Tema 1. PRESA SCRISĂ: ABORDĂRI CONCEPTUALE

1. Caracteristicile definitorii ale presei scrise

2. Identitatea presei scrise, în raport cu alte componente ale sistemului media

3. Natura triplă a presei

1. Caracteristicile definitorii ale presei scrise

La început, înainte de apariția tiparului informația circula pe cale orala.

Reprezentanții puterii politice si administrative transmiteau hotărârile, înştiinţările

pe cale orala, prin viu grai; oamenii erau chemați in mijlocul cetăţii, in piețele

publice pentru a li se comunica diverse lucruri: hotărâri legislative (taxe, biruri pe

care le aveau de plătit etc.), proclamarea unor titluri nobiliare, înştiinţări privind

victoria sau dimpotrivă înfrângerea în război etc. Informația circula în comunităţi

restrânse.

Odată cu apariția tiparului, la mijlocul secolului al XV-lea, comunicarea între

oameni începe sa se extindă. Exista începând cu acest moment posibilitatea de a

stoca informația, de a o multiplica si de a o răspândi.

La început noua invenție, tiparul este folosita doar pentru a tipări şi răspândi

cărţi din diverse domenii. Problema periodicității apariției unui material informativ

(revista, ziar) apare mult mai târziu după 1600.

Ziarele au fost primul mijloc de informare de mare audienta. Acestea au apărut

in secolul al XVII-lea, iar in secolul al XIX-lea cele mai respectate, precum The

Times in Marea Britanie, exercitau o influenta puternica asupra clasei mijlocii

educate care forma “opinia publica”. Mai târziu, datorita unui sistem de învăţămant

îmbunătăţit si datorita progresului economic s-au creat condițiile unei audienţe a

presei scrise. Ziarele care sa satisfacă cerințele publicului cititor au apărut in SUA

in anii 1870 si 20 de ani mai târziu in Marea Britanie.

In tarile romane primele reviste si ziare apar in secolul al XIX-lea.

Dar ce este presa scrisă? Este ea un mediu de răspândire a informaţiei, un instrument

politic sau economic? Un instrument de acţiune comunitară? Dar, are comunitatea nevoie

de presă? în ce fel? Cum o putem defini? In ce consta forţa şi slăbiciunea presei scrise?

Expresia ca atare, „presă scrisă”, conţine aparent un potenţial pleonastic. Presa nu

poate fi decât scrisă, întrucât trimite direct la maniera în care se înfăţişează, sub forma unui

imprimat scris, dar mai ales ca o aluzie la vechiul sistem de tipar, prin presare. Pe de altă

parte, vocabula presă a fost astăzi extinsă asupra tuturor componentelor sistemului

mediatic, ca un fel de omagiu indirect la adresa formei tradiţionale de expresie jurnalistică.

Înţelegem prin presă scrisă tot ceea ce aparţine de domeniul producţiei jurnalistice

tipărite pe un suport de hârtie şi care are o periodicitate regulată , un public constant şi în

general non-profesional şi este realizată de o echipă de profesionişti .

Se exclud de aici:

a. periodicele ştiinţifice, cu caracter savant;

b. publicaţiile profesionale, cu circuit închis;

c. publicaţiile destinate unor segmente sociale, cu circuit închis, deşi unele dintre

acestea se află la frontieră şi par a îndeplini între anumite limite o funcţie similară (pentru

tineret, copii, religioase etc.).

Elementele constitutive ale presei scrise sunt:

1. ziarele,

2. revistele.

Elementele vizuale, care disting o publicaţie sunt:

a) capul sau titlul publicaţiei periodice;

b) corpul textului: paginaţia, corpul literelor, tiparul, iconografia, titrajul;

c) cromatica,

d) tipul de hârtie etc.

Elementele vizuale exprimă identitatea publicaţiei. Ele traduc intenţiile redacţionale,

stilul şi orientarea tematică a publicaţiei, rubricaţia, tehnoredactarea, modul de scriitură al

articolelor, culoarea, colontitlurile, iconografia etc.

Caracteristicile definitorii ale presei scrise

Cea dintâi caracteristică a unei publicaţii tipărite este dată de chiar prezentarea sa: un

imprimat, pe un suport de hârtie. Calitatea hârtiei este, în cele mai dese cazuri, un indice

asupra tipului de publicaţie (ziar sau revistă), caracterului ei (presă populară, de elită),

auditoriului (copii, maturi), etc.

Prezentarea grafică sau machetarea este o a doua caracteristică a prese scrise.

Machetarea presupune repartizarea pe pagini şi structurarea în pagină a materialelor

jurnalistice şi se realizează în baza unor standarde, reguli profesionale şi a unei logici

editoriale. La aceasta trebuie adăugat că, în general, un periodic este o publicaţie machetată

de o manieră distinctă. A tipări înseamnă a macheta. Un periodic este un text machetat,

adică organizat grafic sub formă de coloane, rubrici, pagini etc.

Cea de-a treia caracteristică se consideră a fi periodicitatea. Periodicitatea reprezintă

frecvenţa distribuirii produsului mediatic într-o unitate anumită de timp: săptămână sau

lună. Aceasta limitează temporal demersul jurnalistic, îl ritmează, şi în acelaşi timp oferă

impresia de serializare a realităţii: nimic nu scapă reprezentării sale, indiferent de durata sa

în timp. Distanţa temporală dintre două ediţii nu va putea fi niciodată înlăturată cu totul,

deşi actualmente se atestă tendinţa de micşorare a acesteia prin punerea in circuit a ediţiilor

de dimineaţă sau de seară ale unei publicaţii periodice. Periodicitatea, de asemenea,

permite construirea unui orizont de aşteptări ale publicului.

Următoarea caracteristică este formatul. Acest termen defineşte dimensiunile spaţiale

ale ziarului, iar în sens mai larg, unele date tipografice care definesc publicaţia şi se referă

la dimensiunile tipografice ale unui text jurnalistic (corp de literă, familia acestora, distanţa

dintre semne, mărimea rândurilor). Formatul presei scrise variază de la un tip de publicaţie

la altul şi este pus în raport cu periodicitatea şi natura demersului publicistic. Un ziar are în

general un format maxim, A2. Astăzi, tot mai frecvent este utilizat formatul A3, dar găsim

şi formate noi, aşa-numitele tabloide – A4. Hebdomadarele au formate şi mai reduse A5.

Fiecare dintre aceste formate are avantajele şi dezavantajele sale. Formatul mare,

apărut, după o lungă gestaţie, abia la mijlocul secolului XIX, are avantajul unei expuneri

rapide şi cvasi-complete a sumarului ziarului chiar pe copertele sale, îndeosebi pe prima

pagină. Dar el este greu maniabil la lectură şi dificil de paginat. Semiformatul, în schimb,

este foarte uşor de lecturat, oferă avantajul unei clarităţi sporite şi a unei prezentări şi

puneri în pagină mult simplificate. Acest format nu permite însă o punere în pagină mai

variată şi mai ales nu permite un număr mare de pagini, din cauza constrângerilor

tehnologice (imprimante le de astăzi nu permit încă structurarea pe fascicole, toate paginile

trebuie tipărite într-un singur fascicol)2.

O altă caracteristică a presei scrise, care o distinge de alte tipuri de imprimate, ar fi

existenţa unei redacţii: o echipă stabilă de jurnalişti care pune în practică un demers

editorial coerent şi care îşi asumă responsabilitatea conţinutului. Redacţia este un autor

colectiv, dar în care fiecare component are o misiune specifică. Ea este un mediu de creaţie

intelectuală şi o structură organizaţională.

O importantă caracteristică a presei periodice este însă mai ales natura demersului.

Acest demers se bazează pe utilizarea textului scris, uneori, însoţit de ilustraţii, imprimat,

reprodus şi difuzat în copii de mare tiraj şi destinat unui public ne-profesional. În raport cu

alte canale media, mesajul presei scrise se distinge prin consistenţa sa, care este dată de

capacitatea de difuziune pasivă a informaţiilor, a textului scris. Dar, în acelaşi timp, acest

demers are un impact mai lent, în raport cu celelalte canale media, chiar dacă mai

persistent şi mai uşor de direcţional.

2. Identitatea presei scrise, în raport cu alte componente ale sistemului media

Caracterizată prin:

Permanenţă–este document al timpului, la care poţi reveni oricând şi oriunde;

Posibilitatea de a selecta informaţiile

Posibilităţi de analiză

Diapazon tematic larg

Fără limite în extensiune (TV, radio – limită de timp)

Chiar dacă a pierdut monopulul asupra întâietăţii, câştigă prin calitate şi analize!

Presa scrisă, deşi a pierdut monopolul asupra întâietăţii şi exclusivităţii difuzării

informaţiilor, compensează această relativă slăbiciune prin conservarea unor trăsături, care-

i sunt proprii şi care, deocamdată e aproape imposibil a fi deposedată. În primul rând, nu

are limite în extensiune: un jurnal TV, de pildă, conţine maximal 30 de ştiri diferite, ceea

ce echivalează doar cu o pagină de ziar, pe când publicaţia periodică poate decide în

favoarea măririi sau micşorării volumul său.

În al doilea rând, presa scrisă se particularizează prin permanenţa ei. Ea este un

document al timpului, la care poţi reveni oricând.

Apoi, presa scrisă se defineşte printr-o mare diversitate – diapazonul tematic –

sensibil superioară oricărei emisiuni audiovizuale. În acelaşi timp, ea, la fel ca şi emisiunile

radio sau TV, se poate adresa separat diverselor categorii de public.

Funcţiile presei scrise

În ceea ce priveşte funcţiile lor, toate mijloacele de comunicare în masă sunt identice.

Le diferenţiază tipul canalului de comunicare, structura publicului ţintă şi influenţa,

impactul, asupra acestuia. Totuşi, din perspectiva importanţei lor şi a spaţiului/timpului

care le revine, constatăm o inegalitate a funcţiilor presei scrise şi a celei audiovizuale. În

presa scrisă prioritate are funcţia de interpretare. Adevărul este că mesajele explicative,

transmise de presă exercită (atât prin cantitatea, cât şi prin calitatea lor, precum şi prin

comentariile ce li se alătură), evidente influenţe modelatoare asupra cititorilor. Modelare

care poate să ia forma unor curente de opinie în cazul indivizilor aflaţi într-o situaţie

socială similară. Opinie, însă, care nu rămâne mereu aceeaşi; fiind dependentă de

circumstanţele în care s-a format, se naşte într-un anumit moment, într-un cadru social bine

determinat şi într-un anumit context politic, economic şi chiar ideologic şi, în sfârşit, nu

este niciodată unanimă. De regulă, ea reprezintă un curent puternic de opinie dar, aproape

întotdeauna, coexistă cu unii factori de dezacord. Cu alte cuvinte, informaţiile pe care presa

le furnizează contribuie nu numai la formarea opiniilor, ci şi la structurarea atitudinilor şi

comportamentelor. De aceea, se poate observa că, aproape întotdeauna, mai direct sau mai

voalat, mai pregnant sau mai discret, grupurile de interese (de la cele economice până la

cele politice), reprezentate de diverse organe de presă, caută să-şi impună interesele,

punctele de vedere pe această cale a mijloacelor de comunicare.

Presa poate şi trebuie să fie, de asemenea, o instanţă de cultivare a spiritului

democratic, de educare civică a cetăţeanului, de provocare a lui în ideea însuşirii acestui

spirit. De aceea, alături de funcţia de interpretare se situează funcţia de socializare.

Aşadar, presa are menirea de a constitui un „mod de comunicare socializat”. „Trebuie

remarcat că mesajul difuzat prin presă, socializat astfel prin originile sale, este încă şi mai

mult socializat în expresia sa. Căci publicul nu declară el însuşi ceea ce are de spus sau, în

orice caz, nu cu de la sine putere. Pentru ca un anonim să capete glas, trebuie ca cineva să-l

audă, să-l cunoscut. Acest proces se realizează prin intermediul unor grupuri sociale

specializate: cei care constituie antreprenorii de presă şi personalul lor. Astfel, mesajele se

articulează în două trepte: la nivelul societăţii globale şi la cel al societăţilor restrânse,

„particulare”, care animă diversele publicaţii”.

O altă funcţie, care obţine din ce în ce mai mult spaţiu în particular, în ziare, şi pe

piaţa presei scrise, în general, este cea de divertisment. Este informaţia cea mai solicitată şi

mai aşteptată de public şi care, de fapt, asigură presei tiraje. Fenomenele, care au apărut în

urma monopolizării spaţiului publicaţiilor periodice de către informaţia de divertisment, au

efecte mai mult negative decât pozitive, subminând considerabil calitatea produsului

mediatic.

Statutul instituţional al presei scrise conferă valoare altei funcţii, celei de

culturalizare. Rolul educaţional pe care îl are (prin puterea de a transmite moştenirea

culturală de la o generaţie la alta) e apreciabil, contribuţia în această privinţă având o paletă

a manifestărilor extrem de largă, de la educaţia morală la cea culturală şi religioasă, de la

preocupările vizând sfera artei la cele dedicate literaturii.

Ştirile din ziare, deşi sunt prezente într-un număr extrem de mic, indică asupra

faptului că funcţia de informare nu şi-a pierdut totalmente valoarea în presa scrisă. unele

de menţionat faptul că unele funcţii au valoarea mai mare, altele, mai mică. Importanţa

unor funcţii în raport cu altele este determinată de periodicitatea publicaţiei periodice,

volumul ei, caracterul, obiectivele, publicul-ţintă etc.

3. Natura triplă a presei

Pentru a înţelege mai bine locul, rolul, funcţiile şi efectele presei scrise în societate,

pentru a identifica specificitatea ei în raport cu celelalte elemente ale sistemului mass-

media, este necesar să ne determinăm asupra naturii acesteia. Caracterizată fiind drept

multidimensională, natura presei poate şi trebuie cercetată, în acest context, din perspectivă

triplă:

1. a aspectului industrial,

2. a aspectului intelectual,

3. a aspectului economic.

1. Prin chiar numele ei, presa scrisă trimite la tehnologia industrială, ea fiind şi unul

din produsele cele mai răspândite şi cele mai caracteristice ale societăţii industriale. Opinia

trebuie luată ca fiind de bun simţ. Presa este produsul civilizaţiei industriale. Aceasta în ce

priveşte producţia sa:

a) evoluţia mijloacelor de editare şi difuzare,

b) evoluţia mijloacele de documentare,

c) evoluţia publicului: piaţa presei scrise este legată de apariţia unui public cititor nu

numai educat, dar şi înstărit, care are interese economice sau politice şi dispune de timp

liber.

Aşadar, la realizarea produsului mediatic scris participă mai multe sisteme

tehnologice: tiparul, difuzarea, sistemele electronice de culegere şi editare, sistemele de

culegere şi transmitere a datelor etc. Presa scrisă este dependentă de fiecare dintre acestea,

care, luate la un loc, formează aspectul industrial al presei.

2. În acelaşi timp, presa, ca practică jurnalistică, este un demers intelectual. Ea nu

reproduce acelaşi discurs în mai multe variante. Fiecare ziar, fiecare număr apărut, cel mai

adesea, fiecare articol în parte, reprezintă rezultatul unui demers intelectual. În acest sens,

presa este un discurs: expresia unui proiect intelectual.

3. La aceste două, trebuie ataşat un al treilea aspect, cel economic. Presa este o marfă,

ea are deci o dimensiune economică. Aceasta nu doar întrucât se vinde şi se cumpără, ci

mai ales pentru că este o sursă de profit şi participă la un circuit economic. Un ziar este

editat de o întreprindere economică, ale cărei interese comerciale sînt chiar sensul

existenţei sale. El vehiculează informaţii economice, iar, uneori, numai economice. Din

această perspectivă, presa scrisă este un serviciu: difuzează informaţii generale, informaţii

utilitare şi de divertisment.

Observăm, aşadar, o triplă natură a presei scrise: pe de o parte, ea se înfăţişează ca un

produs industrial, pe de alta, se arată ca o creaţie intelectuală, dar ambele aceste dimensiuni

nu pot exista fără cea de-a treia – economică. Specificitatea presei scrise ţine, potrivit mai

multor opinii, tocmai de această ambiguitate a naturii sale. Este adevărat însă că presa

scrisă are un specific al său şi ca produs comercial. Felul în care este organizată, specificul

muncii jurnalistice, influenţa şi poziţia socială a jurnaliştilor, tradiţiile profesionale oferă

imaginea autonomiei de care se bucură tradiţional lumea presei în raport cu raţiunea

economică.