Tehnici de remediere a conflictului școlarÎnainte de a defini conflicul, este necesar să facem unele precizări referitoare la pesroana umană. Mai

întâi, este bine știut că fiecare ființă umană este unică, iar nevoile, scopurile și aspirațiile diferă de la un

individ la altul.

Prin urmare, tocmai această diversitate de idei, atitudini, valori conduce uneori la neînțelegeri, care se

concretizează în divergențe, fie intrapersonal sau interpersonal, fie intragrup sau intergrup, provocând, ceea

ce numin în general conflict. Așadar, termenul se referă la starea de tensiune creată într-o formă de

interrelații sau în confruntarea de opinii diferite individuale sau de grup.

Datorită unicității fiecărei persoane și apartenenței sale la un anumit mediu social, putem numi

conflictul ca „Datorită unicității fiecărei persoane și apartenenței sale la un anumit mediu social, putem numi

conflictul ca „luptă de tendințe, de interese, situație în care se găsește un individ supus unor forțe vectorial

opuse și de puteri aproape egale”.1

Modalitatea principală de prevenire a conflictelor este o comunicare eficientă. . Pentru ca acest lucru să

fie posibil este important să avem în vedere următoarele aspecte2:

a) Modul de inițiere a comunicării: preocuparea pentru cealaltă persoană, adresarea întrebărilor de debut

și autodezvăluirea sunt importante pentru inițierea unui dialog eficient.

b) Desfășurarea și menținerea dialogului: necesită folosirea cu predominanță a întrebărilor deschise,

menținerea unei duble perpective (atenție și la nevoile de comunicare ale celuilalt), implicarea

emoțională a vorbitorului, utilizarea corespunzătoare a limbajului non-verbal, evitarea atacului la

persoană, alegerea momentului potrivit pentru a interveni.

Există cinci strategii de bază, care pot fi utilizate pentru soluţionarea conflictului:

1. Abandonul – reprezintă deprinderea de retragere fizică sau emoțională dintr-un conflict, fie din

teama confruntării, fie pentru că persoana crede că nu mai are de spus niciun cuvânt în acea

situație.3 Indivizii care adoptă această soluţie se retrag din conflict, amână asumarea

responsabilităţilor, ignoră situaţiile şi persoanele şi este caracteristică celor lipsiţi de încredere în ei

înşişi. Evitarea conflictului presupune ignorarea acestuia în speranţa că va dispărea de la sine.

Conflictul însă nu dispare, ci rămâne în stare latentă. El poate reizbucni cu o intensitate mult mai

mare dacă situaţia care a generat conflictul este deosebit de importantă pentru părţi.

2. Reprimarea – reprezintă refuzul de a accepta existența unui conflict și se explică prin dorința

persoanei de a avea pace cu orice preț. Aceasta are efecte negative atât asupra persoanei care 1 Norbert Sillamy, Dicționar de psihologie, traducere de Leonard Gavriliu, Editura Univers Enciclopedic, București, 1996, p. 77.2 Ibidem, p. 240.3 Ibidem, p. 241.

neagă, cât și asupra interlocutorului, atunci când dezacordul existent afectează buna funcționare a

relației.4

3. Metoda victorie-victorie (câștig-câștig) – este un principiu etic, dar și un instrument de

permanentizare a păcii obținute și împiedicare a reactivării conflictului. Etapele acestei metode

sunt5 :

- Formularea problemei

- Identificarea părților implicate direct sau indirect

- Cunoașterea nevoilor reale sau de bază, din spatele celor declarate, afișate

- Găsirea punctelor de întâlnire a nevoilor

- Generarea de soluții posibile prin metode de stimulare a producției de idei de genul brain-

stormingului

- Cooperarea, transformarea adversarului în partener pentru alegerea unei soluții acceptate ca

definitivă de ambele părți.

4. Metoda victorie/înfrângere se centrează pe perspectivele proprii și pe dorința de a câștiga. Este o

confruntarea de forțe, în care una din părți ajunge în avantaj, iar cealaltă pierde. Această metodă

apare adesea în relația profesor-elev.

5. Compromisul este o deprindere de a rezolva conflictele prin realizarea unor concese reciproce.

Această posibilitate de soluţionare a conflictelor porneşte de la supoziţia că există întotdeauna o

cale de ,,mijloc” pentru soluţionarea diferendelor, dezacordurile fiind rezolvate prin negocierea

unei soluţii de compromis. Compromisul este o soluţie superficială de împăcare a tuturor părţilor

care presupune sacrificarea convingerilor şi uneori a raţionalităţii. Adoptarea acestei metode se

face mai ales atunci cînd părţile au puteri egale şi sunt ferm hotărâte sa-şi atingă scopurile în mod

exclusiv.

Bibliografie1.Ana Stoica-Constantin, Conflictul interpersonal. Prevenire, rzolvare și diminuarea

efectelor, Editura Polirom, Iași, 2004.

2.Norbert Sillamy, Dicționar de psihologie, traducere de Leonard Gavriliu, Editura

Univers Enciclopedic, București, 1996.

4 Ibidem.5 Ana Stoica-Constantin, Conflictul interpersonal. Prevenire, rezolvare și diminuarea efectelor, Editura Polirom, Iași, 2004, pp. 199-200.