“Tactica generală”

TEMA 2. Bazele luptei moderne de arme întrunite.Subiecte de studiu:

1. Esenţa şi trăsăturile caracteristice ale luptei moderne de arme întrinite. Cerinţele către lupta modernâ de arme întrunite - 20 minute. 2. Forţele şi mijloacele luptei moderne de arme întrunite.Mijloacele pentru nimicirea inamicului şi caracteristicile lor – 20 minute.

3.Formele luptei de arme întrunite. Metodele de constituire a dispozitivelor subunităţilor şi caracteristicile lor concise – 45minute.

4. Componentele principale ale luptei moderne de arme întrinite – 45 minute.5. Principalele noţiuni, definiţii şi termini tactici – 10 minute.6. Semnele convenţionale şi abrevierele specifice domeniului militar – 10 minute.

Bibliografia: 1. Tactica, pag.20-252. Tactica generală “Ghid”.3. Manual “Tactica în întrebări şi răspunsuri”.4. Manual “Pregătirea ofiţerului în rezervă”, pag.5. Manual “AN – 4 (pluton, grupă, soldat)”, Bucureşti, pag. 5-206. RLTU (§ 3), pag.

1. Esenţa şi trăsăturile caracteristice ale luptei moderne de arme întrinite. Cerinţele către lupta modernâ de arme întrunite.

Prin esenţa luptei moderne de arme întrunite trebuie de înţeles sensul ei, principalul prin ce se deosebeşte de alte fenomene şi procese a luptei armate, şi în primul rind de luptele care se duceau înrăzboaiele trecute.

Din timpurile străvechi, pînă la apariţia armelor de foc, esenţa luptei era confruntarea corp la corp a luptătorilor, înarmaţi cu arme albe.

Odată cu apariţia, dezvoltarea şi perfecţionarea armelor de foc un element de mare însemnătate devine focul, care a dat părţilor luptătoare posibilitatea de a duce lupta la distanţă, neîntrînd în contact nemijlocit (dar nici excluzînd aceasta) şi în acest mod s-a mărit amploarea spaţială, suprafaţa de acţiuni, care la fel a fost esenţială pentru evoluţia societăţii şi domeniului militar.

Înzestrarea în masă a trupelor cu artilerie, mitraliere, întrebuinţarea tancurilor şi aviaţiei a adus la aceea, că succesul pe cămpul de luptă a devenit posibil în rezultatul eforturilor concordate, comune ale subunităţilor, unităţilor şi marilor unităţi, a tuturor genurilor de arme care participă în luptă. Lupta a început să capete trăsături de luptă de arme întrunite, amploarea spaţială, suprafaţa (teritoriul) de acţiuni a ei s-a mărit şi mai mult.

În conflictele militare şi războiul de apărare, lupta este mijlocul principal prin care se realizează înfrângerea oricărui agresor ce ar atenta la independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova.

Lupta reprezintă formă constitutivă a întrebuinţării în luptă a trupelor - acţiuni cooperate şi legate prin scopul şi timpul loviturii, foc şi manevră a marilor unităţi, unităţilor şi subunităţilor cu scopul aducerii pierderilor inamicului, respingerii loviturilor acestuia şi îndeplinirea altor misiuni într-un raion limitat, în timp scurt.

Lupta de arme întrunite se duce cu eforturile comune ale tuturor trupelor implicate cu folosirea tancurilor, maşinilor blindate, artileriei, mijloacelor de apărare antiaeriană, avioanelor, elicopterelor, altui armament şi tehnică.

Esenţa luptei constă în provocarea (producerea) unei lovituri de foc inamicului, şi în ruperea apărării de poziţie cu dezvoltarea ulterioară a succesului în lupta de ofensivă, sau în provocarea loviturii de foc inamicului care înaintează în combinare cu menţinerea trainică a poziţiilor ocupate în apărare.

Succesul în luptă este condiţionat de :- nivelul pregătirii de luptă şi starea morală a militarilor şi subunităţilor;- măsurile întreprinse pentru organizarea şi executarea acţiunilor de cercetare şi a celorlalte

forme de asigurare în toate formele şi situaţiile de luptă;- starea tehnică şi de întreţinere a armamentului şi tehnicii din înzestrare, cunoaşterea şi

folosirea cu maximum de randament a acestora de către militari;- disciplina militară fermă şi voinţa neclintită de a-l învinge pe inamic;- încrederea deplină în victoria finală asupra agresorului;- călirea de luptă, fizică şi psihică a militarilor;- executarea acţiunilor de luptă prin surprindere şi prevenirea surprinderii;- organizarea şi conducerea cu competenţă a acţiunilor de luptă de către comandanţi;- aprovizionarea completă, la timp şi fără întrerupere a subunităţilor cu armament, muniţie şi

materiale.Forţele armate a tuturor statelor, sunt înzestrate cu diferite tipuri de tehnică modernă şi

armament puternic, de aceea lupta poate să se desfăşoare în diferite condiţii: pe uscat, pe apă, sub apă şi în aer.

Lupta poate fi:- aeriană – care se desfăşoară în aer cu mijloacele aeriene;- antiaeriană – care se duce cu mijloacele antiaeriene împotriva ţintelor aeriene a inamicului;

2

2

- maritimă – care se desfăşoară pe apă (mare, rîu, ocean) cu mijloacele maritime;- de arme întrunite – care se desfăşoară cu întrebuinţarea diferitor genuri de arme. Lupta modernă a trupelor de uscat este lupta de arme întrunite, aşa cum, în ea participă

subunităţile şi unităţile tuturor genurilor de armă şi armă specială, aviaţia, iar în apropiere de litoral şi forţile maritime.

Scopul luptei este nimicirea sau capturarea personalului inamicului, distrugerea sau capturarea armamentului şi tehnicii de luptă şi înfrîngerea voinţei lui de a opune rezistenţa mai departe.

El se atinge prin:- executarea unor lovituri puternice a tuturor tipurilor de arme;- acţiunile active şi hotărîtoare a subunităţilor şi unităţilor în îmbinare cu efectuarea unei

manevre îndrăzneţe (curajoase);- încordarea deplină a eforturilor morale şi fizice a efectivului, gradului lui de închegare de

luptă şi voinţei de a obţine victoria (de a învinge). Din anii 50 odată cu introducerea în dotarea unui şir de state a armei nucleare, iar apoi şi a

rachetelor, caracterul luptei de arme întrunite esenţial s-a schimbat. De aceea lupta modernă de arme întrunite poate să se desfăşoare în condiţiile:

- cu întrebuinţarea armei nucleare şi altor mijloace de nimicire în masă:- cu întrebuinţarea numai armei obişnuite; În condiţiile de întrebuinţare a armelor obişnuite (clasice) metoda de bază de ducere a luptei

este nimicirea (distrugerea) consecutivă a grupărilor inamicului. Aici o deosebită importanţă au:- eficienţa loviturii cu foc a inamicului concomitent cu acţiunile asupra rezervelor lui şi a

obiectivelor importante în adîncime (din spatele lui);- concentrarea la timp a mijloacelor şi forţelor pentru menţinerea poziţiilor şi raioanelor

importante şi acumularea eforturilor pentru dezvoltarea succesului în direcţia principală;

- gătinţa de luptă permanentă a trupelor pentru acţiunile în condiţiile de folosire a ANM.

Fiecare luptă, dusă în una şi aceeaşi operaţie şi în acelaşi timp, are particularităţile caracteristice numai ei, determinate de condiţiile concrete ale situaţiei. Cu toate acestea, luptei de arme întrunite, ca un fenomen al luptei armate, indiferent de tipul şi condiţiile desfăşurării, îi sînt caracteristice şi unele particularităţi unice.

Lupta modernă de arme întrunite se caracterizează prin: - hotărîrea acţiunilor de luptă;- dinamism şi manevrabilitate înaltă;- durata scurtă a acţiunilor de luptă;- intensitatea înaltă a acţiunilor de luptă; - schimbări bruşte şi rapide ale situaţiei;- diversitatea de forme şi procedee de luptă;- desfăşurarea acţiunilor de luptă pe pămînt şi în aer, pe un front larg, la o adîncime mare şi

ducerea lor într-un ritm rapid. Dotarea trupelor cu armament modern, tehnică nouă a creat condiţii noi pentru acţiunile de

luptă, a produs schimbări radicale în desfăşurarea luptei, în rezultatul cărora au apărut trăsături caracteristice în lupta de arme întrunite, care o deosebesc de luptele războiului în trecut.

Hotărîrea acţiunilor de luptă este determinată de hotărîrea scopurelor politice şi militare, de calităţile morale şi de luptă ale efectivului, de folosirea mijloacelor moderne puternice de luptă. Din punct de vedere tactic, hotărîrea acţiunilor de luptă se determină dintr-o parte prin posibilităţile mijloacelor noi de luptă, iar pe de altă parte se determină prin cerinţele strategiei şi artei militare, de exploatarea (folosirea) maximală a rezultatelor întrebuinţării acestor mijloace pentru îndeplinirea cu success a misiunilor ce rezultă din scopurile politice a luptei armate.

3

3

Hotărărea se manifestă prin scopurile luptei şi procedeele de realizare a ei, prin capacităţile comandanţilor de a lua hotărîri dîrze şi de a le înfăptui perseverant în viaţă, prin acţiunile energice, active, pline de spirit şi sacrificiu ale trupelor, prin tendinţa dîrză şi voinţa neclintită de a îndeplini misiunea de luptă în orice condiţii.

Intensitatea înaltă de luptă se datorează tendinţelor şi posibilităţilor părţilor beligerante de a duce acţiuni de luptă hotărîtoare cu obiectivul bine determinat

Durata scurtă a luptei moderne este determinată de puterea mijloacelor contemporane de distrugere folosite, acţiunea lor fulgerătoare, capacitatea trupelor de a produce distrugeri considerabile inamicului, de a ataca din mers şi de a finaliza zdrobirea lui în urma loviturilor de foc într-un ritm rapid şi de a dezvolta succesul în adîncime.

Schimbările bruşte şi rapide ale situaţiei sînt determinate de timpul în care se petrec schimbări radicale ale situaţiei, stării şi caracterul acţiunilor trupelor părţilor beligerante şi depind de capacitatea mijloacelor de distrugere să distrugă sau să nimicească unele obiective ale inamicului într-un timp scurt, precum şi de viteza deplasării trupelor.

Schimbările bruşte ale situaţiei sînt determinate de timpul în care se petrec schimbări radicale ale situaţiei, stării şi capacităţii mijloacelor de distrugere, să distrugă sau să nimicească unele mijloace ale inamicului.

Schimbările bruşte ale situaţiei sînt determinate (condiţionate) de schimbările calitative ale componenţei grupărilor proprii şi ale inamicului, raportului forţelor şi mijloacelor, apropierea rapidă a rezervelor, debarcarea desantului, lovituri puternice şi prin surprindere ale elicopterelor de luptă şi ca urmare a schimbului brusc a procedeelor de acţiuni, trecerea de la o formă de luptă la alta.

Vorbind despre formele şi procedeele de luptă, se are în vedere ordinea folosirii forţelor şi mijloacelor la îndeplinirea misiunilor puse. Metodele de ducere a luptei se schimbă în continuu şi se perfecţionează pe măsura dezvoltării bazei materiale. Ele, de asemenea, depind de misiunile trupelor, condiţiile de îndeplinire a lor, posibilităţile de luptă ale unităţilor, componenţa şi caracterul acţiunilor inamicului, condiţiile terenului.

Cerinţele luptei moderne de arme întrunite prezentate către trupe provin din caracteristicile ei şi sînt următoarele:-executarea permanentă a observării şi cercetării.-folosirea eficientă a armamentului, tehnicii militare, mijloacele de protecţie şi de mascare.-mobilitate înaltă şi nivelul înalt de organizare.-voinţa neclintită de a învinge inamicul.-disciplina militară fermă.-nivelul înalt de închegare de luptă. - starea gata a armamentului şi tehnicii. -executarea acţiunilor de luptă prin surprindere şi prevenirea surprinderii. - organizarea şi conducerea cu competenţă a acţiunilor de luptă.- aprovizionarea completă şi la timp a subunităţilor cu toate cele necesare.

Aceasta se obţine:- prin menţinerea permanentă a nivelului stării pregătirii în vederea luptei;- prin cunoaşterea multilaterală a inamicului şi devansarea lui în acţiuni;- prin nimicirea oportună (la timp) a mijloacelor de nimicire în masă;- prin nimicirea eficientă cu foc a inamicului;- prin concentrarea cu pricepere (cu iscusinţă) a eforturilor principale a trupelor pe direcţia

principală;- prin cooperarea precisă (exactă) a tuturor forţelor şi mijloacelor;- printr-o protecţie (apărare) antiaeriană a trupelor sigure;- prin producerea loviturii cu rapiditate pe toată adîncimea dispozitivului de luptă a

inamicului;- prin executarea cu iscusinţă a manevrei cu forţele şi mijloacele;- prin surprindere;- prin continuitatea ducerii acţiunilor de luptă;

4

4

- prin iniţiativă şi modul de acţiuni creator;- prin dispersarea trupelor şi folosirea judicioasă a posibilităţilor de protecţie a terenului;- prin iscusinţa creată a dispozitivelor de marş , dispozitivelor premergătoare de luptă şi de

luptă;- prin organizarea bine chibzuită a conducerii subunităţilor şi asigurării acţiunilor de luptă a

lor;- prin îndeplinirea conştiincioasă de către toţi militarii a datoriei militare;- prin fermitate, dîrzenie,vitejie,curaj şi voinţa neclintită de a învinge inamicul în orice

condiţii;- prin cunoaşterea de către comandanţi a subordonaţilor săi;- prin contactul personal cu ei, atenţia către nevoile şi cerinţele lor, greutăţile din viaţă de

luptă;- prin exigenţa înaltă către subordonaţi.

PRINCIPIILE LUPTEI DE ARME ÎNTRUNITE

Acţiunile de luptă ale subunităţilor se pregătesc şi se desfăşoară potrivit următoarelor principii:

- capacitatea de luptă permanentă a subunităţilor;- hotărârea (fermitatea) în acţiuni de luptă;- libertatea de acţiune; concentrarea eforturilor; - unitatea acţiunilor de luptă; - dispersarea forţelor şi mijloacelor; economia forţelor şi mijloacelor; -cooperarea; -surprinderea inamicului şi evitarea surprinderii forţelor proprii; întrebuinţarea şireteniei

militare;- manevra;- restabilirea la timp a capacităţii de luptă;- asigurarea multilaterală a acţiunilor de luptă; conducerea neîntreruptă şi sigură a

subunităţilor. Capacitatea de luptă permanentă a subunităţilor constă în capacitatea de a începe

acţiunile militare în momentul oportun, în mod organizat şi a rezolva cu succes misiunile primite.Cele mai importante elemente ale stării capacităţii de luptă a unităţilor (subunităţilor) sunt: -cunoaşterea exactă a misiunilor ce stau în faţă şi efectuarea pe timp de pace a activităţilor de

pregătire pentru executarea acestora; -organizarea şi executarea serviciului interior; înaltul nivel al instruirii de luptă;

-menţinerea armamentului şi tehnicii militare în stare gata pentru a fi aplicate imediat în acţiunile militare;

-menţinerea stocurilor de mijloace materiale în mărimea necesară; -completarea până la statele de război la timp şi organizat, aducerea unităţilor (subunităţilor) la gradele înalte a capacităţii de luptă, asigurarea stării de pregătire a lor pentru acţiuni conform destinaţiei.

Hotărârea (fermitatea) în luptă (acţiuni de luptă) se reduce la tendinţa permanentă pentru înfrângerea deplină a inamicului, prin executarea unor lovituri puternice, a impune inamicului voinţa proprie, zădărnicirea planurilor acestuia şi crearea condiţiilor nefavorabile lui, care trebuie duse activ, ziua şi noaptea. Hotărârea comandantului de a produce înfrângere inamicului este necesar să fie fermă şi fără şovăieli proprii şi se realizează până la sfârşit.

Libertatea de acţiune constă în pregătirea şi desfăşurarea neîngrădită a acţiunilor de luptă proprii conform planului şi scopurilor stabilite, cucerirea şi menţinerea iniţiativei, îndeosebi prin descoperirea din timp a intenţiilor inamicului şi sistemului de foc, în vederea organizării şi executării focului propriu, precum şi a ducerii luptei.

5

5

Concentrarea eforturilor pentru înfrângerea inamicului presupune gruparea la momentul oportun a forţelor şi mijloacelor, în apărare – pe direcţia de interzis, iar în ofensivă – pe direcţia de atac, pentru a crea un raport de forţe favorabil, în scopul de a respinge sau nimici inamicul.

Concentrarea eforturilor trebuie să se realizeze în ascuns, rapid şi numai pe timpul cît este strict necesară îndeplinirii misiunilor, după care subunităţile şi mijloacele se dispersează.

Unitatea acţiunilor de luptă se realizează prin desfăşurarea acestora într-o concepţie unitară, folosind cele mai avantajoase forme şi procedee de luptă specifice subunităţilor.

Dispersarea forţelor şi mijloacelor se asigură prin dispunerea acestora în punctele de sprijin (pe poziţii) şi în lucrările genistice stabilite, cu intervale şi distanţe între elementele de dispozitiv, în limitele impuse de nevoile tactice, în scopul de a evita aglomerările şi a limita efectul focului executat de inamic cu toate categoriile de armament. Aceasta presupune menţinerea legăturii de foc între subunităţi.

Economia forţelor şi mijloacelor impune stabilirea misiunilor în deplină concordanţă cu posibilităţile reale ale subunităţilor militare şi formaţiunilor de apărare, întrebuinţarea în luptă numai a celor strict necesare pentru obţinerea de rezultate maxime cu minimum de forţe şi mijloace şi cu pierderi cît mai puţine.

Aceasta se realizează prin: prevederea modului de acţiune a inamicului, organizarea, conducerea şi executarea ireproşabilă a acţiunilor, dispunerea forţelor şi mijloacelor de foc în aşa fel încât să poată fi întrebuinţate în mai multe variante pentru lovirea inamicului.

Cooperarea constă în coordonarea neîntreruptă în timp, spaţiu şi pe misiuni a acţiunilor de luptă ale plutonului (grupei) cu cele ale subunităţilor şi mijloacelor de întărire (sprijin), cu subunităţi ale trupelor de carabinieri şi grăniceri, precum şi cu ale subunităţilor vecine în scopul îndeplinirii misiunii primite. Aceasta se organizează permanent, în teren, concomitent cu darea misiunilor de luptă. În cazul dezorganizării cooperării se i-au neîntârziat măsuri pentru restabilirea ei.

Surprinderea este rezultatul măsurilor întreprinse pentru pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor de luptă în ascuns în locul, momentul şi cu mijloacele strict necesare astfel încât să aibă un caracter neaşteptat pentru inamic. Ea trebuie să asigure lovirea inamicului, să provoace panică, să-i reducă capacitatea de luptă şi să-i dezorganizeze conducerea, creând condiţii favorabile pentru nimicirea lui, chiar în condiţiile când acesta este superior numeric şi ca înzestrare tehnică.

O importanţă deosebită în lupta subunităţilor o au acţiunile prin surprindere pe timp de întuneric sau în condiţii de vizibilitate redusă, duse chiar şi de militari sau luptători izolaţi.

Surprinderea se realizează prin: -cunoaşterea acţiunilor şi intenţiilor inamicului; -păstrarea desăvârşită a secretului asupra acţiunilor reale ale subunităţii proprii; -realizarea rapidă şi în ascuns a dispozitivului de luptă; folosirea de noi procedee şi mijloace

de luptă necunoscute de inamic sau la care nu se aşteaptă; -organizarea şi executarea cu iscusinţă a mascării; -folosirea întunericului, condiţiilor de vizibilitate redusă şi a celor meteorologice grele pentru

ducerea unor acţiuni de luptă îndrăzneţe; -respectarea cu stricteţe a disciplinei în folosirea mijloacelor de transmisiuni şi a regulilor de

conducere în secret; fermitate în conducere.Evitarea surprinderii, ca îndatorire permanentă în luptă a comandanţilor, se realizează

prin: -cunoaşterea situaţiei, posibilităţilor şi intenţiilor inamicului; -pregătirea permanentă a militarilor pentru luptă; păstrarea secretului asupra acţiunilor

proprii; -organizarea minuţioasă a cercetării şi zădărnicirea acţiunilor de cercetare executate de

inamic; -desfăşurarea la timp şi în ascuns a subunităţilor şi mijloacelor în dispozitive de luptă variate;

-devansarea inamicului în executarea loviturilor; descoperirea acţiunilor grupurilor de cercetare-diversiune, elementelor teroriste şi ale subunităţilor de desant ale inamicului şi angajarea imediată a luptei cu acestea, în cooperare cu subunităţi ale trupelor de carabinieri şi grăniceri şi alte formaţiuni de apărare în vederea capturării sau nimicirii lor.

6

6

Întrebuinţarea şireteniei militare se realizează prin inducerea inamicului în eroare referitor la starea reală şi acţiunile viitoare ale trupelor (forţelor) proprii. Metodele şireteniei militare sînt legate de situaţia reală, misiunea de luptă primită, gătinţa unităţilor (subunităţilor) pentru acţiuni hotărâte în condiţiile de mascare strictă, precum şi de starea vremii, anotimp şi condiţiile de zi sau de noapte. Acţiunile de şiretenie militară e necesar să fie simple în concepţie şi executare, organizate prin ascuns, să se execute real şi la timp.

2. Forţele şi mijloacele luptei moderne de arme întrunite. Mijloacele pentru nimicirea inamicului şi caracteristicile lor.

În noţiunea “Forţe şi mijloace” intră personalul şi armamentul subunităţilor şi unităţilor destinat pentru ducerea şi asigurarea acţiunilor de luptă.

Mijloacele de luptă armată influenţează cel mai mult asupra caracterului luptei şi metodelor de acţiunile a trupelor. Apariţia armamentului nou întotdeauna duce la schimbări în tactica trupelor.

În lupta modernă de arme întrunite se folosesc atît armele clasice (obişnuite) cît şi armele de nimicire în masă. În ultima perioadă, pericolul folosirii ANM considerabil a scăzut şi conform opiniilor multor politicieni şi militari occidentali, practic este egal cu zero.

Forţele Armate ale Republicii Moldova pot duce lupta de arme întrunite numai cu folosirea armelor clasice.

Armamentul clasic include toate mijloacele de foc şi lovitură, care folosesc muniţii de artilerie, de aviaţie, cu glonţ şi rachete cu încărcătură obişnuită, muniţii şi mijloace incendiare. În lupta cu folosirea numai a armamentului clasic focul de artilerie, tancuri, maşini blindate, mijloace antiaeriene şi a armelor cu glonţ în îmbinare cu loviturile aviaţiei sînt mijlocul de bază pentru nimicirea inamicului.

Din cele mai răspîndite arme clasice (obişnuite) fac parte:- Artileria (obuziere, tunuri, aruncătoare de mine, RATD, artileria reactivă).- Tancurile (uşoare, medii şi grele).- Maşinile de luptă de infanterie (TAB) MLD.- Mijloacele apărării antiaeriene.- RACHETELE;- Armele de foc de infanterie (cu glonţ).- Forţele şi mijloacele de neutralizare radioelectronică.- Aviaţia.

-Armele de precizie înaltă. Artileria. Rolul artileriei, ca un mijloc de luptă în condiţiile contemporane, se

determină de necesitatea şi posibilitatea folosirii sale largi pentru lupta cu mijloacele tactice de lovire nucleare, pentru nimicirea artileriei, tancurilor, mijloacelor antitanc şi de foc, personalul punctelor de conducere, mijloacelor antiaeriene, mijloacelor radioelectronice, pentru distrugerea lucrărilor de fortificaţie a inamicului în apropierea trupelor sale şi a numeroaselor obiective din adîncime.

Artileria de cîmp contemporană este reprezentată de obuziere, tunuri, aruncătoare de mine, rachete antitane dirijate şi de artileria reactivă.

Obuzierele au unele superiorităţi faţă de tunuri. Ele au greutate mai mică, un proiectil mai mare şi respectiv, sînt capabile să realizeze misiunile de foc cu o mai mare eficacitate.

O calitate de mare importanţă a tunurilor o constituie bătaia cu o distanţă a loviturii directe mare. În afară de aceasta tunurile în toate condiţiile sînt un mijloc de luptă de mare siguranţă cu tancurile.

Un tip important al armamentului de artilerie sînt aruncătoarele de mine. Ele sînt simple după construcţie, au o greutate comparativă mică şi permit utilizarea minelor fugase (explozive) cu o greutate mare a încărcăturii explozive şi asigură distrugerea pe o suprafaţă mare, la executarea focului cu minele cu schije şi cu minele cu efect prin schije şi suflu.

7

7

În legătură cu creşterea focului tancurilor în luptă, îmbunătăţirii caracteristicilor sale tactico – tehnice, un mare rol, în condiţiile contemporane, îi revine artileriei antitanc, dezvoltarea căreia se efectuează în cîteva direcţii.

Cel mai eficient mijloc de luptă cu tancurile şi alte blindate ale inamicului sînt rachetele antitanc dirijate. Prioritatea lor faţă de alte sisteme de artilerie antitanc este în distanţa mare a focului eficace, a preciziei şi a capacităţii perforante mari, manevrabilitatea şi simplitatea în deservire.

Cele mai răspîndite mijloace antitanc sînt rachetele antitanc dirijate:

- Prima generaţie – 400 – 1000 m.- A doua generaţie – 25 – 6000 m.

Probabilitatea loviturii = 90%Capacitatea perforantă pînă la 600 mm. Un tip important de armament al subunităţilor de infante motorizată sînt şi aruncătoarele

de grenade pe afet – SPG – 9. D= 400 – 1300 m. ,sparge blindajul de pînă la 300 mm şi nimeceşte forţa vie a inamicului. Densitatea mijloacelor antitanc ajung pînă la 50 buc/l km de front, iar pe direcţia concentrării eforturilor principale pînă la 100 buc/l km de front.

O mare dezvoltare a primit artileria reactivă de cîmp. Prioritatea a ei este capacitatea de a

duce un foc masiv şi capacitatea mare de manevre. Perfecţionarea sistemelor reactive de foc în salve se efectuează în direcţia lărgirii domeniului de utilizare, despre ce ne mărturiseşte faptul elaborării pentru acest sistem a muniţiilor cu casete pentru lupta cu tancurile, minării la distanţa a terenului, precum şi a muniţiilor cu explozie în volum pentru nimicirea personalului, mijloacelor de foc şi deminarea suprafeţelor minate.

Tancurile. Rolul tancurilor în lupta contemporană a crescut considerabil, deoarece ele au o capacitate mare de rezistenţă la loviturile atomice ale inamicului, posibilitatea de a desfăşura acţiuni de luptă cu succes pe o suprafaţă infectă, cum ziua, aşa şi noaptea, într-un ritm rapid.

Tancurile moderne posedă o putere de foc cu mult mai mare decît tancurile din perioada celui de-al doilea război mondial. Aceasta se datoreşte folosirii tunurilor de calibru mare, cu viteza iniţială mare a proiectilelor, unor sisteme de ochire mai performante, precum şi mecanizării încărcării.

Tancurile se înzestrează cu stabilizatoare şi armament în două planuri. Sunt dotate cu telemetru cuantic, aparat de ochire pe timp de noapte cu raze ifraroşii, sisteme de protecţie antiatomică şi antichimică, aparat pentru stingerea automată a incendiului, ş.a.

O mare atenţie se acordă ermetizăeii tancurilor, care se legată de necesitatea trecerii obstacolelor acvatice pe albia acestora fund şi asigură protecţia echipajului împotriva armelor de nimicire în masă.

Blindajul turelei moderne atinge pînă la 500 mm şi mai mult,însă ea se sparge de către mijloacele antitanc moderne existente. De aceea se duc lucrări în diferite domenii cu scopul ridicării capacităţilor de protecţie a tancurilor, cum sînt:

- căutarea unor materiale noi pentru blindaje;- construirea blindajului din mai multe straturi;- micşorarea înălţimii şi siluetei tancului;- ridicarea capacităţii de manevră pe cîmpul de luptă, ş.a.

În funcţie de greutate şi întrebuinţarea lor tancurile se divizează în:- tancuri uşoare (pînă la 20 t, recunoaştere);- tancuri medii (20 – 40 t, tipul de bază);- tancuri grele (mai mult de 40 tone).

Maşinile de luptă (ML) considerabil şi-au mărit posibilităţile de manevră, puterea (forţa) de lovire, puterea de foc şi capacităţile de protecţie blindată a infanteriei. ML moderne au o

8

8

protecţie blindată cu siguranţa contra armelor cu glonţ (de infanterie) şi schijelor proiectilelor, o accesibilitate înaltă (urcă o pantă de 30) viteza de deplasare 60 – 75 km/h, ele pot fi transportate cu avionul şi pot traversa cursurile de apă cu V = 6 – 7 km/h.

Majoritatea ML au motor diesel cu puterea 260 – 600 c/p. Perfecţionarea ML este orientată la ridicarea puterii de foc şi întărîrea capacităţii de

protecţie. Prima problemă se rezolvă prin majorarea calibrului armamentului de bază, mărirea puterii

muniţiilor, stabilizarea armamentului şi aparatelor de ovhire în două şi chiar în trei planuri, precum şi prin înzestrarea ML cu rachete antitanc dirijate.

Pentru întărirea capacităţii de protecţie a ML se preconizează pe larg a materialelor noi, planşelor blindate de construcţii speciale.

Mijloacele de apărare antiaeriene. Pentru lupta cu inamicul aerian în sistemul de apărare antiaeriană se folosesc diferite tipuri

de rachete şi mijloace radiotehnice. În afară de aceasta pentru lupta cu ţintele aeriene la înălţime mică se foloseşte focul armelor cu glonţ.

Un mijloc mai eficace al apărării antiaeriene sînt rachetele dirijate. Ele au o viteză mare, înălţimea şi distanţa de zbor de cîteva zeci de km, precizie de lovitură, care este obţinută datorită dirijării rachetelor de zbor.

Dirijarea zborului rachetelor şi orientarea ei spre ţintă se efectuează de pe staţiile de dirijare terestră. În afară de aceasta rachetele pot avea sistemul de autodirijare, care asigură o precizie în distrugerea ţintelor aeriene.

Sistemul de artilerie antiaeriană se împarte în artileria de calibru mic (20 – 60 mm), mediu (60 – 100 mm) şi mare (peste 100 de mm). Unităţile de rachete sînt dotate cu staţii de radiolocaţie şi sisteme automate de dirijare a focului. Ele permit depistarea inamicului aerian la distanţe mari şi determinarea coordonatelor sale în orice timp al zilei şi nopţii şi în diferite condiţii climatice.

RACHETELE. Există diferite tipuri de rachete dirijate şi nedirijate: tactice, operativ-tactice şi strategice.

În dependenţă de locul aflării startului şi ţintei toate tipurile de rachete se pot clasifica în patru clase:

1. Sol – sol.2. Sol – aer.3. Aer – aer.4. Aer – sol. Cele mai răspîndite sunt rachetele sol – sol. Aviaţia de front şi de trupe este destinată pentru acţiuni comune cu trupele de uscat, dar

pot îdeplini şi misiuni îndependente. Rolul aviaţiei în acţiunile de luptă ale trupelor de uscat se determină îndeosebi de aşa calităţi de luptă, ca capacitatea mare de manevrare, capacitatea de a-şi concentra repede forţele într-o direcţie oarecare, de a transfera loviture de la un obiectiv la altul, combinarea cercetării de sine stătătoare cu nimicirea spontană a obiectivelor descoperite şi determinarea rezultatelor loviturii.

Aviaţia este un mijloc eficace a apărării antiaeriene, al recunoaşterii, al nimicirii ţintelor mici şu mobile. Are un mare rol în transportarea, desantarea trupelor şi a mijloacelor materiale.

Armele de precizie înaltă.La aceste arme se referă aşa sisteme de arme, în care precizia determinării coordonatelor

ţintei, timpul reacţiei armei şi calitatea ochirei asigură nimicirea ţintei cu prima lansare (lovitură) cu o probabilitate nu mai mică de 0,6 într-o scară reală de timp. Aceasta se asigură cu o rapiditate mare.

Către armele de precizie înaltă se atribuie:- complexele de recunoaştere şi lovire;- sisteme automate de dirijare a focului;- complexul de rachete de cîmp; - rachete dirijate de diferite clase:

9

9

- rachete antiradiolocaţie;- bombe de aviaţie dirijate şi rachete. Complexele de recunoaştere şi lovire (foc) sînt cele mai eficace tipuri al armelor de mare

precizie. Mijloacele de recunoaştere şi de lovire de precizie înaltă sînt reunite într-un sistem automatizat de dirijare, care permite îndeplinirea misiunilor de recunoaştere şi de lovire practic în scara reală a timpului.

Mijloacele de recunoaştere se pot afla pe elicoptere şi la punctele de dirijare terestră. Punctul de dirijare terestră mobil include mijloace automate de adunare, prelucrare de informaţie, de recunoaştere şi elaborarea comenzilor pentru orientarea rachetelor (proiectivelor) în ţintă. Aparatajul se instalează în cîteva vehicole speciale.

Mijloacele de lovire de precizie înaltă sînt: - rachete dirijate şi autodirijate de clasa sol – sol şi aer – sol- bombe de aviaţie dirijate;- proiectile de artilerie dirijate cu raza laser;

Particularităţile armelor cu glonţ sînt:- automatizare completă;- comoditatea folosirii în timpul tragerii din mers, din ML, TAB şi alte maşini blindate;- nivelul înalt de unificare;- manrevrabilitatea înaltă;- construcţia simplă;- sînt simple în exploatare;- sînt sigure în lucru;- sînt universale etc.; La rînd cu dezvoltarea mijloacelor de luptă în ultimii ani s-au atins succese mari în

dezvoltarea tehnicii de geniu, mijloacelor de transmisiuni, reacunoaştere, conducere şi mijloacelor de transportare a trupelor.

Subunităţile trebuie să ducă lupta cu dibăcie folosind nu numai armamentul clasic, dar şi să fie gata permanent, pentru acţiuni în condiţiile folosirii de către inamic a armelor de nimicire în masă.

În luptă militarii sînt obligaţi să îndeplinească cu orice preţ, mergând până la sacrificiul suprem, datoria lor ostăşească faţă de Patrie şi nici ameninţarea cu moartea nu trebuie să-i determine să se predea inamicului. În toate împrejurările trebuie să aibă o comportare umanitară faţă de persoanele scoase din luptă şi, în măsura posibilităţilor, să acorde ajutor bolnavilor, bătrânilor, femeilor şi copiilor; să protejeze spitalele, locurile de adunare a bolnavilor şi răniţilor, transporturile sanitare, edificiile de cultură şi artă, monumentele istorice şi să nu ducă acţiuni de luptă în aceste locuri, dacă ele nu sînt întrebuinţate de inamic în scopuri militare; să respecte avutul şi obiceiurile populaţiei din zona acţiunilor de luptă; să nu deschidă focul asupra inamicului care se predă sau a fost capturat; să nu jefuiască morţii şi răniţii; să nu se dedea la acte de distrugeri inutile sau la acţiuni şi represalii împotriva populaţiei şi prizonierilor.

3. Formele luptei de arme întrunite . Metodele de constituire a dispozitivelor subunităţilor şi caracteristicile lor concise.

Formele de bază ale luptei sunt apărarea şi ofensiva. În funcţie de situaţie şi eşalon, formele luptei se concretizează în procedee specifice apărării

(ofensivei), în modalităţi particulare de exprimare şi în acţiuni cu caracter defensiv (ofensiv). Procedee specifice apărării: apărarea pe poziţii, apărarea mobilă, apărarea pregătită din

timp, apărarea pregătită în grabă, retragerea, apărarea pe aliniamente intermediare şi apărarea în încercuire.

10

10

Procedee specifice ofensivei: ofensiva din contact, ofensiva din mişcare, ofensiva combinată, urmărirea, lupta de întâlnire şi ieşirea din încercuire.

Modalităţile particulare de exprimare a apărării (particularităţi ale apărării) sunt: apărarea în localităţi (mediul urban), apărarea în teren muntos-împădurit, apărarea pe litoral şi în deltă, apărarea pe un curs de apă (canal), apărarea pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă, apărarea pe timp de iarnă, apărarea în pădure şi apărarea în teren cu culturi înalte.

Modalităţile particulare de exprimare a ofensivei (particularităţi ale ofensivei) sunt: ofensiva în localităţi (mediul urban), ofensiva în teren muntos-împădurit, ofensiva pe litoral şi în deltă, ofensiva cu forţarea unui curs de apă (canal), ofensiva pe timp de noapte şi în alte condiţii de vizibilitate redusă, ofensiva pe timp de iarnă, ofensiva în pădure şi ofensiva în teren cu culturi înalte.

Acţiuni cu caracter defensiv: apărarea pentru respingerea inamicului care execută un contraatac, apărarea pentru consolidarea aliniamentului final al misiunii şi apărarea în cadrul luptei de întâlnire.

Acţiuni cu caracter ofensiv: cercetarea prin luptă, raidul şi atacul demonstrativ.

Pentru îndeplinirea misiunilor de luptă plutonul adoptă dispozitiv de marş şi de staţionare, dispozitiv premergător de luptă şi de luptă, iar grupa — formaţia de marş şi dispozitiv de luptă în tragători.

Formaţii de adunare

Grupa în linie

EF EAB EAP Cdt.gr.

Grupa în coloană

Comandant de grupă

Echipa antipersonal (EAP)

Echipa antiblindate (EAB)

Echipa fixă (EF)

11

11

Dispozitivul de marş al plutonului (grupei) constă în dispunerea grupelor (militarilor) şi mijloacelor acestuia în coloană de marş. El se adoptă pentru deplasarea subunităţilor în diferite situaţii.

Dispozitive de marş

Grupa în coloană (când acţionează pe jos)

6-8 m EAP

Cdt.gr. 6-8 m

EAB 6-8 m

Militarii se deplasează unul înapoia celuilalt la distanţa de 6-8 m, având în faţa formaţiei EAP, urmată de comandantul de grupă şi EAB.

Grupa în săgeată (când acţionează pe jos)

10 m 10 mEAP

Cdt.gr. 20 m

10 m EAB

Grupa se deplasează cu EAP în formă de triunghi în faţă (comandantul echipei, primul, servantul în dreapta, trăgătorul la PM în stânga, la o distanţă de 10 m unul de altul), comandantul grupei înapoia EAP (la 10 m) şi cu EAB în spate în formă de triunghi (comandantul echipei primul, la 20 m înapoia comandantului de grupă, servantul 1 în dreapta lui, iar servantul 2 în stânga).

12

12

Dispozitivul de staţionare al plutonului (grupei) constă în dispunerea dispersată a grupelor (militarilor) şi mijloacelor acestuia într-un raion stabilit. El se adoptă pentru staţionarea subunităţilor în diferite situaţii.

Dispozitivul premergător de luptă constă în dispunerea grupelor în coloană şi deplasarea la intervale şi distanţe variabile, astfel încît să se asigure desfăşurarea rapidă în dispozitiv de luptă, vulnerabilitate cît mai mică faţă de loviturile inamicului, schimbarea cu uşurinţă a direcţiei de deplasare, executarea manevrei în timp scurt şi trecerea rapidă a raioanelor contaminate, incendiate sau cu distrugeri. El poate fi: în linie; triunghi cu vîrful înainte (înapoi); eşalonat spre dreapta (stînga).

Dispozitive premergătoare de luptă

Grupa în coloană

6-8 m EAP

Cdt.gr. 6-8 m

EAB 6-8 m

Militarii se deplasează unul înapoia celuilalt la distanţa de 6-8 m, având în faţa formaţiei EAP, urmată de comandantul de grupă şi EAB.

13

13

Grupa în săgeată

10 m 10 mEAP

Cdt.gr. 20 m

10 m EAB

Grupa se deplasează cu EAP în formă de triunghi în faţă (comandantul echipei primul, servantul în dreapta, trăgătorul la PM în stânga, la o distanţă de 10 m unul de altul), comandantul grupei înapoia EAP (la 10 m) şi cu EAB în spate în formă de triunghi (comandantul echipei primul, la 20 m înapoia comandantului de grupă, servantul 1 în dreapta lui, iar servantul 2 în stânga).

Dispozitivul de luptă reprezintă modul de grupare a forţelor şi mijloacelor şi se constituie în vederea ducerii luptei. El trebuie să asigure cele mai favorabile condiţii pentru angajarea luptei cu inamicul, folosirea mijloacelor de foc şi avantajelor terenului. Cînd se acţionează pe jos şi pe schiuri, dispozitivul de luptă este cu grupele desfăşurate în lanţ de trăgători: în linie; triunghi cu vîrful înainte (înapoi); eşalonat spre dreapta (stînga). Cînd plutonul acţionează îmbarcat pe transportoare amfibii blindate (maşini de luptă) — dispozitivul este, de regulă, în linie de luptă.

Cînd plutonul (grupa) acţionează în condiţii de izolare, îşi constituie dispozitivul în mod obişnuit sau, corespunzător situaţiei create, grupează subunităţile şi formaţiunile (militarii) pe grupuri (echipe) de: cercetare - observare; siguranţă, blocare şi distrugere; manevră, atac şi captură; înlăturarea urmărilor atacurilor din aer, cu armele de nimicire în masă şi mijloacele incendiare şi de asigurare materială tehnică şi medicală.

Dispozitive de luptă

Lanţ de trăgători:a) din dispozitivul premergător de luptă al grupei în

coloană

14

14

aprox. 200 m

EAP se desfăşoară în linie în funcţie de acoperirile din teren (cu servantul în dreapta comandantului echipei şi trăgătorul la PM în stânga acestuia), iar EAB se va desfăşura executând un salt până când vor ajunge în linie cu EAP (la stânga comandantului grupei se află trăgătorul la AG-7, iar în stânga acestuia servanţii), comandantul de grupă aflându-se între cele două echipe.TAB va fi amplasat 50-100 m lateral stânga şi la aproximativ 200 m înapoia lanţului de trăgători.

15

15

din dispozitiv premergător de luptă al grupei în săgeată

EAP se desfăşoară la fel ca la lit.a, iar EAB va executa saltul identic, până când ajung în linie cu EAP, comandantul de grupă fiind plasat între cele două echipe în lanţ de trăgători.

16

16

Caracteristicile dispozitivelor grupei de infanterie

Formaţia

Când se foloseşte

Caracteristici

Control FlexibilitatePosibilităţi

de executare a focului

Securitate

Săgeată Formaţie de bază

Bun

Uşurează executarea manevrei, desfăşurarea de flanc şi în adâncime

Permite executarea focului puternic către flancuri, dar este limitat către front

De jur -împrejur (360)

Coloană

În teren accidentat, vegetaţie deasă, condiţii de vizibilitate redusă

Cel mai uşor de obţinut

Este formaţia din care se execută manevre cel mai greu

Permite executarea imediată a focului către flancuri, dar foarte slab către faţa şi spatele formaţiei

Scăzută

În linie

Când este necesar maximum de putere de foc către înainte

Mai slab decât la săgeată

Posibilităţi reduse de manevră, deoarece sunt implicate ambele echipe

Permite maximum de putere de foc către înainte

Bună către înainte, scăzută către flancuri şi către înapoi

Acţiunile de luptă se duc fără întrerupere, ziua şi noaptea, pe orice timp şi stare a vremii. Acţiunile duse pe timp de noapte au o importanţă deosebită şi sunt, de regulă, o continuare a celor executate pe timp de zi.

Întunericul sau alte condiţii de vizibilitate redusă favorizează deplasarea, pregătirea şi ducerea în ascuns a acţiunilor de luptă şi realizarea surprinderii, îngreuiază conducerea focului de către inamic, permite îndeplinirea misiunilor cu pierderi mici şi obţinerea unor succese importante cu forţe puţine. În acelaşi timp îngreuiază orientarea, conducerea şi întrebuinţarea tehnicii militare.

Terenul constituie un element important pentru ducerea acţiunilor de luptă de către pluton şi grupă, oferind posibilităţi de observare şi de tragere, de mascare şi executare prin surprindere a manevrei, de protecţie împotriva focului inamicului.

Caracterul terenului determină în mare măsură dispozitivul de luptă al plutonului (grupei), dispunerea mijloacelor de foc şi a tehnicii militare, realizarea sistemului de foc şi baraje de toate felurile, acţiunile prin surprindere, precum şi evitarea acesteia pe timpul ducerii acţiunilor de luptă.

Terenul acoperit, accidentat şi puternic compartimentat oferă condiţii bune pentru nimicirea unui inamic superior, , iar în cazul atacului din aer, întrebuinţării armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare de către inamic, cu amenajările genistice necesare, asigură protecţia corespunzătoare a subunităţilor împotriva efectelor acestora. Terenul deluros-împădurit şi cu culturi înalte creează posibilitatea organizării traiului şi luptei de lungă durată şi în condiţii de izolare.

17

17

În toate formele şi situaţiile de luptă terenul se amenajează genistic cu locaşuri de tragere, amplasamente, adăposturi, şanţuri de tragere şi de comunicaţie şi alte lucrări.

4. Componentele principale ale luptei moderne de arme întrinite. Componentele principale ale luptei moderne de arme întrunite sunt:- lovitura;- manevra;- focul; Lovitura – nimicirea concomitentă a grupărilor de trupe şi obiective a inamicului prin

acţiuni puternice asupra lor cu toate mijloacele şi trupele.Tipurile de lovitură: După tipul de armament folosit şi forţele participante loviturile pot fi:- nucleare;- de foc;- lovituri cu trupe. După mijloacele de transportare:- de rachete;- de artilerie;- de aviaţie. După cantitatea mijloacelor ce participă şi obiectivelor de nimicire:- masate;- grupate;- izolate.Manevra-mişcarea organizată a unităţilor şi subunităţilor în timpul luptei într-o direcţie nouă

cu scopul ocupării unei poziţii mai avantajoase faţă de inamic şi crearea ( realizarea) unei grupări de forţe şi mijloace necesare în locul şi la timpul stabilit, precum şi transportarea (schimbul) direcţiei (mascarea, repartiţia) loviturilor şi focului pentru nimicirea mai eficace a inamicului, respingerea acţiunilor lui sau ieşirea de sub loviturile acestuia.

La baza manevrei trebuie să fie folosirea, exploatarea la timp şi cît mai completă a rezultatelor nimicirii (distrugerii) prin foc a inamicului.

Manevra trebuie să fie simplă, să se încadreze în concepţia eşalonului superior, să corespundă misiunii primite şi să se execute în ascuns, la timp şi prin surprindere.

Astfel, din această definiţie se trage că manevra poate fi:- cu subunităţile (cu forţele şi mijloacele);- cu focul;- cu loviturile. Cele mai simple tipuri de manevră cu subunităţile sînt:- învăluirea;- ocolirea;- îmbinarea lor;- retragerea. De obicei învăluirea, ocolirea şi îmbinarea lor se efectuează în timpul luptei de ofensivă

(luptei de întîlnire, contraatacului). Retragerea, se adoptă în lupta de apărare, şi numai cu permisiunea comandantului

superior. Manevra de învăluire – este o manevră realizată de trupe cu scopul ieşirii şi lovirii

inamicului în flanc. Ea se realizează într-o cooperare strînsă a focului şi acţiunilor tactice.

18

18

Manevra de ocolire – este o manevră mai adîncă ce se realizează cu scopul ieşirii şi lovirii inamicului din spate. Ea se reslizează printr-o cooperare tactică cu subunităţile, care acţionează din faţa (front) şi desantul tactic.

Manevra de retragere se efectuează cu scopul scoaterii trupelor proprii de sub loviturile inamicului şi ocupării unei poziţii mai avantajoase.

Pentru executarea manevrei se folosesc rezultatele nimicirii cu foc a inamicului, flancurile deschise, intervalele, cutele de teren, căile de acces ascunse, aerosolii (fumurile), iar în apărare, în afară de aceasta, tranşeele şi şanţurile de comunicaţie.

Executarea bruscă a manevrei se realizează prin organizarea ei în termen scurt, deplasarea rapidă a unităţilor, trecerea din mers a diferitor obstacole şi puncte de rezistenţă a inamicului prin folosirea trupelor pe calea aerului, prin asigurarea multiraterală calitativă şi oportună.

Focul – constituie mijlocul principal a subunităţilor pentru nimicirea inamicului. Focul înseamnă nimicirea inamicului din diferite tipuri de arme. El se execută cu scopul nimicirii, neutralizării şi hărţuirii inamicului, distrugerea obiectivelor acestuia şi îndeplinirea misiunii de luptă de către subunităţi. Eficacitatea focului în timpul luptei se realizează prin mascarea lui, executarea prin surprindere, precizie şi conducerea iscusită cu dînsul.

Rolul focului în lupta modernă de arme întrunite esenţial a crescut. Focul pregăteşte şi însoţeşte lovitura trupelor, asigură dezvoltarea ei rapidă, creează condiţiile necesare pentru executarea manevrei.

Puterea acţiunii prin foc constă în întrebuinţarea concordată a focului artileriei, loviturilor aviaţiei, elicopterelor de luptă, rachetelor cu încărcătură obişnuită, precum şi a focului subunităţilor

19

19

FORMELE MANEVREI DE FORŢE ŞI MIJLOACE

c) Ocolire (o variantă)

b) Învăluirea (o variantă) a) Mutarea eforturilor de pe o direcţie pe alta (o variantă)

d) Lovitura frontală (o variantă)

de tancuri şi infanterie motorizată. Posibilităţile sporite ale mijloacelor de foc permit ducerea luptei de foc îndepărtată. .

Focul executat cu armamentul din înzestrarea plutonului (grupei, soldatului) reprezintă singurul mijloc de nimicire a inamicului în acţiunile desfăşurate pentru îndeplinirea misiunilor de luptă. Prin foc se poate nimici (neutraliza) personalul sau distruge (neutraliza) diferitele obiective ale inamicului (armament; tehnică militară, lucrări de fortificaţii).

Fiecare militar trebuie să folosească cu eficacitate focul armamentului din înzestrare. Eficacitatea focului se obţine prin precizie, rapiditate în ochire şi trageri, prin concentrarea (manevra) şi executarea lui oportună şi prin surprindere, la distanţa eficace a armamentului, printr-o conducere judicioasă a acestuia, precum şi prin devansarea inamicului în deschiderea lui.

Manevra de foc se execută în scopul folosirii acestuia cu rezultate maxime şi constă în concentrarea rapidă, simultană sau succesivă a focului asupra unui obiectiv (grup de obiective) importante, precum şi transportul oportun al focului de pe un obiectiv pe altul, potrivit nevoilor luptei.

Formele manevrei cu focul sînt: concetrarea focului, distribuirea (repartizarea) focului, transportul focului.

În funcţie de direcţia de tragere focul armamentului de infanterie poate fi:- frontal, îndreptat perpendicular pe frontul obiectivului;- de flanc, îndreptat în flancul obiectivului;- încrucişat, executat asupra unui obiectiv din două sau mai multe direcţii.Din punct de vedere tactic focul armamentului de infanterie poate fi:- pumnal, executat prin surprindere de la distanţe mici pe o anumită direcţie;- concentrat, focul mai multor arme sau focul executat de una sau mai multe subunităţi

asupra unui singur obiectiv sau a unei părţi din dispozitivul de luptă al inamicului;- prin intervale, focul executat cu mitralierele printre flancurile a două subunităţi învecinate,

cu respectarea strictă a unghiului de siguranţă;- pe deasupra trupelor, focul executat cu mitralierele de pe (asupra unor) poziţii dominante,

respectîndu-se cu stricteţe spaţiul de siguranţă pe verticală calculat în funcţie de înălţimea obiectivelor trupelor proprii peste care se execută tragerea.

Plutonul (grupa) execută focul din armele instalate pe maşinile blindate, pistoale-mitraliere, mitraliere, puşti cu lunetă, aruncătoare de grenade şi foloseşte grenade de mână, iar în lupta corp la corp - cu baioneta şi patul armei.

Cu focul executat din maşinile de luptă se nimicesc tancurile, alte maşini blindate, mijloacele de foc şi forţa vie a inamicului, se distrug instalaţiile lui de fortificaţie, de asemenea, se doboară avioanele la înălţimi mici, elicopterele şi alte ţinte aeriene.

Transportorul amfibiu blindat (maşina de luptă) este mijlocul principal de luptă al plutonului şi grupei, ca urmare a puterii de foc, condiţiilor de protecţie şi mobilităţii de care dispune.

In apărare transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) măresc stabilitatea şi caracterul activ al acesteia. Ele se dispun în cadrul punctului de sprijin de pluton şi înapoia poziţiilor de apărare ale grupelor, mai în adâncime, pentru a fi mascate şi protejate de focul inamicului, însă la o asemenea distanţă încît să poată participa cu foc pe deasupra trupelor proprii şi prin intervale, la distanţe cît mai mari în faţa limitei dinainte a apărării.

In ofensivă transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) măresc caracterul decisiv al acţiunilor de luptă care devin mai impetuoase, se desfăşoară în ritm mai rapid, pe o adîncime mai mare, asigurînd astfel condiţii mai bune pentru manevrarea şi nimicirea inamicului.

În toate formele şi situaţiile de luptă, indiferent de procedeele de acţiune (pe jos sau cu infanteria îmbarcată) transportoarele amfibii blindate (maşinile de luptă) vor fi astfel folosite, încît să participe permanent şi nemijlocit cu focul mitralierelor (armamentului) la acţiunile grupei şi plutonului pe baza ordinelor comandanţilor acestora, încadrîndu-se organic în concepţia subunităţilor proprii.

Pistoalele-mitralierel şi mitralierele se folosesc pentru nimicirea forţei vii şi altor mijloace de foc ale inamicului. Pe lângă aceasta, ele se pot folosi pentru nimicirea ţintelor aeriene care zboară la înălţimi mici.

20

20

Puşca cu lunetă se foloseşte pentru nimicirea ţintelor importante izolate (ofiţeri, observatori, lunetişti, servanţii mijloacelor de foc, elicoptere la înălţimi mici) ale inamicului.

Rachetele antitanc dirijate, aruncătoarele de grenade şi grenadele antitanc se folosesc pentru distrugerea tancurilor şi a altor maşini blindate, iar alte aruncătoare de grenade şi grenade de mînă - pentru nimicirea forţei vii şi a mijloacelor de foc ale inamicului, dispuse în afara adăposturilor, în tranşee deschise, şanţuri şi în spatele adăposturilor (în văgăuni, răpi şi pe versantele opuse ale înălţimilor).

Descoperirea la timp a inamicului şi nimicirea lui cu foc se obţine prin ţinerea lui permanentă în câmpul de observare şi folosirea iscusită a armelor disponibile.

5. Principalele noţiuni, definiţii şi termini tactici.

Aliniament – poziţia mai multor puncte sau obiective din teren de-a lungul unei linii.Aliniament de apărare – Aliniamentul amenajat sau neamenajat genistic, pe care

subunităţile realizează dispozitivul de luptă, sistemul de foc şi de baraje, cu scopul de a respinge ofensiva inamicului.

21

21

a) Distribuirea (repartizarea) focului(o variantă)

b) Concetrarea focului(o variantă)

c) Transferul focului(o variantă)

FORMELE MANEVREI CU FOCUL

Aliniamentul de tragere – Aliniamentul, pe care se dispun subunităţile şi mijloacele de foc, cu scopul de a respinge atacul sau contraatacul inamicului.

Baraj – lucrarea genistică, executată pentru a îngreuia acţiunile de luptă ale inamicului.“C” – ora “C” – momentul începerii atacului (ofensivei), stabilit în timp astronomic (luna,

ziua, ora şi minutele), cînd subunităţile atacă simultan limita dinaintea apărării inamicului.Capacitatea de luptă – grad al potenţialului de luptă, exprimat de starea moral – psihologică

şi fizică a personalului; gradul de pregătire a comandanţilor şi capacitatea de conducere a acestora; gradul de pregătire de luptă a subunităţilor; gradul de asigurare materială, tehnică şi medicală.

Contact nemijlocit – situaţia de luptă, în care subunităţile proprii se află la distanţă faţă de inamic, ce nu depăşeşte limita bătăii eficace a armamentului de infanterie şi îl ţine tot timpul în supraveghere.

Joncţiune – locul, unde se realizează legătura pe timpul ducerii acţiunilor de luptă între subunităţile, care iniţial au acţionat pe direcţii separate sau din direcţii opuse.

Limita dinainte a apărării – liniea, care, urmînd configuraţia terenului delimitează dispunerea forţelor din eşalonul întîi al întregii apărării şi în acelaşi timp, linia din faţă a poziţiilor de apărare successive.

Linia frontului – aliniament din teren, pe care au ajuns subunităţile înantate ale trupelor aflate în ofensiva sau cele ocupate de ele în lupta de apărare.

Ordin de luptă – procedeu, prin care se dau misiunile de luptă subunităţilor, militarilor subornaţi.

Lupta – ansamblu de acţiuni desfăşurate în mod organizat de către subunităţi cu folosirea armamentului şi tehnicii militare din dotare pentru nimicirea forţelor inamicului.

6. Semnele convenţionale şi abrevierele specifice domeniului militar.

Semnele convenţionale sînt simboluri grafice, întrebuinţate pentru a reda subunităţile, tehnica şi armamentul pe scheme sau alte suporturi de informaţie. a) Pentru reprezentarea semnelor convenţionale şi abrevierelor se folosesc următoarele culori:

- albastru – pentru forţele proprii;- roşu – pentru forţele inamicului;- galben – pentru suprafeţele contaminate, atît de inamic, cît şi de trupele proprii;- verde – pentru obstacole, distrugeri şi cîmpuri de mine proprii sau ale inamicului:- maro – pentru drumuri;- negru – pentru înscrieri , tabele, semănături, titulatură.

b) Semnele convenţionale pentru reprezentarea subunităţilor, armelor şi categoriilor de militari; c) Semnele convenţionale pentru reprezentarea tehnicii militare. e) Semnele convenţionale pentru reprezentarea acţiunilor de luptă, elementelor de dispozitiv şi misiunilor.

Semne convenţionale de bază

Semnul convenţional Ce reprezintă

Unitate

Punct de comandă

Unitate mecanizată

Pluton de infanterie

22

22

B. infanterie, având pierderi de 20%

Patrula constituită din pl. 1 I. întărit

Punct (loc) în care se desfăşoară activităţi de verificare, adunare, întâlnire, regrupare, odihnă, precum şi activităţi care ţin de domeniul logistic

Militar (persoană)

Post de observare

Semne convenţionale pentru reprezentarea rangului unităţilor

Echipă (similar)

Grupă (similar)

Pluton (similar)

Companie (similar)

Batalion (similar)

Regiment (similar)

X Brigadă (similar)

XX Divizie (similar)

XXX Corp de armată (similar)

Semne convenţionale specifice armei sau specialităţii

Infanterie

Infanterie moto

Mecanizate

Tancuri

Trupe teritoriale

Cercetare

Transmisiuni

Artilerie

Artilerie antitanc

Rachete

Geniu

Pionieri

Chimie militară

Apărare antiaeriană

Paraşutişti

23

23

1

P20

1 (+)

Artilerie antiaeriană

Rachete antiaeriene

Logistică

Medical

Carburanţi-lubrifianţi

Muniţie

Carabinieri

Grăniceri

Infanterie

Puşcă mitralieră

Puşcă cu lunetă

Mitralieră

Armament de infanterie prevăzut cu aruncător de grenadeAruncător de grenade antitanc portativ (tip AG-7)Aruncător de grenade antitanc (tun fără, recul) (tip AG-9)

Blindate

Tanc

Maşină de luptă (MLI, MLD)

Transport blindat (transportor amfibiu blindat)

Autovehicul blindat

Artilerie şi rachete

Aruncător de bombe

Tun

Tun-obuzier

Obuzier

Tun antitanc

Instalaţie de lansare a rachetelor

Instalaţie de lansare a rachetelor antitanc

Artilerie autopropulsată, aici obuzier autopropulsat

24

24

Geniu

Mină:a) antipersonal;

b) antiblindate;

c) cursă (surpriză);

d) cu acţiune comandată;

e) direcţională

f) ancorată;

g) de fund;

h) în derivă

i) de protecţie a barajelor;

j) de tip necunoscut

Logistică

Bucătărie

Bucătărie rulantă

Automobil (A - autoturism, T- Autocamion)

Remorcă

Direcţii

Indicator pentru:a. a) atac;

b. b) atac principal

Direcţie de atac

Direcţie principală de atac

Deplasare

Indicator pentru mobilitate:a. 1 1

a) pe jos;

b.

b) pe roţi;

c. c) pe roţi pentru orice fel de teren;

d. d) pe şenile;

e. e) mixtă (pe roţi şi şenile);

f. f) tractat;

g. g) pe calea ferată;

h. h) aeropurtat

Itinerar de deplasare.În cazul deplasării în ambele sensuri, nu se pune săgeata. semnul convenţional se poate completa cu un simbol de unitate, tehnică, nume de cod sau număr.

Coloană:a. a) în deplasare;

b. b) oprită.

25

25

Indicator de impracticabilitate. În interiorul acestuia se redă simbolul sau abrevierea categoriei de tehnică pentru care nu este practicabil. Indicatorul se leagă cu o linie de elementul la care se referă (raion, itinerar etc.).

Acţiuni de foc şi lovire

Sector de tragere (lansare, observare, bruiaj etc.)

Foc pe obiectiv punctiform

Foc pe obiectiv de suprafaţă

Foc liniar

“MARTIE” Foc masat

Concentrare succesivă a focului, aici un aliniament

Lovitură executată de aviaţie

Lovituri cu mijloacele de foc, aici cu artileria. Conturul semnului convenţional încercuieşte obiectivul (suprafaţa de teren) asupra căruia s-a executat focul. Când situaţia impune, în locul semnului convenţional de artilerie se redă tipul mijlocului folosit: tun, obuzier, rachetă etc.Distrus (nimicit) Se aplică peste semnul convenţional al obiectivuluiIncendiu izolat.Săgeata indică direcţia vântului

Luptă pe aliniamente intermediare LDA

Acţiuni de fixare

Contralovitură (contraatac)

Acţiuni de întârziere

Forţe care încercuiesc

Forţe încercuite

26

26

1 1II

II

II

1 1

Ambuscadă.Vârful săgeţii indică locul precis al acţiunii

Pândă

Infiltrare

Cercetare prin luptă

Urmărire

Procedeu de luptă prin surprindere (raid, incursiune, sondă etc.)Sector de rupere LDA (în brigadă)

Cercetare terestră

Direcţie de cercetare

Supraveghere

Echipă de destinaţie specială a Armatei Naţionale (A.N.)

grupă de cercetare (Gr.Cc. predat de la unitate)

Patrulă de cercetare şi timpul începerii

Echipă de cercetare în dispozitivul inamicului

Sursa agenturii cu indicarea ordinii şi timpul începerii acţiunilor

Geniu

Tranşee

Adăpost:a. a) la suprafaţă;

b. b) de tip îngropat;

c. c) subteran;

d. d) sub parapet

Şanţ adăpost:a. a) acoperit;

b. b) neacoperit

Grup (banc) de mine

27

27

1 1

X

X

AN

03.00 14.05Nr.1

05.00 16.03Gr.Cc.Nr.1. B.D.S.

03.00 27.05Pt.Cc.Nr.2 Bg.1 I.Mo

07.00 17.03Nr.4