a aeroportului
internaţional Mihail Kogălniceanu.
În regiunea de sud-est urbanizarea este accentuată în judeţul
Constanţa (73,6%). În general, aceasta este deficitară sub aspectul
numărului de oraşe, impunându-se consolidarea reţelei urbane, prin
selectarea unor localităţi rurale, cu perspective de dezvoltare.
Turism de
performanţă
europeană
Regiunea Sud-Est se diferenţiază, prin valori relativ reduse ale
unor indicatori social-economici, ca urmare a unor favorabilităţi
economice, cu excepţia ariei Constanţa, destul de reduse
Favorabilităţi reduse
REGIUNEA SUD MUNTENIA
1
2
34
5
6
7
8
CĂLĂRAŞI
SLOBOZIA
Călăraşi
Ialomiţa
GiurgiuGIURGIU
Teleorman
ALEXANDRIA
PITEŞTI
PLOIEŞTI
TÂRGOVIŞTE
Prahova
Dâmboviţa
Argeş
3
Regiunea Sud Muntenia cuprinde judeţe care acoperă în proporţii
aproape egale zonele montane, subcarpatice şi de câmpie (Prahova,
Dâmboviţa, Argeş) şi patru judeţe în întregime de câmpie.
Judeţele: Argeş,
Călăraşi, Dâmboviţa,
Giurgiu, Ialomiţa,
Prahova, Teleorman
In ansamblu, ele ocupă partea centrală a vechii provincii istorice
Muntenia.
Regiunea Sud Muntenia se distinge printr-un potenţial agricol
superior, prin remarcabile resurse energetice şi unele din ele
(Prahova, Dâmboviţa, Argeş) printr-un potenţial turistic recunoscut pe
plan mondial.
Judeţele cu potenţial economic predominant agricol (cerealier,
zootehnic), cu industrie conexă agriculturii (de îngrăşăminte chimice şi
utilaje agricole, industrie alimentară etc.) şi cu resurse umane uşor
excedentare - Teleorman, Giurgiu - se caracterizează prin
omogenitatea condiţiilor geografice şi specificul structurilor
economice.
Suprafaţa: 34.453 km2
(14,45%).
Populaţia:
2002: 3.124.594
locuitori (15,60%)
1999: 3.474.173 lo-
cuitori
Deţinând o mare parte din Câmpia Română, regiunea de sud se
evidenţiază printr-un potenţial agricol predominant (axat pe cultura
cerealelor, legumelor, viţei de vie şi pe creşterea animalelor) şi prin
dezvoltarea industrială a unor importante centre polarizatoare.
Agricultura este completată de producţia industrială unde se impun
ramuri industriale care contribuie la dezvoltarea intensivă a agriculturii
(chimică, tractoare, maşini şi utilaje agricole).
Suprafaţa agricolă:
3.331.177 ha (14,45%)
Sub raportul resurselor energetice şi altor substanţe utile, situaţia
se prezintă astfel:
Judeţul
Substanţe minerale utile
Alte re-surse Energetice Minereuri Minerale
Roci magmatice
Roci meta-morfice
Roci sedi-mentare
Argeş Petrol, gaze asociate, gaze libere, lignit
Ghips Calcar, argilă, nisip, pietriş
Călăraşi Argilă comună, nisip, pietriş
Dâmboviţa Petrol, gaze asociate, gaze libere, lignit
Sulf, ghips, sare
Calcare, marne, argile comune, nisip, pietriş, gresie
Giurgiu Petrol, gaze asociate, gaze libere
Argilă comună, nisip, pietriş
Ialomiţa Gaze asociate, gaze libere
Argilă comună, nisipuri sili-cioase, nisip, pietriş, calcare, gresie
Ape mi-nerale
Prahova Petrol, gaze asociate, gaze libere, nisip bituminos, lignit
Sare, sulf, gips
Calcare marne, argilă comună, tufuri, dacitice, diatomit, nisip silicios, nisip, pietriş
Teleorman Petrol, gaze asociate, gaze libere
Nisip, pietriş, argilă comună
Resursele energetice au favorizat construcţia unor mari
centrale termice (Brazi, Doiceşti) şi hidrotermice (zona Vidraru şi
aval pe Argeş), o industrie chimică performantă (Ploieşti, Slobozia,
Piteşti), precum şi o industrie metalurgică viabilă (Târgovişte,
Călăraşi) şi activităţile portuare (Giurgiu, Olteniţa, Călăraşi) dau o
notă specifică.
Diversitatea economică
industrială
Regiunea Sud se înscrie prin cadrul natural, dezvoltarea
multilaterală şi trecutul său istoric, printre regiunile de mare interes
turistic.
Aici se impune, în primul rând zona: valea Oltului cu staţiunile
renumite – Olăneşti, Călimăneşti, Govora; Valea Prahovei – zonă
turistică de interes naţional şi internaţional – Sinaia – Predeal,
Buşteni ş.a. La acestea evident că se adaugă monumentele
arhitecturale de la Curtea de Argeş, Târgovişte, Câmpulung şi
obiectivele de valoare turistică din masivele Bucegi, Făgăraş.
Turism de valoare
superioară de interes
european
Regiunea de dezvoltare Sud prezintă cele mai pronunţate
disparităţi teritoriale. Marea majoritate a indicatorilor dezvoltării
detaşează poziţiile mai puţin favorabile ale judeţelor Teleorman,
Giurgiu, Ialomiţa şi Călăraşi. Spre deosebire de acestea judeţele
Prahova, Argeş, Dâmboviţa prezintă indicatori mult mai apropiaţi
ori superiori faţă de valorile pe ţară.
Disparităţi economice şi
sociale accentuate
Regiunea Sud Muntenia menţine încă un grad ridicat de
mortalitate (proporţia mortalităţii este încă de 58,2%). PIB–ul este
încă redus, mortalitatea infantilă peste media pe ţară, tendinţa de
îmbătrânire demografică pronunţată, investiţiile străine scăzute.
Sunt numai câteva evidenţieri de indici care atenţionează
capacitatea redusă de valorificare superioară a resurselor
existente.
Capacităţi moderate de
valorificare
REGIUNEA SUD-VEST OLTENIA
1
2
34
5
6
7
8
SLATINA
Olt
Dolj
CRAIOVA
DROBETATURNU SEVERIN
Mehedinţi
Gorj
TÂRGU JIU
RÂMNICU VÂLCEA
Vâlcea
4
Regiunea Sud-Vest cuprinde, în principal, judeţele tradiţionale care au
stat la baza entităţii politice şi administrative a României - Oltenia.
Rezonanţă istorică
Unitatea teritorială actuală este dată de elementele de similaritate ale
judeţelor Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt şi Vâlcea.
Regiunii îi este caracteristic un relief variat, ce cuprinde versanţii
sudici ai Munţilor Parâng, Vâlcan, Godeanu, Mehedinţi precum şi Pie-
montul Getic. Gruparea se remarcă prin bogate resurse forestiere (molid,
brad; fag, carpen, gorun), păşuni şi fâneţe naturale prin importate resurse
ale solului şi subsolului. Nota distinctivă a acestei grupări este imprimată
de extinderea şi varietatea resurselor energetice: hidroenergie, cărbuni
inferiori, petrol şi gaze naturale. Hidroenergia -este reprezentată de mari
centrale electrice (Porţile de Fier I; II, Lotru, Complexul Cerna Motru-
Tismana) care însumează aproape 2000 MW. Cărbunii inferiori (lignitul)
sunt în mare parte valorificaţi în centrale de mare capacitate, ca cele de la
Rogojelu, Turceni, Govora şi Drobeta Turnu Severin, totalizând cca. 5000
MW (incluzând capacitatea maximă a centralei Turceni, precum şi pe cea
de la Drobeta Turnu Severin se remarcă astfel prin profilul său eu tendinţe
predominant energetice, dar şi prin prezenţa unor poli industriali cu profil
complex, formaţi în ultimii 10-15 ani.
Judeţele: Dolj, Gorj,
Mehedinţi, Olt, Vâlcea
Suprafaţa: 22.212 km2
(12,25%).
Populaţia: 2.351.276
locuitori
Industrie energetică şi a
energiei electrice de
performanţă
Dezvoltarea rapidă a industriei energetice şi a centrelor urbane, a
aşezărilor umane, în general, impune o adaptare a structurilor agricole Ia
solicitările locale, o eficientă valorificare a resurselor agricole existente în
zona de munte. Schimbările teritoriale ale forţei de muncă sunt încă active
datorită extinderii rapide a ariilor de exploatare a lignitului. îndeosebi, şi
utilizării preferenţiale a forţei de muncă masculine.
Sistemele de localităţi sunt polarizate de oraşe de mărime mijlocie şi
oraşe mici.
Din punct de vedere politico-administrativ, Oltenia deţine (în perioada
1918-1940) o suprafaţă de 24.078 km2, o populaţie de 1.519.389 locuitori,
o densitate de 63,1 loc./km2.
Din punct de vedere geodemografic, similarităţile sunt echilibrate.
Similarităţi evidente caracterizează regiunea Sud-Vestică sub aspectul
principalelor resurse energetice şi de substanţe minerale utile.
Judeţul Substanţe minerale utile
Alte re-surse Energetice Minereuri Minerale
Roci magmatice
Roci meta-morfice
Roci sedi-mentare
Dolj Petrol, gaze asociate, gaze libere, cărbuni
Argilă co-mună, nisip, pietriş
Gorj Petrol, gaze asociate, gaze libere, antracit, lignit
Grafit, feldspat, azbest
Granit Şisturi pirofilitice
Calcare, argile comune, argile refractare, nisip, pietriş
Mehedinţi Huilă Cuprifere, Granite Serpentine, Calcare, Ape mi-
Judeţul
Substanţe minerale utile Alte re-surse Energetice Minereuri Minerale
Roci magmatice
Roci meta-morfice
Roci sedi-mentare
energetică, lignit
molibden, crom, azbest, feldspat, cuarţ
marmură marne, bentonite nisip, pietriş
nerale
Olt Petrol, gaze asociate, gaze libere
Argilă co-mună, nisip, pietriş
Vâlcea Petrol, gaze asociate, gaze libere, lignit
Sare, sulf, mică, feldspat
Marmură, gnais
Calcare, argilă comună, gresii, nisip, pietriş
O trăsătură caracteristică a regiunii Sud-Vest o constituie prezenţa
unei puternice baze energetice, combustibili minerali necesari celor mai
diferite activităţi industriale. În acest cadru se distinge industria petrolului,
care s-a dezvoltat în Podişul Getic şi o parte a Câmpiei Române.
Industrii competitive
O altă notă comună o constituie prezenţa unor importante resurse de
cărbuni şi, în special cele de lignit.
O poziţie prioritară o deţine industria aluminiului (Slatina), prelucrarea
lemnului (Drobeta Turnu Severin, Târgu Jiu), industria construcţiilor de
maşini (Craiova), industria chimică (Craiova, Govora, Turnu Măgurele),
şantierele navale de la Drobeta Turnu Severin.
Din punct de vedere agricol, judeţele sudice înscriu, de asemenea,
indicatori potenţiali apropiaţi.
Suprafaţa agricolă:
2.821.139 ha (12,25%)
Judeţul Mehedinţi deţine aproximativ 2,5% din producţia agricolă pe
ţară, Gorj - 1,6%, Dolj - 4,1%, Olt - 2,3%, iar Vâlcea - 2,2%.
Judeţele din regiune ocupă, de asemenea un loc important în
activităţile de turism, deţinând valoroase mărturii ale patrimoniului cultural
ştiinţific.
De remarcat că regiunea Sud-Vest grupează judeţe cu indicatori
sociali-economici apropiaţi atât de valorile caracteristice României, cât şi în
raportările interjudeţene. Regiunea dispune însă de resurse (în înţelesul
larg al noţiunii de resursă) care sunt departe de a fi socotite valorificate.
Potenţial valoric de dezvoltare durabilă
Faţă de nivelul mediu al ţării indicatorii de sinteză se prezintă în felul
următor:
Nivelul economic şi social al regiunii Sud-Vest a fost influenţată în
ultimii ani de fluctuaţiile din sectorul minier (zonele Albeni, Schela, Motru –
Rovinari).
Regiunea se confruntă cu numeroase aspecte ale poluării apei, solului
şi aerului.
REGIUNEA VEST
1
2
34
5
6
7
8
DEVA
Hunedoara
ARAD
TIMIŞOARA
REŞIŢA
Timiş
Arad
Caraş Severin
5
Regiunea Vest cuprinde judeţele Hunedoara, Caraş-Severin, Timiş şi
Arad.
Dintre acestea judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara, suprapuse în
cea mai mare parte pe zona montană (partea vestică a munţilor Cernei,
Godeanu, Retezat, partea nordică a munţilor Parâng, Şureanu, munţii
Metaliferi, Poiana Ruscă, Almăjului şi Semenicului), dispun de
remarcabile resurse ale subsolului şi de aceea, s-au specializat în
industria metalurgică şi constructoare de maşini. Celelalte două judeţe
(Timiş şi Arad), situate în mare parte în câmpie (Câmpia de Vest), au un
specific agricol proeminent.
Judeţele: Arad, Caraş-
Severin, Hunedoara, Timiş.
Suprafaţa: 32.034.317 km2
(13,43%)
Populaţia: (2002) 1.852.021
locuitori
Osmoză industrial-agricolă
Este zona cu cele mai bogate urme materiale antice cum sunt
castrele de la Grădiştea Muncelului, Orăştioara de Sus, Tibiscum, este
zona fostelor capitale Sarmizegetusa, Ulpia Traiana şi Sarmizegetusa
Regia.
Zona fostelor capitale ale
Daciei
Construcţiile medievale din Hunedoara şi Deva sunt completate de
un fond etnografic şi folcloric specific românesc.
Din punct de vedere istoric Regiunea Vest cuprinde în mare parte
vechea provincie românească, Banatul (cca. 19.000 km2, aproximativ
950.000 locuitori, adică cca 5,2% din populaţia României cu o densitate
de 50 loc./m2).
Semnificaţia istorică
Regiunea banatică se distinge în principal prin prezenţa bogăţiilor
subsolului, remarcabilă fiind complexitatea lor.
Resursele subsolului au favorizat apariţia şi dezvoltarea celor două
mari noduri ale industriei metalurgice româneşti, Reşiţa şi Hunedoara.
Zăcămintele de fier (exploatate la Bocşa, Ocna de Fier, Dognecea,
Teliuc, Ghelari) sunt completate de o puternică bază carboniferă (Anina,
Ponor, Cozla, Secu, bazinul Petroşani). Profilul industrial al grupării
carpatice şi pericarpatice bănăţene este completat, pe lângă industriile
extractive, de industriile constructoare de maşini (Bocşa - construcţii
metalice, Topleţ - utilaj agricol, Arad - vagoane, strunguri etc.), de
industria chimică, industria materialelor de construcţii, industria de
prelucrare a lemnului bazate pe o bogată masă lemnoasă, de industria
alimentară (la Arad, Timişoara).
Puternică bază siderurgică
Judeţele Arad şi Timiş concurează, în ceea ce priveşte producţia
globală agricolă, cu judeţele specializate în această direcţie (Ialomiţa,
Constanţa, Brăila, Ilfov) care realizează cele mai mari producţii anuale.
Deşi regiunea de Vest nu ocupă o pondere prea mare, este recunoscută
printr-o serie de podgorii (Arad, Buziaş), precum şi de bazine pomicole
(culoarul Timiş-Cerna, depresiunea Almăjului).
Suprafaţa agricolă:
3.403.125 ha
Judeţul
Substanţe minerale utile Alte re-surse Energetice Minereuri Minerale
Roci magmatice
Roci meta-morfice
Roci sedi-mentare
Arad Petrol, gaze Diabaze, Marmură Argilă, Ape
Judeţul
Substanţe minerale utile Alte re-surse Energetice Minereuri Minerale
Roci magmatice
Roci meta-morfice
Roci sedi-mentare
asociate, gaze libere
andezite, granodiorite
pământuri colorate, nisip, pietriş
minerale, termale, bioxid de carbon
Caraş Severin
Şisturi bituminoase, antracit, huilă cocsificabilă, cărbune brun
Fier, mangan, complexe cuprifere, auro-argintifere, molibden, titan, zirconiu
Mică, talc, azbest, feldspat, cuarţ
Andezite, granite, granodiorite, diorite
Marmură Calcare, dolomite, argile comune, argile refractare, nisip silicios gresii, pământuri colorate
Hunedoara Huilă energetică, huilă cocsificabilă, cărbune brun
Fier, complexe, magnetită cu titan şi vanadiu, mangan, cuprifere, bauxită, auro-argintifere, molibden, nichel, tantal, niobiu
Ghips, talc, cuarţ
Bazalte, diabaze, andezite
Amfiobilit, cuarţite, marmură
Calcare, marne, bentonite nisip, pietriş
Bioxid de carbon, ape mine-rale
Timiş Petrol, gaze asociate, gaze libere, lignit
Cuarţ Bazalte Marmură Argilă co-mună, nisip, pietriş
Ape minerale, ape termale
REGIUNEA NORD-VEST10
10
În delimitarea regiunii s-a luat în considerare şi prevederile acordului de asociere a Comisiilor judeţene în cadrul regiunii
consiliilor locale.
Regiunea este intens solicitată sub aspect turistic, câteva zone
turistice îşi dispută prioritatea. Defileul Dunării, Buziaş (cu ape minerale
carbo-gazoase), Lipova (izvoare minerale).
Centrele de polarizare ale întregii regiuni sunt Timişoara şi Arad, cu
o dezvoltare complexă, atât sub aspect economic, cât şi social, cultural
şi turistic, precum şi Hunedoara şi Reşiţa, cu un pronunţat profil
industrial (siderurgic şi de construcţii de maşini), cu importante obiective
turistice.
În cadrul regiunii Vest se detaşează poziţia oraşelor Timiş şi Arad
prin indicatori superiori faţă de judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara.
În general se observă un echilibru raţional în cazul marei majorităţi
a indicatorilor. De altfel şi nivelul investiţiilor străine este incomparabil
superior faţă de alte regiuni.
Un rol important îl joacă centrul urban şi nivelul în general mai
ridicat al urbanizării.
1
2
34
5
6
7
8
ORADEA
ZALĂU
CLUJ-NAPOCA
BISTRIŢA
Bihor
Sălaj
Cluj
Bistriţa-Năsăud
MaramureşSatu Mare
SATU MARE
BAIA MARE
6
Regiunea Nord-Vest acoperă aproape în întregime spaţiul grupei
nordice a carpaţilor Orientali, Podişul Someşan, nordul Câmpiei de
Vest şi al munţilor Apuseni.
Această regiune formată din judeţele Bihor, Maramureş, Bistriţa-
Năsăud, Cluj, Satu Mare şi Sălaj, se caracterizează atât prin
complexitatea fizico-geografică, cât şi prin cea economică, dată de
prezenţa unor resurse energetice, metale neferoase, de existenţa
industriilor constructoare de maşini şi a prelucrării lemnului.
Judeţele: Bihor, Bistriţa
Năsăud, Cluj, Maramureş,
Satu Mare, Sălaj
Suprafaţa: 34.159 km2
(14,31% din suprafaţa
României)
Judeţele care compun regiunea de Nord-Vest se suprapun pe
zona montană (culmile înalte, vestice ale masivelor Bihor şi Vlădeasa,
culmile joase ale masivelor Codru-Moma, Pădurea craiului, Plopiş,
Meseş, culmile lanţului vulcanic Oaş, Gutâi, Ţibleş, precum şi munţii
Maramureş şi Rodnei), pe platforma Someşeană, Dealurile Vestice şi
Câmpia de Vest.
Populaţia: (2002)
2.601.132 locuitori
Complementaritatew şi
complexitate funcţională
Este regiunea care dă unitate expresivă încărcăturii autohtone
tradiţionale cu acumulările succesive specifice evoluţiei societăţii
româneşti. Regiunea exemplifică esenţa civilizaţiei carpatice româneşti
detaşându-se prin conservarea valorilor; atestă autohtonia şi vechimea
milenară a poporului român.
Profilul industrial al regiunii este dat de industria construcţiilor de
maşini şi echipamente, industria metalurgică, prelucrarea lemnului,
uşoară şi alimentară.
Baza energetică este prezentă prin zăcămintele de lignit (Ip,
Varviz-Vărzari, Borumlaca, Sărmăşag), de petrol (zona Suplacu de
Barcău) şi de resurse hidraulice (Aştileu).
O altă bogăţie naturală o constituie minereurile neferoase, cum
sunt: minereurile complexe (cu centre de exploatare la Baia Sprie,
Cavnic, Nistru, Ilba etc.) auto-argintifere (zona Baia Mare, la poalele
munţilor vulcanici) şi bauxită (cu centre de exploatare în munţii
Pădurea Craiului) pentru obţinerea aluminiului (prelucrare la Oradea).
Prioritatea resurselor de
minereuri neferoase.
Materialele de construcţii, reprezentate de andezite, dacite,
calcare, argile, nisipuri şi pietrişuri, sunt prelucrate pentru obţinerea
cimentului (Chiştag - judeţul Bihor), sticlei (Pădurea Neagră - Bihor),
cărămidă şi ţiglă (Satu Mare) etc. Pe baza volumului de masă lem-
noasă, funcţionează o serie de centre de prelucrare a lemnului din
judeţele Bihor şi Maramureş.
Resurse complementare
de eficienţă economică
Pe judeţe, frecvenţa resurselor subsolului se prezintă în felul
următor:
Judeţul
Substanţe minerale utile Alte re-surse Energetice Minereuri Minerale
Roci magmatice
Roci meta-morfice
Roci sedi-mentare
Bihor Petrol, gaze asociate, gaze libere, lignit, nisip bituminos
Complexe cuprifere, bauxită, mismut, wolfram, walastonit
Granit, granodiorit
Marmură Gresie, calcar, marne, argilă comună, argilă refractară,
Bioxid de carbon, ape termale, nămol terapeutic
Judeţul
Substanţe minerale utile Alte re-surse Energetice Minereuri Minerale
Roci magmatice
Roci meta-morfice
Roci sedi-mentare
nisip silicios, nisip, pietriş
Bistriţa Năsăud
Cărbuni, gaz metan, nisip bituminos
Sare, mică Andezite, dacite
Marmură Argilă, roci caolinizate, tufuri vulcanice, calcare, nisipuri cuarţoase, nisip, pietriş
Ape minerale, bioxid de carbon
Cluj Gaz metan Fier, complexe, titan, zirconiu
Sare, ghips, feldspat, cuarţ albastru, celestină
Dacit Japs Calcar, dolomită, argilă comună, tufuri vulcanice, nisip caolinos, nisip silicios, nisip, pietriş, bentonite
Maramureş Auro-argintifere complexe cuprifere,
Sare Andezite Marmură Calcare, gresii, dolomite, marne, argilă comună, roci caolinizate, nisip silicios, nisip, pietriş
Ape minerale
Satu Mare Complexe cuprifere, auro-argintifere
Andezite Argile comune, tufuri, bentonite, pământuri colorate, nisip, pietriş,
Bioxid de carbon, ape minberale, ape termale
Sălaj Cărbune brun, lignit
Gips Diorite, andezite
Calcare, argilă comună, nisip silicios, tufuri dacitice, nisip, pietriş
Agricultura a atins forme intensive în judeţele Bihor şi Satu Mare, unde s-
au executat importante lucrări hidro-tehnice - canalizare, desecare, irigaţii - în
bazinele Someşului şi Crişului. Acestea au permis extinderea culturii
legumelor, cerealelor, sfeclei de zahăr. Unele zone sunt valorificate pomicol şi
viticol: viţa de vie se extinde în zona Valea lui Mihai, iar culturile pomicole în
aria Şimleul Silvaniei - Cehu Silvaniei - Baia Mare şi depresiunea
Maramureşului.
Suprafaţa agricolă:
3434146 ha
Creşterea animalelor este axată pe cornutele mari (cu efective ridicate în
Maramureş), ovine (judeţele Sălaj şi Satu Mare) şi porcine (judeţul Bihor).
Agricultură intensivă
complexă
Industria alimentară şi textilă este reprezentată printr-o serie de
întreprinderi prezente în municipiile Cluj-Napoca, Oradea (confecţii, pielărie,
blănărie şi încălţăminte) şi alte oraşe ca Negreşti, Seini, Valea lui Mihai
(conserve de fructe).
Crişana-Maramureş cuprinde un număr relativ mare de oraşe 1/10 din
numărul total al ţării. Procentul populaţiei urbane este mai ridicat în judeţul
Maramureş (57%) şi mai redus în judeţul Sălaj (43,8%), judeţ cu un procent
ridicat de ruralism.
Dintre centrele de polarizare ale grupării menţionăm oraşele: Cluj-Napoca
(industria electronică şi electrotehnică, chimică, mobilă ş.a.), Oradea (vechi
centru economic şi cultural, deţine o industrie prelucrătoare complexă -
metalurgie, materiale de construcţii, textilă şi alimentară - de nivel naţional),
Baia Mare (centru al industriei metalurgiei neferoase), Satu Mare (centru al
Profiluri industriale de
vârf
construcţiilor de maşini şi al industriei textile) şi Sighetu Marmaţiei (centru al
industriei textile şi de prelucrare a lemnului), Bistriţa-Năsăud.
Regiunea Nord-Vest îndeplineşte rolul de "poartă turistică" prin punctele
de frontieră Oradea - Borş, Halmeu ,Salonta şi dispune totodată de un fond
turistic natural (peşterile Meziad, Urşilor, Vadu Crişului, zona alpină a Munţilor
Rodnei cu forme glaciare) şi antropic (staţiunile climaterice Stâna de Vale,
Borşa şi staţiunile balneare de la Felix şi 1 Mai, prin particularităţile portului
popular, meşteşugurilor ţărăneşti, tradiţiilor şi obiceiurilor practicate în Oaş şi
Maramureş.
Valori turistice de
nivel european
REGIUNEA CENTRU
1
2
34
5
6
7
8
ALBA IULIA
SIBIU
BRAŞOV
SFÂTU GHEORGHEAlba Sibiu
Braşov Covasna
TÂRGU MUREŞ
Mureş MIERCUREA CIUC
Harghita
7
Regiunea se încadrează prioritar în provincia istorică Transilvania,
ocupând partea centrală a României, închisă, aproximativ pe toate
laturile de coroana carpatică ("corona montium"), având deschidere către
celelalte regiuni ale ţării prin pasuri, culoare (Olt, Mureş, Trotuş, Someş).
Străjuită de cetatea naturală carpatică, a constituit dintotdeauna locul
statornicirii şi continuităţii populaţiei româneşti.
Omogenitate etnică
constantă pe un teritoriu
etnic constant
Aşa se explică existenţa oraşelor fortificate din perioada daco-
romană (Apulum, Porolissum), a castrelor romane şi a fondului toponimic
bogat.
Această regiune, cu poziţie centrală în cadrul ţării, este compusă din
judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu şi are o înfăţişare
amfiteatrică, cu forme de relief mai înalte, spre limitele de est, sud şi
vest. După principalii indicatori sintetici, regiunea Depresiunii
intracarpatice a Transilvaniei se caracterizează printr-un potenţial
industrial şi agricol ridicat, printr-o densă reţea modernizată de căi de
comunicaţie şi importante obiective turistice.
Judeţele: Alba, Braşov,
Covasna, Harghita, Mureş,
Sibiu
Suprafaţa: 34.100 km2
(14,3%) din suprafaţa
României
Populaţia: (2002) 2.101.691
locuitori
Social-economic regiunea se distinge prin:
Industria extractivă s-a dezvoltat pe baza resurselor subsolului: gaz
metan - exploatat din boltiri numite domuri, din Podişul Târnavelor şi
Câmpia Transilvaniei, Puini, Nadeş, Sărmăşel ş.a.; roci de construcţie
andezit, bazalt, dacit, calcar - folosite fie la amenajarea drumurilor, fie în
industria prelucrătoare; minereuri feroase (Lueta); cărbuni exploataţi din
depresiunile Almaş şi Baraolt; sare gemă din zona cutelor diapire din
cadrul depresiunii Transilvaniei; minereuri auro-argentifere din Munţii
Apuseni la Roşia Montană, Bucium etc.
Prioritatea resurselor de gaz
metan
Minereuri aurifere
Industria prelucrătoare este reprezentată prin aproape toate ramurile
sale: industria energiei electrice (termocentrale - Luduş, Fântânele ş.a.;
hidrocentrale - pe Olt), industria construcţiilor de maşini (Braşov -
tractoare, autocamioane; Sibiu - maşini şi utilaje agricole, aparate de
precizie; Târgu Mureş - utilaj textil; Mârşa - autobasculante; industria
chimică (Târnăveni, Ocna Mureş; Copşa Mică - acid sulfuric; Târgu
Mureş - îngrăşăminte chimice complexe), industria de prelucrare a
materialelor de construcţii (Turda, Hoghiz - ciment; Târnăveni, Braşov
var, Alba Iulia, Sighişoara, Târnâveni etc - ceramică de construcţie şi
ceramică fină; Mediaş, Sighişoara, etc.), industria lemnului (fabrici de
cherestea sunt amplasate în partea estică, dezvoltate pe baza volumului
de masă lemnoasă; Blaj, Târgu Mureş; instrumente muzicale - Reghin;
creioane şi rechizite şcolare - Sibiu).
Diversitate industrială
Agricultura s-a dezvoltat în special pe baza terenurilor arabile din
Câmpia Transilvaniei (plante tehnice, cereale), a celor ocupate cu vii
(zona Alba Iulia şi Târnave) şi livezi (Podişul Someşelor), dar şi datorită
păşunilor şi fâneţelor din regiunile cu relief accidentat.
Industria alimentară este reprezentată prin întreprinderi amplasate în
apropierea zonelor de producţie sau a centrelor de larg consum; Târgu
Mureş, Luduş - zahăr; Sibiu, Remetea, Baraolt, Alba Iulia - produse
lactate; Sibiu, Târgu Mureş - morărit şi panificaţie; Sibiu, Reghin - bere).
După anul 1960 s-au înfiinţat numeroase unităţi pentru industria
uşoară. Industria textilă are tradiţie în zona de creştere a ovinelor (Sibiu,
Braşov), iar industria de încălţăminte şi blănărie din Târgu Mureş,
Mediaş, Agnita deţine ponderi însemnate pe plan naţional.
Oraşe şi municipii: 50
(19,01% din totalul oraşelor)
Comune: 334 (12,42%)
Sate: 1823 (13,92% din
totalul satelor)
Relieful variat (alpin - masivele Rodna, Călimani, Bihor; carstic
Munţii Apuseni), apele minerale carbogazoase (Covasna, Borsec) şi
condiţiile climatice au favorizat practicarea tuturor formelor de turism.
Valoarea turistică a zonei sporeşte şi prin ariile etnografice şi folclorice
de la Reghin până la Sebeş şi Câmpeni din Tara Moţilor, precum şi prin
prezenţa cetăţilor fortificate de influenţă germană.
Valori turistice de interes
naţional şi internaţional
Regiunea a intrat în circuitul turistic internaţional prin complexul
Poiana Braşov, oraşul Braşov şi zona Bran.
REGIUNEA BUCUREŞTI-ILFOV
1
2
34
5
6
7
8
BUCUREŞTI
Ilfov
8
Regiunea Bucureşti cuprinde capitala ţării şi judeţul Ilfov. Gruparea
metopolitană Bucureşti şi a judeţului Ilfov se remarcă printr-o structură fizico-
geografică omogenă, cu indicatori social-economici de concentrare excesivă a
unor activităţi economice şi a populaţiei într-un teritoriu relativ restrâns
Judeţele: Ilfov,
municipiul Bucureşti
Suprafaţa: 1.821 km2
(0,76%) din suprafaţa
(indicatori demografici şi economici superiori în toate domeniile de activitate).
Deşi deţine un teritoriu restrâns, se distinge printr-o unitate geografică de
tranziţie.
României
Populaţia: 2.134.200
locuitori
Specificul de zonă de tranziţie provine dintr-un trecut îndepărtat, relevat
prin structura şi frecvenţa reţelei hidrografice, elemente de primordialitate în
intuirea ori alegerea locurilor favorabile aşezărilor umane şi de asigurare a
securităţii acestora.
Arterele hidrografice au conferit, în special municipiului Bucureşti, o poziţie
de tranzit în calea marilor drumuri comerciale, ce asigurau traficul spre şi
dinspre cunoscutele vămi: Giurgiu, Turnu Măgurele, Brăila.
În anul 2002, zona metropolitană Bucureşti concentra o bună parte din
populaţia a ţării şi peste16% din populaţia urbană, 8,5% din personalul muncitor
şi aproximativ 15% din producţia globală industrială.
Suprafaţa agricolă:
182.411 ha
Suprafaţa arabilă:
110.343 ha
Bibliografie
Cândea, Melinda, Bran, Florina (2001) Spaţiul geografic românesc. Organizare, amenajare, dezvoltare, Ed.Enciclopedica, Bucureşti; Cucu, V. (1996) România. Geografie Umană şi Economică, Ed.Glasul Bucovinei, Iaşi; Deică, P., Cândea, Melinda, Erdeli, G. (1993) Strcutura naţionalităţilor din România în 1992, în „Lucrările sesiunii ştiinţifice anuale a Institutului de Geografie”, Academia Română, p.205-214, Bucureşti; Erdeli, G. (1988) Tendinţe actuale în geodemografia României, în „Terra” nr.III-IV/1988, Bucureşti; Erdeli, G., Cândea, Melinda, Braghină, Cr., Costache, S., Zamfir, Daniela (1999) Dicţionarul de Geografie Umană, Ed.Corint, Bucureşti; Giurcăneanu, Cl. (1988) Populaţia şi aşezările din carpaţi, Ed.Ştiinţifică şi Eciclopedică, Bucureşti; Ielenicz, M. (2000) România. Mică enciclopedie, Ed.Corint, Bucureşti; Nimigeanu, V. (2001) România. Populaţie, aşezări, economie, Ed.Alexandru Ioan Cuza, Iaşi; Pop, Gr. (1986) România. Geografie economică, Cluj Napoca; Popovici, I., Mihail, Maria (1980) România. Geografie economică, Ed.Academiei, Bucureşti; Savul, Al. (1975) România. Sinteză geografică, Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti; Şandru, I., Cucu, V. (1984) România. Prezentare geografică, Ed.Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti; Tufescu, V. (1974) România, natură, om, economie, Ed.Ştiinţifică, Bucureşti; Velcea, I. (1975) Geografia economică a României, Tipografia Universităţii din Bucureşti, Bucureşti; * * * (1982) Enciclopedia geografică a României, Ed.Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti; * * * (1998) România. Atlas istorico-geografic, Ed.Academiei, Bucureşti; * * * (1984) Geografia României, vol.II, Geografia Umană şi Economică, Ed.Academiei, Bucureşti;